MĂRTURIILE BIBLIEI (Carte)

 

CUNOŞTI TU MĂRTURIILE BIBLIEI, SFINTELE SCRIPTURI?

 

 

“Şi viaţa veşnică este aceasta, să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care l-ai trimis tu.”

Ioan 17:3

“Sfinţeşte-i prin adevăr: cuvântul Tău adevăr este.”

Ioan 17:17

 

Eşti tu gata dragă frate, dragă soră, să accepţi mărturiile adevărate ale Sfintelor Scripturi?

 

Pace sfântă tuturor oamenilor iubitori de pace, sfinţenie şi adevăr!

 

O avertizare profetică

 

Te-ai pocăit cu adevărat, ca să te poţi naşte din nou (Ioan 3:3,5)?

Ca să poţi înţelege cu adevărat cine este Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său unic-născut, trebuie să te pocăieşti cu adevărat, căci altfel nu vei înţelege (Daniel 12:10).

 

Mărturiile profetice ale Bibliei arată starea creştinismului din primul secol până ce va veni Domnul Iisus pentru a judeca pe cei vii şi pe cei morţi (Matei 13:24-43) şi cei care sunt sinceri o să vadă dacă sunt pe o cale bună sau rea, dacă este necesară o trezire autentică şi o pocăinţă autentică în viaţa lor şi în adunările (bisericile) unde sunt.

Cineva a sumarizat o stare negativă, în următoarea frază memorabilă:

„Lumea doarme în întuneric şi biserica doarme în lumină.”

De aceea, avem nevoie de reaşezarea adevăratelor valori creştine în viaţa noastră, dar şi în viaţa unei adunări creştine nou-testamentale din zilele noastre, dacă nu vrem să păţim ca cele cinci fecioare nechibzuite din pilda spusă de Fiul lui Dumnezeu (Matei 25:1-13).

Să luăm exemplu de la pilda celor zece fecioare şi să ne pregătim temeinic, şi individual şi ca adunare, ca să nu rămânem de ruşine în ziua aceea a cercetării noastre! După cum cere Dumnezeu, fiecare om are nevoie de o pocăinţă adevărată, nu de tip scenă şi de o trezire şi o schimbare după Cuvântul lui Dumnezeu, în viaţa sa!

Pocaieste-te, dar, de aceasta rautate a ta si roaga-te Domnului sa ti se ierte gandul acesta al inimii tale, daca este cu putinta; (Fapte 8:22)

Adu-ti, dar, aminte de unde ai cazut; pocaieste-te si intoarce-te la faptele tale dintai. Altfel, voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, daca nu te pocaiesti. (Apocalipsa 2:5)

Pocaieste-te, dar. Altfel, voi veni la tine curand si Ma voi razboi cu ei cu sabia gurii Mele." (Apocalipsa 2:16)

Adu-ti aminte, dar, cum ai primit si auzit! Tine si pocaieste-te! Daca nu veghezi, voi veni ca un hot, si nu vei sti in care ceas voi veni peste tine. (Apocalipsa 3:3)

Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna, dar, si pocaieste-te! (Apocalipsa 3:19)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mărturii ale Bibliei sunt spre zidirea, corectarea şi mântuirea noastră

 

Mărturia Bibliei despre ea însăşi

 

Bazele credinţei noastre este Cuvântul lui Dumnzeu prezentat în Biblie, care datorită acestui aspect a devenit Cartea Cărţilor sau Împărăteasa Cărţilor, ceamai importantă carte de pe glob. Nu există carte mai importantă în această lume, nu este altă bază a credinţei în Dumnezeu! În ea Dumnezeu ne descoperă trecutul, prezentul şi viitorul. Ea este Marea Hartă pe care te poţi ghida spre veşnicie, este drumul spre o viaţa veşnică şi minunată care va veni. Vrei să ştii care va fi soarta ta? Citeşte-o, ca să te luminezi!

 

Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos s-a rugat Tatălui său ceresc, pentru ca el să-i sfinţească pe ucenici prin adevăr (Ioan 17:17). Adevărul are ramificaţii în toate domeniile, de aceea putem vorbi de un set de adevăruri. Acest măreţ set de adevăruri se află înmaganizat în Biblie, care este supranumită pe drept cuvânt “Sfintele Scripturi” (2Timotei 3:15) şi “Cuvântul lui Dumnezeu” (Matei 15:6, Luca 5:1,Fapte 4:31).

 

Biblia se recomandă singură, ca întreg, după cum este scris “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2Timotei 3:16).

 

Apostolii şi ucenicii care au redactat cărţile Noului Testament au fost insuflaţi şi ei, de aceea Noul Testament a fost ridicat de Dumnezeu la rang de Sfânta Scriptură alături de cărţile Vechiului Testament, astfel că avem Cuvântul lui Dumnezeu întregit (Fapte 6:2,7, Fapte 13:46, 2Corinteni 2:17, Efeseni 6:17, Coloseni 1:25, 1Tesaloniceni 2:13).

Să ne bazăm pe “Toată Scriptura”, căci este o deviză înţeleaptă. Înapoi la întreaga Biblie! Nu folosi doar Noul Testament, foloseşte întreaga Biblie, pentru că adevărată este această rostire memorabilă:

"Nu există armonie în Biblie, decât atunci când foloseşti toată Biblia."Asta înseamnă, că nu poţi lua din ea doar ce îţi place.

Grupările care au necinstit o parte sau alta din întreaga Biblie, au dispărut de pe scenă (gnosticii, maniheiştii, sâmbătarii unitarieni din Transilvania, etc.), iar alţii care au deformat adevăratul sens al cărţilor Vechiului Legământ, ca origeniştii, au dispărut şi ei. De aceea nu avem voie să etichetăm cărţile Vechiului Legământ (sau viceversa, ale Noului Testament) ca fiind o revelaţie inferioară, ci să le cinstim aşa cum se cuvine.

Aşadar bazele credinţei noastre creştine stau pe „Toată Scriptura”. Nu trebuie să ne lăsăm orbiţi de prejudecată, nici de credulitate faţă de nişte oameni fondatori de culte, ci trebuie să avem un duh înţelept de analiza (Fapte 17:11). Frica de a examina pe cineva este o cursă întinsă de Diavol (Proverbe 29:25), iar încrederea exagerată într-un lider religios, echivalează cu o închinare la idoli (Deuteronom 27:15, Ieremia 17:5).

Putem spune că Biblia antică - cuprinzând cele 66 cărţi ale ei, de la Geneza la Apocalipsa – este o carte sfântă, inspirată de Dumnezeu, fiind de un mare folos pentru desăvârşirea credincioşilor: 2Timotei 3:15-17, 1Corinteni 4:6.

 

Care sunt cărţile sfinte ale Bibliei? Ce este o carte apocrifă?

 

O apocrifă esteo carte dubioasă, care conţine declaraţii care nu sunt adevărate şi prin urmare au fost inspirate de Diavol, chiar dacă are multe adevăruri în ea. Succesul apocrifelor a constat că vorbeau mult de Dumnezeu şi lucruri scrise în Biblie, tocmai ca să pară autentice şi minciunile diavoleşti inserate acolo.

Atenţie! Domnul Isus nu a confirmat nici o carte apocrifă!

Un autor medieval bizantin avea o listă cu circa 900 de cărţi apocrife. Vă daţi seama cât de mult a lucrat Diavolul?

Istoricul evreu Iosif Flaviu (Iosephus Flavius), din secolul I, în cartea sa Contra lui Appion ne spune că evreii aveau 22 de suluri sfinte. Marele preot din templul de la Ierusalim avea datoria să blesteme pe autorii şi cărţile lor eretice. Există o mărturie că el a blestemat aşazisa carte a lui Enoh, datorită minciunilor ce le conţinea. Marele preot ştia că nu Enoh a scris această carte, ci un autor mincinos care s-a declarat a fi Enoh, pentru ca să-i fie crezute minciunile. Multe din aceste scrieri erau legate de secta eratică a Esenienilor, deci autorii lor au fost esenienii mincinoşi.

După Consiliul de la Iamnia (secolul I), aceste 22 de suluri au fost segmentate în 39 de cărţi, fiind incluse în Textul Masoretic, care nu conţinea textele apocrife, considerate dubioase. La fel, cărţile Noului Legământ (Noul Testament) au fost separate cu grija, de celelalte cărţi false, scrise în numele apostolilor şi creştinilor din primul secol; dovadă că nu au fost mai multe decât avem acum fiind un codex sahidic coptic din sec II, care conţine întregul Nou Testament, aşa cum îl avem azi, fără nici o carte apocrifă.

Dumnezeu a vorbit prin duhul Său sfânt profeţilor, iar altora le-a dat înţelepciune, tot prin duhul Său sfânt, ca de exemplu regelui Solomon, făcându-l cel mai înţelept om al timpului său (1Împăraţi 3:1-28, 2Cronici 1:7-12, 9:1-8). Tot ce a scris el în cele trei cărţi inspirate, Cartea Proverbelor, Cartea Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor a fost scris înainte de căderea lui spirituală, care a fost târzie, la bătrâneţe. De aceea cine susţine Biblia ca fiind inspirată sută la sută, dar respinge ca fiind neinspirate cuvintele lui Solomon din Eclesiastul 9:10, este fie un mincinos (unul care nu crede ce spune), fie un om care nu este conştient - fiind zăpăcit, năucit - faţă de ceea ce spune când spune „Cred că Biblia este inspirată sută la sută”. 

Biblia este unitatea noastră de măsură, este etalonul nostru în ce priveşte credinţa. Orice învăţătură, profeţie sau conduită trebuie verificată cu Biblia, dar cu atenţie, deoarece ea poate fi greşit tradusă sau interpretată: 2Petru 3:15,16, Apocalipsa 22:18,19. Aceste interpretări greşite vin deseori din cauză că Biblia a fost expusă diferitelor erori scribale, fie neintenţionate, făcute din neglijenţă, fie făcute intenţionat, cum avem din păcate multe cazuri, făcute pentru a servi ca bază diferitelor orientări doctrinare. Astfel au apărut o sumedenie de diferenţe între manuscrise, care sunt împărţite în mai multe familii importante. A se vedea cartea lui Emanuel Conţac, Dilemele Fidelităţii.

 

Cum trebuie tratate diferenţele textuale din copiile manuscriselor Bibliei?

În ceea ce priveşte aceste diferenţe, numite „variaţii textuale”, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru călăuzire, în numele Fiului Său, Domnul nostru Isus Christos, ca să putem trata diferenţele în frică de Dumnezeu, cu înţelepciune şi cu dreptate, alegând varianta corectă, chiar dacă părerea noastră va fi minoritară, ştiind că nu părerile oamenilor contează, ci părerea lui Dumnezeu. Să nu uităm că Satan înşală întreaga lume (Apocalipsa 12:9), deci îi poate înşela atât pe traducători, cât şi pe teologi, ca ei să aleagă o variantă greşită a redărilor textuale.

 

Iată două exemple elocvente de corupere a textului: Isaia 9:6 şi 2Petru 1:1

Să privim Isaia 9:6 de la Septuaginta necorectată la traducerile moderne:
Isaia 9:6 în Septuaginta (necorectată) este la Isaia 9:5, după cum urmează:
"Se cheamă numele Lui Înger de mare sfat, căci Eu voi aduce pace peste stăpânitori, pace şi sănătate Lui" 

Isaia 9:6 în Biblia sinodală românească:

"se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie"

 
Isaia 9:6 în Versiunea Dumitru Cornilescu

6. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii." 

 

Priviţi redarea după dr. Luther Martin, supranumit "marele reformator", "prinţul reformatorilor", "părintele reformei":

Isaia 9:6 Lutherbibel 1912 (Biblia Luther)

Denn uns ist ein Kind geboren, ein Sohn ist uns gegeben, und die Herrschaft ist auf seiner Schulter; er heißt Wunderbar, Rat, Held (Erou), Ewig-Vater Friedefürst;

Modernisiert Text (Textul modern)

Denn uns ist ein Kind geboren, ein Sohn ist uns gegeben, welches HERRSChaft ist auf seiner Schulter; und er heißt Wunderbar, Rat, Kraft, Held (Erou), Ewig-Vater, Friedefürst,

 

În mod surprinzător, apar traduceri noi ale Bibliei, făcute de erudiţi creştini, în care Isaia 9:6 nu conţine nici cuvântul "înger", nici cuvântul "Dumnezeu". Controversa apare la redarea textului ebraic "Pele Joez, El Gibbor, Abi Ad, Sar Shalom". De ce? Deoarece redarea lui "El Gibbor" prin "Dumnezeu Puternic" ar forţa construcţia identică din Ezechiel 32:21 aflată la plural "elei gibborim" (puternicii eroi) să fie tradusă la fel "Dumnezeii puternici", ce ar fi adevarăt şi viceversa, adică expresia "elei gibborim" la plural, ar forţa "El Gibbor" aflat la singular să devină "Puternic Erou" (a se compara cu Ezechiel 32:11,12).

Iată de exemplu cum redă Isaia 9:6 The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuită:

 
"For a child has been born to us, a son is given to us; he will bear the symbol of dominion on his shoulder, and his title will be: Wonderful Counsellor, Mighty Hero, Eternal Father, Prince of Peace."
"Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, el va purta simbolul stăpânirii pe umăr, și titlul său va fi: Consilier Minunat, Puternic Erou, Părintele Veșniciilor, Print al Păcii."

Directorul revizuirii The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuită este W.D. McHardy.

Revizorii The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuită:

The Rev. Professor G. W. Anderson; The Very Rev. Professor R. S. Barbour; The Rev. Fr. I. P. M. Brayley, SJ; Dr. S. P. Brock; The Rev. Professor G. B. Caird; The Rev. Dr. P. Ellingworth; Dr. R. P. Gordon; Professor M. D. Hooker; The Rev. A. A. Macintosh; The Rev. Professor W. McKane; The Rev. Professor I. H. Marshall; The Rev. Dr. R. A. Mason; The Rev. Dr. I. Moir; The Rev. Fr. R. Murray, SJ; The Rev. Professor E. W. Nicholson; Dr. C. H. Roberts; Dr. R. B. Salters; Dr. P. C. H. Wernberg-Moller; The Rev. Professor M. F. Wiles.
Consilieri literari ai The Revised English Bible (REB 1989) - Biblia Engleza Revizuită: M. H. Black, Mrs. M.Caird, J. K. Cordy, Baroness de Ward, The Rev. Dr. I. Gray, Dr. P. Larkin, Miss Doris Martin, Dr. C. H. Roberts, Sir Richard Southern, P. J. Spicer, Dr. J. I. M. Stewart, Mary (Lady) Stewart.

http://www.bible-researcher.com/reb.html

O altă mărturie o avem la profesorul de greacă şi istorie al Noului Testament, precum şi de istorie Ecclesiastica (Bisericească) James Moffatt, redă "divine hero", adică "erou divin":

"For a child is born to us, a child has been given to us; the royal dignity he wears, and this the title bears; A wonder of a counsellor, a divine hero, a father for all time, a peaceful prince"
Profesorul James Moffat este autorul traducerii Moffat, New Translation https://en.wikipedia.org/wiki/Moffatt,_New_Translation

Profesorul de limbi semitice şi limba ebraică biblică (paleo-ebraică = ebraica veche), Wilhelm Gesenius, redă "erou puternic" - p. 45, Gesenius, "Lexicon Ebraic - Chaldean" (Gesenius' Hebrew-Chaldee Lexicon).
"Pele Joez = Sfetnic Minunat, El Gibbor = Puternic Erou, Abi Ad = Părintele Nostru (pus) Pentru Totdeauna (adică Patriarhul Nostru Veşnic, Al doilea Adam), Sar Shalom = Mare Prinţ, Mare Căpetenie, sau Mare Comandant Al Păcii"

          Numele de la Isaia 9:6 explicat în lumina cărţilor Noului Legământ (Noul Testament):

"Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, iar autoritatea va sta pe umerii Săi! Va fi numit "Pele Joez = Sfetnic Minunat, El Gibbor = Puternic Erou, Abi Ad = Părintele nostru (pus) Pentru Totdeauna (Patriarhul Nostru Etern, Al Doilea Adam), Sar Shalom = Marele Prinţ sau Comandant al Păcii".

 
          De ce Sfetnic Minunat?

Deoarece el a venit din cer ca să ne sfătuiască în chip minunat, cum să fim plăcuţi Tatalui său!

          De ce Puternic Erou?

Deoarece cine a mai făcut lucruri ca el, ce înger sau om s-a mai luptat aşa de puteric cu păcatul şi a învins moartea fără drept de apel? 
          De ce Părintele Nostru (pus) Pentru Totdeauna (Patriarhul Nostru Etern, Al Doilea Adam)?

În ce priveşte "Părintele Veşniciilor" nu e o traducere corectă; "Părintele Veşniciilor" ar fi "Abi ha-Olamim", ori aici nici nu avem cuvântul "veşnic = olam" ci avem cuvântul "ad" ce exprimă continuitate, aici "Abi Ad" înseamnă "Părintele Nostru (pus) Pentru Totdeauna" ceea ce arată spre un titlu dobândit, de la Dumnezeu, el fiind Patriarhul Veşnic, al doilea Adam. 

          Şi în fine de ce "Sar Shalom" = "Marele Comandant al Păcii"?

 
Pe o tabliţă cuneiformă, prinţul Nebucadneţar, fiul regelui Nabonid - care era monarhul Babilonului - a fost numit "Sar sarim" adică "Prinţul prinţilor", fiind al doilea după rege (melek), ca moştenitor al tronului. El conducea şi armata, fiind "ha sar haghadol" adică "Marele Comandant", comandantul comandanţilor armatei tatălui său.
La fel avem şi aici, "Prinţul Păcii" adica Fiul lui Dumnezeu este "prinţul moştenitor" care conduce armata de îngeri ai Tatălui său, cum vedem şi în cartea lui Daniel 12:1 şi Apocalipsa capitolul 19. Cine se va bate pentru pace eternă în viitor? Cine va învinge şi va lega demonii şi pe prinţul lor, ca să instaureze veacul viitor (olam haba) şi pacea veacurilor (shalom olamim)? Nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu, "Prinţul Păcii"!

