SUBIECTE BIBLICE DE IMPORTANŢĂ MAJORĂ (carte)

 

SUBIECTE BIBLICE DE IMPORTANŢĂ MAJORĂ

 

 

"Înţelegi tu ce citeşti?"

 

Biblia trebuie înţeleasă corect, altfel te rătăceşti

Faptele Apostolilor 8

26. Un înger al DOMNULUI a vorbit lui Filip şi i-a zis: "Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu."

27. Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine

28. se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe prorocul Isaia.

29. Duhul ( adică acel înger) a zis lui Filip: "Du-te şi ajunge carul acesta!"

30. Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: "Înţelegi tu ce citeşti?"

31. Famenul a răspuns: "Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?" Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el.

32. Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: "El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura;

33. în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ."

34. Famenul a zis lui Filip: "Rogu-te, despre cine vorbeşte prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?"

35. Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Isus.

- Noi cum ne raportăm la ceea ce citim? Înţelegem cu adevărat cele citite sau doar ni se pare că înţelegem, dar în realitate trăim într-o babilonie...

 

Prezentarea cărţii

SUBIECTE BIBLICE DE IMPORTANŢĂ MAJORĂ

 

Aveţi în faţa voastră câteva subiecte biblice importante, pe care le-am discutat cu diferiţi fraţi şi surori de-a lungul timpului, începând din anul 1991, de când am început să studiez Biblia în mod temeinic. Toate aceste subiecte au fost dezbătute înaintea mea, practic misiunea mea a fost să le adun şi să le formez într-un buchet în această carte.

Aici am ales câteva şi dacă greşesc vă rog să mă corectaţi şi desigur unde sunt lipsuri să adaugaţi cele de trebuinţă.

 

 

1.   Ai observat din ce ai citit în Biblie cum se salutau primii creştini?

 

Înţelegerea Bibliei în mod corect, vine din observarea corectă a lucrurilor.

Deci voua tuturor, care sunteti preaiubiti ai lui Dumnezeu in Roma, chemati sa fiti sfinti: Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos! (Rom.1:7)

Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos! (1Cor.1:3)

Har si pace voua de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos! (2Cor.1:2)

Har si pace voua de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru Isus Hristos! (Gal.1:3)

Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos. (Efes.1:2)

Har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos! (Filip.1:2)

catre sfintii si fratii credinciosi in Hristos care sunt in Colose: Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos. (Col.1:2)

Pavel, Silvan si Timotei, catre Biserica tesalonicenilor, care este in Dumnezeu Tatal si in Domnul Isus Hristos: Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos. (1Tes.1:1)

Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos! (2Tes.1:2)

catre Timotei, adevaratul meu copil in credinta: har, indurare si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Hristos Isus, Domnul nostru! (1Tim.1:2)

catre Timotei, copilul meu preaiubit: Har, indurare si pace de la Dumnezeu Tatal si de la Hristos Isus, Domnul nostru! (2Tim.1:2)

catre Tit, adevaratul meu copil in credinta noastra a amandurora: Har si pace de la Dumnezeu Tatal si de la Isus Hristos, Mantuitorul nostru! (Tit.1:4)

Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos! (Filim.1:3)

Apocalipsa 1:4. Ioan, catre cele sapte biserici care sunt in Asia: Har si pace voua din partea Celui ce este, Celui ce era si Celui ce vine, si din partea celor sapte duhuri, care stau inaintea scaunului Sau de domnie,

5. si din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel intai nascut din morti, Domnul imparatilor pamantului! A Lui, care ne iubeste, care ne-a spalat de pacatele noastre cu sangele Sau

 

După cum citim din Biblie, primii creştini nu l-au uitat niciodată pe Tatăl ceresc din saluturile lor. Nu ar trebui să le urmăm exemplul? Azi, majoritatea creştinilor salută menţionându-l doar pe Fiul: „Pacea lui Isus!”. La fel, multe predici, poezii, discuţii şi cântări îl menţionează doar pe Iisus, de parcă Tatăl nici nu ar exista. Oare este bine neglijarea acordării slavei cuvenite Tatălui? Sau trebuie dată onoarea cuvenită Tatălui, după care Fiului, căci Tatăl este întotdeauna pe primul loc în Biblie?

Ar fi greu să spunem şi noi “Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi de la Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru! Slăvit şi onorat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc  şi Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, în veci de veci! Amin!”

 

 

2.   Cine l-a ajutat pe Domnul Isus în ispitele Sale?

 

Biblia arată clar: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără de păcat. (Evrei 4:15)

Care a fost succesul lui în ispite? Rugăciunea către Tatăl Său, pe care a recomandat-o şi pe care El însuşi a practicat-o cu zel:

Luca 22:40. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: "Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită."

41. Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să Se roage,

42. zicând: "Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta."

43. Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.

44. A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ.

45. După ce S-a rugat, S-a sculat şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare

46. şi le-a zis: "Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită."

Să ne întrebăm: Oare fără ajutorul Tatălui Său din ceruri, ar fi reuşit Domnul Isus în ispite? Noi vom reuşi în ispitele noastre dacă nu apelăm la Tatăl nostru din ceruri pentru ajutor? Îngerul trimis din cer a fost doar un slujitor al lui Dumnezeu: ajutorul vinde de la Dumnezeu prin slujitorii săi.

 

3.   Îl cunoşti tu pe Domnul nostru Isus cu adevărat?

 

Satana nu îţi va prezenta niciodată adevărul despre Dumnezeu. Ai grijă de unde înveţi: Din Biblie cu adevărat?

"Dar voi", i-a întrebat El, "cine ziceţi că sunt?" "Hristosul lui Dumnezeu!", I-a răspuns Petru. (Luca 9:20)

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, Hristos (substantiv propriu masculin) este supranumele lui Isus. [Adică „Unsul”, traducere grecească după ebraicul Messiah].

Conform acestui dicţionar, Isus m. («Mântuitorul»), numit și Hristos («Unsul lui Dumnezeu»), născut la Betleem din sfânta Fecioară, fu răstignit la vârsta de 33 de ani din ordinul guvernatorului roman Ponțiu Pilat.

Sursa: Șăineanu, ediţia VI (1929)

La fel, dicţionarul din 1939 îi dă cuvântului Hristos sensul de Uns, ales.

Aşadar Hristos înseamnă „Unsul” sau „Alesul” lui Dumnezeu, după cum ne spune clar şi Biblia, Sfânta noastră Scriptură, a creştinilor de pretutindeni:

"Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata." (Matei 12:18)

Iată de ce, când apostolul Petru şi primii creştini mergeau la adunare (biserică), sau îşi scriau scrisori, sau se întâlneau pe stradă cu un frate sau soră, era plăcut pentru ei să spună un salut călduros, cerând harul şi pacea lui Dumnezeu şi a Fiului Său, să fie peste ei! Iar fraţii şi surorile peste care era chemată această binecuvântare frumoasă şi solemnă, spuneau „Amin!”.

Avem nevoie şi noi de harul, pacea şi adevărul care vine de la Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său. Ei sunt două fiinţe distincte, cereşti: Dumnezeu şi Fiul Său. Problema e că unii nu pot să facă această diferenţă, considerând că atât Tatăl, cât şi Fiul sunt parte a unei singure fiinţe. Deci, spun ei, fie că vorbeşti de Tatăl, fie că vorbeşti de Fiul, vorbeşti de acelaşi Dumnezeu. Dar vai, ce mare eroare este această închipuire!

Dacă şi tu crezi că Tatăl este Fiul, sau altfel spus, că Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu, ambii fiind acelaş Dumnezeu – dă-ne voie să îţi spunem cu iubire, frăţeşte – că încă nu ai înţeles corect nişte adevăruri elementare din Evanghelie, chiar dacă ai citit Biblia mai mult de 100 de ori! Tocmai de aceea, te invităm cu dragoste creştină, să te informezi temeinic.

Ioan 3:16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Când facem un enunţ biblic de felul acesta, intenţia noastră nu este să supărăm, nici să ne evidenţiem cu ştiinţa noastră, că nu asta a fost intenţia, ci doar să dăm un îndemn biblic, de îndreptare, spunând adevărul din dragoste:

"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire" (2Timotei 3:16)

 

4.   Cu ce scop principal trebuie să studiem Biblia?

Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne cercetăm, dacă suntem în credinţă (2Corinteni 13:5). Cum putem face asta şi de ce este important? Studiind Biblia cu sârguinţă şi cu rugăciune, căutând în cel mai sincer mod posibil răspunsuri adevărate la întrebările ce ne frământă, putem evita marile capcane puse pe drumul credinţei de Satan şi îngerii lui:

“Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău (adică Satan Diavolul) şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum.” (Matei 13:19)

Dacă Satan este numit cu supranumele de “Cel Rău”, cei care îl urmează sunt numiţi la fel “cei răi”. Trebuie să fim conştienţi că marele obstacol, uneori ce pare de netrecut ce stă în faţa adevărului este răutatea, o formă a păcatului. Suntem avertizaţi de un înger sfânt al lui Dumnezeu, că cei răi nu vor înţelege adevărul:

“Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.” (Daniel 12:10).

Ce este răul? Răul este considerat a fi opusul binelui. Răul este cauzat de relele intenții făcute în mod deliberat sau din neştiinţă, cum a fost cazul celor din Ninive:

"Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!" Iona 4:11. 

Însă, când un om ştie ce este rău şi totuşi îl face deliberat, fără dorinţa de a se îndrepta vreodată, se face vrednic pentru a fi pedepsit:

"într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui," 2Tesaloniceni 1:8,9

Dar ce este binele? Binele este un lucru bun, care ne foloseşte. Prin bine, înțelegem aşadar ceea ce știm cu siguranță că ne este util. Cum putem practica binele? Domnul Isus a descris acest drum astfel: "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii." Matei 7:12

Aşadar, primul lucru ce trebuie făcut înaintea unui studiu ce se vrea serios şi temeinic, este să ne deschidem inima spre a asculta adevărul şi a-l împlini, curăţindu-ne prin Cuvântul lui Dumnezeu de orice răutate, dorind cu înfocare să facem bine, atât nouă cât şi altora. Mai mult chiar, dacă ştim că am făcut un păcat sau mai multe, să ne pară rău că am făcut acel păcat, să mărturisim păcatul, prin rugăciune şi să promitem lui Dumnezeu, în numele Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, că suntem hotărâţi să nu mai facem altele, ci suntem ferm decişi să luptăm împotriva păcatului de orice fel.

De asemenea, este foarte important să nu uităm să ne rugăm şi pentru păcatele neştiute. Dacă vom face acest lucru putem să ne aşezăm la un studiu Biblic, dar nu oricum, ci cerând îndrumare şi înţelepciune de la Dumnezeu, prin rugăciune şi în numele Domnului nostru Isus, Fiul său. 

Aşadar, scopul principal al studierii Bibliei trebuie să fie învăţarea noastră spre cunoaştere, zidire şi îndreptare, ca să ştim voia lui Dumnezeu spre împlinire, în fiecare zi. Făcând astfel vom experimenta binecuvântări zilnice, nebănuite şi apoi vom avea răsplata cea mare, care va fi viaţa veşnică în fericire eternă. Amin!

 

5.   Cum să studiem Biblia?

 

 În Sfânta Scriptură avem patru "dacă" de o mare importanţă pentru un studiu Biblic sănătos:

Citez din Proverbele 2:1-9 după Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu

"Fiul meu, (1)dacă vei primi cuvintele mele şi vei păstra cu tine învăţăturile mele,”

- Asta înseamnă acceptarea şi păstrarea Cuvântului lui Dumnezeu, oricât de neânţeles ar părea la prima vedere. Amintiţi-vă ce greu a fost să învăţăm anumite materii la şcoală, cum ar fi fizica sau chimia. Dacă nu am fi acceptat sau nu am fi rămas la ceea ce ne-a prezentat profesorul, niciodată nu am fi ajus să cunoaştem aceste materii. La fel, nu vom înţelege Biblia, dacă nu acceptăm şi nu rămânem la ceea ce este în această carte.

“(2)dacă vei lua aminte la înţelepciune”

- Asta înseamnă să fim atenţi şi să avem grijă în a păstra informaţia din Cuvântul lui Dumnezeu, a nu le uita. Un proverb înţelept spune că “Repetiţia este mama învăţăturii.” Noi oamenii suntem imperfecţi; dacă nu repetăm, uităm. De aceea trebuie să citim zilnic Cuvântul lui Dumnezeu şi trebuie să ne stea mintea la cele citite, altfel pe un ochi ne intră şi pe celălalt ne iese informaţia citită.

“şi (3)dacă-ţi vei pleca inima la pricepere,”

- Priceperea este capacitatea sau facultatea de a înțelege, de a pătrunde ceva cu mintea. Aici trebuie gândire raţională. Dacă nu înţelegem ceva, trebuie să perseverăm în gândirea noastră, până ce vom înţelege despre ce este vorba. Există pericolul de a fi tocilar, dar a nu fi priceput. Sunt oameni care au citit Biblia de mai multe ori şi se consideră credincioşi care cred în ea, dar nu au înţeles nimic din esenţa ei şi de aceea au rămas la practicarea lucrurilor pe care Biblia le condamnă cu veghemenţă.

“(4)dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară ascunsă,”

- Căutarea în Cuvântul lui Dumnezeu şi umblarea după a cunoaşte detalii importante este o cheie în succesul pătrunderii mesajului Divin (Dumnezeiesc). Inginerii, medicii, profesorii şi alte categorii fac cursuri de master, ca să-şi poată practica meseria la superlativ, asta înseamnă cursuri suplimentare şi superioare. La asta ne îndeamnă şi Dumnezeu: căutând şi umblând după înţelegerea profundă, detaliată a Cuvântului lui Dumnezeu, ne putem ajuta şi pe noi, dar şi pe alţii.

 

6.   Care va fi rezultatul studiului Bibliei?

 

Pe scurt, Dumnezeu promite multe binecuvântări.

Iată câteva dintre ele:

“... atunci vei înţelege frica de Domnul (יהוה în textul ebraic) şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul (יהוה în textul ebraic) dă înţelepciune; din gura lui iese cunoştinţă şi pricepere. El dă adevărată înţelepciune celor drepţi, el este un scut celor ce umblă cu dreptate. Ocroteşte cărările judecăţii drepte, păzind calea sfinţilor lui. Atunci vei deosebi bine dreptatea, judecata dreaptă, nepărtinirea, orice cale bună. Căci înţelepciunea va veni în inima ta şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate, de cei ce părăsesc cărările dreptăţii, ca să umble pe drumuri întunecoase, care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate, care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite. Ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează vorbe ademenitoare, care părăseşte pe bărbatul tinereţii ei şi uită legământul Dumnezeului ei.  Căci casa ei coboară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi: niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii. De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi! Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămâne în ea; dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea. " Proverbe 2:9-22

Suntem noi gata să facem aceşti patru paşi importanţi, ca astfel făcând să fim binecuvântaţi cu acele promisiuni minunante? Să-l lăsăm atunci pe Dumnezeu să ne deschidă mintea la acestea! Amin!

 

7.   Care sunt metodele şi etapele unei bune sincronizari între versete?

 

La anumite studii biblice, se ridică la fileul discuţiei mai multe interpretari posibile ale unui verset biblic. Cum să acceptăm sau nu anumite explicaţii ce se ridică de către unii sau alţii?

Prin premize simple putem desluşi idei mai complicate, adică un verset simplu explică pe unul mai dificil în înţeles. De exemplu, să luăm un caz, cazul aşazisei duble naturi a Domnului Isus. Se spune că El a avut o dublă natură, atât cât a fost pe pământ. Însă Biblia spune tocmai contrariul, că atât timp cât a fost pe pământ a fost doar de o singură natură, de natură umană, el fiind om aici pe pământ, de natură umană. De ce? Deoarece Biblia spune clar că el s-a dezbrăcat de natura pe care o avea în cer, făcându-se asemenea oamenilor. Dacă nu s-ar fi dezbrăcat complet de această natură, nu putea fi asemenea oamenilor, ci era un supraom şi nu ar fi putut muri.

1. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna contextual, adică în limitele contextului imediat. Cazul nostru: "Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Christos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor." Filipeni 2:5-7. Întrebare la context: Cum putea Domnul Isus să rămână îmbrăcat cu prima sa natură, descrisă ca fiind în chipul lui Dumnezeu, peste care să îmbrace natura umană, dacă el s-a dezbrăcat de ea, tocmai ca să ia o altă natură, natura Adamică, adică cea a primului om? Cu două naturi - cerească şi pământească - ar fi fost mai degrabă un supermen, semi-zeu, un supraom, decât unul asemănător oamenilor.

Ca un scurt răspuns la întrebare, putem spune că Domnul Isus Christos, înainte de a se naşte ca fiinţă umană, avea "chipul" lui Dumnezeu, la fel cum Set era "chipul şi asemănarea" lui Adam (Geneza 5:3, Evrei 1:3). El a existat în cer sub un alt nume, fiind "duh", ca şi Tatăl său ceresc: "Dumnezeu este duh" Ioan 4:24.

Ce este un duh? Un duh este o fiinţă cerească, care în primul rând nu este compusă din carne şi sânge, dar se poate schimba în forma carnală şi tocmai asta s-a produs la prima venire a lui Isus, Domnul nostru. Din trup duhovnicesc s-a făcut un nucleu de trup carnal, implantându-se prin puterea lui Dumnezeu în ovulul unei fecioare, cu numele de Maria, unde s-a hrănit şi s-a dezvoltat prin toate fazele, născându-se firesc ca toţi oamenii, şi fiind asemănător oamenilor în toate, cu excepţia păcatului. Asta numeşte Biblia "dezbrăcare", care a fost urmată de "întrupare": "Şi Cuvântul a devenit carne ("sarx" în greacă)" Ioan 1:14. "Soma" înseamnă trup, însă autorul textului grec explică şi felul trupului care a fost luat, adică trup de carne (sarx), ca să nu existe nici un dubiu, deoarece gruparea docetă a creştinilor gnostici din secolul I (o ramură eretică), predica contrariul, că Christosul nu a venit în trup carnal, ci ca spirit, şi acest spirit a conlucrat cu un rabin evreu, pe nume Isus, pe care l-a părăsit când acesta a fost răstignit.

2. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna comparativ, adică în lumina altor versete: Cazul nostru: "Şi Cuvântul a devenit carne (în greacă) şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl." (Ioan 1:14)

Confirmă aici Biblia această dezbrăcare din natura de duh şi îmbrăcarea naturii carnale? Cu siguranţă. Prima dată s-a dezbrăcat de natura cerească, ca să se poată îmbrăca cu natura umană, asta numim încarnare.

3. Termenii trebuie interpretaţi întotdeauna condiţional, adică, luând în considerare orice condiţii expuse în Biblie, ce ar încadra termenii în anumite limite. CAZUL NOSTRU RIDICĂ O ÎNTREBARE DEOSEBIT DE IMPORTANTĂ: Ar fi putut coabita aceste două naturi împreună? Nu, fiindcă iată ce ni se scrie: "un duh nu are carne şi oase, cum vedeţi că am eu" Luca 24:39.

Evrei 2:17. "Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.

18. Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi." 

 

Având două naturi aici pe pământ, nu s-ar fi asemănat fraţilor săi în toate, ci ar fi fost pe o treaptă superioară lor, neputând fi frate şi nici om.

 

Sutaşul care stătea în faţa lui Isus, când a văzut că şi-a dat astfel duhul, a zis: "Cu adevărat, omul acesta era fiul lui Dumnezeu!" (Marc.15:39)

 

Isus a iesit deci afaă, purtând cununa de spini şi haina de purpură. "Iată omul!", le-a zis Pilat. (Ioan.19:5)

 

Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Isus Hristos, (1Tim.2:5)

Aşadar Domnul Isus a fost cu desăvârşire om, numai şi numai de natură umană, evident aici pe pământ. Miracolele pe care le făcea nu le făcea din cauza primei naturi, ci din cauză că avea putere miraculoasă de la Dumnezeu, ca profeţii care au făcut miracole înaintea lui. Era necesar ca profeţii să aibă două naturi pentru a putea face asta? Evident că nu. În timpul când făceau miracole, erau la fel de umani, ca şi înainte. Oameni pur şi simplu.

 

Totuşi, cum de au ajuns unii la părerea dublei naturi? Daniel 12:10 spune motivul "cei răi nu vor înţelege". Aşadar, să nu uităm nici o clipă că uşa înţelegerii adevărurilor este schimbarea mentalităţii noastre. Să ne fie clar: Nu vom înţelege adevărul dacă vom rămâne răi.

Iată o mostră din răutatea celor răi:

„Ar fi fost de asteptat ca Crestinismul sa nu apara in nici o alta ipostaza intr-o mai mare maeiestuozitate impunatoare, ca la Sinoadele Ecumenice, intruniri care se presupune ca strang din toate colturile lumii cei mai eminenti prelati si cei mai distinsi clerici; ca o piosenie elevata si senina vor fi guvernat lucrarile lor, si ca o profunda si impartiala cercetare va fi epuizat orice subiect in dezbatere; ca patimile omenesti si interesele meschine vor fi stat rusinate si umile in fata maretei adunari; ca simplu, simtul propriei lor demnitatii, sau macar dorinta de a lasa fratilor lor intru credinta o buna impresie prin solemnitatea si seriozitatea credintei lor, va fi exclus totalmente toate excesele de comportament si limbaj; Istoria insa, ne arata melancolic exact inversul. Nicaieri nu este Crestinismul mai putin atractiv, si daca tinem seama de tonul si caracterul obisnuit al lucrarilor, mai lipsit de autoritate decat in Sinoadele Ecumenice ale Bisericii. In general, acestea se prezinta sub forma unei ciocnirii feroce a doua fractiuni rivale, din care nici una nu cedeaza dar care amandoua marturisesc impotriva propriei convingeri si credinte. Intriga, nedreptatea, violenta, liberul arbitru, decizia impusa dar nu consimtita, hotararile luate cu forta, acea forta a unei majoritati turbulente si zgomotoase, deciziile luate pe baza ovatiilor salbatice mai degraba decat pe baza cercetarii sobre, demisiile de la bunul simt si comportamentul civilizat, scad onoarea si neaga ratiunea de a fi, a cel putin ultimelor Sinoade.”

Henry Hart Milman - Istoria Creştinătăţii Latine

 

Dumnezeu să vă binecuvânteze prin adevărul său! În numele şi prin meritele Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, Amin!

 

8.   Ce spune Biblia despre Dumnezeu, Cine este El?

 

Biblia despre Dumnezeu, Tatăl nostru din ceruri

 

Dumnezeu mai este numit în Biblie ca "Cel Îmbătrânit de zile", ca “Tată” şi ca “Cel Atotputernic”:

Daniel 7:22:

până când a venit Cel Îmbătrânit de zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt, și a venit vremea când sfinții au luat în stăpânire împărăția.

Matei 6:9:

Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: "Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

Apocalipsa 1:8 în manuscrisele majoritare:

"Eu sunt Alfa şi Omega", zice Domnul Dumnezeu, "Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic."

 

Biblia sau Sfânta Scriptură, conţine 66 de cărţi, este Cuvântul lui Dumnezeu şi a fost scrisă prin inspiraţia divină, de către oamenii lui Dumnezeu (Apocalipsa 1:11). Aşadar, trebuie să credem că Dumnezeu a insuflat mesajul Său consemnat în Biblie, pentru învăţătura, mângâierea, salvarea şi îndreptarea noastră, şi este singura autoritate în materie de credinţă, dacă suntem ghidaţi de duhul sfânt al lui Dumnezeu (2Timotei 3:16,17; 2Petru 1:21; Ioan 5:39).

Orice învăţătură, profeţie sau declaraţie de credinţă omenească trebuie verificată cu Biblia, dar atenţie, ea poate fi greşit interpretată (2Petru 3:15,16, Apocalipsa 22:18,19). Orice carte scrisă despre credinţă trebuie verificată cu Sfintele Scripturi, nici una nu trebuie acceptată orbeşte, nici cele ale Papilor, nici ale Patriarhilor ortodocşi, Sinoadelor, nici al lui Luther, Calvin, Menno, White, Smith, Russell, Rutherford, etc.. Ele pot fi citite şi crezute, dacă se dovedesc adevărate, dar nu pot fi adăugate la Sfintele Scripturi, şi nici nu pot fi folosite ca etalon, cum sunt cele din Biblie. Unde au erori de gândire, niciodată nu vom folosi Biblia, ca să le justificăm.

Dacă în Biblie scrie ca să credem numai într-un singur Dumnezeu Adevărat, şi anume: Tatăl, Creatorul şi izvorul tuturor lucrurilor (Exodul 20, Ioan 17:3; Apocalipsa 4:11; Efeseni 4:6; Iuda 25), nimeni nu are dreptul să modifice această declaraţie, câtuşi de puţin. El este fiinţa spirituală supremă şi eternă, care s-a revelat sub numele de YEHOWAH (tradus în română prin Iehova şi care literal înseamnă “Cel care este, a fost şi va fi” (Cel Etern)). El are nenumărate atribute şi calităţi divine (Exod 3:14,15; Ioan 4:24; 1Ioan 4:8; Deuteronom 32:4; Isaia 40:28). Dumnezeu locuieşte în cer, dar este prezent prin duhul Său în creaţie şi în credincioşi (1Împăraţi 8:43; Romani 1:19,20; Efeseni 4:6; 1Timotei 1:17; 6:16). El ne-a iubit atât de mult încât l-a trimis pe unicul său Fiu ceresc, să ne fie un învăţător maiestuos în cele spirituale, iar apoi să moară ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre, ca un miel de jertfă pe altarul lui Dumnezeu (Ioan 3:13,16).

 

9.   Strălucește ca stelele în întuneric

 

Dumnezeu ne cheamă să strălucim în comportamentul nostru.

A STRĂLUCI este o strălucire intelectuală-morală, de natură spirituală, a sfinţeniei, fără de care nu se poate ajunge la mântuire:

„Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, iar cei care îi vor învăța pe mulți să umble în dreptate vor străluci ca stelele, în vecii vecilor.” (Daniel 12:3)

Deci vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! (Romani 1:7)

Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12:14)

Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. (1Petru 1:15)

Căci este scris: "Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt". (1Petru 1:16)

Metoda prin care putem ajunge la această stare de strălucire intelectuală  a sfinţeniei, este arătată clar în Cartea Proverbelor, capitolul 4.

Înțelepciunea joacă un rol proeminent în această epopee a credinței, tocmai pentru că perseverând în Cuvântul lui Dumnezeu, adică meditând la cele scrise, înnobilează omul cu înțelepciune.

Regele David l-a învățat pe fiul său Solomon după cum urmează:

3. Căci când eram încă fiu la tatăl meu şi fiu gingaş şi singur la mama mea,

4. el mă învăţa atunci şi-mi zicea: "Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzeşte învăţăturile mele şi vei trăi!

5. Dobândeşte înţelepciune, dobândeşte pricepere; nu uita cuvintele gurii mele şi nu te abate de la ele.

6. N-o părăsi, şi ea te va păzi; iubeşte-o, şi te va ocroti!

7. Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea.

8. Înalţă-o, şi ea te va înălţa; ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrăţişa.

9. Ea îţi va pune pe cap o cunună plăcută, te va împodobi cu o strălucită cunună împărătească."

Procesul de creștere a înțelepciunii este comparat cu luminozitatea crescândă a soarelui în timpul zilei. Aceasta arată că omul o poate dobândi treptat, pe tot parcursul vieții, dacă rămâne consecvent în studiul Sfintei Scripturi. Vom avea întotdeauna ceva de învățat, așadar căutați întotdeauna să studiem Cuvântul lui Dumnezeu, atâta timp cât trăim.

Proverbe 4

18. Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.

19. Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.

Domnul nostru Isus Hristos a dat un excelent exemplu în acest sens al strălucirii sfinţeniei lui, ferindu-se de toate păcatele acestei lumi, rămânând astfel nepătat de păcat şi curat:

Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. (Ioan 1:5)

Căci n-avem un Mare Preot care să n-aiba milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. (Evrei 4:15)

 

10.               Cum ştii dacă îţi mai lipseşte ceva ca să poţi fi mântuit? Cum ştii dacă eşti într-adevăr “sărac în duh”?

 

Apostolul Pavel ne avertizează solemn în Biblie, ca să ne cercetăm dacă suntem în credinţă.

Unii sunt foarte siguri de mântuirea lor, alţii stau pe gânduri...

Există oameni care nu sunt siguri de mântuirea lor şi caută acel ceva care le mai lipseşte, acea certitudine. Un astfel de caz este cel al tânărului bogat, care a cerut sfat de la Domnul nostru Isus Hristos. Din păcate, acesta nu a ascultat sfatul şi s-a dus acasă mâhnit. Obişnuinţa cu păcatul, te face să apreciezi mai mult compania cu păcatul decât compania cu mântuirea.  

