DESPRE TREIME (CARTE< Teologie, Documentar)

 

DESPRE TREIME

 

Câte persoane există într-un singur Dumnezeu?

Oare există un singur Dumnezeu, Tatăl, sau un singur Dumnezeu închipuit într-o trinitate de persoane?

 

Câteva lămuriri din Biblie

 

Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, a fost trimis din cer pe pământ, pentru învăţarea şi mântuirea noastră.

Despre Cine ne-a învăţat El că este fi singurul Dumnezeu?

Care este adevărata credință biblică despre Dumnezeu?

Ioan 17

1. Și după ce a vorbit așa, și-a ridicat ochii spre cer și a spus: Tată, a sosit ceasul; slăveste pe Fiul tău, ca și Fiul tău să te slăvească.

2. Așa cum i-ai dat putere asupra oricărui trup, ca să dea viață veșnică tuturor celor pe care i-ai dat-o.

3. Și aceasta este viața veșnică, pentru ca ei să te cunoască pe tine singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos, pe care l-ai trimis tu.

Ioan 17.1-3

 

De ce n-a spus El astfel: “Și aceasta este viața veșnică, pentru ca ei să te cunoască pe tine singurul Dumnezeu adevărat: Tată, Fiule şi Duhule Sfânt?”

 

Când punem întrebarea astfel, nu înseamnă că nu credem în Tatăl, în Fiul și în Duhul sfânt. Pur și simplu credem şi ne ţinem strâns de ceea ce ne-a învăţat şi ne învaţă încă Domnul nostru Iisus Hristos, că doar Tatăl Său ceresc este acel “singur Dumnezeu adevărat”, căci după cum se poate vedea din acest citat devenit celebru, fondatorul creștinismului, avea un singur Dumnezeu și acesta era Tatăl.

 

Doctrina uni-trinităţii, adică învăţătura despre cei trei dumnezei în unul (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), care spune că pe lângă Tatăl mai sunt încă doi dumnezei egali cu El (Fiul şi Duhul Sfânt), a fost respinsă de mulţi cercetători sinceri ai Sfintelor Scripturi. De ce? Fiindcă nu este acolo, pe paginile Sfintelor Scripturi, ci doar în paginile Consiliilor omeneşti.

 

Cerecetători sinceri ai acestui subiect arată că doctrina trinităţii este aplicarea unei filozofii grecești, păgâne, nu iudeo-creștine. Cuvântul „trinitate” nu este folosit nicăieri în Evanghelie, nici în scrierile apostolilor ci este „marele și ultimul produs” al spiritualității grecești și păgâne. Lucrarea pastorului baptist András Udvarnoki „Teologia populară” evidențiază acest aspect, care arată că au fost şi mai există creştini vigilenţi, care nu cred în această invenție a filozofilor păgâni de origine grecească.

Iată de exemplu un avertisment pentru toţi creştinii sinceri, de la un predicator baptist sincer:

 
"Această doctrină (Trinitatea) a fost creată prin aplicarea filozofiei grecești pentru a determina relația dintre Tatăl și Fiul. Au vrut să determine relația și să o determine formal. Ceea ce a fost dificil ..." Din acest lucru dificil, teologia secolul al II-lea și al III-lea a fost creat - ca marele și ultimul produs al spiritualităţii greceşti". „Biserica Credincioșilor nu seamănă cu bisericile apostolice până când nu se întoarce de la marele spirit elen la spiritul lui Dumnezeu, care era în apostoli.” ... Biserica de mai târziu s-a întors de la știința apostolilor, făcând ceea ce apostolul Ioan a avertizat cu atâta seriozitate: „Oricine o ia înainte (preia conducerea de la Hristos) și nu rămâne în învățătura lui Hristos, nu are pe Dumnezeu. Cel care rămâne în această învățătură are pe Tatăl și Fiul." (2 Ioan 9). Numai împreună cu apostolii avem compania noastră cu Tatăl și Fiul (1 Ioan 1: 3). Căci apostolii erau publiciști și interpreți ai Evangheliei, care au fost numiți de Domnul Isus. Nimeni nu are dreptul să creeze alte credințe decât cele stabilite de apostoli, iar apostolii nu cunosc trinitatea; nimeni nu are voie să-i dea lui Dumnezeu un nume pe care nu l-a anunțat și el nu a fost niciodată numit trinitate."
Udvarnoki Andras, pastor baptist (1865-1945)

 (Citat din volumul TEHNOLOGIE POPULARĂ - autor András Udvarnoki - Publicat de: COMITETUL EDITORIAL AL ALIANȚEI BOTEZILOR UNGARI - BUDAPEST, capitolul TRINITATE, în 1921)

Aşadar, să revenim la adevăratul mesaj biblic. Să credem că Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, cel unic-născut (Ioan 3:16), care a venit din cer de la Dumnezeu, Tatăl Său, de unde trebuie să vină din nou pentru a judeca pe cei vii și morți. Tatăl Său este singurul Dumnezeu adevărat!

 

Puncte de vederi despre Dumnezeu în creștinismul de astăzi

 

Câteva precizări importante. Creștinismul nu este unit în învăţătura despre Dumnezeu. Există câteva diviziuni importante în teologia actuală despre Dumnezeu. Când vine vorba de ceea ce înseamnă trinitatea sau doctrina oricărui tip de trinitarism, mulți cred că este doar credința în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Și automat, în acest fel de interpretare a acestei doctrine, ei cred că unii care nu sunt de acord cu trinitatea ca doctrină sau cu doctrina trinitara de un anumit fel, nu cred în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Nu e de mirare când refuză orice dialog pe această temă, crezând că ascultarea celeilalte părți ar fi un compromis: de ce să asculți ereziile? Dacă, totuși, acceptă așa-numitul dialog, nu ascultă cealaltă parte, ei doar fac monologuri despre doctrina lor.

