Pe drumul Septuagintei

 

 

Pe drumul Septuagintei

 

Dragi prieteni,

Lansez o invitaţie la studiul traducerii Septuaginta (LXX), sub genericul Pe drumul Septuagintei.

          Aştept aportul vostru, cu tot ce puteţi să ne putem la dispoziţia Celui Prea-Înalt, cu inima şi mintea, spre gloria lui.

Cele mai vechi manuscrise ale Vechiului Testament s-au găsit la Qumran, lângă Marea Moarta. Ele au fost descoperite împreună cu alte scrieri ale unei comunităţi de "essenieni" (pustnici). Scrierea pe suluri de piele, de unde li s-a dat numele de "Sulurile de la Marea Moarta". Cel mai complet şi bine păstrat sul biblic, este sulul cărţii lui Isaia, numit "Marele Sul al cărţii lui Isaia". Este datat ca fiind din secolul II înainte de Christos.
          Prima traducere a unui text mai amplu, din ebraică într-o altă limbă, s-a făcut din ceea ce este numit "Vechiul Testament" şi s-a făcut în limba greacă. Se spune că ideea a aparţinut regelui Ptolemaios II al Egiptului. Pe atunci Israelul era sub dominaţia sa şi a fost primită pozitiv de elita conducătoare din Israel, care a dat curs împlinirii satisfacerii doleanţei regelui, trimiţând la Alexandria numărul de înţelepţi ceruţi de rege.

Această traducere a fost numită "Hebdomekonta" (în greacă) şi ulterior "Septuaginta" în latină, prescurtată fiind LXX, care s-a impus ca termen în vogă. A fost numită aşa după numărul aproximativ al celor implicaţi în traducerea ei, după unii 70 după alţii ar fi fost 72 de persoane, câte şase învăţaţi din toate triburile lui Israel. Lucrând în fiecare zi de lucru (adică şase zile pe săptămână) conştiincios şi cu sârguinţă de la ora mesei de dimineaţă până la ora       cinci după masă, au terminat lucrarea în 72 de zile.

         Cel mai vechi text păstrat al unui "pentateuch" ebraic, cuprinzând primele cinci cărţi din Biblie, atribuite lui Moise, este Pentateuchul din Derbent, statul Daghestan (din anul 604 e.n). În unele privinţe arată o mai mare apropiere de Septuaginta, decât de Textul Masoretic, fiind probabil un text proto-masoretic.

De ce este important studiul Septuagintei? Deoarece vedem că anumite traduceri urmează încă această versiune de redare. De exemplu în Biblia Ortodoxă, la Isaia 63:9 avem:

Si El le-a fost izbavitor in toate stramtorarile lor. Si n-a fost un trimis si nici un inger, ci fata Lui i-a mantuit. Intru iubirea Lui si intru indurarea Lui El i-a rascumparat, i-a ridicat si i-a purtat in toata vremea de demult.

Însă acest text în versiunea Textului Masoretic ebraic, apare astfel:

În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea feţei Lui i-a mântuit; El însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.

Analizând traducerea putem afla care dintre acest text şi altele de acest fel, sunt cele autentice.

https://www.apologeticspress.org/apcontent.aspx?category=13&article=357

http://dss.collections.imj.org.il/isaiah

 

Fragment din cartea SCRISOAREA LUI ARISTEAS, Capitolul XII, SC 89, p. 230-236.

 

Menţionat de Iosif Flaviu (Iosef Ben Matityahu, devenit cunoscut ca Titus Flavius ​​Josephus), istoric evreu din secolul I AD, în Antichitati iudaice, Cartea XII, Capitolul 2, Aristeas a fost un nobil grec, de la curtea lui Ptolemeu II, din Egipt, temător de Dumnezeu, care a mediat împăcarea dintre greci şi evrei, după jafurile comise în campania armată din Coele-Siria şi Israel, de către soldaţii dinastiei Ptolemeilor. Între redarea lui Iosif şi cea a lui Aristeas există anumite diferenţe, explicabil prin faptul că fie copia originală a cărţii SCRISOAREA LUI ARISTEAS a fost modificată între timp, fie textul din Antichitati iudaice este completat cu alte surse.

 “Demetrius i-a condus pe cei 72 de înțelepți din Ierusalim pe insulă, i-a trecut podul, i-a întrunit într-un local pregătit în acest scop în apropierea plajei, unde puteai petrece un sejur foarte agreabil înconjurat de tăcere, și i-a invitat să se pună pe treabă la traducerea textelor sfinte iudaice în grecește. Tot ceea de ce ei aveau nevoie le era asigurat. Au început lucrul și s-au pus de acord între ei asupra fiecărui punct confruntându-se. Demetrius făcea o copie oficială a textului ce rezulta din munca lor. Lucrul dura de dimineață până la ora a noua, după care erau liberi să se îngrijească și de trupul lor, lipsit de cele necesare în timpul lucrului. Între altele, în fiecare zi, bucatele pregatite pentru rege erau pregătite de asemenea de Doroteus și pentru ei, poruncă venită de la rege. La prima oră se prezentau înaintea regelui în fiecare zi, iar după ce-l salutau se retrăgeau în rezidența lor privată. După ce-și spălau mâinile în mare, conform uzanței evreilor, și după ce înălțau rugăciunile lor lui Dumnezeu, începeau lucrul lecturii și traducerii fiecărui text.

