PĂCAT ŞI PEDEAPSĂ, HAR ŞI MÂNTUIRE *brosura
PĂCAT ŞI PEDEAPSĂ, HAR ŞI MÂNTUIRE
Partea 1
Suntem "căzuţi peste bord"
Sfânta Scriptură vorbeşte de PĂCAT ŞI PEDEAPSĂ, de HAR ŞI MÂNTUIRE. Ultimul act este mântuirea. ce este mântuirea
Întrebarea centrală a acestui subiect este, ce este mântuirea şi dacă avem noi puterea de a ne mântui singuri? O altă întrebare importantă ce derivă din prima este, dacă tot suntem mântuiţi, cum suntem mântuiţi: Prin sângele lui Christos şi prin fapte bune sau, numai prin sângele lui Christos, pentru a face fapte bune? Reţineţi, vă rog diferenţa. De aceea nu mă mir că este scris:
"Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni" Efeseni 2:9
Mântuirea este o scăpare din moarte. Chiar
suntem pierduţi (morţi pentru totdeauna) fără Dumnezeu?
Da! Dovada este moartea. Există vreo şansă fară Dumnezeu?
Cât este de gravă situaţia?
Exemplificare:
Pe un vas cu pasageri de cursă lungă, căpitanul dă nişte prescripţii clare
pasagerilor, pentru siguranţa fizică a fiecăruia. Însa, într-o zi, unul le
încalcă şi ajunge în apele tulburi ale nesfârşitului ocean planetar. Nu poate
face nici o faptă sau acţiune ca să se auto-salveze, acum salvarea lui depinde
într-u totul de căpitan. Aşa este şi omul, căci din cauza acţiunii nesăbuite
ale primului părinte, noi am pierdut legătura cu vaporul (cu viaţa veşnică).
Asta înseamnă că ne naştem în păcat (imperfecţiune) şi această stare decazută
conduce la moarte, iar reabilitarea noastra depinde întru totul numai de
Dumnezeu.
Noi suntem moştenitorii lui Adam şi suntem daţi afara din viaţa veşnică, aşa cum şi copii unui părinte sunt daţi afară din casă împreună cu el, atunci când părintele lor pierde casa. Ca şi în cazul omului căzut peste bord, în ocean, noi nu putem face nimic pentru a ne auto-salva, totul depinde numai de Dumnezeu. Şi El a făcut totul pentru mântuirea noastra, prin Domnul Isus Christos, Fiul Său unic născut. Suntem salvaţi numai prin har şi numai prin credinţa pe care o manifestăm, fără fapte, altfel harul n-ar mai fi har si darul n-ar mai fi dar (Romani 11:6, Efeseni 2:8).
Romani 11:6 “Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.”
Efeseni 2:8 “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
Faptele le facem nu pentru a fi salvaţi, ci pentru că suntem salvaţi, parafrazând, deoarece nu mai vrem să cădem încă odată peste bord, în ocean... Pentru a dovedi că suntem salvaţi, pentru a se vedea că suntem copiii harului şi îndurării lui Dumnezeu. Aşadar numai Dumnezeu poate să ne salveze prin sângele Domnului Isus Christos, nu calitaţile (talentele noastre), nu darurile noastre, oricat de valoroase ar fi, nu acţiunile noastre oricât de importante ar fi. Să înţelegem bine acest adevăr, dragii mei. Să înţelegem bine diferenţa: Noi nu ne putem salva pe noi înşine, avem nevoie de un Salvator. Acesta este Dumnezeu, care ne mântuieşte NUMAI PRIN sângele lui Christos, Fiul său, pentru a face fapte bune. Domnul Isus Christos este co-salvator în procesul mântuirii, alături de Dumnezeu Tatăl, de aceea îl numim "Domnul şi Mântuitorul nostru".
Iată mai jos, importanţa acestui adevăr:
1. Ce este harul?
"Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; este darul lui Dumnezeu" Efeseni 2:8
Toţi
oamenii mor şi ei nu se pot salva (mântui) singuri din starea de moarte. Au
nevoie de o salvare eternă şi asta numai Dumnezeu o poate da. Harul înseamnă o
bunăvoinţă ieşită din comun, a lui Dumnezeu, pe care de altfel omul păcătos nu
ar merita-o; aşadar harul o graţiere a omului păcătos, atunci când el se
căieşte sincer: Matei 18:21-35
2. Suntem salvaţi într-adevăr prin har?
"Dar
Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea lui cea mare cu care
ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă
împreună cu Christos: prin har suntem salvaţi." Efeseni 2:4,5
3. De ce nu putem fi salvaţi şi prin har, dar şi prin fapte?
Deoarece suntem "cazuţi peste bord, în ocean" şi nu putem contribui
cu nici măcar o faptă, la salvarea noastră. Pe de altă parte, darul vieţii
veşnice n-ar mai putea fi un dar deplin, din partea lui Dumnezeu, ci ar fi ceva
care se poate cumpăra sau compensa prin fapte; în funcţie de câte fapte ai
face, cu atât ai contribui la diminuarea darului lui Dumnezeu.
Repet, în segmente, pentru a se putea reţine, repetiţia fiind mama
învăţăturii:
a."Căci prin har sunteţi salvaţi, prin credinţă.
b. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu:
c. nu prin fapte, ca să nu
se laude nimeni." Efeseni 2:8,9
"Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin
fapte; altfel,
harul n-ar mai fi har." Romani
11:6
Aţi înţeles dragii mei?
Faptele pe care le facem, sunt dovada ca suntem salvaţi, nu că prin ele am fi fost salvaţi.