 

          La 2Petru 1:1 traducerile actuale redau acest verset astfel:

"Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:" Versiunea Dumitru Cornilescu (în continuare VDC)

Vedem că în acest verset Fiul lui Dunezeu  este numit "Dumnezeu şi Mântuitor", însă în câteva codexuri antice, precum şi în câteva citate ale unor autori antici, în acest verset el este numit "Domn şi Mantuitor":

"Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră, prin dreptatea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:"

Codexurile în cauză sunt manuscrisul Sahidic Coptic de la sfârşitul secolului II, manuscrisul grecesc Codex Sinaiticus din prima parte a secolului IV, manuscrisul latin Vulgata din secolul IV şi manuscrisul Aramaic (Philoxenian Siriac) din secolul VI. Patru ţări şi patru limbi prin care vestea bună (evanghelia) a pătruns cel mai repede: Egiptul, Grecia, Italia şi Siria. Acest fapt arată că, din nefericire, pe alocuri Biblia a fost falsificată ulterior de către ereticii cu interese necinstite şi este nevoie urgentă de defalsificarea textelor în cauză.

A se compara cu:

În adevar, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. (2Petru 1:11) VDC

În adevar, dacă, după ce au scăpat de intinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. (2Petru 2:20) VDC

ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri. (2Petru 3:2) VDC

ci creşteti în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui sa fie slava, acum si in ziua vesniciei. Amin. (2Petru 3:18) VDC

Ca să înţelegem corect Biblia, în primul rând trebuie să avem textul corect. Dacă nu avem un text corect, nu putem avea o înţelegere corectă a Bibliei. Pe Bible Translation Net se precizează: "Din păcate nu există manuscrise originale (numite "autografe") a oricăreia dintre cărțile biblice care au fost recuperate, iar din moment ce nu există manuscrise existente care ar fi de acord unele cu altele în fiecare detaliu, evaluarea textuală este necesară pentru a rezolva problemele de variație. Alfred E. Housman, un evaluator textual de lucrări clasice, arată că evaluatorii textuali se bazează pe "bunul simț și folosirea rațiunii." Pe scurt spus, evaluarea textuală este ştiinţă şi artă, care urmărește să determine modul de redactare [inițială] a unui text. Este o știință pentru că norme specifice reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori de copist și lecturi, dar este, de asemenea, o artă, deoarece aceste norme nu pot fi aplicate rigid în orice situație."

Evaluarea textuală este un fel de detectivism textual, ne arată prin ce filieră a ajuns textul biblic la noi, diferenţele de text între manuscrise, modificările operate în ele, incluzând şi timpul (secolul) în care au fost aceste modificări operate de scribi.

Pentru această cauză, studiul comparativ al textelor manuscriselor Biblice antice, şi o recenzie finală a Bibliei, trebuie să ocupe un loc împortant în viaţa unei adunări creştine, promovând conceptul de întâietate a Bibliei antice, faţă de versiunile Bibliilor moderne, îndemnând creştinii să pună accent pe verificarea textului biblic (ebraic, aramaic, grec). Dacă avem un text greşit şi ne bazăm pe un text greşit, putem să clădim învăţături false pe nisip (Matei 7:26) şi prin ele să practicăm lucruri periculoase, contrare învăţăturii biblice.

Siteuri biblice recomandate:

 http://www.csntm.org/manuscript

http://biblehub.com/

http://www.biblequery.org/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mărturia Bibliei despre Dumnezeu, Creatorul, Tatăl nostru ceresc

 

Există un singur Dumnezeu din veşnicii, Tatăl nostru ceresc, Creatorul celor văzute şi a celor nevăzute şi avem texte clare în acest sens, inclusiv din gura Fiului lui Dumnezeu: Geneza 1:1, Exod 20:1-3, Deuteronom 32:39, Psalmul 90:2, Marcu 12:29,32, Ioan 17:1-3, Romani 3:30, 1Corinteni 8:6, Galateni 3:20, Iacov 2:19, Apocalipsa 3:12.

Doar Tatăl este singurul Dumnezeu adevărat şi peste acest adevăr suprem şi veşnic nu se poate trece, căci nu este permis să trecem peste ce este scris (1Corinteni 4:6), modificările făcute de scribi, cum am arătat că s-a întâmplat de exemplu în cazul versetului de la 2Petru 1:1 nu consfinţesc stâlcirea acestui adevăr măreţ, indiferent ce intenţii teologice au avut.

 

Acest Dumnezeu al Bibliei este unic: suprem, suveran, etern, nemuritor şi neschimbător. El este o singură fiinţă, o singură persoană distinctă de toţi: Creatorul cerului şi pământului, Tatăl Atotputernic, care poartă numele de Yehowah (YHWH): Exod 3:13-16, Ioan 17:1-3. 

 

Acest Dumnezeu al Bibliei are un Nume.

De ce are Dumnezeu un nume?

Pentru că fără nume ar fi anonim. Ţie ţi-ar plăcea să nu ai un nume, să fii singurul anonim din Univers?

Numele lui Dumnezeu nu este “Domnul” (Adonay), ci Yehowah. Numele lui Dumnezeu nu înseamnă Domnul (Adonay), nici Dumnezeu (Elohim), ci înseamnă “Cel ce a fost, este şi va fi” (cu alte cuvinte Cel Etern). Domnul (Adonay) este un titlu ce însoţeşte uneori numele lui Dumnezeu, ca şi în cazul Ţefaniah 1:7, Obadiah 1:1, Habaccuc 3:19, Amos 1:8, etc....

Mulţi au auzit de numele Iehova, îl iubesc în felul lor pe Dumnezeu, dar îi detestă numele din cauza “sectei Iehoviştilor” (am citat din limbajul folosit de către aceştia)... Tocmai asta arată că ei nu îl iubesc cu adevărat. Să ştiţi că regele David, a fost un mare "Iehovist" (în sens pozitiv, ca să spunem aşa), cu mult timp înainte ca un american, pe nume Joseph Franclin Rutherford să întemeieze gruparea Martorii lui Iehova, numind-o astfel în anul 1931. Dacă ai iubi pe Dumnezeu şi tot ce vine de la El, cu adevărat, nu ar trebui să îţi pese de ce zic oamenii, nu ar trebui să îţi pese de nimeni, nici de Martorii lui Iehova şi de greşelile lor, care au umbrit Numele lui Dumnezeu şi l-au coborât în derizoriu.

 

Iată mărturia personală a regelui David, în Bibliile anterioare scoaterii numelui divin: Biblia de la Pesta, 1873, Biblia de la Iaşi, 1874, Biblia de la 1911, Biblia de la 1913

etc.:

Psalmii 3

1. (Un psalm al lui David, făcut cu prilejul fugii lui dinaintea fiului său Absalom.) Iehova, ce mulţi sunt vrăjmaşii mei! Ce mulţime se scoală împotriva mea!

2. Cât de mulţi zic despre mine: "Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!" (Oprire)

3. Dar, Tu, Iehova, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!

4. Eu strig cu glasul meu către Iehova, şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt. (Oprire)

5. Mă culc, adorm şi mă deştept iarăşi, căci Iehova este sprijinul meu.

6. Nu mă tem de zecile de mii de popoare care mă împresoară din toate părţile.

7. Scoală-Te, Iehova! Scapă-mă, Dumnezeule! Căci Tu baţi peste obraz pe toţi vrăjmaşii mei şi zdrobeşti dinţii celor răi.

8. La Iehova este scăparea: binecuvântarea Ta să fie peste poporul Tău. (Oprire)

Un alt “Iehovist”, Fiul lui Dumnezeu s-a rugat astfel:

"Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău" Matei 6:9.

Unii argumentează că în Matei 6:9 Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos doreşte să se sfinţească caracterul sau persoana lui Dumnezeu şi nu numele, însă atunci de ce nu scrie aşa: "Sfinţească-se caracterul tău"? sau "Sfinţească-se persoana ta"? Dacă scrie "numele" atunci să ne raportăm la ce scrie. A se compara cu Exod 5:2;7:5 în Bibliile anterioare scoaterii numelui divin. Dumnezeu nu a fost un anonim fără nume.

 

În Bibliile de unde s-a scos numelui divin al lui Dumnezeu se scriu  minciuni. Toate instiituţiile din bisericile unde s-a făcut aşa ceva şi toţi traducătorii care au făcut treaba asta cu bună ştiinţă sunt vinovaţi, de perpetuarea acestor falsitaţi, cu un păcat foarte grav, căci în spatele fiecărei minciuni se află Satan Diavolul, care înşală, iar Dumnezeu ne vrea curaţi, neântinaţi de minciunile lui:

Si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit diavolul si Satana, acela care insala intreaga lume, a fost aruncat pe pamant; si impreuna cu el au fost aruncati si ingerii lui. (Apoc.12:9)

Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna; ci numai cei scrisi in Cartea Vietii Mielului. (Apoc.21:27)

Afara sunt cainii, vrajitorii, curvarii, ucigasii, inchinatorii la idoli si oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna! (Apoc.22:15)

Iată minciunile predicate în biserici şi traduceri

“Ca să ştie că numai Tu, al cărui nume este Domnul, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul.” (Psalmul 83:18). Fals! Nu avem “Adonay” (Domnul) în text.

 “Căci ei îşi trag numele de la cetatea sfântă şi se bizuie pe Dumnezeul lui Israel, al cărui nume este Domnul oştirilor.” (Isaia 48:2). Fals! Nu avem “Adonay” (Domnul) în text.

 “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care stârnesc marea şi fac să-i urle valurile şi al cărui nume este Domnul oştirilor.” (Isaia 51:15) Fals! Nu avem “Adonay” (Domnul) în text.

 “Aşa vorbeste Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor:” (Ieremia 31:35). Fals! Nu avem “Adonay” (Domnul) în text.

 “Tu dai îndurare până la al miilea neam de oameni şi pedepseşti nelegiuirea părinţilor în sânul copiilor lor după ei. Tu eşti Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui nume este Domnul oştirilor!” (Ieremia 32:18). Fals! Nu avem “Adonay” (Domnul) în text.

 “Aşa vorbeşte Domnul care face aceste lucruri, Domnul care le urzeşte şi le înfăptuieşte, El, al cărui nume este Domnul:” (Ieremia 33:2) Fals! Nu avem “Adonay” (Domnul) în text.

 “Pe viaţa Mea! - zice Împăratul al cărui nume este Domnul oştirilor: Că Taborul printre munţi, cum înaintează Carmelul în mare, aşa va veni.” (Ieremia 46:18).

 “Moabul este pustiit, cetăţile lui se înalţă în fum, floarea tinerimii lui este înjunghiată, zice Împăratul, al cărui nume este Domnul oştirilor.” (Ieremia 48:15). Fals! Nu avem “Adonay” (Domnul) în text.

 “Dar puternic este Răzbunătorul lor, El, al cărui nume este Domnul oştirilor. El le va apară pricina, ca să dea odihnă ţării şi să facă pe locuitorii Babilonului să tremure.” (Ieremia 50:34)

 “Şi anume, voi îmbăta pe voievozii şi înţelepţii lui, pe cârmuitorii, pe căpeteniile şi vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci şi nu se vor mai trezi, zice Împăratul, al cărui nume este Domnul oştirilor." (Ieremia 51:57). Fals! Nu avem “Adonay” (Domnul) în text.

 “şi vă voi duce în robie dincolo de Damasc, zice Domnul al cărui nume este Dumnezeul oştirilor!" (Amos.5:27). Fals! Nu avem “Adonay” (Domnul) în text.

De ce sunt respinse cele cinci fecioare?

Evident că sunt multe cauze. O greseala te duce în alta. Minciuna are mai multe feţe. Una dintre ele ar fi schimbarea textului Bibliei, spre anumite foloase persoanale sau de grup. Mârşăvia aceasta nu va fi nepedepsită, după cum scrie:

N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos. - (Proverbe 30:6)

Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta." (Apocalipsa 22:19)

Numele lui Dumnezeu nu este “Domnul” (Adonay), nici Dumnezeu (Elohim). Traducătorul Dumitru Cornilescu a ştiut şi totuşi a înlocuit peste tot numele lui Dumnezeu cu Domnul, luându-se după traducătorii ortodocşi. Când a fost întrebat de ce nu lasă numele Iehova în Biblie, a răspuns că din teamă, pentru că ortodocşii neobişnuiţi cu numele divin, ar fi putut respinge versiunea lui. Adică astfel nu s-ar vinde traducerea lui aşa de bine. Oare este de mirare de ce a contactat o paralizie la mâna dreapta, în timp ce lucra la versiunea lui? Ce se va întâmpla cu acei creştini care persistă în această minciună? Vor fi ei în clasa celor cinci fecioare aceptate de Mire sau vor fi în calsa celor 5 fecioare nechibzuite (nebune), care au fost respinse (Matei 25)? Va accepta Mirele Isus să stea la masă cu cinci fecioare manipulate de Satan Diavolul ca să mintă?

 

Mulţi resping folosirea Numelui lui Dumnezeu, pe motiv că nu cunosc pronunţia exactă, deşi Nehemia Gordon, Gerard Gertoux şi alţi exegeţi arată că există cunoştinţă despre aşa ceva. Însă ei au o Biblie în care aproape toate numele evreieşti sunt redate pe româneşte cum s-ar spune, adică fără o transliterarea exacta. De exemplu, Iisus în ebraica secolului I şi II suna “Ieşu”, totuşi dacă le spui, nimeni nu se încumetă să revină la această formă. Şi atunci se vede de fapt cine sunt. Îi doare în cot de ceea ce spun. De fapt argumentul lor este mai degrabă o scuză, nu ceva dintr-un simţământ real. Mai bine ar spune că nu doresc să pronunţe Numele lui Dumnezeu, pentru că nu le place şi cu asta basta.  În textul ebraic biblic, se foloseşte numele lui Dumnezeu, în forma românizată Iehova, deoarece aşa este logic, din moment ce numele divin apare de circa 7000 de ori în Biblie. De la Yehowah la Iehova, nu este mare diferenţă.

 

Argumentul greşit şi folosit intens ad nauseam, fără nici o bază lingvistică

Un alt argument greşit care se aduce este că Numele lui Dumnezeu este Iahve, nu Iehova. Problema este că Yahweh în ebraică nu înseamnă nimic. N-are înţeles, e un cuvânt care nu poate fi tradus, căci nu înseamnă nimic. Numai Yehowah are sens şi înseamnă "Cel ce este, a fost şi va fi", aşadar într-un cuvânt "Eternul", după cum a tradus literal traducătorul francez Louis Segond  "l'Eternel":

Moïse dit à Dieu: J'irai donc vers les enfants d'Israël, et je leur dirai: Le Dieu de vos pères m'envoie vers vous. Mais, s'ils me demandent quel est son nom, que leur répondrai-je?

Dieu dit encore à Moïse: Tu parleras ainsi aux enfants d'Israël: L'Eternel, le Dieu de vos pères, le Dieu d'Abraham, le Dieu d'Isaac et le Dieu de Jacob, m'envoie vers vous. Voilà mon nom pour l'éternité, voilà mon nom de génération en génération.

Va, rassemble les anciens d'Israël, et dis-leur: L'Eternel, le Dieu de vos pères, m'est apparu, le Dieu d'Abraham, d'Isaac et de Jacob. Il a dit: Je vous ai vus, et j'ai vu ce qu'on vous fait en Egypte,

Êxodo 3:13,15,16

Încăpăţânarea celor ce suţin forma Iahve, fară nici un temei, este că nu înţeleg formele de contarcţie a numelor din sfera limbilor semitice.

La fel ca şi la noi, un cuvânt care este un nume, poate fi redus la o formă de alint mai scurt în redare (sau expandat): din Ioan se poate face Ion, dar şi Ionel. Cum se vede şi din acest caz, în unele cazuri formele de alint pot fi prescurtate prin reducţie interioară, adică se iau litere din interiorul numelui, cum ar fi Ion, unde s-a luat litera a. Exact aşa ceva s-a întâmplat şi în cazul unei forme de alint al Numelui lui Dumnezeu, unde a fost luată a doua literă din nume: din Yehowah, formându-se doar Yah. Această construcţie a înşelat pe mulţi, crezând că s-au menţinut în ordine primele trei litere, ceea ce nu este cazul, ca şi la forma "Ion".

Notă

Louis Segond (3 mai 1810 – 18 iunie 1885) a fost un teolog elvețian care a tradus Biblia în franceză din textele originale în ebraică și greacă.

 

S-a născut în Plainpalais, lângă Geneva. După ce a studiat teologia la Geneva, Strasbourg și Bonn, a fost pastor al Bisericii Naționale din Geneva din Chêne-Bougeries, apoi din 1872, profesor de Vechiul Testament la Geneva.

 

Traducerea Vechiului Testament, comandată de Vénérable Compagnie des Pasteurs de Genève, a fost publicată în două volume în 1871 (Meusel are 1874 ca dată de publicare), urmată de Noul Testament, tradus ca o întreprindere privată, în 1880. textul a fost apoi revizuit de experți.

 

O ediție revizuită a fost comandată și publicată de British and Foreign Bible Society în 1910.

Se spune că acest text a fost folosit şi prinţesa Ralu Callimachi, care a predat proiectul ei lui Dumitru Cornilescu.

Prinţesa Ralu Callimachi (1867- 1944) a jucat un rol fundamental în apariţia primei versiuni Cornilescu a Bibliei. Ea a finanţat atât prima ediţie a Noului Testament (1920), cât şi traducerea integrală a Bibliei (1921) şi se pare că avea deja o traducere făcută de ea, a textului Noului Testament după Segond, pe care l-a predat lui Cornilescu spre cizelare (definitivare).

https://www.bibliaonline.com.br/lsg+cornilescu/ex/3

 

Un alt argument ce poate fi adus este că numele Iehova este apropiată de redările în limba greacă a numelui divin din secolele I-IV AD, şi care s-a menţinut în istorie, aşa că numele “Iehova” nu a fost inventat de către Raymundus Martini.

Raymundus Martinus, cunoscut și sub numele de Raimundus Martinus, Raymund Martini, Ramon Martí (1220 - 1285) a fost un dominican catalan care a lucrat ca cenzor pentru literatura evreiască și a luat parte la o dezbatere importantă cu evreii din Barcelona în 1263. Nici un evreu prezent la dezbatere nu a ridicat obiecţia că Iehova nu ar fi Numele Dumnezeului lor.

 

A „inventat” Raymond Martini Numele lui Dumnezeu în latină?

 

În unele cercuri se vehiculează că un anume călugăr romano-catolic, pe nume Raymundus Martini, ar fi „inventat” primul Numele lui Dumnezeu în latină, pe care l-a prezentat apoi în cartea Pugio Fidei. Raymond Martini, numit și Ramon Martí în catalană, a fost un călugăr și teolog dominican din secolul al XIII-lea.

