Scriptura spune clar> Nu există viaţă după moarte

 

Scriptura spune clar> Nu există viaţă după moarte

 

Mortii nu pot lauda pe Dumnezeu: Isaia 38:17-19. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29.

• 17 Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii (observaţi unde ar fi ajuns sufletul?). Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
• 18 Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte şi cei* ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.
• * Ps 6:5 Ps 30:9 Ps 88:11 Ps 115:17 Ecl 9:10
• 19 Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl* face cunoscută copiilor săi credincioşia Ta.
• Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
• 29 şi* vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce** au făcut răul vor învia pentru judecată.
• * Isa 26:19 1 Cor 15:52 1 Tes 4:16 ** Dan 12:2 Mat 25:32 Mat 25:33 Mat 25:46

Dacă morţii ar putea lăuda pe Dumnezeu în duh de exemplu sau cu sufletul lor, nu ar scrie că mortii nu pot lăuda pe Dumnezeu.

 

In loc sa accepte adevarurile de mai sus unii aduc ca dovadă contrară Isaia 14:9-11.Ezechiel 32:18,20-22. Ev.Luca 16:22-31.ca sa nu mai faci fabulati.

Eşti sigur că interpretarea ta este corectă? Să luăm de exemplu Isaia 14:8 - îmi este indiferent dacă luăm textul din versiunea ortodoxă, protestantă sau neo-protestantă, că toate au textul aproximativ la fel: "Pana si chiparosii impreuna cu cedrii cei din Liban se bucura de caderea ta: "De cand tu te-ai prabusit, nimeni nu se mai suie la noi ca sa ne doboare!" Crezi că aici copacii chiar vorbesc?!

Pasajele acelea din Isaia si Ezechiel sunt cantece profetice, ele nu pot fi luate literal. Tu crezi ca in balada Miorita, chiar vorbeste ciobanul cu mioara lui in felul acesta literal? Nu, ca e un cantec, sunt doar transmise ganduri, sentimente, in forma poetica, simbolica. Asa si in Biblie, codrii nu vorbesc literalmente, chiar daca o magaritia a vorbit candva, exceptiile confirma de obicei regula, magarii nu vorbesc. Isaia 38:18-19 este la unison cu Daniel 12:1, unde se spune clar in ce stare sunt cei morti. Si in aceasta stare ii va gasi Domnul Isus Ioan 5:28,29. Daca trupurile mor si duhul trupurilor se intoarce in cer la Dumnezeu, ce ar mai putea vorbi in locuinta mortilor? "pana nu se intoarce tarana in pamant, cum a fost, si pana nu se intoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. (Ecl.12:7)"

De obicei cand unii ca tine se cred stapani pe argumnetele lor, incep cu jignirile. Datorita lipsei tale de informatii, nici nu banuiesti ce este cu Luca 16:22-31. Uita ca datorita comportamentuli tau abuziv, vei ramane prost informat.

Si daca parerea ta este eretica, dar nu esti constient de asta? Milioane de oameni au fost trimis la moarte de inchizitie pentru ca ce credeau ei li se parea de necombatut si iata ca acum papii se caznesc sa isi ceara scuze, ... calca numai in stachinii urii si vei vedea unde ajungi. Nici un om nu poate vedea bine cu grinda in ochi. Nu exista lumina fara iubire.

