DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU, partea 5
DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU
- Există Numele lui Dumnezeu în Biblia ta?
Harul şi pacea lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos să ne însoţească şi în acest studiu!
Notă: Aceste studii n-au fost scrise de către cei din cultul Martorii lui Iehova şi unele dintre concluziile autorului nu coincid cu cele ale acestui cult. De asemenea, autorul nu este de acord cu anumite concepţii considerate acum ca fiind “mainstream” în creştinătate, cu privire la Numele lui Dumnezeu, de exemplu că Dumnezeu ar avea mai multe nume.
- Studiul 5.
Iehova sau Iahve?
În Biblie nu scrie că Numele lui Dumnezeu nu trebuie pronunțat. Dumnezeu nu a interzis niciodată asta. Mai mult decât atât, Creatorul le-a poruncit chiar evreilor să spună Numele Său atunci când depun un jurământ:
Deuteronomul 6:13 Teme-te de Iehova Dumnezeul tău, slujește-I și jură pe numele Lui.
Prin urmare, în vremurile biblice, nimeni nu a văzut un obstacol în folosirea numelui lui Dumnezeu în viața de zi cu zi:
Rut 2:4 Și iată, Boaz a venit din Betleem și a zis secerătorilor: „Iehova fie cu voi!” Ei au răspuns: „Iehova să te binecuvânteze!”
Nu aveau niciun motiv biblic să nu pronunțe Numele lui Dumnezeu, dimpotrivă, trebuia făcut cunoscut, iar dacă preoții sau profeții nu făceau, prevalau numele falșilor zei:
Cartea profetului Ieremia 23:27 Cred ei oare că pot face pe poporul Meu să uite Numele Meu prin visele pe care le istoriseşte fiecare din ei aproapelui său, cum Mi-au uitat părinţii lor Numele din pricina lui Baal? Dar cum să-l pronunţăm? Iehova sau Iahve?
Care este Numele lui Dumnezeu: YAHWEH sau YEHOWAH?
Şi care formă reflectă înseamnătatea (înţelesul, semnificaţia) Numelui lui Dumnezeu?
Această dezbatere despre pronunția Numelui Divin durează de mult timp. Catolicii au agreat forma Iahve, iar protestanţii forma Iehova. Unii, cum ar fi savantul adventist Florin Laiu, erau înclinați să creadă: numele lui Dumnezeu este Yahwéh, deşi EG White pronunţa Jehovah.
Reguli stricte
Nu putem ignora ce credeau vechii evrei și ce ne-au lăsat să spună scrierile lor. De exemplu, există așa-numitele nume „teoforice”, adică nume „divine”, deoarece conțin numele lui Dumnezeu, redate într-o formă prescurtată.
Există reguli lingvistice stricte pentru numele teoforice... De exemplu, forma lui -Yah și -Yahú sub forma numelor teoforice este ÎNTOTDEAUNA la sfârșitul cuvântului când este legat de un alt cuvânt. Ele nu apar niciodată la începutul unui cuvânt teoforic. Există alte trei nume teoforice, dar ÎNTOTDEAUNA la începutul cuvântului compus: în formele Ye-, Yo- și Yehow-. De aceea, nu există Yahşhua, ci Yeşhua şi nici Eliye ci Eliyah.
Deşi evreii au încetat să mai folosească numele divin YHWH după anul 136 d.Hr. din cauza interdicţiei impuse de autorităţile romane şi a persecuției dure pentru cei care îl foloseau (care i-a influenţat negativ şi pe creştini), regulile lingvistice au rămas neschimbate.
Vezi, de exemplu, expoziția unui evreu, de altfel un levit: https://www.youtube.com/watch?v=eZiPveB8XbM
Iar în acest videoclip se discută despre nume teoforice:
https://www.youtube.com/watch?v=WEvdqPMvccY&feature=emb_logo
Prin urmare, din cele mai vechi timpuri, regulile numelor teoforice nu permit presupunerea că al doilea sunet din numele lui Dumnezeu ar fi sunetul „a”.
Descoperirile textuale recente
Problema înca se dispută şi de aceea trebuie să ne spunem părerea cât mai respectuos şi cât mai argumentat (documentat) posibil.
Şi să nu uităm că Tatăl ceresc ne priveşte de sus, faţă de care trebuie să avem un respect deosebit, cum a avut apostolul Pavel:
"…Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos," (Efes.3:14)
Problema care se pune de mult timp, este dacă creştinii dintre neamuri cunoşteau sau nu Numele Divin, Numele lui Dumnezeu?
