Există Viaţă După Moarte? (Mostră din carte)

 

Există Viaţă După Moarte? Sau Sufletul Este Muritor Şi

Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea?

 

2019

 

 

 

 

 

Caut un sponsor sau impresar pentru a tipări această lucrare teologică pentru a ajunge spre folosul a cât mai mulţi cititori ai Sfintelor Scripturi, Biblia. De asemenea m-ar interesa ajutorul unui lector-corector, în vederea corectării ei. Nu în ultimul rând orice ajutor este binevenit!

 

Această lucrare poate fi dată mai departe, dacă se face gratuit şi fără modificări.

 

Toate drepturile rezervate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Introducere

Prezentarea succintă a cărţii

Motivele scrierii acestei cărţi

Prezentarea autorului

 

Dragi cititori,

 

Prin harul şi pentru gloria lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, Fiul său unic-născut, am scris această carte, în primul rând pentru creştini şi în numele Domnului nostru Isus Christos, Fiul său ceresc, îi rog pe toţi aceia care iubesc adevărul să profite de această oportunitate şi să o citească, pentru a se edifica spiritual şi pentru a putea edifica şi pe alţii. “Talanţii” trebuie investiţi, spre gloria lui Dumnezeu şi a Domnului Isus (Luca 19:11-27).

Titlul cărţii e o provocare la cercetare şi meditaţie:

Există Viaţă După Moarte? Sau Sufletul Este Muritor

Şi Singura Speranţă Pentru Cei Ce Mor Este Învierea?

 

Există viaţă după moarte?

Când am stat în Cluj, pe Brâncoveanu (cu XX ani în urmă), în zonă era parcată o dubiţă pe care scria hazliu "Există viaţă după moarte? Intră ş-ai să vezi!"

Dincolo de glumă, oare ajunge clipa morţii să ne dăm seama ce este cu adevărat moartea: o uşă care se închide pentru toate activităţile sau o uşă care se deschide spre noi activităţi în noi orizonturi? Şi are rost să ne pierdem timpul cu aşa ceva, având în vedere greutatea descifrării acestei taine? Da. Şi aici mă refer la cei care se sinucid sau au de gând să o facă. Poate odată vei fi dezamăgit de această viaţă şi vei dori să crezi că “dincolo de uşa morţii” există o lume mai bună sau poate vei avea şansa nefastă să devii un terorist care te încrezi într-o răsplată imediat după ce te arunci în aer. Dacă nu te-ai gândit încă la aceste întrebări, poţi să o faci, înainte să sari în necunoscut sau în aer. Sunt şi alte pericole, pe care le veţi putea descoperi în această carte. Poate fi chiar un banal test de cultură generală... sau o inspiraţie pentru ceva.

Iată cazul meu, confruntarea mea cu această întrebare:

În primăvara anului 1990, imediat după lăsarea la vatră din armată, mi-am reluat activitatea la locul de muncă, o muncă la care nu aveam tragere de inimă şi nici talent. A fost alegerea mamei, de parcă ea trebuia să muncească în acea meserie, dar aşa sunt unii părinţi, nu înţeleg anumite lucruri... Eram schimbul II şi traversam podul de pe calea ferată. (Nu eram un om religios, mi-am pierdut 90 la sută din credinţă în copilărie, odată ce am aflat că îngerul care aducea bradul de crăciun era un vecin.) Eram trist, fiindcă de câţiva ani, parcă nimic nu îmi ieşea, duceam o viaţă cenuşie. Un gând fulgerător mă atacase: ce ar fi să scap de viaţa aceasta care nu îmi dădea satisfacţii? Însă un alt gând m-a apărat: cunoşti continuarea? Aftlel spus, ai habar ce ai putea să faci? Nu, nu cunoşteam, eram un afon, habar nu aveam. Şi am zis Ispititorului un nu hotărât. Şansa mea a fost că eram o fire raţională.

Mama mea a avut trei tentative de suicid: odată a băut toată doza de medicamente psihopatice, a doua oară nu ştiu exact ce a făcut, eu fiind în armată, iar a treia oară a băut sodă caustică, care i-a făcut multe probleme, şi ei, dar şi nouă. Fiind în vizită la ea, am întâlnit o fată tânără şi frumoasă, care a băut o doză de medicamente pentru a muri. Motivul, a fost părăsită de iubit. Nu a trecut mult timp şi un coleg a băut o sticlă de diluant la locul de muncă, pentu că a fost părăsit de iubită. Un alt coleg a avut trei tentative de suicid, deoarece a fost înşelat de nevastă. Şi aş putea enumera multe cazuri întâlnite. Motivele sunt multe.

Eu personal îi priveam cu dispreţ pe cei care comiteau suicid, nu puteam înţelege această slăbiciune umană, până ce nu m-am confruntat cu o problemă foarte gravă. Abia atunci am putut avea empatie faţă de cei care se sinucideau. Prin mila şi harul lui Dumnezeu am reuşit să ies din starea de agnostic şi să am o viziune mai clară despre Fiiţa care a fost numită Dragoste. Altfel eram unul din statisticile anului 2005, unul din cei 20 de milioane, care a reuşit.

Statistici de pe Wikipedia

Aproximativ 0,5% - 1,4% din oameni se sinucid. La nivel mondial, în 2008/2009, suicidul constituia cea de-a zecea cauză a mortalității din punct de vedere al importanței, cu aproximativ 800.000 - 1.000.000 de decese înregistrate anual, ceea ce înseamnă o rată a mortalității de 11,6 per 100.000 de persoane, anual. Rata sinuciderilor a crescut cu 60% din 1960 până în 2012, valori mai mari înregistrându-se în special în țările în curs de dezvoltare. Fiecărei tentative reușite de sinucidere îi corespund între 10 și 40 de tentative nereușite.

Rata sinuciderilor diferă semnificativ de la o țară la alta, dar și în timp. În 2008, se înregistra următorul procentaj al deceselor: Africa 0,5%, Asia de Sud-Est 1,9%, cele două Americi 1,2% și Europa 1,4%. Ratele înregistrate per 100.000 de locuitori erau: Australia 8,6, Canada 11,1, China 12,7, India 23,2, Regatul Unit 7,6 și Statele Unite 11,4. În 2009, suicidul constituia cea de-a 10-a cea cauză de deces în Statele Unite din punct de vedere al importanței, cu aproximativ 36.000 de cazuri înregistrate anual. La acestea se adaugă și cele 650.000 de persoane care ajung anual la secția de urgență a spitalelor în urma tentativelor de sinucidere. Lituania, Japonia și Ungaria înregistrează cele mai mari rate de suicid. Țările cu cel mai mare număr de sinucideri sunt China și India, cu peste jumătate din totalul înregistrat. În China, suicidul constituie cea de-a cincea cauză de deces din punct de vedere al importanței.

 

Informaţii despre carte:

Cartea cuprinde o trilogie apologetică, fiind un studiu alcătuit din trei părţi, în apărarea adevărului că speranţa pentru cei ce mor, este învierea (atât a trupului cât şi a sufletului) şi nu nemurirea sufletului - o doctrină păgână şi înşelătoare despre sufletul uman, muritor.

Subiectul mortalităţii sufletului l-am tratat în prima parte a trilogiei, parte numită “Murim sau nu murim? Chiar şi cu sufletul? Ce spun Dumnezeu şi Satan, în cea mai veche controversă?”.

“Unde sunt acum bogaţii şi săracii care au murit? Un verdict biblic!” este a doua parte a trilogiei şi demască un text ce a fost ataşat ulterior la Evanghelia după Luca.

"Cum a fost dus de nas regele Saul de ventriloca din En-Dor?" este a treia parte a acestei trilogii şi arată una din multele roade nefaste şi periculoase ale învăţăturii despre nemurirea sufletului.

Cartea poate fi expediată la cerere, în format electronic fiind gratuit, dar până la ora aceasta nu există în format tipărit. Aştept o minune.

 

În concepţia biblică sufletul omului este muritor (Proverbe 23:13,14; Psalmii 16:10;  Fapte 2:27-31) şi coboară în şheol (locuinţa morţilor) odată cu carnea trupului, de unde poate fi înviat odată cu trupul. Poate pentru unii care merg de zeci de ani la diferite culte aceste explicații ar fi șocante - din cauza traducerilor care au deviat atât pe predicatori, cât şi pe ascultători, dar aceasta este realitatea pe care o prezintă textele antice. Iată o rugaciune creştină din secolul II în care se vorbeşte de învierea sufletului:

"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului Tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa Ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei Tale: Te preamăresc, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor Tăi, în paharul Christosului Tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din Duhul Sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei Tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum Tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea Te laud, te preamăresc şi te slăvesc veşnic, prin al Tău Mare Preot ceresc, Fiul Tău drag, Isus Christos. Prin El şi împreună cu El, a Ta este slava luminoasă, în Duhul Sfânt, acum şi în eternitatea care va veni. Amin.”

Rugăciunea de mai sus este un fragment din Istoria Eclesiastică (Bisericească) a Episcopul Eusebiu de Cesareea, despre martirajul episcopului Smirnei, Policarp, ucenicul apostolului Ioan.

Iată şi mărturia unui alt lider creştin important, episcopul Teofil al Antiohiei (169-177), care scria:  "Dumnezeu înviază trupul tău nemuritor, împreună cu sufletul; şi atunci, pentru că vei fi nemuritor, vei vedea pe Cel nemuritor, dacă vei crede de acum în El”. Cartea Întâia către Autolic, Capitolul VII. Observaţi expresia “pentru că vei fi nemuritor” care apare la timpul viitor şi nu la timpul prezent “pentru că eşti nemuritor”. 

 

IN MEMORIAM OSCAR CULLMANN

 

Bloggerul Dionis Bodiu scria următoarele despre cartea lui Oscar Cullmann:

"Vă supun atenţiei o carte scoasă de Editura Herald în anul 2007, o lucrare interesantă a lui Oscar Cullmann intitulată provocator: Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?. În ciuda dimensiunilor reduse, ea se recomandă prin profunzimea abordării ca un material valoros şi folositor acelora care vor să reflecteze mai în amănunţime asupra uneia dintre doctrinele fundamentale ale creştinismului, legată de soarta omului după moarte."

 

Oscar Cullmann: Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?

Despre ce este vorba în această carte?

Mai întâi, cine a fost Oscar Cullmann?

Iată ce am găsit, căutând pe internet:

De confesiune lutheran, dar supranumit de colegul său Karl Barth „sfătuitor al trei papi”, Oscar Cullmann, D.Th, D.D., a fost profesor la Facultatea de Teologie a Universității din Basel și al Sorbonnei din Paris. Nu se lasă intimidat de faimoasa dogmatică tradiţională a nemuririi sufletului şi produce lucrarea „Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?”.

Într-o lucrare de pe internet se scria următoarele: “Lucrarea de față este traducerea unui studiu publicat deja în Elveția (Mélanges offersts à KARL BARTH à la occasion de 70 de ani de la Reinhardt, Bâle, 1956) [Theologische Zeitschrift, N. 2, pp. 126ff] Vezi, de asemenea, Verbum Caro [1956], pp. 58ff.) Din care a apărut un rezumat în diferite periodice franceze.

Iată rezumatul

Prefaţă

"Nici o altă publicație a mea nu a provocat un astfel de entuziasm sau o ostilitate violentă. Exegeza a stat la baza acestui studiu și până acum nici un critic de o mare varietate nu a încercat să mă respingă prin exegeză".

Introducere

Ideea larg acceptată a "nemuririi sufletului" este una dintre cele mai mari neînțelegeri ale creștinismului. Conceptul de moarte și înviere este ancorat în evenimentul Hristos (așa cum se va vedea în paginile următoare) și, prin urmare, este incompatibil cu credința grecească în nemurire.

Capitolul 1: Ultimul vrăjmaş

Nimic nu arată mai bine diferența radicală dintre doctrina greacă a nemuririi sufletului și doctrina creștină a Învierii decât moartea lui Socrate în contrast cu moartea lui Isus.

Capitolul 2: Plata păcatului: Moartea

Credința în înviere presupune conexiunea evreiască între moarte și păcat. Moartea nu este ceva dorit de Dumnezeu, ca în gândirea filosofilor greci; este mai degrabă ceva anormal, opus lui Dumnezeu.

Capitolul 3: Primul - născut din morți

Hristos a înviat: adică noi stăm în noua eră în care moartea este cucerită, în care coruptibilitatea nu mai există. Căci dacă există într-adevăr un corp spiritual (nu un suflet nemuritor, ci un corp spiritual) care a ieșit dintr-un trup firesc, atunci într-adevăr puterea morții este ruptă.

Capitolul 4: Cei care dorm

Moartea este cucerită, dar nu va fi anulată până la sfârșit. În Noul Testament nu se spune nimic despre detaliile condițiilor provizorii. Auzim numai acest lucru: Ne apropiem de Dumnezeu.

Concluzie

Învățătura marilor filozofi Socrates și Platon nu poate fi în niciun fel însoțită de cea a Noului Testament. Că persoana, viața și moartea lor pot fi totuși onorate de creștini, așa cum au arătat apologeții secolului al doilea.”

Pagina a fost vizualizată de 205718 ori, după care textul a fost scos, mă întreb oare de ce? O fi deranjat pe cineva de sus?

Pe meleagurile noastre această carte a circulat atât în limba română cât şi în limba maghiara. Eu am primit-o în format PDF de la distinsul profesor adventist Florin Lăiu, iar ulterior am cumpărat cartea de la un anticariat din Cluj-Napoca, cu suma de 30 de lei. Sper ca lucrarea mea de faţă va suplini lipsurile lucrării oricum excepţionale ale lui Oscar Cullmann, căruia îi dedic lucrarea „in memoriam”, ca o recunoştinţă pentru eforturile sale.

Contestarea doctrinei despre nemurirea sufletului nu este de azi sau de ieri, însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos dă un răspuns tranşant şi clar unui fariseu „Şi nimeni nu s-a suit în cer” (Ioan 3:13), tocmai datorită faptului că aceştia credeau în nemurirea sufletului. Jean Calvin, teolog şi reformator francez, scria în 1534 că ar fi vrut ca Domnul să stingă cu ploaia sa făcliile acelora care duceau solia pe care o ducem şi noi astăzi că sufletul este muritor şi singura speranţă pentru cei ce mor este învierea. Iată că nu a fost voia Domnului ca aceste făclii să se stingă şi o parte însemnată din creştinism crede acum ce a crezut şi Mântuitorul.

Această apologie se adresează publicului larg în general, dar în mod special acelor creştini care folosindu-se de informaţiile din carte, ar putea fi de ajutor tuturor acelora care cred în nemurirea sufletului.

Doctrina nemuririi sufletelor este deosebit de periculoasă şi poate fi folosită ca motivaţie în rampa de lansare a atacurilor teroriste. Nu sunt antimusulman. Dar înmulţindu-se foarte mult în Europa, în curând vor fi mai numeroşi şi pe plaiurile noastre. Există posibilitatea sumbră că pe fundalul anumitor probleme şi stări interioare unii vor avea o tentaţie să comită acte teroriste, crezând că la moarte vor primi imediat ca răsplată viaţă veşnică în paradis.

E o utopie, din moment ce există mai întâi o înviere şi o judecată, iar viaţa veşnică se va da după aceea. Abia la judecată omul va fi declarat drept sau nedrept pentru a trăi în paradis.

În ce priveşte ortodoxia şi catolicismul, credinţa în nemurirea sufletului, crează nişte premise foarte periculoase, care îi pot expune pe cei ce cred aşa ceva influenţelor duhurilor înşelătoare, a se vedea a treia parte a apologiei; îşi pot pierde banii, sănătatea şi chiar viaţa.

Faimosul predicator maghiar Devai Biro Matyas (secolul XVI) – considerat un Luther al Ungariei – argumenta în lucrarea sa “A szentek aluvásárol” (“Despre somnul sfinţilor”) că dacă sfinţii dorm, nu pot fi chemaţi ca mediatori sau protectori ai celor vii. Iar dacă nu există suflet nemuritor, cade cultul sfinţilor, adică venerarea şi chemarea lor ca mediatori şi protectori şi în treacăt fie spus cade şi labirintul comercial, format în jurul lor. De aceea mă aştept ca unii – şi nu puţini - vor ţine la ce este de ţinut, chiar şi dacă vor pricepe cum stau lucrurile cu doctrina nemuririi sufletelor.

