Există Viaţă După Moarte? (Trilogie teologică)

 

Există Viaţă După Moarte? Sau Sufletul Este Muritor Şi

Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea?

 

2019

 

 

 

 

 

Salut!

Ce este moartea, ce diferenţă există între moartea propriu zisă şi moartea clinică? Ce sunt aşazisele experienţe cu lumea de dincolo, din moartea clinică? Unde mergem după moarte, în ce stare vom fi acolo , când vom fi înviaţi din moarte, ce se va întâmpla la înviere, ce este moartea a doua? Murim total sau parţial?

Cu alte cuvinte: Mai trăiesc conştient într-un fel sau altul, până la înviere? Sau totul din mine este muritor şi singura mea speranţă de a mai trăi conştient este ca să fiu înviat?

Cel mai mare sponsor sau impresar al adevărului este Dumnezeu, iar Satana, indiferent cât de mult s-ar căzni, nu va reuşi să ţină sub molozul minciunilor şi răstălmăcirilor de tot felul adevărul Sfintelor Scripturi, Biblia, despre mortalitatea sufletului şi necesitatea învierii lui alături de trup. Primul care i-a împins pe oameni în această rătăcire a fost Satan Diavolul în Grădina Edenului, susţinând că indiferent ce fac, ei nu vor muri, aşadar sunt nemuritori (Geneza 3).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Introducere

 

Motivele scrierii acestei cărţi

Prin harul şi pentru gloria lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, Fiul său ceresc unic-născut, am scris această carte, în primul rând pentru creştini şi în numele Domnului nostru Isus Christos, Fiul său ceresc, îi rog pe toţi aceia care iubesc adevărul să profite de această oportunitate şi să o citească, pentru a se edifica spiritual şi pentru a putea edifica şi pe alţii. “Talanţii” trebuie investiţi, spre gloria lui Dumnezeu şi a Domnului Isus (Luca 19:11-27).

Titlul cărţii e o provocare la cercetare şi meditaţie:

Există Viaţă După Moarte? Sau Sufletul Este Muritor

Şi Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea?

 

Există viaţă după moarte?

Când am stat în Cluj, pe Brâncoveanu (cu ani în urmă), în zonă era parcată o dubiţă pe care scria hazliu "Există viaţă după moarte? Intră ş-ai să vezi!"

Dincolo de glumă, oare ajunge clipa morţii să ne dăm seama ce este cu adevărat moartea: o uşă care se închide pentru toate activităţile sau o uşă care se deschide spre noi activităţi în noi orizonturi? Şi are rost să ne pierdem timpul cu aşa ceva, având în vedere greutatea descifrării acestei taine? Da. Şi aici mă refer de exemplu la cei care se sinucid sau au de gând să o facă. Poate odată vei fi dezamăgit de această viaţă şi vei dori să crezi că “dincolo de uşa morţii” există o lume mai bună sau poate vei avea şansa nefastă să devii un terorist care te încrezi într-o răsplată imediat după ce te arunci în aer. Dacă nu te-ai gândit încă la aceste întrebări, poţi să o faci, înainte să sari în necunoscut sau în aer. Sunt şi alte pericole, pe care le veţi putea descoperi în această carte. Poate fi chiar un banal test de cultură generală... sau o inspiraţie pentru a investiga mai adânc lucrurile.

Iată cazul meu, confruntarea mea cu această întrebare:

În primăvara anului 1990, imediat după lăsarea la vatră din armată, mi-am reluat activitatea la locul de muncă, o muncă la care nu aveam tragere de inimă şi nici talent. A fost alegerea unui părinte, nu a mea ... Eram schimbul II şi traversam podul de pe calea ferată. (Nu eram un om religios, mi-am pierdut 90 la sută din credinţă în copilărie, odată ce am aflat că îngerul care aducea bradul de crăciun era un vecin.) Eram trist, fiindcă de câţiva ani, parcă nimic nu îmi ieşea, duceam o viaţă cenuşie. Un gând fulgerător mă atacase: ce ar fi să scap de viaţa aceasta care nu îmi dădea satisfacţii? Însă un alt gând m-a apărat: cunoşti continuarea? Aftlel spus, ai habar ce ai putea să faci? Nu, nu cunoşteam, eram un afon, habar nu aveam. Şi am zis Ispititorului un nu hotărât. Şansa mea a fost că eram o fire raţională.

Mama mea a avut trei tentative de suicid: odată a băut toată doza de medicamente psihopatice, a doua oară nu ştiu exact ce a făcut, eu fiind în armată, iar a treia oară a băut sodă caustică, care i-a făcut multe probleme, şi ei, dar şi nouă. Fiind în vizită la ea, am întâlnit o fată tânără şi frumoasă, care a băut o doză de medicamente pentru a muri. Motivul, a fost părăsită de iubit. Nu a trecut mult timp şi un coleg a băut o sticlă de diluant la locul de muncă, pentu că a fost părăsit de iubită. Un alt coleg a avut trei tentative de suicid, deoarece a fost înşelat de nevastă. Şi aş putea enumera multe cazuri întâlnite. Motivele sunt multe.

Eu personal îi priveam cu dispreţ pe cei care comiteau suicid, nu puteam înţelege această slăbiciune umană, până ce nu m-am confruntat cu o problemă foarte gravă. Abia atunci am putut avea empatie faţă de cei care se sinucideau. Prin mila şi harul lui Dumnezeu am reuşit să ies din starea de agnostic şi să am o viziune mai clară despre Fiiţa care a fost numită Dragoste. Altfel eram unul din statisticile anului 2005, unul din cei 20 de milioane, care a reuşit.

Statistici de pe Wikipedia

Aproximativ 0,5% - 1,4% din oameni se sinucid. La nivel mondial, în 2008/2009, suicidul constituia cea de-a zecea cauză a mortalității din punct de vedere al importanței, cu aproximativ 800.000 - 1.000.000 de decese înregistrate anual, ceea ce înseamnă o rată a mortalității de 11,6 per 100.000 de persoane, anual. Rata sinuciderilor a crescut cu 60% din 1960 până în 2012, valori mai mari înregistrându-se în special în țările în curs de dezvoltare. Fiecărei tentative reușite de sinucidere îi corespund între 10 și 40 de tentative nereușite.

Rata sinuciderilor diferă semnificativ de la o țară la alta, dar și în timp. În 2008, se înregistra următorul procentaj al deceselor: Africa 0,5%, Asia de Sud-Est 1,9%, cele două Americi 1,2% și Europa 1,4%. Ratele înregistrate per 100.000 de locuitori erau: Australia 8,6, Canada 11,1, China 12,7, India 23,2, Regatul Unit 7,6 și Statele Unite 11,4. În 2009, suicidul constituia cea de-a 10-a cea cauză de deces în Statele Unite din punct de vedere al importanței, cu aproximativ 36.000 de cazuri înregistrate anual. La acestea se adaugă și cele 650.000 de persoane care ajung anual la secția de urgență a spitalelor în urma tentativelor de sinucidere. Lituania, Japonia și Ungaria înregistrează cele mai mari rate de suicid. Țările cu cel mai mare număr de sinucideri sunt China și India, cu peste jumătate din totalul înregistrat. În China, suicidul constituie cea de-a cincea cauză de deces din punct de vedere al importanței (statisticile sunt date din anul în care am început scrierea acestei cărţi).

 

Prezentarea succintă a cărţii

Există Viaţă După Moarte? Sau Sufletul Este Muritor

Şi Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea?

 

Informaţii despre carte:

Cartea cuprinde o trilogie apologetică, fiind un studiu alcătuit din trei părţi, în apărarea adevărului biblic că speranţa pentru cei ce mor, este învierea (atât a trupului cât şi a sufletului) şi nu nemurirea sufletului - o doctrină păgână şi înşelătoare despre sufletul uman, muritor, strecurată pe furiş în creştinătate.

Subiectul mortalităţii sufletului l-am tratat în prima parte a trilogiei, parte numită “Murim sau nu murim? Chiar şi cu sufletul? Ce spun Dumnezeu şi Satan, în cea mai veche controversă?”.

“Unde sunt acum bogaţii şi săracii care au murit? Un verdict biblic!” este a doua parte a trilogiei şi demască un text ce a fost ataşat ulterior la Evanghelia după Luca.

"Cum a fost dus de nas regele Saul de ventriloca din En-Dor?" este a treia parte a acestei trilogii şi arată una din multele roade nefaste şi periculoase ale învăţăturii despre nemurirea sufletului.

 

În concepţia biblică sufletul omului este muritor (Proverbe 23:13,14; Psalmii 16:10;  Fapte 2:27-31) şi coboară în şheol (numele ebraic pentru locuinţa morţilor) odată cu carnea trupului, de unde poate fi înviat odată cu trupul, deoarece coboară încătuşat în trup şi rămâne în ţărână ca şi trupul. De aceea toată omenirea care a murit, fie buni, fie răi, zac în ţărâna pământului, aşteptând în somnul morţii învierea şi judecata (Daniel 12:2). Abia la înviere omul ce a murit îşi recapătă ştiinţa de sine şi conştiinţa facultativă, până atunci fiind ca într-o stare de somn inconştient.

Poate pentru unii care merg de zeci de ani la diferite culte aceste explicații ar fi șocante - din cauza traducerilor care au deviat atât pe predicatori, cât şi pe ascultători, dar aceasta este realitatea pe care o prezintă textele antice.

Iată o rugaciune creştină din secolul II în care se vorbeşte de învierea sufletului:
"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului Tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa Ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei Tale: Te preamăresc, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor Tăi, în paharul Christosului Tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din Duhul Sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei Tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum Tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea Te laud, te preamăresc şi te slăvesc veşnic, prin al Tău Mare Preot ceresc, Fiul Tău drag, Isus Christos. Prin El şi împreună cu El, a Ta este slava luminoasă, în Duhul Sfânt, acum şi în eternitatea care va veni. Amin.”

Rugăciunea de mai sus este un fragment din Istoria Eclesiastică (Bisericească) a Episcopului Eusebiu de Cesareea, despre martirajul episcopului Smirnei, Policarp, ucenicul apostolului Ioan.

Iată mărturia unui alt lider creştin important, episcopul Teofil al Antiohiei (169-177), care scria despre credinţa creştină a acelor timpuri şi în care întâlnim din nou credinţa în învierea sufletului, alături de trup:  "Dumnezeu înviază trupul tău nemuritor, împreună cu sufletul; şi atunci, pentru că vei fi nemuritor, vei vedea pe Cel nemuritor, dacă vei crede de acum în El”. Cartea Întâia către Autolic, Capitolul VII. Observaţi expresia “pentru că vei fi nemuritor” care apare la timpul viitor şi nu la timpul prezent “pentru că eşti nemuritor”. 

 

Autori care m-au ajutat şi inspirat

 

IN MEMORIAM Devai Biro Matyas, Oscar Cullmann, Le Roy Edwin Froom, Edward William Fudge

 

Cartea lui Edward William Fudge adusă de un prieten din SUA – The Fire That Consumes (A Biblical And Historical Study Of The Final Punishment) şi corespondenţa pe care am purtat-o cu autorul acestei cărţi deosebite - iar apoi filmul autobiografic  (Hell and Mr. Fudge) m-a întărit în opinia pe care am luat-o şi m-a inspirat să nu pun jos armele, indiferent cât de grea şi aparent fără de succes ar fi lupta pe care o duc. Cartea Focul Care Consumă (Un Studiu Biblic Şi Istoric Al Pedepsei Finale) este deja o lucrare clasică de referinţă, ce suplineşte cercetările făcute de Le Roy Edwin Froom, în The Conditionalist Faith Of Our Fathers, pe care am citit-o de pe internet. Cartea Credința Condiționistă A Părinților Noștri (2 volume, 1965–1966) a fost descrisă ca „o apărare clasică a condiționalismului” de către Clark Pinnock.

 

Un alt autor care m-a impresionat profund a fost Oscar Cullmann.

Bloggerul Dionis Bodiu scria următoarele despre cartea lui Oscar Cullmann:

"Vă supun atenţiei o carte scoasă de Editura Herald în anul 2007, o lucrare interesantă a lui Oscar Cullmann intitulată provocator: Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?. În ciuda dimensiunilor reduse, ea se recomandă prin profunzimea abordării ca un material valoros şi folositor acelora care vor să reflecteze mai în amănunţime asupra uneia dintre doctrinele fundamentale ale creştinismului, legată de soarta omului după moarte."

 

Oscar Cullmann: Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?

Despre ce este vorba în această carte?

Mai întâi, cine a fost Oscar Cullmann?

Iată ce am găsit, căutând pe internet:
De confesiune lutheran, dar supranumit de colegul său Karl Barth „sfătuitor al trei papi”, Oscar Cullmann, D.Th, D.D., a fost profesor la Facultatea de Teologie a Universității din Basel și al Sorbonnei din Paris. Nu se lasă intimidat de faimoasa dogmatică tradiţională a nemuririi sufletului şi produce lucrarea „Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?”.

Într-o lucrare de pe internet se scria următoarele: “Lucrarea de față este traducerea unui studiu publicat deja în Elveția (Mélanges offersts à KARL BARTH à la occasion de 70 de ani de la Reinhardt, Bâle, 1956) [Theologische Zeitschrift, N. 2, pp. 126ff] Vezi, de asemenea, Verbum Caro [1956], pp. 58ff.) Din care a apărut un rezumat în diferite periodice franceze.

Iată rezumatul
Prefaţă

"Nici o altă publicație a mea nu a provocat un astfel de entuziasm sau o ostilitate violentă. Exegeza a stat la baza acestui studiu și până acum nici un critic de o mare varietate nu a încercat să mă respingă prin exegeză".

Introducere

Ideea larg acceptată a "nemuririi sufletului" este una dintre cele mai mari neînțelegeri ale creștinismului. Conceptul de moarte și înviere este ancorat în evenimentul Hristos (așa cum se va vedea în paginile următoare) și, prin urmare, este incompatibil cu credința grecească în nemurire.

Capitolul 1: Ultimul vrăjmaş

Nimic nu arată mai bine diferența radicală dintre doctrina greacă a nemuririi sufletului și doctrina creștină a Învierii decât moartea lui Socrate în contrast cu moartea lui Isus.

Capitolul 2: Plata păcatului: Moartea

Credința în înviere presupune conexiunea evreiască între moarte și păcat. Moartea nu este ceva dorit de Dumnezeu, ca în gândirea filosofilor greci; este mai degrabă ceva anormal, opus lui Dumnezeu.

Capitolul 3: Primul - născut din morți

Hristos a înviat: adică noi stăm în noua eră în care moartea este cucerită, în care coruptibilitatea nu mai există. Căci dacă există într-adevăr un corp spiritual (nu un suflet nemuritor, ci un corp spiritual) care a ieșit dintr-un trup firesc, atunci într-adevăr puterea morții este ruptă.

Capitolul 4: Cei care dorm

Moartea este cucerită, dar nu va fi anulată până la sfârșit. În Noul Testament nu se spune nimic despre detaliile condițiilor provizorii. Auzim numai acest lucru: Ne apropiem de Dumnezeu.

Concluzie

Învățătura marilor filozofi Socrates și Platon nu poate fi în niciun fel însoțită de cea a Noului Testament. Că persoana, viața și moartea lor pot fi totuși onorate de creștini, așa cum au arătat apologeții secolului al doilea.” Pagina a fost vizualizată de 205718 ori, după care textul a fost scos, mă întreb oare de ce? O fi deranjat pe cineva de sus?

 

Pe meleagurile noastre această carte a circulat atât în limba română cât şi în limba maghiara. Eu am primit-o în format PDF de la distinsul profesor adventist Florin Lăiu, iar ulterior am cumpărat cartea de la un anticariat din Cluj-Napoca, cu suma de 30 de lei. Contestarea doctrinei despre nemurirea sufletului nu este de azi sau de ieri, însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos dă un răspuns tranşant şi clar unui fariseu „Şi nimeni nu s-a suit în cer” (Ioan 3:13), tocmai datorită faptului că aceştia credeau în nemurirea sufletului.

Jean Calvin, dictator religios, teolog şi reformator francez, scria în 1534 că ar fi vrut ca Domnul să stingă cu ploaia sa făcliile acelora care duceau solia pe care o ducem şi noi astăzi că sufletul este muritor şi singura speranţă pentru cei ce mor este învierea. Iată că nu a fost voia Domnului ca aceste făclii să se stingă şi o parte însemnată din creştinism crede acum ce a crezut şi Mântuitorul: că viaţa veşnică a sufletelor noastre ni se va da la revenirea Sa.

Avizul este clar, putem învăţa ceva din lecţia Domnului, dată lui Calvin? Oricât de important şi bine documentat s-a crezut şi oricât de mult i-a prigonit pe anabaptiştii ce respingeau doctrina nemuririi înnăscute a sufletelor, voia lui nu a fost şi voia Domnului! Şi dacă aşa stau lucrurile, ce va face el la înviere şi judecată, cum va justifica prigonirile şi crimele sale? Pentru a nu ne tremura dinţii şi roşi obrazul ATUNCI, mai multă smerenie, mai mult studiu, multă vigilenţă şi chibzuinţă ACUM, însoţite de iubire nelimitată, care nu face rău aproapelui (Ps 15:3 – Romani 13:10 - Daniel 12:2 – Matei 25:30 – Apocalipsa 22:15)!

 

Publicul ţintă şi cel vizat

Această apologie se adresează publicului larg în general, dar în mod special acelor creştini care folosindu-se de informaţiile din carte, ar putea fi de ajutor tuturor acelora care cred în nemurirea înnăscută a sufletului, spre pericolul şi paguba lor.

Doctrina nemuririi înnăscute a sufletelor este deosebit de periculoasă şi poate fi folosită ca motivaţie în rampa de lansare a tendinţelor sinucigaşe, chiar şi la motivarea atacurilor teroriste. Nu sunt anti-musulman. Dar înmulţindu-se foarte mult în Europa, în curând vor fi mai numeroşi şi pe plaiurile noastre. Există posibilitatea sumbră că pe fundalul anumitor probleme şi stări interioare unii vor avea o tentaţie să comită acte teroriste, crezând că la moarte vor primi imediat ca răsplată viaţă veşnică în paradis.

Nemurirea înnăscută a sufletului este o eroare de gândire, din moment ce există mai întâi o înviere şi o judecată, iar viaţa veşnică se va da după aceea. Abia la judecată omul va fi declarat drept sau nedrept pentru a trăi veşnic în paradis, cu Dumnezeu, cu Fiul Său Isus şi cu sfinţii îngeri.

În ce priveşte ortodoxia, catolicismul şi ramurile lor, credinţa în nemurirea înnăscută a sufletului, crează nişte premise foarte periculoase, care îi pot expune pe cei ce cred în aşa ceva influenţelor duhurilor înşelătoare, a se vedea a treia parte a apologiei; îşi pot pierde banii, sănătatea şi chiar viaţa.

Faimosul predicator maghiar Devai Biro Matyas (secolul XVI) – considerat un Luther al Ungariei – argumenta în lucrarea sa “A szentek aluvásárol” (“Despre somnul sfinţilor”) că dacă sfinţii dorm, nu pot fi chemaţi ca mediatori sau protectori ai celor vii. Iar dacă nu există suflet nemuritor înnăscut, cade cultul sfinţilor, adică venerarea şi chemarea lor ca mediatori şi protectori şi în treacăt fie spus cade şi labirintul comercial, extrem de profitabil format în jurul lor. De aceea mă aştept ca unii – şi nu puţini - vor ţine la ce este de ţinut, chiar şi dacă vor pricepe cum stau lucrurile cu doctrina nemuririi înnăscute a sufletelor, făcând asta nu din iubirea de adevăr, ci pentru aşi apăra interesele de breaslă.

Luther Martin, marele reformator german, a intuit bine la început cum stau lucrurile cu această dogmă şi a clasat-o ca atare, însă din păcate nu a reuşit să străbată hăţişul din spatele acestei ideologii aducătoare de mari bogăţii Bisericii Catolice şi Ortodoxe; n-a reuşit să înţeleagă ce a fost “behind the scenes” – şi aici mă refer la scena scribală, textuală.

Istoricul francez Georges Minois, în Istoria Infernurilor face o prezentare interesantă a credinţelor despre infern, arătând că strămoşii evreilor din antichitate nu au avut o aşa credinţă (Histoire de l'enfer, Georges Minois, 1994).

Unii vor putea aduce ca obiecţie, că dacă nu ai originalul Bibliei, nu poţi dovedi argumentaţia din partea a doua a cărţii şi totul se va rezuma la o ipoteză. Aşa este, însă există un proverb care spune că timpul spune întotdeauna adevărul. Aşa că predau ipoteza mea timpului, având credinţa că Dumnezeu nu este ca şi Cronos care a fost detronat de Zeus.

Iar vouă, dragi interesaţi, vă doresc o lectură binecuvântată de Stăpânul Timpului. E bine să o citească chiar şi cei care nu cred o iotă din Biblie, pentru cultura lor generală, pentru lărgirea orizontului lor de cunoaştere.

Sper ca lucrarea mea de faţă va suplini pe alocuri lipsurile lucrărilor sus amintite - oricum excepţionale, autorilor cărora le dedic lucrarea „in memoriam”, ca o apreciere şi recunoştinţă pentru eforturile lor. Dar în primul rând mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a scos în cale astfel de resurse.

 

Prezentarea autorului

 

Despre mine, autorul

La această carte am lucrat mai mulţi ani, primele pagini fiind scrise înainte de anul 2012, însă subiectul a început să mă preocupe din 1992.

Sunt un blogger creştin şi promovez CITIREA BIBLIEI CU ÎNŢELEPCIUNE, comparând diferite traduceri cu textul interlinear de pe siet-ul Biblehub şi evaluez redările diferitelor manuscrise biblice existente pe siteurile de specialitate: http://www.csntm.org/manuscript, http://biblehub.com/, http://www.biblequery.org/, etc.. Nu cunosc nici greaca, nici ebraica decât cu ajutorul interlinearelor de pe siteul http://www.biblehub.com, de aceea munca mea nu este de traducător, ci de evaluator.

Numele blogului pe care îl administrez având subiectul din această carte este Ce Spun Dumnezeu Şi Satan În Cea Mai Veche Controversă?

Mesajul central pe care îl transmit prin acest blog este că Dumnezeu este dragoste şi că El ne iubeşte atât de mult, încât şi-a dat singurul Său Fiu ceresc pentru noi.

Dragostea divină pentru noi nu va pieri niciodată. Dacă ne vom pocăi cu adevarat, iubind pe Dumnezeu, pe Domnul Isus şi semenii noştrii, nu vom pieri niciodata. Moartea-i ca un somn. Chiar dacă vom muri, vom învia la viaţă veşnică şi binecuvântată. Şi vom fi veşnic fericiţi!

Lista blogurilor pe care le administrez le veţi găsi la sfârşitul cărţii.

Pe toate blogurile mele susțin doar creștinismul clasic din primul secol d.Hr., fondat chiar de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu.

Biblia ni se revelează progresiv. E nevoie de timp, efort şi pasiune, sub ghidarea Duhului Sfânt.

Statusul meu: sunt pro-Biblie, pro-creştinism, sunt membru într-o adunare neafiliată confesional, independentă.

Citesc Biblia din 1991, cu scopul de a mă edifica spiritual.

Scopul meu: Evaluarea şi promovarea citirii textului Bibliei cu înţelepciune, pentru o înţelegere mai bună a textului original al Sfintelor Scripturi, care pe alocuri a fost modificat (redat diferit) de scribii din antichitate. Cel ce m-a iniţiat în tainele evaluării textuale, a fost Vasile Şhandru, un prieten din Cluj, după ce am făcut cunoştinţă cu el la biblioteca Bisericii Creştine După Evanghelie, cam prin 1996. El învăţase greaca veche ca autodidact şi se edificase foarte mult în domeniul evaluării textuale, tot ca autodidact, dându-mi articole şi cărţi dedicate acestui subiect şi deschizându-mi orizontul cunoaşterii în această direcţie.

Am înţeles că pentru a înţelege corect Biblia, în primul rând trebuie să avem textul corect. Dacă nu avem un text corect, nu putem avea o înţelegere corectă a Bibliei. Pe Bible Translation Net se precizează: "Din păcate nu există manuscrise originale (numite "autografe") a oricăreia dintre cărțile biblice care au fost recuperate, iar din moment ce nu există manuscrise existente care ar fi de acord unele cu altele în fiecare detaliu, evaluarea textuală este necesară pentru a rezolva problemele de variație. Alfred E. Housman, un evaluator textual de lucrări clasice, arată că evaluatorii textuali se bazează pe "bunul simț și folosirea rațiunii." Pe scurt spus, evaluarea textuală este ştiinţă şi artă, care urmărește să determine modul de redactare [inițială] a unui text. Este o știință pentru că norme specifice reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori de copist și lecturi, dar este, de asemenea, o artă, deoarece aceste norme nu pot fi aplicate rigid în orice situație."

Evaluarea textuală (critica textuală) este un fel de detectivism textual spiritual; ne arată prin ce filieră a ajuns textul biblic la noi, diferenţele de text între manuscrise, modificările operate în ele, incluzând şi timpul (secolul) în care aceste modificări au fost operate de scribi.

Având în vedere acest trecut al manuscriselor, este foarte importantă deviza: înapoi la manuscrisele biblice.

O altă deviză importantă este înapoi la întreaga Biblie! Nu folosi doar Noul Testament, foloseşte întreaga Biblie, după cum este scris “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2Timotei 3:16).

Apostolii şi ucenicii care au redactat cărţile Noului Testament au fost insuflaţi şi ei, de aceea Noul Testament se încadrează la rang de Sfântă Scriptură alături de cărţile Vechiului Testament.

Despre interpretarea corectă a Bibliei, trebuie avut în vedere că "Nu există armonie în Biblie, decât atunci când foloseşti toată Biblia." Principalul factor al divizării este că nu se urmează acest itinerar, fiecare ia, mai mult sau mai puţin, ceea ce îi convine.

Despre creşterea la maturitatea creştină trebuie avut în vedere că “Nu vei înţelege Biblia în profunzime, dacă nu o vei trăi.”

Despre cel mai important mesaj divin pentru omenire: “Dumnezeu ne cheamă la dragoste. Dragostea nu face rău aproapelui. Dragostea este legea desăvârşită. Un aspect important al dragostei este iertarea. Deoarece toţi greşim, toţi suntem chemaţi să ierăm. Nu vei fi iertat de către Dumnezeu, dacă nu vei ierta; nu vei fi iubit de către Dumnezeu, dacă nu vei iubi.”

Am avut un prieten care a vrut să înţeleagă toată Biblia, să fie tobă de carte în teologie şi mai apoi să se apuce să o şi trăiască. A murit de tânăr, făcând infarct, fără să apuce să înceapă ce şi-a propus. Învăţatul din Biblie şi punerea lui în practica de zi cu zi, trebuie să meargă împeună, numai astfel se ajunge la starea de om matur.

De ce este necesară legea divină? “Legea lui Dumnezeu este didactică, preventivă şi corectivă, pentru a şti rolul şi locul nostru în societete.” Legea divină nu este ca un gard care îmi îngrădeşte libertatea, ci un gard care îmi protejează libertatea. Nu confund libertatea cu anarhia. Într-un singur cuvânt, Legea lui Dumnezeu este dragostea de inspiraţie divină, fără de care omul nu poate fi fericit, nici mântuit. Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te. Dacă vrei să fii fericit toată viaţa, iartă şi iubeşte.

Despre conduita etico-morală în societate, Legea lui Dumnezeu este clară:

Evrei 12:14. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

1Corinteni 14.40. Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.

1Corinteni 16:14. Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!

Romani 12:10. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.

Tit 3:9. Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice.

10. După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări,

11. căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuieşte, de la sine fiind osândit.

Dumnezeu Tatăl să vă binecuvânteze, prin Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul său! Amin!

 

Cu sinceritate,

YO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum să studiem Sfintele Scripturi?

 

În primul rând, fără frică, nu fugi de adevăr. Pentru ce să mori orb, dacă ai posibilitatea de a vedea? Foloseşte-ţi ochii minţii. Adevărul este o comoară intelectuală ascunsă. Numai cei care cunosc adevărul, îl pot aprecia.

 

Înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător; 
Dar adevărurile sacre invită testul, 
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare. 
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van, 
Ci vom găsi comori ascunse. 
Cu o înţelegere binecuvântată, 
Creată să fie liberă, 
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om, 
Ci ne încredem doar în Tine, Dumnezeule. 
-- --

AMIN!

 

În al doilea rând, pregăteşte-te pentru înţelegere. Antrenează-te spiritual!

Îngerul lui Dumnezeu, care apare în timpul vieţii profetului Daniel, face o avertizare, în legătură cu starea mentală pentru care unii nu vor înţelege lucrurile spirituale:

“niciunul din cei răi nu va înţelege” Daniel 12:10.

Aşadar, dacă NICIUNUL din cei răi nu va înţelege, ce atitudine trebuie să avem în timpul unui studiu pe un anume subiect al Bibliei? Şi dacă cu o astfel de mentalitate rea am studiat cândva ceva, este posibil ca să fi acumulat multe boabe de neghină în mintea noastră.

Iată de ce, cine vrea să nu fie rău, să facă acest proces recomandat: "Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfintirea până la capăt, în frică de Dumnezeu." 2Corinteni 7:1

Importanţa corectării noastre este crucială.

Proverbe 24:

16. Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.

Nu uita de capcana şi costul păcatului :

“Păcatul te va duce mai departe decât vrei să mergi, te va costa mai mult decât eşti gata să plăteşti şi te va ţine mai mult decât vrei să stai.”

Este evident că în călătoria noastră pe calea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, uneori ne-am confruntat cu nişte situaţii prin care am fost testaţi, dacă suntem sau nu creştini autentici, dacă suntem grâu sau neghină. Uneori nu am fost găsiţi aşa cum ar fi trebuit să fim, însă Dumnezeu ne-a dat mult har şi am putut fi învioraţi şi schimbaţi mental. Cu timpul, învăţând din greşeli, având mai multă experienţă, predaţi călăuzirii duhului lui Dumnezeu şi ţinând sus cuvântul vieţii vom ajunge la starea de om matur, prin care vom birui orice test. Şi când vom trece ultimul, testul final, va fi ferice de noi pentru totdeauna. Am ieşit biruitori în marea luptă spirituală dintre bine şi rău, dintre Dumnezeu şi Satana, pentru viaţa veşnică.

Dacă vom mai cădea, ne vom ridica, dar înapoi noi nu vom da, ştiind ce este în joc. Însă este important de reţinut ce bagaje de informaţii aducem cu noi din timpul studiilor făcute în timpul acestor căderi metale sau de slăbiciune spirituală.

 

În al treilea rând, fii conştient că Satana va încerca să descurajeze acţiunea ta şi să împiedice progresul tău. Ai nevoie de stăruinţă. Rămâi conştient.
Minciuna are o mie de feţe, nu te lăsa înşelat. Vegheză! Examinează-te! Documentează-te! Schimbă-te mental, nu fii rău în gândire, citeşte Biblia cu pasiune dacă crezi că este Cartea Cărţilor şi Sfintele Scripturi şi roagă-te pentru a înţelege bine ceea ce citeşti! Iar când pricepi ceva contra curentului, şi o să o ai ca misiune, nu fugi în sens opus, gândeşte pozitiv, alături de Dumnezeu ai biruinţa.

 

Dacă de Dumnezeu nu vei asculta

Şi vei fugi de El ca şi Iona,

Valuri, furtuni vor bate în barca ta,

Să te oprească din calea ta rea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

PARTEA I

 

Murim sau nu murim? Inclusiv cu sufletul?

Ce spun Dumnezeu şi Satan, în cea mai veche controversă?

 

 

Crearea lui Adam a fost din pământ, unde s-a şi întors, datorită neascultării sale.

 

Această lucrare este prima parte a trilogiei apologetice "Există viaţă după moarte? Sau sufletul este muritor şi singura speranţă pentru cei ce mor este învierea?"

Ca şi creştini trebuie să analizăm totul în spiritul corectitudinii!

“Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.” Ioan 7:24

Pentru a umbla şi a gândi cu dreptate, Proverbe 2:1-17 oferă nişte pârghii importante, rămâne ca tu să le citeşti şi să iei aminte la ele:

“Atunci vei intelege dreptatea, judecata, nepartinirea, toate caile care duc la bine.” Proverbe 2:9

Ce spun Dumnezeu şi Satan, în cea mai veche controversă: Murim sau nu murim? Inclusiv cu sufletul? Să judecăm “după dreptate”!

Controversa cea mai veche este în legătură cu ce a spus Dumnezeu despre oameni, că sunt muritori şi ceea ce a spus Satan, că oamenii sunt nemuritori: Geneza capitolul 3.

 

Dar ce este moartea? Şi ce părţi ale omului implică în această stare?

 

După cum veţi observa citind această parte, în scrierile Bibliei se afirmă clar, că omul moare şi cu trupul şi cu sufletul. Sufletul moare, deoarece face parte din om, fiind în sângele din trup şi se coboară în tărâna pământului (locuinţa morţilor) odată cu sângele care se îngroaşă în vene.

Iată ce spune Dumnezeu însuşi despre locul sufletului în trupul unui animal:

Levitic 17:11. Căci sufletul (nefeş) cărnii (basar) este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele (nefeş) voastre, căci prin sângele cu sufletul (nefeş) din el se face ispăşire.

Aşa este în textul ebraic, dar este redat incorect în anumite traduceri.

Oare în cazul trupului unui om, sufletul şi duhul este aşezat altfel?

Mă îndoiesc şi iată de ce:

Eclesiastul 3:19. Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au acelaşi duh (weruach), şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.

Aşa este în textul ebraic, dar este redat incorect în anumite traduceri. Şi pe parcursul cărţii, din păcate, veţi observa multe devieri de acest fel, de la textul standard, cel ebraic.

Regele David este de acord cu cele spuse de Dumnezeu, căci prin extensie, crede că sufletul omului se coboară cu trupul în locuinţa morţilor. Pe ce s-a putut baza, dacă nu pe relatările date de Dumnezeu, în Tora?

Psalmul 16: 9 De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte.

10 Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul tău să vadă putrezirea.

11 Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări vecinice în dreapta ta.

Dacă vrem să înţelegem corect ce este viaţa şi ce este moartea, ce este mântuirea din moarte şi pierzarea în moarte, trebuie să trecem în revistă aspecte legate de trup, duh, suflet, viaţă, prima moarte, înviere, judecată şi moartea a doua - în lumina Bibliei.

Ce conţine această lucrare?

În această lucrare sunt trecute în revistă aspecte legate de trup, duh, suflet, viaţă, prima moarte, înviere, judecată şi moartea a doua - în lumina Bibliei.

Citatele biblice, cu excepţia celor care vor fi menţionate, provin din noua ediţie revizuită a Bibliei (ediţia 2001), având ca text de referinţă traducerea D. Cornilescu din anul 1921, inclusiv traducerea din anul 1932 şi deasemenea "Noul Testament şi Psalmii", traducerea G. Cornilescu, T. Popescu şi E. Constantinescu, tiparită în anul 1949.

 

Mulţumesc lui Dumnezeu, că prin harul Său (1Corinteni 4:7) şi în numele Domnului nostru Isus Christos (Coloseni 3:17), am putut scrie această lucrare, pe care o ofer celor "cinci fecioare înţelepte" (Matei 25:1-5), în folosul desăvârşirii lor (2Corinteni 13:11) şi tuturor acelora care îl caută pe Dumnezeu "bâjbâind" (Fapte 17:27).

Cuprinsul primei părţi

1. Capitolul I - Despre trup

2. Capitolul II - Despre duh

3. Capitolul III - Despre suflet

4. Capitolul IV - Despre viaţă

5. Capitolul V - Despre prima moarte

6. Capitolul VI - Despre înviere

7. Capitolul VII - Despre judecată

8. Capitolul VIII - Despre moartea a doua

9. Capitolul IX – Texte interpretate greşit

Capitolul I 

Despre trup 

 

Când oamenii au început să se îndepărteze de cunoştinţele primare, date de Dumnezeu la începutul omenirii despre trup, că din ţărână sunt şi în ţărână se vor întoarce (Geneza 3:19) s-a întâmplat următorul lucru, prezentat de apostolul Pavel astfel:

Romani 1:28. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. (şi urmează o listă, până la versetul 31)

Pe lângă lucrurile menţionate de apostol, întâlnim la popoarele antice nişte practici legate de cum îşi închipuiau ei ce este trupul carnal (evident închipuiri greşite):

-       Canibalismul sacru, adică mâncarea trupului celui decedat din cauze naturale sau război. Făcând asta ei credeau în mod greşit că vor avea puterile fizice şi mentale ale celor mâncaţi, crezând în mod greşit că trupul are proprietăţi ce se pot transmite altui trup prin consum alimentar.

-       Omoruri sacre, adică cei sacrificaţi (ucişi) erau trimişi ca scavi sau ca ambasadori-mesageri la zei, crezând în mod greşit că trupul carnal este doar un înveliş al unui alt trup, invizibil, ce se află într-o stare nemuritoare în om.

-       Omoruri profane, pentru a fi companioni-sclavi ai celor decedaţi în lumea ce şi-o închipuiau ei că ar fi dincolo de lumea vizibilă. Astfel soţiile preferate, sclavii cei mai buni şi animalele îndrăgite de cel decedat, erau ucise şi puse alături de stăpânul lor, cel mort, crezând în mod greşit că astfel îl vor putea sluji şi în lumea invizibilă.

-       Incinerarea trupurilor morţilor cu scopul ca sufletul trupului să poată migra într-un alt trup. Unii credeau în mod greşit că sufletul morţilor se va naşte într-un alt trup, şi ca să nu rămână încătuşat în trupul cel vechi, ardeau trupurile, pentru a asigura migraţia.

-       Expunerea trupurilor moarte ca mâncare pentru păsările cerului. Crezând în mod greşit că focul, apa şi pământul sunt prea sacre şi trupul unui mort este prea murdar pentru a fi aruncat în aceste elemente, unii făceau turnuri sacre, unde îşi lăsau morţii neacoperiţi, pentru ca să fie mâncaţi de păsările cerului.

-       Sinuciderile pentru călătoria în lumea invizibilă. Unii credeau in mod greşit că după moarte se poate ajunge într-o altă lume aşa că, pentru a grăbi procesul de a ajunge acolo, se auto-înfometau până ce mureau sau se omorau în alte moduri; un mod bizar de sinucidere oarecum ajutată era simularea unor atacuri asupra trupelor sau gărzilor înarmate, pentru a putea fi căsăpiţi.

-       Orbirea pentru a putea contempla lumea de dincolo, încă din această lume. Unii credeau în mod greşit că dincolo de ochii pe care îi vedem, mai sunt şi ochii sufletului, care nu pot fi folosiţi, doar după ce se scot ochii carnali. Astfel, în nebunia lor - venită din starea lor mentală precară, fără de pricepere - îşi scoteau literalmente ochii, ca să poată vedea lumea invizibilă.

-       Absistenţa sexuală. Unii, crezând în mod greşit că trupul omenesc a fost creat ca să fie o temniţă pentru sufletele luate prizoniere din lumea invizibilă de către dumnezeul cel rău, interziceau contactul sexual între sexe, pentru ca chipurile să nu facă mai mulţi sclavi acestui dumnezeu rău. Din această cauză erau strict vegetarieni, crezând că şi în animale erau suflete prizoniere ale acelui dumnezeu rău.

-       Înfometarea şi limitarea fizică extremă. Unii credeau în mod greşit că tot ce este în această lume, este opera unui dumnezeu rău şi că din această cauză trebuie să te foloseşti de această lume cât de puţin poti. Nu mâncau şi nu mergeau, doar cât să se poată ţine în viaţă.

 

Aşadar, ce este trupul carnal şi ce rol joacă în fiinţa omenească?

 

Ce este un trup omenesc?

Cuvântul "trup" şi cuvântul "corp" sunt cuvinte sinomime. În greceşte este “soma”.

Sinomimele sunt cuvinte cu forme diferite dar care au acelaşi sens (înţeles). 

Eu voi folosi cuvântul "trup", după cum scrie în Biblia pe care o am. 

“Termenul de corp uman face referire la toată structura anatomică a unui om. Corpul uman este compus din diverse tipuri de celule, care alcătuiesc țesuturile și organele. În interiorul corpului uman, în condiții fiziologice, componentele asigură homeostazia acestuia.

Principalele componente structurale ale corpului uman sunt: capul, gâtul, trunchiul (toracele și abdomenul) și membrele (superioare și inferioare). Din punct de vedere biochimic, corpul uman este în majoritate alcătuit din elementele: hidrogen, oxigen, carbon, calciu și fosfor.” Wikipedia

Despre "trup", vorbim de obicei ca despre trupul de carne al animalelor şi al oamenilor, însă conform cu Biblia, şi plantele au "trup": 

 "Şi ce semeni, semeni nu trupul (soma) care va fi, ci doar un graunte, fie de grâu, fie de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup (soma), după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă trupul ei." 1Corinteni 15:37,38

Am specificat asta, deoarece în cercurile unde nu se studiază şi nu se cunoaşte conţinutul biblic, există o concepţie, că numai animalele şi oamenii pot avea trupuri, însa după cum am văzut din exemplul arătat mai sus, nu este neapărat necesar ca trupul să fie din carne, ca să putem vorbi de "un trup". Plantele nu sunt din carne şi totuşi sunt descrise ca având trup.

            De ce arată Biblia că este o diferenţă între trupurile din cer şi cele de pe pământ, dacă fiinţele din cer nu ar avea trupuri?

Dacă vrem să fim creştini cu adevărat, atunci trebuie să acceptăm tot ce spune Biblia şi să acceptăm să folosim toate cuvintele din Biblie.

O altă părere la fel de păguboasă la aceşti necunoscători de adevăruri biblice elementare este că în cer nu sunt trupuri, ci doar duhuri. Ei cunosc Biblia din auzite, din predici, cântece sau din folclorul popular, şi fie nu se ostenesc să o studieze ei înşişi, fie o citesc ca o mantra, cu mintea decuplată. Nu e de mirare că atunci când doreşti să le prezinţi subiectul, fie se supără, de parcă ei ar sta toată ziua la studiu biblic amănunţit, fie pe o ureche le intră şi pe alta le iese, rămânând cu veche idee. Nu le place să schimbe macazul, deoarec dacă s-ar dărâma veche concepţie, s-ar dărâma cu ea şi altele, ca un efect de domino şi ei nu sunt dispuşi să-şi rişte castelul din nisip. Însă fie că le place sau nu şi o altă viziune decât a lor, fiinţele din cer au trupuri, căci iată ce stă scris clar în Biblie: 

 "Şi Dumnezeu a zis: să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră" ... "Şi Dumnezeu a creat pe om după chipul Său" Geneza 1:27,28 

Ca să poţi avea un chip, trebuie să ai o formă, iar dacă ai o formă ai trup, căci ce este un trup, dacă nu fiinţa ta în expresie vizibilă?

 "Tot aşa, sunt trupuri (somata) cereşti (epourania) şi trupuri (somata) pământeşti (epigeia); dar una este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti." 1Corinteni 15:40 

Dacă Dumnezeu nu are trup, cum de omul este "chipul şi asemănarea" Lui? Cum i-ar sta lui Dumnezeu cu faţă, dar fără trup? 

 "Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor." Apocalipsa 22:4 

Desigur, asta nu trebuie să ne facă să credem că semănăm leit cu Dumnezeu, sau că Dumnezeu ar fi din carne şi sânge ca şi noi, deoarece cu privire la diferenţa  dintre trupurile cereşti şi pământeşti, în Biblie se mai arată un mare adevăr: 

 "dar una este slava (doxa) celor cereşti şi alta a celor pământeşti" 1Corinteni 15:40 

De aceea ni se mai spune, că în împărăţia cerească a lui Dumnezeu, adică acolo unde locuieşte Dumnezeu, Fiul Său şi îngerii, nu se poate intra având trupuri de carne: 

 "Ce spun eu, fratilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea să moştenească neputrezirea." 1Corinteni 15:50 

Dacă în cer nu sunt trupuri din carne şi sânge, asta ar fi o dovadă, cum cred unii, că în cer nu sunt trupuri?

Nu, deoarece asta ar fi doar dovada că în cer nu sunt trupuri de carne şi sânge, însă trupuri tot sunt, deoarece stă scris:

 "sunt trupuri (somata) cereşti şi trupuri (somata) pământeşti" 1Corinteni 15:40 

Un alt text care este adus în sprijinul că în cer nu sunt trupuri, este Luca 24:39. Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu."

Însă Domnul Isus nu le spune dacă duhurile cereşti, adică fiinţele cereşti au sau nu au trupuri. Deci a pune în acest text gândirea aceasta, nu are nici un suport. Întâlnim iarăşi vechea metodologie şi meteahnă de a lua din Bible, doar ce le place şi convine şi ce nu le place de a evita sau distorsiona.

Dar de ce doresc aceştia cu tot dinadinsul (cu toată stăruinţa, cu orice preţ) să şteargă din conştiinţa lor şi a altora – deşi Biblia o spune clar – că fiinţele cereşti au trupuri (evident nu de carne, cum am mai arătat)? Nu cumva le este teamă că acceptând posibilitatea existenţei trupurilor fiinţelor cereşti, ar spulbera astfel iluzia lor că după moarte, adică în clipa morţii ei deschid uşa cerului şi pleacă la cer fără trup, unde duc în continuare o existenţă vie şi conştientă, dar într-o altă formă, ne-trupească? Da, exact. Acesta este scopul vădit, pentru care se înverşunează să accepte ce este scris, dar nu le place şi nu le convine.

Această meteahnă, vine dintr-o părere veche a păgânilor, dar greşită, după care trupul omului nu poate fi mântuit din moarte din cauza descompunerii, devorării de către animale sau arderii, de aceea învierea trupului nu ar fi posibilă. Ce să mai învie, argumentau eu? Şi ca să le facă în ciudă creştinilor, îi aruncau la animalele sălbatice din arene ca să fie devoraţi, sau erau arşi de vii. Evident, având în vedere că din punct de vedere omenesc, acest lucru ar fi imposibil de realizat, e greu de crezut. Dar Dumnezeu nu a lăsat pe seama realizării ştiinţei omeneşti învierea trupului.

Atât de siguri au fost păgânii înfumuraţi de argumentaţia lor despre trupul imposibil de înviat, încât nici nu au fost curioşi măcar să audă argumentaţia apostolului Pavel despre înviere, unii îşi băteau joc iar alţii au inventat o scuză să scape de el rapid:

Fapte 17:32. Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: "Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată."

Pe fondul acesta, din păcate, unii dintre creştinii din primul secol, au trecut de la argumentaţia creştină, la argumentaţia păgână, respingând posibilitatea învierii morţilor, din cauza concepţiei greşite că trupului omului este imposibil de înviat:

1Corinteni 15:12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?

Iată din ce cauză sunt aceste păreri nebiblice şi păgâne printre creştini, până în ziua de azi, şi iată cum condamna un episcop din secolul II AD, această poziție existentă şi pe timpul său: „Unii dintre aceia care se numesc ortodocși depășesc planul prestabilit pentru exaltarea (glorificarea) celor drepți și ignoră procedura prin care trebuie crescuți pentru incoruptibilitate. În acest fel, ereticii hrănesc opiniile din interiorul lor, deoarece ereticii nu acceptă mântuirea trupului, ci sunt convinși că vor fi urcați la cer imediat după moarte. Astfel, cei care resping învierea întregului om și fac tot posibilul să o scoată din programa creștină, nu știu nimic despre planul (răscumpărător) pentru înviere. Căci prin alegerea lor, ei nu vor să înțeleagă că, dacă ar fi într-adevăr așa cum pretind ei, Domnul Însuși, pe care se presupune că l-ar crede, nu s-ar fi trezit la viaţă în a treia zi, ci s-a înălțat imediat, lăsând trupul Său pe pământ. Faptul este că Domnul a locuit în tărâmul morților timp de trei zile, așa cum Iona a petrecut trei zile și trei nopți în burta marelui pește (Matei 12:40) ... Iar David a profețit despre el „căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor.” Și când s-a sculat în a treia zi, i-a spus Mariei:„ Nu mă atinge, pentru că nu m-am înălțat încă la Tatăl (Ioan 20:17). ... Acești oameni nu sunt în confuzie atunci când susțin că omul interior [sufletul], părăsind trupul, urcă în cel mai înalt loc ceresc? Căci așa cum Domnul „a intrat în umbra morții” (Ps. 86:23), unde erau duhurile morților, apoi în trupul său a înviat și apoi s-a dus în cer după înviere, este clar că duhurile ucenicilor săi vor fi plasate și în locul invizibil [moarte, groapă de mormânt] ... și vor rămâne acolo până la înviere, așteptând acel eveniment. Atunci își vor recupera trupurile și se vor înălța în trupurile întregite, așa cum Domnul a înviat, și ei vor fi în prezența lui Dumnezeu. Așa cum Stăpânul nostru nu s-a urcat imediat la cer, ci a așteptat timpul învierii sale, tot așa [în moartea noastră] așteptăm timpul învierii noastre. Astfel, dacă opiniile unui anumit individ ortodox sunt derivate dintr-o mentalitate eretică, ambele părți [atât agentul ce predă, cât și studentul] rămân ignoranţi cu privire la dispensaţia divină și secretul învierii celor drepți și al pământului regat, care este începutul incoruptibilității.; prin această împărăție, toți cei care vor fi vrednici vor fi conduși treptat la primirea naturii divine.” Sursa: Irineu, Cartea 5, ​​Împotriva ereziilor

Oare Irineu, stabilit în Lyon din Franţa, să fi fost singurul, care să fi avut această opinie în secolul II? Nu a fost singurul, deoarece în mărturisirea de credinţă creştină din secolul II (datată între 125-135 la Roma), aşanumitul "Credo" sau "Credeu Apostolic", se scria: "Cred în învierea cărnii". 

Cu toate că autorităţile păgâne de la Roma, îi aruncau pe creştini la fiarele sălbatice din arene, pentru a fi devoraţi sau îi ardeau de vii pe rug, ei totuşi credeau în învierea cărnii, adică a trupului carnal. Era o replică curajoasă pentru acei persecutori, pentru lumea păgână şi pentru eretici, care credeau că trupul odată nimicit, nu mai poate fi înviat.  

Iată acel credeu în latină (dar există şi varianta credeului în greacă, la autorii Hippolytus şi Marcellus):

Credo in Deum, Patrem omnipoténtem 

(pantokratora - Hippolytus şi Marcellus),

creatórem cæli et terræ.

Et in Iesum Christum,

Fílium eius únicum,

Dóminum nostrum,

qui concéptus est de Spíritu Sancto,

natus ex María Vírgine,

passus sub Póntio Piláto,

crucifíxus, mórtuus et sepúltus,

(descéndit ad ínferos, - la Rufinus (Aquileia) 404, Hippolytus c. 215 şi Marcellus 340 nu redau fraza)

tértia die resurréxit a mórtuis,

ascéndit ad cælos,

sedet ad déxteram Dei Patris omnipoténtis,

inde ventúrus est iudicáre vivos et mórtuos.

Credo in Spíritum Sanctum,

sanctam Ecclésiam (cathólicam - Rufinus, Hippolytus şi Marcellus nu menţionează cuvântul),

sanctórum communiónem,

remissiónem peccatórum,

carnis (sarkos - Hippolytus şi Marcellus) resurrectiónem,

[et] vitam ætérnam. Amen.

 

Cum se explică atunci, că cei care vom merge în cer, vom avea trupuri, dar acele trupuri, nu vor fi trupuri din carne şi sânge, dacă trupul de carne învie? 

Iată explicaţia apostolului nostru, al neamurilor, Pavel: 

 "Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeala din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi." 1Corinteni 15:51,52 

Ce putem înţelege prin expresia "vom fi schimaţi într-o clipă"? Ce înseamnă această schimbare de fapt? Unde mai întâlnim în Biblie, schimbări asemănătoare? 

Iată două exemple ce vorbesc de la sine: 

 "Şi DOMNUL Dumnezeu a facut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţa, şi omul a devenit un suflet viu." Geneza 2:7 

 "Şi DOMNUL i-a zis: "Ce ai în mână?" El a raspuns: "Un toiag." Şi El i-a zis: "Aruncă-l la pământ." Şi el l-a aruncat la pământ, şi toiagul a devenit şarpe. Moise fugea dinaintea lui." Geneza 4:2,3 

În ambele cazuri, am văzut că lucrurile pot fi schimbate: tărâna pământului a fost schimbată în om şi un toiag a fost schimbat în şarpe. 

Aşadar, oare ce înseamna "schimbare", definit în alt fel? Oare de ce s-a schimbat ţărâna în om şi oare de ce s-a schimbat toiagul în şarpe? Ce acţiune a dus la această schimbare? Ca să înţelegem acţiunea care a dus la această schimbare, să luăm un caz concret, din zilele noastre. Să luăm un caz obişnuit, pâinea. Noi ştim că pâinea nu există dintotdeauna ca pâine, ci ea provine din grâu. Ca grâul să poată fi consumat cu uşurinţă şi cu plăcere, oamenii îl macină şi fac din el făină, apoi este dus la brutării şi acolo se frământă şi se coace, dând ca produs pâinea. Şi astfel grâul cel tare este schimbat în pâinea moale şi placută. Ce a însemnat în acest caz schimbarea? Un proces de prelucrare în care grâul a fost transformat în făină şi mai apoi în pâine. Sunteţi de acord că schimbarea mai poate fi denumita ca "transformare"? Cred că lucrurile vorbesc de la sine. După cum oamenii transformă grâul în pâine, tot aşa Dumnezeu, Creatorul, a transformat ţărâna pământului în om şi de asemenea a transformat un toiag în şarpe. 

Ca rezumat, putem spune, că dacă Dumnezeu, a putut transforma ţărâna pământului într-un om şi un toiag într-un şarpe, atunci, cu siguranţă că poate să transforme un trup pământesc într-un trup ceresc. 

Eu personal, nu sunt adeptul traducerii parafrazate a Bibliei, dar, deoarece ţine de subiect, menţionez în treacăt, că traducătorii de la New Living Bible au tradus parafrazat cuvântul grecesc "allagesometha" din 1Corinteni 15:51, folosind nu "chanced" (schimbaţi) cum este în textul grecesc, ci "transformed" (transformaţi). 

 "But let me reveal to you, a wonderful secret. We will not all die, but we will all be transformed!" 

 "Lăsaţi-mă dar, să vă revelez un secret minunat. Noi nu vom muri cu toţii, dar noi toţi vom fi transformaţi!" 

De ce trebuie să fim transformaţi? Ca să fim ca cei care sunt în cer: 

 "Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Il vom vedea aşa cum este." 1Ioan 3:2 

Să ne întoarcem puţin la problema învierii trupului de carne, fiindcă cineva a pus problema astfel:

Dacă un om merge în junglă şi este mâncat de un animal, iar acel animal moare şi este mâncat de diferite animale, iar acele animale sunt mâncate de alte animale, etc., ce mai învie din el?

 

Se punea această întrebare, cu scopul de a demonstra că trebuie să existe un suflet nemuritor, căci altfel şansa învierii, din perspectiva aceasta ar fi nulă, trupul de carne fiind distrus şi împrăştiat. Deci persoana susnumită era sceptică în privinţa învierii trupului de carne (practic nu credea în înviere).

Ei bine, creştini de la Roma nu erau sceptici, deşi printre ei erau mulţi martiri mâncaţi de animalele sălbatice din arene, sau fiind arşi în foc, după care rămânea numai cenuşa. Şi totuşi în crezul lor scrie: "cred în --- învierea cărnii". O fi greşit?

Crezul creştinilor de la Roma

Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Făcătorul cerului şi al pământului.

Şi în Isus Christos, Fiul său unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la duhul sfânt, s-a născut din fecioara Maria; a pătimit sub Ponţiu Pilat, a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat, ("s-a coborât în iad" fraza aceasta nu se găseşte în versiunile timpurii, fiind introdusă mai târziu). A treia zi a înviat din morti, s-a înalţat la ceruri şi şade la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul; de unde are să vină să judece viii şi morţii.

Cred în duhul sfânt, adunarea sfânta, părtăşia sfintilor, iertarea păcatelor, învierea cărnii şi viaţa veşnică. Amin!"

Învierea este o taină, chiar şi atunci când trupul rămâne intact.

Haideţi să vedem ce conţine un trup mort şi intact care nu este mâncat de animale:

Apa constituie aproximativ 70-72% din ţesuturile corpului uman, aproximativ 80% din sânge, aproximativ 90% din creier... etc..

Ce este apa? Două gaze, hidrogen şi oxigen. La moartea unui om, aceste elemente se evaporă treptat. Deci, ar rămâne 30-28% alte elemente. Acestea la un om de 100 kg, ar fi 30-28 de kg.

Ce arată acest lucru? Că trupul se poate reduce la o bază informaţională (ADN) unde sunt magazionate toate informaţiile despre cel mort.

https://ro.wikipedia.org/wiki/ADN

Scăzând complet presiunea aerului, am ajunge la greutatea uniformă a maselor, unde un purice şi un om, au aceeaşi greutate.

Dacă ai lăsa un ciocan şi o pană de la aceeaşi distanţă pe Lună, ar ajunge la sol în aceeaşi secunda. Fapt dovedit în 1971, dar teoria era ştiută încă de pe timpul lui Galileo Galilei sau chiar şi mai înainte.

Diferenţe între lucrurile create de Dumnezeu

- un om de 100 kg de pe Pământ ar cântari 17 kg pe Lună

- pe Lună poţi sări de 6 ori mai departe ca pe Pământ

- pe Lună se pot căra obiecte de 6 ori mai grele ca pe Pământ

- indiferent cât de tare ai urla pe Lună, nimeni nu te-ar auzi

- Luna provoacă un decalaj de 2 milisecunde la fiecare 100 de ani, "alungind" timpul

- temperatura pe Lună ziua este de + 110oC.

- temperatura pe Lună noaptea este de - 180oC.

- pe Luna nu este dimineaţă şi nu este seară, trecerea de la zi la noapte este bruscă

- o zi pe Lună echivaleaza cu 14 zile de pe pământ

De ce este un obiect mai greu pe Pământ decât pe Lună, de şase ori?

Din cauza presiunii aerului, care este generat de forţa gravitaţională cu direcţia de atracţie spre centrul Pământului. Presiunea aerului generează acceleraţie crescătoare în raport cu greutatea unui obiect. Cu cât un obiect va fi mai dens, va fi mai greu în volum, şi acceleraţia lui va fi mai mare în cădere liberă. Luna neavând aer, forţa gravitaţională este cu mult mai mică, de şase ori mai mică. Din această cauză, pe Lună nu există acceleraţie crescătoare în raport cu greutatea, ci una constantă, de aceea o pană de pasăre şi un ciocan de 1 kg, aruncate de la acelaşi nivel vor ajunge în acelaşi timp la sol, la fel ca un purice şi un avion.

Deci, într-un mediu fără aer trupul nostru ar fi cu mult mai uşor şi ar echivala cu greutatea unui purice şi viceversa, un purice ar avea greutatea noastra.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Presiune_atmosferic%C4%83

Ceea ce rămâne este trupul omului, numit volumul omului şi informaţia din acest volum. "Informaţia" este cea care leagă totul în acest volum.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Informa%C8%9Bie

Poate mânca (în sens de a distruge) un animal informaţia unui volum (trup)?

Ca să mă fac înţeles: dacă un leu mi-ar mânca numai o mână, ar putea distruge informaţia din trupul meu, despre acea mână? Sau ADN-ul care a rămas în trup, ar conţine atât înformaţia despe mână cât şi posibilitatea ca acea mână să se refacă la loc, acţionând anumite legi, pe acea informaţie. Mă gândesc aici la varianta cu crengile tăiate la copaci, care cresc la loc, sau la coada şopârlelor care odată ruptă total, poate creşte la loc după 60 de zile. Mai sunt şi alte animale, precum salamandrele, mormolocii şi peştii, care îşi pot regenera cozile şi, uneori, chiar membre întregi, fapt care a pus pe gânduri oamenii de ştiinţă, dacă nu cumva şi omul are această “şansă”, numai că ştiinţa încă nu a reuşit să demonstreze acest lucru. Este evindent că părul, unghia şi pielea ne cresc la loc, ceea ce lasă loc interpretării că am putea avea şi alte părţi, care ar putea fi regenerate. Dacă şi omul are acea proprietate, atunci aria s-ar putea extinde până la posibilitatea refacerii fiecărui organ, părticică din trup sau membru al corpului în parte desprins de trup. Aşadar, dacă “învierea” anumitor părţi din trup este posibilă la anumite animale, de ce nu ar putea un savant atât de mare ca Dumnezeu să învie un trup omenesc mort?

            Unii ar putea obiecta, că acest lucru ar putea fi posibil doar în cazul fiinţelor vii, având informaţia trupului intactă, dar un om mâncat de mai multe animale care au fost la rândul lor mâncate, ar face ca informaţia de regenerare a trupului să se distrugă în acest lanţ de dezmembrare. Ce le putem răspunde?

Fiecare trup (volum) are o masă şi această masă este formată din diferiţi compuşi chimici, care poartă anumite informaţii. Aceste informaţii pot fi citite de savanţi. Masa poate fi segmentată, dar informaţia din segment va fi aceeaşi.

Ce este "masa" unui trup? 

Conform cu Enciclopedia Liberă Wikipedia: 

 "Masa unui corp (trup) sau a unei particule este una din cele 7 mărimi fizice fundamentale. Masa se defineşte drept acea mărime măsurabilă ce determină cantitatea de substanţă conţinută într-un corp sau particulă, determinabilă la nivel macroscopic şi măsurată, de asemenea, macroscopic." 

"Părintele" chimiei moderne, Antoine-Laurent Lavoisier, spunea: 

 "În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă." 

Conform cu Enciclopedia Liberă Wikipedia: 

 "În cursul reacţiilor chimice, masa produşilor de reacţie trebuie să fie egală cu masa reactanţilor." 

Legea arată faptul că într-o reacţie chimică nu se creează şi nu dispar atomi, ci ei se "rearanjează" formând compuşi noi. 

Ex: Fe + 2HCl → FeCl2 + H2 

În 1748 Lomonosov creeaza primul enunţ al acestei legi: "În Univers, atât cât se ia de la un corp, se adaugă la altul". 

Aceasta este o "Lege Universală", este "Legea conservării masei substanţelor" (Mihail Lomonosov - Antoine-Laurent Lavoisier).

Toate acestea arată că Dumnezeu oricând ar putea suplini cantitatea de apă lipsă dintr-un om mort, atunci când îl învie, deoarece apa constituie aproximativ 70-72% din ţesuturile corpului uman, aproximativ 80% din sânge, aproximativ 90% din creier... etc.. Ce este apa? În fond două gaze, hidrogen şi oxigen. La moartea unui om, aceste elemente se evaporă treptat.  

Bun, vor spune unii, dar ce se întâmplă cu informaţia din trupul acelui om, cu conştiinţa şi amintirile lui, pot fi ele păstrate, odată ce trupul lui a fost mâncat de nişte animale care la rândul lor au fost mâncate? 

Logica şi tehnologia actuală de vârf spun că "Da!". Informaţia se poate stoca şi se poate păstra. Dacă convorbirile noastre telefonice, dacă evenimentele filmate ale vieţii noastre se pot păstra, de către oameni, atunci Dumnezeu, Creatorul, care este mai presus în inteligenţă şi putere ca oamenii, este în stare să stocheze şi să păstreze conştiinţa şi memoria noastră. Altfel, nici nu ar putea răsplăti pe credincioşi şi nici nu ar putea condamna pe cei necredincioşi; însă, dacă totul este consemnat şi păstrat undeva, atunci aceste cuvinte sună într-adevăr a consolare pentru unii şi a avertizare pentru altii: 

 "Vă spun că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi din cuvintele tale vei fi condamnat." Matei 12:36,37 

Cum se poate acest lucru?

Cutia neagră înregistrează toate datele importante din timpul zborului avioanelor. Este formată din aparatul de înregistrare a datelor de zbor și aparatul de înregistrare a vocilor din carlingă. Cutia rezisă în cele mai grele condiții, deoarece dispozitivul din interior este învelit într-o armură din titaniu sau oțel inoxidabil şi sunt supuse la teste deosebite, de exemplu sunt ținute timp de o oră la o temperatură de peste 1.000 de grade Celsius. Prin extensie, se poate aplica şi altor domenii. Ei bine, dacă în celulele noastre există o asemenea cutie de informaţii şi într-o astfel de carapace impenetrabilă, pe care nici focul şi nimic să nu o poată distrugă, atunci se poate explica posibilitatea ca informaţia trupului unui om mâncat de animalele, care la rândul lor au fost mâncate să nu poată fi distrusă. Şi dacă această cutie celulară, are nu numai programul de stocare şi păstrare de informaţii, ci şi cea de regenerare automată a trupului, cum am văzut că are unghia, părul şi pielea noastră, atunci, învierea este posibilă.

Astfel înţelegem, că trupurile noastre, chiar dacă vor fi mâncate de animalele sălbatice sau arse în foc, nu sunt "pierdute" pentru totdeauna, ci sunt păstrate în acea cutie de aducere aminte. Trebuie doar ca Cineva suficient de inteligent să poată da restartul şi eu am convingerea că Dumnezeu poate. 

Şi în final, ce rol are trupul în creatura numită "om"?

Cunoaştem din relatarea biblică, că omul a fost creat din ţărâna pământului - Geneza 2:7, iar din descoperirile ştiintifice ştim, că ţărâna sau pulberea pământului este creată la rândul ei, din mai multe elemente chimice. Deasemenea, tot din Biblie cunoaştem că suprafaţa pământului a ieşit din apă - Geneza 1:2-10, iar din ştiinţă, că apa joacă un rol important în ecosistemul pământesc şi în trupul uman. Iată că Biblia şi ştiinţa sunt ca doi fraţi care se iubesc şi se sprijină reciproc. După cum pământul, care rodeşte, trebuie să conţină multă apă, tot aşa şi omul are nevoie de multă apă (este de preferinţă a bea 2 litri de apă pe zi), prin urmare, nu este de mirare că cea mai mare parte a omului este o "apă transformată", H2O.

Iată ce se scrie într-un articol despre componentele trupului uman:

 "Oxigenul este cel mai răspândit element în scoarţa terestră şi în corpul (trupul) uman. Cele 43 de kilograme de oxigen din corp se regăsesc în mare parte ca o componentă a apei, care reprezinta 70% din totalul masei corpului. Oxigenul este de asemenea o parte integrantă a proteinelor, a acizilor nucleici (ADN si ARN), a carbohidraţilor şi a grăsimilor." Uthman, Elements of body

Conform cu Enciclopedia Liberă Wikipedia, un om de 60 de kg, este compus din 4 elemente chimice care au o proporţie mare în trup şi alte elemente chimice care au o proporţie mică: 

Oxigen (O2) ... 38.8 kg (36,8 kg după o altă statistică) ... 25.5 % din atomi 

Carbonul (C) ... 10.9 kg (13,71 kg după o altă statistică) ... 9.5 % din atomi 

Hidrogenul (H) ... 6.0 kg (o altă statistică aici coincide) ... 63.0 % din atomi 

Azotul (Nitrogenul) (N) ... 1.9 kg (1,54 kg după o altă statistică) ... 1.4 % din atomi 

Total ... 57.6 kg ... 94.4 % din atomi 

Din aceste cifre propuse (care sunt totuşi discutabile), reiese că omul este format în cea mai mare parte din gaze, Oxigenul, Hidrogenul şi Azotul fiind gaze incolore (fără culoare), având o proporţie de 89,9 % din atomi şi totuşi, omul nu este abur gazos incolor, ci este solid şi are culoare. Toate aceste trei elemente se găsesc şi în pământ, dar şi în om. 

Cum a devenit omul colorat şi solid, avand în vedere că aceste gaze au o proporţie atât de mare în om (89,9%)? Cum de, din elemente ce nu se văd, omul a fost făcut să fie văzut? Prin complicate reacţii chimice, pe care le-a făcut Dumnezeu: 

 "Prin credinţă întelegem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu, încât tot ce se vede, n-a fost făcut din lucrurile care se văd." Evrei 11:3 

Nu putem decât să rămânem uimiţi de măiestria inteligenţei şi puterii creatoare, transformatoare, a lui Dumnezeu, Creatorul nostru. Slavă Lui în veci de veci! 

Da, trupul nostru are calităţi extraordinare şi totuşi se descompune, e sortit morţii şi descompunerii, aşteptând învierea, tocmai de aceea, ceea ce este cu totul important, este "duhul" care locuieşte în el, care face ca trupul să aibă viaţă: 

Iacov 2:26 După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

 "Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic, cuvintele pe care vi le-am spun Eu, sunt duh şi viaţă." Ioan 6:63 

Ce înseamnă acest lucru?

Trupul este creat în aşa fel, încât să funcţioneze după nişte parametrii optimi. Când trupul nu funcţionează după parametrii optimi, el decade de la slava cu care l-a înzestrat Creatorul şi moare.

Fără un duh optim, carnea este zero în însemnătate. Asta înseamnă că este foarte important ce fel de duh conduce trupul. De exemplu trupul unui om care va fi expus drogurilor sau adicţiilor de tot felul, nu va rezista, ci se va îmbolnăvi şi va muri înainte de termen. Asta înseamna că nu ne putem bate joc de trupul nostru, fără ca să avem consecinţe grave. În nici un caz, nu trebuie să abuzăm de trup, căci suntem îndemnaţi: 

 "Deci, păcatul să nu mai domneasca în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui." Romani 6:12 (Traducerea Cornilescu) 

Oare care este rolul trupului, în fiinţa umana? Ce ni se spune în Cuvântul lui Dumnezeu, despre el? 

 "Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?" 1Corinteni 3:16 

În textul grec cuvântul pentru "templu" este "naos", ceea ce înseamna "casa însăşi". 

Fiecare dintre noi ştie care este rolul unei case. Ca cel ce locuieşte în ea să se bucure între zidurile ei. Vedeţi ce rol măreţ are un trup omenesc? Să fim o locuinţă a Duhului lui Dumnezeu şi ca Dumnezeu să se bucure de noi. 

Dar ce este duhul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul II 

Despre duh 

 

Ce este duhul? Duhul este un cuvânt care în funcţie de context, poate avea înţelesuri diferite.

Duhul poate însemna o persoană cerească, dar poate însemna şi ceva dintr-un om:

“Pneuma (Duh) ho Theos (este Dumnezeu)” Ioan 4:24. Duh este Dumnezeu. Ce înseamnă aces lucru?

 "Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin: şi duhul vostru (în greacă: "umon to pneuma") şi sufletul ("kai e psychi") şi trupul ("kai to soma") să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Hristos." 1Tesaloniceni 5:23 

Punctul de plecare: patria duhurilor, Paradisul lui Dumnezeu, Raiul ceresc, este în al treilea cer. Aici trăiesc fiinţe cereşti, numite duhuri, cum este numit şi Dumnezeu. Aici, Dumnezeu, Fiul Său şi sfinţii îngeri, deşi sunt duhuri, trăiesc în trupuri cereşti.

2Corinteni 12:2. Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).

3. Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie)

4. a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.

 "Tot aşa, sunt trupuri (somata) cereşti (epourania) şi trupuri (somata) pământeşti (epigeia); dar una este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti." 1Corinteni 15:40 

În universul ceresc sunt alte legi şi de aceea zilele diferă.

Un an durează pe fiecare planetă, în zile sau ani pământeşti astfel:

Mercur 88 de zile

Venus 225 de zile

Pământ 365 de zile

Jupiter 12 ani

Saturn 29 ani

Uranus 84 ani

Neptun 165 ani

Pluto 248 ani

După cum vedem, timpul ceresc diferă şi de aceea traiul de acolo diferă, iar ca să poţi trăi acolo, trebuie să ai un alt fel de trup, un trup ceresc, să fii duh ca Dumnezeu, altfel spus.

Unii cred că imediat ce mor, merg în prezenţa lui Dumnezeu, a Fiului Său şi a sfinţilor îngeri, în paradisul ceresc, unde trăiesc conştient dar fără un trup ceresc până la înviere; ei cred că la înviere se vor întrupa şi vor veni să locuiască pe pământ, în trupuri. Deci ei cred că învierea se referă doar la trup şi textele care vorbesc despre înviere le aplică doar la trup, nu la omul întreg:

Daniel 12:2 2. Şi mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. (YLT)

Ioan 5:28,29. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.

Ca să aflăm dacă au dreptate sau nu, este foarte importantă întrebarea, ce este duhul unui om şi ce se întâmplă cu duhul omului, după moarte (între moarte şi înviere)?

Cuvântul "duh" şi cuvântul "spirit" sunt cuvinte sinomime. Să reţinem, că sinomimele sunt cuvinte cu forme diferite dar care au acelaşi sens (înţeles). Cuvântul "duh" provine din limba slavonă şi cuvântul "spirit" provine din limba latină, dar ambele înseamnă acelaşi lucru. Eu voi folosi cuvântul "duh", deoarece acest cuvânt apare în Biblia pe care o citesc. 

Există o tradiţie omenească, conform căreia cuvintele "duh" şi "suflet" au acelaşi înteles, prin urmare se pot folosi la alegere, după preferinţa şi gustul fiecăruia. Mergând pe această preconcepţie, neânţelegând diferenţa dintre "duh" şi "suflet" unii traducători au tradus sistematic cuvântul "duh" prin cuvântul "suflet". De exemplu pastorul reformat Karoli Gaspar, în traducerea pe care a făcut-o a redat peste tot duhul sfânt prin sufletul sfânt. Însă multe limbi au această diferenţă, de exemplu, în greacă: psychi şi pneuma, în engleză: soul şi spirit, în germană: seele şi geist, în latină: anima şi spiritus, în română: suflet şi duh, în franceză: ame şi espirit, în ebraică: nefes şi ruah, în arabă: waham şi ruah, etc..

În Biblie se arată clar că "duhul" şi "sufletul", deşi au anumite însuşiri comune, totuşi, sunt două lucruri diferite, deci în nici un caz nu pot fi cuvinte sinonime:

 "Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin: şi duhul vostru (în greacă: "umon to pneuma") şi sufletul ("kai e psychi") şi trupul ("kai to soma") să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Hristos." 1Tesaloniceni 5:23 

 "Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul (psychis) şi duhul (pneumatos), atât încheieturile cât şi măduva şi judecă gândurile şi intenţiile inimii." Evrei 4:12 

Această diferenţiere există şi în limba ebraică, unde cuvântul "duh" este "ruach", iar în greacă este "pneuma"; cuvântul "suflet" în ebraică este "nefes", iar în greacă este "psychi". Cuvântul pentru "suflare" în ebraică este "neşhama"; cuvântul pentru "viaţă" în ebraică este "chay" iar în greacă "zoi". 

Se poate verifica pe: http://www.biblehub.com/interlinear

Sensul principal, cel etimologic al cuvântul ebraic "ruach" este de "vânt", însă în anumite contexte, el capătă o altă semnificaţie, cel de "duh": 

 "Şi iată un vânt (ruach) mare a venit dincolo de pustie..." Iov 1:19 

 "Duhul (Ruach) DOMNULUI (YHWH) Se va odihni peste El, duh de întelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de DOMNUL." Isaia 11:2 

Cea mai bună hartă lingvistică despre duh, o găsim în Biblie. Aşadar să examinăm ce se scrie în Biblie despre cuvântul "duh"? 

“Tot ce avea suflare (nişmat) de duh (ruach) de viaţă (hayyim) în nări (beappaw), tot ce era pe pământul uscat (beharabah), a murit.” Geneza 7:22

Vedem aici următoarea expresie: suflare de duh. Interesant, aflăm aici că deşi suflarea vine din trup, este numită ca fiind de duh. Reţineţi asta. Deci duhul unui om face (generează) suflarea din trup.

 "l-a umplut cu duhul (ruach) lui Dumnezeu (Elohim), în înţelepciune, pricepere şi cunoştinţă în tot felul de lucruri." Exod 35:30 

Vedem aici că duhul poate umple pe cineva de anumite talente, pe care omul să nu le fi avut până atunci, nici prin naştere, nici prin însuşirea lor, acestea fiind date ca daruri pentru anumiţi oameni, de la Dumnezeu. Deci duhul poate fi folosit ca un canal de transmitere, prin care Dumnezeu poate lucra în chip miraculos în om.

Textul ebraic: "De când am auzit lucrul acesta, ni s-a topit inima şi n-a mai rămas duh ("ruach") în nici un bărbat din pricina voastră;" (Iosua 2:11) 

D. Cornilescu: 11 De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; ...

Biblia Ortodoxă: 11 Cand am auzit noi de acestea, ne-a slabit inima si in nici unul din noi n-a mai ramas barbatie in fata voastra, ...