Mulţumim de informaţie, deşi o privesc cu scepticism! Ca să fac o glumă, am anumite rezerve faţă de „roata pătrată” (invenţia modernă a lui Martini) la care se referă cercul respectiv, deoarece observ că anumite forme de redare din Pistis Sophia (sec. II-III AD) din greacă şi Iehova din latină folosită în cartea Pugio Fidei (sec. XIII) sunt foarte apropiate:

Ιεηωουά (Ie-ee-ōoua): Pistis Sophia [103] (secolul II AD)

Ιεωά (Ieōa): Hellenistic magical texts [105] (secolele II şi III AD), autor M. Kyriakakes, un grec, [106] (cartea a apărut în anul 2000)

 

Raymundus Martini nu a scos ceva din burtă. Nu avem nici o dovadă că el ar fi fost primul care a încercat o transliterare a Numelui lui Dumnezeu din ebraică. Nu ni s-au păstrat toate cărţile şi scrieriele creştine scrise în latină. De obicei fiecare teolog a învăţat ceva de la înaintaşii lui. Nimic nu este nou sub soarele teologiei.

Rostirea numelui divin a fost restrânsă, nu abandonată, şi a existat pe toată perioada celui de al doilea Templu, după cum arată şi Talmudul evreiesc: "Rabinii noştrii ne-au învăţat: De zece ori pronunţă marele preot numele (divin) pe acea zi: de trei ori la prima spovedanie, de trei ori la spovedania a două, de trei ori în legătură cu ţapul ce urma să fie trimis departe, şi o dată în legătură cu loturile." Talmudul - 39b Yoma.

De unde ar fi ştiut evreii că de 10 ori se folosea Numele lui Dumnezeu în acea zi, dacă Numele lui Dumnezeu nu se auzea, cum a sugerat un preot romano-catolic, foarte ostil faţă de folosirea actuală a Numelui lui Dumnezeu. Aceste ceremonii unde se rostea numele divin se făceau în public şi existau oaspeţi (prozeliţi romani) care îl auzeau. Deci nu numai iniţiaţii (preoţii), ci şi publicul cunoştea numele divin, cel puţin până în secolul II, dacă ne gândim că templul a fost distrus în anul 70 AD. Publicul creştin, ieşit din iudaism avea informaţie corectă despre pronunţia numelui divin.

Folosirea numelui divin nu era banată nici în traduceri, dovadă este versiunea lui Aquila Ponticus din Sinope (ex-creştin, prozelit, ucenic al marelui rabin Akiba), făcută în secolul II, unde numele divin exista în caractere ebraice, lăsat netradus.

Înlocuirea acestui nume cu Domnul la creştinii dintre neamuri şi Hashem la mozaici se datorează banării totale a religiei mozaice, de către autorităţile romane, după rebeliunea lui Bar Kochba, banare ce s-a extins probabil şi asupra creştinilor ieşiti dintre mozaici. Cât de aspră a fost această interdicţie, se poate vedea în istoria celor zece martiri iudei din secolul II, care şi-au practicat religia şi după interdicţie. Rabinul Haninah Ben Teradion a fost ars pe rug învelit în sulurile Bibliei ebraice, soţia sa a fost biciuită nemilos în public până la moarte, pentru că nu l-a denunţat, iar fiica lor a fost vândută ca sclavă într-un bordel de prostituate. https://en.wikipedia.org/wiki/Haninah_ben_Teradion

Această interdicţie aspră a afectat şi literatura acelor timpuri, o dovadă în acest sens fiind versiunea evangheliei după Matei, scrisă în ebraica secolului II, găsită în scrierea rabinului Shem Tob, din Spania (secolul XIV). El urmează a versiune foarte veche, având tendinţe eretice (ebionite). Ciudăţenia acestei versiuni este folosirea expresiei Hashem (Numele), acolo unde în versiunile greceşti este Domnul, pentru citatele din cărţile Vechiului Legământ. La fel se procedează şi în citatele evangheliei din cartea lui Nestorius, o lucrare în limba ebraică datată între secolele VI-IX.

Aceste trei dovezi (folosirea numelui divin în public, până în anul 70 cel puţin, la care au avut acces primii creştini, traducerea lui Aquila, care arată că numele divin nu a fost banat în traduceri, şi redarea "hashem" în citatele VT din evangheliile în limba ebraică) arată că nu putem exclude ipoteza folosirii numelui divin de către primii creştini în public şi în scrieri, cel puţin până la edictul respectiv.

Ce s-a întâmplat în secolul II AD a putut să zdruncine serios instituţia folosirii Numelui lui Dumnezeu, dar nu a dărâmat-o, după cum se vede şi din cartea Pugio Fidei, care este una dintre verigile păstrării Numelui lui Dumnezeu în circulaţie.

În „The Catholic Encyclopedia”, Volumul 8, ediţia din 1910, pagina 329, scrie următoarele:

„Probably the introductionof the name Jehovah antedates even R. Martin.” „Probabil că introducerea numelui Iehova este anterioară chiar și pe R. Martin.”

 

Numele lui Dumnezeu este binecuvântat şi ce este binecuvântat rămâne pe vecie:

 

(Un psalm al lui David.) Binecuvanta, suflete, pe Iehova, si tot ce este in mine sa binecuvanteze Numele Lui cel sfant! (Ps.103:1)

Gura mea sa vesteasca lauda lui Iehova, si orice faptura sa binecuvanteze Numele Lui cel sfant, in veci de veci! (Ps.145:21)

 

Aleluia! Amin!

 

Nu Martorii lui Iehova au inventat numele lui Dumnezeu

 

Unii au oroare faţă de Numele lui Dumnezeu, deoarece îl asociază greşit cu Martorii lui Iehova, un cult ce a luat acest nume abia în anul 1931.

Restabilirea numelui lui Dumnezeu în Bibliile româneşti – ca să nu mai vorbim de cele străine, unde s-a produs cu mult timp mai devreme - a existat cu mult timp înainte ca să apară Dumitru Cornilescu sau Joseph F. Rutherford să implice numele divin în titulatura cultului Martorii lui Iehova în 1931.

Susţinând restabilirea numelui lui Dumnezeu în Bibliile româneşti, nu susţinem greşelile acestui cult. Nu înseamnă că facem asta deoarece ei spun că trebuie făcut astfel. Au spus-o asta şi alţii cu mult timp înaintea lor, deci ei au luat un exemplu de la alţii, nu au venit cu ceva “nou”. Au fost o verigă dintr-un lanţ al unei păreri, existentă cu mult timp înaintea lor.

Iată o listă parţială a Bibliilor vechi româneşti în care a fost restabilit numele lui Dumnezeu:

Biblia de la Pesta, 1873

Biblia de la Iaşi, 1874

Biblia de la 1911

Biblia de la 1913

Biblia de la 1921

În aceşti ani nu exista nici un cult cu acest nume în lume, nici nu a fost înainte, şi nimeni nu a învăţat vreodată că creştinii trebuie să se numească “Martorii lui Iehova”. Această invenţie a venit abia în anul 1931, de la un fost baptist american pe nume Joseph F. Rutherford, care s-a alipit de cultul “Studenţii Bibliei”, fondat de un fost pastor Adventist, pe nume Charles Taze Russell. El a schimbat numele cultului din Studenţii Bibliei în denumirea “Martorii lui Iehova”. Toate acestea nu au nici o legatără cu Numele sfânt al lui Dumnezeu. Nici chiar dacă Satana ar veni şi ar spune că Numel lui Dumnezeu este Yehowah, nu ar face ca acest Nume divin să fie compromis.

          Cine este Dumnezeu? Este o trinitate de persoane? Sau o doime? Sau este Iisus singurul Dumnezeu? Sau doar Tatăl Domnului nostru Isus Christos este singurul Dumnezeu adevărat?

            La ora actuală în creştinismul cultelor denominaţionale (biserici cu diferite orientări) există mai multe concepţii (păreri) despre Dumnezeu, printre care cele mai cunoscute sunt:

1. Trinitarismul - credinţa într-o treime de persoane unite între ele: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt care formează un singur Dumnezeu

2. Modalismul - credinţa că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt manifestarea aceleiaşi persoane, nefiind vorba de mai multe persoane, ci doar de una, care s-a relevat în trei moduri, Tatăl s-a făcut Fiul şi Fiul s-a făcut Duhul Sfânt

3. Triteismul - credinţa într-o treime de persoane separate între: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

4. Binitarismul - credinţa că doar Tatăl şi Fiul compun Dumnezeirea.

5. Paterteismul - credinţa într-un singur Dumnezeu: Tatăl

Aceste cinci concepţii nu pot fi toate adevărate, ci doar una dintre ele.

Care este adevărată?

Oricât de complicate ar fi lucrurile, nu putem sta de o parte, deoarece viaţa veşnică depinde dacă îl cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu şi pe Fiul Lui (Ioan 17:3) şi asta nu o putem face numai prin adevărul sfinţitor şi eliberator care vine prin divinul, scumpul şi onoratul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 8:31,32,34-36).

 

De ce apar atâtea secte în creştinism?

 

Evident că sunt multe cauze. Una dintre ele este arătată clar de apostolul Ioan:

Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. (3Ioan.1:9)

Dorinţa de a fi lider, cu orice pret, a făcut pe mulţi să cadă în păcatul înălţării de sine:

Căci oricine se înălţa va fi smerit; şi cine se smereşte va fi înălţat." (Luc.14:11)

 

Oamenii aceştia, deoarece nu au fost stabili pe adevărul vestit de Domnul Iisus, au adus printre creştini aşazisele "adevăruri" ale Diavolului: ereziile care contrazic Sfintele Scripturi.

 

           O parte însemnată a teologilor susţin ideea conceptului de "trinitate", o "uni-treime" dumnezeiască alcatuită din trei persoane. Însă această doctrină a fost dovedită ca fiind preluată din păgânism şi îmbrăcată în cuvinte Biblice. Această doctrină încalcă flagrant conceptul de monoteism patertheist, care îl declara pe Iehova, Tatăl ceresc, ca fiind singurul Dumnezeu adevărat: Exodul 20:1-3, Ioan 17:1-3, 1Corinteni 8:5,6.

Mulţi credincioşi - şi în mod deosebit liderii lor spirituali - susţin că persoana lui Dumnezeu este de fapt o "Treime" (Trinitate) misterioasă. Există o zicală despre această dogmă care spune că dacă încerci să o înţelegi eşti nebun, însă dacă nu o crezi, ajungi în iad. Deşi dogma "Treimii", nu apare explicit în Biblie, a nu crede în ea sau în anumite aspecte ale acestei dogme, prin prisma multora te face automat un eretic vrednic de flăcările veşnice ale "iadului" clerical. De la această "etichetă" derivă o falsă siguranţă însoţită de o anumită suspiciune şi teamă faţă de subiect. Totuşi, cercetătorul umil şi sincer, care nu este legat de anumite prejudecăţi, fobii sau isme religioase, ci este însetat după cunoaşterea şi siguranţa pe care o dă adevărul Biblic, nu poate să nu constate: este ciudat, deşi se admite că sunt trei persoane distincte, totuşi numeric vorbind există ... un singur Dumnezeu. E ca şi cum am spune că deşi avem trei mere distincte în coşul de pe masă, unul galben, unul roşu şi unul verde, totuşi, acolo nu este decat un singur măr. Ciudată matematică, ciudată filozofie!

            Din cercetarea resurselor antice, se ştie că numerele aveau o mare influenţă şi putere religioasă în viaţa de zi cu zi a lumii antice. Numărul 3 a fost dintotdeauna îndeosebi de mistic, mai ales la pătrat (nouă). Şi nu este de mirare căci în antichitate anumiţi savanţi ai lumii antice, ca Pitagora din Samos, care în acelaşi timp au fost şi mari filozofi şi oameni religioşi se ocupau cu numeromistica, un fel de zodiac al cifrelor, atribuind numerelor diferite proprietaţi cu influenţă asupra oamenilor, interesant fiind concepţia despre numărul 3, care într-un anumit cadru, era considerat cel mai frumos număr - a se vedea Enciclopedia Wikipedia, secţiunea Triad; de aceea numărul 3 era asociat şi folosit în relaţia cu zeii principali ai lumii antice.

Conform cu:

The Oxford Companion to the Bible, la pagina 561: "Trei este privit în general ca un număr divin. Multe religii au triade de zei. In credinţa bibilică nu este loc pentru o triadă, iar numărul este rareori legat de Dumnezeu…Nici doctrina Trinităţii nu este exprimată aici în prea multe cuvinte."

Harper’s Bible Dictionary, la pagina 497, admite că: "Trei…era deja sacru pentru religiile babiloniene timpurii care adorau o triadă (Anu, Bel, Ea) …aşa cum egiptenii îi adorau pe Isis, Osiris şi Horus."

Aristotel, Despre Ceruri, Cartea I, scrie că: "Căci, după cum spun pitagorenii (adepţii concepţiilor lui Pitagora din Samos), lumea şi tot ce este în ea, este determinată de numărul trei, devreme ce începutul şi mijlocul şi sfârşitul dau numărul unui «tot», iar numărul pe care ele îl dau este trinitatea [în greacă trias; în engleză= «trinity»]. Şi astfel, luând aceste trei din natură ca legi ale ei, folosim pe mai departe numărul trei în adorarea zeilor."

            După cum vedem, Aristotel, marele filosof grec, mărturiseşte cu o sinceritate copleşitoare că pe timpul său numărul trei era deja un număr consacrat, un număr de o mare importanţă din punct de vedere religios. Ne întrebăm, oare cine l-a consacrat (Apocalipsa 12:9)? Prin urmare, ideea conceptului de "uni-treime" dumnezeiască a fost preluată de la filozoful (şi matematician în acelas timp) păgân Pitagora din Samos, care l-a importat şi el în lumea greacă în timpul calătoriilor sale făcute în Egipt, Babilonia şi India. Mai apoi, această dogmă s-a consolidat în aşazisele "cercuri savante" a lumii antice grecesti via "pitagorieni", Platon, Aristotel, Philon ca mai apoi să fie "îmbrăcată" în denumiri din Biblie, de către anumiţi creştini proeminenţi de orientare neoplatonică din Egipt şi Cappadochia şi impusă creştinilor ca învăţătură Biblică, fiind însoţită de persecutarea cruntă a celor care o respingeau.

            Aşadar, la originea acestei dogme ciudate, stă nu revelaţia Bibliei ci mai degrabă preluarea unui tipar de gândire, de filozofie religioasă antică, de factură păgână, "îmbrăcată" în denumiri biblice şi împachetată frumos în staniolul numit "taină", după cum, se vede şi din scrierea celui care a fost supranumit de unii "Doctorul Bisericii" - patriarhului Chiril al Alexandriei, care a trăit in secolul IV. d.Ch.:

"Căci Porphyrios spune expunând învăţătura lui Platon: Fiinţa lui Dumnezeu purcede din trei ipostaze şi este: Dumnezeu cel preaînălţat şi preabun; după El  şi a doua este Ziditorul; iar a treia este sufletul lumii"

"Şi totuşi şi ei, învăţaţii păgâni, admit şi presupun trei ipostaze de la început şi ei afirmă    că se cuvine să aibă fiinţa lui Dumnezeu până la trei ipostaze, iar uneori aplică şi denumirea de Treime astfel fiind de acord cu învăţăturile creştinilor ..."

"Noi însă vom afla că se găseşte la învăţaţii elinilor păgâni cunoaşterea  a Sfintei Treimi. Căci ei spun că aceste divinităţi sunt foarte apropiate între ele şi nimic nu se interpune între dânsele fiind unite unele cu altele ..."

"(citându-l pe filozoful păgân Numerius) Dumnezeu cel ce este primul în sine însuşi este simplu prin faptul că niciodată El nu este despărţit fiind stăpânit de Sine însuşi. Iar Dumnezeul cel de-al doilea şi cel de-al teilea este unul singur ..."

(Chiril al Alexandriei: Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 64, 422, 424, 426)

          Nu este de mirare ce găsim scris în Nouveau Dictionnaire Universel: "Trinitatea Platonică, ea însăși doar o rearanjare a trinităților mai vechi, care datează de la popoarele anterioare, pare a fi trinitatea filosofică rațională a atributelor care au dat naștere celor trei ipostaze sau persoane divine predate de bisericile creștine ..." Această concepție a filosofului grec [Platon, secolul al IV-lea î.Hr.] despre Trinitatea divină ... poate fi găsită în toate religiile vechi [păgâne] ". - (Paris, 1865-1870), editat de M. Lachâtre, vol. 2, p. 1467.

            Dacă Biblia tace în privinţa formulării acestei dogme a Treimii, şi după cum se vede din citatele de mai sus, această "revelaţie" misterioasă nu aparţine nici "Bisericii primare", ci învăţaţilor păgânilor, ma întreb de ce a trebuit preluată de la ei şi impusă ca standard al credinţei despre Dumnezeu? Oricum, indiferent care a fost motivul, rezultatul acestei "copieri" este nesatisfăcătoare, deorece diferenţa între ce descoperă Biblia despre persoana lui Dumnezeu şi ce susţine dogma Treimii despre "persoanele" lui Dumnezeu este semnificativa. Sunt mari diferente. În primul rând Biblia nu descrie decât un singur Dumnezeu, într-o singură persoană, aşa cum a învăţat şi Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:1-3): "După ce Isus a spus aceste lucruri, şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat: "Tată, a sosit ceasul! Preamăreşte pe fiul tău, ca şi fiul tău să te preamărească pe tine, după cum i-ai dat putere peste orice carne (aşa apare în textul grecesc), ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i i-ai dat tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care l-ai trimis tu."

            Acest mare adevăr al unicităţii persoanei Tatălui ca "singurul Dumnezeu", este atât de evident. Monoteismul Bibliei este un „patertheism” strict, aspect de care unii din teologii din secolul I-IV nu au vrut sa auda, facand din Fiul si Duhul Sfant ba niste „dumnezei” subordonati Tatalui, ba complet egali lui.

Nu este nici un "mister" de neânţeles în Trinitate, ci mai degrabă este neputinţa de a explica imposibilul şi ca să aibă un „alibi”, teologii se cramponează de ideea de „taina”. Multe din predicile, scrierile şi cântecele celor ce susţin această dogmă spune, că Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, iar mai apoi a murit torturat la Golgota, deşi din Biblie reiese clar că nu Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, nici nu a murit torturat la Golgota, cum le place multora să creadă, ci singurul ("monogenes" în greacă) său Fiu Isus Christos: Ioan 3:16; 1Timotei 6:16; Ioan 20:17; Luca 23:46. În cele din urmă vor vedea cum stau lucrurile căci timpul va spune întotdeauna adevărul, dar va fi prea târziu să mai îndrepte ceva, dacă va trece timpul hotărât îndreptării. Acum este harul, acum este timpul de îndreptare. Creştini de toate tipurile, pocăiţi-vă, faceţi o reformă (trezire) finală şi abandonaţi doctrina trinităţii, clădită pe un fundal de speculaţii păgâne!