Fratele meu, ceea ce spun Sfintele Scripturi despre starea omului în moarte, trebuie luat per ansamblu, nu selecţii de ici colo. În creştinism există două tabere - şi asta nu de azi sau de ieri, ci există o tradiţie veche a interpretării Scripturilor în două moduri diferite, antagonice. Unii susţin că omul este muritor în sens complet - trup şi suflet: Policarp al Smirnei, Teofil al Antiochiei, ambii fiind personalităţi creştine marcante din secolul II, episcopi cu mare influenţă - deci singura speranţă pentru cei ce mor este învierea, a trupului şi a sufetului împreună. Aşanumitul credeu apostolic din secolul II, tace în această privină, dar susţine următoarele, că Domnul nostru Isus şade la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, de unde are să vină să judece pe cei vii și pe cei morți. Tradiţia negării nemuririi sufletului s-a perpetuat mult timp şi este prezentă şi azi, atât printre oameni academici, cât şi de rând. Iată, un exemplu, Sophronios, Patriarhul Ierusalimului (560-638), care a fost originar din Siria (Damasc). În această mare calitate ecleziastică, a respins teologia nemuririi sufletului, declarând că nemurirea este un dar al lui Dumnezeu, care nu se naște cu noi. El a declarat nemurirea sufletului ca fiind o erezie, arătând şi spre sursa popularizării ei în creştinism: Origen din Alexandria.
Alţii - urmând o anume tradiţie a lui Origen - sustin că omul este muritor doar cu trupul, sufletul fiind nemuritor şi prin urmare moartea este doar o uşă, pe care se trece spre o altă formă de viaţă, cea nevăzută. Am scris intenţionat că era învăţătura lui Origen, deoarece Sofronie şi alţii nu credeau că această învăţătură provine de la apostoli sau Domnul nostru Isus. În treacăt fie spus, marele istoric evreu din secolul I AD, Iosif Flaviu, susţine că fariseii şi esenienii erau de părere că sufletul este nemuritor.
Ambele tabere susţin că au dovezi solide din Biblie. Dar adevărul nu poate fi contradictoriu. Care este adevărul? Să nu ne fie frică să cercetăm. Ce dovezi există că Policarp, Teofil şi Sofronie au fost eretici iar fariseii şi Origen a fost cel dreptcredincios în această părere? Iar dacă Origen este într-adevăr responsabil pentru aşa ceva, cum a reuşit să facă acest lucru? Unii îl bănuiesc de incorectitudine în copierea Scripturilor. Este posibil să fi ales variante de redare proprice interpretarii lui şi a inserat acestea în copiile Scripturii făcute de el, făcând loc unei interpretări proprii a acestora?
În cine te încrezi?
Înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător;
Dar adevărurile sacre invită testul,
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare.
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van,
Ci vom găsi comori ascunse.
Cu o întelegere binecuvântată,
Creată să fie liberă,
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om,
Ci ne încredem doar în Tine, Dumnezeule.
-- Anonim –

A litte knowledge is a dangerous thing. Ignoranţa este mai periculoasa decat impertineta, baga de seama. Timpul va spune întoatdeauna adevărul... Cu timp și răbdare, frunza de dud devine o rochie de mătase şi în sens spiritual aceasta este importanţa pregătirii pentru înviere.
În acest turneu spiritual de investigaţii, propun să luăm ca motto textul din Filipeni 3:11 "pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea din morţi." Am ales versiunea Noua traducere în limba română (NTR), pentru că redarea este cea mai aproape de sensul din text şi din context. Dacă urmărim cu atenţie contextul, apostolul Pavel nu-şi face griji, că nu o să ajungă la înviere, fiindcă ştia că toţi oamenii vor învia, atât cei drepţi, cât şi cei nedrepţi: "Şi am aceeaşi nădejde în Dumnezeu pe care o au şi ei, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi." (Fapte 24:15 NTR). Prin urmare îşi face griji - ca să zicem aşa - CUM ANUME O SĂ FIE GĂSIT LA ÎNIVIERE. Am accentuat, pentru că este de o importanţă capitală. Apostolul îşi dădea toată silinţa, ca apucându-l pe Domnul Isus Christos, şi ţinându-se strând legat de el, să fie găsit vrednic, aşa cum şi "Mielul" a fost găsit vrednic şi a fost încununat cu mare slavă şi cinste: „Vrednic este Mielul Care a fost înjunghiat să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, onoare, slavă şi laudă!