Căzuţi peste bord

 

Căzuţi peste bord: suntem pierduţi, condamnaţi la moarte; cine ne va salva şi cum?

Har, pace şi binecuvântare de la Dumnezeu, Tatăl nostru din ceruri şi de la Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru! Slăvit şi onorat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc  şi Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, în veci de veci! Amin!

Cum suntem salvaţi: Prin sângele lui Christos şi prin fapte bune sau,numai prin sângele lui Christos, pentru a face fapte bune?
"Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni" Efeseni 2:9

Prefaţă: Chiar suntem pierduţi (morţi pentru totdeauna) fără Dumnezeu?

Da! Dovada este moartea. Există vreo şansă fară Dumnezeu?

Cât de gravă este situaţia? 

Exemplificare:
Pe un vas cu pasageri de cursă lungă, căpitanul dă nişte prescripţii clare pasagerilor, pentru siguranţa fizică a fiecăruia. Însa, într-o zi, unul le încalcă 
şi ajunge în apele tulburi ale nesfârşitului ocean planetar. Nu poate face nici o faptă sau acţiune ca să se auto-salveze, acum salvarea lui depinde într-u 
totul de căpitan. Aşa este şi omul, căci din cauza acţiunii nesăbuite ale primului părinte, noi am pierdut legătura cu vaporul (cu viaţa veşnică). Asta înseamnă că ne naştem în păcat (imperfecţiune) şi această stare decazută conduce la moarte, iar reabilitarea noastra depinde întru totul numai de 
Dumnezeu. Noi suntem moştenitorii lui Adam şi suntem daţi afara din viaţa veşnică, aşa cum şi copii unui parinte sunt daţi afară din casă împreună cu el, atunci când parintele lor pierde casa. Ca şi în cazul omului căzut peste bord, în ocean, noi nu putem face nimic pentru a ne auto-salva, totul depinde numai de Dumnezeu. Şi El a făcut totul pentru salvarea (mântuirea) noastra, prin Domnul Isus Christos, Fiul Său unic născut. Suntem salvaţi numai prin har şi numai prin credinţa pe care o manifestăm, fără fapte, altfel harul n-ar mai fi har si darul n-ar mai fi dar (Romani 11:6, Efeseni 2:8). Faptele le facem nu pentru a fi salvaţi, ci pentru că suntem salvaţi, parafrazând, deoarece nu mai vrem să cădem încă odată peste bord, în ocean... Pentru a dovedi că suntem salvaţi, pentru a se vedea că suntem copiii harului şi îndurării lui Dumnezeu. Numai sângele Domnului Isus Christos salvează, nu calitaţile (talentele noastre), nu darurile noastre, oricat de valoroase ar fi, nu sabatul, nu cele zece porunci, nu băile ritualice, nu credinţa în x y z. Acest sânge este piatra de poticnire al acelora care vreau să fie salvaţi în alt mod, lepădând sau diluând harul în faptele lor. 
Chiar dacă faptele bune sunt indispensabile, fiind pecetea noastră în credinţă, să ne păzim de mântuirea prin fapte, dacă vrem sa fim salvaţi prin harul ce ni se dă în sângele Domnului Isus Christos!