4. Ce alte motive mai stau la baza acordării harului salvării, gratuit şi nu prin fapte?
a) Valoarea
salvării este prea mare: "răscumpărarea sufletului lor este aşa de
scumpă, că trebuie să renunţe la ea pentru totdeauna" Psalmul 49:8
b) Dacă ar fi prin fapte, n-ar fi echitabilă, căci unii ar face mai mult,
alţii mai puţin şi astfel unii ar putea pretinde ceva mai mult faţă de
ceilalţi, pe când prin har nu se crează nici o nedreptate: "nu-ţi fac nici
o nedreptate" Matei 20:1-16
c) Cei
care cred că s-ar putea salva numai pe temeiul faptelor şi nu a jertfei de
ispăşire făcută de Christos, ar avea o pricină de laudă neîntemeiată, putând la
un moment dat chiar să nege necesitatea acestei jertfe, şi să afirme, ba
că: "Nu pentru păcatele noastre a murit Christos, ci numai ca să-şi arate
fidelitatea Sa faţă de D-zeu", sau că "Pentru mine jertfa lui
Christos este de neânţeles, căci eu am făcut totul pentru mântuirea mea, prin
faptele mele bune". Plus că oamenii nu sunt roboţi şi nu fac fapte la fel,
unul face mai mult altul mai puţin, şi aşa cei ce au făcut mai mult ar putea să
se laude faţă de ceilalţi şi chiar ar putea pretinde ceva mai mult de la Dumnezeu.
Însă tocmai de aceea scrie clar: "Nu prin fapte, ca să nu se laude
nimeni." Efeseni 2:9.
d) Dacă salvarea s-ar putea obţine prin fapte
"degeaba a murit Christos"
Galateni 2:21. Faptele ar fi de ajuns. Moartea lui
Christos ar fi inutilă.
5. De ce putem spune că tot meritul şi toată lauda şi gloria salvării
noastre apartine lui Dumnezeu şi Fiului Său?
Deoarece Dumnezeu a ales să fim salvaţi. El ar fi putut să nu ne salveze, spunând că nu dă chinul Fiului Său, pentru aceşti oameni păcătoşi ca noi, suferinţa aceasta fiind prea mare. Şi Fiul Său ar fi putut spune, că El nu doreşte să moară pentru astfel de păcătoşi ca noi, pentru că nu merităm.
"El (adică Dumnezeu), care n-a cruţat pe însuşi Fiul Său, ci l-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El toate?" Romani 8:32
"Christos, prin Duhul Cel veşnic, s-a adus pe sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu" Evrei 9:14
Fiul a înţeles şi s-a supus de bunăvoie, oferinu-se pentru acest calvar: "Vin să fac voia Ta, Dumnezeule" Evrei 10:1-22
6. Pe
ce bază (temei) se dă totuşi harul lui Dumnezeu?
"Prin har sunteţi salvaţi, prin
credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este
darul lui Dumnezeu." Efeseni 2:8
Salvarea prin har, nu vine decât prin credinţă şi nu elimină necesitatea faptelor bune, ci din contra, le motivează:
"Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Christos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele."
Totuşi baza salvării noastre nu sunt faptele noastre, ci jertfa de ispăşire făcută de Christos. Nu faptele noastre produc ispăşirea. De aceea nici nu pot mântui. Mântuirea vine doar prin ispăşire. Şi fără ispăşire prin sânge nu există iertare:
Evrei 9:22. Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.
"Pe El (adică pe Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu) Dumnezeu l-a rânduit ispăşire, prin credinţa în sângele lui, ca să-şi arate dreptatea Lui" Romani 3:25
"Dar
acum s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc
legea şi prorocii - dreptate a lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus Christos,
către toţi şi peste toţi cei care cred; căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la
slava lui Dumnezeu, fiind îndreptăţiţi fără plată, prin harul
Său, prin răscumpărarea care este în Christos Isus." Romani 3:21-24.
În consecinţă harul se dă gratuit, prin credinţa în jertfa ispăşitoare a
Fiului lui Dumnezeu. Baza, temelia salvării
noastre este jertfa Fiului lui Dumnezeu, şi nu faptele noastre. Străduiţi-vă să înţelegeţi bine aceste adevăruri,
dragii mei fraţi.
Iată o exemplificare: La o calamitate naturală guvernul Romaniei da gratuit zonelor calamitate alimente, apă şi alte ajutoare, singura condiţie pusa celor calamitaţi este să creadă că într-adevar se dau aceste ajutoare şi să se deplaseze spre centrele de prim ajutor. Guvernul nu cere bani sau fapte în schimbul acestor ajutoare. Guvernul ţi le dă gratuit, fiindcă ai nevoie şi nu ai ce da în schimb. Aşa face şi Dumnezeu. Noi am fost calamitaţi cu urgia păcatului şi a morţii. Ce am fi putut da în schimb lui Dumnezeu? Nimic! În schimb putem doar suspina "Cea-i găsit Doamne la mine? N-am nimic bun, nici frumos." Tot ce am e ştirbit de păcat. Dumnezeu este cel ce dă ajutorul gratuit şi centrul de prim ajutor este Fiul Său, Isus Christos. Baza, temelia, fundamentul pe care să dă ajutorul este credinţa în jertfa lui răscumpărătoare, care ne salvează din păcat şi moarte.
7. De
ce totuşi credinţa goală, fără fapte este "moartă" Iacov 2:14-17?
Deoarece odată ce prin credinţă ai fost îndreptăţit la salvare, credinţa
implică să fi recunoscător, să asculţi şi să împlineşti voia lui Dumnezeu, spre
binele tău şi al omenirii. Te motivează să îndrepţi ce este de îndreptat, să te
lupţi cu ce este de luptat, să biruieşti unde este de biruit, să te ridici,
unde te poţi ridica. Să nu cazi încă odată peste bord. "Dar fiţi împlinitori ai cuvântului, nu numai
ascultători, înşelându-vă singuri..." Iacov 1:22-25
Neascultarea
de legile lui Dumnezeu creaza probleme inutile în societate, ascultarea de ele
înseamna pacea, bunăstarea şi fericirea omenirii:
"O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi
fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării." Isaia 48:18.
8. Ce
se va întâmpla cu acei necredincioşi care deşi nu cred, au fapte excelente?
Dacă salvarea ar putea fi obţinuta prin fapte, şi cei ce nu cred în jertfa
ispăşitoare a Fiului lui Dumnezeu ar putea să se salveze prin fapte bune. Însă... există fapte perfecte, există o conduită perfectă, o poate
atinge vreun om? Dacă da, oamenii s-ar putea mântui
singuri, şi da, mântuirea ar fi posibilă şi fără jertfa lui Christos.
DAR: "Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui." Evrei 11:6
"Cât despre ... necredincioşi ... partea lor este ... moartea a doua." Apocalipsa
21:8
De ce - întreabă unii - căci există foarte mulţi oameni buni?