 

Cine a murit pe cruce?

 

"Patripasianismul" catalogat ca erezie încă din antichitate, suţine că Dumnezeu însuşi a devenit om şi a murit pe cruce. Numiţi şi "modalişti", ei credeau că Duhul şi Fiul sunt denumirile aceluiaş Dumnezeu.

Ei au fost numiţi în sens peiorativ aşa (din latină patri-, „tată” și passio, „suferință”, adică cei ce credeau că Tatăl a suferit”), deoarece credeau că Dumnezeu Tatăl se întrupase direct în Hristos, şi astfel Tatăl s-a jertfit literalmente pe cruce.

Însă Biblia arată clar că nu Dumnezeu a murit la Golgota, ci singurul (monogenes) Său Fiu Iisus Hristos: Ioan 3:16; 1Timotei 6:16; Ioan 20:17; Luca 23:46.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mărturia Bibliei despre Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos

 

Fie că scriem Ieşhua, Iesus, Iisus sau Isus, El este Mesia, şi acest titlu tradus din limba ebraică înseamnă „Unsul” (lui Dumnezeu).

Ce înseamnă a fi Unsul lui Dumnezeu?

El, cel dintai, a gasit pe fratele sau Simon si i-a zis: "Noi am gasit pe Mesia" (care talmacit inseamna Hristos). (Ioan.1:41)

cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfant si cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc in loc, facea bine si vindeca pe toti cei ce erau apasati de diavolul; caci Dumnezeu era cu El. (Fapt.10:38)

El le-a mai zis: "Domnul este martor impotriva voastra si unsul Lui este martor, in ziua aceasta, ca n-ati gasit nimic in mainile mele." Si ei au raspuns: "Sunt martori!" (1Sam.12:5)

Dacă regele Saul a fost unsul lui Dumnezeu, ar fi ciudat ca Iisus să fie El însuşi Dumnezeu, ca Dumnezeu să fie Unsul lui Dumnezeu. Aşa falsitate de înţelegere, numai Satan Diavolul poate inventa, căci el doreşte să înşele întreaga lume, chiar şi pe cei credincioşi (Apocalipsa 12:9).

 

Este Domnul Iisus într-adevăr Fiul unic-născut al lui Dumnezeu?

Cu siguranţă, da! Dacă Fiul ar fi veşnic şi n-ar avea un început, cu nici un chip nu ar putea fi Fiul cuiva. Cum ar putea fi cineva egal în ani cu tatăl său? Cu nici un chip.

De aceea, în Biblie nu scrie nicăieri că Fiul a existat dintotdeauna, căci astfel ar fi "fratele siamez" al lui Dumnezeu şi nu Fiul Său.

Este evident că fiind Fiul lui Dumnezeu, acest Fiu unic-născut a avut parte de un început al existenţei, după cum fiecare fiu de pe lumea aceasta are.

El a fost "începutul creaţiei lui Dumnezeu", care apoi a devenit "Meşterul" sau altfel spus "Cuvântul" prin care Dumnezeu a creat totul: Apocalipsa 3:14, Proverbe 8:22-31, Ioan 1:1-3, Ioan 8:57,58; Filipeni 2:5-8.

Evident că aceste descriei ca „Meşterul” sau „Cuvântul” sunt denumiri simbolice, la fel ca Mielul din cartea Apocalipsa:

Ei ziceau cu glas tare: "Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, sa primeasca puterea, bogatia, intelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda!" (Apoc.5:12)

 

Cum a venit Fiul unic-născut al lui Dumnezeu în existenţă?

Această întrebarea o pun mulţi şi merită un răspuns din Biblie:

Apocalipsa 3:14. Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: "Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu (deci nu a existat doar din pântecele fecioarei Maria, ci chiar de la început, el fiind prima zidire a lui Dumnezeu):

Ce înseamnă “zidire”? A zidi înseamnă a face, a crea, a produce, a aduce în existenţă.

Domnul Isus însuşi ne-a răspuns aici, cine îl crede e de bine, cine nu îl crede, e de rău.

La Niceea în anul 325 AD s-a stabilit că Fiul lui Dumnezeu este "născut şi nu facut". Din punctul de vedere al Bibliei arătat clar la Apocalipsa 3:14, acest lucru este gresit,  fiindcă aceste cuvinte nu se exclud ci se completează.

Noi suntem născuţi, dar în acelaşi timp suntem creaturile lui Dumnezeu, deşi nu în mod direct, ci prin părinţi. Părinţii ne nasc, dar Dumnezeu ne-a creat, prin sămânţa pusă în taţii noştrii, iar acest procedeu este o creaţie prin reproducere...

Se vede clar că nu există neconcordanţă între a fi născut şi a fi creat. Şi astfel vedem şi ordinea: prima dată este creaţia şi apoi naşterea. Mai întâi este făcut proiectul prototipal şi apoi realizarea proiectului. Mai întâi este făcută matricea şi apoi produsul din matrice. Prima dată este făcut  prototipul şi apoi seria ei.

Să analizăm venirea lui Adam în existenţă. A fost el doar născut din pământ? NU. El a fost mai întâi creat (gândit) în mintea lui Dumnezeu, iar apoi a fost născut din pământ.

Să analizăm venirea în existenţă a Evei. A fost ea doar născută din coasta lui Adam? NU. Ea a fost mai întâi creată (gândită) în mintea lui Dumnezeu, iar apoi „născută” din costa lui Adam. Vedem în aceste două „naşteri” că Dumnezeu foloseşte mai întâi creatul lor în mintea Sa şi apoi îi aduce pe lume. La fel şi cu noi, El ne-a făcut mai întâi în concepţia sa, gândindu-se cum să venim în existenţă, şi asta s-a întâmplat în mintea Sa şi apoi a făut „canalul” prin care să ne naştem. De ce ar fi făcut altfel în aducerea în existenţă a unicului Său Fiu (Ioan 3:16)? De ce l-ar fi născut fără o creaţie (gândire)? Deci nu există nici o logică în expresia „născut şi nu făcut”. Dumnezeu l-a creat pe Fiul în mintea Sa şi apoi l-a născut din duhul Său. Aşadar, aceste două cuvinte „născut şi făcut” sunt compatibile, în rest treaba celor de la Niceea, dacă nu au luat în calcul toate acestea....

 

Cine este al doilea în rang, după Dumnezeu?

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost fascinaţi să înţeleagă lumea cerească. Biblia arată clar că există doar un singur Dumnezeu, care este Creatorul cerului şi al pământului, însă El nu este singur în cer, ci este înconjurat de mulţimea fiinţelor cereşti.

Dar cine este al doilea după Dumnezeu? Anumiţi rabini (învăţaţi) evrei din secolul I si III îH au ajuns la concluzia că un Arhanghel pe numele Mihail (în ebraică Mikael).

Despre semnificaţia acestui nume Mikael sau Michael, există două variante. Unii susţin că înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”, fiind vorba de o întrebare, la predicativ, iar alţii susţin că este vorba de o nominalizare, fraza fiind construită la nominativ „Cineva care este ca Dumnezeu”.

Dacă prima interpretare este corectă, ea nici nu mai trebuie comentată, înţelesul ei fiind clară. Însă dacă a doua interpretare este cea corectă, la a doua interpretarea se complică lucrurile. Cum ar putea fi cineva ca Dumnezeu?

În antichitate, „îngerii” (în ebraică înseamnă „mesagerii”) erau consideraţi a fi trimişii sau solii împuterniciţi ai lui Dumnezeu pe pământ, un fel de ambasadori, dintre care Unul avea puteri depline în a purta tratative și a încheia legăminte cu cei credincioşi, de aceea El a fost numit şi ca „Îngerul Legământului”:

"Iata, voi trimite pe solul Meu; el va pregati calea inaintea Mea. Si deodata va intra in Templul Sau Domnul pe care-L cautati: Solul legamantului pe care-L doriti; iata ca vine - zice Domnul ostirilor. (Maleahi 3:1)

De ce era dorit acest Sol al Legământului de evreii din timpul profetului Maleahi? Deoarece ei ştiau foarte bine istoria acestui Înger, din cărţile lor sfinte.

Ei bine, din primele capitole ale cărţii Exodul aflăm istoria lui Moise, cum se naşte el în Egipt, cum ajunge fiul fetei lui Faraon, regele Egiptului şi cum devine un proscris. Apoi aflăm că Moise este fugar şi trăieşte în ţara Madian, când îi apare un “Înger” (Exodul 3:2) – despre care aflăm că este unul special, denumit “Îngerul feţei lui Dumnezeu” sau “Îngerul de la faţa lui Dumnezeu”, un “Înger” care stă cel mai apropiat de faţa lui Dumnezeu (Isaia 63:9) - care îi vorbeşte în Numele lui Dumnezeu – adică ca şi cum ar vorbi Dumnezeu însuşi (Exodul 23:21) şi îl trimite în Egipt ca să scoată pe poporul evreu din sclavia cruntă în care oamenii aceştia se zbăteau de mulţi ani. Moise întreabă prin “Îngerul” trimis din cer care este Numele lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi răspunde şi îşi decoperă Numele Său. Discuţia dintre Dumnezeu şi Moise – care este derulată tot prin acest Înger de cel mai înalt rang, este continuată mai apoi în Egipt, fiind foarte captivantă şi interesantă şi aflăm un detaliu semnificativ: că nici un om n-a cunoscut Numele lui Dumnezeu, până la acea dată, Moise fiind primul care a fost învrednicit să-l afle.

Istoria acestui “Înger Special” merge înapoi până în zile creaţiei, unde ni se arată clar că El este chiar mai mult decât un ambasador special cu puteri depline, El fiind Cel însărcinat de Creator pentru a-i pune în aplicare proiectele, deci are autoritate şi în cer:

Geneza 1:3. Şi a zis Dumnezeu (Elohim): "Să fie lumină!" Şi a fost lumină. – Cui i-a zis aici Creatorul să fie lumină? Ar fi putut vorbi aici Arhitectul Universului cu Sine însuşi? Sau ar fi putut vorbi cu îngerii, cum susţin comentatorii evrei din zilele noastre? Sau a vorbit unui “Companion” (Însoţitor)  anume, numit mai târziu “Fiul Său” de către anumiţi învăţaţi evrei din antichitate - a se vedea Proverbele 30:4, de unde înţelegem că era o astfel de interpretare a Genezei. Înţelegem prin asta că lumina cerului a fost făcută de Dumnezeu, dar a fost pornită pe cer de către Fiul Său, a se vedea Ioan 1:3.

La fel ar putea sta lucrurile şi în alte locuri, ca de exemlu la Geneza 1:26. Apoi Dumnezeu (Elohim) a zis: "Să facem om (adam) după chipul nostru, după asemănarea noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ (haareţ)."

Redarea corectă a înţelesului acestor texte a fost grea la început, chiar şi pentru primii traducătorii evrei, căci plana o anumită teamă. Ei au respins viziunea corectă din Proverbele 30:4, pentru că în tradiţia anumitor popoare vecine cu Israel, existau mai mulţi dumnezei şi de teamă ca acest text să nu fie interpretat ca o dovadă a existenţei mai multor dumnezei, traducătorii Septuagintei (LXX) au reformulat textul la singular: “Apoi Dumnezeu (Elohim) a zis: "Să fac om după chipul meu, după asemănarea mea; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ." Evident, era o stâlcire a texului, din raţiuni de teamă teologică, la care ulterior s-a revenit, când traducătorii au revenit în Israel şi au fost mustraţi pentru această abatere.

Această viziune a fost foarte diputată de-a lungul secolelor, având tabere pro şi contra ei. Adolf Harnack (1851 – 1930) a fost un teolog luteran și istoric de seamă al Bisericii. El a făcut mai multe studii despre creştinismul primelor secole şi a urmărit influența filozofiei elenistice asupra scrierilor creștine timpurii și i-a chemat pe creștini să pună la îndoială autenticitatea doctrinelor care au apărut în biserica creștină timpurie, din această sferă. El arată că această interpretare a Christologiei, care îl identifică pe Fiul lui Dumnezeu cu Arhanghelul Mihail, a fost foarte populară în primele secole ale erei creştine, mentinânu-se ca popularitate până în zilele noastre. Peste această viziune s-a suprapus mai apoi ideea grecească a “evangheliei” predicată de cei din cercul lui Marcion din Sinope, care respingând scrierile Vechiului Testament, nu au văzut în Iisus “Fiul” cel unic-născut al lui Dumnezeu, ci chiar pe Dumnezeu, pe Cel Suprem.

 

 

Conform Christologiei adevărate, când Fiul lui Dumnezeu a venit din cer s-a dezbrăcat de toată slava cerească şi s-a născut ca om, moştenind tot ce este omenesc, în afara de păcat, după ce s-a născut literalmente prin fecioara Maria. Până atunci a existat la fel ca Dumnezeu, fiind "duh", în slava Tatălui său (Ioan 4:24, Ioan 17:1-5). 

Aşadar, este posibil ca înainte de a veni din cer, Domnul Iisus a trait sub un alt nume, fiind numit "Marele Voievod Mihail": Daniel 12:1. El a fost primul în rang după Dumnezeu, aşa cum vedem din cuvântul “achad” din Daniel 10:13, dintre căpeteniile cereşti ale lui Dumnezeu: "Mihail, primul

“Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; însă iată că Mihail, primul dintre căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei.”

Septuaginta arată şi ea acest adevăr astfel:

“Si ingerul pazitor al Persiei mi-a stat impotriva douazeci si una de zile, dar iata ca Mihail, cel dintai dintre ingerii pazitori, a venit in ajutorul meu si eu l-am lasat acolo la ingerul pazitor al regelui Persilor.”

Doar aplicând schema Fiul lui Dumnezeu este identic cu Arhanghelui Mihail, putem înţelege cine sunt acei “părtaşi (adică “tovarăşi”) ai lui Mesia, şi de ce a fost El uns “mai mult” ca ei, şi de asemenea, de ce revine El înapoi cu “glas de Arhanghel”:

Septuaginta Ps.45:7 Iubit-ai dreptatea si ai urat faradelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tau, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decat pe partasii Tai.

Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va cobori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos. (1Tes.4:16)

Din păcate, mişcarea fără de scrupule a companiei lui Marcion, a reuşit să falsifice textele Noului Testament şi să impună acestea în circulaţie, tocmai ca să îşi justifice Christologia eronată, de aceea azi avem cuvinte şi fraze care nu pot fi justificate în citatele din Vechiul Testament.

 

Marcion, un agent al imperiului Romei păgâne, care a deformat creştinismul

 

Punctul de referinţă

Marcion s-a născut într-o familie creştină, prin anul 85 d.Hr.. Tatăl său era episcop creştin în Sinope, Asia Mică. După ce a fost acuzat de "batjocorirea unei fecioare" şi excomunicat de biserica din Sinope, Marcion a părăsit oraşul de ruşine. El ajunge un negustor bogat, ca armator de corăbii.

Marcion din Sinope a trăit în perioada în care imperiul Roman era zdruncinat de multe revolte evreieşti şi autorităţile romane căutat modalităţi din cele mai diverse, pentru a le pune capăt şi a le preveni.

 

Lovitura dată de romani Vechiului Testament

În timpul răscoalei nobilului galilean din dinastia lui David, Bar Kochba (132-136AD), autorităţile romane au interzis cu desăvârşire religia iudaică şi au interzis păstrarea scrierilor Vechiului Testament. Ele trebuiau colectate şi predate autorităţilor pentru a fi arse, şi autorităţile au obligat prin lege, toată populaţia să colaboreze. Rabinii evrei care nu au făcut-o au fost arşi de vii sau jupuiţi de vii, iar dacă nu i-au denunţat, nevestele lor au fost biciuite în public până la moarte, fiicele lor vândute ca prostituate, iar fii lor ca sclavi. În această perioadă autorităţile romane au căutat şi plătit agenţi, pentru a supraveghea munca de colectare a manuscriselor Vechiului Testament, unul dintre ei fiind Marcion.

 

Studii

De-a lungul timpului au apărut diferite studii despre Marcion, ereticul care a sfidat Vechiul Testament şi Dumnezeul care s-a revelat patriarhilor evreilor şi lui Moise, susţinând că există un ALT Dumnezeu, mai mare şi mai bun ca El, care - scria el - a venit să ne salveze de sub domnia tiranică a Dumnezeului evreilor. Poate că Marcion a dorit să îşi justifice munca de colaborator şi astfel lucrarea sa vine nu din convingere, ci ca o scuză, pe care el a compilat-o într-un format teologic.

 

Evanghelia lui Marcion

Se pare că Evanghelia lui Marcion este o rescriere a Evangheliei după Luca, după care adepţii lui encratiţi - fiind acuzaţi că nu cred tot ce a spus Iisus - au mixat elemente din Matei, Marcu şi Ioan, adică, din patru cărţi ce narau Evanghelia, a făcut una şi au numit-o Diatessaron, renunţînd şi la a combate Vechiul Testament.

 

Dezmembrarea mişcării lui Marcion

Se ştie că după moartea ereticului şef, gruparea lui s-a divizat în multe secte, printre care unii au revenit la credinţa în Vechiul Testament, interpretând-o strict alegoric, dar alţii nu au acceptat-o niciodată. Astfel s-au format două bastioane de eretici: în Egipt (care acceptau Vechiul Testament) şi în Siria (care nu acceptau Vechiul Testament).

 

"Dialogul" cu Biserica

Sunt voci care afirmă că Marcion a căutat "dialogul", el ar fi vrut o reâmpăcare cu Biserica, amenintând că în caz contrar o va nimici. Evident, prin dialog el înţelegea impunerea viziunii sale în biserici, trebuind să fie acceptat ca papă la Roma.

 

Mesajul "evangheliei" lui Marcion

Evanghelia lui Marcion începe la râul Iordan unde acest "Dumnezeu" vine şi intră într-un om numit Iisus, pe care îl învaţă apoi ce să spună împotriva evreilor şi a Dumnezeului lor. După ce îşi termină misiunea, omul Iisus este răstignit pe cruce, iar "Dumnezeul" care a intrat în el, acum iese şi se îndepărtează la cerul de unde a venit. Acestuia îi spune omul Iisus: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? Aşa se termină Evanghelia lui Marcion, o evanghelie antisemită.