“ (Apocalipsa 5:12 NTR). Ca peste tot în viaţa noastră de creştin, marea provocare va fi: "Tot ceea ce faceţi să faceţi cu dragoste." 1Corinteni 16:14 Să ne rugăm pentru asta, ţinta poruncii fiind dragostea. Amin! Despre starea din Locuinţa morţilor, trebuie luată Biblia întreagă, nu numai ce ne convine.
Ce spune Biblia despre starea în care sunt cei morţi în Locuinţa morţilor?
Încă din cele mai vechi timpuri, Biblia prezintă moartea ca fiind opusul vieții, nu ca fiind o ușă spre o altă viață. Moartea aduce finalul vieții în toate aspectele ei, după cum se spune în Iov 7:8: „ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi’’. Dacă sufletul dreptului Iov, mergea în cer sau în alt loc după moarte, cum de Dumnezeu care vede totul (Iov 28:24), nu-l mai vede? La Iov 10:8,9 se precizează clar motivul: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime. Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.” Această perspectivă asupra morţii a fost o concepţie standard în Israelul antic, după cum citim în Ecleziast 9:5,6: „Oare cine va rămâne în viaţă? (...) Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat.” Deci toţi cei care au murit, fie drepţi, fie nedrepţi (Iov 24:19-25), nu mai sunt conștienți, nefiind vii (Psalmul 146:4).
S-a lansat ipoteza că acest punct de vedere popular din Israelul antic a fost greşit şi că Domnul Isus ar fi corectat acest lucru. Atunci cum se explică afirmaţia clară „Şi nimeni nu s-a suit în cer” din Ioan 3:13, dat unui fariseu, tocmai datorită faptului că aceştia credeau în nemurirea sufletului? Cum se explică acelaş vocabular ca în Vechiul Testament, moartea fiind prezentată simbolic ca un somn (Ioan 11:11-14 – Daniel 12:2)? Domnul Isus îi plasează pe cei morţi în morminte până la înviere (Ioan 5:28,29), nu în cer şi nu în alt loc, la fel ca toţi cei din Vechiul Testament, a se vedea Ecleziast 9:10: „Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.”. Oamenii care mor nu merg în rai sau iad, ci în mormântul comun al tuturor oamenilor şi aici aşteaptă inconştienţi învierea. Termenul ebraic şheol este echivalentul termenului grecesc hades, deoarece apostolul Petru în Fapte 2:27 citează Psalmul 15:10 (16:10 VDC). Evreii din antichitate ştiau unde ajung după moarte şi în ce stare vor fi acolo până la înviere, iar acestui loc îi spuneau şheol, Isaia 38:10: „Mă duc la amiaza zilelor mele, la porţile locuinţei morţilor (şheol) voi fi tinut pentru restul anilor mei.”. În mormântul comun al omenirii toate activităţile umane încetează, nu numai cele fizice, ci şi cele psihice, fiind o tăcere deplină, vezi și Psalmii 6:5; Isaia 38:11,17,18, locașul comun al morților este asociat cu inactivitatea, nu cu activitatea. Citatele sunt luate din Biblia Ortodoxă.
Din păcate pentru cei ce se leagă orbeşte de anumite pasaje, am o veste proastă pentru ei, anumite texte au fost rescrise de secta origeniştilor, care a fost măturată din istorie, prin voia lui Dumnezeu, dar haosul lăsat de ei în manuscrise, se resimte în teologia controversată despre starea omului în moarte. De exempu în anumite cercuri se ştie foarte bine că Matei 10:28 are două forme de redare. Iustin Martirul t160, citeaza forma originala care nu conţine "şi nu pot ucide sufletul". Aşa că agăţaţi-vă numai pe himerele origeniştilor.