Da, mulţi oameni trăiesc aparent "fără cusur", şi sunt "buni", dar Dumnezeu ştie că astfel de oameni nu sunt.
Nimeni nu este bun, decât unul singur: Dumnezeu. Nici măcar Domnul Isus, deşi a fost fără păcat, nu s-a considerat bun în comparaţie cu Dumnezeu. Şi ştia ce spune. Vă aduceţi aminte de Grădina Ghetsimani, unde spune că ar dori să fie îndepărtat paharul (Matei 26:39):
Marcu 10:18. "Pentru ce Mă numeşti bun?", i-a zis Isus. "Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu."
Toţi
sunt căzuţi şi întinaţi. Nu este nici măcar unul, care să nu aibă păcat. Toţi
au nevoie de harul lui Dumnezeu, toţi au nevoie de ispăşirea făcută de Fiul
său. Toţi au nevoie de o jertfă veşnică şi de o iertare veşnică.
9. Ce fapte cere Dumnezeu de la noi, după ce am primit jertfa lui
Christos?
"Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Christos Isus pentru fapte bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să
umblăm în ele." Efeseni 2:10. Omul care crede că
este îndreptăţit la salvare, trebuie să producă "roade bune"
Matei 7:15-20. Aceste fapte bune sau roade bune sunt generate de Duhul Sfânt al
lui Dumnezeu, ca răsplată pentru credinţa omului, de aceea sunt numite
"roada Duhului" Galateni 5:22-24. Prin
Duhul lui Dumnezeu - şi nu duhul omului - roadele bune fac din credincios un om
"nou" Coloseni 3:1-17.
10. Când începem să facem cu adevărat "fapte bune", după ce am fost îndreptăţiţi la salvare sau înainte de această îndreptăţire?
"Şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite şi gândite de firea păcătoasă şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi." Efeseni 2:1-3
11. Ce se va întâmpla cu noi dacă nu ne reînnoim faptele făcute după "pofta firii păcătoase" Galateni 5:16-21, spre a fi fapte după voia lui Dumnezeu? Vezi Apocalipsa 21:8.
12. Ce atitudine trebuie să avem chiar faţă de faptele noastre bune pe care le facem după voia lui Dumnezeu?
"Dacă Avraam a fost îndreptăţit prin fapte are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu." Romani 4:2
"Tot aşa şi voi, când veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: Suntem nişte robi netrebnici: am făcut ce eram datori să facem." Luca 17:7-10
De ce? Deaorece păcatul încă ne face robi, până la elibererea promisă de Dumnezeu. Aceasta se va face la a doua venire a Fiului său. Atunci va veni să răsplătească fiecăruia după faptele lui. Aşadar ce credinţă ai, aşa fapte o să şi faci.
Partea 2
De ce este Evanghelia o veste bună?
Deoarece suntem contaminaţi cu un "virus" mortal (păcatul) şi putem scăpa de el.
Apostolul Pavel avertiza: "Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut." 1Corinteni 15:1-11
Da, Evanghelia este un standard, fără de care credinţa este zadarnică. Nu ne
putem face noi o evanghelie proprie, trebuie să rămânem la standard, dacă dorim
mântuirea.
Cuvântul "evanghelie" provine din limba greacă şi înseamnă "vestea bună". De ce este "Evanghelia" o veste bună?
Are
nevoie omenirea de o veste bună? Da, deoarece toţi oamenii mor (Eclesiastul
9:1-7) şi moartea este un vrăjmas, care trebuie "nimicit" 1Corinteni
15:26. Dacă moartea ne este un duşman, ce trebuie nimicit, atunci viaţa este de
mare preţ, şi avem mare nevoie ca cineva să ne salveze din moarte şi să ne
conducă la viaţă veşnică. Dar este posibil aşa ceva? Are cineva puterea să
nimicească puterea morţii? Da, avem o promisiune de la Creator, că El va nimici
moartea "pe vecie" Isaia 25:8.
Fiul cel unic al lui Dumnezeu, a
străbătut cerurile înalte şi a venit pe pământ, ca să ne adeverească că
Dumnezeu, Tatăl Său iubit, ne iubeşte foarte mult şi doreşte să avem parte de
viaţa veşnică:
"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul
Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă
veşnică." Ioan 3:16
Dar nu Dumnezeu a dorit ca oamenii să moară, vor
întreba unii, de ce a făcut lumea aşa, de ce nu a făcut ca oamenii să nu moară?
Dumnezeu însuşi ne răspunde, prin Cuvântul Său:
"Spune-le: "Viu sunt Eu" zice Stăpânul Yehova (ASV Bible),
"că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să
trăiască" (Ezechiel 33:11).
Deci nu Creatorul a dorit ca Adam şi Eva să păcătuiască şi să moară, Lui I-a părut rău că lucrurile au luat o asemenea întorsătură nefericită şi a fost nevoit să aplice pedeapsa cu moartea, pentru ca lumea să nu genereze în haos şi anarhie... (Geneza 6:5-7). Gândiţi-vă, cum ar fi lumea, dacă toţi păcătoşii înrăiţi ar putea trăi veşnic şi să-şi facă după capul lor? Acel înger răzvrătit, care a decăzut şi a devenit Satan Diavolul, acela este vinovat de moartea tuturor oamenilor (Geneza 3:1-5 - Ioan 8:44).
Nu, Dumnezeu nu a dorit ca oamenii să moară.
Moartea a intrat în lume din cauza nesupunerii şi răzvrătirii creaturilor împotriva
Creatorului lor. Nesupunerea şi răzvrătirea împotriva unei legi este fărădelege
şi în termeni Biblici se numeşte "păcat". Care dintre patroni ar
lăsa ca angajaţii lor să-şi facă de cap în firma care nu le aparţine? Nici
Dumnezeu, nu putea tolera o asemenea abatere, care călca în picioare însăşi
suveranitatea Sa. Suntem avertizaţi că un singur păcat a
contaminat toată rasa umană, aşa cum un singur virus poate contamina toată rasa
umană, dacă nu se iau măsuri împotriva lui.
Păcatul se multiplică fulgerător ca viruşii, mergând din degenerare în
degenerare, creând haos şi anarhie, de aceea el trebuia stopat:
"De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin
păcat moartea şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit" Romani 5:12
Chiar toţi, vor întreba unii??? Cum vine asta?
