IOAN 1:1 EXPLICAT CORECT

 

IOAN 1:1 EXPLICAT CORECT

- MAREA EROARE DE LA REDAREA ŞI APOI EXPLICAŢIA GREŞITĂ A VERSETULUI DE LA IOAN 1:1

 

Partea 1

Textul Noului Testament este răspândit în mai multe tipuri de manuscrise, numite "familii".

Niciuna din aceste familiile de manuscrise nu este mai veche de secolul al II-lea şi, la data aceea existase deja la unii copiatori o tendinţă puternică de manipulare a frazelor originale, prin omiterea, adăugarea sau schimbarea unor cuvinte sau fraze. Deoarece textele originale  - numite autografe - au dispărut, nu este corect să se identifice vreuna din familiile existente astăzi ca fiind "textul original".

Pe lângă dispariţia textului original al Noului Testament, Adunarea (Biserica) lui Dumnezeu s-a confruntat cu fenomenul falsificării acestui text, epoca de glorie a acestui fenomen fiind secolul II.

Să luăm aminte la câteva afirmații referitoare la acest fenomen, de la cărturarii care s-au ocupat de acest caz:

Dr. F. H. A. Scrivener scria: „În secolul al II-lea am văzut prea multe cazuri de încercări de a modifica textul Scripturii, unele pur și simplu accidentale, altele în mod cert necinstite”.

G. D. Kilpatrick scria: „Modificările deliberate în toate tipurile de text par să ante dateze anului 200 d.Hr.... Tatian este ultimul autor care a făcut modificări deliberate. Marea majoritate a modificărilor deliberate au fost mai vechi decât anul 200 d.Hr."

Ernest Cadman Colwell scria: „Primele două secole au fost martorii creațiilor numărului mare de variații cunoscute de savanți de astăzi. În manuscrisele Noului Testament, majoritatea variațiilor, cred, au fost făcute în mod deliberat”.

Din descriere vedem că Tatian nu este primul falsificator, ci ultimul. Așa că mai erau alții înaintea lui, cu preocupări similare. Marcion din Sinope, care a fost agentul de spionaj al autorităților păgâne, romane, este considerat cel mai mare falsificator al tuturor timpurilor.

Compararea şi evaluarea diferenţelor din textele manuscriselor Noului Testament se numeşte în termeni moderni “Critica textuală a Noului Testament”. Miile de manuscrise ale Noului Testament existente - la care se adaugă multe citate (numite "catena") şi comentarii vechi aspura textului NT, prezintă resurse importante pentru dezbaterea cât se poate de profitabilă a acestui text. Acest demens demn de notat şi apreciat al criticii textuale, a făcut cu putinţă un studiu ştiintific al limbii Noului Testament care, la rândul lui, a fost un factor însemnat care a demonstrat cărturarilor sceptici din ultimul secol, că textul din Noul Testament este de origine apostolică.

Critica textuală a NT este de fapt o evaluare a textului în raport cu toate manuscrisele, citatele şi comentariile vechi care există, necesară pentru a elimina redările greşite şi falsurile din text, care s-au produs de-a cursul timpului, din diferite motive.

Unii încă nu înţeleg că Biblia a fost falsificată pe alocuri. Iată câteva dovezi: Numai în cele patru Evanghelii, Codex Vaticanus și Codex Sinaiticus (cele mai vechi Biblii supraviețuitoare) conțin cu peste 2.000 de cuvinte mai puțin decât textul modern de astăzi. Și Biblia din Codex Sinaiticus are două cărți suplimentare în Noul Testament. Deci textul Bibliei de aici este extins, cu două cărţi neinspirate. N-ar fi putut atunci Diavolul să introducă cuvinte şi propoziţii întregi şi în celelalte cărţi biblice? Şi iată de ce: Un filozof pe nume Celsus (din secolul al II-lea) i-a acuzat pe creștini că au modificat anumite texte din Evanghelii. Acest lucru este susținut de mărturia savanților care au lucrat în domeniul manuscriselor antice, de exemplu, Bruce M. Metzger, un credincios care a studiat manuscrisele cu sârguinţă, scriind cartea de referinţă şi de renume : The Text of the New Testament: Its Transmission, Corruption, and Restoration (Textul Noului Testament: transmiterea, corupția și restaurarea acestuia).