Observăm aici că nici versiunea lui Dumitru Cornilescu, nici Biblia Ortodoxă nu redă textul fidel. Nu ştiu din ce cauză omit redarea fidelă a textului, care spune că inamicii  şi-au pierdut duhul. Nu ar fi fost cazul ca în acest verset "ruach" să fie redat altfel decât este scris, literal. Redarea corectă este: "n-a mai rămas duh în nici un bărbat". Ce înseamnă acest lucru? Că nu a mai rămas în ei puterea de acţiona, din cauza fricii. 

Textul ebraic: "În mâinile voastre Dumnezeu a dat pe căpeteniile lui Madian: Oreb şi Zeeb. Ce-am putut face eu în comparaţie cu voi?" După ce le-a vorbit astfel, li s-a potolit duhul (ruach)." Judecătorii 8:3 

D. Cornilescu: 3 În mâinile voastre a dat Dumnezeu pe căpeteniile lui Madian: Oreb şi Zeeb. Ce-am putut face eu deci pe lângă voi?" După ce le-a vorbit astfel, li s-a potolit mânia.

Biblia Ortodoxă: 3 In mainile voastre a dat Dumnezeu pe capeteniile Madianitilor Oreb si Zeeb si ce-am putut sa fac eu asemenea cu ce ati facut voi?" Atunci s-a linistit duhul lor cel intaratat impotriva lui, cand le-a spus asemenea cuvinte.

Nu ar fi fost cazul ca în acest verset "ruach" să fie redat cu "mânie", deoarece cuvântul ebraic pentru "mânie" este "chamat". Redarea corecta este: "li s-a potolit duhul". Ce înseamnă acest lucru? Liniştirea duhului.

 "Duhul (Ruach) DOMNULUI a venit peste Samson; şi fără să aibă ceva în mână, a sfâşiat leul cum se sfâşie un ied." Judecatorii 14:6

Ce înseamnă acest lucru, dacă nu o înzestrare cu putere mărită?

Textul ebraic: "Şi când împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o construise, şi mâncarea de la masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi ordinea în servici a celor care-i slujeau, şi hainele lor, şi paharnicii lui, şi scările pe care el se suia la casa DOMNULUI, n-a mai fost duh (ruach) în ea." 1Imparati 10:4,4 

Atât D. Cornilescu cât şi Biblia Ortodoxă omit redarea originală şi redau diferit.

Nu ar fi fost cazul ca în acest verset "ruach" să fie redat altfel. Redarea corecta este: "n-a mai fost duh în ea".

Ce înseamnă acest lucru? Că a rămas fără putere din cauza uimirii, a amuţit de uimire.

 "Am auzit mustrări care mă umplu de ruşine şi din adâncul minţii mele duhul (ruach) mă face să răspund." Iov 20:3  - Duhul porneşte acţiunea vorbirii.

 "Ferice de omul căruia DOMNUL nu-i ţine în seamă nelegiuirea şi în al cărui duh (ruach) nu este viclenie!" Psalmul 32:2 - Duhul poate aduce sau nu viclenia în om.

 "Imi aduc aminte de cântarea mea în noapte, cuget adânc înauntrul inimii mele şi duhul (ruach) meu caută cu stăruinţă ..." Psalmul 77:6 – Duhul poate porni acţiunea de căutare.

 "Îmi este copleşit duhul (ruach) în mine, îmi este pustiită inima înăuntrul meu." Psalmul 143:4 – duhul poate fi copleşit, doborât de circumstanţele în care a ajuns.

 "Când Domnul va spăla murdăria fiicelor Ierusalimului şi va curăţi Ierusalimul de vinovăţia de sânge din mijlocul lui, cu duhul (ruach) judecăţii şi cu duhul (ruach) arderii." Isaia 4:4 – Acţiunea duhului poate produce judecată şi ardere.

 "Duhul (Ruach) DOMNULUI (YHWH) Se va odihni peste El, duh (ruach) de înţelepciune şi de pricepere, duh (ruach) de sfat şi de tărie, duh (ruach) de cunoştinţă şi de frică de DOMNUL" Isaia 11:2 – Textul arată acţiune. Ca rezultat al acestei acţiuni a duhului Domnului se produce înţelepciune, pricepere, sfat, tărie, cunoştinţă şi frică.

 "Duhul (Ruach) Stăpânului DOMNUL este peste Mine, căci DOMNUL m-a uns să aduc veşti bune celor blânzi: (...) să dau celor întristaţi din Sion, frumuseţe în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh (ruach) mâhnit, ca să fie numiţi "terebinţi ai dreptăţii", "un răsad al DOMNULUI, ca El să fie slăvit"." Isaia 61:1,3 – Dumnezeu face ungerea prin duhul său.

 "Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel care suferă şi are duhul (ruach) mâhnit, spre cel care tremură la cuvântul Meu." Isaia 66:2 – Rezultatul acţiunii duhului este mâhnirea.

 "Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh (ruach) de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care l-au străpuns." Zaharia 12:10 – Rezultatul acţiunii duhului este îndurarea şi rugăciunea.

Vedem din aceste texte că fie duhul omului, fie duhul Domnului face acţiunea şi că duhul poate implica şi o lipsă de acţiune, un fel de repaus: "n-a mai fost duh în ea" 1Imparati 10:4,4 – “şi n-a mai rămas duh ("ruach") în nici un bărbat” Iosua 2:11.

Ce arată textul grec despre duh?

De reţinut, în greacă cuvântul "duh" este "pneuma".

 "fiindca nu voi sunteţi cei care vor vorbi, ci Duhul (Pneuma) Tatălui vostru va vorbi în voi" Matei 10:20 – Şi aici vedem acelaşi lucru, că duhul face acţiunea.

 "Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită; duhul (pneuma) în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă." Matei 26:41 – Duhul e gata de acţiune.

 "Şi Maria a zis: Sufletul (psuches) meu măreşte pe DOMNUL şi duhul (pneumatos) mi se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu." Luca 1:46,47 – Acţiunea sufletului produce o expresie exterioară (mărirea lui Dumnezeu), pe când acţiunea duhului produce o stare interioară, de bucurie.

 "Duhul (Pneuma) DOMNULUI este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc captivilor eliberarea şi orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi" Luca 4:18 – Arată acţiunea duhului, care produce o propovăduire.

 "Şi duhul (pneuma) ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat imediat. Isus a poruncit să i se dea de mâncare." Luca 8:55 – Acţiunea duhului redă viaţa.

 "Dumnezeu este Duh (Pneuma); şi cine Îl adoră pe El, trebuie să-L adore în duh (pneumati) şi în adevăr." Ioan 4:24 – Omul trebuie să îl adore pe Dumnezeu în starea de duh, fiindcă şi Dumnezeu este duh.

 "Duhul (pneuma) este acela care dă viaţa, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh (pneuma) şi sunt viaţă." Ioan 6:63 – Acţiunea duhului dă viaţă, mai întâi viaţă duhovnicească (spirituală) şi apoi viaţa în sine, din trup.

 "După ce a spus aceste cuvinte, Isus s-a tulburat în duhul (pneuma) Său, a mărturisit şi a zis: "Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde." Ioan 13:21 – Acţiunea duhului poate produce tulburarea sentimentelor.

 "Duhul (pneuma) adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi." Ioan 14:17 – Acţiunea duhului produce adevăr.

 "Dar Mângâietorul, adică Duhul (Pneuma) Sfânt, pe care Tatăl îl va trimite în Numele Meu, vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu." Ioan 14:26 – Duhul poate învăţa şi aduce aminte.

 "El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh (pneuma) înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan." Fapte 18:25 - Duhul poate produce înfocare.

 "Căci legea Duhului (Pneuma) de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii." Romani 8:2 

 "Voi însă nu sunteţi în firea păcătoasă, ci în Duhul (Pneuma), dacă Duhul (Pneuma) lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dar dacă n-are cineva Duhul (Pneuma) lui Hristos, nu este al Lui." Romani 8:9 – Duhul poate locui în cineva şi crea o stare.

 "Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul (Pneuma) lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu." Romani 8:14 – Duhul poate călăuzi.

 "Şi voi n-aţi primit un duh (pneuma) de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh (pneuma) de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată!" Romani 8:15 – Duhul poate crea robie sau libertate.

 "Căci, dintre oameni, cine cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul (pneuma) omului, care este în el? Tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul (Pneuma) lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul (pneuma) lumii, ci Duhul (Pneuma) care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu." 1Corinteni 2:11,12 – Duhul poate cunoaşte.

 "este semănat trup natural (psychikon) şi înviază trup duhovnicesc (pneumatikon). Dacă este un trup natural (psychikon) este şi un trup duhovnicesc (pneumatikon)." 1Corinteni 15:44 

Notă: Nu ar fi fost cazul ca în acest verset "psychikon" să fie redat cu "natural", deoarece cuvântul grec pentru "natură" este "phuseo". Redarea corectă este: "este semănat trup sufletesc ("psychikon" de la "psuchi", care înseamna "suflet") şi înviază trup duhovnicesc (pneumatikon). Dacă este un trup sufletesc (psychikon) este şi un trup duhovnicesc (pneumatikon)." – Există trupuri duhovniceşti.

 "De aceea este scris: "Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet (psychin) viu"; cel din urmă Adam, un duh (pneuma) dătător de viaţă." 1Corinteni 15:45 – Duhul poate da viaţă.

 "Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc (pneumatikon), ci ce este natural (psychikon); ce este duhovnicesc (pneumatikon) vine pe urmă." 1Corinteni 15:46 

Notă: Nu ar fi fost cazul ca în acest verset "psychikon" să fie redat cu "natural", deoarece cuvântul grec pentru "natură" este "phuseo". Redarea corectă este: "Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc (pneumatikon), ci ce este sufletesc ("psychikon" de la "psychi", care înseamna "suflet"); ce este duhovnicesc (pneumatikon) vine pe urmă." – Ce este duhovnicesc vine pe urmă.

 "care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al Duhului (Pneumatos); căci litera omoară, dar Duhul (Pneuma) dă viaţă." 2Corinteni 3:6 – Duhul dă viaţă.

 "Însă, fiindcă avem acelaşi duh (pneuma) de credinţă, după cum este scris: "Am crezut, de aceea am vorbit", şi noi credem şi de aceea vorbim." 2Corinteni 4:13 - Duhul poate fi de credinţă

 "Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului (pneumatos), ducând până la capăt sfinţirea în frică de Dumnezeu." 2Corinteni 7:1 – Duhul poate întina.

 "Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul (Pneuma) Fiului Său, care strigă: "Ava", adică "Tată!" Galateni 4:6 – Duhul poate fi trimis.

 "ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh (pneuma) de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea deplină a Lui" Efeseni 1:17 – Duhul poate fi de înţelepciune şi de descoperire.

 "Şi voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia după domnul puterii văzduhului, a duhului (pneumatos) care lucrează acum în fiii neascultării." Efeseni 2:1,2 – Duhul poate lucra în fii neascultării, evident, este vorba de duhul lui Satana.

 "şi aţi fost înnoiţi în duhul (pneumati) minţii voastre şi v-aţi îmbrăcat în omul cel nou, creat dupa chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia adevărului." Efeseni 4:23,24 – Duhul poate înnoi.

 "Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh (pneuma) de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă." 2Timotei 1:7 – Duhul poate fi de frică, dar şi de putere, dragoste şi chibzuinţă.

 "Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi, fiindcă Duhul (Pneuma) slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi." 1Petru 4:14 – Duhul poate fi de slavă, al lui Dumnezeu şi de odihnă.

 "Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul (pneuma) adevărului şi duhul (pneuma) rătăcirii. 1Ioan 4;6 – Duhul poate fi al adevărului, dacă este de la Dumnezeu sau al minciunii, dacă este de la Diavolul.

Cred că aceste versete sunt mai mult decât relevante pentru a da, prin ele însăşi, o definiţie despre "duhul" unui om, în raport cu duhul lui Dumnezeu şi duhul lui Satan Diavolul: 

- "din adâncul minţii mele duhul (ruach) mă face să răspund" Iov 20:3 – Textul arată că duhul unui om face acţiunea, fiind conectat cu mintea umană, care este sediul vorbirii.

- "cuget adânc înauntrul inimii mele şi duhul (ruach) meu caută cu stăruinţă" Psalmul 77:6  - Textul arată că duhul unui om este conectat şi cu inima, care este sediul sentimentelor.

- "Căci, dintre oameni, cine cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul (pneuma) omului, care este în el?" 1Corinteni 2:11 – Textul acesta corelat cu celelalte, arată că duhul unui om face cunoaşterea lăuntrică, care poate fi influenţată în bine de către Dumnezeu şi în rău, de către Satan.

Asadar: duhul unui om "face ca omul să răspundă, caută, cercetează, cunoaşte". 

Eu aş defini "duhul" unui om, ca fiind "un program" prin care omul se ghidează şi îşi monitorizează trupul. Cei ce aveţi computer ştiţi foarte bine ce este un program. 

Iată ce scrie Enciclopedia Liberă Wikipedia despre ce este un "Program": 

 "Programe 

Programele de calculator sunt listele de instrucţiuni de executat de către un calculator. Acestea pot număra de la câteva instrucţiuni, care îndeplinesc o sarcină simplă, până la milioane de instrucţiuni pe program (unele din ele executate repetat), plus tabele de date. Un calculator personal curent din anul 2008 din categoria sub 1.000 euro este capabil să execute peste 4 miliarde de instrucţiuni pe secundă. Compunerea sau scrierea acestor programe este efectuată de către programatori profesionişti." 

Dumnezeu este cel mai mare "programator" şi El a făcut toate programele duhului nostru omenesc: programul de a auzi şi răspunde, programul de a caută şi găsi, programul de a cerceta şi a alege, programul de a cunoaşte şi a asimila cunoaşterea bună sau cea greşită. Dumnezeu poate umbla la “setările” din aceste programe, şi în anumite cazuri, când doreşte, El poate interveni în acest "program", dând acestuia  calităţi deosebite, faţă de alte "programe" obişnuite. Aşa se explică, de ce anumiţi oameni care au fost în legătură directă cu El, au avut calităţi deosebite faţă de oamenii de rând, deoarece Dumnezeu poate mări forţa fizică şi calităţile intelectuale ale unui om: 

- "Duhul (Ruach) DOMNULUI a venit peste Samson; şi fără să aibă ceva în mână, a sfâşiat leul cum se sfâşie un ied" Judecatorii 14:6 

- "l-a umplut cu Duhul (Ruach) lui Dumnezeu, în întelepciune, pricepere şi cunoştinţă în tot felul de lucruri." Exod 35:30 

Prin urmare, "duhul" nu poate fi decât ”puterea” care lucrează în noi, ne motivează la acţiuni şi ne dă intelect. Trupul nu face altceva, decât "execută" "comanda" "duhului". 

 "Şi Maria a zis: Sufletul (psychis) meu măreşte pe DOMNUL şi duhul (pneumatos) mi se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu." Luca 1:46,47 

Vedem aici că sufletul "măreşte (laudă cu gura) pe DOMNUL", aşadar este o calitate ce descrie starea exterioară a omului, pe când duhul "se bucură", aşadar este o calitate ce descrie starea interioara a omului. Când "duhul" unui credincios este bucuros, dă comandă "sufletului" credinciosului să preamărească pe Dumnezeu. 

Care ar fi atunci diferenţa dintre duhul unui om şi sufletul unui om? 

Pentru o exemplificare, să ne întoarcem iarăşi la domeniul computerelor. Ştim ce este un program, şi ştim că el este invizibil. Ei bine, ca "roadele" sau folosul lui să fie evident, el trebuie să lucreze, la comanda noastră. "Manifestarea" programului constă în derularea practică a programelor, însă programul, nu ar putea lucra fără un sistem, care să îl deruleze. La fel este şi în cazul relaţiei duh şi suflet. 

Deci, rolurile distincte ale duhului şi a sufletului sunt evidente şi sunt clar arătate în Biblie. 

Degeaba aş simţi nevoia să exprim o stare de bucurie, dacă nu aş avea cu ce să exprim această stare de bucurie. "Nevoia de a exprima bucuria mea" face parte din "duhul meu", iar derularea acestei nevoi, prin cântec, rugăciune, dans (cazul regelui David şi a israeliţilor: 1Cronici 13:8), etc. face parte din "sufletul meu". 

Desigur, duhul şi sufletul au anumite însuşiri comune, somnul, odihna, cântatul, vorbitul (aici fiind inclusă şi rugăciunea), sau călătoria (răpiri extatice, călătorii "în duhul" Apocalipsa 4:1,2) se pot face şi cu duhul (în "duhul minţii" Efeseni 4:23), dar şi cu sufletul (literal); însă nu este nici un text în care s-ar arăta ca duhul unui om ar putea mânca, bea, merge, fugi, lupta cu arma (în sens literal, trupesc) sau face vre-o acţiune asemănătoare, pe când sufletul face toate acestea (vom vedea în capitolul următor). Acţiunile duhului omului sunt acţiuni interioare şi au loc în interiorul omului ce ţin de cunoştinţă, gândire, plănuire, bucurie, tristeţe, transmiterea manifestărilor supranaturale şi alte trăiri (manifestări) ale duhului, ce mai apoi generează acţiuni exterioare, ca de exemplu în textul din Luca 1:46,47: deoarece Maria era bucuroasă, a început să preamărească pe Dumnezeu. 

Să comparăm două texte: 

 "Duhul (Ruach) DOMNULUI Se va odihni peste El, duh (ruach) de înţelepciune şi de pricepere, duh (ruach) de sfat şi de tărie, duh (ruach) de cunoştinţă şi de frică de DOMNUL." Isaia 11:2 

După cum vedem din text, toate aceste fenomene (înţelepciune, pricepere, sfat, tărie, cunoştinţă, frică de DOMNUL) sunt aspecte (calităţi, însuşiri) interioare, ale duhului, deci sunt calităţi duhovniceşti. 

 "Iată" a zis el, "ce voi face: îmi voi strica hambarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunurile mele; şi voi zice sufletului (psuche) meu: Suflete (psychi), ai multe bogăţii strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!" Luca 12:18,19 

După cum vedem din text, toate aceste fenomene (stricare, zidire, strângere, mâncare, băut) sunt aspecte exterioare, ale sufletului, deci sunt calităţi sufleteşti (trupeşti). 

Ce se întâmplă la moartea unui om? Poate muri duhul lui? 

 "şi ţărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat." Eclesiastul 12:7 

Este acest text o dovada că omul trăieşte mai departe, în mod conştient, în acest duh? 

Cu privire la duhul uman, în Biblie nu se foloseşte cuvântul "moarte" în mod explicit, însa, într-un anume context se foloseşte un cuvânt apropiat: "stinge". 

 "Nu stingeţi duhul" 1Tesaloniceni 5:19 

Aici se arată ca duhul primit de la Dumnezeu se poate stinge. Fiecare ştim ce înseamnă cuvântul "stinge", de exemplu când se stinge lumina. Acum, dacă duhul primit de la Dumnezeu se poate stinge, care ni se dă pentru a fi îmbrăcat peste duhul nostru, ca să ne înnoiască dupa voia lui Dumnezeu (Efeseni 4:23) şi să ne conducă în cele duhovniceşti, cum de duhul unui om, net inferior ca duhul lui Dumnezeu, chiar şi după moarte ar fi "nemuritor"? 

Asta nu înseamna că duhul nostru după moarte nu mai există, ci că nu este viu, nu funcţionează, adică este inactiv, inconştient, exact aşa cum sunt programele aparatelor deconectate de la reţeaua electrica (a se vedea capitolul ce tratează prima moarte). 

Textul următor: "duhurile (pneumasin) celor drepţi, făcuţi desăvârşiţi" Evrei 12:23, nu arată contrariul, căci nu vorbeşte de nemurirea lor, ci de desăvârşirea lor, iar desăvârşirea ni se cere acum, nu după viaţă: 

 "Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit." Matei 5:48 

 "Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi." 2Corinteni 13:11 

 "Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic." Iacov 1:4 

Omul nu poate fi conştient de nimic până la înviere, inclusiv cu duhul, asta o spune Scriptura în mai multe locuri. 

 "Căci pentru cel care este împreună cu cei vii este nădejde; căci un câine viu, face mai mult decât un leu mort. Cei vii măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit şi ei deloc nu mai au parte de tot ce se face sub soare. ... Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:4-6,10 Karoli, Young's Literal Translation, New International Version, New Living Translation, etc.

Pentru o privire per ansamblul învierii, citiţi tot capitolul din Ezechiel 37. În viziune, trupurile descompuse au fost reconstruite, însă morţii nu au trăit numai după ce "duhul (ruach) a intrat în ei" Ezechiel 37:10. De unde a intrat duhul în ei? De la Dumnezeu. Deci la înviere Dumnezeu trimite duhul celor morţi înapoi.

În Biblie se scrie că omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:26,27). De aceea nu ar trebui să ne mire dacă aflăm în Biblie, că atât îngerii, atât Fiul lui Dumnezeu, cât şi Dumnezeu au propriul lor duh. Aşa şi noi.

 "Oriîncotro mergea duhul (ruach), acolo mergeau, încotro voia duhul (ruach); şi împreuna cu ele se ridicau şi roţile, căci duhul (ruach) făpturilor vii era în roţi." 

 "Deci Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul (pneumati) Lui şi S-a tulburat." Ioan 11:33 

 "Nouă însă Dumnezeu ne-a descoperit prin duhul Său; căci duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Căci, dintre oameni, cine cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul (pneuma) omului, care este în el? Tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de duhul (pneuma) lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul (pneuma) lumii, ci duhul (pneuma) care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu." 1Corinteni 2:10,11,12 

Dacă duhul unui om, dacă duhul îngerilor, dacă duhul Fiului lui Dumnezeu nu este o altă persoană, ci face parte din însăşi persoana şi fiinţa lor, nici duhul lui Dumnezeu nu este o altă persoană distinctă de Tatăl. 

Cuvântul "duh" mai este folosit şi pentru a descrie natura fiinţelor cereşti, sau este folosit şi în legătură cu lucrurile duhovniceşti: 

Dumnezeu, Tatăl nostru, este duh 

 "Dumnezeu este duh (pneuma)" Ioan 4:24 

Fiul lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus este duh (după înălţarea la cer): 

 "De aceea este scris: "Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu." Al doilea Adam a fost făcut un duh (pneuma) dătător de viaţă." 1Corinteni 15:45 

Îngerii sunt duhuri: 

 "Nu sunt ei oare toţi duhuri (pneumata) slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea?" Evrei 1:14 

Cei care vom fi vrednici, vom fi duhuri: 

 "Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. 1Ioan 3:2 

 "este semănat trup sufletesc (psychikon) şi înviază trup duhovnicesc (pneumatikon). Dacă este un trup sufletesc (psychikon) este şi un trup duhovnicesc (pneumatikon)." 1Corinteni 15:44 Traducere dupa textul grec

Duhul nu are carne şi sânge: 

 "Uitaţi-vă la mâinile şi la picioarele Mele, ca Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh (pneuma) nu are carne şi oase, cum vedeţi că am Eu." Luca 24:39

Demonii sunt duhuri: 

 "Pe când venea, demonul (daimonion) l-a trântit la pământ şi l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul (pneumati) necurat, a vindecat pe copil şi l-a dat înapoi tatălui său." Luca 9:42 

Cuvintele sunt duh: 

 "Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă." Ioan 6:63 

Dumnezeu poate comunica cu oamenii credincioşi Lui, fie direct, prin duhul Său, fie indirect, prin Fiul Său şi prin îngeri: 

 "Fiindcă nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci duhul Tatălui vostru va vorbi în voi." Matei 10:20 

 "Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinţilor noştrii prin (în greaca "en") proroci, în multe rânduri şi în multe feluri, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit în (în greaca "en) persoana Fiului" Evrei 1:1,2 

 

Notă: După cum vedeţi, acest text este redat preferenţial în Biblia pe care o am, acelaşi cuvant "en" fiind redat odata cu "prin" şi odata cu "în". Mă întreb, cui este folositor acest stil de jonglerii cu cuvintele? Cuvântul grec δι’ (di’) înseamnă “prin” şi nu cuvântul ἐν (en) care înseană “în”.

Un exemplu: "Căci dacă acel cuvânt vestit prin (δι’ (di’)) îngeri era neclintit şi dacă orice abatere şi orice neascultare primea o dreaptă răsplătire." Evrei 2:2.

 La fel, demonii pot vorbi şi ei oamenilor şi să se exprime prin oameni: 

 "Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă care avea un duh (pneuma) de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: "Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii." Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului (pneumati): "În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea." Şi a ieşit chiar în ceasul acela." Fapte 16:16-18 Traducerea Cornilescu 

Există la unii o părere, că oamenii nepocăiţi, cei din lume, n-au duh. Acest lucru este imposibil. Fiecare om are un duh, chiar şi cei răi. E simplu: oamenii buni au un duh bun, blând, generos, etc., oamenii răi au un duh rău, aprig, avar, etc.. Calitatea duhului unui om, depinde de cine îl inspiră: Dumnezeu sau Diavolul. A spune că unii nu au duhul lui Dumnezeu este corect, dar că nu au duh deloc, este greşit.

 "Şi voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia după domnul puterii văzduhului, a duhului (pneumatos) care lucrează acum în fiii neascultării." Efeseni 2:1,2 

 "şi aţi fost înnoiţi în duhul (pneumati) minţii voastre şi v-aţi îmbrăcat în omul cel nou, creat dupa chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia adevărului." Efeseni 4:23,24 

După cum am arătat din versetele citate, duhul omului arată partea lui intelectuală, este acea parte care este în legătură cu aspectele duhovniceşti (mentale, intelectuale) ale vieţii umane, putând să exprime şi putere miraculoasă, atunci când este în conexiune cu Dumnezeu. Noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Noi suntem copii (a nu se confunda cu "copiii", nu la asta mă refer) iar Dumnezeu este originalul. Deci, dacă duhul nostru, a "copiilor" este partea noastră intelectuală, atunci acest fapt reflectă că "originalul", adica duhul lui Dumnezeu este o parte din El, este partea lui intelectuală, numai că, faţă de duhul nostru duhul lui Dumnezeu este net superior. 

În Biblie se arata că Dumnezeu poate da (transfera) această "putere inteligentă, sclipitoare" a sa, cui vrea El. Acest transfer poate fi gradat, unul poate primi mai mult, altul mai puţin. Singurul care avea acces nelimitat la duhul lui Dumnezeu, a fost Fiul său, Domnul nostru Isus. 

Iată câteva citate în acest sens: 

 "După ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: "Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine." Elisei a răspuns: "Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul (ruach) tău!" Ilie a zis: "Greu lucru ceri. Dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa ţi se va întâmpla; dacă nu, nu ţi se va întâmpla aşa." 2Imparati 2:9,10 

 "sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. (...) Dar toate acestea le face unul şi acelaşi duh (pneuma), care dă fiecăruia în parte, cum îi place." 1Corinteni 12:6,11 

 "Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-i dă duhul cu măsură." Ioan 3:34 

Duhul se poate stinge, înflăcăra, împărţi, turna: 

 "Nu stingeţi duhul" 1Tesaloniceni 5:19 

 "De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele." 1Timotei 1:6 

 "Dar toate acestea le face unul şi acelaşi duh (pneuma), care dă fiecaruia în parte, cum îi place." 1Corinteni 12:11 

 "Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia." Romani 12:3 Traducerea Cornilescu 

 "Şi acum, fiind înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa duhului sfânt, a turnat ce vedeţi şi ce auziţi." Fapte 2:33 

Deşi unii cred că animalele nu au duh, Bibla arată că şi animalele au duh: 

 "Cine ştie dacă duhul (ruach) fiilor oamenilor se duce în sus şi dacă duhul (ruach) animalelor se duce în jos, în pământ?" Eclesiastul 3:21 Traducere după textul ebraic, New International Version, New Living Translation, English Standard Version, etc.

Iarăşi un text tradus preferenţial în Biblia pe care o posed: "dacă suflarea fiilor oamenilor (...) dacă suflarea animalului". 

Iată, dacă chiar şi animalele au un duh al lor, cum de unii dintre oameni nu au?

În Eclesiastul 12:7 apare acelaşi cuvant "ruach" ca şi în Eclesiastul 3:21 şi cu toate acestea asistăm la doua traduceri diferite ale aceluiaşi cuvant: 

 "şi tărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul (ruach) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat." Eclesiastul 12:7 

Oare duhul animalelor cine l-a dat? Lucifer, care a devenit Satana? Nu, ci Dumnezeu Creatorul! Atunci, fireste că răspunsul la întrebarea din Eclesiastul 3.21 este că şi duhul animalelor se întoarce la Dumnezeu, după cum se şi scrie: 

 "Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu duhul (ruach), ele mor şi se întorc în tărână. Îţi trimiţi Tu duhul (ruach), ele sunt create şi înnoieşti astfel faţa pământului" Psalmul 104:29,30 Traducere după textul ebraic, New American Standard Bible, Young's Literal Translation, etc.

Iarăşi constat că este un text tradus preferenţial: "le iei Tu suflarea" ... "iţi trimiţi Tu suflarea". Aici nu este vorba de suflare, deoarece "suflare" înseamna "nişhma" iar "i-a suflat" este "vaiyippach". Vedem că "suflarea" şi "duhul" sunt doi termeni diferiţi: 

 "Şi DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat (vaiyippach) în nări suflare (nişhma) de viaţă (chaiyim) şi omul a devenit un suflet (nepheşh) viu (chaiyah)." Geneza 2:7 

După cum am arătat, asistăm la traduceri preferenţiale ale textului Bibliei, evident, pentru a se putea susţine anumite păreri, ori cuvântul divin spune să nu luăm şi să nu punem la el. Nu sunt de mirare atunci roadele: părerile greşite. 

Cu privire la unele texte ce ar susţine contrariul în Vechiul Testament: 

Nu cred că Samuel a vorbit cu femeia asazisa “medium” din En Dor, ci ea a vorbit pur si simplu dându-se drept vocea lui Samuel. Textul Septuagintei (cea mai veche Biblie in limba greaca) nu degeaba o numeşte ca fiind o grăitoare din pântec. La fel face şi Textul Masoretic, care foloseşte un cuvânt în derâdere. Trebuie să înţelegem că textul este scris din perspectiva naratorului, care naraeaza dar nu şi comentează textul. În Biblie mai găsim astfel de texte pur narative, care pot fi uşor răstălmăcite dacă nu suntem atenţi la subiect; pentru o comparaţie a se vedea 1Samuel capitolul 28:12 şi Iov 1:16. Oare chiar Dumnezeu a aruncat focul din cer asupra oilor şi servitorilor lui Iov, aşa cum ar reieşi din gura servitorului scăpat, ce a narat întâmplarea? Evident că nu, ci focul a fost aruncat de Satana! Dar din perspectiva naratorului, adică acel slujitor, care nu cunoştea amănuntele, a fost aşa ca şi cum Dumnezeu l-ar fi aruncat. Aşadar să fim atenţi ce citim "printre rânduri". Să nu uităm că Dumnezeu a întrerupt orice legătură de comunicare cu Saul, iar profetul Samuel nu ar fi putut prezice viitorul numai prin Dumnezeu, dacă acesta l-ar fi înviat. De ce ar fi revenit Dumnezeu asupra deciziei Sale de a nu mai comunica cu Saul? Şi dacă ar fi dorit să comunice, ar fi acceptat ca profetul Său, Samuel, să comunice printr-o practică care era strict interzisă atunci, sub pedeapsa cu moartea? Nu chiar Dumnezeu interzicea mersul la cei ce cheamă morţii (Deuteronom 18:9-14)? Femeia care a comunicat cu Saul a intuit sfârşitul acestuia, cunoscând faptul că Saul a căzut în dizgraţia lui Dumnezeu. Nimeni dintre cei vii nu poate vorbi cu morţii, numai după ce vor învia. Biblia nu sprijineşte idea că cineva ar avea puterea să-şi păstreze vorbirea în starea de moarte (Eclesiastul 9), prin urmare aceia care pretindeau că ei pot vorbi cu cei morţi erau fie sarlatani, fie bolnavi psihici, fie erau înşelaţi de duhurile rele.

 "Un cuvânt s-a furişat până la mine şi urechea mea i-a prins şoaptele. În clipa când viziunile nopţii frământă gândul, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, teama şi frica au venit peste mine şi toate oasele mi-au tremurat. Un duh (ruach) a trecut pe dinaintea mea ..., tot părul mi s-a zbârlit ... Şi stătea acolo; nu i-am putut distinge înfăţişarea; o formă era înaintea ochilor mei." Iov 4:12-16 

Şi la final de capitol, pe baza textelor biblice, a cuvintelor autentice, încercaţi să răspundeţi pe cont propriu: Ce este duhul unui om şi ce rol are duhul într-un om? 

Vă las să răspundeţi (Ioan 4:24).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul III 

Despre suflet 

 

Am arătat în capitolul anterior, că deşi cuvintele "duh" şi "suflet" au însuşiri comune, totuşi, nu sunt cuvinte sinonime. De reţinut: Cuvântul “duh” în ebraică este “ruach”, iar în greacă este “pneuma”. Cuvântul "suflet", în ebraica este "nephesh" (nefeş), iar în greacă este "psychi". 

 

Să vedem cum este descris "sufletul" în Biblie: 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" este în sânge şi s-ar fi putut mânca împreuna cu sângele (lucru interzis), deoarece sufletul este în sângele care inundă tot trupul:

"Numai ia aminte să nu mănânci sângele (dam); pentru că sângele (dam) are în el sufletul (nefeş); şi să nu mănânci sufletul (nefeş) cu carnea (basar)." (Deuteronom 12:23).

"Ak (Dar) basar (carnea) benafsow (cu sufletul) damow (în sânge) lo (nu) tokelu (nu mâncaţi).”  Geneza 9:4

"Pentru că sufletul (nefeş) cărnii (habbasar) este în sânge (baddam) şi vi l-am dat pentru altar spre a face ispăşire pentru sufletele voastre (nafşhoteichem); pentru că sângele este cel care face ispăşire pentru suflet (bannefeş)." Levitic 17:11

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate mânca sânge (lucru interzis) şi carne, deoarece sufletul personifică tot omul şi îl face conştient: 

 "Dacă s-ar întâmpla să mănânce cineva a treia zi din carnea jertfei lui de mulţumire, jertfa lui nu va fi primită şi nu se va ţine în seamă celui ce a adus-o: ci va fi un lucru urâcios şi, sufletul (nefeş) care va mânca din ea, îşi va purta nelegiuirea." 

 "dar sufletul (nefeş) care, găsindu-se în stare de necurăţie, va mânca din carnea jertfei de mulţumire care este a DOMNULUI, să fie nimicit din poporul său." Levitic 7:20 

 "Sufletul (nefeş) care va mânca sânge de orice fel va fi nimicit din poporul său." Levitic 7:27 

 "De aceea am zis fiilor lui Israel: "Nici un suflet (nefeş) dintre voi să nu mănânce sânge, şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge." Levitic 17:12 

 "Orice suflet (nefeş), fie născut în tară, fie străin, care va mânca dintr-un animal sălbatic mort sau sfâşiat, să-şi spele hainele, să se scalde în apa şi va fi necurat până seara; apoi va fi curat." Levitic 17:15 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" se poate usca (ofili), personificând starea decadentă a trupului: 

 "Şi acum ni s-a uscat sufletul (nefeş): nu mai este nimic! Ochii nostrii nu văd decât mana aceasta." Numeri 11:6 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate atinge lucruri necurate, personificând omul ce acţionează într-un fel sau altul: 

 "Orice lucru de care se va atinge cel necurat va fi necurat; şi sufletul (nefeş) care se va atinge de el să fie necurat până seara." Numeri 19:22 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi sfâşiat ca de un leu, personificând trupul supus dezintegrării: 

 "Scapă-mă de toţi cei care mă urmăresc şi eliberează-mă, ca să nu sfâşie sufletul (nefeş) meu ca un leu care te face bucăţi, ..." Psalmii 7:1,2 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate merge în groapă sau mormânt, personificând omul muritor: 

 "ca să-i păzească sufletul (nefeş) de groapa şi viaţa de loviturile sabiei." 

 "sufletul (nefeş) i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii." 

 "Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!" 

 "ca să-i ridice sufletul (nefeş) din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii." Iov 33:18,22,28,30 

 "DOAMNE, Tu mi-ai scos sufletul (nefeş) din Locuinţa morţilor, Tu m-ai ţinut cu viaţă în mijlocul celor ce se coboara în groapă." Psalmii 30:3 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi pus în lanţuri, personificând omul suspus robiei: 

 "I-au strâns picioarele în butuci, i-au pus sufletul (nefeş) în fiare" Psalmii 105:18 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" se poate dezgusta de toate felurile de hrană, personificând starea omului gata să moară: 

 "Sufletul (nefeş) lor se dezgustate de orice hrană şi erau lângă porţile morţii."Psalmii 107:18 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi sătul sau flămând, personificând omul îndestulat sau flămând: 

 "Sufletul (nefeş) sătul calcă în picioare fagurul de miere, dar pentru sufletul (nefeş) cel flămând toate amărăciunile sunt dulci." Proverbe 27:7 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi scos dintr-o prinsoare, personificând starea unui om eliberat: 

 "Scoate-mi sufletul (nefeş) din închisoare, ca să laud Numele Tău!" Psalmii 142:7 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate suferi de foame din pricina lenei, personificând omul leneş: 

 "Lenea te cufundă într-un somn adânc şi sufletul (nefeş) lăsător va suferi de foame." Proverbe 19:15 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi obosit şi poate fi înviorat cu apă rece, personificând omul în nevoi: 

 "Ca apa rece pentru un suflet (nefeş) obosit, aşa este o veste bună venită dintr-o ţară depărtată." Proverbe 25:25 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" are sânge care poate fi vărsat, în acest caz personificând omul ucis: 

 "Până şi pe poalele hainei tale a fost găsit sângele sufletelor ("nafşovt" pluralul lui "nefeş") sărmanilor nevinovaţi, pe care nu i-ai prins făcând vre-o spargere." Ieremia 2:34 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate vărsa lacrimi, personificând omul emotiv: 

 "Iar daca nu vreţi să ascultaţi, sufletul (nefeş) meu va plânge în ascuns pentru mândria voastra; mi se vor topii ochii în lacrimi, pentru că turma DOMNULUI, a fost luată captivă." Ieremia 13:17 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi potolit cu hrană, personificând omul în nevoi fizice: 

 "Tot poporul lui căuta pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pentru hrană, numai ca să-şi potolească sufletul (nefeş)." 

 "preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate; căutând hrană, ca să-şi potolească sufletul (nefeş)" Plângerile lui Ieremia 1:11,19 

 "căci pâinea lor va fi numai pentru sufletul (nefeş) lor, nu va intra în casa DOMNULUI" Osea 9:4 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate păcătui, personificând omul vinovat: 

 "Iată, toate sufletele (nefaşhovt) sunt ale Mele. După cum sufletul (nefeş) fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul (nefeş) tatălui este al Meu. Sufletul (nefeş) care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4 

- Conform cu textul ebraic, sufletul poate muri, personificând omul suspus morţii: 

 "Sufletul (nefeş) care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4,20 

 

Ne putem aştepta ca şi în Noul Testament să găsim astfel de scene descriptive despre suflet? Da.

- Conform cu textul grec, sufletul poate avea bunătăţi, se poate odihni, poate mânca, poate bea, se poate înveseli, aşadar personifică omul ca întreg: 

 "Iată" a zis el, "ce voi face: îmi voi strica hambarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunurile mele; şi voi zice sufletului (psychi) meu: Suflete (Psychi), ai multe bogăţii strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!" Luca 12:18,19

- Conform cu textul grec, "sufletul" poate fi supus autorităţilor care sunt mai presus de el, personificând omul supus legilor:

 "Orice suflet (psychi) să fie supus autorităţilor care sunt mai presus de el;" Romani 13:1 

- Conform cu textul grec, "sufletul" poate pieri, personificând omul muritor: 

 "Cine îşi va fi găsit sufletul (psychi), îl va pierde; şi cine îşi va fi pierdut sufletul (psychi) pentru Mine, îl va găsi." Matei 10:39 

 

Atenţie la neatenţie!

Părerea majoritară a lumii este ca omul este nemuritor, deoarece are un suflet nemuritor în el, însă în mod şocant, această părere coincide cu cea a Diavolului (Geneza 3.4; Apocalipsa 12:9). Biblia (atât VT cât şi NT) arată că sufletul – care, după cum am arătat mai sus, personifică tot omul - este muritor. Odată cu moartea sufletului omenesc, moare şi omul personificat prin el.

Iată câteva versete biblice care arată clar că sufletul - care personifică tot omul - este muritor: 

 "acel suflet (nefeş) va fi nimicit din Israel" Exodul 12:15; 

 "sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din adunarea lui Israel” Exodul 12:19; 

 "sufletele (nefeş) lor vor fi nimicite din mijlocul poporului lor" Leviticul 18:29; 

 "sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din poporul lui" Leviticul 19:8; 

 "sufletul (nefeş) acela să fie nimicit din poporul lui" Numerii 9:13; 

 "şi că ne veţi scăpa sufletele (nefeş) de la moarte" Iosua 2:13; 

 "Eu sunt cauza morţii tuturor sufletelor (nefeş) din casa tatălui tău!" 1Samuel 22:19-22; 

 "ca să le scape sufletul (nefeş) de la moarte şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei" Psalmul 33:19; 

 "Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei care îmi caută sufletul (nefeş) ca să-l distrugă!" Psalmul 40:14; 

 "Iţi voi aduce jertfe de mulţumire căci mi-ai salvat sufletul (nefeş) de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii." Psalmul 56:12,13; 

 "Spune: Aşa vorbeşte Stăpânul DOMNUL (YHWH): Vai de femeile care cos perne pentru subsuori şi fac voaluri pentru capetele oamenilor, de orice mărime, ca să prinda sufletele (nefeş)! Socotiţi că veţi prinde sufletele poporului Meu şi că veţi scăpa cu viaţă sufletele (nefeş) voastre? Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu, pentru caţiva pumni de orz şi câteva bucăţi de pâine, ucigând nişte suflete (nefeş) care nu ar trebui să moară, şi făcând să trăiască nişte suflete (nefeş) care nu ar trebui să trăiască, înşelând astfel pe poporul Meu care ascultă minciunile voastre. De aceea aşa vorbeşte Stăpânul DOMNUL: Iată sunt împotriva persoanelor voastre prin care prindeţi sufletele (nefeş) ca păsările; de aceea vi le voi smulge de la braţe şi voi da drumul sufletelor (nephesh), şi anume sufletelor (nefeş) pe care le prindeţi ca păsările!" Ezechiel 13:18-20; 

 "Este o uneltire a profeţilor lui în mijlocul lui, ca să înghită sufletele (nefeş), ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; distrug sufletele (nefeş); pun mâna pe bogăţii şi pe lucruri scumpe şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui." Ezechiel 22:25; 

 "Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca nişte lupi care îşi sfâşie prada; varsă sânge, distrug sufletele (nefeş), ca să aiba un câştig necinstit" Ezechiel 22:27; 

 "Aşa că nici faraon nu va veni cu o armată mare şi popor mult să-l ajute în război, când se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete (nefeş)." Ezechiel 17:17; 

 "Iată, toate sufletele (nefeş) sunt ale Mele. După cum sufletul (nefeş) fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul (nefeş) tatălui este al Meu. Sufletul (nefeş) care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4; 

 "Sufletul (nefeş) care păcătuieşte acela va muri." Ezechiel 18:20; 

Vorbind cu un înţeles şi mai adânc, deoarece nu a fost şi nu este nici măcar un suflet care să nu fi păcătuit, în cele din urmă fiecare suflet moare: 

 "Căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu" Romani 3:23 

Aşadar nici macar un suflet nu poate fi nemuritor, din naştere: 

 "Este un rău în tot ce se face sub soare: anume că aceeaşi soartă au toţi (...) Se duc la cei morţi. Căci pentru cel care este împreună cu cei vii este nădejde; căci un câine viu, face mai mult ca un leu mort. Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit, şi ei niciodată ("deloc" Karoli) nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. (...) Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Caci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:3,4,5,6,12; 

Noul Testament nu are cum să înveţe o cu totul altă viziune despre moarte! 

Iată dovezile că conform Noului Testament sufletul este muritor: 

 "Soală-te, ia Copilaşul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia sufletul (("psychin" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)) Copilaşului." Matei 2:20 

Iată (în Biblia pe care o posed) un text modificat de traducători. N-au mai tradus fidel textul grec. 

 "După cum nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea sufletul (("psychin" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)) ca răscumpărare pentru mulţi." Matei 20:28 

Iată un alt text modificat de traducători. N-au mai tradus fidel textul grec. 

 "Apoi le-a zis: Este îngăduit în sabat să faci bine sau să faci rău, să scapi sufletul (("psychin" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)) sau să îl pierzi?" Marcu 3:4 

Iată un alt text modificat de traducători. N-au mai tradus fidel textul grec. 

 "Şi Isus le-a zis: "Vă întreb: Este îngăduit în ziua sabatului a face bine ori a face rău, a scăpa sufletul (psychin) sau a-l pierde?" Luca 6:9 

Aici au tradus după textul grec. De ce în celelalte citate de mai sus nu? 

 "DOAMNE, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au dărâmat; am rămas eu singur şi caută să-mi ia sufletul (psychin)!" Romani 11:3 

Iarăşi un text modificat, deoarece este (("psychi" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)). 

 "Şi orice suflet (psychi) nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului" Fapte 3:23. 

În Biblia pe care o posed, se omite cuvantul suflet: "Şi oricine nu va asculta..." 

Mă întreb şi întreb şi pe alţii, de ce şi-au permis traducătorii să modifice textul? 

Biblia arată că şi animalele au suflet: 

 "Şi tuturor animalelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele un suflet (nefeş) viu, le-am dat ca hrană toata iarba verde." Geneza 1:30 

 "Cine va da unui animal o lovitură de moarte, să-l înlocuiască: suflet (nefeş) pentru suflet (nefeş)" Leviticul 24:18 

Iarăşi un text modificat în Biblia pe care o posed: "viaţă pentru viaţă". 

 "Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi (marea) a devenit sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice suflet (psychi) viu care este în mare." Apocalipsa 16:3 

Iarăşi un text tradus preferenţial în Biblia pe care o posed: "Şi a murit orice făptură vie..." 

 "Şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau suflet ("psychas" şi nu "zoi") a murit şi a treia parte din corăbii a fost distrusă." Apocalipsa 8:9 

Iarăşi un text tradus preferential în Biblia pe care o posed: "şi aveau viaţă" 

 "Orice suflet (nefeş) viu, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde vor curge cei doi torenţi şi vor fi o mulţime de peşti." Ezechiel 47:9. 

Iarăşi un text tradus preferenţial în Biblia pe care o posed: "Orice făptură vie..." 

O altă părere este, că "suflarea" şi "duhul" sunt doua cuvinte sinonime. Însă, cuvântul "suflare" înseamnă "nişhma" iar "i-a suflat" este "vaiyippach". Vedem că "suflarea" şi "duhul" sunt doi termeni diferiţi: 

 "Şi DOMNUL (YHWH) Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat (vaiyippach) în nări suflare (nişhma) de viaţă (chaiyim) şi omul a devenit un suflet (nefeş) viu (chaiyah)." Geneza 2:7 

După cum se vede, asistăm la traduceri preferenţiale ale textului Bibliei. Nu sunt de mirare atunci roadele: părerile greşite despre trup, duh, suflet, suflare, viaţă, prima moarte, înviere, judecată şi pedeapsa morţii a doua. 

Ce este sufletul? Şi care este rolul lui? 

Biblia spune că la creaţie omul "a devenit" un suflet (nefeş) viu. Să reţinem din versetul de mai jos un cuvânt important ceea ce arata ce este "sufletul": "a devenit". Cum am putea întelege corect acest verset? Ce poate însemna aceasta devenire? 

 "Şi DOMNUL Dumnezeu a facut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare (nişhmat) de viaţă, şi omul a devenit un suflet (nefeş) viu." Geneza 2:7 

Vă rog să observăm mai jos, încă două versete, care completeaza pe primul şi revarsă mai multă lumină asupra subiectului "devenirii". 

 "Tot ce avea suflare (nişhmat) de duh (ruach) de viaţă în nările sale, tot ce era pe pământul uscat, a murit." Geneza 8:22 

 "şi tărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul (ruach) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat." Eclesiastul 12:7 

Acum să completam tabloul din primul citat cu ceea ce completeaza expresiv celelalte versete: 

 "Şi DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare (nişhmat) de duh (ruach) (Geneza 8:22, Eclesiastul 12:7) de viaţă (chaiyim), şi omul a devenit un suflet (nefeş) viu (chaiyah)." Geneza 2:7 

Observăm aici că "trupul de carne" "unit" cu "suflarea" "de duh" "devine" "un suflet viu". 

trupul de carne făcut din ţărâna pământului + suflare de duh = suflet viu (trup carnal cu viaţă) 

Acest lucru ni-l confirmă şi următorul citat, unde, conform cu textul grec, ni se vorbeste despre un "trup sufletesc": 

 "este semănat trup sufletesc (psychikon) şi înviază trup duhovnicesc (pneumatikon). Dacă este un trup sufletesc (psychikon) este şi un trup duhovnicesc (pneumatikon)." 1Corinteni 15:44 Traducere după textul grec 

Unii spun, că pe lânga trup şi duh, sufletul este a treia parte "componentă" din om. Ei se numesc "trihotomişti". Alţii, neagă că omul ar fi compus din trei părţi şi susţin, că omul este compus numai din două părţi, sufletul şi duhul fiind sinonime. Ei se numesc "dihotomişti". În disputa dintre dihotomişti şi trihotomişti, adevărul este undeva la mijloc. Cei care susţin că omul este compus din două elemente, au dreptate, însă greşesc acolo când spun că duhul şi sufletul sunt sinonime. Cei care cred că privitor la om, în Biblie se vorbeşte despre trei elemente, au dreptate, însă greşesc când spun, că omul este compus din trei elemente "componente". Omul nu este compus din trei elemente componente distincte, cum cred trihotomiştii, ci din două elemente care formeaza un al treilea element. Nu poţi spune că "apa" este formată din trei elemente: Hidrogen 2, Oxigen şi "apa". Este absurd. Apa este formată numai din H2 şi O. La fel şi "omul" (fiinţa vie, umană), este format numai din două elemente, care dau naştere unui alt element, "sufletul", care este omul însuşi. După cum Hidrogenul (H2) şi Oxigenul (O) formează prin reacţie "apa" (H2O), aşa şi ţărâna pământului transformată în carne în reacţie cu suflarea de duh de viaţă, formează un element nou: "un suflet viu", sau altfel spus "trupul sufletesc", "omul". Luate separat, trupul din carne fără duh, nu este om şi nici suflarea de duh nu este om, fără trupul de carne, ele devin om, sau altfel spus "suflet viu", numai împreună. "Sufletul" este ca "imaginea" din computer, care este un produs al programului şi computerului însuşi, luate împreuna. Computerul n-ar putea produce imaginea pe monitor, fără un program în el, şi, la fel, un program n-ar putea produce imagine, fără un computer. Prin urmare, pentru o exemplificare a rolurilor asemănătoare, computerul ar corespunde trupului uman, programul din computer ar corespunde duhului uman şi imaginea din computer ar corespunde sufletului uman. 

Avem un singur caz în care aparent Domnul şi Mântuitorul nostru ar spune contrariul: Matei 10:28. Însă un studiu atent şi comparativ arată altceva. În primul rând acelaş citat este consemnat altfel, unde nu apare ideea sufletului nemuritor: Luca 12:4,5. Domnul Isus nu putea să contrazică multitudinea dovezilor din Vechiul Testament, prin urmare textul din Luca 12:4,5 se declară a fi cel autentic, iar cel din Matei 10:28 este corupt. Acest lucru îl confirmă şi contextul apropiat, în care Domnul nostru Isus spune nici mai mult nici mai puţin că sufletul poate pieri ("apolesei" însemnând pieire, distrugere, nimicire):

"Cine îşi va fi găsit sufletul (psuche), îl va pierde (apolesei); şi cine îşi va fi pierdut (apolesas) sufletul (psychi) pentru Mine, îl va găsi." Matei 10:39 

Prin urmare, Domnul nostru, nu putea da cu piciorul în adevărul susţinut de cărţile sfinte, contrazicându-se cu cei din Biblie şi mai apoi cu el însuşi. Nu ne putem permite să afirmăm că odată spune într-un fel iar odată în alt fel, dar tocmai contrariul! A spune că el a afirmat odata că sufletul este nemuritor şi odată că sufletul este muritor, este o mare copilărie! Domnul nostru nu putea spune asa ceva!

Fraza dubioasă "dar nu pot ucide sufletul", nu apare nici la dr. Luca, dar nici în citatul lui Iustin Martirul, care a citat acest verset în anii 30 ai secolul II. Textul a fost introdus de un scrib timpuriu, pentru a se putea susţine nemurirea sufletului, concept foarte acceptat şi îndrăgit (ca să nu mai vorbim de "îndrăcit") în lumea păgână, dar şi în mediul iudeu decăzut de la adevăr, care l-a respins pe Domnul nostru Isus; a se vedea replica dată unui lider fariseu, care credea în nemurirea sufletului şi plecarea omului interior la cer, după moarte (Ioan 3:13). Toţi fariseii credeu la fel, dar greşit, iar prin replica dată fruntaşului fariseu Nicodim, Domnul Isus a respins această ipoteză nescripturală a lor.

O reconstrucţie posibilă, după Dr. Luca Evanghelisul şi Iustin Martirul ar fi următoarea variantă:

28. NU VĂ TEMEŢI DE CEI CARE UCID TRUPUL (1) ŞI DUPĂ ACEEA NU MAI POT FACE NIMIC (2) CI TEMEŢI-VĂ MAI DEGRABĂ DE ACELA CARE POATE (3) SĂ DISTRUGĂ (4) TRUPUL ÎN GHEENA

(1) dar nu pot ucide sufletul: Nu apare nici la evanghelistul Luca şi nici în citatul lui Iustin Martirul
(2) şi după aceea nu mai pot face nimic: Textul apare atât la dr. Luca cât şi la Iustin Martirul
(3) apolesai: Înseamna "s-ă distrugă". Aşa redau şi Dr. Gal - Dr. Kosztolanyi (catolici).
(4) şi sufletul: Apare la Iustin Martirul, dar nu apare la dr. Luca. 

Matthew 10:28 - NIV, NAB - in First Apology of Justin
"Fear not them that kill you, and after that can do no more; but fear Him who after death is able to cast both soul and body into hell. (“hell” este “gheena” în textul grec scris de Iustin Martirul, dar tradus preferenţial ca “iad” de traducătorul englez)"[43]

Matei 10:28 în Apologia Întâi, de Iustin Martirul
"Nu vă temeţi de cei care vă ucid şi după aceea nu mai pot face nimic, ci de Acela să vă temeţi care după moarte are putere să arunce atât sufletul cât şi trupul în gheenă."

 

DIFERENŢA DINTRE SUFLET ŞI DUH

(Ne duce mintea, dar nu ne lasă inima)

Uneori întâlnim expresii de genul "nu m-a dus mintea" (cu sensul "nu mi-am dat seama") sau "nu m-a lăsat inima" (cu sensul "nu am putut"). Vedem aici asocierea psihologiei umane cu doi factori de trăire importanţi: mintea (duhul, pneuma, spirit) şi inima (sufletul, psyche, soul). Cu mintea (duhul) gândim, dar cu inima (sufletul) acţionăm.

De aceea este interesant cum pune Domnul Isus problema: se pare că în acţiunile noastre inima (sufletul) are ultimul cuvânt, adică butonul de start al acţiunii este imima (sufletul).

Dar, ce iese din gura vine din inima, si aceea spurca pe om. (Mat.15:18)

Caci din inima ies gandurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele. (Mat.15:19)

Tot asa va va face si Tatal Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau." (Mat.18:35)

Caci dinauntru, din inima oamenilor, ies gandurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, (Marc.7:21)

Cei inchipuiti in samanta cazuta langa drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul si ia Cuvantul din inima lor, ca nu cumva sa creada si sa fie mantuiti. (Luc.8:12)

Cine crede in Mine, din inima lui vor curge rauri de apa vie, cum zice Scriptura." (Ioan.7:38)

 

Recapitulare

 

Se spune că Platon a fost cel mai mare avocat al nemuririi înnăscute a sufletelor. Nu l-am citit pe Platon. Astfel nu pot să îmi dau seama ce crede el despre suflet şi ce rol îi dă sufletului. Dar am citit şi studiat Biblia din 1991 şi am descoperit asta: Omul este un suflet viu, sufletul fiind un produs al trupului şi al duhului, cupă cum citim:

Geneza 2:7. Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.

Eclesiastul 12: 7. până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.

Sufletul astfel creat de Dumnezeu devine o componentă importantă a omului şi omul poate vorbi de suflet ca ceva al său: Psalmii 42

1. (Către mai marele cântăreţilor. Cântarea fiilor lui Core.) Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte SUFLETUL MEU pe Tine, Dumnezeule!

Care este rolul sufletului? De a comunica cu exteriorul.

Dumnezeu prin Sfintele Scripturi arată clar că omul - inclusiv cu sufletul său este muritor, cum am arătat din extrasele biblice pe care le-am postat. Cu siguranţă că Platon, neştiind aceste adevăruri, a tras o concluzie greşită.

Sufletul omului are o mare datorie faţă de Dumnezeu: Eclesiastul 12:13,14; Matei 19:16-24; Marcu 12: 28-34; Luca 1:46; Galateni 5:16-26; 1Corinteni 15:1-11; 1Petru 1:13-25; 2Petru 1:3-11; 1Ioan 1:5-10, 1Ioan 2:1-10, 1Ioan 2:12-17; 1Ioan 5:7-21; Apocalipsa 1:3; Coloseni 3:16,17. Numai astfel va putea fi fericit cu adevărat: Isaia 48:18.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul IV 

Despre viaţă 

 

De reţinut: Cuvântul pentru "viaţă" în ebraică este "chaiyyim (articulat "ha-chayyim") iar în greacă "zoe" (articulat "he zoe" - modern “zoi”, în cazul acuzativ "zoin"). 

Am pus cuvântul "viaţă" în motorul de căutare într-un site biblic şi am făcut o trecere în revistă a versetelor unde apare cuvântul în întreaga Biblie. Am verificat traducerea lor pe interlinearul de pe siteul Biblehub şi am constatat că în multe locuri, s-a tradus cuvântul "suflet" ("nefeş" şi derivatele lui în ebraică, "psyche” - modern “psychi" şi derivatele lui în greacă ) prin "viaţă" ("chai" şi derivatele lui în ebraică, "zoe" şi derivatele lui în greacă), deoarece există o părere, că "sufletul" şi "viaţa" sunt sinonime perfecte, prin urmare se pot folosi la alegere, după preferinţa şi gustul fiecăruia. Însă, nu am citit nicăieri în Biblie, că "viaţa" mănâncă, bea, cântă, laudă sau face altceva de genul acesta, aspecte pe care le poate face sufletul – conform Bibliei - deci chiar dacă există o asemănare între ele, nu cred că putem vorbi despre ele ca sinonime perfecte. De aceea ar fi bine să fie păstrate cuvintele originale şi să nu se traducă preferenţial.

Iată trei exemple de traducere preferenţială: 

1.    În traducerea făcută de Dumitru Cornilescu găsim "Căci viaţa trupului este în sânge." Leviticul 17:11 – deşi nu aşa este în textul ebraic. Asemănător redau şi alte traduceri,cum ar fi Biblia Ortodoxă şi Biblia tradusă de Creştinii după Evanghelie. Aceştia din urmă menţionează în paranteză (sufletul).

Acest text este tradus preferenţial, redarea cuvântului Scripturii potrivit cu textul ebraic este: 

 "Căci sufletul (nefeş) cărnii (habbasar) este în sânge (baddom)." 

2.     "Căci viaţa oricărui trup stă în sângele lui, care este în el." Leviticul 17:14 redare după Cornilescu, cea Ortodoxă şi Creştinii după Evanghelie la fel, evită redarea cuvintelor potrivite.

Acest text este tradus preferenţial, redarea cuvântului Scripturii potrivit cu textul ebraic este: 

 "Căci sufletul (nefeş) oricărei cărni (basar) stă în sângele lui, care este în el." 

3.    "Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa (psychen) chiar până la moarte." Apocalipsa 12:11 redare după Cornilescu, la fel şi Creştinii după Evanghelie. Ortodocşii redau cuvântul psychen corect.

Acest text este tradus preferenţial, redarea cuvântului potrivit cu textul grec este: "Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit sufletul (psychen) chiar până la moarte." 

Desigur, a mânca, bea, cânta, lăuda sau a face altceva de genul acesta se pot face "în viaţă", în cursul unei vieţi, de către fiinţa umană, numita şi "suflet viu".

Aşadar, se poate vorbi de o viaţă sfântă sau lumească, de o viaţă cumpătată sau risipitoare, de o viaţă fericită şi veselă sau nefericită şi tristă, de o viaţă îmbelsugată sau săracă, etc., ceea ce dovedeşte că viaţa este o stare de fapt, compusă din fapte şi acţiuni ale fiinţei umane numită "om" sau "suflet viu".

După cum duhul şi sufletul au însuşiri comune, aşa şi între suflet şi viaţă există similitudini. Dacă cineva are un suflet vioi, viaţa respectivului va fi ca şi a sufletului său, dacă cineva are un suflet trist, viaţa lui va fi la fel.

La fel, atât sufletul cât şi viaţa pot muri. Dar asta ar arăta că sufletul şi viaţa ar fi cuvinte interschimbabile? Nicidecum. Pentru o exemplificare, să luăm cazul unui computer: dacă conectăm computerul la reţeaua electrică, este ca şi cum i-am da viaţă, dar asta nu înseamnă că curentul (viaţa computerului) este identic cu imaginea de pe monitor. Există o deosebire între ele. La fel, există o diferenţă între viaţă şi suflet. Viaţa este ceva din interior, ceva brut, este ca să spunem aşa, curentul electric din computer, ce face posibil să apară imaginea de pe ecran. Sufletul, aşadar, ar fi ca "imaginea de pe monitor", iar viaţa ca "curentul electric". 

Să privim cum se vorbeşte de "viaţă" în câteva din versetele Bibliei: 

 "Şi DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă (chaiyim), şi omul a devenit un suflet (nefeş) viu (chaiyah)." Geneza 2:7 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “i-a suflat în nări suflare de suflet, şi omul a devenit o viaţă vie.” De ce, dacă sufletul înseamnă viaţă şi s-ar putea interschimba oricând dorim? Deci, este o idee greşită. Anticii nu aşa le-au folosit în Sfintele Scripturi. Nu se poate deoarece: sufletul este suflet şi viaţa este viaţă. Lăsaţi-le aşa cum le-au formulat anticii.

 "Tot ce avea suflare de duh de viaţă (chaiyim) în nările sale, tot ce era pe pământul uscat a murit." Geneza 7:22 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Tot ce avea suflare de duh de suflet în nările sale”.

 "Iată ţi-am pus azi înainte viaţa (hachaiyim) şi binele, moartea şi răul" ... "Chem azi cerul şi pământul martori împotriva voastraă că ţi-am pus înainte viaţa (hachaiyim) şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege deci viaţa, ca să trăieşti, tu şi samânţa ta" Deuteronom 30:15,19 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “ţi-am pus azi înainte sufletul şi binele” sau “ţi-am pus înainte sufletul şi moartea ... Alege deci sufletul, ca să trăieşti...”

 "Pentru ce este dată lumina celui care suferă şi viaţa (vechaiyim) celor amărâţi la suflet (nefeş)?" Iov 3:20 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Pentru ce este dată lumina celui care suferă şi sufletul celor amărâţi la suflet?”

 "ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa (vechaiyatov) de loviturile sabiei." Iov 33:18 

 "sufletul i se apropie de groapă şi viaţa (chaiyatov) de vestitorii morţii." Iov 33:22 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “sufletul i se apropie de groapă şi sufletul de vestitorii morţii.”

 "Ospetele se fac pentru petrecere şi vinul înveseleşte pe cei în viaţă (chaiyim), dar banul le dă pe toate." Eclesiastul 10:19

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “vinul înveseleşte pe cei în suflet”.

 "Iarăşi vor locui la umbra lui, iarăşi vor da viaţă (yechaiyu) grâului, vor înflori ca via şi vor avea faima vinului din Liban." Osea 14:7 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “iarăşi vor da viaţă suflet grâului”.

 "Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă (zoin) şi puţini sunt cei care o află." Matei 7:14 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “îngustă este calea care duce la suflet”.

 "Şi dacă ochiul tău te face să te poticneşti, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intrii în viaţă (zoin) numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în gheena focului." Matei 18:9 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Este mai bine pentru tine să intrii în suflet numai cu un ochi”.

 "El i-a răspuns: "De ce Mă întrebi "Ce bine?" Binele este Unul singur. Dacă vrei să intrii în viaţă (zoin), păzeşte poruncile." Matei 19:17 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Dacă vrei să intrii în viaţă suflet, păzeşte poruncile.”

 "zicând: Domnule, ne-am adus aminte ca înşelătorul Acela, când era încă în viaţă (zon), a zis: "După trei zile voi învia"." Matei 27:63 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “când era încă în suflet, a zis: "După trei zile voi învia”.

 "Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, trăind (zon) în destrăbălare." Luca 15:13 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “unde şi-a risipit averea, sufleţind în destrăbălare."

 "În El era viaţa (zoi) şi viaţa (zoi) era lumina oamenilor." Ioan 1:4 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “În El era sufletul şi sufletul era lumina oamenilor”.

 "Cine crede în Fiul, are viaţa (zoin) veşnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viaţa (zoin), ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el." Ioan 3:36 

 Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în "Cine crede în Fiul, are suflet veşnic; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea sufletul,”.

 "Căci după cum Tatăl înviază morţii şi le dă viaţă (zoopoiei), tot aşa şi Fiul dă viaţă (zoopoiei) cui vrea." Ioan 5:21 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Căci după cum Tatăl înviază morţii şi le dă viaţă suflet, tot aşa şi Fiul dă suflet cui vrea.”

 "Isus deci le-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun, dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă (zoin) în voi înşivă." Ioan 6:53

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi suflet în voi înşivă.”

"Duhul este acela care dă viaţa (zoopoioun), carnea nu foloseşte la nimic, cuvintele pe care vi le-am spus eu sunt duh şi viaţă (zoi)." Ioan 6:63 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Duhul este acela care dă suflet, carnea nu foloseşte la nimic, cuvintele pe care vi le-am spus eu sunt duh şi suflet."

 "în smerirea Lui, judecata i-a fost luată. Şi cine va face cunoscut pe cei din generaţia Lui? Căci viaţa (zoi) i-a fost luată de pe pământ." Fapte 8:33 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Căci sufletul i-a fost luat de pe pământ”.

 "După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit şi au slăvit pe Dumnezeu, zicând: "Dumnezeu a dat deci şi celorlalte popoare pocăinţa, spre viaţă (zoin)." Fapte 11:18 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Dumnezeu a dat deci şi celorlalte popoare pocăinţa, spre suflet.”

 "Căci în El avem viaţa (zomin), mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştrii: "Căci vlăstarii Lui suntem." Fapte 17:28 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Căci în El avem sufletul, mişcarea şi fiinţa”.

 "Şi porunca, ea, care era pentru viaţă (zoin), a dovedit că mie mi-a fost spre moarte." Romani 7:10 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Şi porunca, ea, care era pentru suflet.”

 "Căci, dacă lepădarea lor, a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă (zoi) dintre cei morţi?" Romani 11:15 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “ce va fi primirea lor din nou, decât suflet dintre cei morţi?”

 "pentru unii, o mireasmă de la moarte spre moarte; dar pentru ceilalţi, o mireasmă de la viaţă la viaţă (zois eis zoin). Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri?" 2Corinteni 2:16 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “o mireasmă de la viaţă la suflet”.

 "care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al Duhului; căci litera omoară, dar Duhul dă viaţă (zoopoiei)." 2Corinteni 3:6 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “căci litera omoară, dar Duhul dă suflet”.

 "Când se va arăta Hristos, viaţa (zoi) noastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreuna cu El în slavă." Coloseni 3:4 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Când se va arăta Hristos, sufletul noastru”.

 "Luptă-te lupta cea bună a credinţei, apucă viaţa (zois) veşnica la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori." 1Timotei 6:12 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “apucă sufletul veşnic la care ai fost chemat”.

 "pentru că viaţa (zoi) a fost arătată şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa (zoin) veşnică, care era cu Tatăl şi care ne-a fost arătată;" 1Ioan 1:2 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “pentru că sufletul a fost arătat ... şi vă vestim sufletul veşnic”.

 "Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă (zoen), pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte." 1Ioan 3:14 

Nu vom folosi niciodată o formă schimbată în “Noi ştim că am trecut din moarte la suflet”.

Aşadar în lumea antică a Bibliei şi în vocabularul gândirii folosit în Sfintele Scripturi sufletul şi viaţa nu sunt cuvinte interschimbabile, fiecare are rolul lui specific în comunicare. Le lăsăm cu teamă sfântă aşa cum au fost lăsate de Dumnezeu însuşi, Legiuitorul gândirii şi comunicării. Nu ne ghidăm după lumina traducătorilor, ci după lumina Autorului cea a inspirat scriitorii Sfintelor Scripturi.

 

"Omul" privit şi refăcut prin ştiinţă: 

Savanţii încearcă să înţeleagă ce este omul şi să-l reproducă în formă sintetică şi să îi dea trup, duh, suflet şi viaţă.

Teoretic, roboţii pot fi de două categorii: 

1.Androizi - roboţi 100% sintetici 

2.Cyborgi - roboţi cu componentă naturală şi sintetică 

Bionica este ştiinţa care se ocupă cu studiul şi copierea însuşirilor lucrurilor create de Dumnezeu. Au reuşit să creeze chiar şi un fel de inteligenţă artificială pentru o viaţă artificială. Sunt creaţi roboţi care au inteligenţă artificială limitată, pot imita zâmbetul, vorbitul, cântatul şi pot preda lecţii elevilor.

În curând ştiinţa va ajunge pe culmi de nedescris, ceea ce va face ca oamenii să se îngamfe şi mai mult şi să se poarte şi mai irraţional, dând cu piciorul în toate valorile morale tradiţionale. 

Desigur, ştiinţa are părţile ei bune. Ea ne ajută în multe privinţe. În această viaţă există multe accidente, unele dintre ele fac ca oamenii să îşi piardă simţurile sau cunoştinţa, fiind susţinuţi în viaţă numai prin aparate. Unii sunt ca şi morţi, nu ştiu nimic. Deşi duhul din ei este în ei, ceea ce face să aibă încă suflet şi viaţă, sufletul lor e adormit. Nu ştiu nimic din jurul lor.

Dacă duhul unui om nu este treaz, adică, dacă nu este în stare activă, atunci nici sufletul nu poate fi decât adormit. Asta numesc unii stare intermediară.

Altii, deşi sunt în situaţie foarte gravă, neputând comunica cu trupul, duhul lor este conştient, este activ şi prin noile descoperiri ale ştiinţei, duhul lor poate comunica cu exteriorul, creierul lor fiind conectat la niste aparate speciale. Duhul unui asftel de om nu poate comunica cu exteriorul prin sufletul lui (via trupul sufletesc), ci doar cu aparete speciale. Iată că bionica ne arată şi ea diferenţa dintre duhul şi sufletul omului.

Omul este un complex întreg, un produs al trupului de carne şi al duhului lui Dumnezeu, care fac din om un suflet viu. Ca să poţi vorbi de fiinţa om, el trebuie să fie viu, în viaţă. Viaţa nu poate exista numai prin fuziunea acestor două elemente componente ale omului, cum nici apa nu poate exista fără oxigen şi hidrogen.

 

Ce este aşadar "viaţa"?

Este viaţa o însuşire a omului, care arată ca omul (sufletul viu) este viu, sau este chiar omul însusi?

Nu, viaţa nu este omul însuşi, nici ceva din om, cum ar fi sufletul omenesc, ci este o însuşire a tuturor trăirilor omeneşti.

Putem spune deci, cu certitudine, următoarele: cuvintele viaţă şi suflet nu sunt cuvinte interschimbabile. Viaţa apare la fuzionarea trupului de carne cu duhul dat de Dumnezeu.

Omul poate primi viaţă, poate susţine viaţa şi poate pierde viaţa.

Viaţa este "ceva", pe când omul (sufletul viu) are, posedă viaţa, aşadar omul este "cineva".

Sufletul este manifestarea vieţii în mod expresiv, spre exterior, prin totalitatea acţiunilor inspirate de duhul uman în trupul carnal. Prin urmare, cuvintele viaţă şi suflet nu sunt interschimbabile.

De aprofundat: 

Viaţa este un lucru frumos şi cu anumite excepţii, fiecare om se zbate pentru ea. 

 "În El era viaţa (zoi) şi viaţa (zoi) era lumina oamenilor." Ioan 1:4 

Dumnezeu are viaţă, iar noi, oamenii, fiind "chipul şi asemănarea Lui", reflectăm această însuşire: 

 "Spune-le: "Pe viaţa (chai) Mea! – zice Domnul – că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele." Numeri 14:28

"Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii, fiind înţelese de minte (deductiv - nota mea), prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovaţii." Romani 1:20

Oamenii trăiesc prin viaţa din ei, şi viaţa se menţine prin supunere faţă de Creatorul şi Legiuitorul nostru, Atotputernicul Stăpân al Universului, Dumnezeu Tatăl, ascultând de poruncile Lui: 

 "Iată ţi-am pus azi înainte viaţa (hachaiyim) şi binele, moartea şi răul" ... "Chem azi cerul şi pământul martori împotriva voastra că ţi-am pus înainte viaţa (hachaiyim) şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege deci viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta" Deuteronom 30:15,19 

 "El i-a răspuns: "De ce Mă întrebi "Ce bine?" Binele este Unul singur. Dacă vrei să intrii în viaţă (zoin), păzeşte poruncile." Matei 19:17

Să ascultăm de Dumnezeu, pentru a putea primi viaţă veşnică. Să-l lăudăm aşa cum făcea şi Fiul Său, căci este vrednic de toată cinstea şi lauda noastră! Matei 11:25. Să binecuvântăm pe Tatăl nostru ceresc, pe datătorul vieţii noastre, pentru viaţa noastră şi pentru toate binecuvântările Lui, iar una dintre binecuvântările Lui este Fiul Său ceresc. Să-i mulţumim în mod deosebit pentru acest dar mântuitor, ceresc! Ioan 3:16; Coloseni 3:17. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul V 

Despre prima moarte 

 

Ce este "moartea"?

Enciclopedia Liberă Wikipedia defineşte "moartea" în felul următor: 

"Moartea (în latină: mortem) reprezintă încetarea proceselor vitale la nivelul ţesuturilor şi organelor, stare în care sistemul nervos central prezintă leziuni ireversibile şi reanimarea nu mai este posibilă, astfel că survine decesul, ca sfârşit al vieţii. "Moartea clinică", denumită şi "moarte relativă", este prima fază a decesului, constând în încetarea activităţii cardiace şi a respiraţiei, o stare în care reanimarea este uneori posibilă. O stare patologică a unui bolnav caracterizată printr-un somn adânc şi lung, în timpul căruia funcţiile vitale par să fie suspendate şi pulsul şi respiraţia devin abia perceptibile, se numeşte letargie sau "moarte aparentă"." 

Ce ni se spune în Biblie, despre moarte? 

În primul rând, trebuie să ştim că Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre moarte în trei feluri diferite: 

1. Moartea în greşeli şi păcat (numită şi “moarte duhovnicească (spirituală)”)

Este moarte duhovnicească, când omul nu mai raţionalizează sau raţionalizează după bunul plac, lăsându-se condus mai mult sau mai puţin de către pofte şi instincte. 

