DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU, partea 13

 

DESPRE NUMELE LUI DUMNEZEU

-        Există Numele lui Dumnezeu în Biblia ta?

 

Harul şi pacea lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos să ne însoţească şi în acest studiu!

 

Notă: Aceste studii n-au fost scrise de către cei din cultul Martorii lui Iehova şi unele dintre concluziile autorului nu coincid cu cele ale acestui cult. De asemenea, autorul nu este de acord cu anumite concepţii considerate acum ca fiind “mainstream” în creştinătate, cu privire la Numele lui Dumnezeu, de exemplu că Dumnezeu ar avea mai multe nume.

 

-      Studiul 13.   

Este Iisus, Dumnezeul Bibliei, care poartă Numele de Yehowah?

 

Este Iisus Tatăl nostru ceresc, Yehowah însuşi?

Cine este Iisus, daca El este Fiul lui Dumnezeu?

Cine este Yehowah, dacă El are un singur Fiu, pe nume Iisus?

Poate fi Dumnezeu în acelaşi timp Tată, dar şi propriul Său Fiu?

Întreb, deoarece am auzit pe cineva care s-a rugat astfel:

- a început cu "Doamne Iisuse" şi i-a spus "Tatăl meu şi Dumnezeul meu"

- în toată rugăciunea s-a rugat numai la Iisus, ca fiind Tatăl ceresc şi Dumnezeu

- apoi la final a spus "căci m-am rugat în Numele Fiului Tău, Iisus."

Am mai întalnit astfel de rugăciuni şi la alţii, în diferite culte creştine. Aceasta este ceea ce unii văd în Iisus, în viziunea sau interpretarea lor teologică. Este corecta aceasta interpretare?

 

Această interpretare este cunoscută ca doctrina trinității și este justificată de anumite versete biblice, inclusiv Evrei 1:10-12.

 

În Evrei 1:10-12 avem un citat din Psalmii 102:25–28, dar de ce se consideră că aceasta se referă la Iisus, mai degrabă decât la Dumnezeu, Tatăl?

 

La începutul Psalmului 102, Psalmistul folosește termenul „DOAMNE” și acesta este Tatăl Atotputernic, nu Fiul. Vezi versetul 1 „Ascultă rugăciunea mea, Doamne (în textul din ebraică aici este numele Yehowah), și strigătul meu să vină la Tine.”

 

Există o teamă că anumite pasaje din Epistola către Evrei au fost falsificate. Dacă se schimbă un singur cuvânt, expresia poate căpăta un alt sens. Autorul ar fi putut vorbi, la rândul său, despre îngeri, despre Fiul și Tatăl.

 

Ar fi fost posibil un astfel de scenariu?

 

Gnosticii au fost primii trinitari, vezi de exemplu cartea gnostică Trimorphic Protennoia, care l-au identificat pe Iisus cu Dumnezeu și au fost campionii corupției textuale.

Dr. F. H. A. Scrivener: „În secolul al doilea am văzut prea multe exemple de încercări de a manipula textul Scripturii, unele pur și simplu necugetate, iar altele hotărât necinstite”.

G.D. Kilpatrick: „Modificările deliberate în toate tipurile de text par înainte de data anului 200 d.Hr.... Tatian este ultimul autor care a făcut modificări deliberate. Marea majoritate a modificărilor deliberate au fost mai vechi decât anul 200 d.Hr. Ele au apărut în perioada 50 - 200 d.Hr."

Gaius, din secolul al II-lea, a scris (înregistrat prin Eusebiu, marele istoric al Bisericii): „Scripturile divine, acești eretici (vezi pluralul, o aluzie la profesorii gnostici trinitari) le-au corupt cu îndrăzneală, punând mâinile violente asupra lor, sub pretenția că le-au corectat.” (Burgon, Revizia revizuită, p. 323).

„Cele mai grave corupții la care a fost supus Noul Testament au apărut la o sută de ani după ce a fost compus (o aluzie la profesorii gnostici trinitari).”

Un lider al Bisericii, Dionisie, a scris: „Când creștinii mei m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut-o. Acești apostoli ai diavolului (la plural, o aluzie la profesorii gnostici trinitari) s-au umplut de neghină, luând unele lucruri și adăugând altele. Pentru ei, „Vaiul” este rezervat. Nu e de mirare atunci dacă unii au îndrăznit să modifice chiar și cuvântul Domnului Însuși, când au conspirat pentru a mutila propriile mele eforturi umile”.

Ernest Cadman Colwell: „Primele două secole au fost martorii creațiilor numărului mare de variații cunoscute de savanții de astăzi. În manuscrisele Noului Testament, majoritatea variațiilor, cred, au fost făcute în mod deliberat (o aluzie la profesorii gnostici trinitari).

Prima ediție a lui Tațian din secolul al II-lea, „Diatessaron”, a fost atât de coruptă (eliminând genealogiile și toate pasajele care se referă la descendența evreiască a Domnului Isus) încât în anii următori un episcop al Siriei a aruncat 200 de exemplare.

Kilpatrick: „Crearea de noi variante a încetat în jurul anului 200 d.Hr. deoarece a devenit imposibil să le vândă. Din secolul al III-lea încoace, nici măcar Origen nu a putut modifica efectiv textul”.

Origen: „În ziua de azi, după cum este evident, există o mare diversitate între diferitele manuscrise, fie prin neglijența unor copiști, fie prin îndrăzneala deşănţată dată de unii în corectarea textului, fie din vina celor care, jonglând, îl prelungesc sau scurtează după bunul lor plac.” Împotriva lui Celsus

Colwell: „Majoritatea covârșitoare a lecturilor variante au fost create înainte de anul 200 (o aluzie la profesorii gnostici trinitari).”