Mărturiile din interiorul şi exteriorul creştinismului vorbesc de la sine, că ceea ce a văzut Bruce M. Metzger în manuscrisele vechi ale Noului Testament, este adevărat:

1. Mărturii din secolul I

- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)

- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)

- condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)

2. Mărturii din secolul II

- Tertullian din Cartagina (n. ca. 150, Cartagina - d. după 220, Cartagina), menţiona că s-a format o biserică (partidă) separată de cea a apostolilor în prima parte a secolului II, pe timpul împăratului roman Traian, după cum citim şi în mărturia apostolului Ioan: "Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri." (1Ioan.2:19). Există o mărturie şocantă din secolul II, care arată că această partidă rivală bisericii apostolice s-a fragmentat ulterior în 70 de alte partide.

- Aceste partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: în această privinţă avem mărturia unui prezbiter din Roma, pe nume Gaius (secolul II) şi mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi. Pe lângă aceste mărturii importante, mai putem adăuga şi pe cea a lui Dionisie al Alexandriei, numit și Dionisie cel Mare, (născut spre 200, Alexandria, Egipt — murit în jurul anului 265, Alexandria), episcop al Alexandriei, pe atunci cel mai important scaun răsăritean și asemenea lui Pantaenus Sicilianul și Maracios din Edessa, era un principal oponent al „sabellianismului”, pe care îi acuza că modificau spusele Domnului Isus din Evanghelii.

3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului

- Pe timpul lui Iustin Martirul, care a trăit între cc. 85-160, filozoful Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult". Origen nu l-a combătut, ci a confirmat spusele filozofului: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime,...” (Origen, Contra lui Celsus)

- Mărturia completă a lui Origen, secolul III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere."

- Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei, confirmă acest procedeu astfel: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"

4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice

Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui

Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament

Un observator atent şi cinstit al acestui fenomen, nu poate decât să fie de acord cu ce au scris savanţii în temă: Ceea ce nu reușim să realizăm astăzi este că în această perioadă dificilă a secolului II, când existau aceste 70 de partide rivale, fiecare document al NT, a fost editat și revizuit pentru a confirma canonul şi doctrina doctrina grupului care îl deţinea...

O mărturie grăitoare o găsim la Eusebius

Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe liderul bisericesc Dionisie al Alexandriei ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate, de colegii săi creştini: "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului Însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".

Un alt loc, ce vorbeste cu putere de la sine, îl găsim prin John William Burgon, care îl citează pe Gaius (AD 175-200), un prezbiter al bisericii de la Roma: "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de Duhul Sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înțelepti decât Duhul Sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".

 

Dar ce legătură au toate acestea cu textul din Ioan 1:1?

 

Se spune că unul dintre traducătorii Noului Testament, Johann Crell, a susţinut că în timpul copierii textului (din secolul II), s-a întâmplat „ceva” care a schimbat complet înţelegerea textului. Din 1613, Johann Crell a lucrat la Academia Racoviană din Raków, al cărei rector a fost între 1616 și 1621. În 1630 a lucrat cu Joachim Stegmann Sr. la producerea unei versiuni germane a Noului Testament Racovian.

Johannes Crellius (poloneză: Jan Crell, engleză: John Crell; 26 iulie 1590 în Hellmitzheim – 11 iunie 1633 în Raków) a fost un teolog polonez și german.

Tatăl lui Johann Crell, Johann Crell Sr., a fost pastor al bisericii din Hellmitzheim, (azi parte a Iphofen din districtul Kitzingen), în Franken, nordul Bavariei.

 

IOAN 1:1 EXPLICAT CORECT

- MAREA EROARE DE LA REDAREA ŞI APOI EXPLICAŢIA GREŞITĂ A VERSETULUI DE LA IOAN 1:1

 

Partea 2

Hegesippus, cronicar creştin-evreu din secolul II, a scris în „Memoriile” sale că toate aceste secte contemporane lui - numite secte gnostice - îşi aveau o origine comună, fiind legate de activitatea unui eretic pe nume Tebutis, care studiind părerile şi literatura sectelor evreieşti din timpul său a făcut un amalgam de teologie creştină, mixată cu părerile sectelor evreieşti din timpul său. El leagă şi marcionismul de părerile acestui om.