Suntem cu toţii păcătoşi şi vrednici de moarte? Da, conform cu citatul de mai
sus; dacă nu am avea păcat, Dumnezeu, care este un Dumnezeu al dreptăţii şi
fără nedreptate, nu ar face ca şi noi să suferim moartea. Aşa cum o maşină
defectă nu poate să facă un lucru de calitate, de exemplu un xerox defect,
căruia îi curge cerneala nu poate copia lucrări de calitatea originalului, nici
Adam, nu putea procrea ceva mai bun decât era el în acea stare. Noi am moştenit
cu toţii genele deteriorate ale primului om, deoarece prin păcatul său, atât
el, cât şi urmaşii săi au decăzut de la perfecţiune:
"... Suntem noi mai buni? Nicidecum! Fiindcă mai dinainte am arătat pe toţi, fie iudei, fie greci că sunt sub păcat." Romani 3:9
Dar de ce a permis aşa ceva Dumnezeu?
Fiindcă nu se putea altfel. Dumnezeu nu dorea maşini reci, nesimţitoare,
roboţi. El dorea creaturi asemenea Lui, care să-i poarte chipul şi asemănarea
însuşirilor Sale. Fiinţe de asemenea grad, nu se puteau crea şi aduce la o
perfecţiune stabilă, numai prin ascultare faţă de autoritatea şi cuvântul Lui.
Dacă nu s-ar fi introdus păcatul, de către Satan, lumea creaturilor ar fi ajuns
la maturitatea cunoaşterii lui Dumnezeu prin ascultare şi supunere. Păcatul
introdus de Satan este ca un virus de înaltă technologie. Cine are un computer
şi este virusat ştie ce înseamnă să primeşti un astfel de virus. Odată ce
virusul păcatului a fost introdus în lume de cel ce a devenit Satan şi plana ca
o avertizare continuă în univers (Geneza 4:7), chiar dacă Dumnezeu l-ar fi
distrus pe Satan şi pe Adam şi Eva imediat, creând un alt heruvim Lucifer şi un
alt Adam şi Eva, acest "microb" deja pornit, nu se putea distruge
atât de uşor şi oricând ar fi putut lovi din nou. Şi asta, deorece Satan a
lansat nişte controverse abile la adresa lui Dumnezeu şi mulţimile de îngeri
din curţile cereşti au luat cunoştinţă despre ele. Ajunge numai să citim
Cartea lui Iov, şi ne vom da seama. Cu asemenea controverse ridicate şi
nerezolvate, nicicând universul n-ar fi fost stabil. Care era atunci un
antidot sigur? Singurul antidot sigur era lăsarea păcatului lui Satan să
germineze şi să se dezvolte până la apogeul lui, adică până la coacerea şi
erupţia sa. Când păcatul satanic va ajunge la apogeu şi va erupe în toată
hidoşenia lui, atunci el va putea fi extirpat total şi eradicat din univers.
Scopul minunat şi măreţ al lui Dumnezeu este de a restabili armonia în univers.
Pe veci.
Fiind spuse toate acestea, trebuie să ne dăm seama
că suntem cu toţii la mila şi îndurarea lui Dumnezeu, deoarece suntem
contaminaţi cu un virus al morţii, păcatul, deoarece avem un duşman feroce în
persoana lui Satan şi a demonilor lui (alţi îngeri care au decăzut), deoarece
noi nu ne putem salva prin propriile noastre eforturi; de aceea avem nevoie de
un salvator care nu numai să ne arate drumul spre salvare, ci mai ales să ne
facă plăcuţi din nou în ochii lui Dumnezeu, vindecând şi anulând urmările
contaminării noastre cu virusul păcatului.
Nu putea oare, omul, aduce un anume act, sau
ofrandă închinat lui Dumnezeu pentru a răscumpăra în mod deplin urmările
acţiunii virusului păcatului din trupul lui? Răspunsul Scripturii sacre este
nu:
"Dar nici unul nu
poate să răscumpere pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu preţul
răscumpărării pentru el însuşi" Psalmul 49:7
Aşadar, oamenii nu puteau să răscumpere, să
absolve, să anuleze consecinţele, urmările nefaste ale vinei păcatelor lor.
Oamenii nu puteau să se îndreptăţească ei înşişi în faţa lui Dumnezeu, aveau
nevoie de o jertfă perfectă... ceea ce, după cum am văzut, nu era la îndemâna
muritorilor. Soluţia era în mâna lui Dumnezeu şi depindea cu totul de El.
Atunci care era soluţia lui Dumnezeu? Soluţia lui Dumnezeu era "ispăşirea", adică moartea unui om perfect care să nu aibă virusul păcatului, care să se ofere benevol (nesilit de nimeni) pentru a fi această jertfă perfectă şi care prin moartea sa să ispăşească (absolve) vina noastră făcută prin firea moştenită de la Adam, devenind astfel noul tată dătător de viaţă al credincioşilor care vor accepta şi aprecia jertfa sa şi vor asculta de El:
"Pe El (adică pe Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu) Dumnezeu l-a rânduit ispăşire"
Romani 3:25
"Căci după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi
păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi
drepţi." Romani 5:19
În ce constă deci vestea bună, ce este ea? Vestea bună constă în jertfa ispăşitoare a Fiului lui Dumnezeu şi ea
este o veste minunată, deoarece prin El, noi putem fi salvaţi din păcat şi din
moarte: prin credinţa în El şi în îndereptăţirea făcută de El şi prin
ascultarea faţă de El. El este singurul mijloc de salvare:
"Şi vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă ţineţi cu tărie cuvântul pe care vi l-am vestit ca evanghelie, fără de care într-adevăr aţi crezut în zadar." 1Corinteni 15:1,2
Ce ni se cere deci? Să credem în evanghelie. Ce este evanghelia înainte de toate?
"V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Christos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi.;
că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi" 1Corinteni
15:3,4.
