„Limba noastră e o comoară”

„Limba noastră e o comoară”

 

Practic, o limbă e o comoară a istoriei, căci prin ea comunicăm cu trecutul, prin ea ştim cine suntem şi de unde ne tragem obârşia. Eu fiind biling (maghiară şi română), pot să spun că deţin două limbi, deci am două comori.

 

Când mă pregăteam să „dau” la facultatea de istorie (cam prin 1994, deşi ulterior nu am mai făcut-o) am învăţat următoarele lucruri elementare despre limba românilor:

Vocabularul român are în compoziţia sa actuală circa 60 la sută cuvinte de origine latină (în urmă cu circa 200 de ani având sub 45 la suta în Muntenia, existând mai multe cuvinte latine în Moldova). Aceste cuvinte sunt folosite ca substrat, alături de circa 20 la sută cuvinte slavo-bulgaresti (slava veche) ca adstrat. Un alt substrat, destul de subtire îl reprezinta cuvintele de origine tracă (dacice). Alte adstraturi subţiri sunt cuvinte ungureşti, turceşti, frantuzeşti şi englezeşti.

 

Iată limba română, vorbită în urmă cu circa 300 de ani

“Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.

De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ

Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova” (n. 30 martie 1633 – d. decembrie 1691)

 

Compoziţia limbii maghiare este şi ea foarte interesantă. În urmă cu aproximativ 200 de ani, un călător englez a rămas mirat că ungurii pot să spună unui lucru în mai multe feluri: de exemplu, pentru câine eb dar şi kutya, pentru lup farkas dar şi ordaş, pentru vită tehén dar şi marha, pentru vier kan dar şi ártán, pentru scroafă eme dar şi koca, iar mai rar, unele cuvinte pot avea mai multe cuvinte alternative. Fenomenul se poate explica prin unirea a două limbi, repectiv limba veche “ugra” din Siberia, cu limba veche a turcomanilor din Asia Centrală, la rândul ei o limbă mixtă iraniano-turcă. Este posibil ca limba maghiară să se fi format din triburi turcmene din regiunea iraniană a Marelui Khorasan, care au cucerit triburi din Ugra Siberiană, aflată la est de oraşul rus Suzdal.

 

Ugrii albi au început să devină cunoscuți pe vremea împăratului bizantin Heraclius, care se lupta cu împăratul Chosroes II al Persiei Sassanide. Chosroes II a fost al douăzeci și doilea rege persan din dinastia sassanizilor, domnind între anii 590-628. El conduce o expediţie de câţiva ani în Asia Centrală şi este victorios asupra turcomanilor. Începând cu 637, Persia Sasanidă este cucerită progresiv de către musulmani. Ultimul şah, Yazdegerd al III-lea, se retrage dintr-o provincie în alta până când este ucis în provincia Merv în 651. În 674, musulmanii cuceresc şi Marele Khorasan, ultima provincie de frontieră a Imperiului Sassanid. După această perioadă, triburi de turcomani din Khorasan,  sub conducerea unui prinţ din cetatea Alamut cuceresc o parte din Ugra, şi aici are loc etnogeneza poporului maghiar, prin unirea a două popoare în zona râului Don, numită de maghiari Etel. Bătuţi de triburile pecenegilor, o parte din ei se reântorc în ţara lor natală, iar o altă parte cer azil în Imperiul Khazar, unde sunt cunoscuţi ca “maghiari”. După bătălia din 896 de la râul Bugul de Sud, pierdută în faţa bulgarilor - care s-au aliat cu pecenegii, maghiarii se refugiază în Ardeal la secuii conduşi de Rabonbanul Zandirham, şi apoi împreună cu ei cuceresc Pannonia. Până în secolul al XIII-lea maghiarii din Ungaria ţin legătura cu ţara lor natală, însă în 1220, Iranul condus de dinastia Khwarezmiană este invadată de forțele mongole conduse de Ginghis Han, şi hordele mongole o nimicesc.

