Ghid biblic Ce se duce la Dumnezeu?

 

Ghid biblic

Ce se duce la Dumnezeu?

 

Duminică, 14 decembrie 2014

Genesa (Facerea) 35:18. Si, pe cand isi dadea ea sufletul, caci tragea sa moara, i-a pus numele Ben-Oni; dar tatal sau l-a numit Beniamin

Brenton Septuagint Translation

And it came to pass in her giving up the ghost (for she was dying), that she called his name, The son of my pain; but his father called his name Benjamin.

 

Potrivit versiunii greceşti LXX, spiritul Rahelei a părăsit-o când a murit, dar conform versiunii ebraice TM, sufletul ei. Care versiune are dreptate aici? Şi indiferent dacă duhul sau sufletul ar ieşi din trup, ar fi omul nemuritor acolo unde se duce? În această privinţă vom examina mai pe larg Biblia.

1 Timotei 6.15. care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,

16. singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.

Dacă numai Dumnezeu este nemuritor, este clar că toate celelalte ființe sunt muritoare, dar ce spune Cuvântul lui Dumnezeu ce se întâmplă cu duhul şi sufletul unui mort?

Despre duh: Eclesiastul 12.7. până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.  

Mai exact, la moarte duhul unui om se intoarce în mâna lui Dumnezeu care la dat:

Luca 23.46. Isus a strigat cu glas tare: "Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!" Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.

Ce se întămplă acolo cu duhul?

Biblia spune că chiar şi oamenii pot stinge duhul lui Dumnezeu: Nu stingeti Duhul. (1Tes.5:19) De ce ar păstra Dumnezeu viu, duhul unui om mort, dacă plata păcatului este moartea? Aşa nici nu ar exista cu adevărat această plată.

Despre suflet: Ezechiel 18.20. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.

Conform celor de mai sus, Biblia nu vorbește despre imortalitatea duhului sau a sufletului. Acest lucru nu trebuie confundat cu ceea ce se spune despre moartea spirituală în Noul Testament, care este foarte important de ştiut:

Efeseni 2.1. Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre ... (din care) ... 6. El ne-a înviat  ...  (acesta din urmă este συνεζωποιζεν — să recunoaștem ζωο la mijloc, nu este "bios", adică înviere la stadiu de vietate, ci înviere la viaţă duhovnicească).

Numai Dumnezeu e nemuritor. Dacă ar fi să spunem altfel, am atribui omului ceva ce îi aparține numai lui Dumnezeu.

Potrivit acestora, este clar că sufletul uman poate muri, deci poate pieri.

Mulți oameni se îndoiesc de acest lucru din cauza Matei 10:28 și cred că are sens să presupunem că acest pasaj nu a spus inițial că sufletul uman nu poate fi ucis, ci altceva.

Matei 10:28 este redat diferit în citate din autorii creștini timpurii. Într-un citat din Iustin Martirul, care era din Flavia-Neapolis (fostul Sihem, în Israelul antic) (din anii 100-166), scrie:

„Nu vă temeți de cei care vă ucid și apoi nimic nu mai pot face, ci temeți-vă de Cel care poate să arunce și sufletul și trupul în Gheena.”

Și acum să le punem împreună!

Luca 12:4,5 Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic.

Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi.

Este un miracol! Ambele citate sunt atât de asemănătoare! Și mai mult, nu contrazice afirmația Bibliei că numai Dumnezeu este nemuritor.

Desigur, se pune întrebarea dacă nu cumva Iustin este singurul care „se joacă” în acest fel cu acest verset al Bibliei și atunci am putea bănui că a schimbat ceva. Dar nu este singurul. Clement al Alexandriei (155-215) apare destul de departe de el în timp, dar și pe harta geografică. Citatul lui din Matei 10:28 este similar. Acestui lucru merită să acordați atenție!

Sufletul biblic - în latină anima, în ebraică nefes, în greacă fiind cuvântul psyche denotă personalitatea senzuală a ființei umane. Acest simț se stinge (oprește) în corp când apare moartea și reapare doar când trupul este înviat, la fel ca şi duhul.

Este potrivit să ne întrebăm de ce cei care nu cred asta - nu cred asta? De ce este important pentru ei să pretindă că nu este altfel, şi să contrazică ceea ce ni s-a transmis de Dumnezeu prin Apostolul Pavel sub inspirația lui Dumnezeu: „Care singur are nemurirea”?

Într-o astfel de dezbatere ar trebui clarificat sensul biblic al cuvintelor existență și moarte.

Când vine vorba de moartea unei persoane, este o moarte totală (corp, spirit, suflet). Moartea aduce în om moarte completă. Corpul moare, duhul moare, sufletul moare. Dar ce este moartea? Pentru că, conform Bibliei, există două tipuri de moarte. Prima moarte nu aduce distrugere completă, doar a doua.

Nici trupul, nici duhul, nici sufletul nu sunt distruse – și aici mă refer la informația finală. În prima moarte rămân toate informațiile despre trp, duh și suflet. În prima moarte, trupul se descompune, duhul și sufletul se sting. Potrivit acestora, prima moarte este una, a doua moarte este altceva, adică prima moarte înseamnă depozitarea morților, în timp ce a doua moarte înseamnă distrugerea completă a morților. Deci, cele două morți sunt două instrumente diferite ale lui Dumnezeu. Doar așa-numita moarte a doua șterge complet o persoană. De asemenea, se poate observa din aceasta că Matei 10:28 – originalul stocat de Iustin și Clement – ​​nu susține existența sufletului fără trup după moartea trupului.

 

Referitor la textul din Genesa (Facerea) 35:18, este posibil ca textul grec să aibă dreptate aici, deoarece se armonizează cu cel din Eclesiastul 12:7. Se ştie că în timpul celui de al doilea Templu din Ierusalim, existau în circulaţie trei versiuni ebraice, care aveau diferenţe între ele pe alocuri. Ca să rezolve aceste diferenţe, s-a constituit un grup de rabini, care să se pronunţe care citire este corectă. Astfel, din cele trei versiuni s-a creat una singură, care a fost pusă în curtea Templului, spre a fi corectate manuscrisele cu celelalte variaţii. Mai ştim că tot în acea perioadă rabinismul ebraic a fost „infectat” cu diferite păreri din culturile vecine, în special cultura greacă, deci a patra versiune pe care au făcut-o, fie că e Textul Masoretic sau nu – putea fi „infectat” cu diferite idei de traducere.