 "Şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite şi gândite de firea păcătoasă şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreuna cu Hristos: prin har sunteţi mântuiţi. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să stăm împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus" Efeseni 2:1-6 

După cum am citit, această "moarte" este o moarte de natură morală, din care (atenţie mare!!!) se poate învia numai în această viaţă, prin renegare de sine şi pocăinţă, printr-o credinţă autentică în Dumnezeu, şi supunere faţă de El, prin vestea cea bună adusă de Fiul Său divin, Isus Christos, care dă naştere unei alte minţi şi inimi, unei alte stări morale, luminată de cuvântul divin care este adevăr, dreptate şi iubire, care dă naştere unei conştiinţe împăcate cu sine şi cu Dumnezeu, unei conştiinţe sfinţite prin sângele nespus de scump al jertfei Fiului Său şi curăţită de pofte neângăduite, o stare de personalitate nouă, un om înnoit, un om nou, al cărui stare moarală îl glorifică şi îl bucură pe Creator. Nu există o a doua şansă într-o altă etapă de existenţă, pentru o astfel de înviere: 

 "Şi după cum oamenilor le este rânduit să moară odată, iar după aceea vine judecata" Evrei 9:27 (vezi capitolul "Despre judecată") 

 "Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. Toţi cei care au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei care au păcătuit sub lege, vor fi judecaţi după lege. Pentru că nu cei care aud legea sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei care împlinesc legea vor fi îndreptăţiţi. Când neamurile, care n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ele arată că lucrarea legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisesc conştiinta lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele, în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca prin Isus Hristos secretele oamenilor." Romani 2:11-16 

 "Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este descoperit printre ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. Însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi." Romani 1:19,20 

2. Prima moarte 

Este moartea "ereditară" ca să spunem aşa, care se transmite de la om la om, fie că este vorba de cauze "biologice" sau nu; unii o mai numesc şi "moartea adamică", deoarece se moşteneşte din generaţii în generaţii, de la Adam. Termenii de "prima moarte" şi "moartea adamică" sunt termeni convenţionali, ce nu apar în Biblie sub formele acestea de expresie. Aceşti termeni se folosesc prin deducţie, având în vedere că în cartea Apocalipsa se vorbeşte de "moartea a doua", iar apostolul Pavel, scrie că în Adam toţi mor: 

 "Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, urâcioşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua." Apocalipsa 21:8 

 "Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos, toţi vor fi făcuţi vii" 1Corinteni 15:22 

3. Moartea a doua (vezi capitolul "Despre moartea a doua") 

Să ne ocupăm acum doar despre prima moarte. 

După cum am citit în versetul din 1 Corinteni 15:22, apostolul Pavel susţine că toţi oamenii mor. Trecând peste această afirmaţie clară a apostolului nostru (a naţiunilor), unii susţin că totuşi ar fi câteva excepţii, câţiva oameni care nu ar fi murit, ci au fost răpiţi în cer, unde trăiesc în continuare. Ei aduc ca dovadă preferată textul din Evrei 11:5: 

 "Prin credinţă, Enoh a fost răpit de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl răpise. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că era plăcut lui Dumnezeu." 

Am verificat textul pe siteul Biblehub şi am găsit câteva nepotriviri de traducere a textului grec, plus cuvinte care nu există în textul grec. De exemplu, nu există expresia "de pe pământ" în textul grec. Enoh, datorită harului lui Dumnezeu, nu a experimentat (gustat) acest proces dureros. Textul grec nu spune că a fost "răpit de pe pământ", nici cuvântul "răpire" ("arpagesometha"), nici cuvântul "cer" şi nici măcar cuvintele "de pe pământ" nu apar în textul grec. 

Iată textul grec în paralel cu textul englez: 

 "pistei (by faith) enoch (Enoch) metetethe (was transfered) tou (of the) me (not) idein (to see) thanaton (death) kai (and) ouch (not) eurisketo (was he found) dioti (because) metetheken (taken) auton (him) o theos (God) pro (before) gar (for) tes (the) metatheseos (translation) memarturetai (he was reported) eurarestekenai (to be pleasing) to (to) theo (God). 

În română ar fi: 

 "Prin credinţă, Enoh a fost transferat ca să nu vadă moartea şi el nu a fost găsit deoarece el a fost luat de Dumnezeu, pentru că înainte de schimbare primise mărturia că era plăcut lui Dumnezeu." 

Textul aramaic reda astfel:

 Aramaic Bible in Plain English
"By faith, Enoch was transported away and he did not taste death, neither was he found, because God transported him away; for before he was to transport him, there was this testimony concerning him: “He pleased God.”"

Biblia Aramaică în limba engleză "Prin credință, Enoh a fost transportat la distanță și nu a gusta moartea, nici nu a fost a găsit, pentru că Dumnezeu îl transportase departe; pentru că înainte de a fi fost să-l transporte, a existat această mărturie despre el: "El a plăcut lui Dumnezeu."

Ce poate însemna "transferat (transportat) ca să nu vadă moartea"? Înseamnă că nu a murit? Nu, deoarece despre oameni se spune că toţi mor în Adam şi deoarece despre el se spune că a trăit 365 de ani, după care nu s-a mai găsit (Geneza 5:23). Orice om poate fi transferat dintr-un loc în altul. Aşa şi Enoh, a fost transferat "undeva"; acum, problema se pune unde? Unii spun că a fost răpit în cer. Bun, să admitem această presupunere, însă dacă a fost răpit în cer, înseamnă ca Domnul Isus, care a coborât din cer, trebuia să ştie dacă Enoh a fost sau nu răpit acolo. Să citim mărturia Lui, despre câţi oameni a întâlnit el în cer: 

 "Nimeni nu s-a suit în cer, afară de cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului." Ioan 3:13 

După cum citim, Enoh nu a fost în cer, la acea dată, deci presupunerea că ar fi fost răpit în cer, cade. Unii încearcă să interpreteze altfel cuvântul "cer", susţinând că nu a fost în cerul de care vorbea Fiul lui Dumnezeu, ci în alt cer, un cer mai prejos. Nici acest argument nu ţine, deoarece, toţi oamenii mor, din cauza că "plata păcatului este moartea" Romani 6:23, iar Enoh a păcătuit şi el într-un anume fel. Prin Biblie ni se spune că toţi oamenii păcătuiesc într-un fel sau altul, pentru că nimeni nu este perfect din cauza păcatului moştenit, după cum scrie: 

 "căci toţi au păcătuit (inclusiv Enoch - nota mea) şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu" Romani 3:23 

 "Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni? Nicidecum! Fiindcă mai dinainte am dovedit pe toţi (în acest "toţi" intră şi Enoh - nota mea), fie iudei, fie greci că sunt sub păcat" Romani 3:9 

Aşa că Enoh trebuia să moară deoarece a moştenit natura păcătoasă a lui Adam. Atenţie mare! Textul din Evrei 11:5 trebuie legat de context, aşadar şi de Evrei 11:39,40, care spune "Toţi aceştia (inclusiv Enoh, care este şi el menţionat la versetul 5) ... n-au primit ce le fusese făgăduit... ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi." 

Aşadar, dragă cititor, şi Enoh face parte din "toţi aceştia ..." care nu au primit încă viaţă veşnică şi desăvârşirea.

Cum să înţelegem atunci că "a fost transferat ca să nu vadă moartea"? Eu cred că aici textul se referă la procesul morţii violente, pe care o experimentează oamenii care sunt persecutaţi de opozanţii lor. Enoh, datorită harului lui Dumnezeu, nu a experimentat (gustat) acest stil de moarte. El a trăit într-o lume violenta, a criticat acea lume şi a atras ura lumii, dar înainte ca lumea rea de atunci să-l omoare, Dumnezeu l-a scos de acolo, punându-l într-o zonă mai sigura, evident, tot de pe pământ. Dacă Enoh şi ceilalţi - despre care unii susţin că ar fi "excepţii", care nu au murit - ar mai trăi, oare ar mai fi pus psalmistul Etan Ezrahitul, următoarea întrebare inspirată de Dumnzeu, prin duhul său sfânt? 

 "Este oare vre-un om care să trăiască şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din mâna Şeolului?" Psalmul 89:48 

Dacă răspunsul ar fi: "Da, uite că Enoh şi ceilalţi au scapat de Şheol" ("Şeol sau Şheol" tradus din ebraică înseamnă "Locuinţa Morţilor"), ar fi fost ciudat să se mai pună această întrebare, deoarece cazul Enoh şi celelalte cazuri despre care se spune că ar fi fost "excepţii", ar fi fost, cu siguranţă, cazuri de referinţă, bine ştiute în popor. Însă, asistăm aici, la o întrebare retorică, deoarece pe timpul lui Ethat Ezrahitul nu se ştia de nici un astfel de caz. 

Alături de strămutarea lui Enoh nici “horama” cu Moise şi Ilie (Matei 17:9) nu este înţeleasă corect.

Horama a fost o vedenie. Nu a fost un fapt real.

Însuşi Domnul nostru Isus o numeşte "viziune". Să ne îndoim de definiţia dată de el?

Matei 17:9. Pe când se coborau din munte, Isus le-a dat porunca următoare: "Să nu spuneţi nimănui de vedenia (horama) aceasta, până va învia Fiul omului din morţi."

Acest cuvânt apare de încă 6 ori in cartea Faptele Apostolilor:

Prezența reală a lui Moise și Ilie pe munte este respinsă de acele biserici și indivizi care cred în „somnul sufletesc” (mortalism creștin) până la înviere. Mai mulți comentatori au remarcat că Evanghelia după Matei descrie transfigurarea folosind cuvântul grecesc horama (Matei 17: 9), conform lui Thayer mai des utilizat pentru o „viziune” supranaturală decât pentru evenimente fizice reale și au ajuns la concluzia că Moise și Ilie nu erau cu adevărat acolo.

Cazul lui Ilie

În Biblie scrie că există trei ceruri (2Corinteni 12:2), care prin deducţie ar fi cerul care este imediat deasupra noastră - cerul planetei noastre, cerul atmosferic - 2Samuel 21:10), apoi cerul stelar - inter- galactic, care cuprinde toţi aştrii (Judecători 5:20) şi cerul care este deasupra cerului stelar (Deuteronom 10:14). Ce crezi, în care dintre aceste ceruri a fost luat profetul Ilie (2Regi 2:11), dacă ne uităm la Ioan 3:13 prin prisma din 2Corinteni 12:2. În nici un caz în cerul din care a venit Fiul lui Dumnezeu!

În al doilea cer nu avea sens să îl ducă, căci în afară de aştrii, nu este nimeni. Rămâne varianta cerului nostru şi mutarea lui dintr-un loc în altul, pe calea acestui cer. Aici există două teorii, fie că a murit acolo unde a fost dus, ca şi Moise şi Aaron (Deuteronom 32:50) într-un loc numai de Dumnezeu ştiut pe un munte, fie a fost dus în regatul lui Iuda, unde a mai trăit câţiva ani, chiar scriind o scrisoare de mustrare unui rege de acolo (2Cronici 21:12-20). Eu am ales varianta a doua din cauza acestei scrisori. Indiferent care variantă o alegem, se potriveşte mai bine, ca răpirea la al treilea cer, cer în care, Fiul lui Dumnezeu nu a întâlnit nici un om.

Cazul lui Moise

Moise era in varsta de o suta douazeci de ani cand a murit; vederea nu-i slabise, si puterea nu-i trecuse. (Deut.34:7)

Copiii lui Israel au plans pe Moise treizeci de zile, in campia Moabului; si zilele acelea de plans si de jale pentru Moise s-au sfarsit. (Deut.34:8)

Aceste versete din Biblie arată clar că Moise a trăit 120 de ani şi apoi a murit. Dacă ar mai trăi undeva în cer nu s-ar fi scris asta.

Ce spune Biblia despre moarte, cum o defineşte? 

Există o părere, foarte populară de altfel, crezută de foarte, foarte, foarte mulţi creştini, că moartea este doar o poartă, spre o altă viaţă, o viaţă mai buna, aşa că unii din dorinţa de a ajunge cât mai repede acolo, s-au sinucis. După părerea aceasta, moartea ar putea fi descrisă ca o binecuvântare şi nicidecum "vrăjmas" 1Corinteni 15:26 şi "plată pentru păcat" Romani 6:23.

Ce a spus Dumnezeu despre moarte? Au susţinut oamenii sfinti ai lui Dumnezeu, o astfel de părere populară? 

Să citim câteva versete: 

"Părerea" lui Dumnezeu: "În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până ce te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." Geneza 3:19 

"Părerea" patriarhul Iov: "O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut! Aş fi ca şi cum n-aş fi fost (...)" Iov 10:18,19 

"Părerea" împăratului David (proroc pe deasupra - compară cu Fapte 2:30): "Căci în moarte nu este aducere aminte de Tine; şi în Locuinţa Morţilor cine te va lăuda?" Psalmul 6:5 

"Părerea" împăratului Solomon: "Căci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:10 

"Părerea" împăratului Ezechia: "Ziceam: "În mijlocul vieţii mele trebuie sa mă duc la porţile Locuinţei Morţilor!" Ziceam: "Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii; cu acei care locuiesc acolo unde totul a încetat să fie, nu voi mai vedea vre-un om." Isaia 38:10,11 

"Părerea" unui înger sfânt din ceruri: "Mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispreţ veşnic." Daniel 12:2 

"Părerea" Fiului lui Dumnezeu: "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele: cei care au practicat binele pentru învierea vieţii, iar cei care au făcut răul, pentru învierea judecăţii." Ioan 5:28,29 

"Părerea" apostolului Pavel: "…iar unii au adormit…" 1Corinteni 15:6, "…cei care au adormit în Hristos"; "…pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20, "…nu toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51, "…cei ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13 

"Parerea" doctorului Luca: "…Ştefan …a adormit." Fapte 7:59,60 

Cu toate acestea, unii susţin, că chiar şi apostolul Pavel scria, că moartea este o poartă spre o altă viaţă. 

Să analizam, "un astfel de pasaj": 

 "Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut (analusai) şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine." Filipeni 1:23 

Apostolul Pavel foloseşte cuvântul "analusai", "to depart" în engleză, care înseamnă: "go: move away from a place into another direction; "Go away before I start to cry"; "The train departs at noon"; are sensul de a merge într-o direcţie: "aş dori să mă îndepărtez (de la voi) şi să fiu cu Christos". Pavel vorbeşte de un deziderat redat în alt loc astfel: 

"În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi, şi peste cei vii." Romani 14:7-9

În alt loc scrie ca şi cum el şi creştinii la care le scria ar fi deja în cer cu Christos, desigur, în realitate fiind vorba doar de un deziderat pentru viitor: "ne-a pus să stăm împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus" Efeseni 2:6. Textele acestea sunt uşor de manipulat într-o anume direcţie vădit tendenţioasă, fără o privire generală asupra fenomenului morţii.

Este clar din contextul întreg al Scripturii inspirate de Dumnezeu (2Timotei 3:16,17), că moartea nu este ce doresc unii să fie. Apostolul Pavel, nu se referă la o prezenţă imediată, literală şi conştienta, faţă către faţă cu Domnul Isus Christos, ci arată un deziderat descris într-un termen general, de a-şi termina misiunea glorificându-l pe Christos (compară cu Filipeni 1:20,21), de a fi "adormit în El (Isus)" 1Tesaloniceni 4:14, aşadar, să poată fi "găsit în El" Filipeni 3:9, la învierea din morţi, deoarece Christos are putere asupra morţii, ştiind cum să învieze morţii (compară cu Ioan 17:2). Este clar că dacă textul în cauză ar însemna posibilitatea continuării vieţii imediat după moarte, aşa cum sugerează unii, nu ar fi avut rost să scrie despre necesitatea revenirii Mântuitorului Isus Christos şi schimbarea trupului actual în trup de slava, ca cel al lui Christos: 

 "Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului Său de slavă, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate." Filipeni 3:20,21. 

În plus, dacă am accepta, ceea ce ni se sugerează, că textul lui Pavel vorbeşte de continuarea vieţii după moarte, nu am combate numai pe Dumnezeu şi Scripturile citate, prin care i-am face caraghioşi pe credincioşii lui Dumnezeu, ci l-am combate pe însuşi Pavel, care a scris, că creştinii nu merg în mod individual în prezenţa lui Dumnezeu şi a Fiului Său, ci merg toţi deodată, ca grup compact. Deci nici vorbă că unul ar putea merge mai repede ca ceilalţi, fie el, chiar şi apostolul Pavel: 

 "Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreuna cu Isus, pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne pâna la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborâ din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul." 1Tesaloniceni 4:13-17

Aşadar, este clar pentru cine vrea să fie clar, că cei vii nu merg "acasă" mai repede ca cei morţi, dar nici cei morţi, nu merg "acasă" mai repede ca cei vii, ci toţi merg deodată, ca adunare universală a credincioşilor rânduiţi pentru chemarea cerească. 

Spune Scriptura când vom merge toţi "acasă"? Da, la revenirea Domnului Isus: 

 "În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus, căci Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Şi dacă mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi." Ioan 14:2,3 

Moartea văzută ca o poartă spre o altă viaţă, este o mare farsă a Diavolului (Geneza 3:4). Duşmanul şi defăimătorul lui Dumnezeu, susţine întotdeauna contrariul a ceea ce afirmă Dumnezeu. E trist ce se întâmplă, "Bisericile" fiind acelea care în loc să demaşte farsa diavolească, se fac apărătoarele şi vestitoarele acesteia. Asta arată în ce stare deplorabilă sunt Bisericile, inclusiv ale "pocăiţilor", fiind şi exceptii, care au respins "oferta Diavolului". 

Deşi ne luptăm din răsputeri împotriva factorilor care duc la moarte (războaie, calamităţi naturale, maladii, boli şi sărăcie) totuşi murim. Însă nu toţi se împacă cu această idee. Nu toţi acceptă această cruda şi cruntă realitate. Şi nu este de mirare, fiindcă atunci când primii noştri părinţi (Adam şi Eva) au ales calea care duce la moarte, nu credeau că vor muri. De ce? Deoarece aveau promisiunea cuiva “Hotărât că nu veţi muri!” (Genesa 3:4). Această promisiune părea atât de sigură şi de solemnă "Hotarât că nu ...!" şi atât de binevoitoare "veţi fi ca Dumnezeu" încât i-a captivat pe primii noştri părinţi, dar indirect şi pe majoritatea urmaşilor lor din trecut şi captivează încă miliarde de oameni în prezent (Apocalipsa 12:9). Dar cât de amarnică şi cât de dureroasă este crunta şi cruda realitate (Genesa 3:19)! 

 “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, (şi astfel) moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit…” (Romani 5:12). 

 “prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur…” (Romani 5:17). 

Ce trist sună “moartea a domnit”, adică a stăpânit, a dominat peste toţi oamenii. Nu a cruţat pe nimeni, nici pe bogaţi, nici pe săraci, nici pe înţelepţi, nici pe cei neânţelepţi, nici pe tineri, nici pe vârstnici. Nu ştim dacă s-au împăcat primii noştri părinţi cu ideea de a muri, dar cu siguranţă că miliarde de urmaşi ai lor, nu s-au împăcat cu ideea morţii niciodată. Dar ce putem spune despre acel “cineva” care a venit cu promisiunea că Adam şi Eva nu vor muri? Şi-a abandonat el aceasta promisiune mincinoasă? Cu siguranţă că nu, deoarece această minciună s-a dovedit a fi o momeală eficace în a ţine oamenii de partea sa. După evenimentele din Grădina Edenului el şi-a prezentat din nou această minciună sub o altă formă. Cu milenii înainte de era creştină, majoritatea popoarelor lumii credeau că ei supravieţuiesc morţii şi la moarte intră într-o nouă lume, unde trăiesc în continuare. Aşadar, considerau moartea o poartă spre o altă viaţă. Arheologii au descoperit şi descoperă în continuare morminte care pe lângă cel mort mai conţineau bani, podoabe, arme, haine, alimente, cereale, etc. puse alături de cel mort pentru ai fi de folos în noua lume în care intră. În unele culturi conducătorii şi cei înstăriţi sacrificau animale şi chiar oameni pentru a le fi slujitori în lumea cealaltă. Şi printre creştini s-a răspândit relativ timpuriu o formă a credinţei în supravieţuirea omului imediat după moarte. Încă din primul secol după Cristos, creştinii gnostici credeau în posibilitatea de a trăi imediat după moarte, în cer. Probabil că la ei s-a referit apostolul Pavel în consemnarea sa din 2Timotei 2:16-18. Actualmente, majoritatea celor din “Lumea Creştină” cred că la moarte ei nu mor în realitate, ci supravieţuiesc morţii într-o altă formă, spirituală, în care se duc şi trăiesc în cer. Deasemenea sunt foarte mulţi creştini care nu ştiu ce să mai creadă. Oare să ne luăm după aceia care susţin că trebuie neapărat să respectăm tradiţiile naţionale, religioase, “istorice” sau majoritare mai presus de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu (Exodul 23:1,2; Matei 7:13,14; 1Corinteni 4:6)? Remarcaţi ce spune Cuvântul Sfânt despre starea morţilor: “…cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată…(după moarte-n.a)” (Eclesiastul 9:5). Contează ceea ce credem? Cu siguranţă “DA!” (Matei 12:36,37). De ce a răspândit vrăjmasul lui Dumnezeu ideea că oamenii nu mor? Ce urmăreşte Satan cu această diversiune religioasă? Nu cumva urmăreşte să submineze şi să dilueze adevărata credinţă, cea în învierea din morţi şi în judecata lui Dumnezeu (Ioan 5:28,29), pentru ca adevarata promisiune şi avertizarea lui Dumnezeu să nu mai aibă sens şi astfel să nu mai aibă importanţă (2Corinteni 11:14; 2Corinteni 4:4)? Timp de 6000 de ani duşmanul lui Dumnezeu, Satan Diavolul a reuşit să-şi impună cu viclenşug marea şi neruşinata minciună “Sigur nu veţi muri!”. Marea majoritate a popoarelor şi a oamenilor au fost ademenite de Satan Diavolul să creadă această minciună (Apocalipsa 12:9). Oare această minciună a folosit cuiva? Aceia care încearcă să se justifice, spunând că ei de aceea învaţă pe oameni că la moarte pleacă la cer, pentru a mângâia sufletele îndoliate acelor fără de speranţă, vor trebui să răspundă în faţa lui Dumnezeu la întrebarea: “Oare prin minciuna vrăjmaşului lui Dumnezeu trebuie mângâiaţi aceia care n-au speranţă, nu prin adevărul lui Dumnezeu?” (Iov 26:1-4; Iov 13:7-11). Oare câţi părinţi nu l-au acuzat pe Dumnezeu ascultând “Nu plângeţi, că Dumnezeu a luat acest îngeraş la el.” spunînd : “Dacă Dumnezeu are atâţia îngeri de ce îi mai trebuie şi al nostru?” Oare cum pot copiii iubi un Dumnezeu despre care aud că le-a luat părinţii lor la El, în cer? Oare cum se vor teme oamenii de judecata lui Dumnezeu, dacă toţi ateii şi toţi păcătoşii sunt trimişi lângă Dumnezeu, în predicile prin care preoţii şi pastorii îi baga direct în cer, fără o judecată a lui Dumnezeu? Oare cum vor crede oamenii în învierea din mormânt, dacă ei sunt trimişi direct în cer? 

Iată câteva întrebari care ar trebui dezbatute. Rolul credincioşilor din toate Bisericile este acela de a sustine adevarul şi nu traditiile. Iar dacă acest lucru nu îl vom face acum când există libertate, ce vom face atunci cand vor veni sa pună semnul fiarei şi vor cere marea apostazie generală de la credinta crestină, după cum a fost prezis (2Tesaloniceni 2:1-3; Apocalipsa 18:1-8)?

O altă extremă!

O extremă naşte întotdeauna extreme. Sunt care accepta că moartea este moarte şi nu o minciuna spusă altfel, dar cad în interpretarea că din moment ce omul se descompune sau este nimicit prin foc, nu mai are din ce să învie, aşadar nu trupul decedat va învia, ci un alt trup, un fel de copie din amintire a trupului decedat, care se afla în mintea lui Dumnezeu. Dar Biblia spune clar, că morţii nu sunt în mintea lui Dumnezeu, ci în locul numit "Locuinţa Morţilor". O fi mintea lui Dumnezeu Locuinţa Morţilor? Depărtaţi-vă de această părere. Desigur că mintea lui Dumnezeu joacă un rol important în învierea morţilor, dar să lăsăm morţii acolo unde sunt, în locul numit "Locuinţa Morţilor." 

Ce este Locuinţa Morţilor? Să ne aducem aminte de ceea ce am scris în primul capitol, despre legea conservării masei substanţelor. Aşadar masa substanţei morţilor există. Exista din ce să învii, chiar daca ar fi să mori. Tot ceea ce trebuie pentru a putea învia este un Atotputernic Dumnezeu, care să îţi reaşeze cărămizile (atomii) trupului tău, în ordinea în care au fost înainte de moartea ta. Crezi tu, că există un astfel de Atotputernic "chimist", numit "Dumnezeu"? Iubite cititor, eşti tu convins că acest Dumnezeu în care presupui că crezi, este suficient de înţelept pentru a face această reacţie chimică? Chiar şi din cenuşa celor morţi? Iată, cel ce a făcut mitul păsării Phoenix credea că această pasăre poate renaşte chiar şi din cenuşa ei. Evident, e o poveste. Însă, ideea e genială, fără să vrea, ne spune ceva, în mod indirect, despre înviere, că există să poţi renaşte din propria-ţi cenuşă. Biblia spune, că această înţelepciune şi putere Dumnezeu a dat-o şi Fiului Său, Isus Christos, prin care se va face învierea tuturor morţilor: Matei 28:18, 1Tesaloniceni 4:16. El poate să facă, ca tu să renaşti, chiar şi din cenuşa ta. Dacă nu crezi, râde numai, o să vedem cine râde la urmă şi cine plânge la urmă.

Acum, după ce ştii ce este viaţa şi moartea, ai posibilitatea să alegi. Alege viaţa şi calea de urmat, calea care duce la viaţă: Fiul lui Dumnezeu, Isus Christos, care a spus: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." Ioan 14:6. A urma calea, înseamnă a asculta de El - Ioan 5:24, a asculta de El înseamnă a face voia Tatălui Său - Matei 7:21.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul VI

Despre înviere

 

În zilele noastre tot mai mulţi creştini resping posibilitatea învierii din morţi, acceptând mai uşor să creadă în ideea că după moarte creştinii drepţi merg în raiul ceresc, iar creştinii nedrepţi merg în focul iadului, sau dacă nu au fost atât de nedrepţi, vor merge în purgatoriu. Unii au aceptat să creadă în reâncarnare sau în nirvana lui Budha. Unii nu mai cred nimic, alţii nu mai ştiu ce să creadă.

Cum este posibil ca un om mort să mai învie, dacă este descompus şi absorbit de natură, mulţi au ars de tot, din ce vor învia aceştia – îşi pun mulţi întrebarea?

Ca să înţelegem din Cuvântul lui Dumnezeu adevărul despre învierea din morţi, trebuie să înţelegem mai întâi următoarele aspecte ale creării omului:

-       Din ce material l-a creat Dumnezeu pe om?

-       Ce procedeu a folosit Dumnezeu pentru a crea omul?

Din ce material l-a creat Dumnezeu pe om?

Marele Creator ceresc putea să-l facă pe om dintr-o substanţă cerească, dar nu l-a făcut. Omul a fost făcut dintr-un material care se găseşte pe pământ: ţărână.

Relatarea biblică este următoarea:

“Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului” VDC (Geneza 2:7)

Este de acord ştiinţa cu această declaraţie privind compoziţia omului?

Biochimia face parte din ştiinţele bilologice care au ca obiectiv studiul vieţii.

BIOCHIMIA (în greceşte bios înseamnă viaţă) studiază compoziţia chimică şi transformările substanţelor care fac parte din constituţia organismelor vii. În alcătuirea acestor componente intră elemente plastice şi elemente catalitice.

Elementele plastice, cum sunt C, H, O, N, P, S, Ca, Na, K, Mg, se găsesc în cantităţi mai mari şi iau parte la formarea substanţelor organice care stau la baza constituţiei organismelor vii (protide, glucide, lipide).

Elementele catalitice, ca Fe, Mn, Co, Ni, Zn, As, B etc., se găsesc în cantităţi foarte mici, având însă un rol esenţial în reacţiile celulare.

Simpla cunoaştere a substanţelor care alcătuiesc organismele vii nu este suficientă pentru înţelegerea proceselor vieţii, deoarece viul se caracterizează printr-o continuă transformare a acestor substanţe. Biochimia studiază tocmai transformările suferite de substanţe în procesele biologice.

Biochimia este de acord cu declaraţia Cuvântului lui Dumnezeu care declară că omul este alcătuit din elementele pământului (din elemente plastice şi catalitice).

Mulţi privesc cu neâncredere această relatare deoarece trupul uman diferă de tărâna propriuzisă a pământului şi deoarece dacă ei ar încerca să facă un om din ţărâna pământului, nu ar reuşi să facă mai mult de o statuie fără viaţă din pământ. Din punctul de vedere al unora, să faci un om viu din ţărâna pământului este imposibil.

Dar expresia categorică din Biblie “Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului” implică mult mai mult decât o simplă frământare şi modelare a pământului.

Supremul în înţelepciune, Atotputernicul creator ceresc printr-un procedeu încă necunoscut ştiinţei umane a transformat elementele din ţărâna pământului în elemente ce alcătuiesc corpul uman: oase, vene, carne, sânge, piele, etc.. Acest procedeu se numeşte în termeni ştiinţifici transformarea anorganicului în organic.

Ştiinţific vorbind, o persoană care cântăreşte 65 de kg conţine destulă grăsime pentru 7 bucăţi de săpun, carbon pentru 9000 mine de creion, fosfor pentru 2000 de chibrituri, magneziu pentru o doză de săruri, fier cât să faci un cui de mărime mijlocie, calciu destul cât să văruieşti un gard de lemn, sulf cât să scapi un câine de purici şi apă cât să umplii un bidon de 40 de litri. Aşadar, elementele ce se găsesc în om se găsesc şi în pământ. Dar oricât am combina aceste elemente în proporţia necesară, tot nu o să iasă un om, pentru că este necesar un proces complex de transformare. “Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului” înseamnă că printr-un procedeu complex Creatorul a transformat pământul în trup uman. Materialul din care este făcut omul este pământul şi în acest caz a face înseamnă a transforma şi abia apoi a modela, la fel cum un om face pâine, transformând boabele de grâu în făină şi apoi adaugă sare, apă, drojdie, frământă, lasă la dospit, modelează şi apoi coace pâinea. Iată că şi facerea unei pâini are complexitatea ei, cu atât mai mult facerea unui om.

Ce procedeu a folosit Dumnezeu pentru a crea omul?

În crearea corpului uman Dumnezeu a aplicat următorul sistem:

1.    Din structura moloeculara simplă a pământului a creat structura moleculara complexă, ca element de bază a corpului uman. Molecula de bază, mama tuturor moleculelor, urma să conţină toată informaţia despre structura corpului uman şi sistemul de derulare a procesului de multiplicare celulară. Această moleculă joacă un rol vital în procesul învierii.

2.    Din combinaţia moleculelor a creat celula. Celula este formată din diferite molecule cu rol diferit.

3.    Din combinaţia celulelor a creat organele corpului; sângele este singurul organ lichid din corpul uman, care face fuziunea între toate celelalte organe. Nici un organ nu poate supravieţui fără sânge.

4.    Din organele create a alcătuit corpul uman.

După ce Creatorul a transformat elementele din ţărâna pământului în elemente organice, din care l-a creat ulterior pe om, acesta nu era încă destul. Relatarea biblică consemnează următoarele:

“Şi Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” Geneza 2:7 VDC

Unii susţin că prin expresia “i-a suflat în nări suflare de viaţă” trebuie să înţelegem că Dumnezeu a făcut un fel de copie spirituală a corpului uman , numit “suflet” şi prin urmare omul se compune din trupul carnal şi copia trupului carnal “sufletul”, două entităţi distincte. Dar observatorul atent va observa că în Biblie nu scrie “şi omul a primit un suflet”, ci omul s-a făcut un suflet. Interesant. E ca şi cu apa. Hidrogenul şi Oxigenul sunt două gaze. Hidrogenul nu este apă, şi Oxigenul nu este apă, însă luate împreună în formula H2O, ele devin apă. La fel, trupul de carne, fără suflarea duhului de viaţă de la Creator nu ar putea produce un suflet uman, iar suflarea de viaţă de la Dumnezeu, fără să intre în trupul carnal, nu ar putea produce un suflet uman.

Oare ce trebuie să înţelegem prin expresia “i-a suflat în nări suflare de viaţă”? Ce i-a dat astfel Creatorul lui Adam? O copie spirituală sau pur şi simplu viaţă şi o entitate? Prin suflarea de viaţă în nări, Adam a primit viaţă şi prin viaţă el devine o entitate în trup. Ce altceva am putea defini prin suflare, dacă nu respiraţie? Şi ce altceva am putea defini prin “suflet viu” decât un om viu, care respiră, o entitate? Dumnezeu nu i-a dat nimic corpului inert al lui Adam, ci doar l-a pus în mişcare, aşa cum şi noi putem pune un corp inert al unui om înnecat (dar nu mort) în mişcare prin procedeul de a-i sufla aer în gură. Desigur, nici în această privinţă noi nu îl putem egala pe Creator. Textul din Geneza 2:7 spune clar că omul nu a primit un suflet, ci a devenit un suflet. Greu de acceptat, din cauza tradiţiei, care spune contrariul, că omul a primit un suflet în trup, care se duce înapoi la Dumnezeu.

Atunci când Creatorul i-a suflat în nările lui Adam suflare de viaţă, i-a dat putere, cu alte cuvinte i-a dat duh de viaţă. Plămânii au încept să lucreze, muşchii s-au contractat şi s-au întins şi prin firele complexe ale venelor şi ale sistemului nervos – care ghidează toată activitatea – a curs viaţă, prin faptul că sângele s-a pus în mişcare, alimentând tot corpul cu oxigen, prima materie primă indispensabilă vieţii.

După relatarea din Luca 23:46 avem: Isus a strigat cu glas tare: "Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!" Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.”

Vedeţi, nu este vorba de suflet, ci de duh. Duhul este cel ce părăseşte omul, nu sufletul. Sufletul rămâne cu omul mort în mormânt, până la înviere.

După Geneza 2:7 ecuaţia construcţiei omului este următoarea:

Ţărâna pământului + Suflare de viaţă = Suflet viu

(corp neânsufleţit)  +  (puterea de viaţă) = (fiinţă vie)

Vedem în această schemă, că omul este o singură entitate, dar compusă din două părţi, după cum Hidrogenul şi Oxigenul formează o singură entitate, apa (H2O). Atâta timp cât îşi menţine suflarea (respiraţia), el poate să-şi menţină puterea (duhul) şi prin această putere îşi poate folosi corpul, inteligenţa, memoria, puterea de judecată, conştiinţa şi voinţa cu care a fost înzestrat de Creator. Dar atunci când nu-şi mai poate folosi suflarea, omul nu-şi mai poate folosi nici corpul, inteligenţa, memoria, puterea de judecată, conştiinţa şi voinţa (Eclesiastul 9:10). Ca o completare avertizatoare, în alt loc Cuvântul lui Dumnezeu declară oamenilor din vechiul Israael: “Sufletul care păcătuieşte acela va muri” (Ezechiel 18:4). Este foarte clar deci, că sufletul în cauză este omul viu alcătuit din carne şi suflare de viaţă. După moartea trupului carnal şi depărtarea duhului de viaţă, sufletul se stinge, rămânând prizoniera trupului, până la înviere. Sufletul nu joacă nici un rol după moarte, duhul este acea putere care se întoarece înapoi şi îl va face viu pe om din nou.

În Eclesiastul 12:7 şi Iov 34:14 scrie că duhul şi suflarea se întorc la Dumnezeu care le-a dat. Dar duhul (sau puterea omului) şi suflarea nu pot face nimic deconectate de trup şi nu pot reprezenta nimic din conştiinţa vie a trupului în faţa lui Dumnezeu, altfel Domnul Isus nu ar fi rostit acea frază memorabilă “nimeni nu s-a suit în cer” (Ioan 3:13).

La moartea unei fiinţe vii, sistemul folosit de Creator la facerea omului, acţionează în sens invers:

1.    Trupul inert (fără viaţă) încetează să mai lucreze (moare) şi se descompune în organe.

2.    Organele se descompun în celule.

3.    Celulele se descompun în molecule.

4.    Moleculele intră în vechea compoziţie a pământului (Geneza 3:19), dar o moleculă nu intră oricum, ci “impregnată” cu anumite informaţii despre omul decedat. Această moleculă se numeşte molecula de ADN şi va juca un rol important în procesul învierii.

Molecula de A.D.N.

Descompunerea unui corp oarecarea al materiei vii, dar care să păstreze caracteristicile materiei respective, se poate face până la nivelul molecular. Molecula de ADN joacă un rol esenţial şi de bază în construcţia materiei vii, având rolul comparativ cu cel al seminţei unui copac, care deţine planul de dezvoltare treptată, creştere, compoziţie şi format final al arborelui, cu tot ce ţine de el. Întrebarea care persistă, este dacă acest cod de ADN, mai există în cenuşă?

Prima lege a termodinamicii (Legea conservării energiei)

Această lege spune că în Univers, energia nu se crează şi nici nu se distruge, ci este într-o continuă transformare. Dacă cenuşa mai păstrează molecula de ADN, înseamnă că aici se păstrează acea cutie neagră cu informaţiile din om, de care am vorbit şi care are o strânsă legătură cu învierea.

 

Cuvântul "înviere" în greacă este "anastasis" şi înseamnă "a scula pe cineva", având sensul de "a readuce pe cineva la viaţă" printr-un proces de transformare a trupului mort într-un trup viu, de trecere de la starea de moarte la viaţă veşnică sau, după caz, la judecată şi osândă veşnică (a se vedea capitolul "Despre judecată"):

 "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele: cei care au practicat binele, pentru învierea vieţii, iar cei care au făcut răul, pentru învierea judecăţii." Ioan 5:28,29

După cum scrie în acest text, vor învia, atât cei drepţi, cât şi cei nedrepţi, fapt confirmat şi de apostolul Pavel:

 "şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o primesc şi ei, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi." Fapte 24:15

Scriptura vorbeşte implicit de învierea din păcat, păcat care duce la moartea morală şi la pierderea dreptului la viaţă veşnică:

 "Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care-l vor asculta, vor trăi." Ioan 5:24,25

Ce învie, numai trupul sau şi sufletul? Ce rol are duhul omului în înviere?

Exemplificarea învierii

Domnul Isus spunea pe cruce că în mâinile Tatălui său îşi depune duhul său (şi nu sufletul său, atenţie mare), a se vedea Luca 23:46. Ei bine, mâna Tatălui său a făcut ca el să învie. Cum?

Duhul omului fiind "programul" din om, trebuie doar pornit. Ca să porneşti ceva îţi trebuie mâini. Pornirea programului face învierea trupului - echivalent cu pornirea “hard discului”, pornire prin care se va "învia" şi sufletul, care ar fi echivalent cu ce conţine memoria din acest program de pe hard disc: tot ce am cunoscut, învăţat şi acumulat de-a lungul existenţei noastre. Desigur, exemplificarea este totuşi o exemplificare.

După cum am arătat în capitolul anterior, mulţi, foarte mulţi oameni cred că moartea este doar "o poartă" spre o altă viaţă, pe unde trec sufletele morţilor într-o altă lume, o lume unde ei sunt vii şi trăiesc în continuare. 

Dar să remarcăm din nou, ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre unde sunt morţii, starea morţilor şi de unde vor învia ei:

 "În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până ce te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." Geneza 3:19 

 "Morţii Tăi vor trăi, trupurile mele moarte se vor trezi. Treziţi-vă şi cântaţi, cei care locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o roua a luminilor şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi." Isaia 26:19

 "Mulţimea celor cei ce dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispret veşnic." Daniel 12:2 YLT

 "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele: cei care au practicat binele pentru învierea vieţii, iar cei care au făcut răul, pentru învierea judecăţii." Ioan 5:28,29 

Aşadar morţii sunt morţi şi nu vii, ei dorm în ţărâna pământului şi nu dorm în cer, căci nici nu sunt în cer (Ioan 3:13) şi se vor trezi din mormânt, nu din cer.

Cuvântul cimitir, care vine din grecescul "koimiterion" înseamnă "dormitor".

După cum am arătat în capitolul despre suflet, în Biblie stă scris în foarte multe locuri că sufletul este muritor şi că moare. Aşadar, odată ce sufletul moare, este logic că şi sufletul trebuie să învie. Dacă ar învia doar trupul, fără o memorie proprie anterioară a lui, învierea ar fi inutilă, practic pierzânduse cel mai esenţial lucru, sufletul, care este omul interior.

Iată câteva exemple elocvente:

 "Sufletul care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4,20

 "căci nu vei lăsa sufletul Meu Locuinţei Morţilor şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea." Fapte 2:27

 "căci mi-ai salvat sufletul de la moarte" Psalmul 56:13

 "Dar mie Dumnezeu îmi va răscumpăra sufletul din mâna Locuinţei Morţilor." Psalmul 49:15

Mai jos veţi citi rugăciunea episcopului martir Policarp al Smirnei, în care se vede lămurit că şi el credea că sufletul va învia deoadată cu trupul. Policarp, a trait în secolul II şi a fost ucenicul apostolului Ioan.

Ştiu că este o frică de a nu crede ca şi "sectele" şi acest "scut" este folosit cu succes: dacă crezi că sufletul este muritor, atunci crezi ca "sectele" şi prin urmare eşti "sectar". 

În secolul II încă se mai credea că sufletul învie şi el împreună cu trupul. Întreb, cum puteau crede aşa ceva, că sufletul învie cu trupul, dacă n-ar fi crezut că şi sufletul este muritor? 

Iată mărturia şocantă în ultima rugăciune a episcopului martir Policarp al Smirmei (secolul II): 

 "Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa Ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăiesc înaintea feţei Tale: Te preamăresc, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor Tăi, în paharul Christosului Tău, LA ÎNVIEREA SUFLETULUI şi a trupului la viaţă veşnică prin nemurirea din Duhul Sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei Tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum Tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea Te laud, preamăresc şi slăvesc prin veşnicul Tău mare preot ceresc, Fiul Tău, Isus Christos. Prin El şi împreună cu El, a Ta este slava luminoasă, în Duhul Sfant acum şi în eternitatea care va veni. Amin.” 

Deci, dragi cititori, nu vă temeţi, dacă Biblia spune că sufletul moare, daca un episcop martir din secolul II, bine văzut, care nu a fost niciodată considerat "sectar" a avut înţelepciunea să creadă că sufletul învie odată cu trupul, atunci merită să cercetăm bine subiectul. Oricum, atât printre "evanghelici" cât şi printre "ortodocsi" este acceptată ideea că omul nu este nemuritor din naştere, cum a afirmat Diavolul (Geneza 3:4), ci, că nemurirea este condiţionată de ascultare şi se primeşte numai la judecata celor vii şi a celor morţi: 

 "Între creştinii evanghelici exista o minoritate semnificativă de susţinători ai nemuririi condiţionate, aşa cum declară The British Evangelical Alliance."

În afară de adventişti, milenişti şi martorii lui Iehova, în Romania sunt alţi 20 de predicatori, din diferite biserici, care nu cred în nemurirea sufletului, unul dintre ei fiind Zaharia Bica, din Cluj-Napoca, autorul cărţilor: "Scrisori fără adresă" şi "Epistola către neevrei" (conform unei surse din jurul anului 2006). 

 "În ultimele şase decade doctrina nemuririi condiţionate a fost acceptată de un spectru larg de teologi din cadrul Bisericii Ortodoxe." 

A se vedea topicul "Nemurirea condiţionată" de pe Enciclopedia Liberă Wikipedia

Întorcându-ne la episcopul martir Policarp, de unde ştia acest scump episcop martir al credinţei creştine, că sufletul învie deodată cu trupul, daca nu de la înaintaşii lui? El era în prima generaţie de după apostoli, a fost ucenicul apostolului Ioan. Însă cu timpul, au apărut învăţătorii gnostici, care au încercat să unifice credinţa creştină cu credinţele pagâne. Unul dintre aceştia, supranumit "ultimul mare gnostic" a fost Origene din Alexandria, care a trăit în secolul II şi III. El s-a străduit mult şi a şi reuşit să consolideze credinţa nemuririi sufletelor, care a fost introdusa printre creştini, de către înaintaşii lui gnostici.

Să analizăm câteva texte, care după adepţii nemuririi sufletului, ar sustine doar învierea trupului, urmând ca aşazisul suflet nemuritor să se coboare din cer şi să intre în trupul înviat. Asta nici nu ar putea fi numită "înviere", ci mai degraba "intrarea în trup". "Înviere" înseamna când cineva a murit şi nu a mai trăit, nu a mai fost în viaţă, dar a fost readus la viaţă.

Aşazisele texte care ar combate ideea morţii şi învierii sufletului:

 Luca 23:43: "Şi Isus i-a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai.""

În mod interesant există un manuscris timpuriu, care redă altfel:

 "I say today to you, you will be with me in paradise." adică: "Eu îţi spun ţie astăzi, tu vei fi cu mine în paradis."

Acest manuscris se numeste "Curetonian Gospels" (Evangheliar Curetonian - numită aşa după acela care l-a descoperit) având sigla "syrcur" şi se consideră că este o traducere a unui text grec timpuriu, de înainte de secolul II, deoarece a fost scris în cel mai vechi şi clasic stil al alfabetului siriac (fara vocale), numit Estrangela.

http://en.wikipedia.org/wiki/Curetonian_Gospels.

Această redare neobişnuită a textului, este în concordanţă cu Ioan 20:17, pe când celelalte nu:

 "Nu mă atinge", i-a zis Isus, "căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu"

Din acest text, se vede clar că în cele trei zile, nici el, nici tâlharul nu au fost în paradisul ceresc, căci alt paradis nu este deocamdată.

În legătură cu textul din Luca 23:43 avem de a face cu o redare schimbată între timp, care nu se potriveşte cu contextul Noului Testament. Traducerea care se potriveşte cu contextul NT este cea din Evangheliarul Curetonian. Prin urmare, textul autentic, cel nemăsluit, din Luca 23:43 nu sprijină ideea că numai trupul va învia.

 Luca 20:38: "Dar el nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii."

Acest text face parte din disputa pe care Domnul Isus a avut-o cu saducheii, care negau învierea morţilor. Deci se referă la înviere şi nu la starea morţilor, cum şi scrie dealtfel în Luca 20:37 "Dar că morţii înviază, a aratat însuşi Moise în locul unde este vorba despre "rug", când numeşte pe DOMNUL: "Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.""

Aşadar acest text este în legătură cu învierea morţilor şi din cauză ca morţii vor învia, Dumnezeu nu va fi un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El, datorită posibilităţii învierii, adică ştiind cum să-i aducă la viaţă, morţii sunt ca şi vii.

Dacă e să luăm acest verset ca argument în favoarea învierii doar a trupului, nu şi a sufletului, este un argument slab.

 Matei 10:28: "Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Acela care poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă."

Avem şi acest text surpriză, care contrazice toată Biblia, de aceea necesită o atenţie deosebită. Să comparăm Matei 10:28 cu Luca 12:5. Şi dacă vom citi contextul vom observa că nu este vorba de două texte diferite, care chipurile ar fi fost spuse cu ocazii diferite, iar într-una din aceste ocazii, Domnul Isus ar fi formulat "altfel" rostirea sa. Nu, ci sunt parte a unui singur eveniment, deci parte a unui singur discurs. Şi totusi textele difera mult. 
Care este forma originala a rostirii lui Christos, Domnul nostru, cea din Matei sau cea din Luca?
Eu am decis in favoarea textului lucan, deoarece el este de acord cu textul Bibliei per ansamblu, care atât în VT cât şi în NT susţine că şi sufletul este muritor. În această lucrare s-a demonstrat clar asta. Deci Domnul Isus nu putea sa spună exact contrariul.
Ce s-a întamplat cu textul matean? El a fost trecut printr-un proces numit "stilizare doctrinară", undeva pe timpul lui Iustin Martirul, deoarece el îl citează puţin altfel, mai aproape de redarea lui Luca “Matei 10:28 - NIV, NAB - in First Apology of Justin (Apologia întâia a lui Iustin Martirul)

"Fear not them that kill you, and after that can do no more; but fear Him who after death is able to cast both soul and body into gehenna."[43]

"Nu vă temeţi de cei care vă ucid şi după aceea nu mai pot face nimic, ci de acela să vă temeţi care după moarte are putere să arunce atât sufletul cât şi trupul în gheenă."”

Examinând corectitudinea redării „şi nu pot ucide sufletul” Matei 10:28

Sunt foarte multe locuri în Biblie unde scrie că sufletul poate fi ucis. Doar un exemplu: „Iată că toate su­fle­tele sunt ale Mele. După cum su­fle­tul fi­u­lui este al Meu, tot așa și su­fle­tul ta­tă­lui este al Meu. Sufletul care pă­că­tu­iește, acela va muri… Sufletul care pă­că­tu­iește, acela va muri.” (Ezechiel 18:4,20). Aici vorbeşte chiar Dumnezeu, deci nu-l putem acuza că nu ştie ce spune. Singurul text din Biblie unde se scrie că sufletul nu poate fi ucis este Matei 10:28. Şi asta ridică mari semne de întrebare. Această contradicţie poate fi eliminată doar într-un singur fel, examinând corectitudinea redării acestui text mergând înapoi în timp, urmărind prin manuscrisele vechi creştine, cum a fost citat acest verset din cele mai vechi timpuri. Şi cum ar fi fost de aşteptat, în cel mai timpuriu citat existent în formă scrisă al acestui verset, redat undeva între anii 130-140 în scrierea numită "Apologia întâi" de Iustin Martirul, fraza "şi nu pot ucide sufletul" lipseşte cu desăvârşire, ceea ce ne arată că acest verset a fost modificat ulterior.

Citatul din Matei 10:28  în Prima Apologie a lui Iustin Martirul (100-166) „Nu vă temeți de cei care vă omoară și, după aceea, nu mai pot face nimic; ci vă temeți de Cel care după moarte este capabil să arunce sufletul și trupul în gheenă”

Citatul din Matei 10:28 în Tertulian (155-240) Despre Învierea Cărnii „Dar El ne învață, de asemenea, că „El este mai degrabă de temut, care este capabil să distrugă atât trupul, cât și sufletul în gheenă”, adică numai Domnul; „nu pe cei care ucid trupul, dar nu sunt capabili să rănească sufletul”

Citatul din Matei 10:28 în Tertullian De Fuga In Persecutione „Nu vă temeți de cei care sunt capabili să omoare trupul, dar nu pot face nimic împotriva sufletului; ci vă temeți de Acela care poate distruge atât trupul, cât și sufletul în gheenă.”

Citatul din Matei 10:28 în 2 Clement (155-215) „lupii; și, în același fel, nu vă temeți de cei care vă omoară și nu vă pot face nimic mai mult; dar temeți-vă de Cel care, după ce ați murit, are putere atât asupra sufletului, cât și asupra trupului, pentru a-i arunca în focul gheenei."

Vedem din aceste citate, că până pe timpul lui Tertullian acest verset este redat diferit, apoi după el este redat în forma pe care o avem azi.

 Avem de a face cu alte asemenea texte, modificate din interese doctrinare.

Privind cu atenţie contextul matean, modificarea este clar demascată de insăşi contextul textului, deoarece observăm că contextul nu susţine că sufletul ar fi nemuritor, ci din contră, susţine că sufletul se poate pierde, aşadar este muritor, fapt confirmat la Matei 10:39, pe care eu îl voi reda conform cu textul grec de pe biblos.com:

 "Cine îşi va fi găsit sufletul (psuche), îl va pierde; şi cine îşi va fi pierdut sufletul (psuche) pentru Mine, îl va găsi."

Vă rog să observaţi, că în Biblia Cornilescu Revizuită pe care o citesc, textul din Matei 10:28 este tradus potrivit cu textul grec, însă textul din Matei 10:39 este redat astfel: "Cine îşi va fi găsit viaţa, o va pierde; şi cine îşi va fi pierdut viaţa pentru Mine, o va găsi."

Petru ce o astfel de traducere diferită a aceluiaş cuvânt grec "psuche", când cuvântul grec pentru "viaţă" este "zoe"?

Este lesne de înţeles. Traducătorii au dorit a ascunde cuvântul acolo unde el spune că "sufletul" se poate pierde, pentru a nu combate textul de la Matei 10:28, care susţine contrariul.  

Că sufletul poate muri şi moare, este un avertisment clar: 

 "Sufletul care păcătuieşte, acela va muri" Ezechiel 18:4,20. 

Nu cred că la Matei 10:28 Domnul Isus s-a trezit să combată pe Tatăl său, pe Dumnezeul evreilor, care a afirmat aceasta. Mai degrabă, avem de a face cu o mană străină, care a pus altfel cuvintele în gura Domnului Isus.

 1Petru 3:19,20: "în care s-a dus şi a predicat duhurilor din închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe"

Este un text prin care se suţine, că în cele trei zile Domnul Isus a predicat celor ce au murit în potop. Este o interpretare stranie. De ce tocmai lor, că Noe le-a predicat şi el şi tot nu l-au ascultat, oare nu de aceea au şi fost condamnaţi la pieire? Nu, acest text nu vorbeşte de cele trei zile în care Fiul lui Dumnezeu a fost mort, ci vorbeşte de timpul de după învierea Sa: "fiind omorat în trup, dar făcut viu în duh (dupa înviere - nota mea), în care S-a dus" 1Petru 3:18. Textul nu vorbeşte nici de oameni, fiincă deşi oamenii au duh, nicăieri nu se spune că oamenii ar fi "duhuri", ci "suflete". Cui spune Scriptura că sunt "duhuri"? Să vedem în următorul text: 

 "El face din îngerii Săi, duhuri; şi din slujitorii Săi, o flacără de foc." Psalmul 104:4. 

Iată că Domnul Isus, după înălţarea Sa la cer, a predicat un mesaj de judecată acelor îngeri decăzuţi care nu au fost ascultători în timpul lui Noe, ci au venit pe pământ şi şi-au făcut de cap (vezi capitolul "Despre judecată"): 

 "Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în cel mai mare adânc de întunecime." 2Petru 2:4

Deci nici acest text nu sustine nemurirea sufletului şi învierea doar a trupului, nu şi a sufletului.

 Apocalipsa 6:9,10: "Şi când a rupt pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor care fuseseră înjunghiaţi din cauza Cuvântului lui Dumnezeu şi din cauza mărturiei pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru asupra celor ce locuiesc pe pământ?"

Cartea Apocalipsa este o carte plină de simboluri. Oare ce vrea să spună textul acesta? În Biblie găsim că şi sângele lui Abel strigă:

 "Şi El a zis: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pamânt la Mine." Geneza 4:10

Oare avem de a face cu un aspect literal, că Abel încă nu plecase la cer cu sufletul, ci era în pământ şi de acolo striga, sau ca este vorba de un aspect simbolic, figurativ? Cum distingem un aspect literal de cel simbolic? Prin metoda comparativă, deductivă. Dacă anumite texte biblice, clare şi uşor de înţeles, susţin că morţii nu ştiu nimic, şi nu fac nimic, ci dorm în ţărâna pământului, atunci aceste versete nu pot fi înţelese decât literal, căci simbolic nu avem cum să le interpretăm. Aşadar, din cauza acestor texte clare şi uşor de înţeles, acolo unde scrie că morţii vorbesc, nu poate fi vorba de o vorbire literală, ci de una simbolică, figurativă, căci altfel ar contrazice textele care spun că morţii nu ştiu nimic, şi dorm.

Să observam un alt text, unde ni se scrie că şi lucrurile care nu au viaţă pot vorbi, desigur figurativ, ca şi sângele lui Abel:

 "Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte îl face de cunoscut altei nopţi, fără grai, fără cuvinte; totuşi glasul lor este auzit. Răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor până la marginile lumii." Psalmul 19:1-4

Cartea Apocalipsa scrie de un vultur, care vorbeşte cu glas tare, iarăşi o valoare de simbol:

 "M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: "Vai, vai, vai de cei care locuiesc pe pământ, din cauza celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune."" Apocalipsa 8:13

Chiar şi anumite texte unde ni se scrie că anumiţi îngeri vestesc din cer - Apocalipsa 14:6, Apocalipsa 18:1,2 - nu trebuie interpretate în sens literal, ci simbolic, căci altfel am combate alte texte importante, ca Matei 24:36-44, 1Tesaloniceni 5:1-8, Apocalipsa 16:15.

În plus, sufletele sunt descrise ca fiind  "sub altar", o poziţie ciudată, pentru nişte martiri. Gândiţi-vă, dacă ar fi adevărată învăţătura despre sufletul nemuritor, cum v-aţi simţi, dacă aţi muri pentru cineva şi acel cineva în loc să vă onoreze, v-ar băga sub o masă să staţi acolo timp mai îndelungat ?! Aşadar, nici acest text nu sustine ceea ce ar dori unii.
Trebuie să mai scoatem în evidenţă, că Biblia vorbeşte despre doua învieri (vezi capitolul "Despre judecată"):

 "Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au stat pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din cauza mărturiei lui Isus şi din cauza Cuvântul lui Dumnezeu, şi ale celor care nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. (Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.) Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de întâia înviere. Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de de ani." Apocalipsa 20:4-6
Despre prima înviere, se scrie clar ca va fi cu puţin timp înainte de mia de ani, la venirea Domnului Isus:

 "Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani (...) ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani." Apocalipsa 20:4,5

 "Celui care va birui şi celui care va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va păstori cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu de la Tatăl Meu." Apocalipsa 2:26,27

Despre a doua înviere, apar unele probleme de interpretare, în primul rând, datorită faptului că versetul din Apocalipsa 20:5 "Ceilalţi morţi n-au înviat pâna nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere." nu apare în anumite manuscrise vechi, ca de exemplu în Codex Sinaiticus, vezi "SEE THE MANUSCRIPT" de pe www.codexsinaiticus.org

Vezi capitolul "Despre judecată"; a se vedea şi Daniel 7:27; Matei 11:11,12.

Important este să ştim, că aceia care vom birui şi aceia care vom păzi până la sfârşit credinţa dată de Dumnezeu, prin Fiul Său şi prin apostolii Fiului Său, vom fi părtaşii siguri ai primei învieri, peste care moartea a doua nu mai are nici o putere. Toţi aceştia am făcut legământ cu Dumnezeu şi cu Fiul Său prin jertfirea de sine, pentru cauza Sa şi a Fiului Său, în lume: "Apoi a zis tuturor: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze." (Luca 9:23) bibliaromana.ro. Ai făcut legământul acesta, eşti gata să mori, dacă ar fi să mori pentru credinţă?

Şi în cele din urmă, trebuie specificat un aspect foarte important: ca membrii ai trupului lui Christos, vom învia într-un trup ca al Lui, deoarece vom fi ca El:

 "Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este." 1Ioan.3:2

 "Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea." 1Corinteni 15:50

Pentru noi, ca Mireasă a Domnului Isus, totul va fi nou, vom avea un cer nou, un pământ nou şi trupuri noi, în care şi noi vom fi oameni noi (altfel de oameni, ca îngerii).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul VII

Despre judecată

Trăim într-o lume plină de nedreptate şi răutate. Mulţi oameni se plâng că dacă ar exista un Dumnezeu, nu ar permite aşa ceva. Tocmai din acest motiv "al neimplicării lui Dumnezeu în afacerile omenirii", mulţi oameni nu mai cred în Dumnezeu şi încearcă să-şi ghideze viaţa după cum cred ei că ar fi mai bine. Aşadar o prima întrebare pentru analiză ar fi: "De ce întârzie Dumnezeu în judecăţile Sale?"

Dumnezeu a fost numit de credinciosul Avraam "cel care judecă tot pământul" sau conform cu o altă traducere "judecătorul întregului pământ" Geneza 18:25. Pe ce bază a putut să afirme Avraam, acest lucru? Avraam ştia de marele potop din zilele lui Noe, când Dumnezeu şi-a adus judecata asupra întregului pământ - Geneza capitolele 6 şi 7. El are acest drept, deoarece este "Stăpânul" Fapte 4:24 care "La început ... a creat cerurile şi pământul" Geneza 1:1. 

Conform cu dexonline.ro un judecător este:

 "Funcţionar de stat, numit sau ales, care soluţionează pe calea justiţiei procesele prin pronunţarea unei hotărâri."

 "Persoană solicitată să-şi spună părerea într-o chestiune în vederea stabilirii adevărului." 

Aşadar, ca cineva să poată acţiona ca judecător, trebuie să existe un proces în care s-a lezat adevărul şi există o parte vătămată. Una dintre părţile vătămate, este chiar însuşi Dumnezeu, care a fost acuzat de unul dintre heruvimii Săi - folosind ca canal de comunicare un şarpe - că nu spune adevărul în ce priveşte binele oamenilor:

 "Atunci şarpele a zis femeii: Hotărât că nu veţi muri; dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul." Geneza 3:4.5

 "Erai uns ca heruvim ocrotitor, te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scântâietoare. Ai fost desăvârşit în căile tale, din ziua când ai fost creat, până în ziua când s-a găsit nedreptatea în tine." Ezechiel 28:14.15

 "Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satan (nota de subsol: Acuzatorul şi Adversarul), acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreuna cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui." Apocalipsa 12:9

Din consemnările Bibliei aflăm, că în ce priveşte lezarea adevărului, Dumnezeu nu stă pasiv, ci se implică în rezolvarea problemei părţii vătămate, inclusin a Sa:

 "Dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciuma, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să se vadă în tine puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit pe tot pământul." Exodul 9:15,16

 "Şi DOMNUL a zis: "Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei este mare şi păcatul lor este nespus de greu. De aceea Mă voi coborâ acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după strigătul venit până la Mine; şi dacă nu, voi şti." Geneza 18:20,21

 "Şi El a zis lui Avram: "Să ştii bine că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe poporul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urma va ieşi de acolo cu mari bogăţii." Geneza 15:13,14

 "După mult timp, împăratul Egiptului a murit; şi fiii lui Israel gemeau din cauza robiei şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele lor din robie s-au suit pâna la Dumnezeu. Şi Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de legământul Său cu Avraam, Isaac şi Iacov. Şi Dumnezeu a privit spre fiii lui Israel şi Dumnezeu a luat cunoştinţă de ei." Exodul 2:23-25

 "Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei; căci răutatea ei s-a suit până la Mine!" Iona 1:2

 "Şi Dumnezeu nu va răzbuna pe aleşii Săi care strigă zi şi noapte către El, şi pentru care rabdă îndelung?" Vă spun că îi va răzbuna îndată." Luca 18:7,8

De ce "rabdă îndelung" Dumnezeu nedreptatea? Să nu uitam, că Dumnezeu este Creatorul tuturor oamenilor, toţi oamenii, fie buni, fie răi, sunt la origini creaţia Sa, copiii Săi. El, ca un bun părinte, are milă de toţi şi se îngrijeşte de toţi, scopul Lui fiind să-i câştige de partea Sa, prin bunătatea Sa:

 "Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştrii, binecuvântaţi pe cei care vă blastămă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă insultă şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi." Matei 5:44,45

 "Urmaţi, deci, exemplul lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi." Efeseni 5:1

 "Dar apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, s-au repezit în mulţime şi au strigat: "Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni cu aceleaşi patimi ca şi voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul Cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele. El, în generaţiile trecute a lăsat pe toate popoarele să umble pe căile lor, măcar că nu s-a lăsat fără o mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie." Fapte 14:15-17

 "El a făcut fiecare neam de oameni, dintr-un singur sânge, ca să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat timpuri rânduite şi hotare locuirii lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi, bâjbâind, să-L găsească, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi." Fapte 17:26,27

 "Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu ştii tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?" Romani 2:4

 "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." Ioan 3:16

 "Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui faţă de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele noastre făcute în dreptate, ci pentru îndurarea Sa, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt." Tit 3:4,5

Aşadar, aparenta întârziere a judecăţii lui Dumnezeu, vine datorită faptului, că Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii şi doreşte mai întâi îndreptarea situaţiei şi unde mai sunt speranţe, judecăţile Lui sunt întârziate şi oamenii răi nu sunt pedepsiţi din cauza oamenilor buni, care trăiesc printre cei răi şi mijlocesc pentru ei:

 "În a patra generaţie, ei se vor întoarce iar aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu a ajuns încă la culme." Geneza 15:16

 "Avraam s-a apropiat şi a zis: "Vei nimici tu oare şi pe cel drept împreuna cu cel rău? Poate că în mijlocul cetăţii sunt cinzeci de oameni drepţi: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din cauza celor cinzeci care sunt acolo? (...) Şi DOMNUL a zis: "Dacă voi găsi în Sodoma cinzeci de oameni drepţi în cetate, voi ierta tot locul acela, pentru ei." (...) Şi el I-a zis: "Să nu te mânii Doamne, dacă voi mai vorbii numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece." Şi El i-a zis: "N-o voi nimici, pentru cei zece." Geneza 18:23,24,26,32

 "Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea şi este mică. O! de aş putea să fug acolo - este aşa de mică - şi sufletul meu va trăi." Şi El i-a zis: Iată că-ţi îngădui şi lucrul acesta şi nu voi nimici cetatea de care ai vorbit." Geneza 19:20,21

 "Acum, dă omului înapoi soţia; căci el este proroc, se va ruga pentru tine şi vei trăi. Dar, dacă n-o dai înapoi, să ştii că vei muri negreşit, tu şi tot cei al tău." Geneza 20:7

 "Iartă-le acum dacă vrei păcatul! Dacă nu, atunci Te rog şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!" Exodul 32:32

 "După ce DOMNUL a spus aceste cuvinte lui Iov, DOMNUL a zis lui Elifaz din Teman: "Mânia Mea S-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit slujitorul Meu Iov. Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la slujitorul Meu Iov şi aduceţi o ardere-de-tot pentru voi. Slujitorul Meu Iov să se roage pentru voi; şi pe el îl voi accepta şi nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit slujitorul Meu Iov." Atunci Elifaz din Teman, Bildad din Suah şi Ţofar din Naama s-au dus şi au făcut cum le spusese DOMNUL. Şi DOMNUL l-a primit pe Iov. DOMNUL a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, când Iov s-a rugat pentru prietenii săi." Iov 42:8-10

 "Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştrii, binecuvântaţi pe cei care vă blastămă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă insultă şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi." Matei 5:44,45

 "Vă îndemn deci înainte de toate să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt aşezaţi în poziţii înalte, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţă de adevăr." 1Timotei 2:1-4

Cazul niniviţilor din timpul lui Iona arată că Dumnezeu în marea Sa bunătate şi dragoste faţă de oameni, este gata să îşi schimbe sau să amâne hotărârea judecătorească odata luată, dacă oamenii din acel loc se întorc la Dumnezeu cu pocăinţă:

 "Şi Iona a început să pătrundă în cetate, cale de o zi, strigând şi zicând: "Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi răsturnată!" Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat în saci, de la cei mai mari până la cei mai mici. Cuvântul a ajuns la împăratul din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi s-a aşezat în cenuşă. Şi a trimis să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi a mai-marilor lui, spunând: "Oamenii şi vitele, cirezile şi turmele să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apa! Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de violenţă de care le sunt pline mâinile! Cine ştie dacă Dumnezeu nu Se va întoarce şi nu se va căi şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!"

Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut." Iona 3:4-10

Dumnezeu iubeşte oamenii şi din această cauză este îndelung răbdător cu ei, cu toate acestea, când oamenii nu se pocăiesc, El este gata să aplice măsurile lui de disciplinare, pentru ca să-şi răzbune credincioşii Săi şi aceste judecăţi să slujească ca exemple mărturisitoare, pentru viitor:

 "Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsati loc mâniei lui Dumnezeu; căci este scris: "Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti." zice DOMNUL." Romani 12:19

"Şi toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care le dau Scripturile, să avem nădejde." Romani 15:4

 "Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne fie exemple şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor." 1Corinteni 10:11

 "Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetaţile din jurul lor, care se dăduseră ca şi ele cu totul desfrânării şi umblau după trup străin, sunt ca un exemplu, suferind pedeapsa unui foc veşnic." Iuda 7

Acum trăim vremuri de înaintea marilor judecăţi viitoare ale lui Dumnezeu.

Dumnezeu şi-a delegat autoritatea judecătorească Fiului Său, Domnul nostru Isus Christos:

 "Căci Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului," Ioan 5:22

 "Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: "Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ." Matei 28:18

Prin judecăţile ce le va face Fiul Său, Atotputernicul Dumnezeu Iehova îşi va sfinţi numele şi îl va face renumit, ca oamenii să se teamă de El şi să se supună cu pocăinţă dreptei Sale stăpâniri:

 "Voi, deci aşa să vă rugaţi: "Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfintească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ." Matei 6:9,10

 "El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui care a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!" Apocalipsa 14:7

 "Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu. Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu lăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: "Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!" Apocalipsa 15:1-4

Cu privire la judecăţile ce vor avea loc în viitor, Cuvântul lui Dumnezeu arată trei etape: 

1. Judecata de înainte de împărăţia milenară 

 "Domnul este la dreapta Ta şi zdrobeşte pe împăraţi în ziua mâniei Sale. El judecă printre popoare, umple locurile cu trupuri moarte. El va lovi pe căpetenia unei ţări mari (pe Antichrist - nota mea)." Psalmul 110:5,6

 "Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!" Apocalipsa 15:4

În această judecată, Dumnezeu, prin Christos va judeca toată lumea care va trăi înainte de Armaghedon, bătălia Armaghedonului fiind ultimul act al acestei judecăţi. În ultima parte a acestei judecăţi vor participa şi companionii (Mireasa) lui Christos, cei găsiţi credincioşi:

 "Celui care va birui şi celui care va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va păstori cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu de la Tatăl Meu." Apocalipsa 2:26,27

 "Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?" 1Corinteni 6:2

Ca urmare a acestei judecăţi, după glorificarea (răpirea) Miresei lui Christos, o mare mulţime de oameni se vor pocăi şi vor fi supravieţuitorii necazului celui mare şi bătăliei Armaghedonului, fiind supuşii împărăţiei milenare, peste care vor guverna Christos împreună cu Mireasa Sa:

 "Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului." Apocalipsa 7:14

 "Isus le-a răspuns: "Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel." Matei 19:28

 "ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel." Luca 22:30

Există o părere greşită că şi oamenii nepocăiţi vor putea intra în mileniu şi se vor putea pocăi acolo. Acest lucru este imposibil, deoarece este scris:

 "Apoi a urmat un alt înger, al treilea, zicând cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte un semn pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă (este vorba de focul plăgilor apocaliptice, a se vedea Apendice 1 - nota mea), înaintea sfintilor îngeri şi înaintea Mielului." Apocalipsa 14:9,10

 "Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: "Ieşiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei. Pentru că păcatele ei au ajuns pâna la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei." Apocalipsa 18:4,5

2. Judecata din timpul împărăţiei milenare

Pe tot cuprinsul acestei perioade de o mie de ani, Satan va fi legat şi nu va putea însela oamenii de pe pământ. În acest timp, Christos şi Mireasa Sa, vor judeca pe supravieţuitorii marelui necaz şi descendentii lor - care se vor naşte în mileniu şi vor fi ca nisipul mării (Isaia 11:1-9; Apocalipsa 20:8) - cu iubire, înţelepciune şi pricepere, dar greşelile făcute cu bună ştiinţă şi cu premeditare, nu se vor scuza, ci se va aplica pedeapsa cu moartea:

 "Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la varsta de o sută de ani va fi încă tânăr, şi cel ce va muri în vârsta de o suta de ani va fi blestemat ca păcătos.

Vor zidi case şi le vor locui; vor sădii vii şi le vor mânca rodul. Nu vor zidi case, ca altul să locuiasca în ele; nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul; căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor. Nu vor munci degeaba şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânţă binecuvantată de Domnul, şi copiii lor vor fi împreuna cu ei. Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăveasca vorba, îi voi asculta! Lupul şi mielul vor paşte împreuna, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul." Isaia 65:20-25

3. Judecata de după împărăţia milenară

Acest punct îl voi trata în capitolul "Despre moartea a doua", dat fiind că este în conexiune cu subiectul capitolului

Cu privire la punctul 1.

Judecata va începe cu "Casa lui Dumnezeu", Dumnezeu îşi va curăţi Casa Sa, scoţând poporul Său din captivitatea spirituală în care se găseşte:

 "Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?" 1Petru 4:17 bibliaromana.ro

 "Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau înţelepte şi cinci nechibzuite. (...) Fiindcă mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit." Matei 25:1,2,5

 "El a strigat cu glas puternic şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locas al demonilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâcioase. (...) Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei. Pentru că păcatele ei au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei." Apocalipsa 18:2,4,5

După judecarea şi curăţirea poporului lui Dumnezeu, judecata va continua cu pedepsirea marelui sistem religios fals, descris ca "judecata prostituatei celei mari, care şade pe ape multe", "Babilonul cel mare":

 "Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara o vor urâ pe prostituată, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc." Apocalipsa 17:16

Apoi, judecata lui Dumnezeu, prin Christos va continua cu judecarea tuturor oamenilor care vor fi vii, "în ceasul judecăţii" Apocalipsa 14:7, numit şi "ceasul încercării care va veni peste toată lumea, ca să încerce pe cei care locuiesc pe pământ" Apocalipsa 3:10.

În acest "ceas" simbolic vor apare la reflector cei zece "împăraţi" (preşedinţi) de talie mondiala, simbolizaţi prin cele zece "coarne" ale "fiarei"  - Apocalipsa 17:12-17, împreună cu promoterii unui nou cult ("profetul mincinos" Apocalipsa 19:20), nimicind imperiul mondial al religiei tradiţionale, false, şi inaugurând o nouă religie, de stat şi un "cult al statului zeificat", faţă de care vor cere supunerea tuturor oamenilor - Apocalipsa 13:11-18, 2Tesaloniceni 2:1-12, Daniel 7:24,25. 

Avertizare asupra unei erezii!

Există printre creştini o erezie foarte veche, învăţată de gnostici, printre care şi Origene, că în cele din urmă, Dumnezeu va mântui pe toţi oamenii şi probabil, chiar şi pe Satan şi demonii. Aceştia denaturează sensul cuvântului "judecată". Aşadar se naşte întrebarea: Judecata dreaptă a lui Dumnezeu: va fi o ocazie a celor nedrepţi de împăcare cu El (Faptele Apostolilor 17:30-31; Romani 2:11,12)?

"Va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi"- scrie în Biblie (Faptele Apostolilor 24:15). Un creştin adevărat trebuie să creadă şi să mărturisească aceasta. Totuşi nu este permis a răstălmăci cuvântul, ca unii - care învaţă că Dumnezeu nu se va amesteca niciodată în lucrurile omenirii - sau - care învaţă, că Dumnezeu este atât de bun, că până la urmă toţi oamenii vor primi iertare veşnică şi mântuire veşnică - sau - Dumnezeu este atât de milostiv, că la învierea morţilor, celor nedrepţi le oferă o ocazie pentru a se căi şi numai atunci îi va nimici, după ce vor rata şi această ocazie - sau - după ce cei nedrepţi vor fi bine chinuiţi în iad, vor câştiga milă şi mântuire veşnică.

Biblia consemnează cu hotărâre, că în funcţie de faptele lor - cei drepţi vor învia pentru a fi răsplătiţi - aşadar la viaţă veşnică, iar cei nedrepţi vor învia la pedeapsă veşnică - aşadar la moarte veşnică (Matei 16:24-27, Apocalipsa 20:11-15). Mulţi întreabă, dacă cei nedrepţi vor muri oricum, atunci după ce mai învie, nu este mai bine, ca ei să nici nu fie înviaţi? Dumnezeu de aceea învie şi pe cei nedrepţi, judecându-i în faţa tuturor, pentru a risipi orice urmă de îndoială asupra judecăţii drepte, de neschimbat şi pentru timpuri eterne, care s-a făcut de Dumnezeu (Matei 7:1,2,  12:36, 37, 41, 42). 

Deşi în Biblie scrie că judecata lui Dumnezeu, fiind dreaptă va fi favorabilă celor drepţi şi nefavorabilă celor nedrepţi (Ţefania 1:2-18, Isaia 13:9-13, Amos 5:4-20, Maleachi 4:1-4), unii înţeleg prin "judecată" nu cercetarea unui caz şi pronunţarea unei sentinţe, favorabile sau defavorabile celui judecat, ci o şansă, o ocazie a celor nedrepţi de împăcare cu El. Aceasta învăţătură este o erezie periculoasă, creând speranţe false. Nu scrie nicăieri, că la judecata celor nemântuiţi, Dumnezeu va oferi o ocazie de îndreptare pentru păcătoşi, ci va rosti o sentinţă asupra lor. Aceia care nu au avut Legea vor fi declaraţi drepţi sau nedrepţi după legea conştiinţei, aceia care au fost sub Lege vor fi declaraţi drepţi sau nedrepţi după Lege, iar aceia care au fost sub Evanghelia lui Christos vor fi declaraţi drepţi sau nedrepţi după Evanghelie (Romani 2:1-16). Un nou har şi o nouă posibilitate de împăcare cu Dumnezeu nu există, de aceea trebuie să fim atenţi la ceea ce învăţăm şi să ne ferim de faptele care pot duce la o următoarea sentinţă: Este vinovat de (cutare sau cutare faptă)! Nu are drept de moştenire în Împărăţia lui Dumnezeu (1Corinteni 6:9,10; Apocalipsa 22:14,15)!  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul VIII

Despre moartea a doua 

Ce este moartea a doua?