Crezi tu lucrul acesta, că Christos a murit pentru păcatele noastre, deci şi ale tale? Eşti tu destul de smerit şi sincer, ca să te consideri un păcătos, care are virusul mortal al păcatului? Căci numai aşa vei ajunge la propria ta salvare, prin Fiul lui Dumnezeu, dacă vei recunoaşte zdrobit că şi tu ai o fire păcătoasă, degenerată. Asta înseamnă pocăinţă. Tu trebuie să te renegi, să te lepezi de firea ta şi să recunoşti public, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, prin botezul în apă, făcut în numele lui Christos, Fiul lui Dumnezeu şi pentru El (nu pentru o religie de grup sau pentru nişte oameni), că El a devenit un om perfect şi fiindcă El a murit pentru păcatele tale, tu îl accepţi ca Domn al vieţii tale şi vei urma calea vieţii, ce a fost trasată de El, pentru cei ce cred în Dumnezeu, Tatăl Său iubit, după cum este scris:
"Pocăiţi-vă,
căci împărăţia cerurilor s-a apropiat..." Matei 4:17
Nu este altă soluţie din criza în care ne aflăm cu
toţii, nu există o cale de mijloc (Matei 7:13,14,19). Ce înseamnă asta? Ajunge
numai dacă ne gândim la următoarele fraze rostite de Domnul nostru, Fiul lui
Dumnezeu:
"Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru
ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" Ioan 3:16
Filozofia păgână a contaminat creştinismul
cu idei străine Bibliei, cum ar fi mântuirea universală şi alte subramuri ale
acesteia, ca purgatoriul, noua şansă de pocăinţă în mileniu sau după mileniu,
etc., şi să credem Cuvântul lui Dumnezeu care ne avertizează cu toată
solemnitatea şi seriozitatea:
"Cine
crede în Fiul, are viaţă veşnică, dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea
viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el." Ioan 3:36
"... dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi
pieri la fel." Luca 13:3,5
Numai dacă vom fi ascultători faţă de
Cuvântul vieţii şi împlinitori ai lui, vom fi binecuvântaţi de Dumnezeu cu
viaţa veşnică ce vine prin credinţa în Acela care ne-a adus vestea bună (Matei
7:21-27).
Partea 3
Care va fi soarta mea, a ta, a noastră dacă nu ne pocăim cu adevărat ?
Care va fi soarta necredincioşilor ...?
Iata o intrebare delicata ce trebuie dezbatuta cu intelepciune stiind ca indiferent ce ar dori unii, peste voia lui Dumnezeu nu se poate trece. Pe primul plan nu simtamintele noastre trebuie sa primeze, ci, ce spune Cuvantul lui Dumnezeu. Daca spunem ca necredinciosii care au murit vor avea o sansa de pocainta in mileniu sau dupa mileniu sau undeva in viitorul eternitatii - si asa ceva nu exista - ne inselam si pe noi, dar mai grav e ca inselam si pe altii si cadem sub pedeapsa de a fi propovaduitori ai minciunii, eretici care sunt contra evangheliei mantuirii, a cuvantului vietii.
Sa vedem ce spun textele Bibliei despre soarta necredinciosilor:
Ioan 3:36: Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiulnu va
vedea viata, ci mania lui
Dumnezeu ramane peste el.
La care viata se refera Ioan Botezatorul? Negresit la cea viitoare si vesnica,
pe care o vor avea credinciosii.
De ce nu au necredincioşii drept la viata viitoare? Deoarece, conform cu textul
citat "mania lui Dumnezeu ramane peste ei".
De ce ramane mania divina peste ei? Deoarece problema e grava! Respingand
mesajul credintei in Fiul divin, au respins de fapt si oferta si aranjamentul
lui Dumnezeu de impacare cu oamenii, care se baza tocmai pe jertfa de ispasire,
facuta de Fiul lui Dumnezeu pentru ispasirea pacatelor oamenilor.
Textul citat mai sus este un text avertizator, care arata ca jertfa lui
Christos nu ispaseste fara credinta in ea. Pe de alta parte, Scriptura arata ca
jertfa de ispasire isi poate pierde efectul, in cazul cand un credincios da
inapoi de la credinta sfintitoare:
Evrei
10:26. Caci, daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu
mai ramane nicio jertfa pentru pacate,
27. ci doar o asteptare infricosata a judecatii si vapaia unui foc care va
mistui pe cei razvratiti.
Coreland aceste citate cu Apocalipsa 19:17,18 reiese ca cei mici sau
handicapatii care sunt in familiile necredincioase, vor avea aceeasi soarta ca
si parintii lor, deoarece acestia sunt raspunzatori pentru educatia morala a
copiilor lor. In Filmul “Lasati In Urma” toti copii sunt rapiti, inclusiv a
necredinciosilor, insa Biblia nu spune asa ceva. Din contra, avem
scene ale judecatii, ca judecata potopului, judecata cetatilor Sodoma, Gomora
si a celor din jurul lor, plagile din Egipt, in care nici un copil al necredinciosilor (fie chiar si handicapat
mintal) nu este salvat, ci lasat nimicirii. Dar
cea mai intai scena, este scena judecatii din Eden, cand impreuna cu primii
parinti au fost expulzati si dati blestemului si urmasii lor, stiindu-se ca si
acestia vor pacatui. Toti, fara exceptie. Asadar cat de importanta trebuie sa
fie propovaduirea credintei si pocaintei, tuturor oamenilor, spre mantuirea
eterna! Dragii mei, daca vreti ca copiii vostrii sa
fie salvati, trebuie sa va salvati voi mai intai si sa va cresteti copiii in
frica de Dumnezeu.
Iata scena judecatii din timpul revenirii Domnului Isus, descrisa in Apocalipsa
17, care confirma si ea, cele scrise mai sus. Apoi am vazut un inger care
statea in picioare in soare. El a strigat cu glas tare si a zis tuturor
pasarilor care zburau prin mijlocul cerului: "Veniti, adunati-va la
ospatul cel mare al lui Dumnezeu, 18. ca sa mancati carnea imparatilor, carnea
capitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor si a calaretilor si carnea a tot
felul de oameni, slobozi si robi, mici si mari!"
Dar de ce nu pot fi salvati necredinciosii ulterior, de exemplu dupa venirea
Domnului Isus, in imparatia milenara sau chiar dupa? Raspunsul la problema
aceasta se poate rezolva foarte simplu, datorita contextelor Bibliei. Iata ce
ni se scrie in Ioan 4:24:
"Dumnezeu este duh"
Dar ce fel de "duh" este Dumnezeu? Evident ca "duh sfant".