Am întrebat și eu: „De ce se spală pe mâini de fiecare dată înaintea rugăciunii?“ Mi s-a spus că este o mărturie pentru ei că nu au săvârșit nicio faptă rea, deoarece faptele rele sunt făcute cu mâinile; astfel ei investeau mult zel și credință pentru realizarea unei lucrări drepte, conforme adevărului. În fiecare zi, după cum am spus deja, se întruneau în cartierul destinat, unde se bucurau de liniște și de lumină pentru înfăptuirea lucrării cerute. S-a întâmplat ca lucrul traducerii să fie săvârșit în 72 de zile, ca și cum o asemenea lucrare se datora unui destin premeditat. Când lucrul a fost gata, Demetrius a întrunit comunitatea evreilor la locul unde s-a realizat lucrarea traducerii și a dat citire întregii adunări, în prezența traducătorilor, care au fost primiți cu mare fast de mulțime datorită contribuției lor în vederea unui bine atât de considerabil. Au făcut un elogiu și lui Demetrius și i-au cerut să comunice căpeteniilor lor o copie a întregii Legi. După citirea rulourilor, în picioare, preoții, Bătrânii grupului care au realizat traducerea și delegația evreilor din oraș, precum și căpeteniile poporului, au făcut această declarație: „Acum, când traducerea a fost făcută corect, cu credință și cu o precizie riguroasă, este bine ca această lucrare să rămână așa cum este ea, fără nici cea mai mică revizuire“. Aceste cuvinte au fost însoțite de o aclamție generală; atunci au stabilit să pronunțe o afurisenie, conform obiceiului lor, împotriva tuturor acelora care ar modifica litera textului, fie lungindu-l, chiar și cât de puțin, fie scurtându-l; a fost o măsură excelentă pentru a-l păstra imuabil pentru totdeauna. Când s-a dat raportul regelui despre toate acestea, el s-a bucurat nespus. Scopul pe care și-l propusese, în opinia sa a fost realizat dincolo de așteptări. I s-a făcut citirea textului în întregime și el a manifestat o bucurie nestăpânită față de geniul legislatorului. Atunci l-a întrebat pe Demetrius: „Cum s-a întâmplat că o asemenea capodoperă nu a fost realizată niciodată și nu a fost menționată de niciun istoric sau poet până acum?“ Acesta a răspuns: „Datorită caracterului sacru al acestei Legi și deoarece ea vine de la un Dumnezeu. În plus, unii care s-au riscat, pedepsiți de acest Dumnezeu, au oprit munca lor îndrăzneață“. Într-adevăr, Demetrius spunea că într-o zi Theopompe (discipol al lui Isocratus, a trăit între anii 378-300 î.C., ajuns în Egipt în jurul anului 305) i-a povestit că dorind să insereze, în mod destul de imprudent, în lucrările sale diferite texte traduse din Lege, a fost cuprins de o perturbare mentală mai bine de 30 de zile. Însă într-un moment de liniște a înălțat către Dumnezeu rugăciuni insistente pentru a i se revela cauza bolii lui nefericite. Într-un vis i s-a revelat că boala i se datorează faptului că a îndrăznit să distribuie lucruri divine profanilor, după care a încetat și astfel s-a videcat. „De asemenea, imi povestea el, poetul tragic Theodectus pe când încerca să introducă într-o piesă de-a sa unele texte extrase din Biblie, ochii săi s-au îmbolnăvit de cataractă. Dându-și seama care era cauza nefericirii lui, s-a rugat lui Dumnezeu, și, după mai multe zile, a fost într-adevăr vindecat“. Atunci, regele, după cum am spus, fiind la curent cu toate acestea, datorită explicațiilor lui Demetrius, s-a înclinat înaintea cărților, apoi a poruncit să fie păstrate cu mare grijă și conservate cu deosebit respect. De asemenea, el a recomandat traducătorilor să vină deseori să-l vadă după ce se vor reîntoarce în Iudeea. Fără îndoială meritau să se întoarcă în patria lor, spunea el, după un asemenea lucru. Însă când vor reveni vor fi tratați, după cum o merită, ca niște prieteni și vor primi din partea lui mână liberă în toate. A poruncit să se pregătească plecarea lor, pentru fiecare făcând un gest nobil: a oferit fiecăruia trei rânduri de îmbrăcăminte de cea mai bună calitate, doi talanți de aur, o cupă de valoarea unui talant și o garnitură completă pentru trei canapele. De asemenea, i-a trimis și lui Eleazar, cu aceeași caravană, 10 paturi cu picioare de argint și accesoriile, un mobilier de 30 de talanți, 10 veșminte, o haină de purpură, o coroană splendidă, 100 de bucăți de pânză fină de in, cupe, platouri și două bucăți mari de aur ca ofrandă de mulțumire. În plus, i-a recomandat în scris că, în cazul în care unul dintre ei ar dori să revină la el, să nu-l împiedice, fiindcă îi place compania persoanelor cultivate: pe asemenea oameni el căuta să-i umple de cadouri scumpe.”

 

Iosif Flaviu, istoric evreu din secolul I AD, despre cum a fost tradusă Septuaginta, pe numele ei greceşti Hebdomateca.

Cred că la el putem găsi cea mai apropiată relatare despre faptele şi împrejurările care au condus la apariţia ei.

Aflăm trei personaje cheie implicate la vârf:

Regele, bibliotecarul şi marele preot din Ierusalim

 

Flavius Iosif, Antichitati iudaice, Cartea XII, Capitolul 2

 

(Din raportul bibliotecarului şef din Alexandria, reiese că a existat o traducere anterioară Septuagintei, însă aceasta nu era agreată de bibliotecar, deoarece a fost transcrisă cu neglijenţă. Aşadar Septuaginta nu a fost prima traducere a unui text ebraic într-o altă limbă.)

 

4. Raportul lui Demetrius făcut Faraonului. Când toate aceste ordine au fost executate, conform generozității voinței Faraonului, acesta l-a însărcinat pe Demetrius să publice și decretul referitor la copia cărților iudaice, deoarece acești regi nu au lăsat nimic la voia întâmplării în guvernarea lor, ci totul constiuia un obiect de grijă minuțioasă. S-a încredințat deci copia raportului și scrisorilor, lista darurilor oferite, detaliul ornamentelor fiecăruia, pentru ca meșteșugul fiecărui muncitor să fie apreciat la adevărata lui vaoloare de către cei ce-l vor citi și pentru ca execuția minunată să fie admirată și să dea celebritate fiecărui artizan. Aceasta este copia raportului: „Marelui Faraon din partea lui Demetrius. La ordinul tău, o Rege, care m-ai însărcinat să întrunesc toate operele care lipseau din colecția bibliotecii noastre și să repar cu grijă pe cele care au fost deteriorate, m-am străduit să duc la îndeplinire