 

Resurse

Amintesc aici doar două lucrari, din cele trei citite pe această temă:

Am citit recent: Marcion, canonul, Legea şi istoricul Isus

- Un studiu al vieţii şi moştenirii lui Marcion

de Chris Price (Octombrie 14, 2002)

Însă o carte pe am citit-o mai demult revelează un mare mister: De ce a devenit Marcion eretic şi de ce a fost atât de influent?

Titlul cărţii s-ar putea traduce: "Marcion, ereticul care a fost urmat de biserica."

Am citit această carte în urma cu câţiva ani, în engleză (Marcion, the heretic the Church follows), aşa că am uitat autorul ei. Autorul arată că Marcion era un fel de spion al autorităţilor romane (păgâne), care a călătorit foarte mult şi intra în biserici, unde confisca scrierile bisericilor, le ardea şi punea în locul lor pe cele ale sale.

 

Isus “a înviat” sau “a fost înviat”?

Biblia nu poate fi folosită în mod arbitrar, în stil patripassian

 

De-a lungul timpului, în unele zone a fost foarte populară ideea – şi mai este, inclusiv în Romania, la cei de la “Jesus Only” (Numai Isus) sau “Message” (“Mesajul”), adică cei ce ascultă de William Marrion Branham – că expresia “Fiul lui Dumnezeu”, este un alt nume al lui Dumnezeu şi nu este vorba de o altă persoană, care este la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, în cer, ca Fiu unic-născut al său.

 

Învăţătura despre Dumnezeu dată de William Marrion Branham este vechea învăţătură a lui Noetus, Praxeas şi Sabellius din secolele II-III AD, care a fost resuscitată din moarte de învăţătura lui Miguel Servetus în timpul Reformei Lutherane.

 

În antichitate ei se numeau “patripassieni”, deoarece spuneau că Dumnezeu Tatăl a suferit pe cruce, iar în perioada Reformei Lutherane, au fost reprezentaţi de Miguel Servetus, un medic spaniol din mişcarea anabaptistă, ars pentru această învăţătură la Geneva, în Elveţia (evident un act necreştin, dar atunci aşa erau timpurile, de ignoranţă). Existase şi un papă la Roma, care a dorit să reactiveze Biblia patripassienilor, combătuţi şi învinşi definitiv din punct de vedere teologic la Conciliul de la Antiochia (267 AD) sub îndrumarea episcopului Macarie al Edessei şi să o pună în locul versiunii Vulgata, făcută de Ieronim. După moartea acestui papă, consiliul de cardinali care era îngrozit de ceea ce dorea papa, a dezaprobat proiectul şi a ascuns noua versiune patripassiană în Biblioteca Vaticanului.

 

Astăzi, această învăţătură este reprezentată de adepţii foarte vocali ai lui William Marion Branham, care au dus învăţătura lor în multe ţări, unde şi-au făcut biserici. De la membrii acestor biserici neo-patripassiene, învăţătura s-a alipit şi de unii de la bisericile penticostale, baptiste, creştine după evanghelie şi adventiste, infectând practic într-o oarecare măsură toate cultele din spaţiul evanghelic.

 

Din nefericire, încă din antichitate, mişcarea patripassiană a folosit şi foloseşte Biblia în mod arbitrar, pentru a-şi justifica propriile convingeri, cum ar fi de exemplu, interpretarea unor versete în sens greşit, despre învierea Domnului Isus, bazându-se pe nişte versete scoase din context.

Una din teoriile lor de seamă încă din antichitate este că Isus este Dumnezeu Tatăl şi astfel nu Dumnezeu Tatăl l-a înviat pe Isus, ci Isus s-a auto-înviat pe el însuşi.

Ei se bazează pe nişte versete traduse greşit şi explicate tendenţios, cum ar fi Matei 28:6,7 şi Luca 24:6,7.

 

Redarea corectă din greacă la Matei 28:

6  Nu este aici, pentru că a fost înviat [2], după cum a spus. Veniţi, vedeţi locul unde era pus el.

7 Şi mergeţi repede şi spuneţi ucenicilor săi că a fost înviat [3] dintre cei morţi. Şi, iată, el iese în calea voastră; îl veţi vedea. Iată, v-am spus“.

[2] [3]  Verbul de la versetele 6 şi 7 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față așa-zisul „pasiv divin” care arată că Domnul Iisus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl.

 

Redarea corectă din greacă la Luca 24:

6 Nu este aici, ci a fost înviat [2]. Amintiţi-vă cum v-a vorbit, pe când era încă în Galileea,

7 spunând: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit şi a treia zi să fie sculat»“.

8 Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.

9 Şi, întorcându-se de la mormânt, au dat de ştire toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.

[2] Verbul de la versetul 6 este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față fiind așa-zisul „pasiv divin” care arată că Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl, iar la versetul 7 avem “să fie sculat” în loc de “să învie”.

 

Confirmarea o avem în cartea biblică Faptele Apostolilor.

Ce a înţeles apostolul Petru:

“Că Dumnezeu Tatăl a înviat în persoana Fiului său Isus”?

sau

“Că Dumnezeu Tatăl l-a înviat pe Fiul său Isus”?

 

"Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-i legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea." (Fapte 2:24)

 

Conform retoricii patripassiene, acest verset trebuie interpretat astfel:

"Dar Dumnezeu s-a înviat, dezlegându-şi legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea." – ceea ce nu îşi are justificarea în Biblia adevărată, ci doar în versiunea eretică a patripassienilor, combătută şi descalificată la Antiochia în secolul III AD.

 

Aşadar nu există nici o justificare pentru a crede că Domnul Isus s-a auto-înviat, nici că Ioan 10:18 ar spune exact acest lucru. Versetul acesta trebuie privit în limitele afirmaţiei apostolului Petru. Oare Petru să fi înţeles greşit? Nici vorbă. Aici este vorba de mecanismele pe care Dumnezeu Tatăl i le-a pus la dispoziţie, fără de care nu ar fi putut nici muri, nici învia. Prin urmare nu există nici o justificare pentru teoria că Dumnezeu Tatăl a murit şi a înviat în persoana lui Isus.

Nici 2Corinteni 5:19 nu arată altceva, căci se referă la o stare duhovnicească, nu literală. A se compara cu:

Este un singur Dumnezeu si Tata al tuturor, care este mai presus de toti, care lucreaza prin toti si care este in toti. (Efeseni 4:6)

Patripassienii nu au avut nici un argument temeinic pentru a-şi dovedi teoria, de aceea nici un Conciliu bisericesc din antichitate nu le-a acceptat idea. Nu ai cum să nu vezi adevărul, dacă eşti smerit, însă dacă umblii cu capul în nori, ai şansă să te împiedici...

 

 

 

Mărturia Bibliei despre naşterea din nou

 

Te-ai pocăit cu adevărat, ca să te poţi naşte din nou (Ioan 3:3,5)?

 

Ca să poţi înţelege cu adevărat cine este Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său unic-născut (Ioan 17:1-5), trebuie să te pocăieşti cu adevărat, căci altfel nu vei înţelege adevărul şi dacă nu cunoşti adevărul nu poţi fi sfinţit şi pus deoparte pentru mântuire (Daniel 12:10, Ioan 17:17), iar lipsa cunoştinţei te va ţine în întunericul lui Satana, Diavolul, care caută să înşele toată lumea (Apocalipsa 12:9).

 

Un astfel de verset care este greşit înţeles de diferite culte, este Ioan 20:28. Însă fraza "Domnul meu şi Dumnezeul meu" din Ioan 20:28 este incompletă în sine, de aceea trebuie luat în considerare contextul per ansamblu.

Ca să nu greşim în interpretare, cum trebuie înţeleasă acea exclamaţie a lui Toma, ca predicativ: "Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!", ca nominativ "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai înviat din morti!" sau ca vocativ "Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adică Dumnezeu Tatăl) l-ai înviat din morţi!")? Varianta vocativă este cea corectă, datorită contextului exclusivist din Ioan 17:1-3, context în care a fost prezent şi apostolul Toma. Să nu uităm că el a fost necredincios în ce priveşte învierea, aşadar textul negrăit din mintea sa vorbeşte de înviere. Necredinţa i s-a transformat în exclamaţie de uimire spre Tatăl, care face astfel de minuni.

Apostolul Toma nu ar fi putut contrazice tocmai pe cel ce a fost înviat din morţi (de către Tatăl), căci Isus era mentorul său:

Ioan 17

1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

 

 

Şi totuşi, nu spune Biblia la Ioan 1:1 că Fiul lui Dumnezeu este "Iehova, Creatorul, Dumnezeul Bibliei" şi că El este dintotdeauna, cum susţin cei ce cred în dogma Treimii? Nu, în primul rând să observăm că textul nu spune că Fiul a fost dintotdeauna cu Dumnezeu, ci că El era "la început" cu Dumnezeu, de unde a venit pe pământ. În plus, dacă Domnul Ieshua Unsul a existat dintotdeauna, cum se susţine prin dogma Treimii, înseamnă că El este un fel de "Frate Siamez" cu Dumnezeu şi nu Fiul Său. În ce priveşte adevăratul sens, cel contextual al expresiei "şi Cuvântul era (ca) Dumnezeu", să chemăm în ajutor matematica, acea ştiinţa înţeleaptă, adevărată şi exactă, de care se foloseşte omenirea zi de zi şi printr-o înlocuire simplă a terminologiilor din Ioan 1:1 să vedem ce mesaj matematic reiese din context şi deoarece în antichitate se scria cu litere uniforme, vom scrie şi noi la fel:

"la început era femeia (Eva) şi femeia era cu omul (Adam) şi femeia era (ca un) om"

Din înlocuirea făcută se vede desluşit ce mesaj a vrut să transmită apostolul Ioan. De fapt el nu a vrut să arate un mister de neînţeles, că Fiul lui Dumnezeu ar fi chiar Dumnezeu însuşi, ci mai degrabă că Fiul lui Dumnezeu are natura Tatălui, aşa cum şi prima femeie a avut natura, firea carnală a primului bărbat, ambii având natura umană. Şi după cum Eva nu poate fi Adam, deşi avea natura lui Adam, tot la fel, Fiul lui Dumnezeu nu este Dumnezeu însuşi, deşi ca natură, ca fire, are firea lui Dumnezeu. Fiind Fiul lui Dumnezeu, a avut parte de firea lui Dumnezeu, după cum şi noi am moştenit natura, firea primului nostru tată pământesc, Adam. Şi totuşi nu suntem Adam. De ce ar fi în cazul Fiului lui Dumnezeu altfel? Dacă ar fi, ar fi împotriva oricarei raţiuni sănătoase.

Din pacate nu exista manuscrise originale (numite "autografe") a oricăreia dintre cărțile biblice care au fost recuperate, iar din moment ce nu există manuscrise existente care ar fi de acord unele cu altele în fiecare detaliu, critica textuală este necesara pentru a rezolva problemele de variație. Alfred E. Housman, un critic de text de lucrări clasice, arată că criticii textuali se bazează pe "bunul simț și folosirea rațiunii." Pe scurt spus, critica textuala este stiinta si arta, care urmărește să determine [inițial] modul de redactare a unui text. Este o știință pentru că norme specifice reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori de copist și lecturi, dar este, de asemenea, o arta, deoarece aceste norme nu pot fi aplicate rigid în orice situație."

http://bible-translation.net/issue/may-2013/section/textual-criticism

Asadar trebuie sa ai intuitie, dar aceasta trebuie sa fie conectata la Dumnezeu.

Ioan 1:1  "la inceput era cuvantul si cuvantul era cu dumnezeu si dumnezeu era cuvantul" http://biblehub.com/interlinear/john/1-1.htm

Nici o traducere engleza nu reda fidel textul grec, fiindca asa nu are sens, dat fiind ca cineva care este cu altcineva nu poate fi acelasi cu cel care este. http://biblehub.com/john/1-1.htm

Asa este in textul grec: "kai theos en ho logos" "si dumnezeu era cuvantul", ceea ce face ca fraza sa se contrazica si sa fie un nonsens, insa restabilind un singur cuvant de legatura, care probabil a existat in textul original, fraza capata valoare contextuala logica.

"La inceput era Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu si ca Dumnezeu era Cuvantul"

Şi culmea culmilor harului divin! Această fire cerească, această natură divină a Tatălui şi a Fiului Său li se promite şi creştinilor, celor credincioşi: 2Petru 1:4, 1Ioan 3:2.

 Oare asta va face ca să fim Dumnezei? Nu! Atunci de ce ar fi în cazul Fiului lui Dumnezeu altfel? Prin urmare, dacă Domnul Ieshua Unsul nu a fost un fel de "Frate Siamez" cu Tatăl, ci chiar a existat în cer ca Fiu, adică ca persoană distinctă de Tatăl şi înainte de a veni şi a se naşte ca om pe pământ, atunci într-adevăr, El este ceea ce a şi mărturisit în cartea Apocalipsa şi anume "începutul creaţiei lui Dumnezeu": Apocalipsa 3:14; Ioan 8:57,58; Filipeni 2:5-8. Pentru cei ce susţin dogma Treimii, şi concepţiile similare care susţin Dumnezeirea Fiului este greu de acceptat că Fiul lui Dumnezeu are început, deşi chiar El o spune, însă mai greu este să creadă că El a fost creat, deşi la fel, chiar El declară că este "începutul creaţiei". La începutul începuturilor, El a fost creat, adică adus în existenţă de Dumnezeu şi nu procreeat ca prin bărbat şi nici născut ca prin femeie, căci în lumea lui Dumnezeu nu sunt sexe (Matei 22:30), Dumnezeu nu este nici femeie, nici bărbat şi nici nu poate procreea ca bărbaţii şi nici naşte ca femeile. Aşadar, Fiul lui Dumnezeu abia când a venit din cer şi s-a născut ca om, s-a născut literalmente prin fecioara Maria, în cer a venit în existenţă într-un alt fel, ca creatura a lui Dumnezeu. Daca in cer nu sunt sexe, singura modalitate ca cineva sa vina in existenta, este creatia.

            Din nefericire, de cealalta parte, mulţi dintre cei care au respins dogma Treimii şi concepţiile apropiate enumerate la începutul articolului, au căzut în alte greşeli de interpretare (exegeză), printre care respingerea preexistenţei Fiului lui Dumnezeu (ebioniţii, musulmanii, socinienii) sau că Fiul a fost creat din nimic ((ex nihilo) arienii). O greşeală de seamă a unitarismului arian a fost îmbrăţişarea concepţiei că Fiul a fost creat din nimic si ca "Fiul l-a creat pe Duhul Sfant". Din punct de vedere stiinţific, cuvântul "nimic" este un cuvânt fără sens, căci întotdeauna exista ceva la originea lucrurilor care nu au existat, dar ulterior au venit în existenţă, aşa cum şi Biblia declară  la Evrei 11:3, text care comparat cu textul grec sună astfel:

"Datorită credinţei înţelegem că lumile au fost orânduite prin cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât din nevăzut s-a înfăptuit văzutul." Traducere NT Pr. Dr. Emil Pascal

Aşa că este mai rezonabil a crede că şi Fiul lui Dumnezeu a fost adus în existenţă din ceva şi cum înainte de creaţia Universului nu a existat nimic material, ci numai Dumnezeu, care locuia (si locuieste) intr-o mare lumina, Fiul nu putea apare din nimic, ci fie din Dumnezeu, fie din lumina in care locuia Dumnezeu, fie din amandoua, dupa cum si omul este tarana si duh.

            Este nespus de trist că în creştinismul denominaţional, monoteismul "pursânge" al Bibliei a fost serios alterat (cinste excepţiilor), aşa că la ora actuală în loc de adevăr curat există o mixtură, o amestecătură de creştinismo-păgânism şi biblico-filozofism, adevăr amestecat cu neadevăr, lucruri sfinte întinate prin născocirile culturii păcătoase păgâne. Oare cum pot privi Cel prea Sfânt şi Fiul său această alianţă nelegitimă (Iov 13:1-12; 42:7,8; Matei 15:1-9)?
            Poate unii vor obiecta că această alinaţă a fost bună pentru ai câştiga pe păgâni şi este acceptată de Dumnezeu, deorece şi apostolul Pavel a citat de la autori păgâni, aşa că şi teologii şi corifeii dogmei Treimii au dreptul de a proceda la fel. Da, apostolul Pavel a citat din surse păgâne, şi oricine are dreptul să facă la fel, dar diferenţa dintre el şi cei în cauză este că el a ştiut să ia numai ce este bun, ori ceilalţi au preluat o dogmă incompatibilă, ce nu-şi avea menirea şi locul în creştinism deoarece nu se potrivea cu învăţătura Biblică, despre un singur Dumnezeu într-o singură persoană! Dacă Biblia spune că Fiul lui Dumnezeu este în Dumnezeu, o spune în chip simbolic, deoarece tot Biblia spune în chip simbolic că şi noi suntem în Dumnezeu (Ioan 17:20-23; 1Ioan 2:5, 1Ioan 4:4), prin credinţa în Fiul Său, Ieshua. 

Biblia declara ca Dumnezeu este in toti cei ce cred in El si lucreaza prin toti cei care cred in El. "Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi." Efeseni 4:6

De ce trebuie completat acest adevăr sublim cu atata filozofie antică şi misterioasă? Căci ne ajunge să ştim că El, Ieshua face legătura cu Dumnezeu, aşa cum se spune despre El, căci El, Ieshua este singurul mijlocitor între D-zeu şi noi, oamenii. Ieshua, Domnul nostru sfânt are natura lui D-zeu, deoarece El este Fiul lui Dumnezeu, şi astfel El este din Dumnezeu, aşa cum, prin Ieshua Unsul, creştinii credincioşi moştenesc ÎNFIEREA a însăşi naturii lui Dumnezeu şi a Fiului Său şi vor avea şi ei natura lui Dumnezeu (1Corinteni15:45-54). 
            Pentru cei ce nu acceptă, totuşi, concluzia acestui studiu, e dreptul lor, dar uitându-ne cu atenţie la textul de mai jos, nu putem să nu rămânem uimiţi şi exaltaţi în acelaşi timp, de frumuseţea acestei descrieri pline de glorie, ce îi aşteaptă pe cei credincioşi: 
"Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi virtutea Sa, 
prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşii firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin poftă." 2Petru 1:3,4 
S-a subliniat ce este de o importanţă copleşitoare în înţelegerea adevărului despre firea, natura dumnezeiască. Dumnezeu este doar unul singur, o singura persoană distinctă de toţi: Tatăl, totuşi, firea, adică natura dumnezeiască, divină o pot avea şi alţii, nu numai a caracterului divin, ci şi forma fiinţei, adică "chipul" lui Dumnezeu, fără ca aceasta să îi propulseze în poziţia de Dumnezeu (1Corinteni 15:48,49), deoarece prin firea dumnezeiască, divină nu se înţelege şi atributele exclusive şi specifice numai şi numai lui Dumnezeu (Matei 20:23; Filipeni 2:5-7; Apocalipsa 1:1), de aceea Dumnezeu Tatăl este singurul care este numit de drept Dumnezeu. Dar Fiul Său, Ieshua este dumnezeiesc, deoarece este Fiul lui Dumnezeu, îngerii sfinţi au şi ei o fire dumnezeiască, divină şi noi la rândul nostru vom fi dumnezeieşti, deoarece suntem îndreptăţiţi prin meritele lui Ieshua Unsul, Fiul lui Dumnezeu, cu condiţia să fim găsiţi credincioşi (1Ioan 3:1,2). 