Hegesippus (Ἅγιος Ἡγήσιππος; c. 110 – c.180 d.Hr.), cunoscut și sub numele de Hegesippus Nazarineanul, a fost un scriitor creștin al Bisericii timpurii, care, în ciuda numelui său grecesc, a fost un evreu convertit, care a scris împotriva ereziilor gnosticilor și ale lui Marcion, în timpul episcopului Anicetus, de la Roma, când Marcion a convertit mulţi creştini la ideile sale eretice.

Mişcarea lui Marcion din Sinope a devenit foarte populară, după excomunicare sa la Roma în anul 144, fiind a doua grupare cu cei mai mulţi mebrii după bisericile apostolice, şi în unele locuri chiar i-a întrecut ca număr. Până la domnia împăratului Commodus (180–192), marcionismul a fost împărțit în diverse opinii cu diverși lideri printre care se numărau Apelles, Potitus și Basilicus, Syneros și alții.

Istoricul creştin Hegesippus spune că un anume Tebutis, fiind gelos pe Simon, al doilea episcop al Ierusalimul, a format în secret o sectă în interiorul creştinismului, care deşi l-a recunoscut pe Isus ca Mesia, în alte aspecte s-a îndepărtat de teologia creștină, deoarece s-a consultat cu liderii celorlalte secte evreieşti în diferite privinţe teologice, creând un amalgam de învăţături pseudo-creştine, eretice...

Aşa cum am arătat în Partea 1, în această perioadă liderii din aceste comunităţi au fost tentaţi să falsifice scripturile din Noul Testament, pentru a-şi putea susţine părerile. Deoarece marcioniţii nu credeau că Isus este Fiul lui Dumnezeu, ci Dumnezeu însuşi a venit din cer, e foarte posibil ca ei să fi fost primii care au falsificat Ioan 1:1, în avantajul doctrinei lor. În această perioadă a secolului II, sectanţii gnostici au rescris toate evangheliile, mixându-le cu diferite falsuri, aşa cum se vede şi în colecţia de papirusuri numite "Evanghelia Egerton" (British Library Egerton Papyrus 2), găsită în Egipt și vândută Muzeului Britanic în 1934; fragmentele de text ce conţin rescrierea diferitelor texte ale Noului Testaent sunt acum datate chiar la sfârșitul secolului al II-lea e.n.

Într-o bibliotecă gnostică coptă (egipteana veche) descoperită la Nag Mammadi în Egipt, s-a descoperit o copie a Noului Testament, având tendinţe gnostice. Această copie conţine cel mai vechi text al Evangheliei după Ioan. Însă din această copie, care este datată în secolul II, s-a eliminat scena agoniei din Grădina Ghetsimani (Luca 22). Acest aspect arată că gnosticii nu s-au dat înapoi să elimine orice text care putea fi folosit împotriva ideologiei lor.

 

Această sursa coptă modifică şi alte texte, cum ar fi la Ioan 1:18, făcându-l pe Isus să fie Dumnezeu. Este sigur că aceste texte modificate sau eliminate, au servit la apărarea ideilor eretice. Majoritatea textelor Bizantine şi alte surse nu au aşa ceva. Într-adevăr sursa coptă este cea mai veche, fiind de la sfârşitul secolului II sau începutul secolului III, dar s-a găsit alături de o biblioteca a unei secte gnostice, având multe scrieri eretice şi evanghelii false alături.

Biblioteca Nag Hammadi (cunoscută și ca „Manuscrisele Chenoboskion” și „Evangheliile gnostice”) este o colecție de texte creștine timpurii și pseudo-creştine (gnostice) descoperite în apropierea orașului egiptean superior Nag Hammadi în 1945. Tocmai asta strică credibilitatea textului coptic care are Dumnezeu în loc de Fiul la Ioan 1:18.

Textul coptic de la Nag Hammadi nu conţine pasajul din Luca 23:43. Atunci I s-a aratat un inger din cer, ca sa-L intareasca.

44. A ajuns intr-un chin ca de moarte si a inceput sa Se roage si mai fierbinte; si sudoarea I se facuse ca niste picaturi mari de sange care cadeau pe pamant.

Vi se pare corect că acest copiator al acestui text coptic are dreptate când elimină acest pasaj important? Şi dacă nu, de ce credeţi că ar avea dreptate la redarea textului din Ioan 1:18? Apoi textul acesta are "un Dumnezeu" la Ioan 1:1. Vi se pare corect?