Luther Martin, marele reformator german, a intuit bine la început cum stau lucrurile cu această dogmă şi a clasat-o ca atare, însă din păcate nu a reuşit să străbată hăţişul din spatele acestei ideologii aducătoare de mari bogăţii Bisericii Catolice şi Ortodoxe; n-a reuşit să înţeleagă ce a fost “behind the scenes” – şi aici mă refer la scena scribală, textuală.

Unii vor putea aduce ca obiecţie, că dacă nu ai originalul Bibliei, nu poţi dovedi nimic şi totul se va rezuma la o ipoteză. Aşa este, însă există un proverb care spune că timpul spune întotdeauna adevărul. Aşa că predau ipoteza mea timpului, având credinţa că Dumnezeu nu este ca şi Cronos care a fost detronat de Zeus.

Iar vouă, dragi cititori interesaţi, vă doresc o lectură binecuvântată de Stăpânul Timpului. E bine să o citească chiar şi cei care nu cred o iotă din Biblie, pentru cultura lor generală, pentru lărgirea orizontului lor de cunoaştere.

 

Despre mine, autorul

La această carte am lucrat mai mulţi ani, primele pagini fiind scrise înainte de anul 2012, însă subiectul a început să mă preocupe din 1992.

Sunt un blogger, cercetător, analist textual biblic şi istoric creştin autodidact, având un proiect temerar numit Biblia Antică (Ante-Niceeană). Promovez CITIREA BIBLIEI CU ÎNŢELEPCIUNE, comparând diferite traduceri cu textul interlinear şi evaluez redările diferitelor manuscrise biblice existente pe siteurile de specialitate http://www.csntm.org/manuscript, http://biblehub.com/, http://www.biblequery.org/, etc.. Nu cunosc nici greaca, nici ebraica decât cu ajutorul interlinearelor de pe siteul www.biblehub.com, de aceea munca mea nu este de traducător, ci de evaluator.

 

Statusul meu: sunt pro-Biblie, pro-creştinism, sunt membru într-o adunare neafiliată confesional, independentă.

 

Citesc Biblia din 1991, cu scopul de a mă edifica spiritual. Scopul meu: Evaluarea şi promovarea citirii textului Bibliei cu înţelepciune, pentru o înţelegere mai bună a textului original al Sfintelor Scripturi, care a fost modificat (redat diferit) pe alocuri de scribii din antichitate. Cel ce m-a iniţiat în tainele evaluării textuale, a fost Vasile Şhandru, un prieten din Cluj, după ce am făcut cunoştinţă cu el la biblioteca Bisericii Creştine După Evanghelie, cam prin 1996. El învăţase greaca veche ca autodidact şi se edificase foarte mult în domeniul evaluării textuale, tot ca autodidact, dându-mi articole şi cărţi dedicate acestui subiect şi deschizându-mi orizontul cunoaşterii în această direcţie.

Am înţeles că pentru ca să înţelegem corect Biblia, în primul rând trebuie să avem textul corect. Dacă nu avem un text corect, nu putem avea o înţelegere corectă a Bibliei. Pe Bible Translation Net se precizează: "Din păcate nu există manuscrise originale (numite "autografe") a oricăreia dintre cărțile biblice care au fost recuperate, iar din moment ce nu există manuscrise existente care ar fi de acord unele cu altele în fiecare detaliu, evaluarea textuală este necesară pentru a rezolva problemele de variație. Alfred E. Housman, un evaluator textual de lucrări clasice, arată că evaluatorii textuali se bazează pe "bunul simț și folosirea rațiunii." Pe scurt spus, evaluarea textuală este ştiinţă şi artă, care urmărește să determine modul de redactare [inițială] a unui text. Este o știință pentru că norme specifice reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori de copist și lecturi, dar este, de asemenea, o artă, deoarece aceste norme nu pot fi aplicate rigid în orice situație."

Evaluarea textuală (critica textuală) este un fel de detectivism textual spiritual; ne arată prin ce filieră a ajuns textul biblic la noi, diferenţele de text între manuscrise, modificările operate în ele, incluzând şi timpul (secolul) în care aceste modificări au fost operate de scribi.

Deviza mea: Înapoi la manuscrisele biblice, înapoi la întreaga Biblie! Nu folosi doar Noul Testament, foloseşte întreaga Biblie, după cum este scris “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2Timotei 3:16). Apostolii şi ucenicii care au redactat cărţile Noului Testament au fost insuflaţi şi ei, de aceea Noul Testament a fost ridicat de Dumnezeu la rang de Sfântă Scriptură alături de cărţile Vechiului Testament.

 

 Filozofia mea:

1."Nu există armonie în Biblie, decât atunci când foloseşti toată Biblia."

2. “Nu vei înţelege Biblia în profunzime, dacă nu o vei trăi. Mesajul divin este clar: Nu vei fi iertat, dacă nu vei ierta; nu vei fi iubit, dacă nu vei iubi.”

Am avut un prieten care a vrut să înţeleagă toată Biblia, să fie tobă de carte în teologie şi mai apoi să se apuce să o şi trăiască. A murit de tânăr, făcând infarct, fără să apuce să înceapă ce şi-a propus. Învăţatul din Biblie şi punerea lui în practica de zi cu zi, trebuie să meargă împeună, numai astfel se ajunge la starea de om matur.

3. “Legea lui Dumnezeu este didactică, preventivă şi corectivă, pentru a şti rolul şi locul nostru în societete.” Nu o consider ca un gard care îmi îngrădeşte libertatea, ci un gard care îmi protejează libertatea. Nu confund libertatea cu anarhia. Într-un singur cuvânt, Legea lui Dumnezeu este iubirea, fără de care omul nu poate fi fericit, nici mântuit. Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te. Dacă vrei să fii fericit toată viaţa, iartă şi iubeşte.

 

Concepţia mea despre conduita etico-morală în societate

Evrei 12:14. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

Concepţia mea tehnică de zi cu zi

1Corinteni 14.40. Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.

Concepţia mea de ordine interioară, duhovnicească (spirituală)

1Corinteni 16:14. Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!

Romani 12:10. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.

Tit 3:9. Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice.

10. După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări,

11. căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuieşte, de la sine fiind osândit.

Dumnezeu Tatăl să vă binecuvânteze, prin Domnul nostru Isus Christos, Fiul său! Amin!

 

Cu sinceritate,

YO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prefaţă

 

Pentru a înţelege dacă există viaţă după moarte sau nu, trebuie să înţelegem care este scopul nostru pe acest pământ?

 “Sfinţeşte-i prin adevăr: cuvântul Tău adevăr este.” Ioan 17:17

Numai prin adevărul lui Dumnezeu putem afla scopul nostru pe acest pământ. Şi numai acest adevăr ne poate sfinţi. Suntem dispuşi să ne sfinţim prin adevărul lui Dumnezeu?

Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre scopul nostru

Scopul nostru trebuie să fie sfinţirea prin adevărul lui Dumnezeu (Ioan 17:17) şi prin adevărul sfinţitor, de a zidi credinţa, speranţa şi dragostea noastră şi a fraţilor şi a semenilor noştrii (ţinta poruncii), spre gloria lui Dumnezeu şi a Fiului său. Să iubim pe toţi cei din jurul nostru şi să facem bine tuturor, la superlativ (Luca 10:25-37)!

Interesul nostru trebuie să fie: "tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă." Filipeni 4:8

Trebuie să căutăm să fim în mijlocul celor cinci fecioare înţelepte, pentru a ne înţelepţi şi mai mult împreună.

Matei 25:1. Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.

Doresc să stăm cu toţii de veghe în aşteptarea Domnului nostru Isus Christos, ca fecioarele înţelepte din pilda Mântuitorului, pentru a-l putea primi cum se cuvine.

Ce "religie", "confesiune" sau "crez" trebuie să avem?

Aş spune simplu, un credincios – indiferent cum îşi spune - nu poate avea altă credinţă decât cea a sfinţilor din vechime, menţionaţi în Biblie şi nici alt crez decât Biblia, interpretată corect. “Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate” (2Timotei 3:16).

Dacă folosim Scriptura ca pe o tablă de şah, putem să credem ce dorim şi putem să interpretăm versete în sens arbitrar, după voia noastră şi nu după context sau sursele primare biblice.

Scriptura nu a fost scrisă în limba română, de aceea textele de bază sunt textele în care a fost scrisă Biblia: ebraică, greacă şi parţial aramaică, iar manuscrisele cele mai vechi – cu anumite excepţii – sunt cele mai aproape de original.

Dacă nu avem originalul Bibliei, care este criteriul pentru selecţia textelor cu redare diferită din manuscrisele antice?

După cum spun unii analişti, este posibil ca cele mai vechi Biblii complete - respectiv Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus, să fi fost folosite de către fracţiunile rivale de la Conciliul de la Niceea, textul din Codex Sinaiticus fiind textul folosit de partida Eusebiană, iar textul din Codex Vaticanus fiind textul folosit de partida Athanasiană. Atât Eusebius din Cesareea cât şi Athanasie din Alexandria au susţinut că împăratul Constantin Cel Mare i-a însărcinat cu redactarea unui text biblic. Probabil primul a fost Athanasie (unii scriind că mai apoi textul său a fost respins din cauza corecturilor doctrinare), iar mai apoi Eusebiu, după ce Athanasie a căzut în dizgraţia împăratului.

Având în vedere că textele manuscriselor greceşti diferă între ele, rămân perplex şi înţeleg revolta presbiterului Gaiu, din secolul II.

John William Burgon, îl citează pe Gaius (AD 175-200) în lucrarea "The Revision Revised" (Revizuirea revizuită): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru că nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred că sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".

Dacă Luceafărul lui Eminecu ar conţine mai multe variante de redare sau chiar şi numai două, în loc de "Cobori în jos luceafăr blând" să fie "Vino în jos luceafăr drag" într-un volum din anul 2014, cred că ne-am exprima dezacordul faţă de cel care a făcut modificarea, darămite să vezi aşa ceva în texte pe care le considerăm "Sfintele Scripturi". Cam aşa ceva avem la textele manuscriselor din sec II şi III, copiştii unora scot pe nedrept Luca 22:43,44, ca de ex. Codexul Sahidic Coptic. Aşa ceva avem şi la Codex Vaticanus 2Petru 1:1, unde s-a scos pe nedrept cuvântul Domn, pentru a-l înlocui prin cuvântul Dumnezeu. Dovada este Codex Sinaiticus şi alte texte şi citate vechi unde avem "Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos", pentru ca la Codex Vaticanus să observăm că avem "Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Christos" (2Petru 1:1). Ambele variante nu pot fi adevarate. Cineva a modificat textul. Ori Sinaiticus ori Vaticanus are dreptate.
"Ciurul lui J.J. Griesbach"

Renumitul comparator al manuscriselor antice, J.J. Griesbach, a formulat regula, că manuscrisele cele mai vechi sunt cele mai apropiate de textul autograf (autorului), textele vechi acţionând ca un ciur pentru cuvintele modificate sau strecurate în text mai târziu. Regula are şi excepţii de care trebuie ţinut cont.
În acest caz, dacă textul în cauză nu se încadrează la secţiunea "excepţii de la regulă", în mod normal, s-ar folosi modelul selectării textului mai vechi, cel din Codex Sinaiticus, dat fiind că această copie este mai veche cu cc. 50 de ani faţă de copia Codex Vaticanus (fapt contestat de susţinătorii Vaticanusului, care spun că e viceversa).

Criteriul de seamă, expus de JJ Griesbach: Să fie cel mai vechi text. Cele mai vechi manuscrise sunt cele mai apropiate de sursa primară. Deci textele din secolul I şi prima parte din secolul II (-150) ar fi cele mai apropiate (mă refer la textele crestine - zise Noul Testament). Apoi cele din a doua parte a secolului II şi prima parte a secolului III (150-250) şi abia cele din a doua parte a secolului III şi prima parte a secolului IV (250-350). Textele de după 350 scad în 'autoritatea ciurului' excepţie fiind acele texte care au copiat manuscrise de înainte de anul 350, în această secţiune traducerile cad pe locul doi, adică prima dată luăm textele greceşti şi apoi cele traduse din greacă.

Al doilea criteriu de seamă ar fi, ca manuscrisele evaluate să fie cât mai apropiate de locul scrierii. De exemplu, un text scris de un autor din Cluj în sec. XVII va fi fost mai greu de falsificat la copiere în acest oraş, dat fiind apropierea textului original, cu care putea fi confruntat. Însă dacă o copie a acelui text din Cluj ar fi fost expediat la Londra şi copiat din nou acolo, posibilitatea falsificării lui ar fi avut mai multe reuşite. De aceea textele estice sunt considerate mai bune ca textele vestice.

Al treilea criteriu de seamă este ca textele să nu fi fost traduse. Textele netraduse sunt mai aproape de sensul din original.

Al patrulea criteriu este raportarea copistului sau a traducătorului la textul copiat sau tradus - ceea ce a spus şi presbiterul Gaius din sec. II - copistul sau traducătorul să nu aibă tendinţe eretice faţă de text, adică să nu se apuce de corectat textul, din diverse motive.

Având în vedere situaţia prezentată mai sus, iată o scurtă sinteză a ceea ce scrie în Biblie:

I. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos şi al nostru, Creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers, care ne iubeşte şi ne vrea doar binele (Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). El este Iehova Elohim, Dumnezeul sfinţilor lui Israel.

Vestea Bună (Evanghelia) după apostolul Ioan

Capitolul  I

1. La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ca Dumnezeu era ‘Cuvântul’. (Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4, Ioan 14:7-11, Evrei 1:1-3; nu este vorba de doi Dumnezei cereşti, ci de Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu, care era ca şi Dumnezeu: puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc., apostolul nu se referă la funcţia lui Dumnezeu, ci la calităţile lui, moştenite şi de Fiul său; Cuvântul ‘dumnezeu’ din partea finală a textului este un substantiv calitativ având în vedere topica şi lipsa oricărui articol, după cum arată şi apostolul Ioan în evanghelia prezentată de el "cine m-a văzut pe mine, a văzut pe Tatăl". Ioan 14:9)

2. El era la început cu Dumnezeu. (Trimiteri: Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4)

3. Toate prin El au apărut, şi fără El n-a apărut nici măcar un lucru din ceea ce a apărut (Trimiteri: Regele Solomon s-a gândit la Geneza 1:26 şi Geneza 11:7 când a scris Proverbe 8:22-30).

De ce putem reda Ioan 1:1c în acest fel “ca Dumnezeu”? Uneori, fragmentele de texte trebuie traduse dinamic, pentru a se clarifica sensul lor, dar acest lucru se face întotdeauna în raport strâns cu contextul. Ioan 1:1c se încadrează perfect în acest tip, unde pentru a-l înţelege corect pe apostol, contextul este hotărâtor.

Traducerea dinamică a textului grecesc "en archē ēn ho lógos kaì ho lógos ēn pròs tòn theón kaì theòs ēn ho lógos", poate fi redată contextual astfel:

La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și ca Dumnezeu era Cuvântul.

În propoziţia de faţă şi mai apoi în întregul context al cărţii - după cum se va vedea, al doilea cuvânt theos este un substantiv calitativ, care descrie primul cuvânt theos, care are funcţia de substantiv nominativ, a se vedea Ioan 1:18, respectiv Ioan 14:9 “Cine m-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl”.

Origen din Alexandria, scriitor grec din secolul al treilea îl laudă pe renumitul apostol Ioan pentru că el cunoştea “frumusețea limbii greceşti”, locuind multă vreme la Efes, un oraş pe atunci elenizat (grecizat). Sursa: Origen, Comentariului Evangheliei lui Ioan, Cartea II, capitolul 2

Monoteis convins, ca şi Maestrul său, Rabinul ceresc Ieşhua/Isus (a se vedea Ioan 17:1-3), apostolul Yohanan/Ioan vorbeşte de Cuvânt nu ca fiind „Elohim (Theos) în persoană“ sau "un al doilea Elohim (deuteros Theos) ceresc", ci fiind o persoană cerească foarte apropiată (Fiu unic-născut, a se vedea cuvântul “monogene” din Ioan 3:16) care are natura calitativă a lui Elohim/Theos, dar nu şi funcţia de Elohim/Theos. Susţin asta pentru că văd construcţia propoziţiei, topica în raport cu contextul evanghelic care urmează.

Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c s-a gândit la cuvântarea Domnului Isus pe care a consemnat-o mai târziu în Ioan 14:1-14. Secretul descifrării textului este aici. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul şi Fiul unic-născut este ca El în calităţi (puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc.), dar nu şi în funcţia de Dumnezeu. Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c nu s-a gândit deloc la funcţia Fiului (cum fac mulţi), deoarece avea demarcaţia monoteistă clară, având rolul unei pietre de hotar, rostită de Domnul Isus şi consemnată mai târziu în Ioan 17:1-3: Tatăl Este Singurul Elohim/Theos/Dumnezeu Adevărat. Dacă ar fi doi Dumnezei sau mai mulţi, ceilalţi ar fi Dumnezei falşi.

Topica greacă din Ioan 1:1 (ordinea cuvintelor în propoziție) ar permite cel mult o traducere literală de felul: La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ‘dumnezeu’ era ‘Cuvântul’, în sensul celor din Psalmii 82:6 – Ioan 10:34, sau a următoarelor texte: 2Corinteni 4:4: Satan este 'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic, Matei 16: 23: Petru este 'satan', dar nu Satan Diavolul, Ioan 10:34: Unii oameni ar putea fi 'dumnezei', dar, desigur, nu Dumnezeu Atotputernicul, Galateni 4:14: Pavel e primit ca îngerul lui Dumnezeu, dar el nu a fost un înger. În sensul acesta Ioan 1:1: Logosul este 'dumnezeu', dar nu Dumnezeul Atotputernic.
II. Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot  (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); într-un cuvânt El este Mesia lui Dumnezeu (Christosul lui Dumnezeu – Luca 9:20)

Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea, un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."

Fraza "Domnul meu şi Dumnezeul meu" din Ioan 20:28 este incompletă în sine, de aceea trebuie luat în considerare contextul per ansamblu. Ca să nu greşim în interpretare, cum trebuie înţeleasă acea exclamaţie a apostolului Toma:

- ca predicativ?: "Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!"

- ca nominativ? "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai înviat din morti!"

- sau ca vocativ? "Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adică Dumnezeu Tatăl) l-ai înviat din morţi!"

Varianta vocativă este cea corectă, datorită contextului exclusivist din Ioan 17:1-3, context în care a fost prezent şi apostolul Toma. Să nu uităm că el a fost necredincios în ce priveşte învierea, aşadar textul negrăit din mintea lui vorbeşte de înviere, nu de altceva, cum înţeleg din păcate unii. Necredinţa i s-a transformat în exclamaţie de uimire spre Tatăl, care face astfel de minuni.

Apostolul Toma nu ar fi putut contrazice tocmai pe Cel înviat, care era mentorul său:

Ioan 17:1-3

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos pe care L-ai trimis Tu.

Una dintre cele mai mari probleme ale traducerilor actuale, deşi nu la toate, este că traducătorii au scos total sau parţial numele lui Dumnezeu din Biblie, înlocuindu-l cu Domnul. În această carte folosesc numele lui Dumnezeu din Biblie, Iehova, deoarece aşa mi se pare logic, din moment ce numele divin apare de circa 7000 de ori în Biblie. Am ales forma Iehova şi nu Iahve, deoarece această formă este cea mai apropiată de redările în limba greacă a numelui divin din secolele I-III AD.

          Explicaţii cu privire la numele Iehova: Numele lui Dumnezeu nu este “Domnul” (Adonai în ebraică), ci Iehova (mă refer numai la vocabularul românesc). Domnul (Adonai) este un titlu, ce însoţeşte uneori numele lui Dumnezeu, ca şi în cazul Ţefaniah 1:7, Obadiah 1:1, Habaccuc 3:19, Amos 1:8, etc... 

            Iată un exemplu din Psalmul 110:1: “A zis Domnul Domnului meu” în textul ebraic este “Iehova (Yhwh) a zis Domnului meu (Adoni)”. Iehova la care s-a referit aici psalmistul David, este Dumnezeu, iar Domnul căruia îi vorbeşte este Fiul lui Dumnezeu, Mesia.

            Ca să înţelegeţi despre ce este vorba, vă recomand o poezie despre numele lui Dumnezeu.

Numele Lui Dumnezeu
                                      de Iosif Ladar

 

Astăzi ies la provocare
Să vă-ncerc cu ceva ..greu,
Şi vă-ntreb dacă cunoaşte-ţi
Numele ..Lui Dumnezeu !

 

Mulţi vorbesc… c-ar fi-n…uitare
Într-un fel indiferent
Şi mai spun : … că nu contează
Cu un aer confident …

 

Eu observ că-i nepăsare
Şi nu pot să înţeleg
Cum un NUME atât de mare
N-are loc în TESTAMENT !

 

Este vorba despre… TATĂL
Domnul Dumnezeul nost’
Ce-a Lui existenţă mare
Nu o vede doar …cel prost !

 

Adonai, e al Său nume
Spune-o soră… am reţinut !
Oare ea atât nu ştie
C-Adonai e-un atribut ?

 

El Shaddai… îmi spune altul
… Nici acesta n-a ştiut
Si acesta este sigur
Un alt mare atribut !

 

Şi o listă de-alte „nume”
Sunt aduse rând pe rând.
Fraţilor, acestea toate
Sunt, doar câte-un atribut.

 

Unul singur este însă
Numele Lui Dumnezeu :
Cel cu care se prezintă
EL, la marele evreu

 

EL din rug la Moise-i spuse
IEHOVA, Mă numesc EU
Şi să ştie tot poporul
Că-n Etern,.. Eu Sunt, ..mereu

 

Numele acesta mare
Ce-i al Tatălui de sus
Este Numele Lui Veşnic
De la neam la altul spus

 

Dar prin ani traducătorii
L-au pierdut din conţinut,
De-am ajuns să-I spunem „Domnul”
Ce nu-i nume, ci-atribut

 

Aud des in adunare
„Numele Lui să-L slăvim”
Care nume , frate dragă
Dacă noi nici nu-L rostim ?

 

Suntem prefăcuti cu totii ?
Sau fricoşi să ne numim ?
Dacă-a-L său Nume-L cunoaştem
Dar noi nici nu-L amintim ?

 

Iar acum findcă-l cunoaştem
Numele Lui veşnic Sfânt
Haideti într-un singur suflet
Să-l repunem în …CUVÂNT

 

Această poezie poate fi recitată oriunde cu conditia să fie spus si numele autorului – Iosif Ladar https://casaluminii.ro/poezie/

 

Cea mai veche formă a numelui divin în limba română cunoscută mie este forma Ehova, ce apare în Biblia de la Blaj 1795 cunoscută și sub numele de Biblia lui Clain sau Biblia lui Bob, reprezintă cea de-a doua traducere a Sfintei Scripturi tipărită în limba română. Numele divin apare în Exodul 6:3 la nota de subsol: 3. (a) în jidovie, Ehova.

http://www.history-cluj.ro/Biblia/pag4.htm
           Restabilirea numelui lui Dumnezeu în Bibliile româneşti a existat cu mult timp înainte ca să apară versiunile moderne ale Bibliilor româneşti. Păcat că s-a rupt această tradiţie.

Iată o listă parţială a Bibliilor vechi româneşti în care apare numele lui Dumnezeu:

Biblia de la Pesta, 1873, Biblia de la Iaşi, 1874, Biblia de la 1911, Biblia de la 1913.

Ha-Mashiach (românizat ca "Mesia" ) în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu. Deşi forma greacă se pronunţă aproximativ Hristos, redarea mai potrivită în scris este "Christos" nu "Cristos" nici "Hristos", având în vedere că în textul grec avem litera χ (chi), care în transliterarea clasică este "kh" iar în cea modernă "ch".

CHRISTOS nu este nici nume de familie, nici prenume (nume personal), ci supranume, o titulatură (exact ca în cazul voievozilor români Mihai VITEAZUL, Alexandru CEL BUN, Mircea CEL BĂTRÂN). Supranumele este un nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristică sau printr-o circumstanță de altă persoană cu același nume.

Aşadar salutul din 1Corinteni 1:3 l-am putea reda şi astfel: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Unsul!

Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, venit din cer. Înainte de a veni pe pământ, în cer a existat ca Fiul unic-născut al lui Dumnezeu (Ioan 3:16), având o poziţie privilegiată, cum arată şi Ioan 1:1-3. Când apostolul Ioan a formulat prologul Evangheliei s-a gândit la texte formulate la plural precum Geneza 1:26 נעשה אדם "să facem om", Geneza 11:7 "hai să coborâm" care indică o colaborare strânsă a Creatorului cu Cineva foarte important din anturajul său ceresc.

 Pe aceste texte a clădit şi înţeleptul rege Solomon, inspirat de Duhul Sfânt:

Proverbe 8 27. Când a întocmit El cerurile, eu eram de faţă; când a tras o zare pe faţa adâncului, 28. când a pironit norii sus şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului, 29. când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, 30. eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui,

A se compara cele mai importante versiuni englezeşti si franceze:

Matei 1:1 King James Bible

The book of the generation of Jesus Christ, the son of David, the son of Abraham.

Holman Christian Standard Bible

The historical record of Jesus Christ, the Son of David, the Son of Abraham:

Marcu 1:1 World English Bible

The beginning of the Good News of Jesus Christ, the Son of God.

Marcu 1:1 Young's Literal Translation

A beginning of the good news of Jesus Christ, Son of God.

Matei 1:1 Louis Segond Bible

Généalogie de Jésus-Christ, fils de David, fils d'Abraham.

Matei 1:1 Martin Bible

Le Livre de la Généalogie de Jésus-Christ, fils de David, fils d'Abraham.

Marcu 1:1 Martin Bible

1Le commencement de l'Evangile de Jésus-Christ, Fils de Dieu;

Marcu 1:1 Louis Segond Bible

Commencement de l'Evangile de Jésus-Christ, Fils de Dieu.

III. Din iubire pentru tot neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul-născut Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1:1-3 Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28).

IV. Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!): “Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36)
V. Un fost înger de rang înalt (heruvim) a devenit Satan Diavolul, deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Apocalipsa 12:9).

VI. Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44). Plata păcatului este moartea, mai întâi cea comună, moartea adamică şi apoi moartea a doua, ce va fi aplicată după înviere şi judecata de atunci, celor ce au practicat conştient păcatul. Chinul veşnic ca plată pentru păcate nu se justifică biblic, după cum veţi vedea din această apologie.

VII. Legea Mozaică (dată de Dumnezeu prin robul său Moşhe (Moise)), a fost Constituţia poporului Israel, fiind cea mai elevată dintre toate tipurile de constituţii care au existat vreodată. Dumnezeu prin Christos a inaugurat o altă Lege. Prima Lege a fost bună, a doua Lege este perfectă, de aceea sfârşitul Legii din Vechiul Testament este Christos (Romani 10:4), deoarece Legea a fost un îndrumător spre Christos (Galateni 3:24,25).

Prin Legea Mozaică învăţăm ce este păcatul şi dreptatea (Romani 3:20, Exod 21:23-25) şi cât de greu este să o împlinim (Fapte 15:1-15) - dacă am putea să o împlinim sută la sută, nici nu am muri, plata păcatului fiind moartea; iar prin Legea Christică învăţăm ce este dragostea şi harul (Ioan 13:34, Matei 18:21-35), Moise fiind pedagogul iubirii venită prin dreptate, Christos fiind pedagogul iubirii venită prin har.

Să iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta şi pe semenul tău ca pe tine însuţi este motivul, scopul vieţii (Marcu 12:28-34). De aceea ţinta poruncii este dragostea (1Timotei 1:5).

Cuvântul lui Dumnezeu descrie cel mai clar ce este dragostea (1Corinteni 13), fără de care nimeni nu va fi mântuit (1Ioan 4). „Legea” în general defineşte raporturi, de aceea este flexibilă; când raporturile iniţiale - după care s-a dat o lege - sunt afectate, legea poate suferi amendamente (schimbări) sau chiar se poate anula. Aşa intră pe rol, procedura numită „har”. De exemplu: prima pereche de oameni, ar fi trebuit să moară în aceeaşi zi în care au mâncat din fructul interzis, şi ar fi murit chiar în acea zi (Geneza 2:16,17), dacă ar fi mâncat din proprie iniţiativă; dar din pricină că au fost antrenaţi în nesupunere de o altă fiinţă, pedeapsa pe care o cerea legea a fost comutată pe o perioadă mai lungă, pentru a se putea soluţiona controversa ridicată de acea persoană: Este Dumnezeu mincinos? Poate fi omul fericit fără Dumnezeu?

VIII. Va veni un mare necaz pe pământ şi în această perioadă o mare mulţime de oameni vor părăsi cultele sistemului religios corupt, pregătindu-se cum se cuvine pentru venirea Domnului nostru Isus Christos (Matei 25:1-13, Apocalipsa capitolele 7 şi 18).

În timpul acela, religiile tradiţionale  - şi aici mă refer la toate, inclusiv cele păgâne – nu numai că îşi vor pierde sprijinul autorităţilor statale, ci vor fi desfiinţate printr-un decret politic de Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale (NWO), care va apare pe scena lumii politice (Apocalipsa 17:16).

În locul lor, pentru a umple golul necesităţilor spirituale, Guvernul Mondial va institui închinarea la icoana fiarei (Apocalipsa 13:15). În acest timp va apare ceea ce a denumit apostolul Pavel ca fiind “lepădarea de credinţă” şi un lider politic charismatic denumit “omul fărădelegii, fiul pierzării” (2Tesaloniceni 2:3).

IX. Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Mirelui (Matei 19:28).

X. Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, Regele desemnat pentru aceasta,  care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman, va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 12:6).

Câteva cuvinte despre posibilitatea de a greşeli

Este evident că în călătoria noastră pe calea Domnului Isus Christos, ne-am confruntat cu nişte situaţii prin care am fost testaţi, dacă suntem sau nu creştini autentici. Uneori nu am fost găsiţi aşa cum ar fi trebuit să fim, însă Dumnezeu ne-a dat mult har şi am putut fi învioraţi. Dacă vom cădea, ne vom ridica, dar înapoi noi nu vom da. Cu timpul, învăţând din greşeli, având mai multă experienţă, predaţi călăuzirii duhului lui Dumnezeu şi ţinând sus cuvântul vieţii vom ajunge la starea de om matur, prin care vom birui orice test. Şi când vom trece ultimul, testul final, va fi ferice de noi pentru totdeauna. Am ieşit biruitori în marea luptă spirituală pentru viaţa veşnică.

Proverbe 24:16

Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.

Efeseni 6:10-18

În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.

Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.

Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.

Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.

Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,

Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.

În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.

Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. 

Câteva reflecţii despre voia lui Dumnezeu

1. Scopul lui Dumnezeu este să facem voia lui (Matei 6:9,10), iar această voie sfântă este iubirea, fără de care suntem nimic (1 Corinteni 13:1-4):

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.

Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

2. Dacă facem voia lui, umblând în iubire, împărăţia poate fi grăbită (2Petru 3:11,12)

3. Iar această împărăţie – Regatul Iubirii - merită să vină cât mai repede (Apocalipsa 21:3,4, 1Corinteni 2:9), deoarece în ea va domni iubirea şi fericirea

4. De aceea trebuie să ajutăm cât mai mulţi oameni să înţeleagă importanţa iubirii, prin porunca naşterii din nou, ca templul lui Dumnezeu să poată fi finalizat cât mai repede (1Corinteni 3:16,17, Ioan 3:5-7, Romani 12:1,2)

5. Acest templu sfânt se desăvârşeşte prin dragoste, care este legătura desăvârşită a unităţii (1Corinteni capitolul 13, Coloseni 3:14)

Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi?

"şi soţia lui s-a pregătit" Apocalipsa 19:7

AMR xxx zile (AMR = Au mai rămas)... Cei care am făcut armată ştim ce înseamnă prescurtarea, dar mai ales aşteptarea... La fel este şi în cazul celor care am fost cândva miri şi mirese. Cât de mult şi cu ce emoţii, cu ce ardoare am aşteptat sosirea clipei când vom fi - în sfârşit - miri sau mirese!