1. Ce este harul? 
"Este darul lui Dumnezeu" Efeseni 2:8
Toţi oamenii mor şi ei nu se pot salva (mântui) singuri din starea de moarte. Au nevoie de o salvare eternă şi asta numai Dumnezeu o poate da. Harul înseamnă o bunăvoinţă ieşită din comun, a lui Dumnezeu, pe care de altfel omul nu ar merita-o; o graţiere a omului păcătos: Matei 18:21-35
2. Suntem salvaţi într-adevăr numai prin har? 
"Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea lui cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Christos: prin har suntem salvaţi." Efeseni 2:4,5
3. De ce nu putem fi salvaţi şi prin har, dar şi prin fapte?
Deoarece suntem "cazuţi peste bord, în ocean" şi nu putem contribui cu nici măcar o faptă, la salvarea noastră. Pe de altă parte, darul vieţii veşnice n-ar mai putea fi un dar deplin, din partea lui Dumnezeu, ci ar fi ceva care se poate cumpăra sau compensa prin fapte; în funcţie de câte fapte ai face, cu atât ai contribui la diminuarea darului lui Dumnezeu.
"Căci prin har sunteţi salvaţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." Efeseni 2:8,9
"Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altfel, harul n-ar mai fi har."  Romani 11:6
4. Ce alte motive mai stau la baza acordării harului salvării, gratuit şi nu prin fapte?
a) Valoarea salvării este prea mare: "răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că trebuie să renunţe la ea pentru totdeauna" Psalmul 49:8
b) Dacă ar fi prin fapte, n-ar fi echitabilă, căci unii ar face mai mult, alţii mai puţin şi astfel unii ar putea pretinde ceva mai mult faţă de ceilalţi, pe când prin har nu se crează nici o nedreptate: "nu-ţi fac nici o nedreptate" Matei 20:1-16
c) Cei care cred că s-ar putea salva numai pe temeiul faptelor şi nu a jertfei de ispăşire făcută de Christos, ar avea o pricină de laudă neîntemeiată, putând la un moment dat chiar să nege necesitatea acestei jertfe, şi să afirme, ba că: "Nu pentru păcatele noastre a murit Christos, ci numai ca să-şi arate fidelitatea Sa faţă de D-zeu", sau că "Pentru mine jertfa lui Christos este de neânţeles, căci eu am făcut totul pentru mântuirea mea, prin faptele mele bune". Plus că oamenii nu sunt roboţi şi nu fac fapte la fel, unul face mai mult altul mai puţin, şi aşa cei ce au făcut mai mult ar putea să se laude faţă de ceilalţi şi chiar ar putea pretinde ceva mai mult de la D-zeu. Însă tocmai de aceea scrie clar: "Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." Efeseni 2:9. 
d) Dacă salvarea s-ar putea obţine prin fapte "degeaba a murit Christos" Galateni 2:21. Faptele ar fi de ajuns. Moartea lui Christos ar fi inutilă.
5. De ce putem spune că tot meritul şi toată lauda şi gloria salvării noastre apartine lui Dumnezeu şi Fiului Său?
Deoarece Dumnezeu a ales să fim salvaţi. El ar fi putut să nu ne salveze, spunând că chinul Fiului Său, pentru aceşti oameni păcătoşi ca noi, este prea mare. Şi Fiul Său ar fi putut spune, că El nu doreşte să moară pentru astfel de păcătoşi ca noi.
"El (adică Dumnezeu), care n-a cruţat pe însuşi Fiul Său, ci l-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El toate?" Romani 8:32
"Christos, prin Duhul Cel veşnic, s-a adus pe sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu" Evrei 9:14
"Vin să fac voia Ta, Dumnezeule" Evrei 10:1-22
6. Pe ce bază (temei) se dă totuşi harul lui Dumnezeu?
"Prin har sunteţi salvaţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu." Efeseni 2:8
Salvarea prin har, prin credinţă nu elimină necesitatea faptelor bune, ci din contra, le motivează:
"Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Christos Isus pentru fapte bune, pe care D-zeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele."
Totuşi baza salvării noastre nu sunt faptele noastre, ci jertfa de ispăşire făcută de Christos.