Iată redarea după textul coptic:

1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi un Dumnezeu era Cuvântul.

18. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Dumnezeu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut."

Cum putem să ne luăm după aşa ceva, ca venind de la un manuscris sigur (cum au făcut Martorii lui Iehova sau chiar cei de la EDCR, Emanuel Conţac şi echipa sa)?

Dacă textului copt are o falsificare la Ioan 1:18 şi un alt fals prin omiterea textului din Luca 23:43,44, putea foarte uşor să aibă un fals şi la Ioan 1:1.

În textul grec avem următoarea formă, care în partea finală a dat multă bătaie de cap teologilor:

Ioan 1:1 transliterat din greacă: en (la) archē (început) ēn (era) ho lógos (cuvântul) kai (şi) ho lógos (cuvântul) ēn (era) pros ton (cu) theón (dumnezeu) kai (şi) theós (dumnezeu) ēn (era) ho logos (cuvântul).

Este evident că Ioan 1:1 în această formă nu are logică. Dacă ne gândim la o semnificaţie literală, la început era litera sau sunetul şi apoi cuvântul. Deci nu putem lua "Cuvântul" în cauză ca fiind ceva literal, ci mai degrabă ca fiind o poreclă (supranume) a Fiului lui Dumnezeu; adică Fiul lui Dumnezeu a fost poreclit (supranumit) "Cuvântul". În cazul de faţă, dacă acest "Fiu" ar fi fost Dumnezeu, ca şi Dumnezeu Tatăl, ar exista doi Dumnezeu, ceea ce contravine afirmaţiei clare din Ioan 17:3.

Aşadar, când un cuvânt sau un grup de cuvinte nu se armonizează cu contextul din care face parte, este destul de probabil că s-a produs o stâlcire a textului, cu sau fără intenție, în procesul de copiere.

Răspunzând la întrebarea „Care sunt cele mai bune manuscrise ale Noului Testament, care prezintă corect Ioan 1:1?”, răspunsul poate fi unul şocant pentru mulţi: Nici unul! La ora actuală nu există nici unul. Citiţi şi recitiţi aceste două părţi cu maximă atenţie, ca să vedeţi de ce... 

În textul grec avem următoarea formă, care în partea finală a dat multă bătaie de cap teologilor.

Ioan 1:1 transliterat din greacă: en (la) archē (început) ēn (era) ho lógos (cuvântul) kai (şi) ho lógos (cuvântul) ēn (era) pros ton (cu) theón (dumnezeu) kai (şi) theós (dumnezeu) ēn (era) ho logos (cuvântul).

Este evident că Ioan 1:1 în această formă nu are logică. Dacă ne gândim la o semnificaţie literală, la început era „litera” sau „sunetul” şi apoi „cuvântul”. Deci nu putem lua "cuvântul" în cauză ca fiind ceva literal, ci mai degrabă ca fiind o poreclă (supranume) a Fiului lui Dumnezeu; adică Fiul lui Dumnezeu a fost poreclit (supranumit) "Cuvântul". În cazul de faţă, dacă acest "Fiu" ar fi fost Dumnezeu, ca şi Dumnezeu Tatăl, ar exista doi Dumnezeu, ceea ce contravine afirmaţiei clare din Exodul 20, reconfirmat în Ioan 17:1-3.

Aşadar, când un cuvânt sau un grup de cuvinte nu se armonizează cu contextul din care face parte, este destul de probabil că s-a produs o stâlcire a textului, cu sau fără intenție, în procesul de copiere.

Se spune că unul dintre traducătorii Noului Testament, Johann Crell, a susţinut că în timpul copierii textului (posibil în secolul II) a fost ”confundată” o literă, ceea ce a schimbat complet înţelegerea textului. Nu ştiu de unde avea Crell informaţia aceasta, dar este interesantă, deşi el o abordează diferit faţă de cum o fac eu. Tipul care mi-a dat informaţia nu mi-a putut da nici oreferinţă, ci doar mi-a ataşat un link: https://simplebibletruths.net/70-John-1-1-Truths.htm

De frica persecuţiei, ca să nu fie prinşi, creştinii din secolul II şi III au început să scrie unele cuvinte codat. Se ştie că în secolul II şi III anumite cuvinte se scriau prescurtat (în două litere, forma de prescurtare fiind numită „nomina sacra”), iar theos şi huios erau foarte uşor de falsificat dacă cineva ar fi dorit, ca să se ajungă din "kai (şi) huiós (fiul) ēn (era) ho logos (cuvântul)" la "kai (şi) theós (dumnezeu) ēn (era) ho logos (cuvântul)."