Desigur, în primul rând ne-am dorit o soţie care să fie creştină, dar nu numai de cultură creştină, ci una care să trăiască termenul, care să ne fie un bun sfetnic, un bun sprijin, un prieten înţelept şi întelegător, o fiinţă care ştie să viseze cu ochii deschişi, dar să fie cu picioarele pe pământ, pe care să te poţi bizui şi la bine şi la greu (nu ca soţia lui Iov: Iov 2:9,10) - ca numai moartea să ne poată despărţi.
Toţi stim, că Fiul lui Dumnezeu a comparat pe creştini cu "fecioarele", care sunt în aşteptarea "mirelui" - Matei 25:1-13.

Acum să ne punem întrebarea: Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi? Şi putem şti. Aflăm din pilda expusă de el, că anumite fecioare vor fi repudiate din cauza nechibzuinţei lor şi altele sunt primite din cauza chibzuinţei lor. Chibzuinţa provine din înţelepciune, aşadar Mântuitorul nostru va alege fecioarele înţelepte, dar nu după o înţelepciune ca din lume, ci după înţelepciunea de sus, de la Dumnezeu.
Pentru “Mirele” nostru conteaza doar frumuseţea interioară. Nu contează cât de urât sau cât de plăcut eşti la aspect exterior. Aşadar el doreşte o soţie care se pregăteşte şi se găteşte în interior, prin înţelepciunea dată de Dumnezeu, prin el.

Cum putem fi desăvârşiţi în frumuseţe interioară?

Simplu: Având dragoste pentru Dumnezeu şi semeni.

- Care este ţinta (scopul) poruncii lui Dumnezeu?

1Timotei 1:5

Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.

- Înspre cine trebuie manifestată această dragoste?

Marcu 12:

28. Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la el şi l-a întrebat: "Care este cea dintâi dintre toate poruncile?"
29. Isus i-a răspuns: "Cea dintâi este aceasta: "Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn";

30. şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta"; iată porunca dintâi.

31. Iar a doua este următoarea: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Nu este altă poruncă mai mare decât acestea."

Ioan 14:

21. Cine are poruncile mele şi le păzeşte acela mă iubeşte; şi cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu. Eu îl voi iubi şi mă voi arăta lui."

22. Iuda, nu Iscarioteanul, i-a zis: "Doamne, cum se face că te vei arăta nouă, şi nu lumii?"
23. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu, şi Tatăl meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.

- Cum ar putea înţelege cineva ce este dragostea?

1Corinteni 13

4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.

- Pentru cine nu mai are dragostea dintâi: pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi

Apocalipsa 2:

2. "Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina numelui meu şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.

5. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ti voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.

Vrem să fim ca o fecioară curată? Cum vor fi cele cinci fecioare curate?

Anumiţi oameni au ajuns la concluzia că a nu te spăla deloc, este un gest deosebit de credinţă. Dar în Biblie ni se spune clar că trebuie să ne curăţim trupul:
"Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfintirea până la capăt, în frică de Dumnezeu." 2Cor.7:1

Evident, un om nu poate fi curat numai dacă se curăţeşte. El face baie, deoarece ştie că se murdăreşte. Tot aşa trebuie să fie şi pe tărâm spiritual:
"Dar înţelepciunea de sus este mai întâi curată" Iacov 3:17

Cum vom putea şti ce fapte, gânduri şi sentimente necurate ne întinează din punct de vedere duhovnicesc? Vom putea afla, numai dacă ne vom adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, a lui Dumnezeu:

"Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui." Iacov 1:25.

Şi unde trebuie să ne curăţim?

"Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos şi prin duhul Dumnezeului nostru." 1Cor.6:11
""Domnule", i-am raspuns eu, "tu ştii." Şi el mi-a zis: "Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului." Apoc.7:14

Satan cel viclean va căuta să înşele fecioarele înţelepte şi să le întineze prin gânduri egoiste, prin gânduri ce duc la trândăvie şi prin gânduri ce duc la înălţarea de sine. Să ne păzim deci sediul sentimentelor, inima, căci ni se scrie despre ea ca o avertizare:
"Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" Ieremia 17:9

 

Pentru a ne menţine curaţi trebuie să fim "plini de duh" Efeseni 5:18

De ce? Deoarece duhul lui Dumnezeu este cel care ne călăuzeşte în rodirea dragostei şi ne adapă ca un râu de apă vie, ca să putem rodi roade plăcute lui Dumnezeu, prin Christos. Numai aşa putem evita necurăţia spirituală, venită prin erori de gândire şi să fim tari în lucrarea la care ne cheamă Dumnezeu.
"Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu" Romani 8:14

“Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;”

Fapte 7:55

"A venit o femeie din Samaria să scoată apă.

"Dă-mi să beau", i-a zis Isus. Căci ucenicii lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării.

Femeia samariteana i-a zis: "Cum tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?" - Iudeii, într-adevăr, n-au legături cu samaritenii.

 - Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este cel ce-ţi zice: "Dă-mi să beau!", tu singură ai fi cerut să bei, şi el şi-ar fi dat apă vie."
"Domnule", i-a zis femeia, "n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie? Eşti tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?"
Isus i-a răspuns: "Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţă veşnică."
Ioan 4:7-14

"În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: "Dacă însetează cineva, să vina la mine şi să bea.

Cine crede în mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura."
Spunea cuvintele acestea despre duhul pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în el. Caci duhul sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit."
Ioan 7:37-38

 

Fără dragoste divină nu putem fi curaţi, de aceea trebuie să aplicăm dragostea, la superlativ, ca Dumnezeu

Suntem îndemnaţi la păstrarea sfinţeniei şi curăţiei sentimentelor prin aplicarea dragostei şi nu oricum, ci la superlativ.

Matei 5:

43. Aţi auzit că s-a zis: "Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău."

44. Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,

45. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

46. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?

47. Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?

48. Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

1 Corinteni 13

1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

2. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.

9. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;

10. dar, când va veni ce este desăvârşit, acest "în parte" se va sfârşi.

11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.

12. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

13. Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

 

Pentru a fi curaţi, trebuie să avem pacea iubitoare a lui Dumnezeu şi a lui Christos

Filipeni 4:7 “Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Christos Isus.”

Psalm 37:37 "Uită-te bine la omul cinstit şi priveşte pe cel drept; căci viitorul este al omului păcii."

Isaia 9:7 "El va face ca domnia lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna lui Iehova al oştirilor."

Zaharia 9:9,10 "Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului!

Iată, regele tău vine la tine; El este drept, aducând mântuire, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. Voi nimici carele de război din Efraim

şi caii din Ierusalim; şi arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti popoarelor pacea 

şi va stăpâni de la o mare la cealaltă Şi de la Eufrat până la marginile pământului." 

Ioan 14:27 "Vă las pacea, vă dau pacea mea." 

Efeseni 4:3 "îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste şi căutaţi să păstraţi unirea duhului, prin legătura păcii" 

Coloseni 3:15 "Pacea lui Christos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători" 

Pentru a fi curaţi, trebuie să ne stăpânim inima

De meditat: Am câştigat oare victorie asupra sentimentelor de egoism, trufie şi îngâmfare?

Proverbe 16:5 “Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea lui Iehova; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.”

Psalmul 101:5 “Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici; pe cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngâmfată, nu-l voi suferi.”

Dacă suntem smeriţi, aceasta este victorie asupra noastră!

Psalmul 25:9 “El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea sa.”

Iacov 4:6 “Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”

1Corinteni 13:4 “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie”

Proverbe 27:2 “Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale.”

Matei 6:2 “Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.”

 

Pentru a fi curaţi, trebuie să "înţelegem" ce înseamnă "frica de Dumnezeu"

Poate unii cred că nu trebuie să ne fie frică de Dumnezeu, deoarece frica este ceva negativ. Însă frica de Dumnezeu este pomenită deseori în Biblie, la modul pozitiv, numai un simplu "search" - motor de căutare pe un site cu Biblia, şi ne vom convinge. Dar nu este suficient să spunem că ne temem de Dumnezeu, ci trebuie sa înţelegem: ce este cu adevărat frica de Dumnezeu?

Cum vom putea întelege acest lucru? Iată câteva sfaturi biblice: Proverbe 2:1-5 "Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învătăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere, dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul ... şi vei umbla dupa ea, ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Iehova şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu"

Iată ce este frica de Dumnezeu:  Proverbe 8:13 "Frica de Iehova este urârea răului". Un om care este un copil al lui Dumnezeu, va urâ orice formă a răului.

Dumnezeu să ne ajute! Amin!

Să fim "chipul şi asemănarea" lui Dumnezeu pe pământ

Semenii noştrii trebuie iubiţi deoarece toţi sunt la origini - prin Adam - "chipul şi asemănarea" lui Dumnezeu. Omul a fost făcut chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar a decăzut de la această stare. Trebuie să redevenim, prin înfierea care ni se dă în Fiul său. Prin sângele Fiului său avem curăţirea noastră de păcate, pentru a putea duce o viaţă nouă, ca şi copii ai lui Dumnezeu.

Dumnezeu este invizibil şi nu îl putem vedea "încă". Însă "chipul şi asemănarea" sa (Geneza 1:26,27) se oglindeşte în însuşirile plantate în noi, de la creaţie. Una dintre însuşirile maiestuoase plantate în noi este dragostea.

Dacă e moartă, trebuie reactivată, prin credinţă, căci dacă nu iertăm nu ni se va ierta, şi dacă nu iubim, nu vom putea fi iubiţi.

Dumnezeu ne iubeşte "atât de mult" şi ştii "de ce"? Pentru că îi pasă de noi.
Da, chiar Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului, care în splendoarea deplinătăţii sale nu are nevoie de nimeni şi de nimic, ne iubeşte pe noi, fiinţe atât de neînsemnate!

Şi nu oricum! Ci "atât de mult" (Ioan 3:16)!

Şi ştii tu cât de mult? Ca pe Fiul său: Ioan 17:23 (b).

Desigur, şi Fiul său ne iubeşte, altfel nu şi-ar fi dat viaţa pentru noi. Şi această dragoste a luat-o de la Tatăl şi astfel dragostea Tatălui s-a oglindit în lume prin el:
"nici înalţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Christos, Domnul nostru." Romani 8:39

"şi din partea lui Isus Christos, martorul credincios, cel intâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele său" Apocalipsa1:5

"El, care este oglindirea slavei lui şi întipărirea fiinţei lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii lui, a făcut curaţarea păcatelor şi a şezut la dreapta măririi în locurile preaînalte" Evrei 1:3

Acum, ce crezi, ce simte Dumnezeu şi ce simte Fiul său când tu respingi o astfel de iubire? Ai făcut vreodată curte unei fete, pe care o iubeai foarte mult, mult de tot şi ea te-a respins? Îţi aminteşti ce ai avut în suflet? Durere? Tristeţe? ... şi cred

că o mare pierdere ...

Dar de ce ne iubeşte Dumnezeu "atât de mult"? Care este motivul? Deoarece el este "dragoste" (1Ioan 4:8). El doreşte să îl imităm şi astfel să redevenim chipul şi asemănarea sa, prin dragoste, prin adevăr şi celelalte calităţi sfinte.

Mulţumesc iubitului Tată ceresc în numele iubitului său Fiu, Isus Christos, deoarece după mulţi ani de studiu însoţit de “zbateri şi dezbateri”, prin harul Său şi pentru gloria Sa, pot prezenta această trilogie. Pentru unii va fi o satisfacţie, deoarece pot să se adâncească mai profund în acest studiu, şi va fi o eliberare, învăţând lucruri noi şi lucruri vechi din adevărul veşnic. Dar pentru alţii... vorba aceea: "Adevărul e supărător, dar necesar” pentru că "Nu există armonie în Biblie, decât atunci când foloseşti toată Biblia.". Amin! Nu folosi doar Noul Testament, foloseşte întreaga Biblie, după cum este scris “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” Amin! (2Timotei 3:16)

După cum aţi văzut de la început şi veţi constata în continuare, nu sunt împotriva Bibliei, sunt împotriva manipulării ei. Numai adevărul ne poate elibera şi sfinţi (Ioan 8:32, Ioan 17:17).

Semnul de identificare a acelora care nu fac voia lui Dumnezeu, însă pretind a face asta, sunt roadele rele. Ei se auto-înşală şi înşală şi pe alţii. Alţii sunt şarlatani de bună voie. Iubirea lor este doar de suprafaţă, de interes.

Iubirea adevărată face diferenţa! Iubirea adevărată înseamnă mai mult decât cuvintele.

Semnul de identificare a copiilor lui Dumnezeu sunt roadele bune, făcute în dragoste şi adevăr.

Matei 7:

13. Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.

14. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.

15. Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.

16. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?

17. Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.

18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.

19. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.

20. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

21. Nu oricine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?"

23. Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege."

 

Înşelătoria fuge de lumină,

 

Înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător; 
Dar adevărurile sacre invită testul, 
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare. 
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van, 
Ci vom găsi comori ascunse. 
Cu o înţelegere binecuvântată, 
Creată să fie liberă, 
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om, 
Ci ne încredem doar în Tine, Dumnezeule. 
-- --

AMIN!

 

Minciuna are o mie de feţe, nu te lăsa înşelat. Documentează-te! Citeşte şi roagă-te pentru a înţelege bine ceea ce citeşti! Să veghem asupra noastră şi a semenilor noştrii pentru a nu fi auto-înşelaţi sau înşelaţi de alţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Partea I

 

Crearea lui Adam a fost din pământ, unde s-a şi întors, datorită neascultării sale. Ce se întâmplă cu noi când murim?

 

Murim sau nu murim? Inclusiv cu sufletul?

Ce spun Dumnezeu şi Satan, în cea mai veche controversă?

 

Această lucrare este prima parte a trilogiei apologetice "Există viaţă după moarte? Sau sufletul este muritor şi singura speranţă pentru cei ce mor este învierea?"

Ca şi creştini trebuie să dialogăm şi să analizăm totul în spiritul corectitudinii!

“Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.” Ioan 7:24

Ce spun Dumnezeu şi Satan, în cea mai veche controversă: Murim sau nu murim? Inclusiv cu sufletul? Să judecăm “după dreptate”! Controversa cea mai veche este în legătură cu ce a spus Dumnezeu despre oameni, că sunt muritori (inclusiv cu sufletul), şi ceea ce a spus Satan, că oamenii sunt nemuritori: Geneza capitolul 3.

Dacă vrem să înţelegem cât mai exact ce este viaţa şi ce este moartea, trebuie să trecem în revistă aspecte legate de trup, duh, suflet, viaţă, prima moarte, înviere, judecată şi moartea a doua - în lumina Bibliei.

Ce conţine această lucrare?

În această lucrare sunt trecute în revistă aspecte legate de trup, duh, suflet, viaţă, prima moarte, înviere, judecată şi moartea a doua - în lumina Bibliei.

 

Dedicaţie: 

Mulţumesc lui Dumnezeu, că prin harul Său (1Corinteni 4:7) şi în numele Domnului nostru Isus Christos (Coloseni 3:17), am putut scrie această lucrare, pe care o dedic celor "cinci fecioare înţelepte" (Matei 25:1-5), în folosul desăvârşirii lor (2Corinteni 13:11) şi tuturor acelora care îl caută pe Dumnezeu "bâjbâind" (Fapte 17:27).

Cuprins

1. Capitolul I - Despre trup

2. Capitolul II - Despre duh

3. Capitolul III - Despre suflet

4. Capitolul IV - Despre viaţă

5. Capitolul V - Despre prima moarte

6. Capitolul VI - Despre înviere

7. Capitolul VII - Despre judecată

8. Capitolul VIII - Despre moartea a doua

9. Capitolul IX – Texte interpretate greşit

 

 

Capitolul I 

Despre trup 

 

Cuvântul "trup" şi cuvântul "corp" sunt cuvinte sinomime. Sinomimele sunt cuvinte cu forme diferite dar care au acelaşi sens (înţeles). Eu voi folosi cuvântul "trup", după cum scrie în Biblia pe care o am. 