Scrivener: „Cele mai grave corupții la care NT a fost supus vreodată, au apărut la o sută de ani după ce a fost compus (deci se găsesc chiar și în cele mai vechi variante, prin urmare, nu orice text vechi este bun).''

Kilpatrick: „Crearea de noi variante a încetat până în anul 200 d.Hr. deoarece a devenit imposibil să le vândă” (în cele din urmă, minciuna nu poate fi dusă la nesfârşit).

F.C. Kenyon: „La început fiecare carte avea un singur text original, care acum face obiectul criticii să îl recupereze, dar în primele două secole acest text original grecesc a dispărut sub o masă de variante, create cu erori, de modificări conștiente, și prin încercări de a remedia incertitudinile astfel create”.

 

Una dintre cele mai grave ofense a fost eliminarea numelui Tatălui Ceresc din Biblie.

Îți amintești de cine, când și de ce?

 

Dr. F. H. A. Scrivener: „În secolul al doilea am văzut prea multe exemple de încercări de a manipula textul Scripturii, unele pur și simplu necugetate, iar altele hotărât necinstite”.

 

G.D. Kilpatrick: „Modificările deliberate în toate tipurile de text par înainte de data anului 200 d.Hr.... Tatian este ultimul autor care a făcut modificări deliberate. Marea majoritate a modificărilor deliberate au fost mai vechi decât anul 200 d.Hr. Ele au apărut în perioada 50-200 d.Hr.". Prima ediție a lui Tațian din secolul al II-lea a „Diatessaron” a fost atât de coruptă (eliminând genealogiile și toate pasajele care se referă la descendența evreiască a Domnului Iisus) încât în ​​anii următori un episcop al Siriei a aruncat 200 de exemplare.

 

Cine a fost acest autor anti-evreu Tatian care a făcut schimbări deliberate în manuscrisele Noului Testament?

 

Tatian a fost elevul și omul lui Iustin „Filosoful”. Iustin a fost un filozof păgân din Samaria, din secolele I-II, care a devenit creștin şi s-a stabilit la Roma. Dar, din nefericire, după convertirea sa la creștinism, el încă mai are concepții gnostice, crezând că Dumnezeu nu are un nume. Într-una dintre cărțile sale, Iustin a scris că Dumnezeu nu are nume și nu poate avea un nume. Această părere cu siguranță nu este din Biblie, aceasta este de la filozofii păgâni, ca unul pe nume Platon.

 

Din păcate, Tatian nu a fost ultimul autor care a făcut schimbări deliberate. De aceea este nevoie de „degnosticizarea” Bibliei, şi repunerea ei în forma în care a existat la început, cu Numele lui Dumnezeu în text, eliminând toate celelalte impurităţi textuale, impuse de liderii gnostici.

 

Este important pentru Dumnezeu ca oamenii să îl cunoască şi după Numele Său? Cât de cunoscut a fost numele lui Dumnezeu, printre popoarele din antichitate? Şi ce arată acest fapt?

 

Maleahi 1

11. Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui, numele Meu este mare între neamuri şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate - căci mare este numele Meu între neamuri, zice Iehova al oştirilor.

14. Dar voi nu! Blestemat să fie înşelătorul care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuşi juruieşte şi jertfeşte lui Iehova o vită bolnavă! Căci Eu sunt un mare Rege, zice Iehova al oştirilor, şi numele Meu este înfricoşător printre neamuri.

 

Vedem de aici că Dumnezeu nu îşi ascunde numele de la neamuri, ci chiar se bucură că acesta este cunoscut şi apreciat printre popoare. Nu găsim nici cel mai mic indiciu în Biblie, că numele lui Dumnezeu ar trebui ascuns de lume, invocând diferite pretexte.

 

Texte non-biblice cu Numele lui Dumnezeu sau formele sale prescurtate

 

Avem surse extra-biblice, care ne-ar putea demonstra, că numele divin a fost cunoscut și scris în vechime? Da. Multe papirusuri cu Septuaginta indică faptul că a existat o cunoaștere a Numelui în sfera celor care cunoșteau limba greacă, dar au existat și alte surse, din alte motive și cauze.

- Stela Mesha poartă una dintre binecunoscutele referințe cu numele lui Dumnezeu

- Inscripții Kuntillet Ajrud cu tendințe politeiste

- o inscripție de mormânt la Khirbet el-Qom

- un ostracon din colecțiile lui Shlomo Moussaieff

- două suluri mici de amulete de argint găsite la Ketef Hinnom

- o inscripție pe perete, într-un mormânt la Khirbet Beit Lei

- într-una din Scrisorile de la Lachis

- o ostraca de Tel Arad, iar pe o piatra din Muntele Garizim

- texte cu teonime similare în papirusurile elefantinei și Wadi Daliyeh

- texte cu teonime similare pe ostracon

- o inscripție hieroglifică egipteană a faraonului Amenhotep al III-lea (1402-1363 î.Hr.) menționează un grup de Shasu pe care îl numește „Shasu al lui Yhw”/ o inscripție ulterioară din timpul lui Ramses al II-lea (1279-1213) în Vest Amara îl asociază pe Nomazi Shasu cu S-rr

- resurse în textele Patrologia Graeca ale lui Teodoret

- resurse în Haereticarum Faburum Compendium

- în perioada celui de al doilea templu, pe amulete sau texte de aducere aminte

- reprezentări ale numelui sau combinații inspirate de acesta în limbi precum greaca şi copta

- în multe nume teoforice; există o formă comună de prefix ebraic, Yeho- sau „Yehō-”, și o formă comună de sufix, „-Yahū” sau „-Yehū”. Acestea oferă câteva dovezi de coroborare a modului în care a fost pronunțat YHWH.