 

Prin urmare, trebuie să subliniem de la bun început că doctrina trinității nu înseamnă doar credința în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Iar ironia este că cei care se cred trinitarieni nu sunt nici măcar trinitarieni, deoarece nu cunosc învăţătura liderilor lor despre doctrina trinității. Doctrina trinității - și aici ne referim strict la doctrina trinității acceptată ca fiind corectă (deoarece există și alte doctrine trinitare, care nu sunt acceptate ca fiind corecte) - spune clar că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt o singură ființă, fiind persoane din aceeași ființă. Totuşi ei spun că Dumnezeul lor nu este compus din trei părți și nici din trei ființe separate. De aceea, trinitarienii care au acceptat că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei ființe separate și nu doar una, au fost considerați eretici și au fost persecutați de alții care au trecut dincolo de acest model de interpretare. Trinitarienii care credeau că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei ființe cerești separate au fost excomunicaţi și numiţi „triteiști”, adică cei care cred în trei zei.

 

Trinitarienii care se cred „corecți” sau „exacți” cred că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu format din trei persoane sau ipostaze, nu din trei ființe separate. Cu toate acestea, indiferent de crezul trinitar pe care îl luăm în considerare, diferența dintre ceea ce relevă Biblia despre persoana lui Dumnezeu și ceea ce susține dogma trinității despre „persoanele” sau ipostazele lui Dumnezeu este semnificativă, dacă numai Tatăl Atotputernic este singurul Dumnezeu adevărat (Ioan 17:1-3).

 

Biblia arată că Dumnezeu nu este o trinitate de nici formă. O parte semnificativă a teologilor susține ideea conceptului de „trinitate”, o „unitate” divină formată din trei persoane. Dar s-a arătat că această doctrină este luată din păgânism și îmbrăcată în cuvinte biblice. Această doctrină încalcă în mod flagrant conceptul de monoteism patereist, care îl declară pe Yehowah, Tatăl ceresc, ca singurul Dumnezeu adevărat: Exodul 20:1-3, Ioan 17:1-3, 1Corinteni 8:5,6.

 

Totuşi, cum s-a putut impune această dogmă, ca fiind biblică? La aceasta au contribuit mai mulţi factori. Un factor important a fost că filozofii greci ai lumii păgâne erau foarte apreciaţi şi mulţi credeau că Dumnezeu i-a inspirat şi pe ei, nu numai pe profeţii din Israel. Şi astfel s-a încercat armonizarea Bibliei cu ideile acestor filozofi păgâni.

De la reformatorul italian Girolamo Savonarola încoace (d. 1498), doctrina trinităţii a fost reexaminată cu grija. Italianul acesta a fost un pionier în a chestiona autenticitatea biblică a acestei doctrine, fapt care a condus la o revigorare a examinării autenticităţii doctrinei trinităţii din următoarele secole. Iată de ce - prin harul lui Dumnezeu, azi avem nenumărate surse care explică adevărata ei origine, cea nebiblică, împrumutată fiind de la filozofii păgâni.

The Oxford Companion to the Bible, la pagina 561: "Trei este privit în general ca un număr divin. Multe religii au triade de zei. In credinţa bibilică nu este loc pentru o triadă, iar numărul este rareori legat de Dumnezeu…Nici doctrina Trinităţii nu este exprimată aici în prea multe cuvinte."

Iată de ce în creştinătate găsim formularea trinităţii numai în cărţi apocrife ca Apocriful lui Ioan şi Trimorfica Gândire din secolul II, nu şi în Biblie.

Cartea secretă a lui Ioan, numită și Apocrifonul lui Ioan sau Revelația secretă a lui Ioan, este un text pseudo-creştin de orientare gnostic setiană al secolului al II-lea al învățăturilor secrete, eretice.

Trimorfica Gândire: Numele textului înseamnă Primul gând care este în trei forme (sau Cele trei forme ale primului gând).

Dogma trinitară expusă în aceste cărţi nu o gasim în Biblie, ci la filozofii lumii păgâne, după cum aflăm din multe surse.

De exemplu episcopul Marcellus din Ankyra (secolul IV), spune clar că această dofmă a fost preluată de la filozofii păgâni Hermes şi Platon.

 

Mărturia episcopului Marcellus din Ankyra

 

În secolul al patrulea AD, episcopul Marcellus din Ankyra, a fost unul dintre participantii de la Conciliul de la Nicaea (325). Acest episcop a scris că ideea unui Dumnezeu existent în trei persoane şi ipostaze a venit de la Hermes şi Platon, prin învățăturile lui Valentinus, considerat a fi un şef al ereticilor: “Apoi acestia, predau trei ipostaze, la fel ca și Valentinus, ereticul şef, inventând primul în cartea intitulată de el "Despre cele trei naturi". Pentru ca el a fost primul ce inventeaza trei ipostaze și trei persoane, al Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, iar el este descoperit a fi șterpelit acest lucru de la Hermes și Platon."