Noul Dicționar Internațional al Teologiei Noului Testament, notează: „Descoperirile textuale recente pun la îndoială ideea că compilatorii LXX [Septuaginta] au tradus Tetragrammatonul YHVH prin kyrios. Cele mai vechi LXX MSS (fragmente) disponibile acum au Tetragrama scrisă cu caractere ebraice în textul grecesc. Acest obicei a fost păstrat de traducătorii evrei de mai târziu ai Vechiului Testament în primele secole d.Hr.” (Volumul 2, p. 512).
Răspunsul este că cel puţin cei care ştiau să citească în limba greacă, cunoşteau acest nume, atunci când citeau versiunea LXX. În antichitate limba greacă era ca şi engleza în zilele noastre, o limbă de circulaţie internaţională, la fel şi traducerea Septuaginta, unde exista numele lui Dumnezeu scris în litere ebraice.
O altă problemă este dacă ştiau ce înseamnă acest nume?
Semnificația numelui sfânt al lui Dumnezeu conform unei surse creștine timpurii, auzită de la evreii din acea vreme, este următoarea decaraţie:
„Acest nume mistic care se cheamă Tetragrammaton, ... înseamnă, Cel ce este și Cel ce va fi” (Sursa: Nicetas, Episcopul Heracleei, citează Stromata lui Clement din Alexandria, Cartea a V-a. Capitolul 6:34, Secolul II d.Hr. Din Catena Despre Pentateuh, publicat în latină de Francis Zephyrus, p. 146).
De unde se ştia ce înseamnă Numele lui Dumnezeu?
Cel mai edificator pasaj din Biblie referitor la ce înseamnă Numele lui Dumnezeu, îl găsim în convorbirea de pe munte al lui Moise cu Dumnezeu, redată în Exod 3:13-16.
1. Versetul 13: „Moise a zis lui Dumnezeu (în ebraică: Elohim, iar în Septuaginta apare: Theos): Iată mă voi duce la fiii lui Israel şi le voi spune: Dumnezeul (în ebraică Elohe = în greacă Theos) părinţilor voştri m-a trimis la voi, iar ei mă vor întreba: Care este Numele Lui? Ce le voi zice lor?
2. Versetul 14: Şi Dumnezeu (Elohim = Theos) a zis lui Moise: Eu sunt Cel ce sunt (în ebraică: ehyeh aşer ehyeh, iar în greacă, în Septuaginta: Ego eimi ho on). Şi a zis: Aşa vei zice fiiilor lui Israel: Cel ce este (în ebraică: „ehyeh” = Cel ce există sau Cel ce este; iar în greacă „Ho on” „Cel ce este”, „Cel ce există”) m-a trimis la voi. Cuvântul ebraic „ehyeh” care apare de trei ori în versetul 14, este tradus în Septuaginta greacă cu „ho on”, însemnând: Cel fiind, Cel ce este, Cel existând; dar nu acesta este Numele lui Dumnezeu, aici fiind doar o descriere parţială a Numelui, ci Numele întreg este cel revelat în versetul 15, unde nu mai apare acel cuvânt „eh-yeh”, ci apare un alt cuvânt şi acesta este „yehowah” - adăugându-se la o parte a cuvântului „eh-yeh” o formă a verbului „hawah”, care înseamnă „va fi (în acţiune, verb construit la viitor activ)”. Astfel tot numele lui Dumnezeu înseamnă „Cel ce a fost, este şi va fi”, fiind un cuvânt zidit din trei silabe: EH-YEH + HA-WAH = care a fost unit ca YE+HO+WAH = YE-HO-WAH = YEHOWAH. Forma Yahweh nu conţine verbul „hawah”, deci nu are această înţelegere şi astfel se exclude.
3. Această construcţie trisilabică a Numelui lui Dumnezeu o putem vedea şi în Cartea Apocalipsa 1:4,8 unde acelaşi „HO ON” din limba greacă este tradus cu „Cel ce este”, dar din context reiese clar că nu numai „ho on” este Numele Celui Atotputernic: Ioan, către cele şapte biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este (în greacă „ho on”), Celui ce era („ho en”) şi Celui ce vine („ho erchomenos”), şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie, ... "Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul", zice Domnul Dumnezeu, "Cel ce este (ho on), Cel ce era (ho en) şi Cel ce vine (ho erchomenos), Cel Atotputernic."