De ce este şi sufletul în Locuinţa morţilor, conform Bibliei?
Ce spune Biblia despre SUFLET?
Echivalentul cuvântului suflet în limba ebraică - „nefeş”, este tradus deseori cu un alt cuvânt, uneori din neglijență, alteori vădit intenţionat, ca să protejeze anumite idei despre suflet. În Geneza 9:4 textul ebraic specifică următoarele „Dar carnea cu al lui suflet în sânge, să nu mâncaţi.” Acest lucru e şi mai clar explicat în Levitic 17:11, conform textului ebraic: „Căci sufletul cărnii în sânge este, şi eu vi l-am dat pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre – căci sângele sufletului face ispăşire.” Darby Bible Translation. Sufletul personifică omul, şi în special simţurile carnale, deoarece acesta are un suflet, în sângele care inundă tot trupul. Biblia vorbeşte de oameni ca de suflete, citește cu atenție următoarele texte biblice, pe un site biblic interlinear: Exod 1:5; 12:4; Levitic 20:6; Ieremia 31:14; Psalmii 57.6; 72:14; 119:28; 107:9; Matei 2:20; Fapte 27:37; Romani 13.1; 1Petru 3:20, Iacov 5:20.
În cartea biblică Geneza 2:7 citim definiția biblică a sufletului: „DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” VDC Așadar omul este un suflet viu din combinația: țărână + suflare de viață = suflet. La moartea omului, când suflarea de viață se întoarce la Dumnezeu (Ecleziast 12:7), nu rămâne decât țărâna transformată, căci: suflet - suflare de viață = țărână. Suflarea duhului de viață primită de la Dumnezeu, nu ia nimic din conștiinta noastră (Iov 34:12-16). De exemplu duhul Domnului Isus a plecat la Dumnezeu în clipa morții sale (Luca 23:46), dar el a rămas în mormânt trei zile până la înviere, când și-a primit duhul de viață înapoi. El nu a spus că a fost la Dumnezeu, din contră, a spus că încă nu s-a dus acolo (Ioan 20:17; Fapte 1:3; 1 Corinteni 15.4). Şi totuşi nimic nu s-a pierdut din fiinţa lui.
În concepţia biblică sufletul omului este muritor (Proverbe 23:13,14; Psalmii 16:10; Fapte 2:27-31) şi coboară în şheol (locuinţa morţilor) odată cu carnea trupului, de unde poate fi înviat odată cu trupul. Poate pentru unii care merg de zeci de ani la diferite culte aceste explicații ar fi șocante – pe de o parte datorită activităţii sectei origeniştilor, pe de altă parte din cauza traducerilor care au deviat atât pe predicatori, cât şi pe ascultători - dar aceasta este realitatea pe care o prezintă textele antice. Că sufletul moare odată cu carnea omului reiese clar din următoarele pasaje: Exod 12.15, conform textului ebraic: ”acel suflet va fi nimicit.”; de asemenea la Ezechiel 18:4,20 se spune clar: „sufletul care păcătuiește acela va muri.” Același lucru este susținut și de Noul Testament, de exemplu în Fapte 3:23 se precizează: „orice suflet care nu va asculta de profetul acela va fi nimicit din popor”. În textul original apare cuvântul grec „psychi (suflet)”. Iacov 5:20 vorbește de salvarea unui suflet de la moarte, dar cum poate fi salvat sufletul de la moarte dacă acesta este nemuritor? Citește cu atenție pe un site interlinear și următoarele texte scripturale în care apare termenul grecesc „psychi” tradus cu suflet în limba română, dar care în unele traduceri a fost înlocuit cu viață, ființă, vietate: Levitic 18:29; 19:8; Luca 6:9; 17:33; Ioan 12:25; Romani 11.3; Evrei 10:39.
Cuvântul nefeş din ebraică pentru suflet este echivalent cu cel din greacă, psychi, a se vedea Fapte 2.27 care este un citat din Psalmul 16.10.
Biblia nu susține că sufletul este nemuritor, ci contrariul, că sufletul este persoana lăuntrică lipită strâns de carnea omului și că acesta este muritor ca și carnea (trupul) omului. De ce este muritor şi sufletul? Deoarece omul nu păcătuieşte doar cu trupul, ci sufletul (firea) împinge trupul omului la păcat (Marcu 7:21). Omul păcătuieşte atât cu sufletul cât şi cu trupul şi moare atât cu trupul cât şi cu sufletul, deoarece plata păcatului este moartea (Romani 6:23).

