DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU, partea 2

 

DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU

-      Există Numele lui Dumnezeu în Biblia ta?

 

Notă: Aceste studii n-au fost scrise de către cei din cultul Martorii lui Iehova şi unele dintre concluziile autorului nu coincid cu cele ale acestui cult. De asemenea, autorul nu este de acord cu anumite concepţii considerate acum ca fiind “mainstream” în creştinătate, cu privire la Numele lui Dumnezeu, de exemplu că Dumnezeu ar avea mai multe nume.

 

-      Studiul 2. 

 

Are Dumnezeu mai multe nume?

Este cuvântul „Dumnezeu” unul dintre Numele lui Dumnezeu? Nu.

Cuvântul “domnul” sau “dumnezeu” nu este un alt nume al lui Dumnezeu. Aceste două cuvinte sunt titlurile lui Dumnezeu.

 

Diferenţa dintre un nume şi un titlu

 

În mitologia antică zeul Zeus la grecii păgâni era considerat zeul cerului și al tunetului. Acesta era descris ca regele zeilor de pe Muntele Olimp. La romani acest zeu era numit Jupiter, care la alte popoare indo-europene avea numele de Perkūnas, Perun, Indra, Dyaus și Thor. Echivalentul lui Zeus în mitologia canaanită era Baal, zeul ploilor, al furtunilor, etc., acesta fiind numit Belu în Mesopotamia (Akkad, Asiria, Babilon).  Exista o tradiţie foarte veche la grecii păgâni, că zeul suprem al cerului, ar fi avut mai multe nume, în fiecare limbă fiind numit altfel. Astfel, numele zeului suprem putea fi atât Zeus, cât şi Jupiter, Perkūnas, Perun, Indra, Dyaus, Thor, Baal sau Belu. Această concepţie a fost deja popularizată în vremea lui Herodot, după cum vedem în ale sale „Istorii”.

În vremea elenistică ideea a fost preluată şi adaptată în iudaismul epocii, apărând astfel un Dumnezeu suprem cu mai multe nume. De la evrei ideea va trece în creştinătate şi islam (la musulmani), deşi în Biblie nu apare expresia „Numele Tale”, la plural. Oriunde ne uităm în textul Sfintelor Scripturi, expresia este „Numele Tău” sau „Numele Meu”, la singular. Aşa este şi în rugăciunea Tatăl nostru „sfinţească-se Numele Tău” Matei 6:9. În mod normal, dacă Dumnezeu ar avea mai multe nume, expresia ar suna în mod cert „sfinţească-se Numele Tale”. Din Biblie vedem clar că „domnul” sau „dumnezeu” nu este un nume, ci un titlu. Există o diferenţă clară între numele persoanei şi titlul persoanei.

Exemple de nume: Maria, Nicoleta, George, Ioan, Adrian, Cătălin, etc..

Exemple de titluri: Împărat, rege, domn, preşedinte, ministru, prinţ, duce, marchiz, baron, cavaler, nobil, burghez, ţăran, muncitor, doctor, inginer, savant, învăţător, etc..

Un om poate fi numit George, iar dacă a făcut o facultate de medicină va fi chemat cu titlul de „doctor”, dar dacă acest om este şi politician şi ajunge să conducă România, va fi chemat cu titlul de „preşedinte” sau dacă ajunge să conducă guvernul, va fi chemat „prim-ministru”. Cuvintele „doctor”, „preşedinte” sau „prim-ministru” nu vor ajunge niciodată alte nume ale lui George, ci vor rămâne doar titlurile sale. Când vom spune „Vine domnul preşedinte George!”, vom şti că numele său este George şi titlul său este „preşedinte”. Nici în cazul lui Dumnezeu nu este altfel. El are un singur nume, însă mai multe titluri.

 

Din epoca veche a traducerii Bibliei aflăm asta cel mai bine:

"Primii care au tradus Sfânta Scriptură din ebraică în grecește erau 72 și au înfăptuit această primă traducere sub Ptolemeu Philadelphus; au fost aleși din cele 12 triburi ale lui Israel, câte șase din fiecare trib, după cum scrie Ariste în lucrarea sa."