Ce spun rabinii despre forma Yahweh?
Rabinii de seamă ai lumii, precum cel ce a fost rabinul-şef al Ungariei, Raj Tamas (1940-2010), recunosc că numele lui Dumnezeu este trisilabic, Ye-Ho-Wah şi nu bisilabic cum este Yah-Weh, care nu are nici verbul „hawah” în construcţia sa.
Acest lucru se ştie şi de către rabinii din Romania.
Continui acest subiect cu un citat de la un traducător al Noului Testament, arădean, profesor Viorel Raţiu, de confesiune baptist, membru al comunităţii Şega:
"Am întrebat un rabin evreu (din seminţia lui Levi), care este pronunţarea corectă, dar nu a vrut să o rostească. Atunci i-am propus să-mi confirme una dintre variantele de nume al Dumnezeului lor, spusă de mine: IAHVE, la care mi-a raspuns: NU; sau IEHOVA, la care mi-a răspuns: DA."
De ce a renunţat Biserica Catolică la forma Yehowah?
De unde vine ideea că numele lui Iehova ar însemna de fapt Distrugătorul?
La început catolicii au agreat şi ei forma Iehova (există multe documente şi biserici catolice cu această formă), însă mai apoi s-au axat mai mult pe Iahve, savanţii lor neânţelegând regulile de pronunţie a numelor teoforice. Protestantii şi neoprotestanţii au rămas mai constant pe forma Iehova. Deoarece erudiţii din Biserica Catolică nu au înţeles construcţia cuvântului „Halleluyah” s-au lăsat manipulaţi de ideea că numele lui Dumnezeu este Yahweh. A doua literă din numele lui Dumnezeu nu este „a”, deoarece Yah este o formă de alint, unde s-au redus nişte litere. De fapt Yah vine din Y(ehow)ah, deci litera „a” nu este a doua literă. Mai există o construcţie similară în limba arabă, unde dintr-un cuvânt cu trei silabe Al-i-lah s-a creat un cuvânt cu două silabe Al-lah (Allah).
Cine a popularizat forma Yahweh?
O sectă cu idei deviante cunoscută ca Servants of Yah (Slujitorii lui Yah), a lansat o campanie furibundă prin anii 1920, că numele lui Dumnezeu nu este Iehova, ci Iahve. Secta „Slujitorii lui Yah” (1925 -?), probabil cea mai ciudată dintre toate grupurile de Studenți ai Bibliei care s-a format în această perioadă a fost acel grup cu sediul în Brooklyn, NY și condus de C.H. Zook, care s-a desprins din secta lui Charles Taze Russell. Intrând în conflict cu noul şef al sectei, JF Rutherford, acest grup, ce s-a auto-numit „Slujitorii lui Yah” şi ulterior Slujitorii lui Yahweh, a ajuns să creadă că numele lui Satana era de fapt „Iehova”, deoarece după opinia lor Iehova tradus din ebraică ar însemna „Distrugătorul” și astfel, Martorii lui Iehova, conduşi de Rutherford au devenit cu adevărat Martorii lui Satana. Având idei universaliste, credeau că toţi oamenii vor fi mântuiţi. Ei au negat că Dumnezeu va aduce în viitor Apocalipsa plăgilor şi urgiilor din Cartea Apocalipsa. Nu credeau că va fi un Armaghedon nimicitor peste vrăjmaşii lui Dumnezeu, au negat de asemena existenţa Potopului mondial de pe timpul lui Noe, nu credeau că este necesar Botezul în apă, spre mântuire, nu credeau că Domnul Isus a făcut Răscumpărarea şi că de Restituirea în Rai vor avea parte doar cei ce se pocăiesc, etc.. Secta avea filiale în Levittown, New York și Viena, Austria, dar au ajuns şi în alte locuri din lume ca Australia şi Grecia. Ei credeau că Scriptura este „codată” având un sens ascuns şi acest sens ascuns este sensul ei principal. Sensul este ascuns parțial pentru că ei cred că textele noastre biblice au fost modificate. Mai credeau că Biblia este în primul rând o mare profeție, de la Geneza la Apocalipsa, şi cea mai mare parte din mesajul ei se referă la secolul actual. Acest grup s-a redus până la inexistență, dar ideile deviante pe care le-au pus în circulaţie au supravieţuit în mişcarea Sacred Name, ajungând şi în Romania. Ei sunt cei care folosesc Yahweh şi Yaşhua, în loc de Yehowah şi Yeşhua.