Expresia "moartea a doua" apare de trei ori în Biblie:

 "Cine are urechi să asculte ceea ce Duhul zice bisericilor: "Cel care va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte." Apocalipsa 2:11

 "Şi Moartea şi Locuinţa Morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua." Apocalipsa 20:14

 "Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, urâcioşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul de foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua." Apocalipsa 21:7

Aşadar, "moartea a doua" = "iazul de foc şi cu pucioasă" pentru lista cu păcatele arătate mai sus. "Iazul de foc" în limba greacă este "limnen tou puros". Alte traduceri redau "limnen tou puros" prin "lacul de foc", însă eu voi folosi expresia care apare în Biblia pe care o am.

Mulţi susţin că acest iaz de foc, este un iaz de foc subteran, unde cei răi sunt deja chinuiţi, din clipa morţii lor. Acest lucru este imposibil, deoarece este scris că, cei răi ajung în acest "iaz" doar după judecata care se va face după împărăţia de o mie de ani:

 "Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărtşi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţile acelea, potrivit faptelor lor." (...) Şi dacă cineva n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc." Apocalipsa 20:15

După cum se vede, aici scrie clar că cei răi au fost aruncaţi în acest iaz, după judecată. Ce rost ar avea să scoţi pe cineva din acest iaz de foc, ca apoi să îl arunci din nou acolo? În plus, conform descrierii manuscriselor ebraice şi greceşti, cuvântul "şheol" în ebraică şi cuvântul "hades" în greacă, reprezintă locul morţilor, locuinţa morţilor, unde coboară atât cei buni cât şi cei răi deopotrivă, până la judecată - după cum am demonstrat în capitolul "Despre prima moarte". Când cărţile ebraice ale Vechiului Testament au fost traduse în greacă (Septuaginta), cuvântul ebraic "şheol" a fost tradus prin "hades". Din punct de vedere biblic "şheolul" sau "hadesul", nu este "limnen tou puros", deoarece prin "limnen tou puros" cartea Apocalipsa arata un instrument de nimicire veşnică  a morţii "adamice" (thanatos), a locuinţei morţilor (hades) şi a celor nedrepţi prin propria lor voinţă:

 "Şi Moartea (Thanatos) şi Locuinţa Morţilor (Hades) au fost aruncate în iazul de foc (limnen tou puros). Iazul de foc (limnen tou puros) ESTE moartea a doua." Apocalipsa 20:14 

Dovada unei concluzii biblice: "iazul de foc" = "moartea a doua" şi nu "prima moarte (moartea adamică)".

Oare este "moartea  a doua" un instrument de chinuire veşnică a păcătoşilor într-un foc veşnic?

Dacă "moartea a doua" nu ar fi un instrument de nimicire veşnică, ci un instrument de chinuire veşnică, ar fi cu totul ciudat ca sisteme ca "Moartea" şi "Locuinţa Morţilor" să fie aruncate acolo, deoarece ele nu pot fi chinuite. În plus nu ar fi drept ca pentru păcatele comise într-o viaţă trecătoare de până la 70-80 şi ceva de ani să fi chinuit veşnic, în cele mai grele chinuri. Cred că nu degeaba li s-a dat porecla de "righteous sadists", adică "sadiştii drepţi", celor care cred că Dumnezeu ar fi în stare să îi chinuie etern pe păcătoşi, într-un lac de foc... Oricum, judecata păcatelor celor nemântuiţi şi experienţa morţii a doua nu va fi ceva plăcut, pentru nimeni. Ce bine ar fi însă ca nici un om să nu ajungă ca după învierea la judecată, să meargă în moartea a doua. De aceea, Dumnezeu aşteaptă ca toţi oamenii să vină la El, cu pocăinţă, prin Fiul Său, Isus Christos, ca să primească milă şi salvare! Dumnezeu este iubire şi El ne iubeşte pe toti! El nu-şi găseşte plăcere în moartea păcătoşilor, nici în chinuirea lor. Dar pentru cei ce nu asculta de El, este un foc care MISTUIE! 

 "... plata păcatului este moartea" Romani 6:23

 "Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa deplină a adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare sigură şi înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe potrivnici." Evrei 10:26,27 

 "Fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor" Evrei 12:29

 "Dar din cer s-a coborât un foc şi i-a mistuit." Apocalipsa 20:9 

Moartea înseamnă încetarea vieţii şi nicidecum continuarea ei (Eclesiastul 9:5-10; Psalmul 115:17; 146:3,4; Isaia 8:19; 38:18,19; Ioan 11:11-14). Fiind o reprezentare figurativă foarte expresivă a ceea ce se va întâmpla în viitor, "iazul de foc" sau dupa alte traduceri "lacul de foc" reprezintă moartea a doua, adică nimicirea desăvârşită şi eternă a celor care vor muri de această moarte (Apocalipsa 20:14). După o consultare serioasă a Bibliei, oricine poate înţelege că Dumnezeu nu este nici pe departe o fiinţă care iartă fără discernământ, dar nici crud, ca să chinuie etern şi literalmente păcătoşii în foc. Citiţi, comparaţi şi meditaţi (Exodul 23:1,2; Matei 7:13,14, 2Petru 3:16). Aşadar, chinul veşnic al păcătoşilor nemântuiţi este o altă minciună grozavă a lui Satan. Atenţie mare "domni" sau "fraţi" pocăiţi de orice coloratură care credeţi aşa ceva - Iov 42:7!  Mulţi oameni răi cred în această învăţătură teribilă şi insultătoare la adresa lui Dumnezeu, şi totuşi, nu se îndreaptă, iar mulţi indivizi din religiile care propagă această învăţătură sunt răi şi populează închisorile, tribunlele şi bordelurile. De ce nu are această minciună efect asupra lor? Poate că unii dintre cei răi, ar prefera mai degrabă să suporte o viaţă eternă în chin, decât o moarte veşnică. Dar nefiind chinuirea veşnică a celor răi parte a planului lui Dumnezeu, ci fiind mai degrabă o minciună strigătoare la cer, nu poate aduce binecuvântare - dovadă sunt faptele brutale ale creştinilor nominali de după secolul întâi şi până în zilele noastre, dar şi a păgânilor, de la care au preluat această învăţătură, toate aceste grozăvii fiind consemnate în istorie. Fapte de o cruzime de neimaginat s-au făcut sub sintagma unei gândiri, care poate fi redată astfel: "Dacă Dumnezeu chinuie, atunci şi eu, ca slujitor al Lui, pot face la fel!"

Dacă Dumnezeu ar chinui etern pe cei răi, atunci şi lor ar trebui să le asigure viaţa veşnică. Dar Lui nu îi stă în caracter chinuirea eternă a nimănui (Ieremia 19:5; 32:35), Cuvântul lui Dumnezeu afirmă cu tărie că cei nedrepţi nu vor avea parte de viaţă veşnică, nici în condiţiile din paradis şi nici în condiţiile din aşazisul iad, ci doar de o distrugere completă (Ioan 3:36). 

Din punct de vedere biblic, există două morţi: prima moarte şi a doua moarte.

Prima moarte sau moartea adamică este consecinţa moştenirii genetice care s-a perpetuat de la primii noştri părinţi şi care conform cu Romani 5:12, 17 - domnind ca un rege - a trecut asupra tuturor oamenilor, nefăcând nici o singură excepţie măcar. Starea celor morţi în întâia moarte, este o stare de totală inconştienţă, ca un somn adânc fără de vise (Eclesiastul 9: 5,10; Psalmul 115:17; 146:3,4; Isaia 8:19; 38:18,19; Ioan 11:11-14). Din această primă moarte vor învia toţi cei morţi, cei care au făcut parte din epopeea creştină şi s-au auto-judecat în această viaţă, trăind după voia lui Dumnezeu, vor învia într-o primă etapă, pentru a fi alături de Christos în împărăţia de o mie de ani ca regi, preoţi şi judecători (Apocalipsa 20:4-6), iar ceilalţi vor învia la învierea generală, pentru a se prezenta la judecata finală (Apocalipsa 20:12-15). După învierea generală, prima moarte va înceta să mai existe ca stare, deoarece va fi distrusă în a doua moarte, care o va nimici pentru totdeauna.

A doua moarte, reprezentată figurativ prin iazul de foc, reprezintă distrugerea completă a celor nedrepţi, ca o consecinţă a neascultării conştiinţei care a fost dată de Dumnezeu oamenilor, pentru a deosebi binele de rău şi adevărul de neadevăr. Toţi aceia care şi-au călcat în picioare conştiinţa şi l-au nesocotit astfel pe Dumnezeu, fiind: asemănători în comportament câinilor, fiind vrăjitori, desfrânaţi, ucigaşi, închinători la idoli şi practicanţi, iubitori ai minciunii vor fi distruşi pentru totdeauna (1Corinteni 6:9,10; Apocalipsa 22:15). Nu vor fi chinuiţi etern literalmente, fiindcă asta ar însemna ca Dumnezeu să-şi încalce principiul şi cuvântul dat, prin care spune: "plata păcatului este moartea" (Romani 6:23), iar moartea în viziunea biblică este întotdeauna duşmanul, opusul vieţii, şi niciodată continuarea ei (1Corinteni 15:26).

Dacă după interpretarea unora a Bibliei exista un iaz de foc literal în care toţi cei nedrepţi vor suferi etern în chinuri şi noi nu o credem, atunci cu siguranţă ni se va cere socoteală, dar dacă nu există în Biblie o astfel de învăţătură, ci doar expresii figurative, care semnifică cu totul altceva, sau texte care au fost ataşate copiilor manuscriselor timpurii ale Bibliei, pentru a susţine nemurirea sufletului şi chinuirea păcătoşilor după moarte, atunci toţi aceia care au abuzat de acestă învăţătură vor da socoteală Marelui Judecător din cer (Apocalipsa 22:18,19).

Comentariul aşaziselor texte care susţin chinul veşnic al păcătoşilor în foc:

 "Şi vor iesi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi un dezgust pentru orice făptură." Isaia 66:24

Interesant este, că în acest text nu apare cuvântul "niciodată" în sens de "etern", deşi unii ar dori mult ca el să apară. Aşadar plasarea lui închipuită ar reda următorul înţeles: ""Şi vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri niciodată şi focul lor nu se va stinge niciodată; şi vor fi un dezgust pentru orice făptură." Isaia 66:24

Acum, dacă în acest text, nu apare cuvântul în cauză, oare ne dă voie contextul biblic să îl punem la interpretarea textului? Răspunsul este un "Nu!" categoric, din următoarele motive:

1. După cum vedem mai jos, nu ne lasă versetele din Evrei 10:26,27 şi Evrei 12:29:

 "Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa deplină a adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare sigură şi înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care VA MISTUI PE POTRIVNICI." Evrei 10:26,27 

 "Fiindcă Dumnezeul nostru este un FOC MISTUITOR" Evrei 12:29

2. Datarea acestei profeţii în scenariul viitorului coincide contextual cu profeţia din Zaharia 14:16 şi în mod logic cu profeţia din Ezechiel 39:13-16. Ezechiel 39:13-16 nu poate fi plasat după mileniu, căci acel foc va mistui pe păcătoşii ce se vor răscula atunci, compară cu Apocalipsa 20:9 "Dar din cer s-a coborât un foc şi i-a mistuit." Aşadar, plasarea cuvântului "niciodată" în context ar combate profeţia care descrie că morţii vor fi strânşi şi îngopaţi:

 "Toţi cei care vor mai rămâne din toate popoarele venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, DOMNUL oştirilor, şi să ţină sărbătoarea corturilor." Zaharia 14:16

 "Tot poporul ţării îi va îngropa şi i se va duce vestea, în ziua când voi fi slăvit" zice Stăpânul DOMNUL. Apoi vor alege nişte oameni care vor cutreiera neâncetat ţara şi care vor îngropa trupurile rămase pe faţa pământului, ca să cureţe ţara; la sfârşitul celor şapte luni vor face o cercetare. Cei care vor străbate ţara, o vor cutreiera şi, când unul din ei va vedea oasele unui om, va pune un semn lângă el, până ce groparii îl vor înmormânta în "Valea mulţimii lui Gog." Tot acolo va mai fi şi o cetate numita Hamona. Aşa vor curăţii ţara." Ezechiel 39:13-16

3. Expresia "căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge" lasă să se înţeleagă mai degrabă ce se vede din contextul mai larg al judecăţilor lui Dumnezeu, că dintre aceste trupuri o parte vor fi roase de viermi şi o altă parte vor arde, pâna vor avea ce, apoi ce va rămânea din ele (oasele) vor fi îngopate sau vor ajunge cenuşă. Desigur, în acest răstimp scurt, credincioşii care vor supravieţui Armaghedonului vor vedea toate acestea consumându-se:

 "Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei mândrii şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde", zice DOMNUL oştirilor, "şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele dreptăţii şi vindecarea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu" zice DOMNUL oştirilor." Maleachi 4:1-3 

4. Corectitudinea interpretării de la punctele 2 şi 3 este în armonie cu alte citate biblice, care vorbesc de distrugeri asemănătoare:

 "Pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, ca să Mă provoace la mânie prin toate lucrările mâinilor lor, de aceea mânia Mea s-a aprins împotriva locului acestuia şi nu se va stinge." 2Regi 22:17

 "Pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, ca să Mă provoace la mânie prin toate lucrările mâinilor lor, de aceea mânia Mea s-a aprins împotriva locului acestuia şi nu se va stinge." 2Cronici 34:25

 "Torenţii Edomului se vor preface în smoală şi pulberea lui în pucioasă; da, ţara lui va deveni ca smoala care arde. Nu se va stinge nici zi, nici noapte (până nu va arde tot - nota mea) şi fumul lui se va înălţa în veci de veci. Din generaţie în generaţie va fi un deşert şi nimeni nu va trece prin el în veci de veci. Ci pelicanul şi ariciul îl vor stăpâni, bufniţa şi corbul îl vor locui. Se va întinde peste el funia pustiirii şi firul cu plumb al singurătăţii." Isaia 34:9-11

 "Şi vor iesi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi un dezgust pentru orice făptură." Isaia 66:24

 "Faceţi-vă circumcizie pentru DOMNUL, faceţi-vă circumcizie inimilor, bărbaţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să ardă, fără să se poată stinge, din cauza răutăţii faptelor voastre!" Ieremia 4:4

 "De aceea aşa vorbeşte Stăpânul DOMNUL: "Iată mânia şi furia Mea se vor vărsa peste locul acesta, peste oameni şi peste animale, peste copacii de pe câmp şi peste roadele pamântului; şi va arde şi nu se va stinge." Ieremia 7:20

 "Dar dacă nu veţi asculta să sfinţiţi ziua sabatului, să nu purtaţi nici o povară şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului, în ziua sabatului, atunci voi aprinde un foc la porţile cetăţii, care va arde palatele Ierusalimului şi nu se va stinge." Ieremia 17:27

 "Spune pădurii de la miazăzi: "Ascultă cuvântul DOMNULUI! Aşa vorbeşte Stăpânul DOMNUL: "Iată voi aprinde în tine un foc, care va mistui orice copac verde şi orice copac uscat: nimeni nu va putea stinge flacăra aprinsă şi totul va fi ars de ea, de la miazăzi până la miazănoapte. Şi orice făptură va vedea că Eu, DOMNUL, l-am aprins, şi nu se va stinge nicidecum!" Ezechiel 20:47,48

"dacă a condamnat la distrugere şi a prefăcut în cenuşa cetăţile Sodoma şi Gomora, facând din ele un exemplu pentru cei care vor trăi în neleguire." 2Petru 2:6

 "Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile din jurul lor, care se dăduseră ca şi ele cu totul destrăbălării şi umblau după trup străin, sunt ca un exemplu, suferind pedeapsa unui foc veşnic." Iuda 1:7

După cum vedem în 2Petru 2:6 şi Iuda 1:7, cetăţile Sodoma şi Gomora au fost prefăcute în cenuşă, printr-un "foc veşnic". Expresia "suferind pedeapsa unui foc veşnic" pare foarte ciudată, din moment ce aceste cetăţi nu mai ard, ci au fost distruse cu totul de acel foc. Oare nu ştia scriitorul epistolei, că aceste cetăţi nu mai ard? Sau această expresie este un "ebraism", adică un fel de a spune ceva 

cu subânţeles, cu tâlc? Aşadar, de ce este numit acel foc care a distrus cetăţile păcătoase Sodoma şi Gomora şi cele din jurul lor, un foc veşnic, dacă nu mai arde? Poate avea expresia "foc veşnic" un alt sens decât cel care arde în continu? Da, poate avea. Iată câteva exemple paralele, în care cuvântul "veşnic" nu descrie o acţiune continua, ci evenimente în care acţiunea s-a sfârşit, sau se va sfârşi, dar efectul are consecinţă veşnică:

 "De aceea, să lăsăm cuvintele începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele ce aparţin oamenilor maturi, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre spălări, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică." Evrei 6:1,2 

În versetul citat, apostolul Pavel foloseşte expresia "judecata veşnică". Oare înseamnă aceasta că apostolul credea că Dumnezeu îi va tot judeca veşnic pe pacătoşi? Nu, deoarece tot el scrie că după o aşteptare sigură şi înfricoşată a judecăţii văpaia unui foc VA MISTUI PE POTRIVNICI - Evrei 10:26,27. Aşadar ce rost ar avea ca Dumnezeu să îi tot judece pe păcătoşii de potrivinici, dacă ei au fost deja mistuiţi de văpaia focului? Judecata este veşnică prin sentinţa ei, prin rezultatul ei care va fi de neschimbat pentru eternitate! Iată că expresia "judecata veşnica", poate însemna şi altceva decât o acţiune continuă.

 "şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a dobândit o răscumpărare veşnică." Evrei 9:12

După cum vedem, avem de a face din nou cu o frază în care cuvântul veşnic este asociat cu un cuvânt ce descrie acţiune şi totuşi acţiunea nu se desfăşoară veşnic, ci a fost o acţiune singulară, care s-a împlinit în trecut, dar care are efect veşnic.

 "Şi fiind făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei care îl ascultă Urzitorul mântuirii veşnice." Evrei 5:9

Asistăm din nou la o frază în care cuvântul veşnic nu descrie o acţiune continua ci una finită, dar cu efect veşnic.

 "dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta niciodata iertare, ci este vinovat de un păcat veşnic." Marc 3:29

Păcatul arătat mai sus este veşnic nu deoarece este rostit zi de zi în eternitate, de către păcătos, ci prin caracterul lui uracios, de neiertat.

 "Ei vor avea ca pedeapsa o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui." 2Tesaloniceni 1:9

Versetul de mai sus nu trebuie înţeles că păcătoşii care nu cunosc pe Dumnezeu şi nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus, se vor pierde zi de zi, în eternitate, ca o acţiune continua, ci ca ei vor fi pierduţi definitiv, la o singură acţiune finită, în care efectul acţiunii va fi de neschimbat, veşnic. 

 "Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi în viaţa veşnică." Matei 25:46

În concordanţă cu versetele de mai sus ce au fost comentate, la fel şi aici, cuvântul veşnic este interpretabil, poate însemna mai degrabă efectul veşnic, decât o acţiune de pedepsire veşnică, aşadar nu este necesar, ca o pedeapsă veşnică să însemne acţiuni de pedepsire zilnice, care vor dura în eternitate, ci, pedeapsa veşnică poate fi o acţiune finită, având o durată scurtă însă cu efect etern, după cum este arătat în Isaia 34:9-11 şi Iuda 1:7.

În predicile Sale ce priveau avertizarea păcătoşilor cu privire la destinul lor final, Domnul Isus a folosit un cuvânt interesant şi anume "gheena". Etimologic, acest cuvânt înseamnă "valea Hinnom", "ge" însemnând "vale", iar "Hinnom" fiind un nume de bărbat. Această vale a lui Hinnom era situată în apropierea Ierusalimului, unde idolatrii îşi sacrificau copiii în foc la idolii lor. Mai târziu această vale a fost profanată, făcându-se acolo un loc de incinerare a gunoaielor şi a animalelor moarte. Aşadar, această vale era o vale a distrugerii, a nimicirii, care se făcea printr-un foc întreţinut cu sulf, care mistuia tot. Fiul lui Dumnezeu a folosit această vale, ca o sinomimă în legătură cu soarta ce îi aşteaptă pe păcătoşii care nu se pocăiesc de faptele lor rele:

 "Dar eu vă spun că orişcine se mânie pe fratele său va fi supus judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: "prostule!", va fi supus pedepsei sinedriului; iar oricine îi va zice: "nebunule!", va fi supus pedepsei focului gheenei." (...) Iar dacă ochiul tău cel drept este o cursă pentru tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreapta te face să te împiedici, tai-o şi arunc-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă." Matei 5:22, 29-30

 "Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Acela care poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă." Matei 10:28

Un alt text similar este în Luca 12:4,5 "Vă spun vouă prietenii Mei: Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care, dupa ce a ucis, are putere să arunce în gheenă, da, vă spun, de El să vă temeţi!"

 "Şi dacă ochiul tău te face să te poticneşti, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fi aruncat în gheena focului." Matei 18:9

 "Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici, pentru că voi înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit şi când a devenit aşa, faceţi din el un fiu al gheenei, de doua ori mai rău decât sunteţi voi însivă." (...) "Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de judecata gheenei?" Matei 23:15,33

 "Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, tai-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâini şi să mergi în gheena, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge." Marcu 9:43,44

Am verificat acest text atât pe biblos.com cât şi pe codexsinaiticus.org şi în amble texte nu apare textul de la versetul 44.

Expresia grecească "to pur to asbeston" "în focul care nu se stinge" sau "în foc de nestins" nu indică durata, ci puterea focului, împreuna cu efectul lui aşa cum am arătat în textele din Isaia 34:9-11 şi Iuda 1:7. Un foc de nestins, care nu poate fi stins, poate dura chiar şi câteva minute. Este de nestins din cauza intensităţii văpăii cu care arde, nu din cauza timpului în care arde.

 "Dacă piciorul tău te face să cazi, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare şi să fi aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. Şi dacă ochiul tău te face să cazi, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge." Marcu 9:45-48

Am verificat acest text atât pe biblos cât şi pe codexsinaiticus şi în amble texte nu apare textul de la versetul 46, acest text apare doar la versetul 48. Cum interpretăm acest text: "decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge"?

Dacă ar fi să interpretăm cum ar dori unii, care cred ca iazul acela ("iadul" cum le spun ei) arde şi acum, atunci ar trebui să admitem că conform cu terminologia ebraică gheena = ge Hinnom = valea lui Hinnom, acel iaz de foc descris la Apocalipsa ar trebui sa fie în "valea lui Hinnom", lângă Ierusalim... Dar nu este acolo... Sau poate va fi creat acolo după mia de ani? Daca da, înseamnă că toţi păcătoşii care au trăit vreodată vor fi aruncaţi acolo pentru a fi chinuiţi veşnic; însă se pune întrebarea: cum vor încăpea toţi păcătoşii într-o singură vale relativ mică, de lângă Ierusalim? Ce vor face locuitorii Ierusalimului auzind zi şi noapte vacarmul plânsetelor şi strigătelor de groază (ca să nu mai vorbim de blesteme şi înjurături!)? Ce vecinătate paradiziacă vor avea! Mai degrabă să îţi pui căşti antifon pe urechi şi să fugi cât mai departe. În plus, dacă iazul de foc va exista deja la revenirea Domnului Isus, va mai trebui să admitem următoarele: că în valea lui Hinnom, deşi va fi foc, va fi întuneric, şi, că mulţi oameni vor fi legaţi de mâini şi de picioare, precum şi că mulţi vor fi tăiaţi în două: 

 "Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţia cerurilor; iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor." Matei 8:11,12

 "Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor." Matei 22:13

 "îl va tăia în două şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor." Matei 24:51

Să mai aplice Dumnezeu metode medievale de execuţie a păcătoşilor? Bieţii îngeri, vor avea ce tăia în două, căci foarte mulţi făţarnici se vor găsi! Este ilogic să aplicăm aceste texte în mod literal, căci dacă aplicăm unul literal, atunci toate trebuie la fel. Atunci care este sensul acestei fraze? Domnul nostru Isus a folosit crematoriul gunoaielor din valea lui Hinnom de lângă Ierusalim, ca o exemplificare, nimic mai mult. Acolo, după cum se spune, totul era mistuit de un foc care era întreţinut zilnic şi ce scăpa de foc, căzând în crăpăturile şi în locuri unde nu ardea focul, era ros de viermi. Oamenii nepocăiţi vor fi distrusi ca gunoaiele şi hoiturile nefolositoare. Desigur ca cei nepocăiţi vor plânge şi vor scrâşni din dinţi, însă doar până vor putea, căci vor fi mistuiti de flăcări. Acesta este mesajul dincolo de cuvintele şi imaginaţia bogată a multora, care vor să lungească agonia nemântuiţilor, până în eternitate. Ce de iubire nemărginită a vrăjmaşilor au! Bravo! Şi aplauze, cu bis prelungit, pentru aceşti demni iubitori de vrăjmaşi.

Să ne mirăm de exemplificările Domnului nostru Isus, când şi limba a fost comparată cu un foc?

 "Limba este şi ea un foc, o lume de nedreptăţi. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aruncă în foc cursul vieţii, fiind aprinsă de focul gheenei." Iacov 3:6

 "Şi dacă mâna ta sau piciorul tău te face să te poticneşti, tai-o şi leapăd-o de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă schiop sau ciung, decât să ai două mâini sau doua picioare şi să fii aruncat în focul veşnic." Matei 18:8

Cuvântul "veşnic" însemnă aici acelaşi lucru ca şi în exemplele tratate mai sus. Este veşnic prin munca mistuitoare pe care a făcut-o şi care ţine pe vecie. Acest lucru este bine arătat într-o alta exemplificare:

 "Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge." Matei 3:12

Oare de ce nu scrie aşa, pentru satisfacţia multora: "dar pleava o va tot chinui într-un foc care nu se stinge"? Vorba Domnului Isus: "Ori este ochiul tău rău, fiindca eu sunt bun?" Matei 20:15

 "Apoi a urmat un alt înger, al treilea, zicând cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte un semn pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei care se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei." Apocalipsa 14:9-11

Textul de mai sus, în optica multora ar fi o altă dovadă, că cei răi vor fi chinuiţi veşnic, căci textul spune că: "Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor." Să vedem însă o paralelă asemănătoare în Noul Testament şi o paralelă asemănătoare în Vechiul Testament: 

 "După aceste lucruri am auzit în cer ca un glas puternic de mulţime multă, zicând: "Aleluia! Mântuirea, slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru! pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte: pentru că a judecat pe prostituata cea mare, care a stricat pământul cu desfrâul ei şi a răzbunat sângele robilor săi, din mâna ei." Şi au zis a doua oară: "Aleluia! ... Şi fumul ei se ridică în vecii vecilor!" Apocalipsa 19:1-3

 Să reţinem, că această "prostituată", numită şi "cetatea cea mare" şi "Babilonul cel mare" a fost devorată şi arsă în foc, de către cei zece împăraţi ai pământului:

 "Apoi mi-a zis: "Apele pe care le-ai văzut, pe care stă prostituata sunt popoare, mulţimi, neamuri şi limbi. Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urâ pe prostituată, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc." Apocalipsa 17:15,16

Aşadar, ce ar putea indica fumul ce se ridică veşnic, de la arderea prostituatei, dacă nu hotărârea definitivă şi irevocabilă a soartei ei: nimicirea ce o aşteaptă?

 "Torenţii Edomului se vor preface în smoală şi pulberea lui în pucioasă; da, ţara lui va deveni ca smoala care arde. Nu se va stinge nici zi, nici noapte (până nu va arde tot - nota mea) şi fumul lui se va înălţa în veci de veci." Isaia 34:9,10. 

Textul citat din Isaia 34 spune că Edomul antic a fost pustiit, pustiirea fiind asemănată cu un foc, ca smoala care arde. Iar fumul acestei distrugeri cu un fum care se ridică veşnic, indicând că verdictul divin a fost şi este de neschimbat, pentru eternitate. Aşa este şi în textul apocaliptic. Fumul care se ridică veşnic, indică verdictul de neschimbat al soartei păcătoşilor care - atenţie mare! - se vor închina fiarei şi icoanei ei. Care va fi această soartă? Un chin, care va dura zi şi noapte, până la distrugerea lor. Să comparăm câteva texte care vor arăta clar prietenilor noştrii "drepţi" că acest chin nu se referă la chinul din iazul de foc - care, oricum, cu siguranţă că nu va ţine veşnic, ci durerea va fi doar până la mistuirea lor:

 "Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vre-un copac, ci numai pe oamenii care nu aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat să nu-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum este chinul scorpiei când înţeapă pe un om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi moartea va fugi de ei." Apocalipsa 9:4-6

 "Şi am auzit un glas puternic, care venea din templu şi care zicea celor şapte îngeri: "Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu! Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui peste pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a venit peste oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei." Apocalipsa 16:1,2

 "Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi i s-a dat să dogoreasca pe oameni cu foc. Şi oamenii au fost dogorâţi de o arşiţă mare; şi au hulit Numele lui Dumnezeu care are stăpânire peste aceste nenorociri şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia ei s-a întunecat. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din cauza durerilor lor şi din cauza rănilor lor, şi nu s-au pocăit de faptele lor." Apocalipsa 16:8-11

Chiar dacă Dumnezeu nu va chinui etern pe păcătoşi, oare nu este sadic Dumnezeu, chiar şi aşa că va chinui pe oameni o perioadă relativ scurtă de timp? De ce acest chin deosebit pe păcătoşii de atunci? Nu, Dumnezeu nu este un Dumnezeu sadic, ci un Dumnezeu drept. El dă tuturor după faptele lor. Oamenii înrăiţi de atunci, vor fi chinuiţi pentru că au persecutat şi omorât pe copiii credicnioşi ai lui Dumnezeu:

 "Şi am auzit pe îngerul apelor, zicând: "Drept eşti Tu, care eşti şi care erai, Cel sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta! Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge; şi sunt vrednici." Apocalipsa 16:6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul IX  

Texte interpretate greşit

1. "şi va arde până în cea mai adâncă Locuinţă a Morţilor (nota marginală: Şheolului)"

Iată şi versetul complet:

 "Căci focul mâniei Mele s-a aprins şi va arde până în cea mai adâncă Locuinţă a Morţilor, va nimici pământul (aici "eretz" indică "ţara" lui Israel) şi roadele lui, va arde temeliile munţilor." Deuteronom 32:22

Este un text prin care se doreşte a se susţine „schingiuirea” veşnică a păcătoşilor, să arate că există chin veşnic al păcătoşilor şi că păcătoşii care au murit nemântuiţi se chinuie deja în acest foc. Să observăm însă, că contextul vorbeşte de Israel, de urgiile care vor veni peste el, atunci când va deveni necredincios. Oare cum au înţeles evreii credincioşi din antichitate această avertizare şi oare cum au descris ei împlinirea ei?

 "Cei care pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei care pier de foame, care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor câmpului! Mâinile femeilor pline de milă şi-au fiert copiii, care le erau hrană, în ruina fiicei poporului meu. DOMNUL Şi-a împlinit furia, Şi-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care-i mistuie temeliile." Plângerile 4:9-11

 "N-am ascultat glasul DOMNULUI, Dumnezeului nostru, ca să umblăm în legile Lui, pe care ni le pusese înainte prin slujitorii Săi prorocii; ci tot Israelul a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel, ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea blestemul s-a vărsat peste noi şi jurământul care este scris în legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva Lui. El a împlinit astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva judecătorilor noştrii care ne-au judecat, aducând peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului. După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; şi noi n-am implorat pe DOMNUL Dumnezeul nostru, ca să ne întoarcem de la nelegiuirile noastre şi să înţelegem adevărul Tău." Daniel 9:10-13

Nu putem răstălmăcii acest text în sprijinul dogmei care învaţă că oamenii răi sunt deja chinuiţi în focul din Şheol, deoarece Şheolul este descris ca un loc al tăcerii depline, al inconştienţei depline, unde cei buni sunt cu cei răi deopotrivă. Vorbind despre moarte, marele învăţat al lumii antice, împăratul Solomon, fiind încă credincios în acel timp, scria inspirat de Duhul Sfânt:

 "Tuturor li se întâmplă toate deopotrivă: aceeaşi soartă are cel drept şi cel rău ..." Eclesiastul 9:2

El se referă aici strict la moarte. Desigur că după ce toţi oamenii morţi vor fi înviaţi, şi judecaţi fiecare în parte, după faptele lor, va fi o diferenţă clară, între cei drepţi şi cei răi, după cum va fi şi o răsplată pe măsura faptelor lor:

 "Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, împreună cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău." Eclesiastul 12:14

2. "şi va fi chinuit în foc şi pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului"

Notă: Toate citatele provin din Biblia Sau Sfânta Scriptură A Vechiului Şi A Noului Testament - Cu Trimiteri (Ediţie anonimă)

 "Apoi a urmat un alt înger, al treilea, zicând cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte un semn pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfintilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei care se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei." Apocalipsa 14:9-11

Iată un text pe care l-am analizat doar în parte în capitolul VIII, unde am tratat expresia "Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor." Am arătat că după cum fumul din Edom - care a fost pârjolit cu foc, se suie în veci de veci, tot aşa este şi cu fumul din acest text, fraza având valoare de simbol, care arată că hotarârea lui Dumnezeu cu privire la cei care se vor închina fiarei, este pentru eternitate, de neschimbat. 

Dar ce înseamnă fraza "şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfintilor îngeri şi înaintea Mielului"? Deoarece în Vechiul Testament Dumnezeu a spus că nu îşi găseşte plăcere în moartea păcătoşilor, darămite în chinuirea lor veşnică!

 "Căci Eu nu doresc moartea celuice moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu şi veţi trăi." Ezechiel 18:32

Gândinţi-vă cum ar fi dacă ar trebui să asistaţi zi de zi, în eternitate la chinuirea unui om în flăcări? Dar la chinuirea a miliarde de oameni? Şi aici îi întreb pe pocăiţii de orice coloratură. Oare sfintii îngeri şi Fiul lui Dumnezeu cum s-ar simţi? Iată de ce chiar însăşi firea umană ne spune că acest text nu prevesteşte aşa ceva. Dacă nu dormim atunci când citim acest text, ni se spune că acest chin este asupra acelora care se închină fiarei şi primesc semnul ei: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte un semn pe frunte sau pe mână". Aşadar chinul acesta vine asupra celor vii, care fac anumite acţiuni contra lui Dumnezeu, şi nu asupra celor morţi. 

Să ne gândim, la potopul din timpul lui Noe. Apele au curs multe zile:

 "Ploaia a căzut pe pamânt patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi." Geneza 7:12

Oare oamenii de atunci, care şi-au bătut joc de Noe şi de cuvintele de avertizare ale lui Dumnezeu, spuse prin gura lui Noe, au murit liniştişi, fără dureri şi în câteva clipe? Nu, cu siguranţă că s-au chinuit, alergând cu greu la dealuri şi la munţi şi aşteptând cu groază, poate chiar şi mai multe zile până ce apele au tot crescut şi au ajuns până la ei. Acele zile au fost zile de chin, în care oamenii aceia răi au fost chinuiţi de ploaia şi vântul de atunci, de apele care au nimicit pământul.

Şi acum să ne gândim, cum va fi distrus pământul de acum (nu globul pământesc însuşi, ci doar suprafaţa terestră):

 "Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apa şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi." 2Petru 3:5-7

Oare acest foc din ziua de judecată şi de pieire este identic cu cel de care scrie la Apocalipsa 14:9-11? Cu siguranţă. Poate unii vor obiecta ca este vorba de focul din iazul de foc, deoarece este vorba de foc şi de pucioasă ca şi acolo. Dar să ne întrebăm de unde vine acest foc din ziua de judecată? Oare numai în iazul de foc poate fi foc şi pucioasă? Să observăm ce a spus Domnul nostru Isus:

 "Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului." Luca 17:28-30

Aşadar, vedem că acest foc care va chinui pe cei netrebnici, va fi un foc care va cădea din cer. Acest foc ceresc va fi însoţit de pucioasă, care va cădea pe pământ, aprinzând pădurile şi vegetaţia, oraşele şi satele, cătunele şi orice unde va cădea. Toate aceste vor produce o căldură şi o arşiţă insuportabilă, care va deteriora cipurile, care conţin semnul fiarei, provocând o rană mare şi dureroasă în corp, în plus fumul şi pucioasa va intoxica aerul şi apele şi va produce turbarea multor insecte, care îi vor chinui numai pe oamenii care au semnul fiarei. Cu siguranţă că acest foc şi pucioasa care va cădea pe pământ, va arde un anume timp şi nu veşnic, deci chinul oamenilor răi, nu va dura veşnic, ci un anume număr de zile şi nopţi, după cum scrie în textul dezbătut.

Iată texte care sprijină acest punct de vedere şi îl face un argument ca de beton:

 "Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă." Apocalipsa 8:7

 "Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vre-un copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni." Apocalipsa 9:4,5

 "Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platose ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor iesea foc, fum şi pucioasă. A treia parte dintre oameni au fost ucisi de aceste trei urgii, de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşea din gurile lor." Apocalipsa 9:17,18 

Acest text comentat: Apocalipsa 14:9-11, nu sprijineşte nicidecum dogma acelora, care cred că cei răi o să fie chinuiţi pe veci.

3. „va fi bătut cu multe lovituri”

 „Robul acela care a ştiut voia stăpânului său şi nu s-a pregătit deloc şi n-a făcut voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n-a ştiut-o şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine.” Luca 12:47,48

Chiar şi printre aceia care cred că cei nedrepţi vor fi anihilaţi, există o părere, că înainte de anihilare, cei nedrepţi vor fi chinuiţi o perioadă, în funcţie de câte nedreptăţi au făcut şi gravitatea lor. Ei se folosesc de acest pasaj pentru aşi justifica opinia. Însă dacă e să luăm acest pasaj, ca o expunere fidelă a lucrurilor viitoare şi nu ca o pildă cu o anume însemnătate, atunci ar trebui să admitem că aceştia vor fi efectiv bătuţi şi apoi tăiaţi în două (versetul 46). Însă, atunci ar trebui ca plata păcatului să fie bătaia şi tăiatul în două şi nu „moartea”, după cum scrie:

 „fiindcă plata păcatului este moartea” Romani 6:23

Adevărul e că deseori Domnul nostru Isus a vorbit în pilde (altfel spus „parabole”) , cum ni se şi spune în Matei 13:3: „El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde”. Pildele nu sunt o expunere fidelă a lucrurilor spuse, ci o comparaţie între lucruri.

Iată cum defineşte dexonline.ro cuvântul „pildă”:

 „Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral, producţie literală cu caracter moralizator, cu o structură apropiată de fabulă”.

Iată de ce, trebuie să ne dăm silinţa ca să pricepem textele spuse în pildă şi textele care sunt spuse literal. 

4. "săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam"

Cu toţii cunoaştem predica cu săracul şi bogatul nemilostiv din Luca 16:19-31. Acest text contrazice flagrant toată Biblia de la Geneza şi până la Apocalipsa. Importanţa armoniei interioare a textelor Bibliei este faţiş contrară cu acest text şi îl declară un text străin. Este clar că avem de a face cu o antiteză: Biblie versus autor "Bogatul şi Lazăr". Autorul acestei predici nu a fost Domnul Isus, deoarece El a spus că la trâmbiţa învierii morţii vor auzi glasul lui din morminte şi nu din sânul lui Avraam: Ioan 5:28,29.

- Ce spune întreaga Biblie despre Avraam, unde s-a dus după moartea lui şi în ce stare este el acolo? 

- Ce spune autorul predicii Bogatul şi Lazăr despre unde s-a dus Avraam şi în ce stare este el acolo?

Avem de a face cu o contradicţie evidentă, care descalifică şi demască textul ca fiind un text stăin de Biblie. Am tratat acest subiect mai pe larg în lucrarea “A făcut parte predica "Bogatul şi Lazăr" din Evanghelia după Luca?”. Această lucrare este a doua parte a trilogiei "Sufletul este muritor - singura speranţă pentru cei ce mor este învierea".

Nu cred că dacă în Biblia Cornilescu ar scrie ca Satan este Isus, ar trebui să credem asta doar pentru simplul motiv că este în Biblia Cornilescu. Nu trebuie sa punem semnul egalităţii între Biblia Cornilescu şi textele Bibliei originale, care nu mai sunt.

Din contextul larg al Bibliei observăm, că învăţătura despre nemurirea sufletelor şi a chinului veşnic al păcătoşilor nu este de origine divină. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea, iar plata pentru păcat este moartea. Nu putem lăsa sau distorsiona înţelesul textelor ce combat clar aceste idei, de dragul unor oameni care au introdus texte străine pentru aşi susţine părerile.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un scrib sau scribi care falsifică textul biblic

 

"Errare humanum est" - A greşi este omeneşte, deci

cât ne putem permite să ne încredem în oameni?

 

“Unde sunt acum bogaţii şi săracii care au murit? Un verdict biblic!”

 

Cu alte cuvinte: A făcut parte predica"Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr"

din Evanghelia după Luca? Această lucrare este a doua parte a trilogiei apologetice "Există viaţă după moarte? Sau sufletul este muritor şi singura speranţă pentru cei ce mor este învierea?"

 

 

(Această scriere nu este împotriva Bibliei)

 

 

Motto 1: Minciuna e un bulgăre de zăpadă ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult.” - Martin Luther

Motto 2:  „Timpul spune întotdeauna adevărul, dar pentru unii prea târziu, vezi să nu fie şi pentru tine”

Motto 3: „Adevărul este ca apa rece, face rău doar dinţilor stricaţi” - Nicolae Iorga

Motto 4: “Adevărul te va face liber, dar până la eliberare te va enerva”

 

Unde sunt morţii (fie că au fost bogaţi, fie săraci) şi cum sunt ei acolo, conform Vechiului Testament?

Despre greşelile din neştiinţă

“A greşi este omeneşte”, dar cum vin greşelile?

Eram în clasa a VIII, la ora de matematică. Profesoara se străduia din greu să armonizeze rezultatul ei cu rezultatul oficial, arătat în cartea de matematică. Nu se potrivea. A doua zi, la urmatoarea oră, ne-a comunicat, că rezultatul arătat în carte, este greşit.

În urmă cu câţiva ani, căutam o strada, în oraşul Constanţa. Adresa mi-a fost data de patroana mea. Eram trimis ca delegat şi trebuia să ajung la adresa dată de firma care m-a trimis. Strada era de negăsit. Abia dupa câteva luni, am aflat că ceea ce căutam era de fapt în oraşul Cluj. În loc de oraşul Cluj, mi s-a scris oraşul Constanţa.

În ambele cazuri, sursele erau foarte-foarte demne de încedere. Şi exemplele ar putea continua. De exemplu, o enigmă a ortodoxiei în Romania este că a fost o perioadă când toţi românii au fost catolici – şi bănuiesc că foarte puţini ştiu lucrul acesta, crezând că au fost ortodocşi din strămoşi în strămoşi. S-a pus problema de când sunt românii ortodocşi, enigmă rezolvată de nişte cronicari ortodocşi bulgari.

Din relatările unor istorici ortodocşi bulgari, aflăm că în secolul al XIII-lea vlahii, adică românii, au fost de rit romano-catolic şi citeau în limba latină. Prin deducţie, putem spune că citeau Biblia Vulgata (scrisă într-o latină evoluată, vorbită de popor) editată de Ieronim sau o Biblie mai veche, numită Vetus Latina (pe care a revizuit-o Ieronim) sau chiar o versiune autohtonă.

Interesant de remarcat de la aceşti cronicari următoarele: Ţarul Yvan Asen Belgun al II-lea al Bulgariei a domnit între anii 1218-1241 peste bulgari, slavi, cumani şi valahi (români). În 1232 el rupe relațiile cu papalitatea, mânios că nu a fost acceptat ca ţar - "împărat", ci doar ca "rege”. Bulgaro-turcul Asen Belgun, a trecut în Valahia (în amândouă: Muntenia şi Moldova) şi le-a cucerit. Se mai vede că popii fruntaşi ortodocşi l-au instigat, şi e posibil că ideea de a le tăia limba românilor dacă citesc latineşte, tot de la ei vine.

Într-o carte tipărită în 1844 în limba bulgară, întitulată Ţarstvenic, se spune:
„S-au însemnat în nişte cărţi vechi scrise de mână că, după reposarea patriarhului bulgar, Sfântul Ioan carele a ridicat pe Asan la împărăţie, a chemat Asan dela Ohrida pe părintele Teofilact, a luminat şi a curăţit toată Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci în ea.
După aceea a invitat pe împăratul Asan de a trecut în Valahia, să o cucerească şi să o cureţe de eresul roman, care pe atunci domnea în ea; şi Asan s-a dus şi a supus amândouă Valahiile sub stăpânirea sa, şi a silit pe Valahi, cari până atunci citeau în limba latină, să lese mărturisirea romană, şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară, şi a poruncit ca celui ce va citi în limba latină să i se taie limba, şi de atunci Valahii au început a citi bulgăreşte”.

De aici apare şi zicala veche: "Îţi taie popa limba" pe care academicianul Virgil Enătescu o comentează astfel "Să nu uităm că a fost o perioadă când, pentru a fi rupţi de Bizanţ, de originile noastre latine, a fost impusă limbă slavă. Chiar, mai mult, ne-a fost impus un alfabet, cel chirilic şi nu ştiu unde, şi nu ştiu cum toate documentele, toate scrierile de peste o mie de ani în care au existat şi dispute religioase şi dispute administrative scrise în limba latină s-au evaporat, au dispărut. Ceea ce ne-a rămaş, de atunci, ca amintire este expresia care, se pare, că a avut un suport real: “Îţi taie popa limba”.

Cronicarul bulgar Paisie de la Manastirea Athosului nota în a sa carte istorică, numită «Istoria slavo-bulgară» din 1762 că ţarul (împăratul) Bulgariei Yvan Asen Belgun al II-lea "a poruncit vlahilor (numele vechi al vorbitorilor de limba latina din Europa de Sud-Est), care până atunci citeau în limba latinească, să lepede legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit: Care va citi în limba latină, să i se taie limba! Şi aşa vlahii au primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte".

Dimitrie Cantemir, Principele Moldovei, scria: „înainte de sinodul dela Florenţa, Moldovenii, după exemplul celorlalte naţii cari îşi trăgeau limbile lor din graiul roman, întrebuinţau literile latine.

Dar fiindcă în acel sinod mitropolitul Moldovei trecuse în partea Latinilor, urmaşul său Teoctist, diaconul lui Marcu Efesianul, de neam bulgar, pentru a desrădăcina cu atât mai mult din Moldova sămânţa catolicismului şi să ridice totdeauna tinerilor putinţa de a ceti sofismele Latinilor, a încredinţat pe Alexandru-cel-Bun că, nu numai să surgiunească din ţară pe oamenii de altă credinţă, ci să scoată şi literile latine din toate scrierile şi cărţile, şi să întoarcă în locul lor pe acele slavone.” (Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, redactată în 1716). Un cronicar ungur, Simon de Keza, scrie că secuii venind în Ardeal şi amestecându-se cu vlahii, au preluat alfabetul acestora. Vlahii din Ardeal, nefiind sub stâpânirea bulgarilor, nu au fost afectaţi de decret. Secuii din Ardeal aveau un alfabet runic adus de unde au veniti, pe care l-au abandonat şi au preluat alfabetul latin de la vlahii ardeleni, fiind unul mai practic. Speriaţi de procesele de maghiarizare forţată, o parte din liderii vlahi de aici au emigrat în Moldova, cu tot cu populaţia peste care guvernau, unde au folosit acest aflabet până pe timpul lui Alexandru Cel Bun, care l-a interzis, din considerente politico-religioase ortodoxe, aşa cum aţi putut citi în Descriptio Moldaviae, redactată în 1716, de fostul voievod moldovean Dimitrie Cantemir, refugiat în Rusia, după rebeliunea armată eşuată faţă de turci.

 

Prin urmare se naşte o întrebare: Având în vedere că trăim într-o lume imperfectă, cât de sigure pot fi uneori sursele foarte demne de încredere?Şi având în vedere imperfecţiunea celor ce au tradus Biblia, cât de mult trebuie să ne punem încrederea în traducătorii şi copistii Bibliei? Sunt ei demni de totala noastra încredere, sau aceasta încredere o datorăm numai lui Dumnezeu şi Fiului său?

Despre sursa primară

În jurul anului 2000, un frate din Budapesta, m-a invitat pe o listă de discuţii, ca să particip la discuţii biblice. Acolo am auzit prima dată în viaţă, că după unii, predica "Bogatul şi săracul Lazăr" nu ar fi fost parte integrală a Evangheliei dupa Luca, ci este un material adăugat mai târziu. Am solicitat o anumită lămurire (cine susţine aşa ceva) în această temă, celui care a postat aceasta informaţie, însă el, probabil fiind un opozant al acestei concepţii, nu mi-a dat nimic, şi în scurt timp a plecat din grupul de discutii.

Ulterior, am cercetat această informaţie mai temeinic şi am adunat dovezi. Nu consider ca aş avea vreun merit anume sau că aş fi deosebit, consider că tot ce am aflat, a venit din harul lui Dumnezeu. Rezultatul cercetărilor mele, nu a fost rezultatul unui moft, ism sau fobie, n-a fost nici din căutarea unei slave deşarte, de aceea nu m-a făcut să mă simt dezamăgit faţă de Dumnezeu sau Biblie, şi nici nu consider că aducerea la cunoştinţa opiniei publice a acestuia, ar fi un pericol pentru Bible sau creştinism. Adevărul luminează, bucură şi întăreşte întotdeauna pe cei care îl caută în mod sincer şi umil.

Premisă falsă: "Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva"

Unii ar spune că Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva. Dar de ce să nu permită? Şi dacă a permis? Căci a permis, după cum veţi vedea. Avem un precedent în cazul Vechiului Testament, unde anumiţi copişti ai Septuagintei şi a Pentateuchului Samaritean au schimbat anumite lucruri. Întrebarea este mai degrabă: De ce a permis? Să dăm pietroiul preconcepţiilor neântemeiate la o parte.

Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Vechiului Testament. De ce n-ar fi făcut-o în cazul Noului Testament?

Notă: "a permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva.

Dovezi în acest sens, cu privire la schimbările făcute în Vechiul Testament:

Cea mai timpurie traducere a textelor biblice, a fost traducerea "Septuaginta". Septuaginta este o traducere a textului Vechiului Testament din ebraică în greacă. Cercetătorii Septuagintei consideră că ea este o traducere care prezintă variaţiuni faţă de Textul Masoretic şi Sulurile de la Marea Moartă (texte ebraice). Există mai multe ramuri ale manuscriselor Septuagintei, din cauza încercărilor de recenzie a ei, recenzii făcute pentru a se armoniza textul Septuagintei cu textele antice evreieşti. Septuaginta este o traducere care pe alocuri traduce interpretând, modifică pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi. Diferenţa de ani este semnificativă.

"Pentateuchul Samaritean" este o traducere antică în samariteană a Vechiului Testament. Traduce modificând pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi.

"Targumurile Aramaice" sunt traduceri antice în aramaică a Vechiului Testament. Pe alocuri traduc interpretând.

Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Noului Testament. 

Notă: "a permite" nu înseamna neapărat a fi de acord cu ceva.

Iată câteva dovezi în acest sens:

1. Diversitatea felurită a manuscriselor

O relatare din Talmud (este o carte veche evreiasca), spune că în curtea celui de al doilea Templu din Ierusalim au fost găsite trei manuscrise diferite cuprinzând Tora - cărtile scrise de Moise, având diferenţe între ele; diferenţele dintre cele trei versiuni au fost uniformizate în urma unor adunări ale celor înţelepţi. Altfel spus, din trei versiuni diferite s-a făcut o singură versiune. Se pune întrebarea “Oare cât de corect?”.

Se spune că Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Torei într-o altă limbă, iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus din Egiptul ptolemaic. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a urmat, deorece textele nu au putut fi traduse aşa cum ar fi trebuit.

Existenţa unor modificări a textelor din versiunea greacă Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează:

 

O sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim

"Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine."

 

S-ar fi putut, dar nu s-a vrut. 

 

O altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ aceeași perioadă

"În ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile."

 

AMBROZIU DE MILAN, 330-397, Exaemeron III, 5, 20, este critic referitor la textul tradus de cei LXX şi cunoaşte mai multe locuri schimbate, decât cele 13 menţionate în tradiţia rabinică.

"Putem constata cu ușurință că cei LXX de traducători ai textelor Scripturii în grecește au făcut numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe completări pe alocuri."

 

Găsim nişte lucruri tulburătoare în opera unui poliglot şi om de cultură eminent, evreu de origine, Episcopul EPIFAN DE SALAMINA (310-403), De Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242, care ne spune cu nonşalanţă că traducătorii de la LXX fie au eliminat, fie au adăugat anumite cuvinte.

"Un număr de 72 de oameni, în partea de sus a insulei Pharos, în fața Alexandriei, în 36 de căsuțe, închiși de la răsăritul soarelui până la apus, când venea seara, erau transportați în 36 de bărci la palatul lui Ptolemeu Philadelphus. Luau cina cu el și mergeau la culcare

doi căte doi în 36 de camere. Toate acestea erau pentru a evita sa se sfătuiască între ei și astfel, de la începutul și până la sfârșitul lucrului să traducă fără nicio intervenție străină.

Ptolemeu despre care este vorba, construise cele 36 de căsuțe pe partea cealaltă a apei, pe o insulă, și-i închisese pe traducători doi câte doi, după cum am spus, iar cu ei închisese de asemenea și doi sclavi pentru a le pregăti mesele și a fi în slujba lor, precum și niște stenografi. În aceste căsuțe, în loc să spargă ferestre în pereți, a deschis pe acoperiș ceea ce se numește lucarne (mici ferăstruici). În aceste condiții, închiși cu cheia de dimineața până seara, au înfăptuit traducerea. Fiecărei perechi îi era atribuită o carte, de pildă, Facerea lumii, unei perechi; Ieșirea copiilor lui Israel, unei alte perechi; Leviticul, unei alteia și așa mai departe. Astfel au fost traduse cele 27 de cărți, proverbe și sentințe, 22, dacă numărăm după alfabetul evreilor... Când lucrarea a fost isprăvită, regele s-a așezat pe un tron înalt, 36 de lectori s-au așezat pe pământ având în mâini cele 36 de copii ale fiecărei cărți, un altul având în mână o copie a versiunii ebraice corespunzătoare. Un cititor citea, ceilalți urmăreau: nu s-a aflat nicio diferență și printr-o minune

nemaipomenită a lui Dumnezeu s-a văzut că a fost datorită darului Duhului Sfânt că acești oameni au fost întru toate în acord în traducere, acolo unde era adăugat un cuvânt,

toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. Pentru a vă face să înțelegeți ceea ce vă spun, adică faptul că au tradus într-un mod impecabil, datorită unei intervenții divine și în acord cu Duhul Sfânt, în mod unanim, fără divergențe între ei, vă voi demonstra în puține cuvinte, pentru ca apoi, fiind bine informați și convinși, să aprobați afirmațiile mele... Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor care într-o zi vor trebui să vină la credința în Dumnezeu și la moștenirea vieții a cărei izvor sunt cuvintele Vechiului și al Noului Testament... Trebuie să dăm mai multe detalii despre toate aceste subiecte; cunoașterea

acestor personaje vă va fi utilă... și vă va dezvălui numele fiecăruia, originea, data, familia lor și cum au ajuns să lucreze la această traducere. Primii care au tradus Sfânta

Scriptură din ebraică în grecește erau 72 și au înfăptuit această primă traducere sub Ptolemeu Philadelphus; au fost aleși din cele 12 triburi ale lui Israel, câte șase din fiecare

trib, după cum scrie Ariste în lucrarea sa."

 

Să ne uităm încă odată la ce s-au pretat aceşti scribi:

"... acolo unde era adăugat un cuvânt,

toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. (...)
Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...).

 

Nu este de mirare atunci, caracterizarea pe care le-o face Mântuitorul, când spunea, despre continuatorii (ucenicii) acestora: 

Luca 20:
46. "Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi), cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;

47. şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă."

Având în vedere toate acestea, cât de siguri putem fi că nu s-a mai perpetuat această practică scribală şi în perioada Noului Testament?

2. Mărturii din interiorul creştinismului

- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)

- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)

- condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)

- Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi

- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rînduindu-se corectori cu de la ei putere"

- Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"

3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult"

4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice

Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui

Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament

O mărturie grăitoare o găsim la Eusebius. Un observator şi un comparator atent al manuscriselor nu poate decât să fie de accord cu ce a scris cineva în temă: ”Ceea ce nu reușim să realizăm astăzi este că în această perioadă, fiecare document a fost editat și revizuit pentru a confirma doctrina Bisericii Romane. Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele bisericesc Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului Însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".

Un alt loc, ce vorbeste de la sine, îl găsim prin John William Burgon, care îl citează pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".

Care ar fi dovezile că predica "Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr" nu a făcut parte din Evanghelia după Luca?

1. Este Vechiul Testament bun la ceva?

Deşi Satan Diavolul a dus şi duce un război viclean de denigrare a Vechiului Testament, totuşi Vechiul Testament face parte din "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos", deci este insuflată ca şi Noul Testament şi de folos ca şi Noul Testament. Vă mai amintiţi întrebarea pusă nouă în copilărie: Pe cine iubeşti mai mult, pe tati sau pe mami? Satan, procedeaza şi el la fel: Ce iubeşti (apreciezi) mai mult, Vechiul Testament sau Noul Testament? El ştie că dezbinându-ne în aprecierea Cuvântului lui Dumnezeu, ne poate viclenii mai usor. Trebuie să fim pe fază.

Din nefericire pentru ei, mulţi au încercat să discrediteze Vechiul Testament. Gnosticii radicali, care acceptau numai anumite lucruri din Noul Testament, spuneau că Dumnezeul Vechiului Testament este un Dumnezeu rău şi nu este acelaşi cu Dumnezeul descris în Noul Testament, pe care ei îl considerau Dumnezeul superior faţă de cel descris în Vechiul Testament. Pornind de la această premisă greşită, ei credeau că Vechiul Testament nu are nici o valoare şi trebuie evitat cu totul. Neognosticii, care s-au inspirat din teologia gnostică radicală, spuneau ca Vechiul Testament n-are nici o valoare istorica, şi de aceea trebuie acceptat doar ca text alegoric. De la aceştia s-au inspirat ceilalti care susţin că Vechiul Testament este doar o "revelaţie inferioară" şi punctele de vedere exprimate acolo, deseori sunt pur şi simplu gresite, omeneşti. Observaţi continuitatea mesajului şi al intrigii? De fapt toţi aceştia spun acelaşi lucru, unii mai necioplit, mai grosolan, alţii mai subtil: Nu va încredeţi în Vechiul Testament.

Cu totul altceva spunea despre Vechiul Testament Fiul cel unic al lui Dumnezeu şi apostolii Săi:

"Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii" Matei 7:12

"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos, ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire" 2Timotei 3:16

"Căci nici o profeţie n-a fost adusă de voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt" 2Petru 1:22

Despre evreii din Vechiul Testament gnosticii credeau ca sunt niste închinători ai unui Dumnezeu rău şi crud, ai căror istorie trebuie interpretată cel mult în chip alegoric, deci ce înţelepciune ar putea transmite cărţile lor? În schimb Fiul cel unic al lui Dumnezeu şi apostolii Săi vorbeau despre cei care s-au închinat în perioada Vechiului Testament ca despre oameni neprihăniţi şi sfinţi (vorbesc de cei credincioşi). Deşi imperfecţi, cum puteau aceşti neprihăniţi, aceşti sfinţi să aibă vederi total deformate despre viaţă şi moarte?

Deci, unde altundeva vom găsi o călăuzire potrivită care să ne ghideze în adevărul despre viaţă şi moarte, binecuvântare şi blestem, dacă nu în gura sfinţilor oameni prin care a vorbit Dumnezeu, în Vechiul Testament şi Noul Testament? A despărţi Vechiul Testament de Noul Testament, pe motiv că este "violent" şi al blama, chiar şi în termeni fini, subtili, este ca şi cum ai despărţii motorul de o maşină, pe motiv că poluează. A încerca să sabotezi Vechiul Testament, fie grosolan, fie subtil, şi să abordezi interpretarea Noului Testament, fără aportul şi susţinerea Vechiului Testament este un salt sigur şi periculos în necunoscut, cu o aterizare sigură în braţele deschise ale Diavolului viclean, care te aşteaptă.

 Mărturia Vechiului Testament cu privire la moarte şi starea morţilor este clară, sigură şi temeinică, deoarece a explicat-o însuşi Dumnezeu, întâi primilor oameni, apoi prin oamenii sfinţi din vechime, şi prin consemnarea ei în Biblie, întregii omeniri. Această învăţătură nu este monopolul nici uneia dintre partidele creştie, care se laudă cu ea, ea este un bun universal, este monopolul lui Dumnezeu.

2. Mărturia Vechiului Testament despre moarte şi starea morţilor contrazice predica Bogatul si Lazar

Citind relatarea despre creaţia primei perechi de oameni, observăm că Dumnezeu, după ce le dă instrucţiunile Sale, în legătură cu vieţuirea lor zilnică, le dă o poruncă, relativ simplă, să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi a răului (Geneza 2:16,17). Nu îi ameninţă, nu îi constrânge cu nici un foc, nici cu chinul veşnic, măcar că, atunci ar fi fost momentul, dacă ar exista un astfel de loc. Cum ar fi fost din partea unui Dumnezeu drept, înţelept şi iubitor să nu îi avertizeze despre un astfel de loc, dacă el ar exista? În schimb, Dumnezeu le zice pur şi simplu, că în cazul neascultării vor muri negreşit.

Dar ce este moartea?

Ca să înţelegem biblic fenomenul morţii, trebuie să înţelegem tot biblic, fenomenul vieţii. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată, că oamenii nu au existat dintotdeauna, ci ei sunt descendenţii primei perechi de oameni: Adam şi Eva. Unii vor putea obiecta aici şi să suţină că ei au existat totuşi, într-o anumită formă, în Dumnezeu. Treaba lor. Fiecare poate crede ce îi trece prin cap.

Nu putem crede orice. Important e ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Iar acest Cuvânt spune că omul n-a exista dintotdeauna, ci a fost creat de Dumnezeu, ne spune şi sursa materiei prime: din ţărâna pământului (Geneza 2:7). Aşa a văzut de bine Dumnezeu. Dacă alţii cred că sunt creaţi din altceva sau că provin din altceva, e treaba lor. Noi nu ne putem baza pe ce spun unii oameni, ci doar pe ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Ajunge doar să pricepem, că înţeleptul Creator a transformat elementele anorganice existente în ţărâna pământului şi le-a transformat în elemente organice. Pe mai departe, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Dumnezeu a suflat în nările primului om, o suflare de viaţă şi astfel omul, a devenit un suflet viu. Cum vine asta? De ce spune Cuvântul că omul a devenit un suflet şi nu că a primit un suflet deja preexistent, cum ar dori unii să fi fost (cum sustineau gnosticii)? Să observăm ce înseamnă a deveni, din lucrurile create care ne înconjoară. Apa de exemplu. Este H2O şi este lichid. Înainte de a deveni apă, a fost cu totul altceva, a fost Oxigen şi Hidrogen, două gaze. Însă prin procesul fuziunii, a devenit un alt element, negazos şi lichid. Ar fi fost aceste două gaze apă, fără un proces de fuziune? Unde a fost apa, mai dinainte? Nicăieri! Ea a apărut, a devenit apă, ca urmare a unui proces de fuziune (reactie). Unde este apa, dacă o descompunem pe elementele sale principale şi obţinem hidrogen şi oxigen? Nicăieri. Ea încetând să mai fie ce a fost.

Aşa este şi omul. El nu a fost un suflet preexistent, ci a devenit un suflet existent, datorită unei fuziuni dintre un trup organic şi suflarea lui Dumnezeu. Trebuie să reţinem că omul, ca şi apa este un produs al unei fuziuni. Aşa arată Cuvântul lui Dumnezeu. A fost suflarea lui Dumnezeu un "om" înainte de a face fuziune cu trupul organic de carne? Nu! Ci a fost pur şi simplu suflarea Creatorului. A fost trupul de carne un "om", înainte de a face fuziune cu suflarea Creatorului? Nu! A fost doar o masă de carne organică, fără viaţă în ea însăşi. Însă prin fuziune, atât suflarea lui Dumnezeu, cât şi carnea organică au dat fiinţă unui produs nou, numit om. Mai este om, un om care moare? Nu, ci el devine un cadavru fără viaţă. Omul este om, atât timp cât este viu, după ce moare devine cadavru şi este mâncat de viermi. Groaznic! Da, aşa este. Moartea este un blestem, este vrăjmaşul (inamicul) public numarul unu al omului (1Corinteni 15:26). Este chiar mai mare duşman ca Satan, deoarece de Diavol poţi scăpa, dar de moarte nu.

Ce se întâmplă la moarte?

La moarte începe un proces de descompunere, în care elementele organice se transformă în elemente anorganice, exact asa cum a fost prezis lui Adam: "căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce" Geneza 3:19. Creatorul n-a pomenit nici de cer, nici de iadul cu foc, a pomenit de elementul de baza, din care a fost conceput omul. Insă unii vor obiecta: "Bine, dar duhul, nu se întoarce la Dumnezeu care l-a dat? Căci aşa scrie la Eclesiastul 12:7!" Hopa! Duhul oamenilor se întoarce la Dumnezeu? Deci duhul celor răi nu merge în iad? Să fie chinuit, în foc? Căci aşa spuneţi: "Într-adevăr omul rău ca trup moare, însă ca duh este dus de îngeri în iadul de foc, şi acolo este chinuit."

Deci, va rog să vă hotărâţi! 

O altă contradicţie: Dacă duhul celor răi merge la Dumnezeu, care l-a dat, înseamnă că iadul trebuie să fie tot acolo, în cer, însă voi susţineţi, că iadul este în părţile mai joase ale pământului. Stimabililor care doriti ca cei răi să fie chinuiţi imediat ce mor, de ce nu lăsaţi ca toţi oamenii să meargă la locul lor aşa cum scrie Scriptura? Căci toţi merg în locuinţa morţilor ... Nu în cer, nu în iadul de foc, ci în locuinţa morţilor. "Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa Morţilor?" Psalmul 89:48

Este vreun om...? Ce părere aveţi de citatul Biblic de mai sus? Chiar dacă voi credeţi altceva, Scriptura spune: Nu! Nici unul. Nici cei buni, nici cei răi, căci toţi ajung acolo. Aşa spune "toată Scriptura" de care vorbea Pavel lui Timotei. Însă voi nu credeţi Vechiul Testament cu adevărat, doar teoretic, căci practica vă omoara, deoarece o consideraţi "revelaţie inferioară".

Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre "Locuinţa Morţilor" şi starea morţilor de acolo?

Pentru expresia "Locuinţa Morţilor", în Vechiul Testament este folosit cuvântul ebraic "sheol". Când Vechiul Testament a fost tradus în greacă, traducătorii au tradus cuvântul "sheol" prin "hades" în Septuaginta.

Cuvântul lui Dumnezeu arată că atât cei drepţi, cât şi cei nedrepţi merg în Locuinţa Morţilor:

Cei drepţi

"Iacov a zis: (...) cu durere îmi veţi coborâ perii mei cei albi în Locuinţa Morţilor." Geneza 42:38

Chiar şi Domnul Isus a fost în Locuinţa Morţilor trei zile:

"Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa Morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău, să vadă putrezirea." Psalmul 16:10

Compară cu explicaţia apostolului Petru din Faptele Apostolilor 2:30,31:

"Fiindcă David era proroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie, despre învierea lui Christos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în Locuinţa Morţilor şi trupul Lui nu va vedea putrezirea"

Cei nedrepţi

"Cei răi se întorc la Locuinţa Morţilor: toate neamurile care uită pe Dumnezeu." Psalmul 9:17

Cuvântul lui Dumnezeu arată că în Locuinţa Morţilor nu este nici o activitate, nici fizica, nici spirituala (mintală):

"Căci cel ce moare, nu-şi mai aduce aminte de Tine, şi cine Te va lăuda în Locuinţa Morţilor?" Psalmul 6:5

"Căci în Locuinţa Morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:10

"Ziceam: "Nu voi mai vedea pe DOMNUL, pe DOMNUL în pământul celor vii, nu voi mai vedea pe nici un om, în Locuinţa Morţilor." Isaia 38:11

Oare toţi aceştia au greşit? Dacă lucrurile acestea sunt falsităţi, ce înţelepciune au avut şi ce mai este credibil din ce au scris ei?

Obiecţii: "În alt loc, Vechiul Testament arată că există viaţă şi există activitate în Locuinţa Morţilor." 

Dacă ar fi aşa, înseamnă că scriitorii Vechiului Testament s-ar contrazice. Dar ia să vedem, care sunt acele locuri?

"Numerii 16:30: Şi s-au coborât astfel de vii, în Locuinţa Morţilor" şi "Ezechiel 32:21: Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în Locuinţa Morţilor". Staţi un pic fraţilor ... Numerii 16:30 arată starea lor până ce au ajuns în Locuinţa Morţilor, nu arată şi starea lor după ce au ajuns acolo. În schimb Eclesiastul 9:10 arată starea lor, după ce au ajuns acolo. Scriptura nu se contrazice, în schimb, dacă nu o interpretăm corect ea se va contrazice. Iarăşi, Ezechiel 32:21 face parte dintr-un "cântec de jale", comparaţi cu Ezechiel 32:16. Dacă aţi umblat la şcoală, aţi putut învăţa câte ceva. De exemplu despre un cântec de jale, că pe alocuri poate fi şi poetic, şi poate să conţină şi versuri cu înţeles figurativ, care nu se înţeleg literal. Vă recomand "Mioriţa". Deci, dragii mei, logica noastră trebuie să fie logica.

Să interpretăm, vă rog, Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum trebuie şi nu greşit, căci în faţa lui Dumnezeu nu ne vom putea justifica concepţiile ne-Biblice.

3. Are Locuinţa Morţilor două încăperi? Cine se află în spatele acestei păreri?

Conform unei legende evreieşti Locuinţa Morţilor este undeva în adâncurile pământului şi are două camere, o camera pentru cei drepţi şi o cameră pentru cei nedrepti. Cei drepţi se bucură de fericire şi se numeşte "Sânul lui Avraam", iar cei nedrepţi sunt chinuiţi într-o "cameră cu foc" unde cei nedrepţi stau în foc şi sunt chinuiţi de văpaia focului.

Notă: Multe tradiţii şi basme evreieşti sunt nebiblice. Biblia ne avertizeaza să nu le credem şi să ne ferim de ele!!!

"Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme." 2Timotei 4:4

Să nu uităm niciodată, că evreimea deseori a căzut în apostazie, îmbraţisând miturile şi basmele popoarelor ce îi înconjurau:

"Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe DOMNUL, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele." Isaia 1:4

Popoarele antice (cu mici exceptii, vezi cartea lui Iov), aveau formată o altă opinie despre moarte şi starea morţilor, decât cea prezentată în Vechiul Testament. Multe popoare păgâne din jurul lui Israel credeau că moartea este o binefacere, un fel de poartă, spre o altă viaţă, un drum care te duce în lumea zeilor. Anumite popoare aveau credinţa că cei răi, după moarte sunt chinuiţi de zei în foc. Această concepţie a apărut şi la greci, prin contactul civilizaţiei greceşti cu civilizaţia altor popoare. Unii comentatori cred, pe baza unor comentarii antice, că epopeea Odiseea, la origini n-a avut textul călătoriei lui Ulise în lumea de sub pământ, textul călătoriei în lumea subterană fiind o interpolare (adăugire) mai târzie, apărut ca urmare a contactului miturilor greceşti cu miturile altor popoare.

Putem vedea din această stare, că legendele greceşti despre Hades sunt invenţii mai târzii, apărute în civilizaţia greacă, îndeosebi după călătoria lui Pitagora în Egipt, Babilonia şi India. Filozoful Plato în Comentariul său către Timaeus aproba cu desăvârşire "descoperirile legendare ale acestor torturi". Filozoful Stabo arată şi sursa acestor născociri: "Plato si Brahmanii din India au născocit fabulele cu privire la judecăţile din Hades." Chrisyppus, un alt învăţat din antichitate, îl blama pe Plato deoarece "prin istorisiri înspăimântătoare despre pedepsele viitoare încerca să îi înfrice pe oamenii răi".

În timpul expansiunii imperiului grec sub Alexandru Cel Mare, civilizaţia greacă a intrat în contact cu civilizaţia evreiască. Prin acest contact anumite elemente din straturile populaţiei evreieşti au intrat în contact mai strâns cu civilizaţia greacă: oamenii de stat şi curtea lor, nobilimea evreiască, negustorii evrei, mercenarii evrei, coloniştii evrei din Egipt şi din alte districte ale imperiului grec, etc..

Ştim că politica cancelariei imperiale greceşti, era de a eleniza popoarele subjugate. Din păcate, pentru a satisface acest capriciu al imperialiştilor greci, mulţi evrei, mai ales cei din coloniile din Siria şi Egipt, dar şi un segment din populaţia din Iudeea, au îmbrăţişat această limba şi cultura greacă, şi bineînţeles conceptele filozofico-religioase greceşti despre viaţă şi moarte.

Edward William Fudge, este pastor, evanghelist şi scriitor în Biserica Lui Christos, din SUA. Este autorul cărţii: "The Fire That Consumes" - "Focul Care Consumă". Având acces la toată literatura apocrifă inter-testamentală, Edward face o sinteză interesantă a citatelor unde apare credinţa în aşazisa viaţa de dincolo. Din acest studiu reiese, că nu toată literatura apocrifă era infectată cu acest concept străin evreilor, ci erau texte care vorbesc în continuare despre punctul de vedere tradiţional, evreiesc. Aşadar, acest concept nou, preluat de la păgâni, îndeosebi în timpul perioadei elenistice, nu era general acceptat în societatea evreiască. Mai erau credincioşi, care ţineau la moştenirea lor culturală, strămoşească. Însă, se vede clar, că unii au forţat barierele naturale ale credinţei strămoşeşti şi au importat lucruri nepermise de Legea lor:

"Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: Să nu vă luaţi după obiceiurile lor!" Levitic 18:3

Obiecţii: "Nu cred că evreii au preluat această concepţie de la greci, deoarece şi în Vechiul Testament sunt ameninţaţi cei răi cu focul, la Isaia 66:24" 

Nu ar trebui, ca prin teoriile noastre să contrazicem pe cei prin care a vorbit Dumnezeu în Vechiul Testament. Nu putem să ne jucăm cu sufletul nostru! N-ar trebui să venim cu mofturi, ca la mama acasă şi să facem pe eroul de tastatură! Cu Scriptura nu se joacă ca la şah sau la ping-pong! Nu o putem interpreta cum ne trece nouă prin cap! Trebuie să interpretetăm totul în context. Orice text scos din context este deja un pretext, şi mulţi asta fac, caută cu disperare pretexte, deoarece simt că pierd teren. Nu caută slava lui Dumnezeu, ci propria lor slavă deşartă, nu caută elogiul şi armonia Scripturii, ci pretexte pentru aşi justifica concepţiile eronate despre viaţă şi moarte, despre starea morţilor şi pedeapsa eternă. Dacă citim cu atenţie tot contextul, vom observa că acel capitol 66 din Isaia, NU VORBEŞTE DE STAREA IMEDIATĂ DE DUPĂ MOARTE (să fim cu luare aminte la acest aspect important), ci de un timp din viitorul neprecizat cronologic. Prorocul Isaia proroceşte acolo despre evenimentele finale ale acestei lumi, descriind un timp "escatologic".

"Escatologia" este conform DEX: "Doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre sfârşitul lumii, şi judecata de apoi"

Iată şi dovada din text:

"Dar vine vremea, când voi strânge toate neamurile şi toate limbile, ele vor veni şi vor vedea slava Mea." Isaia 66:18

Textul continuă prezentarea acelui timp al viitorului, "viitor nepercizat cronologic" unde se va întâmpla, ce este profeţit in versetul 24.

Vă rog frumos, să nu confundăm capra cu varza! Versetul 24 nu este relevant în ce priveşte starea actuală a morţilor, căci deocamdată aici ţinem în dialogul nostru.

Dacă avem într-adevăr sinceritate şi nu urmărim lucruri deşarte, ci numai gloria lui Dumnezeu (Fie binecuvântat în veci!), atunci vom observa cu uşurinţă, că această învăţătură care spune că Locuinţa Morţilor ar avea două încăperi, şi că în ea ar fi oameni vii, este doar un basm, preluat de la păgâni şi "evreizat" (exemplu: "sânul lui Avraam").

După "roade"

Lucrurile sunt şi mai grave, deoarece această învăţătură "a vieţii conştiente de dincolo" are roade rele; a provocat şi provoacă lumea la lucruri deşarte, costisitoare şi periculoase, ca: vrăjitoria, spiritismul, chemarea morţilor, frica de morţi, ceremonii şi tradiţii costisitoare pentru a scoate mortul din iad, de a împăca mortul cu Dumnezeu, cu zeii, cu rudele, etc., mutilarea, uciderea oamenilor pentru a sluji în lumea de dincolo ca sclavi, sinuciderea, etc...