Sursa: A.H.B. Logan, "Marcellus of Ancyra (Pseudo-Anthimus), 'On the Holy Church'": Text, Translation and Commentary. Verses 8-9." Journal of Theological Studies, New Series, 51.1, April 2000:95.

Valentinus la care se referă Marcellus - scris și Valentinius, a trăit între anii 100 – 160 AD şi a fost şeful unei partide gnostice. Și-a fondat școala la Roma. Potrivit lui Tertullian, Valentinus a fost candidat la episcopia din Roma, dar și-a început propriul grup când a fost ales altul, fiind dezamăgit şi de faptul că a suferit un naufragiu. Aceste două evenimente ce l-au marcat, au condus la lepădarea de creştinismul apostolic şi iniţierea unui cult ce amesteca creştinismul cu idei străine.

 

Ce spune Biblia cu adevărat?

 

Biblia arată clar că nu există decât un singur Dumnezeu Adevărat, şi anume: Tatăl, Creatorul şi izvorul tuturor lucrurilor (Ioan 17:3; Apocalipsa 4:11; Efeseni 4:6; Iuda 25); Dumnezeu este o Fiinţa spirituală, supremă, eternă, care s-a revelat sub numele de YEHOWAH (redat în română prin Iehova), şi care are nenumărate atribute şi calităţi divine (Exod 3:14,15; Ioan 4:24; 1Ioan 4:8; Deuteronom 32:4; Isaia 40:28). Dumnezeu locuieşte în cer, dar este prezent prin duhul Său în creaţie şi în credincioşi (1Împăraţi 8:43; Romani 1:19,20; Efeseni 4:6; 1 Timotei 1:17; 6:16).

 

Analizând opinia episcopului Marcellus de la Ankyra

 

Cu siguranţă că Marcellus de la Ankyra nu şi-a format opinia pe idei scoase din burtă, ci pe o literatură trinitariană având origini gnostice, care era disponibilă în timpul său. Această literatură încerca să armonizeze anumite concepţii filozofice păgâne în sânul bisericilor creştine. Citez aici o sursă din secolul II, care redă doctrina trinităţii astfel: "În momentul în care m-am gândit la ele, iată, cerurile s-au deschis, toată creatura de sub cer s-a luminat și lumea s-a agitat. M-am speriat și, iată, am văzut pe cineva așezat lângă mine în lumină. Privind, părea să fie cineva bătrân. Apoi și-a schimbat aspectul cu un tânăr. Nu că ar fi fost mai multe fețe în fața mea, dar în interiorul luminii, era o față cu mai multe fețe. Aceste fețe erau vizibile între ele, iar fața avea trei fețe." Apocriful lui Ioan

Toţi cercetătorii serioşi ai zilelor noastre admit că această scriere este un fals, dintre cele mai îndrăzneţe, el nefiind scris de apostolul Ioan, aşa cum pretinde scrierea. De unde avea acest autor asemenea idei în cap? Episcopul Marcellus susţinea că idea aceasta era a filozofilor păgâni, adaptată denumirilor creştine.

Să vedem dacă stă în picioare această observaţie a episcopului Marcellus din Ankyra (secolul IV, Asia Mică), că dogma trinităţii a fost preluată de la filozofii păgâni:

Harper’s Bible Dictionary, la pagina 497, admite că: "Trei…era deja sacru pentru religiile babiloniene timpurii care adorau o triadă (Anu, Bel, Ea) …aşa cum egiptenii îi adorau pe Isis, Osiris şi Horus."

Aristotel, Despre Ceruri, Cartea I, scrie că: "Căci, după cum spun pitagorenii (adepţii concepţiilor lui Pitagora din Samos), lumea şi tot ce este în ea, este determinată de numărul trei, devreme ce începutul şi mijlocul şi sfârşitul dau numărul unui «tot», iar numărul pe care ele îl dau este trinitatea [în greacă trias; în engleză= «trinity»]. Şi astfel, luând aceste trei din natură ca legi ale ei, folosim pe mai departe numărul trei în adorarea zeilor."

Aşadar, la originea acestei dogme – considerată a fi ciudată de către mulţi, stă nu revelaţia Bibliei ci mai degrabă preluarea unui tipar de gândire, de filozofie religioasă antică, de factură păgână. Această filozofie păgână a fost ulterior "îmbrăcată" în denumiri biblice şi împachetată frumos în staniolul numit "taină", după cum se vede şi din scrierea celui care a fost supranumit de unii "Doctorul Bisericii" - patriarhului Chiril al Alexandriei, care a trăit in secolul IV. d.Ch.:

"Căci Porphyrios spune expunând învăţătura lui Platon: Fiinţa lui Dumnezeu purcede din trei ipostaze şi este: Dumnezeu cel preaînălţat şi preabun; după El şi a doua este Ziditorul; iar a treia este sufletul lumii"

"Şi totuşi şi ei, învăţaţii păgâni, admit şi presupun trei ipostaze de la început şi ei afirmă că se cuvine să aibă fiinţa lui Dumnezeu până la trei ipostaze, iar uneori aplică şi denumirea de Treime astfel fiind de acord cu învăţăturile creştinilor ..."

"Noi însă vom afla că se găseşte la învăţaţii elinilor păgâni cunoaşterea a Sfintei Treimi. Căci ei spun că aceste divinităţi sunt foarte apropiate între ele şi nimic nu se interpune între dânsele fiind unite unele cu altele ..."

