Esţi sigur că iubeşti Cuvântul lui Dumnezeu?

 

Esţi sigur că iubeşti Cuvântul lui Dumnezeu?

Cum demonstrezi tu că iubeşti într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu?

 

Iubirea Cuvântului lui Dumnezeu, transmis prin Domnul Isus, o condiţie importantă

 

Ioan 14:21. Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui."

22. Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: "Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, şi nu lumii?"

23. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.

24. Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Şi Cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.

Credincioşii iubesc din inimă Cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc! Dar poţi împlini Cuvântul lui Dumnezeu dacă este stâlcit de un traducător sau copist, care bagă doctrine omeneşti în Cuvântul lui Dumnezeu?

Pe ce te bazezi când corectezi?

Într-un Nou Testament recent editat, la Iuda 5 a fost înlocuit „Domnul” cu „Isus”, menţionându-se la nota de subsol următoarele:

„Alte manuscrise au lecţiunea „Domnul”.

Într-adevăr, atunci când s-au studiat manuscrisele s-au găsim anumite diferenţe între ele. Numai că la Iuda 5 avem patru variante la un cuvânt, adică un cuvânt este redat în patru moduri diferite: Domnul, Dumnezeu, Isus, Christos.

Versiunea cu redarea „Domnul”:

În versiunea lui Dumitru Cornilescu găsim acest tip:

Iuda 5. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.

Acest tip de redare apare în manuscrise ca Sinaiticus (secolul IV), Athos (secolul VIII/IX), Ephraemi Rescriptus (secolul V) şi Versiunea Harkleană, desemnată de sigla syrh, fiind o traducere biblică în limba siriacă de Toma de Harqel finalizată în 616 d.Hr. la Enaton din Egipt.

Versiunea cu redarea „Dumnezeu”:

Iuda 5. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Dumnezeu, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.

Acest tip de redare apare în manuscrise ca p72 (=Bodmer 7/8) de limbă greacă circa 300 d.Hr., la Clement din Alexandria (c.150 - c.215) Cartea instructorului III, în Ephraemi Rescriptus – la al doilea corector şi în Versiunea Filoxeniană (508 d.Hr.). A fost comandat de Filoxen din Mabbug și finalizat de corepiscopul său Policarp în limba siriacă. Mai apare într-un manuscris Latin (Italic), Armenian şi Georgian. Deci redarea aceasta a avut un suport internaţional semnificativ.

Versiunea cu redarea „Isus”:

Iuda 5. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Isus, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.

Acest tip de redare apare în manuscrise ca Vaticanus (secolul IV), Alexandrinus (secolul V), multe Latine (Italice), Etiopean, la Origen, Ieronim, Cyril, în Bohairic Coptic şi Sahidic Coptic. Este pus în paranteze în Aland și colaboratorii în a 4-a ediție revizuită.

Versiunea cu redarea „Christos”:

Iuda 5. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Christos, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.

Acest tip de redare apare în Ephraem, Moscova (din secolul IX) şi Lectionare Bizantine.

Am două întrebări importante:

1.   Dacă tot faci o corecţie şi dai o notă de subsol, nu ar trebui menţionate toate variantele?

2.   Pe ce criterii alegi această variantă?

 

 

De exemplu o doctrină care atacă unicitatea şi supremaţia lui Dumnezeu (Ioan 17:1-3), prima poruncă din Decalog adresată evreilor şi prin ei lumii întregi?

Să nu ne lăsăm amăgiţi, a iubi o traducere încă nu înseamnă respect deplin pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim conştienţi că trebuie să agreăm ce scrie în original, nu ce ne place nouă în traduceri.

Sunt conştient că în nobila noastră misiune de a studia şi împlini Scripturile – indiferent dacă sunt Biblii vechi sau noi, indiferent de limba în care le vom citi, o problemă majoră va fi problema textuală. Vorba unui distins profesor: “Pe ce ne bazăm, când discutăm?”

După cum aţi văzut deja, anumite diferenţe de opinie au ca bază anumite texte biblice, care au fost redate diferit faţă de textul autograf (textul autograf este denumirea textului autorului). Aşadar, lozinca “Stă scris” trebuie însoţiţă de multă vigilenţă şi discernământ.  Degeaba citez un text modificat ca fiind “Stă scris” sau ca “Sola Scriptura (Numai Scriptura)”, dacă acest text a fost modificat şi eu nu îmi dau seama.

Fiind în vizită - cu mulţi ani în urmă - la un frate ce a ieşit de la baptişi, acesta mi-a zis că a aflat de la nişte fraţi despre modificarea textului de la Matei 28:19. Sceptic fiind faţă de cele auzite atunci (ulterior m-am convins), am rugat nişte fraţi să verifice acest lucru. Cineva s-a dus chiar la Biblioteca Naţională din Ungaria, să verifice Bibliile vechi, existente acolo. S-a întors cu precizarea că textele coincid cu cele actuale “în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”. Da, numai că textele de la Biblioteca Naţională a Ungariei au fost scrise după anul 1000 AD. Dar pe noi trebuie să ne intereseze toată perioada scribală.

Şi iată de ce:

Mărturia lui Origen, secolul II-III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rînduindu-se corectori cu de la ei putere."

Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei, este deosebit de aspră: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"

Mărturia episcopului Dionisie (secolul III) "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului Însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".

Mărturia prezbiterului Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite.”

Sursa: Eusebiu De Cesareea (secolul III-IV), Istoria Bisericească

Mai sunt şi alte scrieri de comparaţie textuală, care tratează acest subiect, cum ar fi:

Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui;

Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament;

John William Burgon, Revizia Revizuitei

Aşadar, dragii mei fraţi, se naşte întrebarea, ne dăm noi seama de consecinţele nefaste ale acestei practici vechi? Talmudul consemnează că pe timpul celui de al doilea Templu, existau deja trei versiuni ale Scrierilor Vechiul Testament şi că în curtea Templului era o versiune “oficială”, după care se corectau “erorile” celorlalte.

Se naşte întrebarea dacă a încetat această practică şi dacă ea a încetat de tot sau se mai propagă şi la ora actuală sub diferite forme mai subtile. Întrebarea cea mai fierbinte fiind: CUM NE AFECTEAZĂ PE NOI ŞI CUM NE PUTEM DA SEAMA?

Apostolii au luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lor şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)

Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)

Condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19).

Partidele creştine rivale (deja circa 70 în secolul II) se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi.

Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: Filozoful Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult". Origene, nu îl condamnă că ar spune un lucru neadevărat, ci răspunde afirmativ, arătând şi cauzele: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rînduindu-se corectori cu de la ei putere."

Mărturii din lumea şcolastică musulmană, care arată că atât cărţile VT cât şi cele NT au fost pe alocuri falsificate.

Este bine de reţinut menţiunea “PE ALOCURI”, deci nu putem vorbi de o corupţie totală.

Fie ca Tatăl nostru ceresc, să ne dea înţelepciune şi pricepere ca ştiind toate acestea să ieşim din “marea capcană scribală”. În numele Domnului Isus să ne rugăm! Amin.