"Pe El (adică pe Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu) Dumnezeu l-a rânduit ispăşire, prin credinţa în sângele lui, ca să-şi arate dreptatea Lui" Romani 3:25
"Dar acum s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc legea şi prorocii - dreptate a lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus Christos, către toţi şi peste toţi cei care cred; căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu, fiind îndreptăţiţi fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Christos Isus."  Romani 3:21-24. 
În consecinţă harul se dă gratuit, prin credinţa în jertfa ispăşitoare a Fiului lui Dumnezeu. Baza, temelia salvării noastre este jertfa Fiului lui D-zeu, şi nu faptele noastre. Exemplificare: La o calamitate naturală guvernul Romaniei da gratuit zonelor calamitate alimente, apă şi alte ajutoare, singura condiţie pusa celor calamitaţi este să creadă că într-adevar se dau aceste ajutoare şi să se deplaseze spre centrele de prim ajutor. Guvernul nu cere bani sau fapte în schimbul acestor ajutoare. Aşa face şi Dumnezeu. Noi am fost calamitaţi cu urgia păcatului şi a morţii. Dumnezeu este cel ce dă ajutorul gratuit şi centrul de prim ajutor este Fiul Său, Isus Christos. Baza, temelia, fundamentul pe care să dă ajutorul este credinţa în jertfa lui răscumpărătoare, care ne salvează din păcat şi moarte.
7. De ce totuşi credinţa goală, fără fapte este "moartă" Iacov 2:14-17?
Deoarece odată ce prin credinţă ai fost îndreptăţit la salvare, credinţa implică să fi recunoscător, să asculţi şi să împlineşti voia lui Dumnezeu, spre binele tău şi al omenirii. "Dar fiţi împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri..." Iacov 1:22-25
Neascultarea de legile lui Dumnezeu creaza probleme inutile în societate, ascultarea de ele înseamna pacea, bunăstarea şi fericirea omenirii:
"O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării." Isaia 48:18.
8. De ce atunci nu putem spune că credincioşii se salvează prin fapte?
Dacă salvarea ar putea fi obţinuta prin fapte, şi cei ce nu cred în jertfa ispăşitoare a Fiului lui Dumnezeu ar putea să se salveze prin fapte. Însă...
"Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui." Evrei 11:6
"Cât despre ... necredincioşi ... partea lor este ... moartea a doua." Apocalipsa 21:8
9. Ce fapte cere Dumnezeu de la noi, după ce am primit jertfa lui Christos? 
"Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Christos Isus pentru fapte bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele." Efeseni 2:10. Omul care crede că este îndreptăţit la salvare, trebuie să  producă "roade bune" Matei 7:15-20. Aceste fapte bune sau roade bune sunt generate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ca răsplată pentru credinţa omului, de aceea sunt numite "roada Duhului" Galateni 5:22-24. Prin Duhul lui Dumnezeu roadele bune fac din credincios un om "nou" Coloseni 3:1-17.
10. Când începem să facem cu adevărat "fapte bune", după ce am fost îndreptăţiţi la salvare sau înainte de această îndreptăţire?
"Şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fii neascultării. Între ei eram şi noi toţi  odinioară, când trăiam în poftele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite şi gândite de firea păcătoasă şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi." Efeseni 2:1-3
11. Ce se va întâmpla cu noi dacă nu ne reînnoim faptele făcute după "pofta firii păcătoase" Galateni 5:16-21, spre a fi fapte după voia lui Dumnezeu? Vezi Apocalipsa 21:8.
12. Ce atitudine trebuie să avem chiar faţă de faptele noastre bune pe care le facem după voia lui Dumnezeu?
"Dacă Avraam a fost îndreptăţit prin fapte are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu." Romani 4:2
"Tot aşa şi voi, când veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: Suntem nişte robi netrebnici: am făcut ce eram datori să facem." Luca 17:7-10