- în texte greceşti, după cum urmează:

Ιουώ (Iouō, Koine: [juˈo]): Pistis Sophia (secolul al II-lea)

Ιεού (Ieou, Koine: [jeˈu]): Pistis Sophia (secolul al II-lea)

Ιεηωουά (Ie-ee-ōoua): Pistis Sophia (secolul al II-lea)

Ιευώ (Ieuō): Eusebiu (c. 315)

Ιεωά (Ieōa): Texte magice elenistice[105] (secolele II-III), autor M. Kyriakakes (2000)

Eusebiu, celebrul istoric al Bisericii, îl citează pe scriitorul neoplatonist Porfirie, afirmând că Sanchuniathon din Berytus (azi Beirut) a scris cea mai adevărată istorie despre evrei, deoarece a obținut înregistrări de la „Hierombalus” („Ierubaal, adică Ghedeon din cartea Judecători, în Biblie) preot al Dumnezeului Yeuo; şi că Sanchuniathon și-a dedicat istoria lui Abibal, regele lui Berytus, și că a fost aprobată de rege și de alți cercetători, data acestei scrieri fiind înaintea războiului troian, apropiindu-se aproape de vremea lui Moise, „când Semiramis era regina asirienilor”.

 

Care este semnificația Numelui lui Dumnezeu?

 

De-a lungul timpului, mulți autori și-au exprimat părerea despre semnificaţia Numelui lui Dumnezeu, adică ce înseamnă.

 

„Dacă cineva înțelege că cele patru litere ebraice reprezintă patru vocale, mai degrabă decât patru consoane, atunci Numele este cel mai bine reprezentat de cele patru sunete I-A-U-E sau ee-ah-oo-eh. Dacă le pronunți rapid, vei obține sunetul combinat în Engleză. Acest lucru (spun unii - nota traducătorului) pare să fie de acord cu Josephus [istoricul evreu din secolul I], cu transliterațiile grecești și cu textul Murashu din 500 î.Hr. Ar fi scris în engleză ca YAHUEH, nu strict YAHWEH, care este forma consonantică. Problema cu această propunere este întrebarea de SENS! Aceste patru sunete par să nu însemne NIMIC în ebraică și își pierd legătura cu verbul hayah, „a fi”, pe care pare să se bazeze Numele Divin. Numele ebraice se presupune că au sens, cu atât mai mult cazul cu însuși Numele lui Dumnezeu! (...)

„Combinația YE-HO-AH are un sens gramatical mai bun. În ebraică „YE” reprezintă viitorul sau imperfectul verbului „a fi”, „HO” reprezintă prezentul, în timp ce „AH” reprezintă trecutul. Cu alte cuvinte, această formă a Numelui ar avea o semnificație specifică și nu ar fi doar o repetare a sunetelor vocale.Literalmente, YEHOAH înseamnă „va fi/este/era” – adică Eternul, Cel Veșnic viu care va fi, este și întotdeauna a fost.

 

De aceea prefer pronunția YEHOAH, sau chiar forma mai populară, YEHOVAH, deoarece reflectă în mod clar acest sens profund. YAH ar fi atunci forma contractată, sau scurtată, a acestui Nume complet, luând împreună primul și ultimul sunet” (Restoring Abrahamic Faith, Genesis 2000, Charlotte, NC. 28256. 1993, p. 11).

 

Numele Dumnezeului Atotputernic în perioada Noului Testament și după

 

A. Numele lui Dumnezeu în Noul Testament

Există mai multe manuscrise ale Noului Testament sau câteva cărți din acesta, în care apare Numele lui Dumnezeu sau o formă prescurtată sau aluzivă a acestuia.

 

Numele lui Dumnezeu în versiunea Du Tillet a Evangeliei după Matei în limba ebraică (conform transcripției traducătorului Tim Hegg) 1:24 - Îngerul lui יהוה 2:13 - Îngerul lui יהוה 2:15 - Introducere pentru a cita din Tanach 2:19 - Îngerul lui יהוה 4:4 - Citat din Tanach 4:7 - Citat din Tanach 4:10 - Citat din Tanach 5:33 - Citat din Tanach 21:9 - Citat din Tanach 21:42 - Citat din Tanach 22:37 - Citat din Tanach 22:44 - Citat din Tanach 23:39 - Citat din Tanach 27:10 - Citat din Tanach 28:2 - Îngerul lui יהוה

 

Cercetătorul Tim Hegg, mi-a dat aceste explicații:

„În Even Bohan (mă uit la ms. Heb. 28 Bibliotheek der Rijksuniversiteit, Leiden, care este ms. A în ediția lui Howard), tetragrama este abreviată cu un hey (ה) urmat de un semn de accent acut (‘ה). ) care indică o abreviere pentru Y-H-V-H.

În Du Tillet, un semn unic este folosit pentru Tetragrammaton, care arată ca un L cursiv mare cu trei puncte în mijloc. Am atașat pagina manuscrisului cu Matei 28:2, „... căci un înger al lui Y-H-V-H a coborât...” și o săgeată care indică simbolul folosit pentru Tetragrama.

Pentru Münster, am doar ediția din 1551 a lui Quinquarboreus, iar în acest text, Tetragrama este scrisă în întregime în scrierea ebraică, adică יהוה.”