Dura lex, sad lex!

Unde este Locuinţa morţilor şi cine intră în ea?
Dumnezeu - care le ştie pe toate - arată desluşit unde anume este acest loc: Geneza 3:19. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce."
După cum vedem din cea mai sigură sursă, Locuinţa morţilor este în pământ, mai exact în straturile care formează ţărâna. Cu anumite excepţii, de regulă mormintele sunt săpate în pâmânt.
Că această locuinţă vremelnică este a tuturor - a drepţilor şi a nedrepţilor la un loc - şi că nu se schimbă pănă la înviere, este confirmată de două surse extrem de importante, de către un înger sfânt şi de către Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus.
Daniel 12:2: "Şi multitudinea celor ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică." NIV, YLV Două traduceri importante New International Version şi Young's Literal Translation redau "multitudine", fiind vorba de o cantitate însemnată şi diversă, drepţi şi nedrepţi la un loc, dormind somnul morţii în ţărâna pământului.
Ioan 5:28, 29. "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,
şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată."
Lucrul acesta se confirmă şi în cartea Apocalipsa 20:13. "Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui."
Biblia spune că judecata se face în viaţă, la învierea fiecăruia şi nu în starea de moarte.
Despre înviere
În zilele noastre tot mai mulţi creştini resping posibilitatea învierii din morţi, acceptând mai uşor să creadă în ideea că după moarte creştinii drepţi merg în raiul ceresc, iar creştinii nedrepţi merg în focul iadului, sau dacă nu au fost atât de nedrepţi, vor merge în purgatoriu. Unii au aceptat să creadă în reâncarnare sau în nirvana lui Budha. Unii nu mai cred nimic, alţii nu mai ştiu ce să creadă.
Cum este posibil ca un om mort să mai învie, dacă este descompus şi absorbit de natură, mulţi au ars de tot, din ce vor învia aceştia – îşi pun mulţi întrebarea?
Ca să înţelegem din Cuvântul lui Dumnezeu adevărul despre învierea din morţi, trebuie să înţelegem mai întâi următoarele aspecte ale creării omului:
- Din ce material l-a creat Dumnezeu pe om?
- Ce procedeu a folosit Dumnezeu pentru a crea omul?
- Din ce va fi înviat omul?
Din ce material l-a creat Dumnezeu pe om?
Marele Creator ceresc putea să-l facă pe om dintr-o substanţă cerească, dar nu l-a făcut. Omul a fost făcut dintr-un material care se găseşte pe pământ: ţărână.
Relatarea biblică este următoarea:
“Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului” VDC (Geneza 2:7)
Este de acord ştiinţa cu această declaraţie privind compoziţia omului?
Biochimia face parte din ştiinţele bilologice care au ca obiectiv studiul vieţii.
BIOCHIMIA (în greceşte bios înseamnă viaţă) studiază compoziţia chimică şi transformările substanţelor care fac parte din constituţia organismelor vii. În alcătuirea acestor componente intră elemente plastice şi elemente catalitice.
Elementele plastice, cum sunt C, H, O, N, P, S, Ca, Na, K, Mg, se găsesc în cantităţi mai mari şi iau parte la formarea substanţelor organice care stau la baza constituţiei organismelor vii (protide, glucide, lipide).
Elementele catalitice, ca Fe, Mn, Co, Ni, Zn, As, B etc., se găsesc în cantităţi foarte mici, având însă un rol esenţial în reacţiile celulare.
Simpla cunoaştere a substanţelor care alcătuiesc organismele vii nu este suficientă pentru înţelegerea proceselor vieţii, deoarece viul se caracterizează printr-o continuă transformare a acestor substanţe. Biochimia studiază tocmai transformările suferite de substanţe în procesele biologice.
Biochimia este de acord cu declaraţia Cuvântului lui Dumnezeu care declară că omul este alcătuit din elementele pământului (din elemente plastice şi catalitice).
Mulţi privesc cu neâncredere această relatare deoarece trupul uman diferă de tărâna propriuzisă a pământului şi deoarece dacă ei ar încerca să facă un om din ţărâna pământului, nu ar reuşi să facă mai mult de o statuie fără viaţă din pământ. Din punctul de vedere al unora, să faci un om viu din ţărâna pământului este imposibil.
Dar expresia categorică din Biblie “Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului” implică mult mai mult decât o simplă frământare şi modelare a pământului.
Supremul în înţelepciune, Atotputernicul creator ceresc printr-un procedeu încă necunoscut ştiinţei umane a transformat elementele din ţărâna pământului în elemente ce alcătuiesc corpul uman: oase, vene, carne, sânge, piele, etc.. Acest procedeu se numeşte în termeni ştiinţifici transformarea anorganicului în organic.
Ştiinţific vorbind, o persoană care cântăreşte 65 de kg conţine destulă grăsime pentru 7 bucăţi de săpun, carbon pentru 9000 mine de creion, fosfor pentru 2000 de chibrituri, magneziu pentru o doză de săruri, fier cât să faci un cui de mărime mijlocie, calciu destul cât să văruieşti un gard de lemn, sulf cât să scapi un câine de purici şi apă cât să umplii un bidon de 40 de litri. Aşadar, elementele ce se găsesc în om se găsesc şi în pământ. Dar oricât am combina aceste elemente în proporţia necesară, tot nu o să iasă un om, pentru că este necesar un proces complex de transformare. “Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului” înseamnă că printr-un procedeu complex Creatorul a transformat pământul în trup uman. Materialul din care este făcut omul este pământul şi în acest caz a face înseamnă a transforma şi abia apoi a modela, la fel cum un om face pâine, transformând boabele de grâu în făină şi apoi adaugă sare, apă, drojdie, frământă, lasă la dospit, modelează şi apoi coace pâinea. Iată că şi facerea unei pâini are complexitatea ei, cu atât mai mult facerea unui om.