această sarcină. Îți aduc la cunoștință că, printre altele, cărțile ce conțin Legile evreilor ne lipsesc. Scrise cu caractere ebraice și în limba acestui popor sunt de neînțeles pentru noi. În plus, ele au fost transcrise cu neglijență deoarece nu beneficiau de interesul împărătesc. Totuși este abslut necesar ca aceste cărți să fie în biblioteca noastră, în exemplare bine îngijite, deoarece legislația conținută în aceste cărți este înțeleaptă și curată, fiindcă vine de la Dumnezeu. Astfel, Hecateus din Abderia spune că nici poeții, nici istoricii nu au menționat aceste cărți, și nici chiar oamenii care se lasă guvernați de aceste precepte deoarece ele sunt sfinte și nu se cuvine să fie explicate de guri profane. Deci dacă tu crezi necesar, o Rege, poți scrie Marelui Preot al iudeilor pentru a-ți trimite câte șase bătrâni din fiecare trib, cei care cunosc cel mai bine aceste Legi, pentru ca, având de la ei sensul exact și clar și o traducere exactă a cărților lor, să ajungem, datorită contribuției lor, la un rezultat vrednic de subiectul

tratat și de intenția ta.“

 

(Din acest raport vedem că exista cel putin o copie la cineva, care a fost transcrisă cu neglijenţă în opinia bibliotecarului şef.)

 

10. Traducerea Legii. Faraonul i-a admirat pe toți iar filosoful Menedemos a spus că Providența guverna totul, ceea ce explică elocvența și frumusețea discursurilor lor. Apoi auîncetat să le mai pună întrebări. Faraonul a declarat că doar simpla lor prezență i-a procurat

multă bucurie, deoarece a învățat de la ei cum trebuie să domnească; apoi a poruncit să i se dea fiecăruia trei talanți și să-i conducă la locuințele lor pentru a se odihni. După trei zile, Demetrius i-a condus, a parcurs cu ei cam șapte stadii, a trecut podul, apoi s-au îndreptat spre

Nord și i-a introdus într-o casă construită pe malul mării, izolată de zgomotul lumii, propice studiului în liniște. Când i-a dus acolo, i-a rugat, deoarece nu aveau nimic din cele necesare realizării traducerii Legii, să-și exprime tot ceea ce au nevoie pentru înfăptuirea lucrării. Ei s-au concentrat și au depus tot zelul doar pentru realizarea traducerii. Lucrau până la ora a noua; după care luau o pauză pentru a se îngriji de trup: tot ceea ce era necesar le era oferit în abundență, iar Doroteos le dădea în plus multe produse pregătite pentru Faraon, din ordinul acestuia. Dimineața veneau la curte pentru a-l saluta pe Ptolemeu apoi se reîntorceau în același loc, iar după ce își spălau mâinile în mare și făceau abluțiunile rituale reîncepeau lucrul traducerii Legii. Când Legea a fost tradusă și lucrul traducerii terminat, lucru care a durat 72 de zile, Demetrius i-a adunat pe toți evreii în locul unde a fost tradusă Legea și, în prezența traducătorilor, a citit-o înaintea mulțimii. Poporul îi aplauda pe înțelepții care au tradus Legea și a lăudat inițiativa pe care a avut-o Demetrius, căruia îi datorau mult datorită binelui pe care l-a făcut în favoarea lor; tot poporul a cerut ca Legea să fie citită și înaintea șefilor lui Israel. Preotul, bătrânii și șefii cumunității, considerând traducerea perfectă, au cerut ca ea să rămână astfel, fără a mai schimba nimic. Cu toții au fost de acord și s-a decis că în cazul în care cineva ar găsi un pasaj adăugat sau altul tăiat din Lege, după un nou examen și demonstrație făcută, să aducă corectări; o măsură înțeleaptă, datorită căreia ceea ce a fost crezut bun o dată va putea fi păstrat pentru totdeauna.

 

(Deşi preotul, bătrânii și șefii cumunității, considerau traducerea perfectă, totuşi au fost obiectori care au susţinut că este necesară evaluarea traducerii şi dacă se va găsi ceva adăugat sau scos, acest lucru va putea fi corectat în viitor. Fraza finală mi se pare ambiguă, dar poate fi interpretată, ca tot ce este bine tradus să se lase aşa. Mai jos sunt cateva nume care au incercat sa-si faca copii.)

 

11. De ce nu a vorbit nimeni până acum de această Lege atât de minunată? Faraonul s-a bucurat mult de această realizare și de rezultatele bune ale proiectului său. Însă când Legea a fost citită înaintea lui, bucuria lui a crescut și mai mult precum și admirația față de

inteligența și înțelepciunea legislatorului; atunci l-a întrebat pe Demetrius cum de nici un istoric și nici un poet nu a vorbit până acum de asemenea Legi admirabile. Demetrius a răspuns că nimeni nu îndrăznise să le descrie tocmai datorită originii lor divine și sfințeniei lor, iar unii, care au încercat acest lucru, au fost loviți de Dumnezeu. A dat exemplul lui Teopompus care, dorind să vorbească despre Lege, s-a trezit cu smintit timp de 30 de zile, apoi l-a îmbunat pe Dumnezeu în momentele sale de luciditate, mărturisind cu sinceritate că era autorul unei nebunii. Într-un vis a fost avertizat că această nenorocire i s-a întâmplat deoarece a voit ca lucrurile divine să le facă accesibile tuturor într-un mod vulgar; după ce a renunțat la proiect, și-a revenit în fire. Demetrius a mai spus Faraonului că se spune despre poetul tragic Teodectus că dorind, într-una din dramele sale, să folosească unele cuvinte din Lege, s-a îmbolnăvit de o boală de ochi, iar după ce a recunoscut răul făcut s-a vindecat.

 

Ecoul traducerii în Iudeea

 

După ce această traducere a fost bine receptată de elita din diaspora evreiască din Egipt – cel puţin conform spuselor din Scrisoarea lui Aristeas, lucrurile nu au stat deloc aşa în ţara natală. Poziția tradiției iudaice vizavi de această traducere este una de dezaprobare. Un pasaj din Talmud, Mesechta Sofrim, redă astfel ecoul acelor timpuri:

“Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora (Pentateuhul) nu a putut fi tradusă suficient de bine.”