 

B. Evreii și Noul Testament – Interdicțiile rabinilor

Din Talmud Shabbat

Creștinii evrei erau numiți „minimi” (eretici) şi foloseau numele divin, conform Talmudului Shabat:

„„Evanghelia” și cărțile ereticilor (ebr. „minim”) nu sunt salvate (în Şhabat) de foc; ci se lasă să ardă împreună cu numele lui Dumnezeu scrise pe ele.” R. Jose Galileanul spune: „În zilele săptămânii, numele lui Dumnezeu sunt tăiate și ascunse, în timp ce restul sunt arse”. R. Tarphon spune: „Jur pe viața copiilor mei că, dacă vor cădea în mâinile mele, îi voi arde împreună cu numele lui Dumnezeu asupra lor”.

Rabinul Ismael spune: „Dacă Dumnezeu a spus: „Numele Meu care a fost scris în sfințenie [adică în „sulul de gelozie” menționat în Num. v. 21 și următoarele] va fi șters de apă, pentru a face pace între soț și soție’, atunci cu atât mai mult ar trebui cărțile ereticilor, care provoacă vrăjmășie, gelozie și ceartă între Israel și Tatăl său ceresc.

 

Interdicțiile rabinilor cereau:

 

„Așa cum nu sunt salvate de foc, tot așa nu sunt salvate atunci când sunt în pericol de putrezire, sau când au căzut în apă sau când li s-a întâmplat orice altă nenorocire.”

Wikipedia, Gilyonim

 

C. Alte resurse

 

1. Josephus Flavius, istoricul evreu din secolul I a scris, când romanii au atacat Templul, evreii au invocat numele care inspira frică (de Dumnezeu) (Războiul Evreiesc V:438).

 

2. Josephus cunoaștea numele lui Dumnezeu în detaliu, inclusiv pronunția. El a scris că nu avea dreptul să dezvăluie pronunţia acestui nume cititorului său (Antichități evreiești II:275), dar a oferit informații de importanță primordială chiar despre pronunția pe care dorea să o ascundă.

 

3. Totuși, în lucrarea sa Războiul evreiesc V:235 a afirmat: «Marele preot avea fruntea îmbrăcată cu o tiara de in subțire brodată cu bordura purpurie și înconjurată de o altă coroană de aur care avea în relief literele sacre; acestea sunt patru vocale (și nu consoane pentru că erau matres lectionis)» Această descriere este excelentă; mai mult, o completează pe cea găsită în Exod 28:36-39.

 

4. Ascensiunea liderilor anti-iudaiști: Cerdon, Valentinus, Marcion, Tatian etc. toţi fiind împotriva numelui Dumnezeului evreilor și în lucrările lor erau împotriva folosirii lui în cărțile Noului Testament.

 

5. Potrivit F.C. Kenyon, liderii anti-iudaiști au făcut „modificări conștiente” în prima parte a secolului al II-lea, ștergând descendența evreiască a lui Isus și, cred eu, au șters şi Numele lui Dumnezeu din cărțile Noului Testament.

 

6. Unii lideri neo-creștini din secolul al II-lea au făcut declarații filozofice împotriva afirmațiilor clare ale Bibliei despre Numele lui Dumnezeu. De exemplu, Iustin Filosoful, cunoscut şi ca „Martirul”, a scris că Dumnezeu nu are nume și nu poate avea un nume. Dimpotrivă cu acest Iustin, Biblia ne spune relatarea despre Numele lui Dumnezeu în Cartea Exodul.

 

7. Neo-creștinul Tațian și-a făcut părerea lui în Scripturi, eliminând genealogiile și toate pasajele care se referă la descendența evreiască a Domnului Isus, alte culte gnostice au tăiat prologul lui Ioan capitolul 1 și alte părți din Evanghelii.

 

8. Neocreștinii Valentinus, Teodot, Teofil au făcut introducerea conceptului de trinitate păgână trimorfă despre Dumnezeu.

 

9. Conducătorii neocreștini pun „mâinile violente asupra Scripturilor” scăpând doar un singur cuvânt, cuvântul „Aleluia” din Apocalipsa capitolul 19, și asta pentru că nu înțeleg sensul lui: „Hallelu Yah” (Lăudaţi pe Yehowah!).

 

10. După secolul al II-lea:

Symmachus a fost un creștin din secolul al II-lea de descendență samaritană care a tradus Vechiul Testament în greacă. Traducerea sa a fost inclusă de Origen în Hexapla și Tetrapla, în care el a comparat diferite versiuni ale Vechiului Testament una lângă alta cu Septuaginta. Unele fragmente supraviețuitoare din versiunea lui Symmachus a ceea ce rămâne din Hexapla îi inspiră pe cercetători să remarce puritatea și eleganța idiomatică a textului grecesc scris de Symmachus. A fost admirat de Ieronim, care și-a folosit opera pentru a compune Vechiul Testament al Vulgatei și a supus că Numele Divin era încă folosit în zilele sale.

Traducătorul Bibliei, versiunea numită Sfânta Vulgată, Ieronim (Hieronymus), în prologul său la cărțile lui Samuel și regii, scrie: „Și noi (nu numai el, ci și alții) am găsit și Numele lui Dumnezeu. , Tetragrama (cele patru litere ebraice care exprimau Numele lui Dumnezeu), în cele mai bune volume grecești (ale Septuagintei, purtând sigla LXX) chiar în ziua de astăzi, exprimată în (cu) litere vechi (evreiești).

 

11. În Evul Mediu

După înăbușirea revoltei evreiești condusă de Ben Kochba în 135, autoritățile romane au interzis închinarea la Yehowah, Dumnezeul evreilor și folosirea Sfintelor Scripturi - prin urmare, inclusiv folosirea numelui lui Dumnezeu. Acest lucru a afectat foarte mult redarea numelui lui Dumnezeu în traduceri. Cu toate acestea, Dumnezeu a găsit căile Sale de a contracara această interdicție și, după moartea lui Hadrian, interdicția a fost ridicată.