Formele transliterării numelui lui Dumnezeu de-a lungul timpului
De ce au ales majoritatea bibliştilor forma Iehova şi nu Iahveh, dacă nu aceasta ar fi transliterarea corectă?
Deoarece cercetătorii încă mai discută pronunţia reală a literelor numelui divin, indecişii au păstrat doar forma ebraică transliterată în caractere latine “YHWH” ca fiecare apoi să o citească cum vrea. De exemplu: “Ca să ştie că numai Tu, al cărui nume este YHWH, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul.”
Restabilirea numelui lui Dumnezeu în Bibliile româneşti a existat cu mult timp înainte ca Biserica Ortodoxă să se opună folosirii ei în textul Bibliei, prin decizia Sinodului BOR din 1914.
Iată o listă parţială a Bibliilor vechi româneşti în care a fost restabilit numele lui Dumnezeu:
Biblia de la Pesta, 1873 (apare varianta Iehova)
Biblia de la Iaşi, 1874 (apare varianta Iehova)
Biblia de la 1911 (apare varianta Iehova)
Biblia de la 1913 (apare varianta Iehova)
Biblia N. Nitzulescu, 1921 (apare varianta Iehova)
Etc..
Unde se găsește numele lui Dumnezeu în unele dintre cele mai folo-site traduceri?
Biblia de la Blaj 1795: cunoscută și sub numele de Biblia lui Clain sau Biblia lui Bob, reprezintă cea de-a doua traducere a Sfintei Scripturi tipărită în limba română. Numele divin apare în Exodul 6:3 la nota de subsol ca Ehova (dar se pronunţa tot Iehova, ca în cazul lui “este”).
Sănta Scriptură 1874 (de la Iaşi): Numele divin este redat peste tot în Scripturile ebraice / VT sub forma „Iehova“.
Biblia N. Nitzulescu, 1921: Numele divin Iehova apare peste tot în VT.
Biblia de la București, 2001: Numele divin apare în Geneza 22:14.
Biblia Fidela, 2009: Numele divin Iehova apare în Geneza 22:14, Exodul 6:3 și multe alte.
Biblia Fidela, editia 2 2010: Numele divin apare în Exodul 6:3.
Biblia Anania, 2012: Numele divin apare în Exodul 3:14 (la nota de subsol pomeneşte de ambele redări Iahve şi Iehova).
Biblia Cornilescu, ediția nerevizuită: Numele divin apare la notele de subsol de la Geneza 22:14 și Exodul 17:15, iar BC menționează la nota introductivă următoarele: „Cuvântul DOMNUL arată cazurile când acest nume corespunde în original cu YHWH (Iehova)“.
Biblia Sinodală: În Facerea (Geneza) 22:14 și în Ieșirea (Exodul) 17:15, numele divin apare în text sub forma „Iahvé“.
Biblia Galaction: În Facerea 22:14, numele divin este redat sub forma „Iahveh“.
Biblia Ortodoxă: Numele divin apare în Facerea 22:14 (uneori la nota de sub sol) și în Ieșirea 33:19; 34:5, 6 sub forma „Iahve“.
Traducerea lumii noi: Această traducere folosește numele divin peste tot, de ex de 7.216 ori, în Scripturile ebraice (VT) și în cele creștine (NT).
The Emphatic Diaglott, de Benjamin Wilson: În această traducere (engleză) a Scripturilor creștine (NT), numele „Iehova“ se găsește în Matei 21:9 și în alte 17 pasaje.
Biblia BVA, 2018, în versiune actualizată, redactată de Viorel Silion: Numele divin apare sub forma Iahve.
Iată şi câteva surse vechi, greceşti, care nu sunt unitare.