Domnul Isus spunea ca pomul bun (ca şi omul bun) se cunoaşte după rodul lui (Matei 7:17-20). Putem spune acest lucru şi despre învăţături? Răspunsul este, da, neapărat. Deoarece orice învăţătrură bună, vine de la Dumnezeu, prin oamenii buni şi are roade (efecte, rezultate) bune, iar orice învăţătură rea, vine de la Satan Diavolul, prin oamenii răi şi are roade rele.

Cuvântul lui Dumnezeu învată din timpuri străvechi adevărul incontestabil, că omul este neputincios în faţa morţii şi moare datorită păcatului strămoşesc. Singura speranţă pentru cei morţi fiind învierea. Această învăţătură despre înviere produce pace, sperantă şi bucuria revenirii, celor care au dus o viaţă după voia lui Dumnezeu. Despre cei răi şi ce îi aşteaptă, vom discuta mai încolo.

În schimb, în antichitate, marea majoritate a oamenilor credeau în viaţa de dincolo. Această învăţătură ajunsese un moft şi o obsesie în sine pentru unii. Erau doritori să o afle şi chiar practicau lucruri fanatice: regii şi nobilii îşi ucideau sclavii şi prizonierii de război, chipurile pentru ai avea ca slujitori "dincolo", se ofereau jertfe umane zeilor, prin acei "trimisi" (ambasadori) care urmau sa mijloceasca şi să induplece pe zei, soţiile mortilor erau silite să urce pe rugul mortului şi chiar unii practicau sinuciderea ca să intre cât mai repede în viata de dincolo (se mai întâmpla şi azi acest fenomen trist), etc..

De exemplu filozoful grec Porfirius îi elogia pe aceia care, din dorinta de a contempla adevărul lumii de dincolo, erau în stare să-şi scoată ochii. Pe când cel ce se spânzura era catalogat de Biblie ca fiind blestemat, elogierea sinuciderii era şi ea o practică întâlnită la păgâni:

"Viaţă îmi eşti dragă datorită morţii" scria Seneca.

Un alt citat din Seneca către Novatus:

"Ori încotro ţi-ai rotii ochii, tot acolo (în moarte) este sfârşitul relelor. Vezi acea prăpastie? Pe acolo se coboară către libertate. Vezi acea mare, acel râu, acea fântână?  Acolo pe fund îţi vei găsi libertatea. Vezi acel copac pipernicit şi uscat care nu mai dă rod? Acolo atârnă libertatea. Îţi vezi gâtul şi inima? Sunt mijloace de a scăpa de sclavie ... Întrebi care este drumul spre libertate? Orice venă din trupul tău..."

Dragii mei, mai aveţi dubii că această învăţătură CATEGORIC NU a fost predată de prorocii lui Dumnezeu şi NU FACE PARTE din Cuvântul Lui Dumnezeu? Mai aveţi dubii cu privire la originea acestei învăţături oculte, satanice?

E jalnic, ce poate face Satan Diavolul, prin învăţăturile stricate. Biblia arată că el a fost şi este un mincinos şi ucigaş periculos, care înşală întreaga lume (Apocalipsa 12:9).

Prieteni, chiar credeţi că el a spus adevărul, când a afirmat despre primii oameni: "hotărât că nu veţi muri" Geneza 3:4 şi l-a făcut astfel mincinos pe Creator?

4. Conceptul despre "sulul vieţii" contrazice predica Bogatul si Lazăr

De ce este numit "sulul vieţii" astfel? Psalmul 69:28

Credincioşii din Vechiul Testament, cunoşteau promisiunea lui Dumnezeu, cu privire la o promisă "Sâmânţă a femeii" (Geneza 3:14,15), care va răzbuna acea înşelare în care i-a târât o fiinţă supranaturală, rea, care a vorbit prin gura şarpelui. Pornind de la această profeţie, ei au gândit, pe bună dreptate, că acest "Goel" (în ebraică) adică "Răscumpărător" (Iov 19:25,26) va face chiar mai mult decât numai să pedepsească acea fiinţă, care a fost numită de ei "Satan" şi îi va elibera din moarte, prin înviere. Astfel, ei au crezut că Dumnezeu, va ridica omenirii o celebritate, o stea, un mare conducător (Exod 49:10). Ei credeau, că pâna la acel timp al restabilirii, amintirea lor rămâne înaintea lui Dumnezeu, deoarece numele lor urmau să fi scrise într-un sul de aducere aminte. Psalmistul inspirat redă foarte frumos denumirea acestui sul de aducere aminte. Deşi este un sul cu numele celor drepţi, n-a fost numit după drepţi "sulul celor drepţi", ci l-au numit după "viaţa" ce urmau să primească, aşadar "sulul vieţii". Nu-i aşa că este deosebit de sublim? Şi exprimă un mare adevăr, ce combate bâlbâiala acelora, care susţin că cei drepţi sunt ba în sânul lui Avraam din Hadesul subteran, ba în formă de duhuri, în cer, alături de Dumnezeu. Stimabililor, vă implor, hotărâţi-vă odată! Unde sunt morţii: în sânul din Hades sau în cer? Că doar nu or face zilnic naveta Hades - Cer! OK, în cazul că cei drepţi sunt duhuri ce trăiesc deja în cer, aş avea o întrebare: Dacă cei drepţi sunt zilnic în preajma lui Dumnezeu, în formă de duhuri, ce rost mai are un astfel de sul de aducere aminte?

5. Oscilaţie şi contradicţie în Vechiul Testament cu privire la înviere?

Susţinătorii "vieţii şi conştienţei după moarte" ar putea combate mesajul "sulului vieţii" invocând că este o simplă frază poetică, fără un conţinut anume, deoarece Vechiul Testament "oscilează" şi "se contrazice" în afirmaţii, uneori în aceeaşi carte, cu privire la înviere.

Ca exemplu, ei aduc două cărţi: Cartea lui Iov şi Eclesiastul. La o analiză atentă, vom observa, că nu este nici o oscilaţie sau contradicţie, ci mai degrabă un fel de a vorbi, în două aspecte total diferite.

Cartea lui Iov 7:9

"Cum se risipeste norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboara în Locuinţa Morţilor."

Ce vrea să spună aici Iov, vrea să combată învierea? Nu, deoarece în alt loc confirmă că crede în Răscumpărător şi în înviere:

Iov 19:25,26 "Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. (notă: la inviere)"

Oare era această credinţă despre înviere, o credinţă de moment, o credinţă oscilatorie? Nu, deoarece el declara:

"Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu." Iov 19:27

Bietul Iov, dacă ar ştii cum este considerată credinţa lui? În plus, să nu uităm, că el credea şi în judecată (Iov 19:29). Mai are rost să crezi în judecată dacă nu crezi în înviere? Totuşi, ce spune pasajul din Iov 7:9?

Să comparăm două posibilităţi:

1. Unii cred că textul spune asta: "Cum se risipeste norul şi trece, aşa nu se va mai ridica (NICIODATĂ) cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor."

2. Alţii cred că, conform cu restul contextului, per ansamblul cărţii, textul trebuie înţeles astfel:

"Cum se risipeste norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor (PÂNĂ LA ÎNVIERE ŞI JUDECATĂ)." - compara cu Iov 19:25,26

Care propoziţie vi se pare că este în armonie cu cartea lui Iov, per ansamblu? Versetele vorbesc de la sine, pentru cei care sunt fără prejudecăţile antisemite ale "strănepoţilor" gnosticilor, gen "revelaţie inferioară" cu privire la Vechiul Testament.

Cartea Eclesiastul 9:5,6

"Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, demult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare."

Unii susţin că expresia "niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare" arată că scriitorul "Eclesiastului", prin cuvântul "niciodată" combate tacit ideea învierii. Cu privire la acest text, trebuie arătat ceva. Cuvântul "niciodată" din Eclesiastul este traducerea cuvântului ebraic "le 'owlam". Trebuie menţionat că el poate varia ca înţeles în funcţie de contextul plasat, de exemplu:

Geneza 49:26 "Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă până în creştetul dealurilor veşnice". "Dealurile vesnice" sunt traducerea cuvintelor ebraice "owlam (veşnice) giwot (dealurile)". Vă întreb, sunt aceste dealuri veşnice? Au existat dintotdeauna? Nu! Autorul nici nu asta vrea să zică! Atunci de ce este scris aşa, ca şi cum ar fi veşnice? Deoarece avem de a face cu un fel de a spune, cu un "ism", adică cu un ebraism. Cuvântul "owlam" ca sens principal înseamnă "etern (veşnic)", dar poate deveni un ebraism, care să nu aibă sensul de "etern", ci uneori, în funcţie de contextul plasat, poate lua sens de: durată lungă neprecizată, ce arată fie înapoi în antichitate, fie înainte în viitor.

În cazul nostru, un traducător (Karoly Gaspar), în loc de "niciodată", a folosit cuvântul "deloc", mult mai apropiat contextului: "şi deloc nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare"

În cazul acesta, Eclesiastul 9:5.6 poate avea următorul mesaj (parafrazat): "Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, demult au şi pierit şi deloc nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare (PÂNĂ LA ÎNVIERE)."

Putem spune cu convingere acest lucru, deoarece, ca şi cinstitul Iov şi scriitorul Eclesiastului credea în judecata lui Dumnezeu, iar să crezi într-o judecată fără înviere, e un nonsens, şi un om înţelept ca scriitorul Eclesiastului (Împăratul Solomon) nu cred că ar fi susţinut un astfel de nonsens.

Eclesiastul 12:14 "Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău"

Credinţa în înviere, este puternic susţinută în Vechiul Testament, chiar şi acolo, unde se crede că era oscilantă sau chiar contra. Cartea Epistola către Evrei spune ca toţi sfinţii din vechime asteptau cetatea cu temelii tari, adică împaraţia lui Dumnezeu şi asta ştiind că vor muri, dar cu credinţa puternică îndreptată spre înviere.

6. Despre "ebraismele" Bibliei. 

Prieteni din tabara cealaltă, sunteţi siguri că aşa le înţelegeţi şi voi ca cei care le-au folosit?

Ce este un "ism"?

Un "ism" este un stil aparte din vocabularul uman, un fel de gândire şi exprimare specifica unui grup de oameni, ca de exemplu "Îi voi restitui la paştele cailor".

Ce a vrut să spună profetul Isaia, prin ebraismul "căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge" Isaia 66:24?

Dacă citim cu atenţie, contextual, vom observa că versetul 24 face parte dintr-o profetie ce priveşte timpurile din urmă şi nu descrie starea actuală a morţilor:

"Căci, după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea - zice DOMNUL - aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru. În fiecare Lună Nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea - zice Iehova. Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor, care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură." Isaia 66:22-24

Trebuie să precizez, că pentru a înţelege exact textul, trebuie să lămurim, ce înseamnă "Şi, când vor ieşi..."

Când vor ieşi şi de unde vor ieşi? Un indiciu paralel îl găsim într-un alt text "escatologic":

"Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde - zice DOMNUL oştirilor - şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsării Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile lui; veţi ieşi şi veţi sării, ca viţeii din grajd. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa de sub picioarele voastre, în ziua pe care o pregătesc eu - zice Iehova al oştirilor." Maleahi 4:1-3

Observaţi vă rog, că în aceste două texte paralele se vorbeşte de acelaşi timp "escatologic", de viitor. În ambele texte se vorbeşte de o judecată a celor răi şi de o distrugere a lor, inclusiv a trupurilor moarte (carcaselor), a unora prin foc şi a unora care vor scăpa de foc, prin viermi. Aceste carcase vor fi pâna la urmă ca cenuşa de sub talpi. Cei drepti, cei mantuiţi, scapă şi ies din această zi teribilă a judecăţii şi se vor bucura că au fost mântuiţi, pe de alta parte văd cum cei răi sunt pedepsiţi în focul care îi mistuie şi cum cei scăpaţi de foc sunt devoraţi de viermi. Scena este teribila, de groază, însa profeţia nu scrie nimic de vre-un chin perpetuu. E trist ca mulţi vor pieri, dar vor pieri în cunostinţă de cauză, deoarece Dumnezeu îi va avertiza în prealabil, prin misiunea creştinilor, care vor îndemna lumea să se pocăiasca. Cine nu se va pocăi, şi nu îşi va îndrepta calea spre sfinţenie şi pace, nu va avea motiv să spună: "Doamne, iartă-mă că eu nu am ştiut!".

Obiecţii: "Stai un pic, căci textul spune altceva: spune că viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge, deci aceştia vor fi chinuiţi veşnic de foc şi de viermi". 

Oare asta spune textul? Dacă ar spune aşa ceva, înseamnă că ar combate textul citat din Maleahi, capitolul 4, care arată că cei răi vor fi arşi "ca miriştea" ce se aprinde după seceriş şi vor fi "ca cenuşa". Ai văzut vreodată ce rămâne după ce miriştea este arsă? Dacă nu, atunci îţi recomand acest spectacol. În nici un caz, nu poţi fi ca miriştea aprinsă şi ca cenuşa ei, dacă eşti viu şi eşti chinuit. Chiar textul din Isaia spune clar, că nu este vorba de oamenii vii, ci de "trupurile moarte ale oamenilor, care s-au răzvrătit". Iar că aceste trupuri (carcase) nu vor arde la nesfârşit şi nu vor fi roase la nesfârşit de viermi, este o chestie de percepţie şi de logică, şi acest stil expresiv, acest "ebraism" era cunoscut în Israel, chiar şi mult timp, după ce a scris prorocul Isaia.

 

Iată exemple:

“Pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea s-a aprins împotriva locului acestuia şi nu se va stinge.” (2Reg.22:17)

“Pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea s-a vărsat asupra acestui loc şi nu se va stinge.” (2Cron.34:25)

“Nu se va stinge nici zi, nici noapte, şi fumul lui se va înălta în veci. Din veac în veac va fi pustiit, şi nimeni nu va trece prin el în veci de veci. (Isa.34:10)

“Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricina de groază pentru orice făptură.” (Isa.66:24)

“Tăiaţi-vă împrejur pentru DOMNUL, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!” (Ier.4:4)

De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul DOMNUL: „Iată, mânia şi urgia Mea se vor vărsa peste locul acesta, peste oameni şi dobitoace, peste copacii de pe câmp şi peste roadele pământului; şi va arde şi nu se va stinge.” (Ier.7:20)

Dar, dacă nu veţi asculta când vă poruncesc să sfinţiţi ziua Sabatului, să nu duceţi nici o povară şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului în ziua Sabatului, atunci voi aprinde un foc la portile cetăţii, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului şi nu se va stinge.” (Ier.17:27)

“Şi orice făptură va vedea că eu, DOMNUL, l-am aprins şi nu se va stinge nicidecum!” (Ezec.20:48)

“daca a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenusă cetaţile Sodoma şi Gomora, ca să slujeasca de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,” (2Pet.2:6)

“Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.” (Iuda.1:7)

Putem spune fără teamă de a greşi, că textul din Isaia 66:24 are următorul înţeles parafrazat:

"Căci, după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea - zice DOMNUL - aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru. În fiecare Lună Nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea - zice Iehova. Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor, care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri (până nu va roade tot) şi focul lor nu se va stinge (până nu va mistui tot); şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură." Isaia 66:22-24

Aşadar, textul în discuţie nu promovează ideea unui foc care va arde veşnic. Oricum, fiind un text escatologic, nu are nici o legătură cu starea actuală a morţilor.

7. Cine a vorbit în numele profetului Samuel (1Samuel 26)?

Înainte de a ataca frontal subiectul să ne amintim şi să reţinem ce s-a întâmplat în gradina Edenului, cum şi prin ce mijloc a înşelat Satan pe primii oameni... Satan şi demonii lui sunt foarte vicleni şi să nu uităm, că au o experienţă de milenii în arta de se deghiza, imita şi a însela. Satan şi demonii sunt cei mai buni actori.

Vă rog să observaţi poziţia şi atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei care chemau morţii:

"Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi ca să nu vă spurcaţi cu ei." Lev. 19:31

"Să nu se găsească printre voi (...) nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile (...) nimeni care să întrebe pe morţi." Deut. 18:11

De ce a interzis Dumnezeu această practică?

"ca să nu vă spurcaţi cu ei." Lev. 19:31

"căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea DOMNULUI" Deut. 18:12

Legea lui Dumnezeu are un caracter preventiv şi corectiv, prin informare. Când Dumnezeu dă o lege, nu o dă de florile mărului, numai ca să fie dată. Vedem în această lege un aspect informativ: chemarea duhurilor şi întrebarea morţilor este o urâciune şi mai vedem în această lege un aspect de prevenire: chemarea duhurilor şi întrebarea morţilor este o spurcăciune.

Acum, să lămurim de ce ar fi cei care practică aceste lucruri urâcioşi şi spurcaţi?

Un om care se spurcă cu un lucru păcătos este urâcios în faţa lui Dumnezeu.

Ce spurcă pe om? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? "Căci din inimă ies gândurile rele... Iată lucrurile ce spurcă pe om" Matei 15:11,20. Cine pune în inimă, cum ajung acolo aceste gânduri rele? Cuvântul lui Dumnezeu spune că prin Cel Rău: "Anania, pentru ce ti-a umplut Satan inima ca să minţi..." Fapte 5:3. Aşadar, Satan îi poate face pe oameni ca să mintă, poate intra în ei (poseda) şi îi poate manipula pentru scopurile sale malefice. Oare biata femeie din En-Dor a crezut că poate chema duhurile morţilor sau doar s-a prefacut? Dar dacă a minţit? Conform Bibliei morţii nu pot face nici o activitate în “sheol” (Locuinţa morţilor), deci nici să audă. Cum atunci ar fi putut să îl cheme? Nu putea. Evident că a minţit. Cine i-a băgat "pe gât" o astfel de idee stupid, ca să mintă şi să vorbească în numele lui Samuel? Satan sau un demon. Iată că cei care practicau aşazisa chemare a duhurilor şi chipurile întrebau morţii, minţeau. Şi nu minţeau de florile mărului sau ca să se amuze de prostia credulilor, ci pentru că pretindeau anumite foloase în schimbul serviciilor lor. Aceştia erau spurcaţi de un duh de minciună şi cine apela la ei se spurca şi el.

Când oamenii sunt în situaţii extreme, dificile, fac orice, numai ca să rezolve problema. Şi deseori fac ce nu trebuie, agravând situaţia.

Aşa a fost cazul lui Saul, regele lui Israel. Când Dumnezeu şi-a retras sprijinul faţă de Saul, el trebuia să recunoască eşecul şi să cedeze locul, păstrându-şi măcar viaţa, dacă nu a fost în stare să păstreze coroana de rege. Însă el a insistat şi a căutat cu disperare o soluţie. Nu s-a sfiit să apeleze la cine nu trebuia. Şi din neştiinţă şi încăpăţânare a apelat la o mincinoasă fără scrupule. Oare ea era "soluţia"? Evident că nu! Şi atuni de ce cred unii, că profetul Samuel, care a murit ca un om care a respectat Cuvântul lui Dumnezeu - PRESUPUNÂND PRIN ABSURD CĂ AR FI FOST VIU ŞI NU MORT - s-ar fi supus la cheremul unei astfel de femei şi al unui rege care a căzut în dizgraţia lui Dumnezeu?!?!?! Dacă femeia aceea i-ar fi trimis vorbă lui Samuel în Locuinţa Morţilor: "Vino Samuel dragă până în En-Dor la mine, am ceva treabă cu tine!" AR FI ÎNCĂLCAT SAMUEL LEGEA, care ÎL OBLIGA să nu meargă la vrăjitoare şi ar fi mers din Locuinţa Morţilor tocmai în En-Dor, la o femeie ce incalcă flagrant legea lui Dumnezeu? Chiar aşa îl consideraţi pe profetul Samuel? Dacă în Locuinţa Morţilor ar fi viaţă şi ar fi oameni vii, acolo nu ar fi obligatorii legile celui Atotputernic? Chiar aşa călcător de lege îl consideraţi pe profetul Samuel? Dacă v-ar auzi ce credeţi despre el, ori v-ar plânge de milă, ori ar râde cu lacrimi!

Obiecţii: Şi totuşi Samuel s-a dus, căci s-a împlinit ce a profeţit!

În unele situaţii oamenii pot anticipata ce are să se întâmple. Câţi dintre oameni nu anticipează anumite lucruri şi se întâmplă întocmai? Împlinirea unui semn sau o minune încă nu este o garanţie că este de la un om al lui Dumnezeu. Ce ar fi să citiţi Deuteronom 13:1-3?

8. Concluzie 

După cum am văzut în comentariile anterioare, Vechiul Testament nu susţine concepţia că oamenii ar trăi conştienţi în Sheol (tradus prin Hades în greacă), adică Locuinţa Morţilor.

Vechiul Testament arată că omul a fost făcut din ţărâna pământului şi tot acolo se întoarce, la moartea lui, urmând ca tot din ţărâna pământului să învie la judecată:

"Şi multitudinea celor ce (Young's Literal Translation) dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispreţ veşnic." Daniel 12:2

După cum vedem în cuvintele subliniate, îngerul lui Dumnezeu a asemănat moartea cu un somn, unde dorm atât cei drepţi cât şi cei nedrepţi, somn din care trebuie treziţi, adică aduşi la viaţă. Oare îngerul chiar nu ştia ce spune? Chiar nu ştia că este un iad de foc, unde cei răi sunt chinuiţi? Da, chiar nu ştia, deoarece acest iad de foc, nu exista decât în minţile celor care l-au născocit şi susţinut: păgânii! Deci, de ce nu ştia îngerul lui Dumnezeu că cei răi sunt chinuiţi în iadul de foc, dacă ar fi existat un iad de foc în acel timp? De ce credea că şi cei răi dorm în ţărână? Or fi fost bieţii păgâni mai înţelepţi ca îngerul lui Dumnezeu?

Deoarece Dumnezeul Vechiului Testament este şi Dumnezeul Noului Testament, ne putem da seama, că El n-ar trimite pe unicul Său Fiu ca să combată acest adevăr. Ce motiv ar fi avut Dumnezeu să schimbe această învăţătură, dată tot de El şi confirmată prorocului Daniel de îngerul Său? Oare chiar a predicat unicul Său Fiu altceva despre starea morţilor? Susţine Noul Testament altceva despre starea morţilor? Cum ar putea Noul Testament să combată tocmai Vechiul Testament?

Întrebări spre meditaţie:

"Aţi întâlnit vreo descriere concretă a nemuririi sufletului şi a chinului din asazisul iad, în Vechiul Testament?"

"De ce nu ştia îngerul lui Dumnezeu că cei răi sunt chinuiţi în iadul de foc? De ce credea că şi cei răi dorm în ţărână?" Daniel 12:2

 

Un îndemn:

"Ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui” 2Corinteni 2:11

 

Unde sunt morţii (fie că au fost bogaţi, fie săraci) şi cum sunt ei acolo, conform Noului Testament?

Am putut observa din Partea I, unde sunt morţii şi cum sunt ei acolo, conform Vechiului Testament. Ar fi ciudat ca Noul Testament să înveţe altceva.

Însă unii cred aşa: “Morţii nu pot face nimic în lumea fizică, adică morţii nu mai pot mânca, merge la meci, chefui, munci. Însă nu ştim ce se întâmplă cu sufletele lor dincolo, în lumea spirituală. În povestea cu săracul Lazar şi bogatul nemilostiv ei deşi sunt morţi simt, vorbesc, le pare rău de fraţi, le e sete.”

Deşi problema locuinţei morţilor şi starea lor este clară, conform cu Vechiul Testament, trebuie să recunoaştem, că această istorioara dă peste cap tot ce s-a scris acolo. Şi totuşi, luat per ansamblu, ca întreg, Noul Testament nu confirmă cele două idei expuse în această istorisire:

-       Că morţii sunt vii undeva

-       Că cei răi sunt chinuiţi

Cei ce au murit aprobaţi de Dumnezeu nu se duc în cer, deoarece este scris “nimeni nu s-a suit în cer” Ioan 3:13. Este evident că Domnul Isus nu s-a întâlnit cu Enoh sau cu Ilie în cer, sub nici o forma (fie forma de trup şi suflet sau formă de duh) altfel nu ar fi spus aşa. Când am argumentat aşa unui prieten, el a recunoscut, însă a venit cu această uşiţă de scăpare “Păi nu în cerul în care este Dumnezeu, ci în cerul al doilea, căci în cer tot se duce, conform cu Eclesiastul 12:7”.

Eu i-am întors replica frumos, biblic: “Dar conform cu acel verset, dacă îl interpretăm în stilul dorit de tine, că sufletul este duhul, dar altfel spus, ar însemna că s-ar duce tocmai în cerul lui Dumnezeu că aşa scrie “se întoarce LA Dumnezeu” şi aşa s-ar naşte o contradicţie cu Ioan 3:13. Evident că l-am pus pe gânduri şi a fost nevoit să se mai gândească. A cedat ca să nu creeze contradicţie între Eclesiastul 12:7 şi Ioan 3:13. Apoi pe baza altor versete a fost nevoit să accepte că locuinţa sufletul după moarte este în sheol, tradus în greceşte cu hades. A mai recunoscut ca sheolul (hadesul) este pe pământ şi nu în cer. Deci, după ce fratele în cauză s-a întors cu picioarele pe pământ, în loc să fie atent şi s-ă înveţe din logica greşită cu care a judecat înainte, a greşit iarăşi, neţinând seama că “sheolul” este descris cu lux de amănunte în Vechiul Testament: în sheol intră toţi oamenii, fie buni fie răi şi acolo nu există viaţă, nu există nici o lucrare, nici fizică, nici mentală. Numai că Luca 16:19-31 spune exact invers. Contradicţia este evidentă. Ca să rezolve contradicţia, prietenul meu a susţinut că înţeleptul rege Solomon şi ceilalţi ca regele David, regele Ezechia, profetul Isaia, patriarhul Iov, patriarhul Iacov, etc.  au susţinut o poziţie populara, ce în fapt nu era reală, deci au spus ceva din neştiinţă, toţi aceştia au susţinut un neadevăr, un punct de vedere uman, nu divin. Dar ce a rezolvat el prin această pledoarie “pro-neştiinţă”? Dacă ei au greşit aici, înseamnă că puteau greşi şi în altă parte şi astfel descalificăm expresia apostolului Pavel: “TOATA SCRIPTURA este inspirată de Dumnezeu”. Exact aşa au început şi gnosticii, fapt care i-a propulsat în nişte extreme înfiorătoare. Dacă cade credibilitatea Vechiului Testament, cade şi credibilitatea Noului Testament, căci ea este clădită pe credibilitatea celei dintâi. Şi atunci care este “Soluţia”? Soluţia se găseşte în manuscrisele antice. Comparaţia lor arată ce s-a produs. Diferenţele arată că acest text la origini a fost un text ebraic, care nu a aparţinut de Evanghelia după Luca, fiind ataşată ei ulterior şi bineînţeles, fără consimţământul doctorului Luca.

Dar înainte de a trece la prezentarea variantelor, am să prezint nişte versete din Noul Testament, care confirmă adevărul din Vechiul Testament: Morţii sunt în ţărâna pământului şi dorm, atât cei buni cât şi cei răi.

Morţii – indifferent dacă în viaţă au fost drepţi (buni) sau nedrepţi (răi) - conform Bibliei sunt în somnul de moarte şi dorm inconştienţi în ţărâna pământului (mormânt), dar conform teoriei nemuririi sufletelor sunt vii. Pe care variantă o alegem?

Compară "... multitudinea celor ce dorm în ţărâna pământului..." Daniel 12:2 YLV cu următoarea listă de versete din Noul Testament:

“… toţi cei din morminte (şi nu unii din cer sau iad) vor auzi glasul lui şi vor ieşi din ele…” Ioan 5:28,29

"…iar unii au adormit…" 1Corinteni 15:6

"…cei care au adormit în Christos au pierit (dacă nu există înviere)." 1Corinteni 15:18

"…pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20

"…nu toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51

"…cei ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13

"…Ştefan …a adormit." Fapte 7:59,60 

"…a adormit în moarte…" Fapte 13:36

"…de când au adormit părinţii noştrii…" 2Petru 3:4

 

Acest aspect este confirmat şi de cartea Apocalipsa, carte care este un fel de pecete a Bibliei, arătând că nimic nu se schimbă şi nimic nu poate fi schimbat.
Apocalipsa 20:13. Marea (şi nu cerul sau iadul) a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor (moartea şi hadesul şi nu cerul sau iadul) au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. 14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. 

Aşadar, morţii sunt în:

1. Mare (se referă la cei ce au murit în ape mari, nefiind îngropaţi pe uscat)

2. Moarte (se referă la cei ce au fost arşi complet şi sunt de negăsit)

3. Locuinţa morţilor (se referă la cei îngropaţi pe uscat)

 

Există viaţă după moarte?

Când am stat în Cluj, în vecini era parcată o dubiţă având înscripţionată pe uşile din spate, următoarea întrebare şi un răspuns:
"Există viaţă după moarte? Intră şi ai să vezi."
Evident, era vorba de o avertizare, altfel spusă, "Fii atent, dacă faci accident intrând în mine, s-ar putea să mori. Şi ştii dacă acolo este viaţă sau nu?".
Din nefericire, mulţi cred că există viaţă conştientă după moarte, moartea înţelegând-o ca o simplă uşă pe care se trece în lumea de dincolo de uşă. Unii chiar se sinucid, pentru a ajunge cât mai repede acolo.
Pentru cei care doresc să se sinucidă, crezând că vor trăi mai bine "dincolo", le recomand să citească mai întâi ce spune Biblia despre moarte şi viaţă.
Aproximativ 1 milion (!!!) de oameni se sinucid anual. Aşa reiese din sursele Organizaţiei Mondiale A Sănătăţii (WHO 2009 ). Aşadar, mai mulţi oameni mor din propria mână, decât din războaie şi revolte. Statistic în fiecare 40 de secunde se sinucide o persoană. Şi mulţi o fac deoarece sunt învăţaţi că există viaţă conştientă după moarte.
Uneori oamenii se sinucid în grup, ca în cazul sectelor: adeptii lui Jim Jones în America De Sud, adepţii Templul Soarelui în Europa, adepţii lui David Koresh, Waco, Texas, SUA, unele grupuri în Japonia, secta "Restabiliatorii celor zece porunci" în Africa, etc.. Descoperirile arheologice arată că şi în antichitate se practicau sinucideri în grup, tot pe fundalul credinţei oarbe şi false că oamenii trăiesc conştient după moarte:
"Dar, în afară de pietre preţioase, aceste morminte ne mai rezervaseră şi o înfiorătoare surpriză. În cripte au fost găsite turme de boi cu scheletele încă în hamuri, iar fiecare căruţă era încărcată cu mobilă. Tot alaiul avea datoria să-l însoţească pe nobil şi după moarte, aşa cum se poate deduce din scheletele bogat îmbrăcate şi ornamentate. Mormântul Doamnei Shubad are 20 de astfel de schelete, altele au chiar 70. Ce s-ar fi putut întâmpla pe vremea aceea? Nu avem nici o indicaţie că ar fi fost victimile unei morţi violente. În procesiuni solemne, se pare, însoţitorii alături de căruţele încărcate trase de boi duceau trupul în mormânt. În timp ce mormântul era sigilat însoţitorii îşi pregăteu stăpânul pentru odihnă dinăuntru. Apoi luau un drog, se adunau în jurul lui, şi mureau din propria lor voinţă, doar pentru a-l servi mai departe într-o existenţă viitoare. Timp de două secole cetăţenii Urului şi-au îngropat personalităţile în aceste morminte." Citat din cartea: Şi totuşi Biblia are dreptate, p 34, 35
La fel şi azi, unii oameni care se sinucid, lasă după ei anumite scrisori în care îşi exprimă convingerea că au mers într-o altă lume, mai bună, pentru a scăpa de această lume rea.
Dacă ar exista posibilitatea ca un om să mai trăiască, imediat şi după ce moare, "dincolo", asta ar însemna că Satan a spus adevărul şi că Dumnezeu a minţit: Geneza 3:4,5. Dar Biblia spune, că Satan este mincinosul şi nu Dumnezeu, asa că, ce ar fi să vă mai gândiţi?
Haideţi să ne gândim:
Am trei întrebări foarte importante pentru cei care susţin nemurirea sufletelor:
1.) De ce morţii nu mai nădăjduiesc în adevărul lui D-zeu, daca sunt vii cu sufletul? Isaia 38:18 
2.) De ce morţii nu-şi mai aduc aminte de Dumnezeu, dacă sunt vii cu sufletul? Psalmul 6:5
2.) De ce sunt sufletele SUB altar, într-o poziţie INCOMODĂ daca ar fi în viaţă şi nu LÂNGĂ altar, cum ar fi cazul dacă ele sunt fiinţe vii - Apoc. 6:9? 

Ce este moartea: Minciună sau Adevăr? Sau un amestec din amândouă?

"Hotărât că NU veţi muri" Geneza 3:4, a minţit Satan.
Un răspuns biblic, celor ce cred în aşazisa "nemurire înnăscută" prin aşazisul "suflet nemuritor" Iov 33:3-7.
Biblia spune că omul însuşi este un suflet viu (Geneza 2:7) şi că, conform textelor biblice, scrise în limbile ebraică şi greacă, sufletul poate mânca sânge şi carne (Levitic 7:18,20,27 şi 17:12,15); el se poate usca (Numeri 11:6); poate atinge lucruri necurate (Numeri 19:13-22); poate fi sfâşiat ca de un leu (Psalmii 7:2); poate merge în groapă sau mormânt (Iov 33:18,22,28,30; Psalmii 30:3); poate fi pus în lanţuri (Psalmii 105:18, margin.); se poate dezgusta de toate felurile de hrană (Psalmii 107:18; Proverbe 27:7); poate fi scos din temniţă (Psalmii 142:7); poate suferi de foame din pricina lenei (Proverbe 19:15); poate să-i fie sete şi poate fi înviorat cu apă rece (Proverbe 25:25); are sânge care poate fi vărsat (Ieremia 2:34); poate vărsa lacrimi (Ieremia 13:17); poate fi potolit cu hrană (Plângerile lui Ieremia 1:11,19; Osea 9:4); trebuie să fie supus (Romani 13:1); poate păcătui (Ezechiel 18:4,20); poate avea bunătăţi, se poate odihni, poate mânca, poate bea, se poate înveseli (Luca 12:19); poate pieri (Matei 10:28,39) - adică: poate muri (Ezechiel 18:4,20).
Însă anumitor traducători le-a plăcut să jongleze şi să manipuleze cu cuvintele, traducând preferenţial cuvântul "suflet". De exemplu în limba greacă există cuvânt pentru "viaţă" şi anume "zoe", de aceea cuvântul "suflet", care în greacă este "psuche" n-ar trebui tradus cu "viaţă", ci cu "suflet":
Ioan 3:16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă (zoe) veşnică.
Matei 10:28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot face nimic după aceea; ci temeţi-vă mai degraba de Celce poate să piardă şi sufletul (psuche) şi trupul în gheena. (varianta textuală după Iustin Martirul)
Matei 10:39. Cine îşi va păstra sufletul (psuche), îl va pierde; şi cine îşi va pierde sufletul (psuche), pentru Mine, îl va câstiga.
Observaţi prin comparatie cu Bibliile voastre, că atunci când textul grec spune că sufletul se poate pierde, traducătorul n-a mai tradus constant cuvântul cu suflet, ci l-a tradus cu viaţă, ca să-şi susţină propria dogmă despre nepieirea sufletelor.
Dar n-a spus chiar Domnul Isus că, chiar în seara morţii sale va fi în paradis, conform cu Luca 23:43? Nu, n-a spus aşa ceva, conform cu Ioan 20:17(!). Domnul nostru Isus Christos a spus clar: Trei zile si trei nopti va fi în mormânt şi nu în paradis (Matei 12:40). Mai degrabă traducatorii au făcut ca textul să sune aşa, jonglând cu cuvintele, adică schimbând ordinea cuvintelor, manipulând textul autograf, pentru a se putea susţine idea falsă a nemuririi sufletelor. Într-un manuscris foarte vechi, scris în limba siriacă textul este aşa: “Astăzi îţi spun, cu adevărat, vei fi cu mine în paradis”.
O alta neconcordanţă majoră este că Avraam este viu conform cu Luca 16:22 şi primeşte la sânul său pe toţi cei care au murit ca fiind oameni după voia lui Dumnezeu, deci ar fi ştiut tot ce se petrece în Israel, de la aceşti oameni. Dar Biblia spune altceva, cum este şi evident, că morţii cei vestiţi ca Avraam şi Iacov nu mai cunosc pe nimeni:
“Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel (Iacov) nu ştie cine sântem; dar Tu, DOAMNE, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie, Te numeşti "Mântuitorul nostru." Isaia 63:16 

Domnul Isus confirmă şi el pe profet:
“Nimeni nu s-a suit în cer, dacă nu pogoară (descinde) din cer, ca Fiul omului.” Ioan 3:13. O variantă de redare a textului gec
Deci nu se pune problema ca profetul Isaia să greşească, cu atât mai puţin Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu.

 

Note interesante despre Cartea lui Luca

 

Se cunoaşte de către cercetători, că la început Evanghelia după Luca şi Faptele Apostolilor erau o singură carte nedespărţită.

"Cartea Faptele Apostolior este a V-ea carte a Noului Testament. Se crede ca F.A. şi Evanghelia a III-ea ( Sf. Luca) alcătuiau la îceput o singură operă care ar fi putut fi intitulată astăzi "Istoria obârşiilor creştine" şi care s-ar fi segmentat după anul 150, când creştinii au dorit ca cele 4 evanghelii să formeze, separat, un singur codice. Cele două opere sunt scrise de acelaşi autor, Evangelistul Luca, sunt adresate aceluiaşi Teofil, nobil roman convertit la creştinism, şi constituie documente de primă mână asupra vieţii lui Iisus Hristos şi a Bisericii primare. Cât despre timpul şi locul scrierii, analiza textului şi mărturiile adiacente duc la concluzia că Luca ar fi început-o la numai câteva luni după ce-şi încheiase Evanghelia, adică în preajma anului 65 (oricum, după 63 şi înainte de 70) în cetatea Romei (Sfânta Scriptură ediţia jubiliară a Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, redactată şi adnotată de P.S. sa Bartolomeu Anania Arhiepiscopul Clujului)."
http://ro.wikipedia.org/wiki/Faptele_Apostolilor

Se mai cunoaşte din comentariul paralel al lui Origene, comentariu scris la Matei, Marcu şi Luca, că probabil textele din Luca 9:48 şi Luca 17:1 erau laolaltă. Ce s-a întâmplat, că au apărut pasaje contradictorii, e greu de spus şi mai greu de crezut. În anumite manuscrise antice există chiar şi numele bogatului. Evidenţele sunt clare: Textul Evangheliei după Luca a fost îmbogăţit.

 

Cine a modificat textele?

Din nefericire, în ce priveşte moartea este nespus de trist că a aparut printre crestini o partida care respingea tot adevarul din Vechiul Testament. Acest lucru a fost prezis prin pilda cu neghina. Ei au fost cunoscuţi sub denumirea de “gnostici”. Aceşti aşazişi creştini credeau că viaţa continuă şi după moarte, trupul fiind doar o colivie, o temniţă a sufletului. Ei credeau în preexistenţa sufletelor şi considerau că aceste suflete sunt prizonierii unui dumnezeu inferior care a creat lumea materială. Prin naştere, aceaste suflete erau mai apoi închise în trupuri de carne, ca acest dumnezeu rău “să îşi bată joc de ele”. Ei practicau castrarea sau absistenţa, pentru a nu crea posibilitate dumnezeului rău să introducă alte suflete în lume. Unii dintre ei îşi ucideau pruncii la naştere ca dumnezeul rău să nu poată să îşi bată joc de ei, alţii făceau ca să fie ucişi atacând garnizoanele romane sau se autoînfometau până la moarte, pentru a putea scăpa mai repede de sub puterea acestui dumnezeu rău. O ramură moderată a lor, accepta Vechiul Testament însă o interpreta în sens strict alegoric. Ei au fost numiti “origenişti”, după ultimul lor mare lider Origene din Alexandria. Aceşti aşazişi creştini, au scris multe cărţi apocrife (nedemne de încredere), nişte născociri fanteziste, prin care şi-au semănat ideile. Ei sunt vinovaţi şi de schimbările textuale din Noul Testament. Erau foarte divizaţi din punct de vedere ideologic. Din cauza acestora nu există unitate şi armonie textuală în manuscrisele antice. Unitatea şi armonia o dă doar adevărul, adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. El este unitar şi în deplină armonie. Gnosticii au început să facă multe cărţi ce explică Biblia, după opiniile lor inspirate din lumea religioasă păgână şi după filozofii din lume. Ele conţin o grămadă de erori, printre care şi învăţătura că ne naştem nemuritori şi moartea nu este ceea ce pare a fi.

 

De ce gnosticii şi neo-gnosticii (origeniştii) nu au dreptate?

1. Se vede clar din sursa sigură a Bibliei că "nemurirea înnăscută", adică "credinţa că te naşti nemuritor" este de la Satan Diavolul (Geneza 3:1-4), de la Cel Rău. Duşmanul lui Dumnezeu a corupt prin această minciună, nu numai pe Adam şi Eva, ci toate popoarele păgâne. Ulterior, această credinţă a nemuriri înnăscute, s-a infiltrat şi printre evrei şi printre creştini, fiind preluată de la păgâni. Ideea că omul nu moare, ci oarecum totuşi mai trăieşte după moarte, într-o anumită formă spirituală conştientă sau semiconştientă, nu concordă (nu este în armonie) cu Scriptura, după care plata păcatului este moartea, şi nu nemurirea, fie ea chiar şi nemurire semiconştientă cum susţin unii: "Fiindcă plata păcatului este moartea…" Romani 6:23
Declaraţia aceasta nu poate fi luată decât literal şi aşa cum este. Odată ce toţi oamenii sunt păcătoşi, nimeni nu a scăpat de pedeapsă, nici Enoh, nici Moise, nici Ilie, nimeni (Ioan 3:13).
2. Ideea expusă de Satan primilor oameni în Grădina Edenului, că ai fi nemuritor, este preluată şi crezută acum de foarte mulţi creştini, perpetuându-se din generaţie în generaţie, ca o tradiţie religioasă vrednică de crezut, dar nu concordă (nu este în armonie) cu Scriptura, după care moartea este un blestem şi un duşman al credincioşilor (1Corinteni 15:26); prin apologia lui Satan, mulţi fac într-un mod indirect (neintenţionat, fără ca să prevadă implicările) din trupul carnal o închisoare urâtă şi înjositoare în care o anume formă spirituală a credinciosului este ca prizonier. Însă, deşi trupul este "de moarte", totuşi trupul creştinului este o "jertfă vie, sfântă şi plăcută pentru Domnul" (Romani 12:1) şi "templul Duhului Sfânt" (1Corinteni 6:19), care va fi răscumpărat (1Cor.6:20), transformat şi slăvit (1Corinteni 15:51-54); toate acestea se trec foarte uşor cu vederea de către aceia care fac din moarte o binecuvântare şi un salvator, un mântuitor al credincioşilor, un egal al lui Christos … Mai mult chiar, diminuează astfel (fără să-şi dea seama) la jumătate jertfa lui Christos, dat fiind că dacă sufletul credincioşilor este nemuritor, şi nu moare, el nici nu mai trebuie răscumpărat din moarte, doar trupul. Astfel omul decăzut ar fi doar pe jumătate păcătos, cu trupul, când colo este decăzut total şi trebuie răscumpărat total: trup şi suflet. Căci Christos a murit pentru omul întreg (trup şi suflet), urmând ca la înviere să elibereze din legăturile morţii omul întreg (atât trupul cât şi sufletul credinciosului). De asemenea ei fac din moarte o minciună, căci moartea nici nu mai este moarte, ci o poartă spre o altă viaţă, prin care a trecut şi Christos; deci prin apologia nemuririi înnăscute, nici Christos nu a murit cu adevărat, ci doar a trecut într-o altă sferă, cea spirituală a existenţei.
"Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea." 1Cor. 15:26. Nicăieri nu scrie că moartea ar fi doar vrăjmaş pe jumătate, adică numai vrăjmaşul trupului nu şi al sufletului.
3. De obicei, de apologia credinţei că te naşti nemuritor, este legată şi credinţa că imediat după ce mor cei drepţi se bucură în paradisul spiritual, iar cei nedrepţi sunt chinuiţi literalmente în focul din iad. Dar astfel este călcată în picioare dreptatea lui Dumnezeu, având în vedere că unii dintre păcătoşi sunt chinuiţi mai mult, alţii mai puţin: de exemplu Cain care a ucis un singur om este chinuit de circa 6000 de ani, dar Hitler care a ucis milioane de oameni doar de circa câteva decenii. Chiar dacă ar găsi ei o interpretare, prin care să rezolve această nedreptate (de exemplu dând focul mai tare sub Hitler), în spijinul doctrinei nemuririi înnăscute, căci iertat să ne fie, de explicat se poate explica orice, mai ales dacă apelezi la revelaţii extrabiblice, profeţii, viziuni, vise, experienţe, mărturii ale altora, ce vor face când Dumnezeu îi va cerceta, precum pe prietenii lui Iov, spunând că nu au vorbit aşa de drept despre El, cum au vorbit alţii?
Căci: "…El este drept şi integru" Deuteronom 32:4
4. De ce spune Scriptura atât de clar, că dacă nu există înviere, cei ce au adormit în Christos au pierit? Căci, dacă sufletul nu este mort, cum spun aceştia, sufletul nu trebuie înviat, şi prin urmare, creştinii nu sunt pierduţi, pentru că trăiesc în cer cu sufletul… dar fără înviere, toţi suntem pierduţi, aceasta este declaraţia Sfintei Scripturi, după cum arată Spiritul (Duhul) Sfânt, prin apostolul Pavel. Deducţia este simplă, clară şi hotărâtă: fără învirerea trupului eşti mort şi pierdut pentru totdeauna, adică tu nu poţi trăi fără trup, aşa cum nici trupul nu poate trăi fără suflet! Tu eşti compus din trup şi duh, care dă ca rezultat sufletul şi nu poţi trăi fără ele, deoarece totul se leagă între ele.
"Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Christos n-a înviat. … şi atunci, într-adevăr cei care au adormit în Christos au pierit." 1Corinteni 15:13,18 Au pierit? De ce ar pieri dacă există sufletul lor viu pe undeva?

 

Ce este moartea?

Atunci ce să credem despre moarte? Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu literalmente despre moarte: moartea este adevăr sau minciună? Sau este moartea o moarte doar pe jumătate?
"Căci pentru cel care este împreună cu cei vii este nădejde; căci un câine viu, face mai mult decât un leu mort. Cei vii măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit şi ei deloc nu mai au parte de tot ce se face sub soare.  ... Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:4-6,10
Ce spun cei ce nu admit aşa ceva?
"Este adevărat că evreii şi cei din Vechiul Testament, din exprimările lor rezultă că moartea este opusul vietii, iar după moarte nu mai este nimic, nici plan, nici cunoştinţă, nici întelepciune, etc.. Însă Noul Testament care este o revelaţie superioară Vechiului, vorbeşte de o viată după moarte, atât Domnul Isus (Matei 10:28; Luca 16) cât şi apostolii (2Corinteni 5:1-10; Filipeni 1:20-23; Apocalipsa 6:9-11; 20:4, etc.)." Deci, după cum vedem, ei spun cu o jumătate de gură, că Biblia se contrazice şi Vechiul Testament nu-i chiar aşa de demn de crezare ca Noul Testament, nu-i aşa? Şi dau şi dovezi din Noul Testament!
De când este Satan Diavolul mai credibil decât Dumnezeu? Vai de bieţii de noi dacă facem pe exegeţii şi corifeii "nemuritorişti", dacă facem apologie lui Satan, Diavolului mincinos, care a predat nemurirea înnăscută. Să ne încredem în cuvintele vrăjmaşului şi defăimătorului lui Dumnezeu? Şi vai de cei care se lasă conduşi de el şi cred că în Scriptură putem găsi grade inferioare şi grade superioare de inspiraţie, în sensul dorit de ei! Dacă este aşa cum ni se spune de către aceştia, cu grade inferioare şi grade superioare de inspiraţie - înseamnă că Dumnezeu a autorizat pe cei ce au scris Vechiul Testament să tragă câte-o minciună mai mare ca ei. Nu-şi dau seama, că prin argumentul lor, denigrează şi fac pe sfinţi şi pe profeţi mincinoşi şi mai mult decât atât, fac chiar ca anumite părţi din Scriptura să fie inferioare, contradictorii şi nedemne de a fi luate în serios? De ce nu caută armonia, căci Scriptura antica – şi aici trebuie să ne întoarcem - nu se contrazice, ci se armonizează?

 

Argumente neargumentate logic

 

“Nu pot ucide sufletul” – Este o frază neautentică, un fals

În sprijinul dogmei nemuririi înnăscute şi a sufletului nemuritor, unii aduc ca argument Matei 10:28 urmând o supoziţie puerilă, neluând în seamă că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, atinge aici în mod indirect învierea. Deoarece orice moarte cruntă ar aplica oamenii credincioşilor sfinţi, oamenii nu pot anihila pentru totdeauna un credincios, el fiind păstrat în însemnarea din cartea vieţii şi prin înviere credinciosul este repus în viaţă. În plus, chiar Domnul Isus spune la Matei 10:39 - conform cu textul grec - ca cei necredincioşi îşi vor pierde sufletul, ca o completare la ce este consemnat la Matei 10:28, că Dumnezeu nu numai că poate pierde un necredincios definitiv în gheenă, ci chiar îl va pierde. La o comparare cu textul paralel din Luca 12:4,5 se vede că Matei 10:28 este măsluit (alterat), conţinând ceva în plus “şi nu pot ucide sufletul”, ce nu a fost spus de Domnul Isus. În cel mai timpuriu citat cunoscut al acestui verset (Iustin Martirul – Apologia Întâi), Matei 10:28 nu contine fraza “dar nu pot ucide sufletul”. Aviz neatenţilor sau celor care nu se ocupa deloc cu comparaţia textelor!

 

“Imbrăcaţi” – Înţeles greşit

 

Apoi se vine cu 2Corinteni 5:1-10, care este o prezentare chiar a speranţei glorioase creştine: schimbarea naturii noastre, din trup de carne în trup duhovnicesc (spiritual). Unde scrie aici altceva, căci la versetul 4 scrie clar de "îmbrăcare", fiind o aluzie identică cu cele scrise în 1Corinteni 15:45-54, în care se arată clar că această îmbrăcare este la răpirea colectivă a adunării şi nu la moartea individuală a fiecăruia: "…Apoi, noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei (cu cei ce au înviat), în nori…" 1Tesaloniceni 4:17
"Chiar în cortul (trupul de carne) acesta deci, gemem apăsaţi (De ce? Deoarece dorim să fim răpiţi la Christos, aceasta este năzuinţa firească a creştinului!); nu pentru că dorim să fim dezbrăcaţi (Nu pentru că am dori să murim, pentru că viaţă fără trup nu există!), ci să fim îmbrăcaţi (Schimbaţi în trup spiritual!), pentru ca ce este muritor să fie înghiţit de viaţă" 2Cor. 5:4
"Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi (Apostolul şi ceilalţi numesc moartea adormire, şi nu conştienţă, de ce, dacă sufletul este treaz?), dar toţi vom fi schimbaţi (Când? Imediat la moartea fiecăruia?) într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (Deci nu la moartea fiecăruia!). Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia (Chiar şi cuvântul "învia" arată că în moarte morţii nu sunt vii, dragii mei!) nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca ceea ce este supus putrezirii să se îmbrace (Acelaşi cuvânt ca cel folosit în 2Cor.5:4!) în neputrezire (Deci este clar că atât contextul din 1Cor. cap. 15 cât şi cel din 2Cor. cap 5 se referă la acelaşi eveniment comun la cea din urmă trâmbiţă şi nu la moartea fiecăruia, şi nu la migraţia sufletului spre cer la moarte!) şi ce este muritor să se îmbrace în nemurire (Este chiar caraghios ca moartea care este un blestem şi un duşman să fie o binecuvântare şi un salvator!)." 1Corinteni 15:51-53

 

“Să mă mut” – Înţeles greşit

Recunoasc cu îngrijorare, că textul din Filipeni 1:20-23 izbeşte cel mai mult pe cei ce au înclinaţii filozofice să creadă în "viaţa de după moarte", tocmai pentru că în scrierile apostolului Pavel sunt anumite lucruri greu de înţeles, dacă te uiti numai la contextul apropiat şi neglijezi contextul general (2Petru 3:16); acestea par contradictorii dacă nu ai harul de a armoniza şi astfel sunt "o delicatesă" pentru cei ce sucind şi răstălmăcind lucrurile doresc să susţină formele de nemurire după moarte, vrând să ne înveţe şi pe noi cum să le susţinem.
"Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic, ci că acum, ca întotdeauna, Christos va fi preamărit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte" Nu ar trebui să fie şocant pentru cei ce cred în aspectul că sufletul trăieşte după moarte, că Pavel aici nici nu vorbeşte despre acest aspect, având în vedere că aici nici nu se pomeneşte măcar cuvântul suflet? Căci nu vorbeşte de suflet ci de trup, deoarece el spune clar aici, că prin trupul lui este preamărit Christos, fie că trăieşte fie că moare: cum poate un creştin să preamărescă prin trupul său şi moartea sa pe Christos? Vorba gnosticilor "eliberând sufletul din prizonieratul coliviei trupului", sau prin faptul că moare ca un om sfânt şi nepătat de duhul (spiritul) lumii, dând astfel slavă şi glorie Tatălui ceresc, prin Christos?
"Căci pentru mine a trăi (este) Christos, şi a muri (este) un câştig." Adică a trăi cu Christos şi a muri avându-l pe El drept Salvator, este un câştig, deoarece ştim bine că El are putere asupra morţii şi că în "Ziua Aceea A Învierii" conform cu Filipeni 3:11 şi 2Timotei 4:8, El ne va da cununa dreptăţii. Dar dacă sufletul ar trăi după moarte, cununa dreptăţii ni s-ar putea da imediat după moarte.
"Dar dacă mai trăiesc în trup (nota de subsol: carne), este ca să lucrez cu roade fac şi nu ştiu ce să aleg." Este de înţeles, că superprigonitul apostol Pavel să vorbescă astfel, adu-ţi aminte că atât Iov, Moise ("şterge-mă din cartea vieţii") cât şi profeţii Ieremia, Ilie şi Iona au vorbit în anumite împrejurări ale vieţii lor astfel, nu mai doreau viaţa, din cauza greutăţilor. Vedeau prin asta mai degrabă o dorinţă de scăpare din faţa dificultăţilor şi a greutăţilor, decât o mântuire şi răsplătire imediată, în viaţa de după moarte.
"Sânt strâns din două părţi: aş dori să mă mut" "să mă mut" nu are sensul de mutare la o altă viaţă conştientă, ci are aici sensul sinonim cu cel de "a adormi" în moarte, folosit în multe alte locuri de apostolul Pavel, dar şi de alţii:
"… iar unii au adormit…" 1Corinteni 15:6, "… cei care au adormit în Hristos ..." 1Corinteni 15:18, "… pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20, "… nu toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51, "… cei ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13, "…Ştefan … a adormit." Fapte 7:59,60, "… a adormit …" Fapte 13:36, "… de când au adormit părinţii noştrii…" 2Petru 3:4
"şi să fiu împreună cu Christos, căci ar fi cu mult mai bine;"
Este clar din întreg contextul Scripturii că apostolul întrebuinţează aici un simbol, pentru că aici se referă nu la o prezenţă literală, imediată şi conştientă a lui Pavel faţă către faţă cu Christos, ci arată simbolic, la slava de a fi murit în graţia şi în braţele lui Christos, căci tocmai asta afirmă şi în Filipeni 3:9 "şi să fiu găsit în El" - vezi şi Ioan 17:2. Dar întreb: CÂND VEDEA EL ÎN MOD LITERAL CĂ VA FI CU CHRISTOS? IMEDIAT DUPĂ MOARTEA SA? Nu, ci "la învierea dintre cei morţi" Filipeni 3:11. Dacă apostolul Pavel şi primii creştini ar fi crezut în mod literal că la moartea lor ei urmau să se întâlnească imediat în cer cu Christos, ce rost mai avea să aştepte pe Christos ca Mântuitor (vezi Filipeni 3:20,21)? În nici un caz sensul "mutării" expus în Filipeni 1:23, nu poate însemna altceva decăt o dă apostolul în contextul întregii sale scrieri apostoliceşti şi anume adormirea în moarte, şi aşteptarea în această stare a învierii dintre cei morţi - compară cu Filipeni 3:11.

“Strigau” – Înţeles greşit

 

În cazul Apocalipsa 6:9-11 este clar că este un alt simbol, ca şi în cazul lui Abel (Geneza 4:10), când sângele strigă pentru a fi răzbunat. Se vede clar deoarece sufletele sunt sub altar şi nu lângă altar cum ar fi normal să fie dacă ar fi suflete vii şi conştiente. Atunci când preoţii antici înjunghiau un animal pentru ardere de tot, sângele curgea de pe altar sub altar. Acest aspect arată că martirii creştini sunt înjunghiaţi, morţi cu adevărat, pentru că şi-au adus într-adevăr trupurile lor ca jertfă de ardere de tot lui Dumnezeu şi nu şi-au iubit sufletele până la moarte.
Deasemenea, în viziunea revelată din Apocalipsa este arătat ca un simbol, că li s-a dat o haină albă, dar nu înseamnă că într-adevăr li s-a dat o haină albă, ci înseamnă că în funcţie de faptele lor, li s-a pregătit deja un loc ca regi şi preoţi alături de Christos, deoarece hainele reprezintă simbolic faptele sfinţilor, compară cu Apocalipsa 19:8, Apocalipsa 3:18.
Dar cel mai tare argument că ei nu sunt vii şi că aşteptarea lor este încă în somnul de moarte, este arătat de faptul că trebuie să se împlinească numărul lor. Când se va împlini numărul lor, atunci toată adunarea va fi răpită şi glorificată, cu toţi membrii ei împreună. Pe baza cuvântului inspiraţiei din 1Corinteni 15:51,52 "Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă (Deci nu la moartea fiecăruia!). Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. - care concordă cu 1Tesaloniceni 4:17: Apoi noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei…" Scriptura însăşi respinge ideea răpirii şi glorificării în etape individuale, sau de grupuri a membrilor adunării, deoarece este atât de clar că adunarea ("ekklesia") va fi răpită în mod colectiv. Când în altă parte Pavel vorbeşte că fiecare va învia la rândul cetei lui, spune şi faptul că prima ceată va fi ceata acelora care sunt ai lui Christos şi apoi finalul, când vor urma alte cete. Dacă nu ar fi aşa, ar însemna că cele scrise în 1Tesaloniceni 1:17 ar contrazice cele scrise în 1Corinteni 15:21-24, pe când aşa nu se contrazic, ci se completează armonios reciproc.
La Apocalipsa 20:4 se arată învierea primei cete, cea care va domni alături de Christos. Pasajul acela spune clar: "ei au înviat". Păi este mai clar ca lumina zilei, că dacă au înviat, atunci nu au fost vii, altminteri ar fi o minciună să spui despre cineva viu că a înviat.

 

Testul greu al loialitaţii: Vom fi neghină sau grâu?

Dragii mei, după cum vedeţi, stăm cu toţii în faţa unui test greu. Diferenţele trebuie rezolvate pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, în chip frăţesc, conform cu adevarul. Dacă nu veţi asculta de glasul Domnului, de a fi uniţi în chip desăvârşit în adevăr, acceptând curente satanice şi păgâne în adunare, într-un aspect atât de important, veţi culege ceea ce aţi semănat. Ba mai mult, voi vă faceţi involuntar apărători ai minciunii lui Satan, şi veţi pieri ca şi el, fiindcă aţi iubit minciuna (Apocalipsa 21:8).
Scriptura spune foarte clar că plata păcatului este moartea! Scripura mai spune deasemenea foarte clar, că fără înviere toţi cei adormiţi (morţi) în Christos sunt pierduţi! Prin urmare singura alternativă este credinţa în înviere şi singura speranţă este că creştinii vor fi readuşi la viaţă (înviaţi) (Ioan 5:28,29).
Scriptura nu arată şi noi nu putem crede într-un amestec de nemurire şi înviere: o moarte parţială şi o înviere parţială, cum arată Satana, păgânii, gnosticii şi urmaşii lor, neo-gnosticii. Fiţi tari, deci în adevărata credinţă creştină! Nu credeţi în profeţii mincinoşi care văd oamenii trăind după moarte, ca suflete nemuritoare! Respingeţi orice idee de viaţă conştientă sau semiconştientă ce ar fi chipurile după moarte! Nu există nici un fel de conştienţă în moarte. Toate viziunile ce s-au spus cu moartea clinică nu dovedesc contrariul. Moartea clinică nu este moarte totală, creierul mai funcţionează şi se produc halucinaţii, vise. Dacă în acest timp inima îşi revine, omul a scăpat din moartea spre care se ducea şi îşi aminteşte de ce a visat. Este firesc. Cuvântul lui Dumnezeu este mai încercat decât cei ce visează şi cred că sunt nemuritori. Încredeţi-vă în el din toată inima şi nu veţi regreta.
"Lacul de foc" (Apocalipsa 20:12-15) este un instrument de nimicire puternic şi înfricoşător şi înseamnă distrugerea completă şi definitivă a păcătoşilor (este geheena de la Matei 10:28) în ziua de apoi. De aceea să alegem adevărul ca să trăim! Să fugim de minciuna şi de la minciună (Apocalipsa 22:14,15)! Să ne temem şi să ne bucurăm, că Dumnezeu ne-a cercetat şi nu ne-a lăsat în întuneric. Să dăm slavă şi glorie lui Dumnezeu! Să acceptăm adevărul cu privire la starea mortilor! Dacă nu acceptăm avertizarea Bibliei ca să ne ferim de minciună, şi vom continua să se complacem în neadevăr şi să preacurvim cu păgânitatea şi învăţăturile ei, Dumnezeu ne va pedepsi şi nu ne va binecuvânta, căci El este un Dumnezeu al iubirii, dar şi al adevărului şi al dreptăţii.

 

De ce sufletele nemântuite nu sunt chinuite etern, încă de pe acum?

Am arătat deseori că după Scriptură „sufletul care păcătuieşte acela va muri (şi nu se va chinui etern undeva într-un lac de foc)” Ezechiel 18:4,20. Dumnezeu este o fiinţă raţională, un Dumnezeu drept, fără nedreptate, un Dumnezeu al adevărului şi cu sentimente sfinte, şi el ne-a creat după chipul şi asemănarea sa. Haideţi să fim şi noi raţionali, drepţi, cu noţiunea adevărului şi cu sentimente sfinte.
Oricum, ca să aflăm răspunsul la această întrebare, ar trebui să ne adâncim privirile în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia şi să mai punem câteva întrebări:
1. Este "lacul de foc" din cartea Apocalipsa un instrument de nimicire totală a păcătoşilor? Dacă nu, cum se explica Evrei 10:27,12:29 că focul lui Dumnezeu va mistui (şi nu chinui) pe cei răzvrătiţi?
2. Este lacul de foc un instrument de chinuire veşnica a lor? Dacă da, cum se explica faptul că:
a) Dumnezeu este iubire (poţi fi idealul iubirii, fiind patronul chinurilor veşnice?) - 1Ioan 4:8
b) că El va fi totul în toţi (trebuia să scrie în “unii”, dacă vor mai fi şi alţii fără Dumnezeu) - 1Cor. 15:28
c) că toate lucrurile vor fi noi (nu ar fi iadul ceva vechi, dacă ar exista?) - Apocalipsa 21:5
d) că nu va mai fi plâns, durere, lacrimi, ţipete, durere - Apocalipsa 21:4,5 (un lucru neadevărat dacă iadul ar fi plin de toate acestea)
e) şi că aceste lucruri de la punctul d) vor trece - Apocalipsa 21:4,5 (aici fiind vorba de cea mai mare contradicţie a subiectului, dacă toate acestea nu vor trece, ci vor rămâne veşnic active în iad)

f) Poţi fi fericit alături de un iad plin de suferinţă veşnică, în care poate mama ta, sau tatăl tău sau fratelete, sora ta ard în chinuri? Eu nu cred că aş fi.

Eu nu cred că vom putea fi cu adevărat fericiţi, ştiind că mulţi dintre oamenii pe care i-am cunoscut, poate chiar din familia şi rudele noastre, dintre prietenii noştrii apropiaţi, colegi, vecini, etc., sunt chinuiţi în chinuri cumplite, într-un lac de foc, încă de pe acum, şi asta în veci de veci. Când am spus acest ultim argument unui prieten teolog care susţinea cu ardoare ideea chinului veşnic, a pălit, s-a gândit puţin, apoi tipic oamenilor instabili în propriile lor argumente, a spus "Poate cândva, Dumnezeu îi va scoate de acolo". Da, chiar şi ei îşi dau seama că este prea de tot. Aşa că se întorc la a susţine purgatoriul, locul unde mai este o şansă. Dar Biblia nu spune aşa ceva. Decât să ne complicăm în hăţişul părerilor omeneşti, să tot dăm cu stângul în dreptul, mai degrabă să lăsăm aceste sadisme teologice (iadul şi purgatoriul) şi să acceptăm mesajul aşa cum este în Biblie: Dacă vei crede şi asculta vei avea parte de binecuvântare şi viaţă veşnică, dacă nu vei crede şi nu vei asculta, vei avea pate de blestem (moarte) şi de pierzare veşnică. Blestemul este moartea. Alege binecuvântarea şi viaţa veşnică, ca să scapi de blestem şi de pierzarea veşnică (Ioan 3:36).

O altă problemă: Sheolul (Hadesul) aruncat în iadul de foc (limnen tou puros) 

"Sheol" este un cuvânt evreiesc care înseamnă "Locuinţa morţilor" (Cornilescu), dar poate fi tradus şi ca “Mormânt”. La fel înseamnă şi cuvântul grecesc "Hades". Cuvântul cimitir, provine din grecescul koimiterion şi înseamnă literalmente “dormitor”. Cuvântul evreiesc sheol şi cuvântul grecesc hades nu înseamnă "iazul de foc" ("iadul" cum le place unora să-l spună). Se spune că acest cuvânt (iad) provine din grecescul "hades", preluat prin filiera limbii slavone.
Biblia face distincţie clară între hades şi iazul de foc. Ar fi o problemă gravă dacă nu ar face, deoarece dacă hadesul este aşazisul "iaz de foc", se crează situaţia ca iazul de foc este aruncat tot în iazul de foc, un nonsens urias.
Prin urmare, e clar că sheolul (hadesul) nu este identic cu "iazul de foc", deoarece hadesul este aruncat în iazul de foc ("limnen tou puros"): hades ebletesan eis ten limnen tou puros
Acum, ca o sinteză:
Biblia arată clar că oamenii răi merg întâi nu în iazul de foc ("limnen tou puros" în greacă), ci în hades (locuinţa morţilor, mormântul comun al omenirii, şi al celor buni şi al celor răi), iar din hades vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi la a fi aruncaţi în iazul de foc (limnen tou puros). Dacă hadesul ar fi deja un loc cu foc, ca şi locul descris ca "limnen tou puros" (iazul de foc) ar fi interesant de ciudat că un loc care arde cu foc să fie aruncat în alt loc care arde cu foc, nu-i aşa? Aşa că, de ce atât hadesul, cât şi oamenii răi vor fi aruncaţi în iazul de foc (limnen tou puros), dacă un iaz de foc există deja? E ilogic şi un mare nonsens...
Cu privire la predica despre bogatul nemilotiv şi săracul Lazar din Luca capitolul 16, la o analiză a variantelor textuale din manuscrisele vechi, reiese clar ca lumina zilei, că este un text interpolat (introdus mai târziu). Acest lucru îl confirmă implicit şi Apocalipsa, unde se arată ca hadesul este aruncat în iazul de foc.
Dar nu spune chiar Apocalipsa că cei răi sunt chinuiţi zi şi noapte? Da, spune. Însă nu spune că cei care sunt "chinuiţi zi şi noapte" ar fi deja morţi, ca şi cum ar fi murit deja, ci din contră, că EI SUNT ÎNCĂ VII, dragii mei neatenţi! Vouă vă scapă un amănunt foarte important. Voi confundaţi mare cu sarea, dragii mei, daţi-mi voie să vă spun asta, ca să vă trezesc.
Apocalipsa 14: 8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!"  9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

Să fim atenţi la versetele 9 şi 10, care sunt legate contextual ca mesaj, dar şi ca perioadă cu versetul 11, care este formulat la prezent “nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei”, deci sunt vii încă. Şi dacă ne uităm bine în contextul Apocalipsei ni se va arăta în ce perioadă va fi acest chin imens, deorece "paharul mâniei" sunt plăgile arătate în Apocalipsa, aşa că chinul de care se vorbeşte aici, nu este chinul dintr-un aşazis iaz de foc de după moarte, ci un chin care va fi peste cei vii.

“Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pamant. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei şi cară se închinau icoanei ei.” (Apocalipsa16:2)
“Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptura vie, chiar şi tot ce era în mare.” (Apocalipsa16:3)
“Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge.” (Apocalipsa16:4)
“Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.” (Apocalipsa16:8)
“Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.” (Apocalipsa 16:10)
“Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit.” (Apocalipsa 16:12)
“Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: "S-a isprăvit!" (Apocalipsa 16:17)
“Cetatea cea mare a fost împărtită în trei părti, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.” (Apocalipsa 16:19)
“Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!" (Apocalipsa 18:6)

Plăgile vor fi de aşa mare amploare şi intensitate urgiastică ÎN ZILELE ACELEA (ŞI NU ÎN ÎNCHIPUITUL IAD DE FOC DE DUPĂ MOARTE de care tot vorbesc unii), că oamenii nu vor avea odihnă nici ziua nici noaptea, asta arată mesajul, fie că acceptăm sau nu:
“Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii (care mai trăiau încă) îşi muşcau limbile de durere. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei (deci trăiesc încă), şi oricine primeşte semnul numelui ei!”  (Apocalipsa 16:10,11).

Acest verset 11 este indiscutabil legat de versetele 9 şi 10 şi se referă strict numai la zilele acelea în care oamenii se închină fiarei având semnul ei, iar despre aceste zile înspăimântătoare a vorbit şi Domnul nostru în Matei 24, în contextul acestor urgii grozave care vor fi aici pe pământ şi nicidecum în aşazisul iad de foc, ce ar fi chipurile după moarte, pentru acei păcătoşi nemântuiţi.
Apocalipsa capitolul 9 conţine nişte versetele care arată că oamenii nelegiuiţi din timpul sfârşitului, deci care vor fi vii încă, vor fi chinuiţi de foc şi de pucioasă. Indiferent cum interpretăm CE AR FI ELE, aceste fenomene se referă la timul plăgilor şi nu la aşazisul iad de după moarte. Acest fapt a fost recunoscut şi de un teolog de seama, baptist, care a spus ferm şi răspicat la Vocea Evangheliei: "Fraţilor, iadul încă nu s-a deschis" (Beniamin Fărăgău).

“17. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platose ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă. 18. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor.”
...
“19. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.
20. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
21. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furţişagurile lor.”

Din păcate, mişcările protestante şi neoprotestante au împrumutat mult din teologia şi exegeza (interpretarea Bibliei) Bisericii Catolice, o biserică care pe alocuri este foarte apropiată de ideile din mişcările gnostico-neo-gnostice. Luther s-a rugat până la moarte Mariei şi a venerat pe sfinţi, Calvin ţinea legătura cu aparatul Inchiziţiei şi a împrumutat din metodele ei, Zwingli era adeptul metodei catolice de a impune creştinismul prin sabia statului, Melancton se consulta cu teologii Bisericii Catolice... etc.. (Martin Luther şi cauzele secrete ale reformei lui, de Gheorghe Calciu-Dumitreasa https://sitadeasa.wordpress.com/2007/04/25/martin-luther-si-cauzele-secrete-ale-reformei-lui/)

Trebuie făcut mai mult, decât a ne tot uita în ograda Bisericii Catolice. Chiar dacă ne uităm uneori, să luam numai ce este bun de acolo. Există soluţii şi dincolo de instituţiile teologice şi comentariile teologilor catolici.


Motive pentru care nu există un chin etern 

(Extras preluat de către cineva din cartea “Galileanul”)

· Dreptate: Vi se pare drept ca pentru păcatele făcute în 10, 20, 40, 80, etc. de ani să fii pedepsit veşnic? Legea lui Dumnezeu reflecta caracterul său, iar aceasta spunea: viaţă pentru viaţă (în original “suflet pentru suflet”), nu pentru ca cel vinovat de crimă să fie chinuit (Deuteronom 19:21).
· Iubirea lui Dumnezeu: De asemenea imaginea infernului diminuează iubirea lui Dumnezeu, căci cum putem spune că Dumnezeu este iubire, când mâna lui nu poate fi niciodată domolită, ci îi chinuieşte etern pe cei păcătoşi?
· Mânia lui Dumnezeu are un sfârşit: Dacă Dumnezeu chinuieşte veşnic păcătoşii atunci mânia lui ţine veşnic, dar Biblia spune altceva şi anume că El „nu ţine mânia pe vecie şi nu ceartă fără încetare” cum este o astfel de afirmaţie despre caracterul lui Dumnezeu compatibilă cu doctrina iadului? (2Samuel 24:14; Psalmii 30:5; 103:9; Isaia 57:16; Ieremia 3:5; Mica 7:18).
· Nemurirea este pentru cei drepţi: Mulţi creştini cred în iadul veşnic deoarece nu au reuşit să înţeleagă faptul că viaţa veşnică este rezultatul unei uniri cu Dumnezeu ("Dumnezeu să fie totul ÎN TOŢI" 1Cor 15:28), astfel cei răi fiind despărţiţi de Dumnezeu nu pot exista etern (Fapte 17:25; 1Corinteni 15:52-54; 2Tesaloniceni 1:9).
· Sfârşitul suferinţei: Un alt motiv pentru care credem că nu este posibil chinul veşnic, este că acesta ar perpetua şi imortaliza păcatul, suferinţa şi durerea (toţi oamenii din iad l-ar blestema zilnic, clipă de clipă, pe Dumnezeu, pe Christos, pe sfinţii îngeri şi pe sfinţii) şi ar contrazice Cuvântul lui Dumnezeu care declară că acestea vor dispărea şi că Dumnezeu face toate lucrurile noi (Apocalipsa 21:4,5), ori dacă iadul există etern înseamnă că Dumnezeu nu poate elimina suferinţa.
· Nimicirea răului: Misiunea Domnului Isus Cristos ca Domn şi Rege, este să nimicească toate persoanele rele şi nelegiuite, fie spirituale sau fizice, cât şi toate lucrurile rele, şi apoi cu mandatul încheiat, va preda domnia în mâna Tatălui. Dacă iadul există veşnic atunci însemnă că Domnul Isus nu a nimicit orice domnie, stăpânire, putere (1Corinteni 15:26).
· Dumnezeu totul în toţi: La sfârşit, Dumnezeu va fi totul în toţi (1Corinteni 15:28), acesta este scopul final, ca în toate făpturile să locuiască Dumnezeu în mod plenar prin calităţile Lui, ca toate creaturile să aibă calităţile lui Dumnezeu, dar acest lucru ca în toţi să fie Dumnezeu nu e posibil dacă cei răi mai există pe undeva.
· Plata păcatului: Conform Bibliei plata păcatului este moartea, (Romani 6:23). Isus a plătit această plată prin moartea Sa (Evrei 7:27; 1Timotei 2:5,6), dacă plata păcatului ar fi fost „chinul etern” atunci Domnul Isus ar fi trebuit să se chinuiască etern ca să ne răscumpere. Biblia este clară: „Si păcatul, odată făptuit, aduce moartea” (Iacov 1:15). Astfel, alegerea este între viaţă veşnică şi moarte veşnică. 

 

După cum vedem istorisirea despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr nu este în armonie cu învăţătura Bibliei per ansamblul ei, nici cu învăţătura despre starea morţilor şi nici cu învăţătura despre pedeapsa celor răi. Din punct de vedere teologic, şi aici mă refer exclusiv la adevărata teologie, este un fals grosolan.

 

 

 

Cum s-a produs falsul?

 

“Apocrife (de la ἀποκρύπτω — apokripto = a ascunde, ἀπόκρυφος — apokrifos = ascuns, nesigur, secret) sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.”

Wikipedia

 

Apocrifele au jucat un rol important – desigur, nefast – în pornirea, dezvoltarea şi popularizarea tuturor ereziilor. Un autor creştin din secolul IX, pe nume Photios, avea cunoştinţă de 280 astfel de cărţi. Pentru a fi receptate de publicul ignorant, autorii acestor falsuri le scriau în numele unor persoane cunoscute din Biblie. Scopul lor era fie unul pur comercial, fie unul doctrinar, încercând să popularizeze anumite idei religioase.