Din păcate, în această perioadă de prohibiție, a avut loc trecerea de la ortografia numelui lui Dumnezeu la forma ebraică Hashem și forma greacă Kyrios. Este interesant de observat că Evanghelia lui Matei în ebraică a fost găsită într-o lucrare datată între secolele 6 la 9 (Cartea lui Nestor) și atribuită fostului preot catolic Nestor, în care numele lui Dumnezeu apare sub forma ebraică „Numele” (Hashem) în loc de obișnuitul „YHWH” din Scriptura ebraică.

 

12. În creștinătatea orientală

Unii creștini și necreștini orientali, datorită cunoștințelor lor despre limba ebraică, au împiedicat dispariția numelui lui Dumnezeu. Astfel, de exemplu, Sever, episcopul patriarh al Antiohiei (459/465 – 538), a folosit forma IEÔA (sau Ieua) într-o serie de comentarii din capitolul opt al Evangheliei după Ioan (Ioan 8:58), subliniind că aceasta era numele lui Dumnezeu în ebraică. Un alt exemplu este Numele lui Dumnezeu pe care îl găsim și în primele pagini ale unui codex din secolul al VI-lea (Coislinianus).

Celebrul cărturar al Bisericii Iacov din Edessa (c. 640 – 708) a fost episcopul Edesei. El a precizat, în jurul anului 675, într-un comentariu tehnic, că copiştii Septuagintei (din vremea lui) erau împărţiţi dacă să scrie literele numelui divin, să le păstreze în textul grecesc sub forma PIPI (corespunzătorul din ebraică fiind YHVH așa cum a menționat el), sau să îl traducă cu Kurios și să îl scrie în marginea manuscrisului."

 

13. În creștinătatea occidentală

„Flaccus Albinus Alcuinus s-a născut în jurul anului 735 și a devenit studentul arhiepiscopului Ecgbert la York. La invitația lui Carol cel Mare, a devenit un savant și profesor de frunte la curtea carolingiană, unde a rămas o figură importantă în anii 780 și 790. „Cel mai învățat om care se poate găsi”, potrivit cu Viața lui Carol cel Mare a lui Einhard (c. 817–833), el este considerat printre cei mai importanți arhitecți intelectuali ai Renașterii carolingiene. Printre elevii săi s-au numărat mulți dintre intelectualii dominanti ai epocii carolingiene (735 – 804).” Wikipedia

El a fost și un traducător celebru, care a precizat că numele lui Dumnezeu a fost scris ca YHWH, dar a fost citit ca Domn, de către evrei pentru că acest nume era inefabil pentru ei.

 

14. În lumea musulmană

Unii imami celebri, cum ar fi Abu-l-Qâsim-al-Junayd care a murit în 910, cunoscut acum ca Fahr ad-Din Râzî, și adepții lor, știau că Dumnezeu avea un nume suprem (ism-al-a'zam) și acesta este Yâhuwah, nu Allah.

Yâhuwah este y'hwh în arabă și acesta este motivul pentru care:

Sunetul Numelui lui Dumnezeu a început să se schimbe când traducătorii au făcut din nou traduceri direct din ebraică. Celebrul Karait Yefet ben Eli a tradus Biblia în arabă. În copiile acestei traduceri (realizate în jurul anului 960), se găsește uneori Tetragrama vocalizat Yahuwah, o transcriere a formei ebraice Yehowah din acest timp deoarece în arabă există doar trei sunete: â, î și û, în manuscrisele datate în secolul al X-lea. (Gerard Gertoux, istoric, scriitor)

 

 

 

 

English

 

-------------

 

Is Jesus the God of the Bible, the Father, who's Name is Yehowah?

 

Grace and peace, from God the Father and His Son!

 

Is Jesus our heavenly Father, Yehowah himself?

Who is Jesus, if He is the Son of God?

Who is Yehowah, if He has only one Son named Jesus?

Can God be, the Father at the same time, but also His own Son?

I ask, because I heard a pray which:

- began with "Lord Jesus" and said to him "My Father and my God"

- in all prayer prayed only to Jesus, as heavenly Father and God

- then at the end said "for I have prayed in the name of your Son, Jesus."

I have also encountered such prayers in others, in various Christian denominations.

This is what some sees in Jesus, in their theological vision or interpretation. Is this interpretation correct?

 

This interpretation is known as the doctrine of the trinity and is justified by certain Bible verses, including Hebrews 1:10-12.

 

In Hebrews 1:10-12 we have a quotation from Psalms 102:25–28, why this is seen as referring to Jesus, rather than to God, the Father?

 

In the beginning of Psalm 102, the Psalmist uses the term "O LORD" and this is the Father Almighty, not the Son. See the verse 1 “Hear my prayer, O LORD (in Hebrew Yehowah), And let my cry come to You.”

 

There is a fear that certain passages from the Epistle to the Hebrews have been falsified. If only one word changes, the phrase may take on a different meaning. The author could have spoken, in turn, about angels, the Son and the Father.

 

Would such a scenario have been possible?

 

The Gnostics were the first Trinitarians, see for example the Gnostic book Trimorphic Protennoia, who identified Jesus with God and they were the champions of textual corruption.

Dr. F. H. A. Scrivener: "In the second century we have seen too many instances of attempts to tamper with the text of Scripture, some merely injudicious, others positively dishonest".

G.D. Kilpatrick: "Deliberate changes in all text types appear to antedate A.D. 200... Tatian is the last author to make deliberate changes. The vast majority of deliberate changes were older then A.D. 200. They came into being in the period A.D. 50-200"
Gaius, from the II century, wrote (recorded via Eusebius, the great Church historian): "The Divine Scriptures these heretics (see the plural, an allusion to trinitarian Gnostic teachers) have audaciously corrupted. Laying violent hands upon them, under pretense of correcting them." (Burgon, The Revision Revised, p. 323).
Church Father Clement of Alexandria, from the II - III century, wrote (via Eusebius): "The worst corruptions to which the New Testament has ever been subjected originated within one hundred years after it was composed (an allusion to trinitarian Gnostic teachers)."