Despre "trup", vorbim de obicei ca despre trupul de carne al animalelor şi al oamenilor, însă conform cu Biblia, şi plantele au "trup": 

 "Şi ce semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un graunte, fie de grâu, fie de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă trupul ei." 1Corinteni 15:37,38

Există o concepţie, că numai animalele şi oamenii pot avea trupuri, însa după cum am văzut din exemplul arătat mai sus, nu este neapărat necesar ca trupul să fie din carne, ca să putem vorbi de "un trup". Plantele nu sunt din carne şi totuşi sunt descrise ca având trup. Dacă vrem să fim creştini cu adevărat, atunci trebuie să acceptăm ce spune Biblia şi să acceptăm să folosim cuvintele din Biblie. Fie că ne place sau nu, ca să fim corectaţi, şi fiintele din cer au trupuri, căci iată ce stă scris în Biblie: 

 "Şi Dumnezeu a zis: să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră" ... "Şi Dumnezeu a creat pe om după chipul Său" Geneza 1:27,28 

 "Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar una este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti." 1Corinteni 15:40 

Acum, dacă Dumnezeu nu are trup, cum de omul este "chipul şi asemănarea" Lui? Cum i-ar sta lui Dumnezeu cu faţă, dar fără trup? 

 "Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor." Apocalipsa 22:4 

Desigur, asta nu trebuie să ne facă să credem că semănăm leit cu Dumnezeu, sau că Dumnezeu ar fi din carne şi sânge ca şi noi, deoarece cu privire la trupuri, în Biblie se mai arată un mare adevăr: 

 "Nu orice trup este la fel;" 1Corinteni 15:39 

Ni se mai spune, că în împărăţia cerească a lui Dumnezeu, adică acolo unde locuieşte Dumnezeu, Fiul Său şi îngerii, nu se poate intra având trupuri de carne: 

 "Ce spun eu, fratilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea să moştenească neputrezirea." 1Corinteni 15:50 

Asta ar fi o dovadă, că în cer nu sunt trupuri? Nu, deoarece asta ar fi doar dovada că în cer nu sunt trupuri de carne şi sânge, însă trupuri tot sunt, deoarece stă scris: 

 "sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti" 1Corinteni 15:40 

În prima mărturisire (extrabiblică) de credinţă creştină din secolul II (datată între 125-135 la Roma), aşanumitul "Credo" sau "Credeu Apostolic", se scrie: "Cred în învierea trupului". 

Ce rost ar fi avut creştinii din secolul II să creadă "în învierea trupului", dacă în cer, trupul nu ar mai avea nici un rost? Cum se explică atunci, că cei care vom merge în cer, vom avea trupuri, dar acele trupuri, nu vor fi trupuri din carne şi sânge? 

Iată explicaţia apostolului nostru, al neamurilor, Pavel: 

 "Iată, vă spun o taină: nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeala din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Căci trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi." 1Corinteni 15:51,52 

Ce putem înţelege prin expresia "vom fi schimaţi într-o clipă"? Ce înseamnă această schimbare de fapt? Unde mai întâlnim în Biblie, schimbări asemănătoare? 

Iată două exemple ce vorbesc de la sine: 

 "Şi Iehova Dumnezeu a facut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţa, şi omul a devenit un suflet viu." Geneza 2:7 

 "Şi Iehova i-a zis: "Ce ai în mână?" El a raspuns: "Un toiag." Şi El i-a zis: "Aruncă-l la pământ." Şi el l-a aruncat la pământ, şi toiagul a devenit şarpe. Moise fugea dinaintea lui." Geneza 4:2,3 

În ambele cazuri, am văzut că lucrurile pot fi schimbate: tărâna pământului a fost schimbată în om şi un toiag a fost schimbat în şarpe. 

Aşadar, oare ce înseamna "schimbare", definit în alt fel? Oare de ce s-a schimbat ţărâna în om şi oare de ce s-a schimbat toiagul în şarpe? Ce acţiune a dus la această schimbare? Ca să înţelegem acţiunea care a dus la această schimbare, să luăm un caz concret, din zilele noastre. Să luăm un caz obişnuit, pâinea. Noi ştim că pâinea nu există dintotdeauna ca pâine, ci ea provine din grâu. Ca grâul să poată fi consumat cu uşurinţă şi cu plăcere, oamenii îl macină şi fac din el făină, apoi este dus la brutării şi acolo se frământă şi se coace, dând ca produs pâinea. Şi astfel grâul cel tare este schimbat în pâinea moale şi placută. Ce a însemnat în acest caz schimbarea? Un proces de prelucrare în care grâul a fost transformat în făină şi mai apoi în pâine. Sunteţi de acord că schimbarea mai poate fi denumita ca "transformare"? Cred că lucrurile vorbesc de la sine. După cum oamenii transformă grâul în pâine, tot aşa Dumnezeu, Creatorul, a transformat ţărâna pământului în om şi de asemenea a transformat un toiag în şarpe. 

Ca rezumat, putem spune, că dacă Dumnezeu, a putut transforma ţărâna pământului într-un om şi un toiag într-un şarpe, atunci, cu siguranţă că poate să transforme un trup pământesc într-un trup ceresc. 

Eu nu sunt adeptul traducerii parafrazate a Bibliei, dar, deoarece ţine de subiect, menţionez în treacăt, că traducătorii de la New Living Bible au tradus parafrazat cuvântul grecesc "allagesometha" din 1Corinteni 15:51, folosind nu "chanced" (schimbaţi) cum este în textul grecesc, ci "transformed" (transformaţi). 

 "But let me reveal to you, a wonderful secret. We will not all die, but we will all be transformed!" 

 "Lăsaţi-mă dar, să vă revelez un secret minunat. Noi nu vom muri cu toţii, dar noi toţi vom fi transformaţi!" 

De ce trebuie să fim transformaţi? Ca să fim ca cei care sunt în cer: 

 "Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Il vom vedea aşa cum este." 1Ioan 3:2 

Ce ar mai trebui să ştim despre trup? 

De exemplu, că fiecare trup are o masă şi că această masă este formată din diferiţi compuşi chimici. 

Ce este "masa" unui trup? 

Conform cu Enciclopedia Liberă Wikipedia: 

 "Masa unui corp (trup) sau a unei particule este una din cele 7 mărimi fizice fundamentale. Masa se defineşte drept acea mărime măsurabilă ce determină cantitatea de substanţă conţinută într-un corp sau particulă, determinabilă la nivel macroscopic şi măsurată, de asemenea, macroscopic." 

"Părintele" chimiei moderne, Antoine-Laurent Lavoisier, spunea: 

 "În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă." 

Conform cu Enciclopedia Liberă Wikipedia: 

 "În cursul reacţiilor chimice, masa produşilor de reacţie trebuie să fie egală cu masa reactanţilor." 

Legea arată faptul că într-o reacţie chimică nu se creează şi nu dispar atomi, ci ei se "rearanjează" formând compuşi noi. 

Ex: Fe + 2HCl → FeCl2 + H2 

În 1748 Lomonosov creeaza primul enunţ al acestei legi: "În Univers, atât cât se ia de la un corp, se adaugă la altul". 

Aceasta este o "Lege Universală", este "Legea conservării masei substanţelor" (Mihail Lomonosov - Antoine-Laurent Lavoisier). Prin ea înţelegem, că trupurile noastre, chiar dacă vor fi descompuse în ţărâna pământului, nu sunt "pierdute" pentru totdeauna, ci sunt "conservate" într-un proces chimic, fiind intrate în alte reacţii chimice. Dacă acest proces chimic prin care ni se vor descompune trupurile, poate fi inversat (şi eu am convingerea că Dumnezeu poate), atunci orice trup descompus, poate fi reconstituit din nou. 

Bun, vor spune unii, dar ce se întâmplă cu informaţia din trupul nostru, cu conştiinţa şi amintirile noastre, pot fi ele reconstituite, odată cu reconstituirea trupului nostru? 

Însăşi logica şi tehnologia actuală de vârf spune că "Da!". Dacă convorbirile noastre telefonice, dacă evenimentele filmate ale vieţii noastre se pot păstra, de către oameni, atunci Dumnezeu, Creatorul, care este mai presus în inteligenţă şi putere ca oamenii, este în stare să păstreze şi să reconstituiască conştiinţa şi memoria noastră. Altfel, nici nu ar putea răsplăti pe credincioşi şi nici nu ar putea condamna pe cei necredincioşi; însă, dacă totul este consemnat şi păstrat undeva, atunci aceste cuvinte sună într-adevăr a consolare pentru unii şi a avertizare pentru altii: 

 "Vă spun că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi din cuvintele tale vei fi condamnat." Matei 12:36,37 

Şi în final, câteva date statistice despre creatura numită "om": 

Cunoaştem din relatarea biblică, că omul a fost creat din ţărâna pământului - Geneza 2:7, iar din descoperirile ştiintifice ştim, că ţărâna pământului este creată la rândul ei, din mai multe elemente chimice. Deasemenea, tot din Biblie cunoaştem că suprafaţa pământului a ieşit din apă - Geneza 1:2-10, iar din ştiinţă, că apa joacă un rol important în ecosistemul pământesc şi în trupul uman. Iată că Biblia şi ştiinţa sunt ca doi fraţi care se iubesc şi se sprijină reciproc. După cum pământul, care rodeşte, trebuie să conţină multă apă, tot aşa şi omul are nevoie de multă apă (este de preferinţă a bea 2 litri de apă pe zi), prin urmare, nu este de mirare că cea mai mare parte a omului este o "apă transformată", H2O. Iată ce se scrie într-un articol despre componentele trupului uman:

 "Oxigenul este cel mai răspândit element în scoarţa terestră şi în corpul (trupul) uman. Cele 43 de kilograme de oxigen din corp se regăsesc în mare parte ca o componentă a apei, care reprezinta 70% din totalul masei corpului. Oxigenul este de asemenea o parte integrantă a proteinelor, a acizilor nucleici (ADN si ARN), a carbohidraţilor şi a grăsimilor."

http://web2.airmail.net/uthman/elements_of_body.html

Conform cu Enciclopedia Liberă Wikipedia, un om de 60 de kg, este compus din 4 elemente chimice care au o proporţie mare în trup şi alte elemente chimice care au o proporţie mică: 

Oxigen (O2) ... 38.8 kg (36,8 kg după o altă statistică) ... 25.5 % din atomi 

Carbonul (C) ... 10.9 kg (13,71 kg după o altă statistică) ... 9.5 % din atomi 

Hidrogenul (H) ... 6.0 kg (o altă statistică aici coincide) ... 63.0 % din atomi 

Azotul (Nitrogenul) (N) ... 1.9 kg (1,54 kg după o altă statistică) ... 1.4 % din atomi 

Total ... 57.6 kg ... 94.4 % din atomi 

Din aceste cifre propuse (care sunt totuşi discutabile), reiese că omul este format în cea mai mare parte din gaze, Oxigenul, Hidrogenul şi Azotul fiind gaze incolore (fără culoare), având o proporţie de 89,9 % din atomi şi totuşi, omul este plin de culoare şi închegat. Toate aceste trei elemente se găsesc şi în pământ, dar şi în om. 

Cum a devenit omul colorat şi închegat, avand în vedere că aceste gaze au o proporţie atât de mare în om (89,9%)? Cum de, din elemente ce nu se văd, omul a fost făcut să fie văzut? Prin complicate reacţii chimice, pe care le-a făcut Dumnezeu: 

 "Prin credinţă întelegem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu, încât tot ce se vede, n-a fost făcut din lucrurile care se văd." Evrei 11:3 

Nu putem decât să rămânem uimiţi de măiestria inteligenţei şi puterii creatoare, transformatoare, a lui Dumnezeu, Creatorul nostru. Slavă lui în veci de veci! 

Da, trupul nostru are calităţi extraordinare şi totuşi se descompune, e sortit morţii şi descompunerii, aşteptând învierea, tocmai de aceea, ceea ce este cu totul important, este "duhul" care locuieşte în el, care face ca aceste gaze incolore şi celelalte elemente chimice să fie legate între ele, dand culoare şi viaţă trupului: 

 "Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic, cuvintele pe care vi le-am spun Eu, sunt duh şi viaţă." Ioan 6:63 

Fără duh, carnea este zero în însemnătate. Dacă trupul nostru carnal nu are nici o valoare fără duh, înseamna că putem să ne batem joc de trupul nostru? În nici un caz, căci suntem îndemnaţi: 

 "Deci, păcatul să nu mai domneasca în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui." Romani 6:12

Oare care este rolul trupului, în fiinţa umana? Ce ni se spune în Cuvântul lui Dumnezeu, despre el? 

 "Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?" 1Corinteni 3:16 

În textul grec cuvântul pentru "templu" este "naos", ceea ce înseamna "casa însăşi". Fiecare dintre noi ştie care este rolul unei case. Ca cel ce locuieşte în ea să se bucure între zidurile ei. Vedeţi ce rol măreţ are un trup omenesc? Să fim o locuinţă a Duhului lui Dumnezeu şi ca Dumnezeu să se bucure de noi. 

 

Capitolul II 

Despre duh 

 

Cuvântul "duh" şi cuvântul "spirit" sunt cuvinte sinomime. Să reţinem, că sinomimele sunt cuvinte cu forme diferite dar care au acelaşi sens (înţeles). Cuvântul "duh" provine din limba slavonă şi cuvântul "spirit" provine din limba latină, dar ambele înseamnă acelaşi lucru. Eu voi folosi cuvântul "duh", deoarece acest cuvânt apare în Biblia pe care o citesc. 

Există o tradiţie omenească, conform căreia cuvintele "duh" şi "suflet" au acelaşi înteles, prin urmare se pot folosi la alegere, după preferinţa şi gustul fiecăruia. Mergând pe această preconcepţie, neânţelegând diferenţa dintre "duh" şi "suflet" unii traducători au tradus sistematic cuvântul "duh" prin cuvântul "suflet" (exemplu Karoli Gaspar, duhului sfânt i s-a spus sufletul sfânt). Dar Biblia arată că "duhul" şi "sufletul", deşi au anumite însuşiri comune, totuşi, sunt două lucruri diferite, deci în nici un caz nu pot fi cuvinte sinonime: 

 "Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin: şi duhul vostru (în greacă: "umon to pneuma") şi sufletul ("kai e psychi") şi trupul ("kai to soma") să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Christos." 1Tesaloniceni 5:23 

 "Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul (psychis) şi duhul (pneumatos), atât încheieturile cât şi măduva şi judecă gândurile şi intenţiile inimii." Evrei 4:12 

Cuvântul "duh" în ebraică este "ruach" iar în greacă este "pneuma"; cuvântul "suflet" în ebraică este "nefes", iar în greacă este "psychi". Cuvântul pentru "suflare" în ebraică este "neşhama"; cuvântul pentru "viaţă" în ebraică este "chai" iar în greacă "zoi". Se poate verifica pe: http://www.biblehub.com/interlinear

Sensul principal, cel etimologic, al cuvântul ebraic "ruach" este de "vant", însă în anumite contexte, el capătă o altă semnificaţie, cel de "duh": 

 "Şi iată un vânt (ruach) mare a venit dincolo de pustie..." Iov 1:19 

 "Duhul (Ruach) lui Iehova se va odihni peste El, duh de întelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Iehova." Isaia 11:2 

Ce se scrie în Biblie despre cuvântul "duh"? 