"(citându-l pe filozoful păgân Numerius) Dumnezeu cel ce este primul în sine însuşi este simplu prin faptul că niciodată El nu este despărţit fiind stăpânit de Sine însuşi. Iar Dumnezeul cel de-al doilea şi cel de-al teilea este unul singur ..."

(Chiril al Alexandriei: Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 64, 422, 424, 426)

Nu este de mirare de ce găsim scris în Nouveau Dictionnaire Universel această explicaţie: "Trinitatea Platonică, ea însăși doar o rearanjare a trinităților mai vechi, care datează de la popoarele anterioare, pare a fi trinitatea filosofică rațională a atributelor care au dat naștere celor trei ipostaze sau persoane divine predate de bisericile creștine ..." Această concepție a filosofului grec [Platon, secolul al IV-lea î.Hr.] despre Trinitatea divină ... poate fi găsită în toate religiile vechi [păgâne] ". - (Paris, 1865-1870), editat de M. Lachâtre, vol. 2, p. 1467.

Odată ce Savonarola a pus din nou pe masa de discuţie problema autenticităţii doctrinei trinitare, studiile atestă că, într-adevăr, ideile nontrinitare erau mult dezbătute, simpatizate pe ascuns sau propagate deschis şi în anumite regiuni atinse de reformă au devenit tolerate şi chiar dominante. Această situaţie s-a menţinut mult timp, mai ales în regiunile de limbă engleză, unde nu era ceva neobişnuit ca un baptist, adventist, metodist, un prezbiterian sau un episcopal să aibă vederi antitrinitariene, chiar şi printre clerici sau oameni de stat, încât însuşi John Wesley a evocat îndoiala lui Savonarola.

 

Pitagoras (Pitagora), unul dintre "părinţii" doctrinei trinităţii

 

În jurul anului 550 î.e.n., a început ascensiunea religiei tainice dar extrem de influente ale filozofilor greci, începută prin numerologia mistică de Pitagora, acesta fiind unul foarte influent. El a petrecut ani de zile studiind cu religioniști egipteni, babilonieni și hindusi. Când s-a întors în cele din urmă în Grecia, a format o organizație religioasă bazată pe cunoștințele sale dobândite în acele țări străine. El a promovat un simbolism numeric mistic în care a învățat că Dumnezeu este o triadă la număr. Mai precis, pitagoricii venerau un triunghi echilateral compus din trei puncte având un ochi înăuntrul triunghiului, ca simbol al Dumnezeirii, exact cum vedem în schemele actuale ale doctrinei trinitare.

Deși era o organizație religioasă secretă ale cărei "mistere" trebuiau cunoscute doar de membrii săi, avem câteva indicii despre "misterele" profunde ale pitagoreismului care au fost împrumutate de la religiile din Babilon, India și Egipt. Numerologii medievali, de exemplu, au recunoscut că au împrumutat aceste cunoștințe „misterioase” din pitagoreanism: numărul trei înseamnă „Trinitate și extensie a Dumnezeirii”.

Aristotel, în cartea Despre Ceruri, Cartea I, scria: "Căci, după cum spun pitagoricii (adepţii concepţiilor lui Pitagora din Samos), lumea şi tot ce este în ea, este determinată de numărul trei, devreme ce începutul şi mijlocul şi sfârşitul dau numărul unui «tot», iar numărul pe care ele îl dau este trinitatea [în greacă trias; în engleză= «trinity»]. Şi astfel, luând aceste trei din natură ca legi ale ei, folosim pe mai departe numărul trei în adorarea zeilor."

În contrast cu această descriere, Domnul Isus, prezenta doar o singură persoană, ca fiind Dumnezeu, pe Tatăl:

Ioan 17:3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
Ioan 17.1-3

După cum se vede din acest citat, fondatorul creştinismului, un evreu pur sânge, avea un singur Dumnezeu și acesta era Tatăl. Aşa era gândirea evreiască, moştenită din moşi-strămoşi. Aşadar „trinitatea unui aşazis singur Dumnezeu” este aplicarea filosofiei grecești, păgâne, nu a celei iudeo-creştine. Trinitatea este "marele și ultimul produs" al spiritualităţii elene, păgâne, susţinea un mare pastor baptist din Ungaria, András Udvarnoki. Lucrarea pastorului baptist András Udvarnoki "Teologia populară" evidenţiază clar acest aspect, deşi acum majoritatea baptiştilor cred în această invenţie grecească: 

"Această doctrină (Trinitatea) a fost creată prin aplicarea filosofiei grecești pentru a determina relația dintre Tatăl și Fiul. Ei doreau să determine relația și să o determine în mod oficial. Ceea ce a fost dificil, pentru că nu a fost greu deloc. "Din acest lucru dificil, a fost apoi creat teologia secolelor II. și III. - ca marele și ultimul produs al spiritului elen". Biserica credincioșilor nu seamănă cu bisericile apostolice până când nu se întoarece de la marele spirit ellen și la spiritul lui Dumnezeu, care era în apostoli, nu se întoarce ... Cu Trinitatea în dogma sa, Biserica s-a întors de la știința apostolilor. A făcut ceea ce apostolul Ioan a avertizat cu atâta gravitate: "Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul." (2Ioan 9) Doar împreună cu apostolii este compania noastră cu Tatăl și cu Fiul (1Ioan 1: 3.) Căci apostolii erau agenți de publicitate și interpreți ai Evangheliei, care erau desemnați de Domnul. Nimeni nu are dreptul să creeze alte credințe, în afară de ceea ce au înființat apostolii, iar apostolii nu cunosc trinitatea. Nimeni nu este autorizat să dea lui Dumnezeu un nume pe care el nu la anunțat. Iar el nu s-a numit niciodată o trinitate."