Church leader Dionysius: "When my fellow Christians invited me to write letters to them I did so. These the devil's apostles (plural, an allusion to trinitarian Gnostic teachers) have filled with tares, taking away some things and adding others. For them the woe is reserved. Small wonder then if some have dared to tamper even with the word of the Lord Himself, when they have conspired to mutilate my own humble efforts".

Ernest Cadman Colwell: "The first two centuries witnessed the creations of the large number of variations known to scholars today. In the manuscripts of the New Testament most variations, I believe, were made deliberately (an allusion to trinitarian Gnostic teachers)."

Tatian's, II century first edition of his "Diatessaron" was so corrupted (eliminating the genealogies and all passages referring to Lord Jesus's Jewish descent) that in later years a bishop of Syria threw out 200 copies.

Kilpatrick: "The creation of new variants ceased about 200 AD because it became impossible to sell them. From the 3rd century onward, even Origen could not effectively alter the text."

Origen: "Nowadays, as is evident, there is a great diversity between the various manuscripts, either through the negligence of certain copyists, or the perverse audacity shown by some in correcting the text, or through the fault of those, who, playing the part of correctors, lengthen or shorten it as they please." Against Celsus
Colwell: "The overwhelming majority of variant readings were created before the year 200 (an allusion to trinitarian Gnostic teachers)."

Scrivener: "The worst corruptions to which the NT his ever been subjected, originated within a hundred years after it was composed (so they are found even in the oldest variants, therefore, not every old text is good).''

Kilpatrick: "The creation of new variants ceased by 200 AD because it became impossible to sell them (finally, the lie cannot be carried on indefinitely)."

F.C. Kenyon: "At the first each book had its single original text, which it is now the object of criticism to recover, but in the first two centuries this original Greek text disappeared under a mass of variants, created by errors, by conscious alterations, and by attempts to remedy the uncertainties thus created."

 

One of the worst offenses was the removal of Heavenly Father's name from the Bible.

Remember by whom, when and why?

Dr. F. H. A. Scrivener: "In the second century we have seen too many instances of attempts to tamper with the text of Scripture, some merely injudicious, others positively dishonest".

G.D. Kilpatrick: "Deliberate changes in all text types appear to antedate A.D. 200... Tatian is the last author to make deliberate changes. The vast majority of deliberate changes were older then A.D. 200. They came into being in the period A.D. 50-200" Tatian's, II century first edition of his "Diatessaron" was so corrupted (eliminating the genealogies and all passages referring to Lord Jesus's Jewish descent) that in later years a bishop of Syria threw out 200 copies.

Who was this author anti-Jewish Tatian who make deliberate changes in the New Testament's manuscripts?

Tatian was the pupil and student of Justin "The Philosopher". Justin was a pagan philosopher, from I-II century, who became a Christian and settled in Rome. But unfortunately after his conversion to Christianity, he still holds Gnostic views, believing that God have no name. In one of his books, Justin wrote that God have no name and don't could have a name. This opinion is certainly not from the Bible, this is from the pagan philosophers, like one named Platon.

Unfortunately, Tatian was not the last author who make deliberate changes. That is why it is necessary to "de-gnosticize" the Bible, and restore it to its original form, with God's Name in the text, removing all other textual impurities imposed by Gnostic leaders.

 

Is it important for God that people know him by His Name? How well-known was God's name among the ancient peoples? And what does this look like?

 

Malachi 1 ASV

11For from the rising of the sun even unto the going down of the same my name'shall be great among the Gentiles; and in every place incense'shall be offered unto my name, and a pure offering: for my name'shall be great among the Gentiles, saith Jehovah of hosts.

14But cursed be the deceiver, who hath in his flock a male, and voweth, and sacrificeth unto the Lord a blemished thing; for I am a great King, saith Jehovah of hosts, and my name is terrible among the Gentiles.

We see here that God does not hide his name from the Gentiles, but he does rejoice that it is known and appreciated among the nations.

 

Non-biblical texts with God's name or its abbreviated forms

 

Have we extra-biblical sources, that could demonstrate us, that the divine name was known and written in the ancient time? Yes. Many papyri with the Septuagint indicates that there was knowledge of the Name in the sphere of those who knew the Greek language, but there were also other sources, for other reasons and causes.

 

- the Mesha Stele bears one of the well known reference with the name of God

- Kuntillet Ajrud inscriptions with politheistic tendencies

- a tomb inscription at Khirbet el-Qom

- an ostracon from the collections of Shlomo Moussaieff

- two tiny silver amulet scrolls found at Ketef Hinnom

- a wall inscription, in a tomb at Khirbet Beit Lei

- in one of the Lachish letters

- a Tel Arad ostraca, and on a stone from Mount Gerizim

- texts with similar theonyms in the Elephantine papyri and Wadi Daliyeh

- texts with similar theonyms on ostracon

- an Egyptian hieroglyphic inscription of the Pharaoh Amenhotep III (1402-1363 BCE) mentions a group of Shasu whom it calls "the Shasu of Yhw"/ a later inscription from the time of Ramesses II (1279-1213) in West Amara associates the Shasu nomads with S-rr

- in the Patrologia Graeca texts of Theodoret

- in Haereticarum Fabularum Compendium

- in the Second Temple Period magical amulets 

- representations of the name or combinations inspired by it in languages such as Greek and Coptic

- in many theophoric names; there is a common Hebrew prefix form, Yeho or "Yehō-", and a common suffix form, "Yahū" or "-Yehū". These provide some corroborating evidence of how YHWH was pronounced.