 

Iată un vechi text unguresc, aproximativ din anul 1200

Látjátuk feleim szümtükhel, mik vogymuk: isȧ, por ës homou vogymuk. Mënyi milosztben terömtevé elevé miü isëmüköt Ádámot, ës aduttȧ valá neki pȧrȧdicsumot hȧzoá. Ës mënd pȧrȧdicsumben valou gyimilcsëktűl mondá neki élnië. Hëon tilutoá űt igy fá gyimilcsétűl. Gye mondoá neki, mérët nüm ënëik : isȧ, ki napon ëmdöl az gyimilcstűl, hȧlálnek hȧláláȧl holsz. Hȧdlȧvá holtát terömtevé Istentűl, gye feledevé. Engedé ürdüng intetüinek, ës ëvék az tilvot gyimilcstűl. Ës az gyimilcsben hȧlálut evék. Ës az gyimilcsnek úl keseröü valá vizë, hugy turkokȧt migé szakasztja valá. Nüm hëon mogánek, gye mënd ű fajánek hȧlálut ëvék. Haraguvék Isten, ës vetevé űt ez munkás világ belé: és lëün hȧlálnek ës pukulnek fëszë, ës mënd ű nemének. Kik azok? Miü vogymuk. Hugy ës tiü látjátuk szümtükhel: isȧ, ës nüm igy embër múlhatjȧ ez vermöt, isȧ mënd azhuz járou vogymuk. Vimádjuk Uromk Isten këgyilmét ez lélekért, hugy jorgasson ű neki, ës kegyigy-gyën, ës bulcsássȧ mënd ű bűnét!

Ës vimádjok szen[t] ȧhszin Máriát és boudog Miháël ȧrhȧngyëlt ës mënd ȧngyëlkot, hugy vimádjanak érëttë! Ës vimádjok szent Pétër urat, kinek adot hatalm oudaniȧ ës këtnië, hugy oudjȧ mënd ű bűnét! Ës vimádjok mënd szentököt, hugy lëgyenek neki segéd Uromk színë eleüt, hugy Isten iü vimádságok miá bulcsássȧ ű bűnét! Ës szobadohhȧ űt ürdüng ildetüitűl ës pukul kínzatujátúl, ës vezessë űt pȧrȧdicsum nyugalmȧ belí, ës adjon neki münyi uruszág belé utat ës mënd jouben részët! Ës kíássátuk Uromkhuz hármúl: kyrie eleison!

---

 

“Pentru alfabetul latin bulgarii ne tăiau limba…

 

Există mai multe surse care atestă acest fapt. În perioada anilor 106-900 strămoşii noştri foloseau alfabetul latin, alfabet prin care la noi ajungeau sfintele scripturi creştine.

Către anul 900, aproape întreg spaţiul populat de români (inclusiv Republica Moldova de astăzi), era sub dominaţia Imperiului Bulgar, care se creştinase de curând şi adoptase grafia slavonă.

Anume în acel timp regii bulgari, pentru a ne stăpâni mai bine, au impus  românilor grafia şi limba slavonă.

 Conform poruncilor date atunci, preoţilor noştri care îndrăzneau să citească în limba latină in Biserica, li se tăia limba, iar cărţile şi toate documentele scrise cu litere latine au fost arse…

Intr-o carte tipărită la Buda, în 1844  în limba bulgară, întitulată “Ţarstvenica”,  se spune:

„S-au însemnat în nişte cărţi vechi scrise de mână că, după reposarea patriarhului bulgar, Sfântul Ioan carele a ridicat pe Asan la împărăţie, a chemat Asan dela Ohrida pe părintele Teofilact, a luminat şi a curăţit toată Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci în ea.

După aceea a invitat pe împăratul Asan de a trecut în Valahia, să o cucerească şi să o cureţe de eresul roman, care pe atunci domnea în ea; şi Asan s’a dus şi a supus amândouă Valahiile sub stăpânirea sa, şi a silit pe Valahi, cari până atunci citeau în limba latină, să lese mărturisirea romană, şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară, şi a poruncit ca celui ce va citi în limba latină să i se taie limba, şi de atunci Valahii au început a citi bulgăreşte”.”

 

Sursa Dr. Veaceslav Stavila – Jurnalul istoricului de veghe.md.

 

Notă

Cronicarului Paisie de la Hilandar, spunea ca  ţarul Ioan Asan al II-lea (1218-1241) „a poruncit vlahilor, care până atunci citeau în limba latinească să lepede legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit care va citi în limba latină să i se taie limba. Şi aşa vlahii au primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte”

 

----

De ecemplu, cuvantul "Craciun" este de origine slava, Craciun fiind unul din zeii cei mai importanti din mitologia slava, stapan asupra mortii.
Cuvantul "Mantuitor" este un cuvant de origine maghiara, "ment" inseamna "salveza".

