FERICITUL AUGUSTIN DESPRE IOAN 17:1-3 (Controverse teologice, demascări)

 

AUGUSTIN DESPRE IOAN 17:1-3

 

Sunt traducerile Sfintelor Scripturi incoruptibile sau infailibile?

 

Matei 28:19 – Autenticitate sau fals?

 

Biblia ne arată că numele Domnului Isus este nu numai important, ci şi esenţial în ce priveşte mântuirea:

„În numele LUI națiunile își vor pune speranța” Matei 12:21

„veți fi urâți de toate națiunile din cauza numelui MEU.” Matei 24:9

„Du-te, căci el este un vas ales de-al Meu, ca să poarte numele MEU înaintea neamurilor” Fapte 9:15 Textul Bizantin

„pocăința pentru iertarea păcatelor va fi proclamată în numele LUI tuturor națiunilor” Luca 24:47

„Pocăiți-vă și botezați-vă, fiecare dintre voi, în numele lui ISUS HRISTOS.” Fapte 2:38

„nu fuseseră botezaţi decât în ​​numele DOMNULUI ISUS.” Fapte 8:16

„oricine crede în El primește iertarea păcatelor prin numele SĂU.... a poruncit să fie botezați în numele lui ISUS HRISTOS.” Fapte 10:43,48

„au fost botezați în numele DOMNULUI ISUS.” Fapte 19:5

„Ridică-te, fii botezat și spală-ți păcatele, chemând numele LUI.” Fapte 22:16

„am primit har și apostolie pentru a chema toate neamurile la ascultarea care vine din credință de dragul numelui SĂU.” Romani 1:5

„Sau nu știți că toți cei care am fost botezați în HRISTOS ISUS am fost botezați în moartea LUI?” Romani 6:3

„Pavel nu a fost crucificat pentru tine, nu-i așa? Sau ai fost botezat în numele lui Pavel?”1 Corinteni 1:13

„orice veți face, fie cu cuvântul, fie cu fapta, faceți totul în numele Domnului ISUS, mulțumind lui Dumnezeu Tatăl prin EL.” Coloseni 3:17

 

Numele Domnului nostru, „Isus”, tradus din ebraică, înseamnă „Yehowah (Dumnezeu) mântuiește”. Nu deoarece Isus este Yehowah, cum cred greşit unii, ci deoarece reflectă cel mai mare adevăr despre mântuire, arătând clar şi desluşit cine este Autorul Mântuirii noastre: Dumnezeu, care este Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Domnul nostru Isus este „mântuirea” prin care lucrează Dumnezeul său. Mântuitorul Domnului Isus a fost chiar Dumnezeul său, care l-a înviat din morţi, arătând clar şi desluşit că Dumnezeu este Mântuitorul tuturor. Dar Dumnezeu a dat Fiului său această autoritate a sa, adică puterea de a mântui, de aceea este numele Domnului Isus atât de mare:

Filipeni 2:9. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;

10. pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,

11. şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

 

Neânţelegând cum stau lucrurile, unii şi-au permis să modifice o frază din Biblie, care arăta la fel ca celelalte citate mai sus, cât de important este numele Domnului nostru, Fiul unic-născut al lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu care cunoaşte orice mişcare a inamicului său, care este Satan Diavolul, ne descoperă cum au stat lucrurile. Astăzi mulți sugerează şi pe motive întemeiate, că originalul din Matei 28:19 a fost „în numele meu (ISUS)”, bazat pe armonia Bibliei și sursele antice de la episcopul Eusebiu, episcopul Aphraates Sirianul și alții.

 

Căci, dacă citirea „în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh” este ceea ce li s-a poruncit celor unsprezece ucenici ai lui Isus să facă, atunci de ce nu există nicio dovadă că au făcut vreodată ceea ce a poruncit El și de ce există doar dovezi care indică faptul că ucenicii lui Isus au procedat altfel? Mai mult, de ce există și dovezi contextuale și interne care sugerează cu tărie că Matei nu a scris niciodată aceste cuvinte?

 

Dar există dovezi că acest lucru ar fi putut fi făcut? Da. Sunt multe astfel de cazuri. Iată câteva dintre ele prezentate în cele ce urmează.