Prin autocercetare şi evaluare corectă pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, tu poţi lua o decizie corectă dacă eşti în starea de mântuit sau în starea de pierdut. Numai dacă nu eşti sincer cu tine însuţi, te poţi înşela cu Biblia în mână. Depinde de sinceritatea ta să aflii răspunsul corect ce te priveşte la această întrebare. Procesul de studiu al Cuvântului lui Dumnezeu ne va face mai înțelepți și ne va arăta zonele în care avem nevoie de schimbare, unde suntem cei mai „săraci” în spiritualitatea noastră (în viaţa duhovnicească).

Există două tipuri de explicaţii despre înţelegerea versetului din Matei 5:3, cu referire la o anumită “sărăcie” care duce la fericire. Unii cred că se referă la frumuseţea simplităţii duhului, fiind vorba de cei smeriţi în duhul lor, care nu au pretenţii înalte despre duhul lor. Iar alţii cred că este vorba de ceva mai mult, aici fiind vorba despre cei care ştiu că sunt săraci în duh, adică duc lipsă de înţelepciunea duhovnicească necesară mântuirii şi doresc să-şi cultive şi să-şi îmbogăţească spiritualitatea, spre a putea fi mântuiţi.

Matei 5:3

ICB

„Acei oameni care știu că au mari nevoi spirituale sunt fericiți. Împărăția cerurilor le aparține.

EXB

„•Ei sunt binecuvântați [sau Fericiți cei…; C și așa prin v. 10] care •își dau seama de sărăcia lor spirituală [L sunt cei săraci cu duhul], căci împărăția cerurilor •le aparține [este a lor].

AMP

„Fericiți [prosperi din punct de vedere spiritual, fericiți, de admirat] sunt cei săraci cu duhul [cei lipsiți de aroganță spirituală, cei care se consideră nesemnificativi], căci a lor este împărăția cerurilor [atât acum, cât și pentru totdeauna].

AMPC

Fericiți (fericiți, de invidiat și prosperi din punct de vedere spiritual - cu bucurie de viață și satisfacție în favoarea și mântuirea lui Dumnezeu, indiferent de condițiile lor exterioare) sunt cei săraci cu duhul (cei smeriți, care se consideră nesemnificativi), căci a lor este împărăția raiului!

PHILLIPS

Apoi și-a început învățătura spunându-le: „Cât de fericiți sunt cei smeriți, căci a lor este Împărăția Cerurilor! „Cât de fericiți sunt cei care știu ce înseamnă întristarea pentru că li se va da curaj și mângâiere! „Fericiți cei care nu pretind nimic, căci tot pământul le va aparține! „Fericiți cei flămânzi și însetați de bine, căci vor fi pe deplin săturați! „Fericiți cei milostivi, căci li se va îndura! „Fericiți cei cu deplină sinceritate, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu! „Fericiți cei ce fac pace, căci vor fi fii ai lui Dumnezeu! „Fericiți cei care au suferit persecuții din cauza bunătății, căci Împărăția Cerurilor este a lor! „Și ce fericire va fi a voastră când oamenii vă vor învinovăți și vă vor trata rău și vor spune tot felul de lucruri calomnioase împotriva voastră de dragul meu! Bucuraţi-vă atunci, da, fiiţi extraordinar de bucuros – căci răsplata voastră în Rai este magnifică. Ei i-au persecutat pe profeți înainte de vremea voastră exact în același mod.

Prin „înțelepciunea” lui Dumnezeu am putea face o „revizuire” necesară a minții noastre personale, a inimii și a "stilului" vieții noastre, pentru a înțelege dacă acest „stil” este în armonie cu voința frumoasă și dreaptă a lui Dumnezeu, Atotputernicul. În primul rând, adevărata credință vine după o analiză profundă și sinceră de sine, prin cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, prin duhul Său sfânt, prin pocăința adevărată, înaintea Dumnezeului și Tatălui nostru ceresc, în numele sfânt și mijlocirea Fiului său unic-născut, al nostru Domn și Mântuitor, Iisus Hristos, singurul nostru Mare Preot și singurul Mijlocitor.

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. ” Romani 12:2

„Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută. ” 1Timotei 1:5

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.” Galateni 5:22,23

Cuvântul lui Dumnezeu ne va învăța ce să credem în loc de ceea ce credem și ne va corecta înțelegerea pentru a fi în armonia Evangheliei.

„Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.

Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.

Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;

dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.” Matei 25:1-4

„Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!

Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.” Apocalipsa 18:4,5

 

11. Cunoşti originea învăţăturilor bisericii tale? Sunt ele într-adevăr din Sfânta Scriptură sau din afara ei? De unde ştii?

 

În latină cuvântul Sybilla (cuvânt împrumutat din greacă: σίβυλλα sibylla) are sensul de profetă (prorociță, prezicătoare).

În lumea greacă și romană din antichitate, “sibilele” erau femei considerate a fi înzestrate cu darul profeției, în general preotese ale zeului Apollo, despre care se credea că ar cunoaște viitorul.

Cea mai vestită era sibila din Cumae (Italia) care a trăit mult timp. Se spune că pe vremea lui Lucius Tarquinius Superbus i-ar fi oferit acestuia "cărțile sibiline", în care erau adunate toate oracolele, precum si o serie de prescripții religioase, respectate la Roma până târziu. În afara sibilei din Cumae au mai existat sibile vestite la Delphi (Pythia), Dydima, Samos, Eritreea etc. Fiind depozitate în biblioteca imperială din Roma, ele au fost citite şi de împăratul Constantin Cel Mare, care a citat din Sibila de la Eritreea, ca şi cum ar fi fost inspirată de Dumnezeu.

Unii dintre creştinii care erau slabi în cunoaşterea credinţei creştine, cum era Constantin Cel Mare, dar şi alţii de înaintea lui, credeau că Dumnezeu a vorbit şi prin păgâni - prin oracolele păgâne şi filozofii religioşi păgâni, de aceea s-au încumetat să creadă nişte învăţături din această sferă.

Episcopul Marcellus din Ancyra (secolul IV), care a participat la Conciliul de la Niceea - for ecumenic care a fost convocat de împăratul Constantin Cel Mare, pe cheltuiala sa în anul 325, avertiza pe "ariomaniaci" (am redat exact expresia folosită de el) că au început a predica învăţătura despre Dumnezeu, în expresiile preluate de la filozofii păgâni Hermes şi Platon (urmaşi ai şcolii lui Pitagoras).

Astfel, au intrat în dicţionarul creştin cuvinte şi idei care nu se regăsesc nicăieri în Biblie, ca: monad, diad, triad.

Monadul (Primul): teologia monadică încerca să explice de ce sunt atâţia zei şi de unde se trag ei, fiind o viziune panteistă despre cele trei ceruri ale zeilor.

Diadul (Al doilea): Filozofii greci au fost fascinaţi despre cine este al doilea zeu ca importanţă după Monad. El era numit Diad, Demiurg sau Deuteros Theos. Era teologia despre un al doilea dumnezeu, al doilea în rang după Monad.

Triadul (Treimea, Cei trei): Triada (treimea) sau “sfântul triungi” al filozofilor păgâni pitagorieni, cu un ochi în mijlocul ei, era o reprezentare iconografică a lumii zeilor supremi. În lumea păgână se credea că există trei zei supremi. Unul principal în mijloc şi unul la dreapta şi celălalt la stânga lui.

 

12. Ai luat la cunoştinţă avertizarea apostolului Pavel din Coloseni 2:8?

 

Aveţi grijă şi luaţi în inimile voastre următoarea avertizare:

“Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” (Coloseni 2:8)

Din păcate, avertizare inspirată de Dumnezeu apostolului Pavel a fost marginalizată în marea holdă a clasei neghinei (Matei 13:24-30)

Există dovezi că teologii din clasa neghinei au aplicat filozofia păgână în teologia creştină monoteistă. Monoteism înseamnă un singur Dumnezeu.

 

Ştiai că Biserica a fost invadată de filozofia Triadului (Trinităţii) de la filozofii păgâni?

O triadă sau trinitate, într-un context religios, se referă la o grupare de trei zei, de obicei după importanță sau roluri similare.

Triade de trei zeități strâns asociate au fost întâlnite în mod obișnuit în întreaga lume antică și în special în tradițiile religioase din Babilon, Grecia Antică și Egipt.

 

În secolul al IV-lea, Marcellus din Ancyra a declarat că ideea Dumnezeirii existente ca trei ipostaze (realități spirituale ascunse) a venit de la Platon prin învățăturile lui Valentinus, care este citat ca învățătură că Dumnezeu este trei ipostaze și trei prosopa (persoane) numite: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt:

"Acum cu erezia ariomanilor, care a corupt Biserica lui Dumnezeu... Acestea învață apoi trei ipostaze, așa cum a inventat pentru prima dată ereziarhul Valentinus în cartea intitulată de el „Despre cele trei naturi”. Căci el a fost primul care a inventat trei ipostaze și trei persoane ale Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, și se descoperă că a stricat acest lucru de la Hermes și Platon."

  A.H.B. Logan, „Marcellus of Ancyra (Pseudo-Anthimus), „Despre Sfânta Biserică”: text, traducere și comentariu. Versetele 8-9." Journal of Theological Studies, New Series, 51.1, aprilie, 2000, 95.

 

Ariomaniacii sunt pomeniţi şi în ale surse:

„Căci ariomanii, care acum au ieșit din Biserică, fiind împotrivitori lui Hristos, au săpat o groapă de nelegiuire în care ei înșiși au fost înfipți. Și, pentru că au înaintat în nelegiuire, ei răstoarnă credința celor simpli”.

-Atanasie, Epistolele de sărbătoare ale Sfântului Atanasie, Episcopul Alexandriei, Vol. 38, 93.

 

Cine au fost "Ariomaniacii"? Marcellus şi Atanasie au folosit ceea ce s-ar putea numi limbaj emoționant în polemica lor retorică împotriva celor care au îmbrățișat opinii filozofice. „Ario” (melodie): Unii adepți ai acesui curent au cântat cântece care reflectau doctrina filozofilor, folosind cuvinte ca Monad, Dyad şi Triad. Este posibil să se fi referit în special la adepţii lui Arius, căci în poemul epic numit “Thalia” (“Banchetul”), existau strofe cu aceste cuvinte, ca de exemplu “Cu siguranţă că există Triadul (Trinitatea), dar de diferite nivele.”

 

După ce unii dintre teologii lumii creştine din antichitate au avut tangenţă cu Triadul (Trinitatea) predicat în mişcarea eretică gnostică, au preluat din neglijenţă (din dezbaterile avute cu gnosticii) nişte idei pe care le-au crezut compatibile cu creştinismul, dar în fond ele nu erau.

Această opinie teologică păgână ar fi putut pătrunde în Alexandria prin scriitorii creştini Pantaenus, Clement şi Origen, care credeau că în unele privinţe creştinismul este compatibil cu păgânismul filozofic. Fiind invitat la mai multe colocvii, Origen susţinea că Triadul (Trinitatea) filozofilor păgâni este identică cu Dumnezeul creştinilor. Problema care a creat mari tensiuni şi de o parte şi de alta a taberei, era discuţia despre originea şi epifania Fiului, pe care Origeniştii l-au identificat cu Dyadul din triada filozofilor.

Există şi alte similitudini între mişcarea gnostică şi cea origenistă, cum ar fi tendinţe encratite (Origen era castrat), transmigraţia sufletelor, interpretarea alegorică a Sfintelor Scripturi, etc. ceea ce-l propulsează pe Origen ca pe un teolog căzut în anumite rătăciri gnostice.

După consiliul de la Niceea, împăratul Constantin Cel Mare trecuse de partea origeniştilor-arieni şi lumea s-a trezit ariană, prin decret imperial. Cei ce s-au opus au fost exilaţi. Împăratul a finanţat o nouă versiune a Bibliei în care a fost inclusă şi cartea eretică “Păstorul”, de Hermas din Roma, o carte eretică, ce vorbeşte simbolic de întruparea Fiului.

După multe dezbateri şi acumularea de dovezi de necontestat, autorităţile din Alexandria au dispus ca secta origeniştilor să fie considerată eretică şi tratată ca atare.

 

Să vedem dacă stă în picioare observaţia episcopului Marcellus din Ancyra (secolul IV), că în învăţătura bisericii “ariomaniace” au început să pătrundă elemente de învăţătură preluate de la filozofii păgâni:

The Oxford Companion to the Bible, la pagina 561: "Trei este privit în general ca un număr divin. Multe religii au triade de zei.,."

Harper’s Bible Dictionary, la pagina 497, admite că: "Trei…era deja sacru pentru religiile babiloniene timpurii care adorau o triadă (Anu, Bel, Ea) …aşa cum egiptenii îi adorau pe Isis, Osiris şi Horus."

Aristotel, Despre Ceruri, Cartea I, scrie că: "Căci, după cum spun pitagorenii (adepţii concepţiilor lui Pitagora din Samos), lumea şi tot ce este în ea, este determinată de numărul trei, devreme ce începutul şi mijlocul şi sfârşitul dau numărul unui «tot», iar numărul pe care ele îl dau este triada (trinitatea) [în greacă trias; în engleză= «trinity»]. Şi astfel, luând aceste trei din natură ca legi ale ei, folosim pe mai departe numărul trei în adorarea zeilor."

 

13. Ce spune un "doctor al Bisericii" din antichitate despre Trinitatea filozofilor păgâni?

 

"Doctorul Bisericii" - patriarhului Chiril al Alexandriei, care a trăit in secolul IV. d.Ch., este cel mai bun model de creştin adormit (Matei 25:1-13), care se lasă furat de filozofia păgână, din care citează copios, ca argument că este compatibilă cu învăţătura creştinilor.

Mai jos urmează câteva spicuiri din “opera” sa:

"Căci Porphyrios spune expunând învăţătura lui Platon: Fiinţa lui Dumnezeu purcede din trei ipostaze şi este: Dumnezeu cel preaînălţat şi preabun; după El şi a doua este Ziditorul; iar a treia este sufletul lumii"

"Şi totuşi şi ei, învăţaţii păgâni, admit şi presupun trei ipostaze de la început şi ei afirmă că se cuvine să aibă fiinţa lui Dumnezeu până la trei ipostaze, iar uneori aplică şi denumirea de Triadă (Treime) astfel fiind de acord cu învăţăturile creştinilor ..."

"Noi însă vom afla că se găseşte la învăţaţii elinilor păgâni cunoaşterea Sfintei Treimi. Căci ei spun că aceste divinităţi sunt foarte apropiate între ele şi nimic nu se interpune între dânsele fiind unite unele cu altele ..."

"(citându-l pe filozoful păgân Numerius) Dumnezeu cel ce este primul în sine însuşi este simplu prin faptul că niciodată El nu este despărţit fiind stăpânit de Sine însuşi. Iar Dumnezeul cel de-al doilea şi cel de-al teilea este unul singur ..."

(Chiril al Alexandriei: Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 64, 422, 424, 426)

Nu este de mirare ce găsim scris în Nouveau Dictionnaire Universel: "Trinitatea Platonică, ea însăși doar o rearanjare a trinităților mai vechi, care datează de la popoarele anterioare, pare a fi trinitatea filosofică rațională a atributelor care au dat naștere celor trei ipostaze sau persoane divine predate de bisericile creștine ..." Această concepție a filosofului grec [Platon, secolul al IV-lea î.Hr.] despre Trinitatea divină ... poate fi găsită în toate religiile vechi [păgâne] ". - (Paris, 1865-1870), editat de M. Lachâtre, vol. 2, p. 1467.

 

Iconografia trimorfică, este o altă sursă importantă pentru a înţelege doctrina trinitariană păgână şi a constata îndepărtarea unora de la adevăr spre filozofie, neţinând cont de avertizarea apostolului Pavel:

“Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” (Coloseni 2:8)

 

Şi acum uitaţi-vă la icoanele trimorfice, unde Dumnezeu este prezentat având un singur cap, patru ochi, trei guri şi trei nasuri şi unde veţi vedea o icoană cu o faţă având trei feţe. Aceasta este doctrina trinităţii comprimată într-o imagine. Asta înseamnă a fi "unul" în această doctrina.

“Cartea secretă a lui Ioan”, numită și “Apocrifonul lui Ioan” sau “Revelația secretă a lui Ioan”, este un text pseudo-creştin de orientare gnostic setiană din secolul al II-lea şi are învățături secrete, eretice, printre care doctrina triunghiului cu un ochi în mijlocul ei.

O altă carte eretică care promovează doctrina triunghiului cu ochiul în mijlocul ei, este “Trimorfica Gândire”: Numele textului înseamnă Primul gând care este în trei forme (sau Cele trei forme ale primului gând).

Ambele cărţi excită imaginaţia despre un dumnezeu trimorfic, fiind de fapt o adaptare a unei filozofii păgâne în cuvintele Bibliei.

Iată un citat cu un astfel de iz filozofic:

"În momentul în care m-am gândit la ele, iată, cerurile s-au deschis, toată creatura de sub cer s-a luminat și lumea s-a agitat. M-am speriat și, iată, am văzut pe cineva așezat lângă mine în lumină. Privind, părea să fie cineva bătrân. Apoi și-a schimbat aspectul cu un tânăr. Nu că ar fi fost mai multe fețe în fața mea, dar în interiorul luminii, era o față cu mai multe fețe. Aceste fețe erau vizibile între ele, iar fața avea trei fețe." Apocriful lui Ioan

Aşadar, la originea acestei dogme ciudate, stă nu revelaţia Bibliei ci mai degrabă preluarea unui tipar de gândire, de filozofie religioasă antică, de factură păgână, "îmbrăcată" în denumiri biblice şi împachetată frumos în staniolul numit "taină", după cum, se vede şi din scrierea celui care a fost supranumit de unii “doctorul bisericii”.

Dacă Biblia tace în privinţa formulării acestei dogme a Treimii, şi după cum se vede din citatele de mai sus, această "revelaţie" misterioasă nu aparţine nici "Bisericii primare", ci învăţaţilor păgânilor, ne întrebăm de ce a trebuit preluată de la ei şi impusă ca standard al credinţei despre Dumnezeu? Cum poate crede cineva aşa ceva, că Dumnezeu are o faţă cu trei feţe?

Numai dacă este inspirat de Diavolul (Matei 13:19).

 

14. De unde ştim dacă dumnezeul filozofilor greci, “Trinitatea”, este identic cu Dumnezeul adevărat al Domnului nostru Isus Hristos?

 

“Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” (Coloseni 2:8)

Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou." (Apocalipsa 3:12)

 

În câteva locaşuri ortodoxe din România (biserici, mănăstiri, etc.), există o icoană trimorfică a unui “dumnezeu”, care este prezentat având un singur cap, trei feţe, patru ochi, trei guri şi trei nasuri, exact ca în descrierea din cărţile false, numite “apocrife”, unde găsim aceeaşi descriere a unui “dumnezeu” închipuit cu o faţă având trei feţe. Aceasta este doctrina trinităţii păgâne a filozofilor greci, comprimată într-o imagine. Asta înseamnă a fi "unul" în această doctrina, unitatea fiind reprezentată printr-un triunghi cu laturie egale, reprezentând egalitatea absolută a personajelor ei din interior şi un ochi atotvăzător în mijlocul triunghiului.

Cum vi se par aceste reprezentări? În ceea ce urmează vă prezint concluzia unui pastor baptist despre această doctrina a filozofilor greci.

"Această doctrină (Trinitatea) a fost creată prin aplicarea filozofiei grecești pentru a determina relația dintre Tatăl și Fiul. Au vrut să determine relația și să o determine formal. Ceea ce a fost dificil ..." Din acest lucru dificil, teologia secolul al II-lea și al III-lea a fost creat - ca marele și ultimul produs al spiritualităţii greceşti". Biserica Credincioșilor nu seamănă cu bisericile apostolice până când nu se întoarce de la marele duh elen la duhul lui Dumnezeu, care era în apostoli. ... Biserica de mai târziu s-a întors de la știința apostolilor, făcând ceea ce apostolul Ioan a avertizat cu atâta seriozitate: „Oricine o ia înainte (preia conducerea de la Hristos) și nu rămâne în învățătura lui Hristos, nu are pe Dumnezeu. Cel care rămâne în această învățătură are pe Tatăl și Fiul." (2 Ioan 9). Numai împreună cu apostolii avem compania noastră cu Tatăl și Fiul (1 Ioan 1: 3). Căci apostolii erau vestitori și interpreți ai evangheliei, care au fost numiți de Domnul Isus. Nimeni nu are dreptul să creeze alte credințe decât cele stabilite de apostoli, iar apostolii nu cunosc trinitatea; nimeni nu are voie să-i dea lui Dumnezeu un nume pe care nu l-a anunțat și el nu a fost niciodată numit trinitate."
Udvarnoki Andras, pastor baptist (1865-1945)

 (Citat din volumul TEHNOLOGIE POPULARĂ - autor András Udvarnoki - Publicat de: COMITETUL EDITORIAL AL ALIANȚEI BOTEZILOR UNGARI - BUDAPEST, capitolul TRINITATE, în 1921)

Chiar avem nevoie de o doctrină anume a Trinităţii? N-ar putea exista Biserica fără ea?

Sunt perfect de acord cu acest pastor baptist Udvarnoki, care ne îndeamnă să revenim la adevăratul mesaj biblic, fără a apela la un nume descriptiv ca „Trinitatea” care nu se găseşte nicăieri în Biblie, Sfânta Scriptură. Să credem că Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, cel unic-născut (Ioan 3:16), care a venit din cer de la Dumnezeu Tatăl, de unde trebuie să vină din nou pentru a judeca pe cei vii și morți.

Pe de altă de parte, oponenţii “ariomaniecilor”, au căzut în cealaltă extremă, în susţinerea patripassianismului, teorie care spunea că însuşi Dumnezeu Tatăl a devenit om, în persoana Fiului. Astfel, se naşte întrebarea: ce este dacă nici o parte din cei aflaţi în conflict, nu au avut dreptate? Ce ne facem dacă nici trinitatea de diferite nivele (subordinaţionistă, origenistă-ariană), nici cea patripassiană (numită şi “economică” sau “egalitaristă”) nu este corectă? Oare nu poate exista Biserica fără o doctrină “trinitară”?

 

15. Consecintele teribile ale idolatriei: pierderea vieţii veşnice

 

“Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin.” (1Ioan.5:21)

“De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.” (1Corinteni 10:14)

 

Ce este un “idol” şi de ce trebuie să ne păzim (să ne ferim) de ei? Un idol, nu este pur şi simplu o invenţie omenească inofensivă, ci o unealtă drăcească teribilă, prin care oamenii sunt înşelaţi:

Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urma, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, (1Timotei 4:1)

 

Dacă doctrina fiilozofilor păgâni despre dumnezeul Trinitate (triunghiul cu ochiul în mijloc) este un fals, atunci este vorba de un idol în spatele căruia stă Diavolul, chiar dacă unii l-au preluat şi l-au adaptat într-o formula aşazisă creştină.

Oricum, indiferent care a fost motivul, rezultatul acestei adaptări este ca a unui produs expirat, dar reambalat cu o dată nouă de garanţie. Reambalarea este nesatisfăcătoare, deorece diferenţa între ce descoperă Biblia despre persoana lui Dumnezeu şi ce susţine dogma Treimii despre dumnezeul treimic este semnificativa. Sunt mari diferente. În primul rând Biblia nu descrie decât un singur Dumnezeu, într-o singură persoană, aşa cum a învăţat şi Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:1-3): "După ce Isus a spus aceste lucruri, şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat: "Tată, a sosit ceasul! Preamăreşte pe fiul tău, ca şi fiul tău să te preamărească pe tine, după cum i-ai dat putere peste orice carne (aşa apare în textul grecesc), ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i i-ai dat tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care l-ai trimis tu."

Din cele spuse de Domnul nostru Isus Hristos la Ioan 17:1-3 se vede clar că porunca întâi din cele zece porunci se referă strict la Dumnezeu Tatăl.

Acest mare adevăr al unicităţii persoanei Tatălui ca "singurul Dumnezeu adevărat", este atât de evident. Monoteismul Bibliei este un „patertheism” strict, aspect de care unii din teologii din secolul I-IV nu au vrut să audă, făcând din Fiul şi Duhul Sfânt ba nişte „dumnezei” subordonaţi Tatălui, ba complet egali lui.

Nu este nici un "mister" de neânţeles în dumnezeul Trinitate, ci mai degrabă este neputinţa de a explica imposibilul şi ca să aibă un „alibi”, teologii se cramponează de ideea de „taina”. Multe din predicile, scrierile şi cântecele celor ce susţin această dogmă spune, că Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, iar mai apoi a murit torturat pe cruce la Golgota. Dar ele sunt nule, căci din Biblie reiese clar că nu Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, nici nu a murit torturat pe cruce la Golgota, cum le place multora să creadă, deoarece El este Nemuritor:

"şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare." (Romani 1:23)

"singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin."  (1Timotei 6:16)

 

Atunci cine a murit în chinuri pe cruce?

Nu singurul Dumnezeu nemuritor, ci singurul-născut ("monogenes" în greacă) său Fiu, Isus Hristos: Ioan 3:16; 1Timotei 6:16; Ioan 20:17; Luca 23:46. Băgaţi de seamă, că în cele din urmă toţi vom vedea cum stau lucrurile, căci timpul va spune întotdeauna adevărul, dar pentru unii va fi prea târziu să mai îndrepte ceva, dacă va trece timpul hotărât îndreptării. Acum este harul, acum este timpul de îndreptare. Creştini de toate tipurile şi cultele, treziţi-vă cu adevărat, pocăiţi-vă sincer din eroarea voastră şi faceţi o reântoarcere autentică, ca nişte fii rătăcitori, la Dumnezeu Tatăl. Abandonaţi doctrina trinităţii, clădită pe un fundal de speculaţii filozofice păgâne!

“Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” (Coloseni 2:8)

 

Una sau unul?

Tatăl şi Fiul sunt una, cum şi noi trebuie să fim una (Ioan 17), nu „unul” cum se suţine în dogmatica trinitară. E o mare diferenţă între a spune că eşti una cu cineva sau a spune că eşti unul cu cineva. Ultima frază nici nu are sens, nimeni nu poate fi în acelaşi timp altcineva. Unitatea trinitară numerică apare numai la autori de apocrife, care sunt falsuri.

Cum poate debita cineva aşa ceva, că Dumnezeu are o faţă cu trei feţe? Numai dacă este inspirat de Diavolul: "În momentul în care m-am gândit la ele, iată, cerurile s-au deschis, toată creatura de sub cer s-a luminat și lumea s-a agitat. M-am speriat și, iată, am văzut pe cineva așezat lângă mine în lumină. Privind, părea să fie cineva bătrân. Apoi și-a schimbat aspectul cu un tânăr. Nu că ar fi fost mai multe fețe în fața mea, dar în interiorul luminii, era o față cu mai multe fețe. Aceste fețe erau vizibile între ele, iar fața avea trei fețe." Apocriful lui Ioan

Iată “apostolii” acestei doctrine false: Hermes, Platon şi cel ce a scris falsul în numele apostolului Ioan.

Nu ar trebui să folosim cuvântul "trinitate" şi dogma legată de ea, deoarece nu gasim în Biblie aşa ceva, în plus aceasta dogmă a fost preluata de la filozofii lumii păgâne, după cum aflăm din multe surse.

 

CUNOAŞTEŢI ORIGINEA DOCTRINEI TRINITĂŢII ŞI PERICOLUL EI?

Există un mare pericol de care trebuie ţinut cont. Dacă se va adeveri la judecata finală, că doctrina trinităţii nu a fost luată din Biblie, ci de la filozofii păgâni, atunci această doctrină este un idol şi cei ce se închină la ea, sunt în mare pericol, aşa cum spune Biblia la 1Corinten 6.9 şi Apocalipsa 22:15.

Unii filozofi păgâni din antichitate care nu-l cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, credeau că Dumnezeu trebuie definit printr-o concepţie trinitară, o concepţie care spunea că Dumnezeu este o unitate formată din trei ipostaze. În Biblie, Sfânta Scriptură a creştinilor nu găsim aşa ceva, dar o găsim formulată în cărţi apocrife, de tendinţă eretică ca Apocriful lui Ioan din secolul II şi Trimorfica Gândire.

Dacă acest dumnezeu închipuit, Trinitatea, este un idol închipuit, atunci este în joc însăşi mântuirea adepţilor ei, deoarece iată ce avertizare avem: Cine crede în idoli nu va fi mântuit, şi dacă aşa ceva este un idol, închinătorii de acest fel nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. “Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu va înşelati în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, ...” (1Corinteni 6.9)

 

16. Biblia ne avertizează că viaţa veşnică se obţine doar dacă ajungem să îi cunoaştem pe Tatăl şi pe Fiul său (Ioan 17:3)

 

De ce unii înţeleg greşit cine este Dumnezeu şi cine este Fiul său? Una dintre cauze este neatenţia cu care abordează anumite pasaje biblice. În plus, unele traduceri sunt pe alocuri defectuoase, după cum veţi observa din evaluarea prezentată în această carte. Iar unele teorii despre anumite subiecte sunt de-a dreptul ridicole, de exemplu că Geneza 1:1 se referă la mai multe persoane, deoarece cuvântul ebraic Elohim este la plural.

 

Geneza capitolul 1 ne spune despre Dumnezeu, Creatorul lumii dar şi despre Fiul său ceresc, prin care s-au făcut toate. Ne trebuie doar atenţie cuvenită.

Însă vorbind strict de Geneza 1:1, versetul se referă doar la Dumnezeu Tatăl, Creatorul. Propun câteva clarificări pentru a înţelege mai bine textul ebraic antic de la Geneza 1:1.

 

Ce au înţeles românii (şi în special proto-românii, adică primii români latini) din antichitate prin cuvântul Dumnezeu? Originea cuvântului vine din latina dom(i)ne deus (domn zeu). O semnificaţie literală ar fi „Domn (sau Stăpân) Ceresc”, având în vedere că domine înseamnă domn (sau stâpân), iar deus înseamnă ceresc în proto-latină.

 

Ce au înţeles evreii (şi în special proto-evreii, adică primii evrei semiţi) prin cuvântul Elohim, pe care noi îl traducem prin Dumnezeu? Evreii au format acest cuvânt din rădăcina “el” (care înseamnă “putere”) + şi două sufixe îmbinate “oh” + “im”, creând astfel un cuvânt de majestate: Preaputernicul. Prin această prezentare nu zic nicidecum să nu mai folosim cuvântul Dumnezeu în traduceri. Dar aici fiind vorba de un studiu al Bibliei, îmi permit să folosesc sensurile primare.

 

Pluralul descriptiv

„La început Dumnezeu* a creat cerul** și pământul.” Gneza 1:1

Propoziţia sau enunţul acesta nu arată mai multe persoane, doar unul singur, pe Creator, deşi cuvântul Dumnezeu – în ebraică fiind Elohim – este la plural. Însă nu este vorba de mai mulţi dumnezei, deoarece acest plural, este un plural descriptiv.

*Cuvântul „Elohim” de aici este un titlu, nu este un nume, fiind creat la genul masculin, în forma de plural multiplu (multiobiect). Ebraica are două forme de plural: dual şi multiobiect (multiplu). Deşi aici cuvântul nu este format la singular, contextul în care se găseşte definește pluralul măreției unei singure fiinţe cereşti, arătând spre o mare putere aflată în posesia Lui. Aici nu arată numărul personalului, nefiind vorba de mai multe fiinţe grupate (dumnezei) - ne atrage atenţia profesorul de ebraică şi limbi semitice antice Wilhelm Gesenius în lexiconul său; dacă propoziția este construită la singular, o traducere literală ar suna „Preaputernicul” și nu „Cei peaputernici”. Este un plural descriptiv al măreţiei, pe care apoi politeiştii au aplicat-o şi zeilor inventaţi de ei. De exemplu, la evrei, Moloh era numit tot „elohim”, la plural, deşi era unul singur.

**”Cerul” de aici este un cuvânt la plural, fiind construit în forma de plural dual şi nu la singular. Unele limbi au un plural dual, notând exact când vorbesc doar două persoane sau este vorba de doar două lucruri, obiecte, fenomene sau stari. Însă ca în primul caz, avem de-a face cu un plural descriptiv, nefiind vorba despre două ceruri, ci de unul, care are două margini, deci pluralul dual se referă la cele două margini, nu la două ceruri:

El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. (Matei 24:31)

 

Având în vedere genul masculin, ebraica are două forme de plural, pluralul dual şi pluralul multiplu (multiobiect), cuvântul Elohim fiind la genul masculin, pluralul multiplu, nu la pluralul dual (adică nu este Elohayim):
- pluralul dual are terminaţia în -ayim (se referă strict la două persoane, obiecte, fenomene, etc.);

- pluralul multiplu (multiobiect) are terminaţia în -im (se referă la trei sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, etc).

 

Aşadar traducerea literală corectă ar fi „La început Dumnezeu a creat cerul și pământul.” şi nu „La început Dumnezeii au creat cerurile și pământul.”, indiferent dacă „Dumnezeu” este la genul masculin plural, căci „a creat” este la singular şi indiferent dacă „cerurile” este la plural dual, căci firmamentul de apă care a divizat cerul, n-a fost făcut la început, ci în ziua a doua.

 

Textul ebraic în paralel cu cel român sună astfel: La început (Bereşit) a creat (bara) Dumnezeu (Elohim) cerul (et hashamayim) şi pământul (weet haareţ).

La fel redă şi traducerea Septuaginta, făcută de rabinii evrei din secolul III î.H.

Brenton Septuagint Translation

In the beginning God made the heaven and the earth.

Traducerea Septuagintei Brenton

La început Dumnezeu a făcut cerul și pământul.

 

Aşadar nu există nici un motiv să credem că Geneza 1:1 s-ar referi la mai multe persoane, din cauza unui plural. De fapt această tentativă de a explica Geneza 1:1 în termeni pluralişti, este veche dar greşită, pentru care rabinii evrei s-au simţit îngrijoraţi.

 

17. Modificările făcute de rabinii evrei care au tradus Septuaginta, din teamă faţă de politeism

 

Tradiţia rabinică susţine că autorii Septuagintei (este vorba de prima versiune) au făcut o modificare a topicii (topică = ordinea cuvintelor în propoziţie) la Geneza 1:1, astfel au pus אלהים ברא בראשית (”Dumnezeu a creat la început”) în loc de originalul בראשית אלהים ברא (”La început a creat Dumnezeu …”), considerând că trebuie să protejeze textul faţă de o interpretare eronată, după care au început să gândească anumiţi evrei care s-au făcut păgâni. Iată şi lista celorlalte versetelor modificate de către autorii Septuagintei: Geneza 1:1, Geneza 1:26, Geneza 2:2, Geneza 5:2, Geneza 11:7, Geneza 18:12, Geneza 49:6, Exodul 4:20, Exodul 12:40, Leviticul 11:6, Numeri 16:15, Deuteronomul 4:19, Deuteronomul 17:3.

Comentariul rabinului Sorin Rosen (autor site www.dvartora.ro), fost mare rabin (rabin şef) al României:

 „Conform tradiției, cele 13 modificări făcute de scribii care au realizat Septuaginta sunt următoarele:

Geneza 1:1 — אלהים ברא בראשית (”Dumnezeu a creat la început”) în loc de originalul בראשית אלהים ברא (”La începutul creării de către Dumnezeu …”). În interpretare păgâno-politeistă, originalul ar fi putut fi tradus și ca ”Început a creat pe Dumnezeu”, sugerând (în mod fals, evident) că ar exista o altă entitate anterioară lui Dumnezeu, un ”zeu mai mare”, care l-ar fi creat pe Acesta.

Geneza 1:26 — אעשה אדם (”să fac om”) în loc de originalul נעשה אדם (”să facem om”). Schimbarea a dorit să combată posibila interpretare păgâno-politeistă în care mai mulți zei s-ar fi consultat unul cu altul înainte de a-l crea pe om.

Geneza 2:2 — ויכל בשישי וישבות בשביעי (”Dumnezeu și-a terminat munca în ziua a șasea și s-a odihnit în ziua a șaptea”) în loc de originalul ויכל אלהים ביום השביעי (”Dumnezeu a sfârșit [până] în ziua a șaptea”). Scribii au dorit să clarifice ideea că Dumnezeu Și-a încheiat într-adevăr actul creator în ziua a șasea și în ziua a șaptea S-a odihnit.

Geneza 5:2 — זכר ונקבה בראו (”l-a creat bărbat și femeie”) în loc de originalul זכר ונקבה בראם (”i-a creat bărbat și femeie”). Traducătorii au dorit ca traducerea să reconcilieze cele două povești ale creării omului, din Geneza 1 și Geneza 2, în care oamenii sunt creați separat (Geneza 1:27) vs Adam este creat și apoi, din latura sa, Dumnezeu a creat-o pe Eva (Geneza 2:21-22)

Geneza 11:7 — הבא ארדה (”hai să cobor”) în loc de originalul הבא נרדה (”hai să coborâm”). Similar cu #2, mai sus.

Geneza 18:12 — ותצחק שרה בקרוביה (”Sara a râs în jurul ei”) în loc de originalul ותצחק שרה בקרבה לאמר (”Sara a râs în sinea ei”). Modificarea a fost făcută pentru a simplifica traducerea, prezentând râsul Sarei ca o expresie exterioară, normală, și nu ca un râs introspectiv, intern, cum a fost el de fapt.

Geneza 49:6 — כי באפם הרגו שור וברצונם עקרו אבוס (”căci în furia lor au omorât un bou și în dorința lor au distrus o adăpătoare” în loc de originalul כי באפם הרגו איש וברצנם עקרו שור (”căci în furia lor au omorât un om și în dorința lor au măcelărit un bou”). Din teama de a nu fi învinovățiți pentru fapta înaintașilor lor, scribii au ales să nu facă aluzie la episodul în care Șimon și Levi distrug orașul Șhem în urma violării Dinei — a se vedea Geneza cap. 34.

Exodul 4:20 — ויקח משה את אשתו ואת ובניו וירכיבם על נושא בני אדם (”Moșe și-a luat soția și fiii și i-a urcat pe animalul de povară”) în loc de originalul ויקח משה את אשתו ואת ובניו וירכבם על החמר (”Moșe și-a luat soția și fiii și i-a urcat pe măgar”). Modificarea a fost făcută deoarece în anumite culturi antice, măgărul era considerat animal sfânt și ar fi părut o lipsă de respect din partea evreilor să-l călărească.

Exodul 12:40 — ומשב נבי ישראל אשר ישבו בארץ כנען ובארץ מצרים שלשים שנה וארבע מאות שנה (”durata de timp în care fiii lui Israel au trăit în țara Canaanului și în țara Egiptului a fost patru sute treizeci de ani”) în loc de originalul ומשב נבי ישראל אשר ישבו במצרים שלשים שנה וארבע מאות שנה (”durata de timp în care fiii lui Israel au trăit în Egipt a fost patru sute treizeci de ani”). Conform tradiției iudaice, perioada de 430 de ani de robie începe de la nașterea lui Ițhak, care a fost tratat cu mai puțin respect decât a fost tratat Avraham de către contemporanii săi (a se vedea Geneza 26:16). Pentru a evita orice atacuri asupra textului pornind de la faptul că aceste evenimente nu au avut de fapt loc în Egipt, scribii au ales să modifice traducerea incluzând și numele țării Canaanului în acest verset.

Leviticul 11:6 — ואת צעירת הרגלים (”și [animalul] iute de picior”) în loc de originalul ואת הארנבת (”și iepurele”). Tradiția precizează că pe soția regelui Ptolemeu o chema Arnevet (în ebraică: ”iepure”). Modificarea a fost făcută pentru că scribii s-au temut să nu fie acuzați de lipsă de respect față de regină în cazul în care ar fi menținut originalul.

Numeri 16:15 — לא חמד אחד מהם נשאתי (”nu v-am luat niciun obiect prețios”) în locul originalului לא חמור אחד מהם נשאתי (”nu am luat niciun măgar de-al vostru”). Din nou, ca și în cazul #8 mai sus, scribii au evitat menționarea măgarului, care era în anumite culturi antice animal sfânt.

Deuteronomul 4:19 — אשר חלק ה’ אלהיך אתם לכל העמים להאיר בהם תחת כל השמים (”pe care Domnul, Dumnezeul tău le-a dat celorlalte popoare spre le fi luminători peste tot sub ceruri”) în locul originalului אשר חלק ה’ אלהיך אתם לכל העמים תחת כל השמים (”pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a dat tuturor popoarelor peste tot sub ceruri”). Scribii au dorit aici să sublinieze că soare, luna și stelele au fost create de Dumnezeu pentru a fi luminători, și nu pentru a fi venerate ca zei (așa cum erau în multe culturi antice).

Deuteronomul 17:3 — אשר לא צויתי לאומות לעבדן (”pe care nu le-am poruncit popoarelor să le slujească”) în locul originalului אשר לא צויתי (”pe care nu ți le-am poruncit”). Versetul în cauză vorbește despre interdicția de a venera soarele, luna și stelele, care este parte atât din cele 613 porunci ale Torei, cât și din cele Șapte Legi Noahice. Prin modificarea făcută, scribii au dorit să puncteze acest lucru, indicând astfel că nu doar evreilor le este interzisă această formă de idolatrie, ci tuturor popoarelor."

 

Modificările acestea sunt o fereastră spre trecut, prin care putem vedea spre problemele, frământările şi temerile teologice ale vremii, cu care se confruntau evreii în secolul III î.H. Rabinii care au tradus textul din ebraică erau foarte îngrijoraţi, ca nu cumva să se interpreteze textul într-un sens polieist. Cercetările recente au scos la iveală nişte fraze din scrierile vechi, care arată că existase o traducere anterioară Septuagintei, care nu era considerată plauzibilă (corectă). Este posibil ca în această prima traducere să se fi strecurat nişte elemente de interpretare politeistă-păgână, pe care rabinii care au tradus Septuaginta le-au eradicat, forţând limitele traducerii spre o altă extremă, de a scoate din text pe “Acela” cu care vorbea Dumnezeu, adică Fiul Său, Cel unic-născut (Ioan 3:16).

 

18. Cu cine a vorbit Dumnezeu în Geneza capitolul 1?

 

Geneza 1:2. Dar pământul era fără formă şi gol şi întuneric era peste faţa adâncului, şi duhul lui Dumnezeu (weruah Elohim) plana pe faţa apei.

3. Şi a zis Dumnezeu (Elohim): "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.

 

Cu cine a vorbit Dumnezeu?

Textul este o formă certă de adresare. Este evident că Dumnezeu a zis cuiva, s-a exprimat către cineva şi nu s-a gândit în sine însuşi, chiar şi cu voce tare, altfel textul era formulat “Să fac lumină!”.

Dacă nu am avea Ioan 1:3, am fi tentaţi să credem că Dumnezeu s-a adresat îngerilor Săi, cum de altfel interpretează acum rabinii, însă datorită Evangheliei înţelegem foarte bine, cine a fost acesta: Fiul unic-născut al lui Dumnezeu. Să reţinem că Universul vizibil n-a fost făcut de Fiul, ci prin Fiul, iar fraza “by” din King James Version nu este fraza originală din textul grec, căci aici avem cuvântul “di’”, care înseamnă “prin”.

Asta înseamnă că mai înainte Creatorul cunoştea lumina, avea lumină şi l-a învăţat pe acest Fiu unic-născut cum să facă lumina, ca să fie Executorul sau altfel spus “Meşterul” său, în faţa celorlalţi (Proverbele 8:30; Proverbele 30:4).

Relaţia de Profesor şi Elev sau Inginer şi Meşter devine clară din Ioan 5:20: Tatăl este cel ce arată, iar Fiul este cel ce învaţă din lucrurile arătate spre învăţare. Verserul 26 clarifică în mod cert această expresie, căci Dumnezeu (Elohim) a zis “Unuia”: "Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră...”. Dacă nu acceptăm această distincţie pe care o face în mod cert textul Evangheliei la Ioan 1:3, creăm impresia falsă că Dumnezeu se adresează întregii curţi îngereşti. Aşadar, prin textul de la Ioan 1:3, textul ebraic de la Geneza capitolul 1 se restrânge în mod clar la două fiinţe cereşti, la Creator şi la Meşterul său, îngerii sunt excluşi în mod evident. Dumnezeu nu a avut nevoie de ei, decât de Unul.

 

Geneza 4. Şi a văzut Preaputernicul (Elohim) că lumina era bună; şi a despărţit Preaputernicul (Elohim) lumina de întuneric.

 

Vedem din text că Dumnezeu desparte lumina de întuneric, nu Fiul Său, adică Creatorul îl învaţă pe Fiul, care nu avea nici competenţă intelectuală, nici suficientă putere la aşa proiect, fără aportul Creatorului. Creatorul îl învaţă cum să facă lumina şi cum să o despartă de întuneric, de aceea opera îi aparţine Sfătuitorului şi nu Sfătuitului. Vedem aici nu un fel de duo ingineresc din ceruri: ci un „Inginer” care le ştie pe toate şi le poate pe toate, şi un „Meşter” care ştie şi poate doar atât cât îi arată şi îi dă să facă „Inginerul”.

 

Dumnezeu (Elohim) a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.

 

Vedem din text că nu „Meşterul”, ci „Inginerul” propune denumirile, iarăşi un rol clar de „Profesor” al Creatorului (Tatălui) şi de „Elev” al Meşterului (Fiului Său).

 

Dumnezeu (Elohim) a zis: "Să fie o întindere (în ebraică “raqia”) între ape, şi ea să despartă apele de ape."

7. Şi Dumnezeu (Elohim) a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.

 

Aici se arată facerea spaţiului atmosferei terestre, care devine astfel primul cer, iar spaţiul care este dincolo de apele cereşti devine al doilea cer, cerul interstelar. Însă mai este şi un al treilea cer, dincolo de cerul interstelar (cerul intergalactic), în care nu sunt aştrii, fapt confirmat şi de savanţi (2Corinteni 12:2). Aşadar sunt trei ceruri, deşi aici, la acest capitol se vorbeşte doar de primele două. Şi în acest tandem de Profesor şi Elev sau Inginer şi Meşter şi în acest mod se continuă opera creaţiei, de aceea în mod just creaţia aparţine unui singur Creator şi nu unui cerc de creatori, ca în politeism. Meşterul Creatorului poate face doar atât cât i se arată, aşadar proiecte le desfăşoară Dumnezeu, prin Fiul său.

26. Apoi Dumnezeu (Elohim) a zis: "Să facem (plural) om după chipul nostru (plural), după asemănarea noastră (plural); el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ."

 

Pasajul acesta este evident şi arată două persoane cereşti, nu mai multe, datorită textului din Ioan 1:3. Deci e vorba doar de Tatăl şi de Fiul său ceresc. Nu şi de îngerii din cer. Însuşi faptul că traducătorii Septuagintei (LXX) originale au schimbat sensul, arată că unii dintre politeiştii evrei din perioada elenistică - acei evrei ce şi-au renegat credinţa, a se vedea Daniel 11:31 - se agăţau de acest verset ca să justifice politeismul lor, pe care l-au îmbrăţişat pentru nişte avantaje economice.

 

Arătând sensurile clare ale textului, nimeni nu ar mai putea spune că Fiul lui Dumnezeu a existat doar de la fecioara Maria încoace, cum spun ebioniţii, monarhienii, musulmanii, branhamiştii şi toate ramurile socinienilor.

Să ne gândim logic, daca tu ca om ar trebui să duci un mesaj şi să mori pentru maimuţe, ar trebui să te lasi transformat şi să ajungi o maimuţă, născându-te dintr-o maimuţă. Este o exemplificare dură, dar tocmai aşa ceva a făcut Fiul lui Dumnezeu (Ioan 3:16), care dintr-o fiinţă superioară din cer, a devenit o fiinţă inferioară, dar fără de păcat, pentru noi, nişte “maimuţe” sau mai rău, ca nişte porci, cărora ne place să ne tăvălim în mocirla păcatelor...

 

19. Manipularea textelor biblice din considerente doctrinare,

exemplul 1

 

O altă cauză care conduce la neânţelegerea Bibliei este cea a traducerilor tendenţioase şi falsificate, după cum veţi observa din evaluarea următoare.

 

Mai jos aveţi două exemple elocvente de manipulări ale textului: Isaia 9:6 şi 2Petru 1:1.

Să privim Isaia 9:6 de la Septuaginta necorectată la traducerile moderne:
Isaia 9:6 în Septuaginta (necorectată) este la Isaia 9:5, după cum urmează:
"Se cheamă numele Lui Înger de mare sfat, căci Eu voi aduce pace peste stăpânitori, pace şi sănătate Lui"

Isaia 9:6 în Biblia Sinodală Românească face un mixaj între Sepuaginta şi TM:

"se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie" 

Isaia 9:6 în Versiunea Dumitru Cornilescu

6. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii." 

Priviţi redarea după dr. Luther Martin, supranumit "marele reformator", "prinţul reformatorilor", "părintele reformei":

Isaia 9:6 Lutherbibel 1912 (Biblia Luther)

Denn uns ist ein Kind geboren, ein Sohn ist uns gegeben, und die Herrschaft ist auf seiner Schulter; er heißt Wunderbar, Rat, Held (Erou), Ewig-Vater Friedefürst;

Modernisiert Text

Denn uns ist ein Kind geboren, ein Sohn ist uns gegeben, welches HERRSChaft ist auf seiner Schulter; und er heißt Wunderbar, Rat, Kraft, Held (Erou), Ewig-Vater, Friedefürst,

În mod surprinzător, apar traduceri noi ale Bibliei, făcute de erudiţi creştini, în care Isaia 9:6 nu conţine nici cuvântul "înger", nici cuvântul "Dumnezeu". Controversa apare la redarea textului ebraic "Pele Joez, El Gibbor, Abi Ad, Sar Shalom". De ce? Deoarece redarea lui "El Gibbor" prin "Dumnezeu Puternic" ar forţa construcţia identică din Ezechiel 32:21 aflată la plural "elei gibborim" (puternicii eroi) să fie tradusă la fel "Dumnezeii puternici", ce ar fi adevarăt şi viceversa, adică expresia "elei gibborim" la plural, ar forţa "El Gibbor" aflat la singular să devină "Puternic Erou" (a se compara cu Ezechiel 32:11,12).

Iată de exemplu cum redă Isaia 9:6 The Revised English Bible (REB

 1989) - Biblia Engleza Revizuită:

"For a child has been born to us, a son is given to us; he will bear the symbol of dominion on his shoulder, and his title will be: Wonderful Counsellor, Mighty Hero, Eternal Father, Prince of Peace."

"Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, el va purta simbolul stăpânirii pe umăr, și titlul său va fi: Consilier Minunat, Puternic Erou, Părintele Veșniciilor, Print al Păcii."

Directorul revizuirii The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuită este W.D. McHardy.

Revizorii The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuită: The Rev. Professor G. W. Anderson; The Very Rev. Professor R. S. Barbour; The Rev. Fr. I. P. M. Brayley, SJ; Dr. S. P. Brock; The Rev. Professor G. B. Caird; The Rev. Dr. P. Ellingworth; Dr. R. P. Gordon; Professor M. D. Hooker; The Rev. A. A. Macintosh; The Rev. Professor W. McKane; The Rev. Professor I. H. Marshall; The Rev. Dr. R. A. Mason; The Rev. Dr. I. Moir; The Rev. Fr. R. Murray, SJ; The Rev. Professor E. W. Nicholson; Dr. C. H. Roberts; Dr. R. B. Salters; Dr. P. C. H. Wernberg-Moller; The Rev. Professor M. F. Wiles.
Consilieri literari ai The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuită: M. H. Black, Mrs. M.Caird, J. K. Cordy, Baroness de Ward, The Rev. Dr. I. Gray, Dr. P. Larkin, Miss Doris Martin, Dr. C. H. Roberts, Sir Richard Southern, P. J. Spicer, Dr. J. I. M. Stewart, Mary (Lady) Stewart. http://www.bible-researcher.com/reb.html

Profesorul de greacă şi istorie al Noului Testament, precum şi de istorie Ecclesiastica (Bisericească) James Moffatt, redă "divine hero", adică "erou divin":

"For a child is born to us, a child has been given to us; the royal dignity he wears, and this the title bears; A wonder of a counsellor, a divine hero, a father for all time, a peaceful prince"

Profesorul James Moffat este autorul traducerii Moffat, New Translation https://en.wikipedia.org/wiki/Moffatt,_New_Translation
Profesorul de limbi semitice şi limba ebraică biblică (paleo-ebraică = ebraica veche), Wilhelm Gesenius, redă "erou puternic" - p. 45, Gesenius, "Lexicon Ebraic - Chaldean" (Gesenius' Hebrew-Chaldee Lexicon).
"Pele Joez = Sfetnic Minunat, El Gibbor = Puternic Erou, Abi Ad = Părintele Nostru (pus) Pentru Totdeauna (Patriarhul Nostru Veşnic, Al doilea Adam), Sar Shalom = Prinţ, Căpetenie, Comandant Al Păcii"

          Numele de la Isaia 9:6 explicat în lumina cărţilor Noului Legământ (Noul Testament):

"Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi! Va fi numit "Pele Joez = Sfetnic Minunat, El Gibbor = Puternic Erou, Abi Ad = Părintele nostru (pus) Pentru Totdeauna (Patriarhul Nostru Etern, Al Doilea Adam), Sar Shalom = Prinţul Păcii". 
          De ce Sfetnic Minunat?

Deoarece el a venit din cer ca să ne sfătuiască în chip minunat, cum să fim plăcuţi Tatălui său!

 
          De ce Puternic Erou?

Deoarece cine a mai făcut lucruri ca el, ce înger sau om s-a mai luptat aşa de puteric cu păcatul şi a învins moartea fără drept de apel? 
          De ce Părintele Nostru (pus) Pentru Totdeauna (Patriarhul Nostru Etern, Al Doilea Adam)?

În ce priveşte "Părintele Veşniciilor" nu e o traducere corectă; "Părintele Veşniciilor" ar fi "Abi ha-Olamim", ori aici nici nu avem cuvântul "veşnic = olam" ci avem cuvântul "ad" ce exprimă continuitate, aici "Abi Ad" înseamnă "Părintele Nostru (pus) Pentru Totdeauna" ceea ce arată spre un titlu dobândit, de la Dumnezeu, el fiind Patriarhul Veşnic, al doilea Adam. 

          Şi în fine de ce "Sar Shalom" = "Prinţul Păcii"? 

Pe o tabliţă cuneiformă, prinţul Nebucadneţar, fiul regelui Nabonid - care era monarhul Babilonului - a fost numit "Sar sarim" adică "Prinţul prinţilor", fiind al doilea după rege (melek), ca moştenitor al tronului. El conducea şi armata, fiind "ha sar haghadol" adică "Marele Comandant", comandantul comandanţilor armatei tatălui său.

La fel avem şi aici, "Prinţul Păcii" adica Fiul lui Dumnezeu este "prinţul moştenitor" care conduce armata de îngeri ai Tatălui său, cum vedem şi în cartea Apocalipsa capitolul 19. Cine se va bate pentru pace eternă în viitor? Cine va învinge şi va lega demonii şi pe prinţul lor, ca să instaureze veacul viitor (olam haba) şi pacea veacurilor (shalom olamim)? Nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu, "Prinţul Păcii"!

 

20. Manipularea textelor biblice din considerente doctrinare,

exemplul 2

 

          La 2Petru 1:1 traducerile actuale redau acest verset astfel:

"Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:" Versiunea Dumitru Cornilescu (în continuare VDC)

Vedem că în acest verset Fiul lui Dumnezeu este numit "Dumnezeu şi Mântuitor", însă în câteva codexuri antice, precum şi în câteva citate ale unor autori antici, în acest verset el este numit "Domn şi Mântuitor":

"Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră, prin dreptatea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:"

Printre aceste Codexuri Biblice sunt manuscrisul Sahidic Coptic de la sfârşitul secolului II, manuscrisul grecesc Codex Sinaiticus din prima parte a secolului IV, manuscrisul latin Vulgata din secolul IV şi manuscrisul Aramaic (Philoxenian Siriac) din secolul VI. Vedem aici patru ţări şi patru limbi prin care vestea bună (evanghelia) a pătruns cel mai repede: Egiptul, Grecia, Italia şi Siria. Acest fapt arată că, din nefericire, pe alocuri Biblia a fost falsificată ulterior de către ereticii cu interese necinstite şi este nevoie urgentă de defalsificarea textelor în cauză.

Dacă comparăm textul din 2Petru 1:1 cu celelalte versete din scrierile lui observăm că el mai foloseşte fraza în câteva locuri, ceea ce arată că expresia „Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” este cea corectă în loc de „Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos”, care este falsă.

În adevar, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. (2Petru 1:11) VDC

În adevar, dacă, după ce au scăpat de intinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. (2Petru 2:20) VDC

ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. (2Petru 3:2) VDC

ci creşteti în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui sa fie slava, acum si in ziua vesniciei. Amin. (2Petru 3:18) VDC

Aşa au schimbat şi înţelesul de la Ioan 1:1, unde textul antic, cel original, avea un alt sens:

„La început era „Cuvântul” și „Cuvântul” era cu Dumnezeu și ca Dumnezeu era Cuvântul.”

 

Nu trebuie să minimalizăm dar nici să exagerăm rolul Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos. Domnul Isus este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer ca să ne facă copii ai lui Dumnezeu şi să ne facă părtaşi binecuvântărilor adunării lui Dumnezeu (Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). El a fost ca Dumnezeu, Tatăl său, de aceea a putut spune că cine l-a văzut pe el, a văzut pe Tatăl său (Ioan 14:9).

Însă anumiţi creştini din secolul II au făcut din el un dumnezeu grec, triadic (trinitar). Ei nu s-au oprit aici, ci au falsificat Biblia, pentru a-şi putea justifica filozofia:

Dragi fraţi şi surori, este timpul să vă treziţi şi să abandonaţi doctrina trinităţii, clădită pe un fundal de speculaţii filozofice păgâne!

“Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” (Coloseni 2:8)

Nu vă lăsaţi furaţi de falsurile adăugate în Biblie. Din cele spuse de Domnul nostru Isus Hristos la Ioan 17:1-3 se vede clar că porunca întâi din cele zece porunci se referă strict la Dumnezeu Tatăl.

 

21. Manipularea textelor biblice din considerente doctrinare,

exemplul 3

 

Cum este în Biblie la Tit 2:13: Theos sau Theoû? Ce spune un traducător al Noului Testament din Romania?

 

Un studiu despre Tit 2:13 din textul grec şi redările greşite din ediţiile româneşti VDC şi EDCR 

 

Noul Testamet grec, redat de Nestle-Aland ediţia 27, redă Tit 2:13 astfel: "13προσδεχόμενοι τὴν μακαρίαν ἐλπίδα καὶ ἐπιφάνειαν τῆς δόξης τοῦ μεγάλου θεοῦ καὶ σωτῆρος ἡμῶν Χριστοῦ Ἰησοῦ,"

Transliterarea textului: "13prosdechómenoi tḕn makarían elpída kaì epipháneian tē̂s dóxēs toû megálou theoû kaì sōtē̂ros hēmō̂n Christoû Iēsoû"

Aflăm din comparaţia Bibliilor că în Biblia tradusă de John Wycliffe în 1382–1384, se respectă topica din textul grec, în schimb KJV combină cuvinte din diferite părţi ale versetului (glorious appearing), eliminând astfel înţelegerea textului aşa cum este formulat în greacă (the glorie of the greet God).

În gramatica limbii greceşti se foloseşte numele predicativ fără articolul "un".

Iată declinarea cuvântului theós în limba greacă:
Caz | Greacă | Translit. | Română
----------+-----------+-----------+----------------
Nominativ | ο Θεός | ho Theos | Dumnezeul
Genitiv | του Θεού | tou Theou | al Dumnezeului
Dativ | τω Θεώ | to Theo | Dumnezeului (lui Dumnezeu)
Acuzativ | τον Θεόν | ton Theon | Dumnezeul (când e urmat de o prepoziţie care cere Ac.: pe, la, lângă, cu etc.)
Vocativ | ω Θεέ | ho Thee | Dumnezeule!
Când este theó, fără litera -s din final, atunci litera o din greacă este omega, nu o micron, iar cazul este dativ.

Vedem din acest tabel că textul din Tit 2:13 nu are theos, ci theou, ceea ce schimbă radical înţelegerea versetului.

Cu theos am avea înţelegerea “kaì epipháneian tē̂s dóxēs toû megálou theos kaì sōtē̂ros hēmō̂n Christoû Iēsoû”

Cu theou am avea înţelegerea “kaì epipháneian tē̂s dóxēs toû megálou theoû kaì sōtē̂ros hēmō̂n Christoû Iēsoû”

Care ar fi diferenţa?

La prima variantă am putea admite că este vorba de aceeaşi persoană, Mântuitorul Christos Isus, însă la a doua variantă înţelesul se modifică, întrând în context şi Dumnezeu (Tatăl), aşadar textul ne vorbeşte de două persoane.

Contextul biblic mai larg ne spune cine este Acel glorios:

Efeseni 1:17 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei (gloriei), să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,

Construcţia textului din Tit 2:13 este similară cu cea din Iacov 1:1 la fraza având Dumnezeu – ambele versete având Θεοῦ şi nu Θεός,  totuşi aici nimeni nu înţelege ca şi cum ar fi vorba doar de o singură persoană.

1: 1 Ἰάκωβος Θεοῦ καὶ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ δοῦλος ταῖς δώδεκα φυλαῖς ταῖς ἐν τῇ Διασπορᾷ χαίρειν.

1: 1 Iakōbos Theou kai Kyriou Iēsou Christou doulos tais dōdeka phylais tais en tē Diaspora chairein.

VDC 1:1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate!

Construcţii similare (cu theou şi nu cu theos) avem în Tit 1:4 şi 2Tesaloniceni 1:12, totuşi nimeni nu înţelege că ar fi vorba doar de o singră persoană:

4 Τίτῳ γνησίῳ τέκνῳ κατὰ κοινὴν πίστιν· χάρις καὶ εἰρήνη ἀπὸ Θεοῦ Πατρὸς καὶ Χριστοῦ Ἰησοῦ τοῦ Σωτῆρος ἡμῶν.

4 Titō gnēsiō teknō kata koinēn pistin; charis kai eirēnē apo Theou Patros kai Christou Iēsou tou Sōtēros hēmōn.

12 ὅπως ἐνδοξασθῇ τὸ ὄνομα τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ ἐν ὑμῖν, καὶ ὑμεῖς ἐν αὐτῷ, κατὰ τὴν χάριν τοῦ Θεοῦ ἡμῶν καὶ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ.

12 hopōs endoxasthē to onoma tou Kyriou hēmōn Iēsou en hymin, kai hymeis en autō, kata tēn charin tou Theou hēmōn kai Kyriou Iēsou Christou.

Cu sau fără virgulă?

Indiferent dacă alegem sau nu punerea unei virgule, texul din Tit 2:13 ca şi cel din Iacov 1:1 este formulat identic (cu theou şi nu cu theos) şi vorbeşte de două persoane.

13 prosdechomenoi (aşteptând) tēn makarian (fericita) elpida (speranţă) kai (şi) epiphaneian (arătare) tēs doxēs (a gloriei) tou megalou Theou (marelui Dumnezeu), kai (şi) Sōtēros (Mântuitorului) hēmōn (nostru) Christou (Christos), Iēsou (Iesus),

Textul real din greacă este:

Tit 2:13 aşteptând speranţa fericită, şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu, şi a Salvatorului nostru Christos Iesus,

În textul de faţă, după cum vedem cuvântul soter (mântuitor) este articulat având sufixul –os, deci trebuie redat „a Mântuitorului”, nu cum a redat Dumitru Cornilescuşi cei de la EDCR simplu „Mântuitor” fără articol. Mântuitor ar fi corespunzător cu Soter, dar aici avem ceva mai mult, Soteros.

 

Un traducător baptist, profesorul Viorel Raţiu, foarte atent la această problematica a textului,  propune următoarea construcţie a textului, analizând şi luând în considerare traduceri paralele şi în special versetele apropiate în construcţie, cât şi terminologia folosită în acest verset: „aşteptând speranţa fericită, şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu, şi a Salvatorului nostru Iesus Hristos, care s-a dat pe Sine pentru noi”. 

Abordând critic, dar binevoitor lucrarea unor traducători baptişti independenţi de la Cluj – în speranţa de ai ajuta -  profesorul Raţiu le răspunde astfel:

 “La Tit 2:13 apare “aşteptând acea binecuvântată speranţă” iar în original textul este “aşteptând speranţa fericită”. Mai departe: “şi glorioasa (adjectiv) arătare” iar în original textul este: “arătarea gloriei (substantiv)”. Mai departe versetul 13 este tradus corect.

Chiar şi cuvântul “nostru”  este la locul lui, adică după “Salvator” şi nu după “marelui”, aşa cum îl pune Cornilescu, GBV şi alţi traducători, schimbând radical înţelesul versetului, dând impresia că este o singură persoană: Iesus Hristos, care este atât Dumnezeul cât şi Salvatorul nostru. În realitate în versetul 13 este vorba de 2 persoane, iar Pavel ne spune că noi aşteptăm: 

1.) speranţa fericită (a vieţii eterne, conform versetului 7); 

2.) arătarea Gloriei marelui Dumnezeu; 

3.) arătarea Salvatorului nostru Iesus Hristos (în gloria Tatălui Său - Matei 16:27 şi Marcu 8:38).”

Aşadar aşteptăm să-l vedem pe Fiul lui Dumnezeu în slava Tatălui - care este Dumnezeul slavei, dar şi pe Tatăl:

Apocalipsa lui Ioan 22

1. Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.

2. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.

3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.

4. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.

5. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.

 

Are profesorul Viorel Raţiu dreptate? Numai el are această părere?

Jason David BeDuhn, doctorand (născut în 1963) este istoric al religiei și culturii, în prezent profesor de studii religioase la Northern Arizona University, exprimă un punct de vedere asemănător cu fratele Raţiu:

„Nu există o modalitate legitimă de a distinge gramatica din Tit 2:13 de cea din Tit 1:4 și 2 Tesaloniceni 1:12...” Regula lui Sharp nu poate fi aplicată rigid, ci doar în funcţie de context. Asta înseamnă că avem nevoie nu numai de tehnica regulilor, ci şi de ştiinţa aplicării lor.”

 

Cine are dreptate?

 

Vedem în Ioan 17:1-3 o demarcaţie clară, fixată de însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, ca o axiomă, cu privire la Tatăl, ca fiind singurul Dumnezeu adevărat. Aceasta nu poate fi poluată, dizolvată, zăpăcită, călcată, anulată sau lărgită, totuşi, pare de necrezut cât de mult forţează unii nişte texte pentru a-şi satisface poftele doctrinare, care oricum se ţin nu de context, ci de interpretare şi de ambiţia doctrinară aflată în spatele ei. Ştim că orice text scos din context poate fi folosit ca pretext în a justifica orice. Ar fi timpul să renunţăm să ne mai uităm la un ciob de oglindă, când avem toată oglinda pe masă, Biblia. Bine au zis englezii „Contextul este de aur!”

 Iar dacă un verset nu bate sută la sută cu contextul, ci lasă o uşiţă şi spre o altă interpretare, este deoarece scribii manuscriselor antice din secolele II-III, majoritatea, când era vorba de doctrină au cizelat şi stilizat cât de mult au putut ei versetele, ca să-şi poată justifica doctrinele. 

 Origene din Alexandria (secolele II-III) descrie situaţia deplorabilă a scribilor creştini din secolul III:

"E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere"

 

Fie ca Dumnezeu să ne dea minte deschisă spre adevăr la toţi, căci nu doctrina omenească mântuie.

Există pericolul să murim ca rătăciţi cu Biblia în mână, făcând din Fiul lui Dumnezeu, Isus, un dumnezeu grec şi să îl punem în locul lui Yehowah, Dumnezeul patriarhilor evreilor şi al Bibliei! Dumnezeu Tatăl să ne ferească de filozofii! Amin!

“Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” (Coloseni 2:8)

 

22. Ce este o „Adunare (Biserică) a lui Dumnezeu şi a Domnul Isus Christos”? Faci parte dintr-o astfel de adunare?

 

În primul rând, Adunarea este Casa lui Dumnezeu (1Timotei 3:15a) şi în această Casă este ordine şi pace (1Corinteni 14:33, Efeseni 4:3, Evrei 12:14). Dacă Adunarea este casa lui Dumnezeu, atunci toate bisericile (adunările) sunt ale lui Dumnezeu Tatăl (1Corinteni 11:16, 2Tesaloniceni 1:4) şi ale Fiului Său (Romani 16:16).

 

Deoarece este Casa lui Dumnezeu Tatăl, Adunarea (Biserica) lui Dumnezeu şi a Domnul Isus Christos trebuie să fie credincioasă lui Dumnezeu Tatăl în toate, prin învăţătura dată de Fiul său trimis din cer (Ioan 7:16, Ioan 6:29, Ioan 3:13,16). Dumnezeu Tatăl a hotărât astfel, ca Domnul Isus Christos să fie Capul acestei Adunări şi nimeni nu trebuie să fie cap în locul lui, nici locţiitor, căci El este viu în vecii vecilor şi este prezent în viaţa Adunării conduse de El (Coloseni 1:18, Matei 18:20).

 

În al doilea rând, Dumnezeu a hotărât ca această Adunare să fie stâlpul şi temelia adevărului şi i s-a dat Capului ei toată autoritatea în cer şi pe pământ (1Timotei 3:15b, Matei 28:18).

În Adunarea Creştină, nu se pot accepta învăţături păgâne idolatre sau filozofiile lumii:

"Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.

Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor." (1Corinteni 10:20,21)

“Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” (Coloseni 2:8)

Orice învăţătură neadevărată trebuie evitată, căci vinde de la Satan, prin demonii săi:

"Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor" (1Timotei 4:1)

De aceea, în această Adunare nu poţi învăţa şi practica altceva decât învăţături şi practici creştine, şi cei responsabili cu supravegherea Adunării nu pot tolera învăţături şi practici care contrazic ceea ce a predicat Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos (Ioan 14:6, 2Ioan 1:9, Apocalipsa 2:20).

 

 

 

23. Care este rolul membrilor „Adunării lui Dumnezeu şi a Domnului Isus Christos”? Cum se numesc ucenicii Domnului Isus Christos? Cum se numeşte „Adunarea” creştinilor? După ce se ghidează „Adunarea” creştinilor?

 

Rolul biblic al „Adunării”

Membrii „Adunării” sunt ucenici şi slujitori ai Domnului Isus (Fapte 11:26), chemaţi să fie sfinţi prin adevărul învăţăturii sale (Ioan 14:6, Ioan 17:17, 1Corinteni 1:2), într-o frăţietate care a fost curăţată de păcate de Domnul Isus (Matei 12:50, Evrei 1:3), devenind astfel prin jertfa sa ispăşitoare copiii înfiaţi ai Tatălui din Ceruri (Ioan 1:12,13), dar şi robi îndatoraţi pentru harul nespus de mare al iertării, de care au avut parte din partea lui Dumnezeu (1Petru 2:16, Apocalipsa 1:1). Ei sunt aleşii lui Dumnezeu (Coloseni 3:12), care depun mărturie despre Vestea Bună a mântuirii, care arată iubirea, dreptatea, înţelepciunea şi puterea nespus de mare a lui Dumnezeu şi a Fiul Său (Ioan 3:16, Romani 10:10, Fapte 1:8; 2:32, Matei 28:18). Ei vor avea ca răsplată nu numai mântuirea din păcat şi moarte, primind viaţa veşnică, ci şi marea onoare de a fi consideraţi "moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos ... proslăviţi împreună cu El." (Daniel 7:27, Romani 8:17).

 

Denumirea biblică a ucenicilor

 „Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi?” (Iacov 2:7)

Care a fost acest nume al ucenicilor conform Bibiei?

„Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.” (Fapte 11:26)

"Şi Agripa a zis lui Pavel: "Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!" (Fapte 26:28)

"Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta." (1Petru 4:16)

Există un nume mai frumos pentru ucenicii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos? Care ar fi acela şi de ce? Sau, de ce ar trebui completat acest nume frumos cu un alt nume (ortodox, catolic, baptist, adventist, evanghelic, menonit, martor, etc.)? Ar fi mai frumos astfel numele de creştin?

 

Denumirea biblică a „Adunării” creştinilor

Dacă „Adunarea” (ekklesia) se întemeiază numai pe Cuvântul lui Dumnezeu (1Corinteni 4:6), ei nu sunt o denominaţiune sau o organizaţie religioasă ghidată după credinţa sau ambiţiile unui fondator, ci „Adunarea” (Ekklesia) în sensul biblic (clasic) al cuvântului – fondată de însuşi  Domnul nostru Isus Christos şi apobată de Dumnezeu Tatăl. De aceea fraţii şi surorile din orice adunare asociată şi unită prin Cuvântul lui Dumnezeu, se mulţumesc cu denumirile biblice, noutestamentale. Astfel după Sfintele Scripturi, ei sunt ‘adunarea lui Dumnezeu’ (1Corinteni 1:2), dar şi ‘adunarea lui Christos’ (Romani 16:16; vezi şi Matei 16:18), sau ‘adunarea…care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos’ (1Tesaloniceni 1:1), sau: ‘adunarea lui Dumnezeu în Christos Isus’ (1Tesaloniceni 2:14), sau ‘adunarea sfinţilor’ (1 Corinteni 14:33), sau  "Israelul lui Dumnezeu" (Galateni 6:16) şi "poporul lui Dumnezeu" (1Petru 2:10).

 

Rolul Bibliei – ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu - în viaţa  “Adunării”

Biblia sau altfel spus Sfintele Scripturi, este numită pe drept cuvânt Cartea Cărţilor în care se găseşte adevărul de la Dumnezeu, care ne sfinţeşte (Ioan 17:17).

Aflăm din Biblie că Dumnezeu a vorbit oamenilor prin mesageri (soli):

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.” (Evrei 1:1,2)

Află din Biblie că ceea ce a vorbit Dumnezeu, a fost scris pentru oameni:

„Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” (Romani 15:4)

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” (1Corinteni 10:11)

„Adunarea” trebuie să citească cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu (1Timotei 4:13), şi să îl cunoască temeinic, deoarece trebuie să se ghideze după principiul „să nu treceţi peste ce este scris” (1Corinteni 4:6).

Astfel, toate rânduielile, învăţăturile, practicile şi toate acţiunile „Adunării” trebuie să fie bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu în mod plenar (sută la sută) şi în orice acţiune membrii ei trebuie să fie călăuziţi de duhul lui Dumnezeu, pentru ca tot ce învaţă din Biblie să fie interpretată în mod corect (2Timotei 3:16,17; Ioan 14:26).

 

24. Ce înseamnă a răstălmăcii Scripturile? Şi de ce au răstălmăcit unii Sfintele Scripturi? A încetat această practică de pe vremea apostolilor?

 

Apostolul Petru i-a avertizat pe ucenici că există în lume o practică periculoasă de a vorbi din Sfintele Scripturi, care duce la pierzare:

" Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui,

ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor."  (2Petru 3:16)

Confrom dicţionarului explicativ al limbii române, a răstălmăcii înseamnă "a explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul."

 

Pentru ce au denaturat unii în mod voit, aşadar conştient, înţelesul Sfintelor Scripturi?

În urmă cu câţiva ani, cineva mi-a povestit că aflându-se într-o călătorie cu trenul, a întâlnit un pastor care i-a povesti că el nu crede decât o filă din Biblie. Vă daţi seama că un astfel de om cât de fals ar fi putut predica din Biblie. Dacă era un om corect, ar fi trebuit să-şi dea demisia şi să-şi aleagă o altă vocaţie. Însă el n-a făcut-o. De ce? Evident, pentru a beneficia în continuare de plata şi avantajele pe care le oferea slujba sa. Aşa că a stat în mod viclean în slujba de pastor, minţind lumea cu Biblia în mână. Deci motivul ce stă în spatele răstălmăcirii Sfintelor Scripturi este necredinţa în ele, aşa cum a arătat şi Domnul nostru Isus Christos, care duce la viclenie, iar viclenia are ca rod răstălmăcirea:

"Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona." Apoi i-a lăsat şi a plecat." (Matei 16:4)

 

25. De ce a permis Dumnezeu ca oamenii să strice Cuvântul Său? Cum se poate strica Cuvântul lui Dumnezeu? Şi prin cine s-a făcut acest lucru?

 

Apostolul Pavel a avertizat ucenicii că unii au obiceiul de a nu respecta Cuvântul lui Dumnezeu, cu toate că acest lucru este interzis, iar cei care fac asta vor fi pedepsiţi: "Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos." (2Corinteni 2:17)

"Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos." (Proverbe 30:5,6)

Câteodată, căile de a acţiona a lui Dumnezeu sunt ascunse şi nepătrunse de ochii noştrii aşa că nu putem pricepe întru totul „înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Efeseni 3:10). La întrebările la care nu avem acum un răspuns, vom afla soluţia doar în împărăţia Sa.

 

Cuvântul lui Dumnezeu se poate strica atunci când nu este redat cu fidelitate, ci se scot sau se adaugă anumite cuvinte străine în el:

"Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta." (Apocalipsa 22:18,19)

 

Având în vedere că la ora actuală sunt mai multe manuscrise ale Bibliei, încă din antichitate, care pe alocuri diferă în amânunte foarte importante, se pune întrebarea care versiune din manuscrise să o aleagă creştinii care doresc adevărul şi numai adevărul?

De exemplu în Biblia ortodocşilor scrie că "Adam a trăit două sute treizeci de ani şi atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa şi, după chipul său şi i-a pus numele Set. Zilele pe care le-a trăit Adam după naşterea lui Set au fost şapte sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice." Geneza 5:3

Însă în Biblia evreilor scrie că lui Adam i s-a născut Set la vârsta de 130 de ani, după care a mai trăit 800 de ani. Şi nu este singurul caz; există multe diferenţe între Biblia ortodocşilor şi Biblia evreilor.

Un alt exemplu este în Faptele Apostolilor 3:13,23, unde apostolul Petru spune despre Domnul şi Mântuitorul nostru Isus că a fost robul lui Dumnezeu, fapt ce se ascunde în Biblia ortodocşilor şi catolicilor, de unde s-a scos cuvântul „robul” şi s-a înlocuit cu „fiul”.

În Biblia patripassienilor (cei care credeau că Isus este Dumnezeu Tatăl) scrie la Apocalipsa 1:1 că această carte vine direct de la Domnul Isus, nu de la Dumnezeu Tatăl: „Descoperirea lui Isus Hristos pe care a dat-o, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând, prin îngerul Său, la robul Său Ioan.”

 

Cine au făcut acest lucru? Evident că traducătorii şi cei care s-au ocupat cu copierea textului Bibliei. Un creştin care a trăit în secolul II şi III AD, pe nume Origen, a scris următoarele:

"E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere" (Origen, Contra lui Celsus)

 

În cartea "Dilemele Fidelităţii", lector universitar doctor Emanuel Conţac de la facultatea de teologie penticostală, expune un factor interesant, dar riscant şi periculos, care merită studiat şi anume moştenirea prin care citeşti şi traduci Biblia, dacă eşti traducător.

 

Din prezentarea cărţii: "Demersul de faţă pleacă de la premisa că fiecare cercetător al Scripturii se apropie de textul Scripturii cu o grilă de interpretare prealabilă. Această grilă sau lentilă hermeneutică îl predispune pe cercetător către o anumită interpretare şi, deci, către o anumită traducere. Deoarece grila de interpretare ajunge să funcţioneze ca un veritabil pat procustian, cercetătorul Scripturii are datoria de a-şi examina propriile presupoziţii, interacţionând permanent cu opiniile exprimate de cercetători care nu-i împărtăşesc grila hermeneutică." Editura Stephanus

 

Cum pot evita creştinii cu năzuinţe biblice profunde această capcană a grilei de interpretare prealabilă (aşadar partinice), moştenite de la diverşi traducători?

 

Ca să înţeleagă corect Biblia, în primul rând trebuie să aibă textul corect. Dacă nu au un text corect, ci unul “stricat” – aşa cum a avertizat apostolului Pavel, nu pot avea o înţelegere corectă a Bibliei. Pe un site de traducere a Bibliei - Bible Translation Net - s-a precizat următoarele: "Din păcate nu există manuscrise originale (numite "autografe") a oricăreia dintre cărțile biblice care au fost recuperate, iar din moment ce nu există manuscrise existente care ar fi de acord unele cu altele în fiecare detaliu, evaluarea textuală este necesară pentru a rezolva problemele de variație. Alfred E. Housman, un evaluator textual de lucrări clasice, arată că evaluatorii textuali se bazează pe "bunul simț și folosirea rațiunii." Pe scurt spus, evaluarea textuală este ştiinţă şi artă, care urmărește să determine modul de redactare [inițială] a unui text. Este o știință pentru că norme specifice reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori de copist și lecturi, dar este, de asemenea, o artă, deoarece aceste norme nu pot fi aplicate rigid în orice situație."

 

Evaluarea textuală este importantă, deoarece ne arată prin ce filieră a ajuns textul biblic la noi, diferenţele de text între manuscrise, modificările operate în ele, incluzând şi timpul (secolul) în care au fost aceste modificări operate de scribi. Pentru această cauză, studiul comparativ al textelor manuscriselor Biblice antice, şi o recenzie finală a Bibliei, trebuie să ocupe un loc împortant în viaţa unei adunări creştine care se doreşte a fi sănătoasă din toate punctele de vedere, promovând conceptul de întâietate a textelor Bibliei antice, faţă de versiunile Bibliilor moderne, îndemnând creştinii să pună accent pe verificarea textului biblic (ebraic, aramaic, grec). Dacă avem un text greşit şi ne bazăm pe un text greşit, putem să clădim învăţături false, pe nisip (Matei 7:26) şi prin ele să practicăm lucruri periculoase, contrare învăţăturii biblice.

 

Fie ca bunul Dumnezeu şi Tată ceresc al tuturor să ne ajute la aceasta stare de veghere asupra textului biblic şi să cerem acest ajutor în numele preţios al Fiului Său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos.

 

26. Încercări de modificare a textului Bibliei; Cazuri de falsificatori dovediţi. Context istoric: Cum a apărut iudaismul elenistic politeist?

 

De-a lungul istoriei, au fost câteva mari tentative de falsificarea textului Bibliei. Prima tentativă serioasă a fost în timpul stăpânirii elenistice (greceşti), când s-a încercat să se impună în Biblia ebraică ideea că Dumnezeul Bibliei este doar un dumnezeu local (doar al evreilor). Ideea a apărul în secol IV - III î. Hr şi s-a produs în prima traducere a textului făcut de diferiţi autori greci, care au fost autori polieişti, păgâni.

Scrisoare lui Aristeas ne dă câteva detalii. Menţionat de Iosif Flaviu (Iosef Ben Matityahu, devenit cunoscut ca Titus Flavius Josephus), istoric evreu din secolul I AD, în Antichitati iudaice, Cartea XII, Capitolul 2, Aristeas a fost un nobil grec, de la curtea lui Ptolemeu II, din Egipt, temător de Dumnezeu, care a mediat împăcarea dintre greci şi evrei, după jafurile comise în campania armată din Coele-Siria şi Israel, de către soldaţii dinastiei Ptolemeilor. Între redarea lui Iosif şi cea a lui Aristeas există anumite diferenţe, explicabil prin faptul că fie copia originală a cărţii SCRISOAREA LUI ARISTEAS a fost modificată între timp, fie textul din Antichitati iudaice este completat cu alte surse.

Iată un fragment din lucrarea “Antichităţi iudaice”, Cartea XII, Capitolul 2: „Atunci (regele) l-a întrebat pe Demetrius: „Cum s-a întâmplat că o asemenea capodoperă nu a fost realizată niciodată și nu a fost menționată de niciun istoric sau poet până acum?“ Acesta a răspuns: „Datorită caracterului sacru al acestei Legi și deoarece ea vine de la un Dumnezeu. În plus, unii care s-au riscat, fiind pedepsiți de acest Dumnezeu, au oprit munca lor îndrăzneață“. Într-adevăr, Demetrius spunea că într-o zi Theopompe (discipol al lui Isocratus, a trăit între anii 378-300 î.C., ajuns în Egipt în jurul anului 305) i-a povestit că dorind să insereze, în mod destul de imprudent, în lucrările sale diferite texte traduse din Lege, a fost cuprins de o perturbare mentală mai bine de 30 de zile. Însă într-un moment de liniște a înălțat către Dumnezeu rugăciuni insistente pentru a i se revela cauza bolii lui nefericite. Într-un vis i s-a revelat că boala i se datorează faptului că a îndrăznit să distribuie lucruri divine profanilor, după care a încetat și astfel s-a videcat. „De asemenea, imi povestea el, poetul tragic Theodectus pe când încerca să introducă într-o piesă de-a sa unele texte extrase din Biblie, ochii săi s-au îmbolnăvit de cataractă. Dându-și seama care era cauza nefericirii lui, s-a rugat lui Dumnezeu, și, după mai multe zile, a fost într-adevăr vindecat“. Atunci, regele, după cum am spus, fiind la curent cu toate acestea, datorită explicațiilor lui Demetrius, s-a înclinat înaintea cărților, apoi a poruncit să fie păstrate cu mare grijă și conservate cu deosebit respect.”

Se pare că în tentativele de a reda textul în acest gen de interpretare politeistă păgână, textul din Geneza 1:1 suna astfel:

“Începutul a creat dumnezeii, cerurile şi pământul”

Din păcate, ideea că un dumnezeu numit “Începutul” a creat pe ceilalţi dumnezei, nu a dispărut, ci s-a menţinut în secta evreiască elenistică care după Revolta Macabeilor a fost alungată şi s-a stabilit în Siria.

Revolta Macabeilor care are loc de la 175 la140 î.Hr. este atât o revoltă a evreilor din Iudeea împotriva dinastiei Seleucide cu sediul la Antiochia, Siria, cât și un conflict intern în cadrul poporului evreu care îi opune pe tradiționaliști evreilor elenizați, care au rupt legământul cu Dumnezeu şi au îmbrăţişat ideologia păgână politeistă:

"Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân; ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt.

Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul." (Daniel 11:30,31)

Revolta Macabeilor a fost atât o revoltă a evreilor fideli Legii lui Dumnezeu, împotriva grecilor conduşi de dinastia Seleucidă, cât și un conflict intern între poporul evreu fidel Legii şi acei evrei elenişti care se opun acestei Legi, preferând în schimb ideologia politesită păgână, fiind numiţi în Cartea profetului Daniel, ca “cei ce vor părăsi legământul sfânt” şi “cei ce rup legământul”. Liderii acestei revolte sunt preotul Matatia și fiii săi, în special Iuda Macabeu și Simon.

După moartea lui Alexandru cel Mare în 323, Iudeea a intrat sub controlul generalului grec Ptolemeu Lagides din Egipt (devenit regele Ptolemeu I Soter)  și a devenit parte a provinciei Siria - Fenicia. După 323 a început o perioadă de dezbatere între reprezentanţii iudaismului bazat pe Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise și reprezentanţii culturii păgâne politeiste greceşti, atât în Iudeea, cât și în diaspora.

La sfârșitul celui de-al cincilea război sirian, în jurul anului 201, Antiochus III Seleuchos a preluat controlul asupra Iudeii; dar în 188, regele grec din dinastia Seleucidă a fost înfrânt de romani în timpul războiului antiohian și a fost nevoit să plătească o îndemnizație colosală Romei, ducându-l pe Antiochos IV Epifan, succesorul lui Antiochos III mai mult sau mai puțin susținut de romani, să crească impozitarea în Iudeea, forțând Marele Preot, numit de puterea Seleucidă, să trimită aur din comoara Templului. În acea perioadă, Marele Preot al evreilor era un personaj de primă importanță; el este cel care este autorizat să ia bani din tezaurul Templului pentru a plăti tributul cerut de Antiochos IV.

Revolta își ia numele de la familia Macabeilor, inclusiv Mattathias și fiii săi Iuda și Simon. Acest episod este relatat în primele două Cărți ale Macabeilor și duce la întemeierea dinastiei Hasmoneane.

În această perioadă, apar mai multe versiuni ale Bibliei ebraice, ca urmare a unor lupte teologice între partidele evreieşti.

 

27. Context istoric: Cum a pătruns mişcarea gnostică şi falsurile printre creştini?

 

După ce partida elenistică a evreilor păgânizaţi a emigrat din Iudeea în Siria şi-a continuat infama denigrare a Sfintelor Scripturi evreieşti, generând o mişcare înfumurată, care se mândrea că are o “cunoaştere” (gnosis) a credinţei “dreaptă” (corectă), fiind numită “ortodoxă”. Ei credeau că evreii nu au o credinţă dreaptă (corectă), deoarece au fost înşelaţi pe timpul lui Moise de câtre un dumnezeu rău, numit Demiurgul şi de aceea ei au respins tot ce este evreiesc. Ei vedeau “gnosisul” ca ştiinţă - adică cunoaşterea religioasă ştiinţifică, ca o artă a ştiinţei religioase, crezând că evreii s-au înşelat din pricina lipsei de înţelepciune în cunoaşterea fenomenului religios. Aşa s-a născut antisemitismul religios pseudo-ştiinţific la care se referea şi apostolul Pavel, condamnându-l:

Timoteie, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel,  (1Timotei 6:20)

Din cauza acestor considerente arătate mai înainte, partida evreiască-elenistică antisemită emigrată în Siria a preferat să meargă pe aşazisa cunoaştere a filozofilor păgâni, pe “gnosis” (gnoza), care este substantivul grecesc comun pentru cunoaștere (γνῶσις, gnōsis, f.). Termenul de gnoză religioasă ca ştiinţă (care de fapt a fost o pseudo-ştiinţă, o falsă gândire şi o falsă cunoaştere) a fost folosit de adepţii din diferitele religii și filosofii elenistice din lumea greco-romană. Mişcarea gnostică sau gnosticismul, cu tot tacâmul ei pseudo-filozofic şi pseudo-ştiinţific, este cel mai bine cunoscut pentru implicarea sa în lupta contra spiritualităţii Sfintelor Scripturi evreieşti şi împotriva Legii lui Dumnezeu, dată prin Moise. Gnosticii se lăudau practic cu ceea ce nu aveau, fiindcă ei nu posedau o cunoaștere spirituală corectă (dreaptă) asupra Cărţii Gneza şi astfel ei nu au putut să aibă o perspectivă adevărată asupra naturii reale a umanității, care era decăzută din drepturi la viaţă, din cauza practicării păcatului. Mânia divină era justă şi nu se putea echilibra decât prin legi drepte, care erau privite cu suspiciune de gnostici, pentru că nu le-au înţeles caracterul lor didactic, corectiv şi preventiv. Ceea ce duce la eliberarea omului din moarte nu sunt practicile secrete sau formulele magice incantate de gnostici înainte de moarte, ci cunoaşterea adevărată a evenimentelor din Cartea Geneza şi a acelor personalităţi cereşti care sunt de partea binelui suprem şi a adevărului sfânt (Ioan 3:16, Ioan 17:3-5). Gnosticii credeau exact invers decât era adevărat, făcând din Satan Diavolul un erou divin ce vrea să salveze omenirea, când de fapt exact inversul era adevărat, acest înger-heruvim decâzut era vinovat pentru degradarea umanității şi de toate constrângerile existenței pământești.

Pare ciudat, dar prima menţiune de “ortodox” (adică  “drept-credicios”) o găsim la aceşti greci păgâni - exaltaţi de falsa lor cunoaştere, expresie pe care şi marele persecutor al evreilor, acel infam regele păgân Antiochus Epifanes  o foloseşte, lăudându-se contra evreilor că el este “ortodox”.

Mai târziu, Irineu (c. 130-202), episcopul creştin al Lyonului, din Franţa de azi, condamnă pe cei care îşi spuneau ortodocşi, care deşi se considerau creştini, nu credeau în înviere, la fel ca păgânii greci pe timpul lui Pavel:

“Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?” (1Corinteni 15:12)

Cum a fost posibil aşa ceva, ca printre creştini să apară o astfel de necredinţă, atât în timpul lui Pavel, cât şi în timpul lui Irineu? Tocmai din cauza acestei partide religioase gnostice, pentru că atunci când creştinismul a pătruns în Siria, primii creştini au trebuit să se confrunte şi cu această ideologie, iar unii fiind neatenţi, au căzut în mreaja ei înşelătoare.

Apostolul Pavel a avut de a face cu astfled de “ortodocşi” gnostici, aşa că le cunoştea “atuurile”. Una din aceste pseudo-atuuri a fost practicarea ideei că scopul scuză mijloacele. Gnosticii nu s-au sfiit să creeze falsuri (cunoscute ca “apocrife”), dacă împrejurările cereau astfle de strategii:

"să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar." (2Tesaloniceni 2:2)

Un autor din antichitate consemnează o listă cu peste 900 de cărţi apocrife. Însă problema nu s-a oprit, fiindcă gnosticii nu s-au sfiit să atace şi să modifice Noul Testament, unul dintre falsorii care au excelat în acest domeniu, fiind chiar fiul unui episcop creştin: Marcion din Sinope (cc 80-155).

 

MARCION a fost cel mai mare eretic, din toate timpurile şi mişcarea produsă de el şi numită MARCIONISMUL, a fost cea mai gravă erezie din toate timpurile. Marcion nu numai că a respins canonul Vechiului Testament şi Legea, dar a deformat (falsificat) şi scrierile Noului Testament şi istoria Domnului Isus, făcând din el cel mai mare dumnezeu grec, punându-l în opoziţie cu Dumnezeul Bibliei, spunând că Isus a luptat contra acestui Dumnezeu al lui Moise. (Marcion, Antiteze)

 

28. Context istoric: Cum a făcut Marcion din Domnul nostru Iisus Hristos cel mai mare dumnezeu al grecilor?

 

Istoria lui Marcion

Principalele surse de informaţii pentru viaţa lui Marcion sunt Iustin Martirul, Hegesipus, Iranaeus, Tertullian, Hippolytus, Epifanie de Salamina. Filozoful Celsus a folosit argumentele lui Marcion pentru a argumenta împotriva creştinismului.

Marcion s-a născut într-o familie creştină, tatăl său fiind episcop în oraşul grec Sinope, Asia Mică, prin anul 85 d.Hr. După ce încă de tanăr a fost acuzat de "batjocorirea unei fecioare" şi excomunicat de adunarea (biserica) din Sinope, Marcion a părăsit oraşul noaptea, de ruşine şi cu timpul a devenit un negustor bogat, ca armator de mărfuri pe corăbii. Se pare că a slujit şi ca agent (spion) al imperiului roman, fie din constrângere, fie din cauza de răzbunare sau pentru bani, în care calitate a călătorit mult şi a colectat toate scrierile evreieşti din biserici, arzându-le. S-a mutat la Roma, prin anul 135 d.Hr. dorind să fie făcut episcop. Însă Biserica din Roma l-a excomunicat după ce aflase de fărădelegile şi învăţătura sa adusă din Siria, căci Marcion a ajuns sub influenţa învăţătorului gnostic sirian Cedro, care credea că Dumnezeul din Vechiul Testament era diferit de Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.

 

După excomunicarea sa de Biserica din Roma, Marcion a pornit o luptă neobosită pentru a-şi răspândi teologia antisemită. Şi ca să aibă succes, a recurs la cele mai dibace falsuri, falsificând Noul Testament, susţinând cu neruşinare că acesta a fost falsificat de-a lungul timpului şi că ceea ce face el nu este altceva decât să elimine falsurile din el.

 

Marcion, de pildă, nu a ţinut cont de proclamarea de către Ioan Botezătorul a lui Isus ca Mesia cel promis de scrierile Vechiului Testament şi nici de relatarea ispitirii lui Isus şi a rugăciunii din grădina Ghetsimani, ci pur şi simplu le-a tăiat afară din Evanghelie. Tot ce nu se potrivea cu poziţia teologică a lui Marcion, era tăiat afară sau modificat grosolan, eliminând pur şi simplu capitole întregi din Noul Testament.

Marcion a respins în întregime Vechiul Testament şi a făcut o evanghelie proprie din Evanghelia după Luca, eliminând capitolele 1 şi 2, apoi a mai înlăturat şi Luca 4:1-3 (descrierea ispitei, referitor la Dueteronom, de 3 ori), Luca 4:16-30 (Isus afirma—în timp ce predica într-o sinagogă—că slujba Sa era era o împlinire a Vechiului Testament), Luca 5:39 ("Cel vechi este bun"), şi Luca 8:19 (referire la familia lui Isus) şi scena agoniei din Luca 22. În mod asemănător, Marcion a ciuntit şi celelalte scrieri ale Noului Testament, care i-au căzut în mână, muncă pe care au continuat-o adepţii lui, până ce au falsificat practic tot Noul Testament, eliminând toate referiri pozitive la iudaism sau la Vechiul Testament.

 

Marcion a denaturat toate textele din epistolele lui Pavel în aceeaşi manieră în care a făcut cu textul Evangheliei lui Luca: tot ce părea de origine evreiască le-a respins ca nefiind învăţătura autentică a apostolului Pavel, ci era privit ca o denaturare provenind de la o mână străină. Menţionarea lui Avraam ca exemplu de credinţă a fost eliminată din Galateni (3:6-9), la fel ca şi legătura dintre Lege şi evanghelii (3:15-25); a eliminat Romanii 1:19-21:1, 3:21-4:25, şi majoritatea textului din Romani capitolele 9-1, precum şi tot ce se află după Romani 14:23.

Marcion a falsificat rescriind pur şi simplu conţinutul multor versete din Luca şi epistolele lui Pavel, pentru a le tăia legătura cu iudaismul şi Vechiul Testament. De exemplu, în loc de "Vie Împărăţia Ta" din Rugăciunea Domnului (Luca 11:2), evanghelia lui Marcion spunea "Fie ca Sfântul Duh să vie pentru a ne curăţa."

Uneori, în textul care era păstrat se schimbau anumite cuvinte, eliminând astfel un sens important al mesajului, ca de exemplu în Efeseni 3:9, unde el a schimbat sensul frazei din „ascunse din veacuri în Dumnezeu" în „ascunse din veacuri de Dumnezeu”. Toate aceste schimbări aveau menirea să schimbe înţelesul de pe Dumnezeul creator arătat în Vechiului Testament pe un dumnezeu ipotetic, fabricat în falsificarea Noului Testament.

 

De fapt procesul de falsificare în stil antisemit a mesajului Noului Testament a început mai înainte de Marcion, când un grup de creştini s-a rupt de biserica apostolică evreiască pe timpul împăratului Traian (aspect ce este menţionat de epistolele apostolului Ioan şi e datată de Tertullian, ca fiind în anul 117AD), fapt care a dus ca în jurul anului 130 ambele fracţiuni să se blesteme (anatemizeze) reciproc, accelerând şi mediatizând enorm disputa. Se pare că Marcion a jucat un rol de seamă în această nouă grupare, alături de sirianul Cerdo, ajungând ulterior să fie cunoscut ca liderul ei.

Iustin Martirul spune (secolul I - II AD), că fracţiunea aceasta marcionită nu era persecutată de autorităţile romane pe când cealaltă care era apostolică era asprig persecutată şi liderii ei ucişi cu brutalitate (arşi pe rug). Acest aspect ne pote duce la concluzia justă, că fracţiunea marcionită s-a creat tocmai ca să fie pe placul autorităţilor romane şi aservită în subordinea ei. Când disputa era cea mai aprigă, fiind la apogeu, şi biserica din Roma era fără lider (acesta fiind ucis de autorităţile păgâne) a venit Marcion la Roma, măgulind biserica cu o ofertă de împăcare între cele două fracţiuni şi cu o sumă mare de bani prin care s-a infiltrat iarăşi în biserică, dorind chiar să preia conducerea. Aşadar intenţia lui Marcion a fost ca prin diferite mijloace să ajungă lider şi apoi să dicteze ideologia sa în biserica apostolică. După ce nu i-a reuşit, şi fiindu-i deconspirate intenţiile ascunse, a pus la cale brutala operaţiune de falsificare în masă a scrierilor Noului Testament, dorind să facă din Domnul nostru Iisus Hristos, principalul dumnezeu al lumii greco-romane, dar de origine păgână.

 

Însă succesul lui Marcion nu putea să dureze căci era clădit pe nisip. Succesul lui se datora atmosferei anti-iudaice (antisemite) din secolul I şi II AD (numit „tumultul iudaic” din cauza deselor revolte evreieşti) şi a sprijinului de care se bucura mişcarea sa în ochii autorităţilor imperiale, el fiind agentul (spionul) autorităţilor imperiale păgâne, folosit tocmai pentru a contracara ideile care duceau la acest tumult.

Un alt aspect era faptul ca scriptura noutestamentală nu era răspândită şi prin urmare, spusele mişcării marcionite putea fi luată de bună credinţă.

 

Marcioniţii au fost acuzati şi dovediţi de falsificarea mesajului evangheliei şi coruperea grosolană a Noului Testament în Evanghelia după Luca şi în scrierile lui Pavel, la o dispută din Roma, de către Policarp (ucenicul apostolului Ioan), pe timpul episcopatului lui Anicetus (157 – 168). Este posibil ca datorită acestei dispute şi a urmărilor ei, când mulţi eretici gnostici s-au întors în sânul bisericii apostolice, inclusiv unii dintre marcioniţi, marcionismul să fi intrat în declin. Totuşi n-au dispărut, doar atunci când i-a interzis Constatin Cel Mare în anul 316. Şi nici atunci n-au dispărut doar şi-au abandonat scrierile care îi putea incrimina, păstrând doar Evanghelia după Ioan, în versiunea conceptuală marcionită, căci exista o Evanghelia după Ioan modificat (de exemplu la bogumili, care erau urmaşii ideologiei marcioniţilor).

În această perioadă de război spiritual între cele două fracţiuni, apostolici şi eretici (117-130 AD) unele texte au fost schimbate de eretici şi la alte cărţi ale Noului Testament, ca să poată câştiga mai uşor disputa.

Exista printre unii protestanţii de acum câteva sute de ani (pe timpul Reformei lui Luther) o bănuială ca Ioan 1:1 este falsificat. Apostolul Ioan nu putea scrie o prefaţă în care să combată cele consemnate la Ioan 17:3 şi este posibil ca în original acest text suna altfel: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi ca Dumnezeu era Cuvântul" acest text fiind o aluzie la cele spuse de Domnul Isus la Ioan 14:9.

Un alt fals s-a produs la Ioan 1:14, unde anumite manuscrise vechi, chiar din secolul II AD, au "Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului Dumnezeu născut din Tatăl."

Odată ce mişcarea eretică ce s-a pornit în anul 117 şi Marcion a rescris scripturile creştine, ei şi-au putut susţine cauza. Răstălmăcind Scripturile, ei au prezentat o cauză puternică, dar falsă. Teologia lor a fost o abatere clară de la cea a bisericilor creştine apostolice evreieşti în care au crescut. Cruciada dusă de ei împotriva Dumnezeului din cărţile Vechiului Testamnet şi din Evanghelia originală, nu era pentru o cauză în care ar fi crezut neapărat, ci pentru a dovedi autorităţilor păgâne imperiale că ei nu sunt evrei, sub nici o formă, scăpând astfel de mânia persecutorilor şi de „taxa pe religia evreiască” ce trebuia să plătească orice evreu sau prozelit. Autorităţile romane au pus o astfel de taxă şi este posibil că anumiţi funcţionari i-au băgat şi pe creştinii din localităţile lor în aceelaşi segment. Dar cauza cea mai probabilă pentru care a apărut această sectă tocmai în anul 117 AD, a fost cea de a scăpa de persecuţia autorităţilor păgâne. Autorităţile păgâne au început să se intereseze de creştini în mod deosebit, după scandalul provocat de episcopul Ignatie al Antiohiei („înfocatul”), cunoscut și ca Ignatie Teoforul (35 - 117). Se spune că împăratul Traian s-a dus să aducă jertfă într-un templu păgân din Antiochia, însă Ignatie a intrat peste el şi l-a criticat, mustrându-l. El a fost arestat şi dus la Roma, pentru cercetări, unde a fost dat fiarelor din arenă. Deoarece el se considera liderul tuturor creştinilor, trimiţând scrisori pastorale în stânga şi dreapta, autorităţile au început să-i prigonească pe toţi creştinii. Ca să scape, unii s-au rupt de autoritatea lui şi s-au dezis de el, mai mult chiar, ei au format o nouă biserică, argumentul lor de forte fiind acela că ei nu sunt conectaţi sub nici o formă de iudaism, nici de scrierile sacre ale evreilor, căci ei au un alt dumnezeu.

Acest „dumnezeu” – spuneau ei, nu era Iehova al evreilor, ci acel "dumnezeu necunoscut", la care se referea Pavel în Faptele Apostolilor, în discursul său din Atena şi care a devenit cunoscut ca Iisus. Acest Iisus – spuneau ei - este „dumnezeul cel bun” din lumea nevăzută, fiind în opoziţie cu „dumnezeul cel rău” din lumea evreiască, care crează probleme şi răutate în lume. Evident că ei gafau aici în această argumentare, dar o făceau să-şi scape pielea şi averea, căci dacă se adeverea că erau creştini, erau daţi morţii şi averea le era confiscată.

Pe acest fundal, au apărut apoi discuţii intense şi tatonări între cele două biserici, care a culminat cu excomunicarea şi blestemarea reciprocă în jurul anului 130.

 

29. Context istoric: Originile mişcării moarcionite şi moştenirea marcionită în lume; REACŢIA CREŞTINĂ LA TENTATIVELE DE FALSIFICARE A SCRIPTURILOR

 

Păgânii şi autorităţile păgâne i-au simpatizat pe marcioniţi, căci din cauza evreilor s-a creat acel tumult iudaic al secolelor I – II, care a generat multe probleme în imperiu şi acum vedeau în ei un aliat important, prin faptul că aceştia au atacat cu virulenţă Biserica evreiască negând orice legătură între creştini şi evrei şi orice legătură între Dumnezeul din Vechiul şi cel din Noul Testament. Simpatia aceasta a rămas mult timp în diferite biserici, unde predicatori vestiţi, ca Ambroziu din Milan (340-397), mai trebuiau să aducă argumente puternice contra marcionismului.

Chiar şi Ieronim, traducătorul Vulgatei, urmând o tradiţie batjocoritoare din timpurile elenistice, şi-a bătut joc de Moise, spunând că avea coarne, pe când originalul ebraic spune cu totul altceva la Exod 34,29: „pe când se cobora Moise de pe muntele Sinai – iar cele două table ale mărturiei erau în mâna lui pe când se cobora de pe munte –, el nu știa că pielea de pe fața lui strălucea pentru că vorbise cu Domnul.” Versiunea greacă a Septuagintei, din secolului al III-lea î. Hr, redă expresia ebraică în grecește prin „înfățișarea feței sale”. Ambele versiuni arată clar că chipul lui Moise strălucea (în ebraică qāran, în greacă dedóxastai). Un învățat evreu din secolul al II-lea după Hristos, Aquila, redă textul ebraic la fel: qāran. Doar în traducerea latină a lui Ieronim, adică în Vulgata, lucrurile devin greu de înțeles, redarea fiind „chipul lui avea coarne” (quod cornuta esset facies sua), dacă nu am cunoaşte masinaţiunile din perioada elenistică, moştenite de mişcarea marcionită.

 

Învăţăturile lui Marcion şi al celorlalţi lideri gnostici au fost combătute de biserică prin diferite măsuri, cum ar fi prologurile anti-marcionite şi alte scrieri de apărare a credinţei. Pentru orice lider bisericesc, erezia lui Marcion era cea mai  diabolică dintre toate abatere de la adevărul apostolic. Episcopul Policarp, care a fost ucenicul apostolului Ioan a ştiut istoria reală din spatele lui Marcion, de aceea când l-a întâlnit pe Marcion – aflăm de la ucenicul lui Policarp, Iraneaus - l-a numit „primul fiu născut al Satanei.” (Robin Lane Fox, Pagans and Christians, la pag. 492.)

 

Scriitorul anonim al prologurilor „Anti-marcionite” la Evanghelii (secolul al II-lea d.Hr.) ne dă detalii importante despre evangheliştii care au scris Evangheliile şi notează o legătura pe care Marcion a avut-o cu apostolul Ioan - cum după ce l-a primit în audienţă, apostolul Ioan l-a dat afară pe Marcion, din cauza învăţăturii greşite pe care o răspândea.

 

Despre Evanghelia după Marcu

"... Marcu a consemnat, care a fost numit Colobodactylus, pentru că avea degete prea mici pentru înălțimea restului corpului său. El însuși a fost interpretul lui Petru. După moartea lui Petru însuși, același om a scris această Evanghelie în părțile Italiei”.

 

Despre Evanghelia Luca

„Într-adevăr, Luca a fost un sirian antiohian, un medic de profesie, un ucenic al apostolilor; mai târziu, însă, l-a urmat pe Pavel până la martiriul său, slujind pe Domnul fără prihană. Nu a avut niciodată soție, nu a năcut niciodată copii și a murit la vârsta de optzeci si patru de ani, plin de Duhul Sfant, in Boetia. De aceea --- desi evangheliile fusesera deja scrise ---- intr-adevar de Matei in Iudeea, dar de Marcu in Italia ---- miscat de Duhul Sfant a scris aceasta Evanghelie în părțile Ahaiei, semnificând în prefață că celelalte au fost scrise înaintea lui, dar și că era de cea mai mare importanță pentru el să expună cu cea mai mare sârguință întreaga serie de evenimente din narațiunea sa pentru credincioșii greci, deci că ei nu vor fi duși în rătăcire de momeala fabulelor evreiești sau, ademeniți de fabulele ereticilor și de solicitările stupide, să se îndepărteze de adevăr. Și așa, imediat, la început, a preluat istorisirea extrem de necesară de la nașterea lui Ioan, care este începutul Evangheliei, înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, și a fost tovarăș în desăvârșirea poporului, la fel și în introducerea botezului și tovarăș în martiriu. Despre această dispoziție, profetul Maleahi, unul dintre cei doisprezece (e vorba de profeţii minori, adică cei care au scris mai puţin), menționează cu siguranță. Și într-adevăr, după aceea, același Luca a scris Faptele Apostolilor. Mai târziu, apostolul Ioan a scris Apocalipsa pe insula Patmos, iar apoi Evanghelia în Asia.”

 

Despre Evanghelia lui Ioan

„Evanghelia lui Ioan a fost descoperită și dată bisericilor de Ioan pe când era încă în trup, după cum Papias din Ieropole, ucenicul apropiat al lui Ioan, a relatat în "Exoterice", adică în ultimele cinci cărți (exoteric înseamnă explicaţiile date din interior şi făcute accesibile sau destinate tuturor; informaţii explicate pentru publicul exterior). Într-adevăr, el (adică Papias) a scris Evanghelia, în timp ce Ioan dicta cu grijă. Dar ereticul Marcion, după ce a fost condamnat de el (adică de apostolul Ioan) pentru că îi învăța contrariul, a fost izgonit de Ioan. Căci el [Marcion] îi adusese scrieri sau scrisori [la Ioan] de la fraţii care erau în Pont.

(Textul publicat de De Bruyne în Revue Bénédictine 40 (1928), p.193ff.)

 

Într-un studiu de caz pe Marcion am putea sumariza următoarele:

- Mişcarea ce a pornit în anul 117 AD, s-a divizat în zeci de secte, în secolul II AD, fiind cunoscute circa 70 dintre ele. Cea mai virulentă şi numerică dintre ele fiind secta marcionită.De fapt terenul a fost pregătit cu mult timp înainte de un anume Tebuthis. Hegesippus, un scriitor creștin-evreu al secolului al II-lea, evocă și el mult din istoria creștină timpurie a bisericii. El a scris despre un om, pe nume Tebuthis, care fiind nefericit că nu a fost ales episcop al Ierusalimului, după moartea lui Iacov (post Christum 69), a început a chestiona pe furiş şi a pune sub semnul întrebării învăţăturile creştine. El n-a părăsit biserica apostolică, ci lucra pe furiş în poporul lui Dumnezeu, strecurând idei şi practici eretice printre creştini, împrumutate de la celelalte secte evreieşti.

- Hegesippus scria cu necaz că acest om a stricat biserica şi era ferm convins că toţi ereticii cu vederi gnostice se trag în cele din urmă, de la acest individ. Legătura teologică de origine eretică dintre Tebuthis şi Marcion s-a făcut prin sirianul gnostic, Cerdo. Deci nu era vorba de o tradiţie lăsată de apostolul Pavel, care ar fi fost deformată între timp, cum argumenta Marcion. El şi alţi lideri gnostici pedalau mult pe ideea unei "cunoaşteri secrete", care era asociată cu "tradiţia apostolică ascunsă” şi disponibilă doar celor „iniţiaţi". Marcion, precum Valentenius şi ceilalţi lideri sectari, au afirmat că ei posedă o cunoaştere care le-a fost transmisă tainic de la apostolii Domnului Isus. Biserica apostolică a reacţionat respingând această supoziţie a "cunoaşterii secrete " care a fost născocită de lideri gnostici şi a întărit "tradiţia apostolică”, bazându-se pe scrierile Noului Testament.

- Marcion a fost excomunicat din cadrul Bisericii din Roma în anul 144 d.Hr., cu o excomunicare definitivă, care nu se putea revoca.

- Biserica a respins cu vehemenţă învăţăturile lui Marcion, şi i-a restituit generoasa donaţie pe care a făcut-o.

- Marcion a folosit averea sa în încercarea de a-l imita pe apostolul Pavel, făcând dese turnee şi activităţi misionare pentru a răspândi versiunea sa asupra creştinismului şi a avut succes. După cum arăta Tertullian, el a făcut atâtea biserici "aşa cum îşi fac viespile cuiburi." A făcut biserici în Roma, Cartagina, Nicomedia, Smirna, Frigia, Gartyna, Antiohia, în Iudeea şi în Siria, iar în unele părţi, marcioniţii chiar au depăşit la număr membrii bisericilor apostolice; bazându-se doar pe convertiri, arată că ideile lui Marcion au avut o atracţie puternică.

- Teologia din mişcarea marcionită a devenit cunoscută şi ca maniheism, după ce un lider persan pe nume Mani, a îmbrăţişat erezia. Ramura eretică a maniheismului s-a răspândit foarte mult în Africa şi Asia, devenind chiar religia de stat în imperiul turcmen (secolul VIII). În Europa, Kievul a fost un important centru maniheist (secolul IX-X).

- O altă ramură a marcioniţilor au fost pavliceenii (pauliceenii) cunoscuţi în Europa ca bogumili şi catari. Ei şi-au creat un stat propriu în Orient şi au luptat mult timp cu Imperiul Bizantin. După ce au fost înfrânţi, rămăşiţele lor au fost mutate în Balcani, de unde ideologia s-a răspândit la popoarele slave, în zone ca Croaţia, Bosnia, Serbia, Cehia, Ucraina, dar şi în cele două Valahii, Italia, Franţa, etc.. Au avut două ramuri, unii acceptau doar Evanghelia după Ioan, alţii aveau un fel de Nou Testamanet (ambele scrieri fiind modificate de liderii lor).

 

30. Cum ne raportăm la avertizarea Domnului nostru Iisus Hristos din Luca 20:46. "Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi)”?

 

Savanții care se ocupă cu textele vechi ale Bibliei şi cărţile vechi creştine, au arătat că în antichitate au existat multe încercări de a modifica textul Bibliei pentru a suna conform doctrinelor elaborate sau sprijinite de falsificatori. Acesta nu a fost doar în cazul lui Marcion din Sinope, ci chiar şi în cazul unor foşti marcioniţi, care s-au alipit de „Biserică” şi au devenit creştini celebrii, cum este cazul lui Augustin din Hipona, cunoscut şi ca „fericitul Augustin” sau „sfântul Augustin”. Acest Augustin a fost un fost marcionit, din ramura maniheistă, originar din Africa de Nord (354 – 430), care ataşându-se de „Biserică”, a vrut ca Ioan 17:3 să fie schimbat şi să sune ca în Biblia modificată a marcioniţilor, pentru a spune că Tatăl și Isus este singurul Dumnezeu adevărat. Din fericire, nu i-a reuşit "fenta", însă dacă „Biserica” n-ar fi vegheat, ci i-ar fi dat mână liberă la ceea ce dorea el, atunci astăzi am fi avut versiunea marcionită la Ioan 17:3. Se ştie că bogumilii – care erau descendenţii liniei marcionite – aveau o altă versiune a Evangheliei după Ioan. Cu aşa ceva a vrut să ne pricopsească şi fostul maniheist, Augustin.

Versiunea nesfântului fost maniheist, a lui Augustin din Ioan 17:3, este un exemplu clar de corupere a Scripturii, iar el este un instigator la fals doctrinar şi de astfel de „cărturar” trebuie să ne „păzim”.

 

Deoarece Satan Diavolul n-a stat cu mâinile în sân, „cărturarii” Marcion şi Augustin nu sunt cazuri izolate, ei sunt doar nişte proponenţii de seamă care au instigat la modificarea Bibliei. Un prezbiter ce a trăit la Roma în secolul II AD, pe nume Gaius, ne dă o listă importantă de „cărturari” care au modificat Sfintele Scripturi, el însuşi fiind un „cărturar” care agita lumea creştină împotriva cărţii Apocalipsa, pe care nu o vedea biblică. Practica aceasta infamă de a modifica Biblia sau de a scoate cărţi întregi din ea sau de a adăuga cărţi dubioase la ea, sau a adăuga sau scoate anumite versete din ea, a fost recunoscută şi de „cărturarul” Origen, care a trăit în secolul II-III şi s-a verificat de către savanţi şi se poate documenta din istorie ca fiind adevărată. Însă nici Origen nu este privit cu ochi buni, planând chiar şi asupra lui o bănuială. Dacă aşa de mulţi „cărturari” se ocupau cu lucruri dubioase, nu e de mirare că Augustin a vrut să continue această tradiţie, de care trebuie să ne „păzim”.

Din sursele antice azi este dovedit cu certitudine că unii au avut în minte să modifice Sfintele Scripturi, pentru scopuri de interpretare personală.

Sursa despre modificarea infamă propusă de Augustin o putem găsi în cartea Părinții Niceni și Post-Niceni, seria 1, vol.7, Sf. Augustin: Prelegeri sau Trac¬tate despre Evanghelia După Sfântul Ioan, tratat CV, capitolul XVII.1-5, paragraful 3, tradus în engleză de reverendul John Gibb, D.D.

Iată cuvintele „cărturarului” Augustin: „Și aceasta”, adaugă Isus, „este viața veșnică, ca să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” Ordinea potrivită a cuvintelor este: „Ca să Te cunoască pe Tine și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis, ca singurul Dumnezeu adevărat”. Prin urmare, Duhul Sfânt este înțeles și el, pentru că El este Duhul Tatălui și al Fiului, ca iubire substanțială și consubstanțială a ambilor. Căci Tatăl și Fiul nu sunt doi dumnezei, nici Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt sunt trei dumnezei; dar Treimea însăși este singurul Dumnezeu adevărat.”

Mulți nu au auzit niciodată despre acest fapt trist despre Augustin, care arată conduita sa nesfântă.

 

Faptul că azi mulţi creştini de seamă cu vocaţia de „cărturari” apără cu îndârjire anumite versete modificate de aceşti „cărturari” dubioşi din antichitate (secolele II-V AD) şi chiar doresc să le repună în Biblie în forma lor modificată, eretică, cum ar fi repunerea formei „singurul Dumnezeu născut” în Ioan 1:14, arată că porunca Domnului nostru Iisus Hristos este de mare actualitate:

Luca 20:45. Atunci a zis ucenicilor Săi, în auzul întregului norod:

46. "Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;

47. şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă."

 

 

31. Cum au stricat unii Biblia? Dovezi ale falsificării Vechiului Testament şi Noului Testament (partea 1)

 

"Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos." (2Corinteni 2:17)

 

Există oare dovezi ale falsificării Vechiului Testament şi Noului Testament, aşa cum a arătat apostolul Pavel? Cu siguranţă!

 

Ne place sau nu ne place există multe dovezi că anumite copii ale Vechiul Testament şi Noul Testament au fost falsificate pe alocuri, de aceşti necredincioşi, pe care apostolul Pavel îl declară ca fiind „cei mai mulţi”. Însă unii îl desfiinţează pe apostol dovedind prin asta un dispreţ arogant împotriva tuturor evidenţelor, atât biblice, cât şi istorice şi se agită indignaţi şi contrar tuturor evidenţelor, inclusiv biblice, spun că "Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva", deci ceea ce spunea Pavel aici la 2Corinteni 2:17, nu poate fi adevărat.

 

Deşi unii se cramponează cu disperare pe ideea că „Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva” (fără să ţină morţiş să o demonstreze), există suficiente dovezi clare că în traducerile numite Septuaginta şi Pentateuchului Samaritean există cuvinte schimbate sau adăugate în anumite lucruri, faţă de textul ebraic. Vedem prin asta că Dumnezeu a permis libertate de manifestare traducătorilor şi copiatorilor manuscriselor Vechiului Testament. De ce a permis Dumnezeu aşa ceva nu ştiu, dar mă bizuiesc pe înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu (Efesesni 3:10) şi sunt încredinţat că El a procedat corect. De ce n-ar fi făcut-o şi în cazul Noului Testament? Şi aici vreau să fac o notă importantă: "a permite" nu înseamna „a fi de acord” cu această practică păcătoasă.

Dovezi în acest sens, cu privire la schimbările făcute în Vechiul Testament:

Cea mai timpurie traducere a textelor biblice, a fost traducerea "Septuaginta". Septuaginta este o traducere a textului Vechiului Testament din ebraică în greacă. Cercetătorii Septuagintei consideră că ea este o traducere care prezintă variaţiuni faţă de Textul Masoretic şi Sulurile de la Marea Moartă (texte ebraice), în special în ani. Există mai multe ramuri ale manuscriselor Septuagintei, din cauza încercărilor de recenzie a ei, recenzii făcute pentru a se armoniza textul Septuagintei cu textele antice evreieşti. Septuaginta este o traducere care pe alocuri traduce interpretând, modifică pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi. Diferenţa de ani este semnificativă, cine nu crede să citească următoarea listă, cu atenţie:

Genesa (Facerea) 5 Textul ebraic versus textul grec (LXX)

Textul ebraic 3 La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set.   Textul grec 3 Adam a trait doua sute treizeci de ani si atunci i s-a nascut un fiu dupa asemanarea sa si, dupa chipul sau si i-a pus numele Set.

4 După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.        4 Zilele pe care le-a trait Adam dupa nasterea lui Set au fost sapte sute de ani si i s-au nascut fii si fiice.

5 Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit.           5 Iar de toate, zilele vietii lui Adam au fost noua sute treizeci de ani si apoi a murit.

6 La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos.     6 Set a trait doua sute cinci ani si i s-a nascut Enos.

7 După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani şi a născut fii şi fiice.       7 Dupa nasterea lui Enos, Set a mai trait sapte sute sapte ani, si i s-au nascut fii si fiice.

8 Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.   8 Iar de toate, zilele lui Set au fost noua sute doisprezece ani si apoi a murit.

9 La vârsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan.      9 Enos a trait o suta nouazeci de ani si atunci i s-a nascut Cainan.

10 După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani şi a născut fii şi fiice.       10 Dupa nasterea lui Cainan, Enos a mai trait sapte sute cincisprezece ani si i s-au nascut fii si fiice.

11 Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit.           11 Iar de toate, zilele lui Enos au fost noua sute cinci ani si apoi a murit.

12 La vârsta de şaptezeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel.   12 Cainan a trait o suta saptezeci de ani si atunci i s-a nascut Maleleil.

13 După naşterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; şi a născut fii şi fiice.          13 Dupa nasterea lui Maleleil, Cainan a mai trait sapte sute patruzeci de ani si i s-au nascut fii si fiice.

14 Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani; apoi a murit.       14 Iar de toate, zilele lui Cainan au fost noua sute zece ani si apoi a murit.

15 La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared.        15 Maleleil a trait o suta saizeci si cinci de ani si atunci i s-a nascut Iared.

16 După naşterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.       16 Dupa nasterea lui Iared, Maleleil a mai trait sapte sute treizeci de ani si i s-au nascut fii si fiice.

17 Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit.           17 Iar de toate, zilele lui Maleleil au fost opt sute nouazeci si cinci de ani si apoi a murit.

18 La vârsta de o sută şaizeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh.         18 Iared a trait o suta saizeci si doi de ani si atunci i s-a nascut Enoh.

19 După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.      19 Dupa nasterea lui Enoh, Iared a mai trait opt sute de ani si i s-au nascut fii si fiice.

20 Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit.           20 Iar de toate, zilele lui Iared au fost noua sute saizeci si doi de ani si apoi a murit.

21 La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala.           21 Enoh a trait o suta saizeci si cinci de ani, si atunci i s-a nascut Matusalem.

22 După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice.          22 Si a umblat Enoh inaintea lui Dumnezeu, dupa nasterea lui Matusalem, doua sute de ani si i s-au nascut fii si fiice.

23 Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani.          23 Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani.

24 Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.           24 Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu.

25 La vârsta de o sută optzeci şi şapte de ani, Metusala a născut pe Lameh.    25 Matusalem a trait o suta optzeci Si sapte de ani si atunci i s-a nascut Lameh.

26 După naşterea lui Lameh, Metusala a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani; şi a născut fii şi fiice.          26 Dupa nasterea lui Lameh, Matusalem a mai trait sapte sute optzeci si doi de ani si i s-au nascut fii si fiice.

27 Toate zilele lui Metusala au fost de nouă sute şaizeci şi nouă de ani; apoi a murit.           27 Iar de toate, zilele lui Matusalem, pe care le-a trait, au fost noua sute saizeci si noua de ani si apoi a murit.

Acelaşi lucru se repetă şi la Geneza capitolul 11.

De exemplu la versetul 14 şi 15 textul ebraic ne dă 30+403=433, însă textul grec ne dă 130+330=460. Ambele nu pot fi adevărate! Cineva a modificat intenţionat textele, căci aşa ceva nu poţi face din greşeală.
"Pentateuchul Samaritean" este o traducere antică în samariteană a Vechiului Testament. Traduce modificând pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi.

"Targumurile Aramaice" sunt traduceri antice în aramaică a Vechiului Testament. Pe alocuri traduc interpretând şi greşit. Nu e de mirare de ce diferiţi autori păgâni, atei sau musulmani au acuzat atât pe evrei cât şi pe creştini că au falsificat Scripturile.

Iată alte dovezi în acest sens:

1. Diversitatea felurită a manuscriselor

O relatare din Talmud (este o carte veche evreiasca), spune că în curtea celui de al doilea Templu din Ierusalim au fost găsite trei manuscrise diferite cuprinzând Tora - cărtile scrise de Moise, având diferenţe între ele; diferenţele dintre cele trei versiuni au fost uniformizate în urma unor adunări ale celor înţelepţi. Altfel spus, din trei versiuni diferite s-a făcut o singură versiune. Se pune întrebarea “Oare cât de corect?”.

Se spune că Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Torei într-o altă limbă, iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus din Egiptul ptolemaic. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a urmat, deorece textele nu au putut fi traduse aşa cum ar fi trebuit.

 

2. Existenţa unor modificări a textelor din versiunea greacă Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează:

 

O sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim

"Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine."

 

S-ar fi putut, dar s-ar fi vrut, pentru că traducătorii au urmărit să fie pe placul regelui, care a finanţat traducerea. 

 

O altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ aceeași perioadă

"În ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile."

 

AMBROZIU DE MILAN, 330-397, Exaemeron III, 5, 20, este critic referitor la textul tradus de cei LXX şi cunoaşte mai multe locuri schimbate, decât cele 13 menţionate în tradiţia rabinică.

El scria: "Putem constata cu ușurință că cei LXX de traducători ai textelor Scripturii în grecește au făcut numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe completări pe alocuri."

 

Găsim nişte lucruri tulburătoare în opera unui poliglot şi om de cultură eminent, evreu de origine, Episcopul EPIFAN DE SALAMINA (310-403), De Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242, care ne spune cu nonşalanţă că traducătorii de la LXX fie au eliminat, fie au adăugat anumite cuvinte.

"Un număr de 72 de oameni, în partea de sus a insulei Pharos, în fața Alexandriei, în 36 de căsuțe, închiși de la răsăritul soarelui până la apus, când venea seara, erau transportați în 36 de bărci la palatul lui Ptolemeu Philadelphus. Luau cina cu el și mergeau la culcare

doi căte doi în 36 de camere. Toate acestea erau pentru a evita sa se sfătuiască între ei și astfel, de la începutul și până la sfârșitul lucrului să traducă fără nicio intervenție străină.

Ptolemeu despre care este vorba, construise cele 36 de căsuțe pe partea cealaltă a apei, pe o insulă, și-i închisese pe traducători doi câte doi, după cum am spus, iar cu ei închisese de asemenea și doi sclavi pentru a le pregăti mesele și a fi în slujba lor, precum și niște stenografi. În aceste căsuțe, în loc să spargă ferestre în pereți, a deschis pe acoperiș ceea ce se numește lucarne (mici ferăstruici). În aceste condiții, închiși cu cheia de dimineața până seara, au înfăptuit traducerea. Fiecărei perechi îi era atribuită o carte, de pildă, Facerea lumii, unei perechi; Ieșirea copiilor lui Israel, unei alte perechi; Leviticul, unei alteia și așa mai departe. Astfel au fost traduse cele 27 de cărți, proverbe și sentințe, 22, dacă numărăm după alfabetul evreilor... Când lucrarea a fost isprăvită, regele s-a așezat pe un tron înalt, 36 de lectori s-au așezat pe pământ având în mâini cele 36 de copii ale fiecărei cărți, un altul având în mână o copie a versiunii ebraice corespunzătoare. Un cititor citea, ceilalți urmăreau: nu s-a aflat nicio diferență și printr-o minune

nemaipomenită a lui Dumnezeu s-a văzut că a fost datorită darului Duhului Sfânt că acești oameni au fost întru toate în acord în traducere, acolo unde era adăugat un cuvânt,

toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. Pentru a vă face să înțelegeți ceea ce vă spun, adică faptul că au tradus într-un mod impecabil, datorită unei intervenții divine și în acord cu Duhul Sfânt, în mod unanim, fără divergențe între ei, vă voi demonstra în puține cuvinte, pentru ca apoi, fiind bine informați și convinși, să aprobați afirmațiile mele... Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor care într-o zi vor trebui să vină la credința în Dumnezeu și la moștenirea vieții a cărei izvor sunt cuvintele Vechiului și al Noului Testament... Trebuie să dăm mai multe detalii despre toate aceste subiecte; cunoașterea

acestor personaje vă va fi utilă... și vă va dezvălui numele fiecăruia, originea, data, familia lor și cum au ajuns să lucreze la această traducere. Primii care au tradus Sfânta

Scriptură din ebraică în grecește erau 72 și au înfăptuit această primă traducere sub Ptolemeu Philadelphus; au fost aleși din cele 12 triburi ale lui Israel, câte șase din fiecare

trib, după cum scrie Ariste în lucrarea sa."

 

Să ne uităm încă odată la ce s-au pretat aceşti scribi:

"... acolo unde era adăugat un cuvânt,

toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. (...)

Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...).

 

Nu este de mirare atunci, caracterizarea pe care le-o face Mântuitorul, când spunea, despre continuatorii (ucenicii) acestora: 

Luca 20:

46. "Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi), cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;

47. şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă."

 

32. Cum au stricat unii Biblia? Dovezi ale falsificării Vechiului Testament şi Noului Testament (partea 2)

 

Având în vedere prezentarea de la partea 1, cât de siguri putem fi că nu s-a mai perpetuat această practică scribală şi în perioada Noului Testament?

 

Să vedem câteva mărturii care punctează răspunsul

1. Avertizările din Biblie

- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, chiar şi în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)

- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)

- Condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)

 

2. Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi

 

3. Mărturia manuscriselor, confirmă mărturia cărturarului Origen, secolul II-III, care a scris astfel despre această chestiune: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sunt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere"

 

4. Mărturia scribilor. Scribii care copiau textul Noului Testament, aveau diferite metode de a marca sau sesiza un text dubios sau nesigur în redare, uneori scriind notiţe marginale. De obicei un text nesigur era pus între două puncte, aflate la mijlocul literelor, cum avem de exemplu ta textul din Matei 28:19 în Codex Sinaiticus (secolul IV). Codex Vaticanus (secolul IV) are o notă marginală în acest sens, la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"

 

5. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: pe timpul lui Iustin Martirul, care a trăit între cc. 85-160, filozoful Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult". Origen nu l-a combătut, ci a confirmat spusele filozofului: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime,...” (Origen, Contra lui Celsus)

 

6. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice

Dovezile despre coruperea sau falsificarea Noului Testament le puteţi găsi în următoarele lucrări:

- Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui

-Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament

 

7. Dovezi din istoria creştinismului

O mărturie grăitoare o găsim la Eusebius. Un observator şi un comparator atent al manuscriselor nu poate decât să fie de accord cu ce a scris cineva în temă: ”Ceea ce nu reușim să realizăm astăzi este că în această perioadă, fiecare document a fost editat și revizuit pentru a confirma doctrina Bisericii Romane. Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele bisericesc Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului Însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".

 

Un alt loc, ce vorbeste de la sine, îl găsim prin John William Burgon, care îl citează pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".

8. Poziţia Bisericii în chestiune

Mai multe consilii bisericeşti s-au ocupat de această tematică, arătând prin asta fără tăgadă, că problema exista şi era serioasă. Amintesc aici, doar de Conciliul de la Antiochia (267) şi Conciliul de la Niceea (325). Un papă de la Roma a înceract să readucă la viaţă Biblia Patripassienilor, care a fost combătută la Conciliul de la Antiochia, deoarece în această Biblie se susţinea că Isus este Dumnezeu Tatăl şi acest papă era fan al acestei idei. Însă Conciliul Cardinalilor săi i s-a opus şi după moartea papei, au ascuns traducerea în Biblioteca Vaticanului.

 

33. De ce se răspândește versiunea veche a lui Matei 28:19 în întreaga lume?

 

Matei 28:19 – Chestionarea autenticităţii şi a unui fals

O versiune veche a textului din Matei 28:19 circulă în întreaga lume de câteva decenii (şi printre români):

„Duceţi-vă, deci, şi faceţi ucenici din toate neamurile în numele Meu, 20 învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit; şi iată, Eu sunt cu voi mereu, până la sfârşitul veacului.”

 

Care este textul original din Matei 28:19?

La 16 decembrie 2013 a apărut o carte de George Card care conține dovezi adunate pe parcursul a 20 de ani de cercetare că textul original din Matei 28:19 a fost schimbat din „în numele meu” la expresia "în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". Din „Sfântul Noul Testament Apostolic” Pentru mai multe informații vizitați www.apostolic-bible.com

sau descărcaţi documentul redactat de Grzegorz Kaszyński (30 August 2021)

MATTHEW 28:19,20

96 VERSIONS WITH THE SHORTER ENDING

http://www.apostolic-bible.com/Mt%2028.19%20short%20ending.pdf

Dar există dovezi că acest lucru ar fi putut fi făcut? Da. Sunt multe astfel de cazuri. Iată câteva dintre ele prezentate în cele ce urmează.

Biblia ne arată că numele Domnului Isus este nu numai important, ci şi esenţial în ce priveşte mântuirea:

„În numele LUI națiunile își vor pune speranța” Matei 12:21

„veți fi urâți de toate națiunile din cauza numelui MEU.” Matei 24:9

„Du-te, căci el este un vas ales de-al meu, ca să poarte numele MEU înaintea neamurilor” Fapte 9:15 (Textul Bizantin)

„pocăința pentru iertarea păcatelor va fi proclamată în numele LUI tuturor națiunilor” Luca 24:47

„Pocăiți-vă și botezați-vă, fiecare dintre voi, în numele lui ISUS HRISTOS.” Fapte 2:38

„nu fuseseră botezaţi decât în ​​numele DOMNULUI ISUS.” Fapte 8:16

„oricine crede în El primește iertarea păcatelor prin numele SĂU.... a poruncit să fie botezați în numele lui ISUS HRISTOS.” Fapte 10:43,48

„au fost botezați în numele DOMNULUI ISUS.” Fapte 19:5

„Ridică-te, fii botezat și spală-ți păcatele, chemând numele LUI.” Fapte 22:16

„am primit har și apostolie pentru a chema toate neamurile la ascultarea care vine din credință de dragul numelui SĂU.” Romani 1:5

„Sau nu știți că toți cei care am fost botezați în HRISTOS ISUS am fost botezați în moartea LUI?” Romani 6:3

„Pavel nu a fost crucificat pentru tine, nu-i așa? Sau ai fost botezat în numele lui Pavel?”1 Corinteni 1:13

„orice veți face, fie cu cuvântul, fie cu fapta, faceți totul în numele Domnului ISUS, mulțumind lui Dumnezeu Tatăl prin EL.” Coloseni 3:17

 

Numele Domnului nostru, „Isus”, tradus din ebraică, înseamnă „Yehowah (Dumnezeu) mântuiește”. Nu deoarece Isus este Yehowah, cum cred greşit unii, ci deoarece reflectă cel mai mare adevăr despre mântuire, arătând clar şi desluşit cine este Autorul Mântuirii noastre: Dumnezeu, care este Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Domnul nostru Isus este „mântuirea” prin care lucrează Dumnezeul său. Mântuitorul Domnului Isus a fost chiar Dumnezeul său, care l-a înviat din morţi, arătând clar şi desluşit că Dumnezeu este Mântuitorul tuturor. Dar Dumnezeu a dat Fiului său această autoritate a sa, adică puterea de a mântui, de aceea este numele Domnului Isus atât de mare:

Filipeni 2:9. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;

10. pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,

11. şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

 

Neânţelegând cum stau lucrurile, unii şi-au permis să modifice o frază din Biblie, care arăta la fel ca celelalte citate mai sus, cât de important este numele Domnului nostru, Fiul unic-născut al lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu care cunoaşte orice mişcare a inamicului său, care este Satan Diavolul, ne descoperă cum au stat lucrurile. Astăzi mulți sugerează şi pe motive întemeiate, că originalul din Matei 28:19 a fost „în numele meu (ISUS)”, bazat pe armonia Bibliei și sursele antice de la episcopul Eusebiu, episcopul Aphraates Sirianul și alții.

 

Căci, dacă citirea „în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh” este ceea ce li s-a poruncit celor unsprezece ucenici ai lui Isus să facă, atunci de ce nu există nicio dovadă că au făcut vreodată ceea ce a poruncit El și de ce există doar dovezi care indică faptul că ucenicii lui Isus au procedat altfel? Mai mult, de ce există și dovezi contextuale și interne care sugerează cu tărie că Matei nu a scris niciodată aceste cuvinte?

Vă daţi seama că cei care au făcut falsul, au luat măsurile de rigoare ca să ascundă textul original. Deci numărul manuscriselor şi tot tacâmul legat de ele, nu este relevant. Paginile lipsă din mss. vechi arată exact acest lucru. Ele erau prea valoroase ca să fie arse, dar şi prea periculoase cu acel text, aşa că au scos ultima filă din Ev. după Matei.

Acesta este un alt argument pentru a susține ipoteza falsificării.

„În singurul Codice (versiune) în care am fi păstrat o versiune mai veche, și anume în versiunea Sirian-Sinaitică, precum și în cel mai vechi manuscris Latin (Vetus Latina), paginile care conțin sfârșitul lui Matei lipsesc.” (F.C. Conybeare).

Din nefericire, aceeași soartă a avut și Biblia Gotică a episcopului goților, Ulfila, din care atât cât s-a păstrat, nu conține ultimul capitol al lui Matei și primul din Ioan, după cum era de așteptat. Cine a făcut ca aceste pagini să dispară din vechile codice și de ce?

În Codex Sinaiticus (sec IV) textul "în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" este pus între două puncte aflate la mijlocul literelor, ceea ce indica un marcaj de text suspect.

Există mai multe citate diferite din secolele IV-VI (doi episcopi, un calugar şi un papă), cu referire la botezul făcut numai în numele Domnul Isus. Şi există o mărturie clară din secolul VI, spusă de un papă de la Roma, ca în timpul său foarte mulţi erau botezaţi doar în numele lui Isus, pentru care autorităţile catolice au dus o luptă constantă în ţinuturile de Vest ale creştinătăţii.

Siteuri biblice de specialitate recomandate:

http://www.csntm.org/manuscript

http://biblehub.com/

http://www.biblequery.org/

http://earlychristianwritings.com/e-catena/

 

34. Pe ce ne bazăm când predicăm despre mântuire?

 

“Şi viaţa veşnică este aceasta, să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care l-ai trimis tu.”

Ioan 17:3

“Sfinţeşte-i prin adevăr: cuvântul tău adevăr este.”

Ioan 17:17

Vedem din aceste două citate că obţinerea mântuirii se leagă de cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Fiului său şi de sfinţirea pe care o face Cuvântul lui Dumnezeu, care este adevărul. Fundamentul tuturor predicilor Bisericii (Adunării) lui Dumnezeu în Isus Christos este acela de a-l face de cunoscut pe Dumnezeu şi pe Fiul Său din Sfintele Scripturi. Nu poate fi o altă bază pentru predicile Bisericii (Adunării) lui Dumnezeu în Isus Christos, decât Biblia. De aceea, bazele credinţei noastre este Biblia, Cartea Cărţilor, Sfintele Scripturi.

Deoarece pe parcursul timpului s-au iscat diferite păreri contradictorii cu privire la credinţă, Sinodul de la Toulouse din 1229, convocat de Biserica Catolică a luat dreptul oamenilor consideraţi laici, de a citi Sfintele Scripturi: „De asemenea, interzicem ca laicilor să li se permită să aibă cărțile Vechiului sau Noului Testament; În plus, interzicem cu strictețe să se posede orice traducere a acestor cărți.”

În declaraţia Sinodului de la Tarragona din 1234, în canonul al doilea, se stipula: „Nimeni nu poate deține cărțile Vechiului sau Noului Testament în limba romană, iar dacă este cineva care le deține trebuie să le returneze episcopului local în termen de opt zile de la promulgarea acestui decret, ca să fie ars, fie că este duhovnic sau mirean, fiind bănuit până când va fi înlăturat (cercetat) de orice bănuială”.

Conciliul de la Trent (1545-1564) a interzis Biblia cu următoarele cuvinte:

„Oricine îndrăznește să citească sau să păstreze în posesia sa acea carte (Biblia), fără o astfel de licență, nu va primi iertare [de păcate] până când nu o va da episcopilor săi.”

 

Ce este de făcut pentru a elimina diferenţele de opinie? Când bisericile şi fraţii discută în contradictoriu, deseori nu ajung la un numitor comun, deoarece nu au o bază comună la discuţii, Biblia. Adică, unii cred că discută din Biblie, dar în realitate ei încercă să-şi îmbrace argumentările în nişte versete biblice, care fie sunt greşit înţelese de ei, fie nu au fost traduse corespunzător în limba română (sau în alte limbi) şi astfel ei susţin ideile traducătorului şi nu mesajul din textul ce a  fost tradus. Şi uneori - trebuie să o spunem neapărat şi accentuat şi pe aceasta - textul ales de traducătorul român a fost alterat, existând bineânţeles şi varianta corectă în manuscrise, dar traducătorul fie nu a ştiut de ea, fie a ales o variantă greşită, după bunul plac şi nu după cum ar fi fost corect şi cinstit să o facă. Dacă ştia de o altă variantă, dar nu era de acord cu ea, şi el era corect, putea preciza la nota de subsol, că uite fraţilor, mai există o varianta de redare, sau poate chiar doua uneori, dar eu nu sunt de acord cu ele.

 

Aşadar atunci când discutăm din Biblie, în primul rând trebuie să avem în vedere textul corect şi interpretarea corectă. Dacă nu avem un text redat corect, nu putem avea nici interpretarea corectă. Un frate în vârstă a recomandat să consultăm întotdeauna mai multe traduceri şi astfel posibilitatea de a greşi se restrânge. Acolo unde fraţii pun accent pe verificarea textelor traduse, contrazicerile dispar.

 

Numai adevărul ne poate ajuta în orice discuţie, să nu ne amăgim singuri, căci Dumnezeu este imparţial şi urăşte neadevărul. Cine îşi caută adevărul său şi îndreptăţirea sa în orice situaţie, nu porneşte bine. Întotdeauna trebuie lăsat loc şi pentru varianta B sau chiar C. Lucrurile trebuie cântărite bine şi nu în pripă, căci suntem avertizaţi: Blestemat sa fie cel ce face cu nebagare de seama lucrarea DOMNULUI, (Ier.48:10). Aşadar trebuie să fim cu băgare de seamă în toate şi mai ales la traducerea Cuvântului lui Dumnezeu.

 

Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos s-a rugat Tatălui său ceresc, pentru ca el să-i sfinţească pe ucenici prin adevăr (Ioan 17:17). Adevărul are ramificaţii în toate domeniile, de aceea putem vorbi de un set de adevăruri. Acest măreţ set de adevăruri se află înmaganizat în Biblie, care este supranumită pe drept cuvânt “Sfintele Scripturi” (2Timotei 3:15) şi “Cuvântul lui Dumnezeu” (Matei 15:6, Luca 5:1, Fapte 4:31).

Biblia se recomandă singură, ca întreg, după cum este scris “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2Timotei 3:16).

 

Apostolii şi ucenicii care au redactat cărţile Noului Testament au fost insuflaţi şi ei de către duhul lui Dumnezeu, de aceea Noul Testament a fost ridicat de Tatăl la rang de Sfânta Scriptură alături de cărţile Vechiului Testament; astfel avem Cuvântul lui Dumnezeu întregit (Fapte 6:2,7, Fapte 13:46, 2Corinteni 2:17, Efeseni 6:17, Coloseni 1:25, 1Tesaloniceni 2:13).

 

Să ne bazăm pe “Toată Scriptura”, căci este o deviză înţeleaptă şi chiar mai mult, este o poruncă inspirată de Dumnezeu! Dacă vrem o Biserică sănătoasă şi nu una bolnavă şi adormită, atunci dragi fraţi şi surori înapoi la întreaga Biblie! Nu trebuie folosit doar Noul Testament, ci întreaga Biblie, pentru că adevărată este această rostire memorabilă:

"Nu există armonie în Biblie, decât atunci când foloseşti toată Biblia."

Ce înseamnă asta? Că nu poţi separa agrumentele din Noul Testament, când interpretezi Vechiul Testament şi viceversa. Dacă vrei să-ţi meargă motorul, nu-l separi de caroserie. Într-adevăr, pentru noi, creştinii, Noul Testament este ca motorul unei maşini, dar fără locul lui în caroserie, adică alături de Vechiul Testament, nu valorează nimic. Pur şi simplu, nu va merge!

 

Grupările care au necinstit o parte sau alta din întreaga Biblie, au dispărut de pe scenă (gnosticii, maniheiştii, marcioniţii, sâmbătarii unitarieni din Transilvania care au respins inspiraţia divină a Noului Testament, şi venirea din cer a Fiului lui Dumnezeu (etc.), iar alţii care au deformat adevăratul sens al cărţilor Vechiului Legământ, ca origeniştii, au dispărut şi ei. De aceea nu avem voie să etichetăm cărţile Vechiului Legământ (sau viceversa) ca fiind o revelaţie inferioară, ci să le cinstim aşa cum se cuvine, sunt Cuvântul lui Dumnezeu, Sfintele Scripturi!

Auziţi şi vedeţi bine ce scrie în Sfintele Scripturi dragi fraţi şi surori, bazele credinţei noastre creştine stau pe „Toată Scriptura”. Nu trebuie să ne lăsăm orbiţi de prejudecată, nici de credulitate, ci trebuie să avem un duh înţelept de analiza (Fapte 17:11).

Biblia este unitatea noastră de măsură, este etalonul nostru în ce priveşte credinţa. Orice învăţătură, profeţie sau conduită trebuie verificată cu Biblia, dar cu atenţie, deoarece ea poate fi greşit interpretată: 2Petru 3:15,16, Apocalipsa 22:18,19. Aceste interpretări greşite vin deseori din cauză că Biblia a fost expusă diferitelor erori scribale, fie neintenţionate, făcute din neglijenţă, fie făcute intenţionat, cum avem din păcate multe cazuri, făcute pentru a servi ca bază diferitelor orientări doctrinare. Astfel au apărut o sumedenie de diferenţe între manuscrise, care sunt împărţite în patru familii importante.

În ceea ce priveşte aceste diferenţe, numite „variaţii textuale”, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru călăuzire, în numele Fiului Său, Domnul nostru Isus Christos, ca să putem trata diferenţele în frică de Dumnezeu, cu înţelepciune şi cu dreptate, alegând varianta corectă, chiar dacă părerea noastră va fi minoritară, ştiind că nu părerile oamenilor contează, ci părerea lui Dumnezeu. Să nu uităm că Satan înşală întreaga lume (Apocalipsa 12:9), deci îi poate înşela şi pe teologi, ca ei să aleagă o variantă greşită a redărilor textuale.

 

Nu trebuie să facem ceva nou, odată ce este ceva cu mult mai bun şi mult mai vechi, deci nu are rost să facem ceva nou şi să experimentăm noutatea, ca mai apoi să ne lăudăm cu ce am făcut. Ajunge modelul Bisericii lăsat în Noul Testament. Ceea ce ne trebuie este un loc simplu, liniştit, o dorinţa sinceră de comuniune, o Biblie, şi minim doi sau trei adunati în numele Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, pentru a se zidi unii pe alţii spre slava lui Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc.

 

Vedem aici două cerinţe deosebite: Cunoaşterea celor mai importante Persoane din Univers, pe Tatăl şi pe Fiul şi sfinţirea prin adevăr. Oare i-am cunoscut bine? Avem o părere adevărată despre ei sau una deformată? Asta nu o poţi ştii numai dacă vei studia Cuvântul lui Dumnezeu cu sârguinţă. Dacă baza ta nu este Scriptura, nu vei ajunge niciodată să îi cunoşti cu adevărat. Nu te amăgi singur. Pune mâna pe Scriptură!

Ca o concluzie, dacă nu ai adevărul Scripturilor, nu poţi cunoaşte aceste două personalităţi de frunte ale Universului şi nu te poţi sfinţi, pentru că nu ai baza sfinţirii, nu ai manualul sfinţirii. De aceea cei care ţin datini şi obiceiuri omeneşti contrare Bibliei şi neglijează Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot ajunge la sfinţire şi dacă nu au sfinţirea, atunci nu pot fi mântuiţi: Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evr.12:14)

Iată că pe lângă sfinţire trebuie să avem şi pace. O pace sfântă, nu pe cea care o dă omul, ci pe care o dă Dumnezeu. Iar pacea aceasta tot prin adevărul Lui vine. Dacă nu avem adevărul sfinţitor, cum vom avea pacea divină?

 

Să reţinem esenţialul prin această simplă ecuaţie: adevăr + cunoaştere + pace + sfinţire = întâlnirea cu Domnul (adică mântuire)

 

Dacă suntem conştienţi de starea noastră, că ne lipseşte ceva din această ecuaţie, atunci e o problemă cu mântuirea noastră şi trebuie să apelăm la tronul milei şi harului pentru ajutor şi călăuzire.

 

Dacă ne uităm în Evanghelia din Sfintele Scripturi ca într-o oglindă - cum ar trebui să fie lumea noastră, dacă s-ar aplica Legea aceasta a lui Dumnezeu în toate domeniile şi apoi ne uităm la noi şi în jurul nostru, cei care sunt sinceri o să vadă de ce sunt necesare Sfintele Scripturi în lume. Peste tot unde Biblia a fost luată în serios, lumea s-a civilizat şi criminalitatea a scăzut, chiar şi economic oamenii au trăit mai bine, lucrând cu înţelepciune şi hărnicie.

Dacă citim istoria şi vedem ce s-a întâmplat acolo unde Biblia a fost scoasă din circulaţie, vom vedea războaie, ură şi intoleranţă crasă între aşazişii fraţi de credinţă, unde nici măcar oameni de rând nu au fost foarte mulţi dintre ei, ci s-au comportat ca nişte animale turbate, sfâşiindu-se între ei.

Inchiziția spaniolă din 1551 decreta: ”Este interzisă citirea „Bibliei în limba spaniolă romanică sau orice altă limbă vulgară”.

Papa Pius al VII-lea (1800-1823) a declarat că citirea Bibliei este dăunătoare:

„Este o dovadă din experiență că Sfintele Scripturi, în limbaj vulgar, au produs mult rău și niciun beneficiu oamenilor”.

Biblia nu trebuie interzisă, ci studiată şi predicată pentru ca lumea să fie ţinută trează faţă de marele pericol care este Satan Diavolul şi îngerii lui, care sunt responsabili de păcatele ce se săvârşesc, deoarece ei împing lumea la neascultare faţă de Legea lui Dumnezeu. Iar cei care citesc Biblia, dar săvârşesc păcate şi nu au o pocăinţă autentică din letargia spirituală care predomină în lume şi în biserici (adunări), produc mult formalism, mult zgomot, multă agitaţie, multă poftă a ochilor şi lăudăroşie pentru nimicuri. Ei sunt clasa neghinei, pe care Domnul Isus o va separa de Adunarea (Biserica) sa.

 

35. Ce înseamnă a fi om?

 

"Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!" 1Corinteni 16:13

Ce este omul?

Rudyard Kipling ne zugrăveşte într-un poem ce înseamnă în opinia lui să fii om.

 

Poezia „Dacă ...” – de Rudyard Kipling

 

De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău

Şi l-au pierdut pe-al lor găsindu-ţi ţie vină,

De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău

Să nu-ţi pierzi nici-o clipă încrederea în tine

De poţi s-aştepţi oricât fără să-ţi pierzi răbdarea

De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi

Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea

Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminţi.

 

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării

De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,

De poţi să nu cazi pradă nicicând exasperării

Succesul şi dezastrul primindu-le la fel,

De poţi să-auzi cuvântul rostit cândva de tine

Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut,

De poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruine,

Să-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut.

 

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere

Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,

Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere

Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput

Iar dacă trupul tău, uzat şi obosit

Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă

Numai prin străşnicia voinţei tale şi astfel,

Să steie peste veacuri aşa cum stă o stâncă.

 

De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacă,

Te poţi plimba cu regii, fără a te-ngâmfa

De nici amici, nici duşmani nu pot vre-un rău să-ţi facă

Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,

Şi dacă ştii să umpli minuta trecătoare,

Să nu pierzi nici-o filă din al vieţii tom,

Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,

Şi mai presus de toate - vei fi un OM, copilul meu!

 

Însă ce înseamnă omul din perspectiva Cuvântului lui Dumnezeu?

Omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu:

Geneza 1:26. Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ."

Din păcate acest om a fost stricat de Satan Diavolul, prin păcat, de aceea omul trebuie să redevină ceea ce a fost la început, prin Hristos:

Coloseni 3:9. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui, 10. şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.

11. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.

 

Omul care vrea să devină un om nou şi să placă astfel lui Dumnezeu, trebuie să îndeplinească anumite condiţii, cum ar fi cele enumerate de apostolul Pavel în Cuvântul lui Dumnezeu.

Coloseni 3:12. Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare.

13. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.

14. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.

15. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.

16. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.

17. Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.

Suntem noi astfel de oameni?

 

36. Ce să facă creştinii pentru a evita certurile?

 

Omenirea a fost frământată întotdeauna de certuri, chiar şi cei din poporul lui Dumnezeu:

Cum as putea sa port eu singur pricinile voastre, povara voastra si certurile voastre? (Deut.1:12)

Una dintre condiţiile puse pentru a putea fi mântuit este să fii paşnic: Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evr.12:14)

Cine nu iubeşte pacea, este un om gata de ceartă, iar certurile aduc multe frământări şi probleme. Deseori certurile au dus la crime şi războaie, la crize îndelungate.

Cine iubeste certurile iubeste pacatul, si cine-si zideste poarta prea inalta, isi cauta pieirea. - (Prov.17:19)

Dacă nu suntem oameni iubitori de pace, cum vom putea evita certurile, care aduc aceste probleme; cum vom fi credincioşi?

Fratii nedreptatiti sunt mai greu de castigat decat o cetate intarita, si certurile lor sunt tot asa de greu de inlaturat ca zavoarele unei case imparatesti. - (Prov.18:19)

Cearta este pusă alături de cele mai grave păcate:

inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide, (Gal.5:20)

De obicei oamenii mândrii şi fără educaţie sunt primii care pornesc cearta:

este plin de mandrie si nu stie nimic; ba inca are boala cercetarilor fara rost si a certurilor de cuvinte, din care se naste pizma, certurile, clevetirile, banuielile rele, (1Tim.6:4)

Certurile aduc pierzare:

Adu-le aminte de aceste lucruri si roaga-i fierbinte, inaintea lui Dumnezeu, sa se fereasca de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decat la pieirea celor ce le asculta. (2Tim.2:14)

Certurile au ca imbold diferite pofte:

De unde vin luptele si certurile intre voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se lupta in madularele voastre? (Iac.4:1)

Pentru a evita cearta trebuie să evităm duhul de ceartă şi slava deşartă (a ieşi în evidenţă):

Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. (Filipeni 2:3)

Pentru a evita cearta, trebuie să ne împotrivim duhului lumii, care împinge oamenii la neascultare faţă de Dumnezeu:

in care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia, dupa domnul puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii. (Efes.2:2)

Lumea este aşa cum este şi ne place să credem că noi am ieşit din lume, dar oare lumea, adică duhul (spiritul) lumii, a ieşit din noi? Sau acest duh enorm de răutate mai persistă în noi? Aceasta este întrebarea care trebuie să si-o pună toţi cei care se cred ieşiti din lume. Să nu fie o surpriză neplăcută la final pentru ei sau noi. Dacă vezi că ai un duh de ceartă în tine, eşti arţăgos pentru orice, tot timpul eşti iritat şi nu poţi suferi nimic, cu siguranţă că laşi ca duhul din lume să lucreze în tine.

Cel mai bun leac împotriva certurilor este dragostea:

Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate. (1Petru 4:8)

Opera desăvârşirii o putem face numai prin dragoste. Unde este dragoste, cearta va dispărea:

Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. (Coloseni 3:14)

 

37. Aspecte ce trag o adunare (biserică) în jos

 

Am auzit şi cunosc cazuri de adunări care s-au distrus şi au murit.

Două dintre cauze este prezentată de apostolul Pavel, a muşca şi a mânca (în sens figurativ) unul pe altul:

Galateni 5:15. Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.

Cineva a sumarizat această stare negativă din aceste biserici care sunt pe moarte, în următoarea poezie memorabilă:

 

Zece creştini mititei

 

Zece creştini mititei se-mpărţeau în două,

Unul nu ţinea cu ei, şi-au rămas doar nouă!

 

Nouă creştini s-au gândit că e timpul copt

Să-ngrijească de săraci, şi-au rămas doar opt.

 

Opt creştini au observat anumite fapte,

S-au pornit pe criticat, şi-au rămas doar şapte.

 

Şapte creştini erau “buni”, însă unul trase

Nişte halbe la măsea, şi-au rămas doar şase.

 

Şase credincioşi “de rang”, nu de la opinci,

Unul a fost ofensat, şi-au rămas doar cinci.

 

Cinci creştini “evlavioşi” se distrau la teatru,

Unul nu s-a mai întors, şi-au rămas doar patru.

 

Patru sfinţi filozofau zilnic între ei,

Unul a vorbit prea mult, şi-au rămas doar trei.

 

Trei creştini se tot gândeau care-i mai de soi

Să-l aleagă predicator, şi-au rămas doar doi.

 

Doi creştini… iar cel mai mic cam iubea tutunul,

A plecat nepocăit, şi-a rămas doar unul.

 

…Un creştin, doar un creştin…, unul ca şi noi,

A vorbit despre Isus, şi-atunci au fost doi.

 

Doi creştini când s-au rugat, Domnul le-a dat roua.

Harul Lui a fost bogat, şi-au ajuns la nouă.

 

Nouă creştini s-au unit pentru mărturie,

Şi-au crescut, s-au înmulţit, şi-s acum o mie…

 

Înţelege, frate, azi, că nu-ţi spun poveşti,

Că din soiul ăstora poate şi tu eşti.

 

Ori eşti martor, martor viu, şi iubeşti lucrarea,

Ori eşti cu echipa rea…, cea cu demolarea.

 

Decăderea unei biserici, poate fi oprită, prin aplicarea sfatului apostolului Pavel:

Galateni 5:16. Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.

17. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

18. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.

19. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,

20. închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,

21. pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

22. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

23. blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

24. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.

25. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

26. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

 

38. Despre pericolul de a dormi în sens duhovnicesc (spiritual)

 

"De aceea sa nu dormim ca ceilalti, ci sa veghem si sa fim treji." (1Tes.5:6)

Din pricina aceasta sunt intre voi multi neputinciosi si bolnavi, si nu putini dorm. (1Cor.11:30)

Există oameni care dorm în întuneric şi există oameni care dorm în sens duhovnicesc (spiritual), deşi au lumină.

Ce înseamnă a nu dormi în sens duhovnicesc?

Înseamnă a păstra şi a ne ghida în acţiunile noastre zilnice după adevăratele valori creştine, atât în viaţa noastră cât şi în viaţa unei adunări creştine nou-testamentale din zilele noastre. Altfel o să păţim ca cele cinci fecioare nechibzuite din pilda spusă de Fiul lui Dumnezeu (Matei 25:1-13).

De ce sunt unii creştini în întuneric şi somn duhovnicesc, deşi au lumina (Biblia)? Fiindcă nu au spirit critic faţă de ei însăşi, nu trăiesc în veghere după cum ni se cere:

Ce va zic voua, zic tuturor: Vegheati!" (Marc.13:37)

Vegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita; duhul este plin de ravna, dar trupul este neputincios." (Marc.14:38)

Vegheati, dar, in tot timpul si rugati-va, ca sa aveti putere sa scapati de toate lucrurile acestea care se vor intampla si sa stati in picioare inaintea Fiului omului." (Luc.21:36)

De aceea vegheati si aduceti-va aminte ca, timp de trei ani, zi si noapte, n-am incetat sa sfatuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. (Fapt.20:31)

Vegheati, fiti tari in credinta, fiti oameni, intariti-va! (1Cor.16:13)

Faceti in toata vremea, prin Duhul, tot felul de rugaciuni si cereri. Vegheati la aceasta, cu toata staruinta, si rugaciune pentru toti sfintii (Efes.6:18)

Staruiti in rugaciune, vegheati in ea cu multumiri. (Col.4:2)

Vegheati sa nu fie intre voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mancare si-a vandut dreptul de intai nascut. (Evr.12:16)

Sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti, dar, si vegheati in vederea rugaciunii. (1Pet.4:7)

Fiti treji si vegheati! Pentru ca potrivnicul vostru, diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa inghita. (1Pet.5:8)

Pe voi insiva incercati-va daca sunteti in credinta. Pe voi insiva incercati-va. Nu recunoasteti voi ca Isus Hristos este in voi? Afara numai daca sunteti lepadati. (2Cor.13:5)

Dacă vrem mântuirea, bineânţeles că vom veghea şi ne vom auto-cerceta, daca vrem doar datini şi obieceiuri creştine, merge şi aşa. Însă, dacă ne analizăm temeinic şi nu îl vom găsi pe Domnul Isus prezent în noi, atunci cu siguranţă nu suntem ai lui. În cazul în care nu facem ceea ce a zis el, suntem lepădaţi şi trebuie să o luăm serios cu credinţa:

Nu oricine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. (Mat.7:21)

Să luam exemplu la pilda celor zece fecioare şi să ne pregătim temeinic, şi individual dar şi ca biserică (adunare de oameni, nu clădire), ca să nu rămânem de ruşine în ziua aceea a cercetării noastre! Pentru a putea „vedea” voia lui Dumnezeu, avem nevoie de „doctorie pentru ochi”:

„te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatat prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi.” (Apoc.3:18)

„Vederea” aceasta a voinţei lui Dumnezeu, nu vinde decât printr-o pocăinţă adevărată, nu de tip scenă (actorie) şi de o trezire adevărată din starea de somn duhovnicesc:

Pocaieste-te, dar, de aceasta rautate a ta si roaga-te Domnului sa ti se ierte gandul acesta al inimii tale, daca este cu putinta; (Fapt.8:22)

Adu-ti, dar, aminte de unde ai cazut; pocaieste-te si intoarce-te la faptele tale dintai. Altfel, voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, daca nu te pocaiesti. (Apoc.2:5)

Pocaieste-te, dar. Altfel, voi veni la tine curand si Ma voi razboi cu ei cu sabia gurii Mele." (Apoc.2:16)

Adu-ti aminte, dar, cum ai primit si auzit! Tine si pocaieste-te! Daca nu veghezi, voi veni ca un hot, si nu vei sti in care ceas voi veni peste tine. (Apoc.3:3)

Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna, dar, si pocaieste-te! (Apoc.3:19)

Numai prin pocăinţă ne putem curăţa de orice boală duhovnicească:

Deci fiindca avem astfel de fagaduinte, preaiubitilor, sa ne curatam de orice intinaciune a carnii si a duhului si sa ne ducem sfintirea pana la capat, in frica de Dumnezeu. (2Cor.7:1)

Orice adunare (biserică) locală trebuie să vegheze neâncetat şi să fie curăţată în permanenţă prin Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca lumea care intră să poată fi vindecată de bolile duhovniceşti de care suferă, dar dacă ea doarme în somn duhovnicesc adânc, nu va putea să-şi facă misiunea, ci va fi doar o altă sală de dormit al Babilonului, unde ca şi în lumea de afară, mor oamenii nemântuiţi, din cauza acestor boli duhovniceşti.

 

39. Despre iubirea lui Dumnezeu

 

Datorăm o mare iubire la marea iubire a lui Dumnezeu.

Avem două axiome importante cu privire la caracterul lui Dumnezeu:

1. Dumnezeu este dragoste

Cine nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu este dragoste. (1Ioan.4:8)

Si noi am cunoscut si am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu fata de noi. Dumnezeu este dragoste; si cine ramane in dragoste ramane in Dumnezeu, si Dumnezeu ramane in el. (1Ioan.4:16)

2. Dumnezeu ne iubeşte enorm („atât de mult” Ioan 3:16)

Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. (Ioan.3:16)

 

Un poet creştin descrie atât de frumos relaţia de iubire dintre Dumnezeu şi cel ce vrea să se apropie de El:

 

Iubirea

De George R. Rerbert

 

Iubirea-mi spuse: Bine ai venit!

Şi totuşi sufletul meu se trase înapoi

În vină, de praf şi de păcate urgisit.

Cu-a ei privire, ce totul intuieşte

Ştiindu-mă stingher de când intrai în casă

Iubirea către mine se întoarse şi-ntrebă:

De e vre-un lucru care îmi lipseşte?

 

Un oaspete ce-i vrednic ca să intre! –

am răspuns îndată.

Şi Iubirea îmi zise: Acela eşti chiar tu!

Eu, cel netrebnic, cu inima pătată? Ah!

Eu nici măcar nu pot privi în a Ta faţă. Nu!

În zâmbet cu-nţelegere firească

Luându-mi mâna Iubirea îmi spuse:

Oare nu Eu făcut-am ochii să privească?

 

Aşa e, Doamne, dar eu i-am pângărit!

Merit să merg în locul de ruşine!

Dar nu ştii oare că s-a plătit osânda pentru tine?

Ştiu, şi mă lasă serv umil slujind aicea să lucrez!

Vei sta la masă! – spuse Iubirea

Şi vei gusta mâncările alese!

Atunci m-am aşezat şi-am început ca să mă ospătez.

 

Dacă Dumnezeu se comportă astfel cu noi, cum ar trebui să ne comportăm noi faţă de El?

Cum să-L iubim pe Dumnezeu? Iată ce ni se arată în Sfânta Scriptură:

- Dumnezeu îi cunoaşte pe cei care îl iubesc

Dar daca iubeste cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu. (1Cor. 8:3)

- Dacă Dumnezeu este generos cu noi şi noi trebuie să fim la fel faţă de cei care au nevoie

Fiecare sa dea dupa cum a hotarat in inima lui: nu cu parere de rau sau de sila, caci "pe cine da cu bucurie il iubeste Dumnezeu." (2Cor. 9:7)

- Cei care îl iubesc pe Dumnezeu trebuie să trăiască la înălţimea vocaţiei lor, în care un factor important este iubirea de fraţi

Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu si copiii diavolului. Oricine nu traieste in neprihanire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeste pe fratele sau. (1Ioan 3:10)

- Iubirea produce în noi o naştere la o altă viaţă

Preaiubitilor, sa ne iubim unii pe altii; caci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu. (1Ioan 4:7)

- Lipsa iubirii este un indiciu clar că omul n-a ajuns să-l cunoască pe Dumnezeu

Cine nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu este dragoste. (1Ioan 4:8)

Nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu, dar să-şi urască fratele în acelaşi timp (e o contrazicere)

- Daca zice cineva: "Eu iubesc pe Dumnezeu", si uraste pe fratele sau, este un mincinos; caci, cine nu iubeste pe fratele sau, pe care-l vede, cum poate sa iubeasca pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? (1Ioan 4:20)

Iubirea de Dumnezeu şi de fraţi este asociată şi este o poruncă, nu se poate separa şi nu este ceva facultativ

- Si aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu iubeste si pe fratele sau. (1Ioan 4:21)

Iubirea lui Hristos este asociată cu iubirea lui Dumnezeu

- Oricine crede ca Isus este Hristosul este nascut din Dumnezeu; si oricine iubeste pe Cel ce L-a nascut iubeste si pe cel nascut din El. (1Ioan 5:1)

 

 

40. Creştinismul şi numele lui Dumnezeu

 

În cea mai importantă rugăciune model, lăsată nouă de fondatorul creştinismului, Domnul nostru Isus Christos, cerem ca să fie sfinţit numele lui Dumnezeu:

Iata, dar, cum trebuie sa va rugati: "Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; (Matei 6:9)

El le-a zis: "Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. (Luc.11:2)

Asta înseamnă că Dumnezeu are un nume al Său. Nicăieri nu apare în Biblie ideea filozofului grec Platon, cum că Dumnezeu ar fi anonim.

Nici creştinismul nu are un Dumnezeu anonim. Aflăm din cartea „Stromata” de la Clement din Alexandria (sec. II-III) că numele lui Dumnezeu este compus din patru litere şi el menţionează asta de două ori, adăugând că acest nume se găseşte atât la evrei cât şi la greci. Evident că el se referea la scrierile sfinte ale evreilor, care au fost traduse în greacă, lăsându-se în textul grec numele lui Dumnezeu, YHWH. El mai adaugă şi ce înseamnă numele lui Dumnezeu: „Cel ce este și Cel ce va fi” (Stromata, de Clement din Alexandria, Cartea a V-a. Capitolul 6:34, Secolul II d.Hr.).

Despre semantica numelui lui Dumnezeu cel mai edificator pasaj din Biblie îl găsim în convorbirea de pe munte al lui Moise cu Dumnezeu, redată în Exod 3:13-16. Această construcţie semantică a Numelui lui Dumnezeu o putem vedea şi în Cartea Apocalipsa 1:4,8 unde acelaşi „HO ON” din limba greacă este tradus cu „Cel ce este”, dar din context reiese clar că nu numai „ho on” este Numele Celui Atotputernic: Ioan, către cele şapte biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este (în greacă „ho on”), Celui ce era („ho en”) şi Celui ce vine („ho erchomenos”), şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie, ... "Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul", zice Domnul Dumnezeu, "Cel ce este (ho on), Cel ce era (ho en) şi Cel ce vine (ho erchomenos), Cel Atotputernic."

Traducătorul elveţian Louis Segond (3 octombrie 1810 – 18 iunie 1885), redă traducerea numele lui Dumnezeu ca „Eternul”, comasând astfel sensul larg într-un singur cuvânt; Segond a fost un teolog elvețian care a tradus Biblia în franceză din textele originale în ebraică.

De unde avea Clement aceste informaţii preţioase despre numele lui Dumnezeu?

Clement a fost şeful bibliotecii creştine din Alexandria, fondată în secolul II de către Pantaenus Sicilianul, care a calătorit neobosit pentru a colecta scrierile creştinilor de pretutindeni şi a le pune la dispoziţia celor interesaţi de creştinism. Cartea Stromata sau Stromateis, atribuită lui Clement Alexandria (c. 150 – c. 215), este a treia dintr-o trilogie de lucrări privind viața creștină, după „Cuvânt de îndemn către greci” şi  „Pedagogul”. Cele mai vechi manuscrise existente datează din secolul al XI-lea. Lucrarea se intitulează Stromateis ("Diverse") deoarece abordează o varietate de chestiuni. Prin această lucrare urmărește desăvârșirea vieții creștine prin inițierea în cunoașterea deplină. Încearcă, pe baza Scripturii și tradiția lăsată de înaintaşi săi, să dea o  relatare temeinică despre credința creștină care să răspundă tuturor cerințelor oamenilor și să conducă cercetătorul în cele mai interioare aspecte ale credinței sale.

Traducătorul Bibliei Vulgata, în limba latină a fost Ieronim, născut Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, Stridon, Dalmația - d. 30 septembrie 420, Betleem, în Palestina); a fost un important teolog creștin, unul din cei patru învăţaţi de seamă latini ai Bisericii. Lui i se datorează traducerea Bibliei din ebraică și greacă în latină, pentru înțelesul locuitorilor de atunci, fapt pentru care versiunea sa se numește Biblia Vulgata. În prefaţa unei cărţi scrie că el şi tovarăşii lui au găsit numele lui Dumnezeu în cele mai bune traduceri ale textului ebraic în limba greacă.

Având în vedere aceste informaţii vă las în compania unui autor baptist, care a scris pozia „Numele Lui Dumnezeu”.

 

Numele Lui Dumnezeu,

de Iosif Ladar

 

Astăzi ies la provocare

Să vă-ncerc cu ceva ...greu,

Şi vă-ntreb dacă cunoaşte-ţi

Numele ...Lui Dumnezeu !

 

Mulţi vorbesc… c-ar fi-n…uitare

Într-un fel indiferent

Şi mai spun: … că nu contează

Cu un aer confident …

 

Eu observ că-i nepăsare

Şi nu pot să înţeleg

Cum un NUME atât de mare

N-are loc în TESTAMENT !

 

Este vorba despre… TATĂL

Domnul Dumnezeul nost’

Ce-a Lui existenţă mare

Nu o vede doar …cel prost !

 

Adonai, e al Său nume

Spune-o soră… am reţinut !

Oare ea atât nu ştie

C-Adonai e-un atribut ?

 

El Shaddai… îmi spune altul

… Nici acesta n-a ştiut

Si acesta este sigur

Un alt mare atribut !

 

Şi o listă de-alte „nume”

Sunt aduse rând pe rând.

Fraţilor, acestea toate

Sunt, doar câte-un atribut.

 

Unul singur este însă

Numele Lui Dumnezeu :

Cel cu care se prezintă

EL, la marele evreu

 

EL din rug la Moise-i spuse

IEHOVA, Mă numesc EU

Şi să ştie tot poporul

Că-n Etern,.. Eu Sunt, ..mereu

 

Numele acesta mare

Ce-i al Tatălui de sus

Este Numele Lui Veşnic

De la neam la altul spus

 

Dar prin ani traducătorii

L-au pierdut din conţinut,

De-am ajuns să-I spunem „Domnul”

Ce nu-i nume, ci-atribut

 

Aud des in adunare

„Numele Lui să-L slăvim”

Care nume , frate dragă

Dacă noi nici nu-L rostim ?

 

Suntem prefăcuti cu totii ?

Sau fricoşi să ne numim ?

Dacă-a-L său Nume-L cunoaştem

Dar noi nici nu-L amintim ?

 

Iar acum findcă-l cunoaştem

Numele Lui veşnic Sfânt

Haideti într-un singur suflet

Să-l repunem în …CUVÂNT

 

(preluat de pe https://casaluminii.ro/poezie/)

 

 

41. A existat numele lui Dumnezeu în Noul Testament?

 

Ultimele cercetări istorice arată că în timpul şi după războiului iudeo-roman dintre anii 132-136, din cauza restricţiilor religioase dure, impuse de romani - care au scos în afara legii închinarea la Dumnezeul evreilor (Yehowah Elohim) şi folosirea Vechiului Testament, evreii au fost forţaţi de aceste îmrejurări grele să folosească o aluzie „Haşhem” (Numele) în loc de Numele lui Dumnezeu, iar creştinii greci au început să folosească „Kyrios” (Domnul). Cei ce erau prinşi în această perioadă că deţineau copii ale Vechiului Testament, se închinau sau foloseau titlurile şi Numele lui Dumnezeu erau pedepsiţi cu moartea, prin diferite metode cumplite (arşi pe rug, jupuiţi de viu, femeile biciuite până la moarte sau vândute ca prostituate, etc.).

Există câteva mărturii clare din scrierile evreieşti rabinice care atestă folosirea numelui lui Dumnezeu de către evreii creştini. Potrivit acestor surse antice, creștinii evrei au folosit numele lui Dumnezeu şi erau numiţi „minimi” - adică „eretici”, conform cu Talmud Şhabbat, deoarece nu călcau pe urmele tradiţiilor de origine omenească lăsate de rabinii evrei.

Iată trei dintre eceste citate, care se află în cartea evreiască Talmud:

- „Cărțile cu Evanghelia (Gilyon) şi ale ereticilor (minim) nu sunt salvate de foc;”

- „Rabbi Yose Galileanul spune: „În zilele săptămânii numele lui Dumnezeu este tăiat și ascuns în timp ce restul (din cărţile ereticilor)”

este ars.”

- „Rabbi Tarphon spune: „Jur pe viața copiilor mei că, dacă (aceste cărţi) vor cădea în mâinile mele, le voi arde împreună cu numele lui Dumnezeu asupra lor”.

 

Există câteva manuscrise ebraice vechi cu părţi din Noul Testament sau în citate (cartea lui Nestor şi cartea lui Shem Tov), care au fost cercetate de specialiştii în domeniul manuscriselor şi s-a constatat particularitatea că nu conţin “Adonay” (“Domnul”) în citatele din Vechiul Testament. Pornirea acestor rabini împotriva folosirii numelui lui Dumnezeu este discutabilă şi primii creştini evrei nu s-au lăsat infuenţaţi de ei, deoarece îl iubeau cu adevărat pe Tatăl ceresc, fără fobii religiose şi alte prejudecăţi. Ei nu au ţinut seama de interdicţiile rabince despre numele lui Dumnezeu, deoarece ele nu aveau nici un suport Biblic.

Există o carte, numită Toledoth Yeşhu, în care autorul anonim susţine că Domnul Isus cunoştea şi folosea numele lui Dumnezeu în scopuri magice. Şi într-adevăr, exista o practică a invocării numelui lui Dumnezeu în scopuri magice, aşa cum vedem din copiile cărţii Pistis Sophia (sec II-IV), fapt ce arată că numele lui Dumnezeu era folosit chiar şi printre ne-evrei.

Toledoth Yeshu  - ספר תולדות ישו din ebraică, cu sensul de Viața lui Iisus sau Istoria lui Iisus - este o lucrare anonimă care pretinde că narează viața lui Isus din perspectiva iudaică. A fost compilată pentru prima oară prin secolul al V-lea. Evident că autorul cărţii exagerează cu aplicarea Domnului Isus la magie, dar informaţia şi ideea pe care o vehiculează se leagă cu cele spuse în Talmud, despre folosirea numelui lui Dumnezeu de către primii creştini evrei.

Manuscrise ebraice Nou-Testamentele cu numele lui Dumnezeu

Cercetătorul Tim Hegg, a studiat personal aceste manuscrise şi spune că a găsit locuri cu numele lui Dumnezeu, care apare în manuscrisul ebraic DuTillet al Evangheliei după Matei (conform transcrierii traducătorului Tim Hegg) în următoarele locuri:

1:24, 2:13, 2:15, 2:19, 4:4, 4:7, 4:10, 5:33, 21:9, 21:42, 22:37, 22:44, 23:39, 27:10, 28:2.

Tim Hegg notează următoarele:

 „În Even Bohan (mă uit la Manuscrisul 28 Bibliotheek der Rijksuniversiteit, Leiden, care este Manuscrisul A în ediția lui Howard), Tetragrammatonul este abreviat cu un hei (ה) urmat de un semn de accent acut ('ה ) care indică o abreviere pentru YHVH.
În Du Tillet, un semn unic este folosit pentru Tetragrammaton, care arată ca un L cursiv mare, cu trei puncte în mijloc. Am atașat pagina manuscrisului cu Matei 28: 2, „... pentru că un înger al lui Y-H-V-H a coborât ...” și o săgeată care indică simbolul folosit pentru Tetragrammaton.
Pentru Münster, am doar ediția din 1551 a Quinquarboreus și, în acest text, Tetragrammaton este complet scris în scrierea ebraică, adică יהוה. "

O ipoteză

Ce a găsit Tim Hegg în manuscrisele ebraice Nou-Testamentale merită luat în considerare şi în raport cu cele ce citim despre evreii creştini din Talmud Şhabbat, ele lasă loc unei ipoteze a folosirii numelui lui Dumnezeu de către creştinii evrei (cel puţin).

Este foarte probabil ca evanghelistul Matei să nu fi înlocuit numele lui Dumnezeu cu Adonay (Domnul) în citatele din Vechiul Testament. În cazul acesta textul din Matei poate fi redat astfel:

„Isus i-a raspuns: "Sa iubesti pe Yehowah Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau." (Mate 22:37)

Iar dacă toată mişcarea creştină din primul secol avea această perspectivă a redării citatelor din Vechiul Testament (cel puţin), ar fi existat texte ca:

- "Sa iubesti pe Yehowah Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau si cu toata puterea ta"; iata porunca dintai. (Marcu 12:30)

- El a raspuns: "Sa iubesti pe Yehowah Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti." (Luca 10:27)

 

42. Despre Manuscrisul ebraic Nr. 132 (Du Tillet) al Evangheliei după Matei

 

Aflăm de pe internet (Lulu + Wikipedia + alte surse) următoarele despre o Evanghelie a lui Matei în limba ebraică:

"Pe 12 August 1553 Papa Iulius III a semnat un decret prin care a banat Talmudul medieval la Roma. Decretul a fost executat la sfârşitul lunii Septembrie de Rosh-Hashana (Roş Ha-Şana - noul an laic ori babilonian), când orice text ebraic asemănător cu Talmudul a fost confiscat. Jean DuTillet, Episcop de Brieu, Franţa, a vizitat Roma în acea vreme. DuTillet a rămas blocat de uimire văzând un manuscris ebraic al Evangheliei după Matei împreună cu celelalte manuscrise. DuTillet a achiziţionat manuscrisul şi s-a întors în Franţa, punându-l în Bibliotheque Nationale, Paris. A rămas acolo până în ziua de azi ca Ms. ebraic Nr. 132. 

În timp ce majoritatea scribilor au ignorat versiunea DuTillet a versiunii ebraice după Matei, Hugh Schonfield şi-a făcut opinia că textul acestui manuscris ebraic precede textul nostru grecesc curent. Schonfield scrie: ....unele dovezi lingvistice ... par să arate că  textul ebraic [DuTillet] precede textul grecesc, şi că unele redări în greacă, pot fi datorită unor citiri greşite ale originalului ebraic. (Un Text Ebraic Vechi al St. Evranghelii după Matei; 1927, pg. 17)"

 

 Hugh Joseph Schonfield (Londra, 17 mai 1901 – 24 ianuarie 1988, Londra) a fost un biblist britanic specializat în Noul Testament și dezvoltarea timpurie a religiei creștine și a bisericii. S-a născut la Londra și a studiat acolo la St Paul's School și King's College, făcând studii suplimentare la Universitatea din Glasgow. A fost unul dintre fondatorii și președintele organizației pacifiste Commonwealth of World Citizens „Mondcivitan Republic”. Schonfield a fost un creștin evreu, până în 1937, membru al Alianței Internaționale Creștine Ebraice (IHCA), al cărei membru fondator era din 1925, însă din cauza refuzului său de a afirma divinitatea lui Isus, a fost exclus. S-a asociat cu Iudaismul mesianic pentru o vreme, dar a fost amar dezamăgit de experiență.

La un moment dat a fost președinte al Societății H.G. Wells. El a fondat „Republica Mondcivitan”, Commonwealth of World Citizens, în 1956.

Bibliografie aleasă (selectată din cele 40 de lucrări scrise)

- Un text ebraic vechi al Evangheliei Sf. Matei, tradus (traducător, cu note și anexe, 1927)

- Istoria creștinismului evreiesc din secolul I până în secolul al XX-lea (1936)

- Conform evreilor: o nouă traducere a vieții evreiești a lui Isus (Toldoth Jeshu), cu o anchetă asupra maturității surselor sale și a relației speciale cu Evanghelia pierdută conform evreilor (1937)

- Isus: o biografie (1939)

- Sfinții împotriva Cezarului: ascensiunea și reacțiile primei comunități creștine (1948)

- Secretele sulurilor de la Marea Moartă: Studii spre soluția lor (1956)

- Biblia a avut dreptate: o examinare uimitoare a Noului Testament (1956)

- Complotul Paștelui: o nouă lumină asupra istoriei lui Isus (1965)

- The Jesus Party (publicat în Marea Britanie sub numele de Revoluția Rusaliilor: Povestea Partidului Isus în Israel, 36–66 d.Hr., 1974)

- Pentru numele lui Hristos: O discuție despre enigma lui Isus (1975)

- Noul Testament original (publicat inițial în 1958 ca Noul Testament autentic, actualizat și republicat sub acest titlu în 1985)

- Proclamarea lui Mesia: Viața și scrisorile lui Pavel din Tars, trimis la națiuni (1997)

- Taina lui Mesia (1998)

- Isus: om, mistic, Mesia (2004)

O particularitate a acestui manuscris ebraic este că textul conţine o formă de abreviere a Numelui lui Dumnezeu (Yehovah).

Iată versetele din Evanghelia după Matei din DuTillet care conțin numele lui Dumnezeu. 

Veți vedea că fiecare utilizare este fie o referire la „Îngerul lui YHWH” sau un citat din Tanach (Biblia ebraică - Vechiul Testament). Dacă acest mss este autentic şi precede textul grec, putem vedea în ce conjunctură foloseau primii creştini evrei numele lui Dumnezeu.

Numele lui Dumnezeu în manuscrisul lui DuTillet

1:24 - Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul lui Yehovah; şi a luat la el pe nevasta sa.

2:13 - După ce au plecat magii, un înger al lui Yehovah se arată în vis lui Iosif şi-i zice: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare."

 
2:15 - Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Yehovah prin prorocul care zice: "Am chemat pe Fiul Meu din Egipt." 

2:19 - După ce a murit Irod, un înger al lui Yehovah se arată în vis lui Iosif, în Egipt,

4:4 - Drept răspuns, Yeşhua i-a zis: "Este scris: "Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Yehovah." 

4:7 - "De asemenea este scris", a zis Yeşhua: "Să nu ispiteşti pe Yehovah Dumnezeul tău."

4:10 - "Pleacă, Satano", i-a răspuns Yeşhua. "Căci este scris: "Lui Yehovah Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti"

5:33 - Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: "Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Yehovah jurămintele tale."

21: 9 - Noroadele care mergeau înaintea lui Yeşhua şi cele ce veneau în urmă, strigau: "Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele lui Yehovah! Osana în cerurile preaînalte!"

21:42 - Yeşhua le-a zis: "N-aţi citit niciodată în Scripturi că: "Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Yehovah a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri"?

22:37 - Yeşhua i-a răspuns: "Să iubeşti pe Yehovah Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău."

22:44 - "Yehovah a zis Domnului Meu: "Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale"?

23:39 - căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: "Binecuvântat este Cel ce vine în Numele lui Yehovah!"

27:10 - şi i-au dat pe "Ţarina olarului", după cum îmi poruncise Yehovah."

28:2 - Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al lui Yehovah s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.

 
În urmă cu câţiva ani, l-am rugat pe Tim Hegg, un ebraist care a studiat versiunile ebraice ale Evangheliei după Matei să ne dea câteva detalii tehnice despre Numele lui Dumnezeu pe care l-a găsit în ele. 

 

El mi-a dat aceste explicații:

"În Even Bohan - Shem Tob (mă uit la ms Heb. 28 Bibliotheek der Rijksuniversiteit, Leiden, care este ms A în ediția lui Howard), Tetragrama este prescurtat cu un hei (ה) urmat de un accent acut ('ה ) care indică o prescurtare pentru YHVH.

Even Bohan - Shem Tob

În Du Tillet, un semn unic este utilizat pentru Tetragrammaton, care arată ca un L cursiv mare, cu trei puncte la mijloc. Am atașat pagina manuscrisului cu Matt 28: 2, „… pentru că un înger al lui Y-H-V-H a coborât…” și o săgeată care indică simbolul folosit pentru Tetragrama.

Pentru Münster, am ediția din 1551 a lui Quinquarboreus, iar în acest text, Tetragrammatonul este complet scris în scrierea ebraică, adică יהוה ".

Tim Hegg (Torah Resources)

 

43. Îl cunoşti şi îl iubeşti tu pe Dumnezeu cu adevărat?

 

Care este cea mai mare poruncă din Lege?

Evanghelia după Matei în limba ebraică 22:34. Când au auzit fariseii că Yeşhua a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc.

35. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:

36. "Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?"

37. Yeşhua i-a răspuns: "Să iubeşti pe Yehovah Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău."

38. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.  (Versiunea ebraică găsită la Roma în secolul XVI, de episcopul francez DuTillet, Manuscrisul ebraic Nr. 132 al Evangheliei după Matei)

 

Ce spunea Legea la care s-a referit acel „învăţător al Legii”?

Această Lege, conform textului ebraic, spunea următoarele:

    - Sa iubesti pe Yehovah Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. (Deuteronom 6:5)

    - Sa iubesti, dar, pe Yehovah Dumnezeul tau si sa pazesti intotdeauna invataturile Lui, legile Lui, randuielile Lui si poruncile Lui. (Deuteronom 11:1)

    - numai sa pazesti si sa implinesti toate aceste porunci pe care ti le dau astazi, ca sa iubesti pe Yehovah Dumnezeul tau si sa umbli intotdeauna pe caile Lui - atunci sa mai adaugi trei cetati la cele trei, (Deuteronom 19:9)

    - Caci iti poruncesc azi sa iubesti pe Yehovah Dumnezeul tau, sa umbli pe caile Lui si sa pazesti poruncile Lui, legile Lui si randuielile Lui, ca sa traiesti si sa te inmultesti si ca Yehovah Dumnezeul tau sa te binecuvanteze in tara pe care o vei lua in stapanire. (Deuteronom 30:16)

 

Cum ai putea spune că îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat, dacă habar nu ai de numele Său?

Ioan 17:1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

 

Dacă într-adevăr îl iubeşti pe Dumnezeu Tatăl, ai putea spune: Te iubesc mult de tot Tatăl meu şi Dumnezeul meu ceresc, Yehovah! Ai putea oare să-l iubeşti pe Dumnezeu Tatăl, dar să-i urăşti numele care trebuie sfinţit (Matei 6:9)?

Haideţi să-l iubim pe Tatăl nostru ceresc, cu numele Său cu tot, ca să-l putem sfinţi:

Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: "Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

 

Cunoşti tu că Dumnezeu are un nume sfânt, care este acela şi ce înseamnă?

"Moise a zis lui Dumnezeu: "Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: "Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi"; şi mă vor întreba: "Care este Numele Lui?" Ce le voi răspunde?" (Exodul 3:13)

 

Dacă nu cunoşti numele sfânt al lui Dumnezeu, cum l-ai putea sfinţi?

Iată ce spune Biblia, despre Numele lui Dumnezeu:

"căci se va şti că Numele Tău este mare, mâna Ta este tare şi braţul Tău este întins, când va veni să se roage în Casa aceasta, -" (1Regi 8:42)

"Să laude oamenii Numele Tău cel mare şi înfricoşător, căci este sfânt! (Psalmul 99:3)

„Ca să ştie că numai Tu, al cărui nume este Yehovah, Tu eşti Cel Preaânalt pe tot pământul.” (Psalmul 83:18)

„De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele lui Yehovah lăudat.” (Psalmul 113:3)

"Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: "Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;" (Matei 6:9)    

 

Întreabă-te:

Are Dumnezeu un Nume pentru tine, sau tu ai un dumnezeu anonim, ca filozoful Platon?

Ştii unde şi la cine i-a descoperit Dumnezeu prima dată că are un Nume?

Cunoşti care este acest Nume?

Înţelegi ce înseamnă acest Nume?

Te-ai întrebat de ce doreşte Dumnezeu să-şi facă cunoscut Numele?

De ce este Numele lui Dumnezeu atât de "mare, înfricoşător şi sfânt" şi atât de important?

Are legătură Numele lui Dumnezeu cu mântuirea noastră?

Ce arată profeţiile Bibliei despre Numele lui Dumnezeu?

Care a fost poziţia Domnului nostru Iisus Hristos faţă de Numele lui Dumnezeu?

Au cunoscut creştinii din primele secole ale erei creştine Numele lui Dumnezeu?

A dispărut Numele lui Dumnezeu?

Avem nevoie de o Biblie cu Numele lui Dumnezeu, din care să cunoaştem Numele lui Dumnezeu?

 

Dacă nu avem nevoie de o astfel de Biblie cu Numele lui Dumnezeu, atunci întreabă-te:

Este scris: "Să laude oamenii Numele Tău cel mare şi înfricoşător, căci este sfânt! (Psalmul 99:3)

Întreabă-te: Lauzi tu Numele lui Dumnezeu, dacă nu-l cunoşti?

Este scris: Sfinţească-se Numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta (Matei 6:9)

Întreabă-te: Sfinţeşti tu Numele lui Dumnezeu, dacă nu-l cunoşti?

Este scris: "Fiindcă Mă iubeşte - zice .... - de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. (Psalm 91:14)

Întreabă-te: Cunoşti tu Numele lui Dumnezeu? Se va aplica profeţia pe care tocmai ai citit-o peste tine, dacă nu cunoşti Numele lui Dumnezeu?

Este scris: De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; şi de aceea va şti în ziua aceea că Eu vorbesc şi zic: "Iată-Mă!" (Isaia 52:6)

Întreabă-te: Vei fi tu în poporul lui Dumnezeu, dacă nu cunoşti Numele lui Dumnezeu?

Este scris: "De aceea, iată că le arăt de data aceasta şi-i fac să ştie puterea şi tăria Mea; şi vor cunoaşte că numele Meu este .... (Ieremia 16:21)

Este scris: De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte ca Eu sunt ..., zice ... Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor. (Ezechiel 36:23)

Întreabă-te: Ai putea tu deosebi şi accepta mesajul adevăratului Dumnezeu, pentru lume, dacă ai trăi în timpul celor doi profeţi care trebuie să vină?

“Voi da celor doi martori ai mei sa proroceasca, imbracati in saci, o mie doua sute saizeci de zile.” (Apocalipsa 11:3)

Toţi aceia care doresc să fie împlinitori ai acestor profeţii despre Numele măreţ al lui Dumnezeu, trebuie să fie bine informaţi:

Fiindca Scriptura zice lui faraon: "Te-am ridicat inadins, ca sa-Mi arat in tine puterea Mea si pentru ca Numele Meu sa fie vestit in tot pamantul." (Rom.9:17)

Atunci oricine va chema Numele DOMNULUI va fi mantuit." (Fapt.2:21)

Ştii la care Domn se referă această profeţie?

Ştii ce înseamnă numele Domnului nostru Isus? Într-adevăr, Yeshua este numele evreiesc pentru Isus. Aceasta înseamnă că "Yehovah este mântuirea". Deci chiar dacă nu ştii, atunci când pronunţi numele Domnului Isus, de fapt îl glorifici pe Tatăl Său.

Şi atunci, ce te împiedică să foloseşti şi să iubeşti Numele lui Dumnezeu?

 

44. Cum a fost privită ziua morţii Domnului Isus de către unii şi de ce?

 

"Scriind în revista Eternity, editorul ei, Donald Grey Barnhouse, a spus: „Eu personal am sustinut totdeauna ca au fost doua sabate în ultima saptamâna a Domnului nostru - sabatul de sâmbata si sabatul de Paste, cel din urma fiind joi. Ei s-au grabit sa-I ia jos trupul dupa o crucificare care a avut loc miercuri, si El a stat trei zile si trei nopti (cel putin 72 de ore) în mormânt". El citeaza dovezi din sulurile de la Marea Moarta care ar plasa Ultima Cina în ziua de marti, si citeaza dintr-un ziar romano-catolic publicat în Franta ca „o veche traditie crestina, atestata de Didascalia Apostolorum, ca si de Epiphanius si Victorinus din Pettau (care a murit în anul 304), arata seara de marti ca data a Ultimei Cine si prescrie un post pentru ziua de miercuri în vederea comemorarii arestarii lui Cristos".2

Desi sustine cu tarie o crucificare care a avut loc în ziua de vineri, The Catholic Encyclopedia spune ca nu toti învatatii au crezut astfel. Epiphanius, Lactantius, Wescott, Cassiodorus si Grigore din Tours sunt mentionati respingând vinerea ca zi a crucificarii.3

În cartea sa Bible Questions Answered (Raspunsuri la întrebari din Biblie), W. L. Pettingill da aceasta întrebare si raspuns: "În ce zi a saptamânii a fost Domnul nostru crucificat? Noua ni se pare perfect evident ca miercuri a avut loc crucificarea".4

Dake's Annotated Reference Bible spune într-o nota pe marginea pasajului din Matei 12:40: „Cristos a fost mort timp de trei zile pline si de trei nopti pline. A fost pus în mormânt miercuri chiar înaintea asfintitului si a înviat la sfârsitul zilei de sâmbata la asfintitul soarelui... Nicaieri nu se afirma ca a fost înmormântat vineri la asfintit. Aceasta ar face ca El sa stea în mormânt doar o zi si o noapte, dovedind ca propriile Lui cuvinte sunt neadevarate".5

Citatele prezentate aici care provin de la diferiti oameni ai lui Dumnezeu sunt semnificative în mod special, deoarece aceasta credinta nu era numai pozitia general acceptata a diverselor organizatii bisericesti la care erau afiliati acestia. În astfel de cazuri, oamenii vorbesc din proprie convingere si nu din interes sau comoditate. Acesta a fost cazul lui R. A. Torrey, cunoscut evanghelist si decan de institut biblic, ale carui cuvinte (scrise în 1907) rezuma bine pozitia pe care am prezentat-o aici:

„Potrivit traditiei comun acceptate a Bisericii, Isus a fost crucificat vineri... si a înviat dintre cei morti foarte devreme în dimineata duminicii urmatoare. Multi cititori ai Bibliei sunt nedumeriti sa afle cum poate fi înteles intervalul dintre vineri dupa-amiaza târziu si duminica dimineata devreme ca este de trei zile si trei nopti. Pare mai degraba sa fie doua nopti, o zi si o parte foarte mica dintr-o alta zi.

Solutia pentru aceasta dificultate evidenta, propusa de multi comentatori, este ca „o zi si o noapte" este pur si simplu un alt mod de a spune ,o zi' si ca evreii din antichitate socoteau o fractiune dintr-o zi ca o zi întreaga... Sunt multe persoane pe care aceasta solutie nu le satisface pe deplin, si cel ce scrie aceste cuvinte e liber sa marturiseasca faptul ca nici pe el nu-l satisface deloc. Mie mi se pare a fi un paliativ... Biblia nu spune nicaieri, nici nu implica faptul ca Isus a fost crucificat si a murit vineri. S-a spus ca Isus a fost crucificat în ,ziua dinaintea sabatului'... Ei bine, Biblia nu ne lasa sa speculam privitor la care zi de sabat este vorba în acest caz... nu era ziua dinaintea sabatului saptamânal (adica, vineri), ci era ziua dinaintea sabatului Pastelui, care cadea anul acela în ziua de joi - ceea ce înseamna ca ziua în care a fost crucificat Isus Cristos a fost miercuri. Ioan face limpede ca buna ziua lucrul acesta.

Isus a fost înmormântat chiar în preajma asfintitului în ziua de miercuri. Dupa saptezeci si doua de ore... El a înviat din mormânt. Când femeile au vizitat mormântul chiar înaintea zorilor dimineata, ele au gasit ca mormântul era deja gol.

Nu exista absolut nimic în favoarea crucificarii în ziua de vineri, ci totul din Scriptura se armonizeaza perfect cu crucificarea de miercuri. Este remarcabil sa vedem cât de multe pasaje profetice si prefigurative din Vechiul Testament sunt împlinite, si câte discrepante aparente din relatarile evangheliilor sunt rezolvate atunci când ajungem sa întelegem ca Isus a murit miercuri, si nu vineri".6"

Sursa: Religia Tainică a Babilonului (carte scrisă de Ralph Edward Woodrow)