 

Tora sau Pentateuhul, face referire doar la primele cinci cărţi ale Bibliei, ceea ce arată fără echivoc, ce anume au tradus cei 72 de învăţaţi.

 

Megillat Taanit, lit. „Pergamentul postului” este un text antic, sub forma unei cronici, despre zilele de post la evrei. Această cronică antică ne spune că în ziua de 8 Tevet a fost sfârşită traducerea Torei în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile. În acest semn ceresc, unii au văzut dezaprobarea divină venită asupra acestei lucrări, fapt pentru care s-a hotărât ca această zi să fie comemorată, ca zi de post şi regret.

 

Iată că aceste două menţiuni confirmă ceea ce a scris şi Iosif Flaviu: că i se puteau face corecturi.

 

Când a intrat textul ebraic al Torei în atenţia grecilor?

 

Scrisoarea lui Aristeas ne face cunoştinţă cu două nume greceşti: Theopompus şi Teodectus, care ştiau de Tora şi s-au folosit de ea în mod nedemn, fiind sortiţi pedepsei divine.

Despre Teodectus a fost un poet tragic. Dacă anumite scene tragice din Tora au devenit îmbrăcate în derâdere la adresa lui Dumnezeu, înţelegem pedeapsa, căinţa şi apoi vindecarea poetului.

La fel s-a întâmplat şi cu Theopompus (în greacă Theópombos; c. 380 î.Hr. - 315?), care a fost un istoric și ortaor grec. Este exilat pentru opinii politice şi ajunge la curtea regelui macedonean Filip al II-lea. Este reprimit în Grecia în timpul domniei lui Alexandru Cel Mare. După moartea lui Alexandru, a fost din nou expulzat și s-a refugiat cu diadohul Ptolemeu în Egipt, unde a întâlnit evreii alexandrini din exil şi scrierile ebraice.

Istoricul evreu Iosif Flaviu a scris că Theopompus s-a străduit odată să scrie despre Legea evreiască, dar s-a îmbolnăvir de minte timp de 30 de zile, după care, în timpul unor pauze ale tulburării sale, s-a rugat pentru vindecare și a decis să renunțe la încercarea sa de a scrie și a fost vindecat prin aceasta. Studiind ce a scris Theopompus, istoricul britanic Robin Lane Fox susţine că acesta a scris "calomnii, nu istorie". Înţelegem de aici că el a tratat istoria evreilor cu batjocură necruțătoare.

Vedem că aşa-zisa publicitate negativă a stârnit curiozitatea pozitivă a aristocraţiei conducătoare din Egiptul elenistic. Tot răul a fost spre bine.

 

Cine a fost marele preot în timpul traducerii LXX? De ce este important acest detaliu?

 

IUSTIN Martirul, zis şi  FILOSOFUL, 100-166 AD, Apologia I, 31, ne dă următoarea relatare:

“Deoarece Ptolemeu, regele egiptenilor, fondând biblioteca din Alexandria, dorea să acumuleze toate lucrările din lume, s-a informat și asupra profețiilor iudaice și a trimis o ambasadă le regele lor, Irod în acea vreme, pentru a-i cere să-i trimită cărțile ce conțin profețiile iudaice. Regele a răspuns favorabil acestei cereri și a trimis cărțile în limba ebraică, după cum am spus. Însă, fiindcă textul era de neînțeles pentru egipteni, Ptolemeu, printr-o nouă ambasadă, i-a cerut să-i trimită oameni învățați care să le traducă și în grecește. Ceea ce s-a și făcut.”

 

Din păcate Iustin nu are surse veridice în ce priveşte „regele” din Israel, dar ne dă un detaliu interesant, care poate fi adevărat: ca au fost două ambasade. Conducătorul micului stat iudeu din acel timp nu era un rege, ci era un mare preot, pe nume Eleazar (c. 260–245 î.Hr.). El era nepotul lui Iaddua şi fiul lui Onias I. Simon I, numit “Cel Drept” a fost fratele lui Eleazar, marele preot implicat în comunicarea cu Ptolemeu al II-lea Filadelful prezentat în Scrisoarea lui Aristeas şi lucrarea lui Iosif Flaviu. Potrivit scrisorii, Eleazar a trimis șaptezeci și doi de cărturari, șase din fiecare dintre triburile lui Israel în insula Pharos, pentru a oferi Bibliotecii din Alexandria o traducere în limba greacă a Legii ebraice, numită și Septuaginta. El a fost succedat de unchiul său Manase. Aşadar nu existase un rege cu acest nume în acea perioadă, dar detaliul cu cele două ambasade poate fi luat în seamă.

Iaddua a fost un mare preot evreu în timpul celui de-al doilea templu, contemporan cu Alexandru Cel Mare şi Ptolemeu I Soter, primul rege din dinastia Ptolemeilor cu capitala la Alexandria, Egipt.

Potrivit lui Iosif Flaviu, Iaddua se remarcă ca remarcabil om de stat şi de credinţă, atunci când Alexandru cel Mare a mărșăluit prin Țara Israelului în anul 332 î.Hr. Îmbrăcat în hainele sale preoțești, a mers la Antipatris cu un alai de preoţi şi cetăţeni pentru a-l întâlni şi a se supune noului conducător, arătându-i profeţiile despre el din cartea profetului Daniel. Alexandru l-a primit cu respect şi le-a spus curtenilor săi, ca avuse-se o viziune cu acest om, care i-ar fi prezis victoria cu perşii într-un vis. Apoi Iaddua împreună cu Alexandru însuși a venit la Ierusalim şi i-a arătat Templul. Alexandru  a cerut ca o statuie a lui să fie plasată în Templu, dar marele preot a explicat că acest lucru era imposibil din pricina legilor evreieşti. El a promis în schimb că toți fiii născuți din preoți în acel an vor fi numiți Alexandru.