Ce procedeu a folosit Dumnezeu pentru a crea omul?
În crearea corpului uman Dumnezeu a aplicat următorul sistem:
1. Din structura moloeculara simplă a pământului a creat structura moleculara complexă, ca element de bază a corpului uman. Molecula de bază, mama tuturor moleculelor, urma să conţină toată informaţia despre structura corpului uman şi sistemul de derulare a procesului de multiplicare celulară. Această moleculă joacă un rol vital în procesul învierii.
2. Din combinaţia moleculelor a creat celula. Celula este formată din diferite molecule cu rol diferit.
3. Din combinaţia celulelor a creat organele corpului; sângele este singurul organ lichid din corpul uman, care face fuziunea între toate celelalte organe. Nici un organ nu poate supravieţui fără sânge.
4. Din organele create a alcătuit corpul uman.
După ce Creatorul a transformat elementele din ţărâna pământului în elemente organice, din care l-a creat ulterior pe om, acesta nu era încă destul. Relatarea biblică consemnează următoarele:
“Şi Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” Geneza 2:7 VDC
Unii susţin că prin expresia “i-a suflat în nări suflare de viaţă” trebuie să înţelegem că Dumnezeu a făcut un fel de copie spirituală a corpului uman , numit “suflet” şi prin urmare omul se compune din trupul carnal şi copia trupului carnal “sufletul”, două entităţi distincte. Dar observatorul atent va observa că în Biblie nu scrie “şi omul a primit un suflet”, ci omul s-a făcut un suflet. Interesant. E ca şi cu apa. Hidrogenul şi Oxigenul sunt două gaze. Hidrogenul nu este apă, şi Oxigenul nu este apă, însă luate împreună în formula H2O, ele devin apă. La fel, trupul de carne, fără suflarea duhului de viaţă de la Creator nu ar putea produce un suflet uman, iar suflarea de viaţă de la Dumnezeu, fără să intre în trupul carnal, nu ar putea produce un suflet uman.
Oare ce trebuie să înţelegem prin expresia “i-a suflat în nări suflare de viaţă”? Ce i-a dat astfel Creatorul lui Adam? O copie spirituală sau pur şi simplu viaţă? Prin suflarea de viaţă în nări, Adam a primit viaţă. Ce altceva am putea defini prin suflare, dacă nu respiraţie? Şi ce altceva am putea defini prin “suflet viu” decât un om viu, care respiră? Dumnezeu nu i-a dat nimic corpului inert al lui Adam, ci doar l-a pus în mişcare, aşa cum şi noi putem pune un corp inert al unui om înnecat (dar nu mort) în mişcare prin procedeul de a-i sufla aer în gură. Desigur, nici în această privinţă noi nu îl putem egala pe Creator.
Atunci când Creatorul i-a suflat în nările lui Adam suflare de viaţă, i-a dat putere, cu alte cuvinte i-a dat duh de viaţă. Plămânii au încept să lucreze, muşchii s-au contractat şi s-au întins şi prin firele complexe ale venelor şi ale sistemului nervos – care ghidează toată activitatea – a curs viaţă, prin faptul că sângele s-a pus în mişcare, alimentând tot corpul cu oxigen, prima materie primă indispensabilă vieţii.
După relatarea din Luca 23:46 avem: Isus a strigat cu glas tare: "Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!" Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.”
Vedeţi, nu este vorba de suflet, ci de duh. Duhul este cel ce părăseşte omul, nu sufletul. Sufletul rămâne cu omul mort în mormânt, până la înviere.
După Geneza 2:7 ecuaţia construcţiei omului este următoarea:
Ţărâna pământului + Suflare de viaţă = Suflet viu
(corp neânsufleţit) + (puterea de viaţă) = (fiinţă vie)
Vedem în această schemă, că omul este o singură entitate, dar compusă din două părţi, după cum Hidrogenul şi Oxigenul formează o singură entitate, apa (H2O). Atâta timp cât îşi menţine suflarea (respiraţia), el poate să-şi menţină puterea (duhul) şi prin această putere îşi poate folosi corpul, inteligenţa, memoria, puterea de judecată, conştiinţa şi voinţa cu care a fost înzestrat de Creator. Dar atunci când nu-şi mai poate folosi suflarea, omul nu-şi mai poate folosi nici corpul, inteligenţa, memoria, puterea de judecată, conştiinţa şi voinţa (Eclesiastul 9:10). Ca o completare avertizatoare, în alt loc Cuvântul lui Dumnezeu declară oamenilor din vechiul Israael: “Sufletul care păcătuieşte acela va muri” (Ezechiel 18:4). Este foarte clar deci, că sufletul în cauză este omul viu alcătuit din carne şi suflare de viaţă. După moartea trupului carnal şi depărtarea duhului de viaţă, sufletul se stinge, rămânând prizoniera trupului, până la înviere. Sufletul nu joacă nici un rol după moarte.