 

 

Cazuri de falsificatori dovediţi

 

Versiunea lui Augustin din Ioan 17:3, este un exemplu clar de instigare la fals doctrinar.

 

Savanții au arătat că în antichitate au existat multe încercări de a modifica textul Bibliei pentru a suna conform doctrinelor elaborate sau sprijinite de unii dintre liderii creştinătăţii de atunci. Acesta este cazul lui Augustin din Hipona, cunoscut şi ca „fericitul Augustin” sau „sfântul Augustin”, originar din Africa de Nord, (354 – 430), un fost eretic maniheist care s-a ataşat Bisericii Catolice. El a vrut ca Ioan 17:3 să fie modificat pentru a spune că Tatăl și Isus sunt singurul Dumnezeu adevărat la un loc. Din fericire, nu i-a reuşit "fenta".

 

Dar deoarece Satan Diavolul n-a stat cu mâinile în sân, Augustin nu este singurul caz, el este doar unul din proponenţii de seamă care au instigat la modificarea Bibliei. Un prezbiter ce a trăit la Roma în secolul II AD, ne dă o listă importantă cu cei care au modificat Sfintele Scripturi, el însuşi agitând lumea creştină împotriva cărţii Apocalipsa, pe care nu o vedea biblică. Practica aceasta veche de a modifica Biblia sau de a scoate cărţi întregi din ea, sau a adăuga anumite cărţi neinspirate la ea, a fost recunoscută şi de Origen, care a trăit în secolul II-III şi s-a verificat de către savanţi şi se poate documenta din istorie ca fiind adevărată. Se pare ca Augustin a vrut să continue această tradiţie diabolică. Din sursele antice azi este dovedit cu certitudine că unii au avut în minte să modifice Sfintele Scripturi.

Sursa despre modificarea speculatorie propusă de Augustin o putem găsi în cartea Părinții Niceni și Post-Niceni, seria 1, vol.7, Sf. Augustin: Prelegeri sau Trac¬tate despre Evanghelia După Sfântul Ioan, tratat CV, capitolul XVII.1-5, paragraful 3, tradus în engleză de reverendul John Gibb, D.D.

Iată cuvintele: „Și aceasta”, adaugă Isus, „este viața veșnică, ca să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” Ordinea potrivită a cuvintelor este (spune Ciprian în mod fals): „Ca să Te cunoască pe Tine și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis, ca singurul Dumnezeu adevărat”. Prin urmare, Duhul Sfânt este înțeles și el, pentru că El este Duhul Tatălui și al Fiului, ca iubire substanțială și consubstanțială a ambilor. Căci Tatăl și Fiul nu sunt doi dumnezei, nici Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt nu sunt trei dumnezei; dar Treimea însăși este singurul Dumnezeu adevărat.”

Mulți nu au auzit niciodată despre acest fapt trist despre Augustin, care arată conduita sa speculativă.

 

Faptul că azi mulţi creştini apără cu îndârjire aceste versete modificate din Biblie, cum ar fi Matei 28:19, făcute pentru a fi în armonie cu doctrina omenească a unora, este trist.

 

Ei se agită indignaţi sau argumentează foarte liniştiţi şi confortabil, şi -contrar tuturor evidenţelor, inclusiv biblice, spun că "Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva", dovedind prin asta un dispreţ arogant împotriva tuturor evidenţelor, atât biblice, cât şi istorice.

 

Dovezi ale falsificării Vechiului Testament şi Noului Testament

 

Ne place sau nu ne place există multe dovezi că Vechiul Testament şi Noul Testament a fost falsificat pe alocuri.

 

Există dovezi clare că în traducerile numite Septuaginta şi Pentateuchului Samaritean există cuvinte schimbate sau adăugate în anumite lucruri, faţă de textul ebraic. Vedem prin asta că Dumnezeu a permis libertate de manifestare traducătorilor şi copiatorilor manuscriselor Vechiului Testament. De ce n-ar fi făcut-o şi în cazul Noului Testament? Şi aici vreau să fac o notă importantă: "a permite" nu înseamna „a fi de acord” cu această practică păcătoasă.