 

În timpul fiului lui Iaddua, numit Onias I, Ptolemeu Soter a venit împotriva Ierusalimului, I-a surpat zidurile şi a asediat Templul provocând daune importante, iar pe mulţi cetăţeni ai Ierusalimului şi Iudeii i-a dus cu el ca sclavi în Egipt. Onias I este urmat de Simon I. El este menționat și în Mishnah, unde este descris ca unul dintre ultimii membri marcanţi, dintr-o listă de 120 de personalităţi ce au trăit în perioada celui de al doilea templu. 

După moartea lui Ptolemeu I Soter, pe timpul lui Simon I dinastia din Egipt începe o perioadă de reconciliere cu evreii,  zidurile Ierusalimului şi ale Templului, care fuseseră dărâmate de Ptolemeu I Soter sunt reparate şi reţeaua de apă este extinsă. Acest proces continuă şi pe timpul lui Eleazar, fratele său, când sunt eliberaţi sclavii evrei.

După moartea lui Simeon, au urmat perioade tulburi, când dinastia Ptolemeilor a încercat un proces de elenizare a evreilor, mai întâi una paşnică, culturală sub Ptolemeu al II-lea Filadelful, apoi una violentă, după această perioadă. În timpul lui Simeon I s-a lansat prima sectă de nesupunere faţă de Lege, secta nazireilor, fiind influenţată de pitagoreanismul grecesc al acelui timp. Acest lucru este important deoarece traducătorii s-au străduit ca prin traducerea lor să combată influenţa politeistă printre evreii din diaspora.

 

Ce au spus evreii din antichitate despre Septuaginta? Ce obiecţii au adus?

 

Ce au spus evreii din antichitate despre traducerea ce a avut loc în urmă cu aproximativ 2200 de ani, la curtea împăratului grec Ptolemeu al II-lea Philadelphus?

Ei spun că în treisprezece locuri, înțelepții care au tradus textul din ebraică în greacă, au decis să modifice traducerea din anumite motive.

Conform tradiției, cele 13 modificări făcute de scribii care au realizat Septuaginta se găsesc la următoarele versete:

Geneza 1:1, Geneza 1:26, Geneza 2:2, Geneza 5:2, Geneza 11:7, Geneza 18:12, Geneza 49:6, Exodul 4:20, Exodul 12:40, Leviticul 11:6, Numeri 16:15, Deuteronomul 4:19, Deuteronomul 17:3.

După cum vedem toate textele sunt din Tora, primele cinci cărţi ale Bibliei, fapt ce arată că acei traducători au tradus doar această parte.

Însă cu timpul, Septuaginta s-a extins şi au fost traduse toate cărţile din Vechiul Testament. Când toată Scriptura a fost tradusă s-a constatat că mai este loc de îmbunătăţirea traducerii. Aşa a apărut Secunda, Tetrapla, Hexapla şi Octapla, colecţii de traduceri prin care traducătorii mai târzii au încercat să ofere soluţii mai bune.

Acest lucru era necesar deoarece după cum constatase şi Ambroziu De Milan (330-397 AD),  în lucrarea sa Exaemeron III, 5, 20, se putea constata cu ușurință că traducători textelor Scripturii în grecește au făcut numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe schimbări pe alocuri.

 

Modificări textuale în prima ediţie a Septuagintei

 

S-a vorbit şi scris mult, încă din antichitate că Septuaginta ar fi fost o traducere inspirată. De exemplu Irineu de Lyion (120-203 AD), este citat de Eusebiu de Cezareea,  în Istoria bisericească III, 21, 2, astfel:

“Înaintea victoriei romane, pe când macedonienii erau încă stăpâni peste Asia, Ptolemeu, fiul lui Lagos, ținând cu orice preț să-și îmbogățească biblioteca fondată de el la Alexandria cu lucrări de mare valoare din lumea întreagă, a cerut iudeilor de la Ierusalim să-i trimită Scripturile traduse în grecește. Aceștia, pe atunci, aflați sub dominația macedonienilor, i-au trimis lui Ptolemeu pe cei LXX de înțelepți ai lor, experți în Scripturi și în cele două limbi, pentru a duce la îndeplinire această lucrare. Pentru a-i pune la încercare pe fiecare în parte și pentru a evita ca ei să cadă la mica înțelegere în scopul disimulării anumitor texte din Scriptură oferind o traducere greșită, i-a separat unii de alții și le-a cerut tuturor să traducă aceeași carte. Iar când au fost întrunite și reunite toate cărțile pentru Ptolemeu, au comparat fiecare versiune a celor LXX de lucrători iar Dumnezeu a fost slăvit căci s-a văzut bine că Scripturile erau cu adevărat divine doarece toți terminau aceleși texte cu aceleași expresii și cu aceleași cuvinte, de la un capăt la altul, astfel încât chiar și păgânii prezenți au recunoscut că Scripturile au fost traduse sub inspirație divină.”

 

Cu toate că este lăudată astfel, prima versiune scurtă (doar Tora) a LXX  a cunoscut 13 abateri de la textul original.

 

Fostul mare rabin al României, Sorin Rosen, le-a comentat astfel:

 

Geneza 1:1 — אלהים ברא בראשית (”Dumnezeu a creat la început”) în loc de originalul בראשית אלהים ברא (”La început a creat Dumnezeu …”). În interpretare păgâno-politeistă, originalul ar fi putut fi tradus și ca ”Început a creat pe Dumnezeu”, sugerând (în mod fals, evident) că ar exista o altă entitate anterioară lui Dumnezeu, un ”zeu mai mare”, care l-ar fi creat pe Acesta.

Geneza 1:26 — אעשה אדם (”să fac om”) în loc de originalul נעשה אדם (”să facem om”). Schimbarea a dorit să combată posibila interpretare păgâno-politeistă în care mai mulți zei s-ar fi consultat unul cu altul înainte de a-l crea pe om.

Geneza 2:2 — ויכל בשישי וישבות בשביעי (”Dumnezeu și-a terminat munca în ziua a șasea și s-a odihnit în ziua a șaptea”) în loc de originalul ויכל אלהים ביום השביעי (”Dumnezeu a sfârșit [până] în ziua a șaptea”). Scribii au dorit să clarifice ideea că Dumnezeu Și-a încheiat într-adevăr actul creator în ziua a șasea și în ziua a șaptea S-a odihnit.

Geneza 5:2 — זכר ונקבה בראו (”l-a creat bărbat și femeie”) în loc de originalul זכר ונקבה בראם (”i-a creat bărbat și femeie”). Traducătorii au dorit ca traducerea să reconcilieze cele două povești ale creării omului, din Geneza 1 și Geneza 2, în care oamenii sunt creați separat (Geneza 1:27) vs Adam este creat și apoi, din latura sa, Dumnezeu a creat-o pe Eva (Geneza 2:21-22)

Geneza 11:7 — הבא ארדה (”hai să cobor”) în loc de originalul הבא נרדה (”hai să coborâm”). Similar cu #2, mai sus.

Geneza 18:12 — ותצחק שרה בקרוביה (”Sara a râs în jurul ei”) în loc de originalul ותצחק שרה בקרבה לאמר (”Sara a râs în sinea ei”). Modificarea a fost făcută pentru a simplifica traducerea, prezentând râsul Sarei ca o expresie exterioară, normală, și nu ca un râs introspectiv, intern, cum a fost el de fapt.

Geneza 49:6 — כי באפם הרגו שור וברצונם עקרו אבוס (”căci în furia lor au omorât un bou și în dorința lor au distrus o adăpătoare” în loc de originalul כי באפם הרגו איש וברצנם עקרו שור (”căci în furia lor au omorât un om și în dorința lor au măcelărit un bou”). Din teama de a nu fi învinovățiți pentru fapta înaintașilor lor, scribii au ales să nu facă aluzie la episodul în care Șimon și Levi distrug orașul Șhem în urma violării Dinei — a se vedea Geneza cap. 34.

Exodul 4:20 — ויקח משה את אשתו ואת ובניו וירכיבם על נושא בני אדם (”Moșe și-a luat soția și fiii și i-a urcat pe animalul de povară”) în loc de originalul ויקח משה את אשתו ואת ובניו וירכבם על החמר (”Moșe și-a luat soția și fiii și i-a urcat pe măgar”). Modificarea a fost făcută deoarece în anumite culturi antice, măgărul era considerat animal sfânt și ar fi părut o lipsă de respect din partea evreilor să-l călărească.

Exodul 12:40 — ומשב נבי ישראל אשר ישבו בארץ כנען ובארץ מצרים שלשים שנה וארבע מאות שנה (”durata de timp în care fiii lui Israel au trăit în ţara Canaanului şi ţara Egiptului a fost patru sute treizeci de ani”) în loc de originalul ומשב נבי ישראל אשר ישבו במצרים שלשים שנה וארבע מאות שנה (”durata de timp în care fiii lui Israel au trăit în Egipt a fost patru sute treizeci de ani”). Conform tradiției iudaice, perioada de 430 de ani de robie începe de la nașterea lui Ițhak, care a fost tratat cu mai puțin respect decât a fost tratat Avraham de către contemporanii săi (a se vedea Geneza 26:16). Pentru a evita orice atacuri asupra textului pornind de la faptul că aceste evenimente nu au avut de fapt loc în Egipt, scribii au ales să modifice traducerea incluzând și numele țării Canaanului în acest verset.

Leviticul 11:6 — ואת צעירת הרגלים (”și [animalul] iute de picior”) în loc de originalul ואת הארנבת (”și iepurele”). Tradiția precizează că pe soția regelui Ptolemeu o chema Arnevet (în ebraică: ”iepure”). Modificarea a fost făcută pentru că scribii s-au temut să nu fie acuzați de lipsă de respect față de regină în cazul în care ar fi menținut originalul.

Numeri 16:15 — לא חמד אחד מהם נשאתי (”nu v-am luat niciun obiect prețios”) în locul originalului לא חמור אחד מהם נשאתי (”nu am luat niciun măgar de-al vostru”). Din nou, ca și în cazul #8 mai sus, scribii au evitat menționarea măgarului, care era în anumite culturi antice animal sfânt.

Deuteronomul 4:19 — אשר חלק ה’ אלהיך אתם לכל העמים להאיר בהם תחת כל השמים (”pe care Domnul, Dumnezeul tău le-a dat celorlalte popoare spre le fi luminători peste tot sub ceruri”) în locul originalului אשר חלק ה’ אלהיך אתם לכל העמים תחת כל השמים (”pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a dat tuturor popoarelor peste tot sub ceruri”). Scribii au dorit aici să sublinieze că soare, luna și stelele au fost create de Dumnezeu pentru a fi luminători, și nu pentru a fi venerate ca zei (așa cum erau în multe culturi antice).

Deuteronomul 17:3 — אשר לא צויתי לאומות לעבדן (”pe care nu le-am poruncit popoarelor să le slujească”) în locul originalului  אשר לא צויתי (”pe care nu ți le-am poruncit”). Versetul în cauză vorbește despre interdicția de a venera soarele, luna și stelele, care este parte atât din cele 613 porunci ale Torei, cât și din cele Șapte Legi Noahice. Prin modificarea făcută, scribii au dorit să puncteze acest lucru, indicând astfel că nu doar evreilor le este interzisă această formă de idolatrie, ci tuturor popoarelor.

 

Ce variantă textuală au tradus cei LXX de învăţaţi?

 

Un document din sec. II sau III, Exhortatio ad Graecos, precizează că traducătorii au fost separați și au înfăptuit lucrarea în căsuțe separate, cu toate acestea textul tradus era identic.

“Ptolemeu, regele Egiptului, după ce a fondat o bibliotecă la Alexandria și a înzestrat-o cu tot felul de cărți de pretutindeni, a aflat că la evrei se găseau scrieri foarte vechi din literatura lor. Deoarece dorea să cunoască aceste cărți, a adus din Ierusalim LXX de înțelepți experți în grecește și ebraică și le-a cerut să traducă aceste scrieri în grecește.