De aceea cine huleste duhul sfant, huleste de fapt pe Dumnezeu Tatal, deoarece
duhul sfant este prin excelenta al Tatalui ceresc, prin care El vorbeste,
indruma si lucreaza, care apoi este dat si altor persoane credincioase lui
(Matei 10:20 "Duhul Tatalui vostru va vorbi in voi" - compara cu
Evrei 1:1,2). Ca o paralela a semnificatiei: Un patron da un ordin, prin
directorul sau, dar unii dintre muncitori isi bat joc de acest ordin. Facand
astfel ei isi bat joc de fapt de patron, deoarece si-au batut joc de ordinul
lui. Oare este mesajul dat mai mare ca patronul care l-a dat? Nicidecum! Deci,
nici duhul sfant care a iesit de la Dumnezeu, nu este mai mare ca Dumnezeu,
care l-a trimis.
Matei 12:
31. De aceea va spun: orice pacat si orice hula vor fi iertate oamenilor; dar hula impotriva Duhului Sfant nu le va fi iertata. 32. Oricine va vorbi impotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi impotriva Duhului Sfant nu va fi iertat nici in veacul acesta, nici in cel viitor.
Acest verset dovedeste clar, ca jerftfa "Mielului" lui Dumnezeu (Isus
Christos, Fiul lui Dumnezeu este acest Miel) nu are puteri nelimitate, cum au crezut
gresit cei ce au sustinut mantuirea universala si cei numiti semiuniversalisti
(care cred in sansa a doua). Aceasta jertfa are putere de ispasire numai peste
aceia care cred in ea, conformandu-se procesului nasterii din nou, din apa si
din duh sfant - aici intrand si pruncii si copiii handicapati ai
credinciosilor, care sunt considerati sfinti, daca sunt educati in sfinteinie,
in virtutea angajamentului credinciosilor: "cat despre mine, eu si casa mea voi urma pe DOMNUL".
Desigur, textul din Matei 12:31,32 lasa sa se inteleaga ca in viitorul numit
"Imparatia de o mie de ani" - atentie: dar numai aici, nu si dupa mia
de ani, se vor face anumite pacate, care unele vor putea fi iertate, iar
altele, cele de hula impotriva duhului sfant, nu vor putea fi iertate, nici
atunci.
O anumita interpretare spune ca cei care vor fi iertati in mileniu, vor fi
oameni care au trait in epocile de inainte de Armaghedon, adica oameni care au
trait de la Adam, pana la Armaghedon. Biblia nu sustine asa ceva, deoarece
arata ca oamenii pacatosi au drept numai la o singura viata, nu la doua, trei
sau mai multe!
Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul nu va vedea
viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el. (Ioan.3:36)
Ce se intampla cu un om nemantuit dupa ce moare? Oare este el inviat in mileniu
sau dupa mileniu sa mai traiasca o suta sau doua sute de ani in care sa fie
educat pentru a primi pocainta si mai apoi testat, cum cred cei ce sustin asa
ceva? Spune Biblia asa ceva? Nici vorba!
Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara odata, iar dupa aceea vine
judecata, (Evr.9:27)
Am citat o alta redare aici, una mai buna. Ce spune acest verset? Ca dupa ce
mor pacatosii, ei trebuie judecati. Da, judecati!
Nici vorba ca pacatosii sa scape nejudecati! E o iluzie sa scape cineva
nejudecat! Ei bine, dar cand va fi aceasta judecata?
La venirea lui Christos:
Si am vazut pe morti, mari si mici, stand in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este Cartea Vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea. (Apoc.20:12)
Desigur ca, se pune intrebarea: Bine da' atunci, cine va fi iertat in mileniu,
daca judecata pacatosilor este la venirea sa?
Ideea mantuirii pacatosilor nemarturisiti - ce au trait de la Adam si pana la Armaghedon - in imparatia de o mie de ani, incalca flagrant niste versete biblice, ca de exemplu: Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el." (Ioan.3:36)
Necredinciosii vor fi judecati si nu pusi la proba din nou, probarea lor a fost
in aceasta viata unde ei nu au trecut proba: Si, dupa cum oamenilor le este
randuit sa moara odata, iar dupa aceea vine judecata, (Evr.9:27)
Ce inseamna a fi judecat ca necredincios? Nicidecum inca un drept la o viata de
o suta sau doua sute de ani! Ci osanda!
Sa vedem cum defineste DEX-ul cuvantul "osanda":
OSẤNDĂ,
osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de
către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la
care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără
milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă,
nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98
OSÂNDĂ ~e f. pop. 1) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre
judecătorească; condamnare. ◊ A-și face ~a cu cineva a se chinui cu cineva. 2)
Ceea ce provoacă neplăceri; blestem; nenorocire; năpastă; pacoste. /v. a (se)
osândi
Sursa: NODEX
OSÂNDĂ s. v. condamnare.
Sursa: Sinonime
osândă
s. f., g.-d. art. osândei; pl. osânde
Sursa: Ortografic
Acum sa vedem cum apare acest cuvant intr-un pasaj unde se vorbeste de judecata
necredinciosilor, apare acest cuvant insotit de termeni reconciliabili sau
ireconciliabili?
Matei 12:
30.
Cine nu este cu Mine este impotriva Mea, si cine nu strange cu Mine risipeste.
31. De aceea va spun: orice pacat si orice hula vor fi iertate oamenilor; dar
hula impotriva Duhului Sfant nu le va fi iertata.
32. Oricine va vorbi impotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi
impotriva Duhului Sfant nu va fi iertat nici in veacul acesta, nici in cel
viitor.
33. Ori
faceti pomul bun si rodul lui bun, ori faceti pomul rau si rodul lui rau: caci
pomul se cunoaste dupa rodul lui.
34. Pui de naparci, cum ati putea voi sa spuneti lucruri bune, cand voi sunteti
rai? Caci din prisosul inimii vorbeste gura.
35. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria buna a inimii lui; dar omul rau
scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
36. Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvant
nefolositor pe care-l vor fi rostit.
37. Caci din cuvintele tale vei fi scos fara vina, si din cuvintele tale vei fi
osandit."