Sursa: Episcopul EPIFANIE DE SALAMINA (Cipru), un evreu creştin, care a trăit între anii 310-403AD, în lucrarea De Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242

Cum au lucrat traducătorii, tot de la el:

"Un număr de 72 de oameni, în partea de sus a Insulei Pharos, în fața Alexandriei, în 36 de căsuțe, închiși de la răsăritul soarelui până la apus, când venea seara, erau transportați în 36 de bărci la palatul lui Ptolemeu Philadelphus. Luau cina cu el și mergeau la culcare doi căte doi în 36 de camere. Toate acestea erau pentru a evita sa se sfătuiască între ei și astfel, de la începutul și până la sfârșitul lucrului să traducă fără nicio intervenție străină. Ptolemeu despre care este vorba, construise cele 36 de căsuțe pe partea cealaltă a apei, pe o insulă, și-i închisese pe traducători doi câte doi, după cum am spus, iar cu ei închisese de asemenea și doi sclavi pentru a le pregăti mesele și a fi în slujba lor, precum și niște stenografi. În aceste căsuțe, în loc să spargă ferestre în pereți, a deschis pe acoperiș ceea ce se numește lucarne (mici ferăstruici). În aceste condiții, închiși cu cheia de dimineața până seara, au înfăptuit traducerea. Fiecărei perechi îi era atribuită o carte, de pildă,
Facerea lumii, unei perechi; Ieșirea copiilor lui Israel, unei alte perechi; Leviticul, unei alteia și așa mai departe. Astfel au fost traduse cele 27 de cărți, proverbe și sentințe, 22, dacă numărăm după alfabetul evreilor... Când lucrarea a fost isprăvită, regele s-a așezat pe un tron înalt, 36 de lectori s-au așezat pe pământ având în mâini cele 36 de copii ale fiecărei cărți, un altul având în mână o copie a versiunii ebraice  corespunzătoare. Un cititor citea, ceilalți urmăreau..."

Această lucrare a fost cunoscută ca HĒ Metáphrasē tō̂n Hebdomḗkonta, sau pe scurt Hebdomekonta în greacă şi Septuaginta în latină, având sigla de identificare LXX.

Există multe facsimile din versiunea LXX. Cei ce au studiat aceste texte, au constatat că acestea au patru litere ebraice în textul grec. Nu este ceva singular, multe manuscrise LXX având aşa ceva. Unii au presupus că este un fals din epoca modernă, însă ar fi fost imposibil de falsificat toate aceste facsimile. Cerneala nu arată că ar fi de altă substanţă sau din altă epocă. Este identică. În plus, unii dintre scriitorii antici, recunosc că a existat o asemenea redare. De exemplu, traducătorul Bibliei, versiunea numită Biblia Sacra Vulgata, Ieronimus (Ieronim), în prologul său la cărţile lui Samuel şi ale Regilor, scrie: „Şi noi (deci nu numai el, ci şi alţii) am găsit Numele lui Dumnezeu, Tetragrama (adică cele patru litere ebraice care exprimau Numele lui Dumnezeu), în volume greceşti sigure (ale Septuagintei, având sigla LXX) chiar în ziua de azi, exprimată în (cu) litere vechi (evreieşti).”

Cercetătorii recunosc în unanimitate că această "Tetragaramă" (care înseamnă „patru litere” (tetra+gramma) este Numele lui Dumnezeu scris în ebraică, ceea ce arată că, probabil, la origini, nu a existat metoda înlocuirii Numelui lui Dumnezeu cu Kyrios, adică "Domnul", deoarece Numele lui Dumnezeu nici nu înseamnă Domnul (Kyrios în greacă, Adonay în ebraică). Dar ce înseamnă atunci Numele lui Dumnezeu?

O sursă antică evreiască menţionează că după cucerirea Ierusalimului şi dărâmarea Templului, rabinii au dat mai departe în taină Numele lui Dumnezeu ucenicilor din şcolile de rabini. Aşa că atunci când creştinii din oraşul Alexandria, Egipt, au întrebat rabinii evrei despre semnificația numelui sfânt al lui Dumnezeu, au primit următorul răspuns: „Acest nume mistic care se cheamă Tetragrammaton, ... înseamnă, Cel ce este și Cel ce va fi” (Nicetas, Episcopul Heracleei, citează Stromata lui Clement din Alexandria, Cartea a V-a. Capitolul 6:34, Secolul II d.Hr. Din Catena Despre Pentateuh, publicat în latină de Francis Zephyrus, p. 146). Voi reveni asupra acestui aspect cu noi detaţii într-un alt studiu.

Explicaţii referitoare la cuvântul: „zeu, dumnezeu”

 

Numele lui Dumnezeu nu este „Dumnezeu”, ci cuvântul „dumnezeu” este un titlu al majestăţii, aplicat de toate popoarele lumii liderului suprem din ceruri şi în culturile religioase politeiste, celorlalţi zei (dumnezei) din anturajul marelui zeu.