După cercetările făcute, am ajuns la stadiul în care mă găsesc în faţa a două rute pe care le consider plauzibile, faţă de ceea ce s-ar fi putut întâmpla în cazul de la Ioan 1:1.

Prima rută posibilă

Din pricina celor scrise la Exod 20 şi Ioan 17:1-3, este îndoielnic ca apostolul Ioan ar fi scris “kai Theos en ho Logos” (şi Dumnezeu era Cuvântul) la finalul versetului din Ioan 1:1, creând o propoziţie atât de ambiguă. De ce n-ar fi scris pur şi simplu “kai Huios en ho Logos” (şi Fiul era Cuvântul)?

Există posibilitatea ca această frază “kai Huios en ho Logos” (şi Fiul era Cuvântul) să fi fost simplificată la forma de nomina sacra în secolul II, creându-se acel “γς” cu liniuţă deasupra = o prescurtare ce apare şi în alte manuscrise pentru cuvântul “υίος”. Apoi, este posibil ca de la această prescurtare să se fi ajuns la forma ”θς” (cu o liniuţă deasupra, specifică formelor nomina sacra), din pricină că a fost confundată mai târziu prima literă - ca o eroare simpla de transcriere în traditia (“γς” / “θς”; “γς” = prescurtare in manuscrisul original de la “υίος”; ”θς” = prescurtare in manuscrisul original de la “θεός”). Acest lucru pare posibil, dar este mai puţin probabil, având în vedere marea pepiniera de falsuri create în secolul II. Deci, bănuiala ar cădea în prima fază pe o falsificare intenţionată a literei, pentru a se susţine că Logosul a fost Dumnezeu şi nu Fiul lui Dumnezeu, exact ce doreau sectele care urmau ruta de interpretare trasată de Tebutis şi Marcion.

Ştiu că acest scenariu pare comic pentru mulţi, deoarece ei sunt convinşi că Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva. Dar atunci care au fost acele modificări în textul Evangheliilor, la care s-a referit filozoful Celsus şi de ce le-a permis totuşi Dumnezeu? De ce Origene nu îl combate pe Celsus şi spune că nu este adevărat ce spune, ci din contră, îl confirmă, scriind:

„E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere."

Poate fi dureros de trist, dar adevărat, ca totuşi, teologia contemporană să se bazeze pe o redare eronată a versetului din Ioan 1:1, moştenită din secolul II, sau chiar mai mult, să se bazeze în fond, pe un text falsificat cu bună ştiinţă.

A doua rută posibilă

Conform textului grec (vechi) Ioan 1:1 are următoarea redare:

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.

Dar este posibil ca ceea ce este scris aici să fie doar parţial adevărat. Este adevărat că Isus este Cuvântul şi că printr-o simplă înlocuire, textul ar suna: La început era Isus şi Isus era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Isus, excluzându-l pe Dumnezeu Tatăl din verset sau şi mai rău să-l identifice pe Isus cu Dumnezeu Tatăl, aşa cum a făcut Tebutis, Marcion şi sectele din secolul II.

Se poate justifica acest sens? Unii ar sări repede cu un "da" hotărât şi ar justifica răspunsul lor cu următorul citat:

„Isus i-a zis: "De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: "Arată-ne pe Tatăl"?” (Ioan.14:9)

Dar oare aici tocmai asta a lăsat Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos să se înţeleagă, că El este Dumnezeu Tatăl? Sau doar că este ca Dumnezeu Tatăl?

Deci, cum vom interpreta Ioan 1:1-10 în raport cu Ioan 14:9?

CĂ FIUL LUI DUMNEZEU ERA ÎN ACELAŞI TIMP DUMNEZEU TATĂL DE LA ÎNCEPUT ŞI CĂ DUMNEZEU TATĂL A DEVENIT DUMNEZEU FIUL AICI PE PĂMÂNT – CUM SUSŢIN SABELLIŞTII, NUMIŢI ŞI PATRIPASSIENI?