            Ce vom spune atunci, că datorita faptului că vor fi multe fiinţe de fire dumnezeiască în cer, asta va însemna ca vor fi mulţi Dumnezei în cer, alături de Tatăl? Vor exista alături de D-zeu Tatăl şi un D-zeu Ioan, şi un D-zeu Petru, şi un D-zeu Pavel, etc? Nu. Dumnezeu va fi doar UNUL, Tatăl Domnului nostru Ieshua Unsul. La fel cum este Ieshua Unsul, Fiul Tatălui ceresc, ei vor fi doar după fire dumnezeieşti, nu şi după atributele plenare ale lui Dumnezeu. 

Deci, trebuie neapărat să facem distincţia între a fi Dumnezeu şi a fi de fire dumnezeiească. 

Nu este unul şi acelaşi aspect. Firea aceasta ni se promite şi nouă, celor credincioşi: 2Petru 1:4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mărturia Bibliei despre Duhul Sfânt

 

Duhul sfânt nu este o persoană in Dumnezeu, căci astfel ar fi "fratele siamez" al lui Dumnezeu, ci este o proprietate a lui Dumnezeu. Dumnezeu este "duh"  Ioan 4:24, de aceea proprietatile sale sunt duhovnicesti. Fiind creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: Geneza 1:26, fiecare om are un duh, care totuşi nu face din om locaşul a două persoane: copia arată cum este originalul, tot astfel şi Dumnezeu are propriul său duh, care este incomparabil mai slăvit ca duhul nostru, dat fiind că noi suntem doar miniaturi faţă de original. Cu duhul gandim, actionam si cream: Efeseni 1:17: 4,23,24, 2Corinteni 4:13, 2Corinteni 2:11,12, Romani 8:15. Deci "duhul" este o forta intelectuala (si nu impersonala, nu este o simpla energie), inclusiv in cazul lui Dumnezeu. Aceasta forta intelectuala se poate transmite oamenilor:

 ,,În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din duhul meu peste orice făptură" Fapte 2:17 "Şi acum, odată ce s-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit dela Tatăl făgăduinţa duhului sfînt, a turnat ce vedeţi şi auziţi." Fapte 2:33

"Duhul Sfânt" nu este o altă persoană "în Dumnezeu", nu este un al treilea "Frate Siamez" in Dumnezeu, Dumnezeu Tatal nu are un fel de doi Fraţi Siamezi, pe Dumnezeu Fiul şi pe Dumnezeu Duhul Sfânt. De fapt duhul sfant nici nu este persoană ci este duhul lui Dumnezeu (Matei 10:20). Dacă ar exista o astfel de a "Treia Persoană a Dumnezeirii" cum le place unora să o numească, ar fi ciudat ca in cartea Apocalipsa să nu se vorbească despre ea deloc, când prezintă cu deamnănuntul sfera curţilor majestăţii gloriosului Dumnezeu (Apocalipsa capitolele 4, 5). Daca ar exista "a treia persoana" din Dumnezeu, conform cu 1Corinteni 2:11, aceasta ar precede pe "prima" si a "doua" persoana in cunoastere “Tot asa nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu, afara de duhul lui Dumnezeu” pe cand prima persoana ar precede pe celelalte doua conform cu Marcu 13:32 “Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.", aratand ca nici chiar in aceasta interpretare "co-egalitatea" despre care vorbeste doctrina trinitatii, nu exista.

Domnul Ieshua nu a folosit o a "treia persoana" atat timp cat a fost pe pamant si a dat invatatura:

Fapte 1:1,2

"Teofile, în cea dintîi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, dela început pînă în ziua în care s-a înălţat la cer, după ce, prin duhul sfînt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe cari-i alesese."

Anumite versete sunt gresit aplicate in favoarea acestei persoane ipotetice, contextul aratand clar ca in textele citate este vorba de un inger si nu de o a "treia persoana" din Dumnezeu: "Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i -a zis: ,,Scoală-te, şi du-te spre miazăzi ... Duhul (adica ingerul) a zis lui Filip: ,,Du-te, şi ajunge carul acesta!``... Cînd au ieşit afară din apă, duhul (adica ingerul) Domnului a răpit pe Filip Fapte 8:26,29,39." 

Ingerii sunt si ei duhuri.

Deci, trebuie sa facem distinctie atunci cand Biblia vorbeste de duhul sfant, ca de o insusire a lui Dumnezeu si atunci cand vorbeste de “duh”, “duhul” sau “duhuri” in sens de fiinta cereasca, ingeri.

 

Această distincţie între diferite sensuri la cuvinte este foarte importanta şi nu o vei înţelege dacă nu eşti un om duhovnicesc. De exemplu, ştii

ce distinctie trebuie sa facem in ce priveste folosirea cuvantului "prosternare"?

 Dacă cineva se pleacă, chiar pana la pamant în semn de supunere, rugăminte, curtoazie, recunoştinţă în faţa altuia, nu înseamnă că se inchina acestuia ca unui Dumnezeu: Geneza 23:12 "Abraham s-a aruncat cu faţa la pămînt înaintea norodului ţării."; Luca 8:41, Apocalipsa 3:9. 

Insa creştinilor le este interzis să se închine cu o devotiune exclusiva la obiecte, la imagini, la oameni (fie vii, fie morţi), la îngeri si la Domnul Ieshua cum se inchina la Dumnezeu Tatal. Devotiunea exclusiva a inchinarii ii apartine numai lui Dumnezeu Tatal: Exodul 20:1-5; Fapte 10:25,26; 14:15; Apocalipsa 19:10; 22:8,9. Ei au un singur Dumnezeu, pe Tatăl şi se închină in acest sens, numai Lui, cum a făcut Ieshua Unsul, Fiul lui Dumnezeu şi ne-a învăţat şi pe noi să facem: Luca 22:41-45; Matei 4:10.

 

Dacă eşti un om duhovnicesc ştii care este porunca data crestinilor cu privire la folosirea fortei impotriva semenilor lor?

Creştinilor le este interzis să ucidă şi să se răzbune pe vrăjmaşii lor, indiferent de motiv: Matei 5:21,22; Matei 5:38-48; Romani 12:17-21; Iacov 1:19-21. Pentru apararea lor ei trebuie sa se puna in primul rand sub protectia lui Dumnezeu si apoi sub protectia legilor care garanteaza si protejeaza dreptul la viata si la libertate a oricarui om. Autoprotejarea prim imobilizare (atunci cand este posibil si fara a atenta la viata si vatamarea agresorului) este ingaduita in anumite cazuri de exceptie (de exemplu un bolnav psihic, care nu stie ce face si vrea sa-ti aprinda casa, spargeri, etc.) - a se compara cu Matei 24:43. In cazuri de forta majora (persecutii, etc.) Domnul Ieshua a recomandat evitarea conflictului: Matei 10:23.

 

Dacă eşti un om duhovnicesc ştii ce indemn intelept trebuie urmat in ce priveste rugaciunea si partasia? Dar in ce priveste darurile duhovniceşti si vorbirea in limbi?

În rugăciune şi părtăşie trebuie evitate acele manifestări haotice de tip păgân care dezonorează adunarea lui Dumnezeu: Matei 6:5-8; 1Corinteni 14:23,40.

Domnul Isus ne-a invatat sa ne rugam Tatalui sau, dupa cum s-a rugat si El. Acest bun exemplu a fost urmat de primii crestini. Iata rugaciunea episcopului martir Policarp al Smirnei, care a fost ucenicul apostolului Ioan (sec I-II):

"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului slujitor (παιδός) al tău, Isus Christos, prin care am primit să ajungem la cunoaştinţa Ta, Dumnezeul îngerilor, autorităţilor, întregii creaţii şi a întregii natiuni de drepţi care traiesc inaintea fetei tale! Te slăvesc pentru că m-ai găsit vrednic de această zi şi această oră, pentru a fi parte din armata de martiri în potirul lui Christos la învierea trupului şi a sufletului la viaţă veşnică în nemurirea duhului sfânt. Acceptă-mă astăzi printre ei, ca o jertfă bogata si satisfacatoare, după cum ai pregătit-o, ai profeţit-o şi acum împlinesti, tu, credincios si drept Dumnezeu. Pentru aceasta şi pentru toate, te laud, te slăvesc şi te preamăresc prin veşnicul tău mare preot ceresc, Isus Christos, dragul tau Fiu (υiοs). Prin el şi împreuna cu el în duhul sfânt a ta este slava luminii, acum şi în eternitatea care va veni. Amin!" Eusebius - Istorie Bisericieasca

Darurile duhovniceşti zidesc adunarea crestina, deci ele trebuie sa existe. Insa "vorbirea în limbi" a fost un semn avertizator adresat poporului evreu necredincios, care după ce şi-a îndeplinit menirea de semn - si anume, acela de ai avertiza intr-un mod aparte - a încetat 1Corinteni 14:21,22; 13:8, Isaia 28:11,12.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mărturia Bibliei despre cum se ajunge la mântuire

 

Când vorbim de mântuire, în sensul biblic, ea se referă la mântuirea (salvarea) din starea de păcat şi moarte.

Mai întâi să vedem ce este păcatul?

Biblia descrie păcatul ca fiind "fărădelege" (fără de lege): 1Ioan 3:4. Păcatul este o eroare de gândire însoţită de un act eronat, care provoacă daune personale şi colaterale.

De către cine se dă legea şi ce este legea?

Dumnezeu este legiuitorul. Legile lui Dumnezeu sunt porunci, care îi învaţă pe oameni ce este păcatul şi cum trebuie el evitat: 1Timotei 1:9, Romani 3:20. Aceste legi care sunt preventive şi corective, s-au dat pentru folosul şi fericirea oamenilor, pentru pacea, buna orânduială şi prosperitatea societăţii în care trăiesc şi în mod special pentru a-i pregăti pe oameni pentru regatul fără de păcat a lui Dumnezau care va veni pe pământ: Isaia 48:17-19, Matei 6:9, 1Corinteni 6:9,10.

Poporului lui Dumnezeu din antichitate, i s-au dat anumite legi aspre, ca legea talionului, legile cu privire la pastrarea curatiei spirituale, etc.; inseamna acest lucru ca Dumnezeu este rau: Exodul 21:22-25, Exodul 21:17, Exodul 22:18-20? Nu, ci aceste legi au fost legi preventive, ele aveau menirea de a arata gravitatea unor pacate in ochii lui Dumnezeu: Romani 7:13. Daca oamenii ar fi ascultat de legile lui Dumnezeu, nimeni nu ar fi trebuit sa sufere aceste consecinte dramatice: Deuteronom 30:19.

Biblia ne invata ca odata cu schimbarea preotiei Aaronice a avut loc si o schimbare a legii: Evrei 7:12, Luca 16:16. Pana la inceperea misiunii Domnului nostru Isus Christos, legea a avut un rol de indrumator, dar acest rol l-a cedat Fiului lui Dumnezeu, care a fost "Profetul" prezis de Moise: Galateni 3:18-29, Deuteronom 18:15-19. Schimbarea legii nu se putea face fara a intra sub incidenta penala a legii, act pe care si l-a asumat Fiul lui Dumnezeu, luand blestemul legii asupra Lui: Galateni 3:13, 2Corinteni 5:21. Insa sensul schimbarii nu este in sensul de ceva ce nu a mai fost, nu in sensul unui produs complet nou, ci in sensul de "innoit": lucruri vechi + lucruri noi= o noua lege. Aceasta schimbare s-a facut pe temeiul promisiunii lui Dumnezeu fata de Avraam, pentru a inlesni impacarea si intrarea tuturor natiunilor intr-o relatie apropiata cu Dumnezeu, Creatorul lor: Geneza 22:18, Galateni 3:14, Efeseni 2:10-22, Coloseni 2:8-14, 2Corinteni 3:2-13. Noua lege, denumita "legea lui Christos", "legea imparateasca" si "legea slobozeniei" dezleaga anumite porunci vechi, tine pe mai departe anumite porunci vechi si in acelasi timp aduce anumite porunci noi: 1Corinteni 9:21, Galateni 6:2, Iacov 2:8,12, Ioan 5:16-18, Marcu 7:18-23, Matei 19:16-19, Matei 5:31-48, Matei 13:52.

De reţinut: Nu orice pacat se iarta, sunt oameni care s-au intinat cu pacate de neiertat, caci sunt doua categorii de pacate, pacate ce se pot ierta si pacate ce nu se pot ierta: Matei 7:6, Matei 12:31,32, 1Ioan 5:16.

In lupta cu pacatul trebuie sa fim categorici si sa respingem orice forma de pacat stiind ca oamenii lui Dumnezeu au putere de sus pentru a rezista pacatelor: 1Ioan 3:6,9, 1Ioan 5:18. Daca totusi pacatuim, aceste pacate trebuie sa fie din cauza imperfectiunii firii noastre, ele nu trebuie sa fie voite, ele trebuie sa vina foarte rar, ca un fel de „accident” neintentionat  in viata noastra si nu ca sa faca parte din modul nostru de viata, insa trebuie ca dupa aceea sa ne caim sincer si adanc, sa ne silim sa evitam pe viitor pacatul comis, cerand harul lui Dumnezeu prin sfatul si sprijinul fratilor: Iacov 5:16, Romani 8:31-39.

Apoi mai trebuie să ştim ce este moartea: un blestem şi un vrăjmaş. Este un blestem, deoarece ne face să suferim şi un vrăjmaş deoarece se luptă împotriva noastră.

 

Cum se ajunge la mântuire?

 

Domnul şi Mântuitorul nostru Isus a spus că cine vrea să fie mântuit trebuie să se nască din nou, de sus, din cer de la Tatăl ceresc, în sens duhovnicesc (spiritual), din apa şi duh: Ioan 3:3,5,7. Această naştere din nou înseamnă ca omul trebuie să se transforme mental ca să poată corespunde tuturor cerinţelor sfinte ale lui Dumnezeu, adică să devină o fiinţă schimbată total, nouă, care să fie întru totul după voia lui Dumnezeu: Matei 18:3,4, Romani 12:1,2, Efeseni 4:17-24. Întoarcerea la Dumnezeu trebuie să fie totală, sinceră şi smerită. Botezul în apă, pecetluirea actului consacrării mentale a fost făcut şi trebuie făcut în numele Domnului Isus, Unsul lui Dumnezeu, versetul din Matei 28:19 fiind falsificat (Luca 24:47, Coloseni 3:17, Fapte 19:1-5). Apoi vine botezul cu duhul sfânt, conform cu Fapte 2:38. "Pocaiţi-vă", le-a zis Petru, "şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul duhului sfânt". Excepţia - primirea duhului sfânt înainte de botezul în apă nu infirmă această regulă.

Naşterea din nou este un act ce cuprinde două părţi:

a. naşterea din apă

b. naşterea din duh

Naşterea din apa este ceremonia scufundării sub apa si iesirea din apa - adica botezul - care semnifica in chip duhovnicesc, moartea omului vechi si consacrarea omului nou, prin sfintirea care o da jertfa Unsului (Christos in greaca inseamna Unsul), printr-o cerere publica, catre Dumnezeu, pentru primirea unui cuget curat (cererea pentru primirea unei constiinte curate), dupa ce in prealabil a avut loc intr-un om, un proces interior de constiinta, urmat de pocainta (părere de rău faţă de păcatele comise până atunci şi promisiunea de a nu mai păcătui voit): 1Corinteni 6:9-11, Fapte 2:37,38, Fapte 20:21, 1Petru 3:21. Copiii nu pot face asta, asadar acel tip de botez al bebelasilor, nu este valid. 

Nasterea din duh, este rodul acceptarii vestii bune (evangheliei) ca omul poate fi salvat din pacat si moarte eterna, prin harul si iubirea lui Dumnezeu si a Fiul lui Dumnezeu, aratata fata de oameni. Daca acceptam pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn, Mantuitor (Salvator), Mare Preot si „Miel” randuit de Dumnezeu pentru a fi jertfa de ispasire si faptul ca suntem pacatosi din fire ce avem nevoie de aceasta jertfa de ispasire si deasemenea ca avem mare nevoie de pocainta si de o transformare a vietii noastre dupa Cuvantul lui Dumnezeu, atunci putem fi mantuiti: Ioan 3:16, Romani 3:9-26, Luca 13:1-5, Matei 18:3. Cei care cred asta si se conformeaza acestui mesaj, pocaindu-se si primindu-l pe Domnul Ieshua ca Domn, Mantuitor si Mare Preot randuit de Dumnezeu Tatal sunt nascuti din nou, nascuti din cuvantul lui Dumnezeu, caci cuvintele lui Dumnezeu, transmise prin Fiul sau sunt duh, care dau nastere la o noua viata: Ioan 6:63, 1Petru 1:22,23.

Daca omul cu firea pactoasa s-ar putea mantui prin fapte bune, sau daca ar putea sa dea ceva in schimb pentru mantuirea sa, jertfa Fiului lui Dumnezeu ar fi fost inutila: Galateni 2:21, Romani 11:6, Psalmul 49:7-9, Matei 16:26. Mantuirea este nespus de pretioasa, caci conduce la viata vesnica, de aceea, mantuirea si viata vesnica sunt un mare har de la Dumnezeu, pe care omul pacatos nu le-ar merita. Acestea se dau gratuit, in dar, prin credinta in Fiul lui Dumnezeu: Efeseni 2:8,9, Romani 3:23,24, Tit 3:5-7. Faptele bune pe care le facem, le facem prin credinta si din dragoste pentru Dumnezeu, din dragoste pentru Fiul Sau si din dragoste pentru semeni. Oricat de mari si multe ar fi ele nu pot echivala cu mantuirea, nici cu viata vesnica, ele raman inferioare: Luca 17:7-10, Romani 4:2, Matei 20:1-16.