De ce au fost românii ortodocsi atât de săraci în cuvinte latine în urmă cu 200 de ani?

Versiunea bulgară a ceea ce s-a întâmplat:

Cronicarul bulgar Paisie de la Manastirea Athosului nota în a sa carte istorică, numită «Istoria slavo-bulgară» din 1762 că ţarul (împăratul) Bulgariei Yvan Asen Belgun al II-lea "a poruncit vlahilor (numele vechi al vorbitorilor de limba latina din Europa de Sud-Est), care până atunci citeau în limba latinească, să lepede legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit: Care va citi în limba latină, să i se taie limba! Şi aşa vlahii au primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte".

De unde stia el? A cercetat:

"N-am învățat nici gramatică, nu cunosc nici cuvinte înalte, politicești, zice el, ci am scris fără pretenție, ca un bulgar simplu ce sunt. Sîrbii și grecii. . . ne batjocuresc spunând că noi n-avem istorie. De aceea m-am nevoit, zice el în alt loc, vreme de doi ani, să adun de pretutindeni pe unde am putut tot ce se știe despre neamul și limba noastră. Citiți și cunoașteți, iubiți cititori, pentru ca să nu mai fiți batjocuriți și huliți de alte neamuri și limbi."

Ţarul Yvan Asen Belgun al II-lea al Bulgariei a domnit între anii 1218-1241 peste bulgari, slavi, cumani şi vlahi (români). În 1232 el rupe relațiile cu papalitatea, mânios că nu a fost acceptat ca ţar - "împărat", ci doar ca "rege”.

Un cronicar ungur, Simon de Keza, scrie că secuii amestecându-se cu vlahii, au preluat alfabetul acestora. Vlahii din Ardeal, nefiind sub stâpânirea bulgarilor, nu au fost afectaţi de decret. Secuii din Ardeal aveau un alfabet runic adus de unde au veniti, pe care l-au abandonat şi au preluat alfabetul latin de la vlahii ardeleni. Speriaţi de procesele de maghiarizare forţată, o parte din vlahii de aici au emigrat în Moldova, unde au folosit acest aflabet până pe timpul lui Alexandru Cel Bun, care l-a interzis, din considerente politico-religioase ortodoxe (Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, redactată în 1716).

Am întâlnit un maramureşean bătrân, stabilit la Cluj, care spunea că într-un sat din Maramureş bătrânii se salutau cu „dzo te custe” – în latină „deo te custodiam” (Dumnezeu să te aibă în pază). Dimitrie Cantemir spunea că moldovenii aveau mai multe cuvinte latine decât muntenii. Şi dacă ne gândim că moldovenii sunt de fapt vechi ardeleni (cel putin o parte insemnata dintre ei), ce au descălecat în nordul Moldovei şi apoi au cucerit Moldova centrală şi de sud, putem avea o viziune mai clară asupra etnogenezei limbii române: latina+slava+maghiara=limba română actuală. În dialectul ardelenesc de înainte de 1918 există o proporţie foarte mare de cuvinte ungureşti, care înainte de maghiarizarea dialectului vlah ardelean început după secolul IX, au fost cuvinte de origine latină.

 

 

Decatolicizarea forţată a României: A fost odată o Românie catolică

Trebuia să scriu acest articol mai demult, dat fiind vizita Papei Francisc în Romania.

 

O enigmă a ortodoxiei în Romania este că a fost o perioadă când toţi românii au fost catolici – şi bănuiesc că aceasta să fi fost, una din misterele trecerii ortodocşilor din Ardeal, înapoi la catolicism (greco-catolicism). S-a pus problema de când sunt românii ortodocşi, enigmă rezolvată de nişte cronicari ortodocşi bulgari.

Din relatările unor istorici ortodocşi bulgari, aflăm că în secolul al XIII-lea vlahii, adică românii, au fost de rit romano-catolic şi citeau în limba latină. Prin deducţie, putem spune că citeau Biblia Vulgata (scrisă într-o latină evoluată, vorbită de popor) editată de Ieronim sau o Biblie mai veche, numită Vetus Latina (pe care a revizuit-o Ieronim) sau chiar o versiune autohtonă.