SAU CĂ FIUL LUI DUMNEZEU ERA ÎN ACELAŞI TIMP CA DUMNEZEU TATĂL DE LA ÎNCEPUT ŞI CÂND A VENIT PE PĂMÂNT N-A FOST DUMNEZEU FIUL, CI FIUL LUI DUMNEZEU?

Nu există în Biblie nici un verset care să aibă expresia „Dumnezeu Fiul”, cum ar dori sabelliştii. Această expresie este o invenţie omenească, fără nici un suport din Biblie. În mod normal, înţelesul versetului din Ioan 1:1 bazat pe tot contextul nu este: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.” Aşa ceva este o contradicţie: Cum poţi fi tu la (sau cu) acel cineva, dar în acelaşi timp tu să fii acel cineva la care eşti?

E imposibil, chiar şi în filmele de science-fiction...

Haideţi să facem un exerciţiu de logică, urmărind această schimbare a textului, convertind textul în ceva cotidian:

„La început era Petru şi Petru era la Ioan şi Ioan era Petru.” – Deci aşa ceva este imposibil. Iată de ce, ca o a două rută de interpretare, nu putem exclude omiterea unui cuvânt de legătură, tipic falsificatorilor textuali din secolul II. De exemplu, există un manuscris în care textul de la Apocalipsa 1:1 a fost falsificat prin procedeul de omitere, la următoarea formă:

Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând, prin îngerul Său, la robul Său Ioan.

Este clar că acest text este de factură sabellistă, în care s-a eliminat cuvântul „Dumnezeu”, tocmai pentru a se putea justifica teologia că Isus este acel Dumnezeu, care dă revelaţia lui Ioan. În schimb, vedem din textul celorlalte manuscrise că Isus este doar primul intermediar în linia de transmitere al mesajului de la Dumnezeu la credincioşi.

 

 

Aşadar, este posibil şi foarte probabil ca textul din Ioan 1:1 să fi suferit o modificare prin omitere, prin care s-a schimbat drastic adevăratul sens. Adevăratul sens putea fi legat de un cuvânt care a fost şters:  „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi ca Dumnezeu era Cuvântul.”

Unii au bănuit de mult timp că textul din Ioan 1:1 a suferit o modificare, dintr-o perspectivă sau alta, dar n-au găsit dovezi în manuscrise, singurul text care suna altfel, fiind în acel text coptic menţionat, din secolul II sau III care avea în text „şi un dumnezeu era cuvântul” în loc de „şi dumnezeu era cuvântul”. Cu toate acestea, lipsa dovezilor din manuscrise, nu certifică nimic, contextul Evangheliei după Ioan fiind mai tare ca orice formulare din manuscrisele ce conţin forma falsificată a textului.

Când un cuvânt sau un grup de cuvinte nu se armonizează cu contextul, este destul să-ţi dai seama că s-a produs o eroare, intenționată sau nu, făcut în procesul de copiere. Putem spune şi la această rută posibilă, că fie că a fost o ”omitere” din neatenţie, fie a fost o omitere intenţionată, şi astfel, de la ”şi ca Dumnezeu era Cuvântul" s-a ajuns la "şi Dumnezeu era Cuvântul”, creându-se o adevărată debandadă şi teologie speculativă, pe care am moştenit-o din secolul II, cu certuri scandaloase, persecuţii teribile şi dezbateri interminabile.

Istoria arată clar – fie că ne place sau nu -  că exista o sectă pseudo-creştină, cu practici scribale deviante, care ar fi avut motiv să falsifice textul încă din secolul II şi se ştie că au fost două versiuni ale Evanghelie după Ioan... În teologia creștină, din punct de vedere istoric, patripasianismul (cum este menționat în biserica occidentală) este o versiune a sabellianismului în biserica de Răsărit. Ea este numită şi "vechea erezie a lui Noetus", o teză combătută de biserica din Smirna în secolul II și o versiune a modalismului. Modalismul este credința că Dumnezeu Tatăl, Isus Hristos și Duhul Sfânt sunt trei moduri sau aspecte diferite ale unui singur Dumnezeu monadic, așa cum este perceput de credincios, mai degrabă decât trei persoane distincte în Dumnezeire - că nu există diferențe reale sau substanțiale între cei trei, astfel încât identitatea Duhului sau a Fiului este cea a Tatălui. Cu alte cuvinte Isus este în acelaşi timp şi Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. Sau altfel zis: la început Isus a fost Dumnezeu Tatăl, apoi a devenit Dumnezeu Fiul şi apoi a devenit Dumnezeu Duhul Sfânt, doar denumirile i s-au schimbat, în rest, El a rămas acelaşi.