Dovezi în acest sens, cu privire la schimbările făcute în Vechiul Testament:

Cea mai timpurie traducere a textelor biblice, a fost traducerea "Septuaginta". Septuaginta este o traducere a textului Vechiului Testament din ebraică în greacă. Cercetătorii Septuagintei consideră că ea este o traducere care prezintă variaţiuni faţă de Textul Masoretic şi Sulurile de la Marea Moartă (texte ebraice). Există mai multe ramuri ale manuscriselor Septuagintei, din cauza încercărilor de recenzie a ei, recenzii făcute pentru a se armoniza textul Septuagintei cu textele antice evreieşti. Septuaginta este o traducere care pe alocuri traduce interpretând, modifică pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi. Diferenţa de ani este semnificativă.

"Pentateuchul Samaritean" este o traducere antică în samariteană a Vechiului Testament. Traduce modificând pe alocuri cronologia şi adaugă anumite texte noi.

"Targumurile Aramaice" sunt traduceri antice în aramaică a Vechiului Testament. Pe alocuri traduc interpretând.

Iată câteva dovezi în acest sens:

1. Diversitatea felurită a manuscriselor

O relatare din Talmud (este o carte veche evreiasca), spune că în curtea celui de al doilea Templu din Ierusalim au fost găsite trei manuscrise diferite cuprinzând Tora - cărtile scrise de Moise, având diferenţe între ele; diferenţele dintre cele trei versiuni au fost uniformizate în urma unor adunări ale celor înţelepţi. Altfel spus, din trei versiuni diferite s-a făcut o singură versiune. Se pune întrebarea “Oare cât de corect?”.

Se spune că Septuaginta (LXX) originală a fost prima traducere a Torei într-o altă limbă, iniţiată de Dimitrie din Phaleron, bibliotecarul şef al regelui Ptolemeu II Philadelphus din Egiptul ptolemaic. Traducerea Torei a fost efectuată în 72 de zile, fiind terminată în ziua de 8 Tebet (decembrie-ianuarie) a anului 250 BC, devenită zi de doliu şi post la evreii care au dezagreat iniţiativa şi traducerea care a urmat, deorece textele nu au putut fi traduse aşa cum ar fi trebuit.

Existenţa unor modificări a textelor din versiunea greacă Septuaginta reiese şi din mărturiile timpurii, după cum urmează:

 

O sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim

"Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine."

 

S-ar fi putut, dar s-ar fi vrut. 

 

O altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ aceeași perioadă

"În ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile."

 

AMBROZIU DE MILAN, 330-397, Exaemeron III, 5, 20, este critic referitor la textul tradus de cei LXX şi cunoaşte mai multe locuri schimbate, decât cele 13 menţionate în tradiţia rabinică.

"Putem constata cu ușurință că cei LXX de traducători ai textelor Scripturii în grecește au făcut numeroase adăugiri la textul ebraic și foarte multe completări pe alocuri."

 

Găsim nişte lucruri tulburătoare în opera unui poliglot şi om de cultură eminent, evreu de origine, Episcopul EPIFAN DE SALAMINA (310-403), De Mensuris et Ponderibus III, PG 43, col 242, care ne spune cu nonşalanţă că traducătorii de la LXX fie au eliminat, fie au adăugat anumite cuvinte.

"Un număr de 72 de oameni, în partea de sus a insulei Pharos, în fața Alexandriei, în 36 de căsuțe, închiși de la răsăritul soarelui până la apus, când venea seara, erau transportați în 36 de bărci la palatul lui Ptolemeu Philadelphus. Luau cina cu el și mergeau la culcare

doi căte doi în 36 de camere. Toate acestea erau pentru a evita sa se sfătuiască între ei și astfel, de la începutul și până la sfârșitul lucrului să traducă fără nicio intervenție străină.