Interesant de remarcat de la aceşti cronicari următoarele: Ţarul Yvan Asen Belgun al II-lea al Bulgariei a domnit între anii 1218-1241 peste bulgari, slavi, cumani şi valahi (români). În 1232 el rupe relațiile cu papalitatea, mânios că nu a fost acceptat ca ţar - "împărat", ci doar ca "rege”. Bulgaro-turcul Asen Belgun, a trecut în Valahia (în amândouă: Muntenia şi Moldova) şi le-a cucerit. Se mai vede că popii fruntaşi ortodocşi l-au instigat, şi e posibil că ideea de a le tăia limba românilor dacă citesc latineşte, tot de la ei vine.

Într-o carte tipărită în 1844 în limba bulgară, întitulată Ţarstvenic, se spune:
„S-au însemnat în nişte cărţi vechi scrise de mână că, după reposarea patriarhului bulgar, Sfântul Ioan carele a ridicat pe Asan la împărăţie, a chemat Asan dela Ohrida pe părintele Teofilact, a luminat şi a curăţit toată Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci în ea.
După aceea a invitat pe împăratul Asan de a trecut în Valahia, să o cucerească şi să o cureţe de eresul roman, care pe atunci domnea în ea; şi Asan s-a dus şi a supus amândouă Valahiile sub stăpânirea sa, şi a silit pe Valahi, cari până atunci citeau în limba latină, să lese mărturisirea romană, şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară, şi a poruncit ca celui ce va citi în limba latină să i se taie limba, şi de atunci Valahii au început a citi bulgăreşte”.

De aici apare şi zicala veche: "Îţi taie popa limba" pe care academicianul Virgil Enătescu o comentează astfel "Să nu uităm că a fost o perioadă când, pentru a fi rupţi de Bizanţ, de originile noastre latine, a fost impusă limbă slavă. Chiar, mai mult, ne-a fost impus un alfabet, cel chirilic şi nu ştiu unde, şi nu ştiu cum toate documentele, toate scrierile de peste o mie de ani în care au existat şi dispute religioase şi dispute administrative scrise în limba latină s-au evaporat, au dispărut. Ceea ce ne-a rămaş, de atunci, ca amintire este expresia care, se pare, că a avut un suport real: “Îţi taie popa limba”.

Cronicarul bulgar Paisie de la Manastirea Athosului nota în a sa carte istorică, numită «Istoria slavo-bulgară» din 1762 că ţarul (împăratul) Bulgariei Yvan Asen Belgun al II-lea "a poruncit vlahilor (numele vechi al vorbitorilor de limba latina din Europa de Sud-Est), care până atunci citeau în limba latinească, să lepede legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit: Care va citi în limba latină, să i se taie limba! Şi aşa vlahii au primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte".

Dimitrie Cantemir, Principele Moldovei, scria: „înainte de sinodul dela Florenţa, Moldovenii, după exemplul celorlalte naţii cari îşi trăgeau limbile lor din graiul roman, întrebuinţau literile latine.

Dar fiindcă în acel sinod mitropolitul Moldovei trecuse în partea Latinilor, urmaşul său Teoctist, diaconul lui Marcu Efesianul, de neam bulgar, pentru a desrădăcina cu atât mai mult din Moldova sămânţa catolicismului şi să ridice totdeauna tinerilor putinţa de a ceti sofismele Latinilor, a încredinţat pe Alexandru-cel-Bun că, nu numai să surgiunească din ţară pe oamenii de altă credinţă, ci să scoată şi literile latine din toate scrierile şi cărţile, şi să întoarcă în locul lor pe acele slavone.” (Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, redactată în 1716). Un cronicar ungur, Simon de Keza, scrie că secuii venind în Ardeal şi amestecându-se cu vlahii, au preluat alfabetul acestora. Vlahii din Ardeal, nefiind sub stâpânirea bulgarilor, nu au fost afectaţi de decret. Secuii din Ardeal aveau un alfabet runic adus de unde au veniti, pe care l-au abandonat şi au preluat alfabetul latin de la vlahii ardeleni, fiind unul mai practic. Speriaţi de procesele de maghiarizare forţată, o parte din liderii vlahi de aici au emigrat în Moldova, cu tot cu populaţia peste care guvernau, unde au folosit acest aflabet până pe timpul lui Alexandru Cel Bun, care l-a interzis, din considerente politico-religioase ortodoxe, aşa cum aţi putut citi în Descriptio Moldaviae, redactată în 1716, de fostul voievod moldovean Dimitrie Cantemir, refugiat în Rusia, după rebeliunea armată eşuată faţă de turci. Dura historia, sad historia.