 

Din analiza structurii istorisirii despre omul bogat şi săracul Lazăr, putem deduce că ea a putut face parte dintr-o apocrifă aparţinând comunităţii iudeo-creştine a ebioniţilor, care considerau sărăcia ca fiind o mare virtute, ce duce la mântuire, iar în bogăţie un mare pericol moral, ce duce la pedeapsă. Putem deduce două modalităţi prin care acest text străin a ajuns să fie parte a Evangheliei după Luca:

- fie a ajuns ca o filă răzleaţă între filele evangheliei şi a fost copiata din neştiinţă, ca şi cum ar fi făcut parte din text

- fie a fost copiată intenţionat dintr-o altă sursă, din considerente doctrinare

 

În ce perioada a fost acest text străin introdus?

 

Din cercetarea tuturor Bibliilor antice, parţiale sau numai Noul Testament (Vetus Latina, Codex Vaticanus, Codex Curetonianus, Codex Alexandrinus, Codex Sinaiticus, Vulgata, Sahidic-Coptic, Peshitta, etc.), reiese că textul buclucaş apare, ici colo având mici diferenţe (totuşi semnificative: de exemplu bogatul are un nume), deci textul este foarte vechi. Apare şi la Evanghelionul lui Marcion, în Diatessaronul lui Tatian şi în citat la Clement Alexandrinul şi Tertullian de Cartagina. Dacă ne gândim că Marcion a murit pe la 160 AD, putem presupune că acest text este un text adăugat undeva în prima parte a secolului II.

 

Celebrul istoric creştin Eusebius (sec III-IV), îl citează pe aşazisul părinte bisericesc Clement din Alexandria (sec II-III), care mărturisea: "Cele mai grave corupții la care Noul Testament a fost expus vreodată, au apărut într-o perioadă de o sută de ani după ce acesta a devenit în existenţă."

 

Era cândva o perioadă fertilă în care iudeo-creştinii coabitau cu creştinii dintre neamuri. Dar acest lucru s-a încheiat undeva în prima parte a secolului II (anii 130), deoarece datorită disputelor teologice, bisericile dintre neamuri au excomunicat bisericile iudeo-creştine. Probabil, acest text a fost introdus în timpul acestei perioade de coabitare. Între timp, bisericile iudeo-creştine au început un proces de erodare şi apoi de divizare doctrinară (a se vedea Epistola către Evrei, Epistola lui Iacov şi Epistola lui Iuda), un segment important dintre credincioşii iudeo-creştini urmând un lider pe nume Tebuthis şi mai apoi un aşazis profet pe nume El-Khassai care i-au condus pe căi sucite, unindu-se cu partida essenienilor, de la care au împrumutat idea nemuririi sufletelor. Pe lângă acest aspect, acest timp era un timp de formare al canonului şi de colecţie a surselor de autoritate. Evanghelia după Luca încă nu a fost cunoscută aşa de larg, dat fiind că ea a fost scrisă unei persone particulare, pe nume Teofil. Prin el mai apoi a fost cunoscută şi de alţii. Surse care se ocupă cu compararea manuscriselor antice susţin, că variantele de manuscrise existente ca copii ale acestei evanghelii, arată ca ea a fost supusă unor aşanumite “corecţii catolice” - numite aşa pentru că cei ce se ocupau cu aşa ceva se autodenumeau cu denumirea de “catolici”. Cercetătorii manuscriselor spun că Evanghelia după Luca a fost cea mai abuzată (modificată) dintre toate scrierile din Noul Testament.

 

Ernest Cadman Colwell, autorul cărţii “Care este cel mai bun text al Noului Testament?” pagina 119, remarca: "Primele două secole sunt martore ale unui număr mare de variante textuale, pe care oamenii de ştiinţă le cunosc acum. În manuscrisele Noului Testament, cele mai multe modificări, eu cred că le-au făcut în mod deliberat."

 

Un astfel de exemplu este 2Petru 1:1, la care găsim două variante importante "prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Christos” şi "prin dreptatea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos” (Codex Sinaiticus).

 

Observaţii asupra cadrului contextual

 

Am arătat în cele două părţi, că textul în cauză nu concordă cu armonia doctrinară a Bibliei, nici în ce priveşte starea morţilor, nici în ce priveşte pedeapsa celor păcătoşi. O altă neconcordanţă este cadrul contextual. Unul dintre cei care a sesizat aceasta a fost Origene care a făcut un comentariu paralel al evangheliilor. În mod normal evenimentele din textele de la Luca 9:48 şi Luca 17:1 ar trebui să fie foarte apropiate, după cum este la Marcu 9:33-42. Contextul se leagă foarte bine până la un anumit punct, apoi reapare brusc după un şir de alte secţiuni şi se continuă după Luca 17:1, arătând că Luca 16:19-31 nu are nici o legătură cu celelalte versete şi nu îşi găseşte nici o paralelă în celelalte evanghelii, nefiind citat în nici o altă carte a Noului Testament.

 

Observaţii asupra particularităţilor dogmatice

 

Neacceptând sau nepunând preţ pe scrierile din Vechiul Testament, unii au ajuns foarte departe de ceea ce spune Eclesiastul 9:6-12 şi Isaia 63:16 despre starea lui Avraam şi al celorlalţi credincioşi care au murit. Cum am mai arătat apocrifele au jucat şi aici un rol hotărâtor în dărâmarea credinţei adevărate.

Oricum, scrierile Noului Testament confirmă ceea ce spun scrierile Vechiului Testament despre starea morţilor: Ioan 3:13, Ioan 5:28,29, Evrei 11:39,40.

Aşadar, s-au alcătuit poveşti frumos meşteşugite, dar false, despre starea morţilor. Ştim de la istoricul Iosif Flaviu ca esenienii şi fariseii credeau în nemurirea sufletului, dar saducheii nu credeau. Particularităţile textului (sărăcia lui Lazăr şi avariţia bogatului) sugerează că această istorie născocită putea proveni mai degrabă de la esenieni, care puneau accent pe sărăcie, decât de la farisei, care iubeau bogăţia şi fastul şi erau avari.

 

Observaţii asupra particularităţilor textuale

Conform cu manuscrisul P 75 (din Egipt, cu text grecesc) şi cu un alt manuscris sahidic-coptic (tot din Egipt) în Luca 16:19 stă scris:

“Era un om bogat, pe nume Neves (onomati Neves)”.

Observăm că bogatul are un nume. În limba greacă nu există un astfel de nume, deci trebuie să fie un nume evreiesc, transcris greşit.

Manuscrisul P75 a fost scris undeva între anii 175-225:

http://en.wikipedia.org/wiki/Papyrus_75

Textul sahidic a fost scris undeva spre sfarsitul secolului II, deci nu este de mirare coincidenţa:

http://en.wikipedia.org/wiki/Coptic_versions_of_the_Bible#Sahidic

Deci, cel puţin până în secolul II, bogatul avea un nume.

Numele bogatului "Neves" se regăseşte şi în alte două manuscrise mai târzii de tip "Minuscule", dar de data aceasta fiind scos la o notă marginală:

http://en.wikipedia.org/wiki/Minuscule_36

http://en.wikipedia.org/wiki/Minuscule_37

Apoi, în manuscrisele mai târzii, chiar şi nota marginală a fost eliminată, ca să nu ridice semne de întrebare. Aşadar numele a fost înlăturat. Se pune întrebarea, de ce? Probabil era prea bătător la ochi în această formă stâlcită, neavând corespondent în limba ebraică. Totuşi, la anumiţi autori antici din Vest (secolul III şi IV) numele bogatului apare foarte clar ca fiind “Fineas” (scris Finaeus, Finees şi Fineet), ceea ce arată că nu toate manuscrisele conţineau forma pocită, probabil existau manuscrise în care acest nume era mai inteligibil, şi arată a fi un nume pur evreiesc. Până la urmă textele greceşti care au eliminat numele, s-au impus peste celelalte texte, de aceea astăzi bogatul a rămas fără nume.

 

Tratatul pseudo-Ciprianic “De pascha computes”, scris în 242-243 în Africa sau Roma, declară (cap. 17): “Omnibus peccatoribus a deo ignis est praeparatus, in cuius flamma uri ille Finaeus dives ab ipso dei filio est demonstratus”

(“Fire has been prepared by God for all sinners, in the flame of which, as was indicated by the Son of God himself, that rich man Phineas is burned”).

“Foc a fost preparat de Dumnezeu pentru toţi păcătoşii, în flacăra căreia, după cum a fost indicat de Fiul lui Dumnezeu, acel om bogat Fineas este ars”

Tradiţia aceasta este preluata şi de către Priscillian, un lider al unei partide gnostice din Spania.

Sursele citate aparţin lui Metzger, B. M., & United Bible Societies, (1994) “A textual commentary on the Greek New Testament, second edition a companion volume to the United Bible Societies' Greek New Testament” (4th rev. ed.) (140). London; New York: United Bible Societies.

 

Găsim o altă diferenţă semnificativă tot la Luca 16:19 “Şi a spus din nou o altă pildă”

Observăm că Bibliile noastre nu conţin o asemenea introducere, însă avem manuscrise din secolele III-V, care conţin aşa ceva. Acestea sunt Codex Bezae Cantabrigensis din secolul V şi Codex Curetonianus din secolele III-IV, acesta din urmă copiază un text timpuriu din sec I sau II, scris în estrangelo, o scriere care a încetat după sec II.

 

Codex Bezae: "Εἶπεν [zise] δέ [si] καὶ [din nou] ἑτέραν [o alta] παραβολὴν [pilda]: Ανθρωπος δέ τις ἦν πλούσιος 

 

De ce în aceste manuscrise acest text apare ca şi cum ar fi o pildă, contrar tuturor evidenţelor contextuale? Oamenii din pildele Domnului Isus nu au nume. Avem două variante de interpretare: fie este un text autentic, fie este un text interpolat. În primul caz textul ar indica că în locul acestei istorisiri a existat o pildă adevărata, care ulterior a fost despărţită prin înserarea acestui text amplu, în al doilea caz, textul a fost înserat pentru a se putea susţine o variantă de interpretare alegorică a acestei istorisiri.

Sursa: Codex Bezae Cantabrigensis (adnotat D), secolul V  – a se vedea Nestle-Aland Novum Testamentum Graece, ed. 27 p. 214, 691; The Text of the New Testament (Kurt Aland, Barbara Aland) p. 109

Codex Curetonianus Syriacus (syc), secolele III/IV – a se vedea Nestle-Aland Novum Testamentum Graece, ed. 27 p. 214, 65, 66; The Text of the New Testament (Kurt Aland, Barbara Aland) p. 193

 

Cărţi antice cu citate din predica Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr

 

Conform cu aparatul textual comparativ Nestle-Aland 27, cei mai timpurii autori menţionaţi sunt Marcion, Clement din Alexandria şi Tertullian.

De remarcat că toţi trei sunt bănuiţi de tendinţe eretice:

1. Marcion – Gnostic radical, crede în nemurirea sufletului

2. Clement – Gnostic moderat, crede în nemurirea sufletului

3. Tertullian – fost montanist, care a lansat o nouă grupare, crede în nemurirea sufletului

 

Un astfel de citat este o parafraza a lui Luca 16:19,20 - NIV, NAB Tertullian: Despre idolatrie [96]

“Dar când lumea se bucură, să ne întristăm, și atunci când lumea se întristează după aceea, ne vom bucura. Astfel ca Lazăr”

Luca 16:19 - NIV, NAB Irineu, Împotriva ereticilor, Cartea II  [302]

Luca 16:19 - NIV, NAB Tertullian, Împotriva lui Marcion, Cartea IV [1355]

Luca 16:19 - NIV, NAB Tertullian, Despre sărbători [115]

Luca 16:19 - NIV, NAB Cinci cărţi în replică lui Marcion [235]

Luca 16:19 - NIV, NAB Archelau, Faptele disputei cu arhiereticul Mani [458]

Luca 16:22 - NIV, NAB Păstorul lui Hermas, Viziunea a doua [12]

Luca 16:23 - NIV, NAB Tertullian, Tratat despre suflet [46]

Luca 16:23 - NIV, NAB Tertullian, Tratat despre suflet [63]

Luca 16:23 - NIV, NAB Tertullian, Împotriva lui Marcion, Cartea IV [1362]

Luca 16:24 - NIV, NAB Hippolit, Fragmente dogmatice şi istorice [205]

Luca 16:25 - NIV, NAB Ciprian, Tratat XII, Trei cărţi de mărturii împotriva iudeilor [696]

Luca 16:26 - NIV, NAB Tertullian, Tratat despre suflet [344]

Luca 16:26 - NIV, NAB Suferinţa sfinţilor martiri Perpetua şi Felicita [16]

Luca 16:28 - NIV, NAB Irineu, Împotriva ereticilor, Cartea II [192]

Luca 16:28 - NIV, NAB Metodius, Din discursul despre înviere [114]

Luca 16:29 - NIV, NAB Tertullian, Împotriva lui Marcion, Cartea IV [1359]

Luca 16:31 - NIV, NAB Irineu, Împotriva ereziilor, Cartea IV [18]

Sursa:

http://www.earlychristianwritings.com/e-catena/luke16.html

 

Este adevărat că această predică apare în multe cărţi antice, având autori faimosi, cum am arătat mai sus, însă Dumnezeu prin Biblie spune “să nu te iei după mulţime ca să suceşti adevărul”. Mulţimea cărţilor şi faima autorilor nu garantează un fals, ei înşişi lăsându-se înşelaţi. Când este vorba de adevăr, trebuie să stai ferm, chiar şi singur împotriva întregii lumi.

 

Toţi aceşti autori au făcut greşeala de a nu verifica acurateţea acestui text. Oare cum este în cazul nostru?

 

 

 

Concluzii

 

Odată ce a fost adăugat Evangheliei după Luca, textul a fost acceptat ca mesaj autentic. Oricum, textul nu este autentic, din moment ce subminează tot ce spune Biblia per anslambul ei despre starea morţilor şi pedeapsă. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos a atras atenţia asupra pedepsirii oamenilor nepocăiţi, însă el plasa această pedeapsă după ce aceştia vor ieşi din morminte, ca şi Daniel (Daniel 12: 2, Ioan 5:28,29), deci plasa pedeapsa la înviere şi nu după cum spune textul acesta fals, în starea de moarte de înaintea înviereii. Neconcordanţa aceasta nu poate fi lămurită numai prin recunoaşterea falsităţii textului, pe baza mărturiei Bibliei per ansamblul ei. Nu poţi mânca un măr putred numai pentru că l-ai cumpărat din magazin şi este alături de celelalte mere bune. Tot aşa, nu poţi accepta un text ce contrazice toată Biblia, numai pe motivul că acum, acest text străin este în Biblie. Domnul Isus ne îndeamnă să nu judecăm după aparenţe, ci după dreptate.

 

După cum a accentuat renumitul teolog lutheran Oscar Cullmann, ca şi creştini, speranţa noastră glorioasă constă în credinţa în învierea morţilor, urmând apoi viaţa veşnică, nu în cea a nemuririi înnăscute a sufletelor, doctrina lumii păgâne. Promisă demult de Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, viaţa veşnică ni se dă la învierea din morţi, nu în clipa morţii.  

 

Gheorghi Vasilievici Florovski ortodox erudit (d. 1979), afirma:

"Aspectul frapant al istoriei timpurii a doctrinei creștine despre om este că mulți dintre principalii scriitori ai secolului al II-lea par să fi negat în mod hotărât nemurirea (naturală) a sufletului. Și aceasta nu pare să fie o opinie excepțională sau extravagantă a numai câtorva scriitori, ci mai degrabă învățătura comună din acea perioadă. Iar această convingere nu a fost complet abandonată într-o perioadă mai târzie."

 

“Reversul medaliei” (efectul bumerang)

Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații

Menţionez că nu sunt adeptul adventismului practicat de Biserica Adventistă De Ziua A Şaptea, dar în această privinţă avem puncte comune. Pastorul adventist Nicu Butoi în articolul “Este Iadul real?” se întreabă dacă nu cumva, această doctrină a produs mulţi atei:

"Când vine vorba de un aspect al gândirii și proclamării creștine care a vătămat creștinismul în cel mai înalt grad și care, pe bună dreptate, s-ar putea numi automutilare, atunci acesta este conceptul de Iad. El a produs mai mulţi atei decât comunismul, materialismul și păgânismul la un loc. A dat apă la moară celor care au luptat să eticheteze creștinismul ca o formă de gândire retrogradă și malefică. Într-adevăr, prin comparaţie, va fi greu să găsești, în orice religie sau filosofie a lumii, un concept care să întreacă în grotesc și cruzime ideea „creștină“ de Iad. În majoritatea religiilor lumii, chinul are un sfârșit, în creștinism acesta este veșnic. Iadul oricărei alte forme de gândire are o finalitate, cel creștin e permanent și fără niciun fel de soluţie. Imaginaţi-vă cât de grea este misiunea exponentului acestei teorii – să spui cu gura ta: „Dumnezeu este iubire“ și, din același izvor, să ţâșnească apele cruzimii și deznădejdii la cote fără comparaţie în gândirea și expresia umană a existenţei."
"Dacă ar fi fost promovat de dictatori monstruoși sau de Diavolul însuși, conceptul chinuirii veșnice în Iad ar fi fost de înţeles. Ce a intenţionat însă biserica prin vehicularea unui astfel de concept rămâne subiectul uimirii și dezbaterii. Să fi încercat biserica să îi înspăimânte pe oameni și astfel să îi facă să se întoarcă la Dumnezeu? Să fi încercat să genereze o criză cumplită a sufletului uman pentru ca apoi să îi vândă indulgenţe pe această temă? Să fi fost ea însăși victima propriilor tradiţii și izvoare și să se fi tăiat singură cu sabia pe care o mânuia? Oricare ar fi explicaţia, efectul a fost cum nu se poate mai de nedorit și, sperăm, mai contrar intenţiei sale. Din toată această reprezentare a răului și a urmărilor lui prin conceptul Iadului, concluzia cu care a rămas omul a fost aceea a unui Dumnezeu crud fără măsură și fără egal, un fel de monstruozitate cum numai în imaginaţia demonică a celor străini de Dumnezeu s-ar putea găsi. Iadul nu l-a condus pe om la concluzii despre răutatea proprie, ci, straniu, dar logic în același timp, despre Dumnezeu. Așa rău cum este el, omul nu ar tortura sau pedepsi niciodată în felul în care ideea Iadului prezintă asemenea lucruri. Întotdeauna va fi așa: natura omului se va îngrozi și va sta departe de un Dumnezeu care ar promova așa ceva."

 

 

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu dragoste adevărată pentru adevăr! În numele Fiului său mă rog pentru voi, Amin!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Regele Saul unde nu trebuia, la ventriloca din En-Dor

 

Cum a fost dus de nas regele Saul de ventriloca din

En-Dor?

 

Această lucrare este a treia parte a trilogiei apologetice "Există viaţă după moarte? Sau sufletul este muritor şi singura speranţă pentru cei ce mor este învierea?"

Subiect de meditaţie 

Care dintre cele trei variante este cea mai plauzibilă?

1. Femeia din En-Dor a vorbit într-adevăr cu profetul Samuel

2. Femeia din En-Dor nu a vorbit cu profetul Samuel, ci cu un demon sau chiar cu Satana care s-a dat drept profetul Samuel

3. Femeia din En-Dor nu a vorbit nici cu profetul Samuel, nici cu vreo fiinţă supranaturală, ci a înscenat totul în chip dibaci, luând în calcul situaţia religioasă, economică şi politico-militară a momentului

 

Motto:

“Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor...” Leviticul 19:31

Această scriere are menirea de a arăta, de ce era dată o astfel de poruncă

 

1Samuel 28:8 Versiunea Septuaginta “Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte haine şi a plecat împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu!”

 

Prefaţă

 

Cei care citesc Biblia, cunosc relatarea din 1Samuel 28. Aici este relatat cum regele Saul, fiind atacat de filisteeni şi neprimind sfat de la Dumnezeu ce să facă, se duce la o femeie din En-Dor, care chipurile ştia chema morţii, pentru ca prin ea să vorbească cu profetul Samuel, care murise.

Însă un înger sfânt al lui Dumnezeu susţine că toţi morţii dorm în tărâna pământului, atât cei buni cât şi cei răi:

“Multitudinea celor ce dorm în ţărâna pământului se va trezi: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispret veşnic.” Daniel 12:2

Acelaşi adevăr îl susţine şi Domnul nostru Isus Christos:

"Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui

şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." Ioan 5:28,29

 

Având în vedere acest adevăr în faţa noastră, se nasc nişte întrebări importante:

1. Dacă toţi morţii dorm în ţărâna pământului până la înviere, fie buni, fie răi, cum a putut o femeie păcătoasă din En-Dor să-l aducă pe profetul Samuel înapoi din morţi pentru a vorbi cu regele Saul (1 Samuel 28:11)? Ridicarea unui mort care doarme în ţărână la taifas cu cei vii, ar echivala cu învierea. Nicăieri nu scrie în Biblie că Satan sau cei răi ar avea această putere. Numai Dumnezeu poate învia morţii şi cei care primesc autoritatea aceasta din partea lui. De ce i-ar fi dat Dumnezeu această autoritate acestei femei păcătoase din En-Dor?

 

2. Cine era cel cu care a vorbit Saul? Era într-adevăr profetul Samuel? Relatarea nu spune că Saul l-ar fi văzut pe profetul Samuel ridicându-se şi apărându-i în faţă. Această femeie păcătoasă a susţinut că l-a ridicat, l-a văzut şi i l-a descris cum arată. De aici “a înţeles” Saul că cel descris era profetul Samuel (1Samuel 28:14). Dar oare a înţeles el bine cum stau lucrurile sau s-a pripit în înţelegerea sa şi de fapt a tras o concluzie greşită?

 

3. De ce ar fi un păcat să poţi vorbi cu un mort, mai ales dacă cel mort a fost un om bun, ca profetul Samuel? Şi de ce nu au dreptul credincioşii să ridice pe cei morţi la discuţii? Pentru că porunca clară a lui Dumnezeu pe parcursul întregii perioade a Vechiului Testament a fost ca cei ce chipurile ridică şi cheamă morţii să fie alungaţi din Israel sau să fie omorâţi (Deuteronom 18:10-15, 1 Samuel 28:3). Însăşi vrăjitoarea cunoştea această interdicţie şi s-a temut de consecinţele a ceea ce va face (1 Samuel 28:9). Ar ucide Dumnezeu pe cineva care într-adevăr ar avea putere să facă binele sculând morţii? Nu, fiindcă vedem că el nu a pedepsit pe nimeni care a înviat morţi. Însă dacă morţii nu pot fi sculaţi de cei ce pretind că o pot face şi totul este o mare înşelătorie, ar merita cei ce fac această şarlatanie să fie pedepsiţi cu moartea? După logica lui Dumnezeu, da. S-a asigurat regele Saul că femeia nu este o şarlatană? Nu. Putea fi această femeie păcătoasă o şarlatană, care să nu fi ştiut să cheme morţii, însă să mintă că poate? Da.

 

Oricum am privi lucrurile, marea întrebare este, de ce şi-ar schimba Dumnezeu într-un mod radical opţiunea? În prima fază Dumnezeu nu îi răspunde lui Saul, indiferent la ce metodă sfântă a apelat, arătând prin asta dezaprobarea sa faţă de acest individ. Saul avea deja un duh necurat care îl poseda şi îl instiga la ucideri (a ucis fără motiv pe gabaoniţi şi a dorit să îl ucidă pe David, rege uns ca înlocuitor al său). În a doua fază Dumnezeu i-ar răspunde acestui ucigas, printr-o sursă pe care chiar el o condamnă? Făcând aşa nu ar fi deschis un precedent de urmat şi pentru alţii, URMÂND (pe de o parte) SĂ SUBMINEZE propria sa lege care interzicea contactul cu cei ce pretindeau că chemau morţii, (pe de altă parte) ÎNTĂRIND ideea păgâna (dar falsă) că aceştia pot chema la taifas pe cei morţi (deşi nu pot)?"

 

Câteva consideraţii asupra cărţii 1Samuel şi a expresiilor din carte

Această carte este numită 1Împăraţi (sau 1Regi) în traducerea antică Septuaginta, ceea ce arată că probabil acesta a fost numele cărţii la început, numele acesta fiind schimbat ulterior.

 

Este foarte interesant cum redă Textul Masoretic (ebraic) cuvântul “medium” în limba ebraică la 1Samuel 28:7: 

"Atunci Saul a zis slujitorilor lui: "Căutaţi-mi o femeie posedată în pântec, ca să mă duc s-o întreb." Slujitorii lui i-au zis: "Iată că în En-Dor este o femeie posedată în pântec." 

În limba ebraică avem expresia "baalat owb" care este destul de greu de redat (baalat = stâpână, owb = burduf din pântec de animal). Nu este de mirare de ce versiunea antică în limba greacă Septuaginta redă cu “grăitoare din pântec” (engastrímythos). Tot pe aproape redă şi versiunea latină Vulgata, redând “pythona” după grecescul “pythia”, pythia fiind o femeie-profetesă de la oracolele zeilor păgâni. Expresia “care să cheme morţii” sau “care are duh” nu există în textul ebraic al acestui verset. Expresia ebraică este o descriere mai la obiect a acestei practici, “baalat” însemnând “stăpână” iar “obw” însemnând “burduf din stomac de animal”. Prin urmare fraza originală descrie o femeie ce stăpâneşte arta vorbitului din stomac. Această artă consta în vorbirea auzibilă fără a mişca buzele. Cei care pretindeau că au putere de a chema morţii la o discutie cu cei interesaţi (evident contra unui cost), foloseau această practică pentru a crea iluzia că mortul chemat vorbeşte şi nu cel ce a chemat mortul. Era o înşelătorie.

Există un mare avantaj în a studia textele antice. Cadrul textual lămureşte multe. Pot să spun că pe mine Septuaginta m-a făcut să îmi schimb radical poziţia, când am dat de expresia “grăitoare din pântec”. Expresia aceasta m-a făcut să caut alte surse, citisem mai înainte o nuvelă de la Ion Agârbiceanu despre un prăvilar, ce poseda arta înşelării, am mai căutat pe internet şi am dat de articolul excelent al lui Ion Cristoiu: Pythia, o afacere (revista Historia). Aceste scrieri descriu cu lux de amănunte toate maşinaţiunile ce stau în spatele acestei afaceri. 

 

 

Controversa

În acest caz - deşi mai sunt şi alte păreri, de obicei oamenii ce citesc Biblia se împart în două tabere: unii susţin că chiar Samuel a vorbit cu Saul, alţii susţin că un duh (demon sau chiar Satan) a vorbit cu Saul, dându-se drept Samuel.
Cercetând subiectul controversat, mi-am dat seama că NICIUNA dintre tabere nu are dreptate. Nici cei care susţin că a fost un înger al lui Dumnezeu, pe care l-au confundat cu Samuel. Eu am fost în tabară acelora care susţineau că cel care s-a dat Samuel a fost un demon (sau Satan). Mi-am schimbat părerea după ce am citit relatarea din versiunea Septuagintei, tradusă în limba română.

Versiunea Septuaginta numeşte pe vrăjitoarea din En-Dor ca fiind o "grăitoare din pântec". Acest termen în limba modernă se numeşte "ventriloc". Un ventriloc are capacitatea să vorbească fără să mişte buzele, ca şi cum ar vorbi altcineva. Aşadar, dacă această femeie a vorbit într-adevăr cu cineva, de ce mai avea nevoie să facă pe ventriloaca, de ce mai era nevoie să creeze "atmosfera", că chipurile ALTCINEVA vorbeşte cu regele Saul? Nu vi se pare că ea aşa a făcut? A creat o impresie falsă, din moment ce ea vorbea şi nu altul. Dacă ea ar fi tăcut, aşazisul Samuel nu ar fi putut face nimic. 

Ea a înşcenat totul. Era meseria ei. Din asta trăia sau îşi rotunjea veniturile. Ea cunoştea realitatea politică, militară şi socială a vremii. Linia frontului era aproape de localitatea ei. Era la curent cu evenimentele, poate îl văzuse şi pe rege sau cineva i l-a descris. Şi-a dat seama repede că este regele, după ce acesta îi spuse pe cine să cheme. Apoi, crezând că este trasă în cursă, a strigat de disperarea morţii. S-a calmat după ce în linii mari regele Saul i se destăinui-se şi a emis o predicţie ce era de aşteptat. Pe baza ştirilor de pe front şi a mărturiei lui Saul a tras o concluzie bună: regele urma să piardă bătălia şi să cadă în mâinile filisteenilor...

Problema este, de ce această relatare nu este tâlcuită cititorului, din contră, este prezentată ca şi cum profetul Samuel ar fi vorbit cu Saul? 

Problema numărul 1. Poziţia naratorului nu este întotdeauna poziţia lui Dumnezeu. De exemplu, în Biblie scrie că focul lui Dumnezeu a mistuit turmele lui Iov, adevărul contextual fiind că focul lui Satan le-a mistuit. Naratorul care îi aduse ştirea era un slujitor al lui Iov şi nu ştia adevărul (nici Iov nu ştia în acel moment), poziţia lui fiind în opoziţie cu adevărul pe care cartea lui Iov, per ansablu îl transmitea.

Problema numărul 2. De ce nu se comentează greşeala slujitorului lui Iov? Nu ştim de ce. Nici în cartea lui Iov, nu cunoaştem motivele pentru care deşi Iov spune că D-zeu a luat - care nu a fost aşa într-un anumit sens, deoarece Satan a fost acela care a luat - poziţia lui greşita nu este comentata, din moment ce era spusă din neştiinţă, din contră se spune că nu a spus nimic necuviincios.

Problema numarul 3. Nu cunoaştem textul autograf, aşa că nu ne putem pronunţa dacă textul este transmis cu fidelitate sau a suferit modificări stilistice sau doctrinare, pentru a se putea susţine mai bine idea că acolo chiar Samuel a vorbit. Între Textul Masoretic (ebraic) şi Septuaginta (grec) şi textul actual (de exemplu român) există anumite diferenţe. TM nu spune că "veţi fi", ci doar că “tu şi fii tăi ca mine”, adică vor fi morţi ca el (versetul 19), iar Septuaginta spune "veţi cădea". Totuşi, e o diferenţă semnificativă pentru oricine vede implicaţiile teologice pe care le aduce. Nici TM nici Septuaginta nu îi oferă regelui apostat un loc alături de profetul Samuel. Şi să nu uităm, că acesta nu e textul autograf, deci evaluarea diferitelor redări din alte manuscrise, mai poate oferi surprize în viitor.

 

După ce am studiat Biblia mulţi ani (din 1990), am convingerea că în nici un caz mortul Samuel nu putea fi trezit la viaţă din somnul morţii (Daniel 12:2) şi adus la discuţii cu un rege necredincios legii lui Dumnezeu, ca Saul, de către o femeie la fel de necredincioasă. Profetul Samuel a murit, l-au îngropat la Rama şi tot poporul l-a jelit cu plâns (1Samuel 28:3). De ce l-ar fi plâns tot Israelul (!), dacă ei ar fi crezut că Samuel mai trăieşte undeva? MULŢI care spun că ei cred în nemurirea sufletelor, nu cred cu adevărat că morţi ar trăi mai departe cu sufletul, altfel nu ar plânge cu râuri de lacrimi şi nu ar scrie pe necrologuri chestii că "te vom plânge veşnic", "ne vei lipsi veşnic", etc... Aşa sunt oamenii, inconsecvenţi.

 

Îi rog pe cei care cred că profetul Samuel ar fi venit la discuţie cu Saul, adus prin femeia din En-Dor, să ne şi demonstreze, cu Biblia, că într-adevăr aşa au stat lucrurile. Am să vă pun nişte variante de scenariu ca să văd cum vă imaginaţi că s-au petrecut lucrurile. Vreau să înţeleg, cum a intrat femeia “în direct” cu profetul Samuel?

Biblia spune că duhul omului, după ce moare se duce la Dumnezeu care l-a dat (Eclesiastul 12:7), mai precis în mâna lui Dumnezeu (Luca 23:46) şi asta arată două lucruri:

1. duhul omului este "ceva dintr-un om" şi nu "cineva dintr-un om" 

2. "cheia" locuinţei celor morţi este în mâna lui Dumnezeu (şi nu că duhul unui mort ar fi viu), care mai apoi a dat-o Fiului său (Apocalipsa 1:18).

 

Şi acum să trecem la două întrebări importante:
A. Credeţi că femeia din En-Dor l-a chemat pe profetul Samuel şi misiunea ei a fost doar atât, adică cum a apărut profetul, dialogul s-a purtat literalmente între profetul Samuel şi regele Saul, ei auzindu-se unul pe altul? Dacă aşa credeţi, cum demonstraţi cu Biblia că aşa a fost?

B. Credeţi că femeia din En-Dor l-a chemat pe profetul Samuel, el a apărut, dar nu putea vorbi direct cu regele Saul, aşa că ea a fost cea care a transmis mai departe cuvintele profetului? Dacă aşa credeţi, cum demonstraţi cu Biblia că aşa a fost?

 

Ca să putem răspunde biblic la aceste întrebări, vă invit să analizăm următoarea întrebare: L-a văzut regele Saul pe profetul Samuel?

Nu, deoarece a întrebat: "dar ce vezi?" versetul 13. Deci regele Saul n-a văzut nimic. După ce femeia din En-Dor i-a descris persoana, el a concluzionat că acea persoană este profetul Samuel. Oare a procedat corect? Ce garanţii avea? Nu avea nici o garanţie.

Dacă regele Saul nu a văzut pe nimeni, este un aspect ce dă de gandit, şi sunt sigur că nu a auzit nici o voce străină. De ce am această siguranţă? Deoarece conform cu traducerea greacă Septuaginta, femeia era o grăitoare din pântec. Aşa se manifestau cei ce cheamau morţii în acel timp: VORBEAU DIN PÂNTEC. 

Isaia 8:19 reflectă şi mai bine cum era această grăire din pântec:

"Dacă vi se zice însă: "Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc", răspundeţi: "Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?"

Alte traduceri redau  "şoptesc şi mormăie", "şuşotesc şi bolborosesc".

Aşadar ceea ce a auzit regele Saul era vocea femeii din En-Dor, dar modificată (şoaptă şi bolboroseală, mormăit) în aşa fel, ca să pară că ar vorbi altcineva din ea... Iarăşi un lucru ce dă de gândit. 

 

Cea mai importantă piesă a acestei cercetări este să stabilim, dacă nu cumva femeia din En-Dor nu a văzut pe nimeni, ci a inventat discursul? Femeia aceasta spune ceva care să impresioneze "văd o fiinţă dumnezeiască", apoi a spus nişte banalităţi, pe care orice om le-ar fi ştiut despre Samuel: "un om bătrân, învelit în mantie". Acestea nu sunt indicii clare că ar fi văzut pe cineva. Dacă cei din antichitate care chipurile ştiau chema duhurile morţilor, ar fi ştiut într-adevăr face aşa ceva, mai era nevoie să vorbească din pântec?

 

Cum se manifestă o grăitoare din pântec?

 “Grăitoare din pântec” în termenii actuali se numeşte “ventriloc”.

Ce este un ventriloc?

VENTRILÓC, -Ă, ventriloci, -ce s. m. și f. Persoană care poate rosti cuvintele fără a mișca buzele și fără a deschide gura, dând impresia că vorbește din abdomen. [Var.: ventrilóg, -ă s. m. și f.] – Din fr. ventriloque.

Sursa: DEX '98 (1998)

http://dexonline.ro/definitie/ventriloc

Să vedem ce face de fapt un ventriloc:

"Un ventricol formează cuvintele normal. Dar ce face el este că permite aerului să fie expirat încet, tonul vocii este schimbat, iar gura se deschide cât de puţin posibil. Limba este poziţionată în spatele gurii şi se mişcă doar vârful ei.
Presiunea este pe corzile vocale, iar tonul înăbuşit împrăştie sunetul. Cu cât presiunea este mai mare, cu atât iluzia că sunetul provine de la distanţă e mai reală.

Motivul pentru care ventrilocul foloseşte o marionetă este că doreşte să distragă atenţia de la propria gură. Mişcând gura marionetei în timp ce îşi ţine buzele apropiate, el poate să mărească impactul iluziei optice."

Sursa:

http://www.descopera.ro/mari-intrebari/13840042-ce-fac-de-fapt-ventrilocii

Artă veche, iluzie optică... Mă întreb şi vă întreb, de ce ar trebui să ne încredem într-o femeie care "cheamă morţii" făcând un astfel de truc, căci este de fapt un truc... "Dialogul" s-a dat între ventriloacă şi regele Saul. Nu a existat o a treia voce perceptibilă în exterior. Aşadar Saul nu l-a auzit personal pe profetul Samuel. El a auzit doar vocea modificată a acelei femei ventriloc. Multe femei pot imita voci de bărbaţi şi invers, mulţi bărbaţi pot imita voci de femei. Regele Saul s-a înşelat când a auzit descrierea făcută de acea femeie şi auzind o voce de bărbat, "a înghiţit găluşca" (minciuna) servită de ea.

Puteţi viziona o demonstraţie practică a unui ventriloc pe canalul Youtube:

https://www.youtube.com

 

"Totul trebuie demonstrat cu Biblia!"

Amin. Şi eu voi demonstra tot cu Biblia, că femeia ventriloc din En-Dor nu avea cum să vorbească cu profetul Samuel. Biblia nu este atât de explicită, ca să trag concluzia pe care au tras-o alţii, nu spune "Femeia din En-Dor a intrat “în direct” cu un profetul Samuel şi i-a transmis că cineva vrea să vorbească cu el, apoi profetul s-a ridicat obedient şi s-a dus să vadă cine îl caută". 

Ce spune Biblia, pot vorbi cei vii cu cei morţi?

 

Nu, deoarece morţii nu pot face nici o activitate (Eclesiastul 9:10). Atunci de ce pretind unii dintre oameni, că ar putea? Nu cumva sunt mai înţelepţi ca înţeleptul înţelepţilor, marele rege Solomon? Nu, nicidecum, aceştia care spun contrariul, sunt de fapt nişte terchea-berchea, lăudăroşi-mincinoşi.  Biblia spune că duhul Celui Rău lucrează în fii neascultării (Efesen 2:2). Legea din Israelul antic, dată de Dumnezeu prin Moise, cerea ca nimeni să nu practice necromanţia, adică chemarea duhurilor morţilor. Această practică era pedepsită cu moartea sau expulzarea (Deuteronom 18:10-14). Deci era gravă de tot! Nu pentru faptul că ar fi putut face era interzisă, cum spun unii, nici vorbă, ci pentru că avea multe ramificaţii malefice prin minciună, dezinformare, manipulare şi chiar idolatrie, la care se putea ajunge prin ea.

"Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiţi ai Mei. Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort sau se îndeletniceşte cu ghicirea să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.” (Levitic 20:26-27) 

 

Odată ce Biblia spune clar că morţii nu ştiu nimic până la înviere, este clar că necromanţia - aşazisa chemare a duhurilor morţilor - era o lucrare de rătăcire, prin minciună şi înşelare. Care sunt pârghiile Diavolului de face ca oamenii să mintă şi să înşele? În primul rând dorinţa după afirmare materială. Nu degeaba se spune în Biblie că "iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor" (1Timotei 6:10), iar în popor "Banul este ochiul Dracului." Oare chiar credeţi că cei care chipurile chemau morţii, o făceau pe gratis? De unde avea acea femeie un viţel gras, gata de tăiat, dacă făcea totul pe gratis (1Samuel 28:24)? 

Despre femeia ventriloc din En-Dor

Prieteni, dacă femeia aceasta nu ar fi fost inteligentă, nu ar fi scăpat de la moarte. Textul spune clar că regele Saul a "nimicit din ţară pe toţi cei ce chemau morţii şi pe ghicitori" (1Samuel 28:3). Şi totuşi ea a scăpat. Mai mult decât atât, dacă s-a ştiut de ea, înseamnă că ea nu s-a sfiit să-şi continue practica, probabil pe ascuns. Când a primit o asigurare temeinică (i s-a jurat pe Dumnezeu că nu păţeşte nimic), jurământul pe Dumnezeu fiind forma supremă de garanţie în acel timp, ea a trecut la acţiune din bunăvoie. Nu a fost constrânsă. O femeie de inteligenţă medie nu scapă de la moarte şi nici nu şi-ar fi permis să continue practica. În plus, dacă teza că ea a minţit este adevărată - adică profetul Samuel nu a fost prezent deloc în acel loc, atunci o putem plasa ca fiind chiar o femeie cu inteligenţă ridicată. Mă refer la inteligenţa lumii acesteia, cum spunea şi Domnul Isus “fii veacului acestuia sunt mai înţelepţi ca fii luminii” Luca 16:8.
Ea nu a folosit doar un truc ieftin, ca şi cum ar vorbi altcineva. Căci ce ar face toata chestia asta, dacă nu faci în aşa fel ca să convingi? Ea a fost un bun psiholog, ca prăvilarul din colecţia de nuvele ale lui Ion Agarbiceanu - Dura Lex.

 

Ca să fii un bun psiholog, trebuie să cunoşti bine mentalitatea oamenilor din jurul tău. Să le cunoşti cum le merge mintea, adică “cum ar judeca” în anumite circumstanţe.

Femeia era bine informată, deoarece ştia că încalcă un edict care îi aducea moartea. Tocmai de aceea, era cu ochii în patru, toate simţurile ei erau la pândă, căci în afară că din asta trăia sau îşi rotunjea venitul, viaţa îi era în pericol. Putea să tragă nişte concluzii logice, bazate pe intelect. Ea bănuia de la început că are de a face cu cineva important, căci regele nu mersese singur. Dar încă nu ştia cine, putea bănui doar că este un om mai de vază. Omul avea slujitori, deci nu era un oarecare. De aceea a vrut să se asigure, că nu v-a păţi nimic. După ce omul cu vază i-a jurat solemn, ea a acceptat. Apoi când cel deghizat a spus cu cine vrea să vorbească, bănuiala i s-a adeverit, chiar mai mult decât bănuia, cum zice şi proverbul "Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti". Şi cum "radio-şanţul" mergea şi atunci foarte bine, ştirile circulau. Era bine informată cu situatia de pe front. În plus regele a spus totul. Ea trebuia doar să traga o concluzie. Ce a spus a intuit bine. În termeni actuali s-ar numi "analiză politică".

Să luăm şi cazurile celebre de prezicători greci, care erau aşazisele "oracole". Când un rege apela la ei în caz de bătălie (dorind să ştie deznodământul), s-au specializat în a spune oracolele în aşa fel, ca spusele să fie interpretabile, atât în cazul că se va câştiga bătălia, cât şi în cazul în care se va pierde bătălia. De ce îşi asigurau spatele, dacă cineva le spunea ceva la urechi? Iată dovada că “oracolul” era o mascarada de făcut bani şi nu ceva real.

 

Să fim serioşi! Occultismul era o meserie bănoasă cum spune şi în cartea Faptele Apostolilor (Fapte 16:16). Avea diferite ritualuri prin care transmiteau mesajul, printre care una era "grăirea din pantec" (Septuaginta). Fie se făceau ca şi cum nu ei vorbeau, ci cineva din pântecul lor, fie vorbeau în stil ventriloc creând iluzia că cineva prezent acolo invizibil ar vorbi. Indiferent cum ar fi fost, era o jmecherie. O jmecherie diavolească de a face rost de bani, nu prin faptul că un demon ar fi vorbit prin ei în mod literal, ci deoarece şi-au dat mintea diavolului să facă astfel de şarlatanii. 

În antichitate erau locuri speciale unde chipurile se prezicea viitorul, de exemplu "oracolul din Delphi". Cercetătorii recunosc că erau jmecherii pentru a face bani. A fost un articol excelent şi interesant pe siteul revistei Historia, de Ion Cristoiu, care explica cum mergea această maşinărie de făcut bani a oracolului, din păcate articolul nu mai poate fi accesat, dar probabil poate fi obţinut de la redacţie.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/destinatii-istorice/articol/oracolul-delfi-o-afacere

Asta arată că - exceptând adevăraţii profeţi ai lui Dumnezeu - aşazişii prezicători sunt de fapt fie oameni sentimentali, fie în multe cazuri excroci, indiferent cum le spune. 

Wikipedia - Medium:

"Scepticii spun că fenomenul rezultat din aceste acțiuni este doar aparent, un rezultat al autosugestiei și dorinței interioare de a realiza acest lucru, sau doar o înșelătorie bine realizată."

Cât priveşte "profeţia" femeii ventriloc din En-Dor, eu cred că ea a mers pe intuiţie. Era aproape de teatrul de război, cunoştea stituaţia politico-militară, ştia prin "radio-şant" că David a fost uns ca rege, inclusiv era pusă la curent cu detalii importante chiar de regele Saul "Dumnezeu nu îmi răspune". Regele era palid, slăbit, regele şi suita regelui erau speriaţi şi dezorientaţi ca nişte mâţi udaţi de furtună, etc.. Ventriloca a tras o concluzie care era de aşteptat în acel moment: pierderea bătăliei.

 

La fel proceda şi “cealaltă pitonă” (grăitoare din pantec) din Fapte 16:16 (textul grec). Chiar aveau aceste persoane abilitati supranaturale? Da, două abilităţi am spune aproape supranaturale. Erau experte în minciună. Şi mai erau experte în a culege informaţii de la victima sau mediul lor (vezi expresia “a trage de limbă”), pe care mai apoi le returnau victimelor în alt ambalaj de vorbire. Erau şarlatane îmbrăcate cu haina previziunii. Dacă vezi că cerul se înnoreaza rapid cu nori negrii, poţi prevede că vine furtuna. Aşa fac şi cei ce ghicesc, spun lucruri previzibile. Ce fapt neobişnuit a spus femeia aceea, ce se ţinea morţiş după apostolul Pavel? Mesajul ce l-a spus ea, l-a auzit deja. Mesajul creştinilor era arhicunoscut. Ea a tot repetat o frântura din acest mesaj, făcându-l pe apostolul Pavel să reacţioneze.

http://en.wikipedia.org/wiki/Pythia

 

A fost femeia din En-Dor sub influenţa demonilor?

 

Da! Categoric. Nu zic că femeia nu ar fi fost sub infuenţa demonilor, căci tocmai demonii fac ca oamenii să fie înşelaţi, după cum este scris, că Satana înşeală TOATĂ lumea (Apocalipsa 12;9, Apocalipsa 20:3). Cine este sub influenţa Celui Rău este capabil de orice şi în special să se prefacă şi să mintă. Aş dori să citiţi dacă puteţi face rost de cartea lui Ion Agarbiceanu, cu titlul "Dura Lex". Este o colecţie de nuvele. În una din ele (Păscalierul) acest scriitor decedat (preot) descrie cu lux de amănunte jmecheriile făcute de aşanumiţii "prăvilari" (cei ce deschid cartea). Enoriaşul deschide  (la întâmplare) o carte numită "pravilă" şi preotul tălmăceşte pentru el (sau ea) din carte, cum să rezolve o problemă. Numai că aici este aici - aceşti prăvilari au oameni sau diferite metode (neortodoxe) prin care află aspecte despre omul în cauză şi îi spun ca şi cum aceste lucruri ar reieşi din supranaturalul scris în acea carte, sau ar reieşi din cele citite acolo. Evident este o minciună spusă fără scrupule, numai pentru a crea o credibilitate şi apoi a lua bani pentru cele spuse.

Prin urmare, femeia ventriloc din En-Dor a fost sub influenţa demonilor când a minţit şi s-a prefăcut că îi vorbeşte profetul Samuel.

 

După cum am scris, cred că această femeie din En-Dor "a înflorit totul" de la sine, prin minciună. Însă Diavolul este tatăl minciunii şi cei ce mint sunt sub puterea lui, fiind inspiraţi de el, fie că îşi dau seama, fie nu. Căci, cine te îndeamnă să minţi, dacă nu Dracul? Cine a făcut-o să mintă, dacă nu Satana? 

Să recapitulăm ce ne este relatat. Şi să mărim spaţiu informativ prin nişte întrebări şi răspunsuri. Să luăm spaţiul geografic, raportul de forţe, tehnica militară şi starea de spirit. Ce credeţi despre localitatea En-Dor, a fost departe sau aproape de evenimente? Da, a fost aproape, relatarea permite acest răspuns: "Mâine tu şi fii tăi..." versetul 19. Un om nu poate călători foarte mult într-o noapte, chiar şi cu un cal. S-ar fi putut scurge informaţii de pe front la En-Dor? Eu zic ca da. "Radio-şanţ" merge foarte bine în toate timpurile. Femeia, fiind aproape de linia de front, putea să cunoască situaţia militară, tehnica militară, raportul de forţe şi starea de spirit. 

De obicei un conducător militar se sperie de celălalt adversar dacă vede că acesta este mai numeros ca el şi mai bine echipat. Cred că de aici i s-a tras şi frica regelui Saul. El vedea un adversar mai numeros ca el şi mai bine echipat ca armata lui. Aceste ştiri se puteau scurge şi în ţară, mai ales în localităţile apropiate de linia de front. Cred că în aceste situaţii, atât militarii israeliţi cât şi locuitorii zonelor de front ştiau că Israelul va pierde bătălia. Femeia n-a făcut altceva decât a spus ce era de aşteptat şi folosind arta vorbitului în stil ventriloc a pus totul în faţa regelui Saul ca şi cum ar fi venit din gura profetului Samuel, ca şi cum acesta ar fi fost prezent în mod invizibil şi a vorbit despre situaţia de faţă. Evident, totul a fost o înşcenare, o mare minciună. O minciună diavolească.

 

Cum se implică Diavolul?

 

Cine este un înşelător? Cineva care se preface şi minte.

"...cheamă-mi …, şi scoală-mi pe cine îţi voi spune..." Sunt vorbele regelui Saul, şi el nu ştia pe ce tărâm calcă! Pe un tărâm al minciunii.

Tot ce scrie Biblia despre starea morţilor este adevărat. Profetul Samuel era mort. Morţii nu ştiu nimic, conform cu ce spune Biblia. Numai cei vii mai pot face ceva. Satan nu poate învia pe nimeni, nici el, nici oamenii ce îi slujesc lui. Dumnezeu nu i-a răspuns regelui Saul prin lucrurile sfinte, deci este exclus că s-ar fi răzgândit şi să îi răspundă prin lucrurile nesfinte.

Dar Satan poate lucra prin aceşti oameni, făcându-i să mintă. 

Haideţi să vedem ce spune Scriptura:

Să citim ce scrie la 2Cor 11:13-15 "Căci unii ca ceştia sunt apostoli mincinoşi, nişte lucrători vicleni, care se prefac în apostoli ai lui Christos, şi nu este de mirare căci chiar Satan se preface într-un înger de lumină. Nu este deci mare lucru dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptăţii ..."

Scot în evidenţă nişte aspecte ce îi caracterizează pe cei ce se unesc cu Satana: mincinoşi, vicleni, prefăcuţi.

Femeia ventriloc din En-Dor intra în acest soi de oameni? Eu zic că da. Morţii nu ştiu nimic până la înviere. Nu pot vorbi, nu pot auzi, deci nu pot fi ridicaţi de cineva să vorbească. Deci ea a minţit, a fost o vicleană şi s-a prefăcut. S-a prefăcut că îl poate chema pe profetul Samuel, s-a prefăcut că a vorbit cu el. Linkul dintre Satan şi ea, este minciuna. Totul este o prefăcătorie, nu a vorbit nici un duh acolo în sens literal, ci a fost îndemnată la minciună printr-un duh de minciună, şi ea a minţit cu neruşinare. "Mesajul duhului profetului Samuel" a fost o invenţie a ei. Evident că ea a fost inspirată de Satan ca să mintă. Dialogul a fost numai între ea şi regele Saul. Ea şi-a modificat vocea, a vorbit în stil ventriloc, care a fost un fel de şoptit-mormăit cum spune în cartea profetului Isaia despre aceştia. Acest act actoricesc nu ar fi nevoie, dacă o persoană ar auzi într-adevar o voce străină.

Nu a existat un al treilea element vocal acolo, pe care numai ea l-ar fi perceput şi l-ar fi dat mai departe. Noi părem dispusi să abstractizăm totul. Satan sau un demon poate lucra şi altfel "în fiii neascultării", decât să meargă personal la toţi şi non-stop să îţi şoptească ce să faci... Satan sau un demon poate cauza efecte care să conducă la anumite stări, iar aceste stări să te ţină rob al lui. Mă gândesc la ce am citit în cartea lui Ion Agârbiceanu. Prăvilarul respectiv, un preot de la ţară, nu credea o iota din ce făcea, totul era un teatru bine gândit şi jucat. A putut face aşa ceva deoarece nu credea în Dumnezeu, nu credea ce spune Biblia. El contempla viaţa cum o fac ateii, iar ceea ce făcea o făcea pur şi simplu pentru bani. Era strict o meserie în plus pentru el. O meserie bănoasă. Totul îi ieşea la perfecţie, deoarece era stăpân pe orice situaţie. Nu-i şoptea nimeni la ureche ce să spună şi ce să facă. TOT CE FĂCEA ŞI SPUNEA ERA IMPREGNAT DE MINCIUNĂ. Dar evident, o forţă invizibilă îl mâna LA MINCIUNĂ. El a intrat sub puterea acestei forţe prin necredinţă şi iubirea de bani, "rădăcina tuturor relelor" (1Timotei 6:10).

Cum lucrează această forţă în intelectul nostru şi ce pârghii emotive acţionează? Mă gândesc la o experienţă personală. Eram tânăr, eram deziluzionat, nimic nu mi-a ieşit bine până atunci în viaţă. Într-o zi mergeam pe un pod înalt. Nu auzeam nici o voce "străină" dar simţeam că o putere mă "atrage" să mă arunc de pe pod. Era un îndemn fără vorbe. Nu i-a reuşit. Probabil nu am fost suficient de deziluzionat de viaţă şi îmi era frică de necunoscutul de dincolo. Diavolul poate crea astfel de stări în alte domenii, să te arunci cu capul fără să te gândeşti în diferite plăceri interzise, de exemplu în plăcerea de a face rost de bani în chip necinstit, cum era în cazul din nuvela Păscălierul, a oracolelor din antichitate şi a femeii ventriloc din En Dor.

 

Oamenii care se dau oracole mint şi înşeală oamenii pentru a face rost de bani. Ei sunt posedaţi de un duh al minciunii. Ce înseamnă a fi posedat? La fel ca şi în cazul celor posedaţi de manifestări excentrice (aşazisii bolnavi psihici), care sunt posedaţi de un duh al tulburării mentale (duh al nebuniei).
Femeaia ventriloc din En-Dor, era posedată de un duh de minciună, deşi ce făcea ea era tot o nebunie, dar una de alt tip. Tipul de duh al acestei femei este un "duh afacerist", cum am mai putea spune.

 

 

CUM putem vedea "posesia" pe care o face fiecare duh din ei? 

 

După roade (Matei 7:19,20).

Duhurile rele lucrează la aspectul mental şi emotiv al lor, pe unii făcându-i să mintă, pe alţi să ucidă, să turbeze de mânie sau să comită diferite tipuri de violenta, pe alţii să aibă fobii sau alte preocupări excentrice. Numai simplul fapt că femeia din En-Dor a încălcat flagrant prohibiţia din Legea lui Dumnezeu, cu privire la acest tip de "meserie" este deja un rod rău.

 

În textul grec (din Faptele Apostolilor 16:16) o femeie ce ghicea este descrisă ca având un duh al lui Python sau "duhul lui Python". Unii din traducătorii români omit (de exemplu D. Cornilescu), din raţionamente doctrinare, cei mai curajoşi îşi iau inima în dinţi şi redau, ca de exemplu "duh pitonicesc" BOR sau arată cum este fraza într-o notă de subsol (NTR). Wikipedia şi alte surse explică ca cei ce pretindeau că aveau duhul lui Python (atenţie mare) "grăiau din pântec", adică foloseau arta ventrilocilor. Deci se confirmă ideea din Septuaginta, al cărui autor a fost mai aproape de evenimente ca noi.

Acum, îmi este şi mai clar de ce s-a supărat apostolul Pavel, respingând asocierea cu o femeie care cădea în aşazise tranşe, ghicind cu părul vâlvoi, gesticulând frenetic ca o nebună şi grâind mormaind pe ascuns în stil ventriloc ca şi cum ar vorbi cineva din pântecul ei striga dupa ei.

De ce era nevoie de o vorbire din pântec în stil ventriloc, dacă duhul oricum vorbea efectiv prin ea? Trebuia să se audă vocea duhului, nu vocea ei. Însă dacă nu vorbea nici un duh - mă refer la vorbire (grăire) în sens tradiţional, atunci ea trebuia să creeze o impresie ca şi cum nu ea ar vorbi ci un altul. Înţelegeţi cliseul? Este destul de banal şi este un truc, nimic mai mult, folosit cu iscusinţă de iluzionişti. 

 

Însă un duh poate comunica prin posesie, chiar şi fără a vorbi gură către gură cu cel posedat. El poate crea gânduri sau simţăminte, care mai apoi pot fi exprimate. De ce credeţi că este scris: "duhul care lucrează acum în fii neascultării" (Efeseni 2:2) şi nu "duhul care vorbeşte acum în fii neascultării"? De ce este scris că lucrează şi nu că le spune literalmente (în sens auzibil) ce să facă?

 

Diferenţele dintre versiunile Septuaginta (grec), Textul Masoretic (ebraic) şi Biblia Vulgata (latin)

 

Am observat o diferenţă ce mi-a stârnit curiozitatea:

1Samuel 28:19 din partea b - conform cu textul modern

"Mâine, tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine" Versiunea Cornilescu

"Mâine, tu şi fiii tăi veţi fi cu mine" Versiunea BOR

"Mâine, tu şi fiii tăi veţi cădea" - conform cu Versiunea Septuaginta

 

1Samuel 28:19. Biblia de la Blaj (Vulgata + Septuaginta)

"Şi va da Domnul pre Israil împreună cu

tine în mâinile celor de alt neam, şi mâne tu

şi fiii tăi veţi cădea, şi tabăra lui Israil o va da

Domnul în mâinile celor de alt neam."

 

Între timp am aflat că Textul Masoretic (ebraic) nu are redarea "veţi fi cu mine", ci doar "cu mine", accentuând căderea în mâinile filistenilor:

Weiyten (Şi va da) YHWH (Iehova) gam (deasemenea) et () yisrael (israelul) immeka (cu tine) beyad (în mâna) pelistim (filistenilor) umahar (şi mâine) attah (tu) ubaneka (şi fii tăi) immi (cu mine) gam (deasemenea) et mahaneh (tabăra) yisrael (lui israel) yitten (va da) YHWH (Iehova) beyad (în mâna) pelistim (filistenilor).

 

Nu ştim de ce Septuaginta nu conţine redarea din Textul Masoretic "cu mine"... Expresia “veţi fi împreună cu mine” apare în Biblia Vulgata şi de aici a fost preluat în textul modern al Bibliei. Un aspect ce ar trebui luat în considerare - având în vedere lipsa expresiei "veţi fi împreună cu mine" - este dacă nu cumva textul din Textul Masoretic a fost îmbogăţit, de scribii ce credeau în nemurirea sufletului, ca textul să reflecte punctul lor de vedere.

 

Versiunea Septuagintei la 1Samuel 28:1-11

 

Observaţi că relatarea o numeşte pe acea femeie "grăitoare din pântec" un termen antic pentru cuvântul modern "ventriloc". Versiunea Septuaginta a fost prima traducere a Vechiului Testament în limba greacă.

1 Şi a fost aşa: în vremea aceea, Străinii s-au strâns în taberele lor, ca să pornească război împotriva lui Israel; Şi Anchus i-a zis lui David: ,,Să ştii bine că vei ieşi cu mine la război - Şi tu, şi oamenii tăi."

2 Şi David i-a zis lui Anchus: "Astfel vei şti acum ce va face robul tău." Anchus i-a zis lui David: ,,Astfel te voi face căpetenia străjilor mele pentru totdeauna."

3 Şi Samuel a murit şi l-au jelit, tot Israelul, şi l-au îngropat la Armathaim, în cetatea lui. Şi Saul i-a alungat din ţară pe grăitorii din pântec şi pe ghicitori.

4 Şi Străinii s-au strâns şi au venit de şi-au pus tabăra la Soman; iar Saul a strâns tot poporul lui Israel şi şi-au pus tabăra la Gelbue.

5 Şi Saul a văzut tabăra Străinilor şi s-a înspăimântat şi i-a stat inima [în piept].

6 Atunci Saul l-a întrebat pe Domnul, dar Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin dezvăluiri, nici prin profeţi.

7 Şi Saul le-a zis slujitorilor săi: ,,Căutaţi-mi o femeie ce grăieşte din pântec: mă voi duce la ea şi voi cerceta prin ea!" Iar [slujitorii] i-au zis: ,,Iată, la Aendor se află o femeie care grăieşte din pântec." 

8 Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte straie şi a plecat, împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a-zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu!

9 Şi femeia i-a răspuns: ,,Iată, tu ştii câte a făcut Saul, cum i-a stârpit din ţară pe grăitorii din pântec şi pe ghicitori; de ce-mi ademeneşti sufletul ca să îl dai morţii?" 

10 Saul însă i s-a jurat, zicând: ,,Viu este Domnul, dacă ţi se va găsi vreo vină pentru aceasta!" 

11 Şi femeia a zis: ,,Pe cine să-l aduc?" ,,Să mi-l aduci pe Samuel!", a zis.

 

Vulgata - 1Samuel 28:3

 

Aspecte textuale, legat de caz.

Versiunea Vulgata tradusă în română redă cuvântul "pitona" ca "grăitoare din pântece".

3. Iară Samuil murisă, şi l-au plâns pre el

tot Israilul, şi l-au îngropat în Armatem, în

cetatea lui. Şi Saul au scos afară pre cei ce

grăia din pântece, şi pre gâcitorii de pre

pământ.

De ce m-aş încrede în această femeie, care "grăia din pântec"?  

Mă încred în Cuvântul lui Dumnezeu:

1. El nu se schimbă, el nu se tăgăduieşte pe sine: De ce ar fi permis ca profetul său să comunice cu un element dubios, condamnat penal la moarte chiar de legea sa?

2. Morţii nu ştiu nimic şi nu pot face nimic pâna la înviere. Prin urmare nu putea fi profetul Samuel, cel care a vorbit.

 

"Ventriloca" din En-Dor - Text din Septuaginta 1Samuel 28:19

"Şi Domnul îl va da pe Israel, laolalte cu tine, în mâinile Străinilor; mâine, tu şi fiii tăi veţi cădea, iar tabăra lui Israel o va da Domnul în mâinile Străinilor."

 

De ce foarte mulţi dintre evreii şi creştinii de acum cred că totuşi profetul Samuel a vorbit acolo la En-Dor?

 

Pentru a dezbate acest răspuns în mod satisfăcător trebuie să ne întoarcem înapoi în istorie.

În anul în care Alexandru Cel Mare a intrat în Ierusalim, a vrut să oficieze jertfe în templul de la Ierusalim. A fost refuzat de marele preot al evreilor şi ca totuşi Alexandru să nu se simtă ofensat, ca să îi facă pe plac, marele preot i-a promis că în acel an toţi băieţii născuţi vor fi numiţi după numele marelui cuceritor: Alexandru. Apoi au urmat şi alte concesii de-a lungul timpului, până ce s-a format o puternică partidă de pro-elenişti (pro-greci), care au pus mâna pe conducerea micului stat evreu în timpul domniei regelui grec Antiochus Epifanes, dorind să îl elenizeze total pe plan religios. Acesti lideri pro-elenişti au împrumutat multe lucruri din cultura grecească de atunci, inclusiv pe plan religios.

După ce evreii s-au eliberat de sub jugul grecesc, din nefericire mulţi dintre ei, pe plan religios au păstrat anumite sechele din importul grecesc. Una din aceste importuri păstrate, a fost credinţa în nemurirea sufletului, îmbrăcată în cuvinte evreieşti. Aşa a prins contur mitul despre “sânul lui Avraam”. Apoi prin evrei, această credinţă a trecut la creştini, deşi nici Domnul Isus, nici apostolii săi nu au susţinut idea nemuririi sufletelor.

 

“Sânul lui Avraam”

 

Conform inventatorului anonim al acestui mit, Locuinţa Morţilor este undeva în adâncurile pământului şi are două camere, o camera pentru cei drepţi şi o cameră pentru cei nedrepţi. Cei drepţi se bucură de fericire şi camera lor se numeşte "Sânul lui Avraam", iar cei nedrepţi sunt chinuiţi într-o "cameră cu foc" unde stau în foc, fiind chinuiţi de văpaia focului.

 

Notă: Multe tradiţii şi basme evreieşti sunt nebiblice. Biblia ne avertizează să nu le credem şi să ne ferim de ele!

 

"Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme." 2Timotei 4:4

 

Să nu uităm niciodată, că evreimea deseori a căzut în apostazie, îmbraţisând miturile şi basmele popoarelor ce îi înconjurau:

 

"Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Iehova, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele." Isaia 1:4

 

Popoarele antice (cu mici excepţii, a se vedea cartea lui Iov), aveau formată o altă opinie despre moarte şi starea morţilor, decât cea prezentată în Vechiul Testament. Multe popoare păgâne din jurul lui Israel credeau că moartea este o binefacere, un fel de poartă spre o altă viaţă, un drum care te duce în lumea zeilor. Anumite popoare aveau credinţa că cei răi, după moarte sunt chinuiţi de zei în foc. Această concepţie a apărut şi la greci, prin contactul civilizaţiei greceşti cu civilizaţia altor popoare. Unii comentatori cred, pe baza unor comentarii antice, că epopeea Odiseea, la origini n-a avut textul călătoriei lui Ulise în lumea de sub pământ, textul călătoriei în lumea subterană fiind o interpolare (adăugire) mai târzie, apărut ca urmare a contactului miturilor greceşti cu miturile altor popoare.

Putem vedea din această stare, că legendele greceşti despre Hades sunt invenţii mai târzii, apărute în civilizaţia greacă, îndeosebi după călătoria lui Pitagora în Egipt, Babilonia şi India. Filozoful Plato în Comentariul său către Timaeus aproba cu desăvârşire "descoperirile legendare ale acestor torturi". Filozoful Stabo arată şi sursa acestor născociri: "Plato si Brahmanii din India au născocit fabulele cu privire la judecăţile din Hades." Chrisyppus, un alt învăţat din antichitate, îl blama pe Plato deoarece "prin istorisiri înspăimântătoare despre pedepsele viitoare încerca să îi înfrice pe oamenii răi".

 

În timpul expansiunii imperiului grec sub Alexandru Cel Mare, civilizaţia greacă a intrat în contact cu civilizaţia evreiască. Prin acest contact anumite elementele din straturile populaţiei evreieşti au intrat în contact mai strâns cu civilizaţia greacă: oamenii de stat şi curtea lor, nobilimea evreiască, negustorii evrei, mercenarii evrei, coloniştii evrei din Egipt şi din alte districte ale imperiului grec, etc..

Ştim că politica cancelariei imperiale greceşti de pe timpul lui Antiochus Epifanes, era de a eleniza popoarele subjugate. Din păcate, pentru a satisface acest capriciu al imperialiştilor greci, mulţi evrei, mai ales cei din coloniile din Siria şi Egipt, dar şi un segment din populaţia din Iudeea, au îmbrăţişat această limba şi cultura greacă, şi bineînţeles conceptele filozofico-religioase greceşti despre viaţă şi moarte.

 

Edward William Fudge, este pastor, evanghelist şi scriitor creştin în Biserica Lui Christos, din SUA. Este autorul cărţii: "The Fire That Consumes" - "Focul Care Consumă". Având acces la toată literatura apocrifă inter-testamentală, fratele Edward face o sinteză interesantă a citatelor unde apare credinţa în aşazisa viaţa de dincolo. Din acest studiu reiese, că nu toată literatura apocrifă era infectată cu acest concept străin evreilor, ci erau texte care vorbesc în continuare despre punctul de vedere tradiţional, evreiesc. Aşadar, acest concept nou, preluat de la păgâni, îndeosebi în timpul perioadei elenistice, nu era general acceptat în societatea evreiască. Mai erau credincioşi, care ţineau la moştenirea lor culturală, strămoşească. Însă, se vede clar, că unii au forţat barierele naturale ale credinţei strămoşeşti şi au importat lucruri nepermise de Legea lor:

 

"Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: Să nu vă luaţi după obiceiurile lor!" Levitic 18:3

 

Texte greşit înţelese

 

Unii nu cred că evreii au preluat această concepţie de la greci, deoarece şi în Vechiul Testament sunt ameninţaţi cei răi cu focul, ca de exemplu  la Isaia 66:24. 

 

Însă acest text trebuie interpretat în context, unde se vorbeşte despre cu totul altceva, situaţia prezentată fiind descrisă pe suprafaţa pământului (după cataclismul judecăţilor), nu în Locuinţa morţilor. Dacă citim cu atenţie tot contextul, vom observa că acel capitol 66 din Isaia, NU VORBEŞTE DE STAREA IMEDIATĂ DE DUPĂ MOARTE (să fim cu luare aminte la acest aspect important), ci de un timp din viitorul neprecizat cronologic. Prorocul Isaia proroceşte acolo despre evenimentele finale ale acestei lumi, descriind un timp "escatologic".

 

"Escatologia" este conform DEX: "Doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre sfârşitul lumii, şi judecata de apoi"

 

Iată şi dovada din text:

 

"Dar vine vremea, când voi strânge toate neamurile şi toate limbile, ele vor veni şi vor vedea slava Mea." Isaia 66:18

 

Textul continuă prezentarea acelui timp al viitorului - viitor nepercizat cronologic, unde se va întâmpla, ce este profeţit in versetul 24.

Vă rog frumos dragi cititori, să nu confundăm capra cu varza! Versetul 24 nu este relevant în ce priveşte starea actuală a morţilor, căci deocamdată aici ţinem în dialogul nostru.

 

Dacă avem într-adevăr sinceritate şi nu urmărim lucruri deşarte, ci numai gloria lui Dumnezeu (Fie binecuvântat în veci!), atunci vom observa cu uşurinţă, că această învăţătură care spune că Locuinţa Morţilor ar avea două încăperi, şi că în ea ar fi oameni vii, este doar un basm, preluat de la păgâni şi "evreizat" (exemplu: "sânul lui Avraam").

 

După "roade"

 

Lucrurile sunt şi mai grave, deoarece această învăţătură "a vieţii conştiente de dincolo" are roade rele, deoarece a provocat şi provoacă lumea la lucruri deşarte, costisitoare şi periculoase, ca: vrăjitoria, spiritismul, chemarea morţilor, frica de morţi, ceremonii şi tradiţii costisitoare pentru a scoate mortul din aşazisul iad, de a împăca mortul cu Dumnezeu, cu zeii, cu rudele, etc., mutilarea, uciderea oamenilor pentru a sluji în lumea de dincolo ca sclavi, sinuciderea, etc...

Domnul Isus spunea ca pomul bun (omul bun) se cunoaşte dupa rodul lui (Matei 7:17-20). Putem spune acest lucru şi despre învăţături? Răspunsul este, da, neapărat. Deoarece orice învăţătrură bună, vine de la Dumnezeu, prin oamenii buni şi are roade (efecte, rezultate) bune, iar orice învăţătura rea, vine de la Satan Diavolul, prin oamenii răi şi are roade rele.

Cuvântul lui Dumnezeu învată din timpuri străvechi adevărul incontestabil, că omul este neputincios în faţa morţii şi moare datorită păcatului strămoşesc. Singura speranţă pentru cei morţi fiind învierea. Această învăţătură despre înviere produce pace, sperantă şi bucuria revenirii, celor care au dus o viaţă după voia lui Dumnezeu. Despre cei răi şi ce îi aşteaptă, vom discuta mai încolo.

În schimb, în antichitate, marea majoritate a oamenilor credeau în viaţa de dincolo. Această învăţătură ajunsese un moft şi o obsesie în sine pentru unii. Erau doritori să o afle şi chiar practicau lucruri fanatice: regii şi nobilii îşi ucideau sclavii şi prizonierii de război, chipurile pentru ai avea ca slujitori "dincolo", se ofereau jertfe umane zeilor, prin acei "trimisi" (ambasadori) care urmau să mijlocească şi să înduplece pe zei, soţiile morţilor erau silite să urce pe rugul mortului, unde erau arse de vii (un lucru înfiorător) şi chiar unii practicau sinuciderea - uneori în grup - ca să intre cât mai repede în viata de dincolo (se mai întâmpla şi azi acest fenomen trist), etc..

Fanatismul era atât de mare încât unii nu aşteptau să moară, ci îşi scoteau ochii, consideraţi un obstacol, ca să vadă cât mai repede ce este în lumea de dincolo. Ei considerau trupul uman ca o temniţă a sufletului, unde sunt închişi şi chinuiţi. Moartea era privită ca o binefacere, nu ca un blestem. De exemplu filozoful grec Porfirius îi elogia pe aceia care, din dorinta de a contempla aşazisa lume de dincolo, erau în stare să-şi scoată ochii. Pe când cel ce se spânzura era catalogat de Biblie ca fiind blestemat, elogierea sinuciderii era şi ea o practică întâlnită la păgâni:

"Viaţă îmi eşti dragă datorită morţii" scria Seneca.

Un alt citat din Seneca către Novatus:

"Ori încotro ţi-ai rotii ochii, tot acolo (în moarte) este sfârşitul relelor. Vezi acea prăpastie? Pe acolo se coboară către libertate. Vezi acea mare, acel râu, acea fântână?  Acolo pe fund îţi vei găsi libertatea. Vezi acel copac pipernicit şi uscat care nu mai dă rod? Acolo atârnă libertatea. Îţi vezi gâtul şi inima? Sunt mijloace de a scăpa de sclavie ... Întrebi care este drumul spre libertate? Orice venă din trupul tău..."

Dragi prieteni ai Cuvântului lui Dumnezeu, mai aveţi dubii că această învăţătură CATEGORIC NU a fost predată de prorocii lui Dumnezeu şi NU FACE PARTE din Cuvântul Lui Dumnezeu? Mai aveţi dubii cu privire la originea acestei învăţături oculte?

 

E jalnic, ce poate face Satan Diavolul, prin învăţăturile stricate. Biblia arată că el a fost şi este un mincinos şi ucigaş periculos, care înşeală întreaga lume (Apocalipsa 12:9).

Prieteni, chiar credeţi că el a spus adevărul, când a afirmat despre primii oameni: "hotărât că nu veţi muri" Geneza 3:4 şi l-a făcut astfel mincinos pe Creator? El nu a încetat niciodată această practică a calomnierii, minciunii şi dezinformării.

 

Roadele moderne ale credinţei în nemurirea sufletului: sinucidere din motive de credinţă în nemurirea sufletului

 

După roade îi veţi cunoaşte. Învăţătura şi credinţa bună produce roade bune şi viceversa. Învăţătura rea, credinţa rea produce roade rele şi în zilele moderne. Şi azi, mulţi se sinucid crezând că merg direct în lumea de dincolo. Sunt secte mai mici sau mai mari ai căror membrii se sinucid în masa. Am citit o carte, care arăta câteva scrisori lăsate în urmă de cei ce doreau să plece acolo, crezând că moartea este doar o uşa, un prieten.

Aproximativ 1 milion (!!!) de oameni se sinucid anual, conform cu sursele Organizaţiei Mondiale A Sănătăţii (WHO 2009 ). Făcând o comparaţie, mai mulţi oameni mor din propria mână, decât din războaie şi revolte. Statistic în fiecare 40 de secunde se sinucide o persoană. Mulţi dintre ei o fac deoarece sunt învăţaţi că există viaţă conştientă după moarte, dorind să scape de aceasta lume rea, şi de problemele ei... crezând că vor trăi mai bine "dincolo". 

Uneori oamenii se sinucid "la comandă" în grup, ca în cazul sectelor adepţii lui Jim Jones în America De Sud, adepţii Templul Soarelui în Europa, adepţii lui David Koresh, Waco, Texas, SUA, unele grupuri budhiste în Japonia şi alte ţări, secta "Restabilizatorii celor zece porunci" în Africa.

Probabil, dacă ar cunoaşte adevărul despre viaţă şi moarte, că nu există nimic conştient în moarte, până la înviere, mulţi nu ar face acest gest.

 

Versete modificate

 

Din nefericire, la ora actuala avem cuvinte ce nu au existat în textele Bibliei antice. Acest lucru face şi mai dificilă înţelegerea a ceea ce s-a întamplat la En-Dor.

 

Cine a modificat fraza “şi nu pot ucide sufletul” din Matei 10:28 şi de ce?

 

Iustin Martirul a fost un scriitor şi apologet creştin, uneori controversat, alteori recunoscut şi apreciat pe scara largă în creştinism, până în zilele noastre. El a murit în jurul anului 160. “Apologet” este un cuvant grec care înseamnă “apărător al credinţei”. În mod surprinzător, atunci când el citează Matei 10:28, în acest verset nu apare expresia “şi nu pot ucide sufletul”.