Ιουω (Iouō): Pistis
Sophia citată de Charles William King, care dă și forma scurtă a numelui Ιαω
(Iaō) (sec. II AD)
Ιεου (Ieou): Pistis Sophia (sec. II AD)
ΙΕΗΩΟΥΑ (I-E-Ē-Ō-O-Y-A), cele șapte vocale ale alfabetului
grec dispuse în această ordine. Charles William King o atribuie unei opere pe
care el o numește „Interpreții” şi afirmă că acesta era numele Dumnezeului
suprem, folosită de grecii din Egipt. El comentează: „Aceasta este de fapt o
reprezentare foarte corectă, dacă acordăm fiecărei vocale adevăratul ei sunet
grecesc, al pronunției ebraice a cuvântului Iehova.” (sec. II AD)
Ιευώ (Ievō): Eusebiu, care spune că Sanchuniathon
a primit înregistrările evreilor de la Hierombalus, preotul Dumnezeului Ieuo.
(c. 315 AD)
Ιεωά (Ieōa): forma cunosctă şi folosită de
magicieni (secolele II – III), M. Kyriakakes (2000)
Numele teoforice, încep cu Yeho+ ca prefix, fiind încă un argument că scrierea şi pronunţia bazată pe ea, în formă mai corectă a Numelui lui Dumnezeu este Yehowah şi nu Yahweh.
Transcripții similare în latină și engleză
Mai aproape sau mai departe de noi în timp
Ἰεχοβά (ca Iehova): Paolo Medici (1755)
Ἰεοβά (ca Jeova): Pentateucul grec (1833), Sfânta
Biblie tradusă în greacă Katharevousa de Neophytus Vamvas (1850)
Ἰεχωβά (ca Iehova): Panagiotes Trempelas (1958)
Extracte din Pugio Fidei adversus
Mauros et Judaeos de Raymond Martin (1270, p. 559), care conțin sintagma
„Jehova, sive Adonay, qvia Dominus es omnium” (Iehova sau Adonay, căci tu ești
Domnul tuturor). [122]
Iehouáh apare în Biblia protestanţilor de la Geneva, 1560. (Psalmul 83:18)
O redare latină timpurie a numelui divin a fost forma „Jova”, dar posibil ca
litera „J” să se fi pronunţat tot „Ie”.
(Origenis Hexaplorum, editat de Frederick Field, 1875.)
Transcrierile lui יְהֹוָה similare lui Iehova au avut loc încă din secolul al
XII-lea, dar Enciclopedia Catolică din 1910, nu exclude ca varianta Iehova să
fi fost mai veche, deci nu a fost o „invenţie” din acel secol.
Ieve: Petrus Alphonsi (c. 1106), Alexander Geddes (1800)
Jehova: Raymond Martin (Raymundus Martini) (1278), Porchetus de Salvaticis
(1303), Tremellius (1575), Marcus Marinus (1593), Charles IX al Suediei (1606),
Rosenmüller (1820), Wilhelm Gesenius (c. 1830)
Yohoua: Raymond Martin (1278), litera Y, fiind posibil să fi fost pronunţat
„Ie”
Yohouah: Porchetus de Salvaticis (1303), litera Y, fiind posibil să fi fost
pronunţat „Ie”
Ieoa: Nicolae din Cusa (1428)
Iehoua: Nicolae din Cusa (1428), Peter Galatin (Galatinus) (1516)
Iehova: Nicolae din Cusa (1428), Jacques Lefèvre d’Étaples (1514), Sebastian
Münster (1526), Leo Jud (1543), Robert Estienne (1557)
Ihehoua: Nicolae din Cusa, probabil o eroare de scriere neintenţionată (i-a
scăpat o literă în plus)
Jova: secolul al XVI-lea, Rosenmüller (1820), litera J, fiind posibil să fi
fost pronunţat „Ie”
Iehova: Paul Fagius (1546), John Calvin (1557), King James Bible (1671 [OT] /
1669 [NT]), Matthew Poole (1676), Benjamin Kennicott (1753), Alexander Geddes
(1800)
Iehouáh: Biblia de la Geneva (1560)
Iehovah: Versiunea autorizată a Regelui James (1611), Henry Ainsworth (1627)
Jovae: Rosenmüller (1820) litera J, fiind posibil să fi fost pronunţat „Ie” în
sursa pe care a copiat-o
Yehovah: William Baillie (1843)
Yehowah între scris şi pronunţie
Încă din vechime anumite cuvinte se scriau într-un fel, dar se pronunţau puţin altfel. Exact aşa avem şi în legătură cu numele lui Dumnezeu.