 "Tot ce avea suflare (nişhmat) de duh (ruach) de viaţă în nările sale, tot ce era pe pământul uscat, a murit." Geneza 8:22 

 "l-a umplut cu Duhul (Ruach) lui Dumnezeu, în înţelepciune, pricepere şi cunoştinţă în tot felul de lucruri." Exod 35:30 

 "De când am auzit lucrul acesta, ni s-a topit inima şi n-a mai rămas suflare ("ruach", adica "duh") în nici un bărbat din pricina voastra;" (Iosua 2:11) 

Nu ar fi fost cazul ca în acest verset "ruach" să fie redat cu "suflare", deoarece cuvântul ebraic pentru "suflare" este "neşhama". Redarea corectă este: "n-a mai rămas duh în nici un bărbat" 

 "În mâinile voastre Dumnezeu a dat pe căpeteniile lui Madian: Oreb şi Zeeb. Ce-am putut face eu în comparaţie cu voi?" După ce le-a vorbit astfel, li s-a potolit mânia (ruach)." Judecătorii 8:3 

Nu ar fi fost cazul ca în acest verset "ruach" să fie redat cu "mânie", deoarece cuvântul ebraic pentru "mânie" este "chamat". Redarea corecta este: "li s-a potolit duhul" 

 "Duhul (Ruach) lui Iehova a venit peste Samson; şi fără să aibă ceva în mână, a sfâşiat leul cum se sfâşie un ied." Judecatorii 14:6 

 "Şi când împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o construise, şi mâncarea de la masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi ordinea în servici a celor care-i slujeau, şi hainele lor, şi paharnicii lui, şi scările pe care el se suia la casa lui Iehova, n-a mai fost suflare (ruach) în ea." 1Imparati 10:4,4 

Nu ar fi fost cazul ca în acest verset "ruach" să fie redat cu "suflare", deoarece cuvântul ebraic pentru "suflare" este "neşhama". Redarea corecta este: "n-a mai fost duh în ea" 

 "Am auzit mustrări care mă umplu de ruşine şi din adâncul minţii mele duhul (ruach) mă face să răspund." Iov 20:3 

 "Ferice de omul căruia Iehova nu-i ţine în seamă nelegiuirea şi în al cărui duh (ruach) nu este viclenie!" Psalmul 32:2 

 "Imi aduc aminte de cântarea mea în noapte, cuget adânc înauntrul inimii mele şi duhul (ruach) meu caută cu stăruinţă ..." Psalmul 77:6 

 "Îmi este copleşit duhul (ruach) în mine, îmi este pustiită inima înăuntrul meu." Psalmul 143:4 

 "Când Domnul va spăla murdăria fiicelor Ierusalimului şi va curăţi Ierusalimul de vinovăţia de sânge din mijlocul lui, cu duhul (ruach) judecăţii şi cu duhul (ruach) arderii." Isaia 4:4 

 "Duhul (Ruach) lui Iehova se va odihni peste El, duh (ruach) de înţelepciune şi de pricepere, duh (ruach) de sfat şi de tărie, duh (ruach) de cunoştinţă şi de frică de Iehova." Isaia 11:2 

 "Duhul (Ruach) Stăpânului Iehova este peste Mine, căci Iehova m-a uns să aduc veşti bune celor blânzi: (...) să dau celor întristaţi din Sion, frumuseţe în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh (ruach) mâhnit, ca să fie numiţi "terebinţi ai dreptăţii", "un răsad al lui Iehova, ca El să fie slăvit"." Isaia 61:1,3 

 "Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel care suferă şi are duhul (ruach) mâhnit, spre cel care tremură la cuvântul Meu." Isaia 66:2 

 "Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh (ruach) de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care l-au străpuns." Zaharia 12:10 

De reţinut: În greacă cuvântul "duh" este "pneuma" 

 "fiindca nu voi sunteţi cei care vor vorbi, ci Duhul (Pneuma) Tatălui vostru va vorbi în voi" Matei 10:20 

 "Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită; duhul (pneuma) în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă." Matei 26:41 

 "Şi Maria a zis: Sufletul (psuches) meu măreşte pe DOMNUL şi duhul (pneumatos) mi se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu." Luca 1:46,47 

 "Duhul (Pneuma) DOMNULUI este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc captivilor eliberarea şi orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi" Luca 4:18 

 "Şi duhul (pneuma) ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat imediat. Isus a poruncit să i se dea de mâncare." Luca 8:55 

 "Dumnezeu este Duh (Pneuma); şi cine Îl adoră pe El, trebuie să-L adore în duh (pneumati) şi în adevăr." Ioan 4:24 

 "Duhul (pneuma) este acela care dă viaţa, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh (pneuma) şi sunt viaţă." Ioan 6:63 

 "După ce a spus aceste cuvinte, Isus s-a tulburat în duhul (pneuma) Său, a mărturisit şi a zis: "Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va vinde." Ioan 13:21 

 "Duhul (pneuma) adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi." Ioan 14:17 

 "Dar Mângâietorul, adică Duhul (Pneuma) Sfânt, pe care Tatăl îl va trimite în Numele Meu, vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu." Ioan 14:26 

 "El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh (pneuma) înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan." Fapte 18:25 

 "Căci legea Duhului (Pneuma) de viaţă în Christos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii." Romani 8:2 

 "Voi însă nu sunteţi în firea păcătoasă, ci în Duhul (Pneuma), dacă Duhul (Pneuma) lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dar dacă n-are cineva Duhul (Pneuma) lui Christos, nu este al Lui." Romani 8:9 

 "Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul (Pneuma) lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu." Romani 8:14 

 "Şi voi n-aţi primit un duh (pneuma) de robie, ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh (pneuma) de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată!" Romani 8:15 

 "Căci, dintre oameni, cine cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul (pneuma) omului, care este în el? Tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul (Pneuma) lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul (pneuma) lumii, ci Duhul (Pneuma) care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu." 1Corinteni 2:11,12 

 "este semănat trup natural (psychikon) şi înviază trup duhovnicesc (pneumatikon). Dacă este un trup natural (psychikon) este şi un trup duhovnicesc (pneumatikon)." 1Corinteni 15:44 

Nu ar fi fost cazul ca în acest verset "psychikon" să fie redat cu "natural", deoarece cuvântul grec pentru "natură" este "phuseo". Redarea corectă este: "este semănat trup sufletesc ("psychikon" de la "psuchi", care înseamna "suflet") şi înviază trup duhovnicesc (pneumatikon). Dacă este un trup sufletesc (psychikon) este şi un trup duhovnicesc (pneumatikon)." 

 "De aceea este scris: "Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet (psychin) viu"; cel din urmă Adam, un duh (pneuma) dătător de viaţă." 1Corinteni 15:45 

 "Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc (pneumatikon), ci ce este natural (psychikon); ce este duhovnicesc (pneumatikon) vine pe urmă." 1Corinteni 15:46 

Nu ar fi fost cazul ca în acest verset "psychikon" să fie redat cu "natural", deoarece cuvântul grec pentru "natură" este "phuseo". Redarea corectă este: "Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc (pneumatikon), ci ce este sufletesc ("psychikon" de la "psychi", care înseamna "suflet"); ce este duhovnicesc (pneumatikon) vine pe urmă." 

 "care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al Duhului (Pneumatos); căci litera omoară, dar Duhul (Pneuma) dă viaţă." 2Corinteni 3:6 

 "Însă, fiindcă avem acelaşi duh (pneuma) de credinţă, după cum este scris: "Am crezut, de aceea am vorbit", şi noi credem şi de aceea vorbim." 2Corinteni 4:13 

 "Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului (pneumatos), ducând până la capăt sfinţirea în frică de Dumnezeu." 2Corinteni 7:1 

 "Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul (Pneuma) Fiului Său, care strigă: "Ava", adică "Tată!" Galateni 4:6 

 "ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Christos, Tatăl slavei, să vă dea un duh (pneuma) de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea deplină a Lui" Efeseni 1:17 

 "Şi voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia după domnul puterii văzduhului, a duhului (pneumatos) care lucrează acum în fiii neascultării." Efeseni 2:1,2 

 "şi aţi fost înnoiţi în duhul (pneumati) minţii voastre şi v-aţi îmbrăcat în omul cel nou, creat dupa chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia adevărului." Efeseni 4:23,24 

 "Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh (pneuma) de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă." 2Timotei 1:7 

 "Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Christos, ferice de voi, fiindcă Duhul (Pneuma) slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi." 1Petru 4:14 

 "Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul (pneuma) adevărului şi duhul (pneuma) rătăcirii. 1Ioan 4;6 

Cred că aceste versete sunt mai mult decât relevante pentru a da, prin ele însăşi, o definiţie despre "duhul" unui om: 

- "din adâncul minţii mele duhul (ruach) mă face să răspund" Iov 20:3 

- "cuget adânc înauntrul inimii mele şi duhul (ruach) meu caută cu stăruinţă" Psalmul 77:6  

- "Căci, dintre oameni, cine cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul (pneuma) omului, care este în el?" 1Corinteni 2:11 

Asadar: duhul unui om "face ca omul să răspundă, caută, cercetează, cunoaşte". 

Eu aş defini "duhul" unui om, ca fiind "un program" prin care omul se ghidează şi îşi monitorizează trupul. Cei ce aveţi computer ştiţi foarte bine ce este un program. 

Iată ce scrie Enciclopedia Liberă Wikipedia despre ce este un "Program": 

 "Programe 

Programele de calculator sunt listele de instrucţiuni de executat de către un calculator. Acestea pot număra de la câteva instrucţiuni, care îndeplinesc o sarcină simplă, până la milioane de instrucţiuni pe program (unele din ele executate repetat), plus tabele de date. Un calculator personal curent din anul 2008 din categoria sub 1.000 euro este capabil să execute peste 4 miliarde de instrucţiuni pe secundă. Compunerea sau scrierea acestor programe este efectuată de către programatori profesionişti." 

Dumnezeu este cel mai mare "programator" şi în anumite cazuri, El poate interveni în acest "program", dând acestui "program" calităţi deosebite, faţă de alte "programe" obişnuite. Aşa se explică, de ce anumiţi oameni care au fost în legătură directă cu El, au avut calităţi deosebite faţă de oamenii de rând, deoarece Dumnezeu poate mări forţa fizică şi calităţile intelectuale ale unui om: 

- "Duhul (Ruach) lui Iehova a venit peste Samson; şi fără să aibă ceva în mână, a sfâşiat leul cum se sfâşie un ied" Judecatorii 14:6 

- "l-a umplut cu Duhul (Ruach) lui Dumnezeu, în întelepciune, pricepere şi cunoştinţă în tot felul de lucruri." Exod 35:30 

Prin urmare, "duhul" nu poate fi decât "putere şi intelect". Trupul nu face altceva, decât "execută" "comanda" "duhului". 

 "Şi Maria a zis: Sufletul (psychis) meu măreşte pe DOMNUL şi duhul (pneumatos) mi se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu." Luca 1:46,47 

Vedem aici că sufletul "măreşte (laudă cu gura) pe DOMNUL", aşadar este o calitate ce descrie starea exterioară a omului, pe când duhul "se bucură", aşadar este o calitate ce descrie starea interioara a omului. Când "duhul" unui credincios este bucuros, dă comandă "sufletului" credinciosului să preamărească pe Dumnezeu. 

Care ar fi atunci diferenţa dintre duhul unui om şi sufletul unui om? 

Pentru o exemplificare, să ne întoarcem iarăşi la domeniul computerelor. Ştim ce este un program, şi ştim că el este invizibil. Ei bine, ca "roadele" sau folosul lui să fie evident, el trebuie să lucreze, la comanda noastră. "Manifestarea" programului constă în derularea practică a programelor, însă programul, nu ar putea lucra fără un sistem, care să îl deruleze. Programul ar echivala cu rolul duhului, iar sistemul de derulare al programului ar echivala cu rolul sufletului. La fel este şi în cazul relaţiei duh şi suflet. 

Deci, rolurile distincte ale duhului şi a sufletului sunt evidente şi sunt clar arătate în Biblie. 

Degeaba aş simţi nevoia să exprim o stare de bucurie, dacă nu aş avea cu ce să exprim această stare de bucurie. "Nevoia de a exprima bucuria mea" face parte din "duhul meu", iar derularea acestei nevoi, prin cântec, rugăciune, dans (cazul regelui David şi a israeliţilor: 1Cronici 13:8), etc. face parte din "sufletul meu". 

Desigur, duhul şi sufletul au anumite însuşiri comune, somnul, odihna, cântatul, vorbitul (aici fiind inclusă şi rugăciunea), sau călătoria (răpiri extatice, călătorii "în duhul" Apocalipsa 4:1,2) se pot face şi cu duhul (în "duhul minţii" Efeseni 4:23), dar şi cu sufletul (literal); însă nu este nici un text în care s-ar arăta ca duhul unui om ar putea mânca, bea, merge, fugi, lupta cu arma (în sens literal, trupesc) sau face vre-o acţiune asemănătoare, pe când sufletul face toate acestea (vom vedea în capitolul următor).

Acţiunile duhului omului sunt acţiuni interioare şi au loc în interiorul omului ce ţin de cunoştinţă, gândire, plănuire, bucurie, tristeţe, transmiterea manifestărilor supranaturale şi alte trăiri (manifestări) ale duhului, ce mai apoi generează acţiuni exterioare, ca de exemplu în textul din Luca 1:46,47: deoarece Maria era bucuroasă, a început să preamărească pe Dumnezeu. 

Să comparăm două texte: 

 "Duhul (Ruach) lui Iehova se va odihni peste El, duh (ruach) de înţelepciune şi de pricepere, duh (ruach) de sfat şi de tărie, duh (ruach) de cunoştinţă şi de frică de Iehova." Isaia 11:2 

După cum vedem din text, toate aceste fenomene (înţelepciune, pricepere, sfat, tărie, cunoştinţă, frică de DOMNUL) sunt aspecte (calităţi, însuşiri) interioare, ale duhului, deci sunt calităţi duhovniceşti. 

 "Iată" a zis el, "ce voi face: îmi voi strica hambarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunurile mele; şi voi zice sufletului (psuche) meu: Suflete (psychi), ai multe bogăţii strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!" Luca 12:18,19 

După cum vedem din text, toate aceste fenomene (stricare, zidire, strângere, mâncare, băut) sunt aspecte exterioare, ale sufletului, deci sunt calităţi sufleteşti (trupeşti). 

Ce se întâmplă la moartea unui om? Poate muri duhul lui? 

 "şi ţărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul se întoarce la Dumnezeu care l-a dat." Eclesiastul 12:7 

Este acest text o dovada că omul trăieşte mai departe, în mod conştient, în acest duh? Nu, fiindcă duhul unui om ajunge în mâna lui Dumnezeu, după cum este scris: “Isus a strigat cu glas tare: "Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!" Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.” Luca 23:46.

Cu privire la duhul uman, în Biblie nu se foloseşte cuvântul "moarte" în mod explicit, însa, într-un anume context se foloseşte un cuvânt apropiat: "stinge". 

 "Nu stingeţi Duhul" 1Tesaloniceni 5:19 

Aici se arată ca Duhul primit de la Dumnezeu se poate stinge. Fiecare ştim ce înseamnă cuvântul "stinge", de exemplu când se stinge lumina. Acum, dacă Duhul primit de la Dumnezeu se poate stinge, care ni se dă pentru a fi îmbrăcat peste duhul nostru, ca să ne înnoiască dupa voia lui Dumnezeu (Efeseni 4:23) şi să ne conducă în cele duhovniceşti, cum de duhul unui om, net inferior ca Duhul lui Dumnezeu, chiar şi după moarte ar fi "nemuritor"? 

Asta nu înseamna că duhul nostru după moarte nu mai există, ci că nu este viu, nu funcţionează, adică este inactiv, inconştient, exact aşa cum sunt programele aparatelor deconectate de la reţeaua electrica (a se vedea capitolul ce tratează prima moarte). 

Textul următor: "duhurile (pneumasin) celor drepţi, făcuţi desăvârşiţi" Evrei 12:23, nu arată contrariul, căci nu vorbeşte de nemurirea lor, ci de desăvârşirea lor, iar desăvârşirea ni se cere acum, nu după viaţă: 

 "Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit." Matei 5:48 

 "Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi." 2Corinteni 13:11 

 "Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic." Iacov 1:4 

Omul nu poate fi conştient de nimic până la înviere, asta o spune Scriptura în mai multe locuri. 

 "Căci pentru cel care este împreună cu cei vii este nădejde; căci un câine viu, face mai mult decât un leu mort. Cei vii măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit şi ei deloc nu mai au parte de tot ce se face sub soare. ... Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:4-6,10 Karoli, Young's Literal Translation, New International Version, New Living Translation, etc.

Pentru o privire per ansamblul învierii, citiţi tot capitolul din Ezechiel 37. În viziune, trupurile descompuse au fost reconstruite, însă morţii nu au trăit numai dupa ce "duhul (ruach) a intrat în ei" Ezechiel 37:10. 

Duhul Sfânt este o persoană diferită de Tatăl? 

În Biblie se scrie că omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:26,27). De aceea nu ar trebui să ne mire dacă aflăm în Biblie, că atât îngerii, atât Fiul lui Dumnezeu, cât şi Dumnezeu au propriul lor duh. 

 "Oriîncotro mergea duhul (ruach), acolo mergeau, încotro voia duhul (ruach); şi împreuna cu ele se ridicau şi roţile, căci duhul (ruach) făpturilor vii era în roţi." 

 "Deci Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul (pneumati) Lui şi S-a tulburat." Ioan 11:33 

 "Nouă însă Dumnezeu ne-a descoperit prin Duhul Său; căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Căci, dintre oameni, cine cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul (pneuma) omului, care este în el? Tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul (Pneuma) lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul (pneuma) lumii, ci Duhul (Pneuma) care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu." 1Corinteni 2:10,11,12 

Dacă duhul unui om, dacă duhul îngerilor, dacă duhul Fiului lui Dumnezeu nu este o altă persoană, ci face parte din însăşi persoana şi fiinţa lor, cum de Duhul lui Dumnezeu este o altă persoană distinctă de Tatăl? 