Ptolemeu despre care este vorba, construise cele 36 de căsuțe pe partea cealaltă a apei, pe o insulă, și-i închisese pe traducători doi câte doi, după cum am spus, iar cu ei închisese de asemenea și doi sclavi pentru a le pregăti mesele și a fi în slujba lor, precum și niște stenografi. În aceste căsuțe, în loc să spargă ferestre în pereți, a deschis pe acoperiș ceea ce se numește lucarne (mici ferăstruici). În aceste condiții, închiși cu cheia de dimineața până seara, au înfăptuit traducerea. Fiecărei perechi îi era atribuită o carte, de pildă, Facerea lumii, unei perechi; Ieșirea copiilor lui Israel, unei alte perechi; Leviticul, unei alteia și așa mai departe. Astfel au fost traduse cele 27 de cărți, proverbe și sentințe, 22, dacă numărăm după alfabetul evreilor... Când lucrarea a fost isprăvită, regele s-a așezat pe un tron înalt, 36 de lectori s-au așezat pe pământ având în mâini cele 36 de copii ale fiecărei cărți, un altul având în mână o copie a versiunii ebraice corespunzătoare. Un cititor citea, ceilalți urmăreau: nu s-a aflat nicio diferență și printr-o minune

nemaipomenită a lui Dumnezeu s-a văzut că a fost datorită darului Duhului Sfânt că acești oameni au fost întru toate în acord în traducere, acolo unde era adăugat un cuvânt,

toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. Pentru a vă face să înțelegeți ceea ce vă spun, adică faptul că au tradus într-un mod impecabil, datorită unei intervenții divine și în acord cu Duhul Sfânt, în mod unanim, fără divergențe între ei, vă voi demonstra în puține cuvinte, pentru ca apoi, fiind bine informați și convinși, să aprobați afirmațiile mele... Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor care într-o zi vor trebui să vină la credința în Dumnezeu și la moștenirea vieții a cărei izvor sunt cuvintele Vechiului și al Noului Testament... Trebuie să dăm mai multe detalii despre toate aceste subiecte; cunoașterea

acestor personaje vă va fi utilă... și vă va dezvălui numele fiecăruia, originea, data, familia lor și cum au ajuns să lucreze la această traducere. Primii care au tradus Sfânta

Scriptură din ebraică în grecește erau 72 și au înfăptuit această primă traducere sub Ptolemeu Philadelphus; au fost aleși din cele 12 triburi ale lui Israel, câte șase din fiecare

trib, după cum scrie Ariste în lucrarea sa."

 

Să ne uităm încă odată la ce s-au pretat aceşti scribi:

"... acolo unde era adăugat un cuvânt,

toți erau unanimi, iar acolo unde trebuia înlăturat un cuvânt, cu toții îl înlăturau în perfect acord; ceea ce înlăturau era inutil, iar ceea ce adăugau era necesar. (...)

Să știți deci, într-un cuvânt, că în acordul lor pentru a adăuga, pretutindeni unde acești traducători au adăugat, acest lucru s-a făcut cu mare iscusință în vederea instruirii și învățăturii popoarelor (...).

 

Nu este de mirare atunci, caracterizarea pe care le-o face Mântuitorul, când spunea, despre continuatorii (ucenicii) acestora: 

Luca 20:

46. "Păziţi-vă de cărturari (scribi, literaţi), cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;

47. şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă."

 

Având în vedere toate acestea, cât de siguri putem fi că nu s-a mai perpetuat această practică scribală şi în perioada Noului Testament?

 

2. Mărturii din interiorul creştinismului

- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întamplat, secolul II şi III fiind o pepiniera de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)

- Apostolul Petru a avertizat că unii deformeaza mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)

- condamnarea în prealabil al falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)

- Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi

- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rînduindu-se corectori cu de la ei putere"

- Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, de ce nu puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"

 

3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: pe timpul lui Iustin Martirul, care a trăit între cc. 85-160, filozoful Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult". Origen nu l-a combătut, ci a confirmat spusele filozofului: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime,...” (Origen, Contra lui Celsus)

 

4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice

Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui

Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament

O mărturie grăitoare o găsim la Eusebius. Un observator şi un comparator atent al manuscriselor nu poate decât să fie de accord cu ce a scris cineva în temă: ”Ceea ce nu reușim să realizăm astăzi este că în această perioadă, fiecare document a fost editat și revizuit pentru a confirma doctrina Bisericii Romane. Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele bisericesc Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creștini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut așa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri și au adaugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar și de cuvântul Domnului Însuși, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".

 

Un alt loc, ce vorbeste de la sine, îl găsim prin John William Burgon, care îl citează pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înțelepti decât duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".

Şi acum, răspunde cu sinceritate: Sunt traducerile Sfintelor Scripturi incoruptibile sau infailibile?