38. Atunci unii din carturari si din farisei au luat cuvantul si I-au zis:
"Invatatorule, am vrea sa vedem un semn de la Tine!"
39. Drept raspuns, El le-a zis: "Un neam viclean si preacurvar cere un
semn; dar nu i se va da alt semn, decat semnul prorocului Iona.
40. Caci, dupa cum Iona a stat trei zile si trei nopti in pantecele chitului,
tot asa si Fiul omului va sta trei zile si trei nopti in inima pamantului.
41. Barbatii din Ninive se vor scula alaturi de neamul acesta, in ziua
judecatii, si-l vor osandi, pentru ca ei s-au pocait la propovaduirea lui Iona;
si iata ca aici este Unul mai mare decat Iona.
42. Imparateasa de la miazazi se va scula alaturi de neamul acesta, in ziua
judecatii, si-l va osandi, pentru ca ea a venit de la marginile pamantului ca
sa auda intelepciunea lui Solomon; si iata ca aici este Unul mai mare decat
Solomon.
43. Duhul necurat, cand a iesit dintr-un om, umbla prin locuri fara apa, cautand odihna, si n-o gaseste.
44. Atunci zice: "Ma voi intoarce in casa mea, de unde am iesit. Si, cand vine in ea, o gaseste goala, maturata si impodobita.
45.
Atunci se duce si ia cu el alte sapte duhuri mai rele decat el: intra in casa,
locuiesc acolo, si starea din urma a omului acestuia ajunge mai rea decat cea
dintai. Tocmai asa se va intampla si cu acest neam viclean."
In acest text nu apare nici macar o aluzie cu privire la o alta viata de o suta
sau doua sute de ani pentru pacatosi, cum cred unii. Din contra, vedem ca se
scrie despre ei in termeni foarte duri, ireconciliabili.
Asadar aceia care vor fi iertati in mileniu nu au cum sa fie oamenii pacatosi
care au trait de la Adam si pana la Armaghedon.
Trebuie sa fie o explicatie mai buna si bineinteles ca Biblia o da. Atat Vechiul
Testament cat si Noul Testament ofera un raspuns satisfacator in aceasta
privinta.
Pentru a sti cine va fi iertat in mileniu, trebuie sa stim cine va fi in
mileniu, pe pamant?
Mireasa lui Christos, adica adunarea credinciosilor crestini, care au trait
experianta nasterii din nou, devenind si ramanand fapturi noi, prin Cuvantul
nepieritor sadit in ei pentru vecie, vor fi rapiti de pe pamant, in cer, unde
ei vor fi ca ingerii, adica in trup spiritual si de unde, sub conducerea lui
Christos, ei vor conduce planeta pamant, timp de o mie de ani. Desigur ei pot
veni in inspectie pe pamant ori de cate ori vreau, cum facea Dumnezeu in
gradina Edenului (Geneza 3:8 "umbla in gradina"). Dar in timpul miei
de ani, resedinta lor va fi cerul si nu pamantul, caci acolo au fost rapiti si
transformati, asa dupa cum Dumnezeu desi umbla in gradina Edenului, totusi nu
locuia acolo.
Dupa glorificarea Miresei, incepe perioada numita "judecarea celor
vii" sau "judecata oilor si caprelor", adica toate popoarele vor
fi judecate pe baza cum se raporteaza la guvernarea cea noua a lui Christos.
Cei care nu vor recunoaste noul guvern ceresc, ci vor lua semnul fiarei si se
vor inchina icoanei ei, vor fi zdrobiti si nimiciti fara nici o mila, DEOARECE AU FOST AVERTIZATI. Ultima misiune a ramasitei bisericii adevarate este tocmai avertizarea
ce o da cu privire la distrugerea acelora care vor lua semnul fiarei si se vor
inchina icoanei ei. Prin niste siruri de plagi,
globale si durerose, Christos, Regele uns, investit si intronat de Dumnezeu,
pentru o mie de ani, va bate pe toti impotrivitorii sai, dupa cum au fost
batuti egiptenii cu cele 10 plagi si mai apoi cei care au continuat in prostie,
au fost inghititi de valurile Marii Rosii. Desigur, plagile vor fi cu mult mai
mari si cu mult mai infricosatoare. Ultimul act al acestei sentinte divine va
fi razboiul Armaghedonului. Atunci vor fi inlaturati toti cei ce au mai ramas
de dupa distrugerea facuta de plagi. Toti cei ce se vor fi pocait inainte de
aceste plagi, adica au refuzat inciparea cu semnul fiarei, vor scapa de plagi
si de Armaghedon, deoarece ei vor fi protejati cu ajutorul ingerilor si astfel
ei vor intra de vii in mia de ani. Ei vor fi guvernati din ceruri, cu legi
drepte de un guvern ceresc si drept, adica de Christos si Mireasa lui.
Companionii lui (Mireasa), crestinii care si-au dus pana la capat chemarea si
sfintirea, vor fi deasemenea, regi, preoti si judecatori, impreuna cu El.
In mia de ani nu va intra nici un nepocait, adica nici unul care a luat
inciparea cu semnul fiarei. Numai aceia vor intra care au refuzat inciparea,
Biblia e clara in privinta aceasta, la Apocalipsa 14:
9. Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: "Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe
frunte sau pe mana,
10. va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu,
turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in
pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului (aici e vorba de focul
plagilor, nu de focul din iadul lui Dante).
11. Si fumul chinului lor se suie in sus in vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea n-au odihna cei ce se inchina fiarei si icoanei ei si oricine primeste semnul numelui ei! (se refera numai la perioada apocaliptica, zilele acelea de chin in care isi vor musca limba de durere - Apocalipsa 16:10, doar apoi sunt distrusi)
Cei ce vor scapa, vor fi relativ o mare multime din toate popoarele, triburi si
limbi. Ei se vor inmulti nespus de mult si vor popula intregul pamant. Toti
copiii care se vor naste in mileniu, vor fi educati sa asculte legile divine,
spre folosul lor. Se va introduce pedeapsa cu moartea, pentru pacatele mari si
pentru hula impotriva duhului sfant, iar pentru pacatele scuzabile, facute
involuntar, din accident, etc. vor fi mijlociri de iertare si absolvire de
pacat. Christos si Mireasa vor avea dreptul sa mijloceasca pentru ei la
Dumnezeu. Centrul inchinarii mondiale va fi la Templul din Ierusalim, in
Israel, rezidit in mileniu. In fine, cei ce se vor supune vor trai fericiti si
in sanatate deplina, deci nu vor muri, caci nu va exista procesul imbatranirii,
dar cei nesupusi vor fi judecati si eliminati.