Pentru a putea realiza lucrarea cât mai repede și în condiții cât mai bune, le-a pregătit niște căsuțe liniștite, departe de zgomotul lumii, în afara orașului, la circa șapte stadii de oraș, în cartierul unde a fost construit Pharul. Închiși în căsuțele lor, fiecare era obligat să traducă cartea de la un capăt la celălalt. Regele a dat poruncă funcționarilor să le ofere toate serviciile și confortul necesar lucrului lor și să-i împiedice să se consulte între ei, pentru ca acordul lor să fie un mijloc de verificare a exactității traducerii. Câand a aflat că cei LXX de oameni nu aveau niciun dezacord nici în gândire, nici în expresii, nici în cuvinte, ci dimpotrivă traducerile lor erau identice pentru aceleași texte, uluit și fiind

convins că traducerea a fost făcută printr-o minune a puterii divine, a recunoscut în ei oameni vrednici de toată stima, fiindcă erau atât de iubiți de Dumnezeu, și i-a trimis în țara lor înzestrați cu daruri dintre cele mai scumpe.”

 

Cu toate acestea, Teodor Danalache ne face următoarea descriere, arătând că pe vreme traducerii Septuagintei circulau în Iudeea trei variante textuale ale textului ebraic:

“Scrierile biblice ebraice, pana la Textul Masoretic

Talmudul marturiseste ca o copie originala a Bibliei ebraice era pastrata in curtea Templului din Ierusalim, pentru verificarea copistilor; printre slujitorii de la Templu se aflau si unii, special adunati si platiti, care se ocupau cu corectarea cartilor biblice. Aceasta copie originala a Bibliei ebraice este amintita de mai multe surse antice: Scrisoarea lui Aristeas; marturia lui Philo din Alexandria; marturia lui Iosif Flavius.

O alta relatare din Talmud, referindu-se probabil la un moment din vechime, spune ca in curtea Templului au fost gasite, la un moment dat, trei manuscrise diferite cuprinzand Tora; diferentele dintre cele trei au fost uniformizate in urma unor adunari ale celor intelepti.

In perioada celui de-al doilea Templu, textele nu erau supravegheate cu rigurozitatea ce avea sa ia nastere mai tarziu. Astfel, descoperirea manuscriselor de la Qumran, de langa Marea Moarta, datand din perioada anilor 150 i.Hr - 75 d.Hr, stau marturie faptului ca in aceasta perioada nu exista scrupulozitatea si uniformitatea textelor de mai tarziu.

Manuscrisele de aici infatiseaza numeroase diferente de ortografie si de sens, atat fata de Textul Masoretic, cat si intre ele. Din insemnarile marginale, se vede cum copistii se bucurau de libertatea de a alege intre mai multe variante ale textului existente la acea data.

In orice caz, cea mai mare parte a fragmentelor descoperite la Qumran, sunt vazute ca fiind mai apropiate de Textul Masoretic decat fata de oricare alta sursa veche. Potrivit lui Shiffman, 60% din textele de aici sunt de tip proto-Masoretic.

In perioada rabinica, precizia si fidelitatea textelor a inceput sa preocupe mai mult pe invatatii evrei. O subliniere a nevoii de precizie a textelor (cuvinte, litere si pronuntie), prezenta de ceva vreme in randul fariseilor, a fost facuta remarcabil de catre rabinul Akiva. Nevoia unui text perfect, fixat si sfintit in baza lui consonantica, s-a imprastiat rapid in comunitatile evreiesti de pretutindeni. Astfel, foarte usor s-a ajuns la mentalitatea ca numai o singura litera schimbata, intr-un cuvant din Tora, poate face invalid manuscrisul respectiv.

In anul 70, Ierusalimul a fost distrus de romani. In urma luptelor aprige din oras, cat si a celor din restul localitatilor, au supravietuit foarte putine manuscrise. Acest lucru a redus semnificativ variantele Bibliei ebraice aflate in circulatie. Drept urmare, nevoia unui text unic si stabil s-a accentuat si mai mult.”

De exemplu la Deuteronom 32:43 există într-adevăr trei variante textuale, una menţionează dumnezeii, alta îngerii, iar alta omite atât dumnezeii cât şi îngerii.

Scrisoarea lui Aristeas ne spune că cei LXX de învăţaţi au adus cu ei un sul de piele pe care textul ebraic era scris cu litere de aur. Având în vedere că textul era adus de la marele preot Eleazar (c. 260–245 î.Hr.), iar preoţii aderau de obicei la secta saducheilor, putem presupune că textul a fost adaptat după această ideologie, după cum se vede din notele de la Geneza 1:1,26 şi Geneza 11:7. O notă a masoreţilor precizează că la Geneza 18:22 a existat o corectură asupra textului. Aşa că este posibil ca înaintea acestei corecturi textul să fi sunat astfel “Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar îngerul lui Yehova stătea tot înaintea lui Avraam.” Preoţii saducheii, care nu credeau în îngeri în sens tradiţional, au eliminat cuvântul înger, după cum au eliminat şi forma de plural de la Geneza 1:26 şi 11:7, pentru aşi sprijini ideologia panteistă. Este posibil ca această teză saducheică de negare a îngerilor ca fiinţe distincte cereşti să fi apărut în Iudeea după ce evreii au intrat în sfera infuenţei elenistice. Panteismul este o concepție filozofică monistă care identifică divinitatea cu întreaga materie și universul, Dumnezeu fiind Universul şi Natura.

Epiphanius din Salamina, scria în lucrarea sa numită Phanarion următoarele:

III. ANACEFALAEOZA I 5: 1 5. Pitagoreici sau peripatetici. Pitagora a învățat doctrinele monadei, providența, interdicțiile sacrificiului către zeii presupuși și consumul de carne și abținerea de la vin. 5: 2 De asemenea, el a făcut distincția între ceea ce este deasupra lunii, pe care l-a numit nemuritor și ceea ce este sub ea, pe care l-a numit muritor. El a învățat transmigrațiile sufletelor de la corp la corp, chiar și de fiare și insecte, precum și păstrarea unei perioade de cinci ani de tăcere. În cele din urmă s-a pronunțat a fi divin.