Contaminaţi cu un virus mortal: păcatul

"Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia (= Vestea Bună)..."
1Corinteni 15:1-11

             Cuvântul "evanghelie" provine din limba greacă şi înseamnă"vestea bună". De ce este "Evanghelia" o veste bună?
Are nevoie omenirea de o veste bună? Da, deoarece toţi oamenii mor (Eclesiastul 9:1-7) şi moartea este un vrăjmas, care trebuie "nimicit" 1Corinteni 15:26. Dacă moartea ne este un duşman, ce trebuie nimicit, atunci viaţa este de mare preţ, şi avem mare nevoie ca cineva să ne salveze din moarte şi să ne conducă la viaţă veşnică. Dar este posibil aşa ceva? Are cineva puterea să nimicească puterea morţii? Da, avem o promisiune de la Creator, că El va nimici moartea "pe vecie" Isaia 25:8. 
            Fiul cel unic al lui Dumnezeu, a străbătut cerurile înalte şi a venit pe pământ, ca să ne adeverească că Dumnezeu, Tatăl Său iubit, ne iubeşte foarte mult şi doreşte ca să avem parte de viaţa veşnică:
"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." Ioan 3:16
          Dar nu Dumnezeu a dorit ca oamenii să moară, vor întreba unii, de ce a făcut lumea aşa, de ce nu a făcut ca oamenii să nu moară? Dumnezeu însuşi ne răspunde, prin Cuvântul Său:
"Spune-le: "Viu sunt Eu" zice Stăpânul Iehova (ASV Bible), "că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască" (Ezechiel 33:11).
         Deci nu Creatorul a dorit ca Adam şi Eva să păcătuiască şi să moară, Lui I-a părut rău că lucrurile au luat o asemenea întorsătură nefericită şi a fost nevoit să aplice pedeapsa cu moartea, pentru ca lumea să nu genereze în haos şi anarhie... (Geneza 6:5-7). Gândiţi-vă, cum ar fi lumea, dacă toţi păcătoşii înrăiţi ar putea trăi veşnic şi să-şi facă după capul lor? Acel înger răzvrătit, care a decăzut şi a devenit Satan Diavolul, acela este vinovat de moartea tuturor oamenilor (Geneza 3:1-5 - Ioan 8:44). 
          Nu, Dumnezeu nu a dorit ca oamenii să moară. Moartea a intrat în lume din cauza nesupunerii şi răzvrătirii creaturilor împotriva Creatorului lor. Nesupunerea şi răzvrătirea împotriva unei legi este fărădelege şi în termeni Biblici se numeşte "păcat". Care dintre patroni ar lăsa ca angajaţii lor să-şi facă de cap în firma care nu le aparţine? Nici Dumnezeu, nu putea tolera o asemenea abatere, care călca în picioare însăşi suveranitatea Sa. Suntem avertizaţi că un singur păcat a contaminat toată rasa umană, aşa cum un singur virus poate contamina toată rasa umană, dacă nu se iau măsuri împotriva lui. Păcatul se multiplică fulgerător ca viruşii, mergând din degenerare în degenerare, creând haos şi anarhie, de aceea el trebuia stopat:
"De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit" Romani 5:12
          Chiar toţi, vor întreba unii??? Cum vine asta? Suntem cu toţii păcătoşi şi vrednici de moarte? Da, conform cu citatul de mai sus; dacă nu am avea păcat, Dumnezeu, care este un Dumnezeu al dreptăţii şi fără nedreptate, nu ar face ca şi noi să suferim moartea. Aşa cum o maşină defectă nu poate să facă un lucru de calitate, de exemplu un xerox defect, căruia îi curge cerneala nu poate copia lucrări de calitatea originalului, nici Adam, nu putea procrea ceva mai bun decât era el în acea stare. Noi am moştenit cu toţii genele deteriorate ale primului om, deoarece prin păcatul său, atât el, cât şi urmaşii săi au decăzut de la perfecţiune:
"... Suntem noi mai buni? Nicidecum! Fiindcă mai dinainte am arătat pe toţi, fie iudei, fie greci că sunt sub păcat." Romani 3:9
          Dar de ce a permis aşa ceva Dumnezeu? Fiindcă nu se putea altfel. Dumnezeu nu dorea maşini reci, nesimţitoare, roboţi. El dorea creaturi asemenea Lui, care să-i poarte chipul şi asemănarea însuşirilor Sale. Fiinţe de asemenea grad, nu se puteau crea şi aduce la o perfecţiune stabilă, numai prin ascultare faţă de autoritatea şi cuvântul Lui. Dacă nu s-ar fi introdus păcatul, de către Satan, lumea creaturilor ar fi ajuns la maturitatea cunoaşterii lui Dumnezeu prin ascultare şi supunere. Păcatul introdus de Satan este ca un virus de înaltă technologie. Cine are un computer şi este virusat ştie ce înseamnă să primeşti un astfel de virus. Odată ce virusul păcatului a fost introdus în lume de cel ce a devenit Satan şi plana ca o avertizare continuă în univers (Geneza 4:7), chiar dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe Satan şi pe Adam şi Eva imediat, creând un alt heruvim Lucifer şi un alt Adam şi Eva, acest "microb" deja pornit, nu se putea distruge atât de uşor şi oricând ar fi putut lovi din nou. Şi asta, deorece Satan a lansat nişte controverse abile la adresa lui Dumnezeu şi mulţimile de îngeri din curţile cereşti au luat cunoştinţă despre ele. Ajunge numai să citim Cartea lui Iov, şi ne vom da seama. Cu asemenea controverse ridicate şi nerezolvate, nicicând universul n-ar fi fost stabil. Care era atunci un antidot sigur? Singurul antidot sigur era lăsarea păcatului lui Satan să germineze şi să se dezvolte până la apogeul lui, adică până la coacerea şi erupţia sa. Când păcatul satanic va ajunge la apogeu şi va erupe în toată hidoşenia lui, atunci el va putea fi extirpat total şi eradicat din univers. Scopul minunat şi măreţ al lui Dumnezeu este de a restabili armonia în univers. Pe veci.