Cuvântul "duh" mai este folosit şi pentru a descrie natura fiinţelor cereşti, sau este folosit şi în legătură cu lucrurile duhovniceşti. 

Dumnezeu, Tatăl nostru, este Duh 

 "Dumnezeu este Duh (Pneuma)" Ioan 4:24 

Fiul lui Dumnezeu, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus este Duh (după înălţarea la cer)

 "De aceea este scris: "Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu." Al doilea Adam a fost făcut un duh (pneuma) dătător de viaţă." 1Corinteni 15:45 

Îngerii sunt duhuri

 "Nu sunt ei oare toţi duhuri (pneumata) slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea?" Evrei 1:14 

Cei care vom fi vrednici, vom fi duhuri

 "Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. 1Ioan 3:2 

 "este semănat trup sufletesc (psychikon) şi înviază trup duhovnicesc (pneumatikon). Dacă este un trup sufletesc (psychikon) este şi un trup duhovnicesc (pneumatikon)." 1Corinteni 15:44 Traducere dupa textul grec

Duhul nu are carne şi sânge

 "Uitaţi-vă la mâinile şi la picioarele Mele, ca Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh (pneuma) nu are carne şi oase, cum vedeţi că am Eu." Luca 24:39

Demonii sunt duhuri

 "Pe când venea, demonul (daimonion) l-a trântit la pământ şi l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul (pneumati) necurat, a vindecat pe copil şi l-a dat înapoi tatălui său." Luca 9:42 

Cuvintele Domnului Isus sunt duh şi viaţă

 "Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă." Ioan 6:63 

Dumnezeu poate comunica cu oamenii credincioşi Lui, fie direct, prin Duhul Său, fie indirect, prin Fiul Său şi prin îngeri: 

 "Fiindcă nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi." Matei 10:20 

 "Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinţilor noştrii prin (în greaca "en") proroci, în multe rânduri şi în multe feluri, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit în (în greaca "en) persoana Fiului" Evrei 1:1,2 

După cum vedeţi, acest text este redat preferential în Biblia pe care o am, acelaşi cuvant "en" fiind redat odata cu "prin" şi odata cu "în". Mă întreb, cui este folositor acest stil preferenţial de redare inconsecventă? 

 "Căci dacă acel cuvânt vestit prin îngeri era neclintit şi dacă orice abatere şi orice neascultare primea o dreaptă răsplătire." Evrei 2:2.

            La fel, demonii pot vorbi şi ei oamenilor şi să se exprime prin oameni: 

 "Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă care avea un duh (pneuma) de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: "Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii." Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului (pneumati): "În Numele lui Isus Christos îţi poruncesc să ieşi din ea." Şi a ieşit chiar în ceasul acela." Fapte 16:16-18

Există la unii o părere, că oamenii nepocăiţi, cei din lume, n-au duh. Acest lucru este imposibil. Fiecare om are un duh, chiar şi cei răi. E simplu: oamenii buni au un duh bun, blând, generos, etc., oamenii răi au un duh rău, aprig, avar, etc..

Calitatea duhului unui om, depinde de cine îl inspiră: Dumnezeu sau Diavolul. 

 "Şi voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia după domnul puterii văzduhului, a duhului (pneumatos) care lucrează acum în fiii neascultării." Efeseni 2:1,2 

 "şi aţi fost înnoiţi în duhul (pneumati) minţii voastre şi v-aţi îmbrăcat în omul cel nou, creat dupa chipul lui Dumnezeu, în dreptatea şi sfinţenia adevărului." Efeseni 4:23,24 

După cum am arătat din versetele citate, duhul omului arată partea lui intelectuală, este acea parte care este în legătură cu aspectele duhovniceşti (mentale, intelectuale) ale vieţii umane, putând să exprime şi putere miraculoasă, atunci când este în conexiune cu Dumnezeu. Noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Noi suntem copii (a nu se confunda cu "copiii", nu la asta mă refer) iar Dumnezeu este originalul. Deci, dacă duhul nostru, a "copiilor" este partea noastră intelectuală, atunci acest fapt reflectă că "originalul", adica Duhul lui Dumnezeu este o parte din El, este partea Lui intelectuală, numai că, faţă de duhul nostru Duhul lui Dumnezeu este net superior. 

În Biblie se arata că Dumnezeu poate da (transfera) această "putere inteligentă, sclipitoare" a Sa, cui vrea El. Acest transfer poate fi gradat, unul poate primi mai mult, altul mai puţin. Singurul care avea acces nelimitat la Duhul lui Dumnezeu, a fost Fiul Său, Domnul nostru Isus. 

Iată câteva citate în acest sens: 

 "După ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: "Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine." Elisei a răspuns: "Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul (ruach) tău!" Ilie a zis: "Greu lucru ceri. Dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa ţi se va întâmpla; dacă nu, nu ţi se va întâmpla aşa." 2Impăraţi 2:9,10 

 "sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. (...) Dar toate acestea le face unul şi acelaşi Duh (Pneuma), care dă fiecăruia în parte, cum îi place." 1Corinteni 12:6,11 

 "Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-i dă Duhul cu măsură." Ioan 3:34 

Duhul se poate stinge, înflăcăra, împărţi, turna 

 "Nu stingeţi Duhul" 1Tesaloniceni 5:19 

 "De aceea iţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele." 1Timotei 1:6 

 "Dar toate acestea le face unul şi acelaşi Duh (Pneuma), care dă fiecaruia în parte, cum îi place." 1Corinteni 12:11 

 "Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia." Romani 12:3

 "Şi acum, fiind înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi ce auziţi." Fapte 2:33 

Deşi unii cred că animalele nu au duh, Bibla arată că şi animalele au duh: 

 "Cine ştie dacă duhul (ruach) fiilor oamenilor se duce în sus şi dacă duhul (ruach) animalelor se duce in jos, in pamant?" Eclesiastul 3:21 Traducere după textul ebraic, New International Version, New Living Translation, English Standard Version, etc.

Iarăşi un text tradus greşit pe bază de preferenţă în Biblia pe care o posed: "dacă suflarea fiilor oamenilor (...) dacă suflarea animalului". 

În Eclesiastul 12:7 apare acelaşi cuvant "ruach" ca şi în Eclesiastul 3:21 şi cu toate acestea asistăm la doua traduceri diferite ale aceluiaşi cuvânt: 

 "şi tărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul (ruach) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat." Eclesiastul 12:7 

Oare duhul animalelor cine l-a dat? Lucifer, care a devenit Satana? Nu, ci Dumnezeu Creatorul! Atunci, fireste că răspunsul la întrebarea din Eclesiastul 3.21 este că şi duhul animalelor se întoarce la Dumnezeu, după cum se şi scrie: 

 "Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu duhul (ruach), ele mor şi se întorc în tărână. Îţi trimiţi Tu Duhul (ruach), ele sunt create şi înnoieşti astfel faţa pământului" Psalmul 104:29,30 Traducere după textul ebraic, New American Standard Bible, Young's Literal Translation, etc.

Iarăşi constat că este un text tradus preferenţial: "le iei Tu suflarea" ... "îţi trimiţi Tu suflarea". Aici nu este vorba de suflare, deoarece "suflare" înseamnă "nişhma" iar "i-a suflat" este "vaiyippach". Vedem că "suflarea" şi "duhul" sunt doi termeni diferiţi: 

 "Şi Iehova Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat (vaiyippach) în nări suflare (nişhma) de viaţă (chaiyim) şi omul a devenit un suflet (nepheşh) viu (chaiyah)." Geneza 2:7 

După cum am arătat, asistăm la traduceri preferenţiale ale textului Bibliei, evident, pentru a se putea susţine anumite păreri, ori cuvântul divin spune să nu luăm şi să nu punem la el. Nu sunt de mirare atunci roadele: părerile greşite. 

Cu privire la unele texte ce ar susţine contrariul în Vechiul Testament: 

Nu cred că Samuel a vorbit cu femeia aşazisă “medium” (oracol) din En Dor, ci ea a vorbit pur şi simplu dându-se drept vocea lui Samuel. Textul Septuagintei (cea mai veche Biblie în limba greaca) nu degeaba o numeste ca fiind o grăitoare din pântec.

La fel face şi Textul Masoretic, care foloseste un cuvânt în derâdere. Trebuie să înţelegem că textul este scris din perspectiva naratorului, care naraeaza dar nu şi comenteaza textul. În Biblie mai găsim astfel de texte pur narative, care pot fi uşor răstălmăcite dacă nu suntem atenţi la subiect; pentru o comparaţie a se vedea 1Samuel capitolul 28:12 şi Iov 1:16. Oare chiar Dumnezeu a aruncat focul din cer asupra oilor şi servitorilor lui Iov, aşa cum ar reieşi din gura servitorului scăpat, ce a narat întâmplarea? Evident că nu, ci focul a fost aruncat de Satana! Dar din perspectina naratorului, care nu cunoştea amănuntele, nu a fost aşa.

Aşadar să fim atenţi ce citim "printre rânduri". Să nu uităm că Dumnezeu a întrerupt orice legătură de comunicare cu Saul, iar profetul Samuel nu ar fi putut prezice viitorul numai prin Dumnezeu, dacă acesta l-ar fi înviat. De ce ar fi revenit Dumnezeu asupra deciziei Sale de a nu mai comunica cu Saul? Şi dacă ar fi dorit să comunice, ar fi acceptat ca profetul Său, Samuel, să comunice printr-o practică care era strict interzisă sub pedeapsa cu moartea?

Oare nu chiar Dumnezeu interzicea mersul la cei ce cheamă morţii (Deuteronom 18:9-14)? Femeia care a comunicat cu Saul a intuit sfârşitul acestuia, cunoscând faptul că Saul a căzut în dizgraţia lui Dumnezeu. Nimeni dintre cei vii nu pot vorbi cu mortii, numai după ce vor învia. Biblia nu sprijineşte idea că cineva ar avea puterea să-şi păstreze vorbirea în moarte (Eclesiastul 9), prin urmare aceia care pretindeau că ei pot vorbi cu cei morţi erau fie şarlatani – cel mai probabil, fie bolnavi psihici, fie erau înşelaţi de duhurile rele:

 "Un cuvânt s-a furişat până la mine şi urechea mea i-a prins şoaptele. În clipa când viziunile nopţii frământă gândul, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, teama şi frica au venit peste mine şi toate oasele mi-au tremurat. Un duh (ruach) a trecut pe dinaintea mea ..., tot părul mi s-a zbârlit ... Şi stătea acolo; nu i-am putut distinge înfăţişarea; o formă era înaintea ochilor mei." Iov 4:12-16 

Şi la final de capitol, pe baza textelor biblice, a cuvintelor autentice, încercaţi să răspundeţi pe cont propriu: Ce este duhul unui om şi ce rol are duhul într-un om? 

Vă las să răspundeţi (Ioan 4:24).

 

Capitolul III 

Despre suflet 

 

Am arătat în capitolul anterior, că deşi cuvintele "duh" şi "suflet" au însuşiri comune, totuşi, nu sunt cuvinte sinonime. De reţinut: Cuvântul "suflet", în ebraica este "nephesh" (nefeş), iar în greacă este "psychi". 

Să vedem cum este descris "sufletul" în Biblie: 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" este în sânge şi s-ar fi putut mânca împreuna cu sângele (lucru interzis):

"Ak (Dar) basar (carnea) benapsow (cu sufletul în) damow (al său sânge) lo (să nu) tokelu (mâncaţi)  Geneza 9:4

"Pentru că sufletul cărnii este în sânge şi vi l-am dat pentru altar spre a face ispăşire pentru sufletele voastre; pentru că sângele este cel care face ispăşire pentru suflet." Levitic 17:11 "Numai ia aminte să nu mănânci sângele; pentru că sângele are în el sufletul; şi să nu mănânci sufletul cu carnea." (Deuteronom 12:23).

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate mânca sânge (lucru interzis) şi carne, deoarece sufletul este în sângele care inundă tot trupul: 

 "Dacă s-ar întâmpla să mănânce cineva a treia zi din carnea jertfei lui de mulţumire, jertfa lui nu va fi primită şi nu se va ţine în seamă celui ce a adus-o: ci va fi un lucru urâcios şi, sufletul (nephesh) care va mânca din ea, îşi va purta nelegiuirea." 

 "dar sufletul (nefeş) care, găsindu-se în stare de necurăţie, va mânca din carnea jertfei de mulţumire care este al lui Iehova, să fie nimicit din poporul său." Levitic 7:20 

 "Sufletul (nefeş) care va mânca sânge de orice fel va fi nimicit din poporul său." Levitic 7:27 

 "De aceea am zis fiilor lui Israel: "Nici un suflet (nefeş) dintre voi să nu mănânce sânge, şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge." Levitic 17:12 

 "Orice suflet (nefeş), fie născut în tară, fie străin, care va mânca dintr-un animal sălbatic mort sau sfâşiat, să-şi spele hainele, să se scalde în apa şi va fi necurat până seara; apoi va fi curat." Levitic 17:15 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" se poate usca (ofili): 

 "Şi acum ni s-a uscat sufletul (nefeş): nu mai este nimic! Ochii nostrii nu văd decât mana aceasta." Numeri 11:6 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate atinge lucruri necurate: 

 "Orice lucru de care se va atinge cel necurat va fi necurat; şi sufletul (nefeş) care se va atinge de el să fie necurat până seara." Numeri 19:22 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi sfâşiat ca de un leu: 

 "Scapă-mă de toţi cei care mă urmăresc şi eliberează-mă, ca să nu sfâşie sufletul (nefeş) meu ca un leu care te face bucăţi, ..." Psalmii 7:1,2 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate merge în groapă sau mormânt: 

 "ca să-i păzească sufletul (nefeş) de groapa şi viaţa de loviturile sabiei." 

 "sufletul (nefeş) i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii." 

 "Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!" 

 "ca să-i ridice sufletul (nefeş) din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii." Iov 33:18,22,28,30 

 "Iehova, Tu mi-ai scos sufletul (nefeş) din Locuinţa morţilor, Tu m-ai ţinut cu viaţă în mijlocul celor ce se coboara în groapă." Psalmii 30:3 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi pus în lanţuri: 

 "I-au strâns picioarele în butuci, i-au pus sufletul (nefeş) în fiare" Psalmii 105:18 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" se poate dezgusta de toate felurile de hrană: 

 "Sufletul (nefeş) lor se dezgustate de orice hrană şi erau lângă porţile morţii."Psalmii 107:18 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi sătul: 

 "Sufletul (nefeş) sătul calcă în picioare fagurul de miere, dar pentru cel flămând toate amărăciunile sunt dulci." Proverbe 27:7 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi scos dintr-o prinsoare: 

 "Scoate-mi sufletul (nefeş) din închisoare, ca să laud Numele Tău!" Psalmii 142:7 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate suferi de foame din pricina lenei: 

 "Lenea te cufundă într-un somn adânc şi sufletul (nefeş) lăsător va suferi de foame." Proverbe 19:15 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi obosit şi poate fi înviorat cu apă rece: 

 "Ca apa rece pentru un suflet (nefeş) obosit, aşa este o veste bună venită dintr-o ţară depărtată." Proverbe 25:25 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" are sânge care poate fi vărsat: 

 "Până şi pe poalele hainei tale a fost găsit sângele sufletelor ("nafşovt" pluralul lui "nefeş") sărmanilor nevinovaţi, pe care nu i-ai prins făcând vre-o spargere." Ieremia 2:34 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate vărsa lacrimi: 

 "Iar daca nu vreţi să ascultaţi, sufletul (nefeş) meu va plânge în ascuns pentru mândria voastra; mi se vor topii ochii în lacrimi, pentru că turma lui Iehova, a fost luată captivă." Ieremia 13:17 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate fi potolit cu hrană: 

 "Tot poporul lui căuta pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pentru hrană, numai ca să-şi potolească sufletul (nefeş)." 