Udvarnoki Andras, pastor baptist (1865 - 1945)

(Citat din volumul TEHOLOGIA POPULARĂ - autor András Udvarnoki - Publicat de: COMITETUL DE EDITURĂ AL ALIANŢEI BAPTIŞTILOR DIN UNGARIA - BUDAPESTA, capitolul TRINITATEA, în anul 1921)

 

Despre închinare

 

Biblia mărturiseşte clar şi accentuat că există un singur Dumnezeu adevărat, Tatăl, căruia îi datorăm închinare exclusivă:

Exodul 20

1. Atunci Dumnezeu (Elohim) a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:

2. "Eu sunt Yehowah Dumnezeul tău (Eloheka) care te-a scos din ţara lui Mişraim (Egipt), din casa robiei.

3. Tu să nu ai alţi dumnezei înaintea feţei Mele.

Domnul nostru Isus a spus că El nu a venit să strice adevărurile Sfintelor Scripturi, ci să le împlinească, după cum şi vedem în mărturisirea pe care a dat-o, în această privinţă:

Ioan 17

1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

Să reţinem un aspect foarte important, aici se referă strict la închinarea către Dumnezeu şi nu la altceva.

De exemplu nu se puteau face statui ca obiecte de inchinare, dar se puteau face statui cu alt scop:

Sa faci doi heruvimi de aur, sa-i faci de aur batut, la cele doua capete ale capacului ispasirii; (Exod.25:18). Heruvimii erau îngeri, altfel spus.

Tot în acest sens arătat mai sus, nu era greşit să te închini unui rege, pentru ai da cinstea cuvenită funcţiei lui:

2Samuel 18:28. Ahimaat a strigat şi a zis împăratului: "Este bine de tot!" S-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ şi a zis: "Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care a dat în mâinile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru, împăratul."

Vedem că David nu l-a mustrat şi nu găsim în Sfintele Scripturi să se fi condamnat vreodată un astfel de obicei de politeţe.

Alte dovezi:

„Fiii prorocilor care erau în faţa Ierihonului, când l-au văzut, au zis: "Duhul lui Ilie a venit peste Elisei." Si i-au ieşit înainte şi s-au închinat până la pământ înaintea lui.” (2Reg.2:15)

„David a zis întregii adunări: "Binecuvantaţi pe Domnul Dumnezeul vostru." Şi toată adunarea a binecuvantat pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Ei s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului şi înaintea împaratului.” (1Cron.29:2)

„După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit şi s-au închinat înaintea împăratului. Atunci împăratul i-a ascultat.” (2Cron.24:1)

Închinarea care i se aducea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos este în acest sens, nu în sensul că ei i s-ar fi închinat ca unui dumnezeu:

Au intrat in casa, au vazut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fata la pamant si I s-au inchinat; apoi si-au deschis vistieriile si I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna. (Mat.2:11)

Cei ce erau in corabie au venit de s-au inchinat inaintea lui Isus si I-au zis: "Cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu!" (Mat.14:33)

Dar iata ca le-a intampinat Isus si le-a zis: "Bucurati-va!" Ele s-au apropiat sa-I cuprinda picioarele si I s-au inchinat. (Mat.28:9)

Cand L-au vazut ei, I s-au inchinat, dar unii s-au indoit. (Mat.28:17)

Dupa ce I s-au inchinat, ei s-au intors in Ierusalim cu o mare bucurie. (Luc.24:52)

De exemplu, cuvântul folosit la Matei 14:33 prosekynēsan este folosit şi cu privire la un slujitor creştin:

Iata ca iti dau din cei ce sunt in sinagoga Satanei, care zic ca sunt iudei si nu sunt, ci mint; iata ca ii voi face sa vina sa se inchine (proskynēsousin) la picioarele tale, si sa stie ca te-am iubit. (Apoc.3:9)

Ceea ce făceau aceşti evrei este că l-au acceptat de Domnul Isus ca Mesia şi ca Mântuitor, s-au pocăit şi au venit la acest creştin remarcabil şi i-au recunoscut ungerea (autoritatea) din partea Domnului Isus. Nimic mai mult, nu i s-au inchinat lui ca unui dumnezeu.

Atenţie mare! Poate că unii dintre dragii noştrii fraţi şi surori încă nu pricep: nu trebuie să ne închinăm Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos ca unui dumnezeu, nici ca lui Dumnezeu Tatăl, ci ca Fiului lui Dumnezeu care a venit din cer şi a murit ca jertfă de ispăşire pentru noi. De aceea noi ne închinăm lui doar ca Învăţătorului nostru, ca Domnului nostru, ca Mântuitorului nostru, ca Regelui nostru, ca Marelui nostru Preot care mijloceşte pentru noi la dreapta Tatălui.

La fel, nu ne rugăm Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, ci prin meritele şi numele lui, ne adresăm direct Tatălui, cum ne-a şi învăţat în frumoasa rugăciune „Tatăl nostru”.