Partea 7. Epifanie despre pitagorici 1: 1 Pitagora și peripateticii l-au caracterizat pe Dumnezeu ca fiind unul în fața lui Platon, dar au aderat în continuare la alte filozofii și la principiile filozofilor pe care i-am discutat. La fel ca ei, Pitagora și adepții săi, la rândul lor, proclamă doctrina rea, extrem de impie, a imortalizărilor și transmigrațiilor sufletelor și a dizolvării corpurilor. 1: 2 Pitagora a murit în cele din urmă în Media. El spune că Dumnezeu este un corp, adică cerul, și că soarele și luna, celelalte stele și planetele cerului sunt ochii lui Dumnezeu și celelalte trăsături ale lui, ca la un om.

 

Septuaginta, o versiune inspirată?

 

Anumiţi comentatori ai acestei traduceri, bazându-se pe anumite tradiţii considerau că traducerea Septuagintei a fost inspirată şi este atât de exact redată ca şi o profeţie:

CHIRIL DE IERUSALIM, 313-386 AD, Cateheze mistagogice IV, 34. Scria astfel:

“Când traducătorii de la Ierusalim au ajuns la Alexandria, Ptolemeu, dorind să se asigure de caracterul divin al cărților Sfintei Scripturi și deoarece se temea că trimișii se vor consulta între ei, a prevăzut pentru fiecare interpret, pe insula Pharos, lângă Alexandria, căsuțe private și le-a prescris să facă traducerea tutror cărților, fiecare în parte. Lucrarea a fost gata în 72 de zile. Apoi, toate traducerile făcute separat de fiecare în căsuța lui și  fără a exista nicio consultație între savanți, le-a întrunit și au constatat că toate erau în acord nu doar în gândire, ci chiar și în idei și expresii. Lucrul acesta atestă că nu este vorba despre rodul ingeniozității sau al creației unei înțelepciuni umane; traducerea Scripturilor divine dictate de Duhul Sfânt îl avea ca inspirator tot pe Duhul Sfânt.

 

La fel de entuziasmat a fost şi  CLEMENT DE ALEXANDRIA, 150-216 AD, Stromate I, 148, scriind următorele:

“Scripturile, Legea și Profeții, au fost traduse, după cum se spune, din ebraică în grecește sub domnia regelui Ptolemeu, fiul lui Lagos, sau după unii, sub Ptolemeu supranumit Philadelphus. Demetrius de Phalere a depus mult zel în realizarea acestei lucrări și a ținut să asigure exactitatea traducerii. Deoarece macedonienii erau încă stăpâni în Asia, regele lor, dorind cu orice preț să îmbogățească cu tot felul de cărți biblioteca pe care a fondat-o la Alexandria, a cerut și evreilor din Ierusalim să traducă și ei cărțile lor profetice în  grecește. Aceștia, i-au trimis LXX de învățați aleși dintre cei mai înțelepți, oameni experți în Scriptură și cunoscători de limbă greacă, iar cu ei au trimis și cărțile sfinte. Fiecare dintre ei a tradus la rândul lui fiecare carte profetică, iar când au fost comparate toate traducerile s-a constatat un acord perfect, nu doar în expresiile utilizate, dar și în gândire: era un plan divin destinat urechilor grecilor. Nimic nu este surprinzător atunci când înspirația lui Dumnezeu, care a inspirat deja profețiile, să împlinească traducerea lor tot ca un fel de profeție în grecește.

 

Însă IERONIM, 347 – 419 AD, el însuşi un traducător, refuză această interpretare în Praef. in Pent. (PL 28, 150-152):

“Nu știu care mincinos a construit fără jenă cele 70 de celule din Alexandria unde, în ciuda faptului că erau separați, cei LXX ar fi scris un text identic, pe când Ariste, garda de corp a lui Ptolemeu despre care este vorba, și mult mai târziu Flavius Iosif, nu au pomenit nimic despre așa ceva, ci au scris doar că, întruniți într-un singur palat, traducătorii au convenit, însă nu au profețit. Un lucru este să fii profet și alta e sa fii interpret... Nu-i condamn pe cei LXX, nu le fac niciun reproș, însă îi prefer mai întâi de toate pe Apostoli. Prin glasul celor din urmă mi-a fost anunțat Christos și-i văd deja înaintea profeților în lista charismelor spirituale, unde interpreții vin aproape pe ultima treaptă.”

 

Obiecţia lui Ieronim este una sănătoasă, însă cei care s-au lăsat seduşi de anumite tradiţii despre Septuaginta, nu şi-au dat seama de consecinţele argumentării lor. Privind tabelul de mai jos, această traducere nu numai că nu este inspirată, ci este de-a dreptul periculoasă prin jongleriile pe care le propune, fie prin traducătorii ei, fie prin versiunea pe care ei au tradus-o.

 

Vârsta oamenilor menţionaţi în textul ebraic şi în versiunea Septuaginta:

 

Matusalem969   969

Iared                   962    962

Noe          950    950

Adam         930   930

Set             912    912

Cainan       910   910

Enos                   905    905

Mahalaleel          895   895

Lameh       777   753

Sem          600    600

Eber          464    404

Cainan       —      460

Arpaxad     438   465

Salah         433   466

Enoh          365   365

Peleg         239   339

Reu          239    339

Serug         230   330

Iov             210? 210?

Terah         205   205

Isaac          180   180

Avraam      175   175

Nahor         148   304

Iacob          147   147

Esau                   147? 147?

Ismael        137   137

Levi 137   137

Amram       137   137

Kohath       133   133

Laban        130+          130+

Debora      130+          130+

Sara 127   127

Miriam        125+          125+

Aaron         123   123

Rebecca    120+          120+

Moise         120   120

Iosif           110   110

Iosua Navi          110   110

 

Aceste diferenţe nu pot fi cauza unei erori de copiere, ci schimbarea intenţionată a cifrelor documentelor. Cineva a dorit neapărat şi  intenţionat să creeeze un altfel de document, o altă versiune a Torei. Şi din păcate nu s-a oprit numai la schimbarea cifrelor.