          Fiind spuse toate acestea, trebuie să ne dăm seama că suntem cu toţii la mila şi îndurarea lui Dumnezeu, deoarece suntem contaminaţi cu un virus al morţii, păcatul, deoarece avem un duşman feroce în persoana lui Satan şi a demonilor lui (alţi îngeri care au decăzut), deoarece noi nu ne putem salva prin propriile noastre eforturi şi deoarece avem nevoie de un salvator care nu numai să ne arate drumul spre salvare, ci mai ales să ne facă plăcuţi din nou în ochii lui Dumnezeu, vindecând şi anulând urmările contaminării noastre cu virusul păcatului. 
          Nu putea oare, omul, aduce un anume act, sau ofrandă închinat lui Dumnezeu pentru a răscumpăra în mod deplin urmările acţiunii virusului păcatului din trupul lui? Răspunsul Scripturii sacre este nu:
"Dar nici unul nu poate să răscumpere pe fratele său, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării pentru el însuşi" Psalmul 49:7
          Aşadar, oamenii nu puteau să răscumpere, să absolve, să anuleze consecinţele, urmările nefaste ale vinei păcatelor lor. Oamenii nu puteau să se îndreptăţească ei înşişi în faţa lui Dumnezeu, aveau nevoie de o jertfă perfectă... ceea ce, după cum am văzut, nu era la îndemâna muritorilor. Soluţia era în mâna lui Dumnezeu şi depindea cu totul de El.
          Atunci care era soluţia lui Dumnezeu? Soluţia lui Dumnezeu era "ispăşirea", adică moartea unui om perfect care să nu aibă virusul păcatului, care să se ofere benevol (nesilit de nimeni) pentru a fi această jertfă perfectă şi care prin moartea sa să ispăşească (absolve) vina noastră făcută prin firea moştenită de la Adam, devenind astfel noul tată dătător de viaţă al credincioşilor care vor accepta şi aprecia jertfa sa şi vor asculta de El:
"Pe El (adică pe Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu) Dumnezeu l-a rânduit ispăşire" Romani 3:25
"Căci după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi." Romani 5:19
          În ce constă deci vestea bună, ce este ea? Vestea bună constă în jertfa ispăşitoare a Fiului lui Dumnezeu şi ea este o veste minunată, deoarece prin El, noi putem fi salvaţi din păcat şi din moarte: prin credinţa în El şi în îndereptăţirea făcută de El şi prin ascultarea faţă de El. El este singurul mijloc de salvare: 
"Şi vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă ţineţi cu tărie cuvântul pe care vi l-am vestit ca evanghelie, fără de care într-adevăr aţi crezut în zadar."
1Corinteni 15:1,2
          Ce ni se cere deci? Să credem în evanghelie. Ce este evanghelia înainte de toate?
"V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Christos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi.; că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi"
1Corinteni 15:3,4
          Crezi tu lucrul acesta, că Christos a murit pentru păcatele noastre, deci şi ale tale? Eşti tu destul de smerit şi sincer, ca să te consideri un păcătos, care are virusul mortal al păcatului? Căci numai aşa vei ajunge la propria ta salvare, prin Fiul lui Dumnezeu, dacă vei recunoaşte zdrobit că şi tu ai o fire păcătoasă, degenerată. Asta înseamnă pocăinţă. Tu trebuie să te renegi, să te lepezi de firea ta şi să recunoşti public, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, prin botezul în apă, făcut în numele lui Christos, Fiul lui Dumnezeu şi pentru El (nu pentru o religie de grup sau pentru nişte oameni), că El a devenit un om perfect şi fiindcă El a murit pentru păcatele tale, tu îl accepţi ca Domn al vieţii tale şi vei urma calea vieţii, ce a fost trasată de El, pentru cei ce cred în Dumnezeu, Tatăl Său iubit, după cum este scris:
"Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor s-a apropiat..." Matei 4:17
        Nu este altă soluţie din criza în care ne aflăm cu toţii, nu există o cale de mijloc (Matei 7:13,14,19). Ce înseamnă asta? Ajunge numai dacă ne gândim la următoarele fraze rostite de Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu:
"Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" Ioan 3:16
          Să lăsăm deci filozofia şi teoria uşoară a lui Origene, filozofie ce a contaminat creştinismul cu mântuirea universală şi alte subramuri ale acesteia ca purgatoriul, noua şansă de pocăinţă în mileniu sau după mileniu, etc., şi să credem Cuvântul lui Dumnezeu care ne avertizează cu toată solemnitatea şi seriozitatea:
"Cine crede în Fiul, are viaţă veşnică, dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el." Ioan 3:36
"... dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel." Luca 13:3,5
         Să fim deci, ascultători faţă de Cuvântul vieţii şi împlinitori ai lui, ca Dumnezeu să ne binecuvânteze cu viaţa veşnică ce vine prin credinţa în Acela care ne-a adus vestea bună (Matei 7:21-27).