În ebraica veche numită "paleo-ebraica", literele din Tetragrama divină sunau de fapt a vocale, deoarece existau anumite litere care în funcţie de plasarea lor serveau ca "mame" (ale lecturii), putând naşte alte înţelesuri, dacă situaţia lexicală o cerea. În scrierea "Războiul Iudaic" V:235 un evreu cu nume romanizat în Iosif Flaviu (secolul I), scria: "Marele preot avea capul acoperit cu o mitră de in subţire cu o bordură violet şi înconjurat de o coroană de aur pe care erau inscripţionate literele sfinte; acestea sunt patru vocale". Aici avem un indiciu şi dacă am descoperi regulile de transformare a literelor "mamă" am putea reface pronunţia numelui divin.
A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Mater_lectionis
Deci în scris numele lui Dumnezeu este Yehowah, însă în pronunţie ar putea fi forma „Ie(h)o(v)a(h)” propusă de Nicolae din Cusa (1428). Chiar şi aşa, ar fi foarte aproape de ce avem noi: Iehova. Succes lingviştilor!
Ce înţeles are Tetragrama divină?
Dacă aţi reţinut ce a spus acel rabin din tribul lui Levi fratelui Viorel Raţiu, din Arad, este binevenită această completare din partea Dr. James D. Tabor, pe lângă cea a evreilor din Alexandria, consemnată de Clement din Alexandria: ambele coincid.
După ce arată că unii preferă Yahweh, scrie:
"Problema cu această propunere este chestiunea CONȚINUTULUI! Aceste patru sunete par să nu însemne nimic în ebraică și își pierd legătura cu verbul „hayah”, "a fi", pe care se pare că se bazează Numele Divin. Cu cât este mai mult cazul cu numele lui Dumnezeu! (...)
"IE" reprezinta viitorul sau imperfectul verbului "a fi", "HO" reprezinta prezentul, in timp ce "AH" reprezinta trecutul. Cu alte cuvinte, această formă a Numelui ar avea un înțeles specific și nu va fi doar o repetare a sunetelor vocale. În mod literal, YEHOAH înseamnă „a fost, este, va fi” - adică Eternul, Cel viu care va fi, este și întotdeauna a fost. Acesta este motivul pentru care aș prefera pronunția YEHOAH, sau chiar forma mai populară, YEHOVAH, deoarece reflectă în mod clar acest înțeles profund. YAH ar fi atunci forma contractată sau scurtată a acestui nume complet, luând primul și ultimul sunet împreună "(Restaurarea Credinței Abrahamice, de Dr. James D. Tabor, Genesis 2000, Charlotte, NC, 28256, 1993, p. 11).
Citatul este din cartea Restoring Abrahamic Faith, de Dr. James D. Tabor, Genesis 2000, Charlotte, NC. 28256. 1993, p. 11. Cartea a fost reeditată în anul 2018.
Ce este cu pronunţia Haşhem?
Acest cuvânt înseamnă pur şi simplu „Numele” şi înlocuia numele lui Dumnezeu, în anumite cercuri, care credeau că chiar şi scrierea lui este interzisă.
Nepronunţarea şi nescrierea numelui divin şi înlocuirea lui cu Haşhem ("Numele"), vine mai degrabă din persecuţia lansată de autorităţile imperiale romane, după izbucnirea celui de al doilea război iudeo-roman (132-136 AD). Confruntarea, cunoscută sub numele de al doilea război evreiesc, a durat trei ani și jumătate. Împăratul roman Hadrian a vrut să-i pedepsească exemplar pe evrei și pe foarte mulţi i-a vândut ca sclavi, împrăştiindu-i prin lume. Edictul imperial le-a interzis evreilor să traverseze zidurile Ierusalimului, circumcizia, sărbătorirea Şhabbatului, cărţile sfinte, emblemele și practicile religioase, printre care folosirea titlurilor lui Dumnezeu şi a Numelui Divin. Orice tip de adunare religioasă sau obicei religios a fost scos în afara legii, iar cei care au fost prinşi încălcând aceste ordine în particular sau în grup, au fost aspru pedepsiţi, cum ar fi jupuiţi de viu sau arşi în foc. Membrii familiei care nu făceau denunţuri asupra practicanţilor din familia lor erau biciuiţi cu sălbăticie şi vânduţi ca sclavi.
Aşadar vedem că numele divin existase transcris în forma greacă ca şi Ιευώ, Ιεωά sau ΙΕΗΩΟΥΑ (la grecii din Egipt) în secolele II-IV. În mod surprinzător, aceste forme sunt foarte apropiate de forma actuală Iehova. Biblia de la Blaj din 1795, cunoscută și sub numele de Biblia lui Clain sau Biblia lui Bob, reprezintă cea de-a doua traducere a Sfintei Scripturi tipărită în limba română.