În Occident, o versiune a acestei credințe era cunoscută peiorativ sub numele de patripasianism de către criticii săi (din latină patri-, „tată” și passio, „suferință”), deoarece învățătura cerea ca, din moment ce Dumnezeu Tatăl se întrupase direct în Hristos, Tatăl s-a jertfit literalmente pe cruce.

Noetus, a fost un presbiter al bisericii din Asia Mică în jurul anului 230 d.Hr., din oraşul Smirna, unde a devenit un reprezentant proeminent al tipului particular de hristologie numit acum monarhianism modalist sau patripasianism.

Părerile sale, care au dus la excomunicarea sa de către prezbiterii locali, sunt cunoscute în principal prin scrierile lui Tertullian şi Hippolit, contemporanul său la Roma, unde s-a stabilit și a avut o mulțime de adepţii. El a acceptat a patra Evanghelie, dar a considerat afirmațiile ei despre Logos ca alegorice. Discipolul său Cleomene a susținut că Dumnezeu este atât invizibil, cât și vizibil; ca vizibil El este Fiul.

Modalismul (din latină modus=mod) a fost un curent trinitar deviant care a apărut în Asia Mică și s-a dezvoltat la Roma, unde a fost propagat de Praxeas către anul 190 d.C., de Noetus și apoi de Sabellius (către anul 200 d.C.), de unde și sinonimul de „Sabelianism”. Potrivit acestui curent, Dumnezeu s-ar fi revelat succesiv în trei forme diferite: Tatăl (care a creat lumea materială și a dat legea mozaică), Fiul (care a salvat lumea) și Spiritul. În acest fel, persoanele divine nu ar fi real distincte, între Tată și Fiu neexistând nici o deosebire.

De aceea întreabă-te: Eşti tu un creştin adevărat care crede sincer şi adevărat că Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce sau eşti un eretic patripassian rătăcit şi zăpăcit de nişte idei străine de Biblie, care crede că Isus este acel Dumnezeu din Ioan 1:1 şi astfel chiar acest Dumnezeu (adică Tatăl) a murit pe cruce, fiind înşelat de redarea greşită a versetului?

Iată de ce, eu mă rezum a crede că la Ioan 1:1 ar fi putut fi următoarea frază:

Fie suna astfel:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Fiul a fost Cuvântul.

Fie suna astfel:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi ca Dumnezeu a fost Cuvântul.

Acest text falsificat de la Ioan 1:1 a produs multă confuzie în creştinătate. Şi din pricina acestui text falsificat, nu s-a înţeles corect anumite versete biblice, ca exemplu Ioan 20:28. Care este interpretarea corectă a versetului din Ioan 20:28?

Fraza "Domnul meu şi Dumnezeul meu" din Ioan 20:28 este incompletă în sine, de aceea trebuie luat în considerare contextul per ansamblu. Ca să nu greşim în interpretare, cum trebuie înţeleasă acea exclamaţie a apostolului Toma, ce a vrut el să spună?

Ca predicativ? - "Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morţi!"

Ca nominativ? - "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai înviat din morti!"

Sau ca vocativ? - "Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adică Dumnezeu Tatăl) l-ai înviat din morţi!" Adică, apostolul Toma nu s-a referit la Isus, ci la Dumnezeu Tatăl.

Varianta vocativă este cea corectă, datorită contextului exclusivist din Ioan 17:1-3, context în care a fost prezent şi apostolul Toma. Să nu uităm că el a fost necredincios în ce priveşte învierea, aşadar textul negrăit din mintea lui vorbeşte de înviere, nu de altceva, cum înţeleg din păcate unii. Necredinţa i s-a transformat în exclamaţie de uimire spre Tatăl, care face astfel de minuni.

Apostolul Toma nu ar fi putut contrazice tocmai pe Cel înviat, care era mentorul său:

Ioan 17:1-3

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

Câte persoane intră în fraza "pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat"? Una sau două? Tatăl sau Fiul?

Şi Dumnezeu să vă dea gândul cel bun.