Vă îndemn să credeţi despre Fiul lui Dumnezeu tot ce spune Biblia, dar cu menţiunea de rigoare, mare atenţie la traduceri: Dumnezeu prin Bibie ne îndeamnă să credem într-un singur Domn: Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unic-născut din Tatăl (Ioan 1:14,18; 3:16,18; 20:31), şi întâi născut din creaţie, adică El este începutul creaţiei (zidirii) lui Dumnezeu (Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14). Să credem că prin El au fost create toate şi pentru El, şi toate se menţin prin El (Ioan 1:1-3; 1Corinteni 8:6; Coloseni 1:15-17; Evrei 1:3).

Să credem, că El a venit din cer pe pământ la timpul fixat, ca om, fără de păcat, născându-se din fecioara Maria sub ocrotirea şi prin minunea făcută de Dumnezeu prin Duhul lui cel Sfânt. (Galateni 4:4; Luca 1:26-35; Romani 5:19; 1Petru 2:22).

Să credem că El atunci când avea 30 de ani, a fost botezat în apă de Ioan Botezătorul, tot atunci fiind uns, adică investit în mod public la autoritatea de a fi Mesia şi Mântuitorul Lumii - asta însemnând autoritatea de a fi Cârmuitorul şi Mântoitorul Lumii, coborându-se aprobarea lui Dumnezeu peste El, prin Duhul Sfânt sub formă de porumbel (Matei 3:16-17; Luca 3.21-23).

Să credem că după botez Domnul Isus a început o lucrare de predicare a împărăţiei lui Dumnezeu, de facere de ucenici (Luca 4:43; Ioan 4:1), pe care ne-a lăsat-o şi nouă, până ce se va împlini numărul complet al ucenicilor, la venirea Sa.

Să credem că după ce Domnul Isus a împlinit lucrarea lui Dumnezeu, a fost răstignit şi a murit pentru păcatele omenirii, oferind o ispăşire dreaptă şi pe măsura gravităţii păcatului făcut de Adam şi o răscumpărare completă din păcat şi moarte (Ioan 17:4; 1Petru 2:24; 1Timotei 2:5,6).

Să credem, că a treia zi de la moartea Sa, El a înviat (1Petru 3:18; 1Corinteni 15:4,45), şi s-a arătat ucenicilor în trup de carne, timp de 40 de zile (Luca 24:36-43; Ioan 20:26-29), iar după aceea s-a înălţat în cer, la dreapta Tatălui, de unde a turnat Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii. (Fapte 1:3; 2:33).

Să credem că El va veni cu mare glorie, cu îngerii Săi, pentru a-i învia pe cei morţi în Christos, şi pentru a-i răpi la cer pe creştinii în viaţă (1Corinteni 15:23-53; 1Tesaloniceni 4:15-17), şi pentru a judeca lumea, distrugând pe cei răi, şi instaurând Regatul dreptăţii, fericirii şi al păcii eterne (Matei 16:27; 19:28; 25:31-46; Apocalipsa 11:15-18; 16:14-16).

Să credem că Christos împreună cu sfinţii vor domni o mie de ani în Regatul lui Dumnezeu, ca regi, preoţi şi judecatori (Matei 19:28, 1Corinteni 6:1-3; Apocalipsa 1:5,6; 5:9,10; 20:6).

Să credem că atunci când se vor sfârşi cei o mie de ani, Christos cu sfinţii, vor judeca atât pe îngerii răi (1Corinteni 6.2), cât şi pe toţi oamenii care vor învia la învierea generală (Ioan 5:22,28,29; Apocalipsa 20:5), iar, oamenii care nu sunt găsiţi în cartea vieţii vor fi aruncaţi în lacul de foc, care este o nimicire veşnică în moartea a doua (Apocalipsa 20:11-15; 21:8).

Să credem că după ce Domnul nostru Isus va pune capăt ultimului duşman: moartea, va preda domnia în mâna Tatălui său (1Corinteni 15:24-28).

Amin!

 

„Începutul creaţiei lui Dumnezeu”

 

Credoul de la Niceea spune că Fiul este născut şi nu făcut, trecând peste ce este scris la Apocalipsa 3:14.

Cum explicăm corect Apocalipsa 3:14? „Începutul creaţiei lui Dumnezeu”, nu se poate interpreta în sensul că naşterea Fiului, a luat fiinţă în mintea Tatălui, înainte de orice fiinţă? Atunci când Creatorul era singur şi-a spus sieşi "Ce bine ar fi să nu fiu singur, ci să am pe cineva alături de mine!". Desigur că în mintea sa, Creatorul s-a gândit la toate detaliile, despre cum va arăta Fiul. Deci Fiul a fost născut în mintea Creatorului, care m-ai apoi l-a adus în existenţă, prin creaţie. Cei care au lucrat în proiectare sau în sculărie-matriţerie ştiu care este diferenţa între prototip şi produsul în serie. Prototipul trebuie gândit şi apoi creat. În cer prototipul fiinţelor create a fost Fiul lui Dumnezeu, iar pe pământ Adam a fost prototipul, restul sunt produse în serie. La un prototip se lucră mai mult, la produsul în serie mai puţin. Fiul lui Dumnezeu numit de Ioan „Cuvântul” a fost prototipul fiinţelor cereşti, iar îngerii au fost produsul în serie. Nu asta arată Proverbe 8 şi Apocalipsa 3:14?