In mileniul pamantesc nu va fi inviere. Prima inviere apartine in exclusivitate
Miresei iar a doua inviere este dupa mileniu. In mileniu intra numai oameni vii
si desigur animalele care vor scapa de parjolul plagilor.
In cer nu vor fi casatorii, degeaba cred anumite denominatii. Membrii Miresei
lui Christos nu se vor casatorii, ei sunt acolo ca ingerii, asexuati (fara
sex), in schimb, supravietuitorii plagilor si Armaghedonului, adica cei din
mileniul pamantean vor avea voie sa se casatoreasca, caci trupurile lor nu vor
fi schimbate si glorificate in trup de slava.
Ideea iertarii in mileniu s-a lamurit. Asadar ideea cu invierea pacatosilor -
ce au trait de la Adam si pana la Armaghedon - in mileniu, este nebiblica. Dar
noi nu putem sili pe nimeni sa creada acestea. Insa timpul va dovedi ca Biblia
are intotdeauna dreptate.
Ce ar fi dacă nu ar veni împărăţia lui Dumnezeu?
Apocalipsa 11:18 spune ca Dumnezeu va
prapadi pe cei ce prapadesc pamantul. Prapadirea, distrugerea pamantului este
evidenta. Politicile actuale exploateaza pamantul intr-o directie foarte
periculoasa. Majoritatea savantilor si nu numai, considera ca planeta pamant
este in pericol de intrare in colaps in cativa zeci de ani.
Savantii avertizeaza, dar degeaba. De exemplu,
Margaret Chan, directorul general al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, spune
ca bacteriile devin tot mai rezistente la antibioticele clasice, iar acest
lucru “va insemna sfarsitul medicinei moderne, asa cum o cunoastem acum”.
Mortalitatea a crescut cu 50% in randul celor afectati de infectii rezistente.
Tratamentele alternative sunt scumpe, produc reactii adverse fiind toxice si
actioneaza mai incet. Ea sustine ca “Afectiuni banale precum rosu in gat sau un
genunchi zgariat ne vor putea ucide din nou, cum o faceau cu ani in urma.
Rezistenta la antibiotic creste in Europa si in intreaga lume.” ... “Intram
intr-o era post-antibiotice. Asta inseamna, de fapt, sfarsitul medicinei pe
care o cunoastem acum”.
OMS a publicat o carte in care suntem avertizati
ce ne asteapta si cum s-a ajuns aici: folosirea gresita a antibioticelor, fiind
recomandate prea usor pentru boli care s-ar putea trata altfel. Surse ca The
Telegraph avertizeaza ca bacteriile devin mai rezistente din cauza frecventei
si indelungatei folosiri a antibioticelor.
Dar problema antibioticelor ar fi
totusi cea mai mica problema. Sunt alte avertizari mult mai serioase, pe care
nimeni nu stie cum sa le rezolve spre un final stabil. Unul este distrugerea
ecosistemelor si al doilea epuizarea resurselor naturale. Golul este umplut de
chimicale si sintetice. Savantii se agata sa creada cu disperare ca gasirea
unei surse ieftine de energie (foc din cer), ar putea inversa lucrurile. Dar,
pana gasesc ei energia ieftina, totul poate sa se duca de rapa. Si chiar daca
ar gasi-o, ar putea ea schimba mentalitatea oamenilor pusi pe distrugere? Cu ce
ar putea contribui energia ieftina la oprirea distrugerii ecosistemelor? Daca
cad ecosistemele - sa presupunem doar moartea, extinctia albinelor, cum va
rezolva problema aceasta energia ieftina? Pot savantii sa faca din nou albine?
Eu ma indoiesc, desi progresul stiintei este enorm, ajungand la culmi de nedescris,
chiar si pentru secolul trecut... Asa ca ma intreb, si va intreb, ce o sa facem
cu energia ieftina, daca nu o sa avem apa curata si suficienta si mancare
naturala?
Pe fondul acestor avertizari, se scriu scenarii
sumbre, se prezic scenarii tulburatoare despre capriciile naturii bulversate de
goana dupa experimente periculoase si iresponsabile, se vor isca furtuni
teribile si secete teribile, care vor pune in pericol si ce a mai ramas neatins
de prapadul facut de om, cum nu va mai fi apa suficienta, mancarea va fi
amestecata cu chimicale, barbatii si femeile vor chelii, puterea de reproducere
va seca si doar o mana de privilegiati politici si niste gangsteri smercheri
vor avea totul, care vor fi paziti de armate, ptr. o bucata de paine si un
pahar de apa. In cele din urma si resursele lor s-ar epuiza, iar COLAPSUL TOTAL
ar fi inevitabil. Suprafata Terrei ar ajunge un desert pustiu, inconjurat de
mari foarte sarate, fara nici o urma de viata. Un viitor pustiu, fara
oameni, animale si plante, dar cu reactoare de energie ieftina...
În consecinţă, răspunsul la întreabrea din titlu ar fi, că omenirea s-ar
autodistruge cu siguranţă. Pare incredibil, dar este confirmată de civilizaţiile
dispărute ale terrei. Fără virtuţii divine, omul decade şi devine ţărâna din
care a fost luat (Geneza 2:7).
Avem nevoie de Dumnezeu, care să oprească
acest drum spre distrugere totală.
Notă importantă
Dacă credeţi că acest material va ajutat în zidirea credinţei, aveţi libertatea de a-l transmite şi altora. Dumnezeu ne iubeşte, de aceea ne şi avertizează ca să nu trăim în păcat, căci păcatul este fărădelege. Mesajul de avertizare care îl conţine, este dezbrăcat de orice ura şi resentiment, nu trebuie luat ca o opinie personala contra cuiva, eu aş dori ca toţi să fie mântuiţi, aşa cum doreşte şi bunul Dumnezeu şi Fiul Său. Glorie veşnica lui şi Fiului său! Amin!
Mulţumesc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu