DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU, partea 15

 

DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU

-        Există Numele lui Dumnezeu în Biblia ta?

 

Harul şi pacea lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos să ne însoţească şi în acest studiu!

 

Notă: Aceste studii n-au fost scrise de către cei din cultul Martorii lui Iehova şi unele dintre concluziile autorului nu coincid cu cele ale acestui cult. De asemenea, autorul nu este de acord cu anumite concepţii considerate acum ca fiind “mainstream” în creştinătate, cu privire la Numele lui Dumnezeu, de exemplu că Dumnezeu ar avea mai multe nume.

 

-      Studiul 15.

-       

Apologetica (Apărarea credinţei) Numelui lui Dumnezeu

A „inventat” Raymond Martini Numele lui Dumnezeu în latină?

 

În unele cercuri se vehiculează că un anume călugăr romano-catolic, pe nume Raymundus Martini, ar fi „inventat” primul Numele lui Dumnezeu în latină, pe care l-a prezentat apoi în cartea Pugio Fidei. Raymond Martini, numit și Ramon Martí în catalană, a fost un călugăr și teolog dominican din secolul al XIII-lea.

Mulţumim de informaţie, deşi o privesc cu scepticism! Ca să fac o glumă, am anumite rezerve faţă de „roata pătrată” (invenţia modernă a lui Martini) la care se referă cercul respectiv, deoarece observ că anumite forme de redare din Pistis Sophia (sec. II-III AD) din greacă şi Iehova din latină folosită în cartea Pugio Fidei (sec. XIII) sunt foarte apropiate:

Ιεηωουά (Ie-ee-ōoua): Pistis Sophia [103] (secolul II AD)

Ιεωά (Ieōa): Hellenistic magical texts [105] (secolele II şi III AD), autor M. Kyriakakes, un grec, [106] (anul 2000)

 

Raymundus Martini nu a scos ceva din burtă. Nu avem nici o dovadă că el ar fi fost primul care a încercat o transliterare a Numelui lui Dumnezeu din ebraică. Nu ni s-au păstrat toate cărţile şi scrieriele creştine scrise în latină. De obicei fiecare teolog a învăţat ceva de la înaintaşii lui. Nimic nu este nou sub soarele teologiei.

Rostirea numelui divin a fost restrânsă, nu abandonată, şi a existat pe toată perioada celui de al doilea Templu, după cum arată şi Talmudul evreiesc: "Rabinii noştrii ne-au învăţat: De zece ori pronunţă marele preot numele (divin) pe acea zi: de trei ori la prima spovedanie, de trei ori la spovedania a două, de trei ori în legătură cu ţapul ce urma să fie trimis departe, şi o dată în legătură cu loturile." Talmudul - 39b Yoma.

De unde ar fi ştiut evreii că de 10 ori se folosea Numele lui Dumnezeu în acea zi, dacă Numele lui Dumnezeu nu se auzea, cum a sugerat un preot romano-catolic, foarte ostil faţă de folosirea actuală a Numelui lui Dumnezeu. Aceste ceremonii unde se rostea numele divin se făceau în public şi existau oaspeţi (prozeliţi romani) care îl auzeau. Deci nu numai iniţiaţii (preoţii), ci şi publicul cunoştea numele divin, cel puţin până în secolul II, dacă ne gândim că templul a fost distrus în anul 70 AD. Publicul creştin, ieşit din iudaism avea informaţie corectă despre pronunţia numelui divin.

Folosirea numelui divin nu era banată nici în traduceri, dovadă este versiunea lui Aquila Ponticus din Sinope (ex-creştin, prozelit, ucenic al marelui rabin Akiba), făcută în secolul II, unde numele divin exista în caractere ebraice, lăsat netradus.

Înlocuirea acestui nume cu Domnul la creştinii dintre neamuri şi Hashem la mozaici se datorează banării totale a religiei mozaice, de către autorităţile romane, după rebeliunea lui Bar Kochba, banare ce s-a extins probabil şi asupra creştinilor ieşiti dintre mozaici. Cât de aspră a fost această interdicţie, se poate vedea în istoria celor zece martiri iudei din secolul II, care şi-au practicat religia şi după interdicţie. Rabinul Haninah Ben Teradion a fost ars pe rug învelit în sulurile Bibliei ebraice, soţia sa a fost biciuită nemilos în public până la moarte, pentru că nu l-a denunţat, iar fiica lor a fost vândută ca sclavă într-un bordel de prostituate. https://en.wikipedia.org/wiki/Haninah_ben_Teradion

Această interdicţie aspră a afectat şi literatura acelor timpuri, o dovadă în acest sens fiind versiunea evangheliei după Matei, scrisă în ebraica secolului II, găsită în scrierea rabinului Shem Tob, din Spania (secolul XIV). El urmează a versiune foarte veche, având tendinţe eretice (ebionite). Ciudăţenia acestei versiuni este folosirea expresiei Hashem (Numele), acolo unde în versiunile greceşti este Domnul, pentru citatele din cărţile Vechiului Legământ. La fel se procedează şi în citatele evangheliei din cartea lui Nestorius, o lucrare în limba ebraică datată între secolele VI-IX.

Aceste trei dovezi (folosirea numelui divin în public, până în anul 70 cel puţin, la care au avut acces primii creştini, traducerea lui Aquila, care arată că numele divin nu a fost banat în traduceri, şi redarea "hashem" în citatele VT din evangheliile în limba ebraică) arată că nu putem exclude ipoteza folosirii numelui divin de către primii creştini în public şi în scrieri, cel puţin până la edictul respectiv.

Ce s-a întâmplat în secolul II AD a putut să zdruncine serios instituţia folosirii Numelui lui Dumnezeu, dar nu a dărâmat-o, după cum se vede şi din cartea Pugio Fidei, care este una dintre verigile păstrării Numelui lui Dumnezeu în circulaţie.

 

Numele lui Dumnezeu este binecuvântat şi ce este binecuvântat rămâne pe vecie:

 

(Un psalm al lui David.) Binecuvanta, suflete, pe Iehova, si tot ce este in mine sa binecuvanteze Numele Lui cel sfant! (Ps.103:1)

Gura mea sa vesteasca lauda lui Iehova, si orice faptura sa binecuvanteze Numele Lui cel sfant, in veci de veci! (Ps.145:21)

 

Aleluia! Amin!

 

Flavius Josephus, care a fost din neam de preoti, a scris cartea Războiul iudeilor. Aici scrie că preoţii au chemat în ajutor Numele lui Dumnezeu, la ultimul asediu al romanilor asupra templului (The Jews War V:438). Într-o altă carte, el a scris că nu are dreptul să dezvăluie acest nume cititorului său, deci îl ştia (Jewish Antiquities II:275); totuşi el a oferit detalii importante referitoare la pronunţia pe care dorea să o ascundă, într-o altă carte. În lucrarea sa The Jewish War V:235 el spune: <<Marele preot avea capul acoperit cu o tiara de in subţire cu o bordură violet şi înconjurat de o coroană de aur pe care erau inscripţionate literele sfinte; acestea sunt patru vocale; ea completează pe cea din Exod 28:36-39. Din forma de rostire Aleluia, se ştie că primul şi ultimul sunet din Numele lui Dumnezeu este I şi A. Deci literele care ar trebui "ghicite" sunt cele din mijlocul numelui: I-?-?-A.

Ieoa: forma ştiută de cardinalul papei, Nicolae din Cusa (1428)

Nicolaus Cusanus a fost un învățat german, savant multilateral, filosof și teolog, jurist, astronom și matematician, ambasador al papei în diferite delegaţii importante, considerat drept cea mai importantă personalitate în cultura europeană a secolului al XV-lea.

Redarea sa coincide cu cea folosită de o sectă din secolele II – III (Ιεωά (Ieōa)), care practica magia cu ajutorul Numelui lui Dumnezeu. Sursa: un grec pe nume M. Kyriakakes, care a scris o carte despre Numele lui Dumnezeu la greci (anul apariţiei 2000).

Rabinii mai ştiu că Numele lui Dumnezeu este compus din trei silabe: Ye-ho-wah. Este posibil ca pronunţia să fie: Ie-o-a? Cine ştie....