 

Ce este păcatul?

 

Biblia descrie păcatul ca fiind "fărădelege" (fără de lege): 1Ioan 3:4. Când vorbim de mântuire, în sensul biblic, ea se referă la mântuirea (salvarea) din starea de păcat şi moarte.

 

Biblia descrie păcatul ca fiind "fărădelege" (fără de lege): 1Ioan 3:4. Păcatul este o eroare de gândire însoţită de un act eronat, care provoacă daune personale şi colaterale.

 

Ce este legea, cui se da si de ce s-a dat ea (scopul ei)?

 

Legile lui Dumnezeu sunt porunci, care îi învaţă pe oameni ce este păcatul şi cum trebuie el evitat: 1Timotei 1:9, Romani 3:20. Aceste legi care sunt preventive şi corective, s-au dat pentru folosul şi fericirea oamenilor, pentru pacea, buna orânduială şi prosperitatea societăţii în care trăiesc şi în mod special pentru a-i pregăti pe oameni pentru regatul fără de păcat a lui Dumnezau care va veni pe pământ: Isaia 48:17-19, Matei 6:9, 1Corinteni 6:9,10.

Dumnezeu este legiuitorul. Legile lui Dumnezeu sunt porunci, care îi învaţă pe oameni ce este păcatul şi cum trebuie el evitat: 1Timotei 1:9, Romani 3:20. Aceste legi care sunt didactice, preventive şi corective, s-au dat pentru folosul şi fericirea oamenilor, pentru pacea, buna orânduială şi prosperitatea societăţii în care trăiesc şi în mod special pentru a-i pregăti pe oameni pentru regatul fără de păcat a lui Dumnezau care va veni pe pământ: Isaia 48:17-19, Matei 6:9, 1Corinteni 6:9,10.

 

De ce s-au dat poporului lui Dumnezeu din antichitate, legi atat de aspre?

 

Poporului lui Dumnezeu din antichitate, i s-au dat anumite legi aspre, ca legea talionului, legile cu privire la pastrarea curatiei spirituale, etc.; inseamna acest lucru ca Dumnezeu este rau: Exodul 21:22-25, Exodul 21:17, Exodul 22:18-20? Nu, ci aceste legi au fost legi preventive, ele aveau menirea de a arata gravitatea unor pacate in ochii lui Dumnezeu: Romani 7:13. Daca oamenii ar fi ascultat de legile lui Dumnezeu, nimeni nu ar fi trebuit sa sufere aceste consecinte dramatice: Deuteronom 30:19.

Poporului lui Dumnezeu din antichitate, i s-au dat anumite legi aspre, ca legea talionului, legile cu privire la păstrarea curăţiei spirituale, etc.; înseamnă acest lucru că Dumnezeu este rău: Exodul 21:22-25, Exodul 21:17, Exodul 22:18-20? Nu, ci aceste legi au fost legi preventive, ele aveau menirea de a arăta gravitatea unor păcate în ochii lui Dumnezeu: Romani 7:13. Dacă oamenii ar fi ascultat de legile lui Dumnezeu, nimeni nu ar fi trebuit să sufere aceste consecinţe dramatice: Deuteronom 30:19.

 

De ce s-a schimbat legea si cum a fost posibil asa ceva?

 

Biblia ne invata ca odata cu schimbarea preotiei Aaronice a avut loc si o schimbare a legii: Evrei 7:12, Luca 16:16. Pana la inceperea misiunii Domnului nostru Ieshua Unsul, legea a avut un rol de indrumator, dar acest rol l-a cedat Fiului lui Dumnezeu, care a fost "Profetul" prezis de Moise: Galateni 3:18-29, Deuteronom 18:15-19. Schimbarea legii nu se putea face fara a intra sub incidenta penala a legii, act pe care si l-a asumat Fiul lui Dumnezeu, luand blestemul legii asupra Lui: Galateni 3:13, 2Corinteni 5:21. Insa sensul schimbarii nu este in sensul de ceva ce nu a mai fost, nu in sensul unui produs complet nou, ci in sensul de "innoit": lucruri vechi+ lucruri noi= o noua lege. Aceasta schimbare s-a facut pe temeiul promisiunii lui Dumnezeu fata de Avraam, pentru a inlesni impacarea si intrarea tuturor natiunilor intr-o relatie apropiata cu Dumnezeu, Creatorul lor: Geneza 22:18, Galateni 3:14, Efeseni 2:10-22, Coloseni 2:8-14, 2Corinteni 3:2-13. Noua lege, denumita "legea Unsului", "legea imparateasca" si "legea slobozeniei" dezleaga anumite porunci vechi, tine pe mai departe anumite porunci vechi si in acelasi timp aduce anumite porunci noi: 1Corinteni 9:21, Galateni 6:2, Iacov 2:8,12, Ioan 5:16-18, Marcu 7:18-23, Matei 19:16-19, Matei 5:31-48, Matei 13:52.

Biblia ne învaţă că odată cu schimbarea preoţiei Aaronice a avut loc şi o schimbare a legii: Evrei 7:12, Luca 16:16. Până la începerea misiunii Domnului nostru Isus Christos, legea a avut un rol de îndrumător, dar acest rol l-a cedat Fiului lui Dumnezeu, care a fost "Profetul" prezis de Moise: Galateni 3:18-29, Deuteronom 18:15-19. Schimbarea legii nu se putea face fără a intra sub incidenţa penală a legii, act pe care şi l-a asumat Fiul lui Dumnezeu, luând blestemul legii asupra Lui: Galateni 3:13, 2Corinteni 5:21. Însa sensul schimbării nu este în sensul de ceva ce nu a mai fost, nu în sensul unui produs complet nou, ci în sensul de "innoit" (Matei 19:28): lucruri vechi + lucruri noi= înnoirea (actualizarea) legii, pe temeiul unui nou legământ. Această schimbare s-a făcut pe temeiul promisiunii lui Dumnezeu faţă de Avraam, pentru a înlesni împăcarea şi intrarea tuturor naţiunilor într-o relaţie apropiată cu Dumnezeu, Creatorul lor: Geneza 22:18, Galateni 3:14, Efeseni 2:10-22, Coloseni 2:8-14, 2Corinteni 3:2-13. Noua lege, denumită "legea lui Christos", "legea împărătească" şi "legea slobozeniei" dezleagă anumite porunci vechi, ţine pe mai departe anumite porunci vechi şi în acelaşi timp aduce anumite porunci noi: 1Corinteni 9:21, Galateni 6:2, Iacov 2:8,12, Ioan 5:16-18, Marcu 7:18-23, Matei 19:16-19, Matei 5:31-48, Matei 13:52.

 

Cate tipuri de păcate sunt?

 

Avand in vedere ca trebuie sa vestim Vestea Buna (Evanghelia) tuturor oamenilor, totusi sa tinem cont ca nu orice pacat se iarta si stiind acest adevar suntem indemnati sa nu ne irosim timpul in zadar, ci sa ne straduim sa convingem oameni care nu s-au intinat cu pacate de neiertat, caci sunt doua categorii de pacate, pacate ce se pot ierta si pacate ce nu se pot ierta: Matei 7:6, Matei 12:31,32, 1Ioan 5:16.

De reţinut: Nu orice păcat se iartă, sunt oameni care s-au întinat cu păcate de neiertat, căci sunt două categorii de păcate, păcate ce se pot ierta şi păcate ce nu se pot ierta: Matei 7:6, Matei 12:31,32, 1Ioan 5:16.

 

Cum trebuie privita lupta cu pacatul?

 

In lupta cu pacatul trebuie sa fim categorici si sa respingem orice forma de pacat stiind ca oamenii lui Dumnezeu au putere de sus pentru a rezista pacatelor: 1Ioan 3:6,9, 1Ioan 5:18. Daca totusi pacatuim, aceste pacate trebuie sa fie din cauza imperfectiunii firii noastre, ele nu trebuie sa fie voite, ele trebuie sa vina foarte rar, ca un fel de „accident” neintentionat  in viata noastra si nu ca sa faca parte din modul nostru de viata, insa trebuie ca dupa aceea sa ne caim sincer si adanc, sa ne silim sa evitam pe viitor pacatul comis, cerand harul lui Dumnezeu prin sfatul si sprijinul fratilor: Iacov 5:16, Romani 8:31-39.

În lupta cu păcatul trebuie să fim categorici şi să respingem orice formă de păcat ştiind că oamenii lui Dumnezeu au putere de sus pentru a rezista păcatelor: 1Ioan 3:6,9, 1Ioan 5:18. Dacă totuşi păcătuim, aceste păcate trebuie să fie din cauza imperfecţiunii firii noastre, ele nu trebuie să fie voite, ele trebuie să vină foarte rar, ca un fel de „accident” neintenţionat în viaţa noastră şi nu ca să facă parte din modul nostru de viaţă; însă trebuie ca după aceea să ne căim sincer şi adânc, să ne silim să evităm pe viitor păcatul comis, cerând harul lui Dumnezeu prin sfatul şi sprijinul fratilor: Iacov 5:16, Romani 8:31-39.

Apoi mai trebuie să ştim ce este moartea: un blestem şi un vrăjmaş. Este un blestem, deoarece ne face să suferim şi un vrăjmaş deoarece se luptă împotriva noastră.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Marturia Bibliei despre viitorul celor nepocăiţi

 

Care este plata definitivă pentru păcatul practicat voit?

 

Cuvântul nemodificat al lui Dumnezeu ne învaţă că plata păcatului voit este moartea eternă şi nu chinul veşnic al păcătoşilor: Romani 6:23. "Iazul de foc", este un aspect profetic avertizator despre pedeapsa veşnică ce îi aşteaptă pe cei pierduţi: Apocalipsa 20:14. Această pedeapsă este moartea eternă, extincţia eternă, după cum se arată atât de clar: "Iazul de foc este moartea a doua" (si nu invers: "moartea a doua este iazul de foc") Apocalipsa 20:14, "văpaia unui foc care va mistui (şi nu chinui etern) pe potrivnici" Evrei 10:27. Dumnezeu iubeşte orice om şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pocăinţa însemnând întoarcerea la Dumnezeu cu căinţă: Luca 15:11-21; Fapte 17:30; Romani 2:1-16. Nu există posibilitatea salvării după ce un om moare nepocăit, de aceea din iubire adevărată faţă de semenii noştrii, trebuie să ne dăm toată silinţa de a conştientiza pe cei ce sunt pierduţi: Evrei 9:27;Matei 24:14; Apocalipsa 20:11-15. 

 

Ce este cu "saracul Lazar si cu bogatul nemilostiv"? 

 

Ce spune întreaga Biblie despre Avraam, unde s-a dus după moartea lui şi în ce stare este el acolo? "Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!" Ecclesiastul 9:10

Ce spune autorul predicii Bogatul şi Lazăr despre unde s-a dus Avraam şi în ce stare este el acolo? Desi admite ca Avraam este in locuinta mortilor, sustine exact contrariul marturiei Scripturii citate! El sustine ca acolo unde s-au dus Avraam, saracul Lazar si bogatul nemilostiv, exista lucrare, chibzuinta, stiinta si intelepciune. "săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam" Cu toţii cunoaştem aceasta istorisire cu săracul Lazar şi bogatul nemilostiv din Luca 16:19-31. Acest text contrazice flagrant toată Biblia de la Geneza şi până la Apocalipsa. Importanţa armoniei interioare a textelor Bibliei este faţiş contrară cu acest text şi îl declară un text străin. Este clar că avem de a face cu o antiteză: Biblie versus autor "Bogatul nemilostiv şi saracul Lazăr". Autorul acestei istorisiri nu a fost Domnul si Mantuitorul nostru Ieshua Unsul, deoarece el a spus ca la trâmbiţa învierii morţii vor auzi glasul lui din morminte şi nu din sânul lui Avraam: Ioan 5:28,29, Daniel 12:2. Asadar, aces text din Luca 16:19-31 este un text fals, o apocrifa, atasata ulterior la Evanghelia dupa Luca.

Avem de a face cu o contradicţie evidentă, care descalifică şi demască textul ca fiind un text stăin de Biblie.

Daca în Bibliile moderne ar scrie ca Satan este Iesus (Iisus, Isus), ar trebui să credem asta doar pentru simplul motiv că este în Biblia moderna? Nu trebuie sa punem semnul egalităţii între Biblia moderna şi textele Bibliei originale, care nu mai sunt.

Din contextul larg al Bibliei observăm, că învăţătura despre nemurirea sufletelor şi a chinului veşnic al păcătoşilor nu este de origine divină. Nu putem lăsa sau distorsiona înţelesul textelor ce combat clar aceste idei, de dragul unor oameni care au introdus texte straine pentru a-şi susţine părerile.

 

Exista "soarta prestabilita" (predestinare) pentru fiecare om?

 

Oare este biblica argumentatia ca persoanele care nu se vor pocai, au fost predestinate la pierzare inca inainte ca ele sa se fi nascut?

Ce aţi zice despre un tată, care încă înainte de a i se naşte copiii, a hotărât ca pe unii dintre ei îi va ucide, indiferent de ce ar putea să fie ei, buni sau răi? L-aţi considera dement, nu-i aşa? Şi totuşi, există oameni care cred că Dumnezeu, a hotărât în acest fel soarta a miliarde de oameni(!). Oare chiar doreşte Dumnezeu pieirea unora, încă înainte ca ei să se nască şi să poată lua o decizie în ce priveşte calea şi conduita pe care o vor urma? Versetul următor, denunţă ca nebiblică această filozofie religioasă: "... Dumnezeu, salvatorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi şi să vină la cunoştinţă de adevăr" 1Timotei 2:3,4. După cum vedem, Dumnezeu doreşte salvarea tuturor oamenilor, dar cei care resping prin faptele lor rele acestă dorinţă divină, nu pot fi salvaţi, deoarece Dumnezeu nu salvează pe nimeni cu de-a sila (forţat). Creatorul a ales (predestinat, prestabilit) ca cei ce vor trăi ca oameni drepţi să primească viaţă veşnică şi ca cei care vor trăi în nedreptate să nu primească viaţă veşnică, ci să primească moarte veşnică, dar nu chin veşnic: Ioan 3:36. Tocmai de aceea, când apostolul Pavel scrie despre predestinarea noastră, trebuie să avem în vedere care este dorinţa lui Dumnezeu aratată către toţi oamenii şi prin ce anume şi cum se intră în această predestinare a salvării, care este o predestinare ca grup al credincioşilor şi nu a indivizilor: Romani 9:30-33. Dumnezeu nu a făcut un om mai păcătos decât altul, El nu a hotărât în mod arbitrar nimănui destinul, fie spre pierzare, fie spre salvare, şi asta încă înainte de a se naşte individul: prin pocăinţă orice om poate primi har (exceptand pe cei care au pacatuit împotriva Duhului Sfânt)! Luca 13:1-5, Matei 12:31,32. Dumnezeu nu ar porunci "tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca", daca el ar fi randuit deja de mult timp pe unii "la chinuri intr-un foc vesnic" Fapte 17:30, caci atunci ar fi cel mai mare fatarnic.

 

 

Mărturia Bibliei despre sufletul omenesc

 

Oare este omul nemuritor? Are omul un suflet nemuritor?

 

Nu trebuie să credem minciuna lui Satan, că oamenii nu mor: Geneza 3:4; Ioan 3:13; Ioan 11:11-14. Omul este un produs divin, o creaţie a lui Dumnezeu, fiind rezultatul unirii trupului din carne cu suflarea sau altfel zis cu duhul (spiritul) suflat de Creator: Geneza 2:7. Atât timp cât carnea şi duhul coexistă, omul este o fiinţă, un vietuitor care are viata; în termeni Biblici: un suflet (suflător, răsuflător) viu. Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nu mai este un vietuitor care are viata, nu mai este un suflet, nu mai este un răsuflător viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte conştient, moartea fiind opusul vieţii si a constiintei de sine: Psalmul 146:4, Eclesiastul 9:4-10, Psalmul 6:5. Mortii nu pot lauda pe Dumnezeu: Isaia 38:18-19. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29. Nu există "viaţă" conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce traduc si explica anumite versete din Noul Testament în termeni nemuritoristi, caci nu exista asa ceva. Manuscrisele vechi confirma ca anumite versete au fost traduse gresit sau poate chiar tendentios, cum spun anumiti biblisti. Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere: 1Corinteni 15:12-18. Conform Bibliei sufletul care pacatuieste acela moare - Ezechiel 18:20, si deoarece toti am pacatuit intr-un fel sau altul, toti murim, pana ce va veni Domnul Ieshua si va distruge moartea.  Adam a pacatuit doar cu trupul sau si cu sufletul? El a pacatuit atat cu trupul cat si cu sufletul, iar sentinta era moarte, atat pentru trupul lui, cat si pentru sufletul lui. Deci nu exista suflet nemuritor.

 

Iată una din aşazisele texte care ar combate ideea morţii şi învierii sufletului:

            Luca 23:43: "Şi Isus i-a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai.""

În mod interesant există un manuscris timpuriu, care redă altfel:

            "Truly I say today to you, you will be with me in paradise." adică: "Adevărat îţi spun ţie astăzi, tu vei fi cu mine în paradis."

Acest manuscris se numeste "Curetonian Gospels" (Evangheliar Curetonian - numit aşa după acela care l-a descoperit) având sigla "syrcur" şi se consideră că este o traducere a unui text grec timpuriu, de înainte de secolul II, deoarece a fost scris în cel mai vechi şi clasic stil al alfabetului siriac (fara vocale), numit Estrangela. Acest stil de scris a ieşit din uz in secolul II, aşadar dacă textul în discuţie este o copie, el poate fi chiar din secolul I.

http://en.wikipedia.org/wiki/Curetonian_Gospels.

Această redare neobişnuită a textului, este în concordanţă cu Ioan 20:17, pe când celelalte nu:

            "Nu mă atinge", i-a zis Ieshua, "căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu"

Din acest text, se vede clar că în cele trei zile, nici el, nici tâlharul nu au fost în paradisul ceresc, căci alt paradis nu este deocamdată.