 "preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate; căutând hrană, ca să-şi potolească sufletul (nefeş)" Plângerile lui Ieremia 1:11,19 

 "căci pâinea lor va fi numai pentru sufletul (nefeş) lor, nu va intra în casa lui Iehova" Osea 9:4 

- Conform cu textul ebraic, "sufletul" poate păcătui: 

 "Iată, toate sufletele (nefaşhovt) sunt ale Mele. După cum sufletul (nefeş) fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul (nefeş) tatălui este al Meu. Sufletul (nefeş) care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4 

- Conform cu textul ebraic, sufletul poate muri: 

 "Sufletul (nefeş) care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4,20 

- Conform cu textul grec, sufletul poate avea bunătăţi, se poate odihni, poate mânca, poate bea, se poate înveseli: 

 "Iată" a zis el, "ce voi face: îmi voi strica hambarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunurile mele; şi voi zice sufletului (psychi) meu: Suflete (Psychi), ai multe bogăţii strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!" Luca 12:18,19

- Conform cu textul grec, "sufletul" poate fi supus autorităţilor care sunt mai presus de el:

 "Orice suflet (psychi) să fie supus autorităţilor care sunt mai presus de el;" Romani 13:1 

- Conform cu textul grec, "sufletul" poate pieri: 

 "Cine îşi va fi găsit sufletul (psychi), îl va pierde; şi cine îşi va fi pierdut sufletul (psychi) pentru Mine, îl va găsi." Matei 10:39 

Părerea majoritară a lumii este ca omul este nemuritor, deoarece are un suflet nemuritor în el, însă în mod şocant, această părere coincide cu cea a Diavolului (Geneza 3.4; Apocalipsa 12:9). Biblia (atât VT cât şi NT) arată că sufletul este muritor. 

Iată câteva versete biblice care arată că sufletul uman este muritor: 

 "acel suflet (nefeş) va fi nimicit din Israel" Exodul 12:15; 

 "sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din adunarea lui Israel” Exodul 12:19; 

 "sufletele (nefeş) lor vor fi nimicite din mijlocul poporului lor" Leviticul 18:29; 

 "sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din poporul lui" Leviticul 19:8; 

 "sufletul (nefeş) acela să fie nimicit din poporul lui" Numerii 9:13; 

 "şi că ne veţi scăpa sufletele (nefeş) de la moarte" Iosua 2:13; 

 "Eu sunt cauza morţii tuturor sufletelor (nefeş) din casa tatălui tău!" 1Samuel 22:19-22; 

 "ca să le scape sufletul (nefeş) de la moarte şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei" Psalmul 33:19; 

 "Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei care îmi caută sufletul (nefeş) ca să-l distrugă!" Psalmul 40:14; 

 "Iţi voi aduce jertfe de mulţumire căci mi-ai salvat sufletul (nefeş) de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii." Psalmul 56:12,13; 

 "Spune: Aşa vorbeşte Stăpânul DOMNUL (YHWH): Vai de femeile care cos perne pentru subsuori şi fac voaluri pentru capetele oamenilor, de orice mărime, ca să prinda sufletele (nefeş)! Socotiţi că veţi prinde sufletele poporului Meu şi că veţi scăpa cu viaţă sufletele (nefeş) voastre? Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu, pentru caţiva pumni de orz şi câteva bucăţi de pâine, ucigând nişte suflete (nefeş) care nu ar trebui să moară, şi făcând să trăiască nişte suflete (nefeş) care nu ar trebui să trăiască, înşelând astfel pe poporul Meu care ascultă minciunile voastre. De aceea aşa vorbeşte Stăpânul DOMNUL: Iată sunt împotriva persoanelor voastre prin care prindeţi sufletele (nefeş) ca păsările; de aceea vi le voi smulge de la braţe şi voi da drumul sufletelor (nephesh), şi anume sufletelor (nefeş) pe care le prindeţi ca păsările!" Ezechiel 13:18-20; 

 "Este o uneltire a profeţilor lui în mijlocul lui, ca să înghită sufletele (nefeş), ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; distrug sufletele (nefeş); pun mâna pe bogăţii şi pe lucruri scumpe şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui." Ezechiel 22:25; 

 "Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca nişte lupi care îşi sfâşie prada; varsă sânge, distrug sufletele (nefeş), ca să aiba un câştig necinstit" Ezechiel 22:27; 

 "Aşa că nici faraon nu va veni cu o armată mare şi popor mult să-l ajute în război, când se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete (nefeş)." Ezechiel 17:17; 

 "Iată, toate sufletele (nefeş) sunt ale Mele. După cum sufletul (nefeş) fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul (nefeş) tatălui este al Meu. Sufletul (nefeş) care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4; 

 "Sufletul (nefeş) care păcătuieşte acela va muri." Ezechiel 18:20; 

Vorbind cu un înţeles şi mai adânc, deoarece nu a fost şi nu este nici măcar un suflet care să nu fi păcătuit, în cele din urmă fiecare suflet moare: 

 "Căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu" Romani 3:23 

Aşadar nici macar un suflet nu poate fi nemuritor, din naştere: 

 "Este un rău în tot ce se face sub soare: anume că aceeaşi soartă au toţi (...) Se duc la cei morţi. Căci pentru cel care este împreună cu cei vii este nădejde; căci un câine viu, face mai mult ca un leu mort. Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit, şi ei niciodată ("deloc" Karoli) nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. (...) Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Caci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:3,4,5,6,12; 

Noul Testament nu are cum să înveţe o cu totul altă viziune despre moarte! 

Iată dovezile că conform Noului Testament sufletul este muritor: 

 "Soală-te, ia Copilaşul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia sufletul (("psychin" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)) Copilaşului." Matei 2:20 

Iată (în Biblia pe care o posed) un text modificat de traducători. N-au mai tradus fidel textul grec. 

 "După cum nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea sufletul (("psychin" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)) ca răscumpărare pentru mulţi." Matei 20:28 

Iată un alt text modificat de traducători. N-au mai tradus fidel textul grec. 

 "Apoi le-a zis: Este îngăduit în sabat să faci bine sau să faci rău, să scapi sufletul (("psychin" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)) sau să îl pierzi?" Marcu 3:4 

Iată un alt text modificat de traducători. N-au mai tradus fidel textul grec. 

 "Şi Isus le-a zis: "Vă întreb: Este îngăduit în ziua sabatului a face bine ori a face rău, a scăpa sufletul (psychin) sau a-l pierde?" Luca 6:9. Aici au tradus după textul grec. De ce în celelalte citate de mai sus nu? 

 "DOAMNE, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au dărâmat; am rămas eu singur şi caută să-mi ia sufletul (psychin)!" Romani 11:3. Iarăşi un text modificat, deoarece este (("psychi" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)). 

 "Şi orice suflet (psychi) nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului" Fapte 3:23. În Biblia pe care o posed, se omite cuvantul suflet: "Şi oricine nu va asculta..." 

Mă întreb şi întreb şi pe alţii, de ce şi-au permis traducătorii să modifice textul? 

Biblia arată că şi animalele au suflet: 

 "Şi tuturor animalelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele un suflet (nefeş) viu, le-am dat ca hrană toata iarba verde." Geneza 1:30 

 "Cine va da unui animal o lovitură de moarte, să-l înlocuiască: suflet (nefeş) pentru suflet (nefeş)" Leviticul 24:18 

Iarăşi un text modificat în Biblia pe care o posed: "viaţă pentru viaţă". 

 "Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi (marea) a devenit sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice suflet (psychi) viu care este în mare." Apocalipsa 16:3 

Iarăşi un text tradus preferenţial în Biblia pe care o posed: "Şi a murit orice făptură vie..." 

 "Şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau suflet ("psychas" şi nu "zoi") a murit şi a treia parte din corăbii a fost distrusă." Apocalipsa 8:9 

Iarăşi un text tradus preferential în Biblia pe care o posed: "şi aveau viaţă" 

 "Orice suflet (nefeş) viu, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde vor curge cei doi torenţi şi vor fi o mulţime de peşti." Ezechiel 47:9. Iarăşi un text tradus preferenţial în Biblia pe care o posed: "Orice făptură vie..." 

O altă părere este, că "suflarea" şi "duhul" sunt doua cuvinte sinonime. Însă, cuvântul "suflare" înseamnă "nişhma" iar "i-a suflat" este "vaiyippach". Vedem că "suflarea" şi "duhul" sunt doi termeni diferiţi: 

 "Şi Iehova Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat (vaiyippach) în nări suflare (nişhma) de viaţă (chaiyim) şi omul a devenit un suflet (nefeş) viu (chaiyah)." Geneza 2:7 

După cum se vede, asistăm la traduceri preferenţiale ale textului Bibliei. Nu sunt de mirare atunci roadele: părerile greşite despre trup, duh, suflet, suflare, viaţă, prima moarte, înviere, judecată şi pedeapsa morţii a doua. 

Ce este sufletul? Şi care este rolul lui? 

Biblia spune că la creaţie omul "a devenit" un suflet (nefeş) viu. Să reţinem din versetul de mai jos un cuvânt important ceea ce arata ce este "sufletul": "a devenit". Cum am putea întelege corect acest verset? Ce poate însemna aceasta devenire? 

 "Şi Iehova Dumnezeu a facut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare (nişhmat) de viaţă, şi omul a devenit un suflet (nefeş) viu." Geneza 2:7 

Vă rog să observăm mai jos, încă două versete, care completeaza pe primul şi revarsă mai multă lumină asupra subiectului "devenirii". 

 "Tot ce avea suflare (nişhmat) de duh (ruach) de viaţă în nările sale, tot ce era pe pământul uscat, a murit." Geneza 8:22 

 "şi tărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul (ruach) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat." Eclesiastul 12:7 

Acum să completam tabloul din primul citat cu ceea ce completeaza expresiv celelalte versete: 

 "Şi Iehova Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare (nişhmat) de duh (ruach) (Geneza 8:22, Eclesiastul 12:7) de viaţă (chaiyim), şi omul a devenit un suflet (nefeş) viu (chaiyah)." Geneza 2:7.

Observăm aici că "trupul de carne" "unit" cu "suflarea" "de duh" "devine" "un suflet viu". 

trupul de carne făcut din ţărâna pământului + suflare de duh = suflet viu (trup carnal cu viaţă) 

Acest lucru ni-l confirmă şi următorul citat, unde, conform cu textul grec, ni se vorbeste despre un "trup sufletesc": 

 "este semănat trup sufletesc (psychikon) şi înviază trup duhovnicesc (pneumatikon). Dacă este un trup sufletesc (psychikon) este şi un trup duhovnicesc (pneumatikon)." 1Corinteni 15:44 Traducere după textul grec 

Unii spun, că pe lânga trup şi duh, sufletul este a treia parte "componentă" din om. Ei se numesc "trihotomişti". Alţii, neagă că omul ar fi compus din trei părţi şi susţin, că omul este compus numai din două părţi, sufletul şi duhul fiind sinonime. Ei se numesc "dihotomişti".

În disputa dintre dihotomişti şi trihotomişti, adevărul este undeva la mijloc. Cei care susţin că omul este compus din două elemente, au dreptate, însă greşesc acolo când spun că duhul şi sufletul sunt sinonime. Cei care cred că cu privire la om, în Biblie se vorbeşte despre trei elemente, au dreptate, însă greşesc când spun, că omul este compus din trei elemente "componente".

Omul nu este compus din trei elemente componente distincte, cum cred trihotomiştii, ci din două elemente care formeaza un al treilea element. Nu poţi spune că "apa" este formată din trei elemente: Hidrogen 2, Oxigen şi "apa". Este absurd. Apa este formată numai din H2 şi O. La fel şi "omul" (fiinţa vie, umană), este format numai din două elemente, care dau naştere unui alt element, "sufletul", care este omul însuşi. După cum Hidrogenul (H2) şi Oxigenul (O) formează prin reacţie "apa" (H2O), aşa şi ţărâna pământului transformată în carne în reacţie cu suflarea de duh de viaţă, formează un element nou: "un suflet viu", sau altfel spus "trupul sufletesc", "omul". Luate separat, trupul din carne fără duh, nu este om şi nici suflarea de duh nu este om, fără trupul de carne, ele devin om, sau altfel spus "suflet viu", numai împreună. "Sufletul" este ca "imaginea" din computer, care este un produs al programului şi computerului însuşi, luate împreuna. Computerul n-ar putea produce imaginea pe monitor, fără un program în el, şi, la fel, un program n-ar putea produce imagine, fără un computer. Prin urmare, pentru o exemplificare a rolurilor asemănătoare, computerul ar corespunde trupului uman, programul din computer ar corespunde duhului uman şi imaginea din computer ar corespunde sufletului uman. 

Avem un singur caz în care aparent Domnul şi Mântuitorul nostru ar spune contrariul: Matei 10:28. Însă un studiu atent şi comparativ arată altceva. În primul rând acelaş citat este consemnat altfel, unde nu apare ideea sufletului nemuritor: Luca 12:4,5. Domnul Isus nu putea să contrazică multitudinea dovezilor din Vechiul Testament, prin urmare textul din Luca 12:4,5 se declară a fi cel autentic, iar cel din Matei 10:28 este corupt. Acest lucru îl confirmă şi contextul apropiat, în care Domnul nostru Isus spune nici mai mult nici mai puţin că sufletul poate pieri ("apolesei" însemnând pieire, distrugere, nimicire):

"Cine îşi va fi găsit sufletul (psuche), îl va pierde (apolesei); şi cine îşi va fi pierdut (apolesas) sufletul (psychi) pentru Mine, îl va găsi." Matei 10:39 

Prin urmare, Domnul nostru, nu putea da cu piciorul în adevărul susţinut de cărţile sfinte, contrazicându-se cu cei din Biblie şi mai apoi cu el însuşi. Nu ne putem permite să afirmăm că odată spune într-un fel iar odată în alt fel, dar tocmai contrariul! A spune odata că sufletul este nemuritor şi odată că sufletul este muritor, este o mare copilărie! Domnul nostru nu putea spune asa ceva!

Fraza dubioasă "dar nu pot ucide sufletul", nu apare nici la dr. Luca, dar nici în citatul lui Iustin Martirul, care a citat acest verset în anii 30 ai secolul II. Textul a fost introdus de un scrib timpuriu, pentru a se putea susţine nemurirea sufletului, concept foarte acceptat şi îndrăgit (ca să nu mai vorbim de "îndrăcit") în lumea păgână, dar şi în mediul iudeu decăzut de la adevăr, care l-a respins pe Domnul nostru Isus.

O reconstrucţie posibilă, după Dr. Luca Evanghelisul şi Iustin Martirul ar fi următoarea variantă:

28. NU VĂ TEMEŢI DE CEI CARE UCID TRUPUL (1) ŞI DUPĂ ACEEA NU MAI POT FACE NIMIC (2) CI TEMEŢI-VĂ MAI DEGRABĂ DE ACELA CARE POATE (3) SĂ DISTRUGĂ (4) TRUPUL ÎN GHEENA

(1) dar nu pot ucide sufletul: Nu apare nici la evanghelistul Luca şi nici în citatul lui Iustin Martirul
(2) şi după aceea nu mai pot face nimic: Textul apare atât la dr. Luca cât şi la Iustin Martirul
(3) apolesai: Înseamna "s-ă distrugă". Aşa redau şi Dr. Gal - Dr. Kosztolanyi (catolici).
(4) şi sufletul: Apare la Iustin Martirul, dar nu apare la dr. Luca. 

Matthew 10:28 - NIV, NAB - in First Apology of Justin
"Fear not them that kill you, and after that can do no more; but fear Him who after death is able to cast both soul and body into hell. (“hell” este “gheena” în textul grec scris de Iustin Martirul, dar tradus preferenţial ca “iad” de traducătorul englez)"[43]

Matei 10:28 în Apologia Întâi, de Iustin Martirul
"Nu va temeţi de cei care vă ucid şi după aceea nu mai pot face nimic, ci de Acela să vă temeţi care după moarte are putere să arunce atât sufletul cât şi trupul în gheenă."

Care este rolul sufletului? Va putea el muri sau nu?

Vă las să răspundeţi (Eclesiastul 12:13,14; Matei 19:16-24; Marcu 12: 28-34; Luca 1:46; Galateni 5:16-26; 1Corinteni 15:1-11; 1Petru 1:13-25; 2Petru 1:3-11; 1Ioan 1:5-10, 1Ioan 2:1-10, 1Ioan 2:12-17; 1Ioan 5:7-21; Apocalipsa 1:3; Coloseni 3:16,17).