În Eclesiastul 12:7 şi Iov 34:14 scrie că duhul şi suflarea se întorc la Dumnezeu care le-a dat. Dar duhul (sau puterea omului) şi suflarea nu pot face nimic deconectate de trup şi nu pot reprezenta nimic din conştiinţa vie a trupului în faţa lui Dumnezeu, altfel Domnul Isus nu ar fi rostit acea frază memorabilă “nimeni nu s-a suit în cer” (Ioan 3:13).
La moartea unei fiinţe vii, sistemul folosit de Creator la facerea omului, acţionează în sens invers:
1. Trupul inert (fără viaţă) încetează să mai lucreze (moare) şi se descompune în organe.
2. Organele se descompun în celule.
3. Celulele se descompun în molecule.
4. Moleculele intră în vechea compoziţie a pământului (Geneza 3:19), dar o moleculă nu intră oricum, ci “impregnată” cu anumite informaţii despre omul decedat. Această moleculă se numeşte molecula de ADN şi va juca un rol important în procesul învierii.
Molecula de A.D.N
Descompunerea unui corp oarecarea al materiei vii, dar care să păstreze caracteristicile materiei respective, se poate face până la nivelul molecular. Molecula de ADN joacă un rol esenţial şi de bază în construcţia materiei vii, având rolul comparativ cu cel al seminţei unui copac, care deţine planul de dezvoltare treptată, creştere, compoziţie şi format final al arborelui, cu tot ce ţine de el.
Prima lege a termodinamicii (Legea conservării energiei)
Această lege spune că în Univers, energia nu se crează şi nici nu se distruge, ci este într-o continuă transformare. Timpul şi transformările energetice curg într-o singură direcţie şi dacă acest procedeu poate fi inversat, atunci învierea este posibilă. Trupul nostru, care este un spaţiu închis, conţine un anumit volum material, dintre care între 70-80 la sută apă (H2O), în fond două gaze, Hidrogen şi Oxigen. Doar presiunea aerului şi forţa gravitatiei ne face grei. Cuvântul grecesc "allagesometha" din 1Corinteni 15:51, trebuie tradus cu "schimbaţi" cum este în textul grecesc. Va fi un schimb de substante, cu cât ni se va lua din substantele originale, cu atât vom primi din substanţele înlocuitore. Pentru cei ce au ca destinaţie cerul, carnea şi sângele vor dispărea, luându-le locul alte materiale:
"Lăsaţi-mă dar, să vă revelez un secret minunat. Noi nu vom muri cu toţii, dar noi toţi vom fi schimbati!"
De ce trebuie să fim schimbati? Ca să fim ca cei care sunt în cer:
"Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este." 1Ioan 3:2
Dumnezeu să ne binecuvânteze cu înţelepciune şi pricepere pe fiecare în parte, pentru meritele Fiului său, Domnul nostru Isus Christos. Amin!
Această ultima parte din acest mini serial de prezentare a subiectului acestui topic, este poate cel mai controversat, de aceea trebuie să avem tăria necesară să trecem peste ea cu înţelepciune şi dragoste, motivaţi de dorinţa de a ajuta şi nu de a jigni sau a ne făli cu a noastră cunoaştere.
Când vedem doar ceea ce ochii noştrii vor să vadă, cum poate fi adevărul, cum ne-am dori noi să fie, suntem morţi, deoarece inima noastră faţă de adevăr nu este deschisă. Când suntem atât de consumaţi cât de mult să zidim, dar mult timp îl pierdem zidind ură și prejudecăţi, suntem morţi, atunci când tot ce facem, e numai pentru fală.
Dunezeu să ne ajute pe toţi, prin Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, să ne corectăm, acolo unde avem nevoie. Amin!