Care va fi soarta ta, dacă mori în păcat?

 

 

Care va fi soarta acelora care practică păcatul voit, a copiilor acestora, inclusiv a copiilor handicapaţi mintal?

 

Iată nişte întrebări delicate ce trebuie dezbătute cu înţelepciune ştiind că indiferent ce ar dori unii, peste voia lui Dumnezeu nu se poate trece. Pe primul plan nu simţămintele noastre trebuie să primeze, ci, ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă spunem că necredincioşii care au murit vor avea o şansă de pocăinţă în mileniu sau după mileniu (mia de ani) sau undeva în viitorul eternităţii - şi aşa ceva nu există - ne înşelăm şi pe noi, dar mai grav e că înşelăm şi pe alţii şi cădem sub pedeapsa de a fi propovăduitori ai minciunii, eretici care sunt contra evangheliei mântuirii, cuvântului vieţii.

Să vedem ce spun textele Bibliei despre soarta necredincioşilor:

Ioan 3:36: Cine crede în Fiul are viaţă veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

La care viaţă se referă Ioan Botezatorul? Negreşit la cea viitoare şi veşnică, pe care o vor avea credincioşii.
De ce nu au necredincioşii drept la viaţa viitoare? Deoarece, conform cu textul citat "mânia lui Dumnezeu rămâne peste ei".
De ce rămâne mânia divină peste ei? Deoarece problema e gravă! Respingând mesajul credinţei în Fiul divin, au respins de fapt şi oferta de împăcare şi inclujiv aranjamentul lui Dumnezeu de împăcare cu oamenii, care se baza tocmai pe jertfa de ispăşire, făcută de Fiul lui Dumnezeu pentru ispăşirea păcatelor oamenilor.
Textul citat mai sus este un text avertizator, care arată că jertfa lui Christos nu ispăşeşte fără credinţa în ea. Pe de altă parte, Scriptura arată că jertfa de ispăşire îşi poate pierde efectul, în cazul când un credincios dă înapoi de la credinţa sfinţitoare:

Evrei 10:26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,
27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Corelând aceste citate cu Apocalipsa 19:17,18 reiese că cei mici sau handicapaţii care sunt în familiile necredincioase, vor avea aceeaşi soartă ca şi părinţii lor, deoarece aceştia sunt răspunzători pentru educaţia morală a copiilor lor. Aşadar cât de importantă trebuie să fie propovăduirea credinţei şi pocăinţei, tuturor oamenilor, spre mântuirea eternă!

17. Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: "Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
18. ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!"

Dar de ce nu pot fi salvati necredincioşii ulterior, de exemplu după venirea Domnului Isus, în împărăţia milenară sau chiar după? Răspunsul la problema aceasta se poate rezolva foarte simplu, datorită contextelor Bibliei. Iată ce ni se scrie în Ioan 4:24: 

"Dumnezeu este duh"

Dar ce fel de "duh" este Dumnezeu? Evident că "duh sfânt". De aceea cine huleşte duhul sfânt, huleşte de fapt pe Dumnezeu Tatăl, deoarece duhul sfânt este prin excelenţă al Tatălui ceresc, prin care El vorbeşte, îndrumă şi lucrează, care apoi este dat şi altor persoane credincioase lui (Matei 10:20 "Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi" - compară cu Evrei 1:1,2). Ca o paralelă a semnificaţiei: Un patron dă un ordin, prin directorul său, dar unii dintre muncitori îşi bat joc de acest ordin. Făcând astfel ei îşi bat joc de fapt de patron, deoarece şi-au bătut joc de ordinul lui. Oare este mesajul dat mai mare ca patronul care l-a dat? Nicidecum! Deci, nici duhul sfânt care a iesit de la Dumnezeu, nu este mai mare ca Dumnezeu, care l-a trimis.

Matei 12:
31. De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. 32. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.

Acest verset dovedeşte clar, că jerftfa celui pe care Dumnezeu la "uns" ca să fie "Miel" de ispăşire (Christos în greceşte înseamnă "Unsul") nu are puteri nelimitate, cum au crezut greşit cei ce au sustinut mântuirea universală şi cei numiţi semiuniversalişti (care cred în şansa a doua). Această jertfă are putere de ispăşire numai peste aceia care cred în ea, conformându-se procesului naşterii din nou, din apa şi din duh sfânt - aici intrând şi pruncii şi copiii handicapaţi ai credincioşilor, care sunt consideraţi sfinţi, dacă sunt educaţi în sfinţeinie, în virtutea angajamentului credincioşilor: "cât despre mine, eu şi casa mea voi urma pe Domnul".

Desigur, textul din Matei 12:31,32 lasă să se înţeleagă că în viitorul numit "Împărăţia de o mie de ani" - atenţie: dar numai aici, nu şi după mia de ani, se vor face anumite păcate, care unele vor putea fi iertate, iar altele, cele de hulă împotriva duhului sfânt, nu vor putea fi iertate, nici atunci.

O anumită interpretare spune că cei care vor fi iertaţi în mileniu, vor fi oameni care au trăit în epocile de înainte de Armaghedon, adică oameni care au trăit de la Adam, până la Armaghedon. Biblia nu susţine aşa ceva, deoarece arată că oamenii păcătoşi au drept numai la o singură viaţă, nu la doua, trei sau mai multe!

Cine crede în Fiul are viaţă veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. (Ioan.3:36)

Ce se întâmplă cu un om nemântuit după ce moare? Oare este el înviat în mileniu sau după mileniu să mai trăiască o sută sau două sute de ani în care să fie educat pentru a primi pocăinţa şi mai apoi testat, cum cred cei ce susţin aşa ceva? Spune Biblia aşa ceva? Nici vorbă!

Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară odată, iar după aceea vine judecata, (Evrei 9:27)

Am citat o altă redare aici, una mai bună. Ce spune acest verset? Că după ce mor păcătoşii, ei trebuie judecaţi. Da, judecaţi!
Nici vorbă ca păcătoşii să scape nejudecaţi! E o iluzie să scape cineva nejudecat! Ei bine, dar când va fi această judecată?
Biblia arată clar că după mia de ani:

Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. (Apoc.20:12)

Desigur că, se pune întrebarea: Bine da' atunci, cine va fi iertat în mileniu, dacă judecata păcătoşilor este după mileniu?