- in Greek text as follows:

Ιουώ (Iouō, Koine: [juˈo]): Pistis Sophia (2nd cent.)

Ιεού (Ieou, Koine: [jeˈu]): Pistis Sophia (2nd cent.)

Ιεηωουά (Ie-ee-ōoua): Pistis Sophia (2nd cent.)

Ιευώ (Ieuō): Eusebius (c. 315)

Ιεωά (Ieōa): Hellenistic magical texts[105] (2nd-3rd centuries), author M. Kyriakakes (2000)

Eusebius, the famous Church historian quotes the neo-Platonist writer Porphyry as stating that Sanchuniathon of Berytus wrote the truest history about the Jews because he obtained records from "Hierombalus" ("Jerubbaal, as Ghideon in the Book of Judges in the Bible") priest of the god Yeuo, that Sanchuniathon dedicated his history to Abibalus king of Berytus, and that it was approved by the king and other investigators, the date of this writing being before the Trojan war, approaching close to the time of Moses, "when Semiramis was queen of the Assyrians".

What is the meaning of the divine name?

 

Over time, many authors have expressed their views on what God's name means, that is, what it means.

"If one understands that the four Hebrew letters represent four vowels, rather than four consonants, then the Name is best represented by the four sounds I-A-U-E or ee-ah-oo-eh. If you pronounce these rapidly you will get the combined sound in English. This appears to agree with Josephus [1st-century Jewish historian], with the Greek transliterations, and the 500 BC Murashu text. It would be written in English as YAHUEH, not strictly YAHWEH, which is the consonantal form. The problem with this proposal is the question of MEANING! These four sounds appear to mean NOTHING in Hebrew, and they lose their connection with the verb hayah, "to be," upon which the Divine Name appears to be based. Hebrew names are supposed to carry meaning, how much more the case with the very Name of God! (...)
"The combination YE-HO-AH makes better grammatical sense. In Hebrew "YE" represents the future or imperfect of the verb "to be," "HO" represents the present, while "AH" represents the past. In other words, this form of the Name would have specific meaning and not be merely a repetition of vowel sounds. Quite literally YEHOAH means "shall/is/was" -- that is, the Eternal, the Ever-living One who will be, is and always was.

This is WHY I prefer the pronunciation YEHOAH, or even the more popular form, YEHOVAH, since it clearly reflects this profound meaning. YAH would then be the contracted, or shortened form, of this full Name, taking the first and last sounds together" (Restoring Abrahamic Faith, Genesis 2000, Charlotte, NC. 28256. 1993, p. 11).

 

The name of God Almighty in the period of the New Testament an after

A. The Name of God in the New Testament

There are several manuscripts of the New Testament or a few books from it, in which the Name of God appears or an abbreviated or allusive form of it.

Tetragrammaton in DuTillet Hebrew Matthew (according to the translator's transcription Tim Hegg) 1:24 - Angel of יהוה 2:13 - Angel of יהוה 2:15 - Intro to quote from Tanach 2:19 - Angel of יהוה 4:4 - Quote from Tanach 4:7 - Quote from Tanach 4:10 - Quote from Tanach 5:33 - Quote from Tanach 21:9 - Quote from Tanach 21:42 - Quote from Tanach 22:37 - Quote from Tanach 22:44 - Quote from Tanach 23:39 - Quote from Tanach 27:10 - Quote from Tanach 28:2 - Angel of יהוה

Researcher Tim Hegg, gave me this explications:

"In the Even Bohan (I'm looking at Ms. Heb. 28 Bibliotheek der Rijksuniversiteit, Leiden, which is Ms A in Howard's edition), the Tetragrammaton is abbreviated with a hey (ה) followed by an acute accent mark ('ה) which indicates an abbreviation for Y-H-V-H.
In the Du Tillet, a unique sign is used for the Tetragrammaton, which looks like a large cursive L with three dots in the middle. I've attached the page of the manuscript with Matt 28:2, "…for an angel of Y-H-V-H came down…" and an arrow indicating the symbol used for the Tetragrammaton.

For the Münster, I only have the 1551 edition of Quinquarboreus, and in this text, the Tetragrammaton is fully written in the Hebrew script, i.e., יהוה."

 

B. The Jews and the New Testament - The rabbis' bans

 

From Talmud Shabbat

Jewish Christians named "minims" (heretics), used the divine name, according to Talmud Shabbat

"The 'Gilyon' and the books of the Judæo-Christians ["Minim"] are not saved [on Shabbat] from fire; but one lets them burn together with the names of God written upon them." R. Jose the Galilean says: "On week-days the names of God are cut out and hidden while the rest is burned." R. Tarphon says: "I swear by the life of my children that if they fall into my hands I shall burn them together with the names of God upon them."

Rabbi Ishmael says: "If God has said, 'My name that has been written in holiness [i.e., in the "jealousy roll" mentioned in Num. v. 21 et seq.] shall be wiped out by water, in order to make peace between husband and wife,' then all the more should the books of the Judæo-Christians, that cause enmity, jealousy, and contention between Israel and its heavenly Father.

The rabbis' bans demanded:

"As they are not saved from fire, so they are not saved when they are in danger of decaying, or when they have fallen into water, or when any other mishap has befallen them" Wikipedia, Gilyonim

 

C. Other resources

1. Josephus Flavius I century Jewish historian wrote, when the Romans attacked the Temple, the Jews called upon the fear-inspiring name of [Elohim] (The Jewish War V:438).