 

Concluzie

 

Când au acceptat să devină creştini, unii păgâni învățați nu și-au schimbat vechile credințe, ci pur și simplu au transformat acestea în ceea ce se numește astăzi „ortodoxie în teologie”. Când au ajuns episcopi influenţi au impus aceste elemente prin măsura de forţă a puterii autorității religioase și nu a unei convingeri ferm stabilite în Scripturi. După cum am arătat, lucrările de referință de renume recunosc originea ne-biblică a doctrinei Trinității. Dacă Scriptura ar învăța-o în mod clar, nu ar fi nevoie de nicio impunere autoritară a învățăturii și nici de presiunea mare pentru a se supune acesteia, așa cum a fost în timpul diabolicii inchiziții. Atât de mulți au fost dezavantajați când au fost presați de alții să se conformeze punctelor de vedere pe care le-au adoptat fără cercetări atente. Afirmațiile dogmatice care provin din surse care pretind că își bazează argumentele pe cunoștințe deseori uimesc. Multe lucruri ar putea fi clarificate dacă oamenii citesc pur și simplu același text în diferite traduceri ale Bibliei. Astfel, am vedea că cel puțin acolo, când vine vorba de diferențe de traducere, dogmatismul este o dovadă mai mare a ignoranței decât a învățării. Se pare că acesta este cazul multora care adoptă doctrina Trinității. Acestea nu sunt decât o altă dovadă a fragilității fundamentului ei.

 

Să spunem nu speculaţiilor!

1 Tesaloniceni 5:21 dar testează-le pe toate; ține-te de ceea ce este bun

 

Susţinerea doctrinei trinităţii este, de asemenea, legată de diferite speculaţii, cum ar fi că pluralul “elohim”, atunci când se referă la Dumnezeu, înseamnă de fapt o pluralitate de persoane.

Ce înseamnă aşadar “ELOHIM”? Elohim nu înseamnă o unitate triplă, deoarece iată ce a spus un expert despre anumite cuvinte ebraice, care sunt formulate la plural.

 

“Elohim”, de Wilhelm Gesenius

 

Heinrich Friedrich Wilhelm Gesenius (3 februarie 1786 - 23 octombrie 1842) a fost un orientalist german, lexicograf, ebraist creștin, teolog luteran, cărturar și critic biblic.

 

Aici avem gramatica ebraică a profesorului de limbă semitică, Wilhelm Gesenius, despre cuvântul Elohim.

 

Elohim nu este singurul substantiv ebraic care poate fi plural în formă, dar singular în sens. Astfel de forme de substantive ebraice sunt uneori folosite pentru substantive abstracte și ca intensificatoare. Gramatica ebraică a lui Gesenius dedică mai multe pagini acestui subiect. Următoarea listă nu este exhaustivă, dar ilustrează ideea. Finalul masculin la plural este im; oth este finalul feminin plural.

 

Exemple de cuvinte cu singular în înţeles, dar scrise la forma de plural

 

zequnim - bătrânețe (Gen. 21: 2, 7; 37: 3; 44:20).

ne`urim - tinereţe. David era doar un băiat (na`ar), dar Goliat „a fost un om luptător din tinerețe [ne`urim]” (1 Sam. 17:33).

chayyim - viață. Aceasta este folosită în piesa „To life, to life, lechayyim” din Lăutarul pe acoperiș.

gebhuroth - tărie. Forma singulară gebhurah este cuvântul obișnuit pentru putere, dar forma pluralului este folosită în Iov 41:12.

tsedaqoth - dreptate. Forma singulară tsedaqah este cuvântul obișnuit, dar tsedaqoth este folosit în Isaia 33:15 - „cel care umblă drept [sau„ în dreptate ”]”.

chokmoth - înțelepciune. Chokmah este forma obișnuită, dar chokmoth este folosit în Prov. 1:20.

'adonim – stăpân. "adon înseamnă" stăpân "și" adonim înseamnă în mod normal "stăpâni", dar Isa. 19: 4 spune: „Îi voi preda pe egipteni puterii unui stăpân crud [„ adonim] ”.

behemoth - bestie. Acest cuvânt înseamnă în mod normal bestii, dar în Iov 40:15 se referă la un singur animal.

 

Discutând în mod specific despre elohim, Wilhelm Gesenius observă: „Limbajul respinge în totalitate ideea pluralității numerice din „elohim” (ori de câte ori denotă un singur Dumnezeu) .... [Acest lucru] este dovedit mai ales prin faptul că este aproape invariabil alăturat cu un atribut singular ”. (cum ar fi un adjectiv singular sau un verb).

 

Pentru mai multe informații despre acest subiect, consultați Gramatica ebraică a lui Gesenius, paginile 396-401, ediția 1909. Toate acestea infirmă faptul că în cuvântul Elohim ar putea fi un concept triplu.

 

Dar dacă Elohim nu înseamnă o pluralitate numerică, ce înseamnă?

Gramatica textului răspunde şi la această nedumerire.

 

1 La început a creat Dumnezeu * cerul ** și pământul. – În acest verset cuvintele “dumnezeu” şi “cerul” sunt formulate la plural, totuşi au înţeles de singular.