Ideea mântuirii păcătoşilor nemărturisiţi - ce au trăit de la Adam şi până la Armaghedon - în împărăţia de o mie de ani, încalcă flagrant nişte versete biblice, ca de exemplu: Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el." (Ioan.3:36)

Necredincioşii vor fi judecaţi şi nu puşi la probă din nou, probarea lor a fost în această viaţă unde ei nu au trecut proba: Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară odată, iar după aceea vine judecata (Evrei 9:27)

Ce înseamnă a fi judecat ca necredincios? Nicidecum încă un drept la o viaţă de o suta sau doua sute de ani! Ci osândă!
Să vedem cum defineste DEX-ul cuvântul "osândă":

OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). 
Sursa: DEX '98 
OSÂNDĂ ~e f. pop. 1) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; condamnare. ◊ A-și face ~a cu cineva a se chinui cu cineva. 2) Ceea ce provoacă neplăceri; blestem; nenorocire; năpastă; pacoste. /v. a (se) osândi 
Sursa: NODEX 
OSÂNDĂ s. v. condamnare. 
Sursa: Sinonime 
osândă s. f., g.-d. art. osândei; pl. osânde 
Sursa: Ortografic

Acum să vedem cum apare acest cuvânt într-un pasaj unde se vorbeşte de judecata necredincioşilor, apare acest cuvânt însoţit de termeni reconciliabili sau ireconciliabili?
Matei 12:
30. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte.
31. De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.
32. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
33. Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui.
34. Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.
35. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
36. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.
37. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit."
38. Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: "Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!"
39. Drept raspuns, El le-a zis: "Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.
40. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.
41. Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.
42. Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.
43. Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte.
44. Atunci zice: "Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită.
45. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean."

În acest text nu apare nici măcar o aluzie cu privire la o altă viaţă de o sută sau două sute de ani pentru păcătoşi, cum cred unii. Din contră, vedem că se scrie despre ei în termeni foarte duri, ireconciliabili, de osândire.

Aşadar aceia care vor fi iertaţi în mileniu nu au cum să fie oamenii păcătoşi care au trăit de la Adam şi până la Armaghedon.
Trebuie să fie o explicaţie mai bună şi bineânţeles că Biblia o dă. Atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament oferă un răspuns satisfăcător în această privinţă.

Pentru a şti cine va fi iertat în mileniu, trebuie să ştim cine va fi în mileniu, pe pământ?

Mireasa lui Christos, adică adunarea credincioşilor creştini, care au trăit experianţa naşterii din nou, devenind şi rămânând făpturi noi, prin Cuvântul nepieritor sădit în ei pentru vecie, vor fi răpiţi de pe pământ, în cer, unde ei vor fi ca îngerii, adică în trup spiritual şi de unde, sub conducerea lui Christos, ei vor conduce planeta pământ, timp de o mie de ani. Desigur ei pot veni în inspecţie pe pâmânt ori de câte ori vreau, cum făcea Dumnezeu în grădina Edenului (Geneza 3:8 "umbla în grădină"). Dar în timpul miei de ani, reşedinţa lor va fi cerul şi nu pământul, căci acolo au fost răpiţi şi transformaţi, aşa după cum Dumnezeu deşi umbla în gradina Edenului, totuşi nu locuia acolo.

După glorificarea Miresei, începe perioada numită "judecarea celor vii" sau "judecata oilor şi caprelor", adică toate popoarele vor fi judecate pe baza cum se raportează la guvernarea cea nouă a lui Christos. Cei care nu vor recunoaşte noul guvern ceresc, ci vor lua semnul fiarei (cipul implantat) şi se vor închina icoanei ei, vor fi zdrobiţi şi nimiciţi fără nici o milă, DEOARECE AU FOST AVERTIZAŢI. Ultima misiune a rămăşiţei bisericii adevărate este tocmai avertizarea ce o dă cu privire la distrugerea acelora care vor lua semnul fiarei şi se vor inchina icoanei ei. Prin nişte şiruri de plăgi, globale şi durerose, Christos, Regele uns, investit şi înscăunat de Dumnezeu, pentru o mie de ani, va bate pe toţi împotrivitorii săi, după cum au fost bătuţi egiptenii mândrii cu cele 10 plagi şi mai apoi cei care au continuat în prostie, au fost înghiţiţi de valurile Mării Roşii. Desigur, plăgile vor fi cu mult mai mari şi cu mult mai înfricoşătoare. Ultimul act al acestei sentinţe divine va fi războiul Armaghedonului. Atunci vor fi înlăturaţi toţi cei ce au mai rămas de după distrugerea făcută de plăgi. Toti cei ce se vor fi pocăit înainte de aceste plăgi, adică au refuzat înciparea cu semnul fiarei, vor scăpa de plăgi şi de Armaghedon, deoarece ei vor fi protejaţi cu ajutorul îngerilor şi astfel ei vor intra de vii în mia de ani. Ei vor fi guvernaţi din ceruri, cu legi drepte de un guvern ceresc şi drept. În termeni noi Dumnezeu Tatăl va fi preşedinte, Fiul lui Dumnezeu Isus Christos prim ministru şi Mireasa lui Christos vor fi miniştrii. În termeni vechi, companionii lui Christos (Mireasa), creştinii care şi-au dus până la capăt chemarea şi sfinţirea sunt numiţi regi, preoti şi judecatori, împreună cu El.