Numele divin apare aici în Exodul 6:3 la nota de subsol, ca Ehova.
“Şi m-am arătat lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, Dumnezeul lor fiind Eu, şi numele Mieu, Domnul (a), nu l-am arătat lor. 3. (a) în jidovie, Ehova.”
Apoi în Sănta Scriptură de la 1874 numele divin este redat peste tot în Scripturile ebraice (VT) sub forma „Iehova“, ca mai apoi în 1914 sinodul bisericii ortodoxe să se pronunţe pentru scoaterea din uz a numelui divin.
Are Dumnezeu mai multe nume? Nu. Are un singur nume, dar mai multe titluri, cum ar fi Domnul, Dumnezeu, Cel Atotputernic, etc..
„Sfințească-se numele Tău” din rugăciunea Tatăl nostru arată că este singurul nume personal, altfel ar fi „Sfințească-se numele Tale”. Dumnezeu şi Domn (Elohim, Adon în ebraică) sunt denumirile unor titluri.
"Iehova" este forma românizată a numelui divin. Yhwh (yud, he, waw, he) sunt literele ce compun numele divin, scrierea în ebraică fiind de la dreapta la stânga (hwhY). Alfabetul ebraic diferă de cel latin, şi are un sistem aparte de redare. Alfabetul ebraic din antichitate avea numai consoane, 22 la număr, unele dintre acestea în anumite condiţii puteau fi folosite ca şi vocale (matres lectionis).
Iată o listă parţială a Bibliilor vechi româneşti în care a fost restabilit numele lui Dumnezeu: Biblia de la Pesta, 1873, Biblia de la Iaşi, 1874, Biblia de la 1911, Biblia de la 1913. "Iehova" este cea mai apropiată formă de redările din limba greacă care au încercat să redea transliterat numele divin în secolele I-IV AD. din ebraică. Deci nu poate fi vorba de o invenţie târzie a lui Raymundus Martinus din secolul XIII. Mai degrabă vedem că este o uşoară adaptare la formulările din textele vechi greceşti.
Problema este serioasă
Precizez că în Bibliile de unde s-a scos numele divin se scriu involuntar minciuni, care face pe orice om să mintă involuntar, de exemplu: “Ca să ştie că numai Tu, al cărui nume este Domnul, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul.” (Psalmul 83:18). Fals! Pentru că Domnul în ebraică este “Adonay”, dar nu acest cuvânt este în textul ebraic, ci YHWH. Iată cum o traducere care are menirea de a reda ce este în text, inventează ceea ce nu este permis.
Unii au îndrăgit diferite forme propuse ale numelui divin. Fiecare să facă după încredinţarea lui.
Eu folosesc forma scrisă YEHOWAH, cu pronunţia Iehova.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
"Fiindcă Mă iubeşte - zice YEHOWAH - de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. (Psalmi 91:14)
Aş remarca totuşi la final o recenzie despre o carte:
„Nu un Dumnezeu fără nume”
29 noiembrie 2003
De George L Pullman
Format: Broşat
Platon a învățat că Dumnezeu nu are nume (Timaios 28b,c). Filon, gnosticii, Iustin Martirul și Clement din Alexandria l-au considerat, de asemenea, pe Dumnezeu fără nume sau de nenumit. Totuși, Ieronim, traducătorul Vulgatei latine, a scris în Prologus Galeatus: „Și numele lui Dumnezeu, Tetragrama, îl găsim în anumite volume grecești și până astăzi, exprimat în litere antice”. Datorită faptului că aceste litere ebraice erau consoane și nu existau inițial caractere scrise pentru vocale, se consideră că pronunția numelui lui Dumnezeu este pierdută pentru noi. Sau se crede că numele lui Dumnezeu ar trebui să fie pronunțat „Yahweh” din cauza greutății atașate dovezilor papirusului elefantin egiptean.
Gerard Gertoux demonstrează într-un mod destul de convingător inexactitatea acestor concepte în lumina unor dovezi lingvistice și istorice convingătoare.
Gertoux întreabă (p.114): „A existat cu adevărat o interdicție a pronunțării Tetragramei în secolul I?