În legătură cu textul din Luca 23:43 avem de a face cu o redare schimbată între timp, care nu se potriveşte cu contextul Noului Testament. Traducerea care se potriveşte cu contextul NT este cea din Evangheliarul Curetonian. Prin urmare, textul autentic, cel nemăsluit, din Luca 23:43 nu sprijină ideea că numai trupul va învia.

 

Pentru locului virgulei în Luca 23:43, trei posibilități au fost oferite:

1. Pentru a pune o virgulă înainte de cuvântul "astăzi", ca și când Domnul Isus și tâlharul ar fi fost deja în acea seara în Paradis

2. Pentru a pune o virgulă după cuvântul "astăzi", arătând o promisiune solemnă făcută în acea zi memorabilă

3. Pentru a pune o virgulă atât înainte, cât și după "astăzi", lăsând cititorului opțiunea interpretării

A se vedea "Înțelegerea și Traducerea "Astăzi", în Luca 23.43 ", de J. Hong, publicat în "The Bible Translator”, Vol. 46, 1995, pp. 408-417.

Retrospectivă istorico-literară

Manuscrisele grecești timpurii nu au avut semne de punctuație, însa cu timpul au inceput sa apara din cand in cand, iar acesta este cazul in manuscrisul B (Vatican 1209) unde Luca 23.43 are un punct inferior ((hypostigme) după cuvantul “semeron” (astăzi). Manuscrisul Vatican 1209 (B) este cea mai veche Biblie completa aflata in custodia bisericii romano-catolice, a doua ca vechime, dupa Biblia Codex Sinaiticus.

Cine a introdus fraza “si nu pot ucide sufletul” din Matei 10:28 si de ce?

Iustin Martirul a fost un scriitor si apologet crestin, recunoscut si apreciat pe scara larga in crestinism, pana in zilele noastre, care a murit in jurul anului 160. “Apologet” este un cuvant grec care inseamna “aparator al credintei”. In mod surprinzator, atunci cand el citeaza Matei 10:28, in acest verset nu apare expresia “si nu pot ucide sufletul”.

Avem doar doua posibilitati de interpretare:

1.   Fie Iustin Martirul a modificat versetul si a eliminat fraza “si nu pot ucide sufletul”

2.   Fie acest verset a fost modificat dupa ce a murit el, introducandu-se fraza “si nu pot ucide sufletul”

In “Apologia intaia a lui Iustin Martirul” el reda acest verset in felul urmator:

"Nu va temeti de cei care va ucid si dupa aceea nu mai pot face nimic, ci de El sa va temeti care dupa moarte are putere sa arunce atat sufletul cat si trupul in gheena” Matei 10:28

"Fear not them that kill you, and after that can do no more; but fear Him who after death is able to cast both soul and body into gehenna."[43] - in First Apology of Justin, Matthew 10:28, NIV, NAB

Cum am putea discerne daca nu cumva Iustin Martirul a modificat acest verset, scotand fraza “si nu pot ucide sufletul”?

Ei bine, aceasta rostire a Domnului si Mantuitorului nostru Ieshua a fost citat si de doctorul si evanghelistul Luca si in mod surprinzator nici la el nu apare fraza “si nu pot ucide sufletul”:

 “Va spun voua, prietenii mei: Sa nu va temeti de cei care ucid trupul si dupa aceea nu mai pot face nimic. Am sa va arat de cine sa va temeti: temeti-va de acela care, dupa ce a ucis, are putere sa arunce in gheena. Da, va spun, de el sa va temeti.” Luca 12: 4,5

Deci nu Iustin Martirul a scos afara expresia “si nu pot ucide sufletul”, ci mai degraba altcineva a inserat aceasta expresie in Evanghelia dupa Matei. Oare de ce? Motivul a fost necunoasterea (sau neacceptarea) a ceea ce spune Cuvantul lui Dumnezeu despre suflet in Vechiului Testament, ca sufletul este muritor si poate fi ucis de oameni. Daca cineva nu cunoaste ce spune Vechiul Testament despre suflet, daca poate muri sau nu, daca poate fi ucis sau nu, este ignorant in ce priveste acest adevar, si este scuzabil. Dar daca il stie si nu-l accepta, indiferent ce justificare ar aduce, este un om caruia nu numai ca nu-i pasa de adevar, asa cum ii pasa lui Dumnezeu, ci este si un om care se lupta impotriva adevarului lui Dumnezeu si acest soi de lupta se numeste “lupta imporiva adevarului lui Dumnezeu”. Cine lupta intr-o asemenea lupta, lupta chiar impotriva lui Dumnezeu si pierderea lui va fi mare. Cat de mare? Se va vedea in “ziua aceea”. Un neadevar, rostit ca “adevar teologic” are implicatii teologice profunde. Sa ne miram ca Domnul si Mantuitorul nostru Ieshua inca nu a venit?

 

Unde se duce omul după moarte?

Iată ce declară Biblia antică:

Geneza 3:19. "În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, pâna te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." 

Daniel 12:2. "Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică." (traducerea "mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului" este greşită şi alimentează idei false)

Vă rog frumos să vă notaţi, că acolo nu Daniel vorbeşte, ci chiar un înger al lui Dumnezeu. Şi el foloseşte aceeaşi terminologie ca în primul caz arătat, unde vorbeşte Dumnezeu.

Şi acum să vedem, că Domnul şi Mântuitorul nostru Ieshua, confirmă şi el acest adevăr sfânt şi divin:

Ioan 3:13. "Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este din cer."

Ioan 5:28. "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui

29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." 

 

Dar cineva a falsificat adevărul şi combate tot ce se spune în aceste versete ale Bibliei antice, spunând:

"A venit timpul când săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam." Luca 16:22

Interesant… Toţi merg în tărână, dar acesta merge în sânul lui Avraam. Şi mă întreb: Dar aceia care au murit înainte de Avraam, unde o fi mers? Se vede clar că textul este un fals, deoarece nu concordă cu armonia interioară a Bibliei.

Trebuie să înţelegem că omul este un produs compus din două entităţi: "ţărâna pământului" şi "duhul lui Dumnezeu". Aceste două elemente compun un produs nou, produs pe care Biblia numeşte "sufletul omului". La moarte, aceste doua elemente se desfac din uniunea formată şi sufletul omului încetează să mai existe conştient, moare odată cu trupul... Omul nu mai există, ca fiinţă vie.

Dar ce se întâmplă cu duhul omului?

Biblia spune - şi nu eu - că după ce iese din om, duhul (spiritul) omului (şi nu sufletul omului) se duce la Dumnezeu, care l-a dat: "Şi ţărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul ("ruach" în ebraică) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat". Biblia spune şi mai exact unde anume la Dumnezeu: "Tată, în mâinile tale îmi încredinţez duhul ("pneuma" în greacă)"

Aţi observat unde: "în mâinile lui Dumnezeu". Vedeţi, se întoarce în mâinile lui Dumnezeu, nu în iad, nu în rai şi nu în alte părţi. Domnul şi Mântuitorul nostru Ieshua Unsul ştie cel mai bine amănuntele. Din nefericire, mulţi interpretează foarte greşit versetele, deoarece se iau după interpretările bisericilor îndepărtate de adevărul lui Dumnezeu, fiind înşelaţi de falsurile adăugate la Biblie şi de traducerile distorsionate a unor versete, care susţin ca şi ei lucruri distorsionate, preluate din păgânism... Din nefericire, la ora actuala Ortodoxia şi Catolicismul, precum toate mişcările derivate din ele, arată mai degrabă ca un păgânism filozofic grec, reformat insuficient şi nu ca modelul lăsat nouă de Noul Testament. Miscarea gnostica din secolele I-III a reusit sa infiltreze în crestinism principalele elemente ale culturii religioase din păgânism. Puzderia de zei păgâni au fost rebotezaţi cu numele sfintilor din Biblie şi au devenit aşazisii patroni ai diferitelor meserii şi stări, ca şi în păgânism. Zilele de sărbătoare ale principalelor zeităţi păgâne, acum purtând nume creştine, au devenit principalele zile de  sărbătoare ale “păgâno-creştinilor”. Acestor elemente păgâne, care au supravieţuit travestiti în straie şi denumiri crestine li s-a adus închinare şi au devenit “mediatori” între Dumnezeu şi oameni. Toate acestea au devenit posibile datorita credintei în nemurirea sufletului.

Iată o mărturie, care ar trebui să fie o mărturie şocantă pentru cei ce cred în nemurirea sufletului. În ultima rugăciune a episcopului martir Policarp al Smirmei (secolul II), el îsi exprimă credinţa că sufletul lui va fi înviat (aspect ce confirmă adevărul că sufletul moare). El a fost ucenicul apostolului Ioan.

"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei tale: Te preamăresc, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor tăi, în paharul Christosului tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din duhul sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea te laud, te preamăresc şi te slăvesc prin veşnicul tău mare preot ceresc, Fiul tău drag, Isus Christos. Prin el şi împreuna cu el, a ta este slava luminoasă în duhul sfânt, acum şi în eternitatea care va veni. Amin."

Nemurirea este condiţionată de ascultare şi se primeşte numai la invierea celor morţi (Ioan 5:28,29).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mărturia Bibliei despre veghere

 

Ce actiuni trebuie sa intreprinda crestinii inainte de revenirea Domnului Ieşhua, Unsul lui Dumnezeu?

 

Înainte de revenirea Unsului lui Dumnezeu (Christos înseamnă Unsul (lui Dumnezeu)), va fi mare necaz şi strâmtorare pe pământ, care va arăta că regatul lui Dumnezeu şi venirea Unsului Său desemnat ca Rege este aproape, la uşi: Luca 21:25-31; Matei 24:29-33; Apocalipsa 6:12-17. Semnele arată că Unsul lui Dumnezeu vine după semne, nu că El a venit înaintea lor. Noi suntem încă înaintea evenimentelor descrise după Apocalipsa 6:1. Una dintre necesitaţile stringente ale ultimilor ani de înaintea sfârşitului va fi aprovizionarea cu "untdelemn" (duh sfant) Matei 25:4 şi ieşirea din "Babilonul Cel Mare" (captivitatea spirituala) Apocalipsa 18:4, pentru a putea vesti voia curată a lui Dumnezeu, neângradiţi de zadarnicele tradiţii omeneşti: Matei 7:21; 24:14.

 

Ce evenimente vor avea loc inainte de sfarsitul acestui veac (sistem)?

 

Domnul Ieshua (Iesus, Iisus, Isus) Unsul a spus că lumea nu îl va mai vedea, doar ucenicii Săi: Ioan 14:19. Cum se armonizează acest adevăr cu acela că orice ochi îl va vedea şi cei ce l-au străpuns: Apocalipsa 1:7?

Unii explica in sensul ca cei care l-au strapuns - adica soldatii romani - s-au pocait atunci si vor fi inviati in prima inviere. Dar exista si o alta explicatie si anume ca "cei ce l-au strapuns" sunt aceia care l-au renegat in marea apostazie (2Tesaloniceni 2:1-4) ce va fi inainte de sfarsitul acestui sistem. Si acestia vor plange cu amar, dupa cum spune si textul, in contrast cu credinciosii care se vor bucura si vor chiui de bucurie, la vederea venirii lui. Omenirea care l-a lepadat si a luat semnul fiarei (Apocalipsa 13:11-18), nu il va vedea in sens fizic faţă către faţă, ci doar ucenicii sai care vor fi rapiti in apropierea lui (Ioan 14:9).

Necredinciosii il vor vedea din departarea cerului in semnul cel mare şi înfricoşător de pe norii cerului, un eveniment mondial - cum a fost si potopul - si care se va arata pe bolta cerului intreg. 

Domnul Ieshua (Iesus, Iisus, Isus) vine in primul rand ca sa rapeasca pe cei credinciosi lui, dar aici este inca invizibil, iar apoi, dupa rapire, vine in mod vizibil ca sa salveze pe cei care s-au pocait vazand rapirea. Rapirea ultimilor membrii va fi vizibila de toti, va fi mediatizata la stiri pe tot pamantul, ca un fenomen iesit din comun si chiar va conduce pe multi la pocainta (Apocalipsa 11:12,13). Acestia care se pocaiesc vazand rapirea, rateaza cerul, usa harului ceresc se inchide, fiindca numarul s-a completat (Apocalipsa 6:11). 

Odata ce rapirea se produce, cei care nici asa nu au fost convinsi, vor impune "semnul fiarei", adica obligativitatea purtarii cartii (buletinului) de identitate biometrice, "cipul biometric", cum au acum caii, cainii si diferite animale de companie, etc.. Va fi "cartea de identitate" (buletinul) viitorului, incluzand un cont bancar, purtat pe mana dreapta sau pe frunte (Apocalipsa 13:16,17) ce va certifica apartenenta la noul stat nedemocratic si dictatorial, si la noile conditii economice impuse de liderii politici. Ei vor instaura inchinarea la un chip al fiarei (statului) si vor incerca exterminarea tuturor opozantilor aceste noi religii (Apocalipsa 13:15).

Cei din Israel si dintre toate neamurile, care nu si-au renegat credinta in atacul final asupra lor - atac urias pe plan mediatic, lansat impotriva lor de toate popoarele (inclusiv Israelul carnal, condusa de politicienii din Knesset) vor avea de suferit. In acest atac mondial, credinciosii de atunci vor fi deposedati de toate averile lor, multi dintre ei vor fi inchisi, femeile si fiicele crestine vor fi batjocorite (Zaharia 14:2), probabil multi vor muri de torturi sau vor fi executati (Apocalipsa 20:4). Dupa rapire, Domnul Ieshua (Iesus, Iisus, Isus) va interveni si nu va lasa ca politicienii cazuti sub influenta deminica sa isi duca la final planul satanic, acela de exerminare totala a credintei in Dumnezeu de pe pamant (Apocalipsa 13:15).

El va lovi pe persecutorii inraiti si pe adeptii lor cu o serie rapida de plăgi (urgii), care se vor abate peste neamul necredincios si orbit de pacate: Matei 24:29,30; Apocalipsa 6:12-17, Apocalipsa 16:1-11. In durerea si necazul lor isi vor musca limba de durere (Apocalipsa 16:10,11), dar tot nu se vor pocai.

Inainte de inceperea acestui necaz mare, cand totul va fi evident, cei ce nu au semnul fiarei, vor trebui sa fuga de pe toate insulele, ambarcatiunile mici si mari, casele, orasele si satele si campiile joase, inundabile, la locuri sigure de pe dealuri, podisuri si muntii continentali (Luca 21:25, Apocalipsa 8:8, 16:3) si sa stea departe de tot ce este inflamabil (Apocalipsa 8:7). Vor trebui sa isi faca provizii in alimente si apa (Apocalipsa 8:10,11).

Invierea sfintilor ce au format cu adevarat adunarea crestina din toate timpurile, se va produce inainte de distrugerea celor rai, cand ei vor fi inviati toti deoadata 1Tes. 4:16,17, ca sa participe la ultimul act de razbunare a lui Dumnezeu (Apocalipsa 2:26,27). In acest ultim act de razbunare (urgie), toti pacatosii inraiţi de păcate, vor fi distrusi in totalitate de pe pamant. Apoi prin Domnul Ieshua (Iesus, Iisus, Isus) Regele desemnat al pamantului pentru o mie de ani, se va instaura teocratia universala a lui Dumnezeu Tatăl pe pamant: Apocalipsa 16:14,16; Matei 6:9,10.

 

Mărturia Bibliei despre lucrurile din Vechiul Testament

 

Despre sabat si anumite alimente interzise in Vechiul Testament, despre transfuziile de sange

 

Desi acum nu este obligatoriu, fiind dezlegat si nu desfiintat, sabatul nu a fost inlocuit cu duminica. In imparatia de o mie de ani sabatul va fi reinstituit pe tot pamantul, tuturor popoarelor, impreuna cu sarbatorile lunilor noi si alte legi din Vechiul Testament, care au fost o umbra a lucrurilor viitoare, iar aceste umbre se vor implini in mileniu: Isaia 66:23.

In ceea ce priveste abţinerea de la anumite mâncăruri, noi credem ca nu sunt obligatorii acum, asa cum au fost ele atunci, pentru că aceste porunci au fost dezlegate: Marcu 7:14-23; Fapte 15:1-11; faţă de aceeia care totusi tin aceste randuieli din nestiinta, trebuie să ne purtăm cu înţelepciune să nu fim o piatra de poticnire: Romani 14:1-23.

Sangele este singurul organ lichid al trupului. Transfuziile de sange, nu pot fi considerate ca aliment, ci ca un inlocuitor al sangelui pierdut. Este neintemeiata interpretarea ca transfuziile de sange ar fi echivalente cu mancarea de sange. A dona sange este un act de iubire al aproapelui, daca donatorul este sanatos: Matei 19:19.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mărturia Bibliei despre rugaciunile si predicile in adunarea crestina

 

Rugaciunile nu trebuie sa fie ostentative: Matei 6:5. Ele trebuie adresate Tatalui in numele Fiului sau (Matei 6:7-15, Coloseni 3:17). Femeile nu pot lua cuvantul in adunarea crestina - in sensul a invata pe altii - de aceea nu pot avea slujbe ce ar implica fortarea acestei interdictii, ca de exemplu, slujba de a predica, slujba de a conduce, etc.: 1Corinteni 14:34,35.

 

 

Dumnezeu să vă lumineze!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 

 

 

 

 

Aveţi Întrebări Importante?

 

Sunteţi în căutarea lui Dumnezeu?

Căutaţi răspunsuri din Biblie?

Aveţi o întrebare despre Dumnezeu şi Biblie?

Aveţi o întrebare despre Viaţă şi Moarte?

Aveţi o întrebare despre Evanghelie?

Aveţi o întrebare despre orice altceva legat de creştinism?

Căutaţi o părtăşie creştină adevărată?

 

Citiţi Biblia şi Dumnezeu vă va lumina dacă sunteţi sinceri.

 

 

Vă invităm să citiţi şi celelalte bloguri cu tematică biblică:

 

Blog: Har şi Mântuire

www.harsimantuire.blogspot.ro

 

Blog: Biblia Antică

www.bibliaantica.blogspot.ro

 

Blog: Împărăţia Mesianică

www.imparatiamesianica.blogspot.ro

 

Blog: Murim Sau Nu Murim? Ce Spun Dumnezeu şi Satan în Cea Mai Veche Controversă?

www.sufletulestemuritor.blogspot.ro

 

Blog: Profeţii Împlinite

www.profetiiimplinite.blogspot.ro

 

Blog: În Aşteptarea Testului Final

www.inasteptareatestului.blogspot.ro