În mia de ani nu va intra nici un nepocăit, adică nici unul care a luat înciparea cu semnul fiarei, deoarece cei ce vor lua semnul fiarei vor fi obligaţi să se închine unui idol, numit chipul fiarei. Idolatria este păcat, cei ce o practică sunt nepocăiţi. Numai aceia vor intra în împărăţia Tatălui şi a Fiului care au refuzat înciparea, refuzând astfel şi închinarea la chipul fiarei. Biblia e clară în privinţa aceasta, la Apocalipsa 14:

9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului (aici e vorba de focul plăgilor, nu de focul din iadul lui Dante).
11. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! 
Textul de aici se referă numai la perioada apocaliptică, la zilele acelea de chin în care îşi vor muşca limba de durere - Apocalipsa 16:10, abia apoi sunt distruşi.

Cei ce vor scăpa, vor fi relativ o mare mulţime din toate popoarele, triburi şi limbi. Ei se vor înmulţi nespus de mult şi vor popula întregul pâmânt. Toţi copiii care se vor naşte în mileniu, vor fi educaţi să asculte legile divine, spre folosul lor. Se va introduce pedeapsa cu moartea, pentru păcatele mari şi pentru hula împotriva duhului sfânt, iar pentru păcatele scuzabile, făcute involuntar, din accident, etc. vor fi mijlociri de iertare şi absolvire de păcat. Christos şi Mireasa vor avea dreptul să mijloceasca pentru ei la Dumnezeu. Centrul închinării mondiale va fi la Templul din Ierusalim, în Israel, rezidit în mileniu. În fine, cei ce se vor supune vor trăi fericiţi şi în sănătate deplină, deci nu vor muri, căci nu va exista procesul îmbătrânirii, dar cei nesupusi vor fi judecaţi şi eliminaţi pe loc.

În mileniul pământesc nu va fi înviere. Prima înviere aparţine în exclusivitate Miresei iar a doua înviere este după mileniu. În mileniu intră numai oameni vii şi desigur animalele care vor scăpa de pârjolul plăgilor.

În cer nu vor fi căsătorii, degeaba cred anumite denominaţii. Membrii Miresei lui Christos nu se vor căsătorii, ei sunt acolo ca ingerii, asexuaţi (fără sex), în schimb, supravieţuitorii plăgilor şi Armaghedonului, adică cei din mileniul pământean vor avea voie să se căsătorească, căci trupurile lor nu vor fi schimbate şi glorificate în trup de slavă.

Ideea iertării în mileniu s-a lămurit. Aşadar ideea cu învierea păcătoşilor - ce au trăit de la Adam şi până la Armaghedon - în mileniu, este nebiblică. Dar noi nu putem sili pe nimeni să creadă acestea. Însă timpul va dovedi că Biblia are întotdeauna dreptate.

Aveţi întrebări importante?

 

Sunteţi în căutarea lui Dumnezeu? 

Cautaţi răspunsuri din Biblie?

Aveţi o întrebare despre Dumnezeu şi Biblie?

Aveţi o întrebare despre Viaţă şi Moarte?

Aveţi o întrebare despre Evanghelie?

Aveţi o întrebare despre orice altceva legat de creştinism?

Căutaţi o părtăşie creştină adevărată? 
Dumnezeu are răspunsurile! Rugaţi-vă, pocăiţi-vă, studiaţi Biblia şi El vă va da răspunsurile.

Să stăm de veghe cum se cuvine şi să-l rugăm pe Tatăl nostru ceresc să ne ajute la aceasta. Să nu ne lăsăm furaţi de nici o ideologie străină. de Biblia veche. Aceasta este rugăciunea mea, pentru mine şi toţi cititorii acestei apologii. În numele Fiului său mă rog, Amin!

Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său nepieritor şi să ne dea o minte ageră şi înţeleaptă, spre slava Sa şi a Fiului Său şi spre mântuirea noastră! Amin!

Dumnezeu să aibă milă de noi. Amin!