Alfred E. Housman, evaluator de text al lucrărilor clasice, arată că evaluarea textului (aşanumita critică textuală) este atât o știință cât și o artă. Aceasta este o știință, deoarece reguli diferite reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori și lecturi ale copiatorului, dar este și o artă, deoarece aceste reguli nu pot fi aplicate strict tuturor situațiilor. Suntem într-o asemenea situație în ceea ce privește Luca 16:19-31. Biblia este un tezaur clasic de artă literară și conține multe noduri gordiene. Avem nevoie de un „artist” grozav care să dezlege aceste noduri. Și acesta este Dumnezeu. Avem nevoie ca Dumnezeu să „intervină” în mintea noastră pentru a ne atinge scopul (corect).
Manuscrisele din secolul II conțin 71% din Evanghelia după Luca în fragmente (818 din 1151 versete, dacă au existat într-adevăr 1151 versete în textul original) şi ele au fost cartografiate şi inventariate. Din secolul I nu ni s-a păstrat nici un fel de manuscris, din această carte, după câte ştiu. Acestea sunt acele fragmente: Luca 1:58-59; 1:52-2:1; 2:6-7; 3:8-4:2; 4:29-32; 4:34-5:10; 5:30-7:32; 7:35-39,41-43; 7:46-9:2; 9:4-17:15; 17:19-18:18; 22:4-24:53. După cum putem vedea, capitolul 16 există dar – atenţie mare - există şi anumite diferenţe în acest capitol, faţă de ce avem acum în versiunile româneşti şi putem trage anumite concluzii pertinente. Din câte știu, manuscrise ce ar conţine Evanghelia după Luca completă nu există decât din secolul al IV-lea. Totuşi, cineva a raporat că a existat în SUA o copie completă a acestei evanghelii din secolul II. Manuscrisul s-a pierdut, dar cineva a făcut fotocopii. Unde ar fi acestea nu ştiu. Este un lucru neobişnuit, ca un manuscris de o asemenea importanţă să se piardă în epoca noastră modernă. Cel mai vechi fragment de manuscris care conţine Luca 16 este mss P75, dar încă se mai discută dacă manuscrisul este din secolul II sau secolul III.
Un mare semn de întrebare este de ce acest fragment din Luca 16:19-31 nu este citat sub nici o formă de către cei mai importanţi autori ai secolului II, doar de cei cu tendinţe eterice (Marcion, Tatian, Clement).
În ceea ce privește evaluarea și explicația acestui pasaj, în creștinism au apărut trei tradiţii, fie ca o întâmplare reală, fie ca o povestire cu tâlc (pildă), fie că povestea nu a fost spusă de Domnul nostru Isus.
Cum văd cercetătorii acest lucru: „Unii spun că povestea este în întregime atribuită lui Isus (Bauckham 1991, 45; Marshall, 634; Blomberg, 203-5; Jeremias 1972, 186; Fitzmyer 1985, 1127; Hock, Vol. 4, 266-) 7) în timp ce alții o văd ca o poveste pre-creștină atribuită lui Isus (Bultmann 1963, 203), o inserție apocrifă ulterioară (întreaga poveste, Cairus 2006, 35-45) sau o editare proprie a evanghelistului Luka (Drury, 159-60). Unii erau nedumeriţi încă din antichitate, chiar dacă o preferau ca argument forte în doctrina lor, de exemplu Origene, de ce povestea apare brusc în locația sa actuală (Reiling și Swellengrebel, 569-70). Eruditul Aecio Cairus susține excluderea pasajului 16:19-31 din versiunea originală a Evangheliei, pentru o tranziție lină de la 16:18 la 17:1 (Cairus, 43). El vede versetele 19-31 ca întrerupea fluxului naraţiei, „pentru aceeași condamnare a doctrinei fariseului introdusă în 16:15-17” (Marshall, 632).
Referințe: Daniel Berchie, Samson Dakio, Luca 16: 19-31: The Intermediate State of the Soul
Din partea mea, mă alatur opiniei lui Cairus şi a altor savanţi sau laici având aceeaşi părere, şi nu cred că această opinie ar trebui anatemizată, având în vedere argumentele întemeiate ce le aduce, de exemplu că acest pasaj nu se reflectă deloc în scrierile apostolului Pavel. Din contră, lipseşte din toată teologia epistolelor pastorale sau ecumenice ale Noului Testament:
Romani 6:23 Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
23 Fiindcă plata păcatului este moartea (şi nu chinul veşnic), dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru.
Şi acum vedeţi ce se întâmplă la judecata viitoare (adică după înviere), căci textul următor vorbeşte de judecată, nota bene:
Biblia în versiunea lui Cornilescu Evrei 10:27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
Biblia în versiunea Ortodoxă Evrei 10:27 Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici.
Biblia în versiunea Baptistă Evrei 10:27 ci numai o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi a focului cumplit care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu.
Însă aici textul grec spune aşa:
"ci doar o asteptare înfricoşată a judecăţii (kriseos) şi a focului (kai pyros) zelos (zelos) care va mânca (esthiein) pe cei răzvrătiţi (tous hypenatious).
Întrebare: De ce va fi mistuire şi nu chinuire la judecată?
Răspuns: Fiindcă Dumnezeu care este iubire, nu ar acţiona contra propriei sale firi.
Cornilescu Evrei 12:29 fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".
Ortodoxă Evrei 12:29 Căci "Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor".
Baptistă Evrei 12:29 pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor"
De ce nu scrie că Dumnezeu este un foc chinuitor? Nici chiar voi nu aţi putea face asta, dacă v-ar cere cineva! Însăşi firea noastră se îngrozeşte de aşa ceva. Eruditul karait Nehemia Gordon spunea că “Dumnezeu nu este Moloh!”.
Ar putea un tată să-şi chinuie etern un copil, oricât de rău ar fi fost el? Eu cred că nu. Şi atunci, de ce îi puneţi în seama lui Dumnezeu aşa ceva? Oare el nu este Tatăl tuturor oamenilor? Nu aşa zicem în rugăciunea "Tatăl nostru"? Aşadar Luca 16:19-31 este un text străin de Dumnezeu, de Isus, de sfinţii îngeri şi de apostoli, de Biblie şi de Evanghelie.

1Timotei 2:16-18.