Răspunsul este nu, deoarece, conform Talmudului, această interdicție a apărut de la mijlocul secolului al II-lea” (după eşecul revoltei lui Bar Kochba în 136).
Gertoux expune cu ușurință un factoid solid înrădăcinat (dar greşit p.3): „că Iehova este o barbarie care provine dintr-o lectură greșită. Oricât de incredibil ar părea, această ultimă afirmație este cunoscută ca fiind falsă printre savanți. Această eroare grosieră a fost denunțată de Evreiști de toate confesiunile și cu sprijinul Congregației de propagandă a Vaticanului, dar fără rezultat”. Merită citită, deoarece, după cum îl citează Gertoux pe Maimonide, „este imposibil să ai o relație profundă cu un Dumnezeu fără nume”.
Numelui lui Dumnezeu printre creştini
"Numele lui Dumnezeu conține patru litere şi printre greci." - ne spune un creştin pe nume Clement, din Alexandria, din secolul II.
Clement vorbeşte aici de grecii care acceptau scrierile din Vechiul Testament. Nici Kyrios (Domnul), nici Theos (Dumnezeu) nu se încadrează la patru litere. Aşadar este vorba de Numele ebraic al lui Dumnezeu: YHWH. Multe din copiile versiunii greceşti a Vechiului Testament, numită Septuaginta / LXX, conţin Numele lui Dumnezeu, având aceste patru litere, scrise în ebraică. Deci nu poate fi vorba decât de acest Nume.
Aşadar atât evreii cât şi grecii care acceptau Biblia ebraică, considerau că Numele lui Dumnezeu are patru litere.
Sursă
Clement din Alexandria, Stromateis III.
În capitolul 34 al acestei cărţi, la versetele 3-6, Clement, savantul creştin din antichitate ne spune că preoţii din Templul de la Ierusalim aduceau jertfe în spatele unei perdele, care îi separa de cei care nu aveau acces acolo (nu aveau voie), iar după această încăpere era Sfânta Sfintelor, separată de o altă perdea, care se afla prinsă pe patru stâlpi, care semnificau cele patru legăminte făcute de Dumnezeu cu strămoşii evreilor. El arată că în Sfânta Sfintelor nu puteau intra decât cei care purtau Numele lui Dumnezeu (adică Marele Preot, care avea scris pe tiatiră acest nume). Apoi el arată care este acest Nume şi ce înseamnă acest Nume: "Cel ce este şi cel ce va fi" (ὁ ὢν καὶ ὁ ἐσόμενος) având patru litere şi la greci.
Aici eu am găsit două surse: Unii spun că ar fi scris Iehova, iar alţii că ar fi scris Iahve. Iahve în nici un caz nu înseamnă "Cel ce este şi cel ce va fi". Foarte ciudat.
Extras din carte:
„34:3 Înăuntrul vălului este ascunsă slujirea preoțească și îi ferește pe cei care lucrează înăuntrul ei de cei care sunt afară. 4 Mai departe, este perdeaua de la intrarea în Sfânta Sfintelor, sunt patru stâlpi, sfântul semn al tetradei legămintelor antice (cf. .: Exodul 27:16; Jos. Ant. III.6.4) 5 De asemenea, numele tainic cu patru litere (τετράγραμμον=tetragramaton), care era ataşat doar celor cărora sanctuarul interior (adytum) era accesibil și se numeşte Ἰαουε, este interpretat ca: „Cel ce este și cel ce va fi” (ὁ ὢν καὶ ὁ ἐσόμενος) 6. Numele lui Dumnezeu conține patru litere şi printre grecii.
Titus Flavius Clemens, cunoscut cu numele Clement al Alexandriei (greacă Κλήμης ὁ Ἀλεξανδρεύς; c.150 - c.215) sau Clement Alexandrinul, a fost membru al Bisericii Alexandriei din Egipt. El a fost şi lider al Academiei de teologie din acel oraş, fondată de Pantaneus Sicilianul. Pantaneus a călătorit neobosit pentru a culege textele Noului Testament şi alte scrieri creştine şi a participat activ în combaterea erziilor acelui timp.
Principalele scrieri ale lui Clement sunt: Protrepticus („Cuvânt de îndemn către greci”), Paedagogus („Pedagogul”) și Stromata („Diverse”; în limba greacă stromata însemnând „covoare” sau „țesături”, pentru a indica varietatea argumentelor tratate).
Comentarii
Trimiteți un comentariu