Mogulii criticii de text - Critica de text a Noului Testament
Mogulii criticii de text
- Critica de text a Noului Testament
O recomand unui critic textual, deși recunosc că nu am citit următoarele lucrări de critică textuală, în afară de câteva citate, gândindu-mă că ar putea fi de interes și sperând că ne-ați putea raporta despre ele pentru noi, profanii.
Dr. F. H. A. Scrivener, O introducere în critica textuală a Noului Testament
Criticul textual scrie în aceasta că: „În secolul al II-lea vedem în prea multe cazuri încercări de a schimba textul Sfintei Scripturi, unele pur și simplu necugetate, altele demonstrat de necinstite”. Scrivener afirmă că „nu este mai puțin adevărat, oricât ar suna de paradoxal, că cele mai grave erori la care a fost supus Noul Testament au avut loc inițial în decurs de 100 de ani după ce a fost compus (Noul Testament)” și că Irineu și Părinții africani, iar întregul Occident, precum și o parte a Bisericii Siriace, au folosit manuscrise inferioare. (FHA Scrivener, Introducere în Critica textuală a Noului Testament.)
Dr. Frederick Henry Ambrose Scrivener, născut în 1813, Londra. Absolvent al Universității Cambridge. Editor al Cambridge Paragraph Bible (1873).
http://en.wikipedia.org/wiki/Frederick_Henry_Ambrose_Scrivener
The Revision Revised by John William Burgon
Revizia revizuită de John William Burgon
Episcopul anglican John William Burgon (a cercetat citatele de la autorii creștini timpurii). El îl citează pe Gaius (175-200 d.Hr.) ca vorbind despre texte corupte în papirusurile timpurii: „Scripturile divine au fost falsificate cu îndrăzneală de acești eretici. Au pus mâinile violente asupra lor sub pretextul. de a le corecta”.
(JW Burgon, Review of the Revised, p. 323).
http://en.wikipedia.org/wiki/John_William_Burgon
Ernest Cadman Colwell, Which is the Best New Testament Text?
Ernest Cadman Colwell, Which is the Best New Testament Text?, la p. 119: „Primele două secole mărturisesc un număr mare de variante (diferenţe textuale) cunoscute de savanți de astăzi. Cred că majoritatea variantelor (diferenţelor textuale) în manuscrisele Noului Testament, ei au făcut-o în mod conștient.”
Este Luca 22:43-44 autentic sau nu?
Deşi unii dintre criticii textuale o omit şi susţin că ar fi un text neautentic, totuşi Luca 22:43-44 se potrivește perfect cu imaginea dată în Evrei 5.7, dar omisiunea ei nu se potrivește, așa că iată un alt punct în plus, pentru autenticitatea ei. De ce un redactor aşa de scrupulos ca doctorul Luca ar lăsa deoparte un lucru atât de cunoscut?
„El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,”
Aici poate intra în joc și faptul că în dezbaterile religioase cu primii creștini, păgânii au venit în față comparând moartea lui Socrate și a lui Iisus și, pentru a nu da loc acestui lucru, anumiți cărturari creștini au tăiat partea cea mai șocantă a ce s-a întâmplat în Grădina Ghetsimani.
Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Socrate și Iisus Hristos
Ar fi logic ca moartea lui Socrate să fie pecetea confuziei, a sângelui, a trădării și a depravării; dar nu, n-ar fi putut fi mai calm și mai demn. Hristos, dimpotrivă, poartă toată pecetea tragediei, dezgustului și terorii. Socrate a murit calm, înconjurat de adepții săi credincioși și atenți, în timp ce aceștia i-au sorbit cuvintele, în timp ce - statornic și limpede - sorbea otrava nedureroasă oferită de temnicer cu multă indiferență.
Părăsit și trădat de ai săi, Hristos se zvârcoleşte pe cruce, chinuit de sete și acoperit de batjocură. Socrate moare ca un om de rang înalt, Hristos ca un nenorocit, între doi bandiți, într-un pustiu. Socrate le-a mulțumit zeilor pentru că scăpa de lumea materială tumultoasă, Hristos strigă: „De ce m-ai părăsit?”
Diferența dintre cele două morți este completă, iar divinul pare mai rău, mai tulburător. Adevărul este că este mai uman; pe de altă parte, cea a lui Socrate, în toată măreția ei, pare – în contrast – literară, teoretică, supusă simpatiei și mai ales nerealistă. Socrate s-a ridicat - cu bună credință și cu succes în cea mai mare parte - pentru a deveni un zeu dintr-o condiție umană, Hristos coboară nestingherit în murdărie la condiția umană a straturilor de jos.
- Până în 1882, Dostoievski încă plănuia să scrie epilogul Fraților Karamazov, iar apoi Viața lui Hristos.
Cu toate acestea, Dumnezeu nu a vrut ca a cincea Evanghelie să existe.
martie 1966
Extras din Jurnalul fericirii al lui Nicolae Steinhardt, Dacia Könyvkiadó, Cluj, 1991
Comentarii
Trimiteți un comentariu