Avem doar două posibilităţi de interpretare:

1.    Fie Iustin Martirul a modificat versetul şi a eliminat fraza “şi nu pot ucide sufletul”

2.    Fie acest verset a fost modificat după ce a murit el, introducându-se fraza “şi nu pot ucide sufletul”

În “Apologia întâia a lui Iustin Martirul” el redă acest verset în felul urmator:

"Nu vă temeţi de cei care vă ucid şi după aceea nu mai pot face nimic, ci de El să vă temeţi care după moarte are putere să arunce atât sufletul cât şi trupul în gheenă” Matei 10:28

"Fear not them that kill you, and after that can do no more; but fear Him who after death is able to cast both soul and body into gehenna."[43] - in First Apology of Justin, Matthew 10:28, NIV, NAB

Cum am putea discerne dacă nu cumva Iustin Martirul a modificat acest verset, scoţând fraza “şi nu pot ucide sufletul”?

Ei bine, această rostire a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus a fost citată şi de doctorul şi evanghelistul Luca şi în mod surprinzător nici la el nu apare fraza “şi nu pot ucide sufletul”:

 “Vă spun voua, prietenii mei: Să nu va temeţi de cei care ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi: temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă. Da, vă spun, de el să vă temeţi.” Luca 12: 4,5

Deci nu Iustin Martirul a scos afară expresia “şi nu pot ucide sufletul”, ci mai degrabă altcineva a înserat această expresie în Evanghelia după Matei, el însuşi fiind un adept al nemuririi sufletului. Oare de ce s-a introdus această frază, care nu a existat în original? Motivul a fost necunoaşterea (sau neacceptarea) a ceea ce spune Cuvantul lui Dumnezeu despre suflet în Vechiului Testament, că sufletul este muritor şi poate fi ucis de oameni. Dacă cineva nu cunoaşte ce spune Vechiul Testament despre suflet, dacă poate muri sau nu, dacă poate fi ucis sau nu, este ignorant în ce priveşte acest adevăr, şi este scuzabil. Dar dacă îl ştie şi nu-l acceptă, indiferent ce justificare ar aduce, este un om căruia nu numai că nu-i pasă de adevăr, aşa cum îi pasa lui Dumnezeu, ci este şi un om care se luptă împotriva adevărului lui Dumnezeu şi acest fel de luptă se numeşte “lupta împoriva adevărului lui Dumnezeu”. Cine luptă într-o asemenea luptă, luptă chiar împotriva lui Dumnezeu şi pierderea lui va fi mare. Cât de mare? Se va vedea în “ziua aceea”. Un neadevăr, rostit ca “adevăr teologic” are implicaţii teologice profunde. Să ne mirăm că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus nu a venit încă?

 

Unde se duce omul după moarte?

 

Iată ce declară Biblia antică:

Geneza 3:19. "În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, pâna te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." 

Daniel 12:2. "Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică." (traducerea "mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului" este greşită şi alimentează idei false)
Vă rog frumos să vă notaţi, că acolo nu Daniel vorbeşte, ci chiar un înger al lui Dumnezeu. Şi el foloseşte aceeaşi terminologie ca în primul caz arătat, unde vorbeşte Dumnezeu.
Şi acum să vedem, că Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, confirmă şi el acest adevăr sfânt şi divin:
Ioan 3:13. "Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este din cer."
Ioan 5:28. "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." 

Dar cineva a falsificat adevărul şi combate tot ce se spune în aceste versete ale Bibliei antice, spunând:
"A venit timpul când săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam." Luca 16:22

Interesant… Toţi merg în tărână, dar acesta merge în sânul lui Avraam. Şi mă întreb: Dar aceia care au murit înainte de Avraam, unde o fi mers? Se vede clar că textul este un fals, deoarece nu concordă cu armonia interioară a Bibliei.

Trebuie să înţelegem că omul este un produs compus din două entităţi: "ţărâna pământului" şi "duhul lui Dumnezeu". Aceste două elemente compun un produs nou, produs pe care Biblia numeşte "sufletul omului". La moarte, aceste doua elemente se desfac din uniunea formată şi sufletul omului încetează să mai existe conştient, moare odată cu trupul... Omul nu mai există, ca fiinţă vie.

Armonia Bibliei a fost afectată de scribii care au copiat-o

 

Dacă în Biblie se pot găsi ici colo anumite versete care contrazic mortalitatea sufletului, o putem pune pe seama unui scrib sau grup de scribi care au avut unele păreri personale despre subiect. Scribii au stricat mult armonia textelor când şi-au băgat părerile în text. La ora actuala discuţiile pot continua la nesfârşit şi fără un rezultat final, având în vedere că pe alocuri textul Bibliei este controversat, contrazicându-se din pricina nepurtării de grija a scribilor şi a traducătorilor. Pentru ca discuţiile să poată avea un rezultat final, ar trebui în primul rând să se facă o revizie finală a textelor în controversă. Dar acest lucru nu o să se vrea de mulţi... Ştiţi bancul cu tata avocatul şi fiul de avocat, nu? Primul a ţinut un proces ani de zile şi a câştigat enorm de pe seama lui, al doilea l-a rezolvat în mod cinstit în câteva zile şi prin asta a câştigat foarte puţin. Tot la fel, fariseii şi scribii antici şi moderni au câştigat şi câştigă enorm de pe baza unor texte măsluite de strămoşii lor. Există foarte puţin interes în rezolvarea textelor controversate în spiritul fair-play. Când se propune o variantă de rezolvare cinstită, întotdeauna se ridică o clasa de protestatari care infirmă concluzia. Totuşi adevărul va învinge.

 

Texte în derivă ce afectează imaginea creştinismului

DIN NEFERICIRE, privind dintr-o anumită perspectivă, la ora actuală nu avem o Biblie, care să reziste ţintelor critice ale detectivilor textuali, fie atei, fie musulmani, fie de altă religie.

În Vechiul Testament, PE ALOCURI, avem un text antic care se contrazice în nenumărate locuri, cu el însuşi, fapt ce dovedeşte că textul a fost copiat şi falsificat intenţionat, în perioada elenistică, de partida iudeo-elenistică, care pe de o parte a dorit să submineze credibilitatea textelor Vechiului Testament, pe de altă parte a dorit să importe cultura filozofică greacă, considerata de ei superioară celei ebraice. Acest lucru s-a petrecut şi cu Noul Testament.

Avem nevoie de o revizie finală, făcută în toată teama de Dumnezeu, care să cuprindă şi să armonizeze toate textele lăsate în derivă de două milenii încoace.

Nu îmbrăţişez şi nu simpatizez religia musulmană, prezint doar un link interesat, care arata cum pot afecta textele lăsate de izbelişte imaginea creştinismului:

http://d1.islamhouse.com/data/ro/ih_books/single/ro_Is_The_Bible_Gods_Word.pdf

 

Falsul “Bogatul nemilostiv şi săracul Lazar”: Motive serioase de îndoială

 

Prezint câteva versete care arată că nu există un chin etern şi Luca 16:19-31 este un text străin, ataşat ulterior Evangheliei după Luca, pentru a se susţine dogma păgână a nemuririi şi pe de altă parte a chinuirii celor răi.

 

Autorul acestui text nu a fost Domnul Isus, deoarece el a spus că la trâmbiţa învierii morţii vor auzi glasul lui din morminte şi nu din sânul lui Avraam: Ioan 5:28,29.

Morţii (inclusiv Avraam) conform Bibliei dorm, iar conform textului adaugat din Luca 16:19-31 sunt vii.

Pe care variantă o alegem?

 

"... multitudinea (notă: cei buni şi cei răi) celor ce dorm în ţărâna pământului..." Daniel 12:2 Young

's Literal Version

"…iar unii au adormit…" 1Corinteni 15:6

"…cei care au adormit în Hristos" 1Corinteni 15:18

"…pârga celor adormiţi…" 1Corinteni 15:20

"…nu toţi vom adormi…" 1Corinteni 15:51

"…cei ce au adormit…" 1Tesaloniceni 4:13

"…Ştefan …a adormit." Fapte 7:59,60

"…a adormit …" Fapte 13:36

"…de când au adormit părinţii noştrii…" 2Petru 3:4

 

 

· Dreptate: vi se pare drept ca pentru păcatele făcute în 10, 20, 40, 80, etc. de ani să fii pedepsit veşnic? Legea lui Dumnezeu reflectă caracterul său, iar aceasta spunea: viaţă pentru viaţă, nu pentru ca cel vinovat de crimă să fie chinuit (Deuteronom 19:21).

· Iubirea lui Dumnezeu: De asemenea imaginea infernului diminuează iubirea lui Dumnezeu, căci cum putem spune că Dumnezeu este iubire, când mâna lui nu poate fi niciodată domolită, ci îi chinuieşte etern pe cei păcătoşi?

· Mânia lui Dumnezeu are un sfârşit: Dacă Dumnezeu chinuieşte veşnic păcătoşii atunci mânia lui ţine veşnic, dar Biblia spune altceva şi anume că El „nu ţine mânia pe vecie şi nu ceartă fără încetare” cum este o astfel de afirmaţie despre caracterul lui Dumnezeu compatibilă cu doctrina iadului? (2Samuel 24:14; Psalmii 30:5; 103:9; Isaia 57:16; Ieremia 3:5; Mica 7:18).

· Nemurirea este pentru cei drepţi: Mulţi creştini cred în iadul veşnic deoarece nu au reuşit să înţeleagă faptul că viaţa veşnică este rezultatul unei uniri cu Dumnezeu ("Dumnezeu sa fie totul IN TOTI" 1Cor 15:28), astfel cei răi fiind despărţiţi de Dumnezeu nu pot exista etern (Fapte 17:25; 1Corinteni 15:52-54; 2Tesaloniceni 1:9).

· Sfârşitul păcatului şi suferinţei: Un alt motiv pentru care credem că nu este posibil chinul veşnic, este că acesta ar perpetua şi imortaliza păcatul, suferinţa şi durerea (toţi oamenii din iad l-ar blestema zilnic, clipă de clipă, pe Dumnezeu, pe Christos, pe sfinţii îngeri şi pe sfinţii) şi ar contrazice Cuvântul lui Dumnezeu care declară că acestea vor dispărea şi că Dumnezeu face toate lucrurile noi (Apocalipsa 21:4,5), ori dacă iadul există etern înseamnă că Dumnezeu nu poate elimina păcatul şi suferinţa.

· Nimicirea răului: Misiunea Domnului Isus Cristos ca Domn şi Rege, este să nimicească toate persoanele rele şi nelegiuite, fie spirituale sau fizice, cât şi toate lucrurile rele, şi apoi cu mandatul încheiat, va preda domnia în mâna Tatălui. Dacă iadul există veşnic atunci însemnă că Domnul Isus nu a nimicit orice domnie, stăpânire, putere (1Corinteni 15:26).

· Dumnezeu totul în toţi: la sfârşit, Dumnezeu va fi totul în toţi (1Corinteni 15:28), acesta este scopul final, ca în toate făpturile să locuiască Dumnezeu în mod plenar prin calităţile Lui, ca toate creaturile să aibă calităţile lui Dumnezeu, dar acest lucru ca în toţi să fie Dumnezeu nu e posibil dacă cei răi mai există pe undeva.

· Plata păcatului: conform Bibliei plata păcatului este moartea, (Romani 6:23). Isus a plătit această plată prin moartea Sa (Evrei 7:27; 1Timotei 2:5,6), dacă plata păcatului ar fi fost „chinul etern” atunci Domnul Isus ar fi trebuit să se chinuiască etern ca să ne răscumpere. Biblia este clară: „Si păcatul, odată făptuit, aduce moartea” (Iacov 1:15). Astfel, alegerea este între viaţă veşnică şi moarte veşnică. 

(Sursa cartea “Galileanul”)

 

Sub inspiraţia cui s-a modificat Luca 23:43?

Luca 23:43 este modificat de scribii credinţei nemuririi sufletelor. Într-un manuscris foarte vechi scris în siriaca (aramaica) veche - estrangelo (scriere fără vocale, care a încetat în secolul II), apare următoarea versiune:

"Îţi spun azi ţie tu vei fi cu mine în paradis". Aşa sună în armonie cu toată Biblia, deaorece Domnul Isus a stat trei zile şi trei nopţi în mormânt, deci nu putea în acea zi să meargă în paradis... 

 

Parodie: Virgula dracului   Odată dracu şăf (Satana) convoacă de urgenţă un congres al dracilor. - Mă fraţâlor - zâsă el îngrijorat până la lacrimi - voi nu vedeţi că ăştia cu mortalismu total îşi ridică iară capu? Nu v-am dat io porunca clară ca nimeni să nu mişte în frontu creştin în această privinţă? Voi vă permiteţi să dormiţi pe lauri? Păi voi nu ştiţi că dacă cade doctrina nemuririi sufletului, cad o grămadă de doctrine cu ea cu tot? Şî cădeţi şî voi odată cu ele. Voi chiar vreţi să se trezească cele cinci fecioare şî să vie sfârşâtu? Va-ţi urât cu binele şî vreţi să mergeţi în somaj pe o mie de ani? Toţi demonii strigară disperaţi: - Nu vrem şăfule, nu vrem. Ai de noi! Dă-ne o idee că daia eşti şăf! Satana, disperat: - Păi io să fac toate, mă puturoşilor? Păi am atâtea pe cap, de nu mai pot dormi noaptea! Mă, da nu este nici unu printre voi, aşa mai inteligent? Unde eşti mă, ăla hăl mai şmecher după mine? Atunci un demon, hăl mai şmecher (după şăfu şăf), iese în faţă: - Şăfule, i-asculta la mine, am io o pastilă ţapână. Te-am mai salvat io ş-o fac şî de data-ceasta. Toţi dracii se intorc spre hăl mai smecher după săf, unii sunt curioşi, alţii invidioşi nevoie mare. - Fii atent şăfule cum facem. Îmi dai pe mână o legiune de draci, hăi mai şmecheri, îi aleg io, unu cu unu. Satana, foarte curios: - Uite îţ dau două legiuni, să îţi reuşeasca la sigur. Spune care-i filmu? Demonu hăl mai şmecher după şăf zâsă: - Nu demult so inventat virgula, aşa că m-am gândit să profităm din plin de ie. Ia mă care are minte de reţinut să recite fuga Luca 23:43. Dracii se grăbesc şî recită fuga în cor pe greceşte aşa cum suna în manuscris: "isus a răspuns adevărat îţi spun astăzi vei fi cu mine în rai" Dracu săf zise cu interes iesit din comun: - Zî mă unde tre pusă virgula? Dracu zâsă şmecher: - Hai mă săfule nu mă face de ruşine, nici atâta nu ştii? Vrei să îţi ieu locu? Nu-mi trebe că vreu să dorm liniştit noaptea. Păi normal că înainte de "astăzi"! Dracu săf, zâsă cu năduf: - Dă-te mă că nu ţâne. Păi acolo-i Ioan 20:17 care zice clar că nu so suit încă la Tatăl. Că numa dupa 40 de zile so suit la cer, cum scrie doctorul ăla, Luca. Citeşte mă repede Fapte 1:3 şî fuji de aişi. Vrei să mă faci dă ruşine? Vi aici cu aşa chestie stupidă. Trupă mirăte! Dracii în cor: - Săfu săf are dreptate. E o prostie să ne ocupăm cu aşa ceva. Avem şî noi problemele noastre. Dracu hăl mai şmecher după săf nu se lasă: - Da mă, aşă aţi făcut şî data trecuta, vă este ciudă hai? Iese un drac arţăgos din rând, furios cale afară: - Şi ce facem dacă ne atacă cu Ioan 20:17 şî Fapte 1:3 fraiere? Ţî le băgăm pe gât! Hăl mai smecher după săf, scoate asul din mânecă: - Fraier iesti tu, mă incultule. Nu ştii numa să te uiti la gagici, obsedatule! (Către ceilalti) Fiţi atenţi mă şi băgaţi bine la ghiozdan. Când scribii nu vreu să execute şî vă atacă cu Ioan 20:17, replicaţi că nu s-o dus în cerul al treilea la Tatăl, ci în cerul al doilea. Folosiţi ca tun 2Corinteni 12:2. Dracu arţăgos: - Mă da tu vrei să ne faci de râs, da tu nu vezi că acolo în cerul al treilea este paradisu ceresc, compară cu versetu 4, dăşteptule! Hăl mai şmecher după săf nu se lasă: - Lasă că îi cunosc io. Tăt cer îi şî ăla de al doilea şî nu o să baje de seamă, că nu le stă gândul la ce citesc. (Apoi spre şăfu şăf) Săfule zâ repede verdictu, că n-am timp. Imediat începe cursa ... şî am pariat, nu vreu să  scap evenimentu. Îmi dai legiunile sau nu? Că dacă nu, te las să te descurci singur... Săfu săf, pe gânduri: - N-am încredere în aşa şcenariu copilăresc, da având în vedere experienta ta, fie. Da, ca să fie sigur, îţi dau trei legiuni, dintre cei mai buni. Hăl mai smecher, după şăf: - OK, sigur te scap de somaj şi de data asta. Săfu săf, cu ciudă: - Hai mă, nu mai fi aşa de arogant, fără legiunile mele, care să pregătească terenul, nu ai reuşi. (Şi strigând după el) Să vii să îmi spui ce cal a câştigat! Şmecheru hăl mai, zâsă peste umeri: - Pai nu e vorba de cursa de cai. E o cursa teologică, o dispută între trei fraieri. Am pariat că o să câştige cel mai fraierit de mine... Ca de obicei, şăfule!   Concluzie   Dumnezeu spune să ne ferim de cei ce pretind că pot chema morţii. De ce? Pentru că nu ştiu! Totul e o înşelătorie. Uneori foarte periculoasă ca în cazul de faţă şi veţi vedea de ce. Aspectele din cercetările fenomenului confirma ce spune Biblia. De aici înţelegem mai bine "de ce". Deoarece, aceşti aşazişi “chemători ai morţilor la discuţii” lucrau cu înşelătorii şi scopul lor nu era altceva decât să facă rost de bani în mod necinstit. Şi nu este vorba numai de atât: în spatele acestor oameni stă Satan, care îi poate manipula. Lumea înstrăinată de Dumnezeu este foarte naivă. Nu este de mirare, deoarece "toată lumea zace în Cel Rău". Cei mai adânc căzuţi în ghearele Celui Rău sunt cei ce mint cu bună ştiinţă. Ei nu vorbesc efectiv, gură către gură cu Satan. Şi poate nici nu cred că el există. Nu, Satan nu le spune în mod auzibil “Mergeţi la cutare şi minţiţi-l!”. Dar Satan poate folosi şi alte pârghii de inspiraţie. De exemplu îţi poate pune în minte un gând rău şi habar nu ai că poate fi de la el, mai ales dacă nu crezi că el există. Atenţie mare aşadar: "Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în Cel Rău." (1Ioan.5:19)   Ca să zaci în Cel Rău nu este necesar să ai o discuţie amicală cu el ca să te convingă să îi slujeşti prin vorbe. El poate şi altfel. Deşi Cel Rău nu vorbeşte gură către gură cu toţi oamenii păcătoşi, totuşi el lucrează în ei. De exemplu, la cei beţivi. Cum lucrează la un beţiv? Căci nu vorbeşte gură către gură cu toţi beţivii, nu-i aşa? Şi totuşi îi înşeala. La fel pe curvari, la fel pe hoţi, la fel pe idolatrii, etc.. Efeseni 2:2. “în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. 3. Între ei eram şi noi toţi ...” Ce pârghii poate folosi cineva care nu vorbeşte cu un betiv, cu un curvar, cu un idolatru dar totuşi lucrează ca ei să îi facă voia? Prin gânduri...

Biblia spune că Satan se transformă în înger de lumină ca să înşele şi asta fac şi slujitorii lui. Toata chestia e cum se facea această înşelare? Vorbeşte întotdeauna? Eu am punctat clar şi pot să o fac din nou: 1. TOATĂ LUMEA zace în Cel rău, deci şi cei ce chipurile spun că pot chema duhurile morţilor (CE EU NU CRED CĂ POT SĂ O FACĂ). NICĂIERI în Biblie nu am găsit confirmarea că cineva atât de păcătos ca fiind condamnat de legea lui Dumnezeu la moarte ar putea aduce un om mort la o discuţie cu cei vii. BIBLIA SPUNE CLAR că un om mort nu poate face nimic, până la înviere (Eclesiastul 9). 2. Fiind o neascultătoare faţă de legea lui Dumnezeu, în femeia din En-Dor lucra Satan, făcând-o mincinoasă, după cum este scris la Efeseni 2:2 “a duhului care lucrează acum în fiii neascultării”. 3. Lucrarea din acea femeie era un duh de minciună. Femeia era posedată de un duh de minciună. Nici vorbă că ea vedea sau vorbea cu cineva dintre morţi. Erau pure invenţii, minciuni cu care înşela oamenii lesne crezători, creduli. Întrebări de reflecţie: Ce garanţii aveţi că acea femeie din En-Dor a văzut într-adevăr un duh? Ea într-adevăr a spus că a văzut un duh. DAR A FOST MĂRTURIA EI, NU A SCRIPTURII. Şi această mărturie a ei poate fi adevărată sau falsă. Scriptura pur şi simplu relatează, narează, dar nu comentează. Dacă Scriptura ar putea vorbi, oare ar confirma spusele femeii? Dar dacă femeia aceea nu a văzut nimic? Dar dacă a minţit pur şi simplu?   Ca să mă înţelegeţi, tot revin şi întreb: CE PÂRGHII DE LUCRU foloseşte Satan? Ne-am înţeles că nu vorbeşte gură către gură cu toată lumea, nici el şi nici demonii lui. Atunci CUM LUCRĂ ca să înşele? Prin gânduri, care stârnesc pofte. Am dat exemplu cu beţivii, curvarii etc..  Unele relatări din Biblie nu sunt explicate pe detalii, din moment ce întâmplările sunt naraţiuni şi nu comentarii. Interpretate dintr-un anumit unghi par să fie aşa cum spun unii, de exemplu că profetul Samuel a vorbit, dar privite per ansamblu Bibliei, nu arată deloc aşa. Exact aşa au procedat şi cei de la Inchiziţie când l-au constrâns pe Galileo Galilei să abjure. Au privit lucrurile numai dintr-un singur unghi, deşi Biblia prezenta şi alte unghiuri, de exemplu scriind că pământul este suspendat în Univers şi că cerul nostru are şi el ceruri (cerurile cerurilor). Da, Biblia scrie că femeia ventriloc din En-Dor a spus că a văzut un om în vârstă şi că a regele Saul s-a grăbit să creadă că a vorbit cu profetul Samuel. Privit aşa este dintr-un singur unghi. Privit numai din acest unghi, PARE să fie aşa. Însă Biblia prezintă mai multe unghiuri care descalifică ce a spus aceasta femeie. 1. Biblia spune că oamenii nu ştiu nimic în moarte, nu au gânduri, nu au sentimente, fiindcă dorm în somnul morţii. Femeia aceea spune exact invers, că morţii stiu lucrurile, vorbesc, gândesc, pot depune anumite acţiuni, etc.. 2. Biblia spune că duhul unui om este la Dumnezeu, în mâna lui şi nu în mormânt şi numai la înviere îşi poate relua activităţile. Cheile locuinţei morţilor sunt ţinute de Fiul său. Femeia aceea spune exact invers, că duhul este în cei morţi şi ea are chei şi poate avea acces oricând la oricine.  Cine susţine că trebuie să am încredere în femeia aceea şi să admit că ea spune adevărul, mă face să mă înfior. CE CREDUL AŞ FI! Biblia susţine că nu trebuie să avem încredere în acest tip deoameni şi să nu ne ducem la ei ca să îi consultăm, deci implicit susţine că nu trebuie să avem încredere în această femeie din En-Dor, deoarece ea poate minţi.   CINE ne poate ajuta să acceptăm sau să nu acceptăm ce a spus femeia aceea? Numai Dumnezeu! De acord? ŞI EL SPUNE SĂ NU AVEM ÎNCREDERE ÎN ASTFEL DE FEMEI (şi bărbaţi). Şi ce dacă vorbele ei s-au împlinit? Dumnezeu spune să nu mergem la ei, nici dacă cuvintele lor s-ar împlini:  Deuteronom 13:1. Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, 2. şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: "Haidem după alţi dumnezei" - dumnezei pe care tu nu-i cunoşti - "şi să le slujim!" 3. să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. 4. Voi să mergeţi după Domnul Dumnezeul vostru şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi.   Şansa ratată Învăţăminte Pâna nu a mers la ea, regele Saul mai avea o şansă. Şansa de a se pocăi. Şansa de a accepta omul din planul lui Dumnezeu: pe David. Dacă s-ar fi pocăit şi s-ar fi smerit, ar fi abdicat în favoarea lui David. Făcând aşa putea salva locul al doilea în regat, pentru fiul său Ionathan, acela de a fi comandantul armatei. Astfel, Israelul putea fi mântuit mai repede din mâna filisteenilor şi el putea muri de bătrâneţe şi nu de sabie. Dar setea lui pentru domnie şi grija pentru ce vor spune oamenii i-au luat minţile. Şi a făcut lucruri detestabile, ucigând pe gabaoniţi şi pe cei ce l-au ajutat pe David. Putea să îşi ţină nepoţii pe genunchi şi nu ca din cauza lui să fie spânzuraţi. Mersul la acea femeie necredincioasă, a fost picătura care a umplut paharul nelegiuirilor lui Saul. El şi-a săpat singur groapa destinului, ascultând de glasul înşelător care l-a aruncat pur şi simplu în groapă înainte de vreme. Păcat de fiul său, Ionathan şi de ceilalţi fii şi ostaşi. Este o mare lecţie de învăţat de aici “Ai grijă cu cine te însoţeşti, ca să nu ai partea lui.” Oare nu a ştiut Ionathan, despre nelegiuirile tatălui său? A ştiut. Şi totuşi nu s-a îndepărtat de el, chiar dacă nu a fost de acord cu tatăl său. Asta înseamnă că nu este suficient a nu fi de acord cu cineva rău, ci şi a nu fi lângă un astfel de om, căci un astfel de om îţi poate aduce nenorocirea. Locul lui Ionathan era lânga noul rege desemnat, David, dacă dorea locul al doilea în regat. Când nu suntem la locul potrivit, cu oamenii potriviţi, ne aşteaptă mari încercări, uneori fatale, căci lumea neascultătoare de Dumnezeu te trage în jos şi devii victimă colaterală. Regele Saul n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Ionathan n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Iată o lecţie demnă pentru o adâncă cugetare. Să stăm de veghe cum se cuvine şi să-l rugăm pe Tatăl nostru ceresc să ne ajute la aceasta. Aceasta este rugăciunea mea, pentru mine şi toţi cititorii acestei apologii. În numele Fiului său mă rog, Amin! Dumnezeu să vă binecuvânteze prin înţelegerea adevărul nepieritor!

 

Cuvânt de încheiere

 

Promovezi tu într-adevăr un Dumnezeu al dragostei?

 

 

Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.

1Ioan 4:8.

 

Este Dumnezeu “un Dumnezeu al dragostei”, chiar şi atunci când pedepseşte?

 

“Dumnezeu este dragoste”. Este această caracteristică nobilă adevărată pe toate planurile? Da! Şi atunci? De ce să-l promovăm pe Dumnezeu, ca pe un alt "Moloh" (Levitic 18:21)? Acest adevăr la început te va mânia, dar pe urmă te va elibera, dacă iubeşti adevărul şi vei medita la el cu smerenie. Căci cine ar putea să îşi chinuie până la nesfârşit victimele şi încă în foc (cea mai gravă tortură), decât un dement, care nu mai are simţul iubirii, dreptăţii şi înţelepciunii? Şi Dumnezeu nu este aşa, glorie lui în veci. Amin! Însă cine îl prezintă aşa, are probleme grave, atât cu inima, cât şi cu capul (gândirea)!

Dar ce se întâmplă dacă cineva respinge o astfel de iubire imensă, dacă nu este chin etern în iad şi nimeni nu va fi chinuit veşnic? Va fi iertat? Nu. Păcatul lui nu va fi ispăşit şi va rămâne fără drept la viaţă veşnică, “nu va vedea viaţa” (Ioan 3:36). Căci plata păcatului este moartea veşnică şi nu chinul veşnic. La judecată va fi condamnat la moarte eternă şi sentinţa va fi definitivă, irevocabilă şi eternă. Pedeapsa aceasta (ca să nu vezi viaţa eternă) este suficientă. Deci fiecare trebuie să ne gândim bine, ce fel de Dumnezeu promovăm...

Mărit să fie Dumnezeul dreptăţii, milei, adevărului şi iubirii, şi Fiul său! Acest Dumnezeu să vă binecuvânteze, prin Fiul său, luminându-va inima şi mintea, să fiţi asemenea lui (Ioan 3:16) şi nu semănând cu cei care l-au inventat pe Moloh!

 

Originea dogmei despre chinul veşnic

 

Adevărul este de la Dumnezeu, neadevărul este de la un înger decăzut, care nu a mai iubit adevărul, ajungând să i se spună “tatăl minciunii” (Ioan 8:44), “Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume”. Artizanul dogmei despre chinul veşnic este Satan Diavolul şi veţi vedea de ce, dacă nu ştiţi deja.

Odată cu studiul comparativ al tuturor manuscriselor biblice din anticitate şi contabilizarea lor, se sting şi urletele închipuite ale acelor care chipurile ar fi în chinurile veşnice ale iadului. De ce? Din cauza diferenţelor textuale care ies la iveală şi sunt izbitoare, arătând că anumite texte biblice au fost falsificate, pentru a putea fi susţinută această dogma aducătoare de mulţi bani în bisericile costisitoare din evul mediu.

Priviţi mai jos nepotrivirea din Biblia modernă pentru care am argumentat cele de mai sus despre chinurile veşnice ale iadului. Când Biblia antica ebraică de lângă Marea Galileii a fost tradusă de Ienonim (care a trăit în secolele IV-V Anno Domini), acesta a redat Daniel 7:17 astfel: “hae bestiae magnae quattuor quattuor regna consurgent de terra" adică "aceste patru fiare mari sunt patru împărății (regate), care se vor ridica pe pământ".

Însă în Biblia modernă se spune că “fiarele” sunt “împăraţi” (regi), iar la Daniel 7:23 tot această Biblie modernă spune că fiarele sunt “împărăţii”. Este vorba de o greşeala de copiere, pe care din fericire Ieronim nu o face, urmând textul ebraic antic de lângă Marea Galileii, care conţinea expresia corectă.

Prin urmare textul necontradictoriu este "aceste patru fiare mari sunt patru împărății, care se vor ridica pe pământ". Ei bine, conform profeţiei, ce se va întâmpla cu aceste împărăţii? Profeţia arată că primele trei “au fost dezbrăcate de puterea lor” adică au fost prăbuşite, după ce li s-a permis un anumit timp de dominație (Daniel 7:12).

Ce se va întâmpla cu a patra împărăție, conform profeției? Va fi “dezbrăcată” oare şi ea? Da, va fi prăbuşită şi ea. Putem privi la “dezbrăcarea” ei în Daniel 7:11, unde profeția descrie în termeni figurativi acest act:

1. Fiara este UCISĂ

2. Trupul fiarei este DISTRUS

3. Trupul fiarei este ARUNCAT ÎN FOC

4. Trupul fiarei este ARS ÎN FOC

Acum, aceeaşi fiară descrisă în Apocalipsa 20:10 din BIBLIA MODERNĂ este descrisă ca fiind chinuită în vecii vecilor. Poftim? Păi cum dacă a fost ucisă şi distrusă prin foc? E imposibil. De ce? Deoarece fiara reprezintă un sistem politic, o împărăţie – după cum scrie la Daniel 7:23 - şi cum să chinuieşti etern o împărăţie, un sistem? Este clar că avem de a face cu un verset ce a fost stilizat dogmatic, adică îmbogăţit prin cuvinte ce nu existau în original. Cândva acest verset nu a avut fraza "Şi vor fi chinuiţi zi şi noapte în vecii vecilor". Cel ce a îmbogăţit textul autograf nu era versat în Vechiul Testament, altfel şi-ar fi dat seama de neconcordanţă. Oricum, fapta acestui om de a adăuga la textul autograf, este o nebunie doctrinară şi a dus mase întregi în rătăcire ideologică. Este clar, că în biserica primară focul cel veşnic însemna "mistuirea" duşmanilor lui Dumnezeu şi nu chinuirea lor eternă (Evrei 10:27). În nici o epistolă a apostolului Pavel nu se regăseşte ideea chinuirii eterne a păcătoşilor, doar îndepărtarea lor, mistuirea lor, distrugerea eternă. Dacă chinul veşnic ar fi fost predat în creştinismul primar, apostolic, cu siguranţă că ideea aceasta s-ar fi regăsit în vasta corespondenţă pe care a purtat-o apostolul Pavel cu adunările (bisericile) creştine.

"Lacul de foc" reprezintă distrugere eternă. "Fiara" a patra este un sistem politic, al cărui lider este descris ca fiind “un corn” (Daniel 7:24). Este ultimul sistem politic de înaintea revenirii Domnului Isus Christos. Această “fiară” nu este un singur om, cum se crede în mod eronat în multe culte, altfel nu ar exista distincţia ce se face între fiară şi coarnele ei. Citiţi cu atentie şi fiţi credincioşi, nu creduli, fiţi logici, nu ilogici...

După cum creştinii buni şi răi vor trăi alături (grâul şi neghina), tot aşa adevărul şi falsităţile strecurate prin traduceri vor dăinui împreună. Numai cei ce respectă legile adevărului vor şti să facă diferenţa (Daniel 12:10), restul vor lua de bun şi versetele şi cuvintele neautentice strecurate în Biblie, iar în ziua judecăţii vor rămâne de ruşine din pricina lipsei de cunoştinţă, datorită căreia au respins realitatea (Osea 4:6).

Plata păcatului este moartea şi această pedeapsă este suficientă

 

Aşa-numitul "Credeu Apostolic", din jurul anilor 120-130 AD, confirmă indirect modificările survenite mai târziu la textul Bibliei antice. De exemplu, textul original din Luca 23:43 a fost modificat prin reaşezarea unei virgule în propoziţie. Cum să fie Domnul Isus cu tâlharul pocăit  în rai în acea zi, când trei zile şi trei nopţi a fost în mormânt? N-a fost oare confirmat acest fapt chiar de cel ce a fost înviat prin puterea lui Dumnezeu (Ioan 20:17)? Căci n-o fi raiul în mormânt... 

Iată Credeul Apostolic din anii 120-130 (copiat în secolul IV de către episcopul Marcellus din Ankira), înainte de textele falsificate de scribii catolici:

Crezul Apostolic

“Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Creatorul cerului şi al pământului. Şi în Isus Christos, Fiul său unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la duhul sfânt, s-a născut din fecioara Maria; a pătimit sub Ponţiu Pilat, a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat. A treia zi a înviat din morţi, s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul; de unde are să vină să judece viii şi morţii. Cred în duhul sfânt, sfânta adunare, părtăşia sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea morţilor şi viaţa veşnică. Amin!” 

Nici o menţiune despre "coborârea în iad" sau "chinul veşnic". Şi asta deoarece în acel timp se credea încă ferm că plata păcatului este moartea şi nu “chinul vesnic”: “Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Christos, Domnul nostru.” Romani 6:23. De ce este această pedeapsă suficientă? Deoarece a fixat-o un Dumnezeu al iubirii, al cărui judecăţi sunt “adevărate şi drepte” (Apocalipsa 19:2).

Adevăruri ascunse prin traducători neatenţi, înşelaţi de Diavol

Dumnezeu iubeşte pe cei care iubesc adevărul şi le descoperă păcatele făcute de scribi sau traducători faţă de textul tradus şi implicit faţă de Dumnezeu şi semeni (Deuteronom 29:29).
Uneori, scribii sau traducătorii au modificat pe alocuri textul biblic, pentru folosul datinilor nebiblice.

Iată câteva exemple:

 

Luca 23:43 “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai.” Datorită acestei redări defectuoase a textului, mulţi oameni cred că în seara în care au murit, Domnul Isus şi tâlharul pocăit s-au dus în rai (paradis). În această formulare a rostirii Domnului Isus, această frază nu poate fi adevărată din două motive:

1. El şi-a dat sufletul la moarte, conform cu textul ebraic (Isaia 53:10,12), confirmat chiar de Domnul Isus când a spus “şi eu îmi dau sufletul pentru oile mele.” (Textul grec Ioan 10:15); deci era mort deabinelea, şi trup şi suflet şi în acele trei zile şi trei nopţi cât a stat inconştient în mormântul de piatră, nu putea călători. Atât trupul lui cât şi sufletul lui erau în aşteptarea învierii. Din nefericire pentru publicul neştiutor de ebraică, traducătorii care îşi permit asta nu redau fidel textul, ascunzând din text cuvântul “suflet” (nefeş). Adevărata redare a textului este: “pentru că şi-a dat sufletul (nefeş) la moarte” Isaia 53:12

2. În dimineaţa învierii însuşi Domnul nostru Isus spunea Mariei că n-a fost încă în raiul ceresc al Tatălui său, alt rai nefiind nicăieri în acel timp (Ioan 20:17).

Atunci se contrazice Biblia? Da, însă doar în formularea traducătorilor neatenţi. În unele texte biblice foarte vechi, textul din Luca 23:43 sună aşa: “Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine în rai” Codex Vaticanus 1209, “Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu mine în grădina Eden” Codex Curetonianus.

Aşadar, unde punem virgula în Luca 23:43: după cuvântul “astăzi” sau înainte de acest cuvânt?

Pentru locului virgulei în Luca 23:43, trei posibilități au fost propuse:

1. Pentru a pune o virgulă înainte de cuvântul "astăzi", ca și când Domnul Isus și tâlharul pocăit ar fi fost deja în acea seara în Paradis; aceştia propun un lucru imposibil, având în vedere că încă nu exista un paradis pe pământ, iar în paradisul ceresc Domnul Isus încă nu s-a dus în acea seară (Ioan 20:17)

2. Pentru a pune o virgulă după cuvântul "astăzi", arătând o promisiune solemnă făcută în acea zi memorabilă

3. Pentru a pune o virgulă atât înainte, cât și după "astăzi", lăsând cititorului opțiunea interpretării

A se vedea "Understanding and Translating 'Today' in Luke 23.43" (Înțelegerea și traducerea cuvântului "astăzi" în Luca 23:43), de J. Hong, publicat în "The Bible Translator”, Vol. 46, 1995, pp. 408-417.

 

Retrospectivă istorico-literară

Folosirea cuvântului "astăzi" pentru a introduce sau a încheia o afirmaţie reprezintă doar un idiom  semitic, folosit pentru a sublinia semnificaţia şi solemnitatea declaraţiei ce fusese  făcută sau urna să fie făcută; idiomul acesta este destul de obişnuit în Scriptură, în Deuteronomul  întâlnim peste 40 de astfel de expresii, cum ar fi: „te învăt astăzi", „îţi poruncesc astăzi”, „mărturisesc împotriva ta astăzi” şi „îţi declar astăzi” (Deuteronom 4:18; 6:6; 7:11; 8:19; 11:26,32; 30:18,19; 32:46).

Manuscrisele grecești timpurii nu au avut semne de punctuație, însă cu timpul au început să apară, cum este cazul în manuscrisul Vaticanus 1209 unde Luca 23.43 are un punct inferior (hypostigme) după cuvântul “semeron” (astăzi). Manuscrisul Vaticanus 1209 (B) a fost redactat în prima parte a secolului IV și este cea mai veche Biblie completă aflată în custodia Bisericii Romano-Catolice, a doua ca vechime, după Biblia Codex Sinaiticus.

În ceea ce privește punctuația utilizată de către autorii acestui manuscris, s-a constatat că, în general, manuscrisul Vaticanus 1209 (B) are punctul de sus pentru oprire (punct), iar punctul de jos pentru o scurtă pauză (virgulă). (A. T. Robertson, "A Grammar of the Greek New Testament," Nashville, 1934, p. 242)

Cerneala literelor unciale din Codexul Vaticanus 1209 (B) a fost de culoare maro decolorat, iar un secol mai târziu un scrib a trasat peste multe dintre literele și semnele de punctuație. Cu toate acestea, în Luca 23:43, cerneala din punctul inferior este aceeași ca și literele textului autograf, arătând că din fericire nu s-a operat o modificare ulterioară în acest caz.

Un alt manuscris biblic (evangheliar) scris în secolul IV sau V e.n. numit Manuscrisul Curetonian Siriac (de limbă siriacă) redă Luca 23:43 astfel: “Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu mine în grădina Eden”

-- F.C. Burkitt, "The Curetonian Version of the Four Gospels", Vol. I, Cambridge, 1904.

Mărturii din diferite scrieri eclesiastice (bisericeşti) din antichitate:

"Într-adevăr unii citesc astfel: ‘Adevărat îți spun astăzi,’ și au pus o virgulă, apoi au adăugat: 'vei fi cu mine în Paradis'.” -- Hesychius din Ierusalim, un scriitor eclesiastic, care a murit aproximativ în anul 434 e.n. Text grecesc găsit în Patrologia Graeca, Vol. 93, coloanele 432, 1433.

"Dar alții pun semnul de punctuație după "astăzi", așa că s-ar putea spune astfel: 'Adevărat îți spun astăzi,' iar apoi adaugă expresia : 'vei fi cu mine in Paradis'.” -- Theophylact, un scriitor eclesiastic care a murit în jurul anului 1112 E.n. Editia: Patrologia Graeca, Vol. 123, coloana 1104.

"Alții iau în considerare ceea ce se spune; aceșitia spun că trebuie să fie citit prin punerea virgulei astfel: 'Adevărat îți spun astăzi,' și apoi adaugă expresia în felul următor: 'vei fi cu mine' etc." -- Scholia 237, 239, 254. Text gasit în Novum Testamentum Graece, editio octavia critica maior, de C. Tischendorf, Vol. I, Leipzig, 1869, după Luca 23:43.

Așadar, au fost cititori în antichitate care au înțeles textul din Luca 23:43 ca "Adevărat îți spun astăzi, vei fi cu mine în Paradis". În acea zi în care a murit Domnul Isus, el a fost în mormânt, nu în Paradis (Psalmul 16:8-11; Faptele Apostolilor 2:22-32). El a fost mort, a stat în mormânt până a treia zi și a fost înviat ca "pârgă" a învierii. (Faptele Apostolilor 10:40; 1 Corinteni 15:20; Coloseni 1:18). Prin urmare, cuvântul "astăzi" din Luca 23:43 nu ne spune că în acea zi tâlharul pocăit a fost cu Domnul nostru Iesus în Paradis. 

Apostolul Pavel susţine că Domnul Isus “a înviat dintre cei morţi”, nu că ar fi coborât după trei zile şi trei nopţi din raiul ceresc (1Corinteni 15:12), alt rai nefiind la acea oră.

Tâlharul care s-a pocăit pe cruce, nu poate fi în rai încă, deoarece morţii pot ajunge în rai doar prin înviere şi învierea încă nu a avut loc (Daniel 12:2, Ioan 5:28,29). Haideţi să nu fim creduli, ci credincioşi.

"Ar trebui să învățăm a vedea moartea noastră [ca] ... un somn fin, dulce și scurt, care ne aduce eliberarea din ... toate nenorocirile acestei vieți, și vom fi în siguranță și fără grijă, într-o odihnă dulce și blândă pentru un scurt moment, ca pe o canapea, până în momentul când El va chema să ne trezim împreună cu toți copiii săi dragi, spre slava lui veșnică și bucurie. " Martin Luther (A Compend of Luther's Theology, p. 242)

 

Evrei 11:5 “Prin credinţă, Enoh a fost răpit de pe pământ ca să nu vadă moartea”. Dacă Enoh ar fi fost răpit de pe pământ, singura variantă ar fi că el este acum la Dumnezeu, în cer. Însă în mod curios Fiul lui Dumnezeu nu l-a întâlnit acolo (Ioan 3:13). Cum se explică? Din păcate avem de a face iarăşi cu neatenţia traducătorilor. Textul grec spune doar atât: “Prin credinţă, Enoh a fost răpit ca să nu vadă moartea”. După cum observaţi, textul nu spune că ar fi fost răpit de pe pământ, cum sugerează traducătorii din neatenţie. Dacă citim relatarea din Geneza 6:5 despre societatea umană din timpul lui Noe, am putea deduce mai degrabă că este vorba de răpirea lui Enoh într-un loc sigur de pe pământ, din mijlocul unei civilizaţii îmbibată cu violenţă. Această gloată turbată de păcate şi violenţă dorea să îl ucidă, din cauză că el era un predicator al neprihănirii, atât prin umblarea lui cu Dumnezeu, cât şi prin mesajul de condamnare al păcatelor şi comportamentului păcătoşilor (Geneza 5:22-24). Putem asista nu la o răpire de pe pământ la Dumnezeu, în cer, ci de pe tărâmul unui ţinut violent pe un tărâm neatins de civilizaţia violentă, dar tot de pe arealul pământesc. Ce s-a întâmplat mai apoi cu Enoh? A murit, după un anumit timp. El a scăpat într-adevăr de gloata violentă, şi n-a văzut moartea din mâna lor, dar n-a scăpat de duşmanul tuturor: moartea.

De ce este biblic acest răspuns?

“În Adam toţi mor” (1Corinteni 15:22), deoarece “plata păcatului este moartea” (Romani 6:23) şi toţi au păcătuit într-un fel sau altul (Romani 5:14), dând prilej morţii să “domnească”, căci moartea trece asupra tuturor prin păcat. Nimeni nu a scăpat de contaminarea cu păcatul strămoşesc mostenit de la Adam, nici chiar Enoh. De aceea Enoh n-a putut fi o excepţie care să scape de urmarea păcatului: moartea (Romani 3:9, Psalmul 89:48). Dacă Enoh n-ar fi păcătuit, ar fi putut primi darul vieţii veşnice, fără să moară, însă vedem că şi el este inclus printre toţi aceia care “n-au primit ce le fusese făgăduit” (Evrei 11:30), adică răsplata supremă, viaţa veşnică. Să nu lăsăm ca Diavolul să ne învingă vigilenţa minţii prin adăugirile nebiblice ale traducătorilor.

 

Evrei 9:27 “Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” Conform acestui text, mulţi ar putea presupune că păcătoşii mor doar o singură dată şi după moarte vine automat judecata lor. Însă textul grec spune doar atât: “Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară odată (hapax), iar după aceea judecata.” Din nou, vina cade asupra traducătorului neatent. Apostolul Pavel, nu plasează automat o ordine cronologică strictă, ci arată două evenimente majore dintre evenimentele majore ale oamenilor: moartea şi judecata. Noi ştim din Biblie că între moarte (momentul pierderii vieţii) şi judecată mai sunt două lucruri importante: somnul de moarte şi învierea (Daniel 12:2, Ioan 5:28,29). Din păcate pentru cei nemântuiţi, ei vor experimenta şi o a doua moarte, moartea veşnică, din care nu mai este întoarcere (Apocalipsa 20:6,11-15).

Dacă nu se traduce textul antic aşa cum este, textul adăugat poate sprijini convingeri false.

 

Matei 10:28 “Nu vă temeti de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul”.
Iată ce spun traducătorii uşuratici la Ioan 12:25:
"Cel ce îşi iubeşte viaţa şi-o va pierde şi cel ce-şi urăşte viaţa în această lume şi-o va păstra pentru viaţă eternă."
Iată ce spune cu adevărat textul grec:
ho philon ten psychen autou apollyei auten kai ho mison ten psychen autou en to kosmo touto eis zoen aionion phylaxei auten
Traducere după textul grec, făcându-se diferenţa între psyche (suflet) şi zoe (viaţă):
“Cine îşi iubeşte sufletul (psychen) îl va pierde; şi cine îşi urăşte sufletul (psychen) în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa (zoen) veşnică.”
Fac ce fac, numai ca să ascundă ADEVĂRUL că sufletul se poate pierde, adică muri. 

Din păcate, scribii şi traducătorii antici şi moderni (cinste excepţiilor) au format o adevărată conspiraţie împotriva adevărului divin, că sufletul este muritor şi moare, ajungând în locuinţa morţilor, de unde învie odată cu trupul, după cum este scris atât de clar "sufletul lui nu va fi lăsat în locuinţa morţilor" (Fapte 2:31). Nu este de mirare de ce găsim în Bibliile moderne aluzii clare că sufletul, totuşi nu moare, cum este cazul la Matei 10:28 “şi nu pot ucide sufletul”.

Conform cu textul actual din Matei 10:28 oamenii nu ar putea ucide sufletul, însă în mod interesant, găsim nenumărate versete biblice în care situaţia ni se prezintă exact în sens opus, că oamenii pot face acest lucru, ceea ce arată că nici acest verset n-a scăpat nemodificat – din păcate – de pana acelor scribi creduli, care au fost orbiţi de Cel Viclean în antichitate.
Biblia (atât în VT cât şi în NT) arată că sufletul este muritor, poate muri şi că poate fi ucis de catre oameni.

Iată câteva versete biblice, dintre multe altele, care arată că sufletul este muritor:

"acel suflet (nefeş) va fi nimicit din Israel" Exodul 12:15;
"sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din adunarea lui Israel” Exodul 12:19;
"sufletele (nefeş) lor vor fi nimicite din mijlocul poporului lor" Leviticul 18:29;
"sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din poporul lui" Leviticul 19:8;
"sufletul (nefeş) acela să fie nimicit din poporul lui" Numerii 9:13;
"şi că ne veţi scăpa sufletele (nefeş) de la moarte" Iosua 2:13;
"Eu sunt cauza morţii tuturor sufletelor (nefeş) din casa tatălui tău!" 1Samuel 22:19-22;

"Aşa că nici faraon nu va veni cu o armată mare şi popor mult să-l ajute în război, când se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete (nefes)." Ezechiel 17:17

"Scoală-te, ia Copilaşul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia sufletul ("psuchen" conform manuscriselor greceşti) Copilaşului." Matei 2:20

"După cum nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea sufletul ("psuchen" conform manuscriselor greceşti) ca răscumpărare pentru mulţi." Matei 20:28

"Apoi le-a zis: Este îngăduit în sabat să faci bine sau să faci rău, să scapi sufletul ("psuchen" conform manuscriselor greceşti) sau să îl pierzi?" Marcu 3:4

O altă dovadă gasim în Matei 10:39. Aici ni se spune că credincioşii îşi pot pierde sufletul stând ferm lângă mesajul lui Christos sau îl pot scăpa pentru moment, dacă îl reneagă. Însă singurul mod pentru a-şi pierde sufletul în viaţa aceasta pentru Christos, în acest sens, este ca ei să moară ucişi.

Şi sunt multe alte texte care vorbesc clar şi desluşit că sufletul este muritor şi că poate fi ucis de către oameni. Ce facem cu ele? Le omitem pe toate ca să ne ţinem morţiş de redarea actuală din Matei 10:28? Oare este ea autentică?

Nu! Este foarte interesant cum citează Matei 10:28 Iustin Martirul, care a trăit între anii 80-160 e.n, când el afirma: "Căci noi ştim că Stăpânul nostru, Isus Christos, a spus că „ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu” şi „nu vă temeţi de cei ce vă ucid trupul şi apoi nu mai pot face nimic; ci temeţi-vă de Cel care, după moarte, vă poate arunca şi trupul şi sufletul în gheenă”." (Apologia I, capitolul XIX). Dacă cercetăm în Biblie unde spune Domnul Isus aşa ceva, cel mai apropiat loc de această redare este la Matei 10:28. Deci Iustin Martirul a citat Matei 10:28 în forma sa autentică din timpul său, cea nemodificată de scribii creduli din antichitate, care din neatenție s-au lăsat manipulați de către Diavolul viclean. Iată că prin anii 130 e.n. acest verset n-a stat în contra adevărului, aşa cum stă el azi, fiind modificat în chip necinstit de către scribii creduli din antichitate, pentru a susţine nemurirea sufletului şi rugăciunile pentru morţi, care le aduceau bani şi alte foloase.

Sursa: Scrierile Primelor Secole, IUSTIN MARTIRUL – PRIMA APOLOGIE A LUI IUSTIN Anul redactării circa 132-135 Citat din CAPITOLUL XIX – ÎNVIEREA ESTE POSIBILĂ

“Căci noi ştim că Stăpânul nostru, Isus Christos, a spus că „ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu” şi „nu vă temeţi de cei ce vă ucid trupul şi apoi nu mai pot face nimic; ci temeţi-vă de Cel care, după moarte, vă poate arunca şi trupul şi sufletul în gheenă”. Gheena este locul unde vor fi pedepsiţi cei ce au trăit în răutate şi nu au crezut că lucrurile pe care Dumnezeu ne-a învăţat prin Christos se vor întâmpla.”

Din păcate, chiar şi acest autor credea în nemurirea sufletelor până la a doua venire a Domnului nostru Isus Christos, aşa că nu poate fi acuzat de modificarea acestui verset pentru a sprijini doctrina sa.

Cerneala care demască scribii din biserica timpurie şi ne spune să fim atenţi:

Dovada concludentă că scribii din biserica timpurie falsificau Sfintele Scripturi, o găsim chiar în cea mai veche Biblie, aflată în custodia bisericii Romano-Catolice, Biblia Codex Vaticanus din prima parte a secolului IV. Cerneala literelor unciale cu care s-a copiat acest codex a fost de culoare maro decolorat, însă mai târziu un scrib (sau mai mulți) au modificat anumite texte cu o cerneală care nu se mai potrivește cu cerneala folosită inițial, făcând ca un cititor să lase o gravă notă marginală, față de cei care nu lăsau textul așa cum a fost scris.

La pagina 1512 al acestui codex, lângă Evrei 1:3, textul conţine o notă marginală interesantă: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?" — "ἀμαθέστατε καὶ κακέ, ἄφες τὸν παλαιόν, μὴ μεταποίει". Este un strigăt de revoltă, cauzată de durerea sufletească a unui om care a văzut schimbările operate în textul biblic de pe timpul său. Acest strigăt nu s-a stins, ci răsună cu durere şi astăzi din gura adevărului biciuit, aceste schimbări grosolane fiind ca nişte cuie prin care se răstigneşte un adevăr incomod: "căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." Geneza 3:19. Abia când acceptăm toate acestea - lăsând la o parte basmele, putem aprecia cu adevărat ce înseamnă "De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte." (Psalmul 16:9).

 

DE CINE şi DE CE a fost inventat “infernul (iadul) chinuitor”?

 

Parcurgând în fugă cartea lui Georges Minois, Istoria Infernurilor, mi-au sărit în ochi următoarele: "Nicăieri, scrie Andre Chouraqui, nu se vorbeşte, la evrei (cei din vechime), despre un infern în care s-ar plăti poliţele pentru cele petrecute în viaţa pămîntească. Această idee va apărea mult mai tîrziu, în epoca elenistică, probabil sub anumite influenţe persane." Andre Chouraqui, un evreu din Algeria
Este un citat din cartea ISTORIA INFERNURILOR, capitolul "JUSTIŢIA IMANENTĂ ŞI ŞEOL-UL VECHILOR EVREI"

Nu ar trebui să ne mire acest lucru, “Fiindcă plata păcatului este moartea (şi nu chinul)” Romani 6:23

Doctrina chinului veșnic nu este biblică, ea fiind picurată mai târziu în paginile Bibliei de către scribii neatenţi, cu aportul gândirii religioase păgâne. Cei ce nu acceptă să facă binele conform cu voința divină, vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi la moartea a doua (şi nu la un chin ce ţine veşnic), după cum este scris:

 “Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică (şi nu chinuire veşnică) de la fața Domnului și de la slava puterii lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.” 2Tesaloniceni 1:9,10

 “Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui (şi nu chinui veşnic) pe cei răzvrătiţi.” Evrei 10:26,27

Aşadar, cine a schimbat plata păcatului, din moarte în chinuri?

 

Iată inventatorii antici ai infernului (iadului) chinuitor:
Ce au spus învăţaţii păgâni despre iad şi de ce?

Iată cine a inventat iadul şi de ce a fost inventat iadul de păgâni, conform unor resurse din “Marea Bibliotecă” care se numeşte “Internet”:
Mărturia lui Polybus:
"Polybius, istoric antic, spune:" Din moment ce mulțimea este mereu schimbătoare, plină de dorințe nelegiuite, pasiuni iraționale și violență, nu există nici o altă cale de a o menține în ordine, decât prin teama și teroarea lumii invizibile; pentru care relatare mi se pare că strămoșii noștri au acționat judicios, când AU NĂSCOCIT să aducă în credința populară aceste noțiuni ale zeilor și a zonelor infernale." B. VI 56.
Mărturia lui Titus Livius:
Titus Livius, istoricul celebru, vorbește în același spirit; laudă înțelepciunea lui Numa Pompilius, pentru că A INVENTAT teama de acești zei, ca "un mijloc mai eficace de guvernare a unei populaţii ignorante și barbare." Hist., am 19.
Mărturia lui Stabon, geograful:
"Mulțimea este reţinută de la viciu prin pedepsele zeilor, ce se spune că le provoacă pe infractori, și prin aceste terori și amenințări prin care anumite cuvinte îngrozitoare și forme monstruoase le imprima în mintea lor ... Pentru că este imposibil să guvernezi mulțimea de femei, și toată gloata comună, prin raționament filozofic și să le conduci la evlavie, sfințenie și virtute - căci acest lucru trebuie făcut prin superstiție, sau teama de zei, prin semnificaţia BASMELOR și minunilor; pentru că tunetul, egida, tridentul, torțele (ale Furiilor), dragonii, și celelalte, sunt toate basme, cum este, de asemenea toată teologia veche. Aceste lucruri legiuitorii le utilizează ca sperietori de ciori pentru a îngrozi mulțimea copilărească." Geog., B.
Mărturia lui Timaeus Locrus, Pitagoreanul (numai în treacăt spun că în antichitate se spunea "pitagorean" celor ce urmau cultul mistico-secretist religios inventat de Pitagora din Samos, ce se considera un "semizeu"):
"Timaeus Locrus, Pitagoreanul, care după ce atestă că doctrina recompensei și pedepsei după moarte este necesară pentru societate, continuă după cum urmează: "Pentru că după cum uneori vindecăm corpul cu remedii nesănătoase, când cele mai sănătoase nu produc nici un efect, așa am restrânge acele minți cu relatări false, pe cei care nu vor fi convinși de adevăr. Există o necesitate, prin urmare, de insuflare a spaimei acestor chinuri străine: cum că sufletul îşi schimbă locuința aceasta; că lașul este împins rușinos în trupul unei femei; criminalul este încarcerat în formă de fiară sălbatică; cel vanituos şi nestatornic este schimbat în păsări, și leneșului și neștiutorii în pești."
Mărturia lui Platon:
"Platon, în comentariul său către Timaeus, susține în totalitate ceea ce spune el cu privire la invenția fabuloasă a acestor chinuri stranii. Și Strabon spune că "Platon și brahmanii din India au inventat basme cu privire la viitoarele judecati ale iadului" (Hades). Și Chrysippus îl blama pe Platon pentru încercarea de a descuraja oamenii de la rău prin poveștile înspăimântătoare ale pedepselor viitoare.
Platon însuși este extrem de inconsistent, uneori adoptând, chiar și în discursurile sale grave, basmele poeților, iar alteori le respingea ca totul false, și da vederi prea înspăimântătoare ale lumii invizibile. Uneori, el susține, pe motive sociale, că acestea sunt necesare pentru a restrânge oameni răi de la răutate și criminalitate și apoi din nou el protesteaza împotriva lor pe motive politice, că înfrică cetățenii și face lași pe soldați, care, crezând aceste lucruri, se tem de moarte, și, prin urmare, nu luptă bine.
Dar toate acestea arată în ce lumină le considera; nu ca adevăruri, cu siguranță, doar ficțiuni, convenabile, în unele cazuri, dar dificil de gestionat în altele."

Mărturia lui Seneca, Sextul Empiricus şi Aristotel:
Seneca scria: "Acele lucruri care fac regiunile infernale teribile, întunericul, închisoarea, râul de flacără de foc, scaunul de judecată, si celelalte, sunt toate un basm, cu care poeții se amuză, și prin ei ne agita cu spaimele deșarte."
Sextus Empiricus le numește "basmele poetice ale iadului;" și Cicero scrie despre ele ca "absurdități stupide şi basme" (ineptiis ac fabulis). 
Aristotel scria: "Acesta a fost pronunțată în formă mitică de la cele mai vechi timpuri până la posteritate, că există zei, și că divinul (Divinitatea) compase toată natura. Toate lângă acestea au fost adăugate, după stilul mitic, cu scopul de a convinge mulțimea, precum și pentru interesele legilor și avantajul statului." Neander Biserica Hist., I, p. 7. 11

Mărturia filozofului ATEU Voltaire: "Avem de-a face cu nenumăraţi  pungaşi care nu gândesc prea mult; cu brutali, beţivi şi hoţi. Predicaţi-le, dacă vreţi, că nu există iad şi că sufletul este muritor. Dar eu sunt prevăzător, nu risc: le voi ţipa în urechi că dacă mă fură, vor fi osândiţi la chinuri veşnice." 
Sunt întemeiate spaimele ateului Voltaire? Nu.
Adevărul e că minciunile oamenilor înţelepţi (în felul lumii) despre iad şi suferinţele îndurate acolo - indiferent pentru ce scop au fost făcute - nu au făcut o lume mai bună, din contră (a se vedea antichitatea şi evul mediu în care credinţa aceasta era la apogeu), fapt care dovedeşte că numai adevărul divin poate sta la baza unei societăţi civilizate, demne şi fericite. Biserica Catolică şi bisericile desprinse din ea - care susţin iadul ca şi mama lor spirituală - n-au putut face o lume mai buna, indiferent cât de mult au apelat la grozăviile din iad. Doar însuşirea adevărului prin pocăinţă, poate face o lume mai bună.

 

“Reversul medaliei” (efectul bumerang)

Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații

Menţionez că nu sunt adeptul adventismului practicat de Biserica Adventistă De Ziua A Şaptea, dar în această privinţă avem puncte comune. Pastorul adventist Nicu Butoi în articolul “Este Iadul real?” se întreabă dacă nu cumva, această doctrină a produs mulţi atei:

"Când vine vorba de un aspect al gândirii și proclamării creștine care a vătămat creștinismul în cel mai înalt grad și care, pe bună dreptate, s-ar putea numi automutilare, atunci acesta este conceptul de Iad. El a produs mai mulţi atei decât comunismul, materialismul și păgânismul la un loc. A dat apă la moară celor care au luptat să eticheteze creștinismul ca o formă de gândire retrogradă și malefică. Într-adevăr, prin comparaţie, va fi greu să găsești, în orice religie sau filosofie a lumii, un concept care să întreacă în grotesc și cruzime ideea „creștină“ de Iad. În majoritatea religiilor lumii, chinul are un sfârșit, în creștinism acesta este veșnic. Iadul oricărei alte forme de gândire are o finalitate, cel creștin e permanent și fără niciun fel de soluţie. Imaginaţi-vă cât de grea este misiunea exponentului acestei teorii – să spui cu gura ta: „Dumnezeu este iubire“ și, din același izvor, să ţâșnească apele cruzimii și deznădejdii la cote fără comparaţie în gândirea și expresia umană a existenţei."
"Dacă ar fi fost promovat de dictatori monstruoși sau de Diavolul însuși, conceptul chinuirii veșnice în Iad ar fi fost de înţeles. Ce a intenţionat însă biserica prin vehicularea unui astfel de concept rămâne subiectul uimirii și dezbaterii. Să fi încercat biserica să îi înspăimânte pe oameni și astfel să îi facă să se întoarcă la Dumnezeu? Să fi încercat să genereze o criză cumplită a sufletului uman pentru ca apoi să îi vândă indulgenţe pe această temă? Să fi fost ea însăși victima propriilor tradiţii și izvoare și să se fi tăiat singură cu sabia pe care o mânuia? Oricare ar fi explicaţia, efectul a fost cum nu se poate mai de nedorit și, sperăm, mai contrar intenţiei sale. Din toată această reprezentare a răului și a urmărilor lui prin conceptul Iadului, concluzia cu care a rămas omul a fost aceea a unui Dumnezeu crud fără măsură și fără egal, un fel de monstruozitate cum numai în imaginaţia demonică a celor străini de Dumnezeu s-ar putea găsi. Iadul nu l-a condus pe om la concluzii despre răutatea proprie, ci, straniu, dar logic în același timp, despre Dumnezeu. Așa rău cum este el, omul nu ar tortura sau pedepsi niciodată în felul în care ideea Iadului prezintă asemenea lucruri. Întotdeauna va fi așa: natura omului se va îngrozi și va sta departe de un Dumnezeu care ar promova așa ceva."

FINALUL iadului tradiţional ... un IAD NOU este inventat (degeaba)

 

„Emoţional, găsesc ideea chinuirii conștiente și veșnice ca fiind intolerabilă și nu pot înţelege cum oamenii care o reprezintă pot trăi cu așa ceva fără să li se cauterizeze simţămintele sau să cedeze sub apăsare.” John Stott, Evangelical Essentials: A Liberal Evangelical Dialog („Fundamente evanghelice: un dialog evanghelic-liberal”)

John Stott, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, desfășurată în 2003, la Weaton College, spunea: „Niciodată nu ar trebui să vorbim despre Iad fără lacrimi în ochi.“

"Doamnelor și domnilor: Ideea unui iad s-a născut din răzbunare și brutalitate pe de o parte și lașitate pe de altă parte. În opinia mea, poporul american este prea curajos, prea caritabil, prea generos, prea măreț pentru a crede în dogma infamă a iadului veșnic. Nu am nici un respect pentru orice ființă umană care crede în ea. Nu am nici un respect pentru omul care va polua imaginația copilariei cu acea minciună infamă. Nu am nici un respect față de omul care va adăuga la durerile acestei lumi aceasta dogmă groaznică. Nu am nici un respect pentru niciun om care se străduiește să pună acel nor infinit, acea umbra infinită, asupra inimii omenirii. Vreau să fiu sincer cu tine. Nu-mi place această doctrină, o urăsc, o disprețuiesc; Eu sfidez această doctrină." Robert G. Ingersoll, ateu

Speriaţi de efectele nocive ale doctrinei chinurilor veşnice, unii teologi au încercat să repare această doctrină. După ce savanţii au aflat originile doctrinei despre chinurile din  iad, dezgropând vestigiile ei păgâne de sub molozul istoriei, unii dintre teologi încearcă să se debaraseze de concepţia ei veche despre iad, argumentând ca iadul nu este altceva decât o metaforă, că nu focul din iad va chinui pe păcătoşi, ci păcătoşii înşişi se vor chinui mental, văzându-se departe de Dumnezeu. 

Pentru mai multe detalii despre acest “nou Iad” puteţi consulta cartea Istoria infernurilor, de Georges Minois.

La prezentarea carţii se scrie: 

"De-a lungul unei naraţiuni captivante subtil asezonată cu informaţii erudite, Georges Minois, adept al curentului „noua istorie“, coboară în trecutul unei idei născute o data cu conştiinţa răului. Ideea de infern a fost anterioară dogmei creştine, însă infernul creştin, o data instituit de doctrina oficială a Bisericii, se va dovedi cel mai crunt şi durabil. In secolul al XIX-lea infernul devine o constructie intelectuală, ideea ajungând astfel la apogeu. Ea îşi pierde definitiv în veacul nostru trăsăturile tradiţionale, dar nu dispare, ci împrumută „culoarea conştiinţei moderne“, în succesiunea de infernuri ale istoriei se regăsesc fantasmele fiecarei epoci.
Cititorul acestei cărţi are impresia că parcurge – cu mult profit spiritual – întreaga istorie a umanităţii, înţelegând-o pentru prima oară din interior, ca istorie a propriei noastre vulnerabilităţi.
Traducere de Alexandra Cuniţă"

Despre autor:
"Georges Minois Georges Minois (n. 1946), doctor în istorie şi filogie (studii la Ecole Normale Superieure), este unul dintre cei mai reputaţi experţi francezi în istoria socială şi a mentalităţilor. Este autorul a numeroase lucrări din care menţionăm Histoire de la vieillesse de l'Antiquite a la Renaissance (1987), Le Confesseur du roi (1988), Henri VIII (1989), L'Eglise et la science."

http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor 

Dar se poate “repara” această doctrină? Nu, deoarece conform Bibliei, un suflet nu se poate auto-chinui mental după ce moare, deoarece nu este conştient, nu are conştiinţă de sine, fiind mort, deci atât vechea, cât şi noua concepţie despre Iad este nebiblică.

 

Dumnezeu arată clar ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte

Putem da un verdict corect cu privire la starea sufletului în moarte, stabilit în urma evaluării declaraţiilor cu privire la suflet, prezentate în Biblie. Cercetând manuscrisele timpurii ale Bibliei în limbile originale  – Biblia antică, primară, în paralel cu traducerile actuale la care avem cu toții acces mai ușor, în final, vom putea concluziona cu certitudine referitor la întrebarea legitimă Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte?
Care este plata pentru păcat? Moartea, conform cu Romani 6:23. Biblia nu arată, că omul ar păcătui numai cu trupul şi astfel pedeapsa s-ar răsfrânge doar asupra trupului, murind doar trupul, nu şi sufletul. Din contră, Biblia arată că şi sufletul participă la acţiunile trupul, primind satisfacţie “şi voi zice sufletului meu: "Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!" (Luca 12:19).

Ideea că omul ar fi nemuritor, vine de la Satan Diavolul: Geneza 3:4, Ioan 3:13, Ioan 11:11-14, Ioan 20:17. Omul este un produs divin, o creaţie a lui Dumnezeu, fiind rezultatul unirii trupului din carne cu suflarea sau altfel zis cu duhul (spiritul) suflat de Creator: Geneza 2:7. Atât timp cât carnea şi duhul coexistă, omul este o fiinţă, un vieţuitor care are viaţă; în termeni biblici: un suflet (suflător, răsuflător) viu. Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nu mai este un vieţuitor care are viaţă, nu mai este un suflet, nu mai este un răsuflător viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte conştient, moartea fiind opusul vieţii şi a conştiinţei de sine: Psalmul 146:4, Eclesiastul 9:4-10, Psalmul 6:5. De aceea morţii nu pot lăuda pe Dumnezeu: Isaia 38:18-19. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29. Nu există “viaţă” conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte, deoarece facultăţile mentale încetează: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce traduc şi explică anumite versete din Noul Testament în termeni nemuritorişti, căci nu există aşa ceva. Manuscrisele vechi confirmă că anumite versete au fost traduse greşit sau poate chiar tendenţios, cum spun anumiţi bibliști. Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere: 1Corinteni 15:12-18. Conform Bibliei sufletul care păcătuieşte acela moare – Ezechiel 18:20, şi deoarece toți am păcătuit într-un fel sau altul, nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, toţi murim, până ce va veni Domnul Isus şi va distruge moartea. Deci nu există suflet nemuritor (Romani 3: 23).

 

Unde se duce omul după moarte (inclusiv cu sufletul)?
Iată ce declaraţii găsim în Biblie:
Geneza 3:19 “În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, pâna te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

Nu Moise vorbeşte aici, ci Dumnezeu.
Daniel 12:2  “Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.” YLV (traducerea “mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului” este greşită şi alimentează idei false)
Nu Daniel vorbeşte aici, ci chiar un înger al lui Dumnezeu. Şi el foloseşte aceeaşi terminologie ca în primul caz arătat, unde vorbeşte Dumnezeu.
Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, confirmă acest adevăr sfânt şi divin:
Ioan 3:13. “Nimeni nu s-a suit în cer, afară de cel ce s-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este din cer.”
Ioan 5:28. “Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul lui
5:29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”

Unde merge sufletul? Unde merge şi trupul, fiind închis ermetic în celulele moarte:

“Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16:10)

“Iehova, tu mi-ai ridicat sufletul din locuinţa morţilor, tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.” (Psalmul 30:3)

“Căci nu-mi vei lăsa sufletul în locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul tău să vadă putrezirea.” (Fapte 2:27)

“Despre învierea lui Christos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în locuinţa morţilor şi trupul lui nu va vedea putrezirea.” (Fapte 2:31)

 

Dar ce se întâmplă cu duhul omului?
Biblia spune – şi nu eu – că după ce iese din om, duhul (spiritul) omului (şi nu sufletul omului) se duce la Dumnezeu, care l-a dat: “Şi ţărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul (“ruach” în ebraică) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat” (Eclesiastul 12:7). Biblia spune şi mai exact unde anume la Dumnezeu: “Tată, în mâinile tale îmi încredinţez duhul” (“pneuma” în greacă)” (Luca 23:46).
Aţi putut observa unde: “în mâinile lui Dumnezeu”. Vedeţi, se întoarce în mâinile lui Dumnezeu, nu în iad, nu în rai şi nu în alte părţi. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, Fiul lui Dumnezeu, ştie cel mai bine amănuntele. Ştia că "mâna lui Dumnezeu" nu este raiul, altfel n-ar fi spus că înainte de învierea lui încă n-a fost la Tatăl, n-a fost în paradisul ceresc (Ioan 20:17). Din nefericire, mulţi interpretează foarte greşit versetele, deoarece se iau după interpretările bisericilor îndepărtate de adevărul lui Dumnezeu, fiind înşelaţi de falsurile adăugate la Biblie şi de traducerile distorsionate a unor versete, care susţin ca şi ei lucruri imposibile, distorsionate, preluate din păgânism… Din nefericire, la ora actuală Ortodoxia şi Catolicismul, precum toate mişcările derivate din ele, arată mai degrabă ca un păgânism filozofic grec, reformat insuficient şi nu ca modelul lăsat nouă de Noul Testament. Miscarea gnostica din secolele I-III a reuşit să infiltreze în creştinism principalele elemente ale culturii religioase din păgânism. Puzderia de zei păgâni au fost rebotezaţi cu numele sfintilor din Biblie şi au devenit aşa-zisii patroni ai diferitelor meserii şi stări, ca şi în păgânism. Zilele de sărbătoare ale principalelor zeităţi păgâne, acum purtând nume creştine, au devenit principalele zile de sărbătoare ale “păgâno-creştinilor”. Acestor elemente păgâne, care au supravieţuit travestiţi în straie şi denumiri creştine li s-a adus închinare şi au devenit “mediatori” între Dumnezeu şi oameni. Toate acestea au devenit posibile datorită credinţei în nemurirea sufletului, o dogmă greșită, erezie.

Iată o mărturie, care ar trebui să fie o mărturie şocantă pentru cei ce cred în nemurirea sufletului. În ultima rugăciune a martirului Policarp, episcop al Smirmei (secolul II), el îşi exprimă credinţa că sufletul lui va fi înviat (aspect ce confirmă adevărul că sufletul moare). El a fost ucenicul apostolului Ioan.
“Atotputernice Dumnezeule, Tată al iubitului şi binecuvântatului tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei tale: Te preamăresc, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor tăi, în paharul Christosului tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din duhul sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea te laud, te preamăresc şi te slăvesc prin veşnicul tău mare preot ceresc, Fiul tău drag, Isus Christos. Prin el şi împreună cu el, a ta este slava luminoasă în duhul sfânt, acum şi în eternitatea care va veni. Amin.”

De ce nu suntem nemuritori cu sufletul?
Deoarece nemurirea este condiţionată de pocăință, de credință, dar mai ales de ascultarea de Dumnezeu şi se primeşte numai la învierea celor morţi (Ioan 5:28,29).
“Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, “şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul sfântului duh.” (Fapte 2:39)

 

Ce nu iau în calcul teologii şi de ce?