2. Josephus knows God’s name in detail, including pronunciation. He wrote he had no right to reveal this name to his reader (Jewish Antiquities II:275), however he did give information of primary importance on the very pronunciation he wanted to conceal.

3. However, in his work The Jewish War V:235 he stated: «The high priest had his forehead dressed with a tiara of fine linen embroidered with a purple border, and surrounded by another crown in gold which had in relief the sacred letters; these ones are four vowels (and not consonants because was matres lectionis)» This description is excellent; moreover, it completes the one found in Exodus 28:36-39.

4. The rise of anti-Judaist leaders: Cerdon, Valentinus, Marcion, Tatian, etc. all against the name of God of the Hebrews, and their works against it in the books of the New Testament

5. According to F.C. Kenyon the anti-Judaist leaders made "conscious alterations" in the first part of the second century, deleting the Jewish descent of Jesus, and possibly deleting the Name of God from the New Testament books

6. Some Neo-Christian leaders from the second century made philosophical statements against the Bible’s clear statements about the Name of God. For example Justin the Philosopher know as “Martyr” wrote that God have no name and don't could have a name. In the opposite with this Justin, the Bible tell us the story of the Name of God in the Book of Exodus.

7. The Neo-Christian Tatian made his opinion in the Scriptures, eliminating the genealogies and all passages referring to Lord Jesus' Jewish descent, other Gnostic cults cut off the prologue of John chapter 1, and other parts from the Gospels.

8. The Neo-Christian Valentinus, Theodotus, Theophilus made the introduction of  the pagan trimorphic trinity concept about God.

9. The Neo-Christian leaders lead "violent hands upon the Scriptures" as just one word could escape, the word "Aleluia" from Revelation chapter 19, and this because they do not understand his meaning: "Hallelu Yah" (Praise Yehowah!).

10. After the second century:

Symmachus was a second-century Christian of Samaritan descent who translated the Old Testament into Greek. His translation was included by Origen in the Hexapla and Tetrapla, in which he compared different versions of the Old Testament side by side with the Septuagint. Some surviving fragments of Symmachus' version of what remains of the Hexapla inspire researchers to note the purity and idiomatic elegance of the Greek text written by Symmachus. He was admired by Jerome, who used his work to compose the Vulgate's Old Testament, and assumed that the Divine Name was still used in his day.

The translator of the Bible, the version called the Holy Vulgate Bible, Jerome (Jerome), in his prologue to the books of Samuel and the Kings, writes: “And we (not only he, but others) also found the Name of God, the Tetragrammaton (the four Hebrew letters that expressed the Name of God), in the best Greek volumes (of the Septuagint, bearing the logo LXX) on the very day today, expressed in (with) old (Jewish) letters.”

 

11. In the Middle Ages

After the suppression of the Jewish revolt led by Ben Kochba in 135, the Roman authorities forbade the worship of Yehowah, the God of the Hebrews, and the Holy Scriptures, and therefore the use of God's name. This greatly affected the rendering of God's name in the translations. However, God found His ways to counteract this prohibition, and after Hadrian's death, the ban was lifted.

Unfortunately, in this period of prohibition, the transition from the spelling of God's name to the Hebrew form of Hashem and the Greek form of Kyrios took place. It is interesting to note that Matthew's gospel in Hebrew was found in a work dated from 6th to the 9th (Nestor's book) and attributed to the former catholic priest Nestorius, in which God's name appears under the Hebraic shape "The Name" (Hashem) instead of the usual "YHWH" from the Hebrew Scripture.

 

12. In the Oriental Christendom

Some oriental Christians and non-Christians, due to their knowledge of the Hebraic language, prevented the disappearance of God’s name. Thus, on example, Severus, the patriarch bishop of Antioch (459/465 – 538), used the form IEÔA (or Ieua) in a series of comments in chapter eight of John's gospel (John 8:58), pointing out that it was God's name in Hebrew. Another example is the Name of God that one finds also in the front pages of a codex of 6th century (Coislinianus).

The famous Church scholar Jacob of Edessa (c. 640 – 708) was the Bishop of Edessa. He made clear around 675 in a technical comment, that the copyists of the Septuagint (of his time) were divided over whether to write the divine name letters, to keep it within the Greek text in the form P I P I (corresponding in fact to the Hebrew name YHVH as he mentioned), or to translate it as Kurios and write it in the margin of the manuscript."

 

13. In the Western Christendom

“Flaccus Albinus Alcuinus was born around 735 and became the student of Archbishop Ecgbert at York. At the invitation of Charlemagne, he became a leading scholar and teacher at the Carolingian court, where he remained a figure in the 780s and 790s. "The most learned man anywhere to be found", according to Einhard's Life of Charlemagne (c. 817–833), he is considered among the most important intellectual architects of the Carolingian Renaissance. Among his pupils were many of the dominant intellectuals of the Carolingian era (735 – 804).” Wikipedia

He was also a famous translator, who specified that God's name was written as YHWH, but it was read as Lord, by Jews because this name was ineffable for them.

 

14. In the Muslim world

Some famous imams, such as Abu-l-Qâsim-al-Junayd who died in 910, now known as Fahr ad-Din Râzî, and their followers, knows that God had a supreme name (ism-al-a‘zam) and this is Yâhuwah, not Allah.

Yâhuwah is y‘hwh in Arabic and this is why:

The sound of the Name of God began to change when translators again made translations directly from Hebrew. The famous Karaite Yefet ben Eli translated the Bible into Arabic. In the copies of this translation (made around 960), one finds at times the Tetragram vocalized Yahuwah, a transcription of the Hebrew shape Yehowah of this time  because in Arabic there are only three sounds: â, î and û, in the manuscripts dated 10-th century. (Gerard Gertoux, historian, writer)