Etimologie: „deo, dzo, zeu, dumnezeu”

Etimologia, este o ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. Etimologia, ca ştiinţă lingvistică are rolul de stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice.

Sinonime: origine

În limba română, la fel ca în limba maghiară, pentru cuvântul Dumnezeu se folosesc două cuvinte: Iş şi Ten (de unde cuvântul „Isten), prin contopirea (alipirea) a două cuvinte latine: Domnus şi Deus (sau Deo), de unde derivă cuvântul „Dumnezeu”.

Forma „zeu, sau dumnezeu”, este o traducere mai simplă (neliterală) a cuvântului „theos” din greacă şi „el” din ebraică.  Cuvântul „Dumnezeu” este un cuvânt compus din: Domnus (= Domn, din latina populară, înlocuit apoi cu Dominus = Domn, din latina literară) şi din Deus = Zeu, (tot din latină). La românii din Ardeal, în vechime, în unele zone s-a folosit alternativ cuvintele Dzo şi Dumne-Dzo. „Dzo” se folosea la salut: Dzo te custe! - ceea ce însemna „Dumnezeu să te aibă în custodie (pază)!” (sursa Alexandru Filipaşcu, originar din Maramureş, stabilit la Cluj)

În limba greacă, în întreaga Biblie, Dumnezeu este denumit Theos şi este folosit atât pentru a-l desemna (înţelege) pe Dumnezeu Tatăl, Creatorul Cel Adevărat, cât şi pe zeii (idolii) popoarelor păgâne (politeiste). Cuvântul grecesc Theos este traducerea cuvântului ebraic El (la plural: Elohim), şi care, la fel, era folosit atât pentru Dumnezeu Tatăl Creatorul Cel Adevărat (vezi Geneza 1.1), cât şi pentru zeii popoarelor păgâne.

          Astfel, Theos era folosit şi pentru Theos Pantokrator (Dumnezeul Atotputernic), cât şi pentru theos Apollos (zeul Apollos). La fel şi în ebraică, El (la plural Elohim) era folosit şi pentru El Sabaot (Dumnezeul Armatelor), cât şi pentru Baal (zeul Baal). Vezi Geneza 1:1 (Dumnezeu = Elohim), şi 1Regi 18:27 (dumnezeu, adică Baal = elohim).

          La fel, în toate limbile pentru cuvântul Dumnezeu, se foloseşte un cuvânt simplu, acesta fiind folosit şi pentru a-i desemna pe zeii păgâni (Ex. Genza 35:2,4; Iosua 24:15,16,23; 1Samuel 7:3,4; Exod 15:11; 20:3; Deut. 5:7; 18.20; 2Regi 18:33; 19:12; 2Cronici 32:13-17; Isaia 36:18-20; 37:12; Psalmi 95:3; 96:4; Ieremia 10:5; 16:20; Fapte 17:18; Ap. 22:5).

          Un exemplu semnificativ în acest sens îl găsim în 1Regi 18:27, unde citim: „La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei, şi a zis: Strigaţi tare, fiindcă el este un dumnezeu (în original, în ebraică este folosit „elohim”, deşi este vorba de Baal, la care evreii au început să i se închine), se gândeşte la ceva, sau are treabă; sau este în călătorie; sau poate doarme şi se va trezi.” Iar mai jos, în v.39, citim: „şi tot poporul a văzut lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: Domnul (în original Yehowah), El este Dumnezeu (Elohim)! Domnul (Yehowah), El este Dumnezeu (Elohim)!

          Astfel, echivalentul lui Theos (şi al lui El), în latină, este: Deus; în franceză, este: Dieu; în spaniolă, este: Dios; în germană, este: Got; în engleză, este: God; în slavonă (şi în limbile derivate din aceasta), este: Bog; etc. Toate aceste denumiri se aplică atât la Dumnezeu Tatăl, cât şi la vreun zeu (idol) păgân. De aceea, în traducere, acolo unde este vorba de Dumnezeul Creator Cel Adevărat, vom scrie Dumnezeu; iar unde este vorba de un zeu (idol) păgân, vom scrie zeu (sau: zei, cu z mic).

Aşadar, cuvântul „Dumnezeu” nu este unul dintre numele lui Dumnezeu, ci un atribut al Său, aşa cum a arătat şi fratele Iosif Ladar în poezia „Numele lui Dumnezeu”.

 

Adaptare după Viorel Raţiu şi alte surse

Viorel raţiu A FOST un traducător al Noului Testament, DIN arad, baptist şi cunoaşte limba greacă biblică.