Dar toate dovezile prezentate mai sus, nu sunt suficiente pentru adepţii doctrinei iadului etern chinuitor, atât timp cât tocmai în Biblie sunt câteva pasaje care infirmă (contrazic) multitudinea de dovezi aduse. De exemplu, avem cel mai elocvent caz de contradicţie (faţă de toate dovezile biblice aduse) în pasajul despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr.
Din tot ce am prezentat până aici, am putut observa ce spune Biblia despre orice om, unde s-a dus după moartea lui şi în ce stare este el acolo. “Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” Ecclesiastul 9:10
Însă pasajului despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr susţine altă părere. Deși admite că Avraam este în locuinta morților (hades), susține exact contrariul mărturiei Scripturii citate! El susține că acolo unde s-au dus Avraam, săracul Lazăr și bogatul nemilostiv, există lucrare, chibzuință, știință și înțelepciune. “Cu vremea săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam ... A murit şi bogatul ... Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri...”.  Cu toţii cunoaştem această istorisire cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv din Luca 16:19-31. Însă acest text contrazice flagrant Biblia de la Geneza şi până la Apocalipsa și tulbură armonia ei interioară. Importanţa armoniei interioare a textelor Bibliei este evidentă şi trebuie luată în calcul. Teologii susţin că Solomon a prezentat un punct de vedere uman, pe când pasajul care îl contrazice, prezintă un punct de vedere divin. Problema cu această interpretare este că Solomon nu este singurul, alături de el fiind alţii care dau aceeaşi învăţătură în acest caz: Iov, David, Ezechia, un înger şi chiar Dumnezeu. Cât ne putem baza atunci pe celelalte lucruri spuse de aceştia, dacă, iată, ei prezintă şi erori umane? Ar mai putea apela atunci apostolul Pavel la autoritatea Scripturii, argumentând că toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos (2Timotei 3:16)? Să presupunem că trebuie să conduci maşina din Cluj-Napoca până la Bucureşti şi urmăreşti cu atenţie indicatoarele rutiere, toate arătând spre sud-est. Toate ţi-au indicat drumul bine şi estimezi că mai ai foarte puţin până la Bucureşti. Însă urmează un indicator cu inscripţia “BUDAPESTA 5 KM” Ce o să faci? Ignori toate indicatoarele de până atunci şi te încrezi orbeşte într-unul singur? Nu cred. Mai degrabă ignori, ştiind că e o farsă. De ce nu putem acţiona mental exact la fel şi în cazul Bibliei, văzând farsa Diavolului în pasajul din Luca 16:19-31? Există voci ale credincioşilor din România, cât şi din afara ei că autorul acestui pasaj nu a fost evanghelistul Luca, ci un scrib al unei biserici, care a pus în gura Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, ceea ce el nu a spus niciodată. Fiul lui Dumnezeu, care a venit din cer şi s-a născut evreu, cunoştea bine mărturia întregului Vechi Testament despre locaţia şi starea inconştientă a celor morţi, deoarece el a spus că la trâmbiţa învierii, morţii vor auzi glasul lui din morminte, şi nu din sânul lui Avraam sau "iad": Ioan 5:28,29, Daniel 12:2. Nicăieri nu foloseşte acest termen “sânul lui Avraam”, nici el, nici ucenicii săi şi nimeni din vechime dintre toţi cei pomeniţi în Vechiul Testament. Locurile unde apare această frază sunt nişte cărţi dubioase, numite “apocrife”, deoarece erau ţinute ascunse, deorece marele preot rostea blestem pe ele. Aşadar, acest text din Luca 16:19-31 este un text fals, o apocrifă (text necanonic), ataşat ulterior la (în) Evanghelia după Luca, dintr-o astfel de sursă dubioasă.
Avem de a face cu o contradicţie evidentă, care descalifică şi demască textul ca fiind un text străin de Biblie.
Textele Bibliei originale nu mai sunt. Nu putem lăsa sau distorsiona înţelesul textelor ce combat clar aceste idei, de dragul unor oameni care au introdus texte străine pentru aşi susţine părerile. Este clar că cineva a falsificat adevărul şi combate tot ce se spune  Biblia despre starea sufletelor în moarte, spunând:  “A venit timpul când săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.” Luca 16:22
Interesant… Toţi merg în țărână, dar acesta merge în sânul lui Avraam! Și mă întreb: Dar aceia care au murit înainte de Avraam, unde au mers? Se vede clar că textul este un fals, deoarece nu concordă cu armonia interioară a Bibliei. Biblia susţine că omul este un produs compus din două entităţi: “ţărâna pământului” şi “duhul lui Dumnezeu“. Aceste două elemente compun un produs nou, produs pe care Biblia numeşte “sufletul omului“. La moarte, aceste doua elemente se desfac din uniunea formată şi sufletul omului încetează să mai existe conştient, moare odată cu trupul şi rămâne încătuşat în celulele moarte ale trupului… Omul nu mai există, ca fiinţă vie.

În capitolele anterioare am prezentat câteva manipulări ale textului biblic, făcut de traducători, dar nu sunt singurele. După Conciliul de la Niceea din anul 325, s-a încercat sistematizarea şi uniformizarea Bibliei, ca toţi să aibă acelaşi text. Tot ce nu a corespus cu ideologia unora, a fost distrus. În această perioadă s-au consimţit anumite jonglerii scribale, cum este cazul de mai sus, având consecinţe foarte grave. Teologii nu iau în calcul asemenea lucruri (cinste excepţiilor), deoarece sub masca de a nu ştirbii autoritatea Bibliei, le e frică de fapt să nu-şi piardă reputaţia, autoritatea lor şi foloasele ce derivă de aici.

 

Roadele nefaste ale credinţei în nemurirea sufletului

"După roadele lor îi veţi cunoaşte" Matei 7:16

Credinţa în nemurirea sufletului conduce la nişte implicaţii teologice profunde. O minciună poate dărâma mii de adevăruri. Această învăţătură este ca rădăcina unui copac care alimentează tot copacul.

În primul rând, îl face pe om să respingă idea de moarte (compară 1Timotei 6:16 cu Geneza capitolul 3), îl pune să creadă că e nemuritor şi astfel subminează interesul pentru înviere şi pune într-un con de umbră importanţa învierii.

În al doilea rând, subminează importanţa pocăinţei şi împinge pe oameni să creadă în posibilitatea salvării păcătoşilor după ce aceştia mor nepocăiţi (purgator, rugăciuni ptr. morţi, ofrande date spre salvarea sau ameliorarea stării lor, mântuirea universală, etc.).

În al treilea rând, credinţa în nemurirea sufletului alimentează sinuciderile şi atentatele sinucigase (terorism religios), spiritismul (că poţi vorbi cu morţii), alimentează frica de morţi (că morţii pot face rău), alimentează închinarea la morţi (că morţii pot face bine), alimentează purgatorul (că cei care au murit ca nedrepţi mai pot fi salvaţi), alimentează transmigraţia sufletelor (că sufletul morţilor se poate naşte din nou în alt trup, fie de om, fie de animal), alimentează idei false despre judecata lui Dumnezeu asupra păcătoşilor ce au murit, făcând din Dumnezeu un zeu sadic, ca cei din mitologiile păgâne.

Să ne oprim asupra acestui ultim aspect deoarece este cel mai grav, echivalând cu o hulă împotriva lui Dumnezeu, făcând din credincioşi “hulitori ai lui Dumnezeu”, vorbind “nebunii” la adresa lui Dumnezeu, fără ca ei să îşi dea seama (Iov 42:8).

Iată un astfel de caz tulburător. Observ de mult timp că unii se roagă celor morţi, având credinţa în nemurirea sufletului.

Recomand în acest sens articolul scris de Toni Berbece - Voi la cine vă rugaţi

---

Voi la cine vă rugați

Am un prieten sportiv cu care am vorbit despre Hristos, iar la sfârșit m-a întrebat dacă e bine că el se roagă tatălui său. Mi-a spus că tatăl său a murit fără să vadă cine a ajuns și de fiecare dată când intră în teren zice: “Tată, te rog să fii cu mine!” Apoi tot lui îi dedică orice victorie.

Deși a trebuit să-i spulber o iluzie care aparent îi făcea bine, deși i-am adus o stare de gândire care la început l-a amărât, totuși l-am adus la adevăr. Anume că morții, oricine ar fi ei, nu ne mai pot ajuta. Nu ne putem ruga la cine vrem, la cine am iubit mai mult pe pământ și care a trecut la cele veșnice.

Aud cu stupoare din gura lui Florin Piersic că Preafericitul Daniel se roagă lui Ștefan cel Mare, pentru că s-a atașat de acesta studiind-i viața. Oricât de atașați am fi de cineva care a trecut la cele veșnice nu ne este permis să ne închinăm acestuia/acesteia. Nu de alta, dar ne închinăm la pereți sau în gol. E ca și cum ai vorbi degeaba, irosești o rugăciune sau mii de rugăciuni și dacă Diavolul vrea ceva cu toată ființa lui acel ceva este să ne irosim rugăciunile.

Diavolul a auzit cuvintele Mântuitorului când le-a zis ucenicilor: “Orice veți cere în Numele Meu voi face!” Și atunci tot ce vrea dușmanul acesta este să uităm de Numele Sfânt a lui Hristos. Să-l scoată din rugăciunile noastre este scopul lui suprem.

Eu mă rog doar Mântuitorului meu iubit, restul rugăciunilor care nu sunt adresate Numelui Său se duc într-un sac fără fund, în coșul de gunoi cu scrisori nedeschise al Diavolului. În România am auzit că sacul acesta cu scrisori nedeschise ar fi cam printre cei mai mari, la noi oamenii se roagă oricui și la orice, iar Hristos încă așteaptă.

Dumnezeu a făcut o juruință, că orice genunchi se va pleca înaintea Fiului Său și că orice limbă Îl va mărturisi pe El ca Domn. Iar Satana turbează și caută să disprețuiască această juruință a Tatălui, iar pentru a-L sfida îi pune pe oameni să se roage la orice, numai lui Hristos nu. Roagă-te corect și onorează-L pe Hristos cu cererile tale!

https://toniberbece.ro/voi-la-cine-va-rugati/

---

La cine să ne rugăm?

Am găsit ceva foarte interesant despre rugăciune în lucrarea lui Origene – Despre rugăciune şi martiraj. Mai exact - la Cine să ne rugăm? - din perspectivă creştină. A fost scris în secolul III AD, de Origene din Alexandria. Din text reiese că în acel timp existau trei păreri, unii se rugau doar Tatălui, alţii doar Fiului şi alţii se rugau la ambii. Duhul sfânt nu este menţionat, aşa că moda rugăciunii la duhul sfânt încă nu era inventată în acel timp.

 

XV. 1. Dacă ați înțeles ce se înțelege prin „rugăciune“, să nu ne mai rugăm la nici o creatură, nici la Christos, doar singurului Dumnezeu și Tatăl universului, la care şi Mântuitorul nostru s-a rugat, așa cum am explicat, ce ne-a învățat şi el. De fapt, atunci când i-au cerut „Învață-ne să ne rugăm“ (Luca 11:11), el le-a arătat o rugăciune nu la el însuși, ci la Tatăl: „Tatăl nostru care ești în ceruri ...“ și așa mai departe. (Matei 6.9). Pentru că, așa cum în altă parte am arătat, în persoană şi subiect Fiul nu este Tatăl, și așa că ar trebui să ne rugăm fie la Fiul şi la Tatăl nu, sau fie la ambii, sau numai la Tatăl. Ar părea imposibil sau chiar lipsit de sens să se roage Fiului și nu Tatălui, ceea ce ar fi în mod evident contrar tuturor vederilor. Dacă ne-am ruga la ambii, ar trebui să o facem la plural: „daţi-ne“, „binevoiţi“, „împliniți“, „salvați“, şi alte asemenea. De aici se vede că sunt necorespunzătoare, deoarece nu se poate dovedi din Scripturi că s-au rugat în așa fel. Deci, rămâne doar să ne rugăm lui Dumnezeu, Tatăl a toate, dar nu fără Marele Preot care a fost investit prin jurământ de Tatăl, după înțelesul acestor cuvinte: „El a jurat și nu îi va părea rău, tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec“ (Psalmul 110: 4; Evrei 2:17, etc.).

Notă: Marele preot aducea rugăciunile poporului lui Dumnezeu, astfel mediând și rugându-se Aceluia căruia se ruga şi poporul.

 

 

Al cui ucenic esti?

 

Mare atentie! Cei mai mulţi credincioşi sunt ucenicii tradiţiilor. Dar tu?

 

Domnul Isus Christos a spus că vestea bună a regatului (împărăţiei) lui Dumnezeu va fi propovăduită ca o mărturie pe tot pământul şi apoi va veni sfârşitul (Matei 24:14). Vestea bună (evanghelia) este, că trimis de Tatăl său, Fiul cel unic al lui Dumnezeu, a venit din cer, a devenit om şi a murit pentru noi ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre şi are putere de la Dumnezeu ca să ne învie la viaţă veşnică, dacă vom muri. Învierea este strâns legată de vestea bună, nemurirea sufletului, nu. Până vom vesti o altă evanghelie, o evanghelie păgână, că omul credincios după ce moare, nu moare de fapt, ci merge în paradis, suntem blestemati: Galateni 1:8 “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti o altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie blestemat!”

Mare atentie!

Poate eşti prea legat de tradiţiile tale, de biserica ta sau cultul tau, de gloria grupului tău, ca să te mai gândeşti la gloria lui Dumnezeu şi a Fiului sau ... Dar ia aminte: Nici o tradiţie şi nici o biserică nu este bună, dacă nu este legată de Fiul lui Dumnezeu! Singurul care are mandat de la Dumnezeu ca să mântuiască este Fiul lui Dumnezeu. Biserica poate lega sau dezlega, dar nu poate mântui. Ucenicii nu trebuie să fie ucenicii tradiţiilor făcute în numele unei organizaţii sau grup religios, nici pentru renumele (gloria) unei biserici. Ucenicii trebuie să fie ucenicii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, pentru închinarea curată la Tatăl său.

Problema mântuirii a fost simplă la început, din punct de vedere biblic, dar l-au complicat oamenii cu timpul. În evul mediu, vedem multe convertiri cu forţa, făcute de regi şi prinţi. Domnul Isus nu a porunci astfel de convertiri şi botezuri forţate. Botezul, deşi este necesar, nu mântuieşte. Fără o credinţă veritabilă, este o simplă baie şi nu are alt efect, decât udarea trupului.
Nicăieri în Biblie nu scrie de botezul sugarilor. Copiii de la vârsta de sugari, până la maturizare, sunt binecuvântaţi şi sunt consideraţi sfinti, dacă sunt crescuţi şi educaţi în sfinţenie, urmând ca să se boteze şi ei când simt chemarea. Cu privire la oamenii din lume, se pot boteza numai cei ce cred şi se pocăiesc, iar pocăinţa înseamnă: lepădarea de viaţa păcătoasă, întoarcerea la Dumnezeu Tatăl cu pocăinţă, pentru a trăi o viaţă după voia sa, credinţa în Fiul său şi în jertfa lui şi ascultarea de cuvântul evangheliei care ni s-a vestit prin el şi apostolii lui.
"şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Christos." (Fapt.20:21)
Fapte 26:15. ,Cine eşti, Doamne?" am răspuns eu. Şi Domnul a zis: "Eu sunt Isus, pe care-l prigoneşti.
16. Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci m-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor, pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor, pe care mă vei vedea făcându-le. 17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor, la care te trimit,
18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi."
19. De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor. 
21 Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în templu, şi au căutat să mă omoare.
22. Dar, mulţămită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple;
23. şi anume, că Christosul trebuie să patimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumina norodului şi neamurilor."
Botezul - este o "icoană" adică "chip" (simbol) al mărturisirii unui cuget curat, după ce ne-am schimbat modul de viaţă păcătos - se face pin scufundarea totală în apă, pecetluind consacrarea întoarcerii noastre la Dumnezeu, prin pocăinţă, semnificând moartea noastră faţă de păcat şi învierea la o viaţă sfântă, după cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-l urma pe Fiul lui Dumnezeu şi astfel a face voia Tatălui său, care l-a trimis.
De fapt cuvântul "botez" este transcrierea în limba româna a cuvantului grec "baptizo" care înseamnă a scufunda.
http://strongsnumbers.com/greek/907.htm
"Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Christos" (1Pet.3:21)
Romani 6:1. Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmultească harul?
2. Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?
3. Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Christos, am fost botezaţi în moartea lui?
4. Noi deci, prin botezul în moartea lui, am fost îngropaţi împreună cu el, pentru ca, după cum Christos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. 5. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu el, printr-o moarte asemănătoare cu a lui, vom fi una cu el şi printr-o înviere asemănătoare cu a lui.
6. Ştim bine ca omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu el, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;
7. căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. 

8. Acum, dacă am murit împreuna cu Christos, credem că vom şi trăi împreuna cu el,
9. întrucât ştim că Christosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra lui.
10. Fiindcă prin moartea de care a murit, el a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.
11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Iesus Christos, Domnul nostru.
12. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.
13. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.
14. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.
15. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum.
16. Nu stiti că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
17. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit-o.
18. Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.
19. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut madularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastra!
20. Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.
21. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de care acum vă este ruşine: pentru că şfârşitul acestor lucruri este moartea.

22. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.
23. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnica în Isus Christos, Domnul nostru.
Efeseni 2:11. În el aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Christos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti,
12. fiind îngropaţi împreună cu el, prin botez, şi înviaţi în el şi împreună cu el, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care l-a înviat din morţi.
13. Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţa împreună cu el, după ce ne-a iertat toate greşelile. 

14. A şters înscrisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. 

15. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.

16. Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de sabat,
17. care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Christos.
18. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti,
19. şi nu se ţine strâns de capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.
20. Dacă aţi murit împreună cu Christos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:
21. "Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!"
22. Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor, şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,
23. au, într-adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.

Cu privire la numele în care trebuie să fim botezaţi:
Botezul este şi o identificare cu Christos care a fost botezat în apă, un îndemn de a-l urma în ceea ce a făcut şi a lăsat ca exemplu de urmat, plăcut şi bine primit înaintea Tatălui său.
Oare nu chiar Biblia ne învaţă în Coloseni 3:17, că ,,orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în numele Domnului Iesus, şi mulţumiţi, prin el, lui Dumnezeu Tatăl.” Porunca este clară, şi anume ca tot ce facem deci inclusiv botezul să facem: ,,în numele Domnului Isus”
Pasajele biblice directe şi indirecte ce conţin formularea de botez:

De ce nu a botezat nimeni după formularea din Matei 28:19? Răspunsul este simplu: Aşa au botezat, numai că textul nu era aşa cum îl avem noi azi.
„Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul sfântului duh.” - Fapte 2:38.
,,Căci nu se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în numele Domnului Isus.” - Fapte 8:16.
,,Şi a poruncit să fie botezaţi în numele Domnului Isus Christos.” – Fapte 10:44.
,,Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în numele Domnului Isus.” – Fapte 19:5.
,,Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi pentru Isus Christos, am fost botezaţi pentru moartea lui?” - Romani 6:3.
,,Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos (botezul în apă), şi prin duhul Dumnezeului nostru. (botezul cu duhul sfânt)”- 1Corinteni 6:11.
,,Toţi care aţi fost botezaţi pentru Christos, v-aţi îmbrăcat cu Christos.” - Galateni 3:27.
Nu aducem dezonoare Tatălui, dacă nu botezăm în numele lui, căci nici apostolii n-au botezat în acest nume, şi totuşi nu l-au dezonorat, ci din contră l-au sfinţit, cum le-a cerut Domnul Isus (Matei 6:9). În ceea ce priveşte botezul doar în numele Domnului Isus Christos, oare nu chiar Dumnezeu Tatăl a poruncit să fie aşa? Căci este scris: "De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat foarte sus şi i-a dat numele care este mai presus de orice nume (notă: se subânţelege cu excepţia numelui aceluia care i-a dat acest nume), pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Christos este Domn." (Filipeni 2:9-11).
Iată ca botezul doar in numele lui Isus Christos, Fiul său, nu îl dezonorează pe Tatăl, ci din contra, îl slăveşte.
În Dicţionarul Biblic Ilustrat se spune la subiectul „Botez”: „Spre deosebire de botezul lui Ioan, botezul creştin a fost îndeplinit de la bun început „în Numele lui Isus" (Faptele Apostolilor 2:38; 8:16; 10:48; 19:5). Această expresie probabil că indică fie că botezătorul se considera că acţionează ca reprezentant al lui Isus, care era înălţat (cf. în special 3:6,16 şi 4:10, cu 9:34), fie că persoana botezată considera că botezul este un act de angajare de a fi ucenic al lui Iesus (cf. 1 Corinteni 1:12 şi mai jos, IV). Este foarte probabil că s-a considerat că expresia însumează ambele aspecte.
Prin urmare, este clar că încă de la început botezul în Numele lui Iesus a funcţionat ca ritual de intrare sau de iniţiere în cadrul celor care chemau Numele lui Isus (ca Mare Preot Mijlocitor - nota mea) (Faptele Apostolilor 2:21,41; 22:16; cf. Romani 10:10-14; 1 Corinteni 1:2). Botezul era completat uneori prin punerea mâinilor şi trebuie să fi exprimat de asemenea într-un mod plastic acceptarea celui botezat de către comunitatea celor care credeau în Isus, la fel ca şi el (Faptele Apostolilor 8:14-17; 10:47 ş.urm.; 19:6; Evrei 6:2).”
Cipryan un părinte bisericesc, a găsit necesar (dar greşit) să insiste asupra formulei în numele Sfintei Treimi, pentru că unii creştini botezau după o formulă de botez, veche şi scurtă şi anume: „în Christos Isus” sau ,,în numele Domnului Isus” ceea ce lasă să se înţeleagă că formula de origine veche şi apostolică folosită de unii creştini chiar şi în vremea lui Cipryan era cea „în numele Domnului Isus”. În acest sens Encyclopedia Britannica, 11th ed. (1920), II 365 declară: „Formula trinitariană şi scufundarea de trei ori n-a fost o practică uniformă de la început... Botezul în Numele lui Isus este formula din Noul Testament. În secolul trei, botezul în Numele lui Hristos era încă la fel de răspândit încât papa Stefan l-a declarat valid, opunându-se lui Ciprian din Cartagina”.
În Hastings Encyclopedia of Religion, Vol. 2, pag. 377, 389, se spune: Botezul creştin a fost întotdeauna realizat folosind cuvintele „în Numele lui Isus”...până pe vremea lui Iustian Martirul.
În A History of Christian Thought; Otto Hieck; Vol. 1, pag. 53, se precizează: „la început botezul era realizat (administrat) în Numele lui Iesus, apoi gradual în Numele Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt.”
Tot la fel în Canney Encyclopedia of Religion, pag. 53 se susţine că – La început biserica boteza în Numele Domnului Isus până în secolul al doilea.
Alte studii în acest sens mai declară:
Dicţionarul Biblic explicativ (1962), vol.I, pag. 351: „Dovezile... Sugerează că botezul în creştinismul timpuriu a fost administrat, nu în întreitul nume, ci în Numele lui Isus Hristos sau în Numele Domnului Isus”.
Otto Heick, un istoric creştin de renume (1947), pag. 58: „formula trinitariană de botez...a luat locul vechii formul de botez „în Numele lui Isus”.
Williston Walker, un istoric al bisericii creştine (1947), pag. 58: „Formula de botez trinitarian ... a luat locul vechiului botez în Numele lui Hristos”
Canney's Encyclopedia of Religions (1970), pag. 53: „Persoanele au fost botezate la început în „numele lui Isus Hristos” ... Sau „în numele Domnului Isus”... După acea, odată cu dezvoltarea doctrinei Trinităţii, ei erau botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”.
Encyclopedia Biblică (1899), I, 473: „Este normal să concluzionăm că botezul a fost administrat iniţial „în Numele lui Isus Hristos”, sau „în numele Domnului Isus”. Această opinie este confirmată de faptul că formele timpurii ale mărturiei baptismale era singulară nu întreită, cum a fost crezul ulterior”.
Publicaţia „Taina botezului Biblic” (lb. Română) citează următoarea referire istorică care a avut loc în Roma în anul 100 e.n. şi a fost reprodusă în revista „Time” din 5 decembrie 1955, a botezului „în Numele lui Isus”: „Diaconul şi-a ridicat mâna, şi Publius Decius a păşit prin uşa baptistierului. Stând până la brâu în bazin era Marcus Vasca vânzătorul de lemne. El zâmbea aşa cum Publius a străbătut în bazin lângă el. „Credis”? A întrebat el. „Credo”, a răspuns Publius. „Eu cred că mântuirea mea vine de la Isus Cristosul, care a fost răstignit sub Ponţiu Pilat. Cu El eu am murit ca să pot avea cu El Viaţă Eternă”. Atunci el a simţit braţe puternice sprijinindu-l aşa cum el s-a lăsat pe spate în bazin, şi a auzit glasul lui Marcus în urechea lui – „Eu te botez în Numele Domnului Isus...”
Studiind exegeţi ai textului biblic, se poate constata, că, după ce evangheliile şi celelalte epistole au început să fie copiate, unii copişti şi-au permis să cizeleze acestea sub motiv că doresc să fie o mai mare armonie între ele, să aibă mai mult stil şi să fie corecte din punct de vedere gramatical. Probabil că unii au avut doar aceste intenţii, însă s-au găsit şi dintre aceia care doreau un pretext pentru a "umbla" la textul biblic, pentru aşi susţine anumite puncte de vederi. Formularea ,,în numele Tatălui al Fiului şi al Sfântului Duh” a fost introdusă mai târziu în textul din Matei 28:19,20, spre susţinerea unei concepţii, fără ca făptaşii să prevadă că prin aceasta crează disarmonie. În plus, unii, ca Episcopul Cyrill au mers până acolo cu inovaţiile, de botezau chiar şi în numele Mariei.
Conform cu „Aparatul critic al Noului Testament în limba greacă”, ediţia 25, redactat de Nestle şi Aland, în anumite scrieri ale lui Eusebiu de Cesarea, versetul din Matei 28,19 apare citat diferit: „…în Numele Meu.”
Eusebiu din Caesarea (Cezareea), a fost un istoric creştin al secolului IV, episcop participant la Conciliul de la Nicea şi un fel de prim ministru al împaratului Constantin Cel Mare. Fiind episcop la Cesarea, a avut acces la cea mai mare colecţie de scrieri creştine anti-nicene, depozitate în biblioteca care a fost iniţiată de Origen şi Pamphilus, care era chiar în orasul său, Cesarea.
Istoricul Conybeare, cercetând scrierile lui Eusebiu (300-336 AD), a descoperit 17 citări ale versetului din Matei 28:19 în aceasta forma:
,,πορενθέντες μαθητύσατε πάντα τά έθνη έν τώ όνόματί μον, διδάsκοντες αύτούς τηρεϊν πάντα όςα ένετειλάμην ύμϊν.”
,,Ducându-vă discipolizaţi toate naţiunile în numele meu, învăţându-le să respecte toate câte v-am poruncit.” 
Ele se găsesc în ‘The Proof of the Gospel’ de 5 ori; ‘Commentary in Psalms’ de 4 ori; ‘The Theophania’ de patru ori; în ‘Commentary in Isaiah’ de două ori; în ‘The History of the Church’ o dată; în ‘In Praise of Constantine’ o dată. Doar spre finalul vieţii sale citează forma tradiţională, de trei ori.
„În cazul pe care l-am examinat (Matei 28:19), trebuie notat că nici un singur manuscris sau o versiune mai antică n-a păstrat pentru noi o citare intactă. Dar asta nu e o surpriză pentru noi, aşa cum Dr. C.R.Gregory, unul din cei mai mari evaluatori textuali, ne aduce aminte că manuscrisele Greceşti ale textului Nou Testamental deseori au fost alterate de scribi, care au adăugat citări care erau familiare pentru ei, şi despre care credeau ca sunt adevărate citări.”
„În singurul Codice (versiune) în care am fi avut păstrată o versiune mai veche, şi anume versiunea Siriacă Sinaitic şi în manuscrisul cel mai vechi Latin, paginile care conţin sfârşitul lui Matei sunt dispărute.”( F.C. Conybeare).
Comentariul lui Peake's, 1919: „...Porunca să boteze în numele întreit este o târzie extensie doctrinală.'”
Eusebiu „Dovada Evangheliei”: „...Spunând chiar în aceste cuvinte acelor discipoli ai lui, cei mai săraci dintre săraci: 'Duceţi-vă şi faceţi discipoli din toate naţiunile'. 'Dar cum putem face asta', ar fi putut răspunde ei în mod rezonabil Stăpânului?... Însă în timp ce discipolii foarte probabil spuneau sau se gândeau la acest aspect, Stăpânul le-a rezolvat dificultăţile prin adăugarea unei fraze, spunând ca ei vor triumfa 'în numele meu'. Căci el nu i-a însărcinat  simplu şi vag 'faceţi discipoli din toate naţiunile', ci cu adăugarea necesară 'în numele meu' . Iar puterea numelui său fiind atât de mare, încât apostolul spune: 'Dumnezeu i-a dat un nume care este mai presus de orice nume, astfel încât în numele lui Isus fiecare genunchi să se plece, al celor din ceruri , de pe pământ şi de sub pământ.' El a arătat virtutea puterii în numele său ascunsă de mulţime, când el a zis discipolilor săi: 'Duceţi-vă şi faceţi discipoli din toate naţiunile în numele meu'. (Dovada evangheliei VOL 1, editat şi tradus de W.J. Ferrar, 1981, pag. 157).
Citatul din Evanghelia după Matei dat de Eusebiu de 17 ori, concordă şi cu contextul, unde ni se spune „…Toată autoritatea mi-a fost dată în cer şi pe pământ.”
Un alt citat asemănator cu al lui Eusebiu, se găseşte într-un manuscris evreiesc, numit "Shem-Tob". Profesorul George Howard, care a cercetat manuscrisul, scrie că textul original a fost alterat între timp, dar la origini este unul vechi „cam din primele patru secole ale erei creştine”. (New Testament Studies, vol. 43, nr. 1, ianuarie 1997, p. 58-71.).
În "Shem-Tob", textul din Matei 28:19,20 este redat astfel:
„Mergeţi şi învăţaţi-i să ducă mai departe toate lucrurile care eu v-am poruncit pentru totdeauna.”
Ceva asemănător cu citatul lui Eusebiu mai apare şi într-un text coptic:
„Mergeţi înainte în lumea întreagă şi învăţaţi toate naţiunile în numele meu în orice loc.”
(E. Bulge, Miscellaneous Coptic Texts, 1915, pp. 58 ff., 628 şi 636).
Episcopului siriac Aprahates, participant şi el la Conciliul din Niceea şi Iustin Martirul citeaza şi ei forma neconvenţionala.
Domnul Isus a spus: ,,Şi să se predice în numele lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, către toate popoarele, începând din Ierusalim.” (Luca 24:47). Oare numai predica, pocăinţa şi iertarea păcatelor trebuia făcute în numele lui? Iată de ce varianta rămasă de la Eusebiu, nu trebuie să ne mire: 'Duceţi-vă şi faceţi discipoli din toate naţiunile în numele meu'
Cei care se pregătesc cu adevărat pentru acest pas crucial, nu se vor împiedica de acest aspect, ci prin harul lui Dumnezeu Tatăl şi a Fiului său vor găsi răspunsuri satisfăcătoare la întrebările lor în această temă, dacă le vor cauta cu stăruinţă, umilinţă şi sinceritate.
Botezul este un pas indispensabil pe calea mântuirii. Fără botez, nu se poate ajunge la mântuire, fiindcă trebuie să împlinim tot ce este scris cu privire la lucrările sfinte: 1Petru 3:21: „Această imagine vă mântuieşte (salvează) acum şi pe voi, adică botezul…” iar în Fapte 22:16 se declară: ,,Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemând numele Domnului.” Astfel, cei care îl iubesc sincer pe Dumnezeu şi pe Fiul său, vor spune ca famenul etiopian: „…ce mă împiedică să fiu botezat?” (Fapte 8:36). 

 

Îndemn

Este adevărat că acest subiect este vast, de aceea nu pot avea pretenția că aici am tratat complet acest subiect. Nu scuz păcătoșii, ci îi invit să se pocăiască, scăpând - prin înviere - de plata păcatului: moartea. Un om care doreşte sa fie pocăit, trebuie să se sfinţească prin adevărul lui Dumnezeu. Nici un neadevăr nu duce pe credincioşi mai aproape de Dumnezeu, din contra, îi îndepărtează.

După ce s-au unit cu puterea imperială sub Constantin Cel Mare, unii s-au pus stăpâni peste Biblie şi au persecutat pe toţi cei care aveau o altă Biblie decât a lor, ucigând pe posesorii ei şi distrugând toate aceste Biblii, au modificat cum au dorit ei textele şi adăugând la ele şi-a făcut o versiune proprie din care să rezulte că Dumnezeu îi chinuie pe păcătoşi după ce mor, însă dacă plăteşti anumite taxe pentru rugăciuni, preoţii lor îi pot scoate pe păcătoşi din acel foc. Nu este de mirare de ce la începutul trezirii sale, reformatorul Luther Martin a calificat miturile despre nemurirea sufletului printre "fabulele monstruoase” ale acestora (Luther's, "Assertion of All Articles Wrongly Condemned in the Roman Bull," Nov 29, 1520 & Quoted by Edward Fudge, The Fire That Consumes, p. 70). Totuşi, revenirea la “adevărul adevărat” nu s-a putut face din cauza unor texte modificate sau intoduse alături de textul biblic. Dar concepţia despre un iad cu foc şi chinurile de acolo n-a fost inventată de Biserica Catolică. Ea doar s-a inspirat din păgânism, de unde provenea această doctrină, pe care ea a modelat-o într-o formă aducătoare de mare câştig.

 

 

Vă invit să accesaţi:

www.bibliaantica.blogspot.ro

www.harsimantuire.blogspot.ro

www.sufletulestemuritor.blogspot.ro

www.profetiiimplinite.blogspot.ro

www.imparatiamesianica.blogspot.ro

 

P.S. Stimate cititor, în cazul în care aceasta trilogie te-a edificat, transmite-o altuia, nu îngropa acest tezaur. ÎŢI MULȚUMESC DIN INIMĂ!     

 

Cu dragoste creştină,
YO

 

Post Scriptum:

Cine doreşte să organizăm conferinţe pe tematicile acestei cărţi mă poate contacta în această privinţă.

 

Nu uitaţi să recomandaţi blogul “Murim Sau Nu Murim? Chiar Şi Cu Sufletul? Ce Spun Dumnezeu Şi Satan În Cea Mai Veche Controversă?

www.sufletulestemuritor.blogspot.ro

Dumnezeu să vă binecuvânteze, prin Fiul său şi să vă dea duh sfânt pentru înţelegerea adevărului! Amin!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cât de necesar este să avem o Biblie nemodificată ideologic de către “cărturari”?

 

Proiectul “Versiunea Biblia Antică” (VBA)

 

Descrierea Proiectului VBA

 

 

Proiectul Versiunea Biblia Antică (VBA)

 

Proiectul VBA este o încercare temerară de reconstrucţie a textului Bibliei care a existat înainte de Conciliul de la Niceea, din anul 325, reconstruind cuvintele şi fragmentele eliminate şi eliminând adstraturile care s-au suprapus peste textul autorilor biblici, fie din motive doctrinare, fie de altă natură. Textul de faţă e lucrarea mea ca amator, ce poate suferi modificări în funcţie de înformaţiile ce se vor contabiliza şi analiza pe parcurs de specialişti.

 

Avantajele unei asemenea versiuni ar fi:

Textul grec ar fi transliterat, însoţit de traducerea cât mai apropiată în limba română, având toate cuvintele şi topica textului tradus (ordinea cuvintelor în propoziţie), atât cât s-ar putea. Astfel, se poate verifica fidelitatea textului tradus şi a celorlalte versiuni de redare a textului. VBA ar cuprinde note istorice şi de exegeza (comentariul) textului, acolo unde necesită textul. De asemenea ar fi prezentate diferenţele textuale din manuscrise. Cititorii ar putea lăsa mesaje, dacă cunosc amănunte în plus, care dacă se vor considera necesare, vor fi adăugate într-o viitoare ediţie VBA.

 

 

 

"Analiza Textuală Comparativă Este Ştiinţă şi Artă".

De ce este necesară?

(Este vorba de analiza textuală comparativă a manuscriselor biblice)

 

"Din păcate nu există manuscrise originale (numite "autografe") a oricăreia dintre cărţile biblice care au fost recuperate, iar din moment ce nu există manuscrise existente care ar fi de acord unele cu altele în fiecare detaliu, analiza textuală comparativă este necesară pentru a rezolva problemele de variaţie. Alfred E. Housman, un analist al textelor comparate de lucrări clasice, arată că analistii textelor comparate se bazează pe "bunul simţ şi folosirea raţiunii." Pe scurt spus, analiza textuală comparativă este ştiinţă şi artă, care urmăreşte să determine modul [iniţial] de redactare a unui text. Este o ştiinţă pentru că norme specifice reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori de copist şi lecturi, dar este de asemenea o artă, deoarece aceste norme nu pot fi aplicate rigid în orice situaţie."

http://bible-translation.net

Aşadar trebuie să avem cunoştinţe specifice acestei ramuri a ştiinţei şi intuiţie/abilitate, dar aceasta trebuie să fie conectată la Dumnezeu.

 

 

 

 

 

Mostră în lucru la prima ediţie

 

In memoriam Vasile Şhandru

 

A doua şi a treia epistolă a apostolului Ioan

 

Textul se poate consulta în lucrarea remarcabilă de referinţă Nestle Aland, NOVUM TESTAMENTUM Graece et Latine, sau pe siteuri biblice de specialitate, în comparaţie cu versiunile actuale.

 

VBA 3Ioan 1:1. Bătrânul (Ho presbyteros), către Gaiu (Gaiō tō), iubitul (agapētō) pe care (hon) eu (egō) îl iubesc (agapō) în (en) adevăr (alētheia).

Versiunea Dumitru Cornilescu

VDC 3Ioan 1:1 Prezbiterul, către preaiubitul Gaiu, pe care-l iubesc în adevăr.
Versiunea Pr. Dr. Emil Pascal
VEP 3Ioan 1:1 Bătrânul, către iubitul Gaiu, pe care îl iubesc în adevăr.

Versiunea World English Bible
Versiunea WEB 3Ioan 1:1 The elder to Gaius the beloved, whom I love in truth.

Versiunea Young's Literal Translation
VYLT  3Ioan 1:1 The Elder to Gaius the beloved, whom I love in truth!

Autorul, apostolul Ioan - în ebraică Yohanan, a trăit aproximativ între anii 6 - 100 şi a fost un evreu din Betsaida, Galileea, stabilit ulterior la Efes, unde a trăit mulţi ani, învăţând foarte bine limba greacă. Origene din Alexandria, scriitor grec care a trăit în secolul al doilea şi al treilea îl laudă pe renumitul apostol Yohanan (Ioan) pentru că el cunoştea “frumusețea limbii greceşti”, locuind multă vreme la Efes. Sursa: Origen, Comentariului Evangheliei lui Ioan, Cartea II, capitolul 2.

Efesul a fost un oraș antic (azi în ruină) pe coasta de vest a Asiei Mici. A fost întemeiat în secolul XI î.Hr. de coloniști ionieni (greci). Aşadar, pe timpul apostolului Ioan în oraş şi împrejurimi se vorbea limba greacă. Cele trei epistole şi evanghelia după Ioan şi cartea Apocalipsa, sunt adresate anumitor credincioşi de limbă greacă, proveniţi din această zonă. Nu există mărturii, că aceste lucrări ar fi fost scrise mai întâi în ebraică sau aramaică şi traduse mai apoi în greacă.

Textul original al acestor scrieri a fost compus în limba greacă, având în vedere mărturia lui Origen. În acel timp, se scria pe suluri de papirus sau pergament. Papirusul este un material asemănător cu hârtia, produs din planta Cyperus papyrus, pe care se scria în perioada Antichității, în special în Egipt. Pergamentul este o piele de animal prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea. A fost folosită odinioară, în loc de hârtie.

Despre alfabetul și scrierea din Grecia antică

“Alfabetul grec este o culegere a celor 24 de litere folosite pentru a scrie în limba greacă din secolul VIII î.Hr. până astăzi. Este primul și cel mai vechi alfabet care notează fiecare vocală și fiecare consoană cu semne separate. Începând din secolul II î.Hr. literele grecești au fost folosite și pentru a marca numeralele.” E. L. Wikipedia

„În formele sale clasice și moderne, alfabetul are 24 litere, ordonate de la alfa la omega. Ca latina și chirilica, greaca a avut inițial o singură formă pentru fiecare literă; acesta a dezvoltat cazul distincției între litere cu forma de majuscule și minuscule în paralel cu latina în epoca modernă.” E. L. Wikipedia

Literele alfabetului grec sunt: α (alfa), β (beta), γ (gamma), δ (delta), ε (epsilon), ζ (zeta), η (eta), θ (theta), ι (iota), κ (kappa), λ (lambda), μ (mu), ν (nu), ξ (ksi), ο (omicron), π (pi), ρ (rho), σ și ς (sunt sigma în ambele cazuri, numai că ς se scrie la final de cuvânt pe când σ în celelalte cazuri, ca de exemplu la Ὀδυσσεύς Odysseus), τ (tau), υ (upsilon), φ (phi), χ (chi), ψ (psi), ω (omega).

Transcrierea clasică pentru α (alfa) este "a", transcrierea modernă "a".
Transcrierea clasică pentru β (beta) este "b", transcrierea modernă "v".
Transcrierea clasică pentru γ (gamma) este "g", transcrierea modernă "g".
Transcrierea clasică pentru δ (delta) este "d", transcrierea modernă "d".
Transcrierea clasică pentru ε (epsilon) este "e", transcrierea modernă "e".
Transcrierea clasică pentru ζ (zeta) este "z", transcrierea modernă "z".
Transcrierea clasică pentru η (eta) este "e", transcrierea modernă "i".
Transcrierea clasică pentru θ (theta) este "th", transcrierea modernă "th".
Transcrierea clasică pentru ι (iota) este "i", transcrierea modernă "i".
Transcrierea clasică pentru κ (kappa) este "k", transcrierea modernă "k".
Transcrierea clasică pentru λ (lambda) este "l", transcrierea modernă "l".
Transcrierea clasică pentru μ (mu) este "m", transcrierea modernă "m".
Transcrierea clasică pentru ν (nu) este "n", transcrierea modernă "n".
Transcrierea clasică pentru ξ (ksi) este "x", transcrierea modernă "x".
Transcrierea clasică pentru ο (omicron) este "o", transcrierea modernă "o".
Transcrierea clasică pentru π (pi) este "p", transcrierea modernă "p".
Transcrierea clasică pentru ρ (rho) este "r", transcrierea modernă "r".
Transcrierea clasică pentru σ şi ς (sigma) este "s", transcrierea modernă "s".
Transcrierea clasică pentru τ (tau) este "t", transcrierea modernă "t".
Transcrierea clasică pentru υ (upsilon) este "y", transcrierea modernă "y".
Transcrierea clasică pentru φ (phi) este "ph", transcrierea modernă "f".
Transcrierea clasică pentru χ (chi) este "kh", transcrierea modernă "ch".
Transcrierea clasică pentru ψ (psi) este "ps", transcrierea modernă "ps".
Transcrierea clasică pentru ω (omega) este "o", transcrierea modernă "o".
Prin urmare redarea mai potrivită este "Christos" nu "Cristos" nici "Hristos", având în vedere că litera χ (chi), în transliterarea clasică este "kh" iar în cea modernă "ch".
Exegetii celor mai erudite popoare, englezii si francezii, redau litera χ "chi" prin "ch", Christ, nu Hrist sau Crist.
A se compara cele mai importante versiuni englezeşti si franceze:
Matei 1:1
King James Bible
The book of the generation of Jesus Christ, the son of David, the son of Abraham.
Holman Christian Standard Bible
The historical record of Jesus Christ, the Son of David, the Son of Abraham:
Marcu 1:1
World English Bible
The beginning of the Good News of Jesus Christ, the Son of God.
Young's Literal Translation
A beginning of the good news of Jesus Christ, Son of God.
Matei 1:1
Louis Segond Bible
Généalogie de Jésus-Christ, fils de David, fils d'Abraham.
Martin Bible
Le Livre de la Généalogie de Jésus-Christ, fils de David, fils d'Abraham.
Marcu 1:1
Martin Bible
1Le commencement de l'Evangile de Jésus-Christ, Fils de Dieu;
Louis Segond Bible
Commencement de l'Evangile de Jésus-Christ, Fils de Dieu.

 

 

 

 

A doua epistolă a apostolului Ioan

 

2Ioan 1. Ho presbyteros (Bătrânul), eklektē (alesei) doamne (kyria) şi (kai) tois (acelor) teknois (copiii) autēs (ai ei), hous (pe care) egō (eu) agapō (iubesc) en (în) alētheia (adevăr), şi (kai) nu (ouk) eu (egō) monos (numai), alla (ci) kai (şi) pantes (toţi) hoi (cei) egnōkotes (care cunosc) ten alētheian (adevărul),
2. dia (prin) tēn alētheian (adevărul) tēn menousan (care rămâne) en (în) hēmin (noi) kai (şi) meth’ (cu) hēmōn (noi) estai (va fi) eis (în) ton aiōna (veac):
3. estai (va fi) meth’ (cu) hēmōn (noi) charis (har), eleos (îndurare), pace (eirēnē) para (de la) Dumnezeu (Theou) Tatăl (Patros) kai (şi) para (de la) Iēsou (Isus) Christou (Christos), tou Huiou (Fiul) tou Patros (Tatălui), en (în) alētheia (adevăr) kai (şi) agapē (dragoste)!
4. Echarēn (M-am bucurat) lian (foarte mult) hoti (pentru că) heurēka (am găsit) ek (din) teknōn (copiii) sou (tăi) peripatountas (umblând) en (în) alētheia (adevăr), kathōs (după cum) entolēn (poruncă) elabomen (am primit) para (de la) tou Patros (Tatăl).
5. Kai (Şi) nyn (acum), erōtō (te rog) se (pe tine), kyria (doamnă), ouch (nu) hōs (ca) entolēn (poruncă), graphōn (scriind) soi (ţie) kainēn ((ceva) nou), alla (ci) hēn (aceea) eichomen (având-o) ap’ (de la) archēs (început): hina (ca) agapōmen (să ne iubim) allēlous (unii pe alţii).
6. Kai (Şi) hautē (aceasta) estin (este) hē agapē (dragostea): hina (ca) peripatōmen (să umblăm) kata (potrivit) tas entolas (cu poruncile) autou (lui). Hautē (Această) hē entolē (poruncă) estin (este), kathōs (după cum) ēkousate (aţi auzit) ap’ (de la) început, hina (ca) en (în) autē (ea) peripatēte (să umblaţi).
7. Hoti (Pentru că) polloi (mulţi) planoi (înşelători) exēlthon (au intrat) eis (în) ton kosmon (lume); hoi (aceia) mē (nu) homologountes (mărturisesc) Iēsoun (pe Isus) Christon (Christos) erchomenon (venind) en (în) sarki (carne). Houtos (Acesta) estin (este) ho planos (înşelătorul) kai (şi) ho antichristos (antichristul).
8. Blepete (Vegheaţi) heautous (la voi înșivă), hina (ca să) mē (nu) apolesēte (pierdeţi) ha (ce) eirgasametha (aţi lucrat) alla (ci) mishton (să primiţi) plērē (deplină) apolabēte (răsplată).
9. Pas (Oricine) proagōn (merge înainte) kai (şi) mē (nu) menōn (rămâne) en (în) tē didachē (învăţătura) tou Christou (lui Christos), Theon (Dumnezeu) ouk (nu) echei (are). Ho (Cine) menōn (rămâne) en (în) tē didachē (învăţătură), houtos (acela) kai (şi) ton Patera (pe Tatăl) kai (şi) ton Huion (pe Fiul) echei (îl are).
10. Ei (Dacă) tis (cineva) erchetai (vine) pros (la) hymas (voi) kai (şi) tautēn (această) tēn didachēn (învăţătură) ou (nu) prehei (o aduce), mē (nu-l) lambanete (primiţi) auton (pe el) eis (în) oikian (casă) kai (şi) chairein ("Bucură-te!") autō (lui) mē (nu-i) legete (ziceţi). 
11. Ho (Cine) legōn (zice) gar (pentru) autō (el) chairein ("Bucură-te!"), koinōnei (împărtășește) tois (acele) ergois (lucrări) autou (ale lui), tois (acele) ponērois (rele).
12. Polla (Multe) eichon (aveam) hymin (vouă) graphein (să vă scriu), ouk (nu) eboulēthēn (am vrut) dia (cu) chartou (hârtie) kai (şi) melanos (cerneală), alla (ci) elpizō (sper) genesthai (să vin) pros (la) hymas (voi) kai (şi) stoma (gură) pros (la) stoma (gură) lalēsai (să vă vorbesc), hina (pentru ca) hē chara (bucuria) hēmōn (noastră) peplērōmenē ē (să fie deplină). 
13. Aspazetai se (Te salută), ta tekna (copiii) tēs adelphēs (surorii) sou (tale) tēs eklektēs (alese).

1. Bătrânul, alesei doamne şi acelor copiii ai ei, pe care eu îi iubesc în adevăr, şi nu eu numai, ci şi toţi cei care cunosc adevărul,

2. prin adevărul care rămâne în noi şi cu noi va fi în veac:

3. va fi cu noi har, îndurare, pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Isus Christos, Fiul Tatălui, în adevăr şi dragoste!

4. M-am bucurat foarte mult că am găsit din copiii tăi umblând în adevăr, după cum am primit poruncă de la Tatăl.
5. Şi acum, te rog pe tine, doamnă, nu ca o poruncă, scriindu-ţi ţie o noutate, ci aceea având-o de la început: ca să ne iubim unii pe alţii.

6. Şi aceasta este dragostea: ca să umblăm potrivit cu poruncile lui. Această poruncă este, după cum aţi auzit de la început, ca în ea să umblaţi.
7. Pentru că mulţi înşelători au intrat în lume; aceia nu mărturisesc pe Isus Christos venind în carne¹. Acesta este înşelătorul şi antichristul.
8. Vegheaţi la voi înșivă, ca să nu pierdeţi ce aţi lucrat, ci să primiţi deplină răsplată.²
9. Oricine merge înainte şi nu rămâne în învăţătura³ lui Christos, Dumnezeu nu are. Cine rămâne în învăţătură, acela şi pe Tatăl şi pe Fiul îl are.
10. Dacă cineva vine la voi şi această învăţătură nu o aduce, nu-l primiţi pe el în casă şi "Bucură-te!" lui nu-i ziceţi.
11. Cine zice pentru el "Bucură-te!", împărtășește acele lucrări ale lui, acele rele.

12. Multe aveam vouă să vă scriu - nu am vrut cu hârtie şi cerneală, ci sper să vin la voi şi gură către gură să vă vorbesc, pentru ca bucuria noastră să fie deplină.

13. Te salută copiii surorii tale alese.

 

Nota 1. Deşi unii forţează textul cu împlinire la viitor, el este formulat la trecut, având în vedere contextul scrisorii şi cadrul istoric, care confirmă această realitate. Cei care credeau aşa ceva erau aşazişii “doceţi” (dokētaí) - de care vorbesc enciclopediile şi apologeţii, fiind o ramură eretică a creştinilor din secolul I (a se vedea 1Ioan 2:18,19). Încercând să explice Christologia în termeni dualişti, aceştia au respins naşterea şi moartea Fiului lui Dumnezeu ca om, spunând că materia este rea, fiind creată de un dumnezeu rău, numit Demiurgul, aşa că acesta nu s-a născut ca om şi nici nu a murit ca om, ci doar s-a unit cu un om, un rabin merituos care avea numele Isus, pe care l-a instruit/insuflat ce să spună, iar apoi l-a lăsat pradă morţii pe cruce. Din punctul lor de vedere, nu Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce, ci doar omul, rabinul Isus, cei doi fiind două persoane distincte, care au colaborat.

Nota 2. Nu putem exclude ipotetic nici redarea “Tu veghează la voi înșivă, ca să nu pierdem ce am lucrat, ci să primim deplină răsplată.” - în ipoteza în care persoana în cauză - fie prezbiterul care era liderul adunării, sau o altă persoană importantă - era un colaborator al apostolului Ioan, sau o colaboratoare, poate chiar o femeie pe nume Kyria, alături de care el a plantat acea adunare (ekklēsia). Însă, dacă această ipoteză nu este corectă, dar cineva - un copist - din antichitate aşa a perceput textul în cauză, atunci se poate înţelege modificarea pe care a făcut-o textului, ca această ipoteză să poată fi sprijinită şi textual.

Nota 3. Un scrib a dorit să accentueze "învăţătura de aici a lui Christos", adică să dea tărie respingerii christologiei docete care nu era specifică acelui loc, ci după cum se spune, a fost adusă din Siria.

Diferenţe textuale sesizate (diferenţele dintre manuscrise):
2 Ioan 3 "Isus" vs. "Domnul Isus"
2 Ioan 8 "vegheaţi" versus "veghează" ("tu veghează" Irenaeus, Împotriva Ereziilor p.443) 
2 Ioan 8 "să nu pierdeţi" vs. "să nu pierdem"
2 Ioan 8 "să primiţi" vs. "să primim"
2 Ioan 8 "aţi lucrat" vs. "am lucrat"
2 Ioan 9 "învăţătura" vs. "învăţătura de aici"
2 Ioan 12 "voastră" vs. "noastră"
2 Ioan 13 adăugat "Amen" la sfârșit
Unele manuscrise adaugă post scriptum, "A doua epistolă a lui Ioan" 

 

A treia epistolă a apostolului Ioan

 3Ioan 1:1. Ho presbyteros (Bătrânul), Gaiō tō (către Gaiu), agapētō (iubitul) hon (pe care) egō (eu) agapō (îl iubesc) en (în) alētheia (adevăr).
2. Agapēte (Iubite), peri (asupra) pantōn (a toate) euchomai (doresc) se (tu) euodousthai (să prosperi) kai (şi) hygiainein (fii sănătos), kathōs (la fel cum) euodoutai (prosperă) sou hē (al tău) psychē (suflet).
3. Echarēn (M-am bucurat) lian (foarte mult) erchomenōn (venind) adelphōn (fraţii) kai (şi) martyrountōn (mărturisind) sou tē (al tău) alētheia (adevăr), kathōs (cum la fel) sy (tu) en (în) alētheia (adevăr) peripateis (umbli).
4. Meizoteran (Mai mare) toutōn (ca acestea), ouk (nu) echō (am) charan (bucurie), hina (decât ca) akouō (să aud despre) ta ema (ai mei) tekna (copii) en (în) tē alētheia (adevăr) peripatounta (umblând).
5. Agapēte (Iubite), piston (cu credincioşie) poieis (faci) ho (orice), ean (dacă) ergasē (vei lucra) eis (faţă) tous (de) adelphous (fraţi); kai (şi) touto (ei sunt) xenous (străini),
6. hoi (care) emartyrēsan (au mărturisit) sou tē (a ta) agapē (dragoste) enōpion (înaintea) ekklēsias (adunării). Hous (Vei) kalōs (bine) poiēseis (face) propempsas (înainte trimiţându-i) axiōs (vrednic) tou Theou (faţă de Dumnezeu).
7. hyper (fiindcă) gar (pentru) tou onomatos (numele său) exēlthon (au plecat), mēden (nimic) lambanontes (lunâd) apo tōn (de la) ethnikōn (naţiuni).
8. Hēmeis (Noi) oun (deci) opheilomen (trebuie) hypolambanein (să-i primim) tous toioutous (pe asemenea (fraţi)), hina (ca) synergoi (împreună-lucrători) ginōmetha (să fim) tē alētheia (cu adevărul).
9. Egrapsa (Am scris) tē ekklēsia (adunării), all’ (dar) ho philoprōteuōn (cel de întâietate-iubitor) autōn (dintre ei), Diotrephēs (Diotref), ouk (nu) epidechetai (ne primeşte) hēmas (pe noi).
10. Dia (De) touto (aceea), ean (dacă) elthō (voi veni), hypomnēsō (voi aminti) autou (lui) ta erga (lucrările) ha (care) poiei (le face) logois (cu cuvinte) ponērois (rele), phlyarōn (clevetind) hēmas (pe noi); kai (şi), mē arkoumenos (nesatisfăcut) epi (cu) toutois (acestea), oute (nici) autos (el însuşi) epidechetai (neprimind) tous (pe aceşti) adelphous (fraţi) kai (şi) tous (pe aceia) boulomenous (ce voiesc), kōlyei (îi interzice) kai (şi) ek tēs (din) ekklēsias (adunare) ekballei (îi dă afară).
11. Agapēte (Iubite), mē (nu) mimou (imita) to (ce-i) kakon (răul), alla (ci) to (ce-i) agathon (binele). Ho (Cine) agathopoiōn (bine-face) ek (din) tou Theou (Dumnezeu) estin (este); ho (cine) kakopoiōn (rău-face), ouch (nu) heōraken (l-a văzut) ton Theon (pe Dumnezeu).
12. Dēmētriō (Dimitrie) memartyrētai (e mărturisit) hypo (de) pantōn (toţi), kai (şi) hypo (de) autēs (însuşi) tēs alētheias (adevărul); kai (şi) hēmeis (noi), de (de asemenea), martyroumen (mărturisim) kai (şi) oidas (ştii) hoti (că) hē martyria (mărturia) hēmōn (noastră) alēthēs (adevărată) estin (este).
13. Polla (Multe) eichon (aveam) grapsai (să scriu) soi (ţie), all' (dar) ou (nu) thelō (doresc) dia (cu) melanos (cerneală) kai (şi) kalamou (condei) soi (ţie) graphein (să scriu);
14. elpizō (sper) de (de asemenea) eutheōs (în curând) se (a te) idein (vedea) kai (şi) stoma (gură) pros (la) stoma (gură) lalēsomen (vom vorbi). Eirēnē (Pace) soi (ţie)! Aspazontai se (Te salută) hoi (aceşti) philoi (prieteni). Aspazou (Salută) tous (acei) philous (prieteni) kat’ (pe) onoma (nume).

1. Bătrânul, către Gaiu, iubitul pe care eu îl iubesc în adevăr.
2. Iubite, asupra a toate doresc ca tu să prosperi şi fii sănătos, la fel cum prosperă al tău suflet.
3. M-am bucurat foarte mult venind fraţii şi mărturisind al tău adevăr, cum la fel tu în adevăr umbli.
4. Mai mare ca aceastea, nu am bucurie, decât ca să aud despre ai mei copii în adevăr umblând.
5. Iubite, cu credincioşie faci orice, dacă vei lucra faţă de fraţi; şi ei sunt străini,
6. care au mărturisit a ta dragoste înaintea adunării. Vei bine face înainte trimiţându-i, vrednic faţă de Dumnezeu;
7. fiindcă pentru numele său au plecat, neluând nimic de la naţiuni¹.
8. Noi deci trebuie să-i primim pe asemenea (fraţi), ca împreună-lucrători să fim cu adevărul.
9. Am scris adunării, dar cel de întâietate-iubitor dintre ei, Diotref, nu ne primeşte pe noi.
10. De aceea, dacă voi veni, voi aminti lui lucrările care le face prin cuvinte rele, clevetindu-ne pe noi²; şi nesatisfăcut cu acestea, nici el însuşi nu-i primeşte pe aceşti fraţi şi pe aceia ce voiesc, îi interzice şi din adunare îi dă afară³.    
11. Iubite, nu imita răul, ci binele. Cine face bine din Dumnezeu este; cine face rău, nu l-a văzut pe Dumnezeu.
12. Dimitrie e mărturisit de toţi şi de însuşi adevărul; şi noi, de asemenea, mărturisim şi ştii că mărturia noastră adevărată este.
13. Multe aveam să-ţi scriu ţie, dar nu doresc cu cerneală şi condei ţie să-ţi scriu;
14. sper de asemenea în curând a te vedea şi gură către gură vom vorbi. Pace ţie! Te salută aceşti prieteni. Salută acei prieteni pe nume.    

 

Nota 1. Este vorba de un grup de credincioşi evrei, care făceau o misiune printre credincioşii dintre neevrei.

 

Nora 2. În secolul I şi II AD, din cauza anumitor rebeliuni a evreilor (inclusiv din diaspora), dar şi din alte motive (religioase, economice, proasta înţelegere a Sfintelor Scripturi, etc.) s-a creat o atmosferă antisemită (anti-iudaică), susţinânu-se idea că evreii sunt rebeli şi antisociali. În aceste condiţii, un anumit cerc de credincioşi dintre neevrei, din dorinţa de a nu fi confundaţi ca o partidă evreiască, şi-au renegat moştenirea ebraică. În ce consta clevetirea şi vorbirea de rău? În faptul că ei şi-au creat o versiune şi o interpretare proprie a evangheliei, respingând orice legătură cu evreimea, argumentând că evreii nu au fost niciodată în legătură cu un Dumnezeul bun, ci doar cu un dumnezeu rău, care crează suferinţă în lume, Demiurgul. Aşa au apărut cei pe care apostolul Ioan i-a numit “antichrişti”.

 

Nota 3. Aceştia nu au rămas numai la cuvinte, ci au produs chiar o altă grupare, rupând orice legătură de comunicare cu foştii tovarăşi. Făcând astfel ei şi-au atins scopul, au scăpat de eticheta de evreu antisocial şi după cum arată scriitorii antici, ca Iustin Martirul şi alţii, aceştia nu erau persecutaţi, ci erau priviţi bine de opinia publică şi de către organele statale păgâne (1Ioan 4:5).

 

Variaţii textuale sesizate (diferenţele dintre manuscrise):
3Ioan 3 unele manuscrise conțin "pentru că m-am bucurat foarte mult venind fraţii", altele conțin "m-am bucurat foarte mult venind fraţii"
3Ioan 5 unele manuscrise conțin "şi ei sunt cei străini",
altele conțin "şi ei sunt străini"
3Ioan 7 unele manuscrise conțin "fiindcă pentru numele său au plecat, neluând nimic de la naţiuni", altele conțin "fiindcă pentru numele au plecat, neluând nimic de la naţiuni"
3Ioan 9 unele manuscrise conțin "am scris ceva adunării", altele conțin "am scris adunării"

3Ioan 11 unele manuscrise conțin "dar cine face rău", altele conțin "cine face rău"
3Ioan 12 unele manuscrise conțin "şi ştii", altele conțin "şi ştiţi“"
3Ioan 13 unele manuscrise conțin "să-ţi scriu", altele conțin "să scriu"
La final unele manuscrise conțin "Amen", urmată de fraza "A treia epistolă comună a apostolului Ioan", altele nu conțin acest cuvânt, nici această frază.
 

Greşelile de transliterare, traducere şi celelalte variante din manuscrisele timpurii sau evul mediu, pot fi trimise spre examinare, pe e.mail la bibliaantica@yahoo.com sau 0748073132.

Îi rog pe toţi cei interesaţi de proiect să se implice adânc în apariţia acestei versiuni,  şi să ne rugăm în numele Domnului nostru Isus Christos, ca Tatăl nostru ceresc să binecuvânteze toate eforturile ce se vor depune! Veniţi alături de mine în grupul de iniţiativă!

Caut specialişti în limba greaca veche, pentru a se angaja la acest proiect. Vă rog să daţi mai departe acest anunţ.

Vă mulţumesc din inimă!

Iniţiator proiect,

YO

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre scopul nostru

 

Scopul nostru trebuie să fie sfinţirea prin adevărul lui Dumnezeu (Ioan 17:17) şi prin adevărul sfinţitor, de a zidi credinţa, speranţa şi dragostea fraţilor şi a semenilor noştrii (ţinta poruncii), spre gloria lui Dumnezeu şi a Fiului său. Să iubim pe toţi cei din jurul nostru şi să facem bine tuturor, la superlativ (Luca 10:25-37)!
Interesul nostru trebuie să fie: "tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă." Filipeni 4:8
Trebuie să căutăm să fim în mijlocul celor cinci fecioare înţelepte, pentru a ne înţelepţi şi mai mult împreună.
Matei 25:1. Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Doresc să stăm cu toţii de veghe în aşteptarea Domnului nostru Isus Christos, ca fecioarele înţelepte din pilda Mântuitorului, pentru a-l putea primi cum se cuvine.

Ce "religie", "confesiune" sau "crez" trebuie să avem?

Aş spune simplu, un credincios – indiferent cum îşi spune - nu poate avea altă credinţă decât cea a sfinţilor din vechime, menţionaţi în Biblie şi nici alt crez decât Biblia, interpretată corect. “Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate” (2Timotei 3:16).

Dacă folosim Scriptura ca pe o tablă de şah, putem să credem ce dorim şi putem să interpretăm versete în sens arbitrar, după voia noastră şi nu după context sau sursele primare biblice.

Scriptura nu a fost scrisă în limba română, de aceea textele de bază sunt textele în care a fost scrisă Biblia: ebraică, greacă şi parţial aramaică, iar manuscrisele cele mai vechi – cu anumite excepţii – sunt cele mai aproape de original.

Dacă nu avem originalul Bibliei, care este criteriul pentru selecţia textelor cu redare diferită din manuscrisele antice?

După cum spun unii analişti, este posibil ca cele mai vechi Biblii complete - respectiv Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus, să fi fost folosite de către fracţiunile rivale de la Conciliul de la Niceea, textul din Codex Sinaiticus fiind textul folosit de partida Eusebiană, iar textul din Codex Vaticanus fiind textul folosit de partida Athanasiană. Atât Eusebius din Cesareea cât şi Athanasie din Alexandria au susţinut că împăratul Constantin Cel Mare i-a însărcinat cu redactarea unui text biblic. Probabil primul a fost Athanasie (unii scriind că mai apoi textul său a fost respins din cauza corecturilor doctrinare), iar mai apoi Eusebiu, după ce Athanasie a căzut în dizgraţia împăratului.
Având în vedere că textele manuscriselor greceşti diferă între ele, rămân precaut şi înţeleg revolta presbiterului Gaiu, din secolul II.

John William Burgon, îl citează pe Gaius (AD 175-200) în lucrarea "The Revision Revised" (Revizuirea revizuită): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru că nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred că sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".

Dacă Luceafărul lui Eminecu ar conţine mai multe variante de redare sau chiar şi numai două, în loc de "Cobori în jos luceafăr blând" să fie "Vino în jos luceafăr drag" într-un volum din anul 2014, cred că ne-am exprima dezacordul faţă de cel care a făcut modificarea, darămite să vezi aşa ceva în texte pe care le considerăm "Sfintele Scripturi". Cam aşa ceva avem la textele manuscriselor din sec II şi III, copiştii unora scot pe nedrept Luca 22:43,44, ca de ex. Codexul Sahidic Coptic. Aşa ceva avem şi la Codex Vaticanus 2Petru 1:1, unde s-a scos pe nedrept cuvântul Domn, pentru a-l înlocui prin cuvântul Dumnezeu. Dovada este Codex Sinaiticus şi alte texte şi citate vechi unde avem "Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos", pentru ca la Codex Vaticanus să observăm că avem "Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Christos" (2Petru 1:1). Ambele variante nu pot fi adevarate. Cineva a modificat textul. Ori Sinaiticus ori Vaticanus are dreptate.
"Ciurul lui J.J. Griesbach"
Renumitul comparator al manuscriselor antice, J.J. Griesbach, a formulat regula, că manuscrisele cele mai vechi sunt cele mai apropiate de textul autograf (autorului), textele vechi acţionând ca un ciur pentru cuvintele modificate sau strecurate în text mai târziu. Regula are şi excepţii de care trebuie ţinut cont.
În acest caz, dacă textul în cauză nu se încadrează la secţiunea "excepţii de la regulă", în mod normal, s-ar folosi modelul selectării textului mai vechi, cel din Codex Sinaiticus, dat fiind că această copie este mai veche cu cc. 50 de ani faţă de copia Codex Vaticanus (fapt contestat de susţinătorii Vaticanusului, care spun că e viceversa).
Criteriul de seamă, expus de JJ Griesbach: Să fie cel mai vechi text

Cele mai vechi manuscrise sunt cele mai apropiate de sursa primară. Deci textele din secolul I şi prima parte din secolul II (-150) ar fi cele mai apropiate (mă refer la textele crestine - zise Noul Testament). Apoi cele din a doua parte a secolului II şi prima parte a secolului III (150-250) şi abia cele din a doua parte a secolului III şi prima parte a secolului IV (250-350). Textele de după 350 scad în 'autoritatea ciurului' excepţie fiind acele texte care au copiat manuscrise de înainte de anul 350, în această secţiune traducerile cad pe locul doi, adică prima dată luăm textele greceşti şi apoi cele traduse din greacă.
Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii. De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.
Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse. Textele netraduse sunt mai aproape de sensul din original.
Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.
Având în vedere situaţia prezentată mai sus, iată o scurtă sinteză a ceea ce scrie în Biblie:

1. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos şi al nostru, Creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers, care ne iubeşte şi ne vrea doar binele (Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). El este Yehowa Elohim, Dumnezeul sfinţilor lui Israel.

Vestea Bună (Evanghelia) după apostolul Ioan

Capitolul  I

1. La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ca Dumnezeu era ‘Cuvântul’. (Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4, Ioan 14:7-11, Evrei 1:1-3; nu este vorba de doi Dumnezei cereşti, ci de Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, care era ca şi Dumnezeu: puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc., apostolul nu se referă la funcţia lui Dumnezeu, ci la calităţile lui, moştenite şi de Fiul său; Cuvântul ‘dumnezeu’ din partea finală a textului este un substantiv calitativ având în vedere topica şi lipsa oricărui articol, după cum arată şi apostolul Ioan în evanghelia prezentată de el "cine m-a văzut pe mine, a văzut pe Tatăl". Ioan 14:9)

2. El era la început cu Dumnezeu. (Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4)

3. Toate prin El au apărut, şi fără El n-a apărut nici măcar un lucru din ceea ce a apărut (Trimiteri: Regele Solomon s-a gândit la Geneza 1:26 şi Geneza 11:7 când a scris Proverbe 8:22-30).

De ce putem reda Ioan 1:1c în acest fel “ca Dumnezeu”?

Uneori, fragmentele de texte trebuie traduse dinamic, pentru a se clarifica sensul lor, dar acest lucru se face întotdeauna în raport strâns cu contextul.
Ioan 1:1c se încadrează perfect în acest tip, unde pentru a-l înţelege corect pe apostol, contextul este hotărâtor.

Traducerea dinamică a textului grecesc "en archē ēn ho lógos kaì ho lógos ēn pròs tòn theón kaì theòs ēn ho lógos", poate fi redată contextual astfel:
La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și ca Dumnezeu era Cuvântul.
În propoziţia de faţă şi mai apoi în întregul context al cărţii - după cum se va vedea, al doilea cuvânt theos este un substantiv calitativ, care îl descrie pe primul cuvânt theos (Ioan 1:18, respectiv Ioan 14:9 “Cine m-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl.”), care are funcţia de substantiv nominativ.

Origen din Alexandria, scriitor grec din secolul al treilea îl laudă pe renumitul apostol Ioan pentru că el cunoştea “frumusețea limbii greceşti”, locuind multă vreme la Efes, un oraş pe atunci elenizat (grecizat). Sursa: Origen, Comentariului Evangheliei lui Ioan, Cartea II, capitolul 2

Monoteis convins, ca şi Maestrul său, Rabinul ceresc Yeşhua/Isus (a se vedea Ioan 17:1-3), apostolul Yohanan/Ioan vorbeşte de Cuvânt nu ca fiind „Elohim (Theos) în persoană“ sau "un al doilea Elohim (deuteros Theos) ceresc", ci fiind o persoană cerească foarte apropiată (Fiu unic-născut, a se vedea cuvântul “monogene” din Ioan 3:16) care are natura calitativă a lui Elohim/Theos, dar nu şi funcţia de Elohim/Theos. Susţin asta pentru că văd construcţia propoziţiei, topica în raport cu contextul evanghelic care urmează.

Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c s-a gândit la cuvântarea Domnului Isus pe care a consemnat-o mai târziu în Ioan 14:1-14. Secretul descifrării textului este aici. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul şi Fiul unic-născut este ca El în calităţi (puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc.), dar nu şi în funcţia de Dumnezeu. Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c nu s-a gândit deloc la funcţia Fiului (cum fac mulţi), deoarece avea demarcaţia monoteistă clară, având rolul unei pietre de hotar, rostită de Domnul Isus şi consemnată mai târziu în Ioan 17:1-3: Tatăl Este Singurul Elohim/Theos/Dumnezeu Adevărat. Dacă ar fi doi Dumnezei sau mai mulţi, ceilalţi ar fi Dumnezei falşi.

Topica greacă din Ioan 1:1 (ordinea cuvintelor în propoziție) ar permite cel mult o traducere literală de felul: La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ‘dumnezeu’ era ‘Cuvântul’, în sensul celor din Psalmii 82:6 – Ioan 10:34, sau a următoarelor texte: 2Corinteni 4:4: Satan este 'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic, Matei 16: 23: Petru este 'satan', dar nu Satan Diavolul, Ioan 10:34: Unii oameni ar putea fi 'dumnezei', dar, desigur, nu Dumnezeu Atotputernicul, Galateni 4:14: Pavel e primit ca îngerul lui Dumnezeu, dar el nu a fost un înger. În sensul acesta Ioan 1:1: Logosul este 'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic.
2. Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea, un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."

Fraza "Domnul meu şi Dumnezeul meu" din Ioan 20:28 este incompletă în sine, de aceea trebuie luat în considerare contextul per ansamblu. Ca să nu greşim în interpretare, cum trebuie înţeleasă acea exclamaţie a apostolului Toma:

- ca predicativ?: "Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!"

- ca nominativ? "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai înviat din morti!"

- sau ca vocativ? "Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adică Dumnezeu Tatăl) l-ai înviat din morţi!"

Varianta vocativă este cea corectă, datorită contextului exclusivist din Ioan 17:1-3, context în care a fost prezent şi apostolul Toma. Să nu uităm că el a fost necredincios în ce priveşte învierea, aşadar textul negrăit din mintea lui vorbeşte de înviere, nu de altceva, cum înţeleg din păcate unii. Necredinţa i s-a transformat în exclamaţie de uimire spre Tatăl, care face astfel de minuni.

Apostolul Toma nu ar fi putut contrazice tocmai pe Cel înviat, care era mentorul său:

Ioan 17:1-3

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
3. Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul-născut Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1:1-3 Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28).

4. Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!): “Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36)
5. Un (fost) înger de rang înalt (heruvim) a devenit Satan Diavolul, deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Apocalipsa 12:9).

6. Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44). Plata păcatului este moartea, mai întâi cea comună, moartea adamică şi apoi moartea a doua, ce va fi aplicată după înviere şi judecata de atunci, celor ce au practicat conştient păcatul. Chinul veşnic ca plată pentru păcate nu se justifică biblic, după cum veţi vedea din această apologie.

7. Legea Mozaică (dată de Dumnezeu prin robul său Moşhe (Moise)), a fost Constituţia poporului Israel, fiind cea mai elevată dintre toate tipurile de constituţii care au existat vreodată. Dumnezeu prin Christos a inaugurat o altă Lege. Prima Lege a fost bună, a doua Lege este perfectă, de aceea sfârşitul Legii din Vechiul Testament este Christos (Romani 10:4), deoarece Legea a fost un îndrumător spre Christos (Galateni 3:24,25). Prin Legea Mozaică învăţăm ce este păcatul şi dreptatea (Romani 3:20, Exod 21:23-25) şi cât de greu este să o împlinim (Fapte 15:1-15) - dacă am putea să o împlinim sută la sută, nici nu am muri, plata păcatului fiind moartea; iar prin Legea Christică învăţăm ce este dragostea şi harul (Ioan 13:34, Matei 18:21-35), Moise fiind pedagogul iubirii venită prin dreptate, Christos fiind pedagogul iubirii venită prin har. Să iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta şi pe semenul tău ca pe tine însuţi este motivul, scopul vieţii (Marcu 12:28-34). De aceea ţinta poruncii este dragostea (1Timotei 1:5). Cuvântul lui Dumnezeu descrie cel mai clar ce este dragostea (1Corinteni 13), fără de care nimeni nu va fi mântuit (1Ioan 4). „Legea” în general defineşte raporturi, de aceea este flexibilă; când raporturile iniţiale - după care s-a dat o lege - sunt afectate, legea poate suferi amendamente (schimbări) sau chiar se poate anula. Aşa intră pe rol, procedura numită „har”. De exemplu: prima pereche de oameni, ar fi trebuit să moară în aceeaşi zi în care au mâncat din fructul interzis, şi ar fi murit chiar în acea zi (Geneza 2:16,17), dacă ar fi mâncat din proprie iniţiativă; dar din pricină că au fost antrenaţi în nesupunere de o altă fiinţă, pedeapsa pe care o cerea legea a fost comutată pe o perioadă mai lungă, pentru a se putea soluţiona controversa ridicată de acea persoană: Este Dumnezeu mincinos? Poate fi omul fericit fără Dumnezeu?

8. Va veni un mare necaz pe pământ şi în această perioadă o mare mulţime de oameni vor părăsi cultele sistemului religios corupt, pregătindu-se cum se cuvine pentru venirea Domnului nostru Isus Christos (Matei 25:1-13, Apocalipsa capitolele 7 şi 18). În timpul acela, religiile tradiţionale  - şi aici mă refer la toate, inclusiv cele păgâne – nu numai că îşi vor pierde sprijinul autorităţilor statale, ci vor fi desfiinţate printr-un decret politic de Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale (NWO), care va apare pe scena lumii politice (Apocalipsa 17:16). În locul lor, pentru a umple golul necesităţilor spirituale, Guvernul Mondial va institui închinarea la icoana fiarei (Apocalipsa 13:15). În acest timp va apare ceea ce a denumit apostolul Pavel ca fiind “lepădarea de credinţă” şi un lider politic charismatic denumit “omul fărădelegii, fiul pierzării” (2Tesaloniceni 2:3).
9. Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Mirelui (Matei 19:28)
10. Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, Regele desemnat pentru aceasta,  care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman, va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 12:6).