“Elohim” este un titlu, nu un nume: acest cuvânt este un plural multiplu în construcție, dar definește pluralul maiestății, al puterilor deținute; dacă propoziția este construită la singular, o traducere descriptivă (dinamică) ar suna „Cel cu puteri multiple” și nu „puternicii”, fiind un plural descriptiv şi nu de numeral. Doar atunci când propoziţia este formulată la plural, putem vorbi de un plural numeral şi se poate traduce cu “dumnezeii”: Ei şi-au lăsat acolo dumnezeii, care au fost arşi în foc după porunca lui David.  (1Cronici 14:12)

 

De asemenea, cerul este un plural dual în construcție, dar, ca și în primul caz, trebuie să ne ocupăm de un plural descriptiv, nu este vorba despre două ceruri, ci despre un singur cer cu două margini (Deuteronom 4:32). În Deuteronom 10:14 toate aceste trei cuvinte apar la plural „cerul și cerul cerului”. Dacă le-am traduce pe toate la plural, ce am înțelege? („Cerurile și cerurile cerurilor”)

 

Câteva cuvinte despre “triteism”

 

Uneori doctrina trinităţii este confundaţă cu doctrina triteistă, o doctrină controversată, deoarece ambele afirmă că au la bază credinţa în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Însă trinitarismul clasic susţine că persoanele Dumnezeirii sunt unite între ele, fiind componentele unei singure fiinţe (Dumnezeu având trei persoane într-o singură fiinţă) pe când triteismul susţine că cele trei persoane sunt separate între ele (cele trei persoane fiind trei fiinţe separate, un fel de consiliu dumnezeiesc = de aici expresia triteism). Unii critici ai mormonismului şi adventismului susțin că doctrina acestor denominaţii este triteistă şi din acest motiv politeistă, deoarece învață că Dumnezeirea este un conciliu de trei zeități distincte, uniţi în scopuri și misiune, dar fiind totuși ființe separate și distincte. Criticii au sugerat că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea - după ce a trecut de la arianism şi semi-arianism - a îmbrățișat o viziune triteistă despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, deoarece nu vede singularitatea lor ca o Dumnezeire constând într-o singură ființă, ci mai degrabă ca trei ființe separate într-un singur grup. Iată de ce pastorii adventişti au dreptate când susţin că Biserica Adventistă nu susţine trinitarismul calsic (ortodoxo-catolic). Totuşi, problema este că aceşti critici susţin că triteiştii sunt eretici şi se bazează pe acuzații deosebit de virulente şi populare din secolele III - VII d.Hr. Deci, chiar dacă pastori adventişti cer membrilor Bisericii Adventiste să suţină că ei cred în Sfânta Treime, la o examinare serioasă făcută de criticii BAZS nu scapă de acuzaţia şi eticheta de eretici care nu cred în Christos în adevăratul sens expus în Evanghelii, văzut de ei a fi frinitarismul clasic sau „corect”. Aşadar, degeaba veţi spune că credeţi în Sfânta Treime dacă pur și simplu credeţi diferit decât afirmă cei care au inventat această expresie şi acea dogmă legată de ea.

Care ar trebui să fie baza credinţei noastre? Aceste crezuri atât de controversate, făcute de oameni după moartea apostolilor, sau ce spune Biblia? Răspunsul este evident. Sfintele Scripturi, Biblia, trebuie să fie baza credinţei noastre.

 

Cine a murit pentru noi, Dumnezeu sau Fiul Său?

 

Cineva a argumentat astfel, bazându-se pe un astfel de verset stâlcit, falsificat: Dacă Iisus Hristos nu este literalmente Dumnezeu, atunci moartea sa nu ne-ar putea salva, căci  Dumnezeu însuşi a murit pentru a oferi ispășire pentru păcatele noastre, după cum scrie la  Fapte 20:28 „biserica lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu propriul său sânge”. (KJV)

Dar oare este corectă redarea din Fapte 20:28 KJV?

 

Textul principal al versiunii standard revizuite spune: „biserica lui Dumnezeu pe care a obținut-o cu sângele propriului său Fiu”.

Vezi alte traduceri:

NET Biblia: Aveți grijă de voi înșivă și de toată turma pe care Duhul Sfânt v-a făcut supraveghetori, pentru a păstori biserica lui Dumnezeu pe care a obținut-o cu sângele propriului său Fiu.

Traducere vestea bună: Așadar, vegheați pe voi înșivă și pe toată turma pe care Duhul Sfânt a pus-o în grija voastră. Fiți păstori ai bisericii lui Dumnezeu, pe care a făcut-o a lui prin sângele Fiului său.

Versiune engleză contemporană: Aveți grijă de voi și de toți pe care Duhul Sfânt i-a pus în grija voastră. Fiţi ca păstori la biserica lui Dumnezeu. Este turma pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu.

 

De ce aceste Biblii redau altfel decât King James Version? Pentru că există o astfel de tradiţie veche în biserică, existând doua tipuri de manuscrise.

Manuscrisele ce conţin Faptele Apostolilor 20:28 au fie „biserica lui Dumnezeu - τοῦ Θεοῦ” fie „biserica Domnului - τοῦ Κυρίου”. Care este redarea adevărată? În favoarea lui τοῦ Θεοῦ, sunt: Bengel, Mill, Whitby, Wolf, Scholz, Knapp, Alford, Wordsworth şi alţii deoarece Codex Vaticanus (B) și Codex Sinaitieus (א) au Θεοῦ (Θυ), la fel ca Vulgata și textul siriac. Textus Rreceptus are τοῦ Θεοῦ (al lui Dumnezeu), dar majoritatea uncialelor au τοῦ Κυρίου (al Domnului).

 

Expresia “Adunarea (Biserica) Domnului” “ἐκκλησία τοῦ Κυρίου” nu apare nicăieri altundeva în scrierile lui Pavel, însă apare ‘adunarea lui Christos’ (Romani 16:16; vezi şi Matei 16:18), sau ‘adunarea…care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos’ (1Tesaloniceni 1:1), sau: ‘adunarea lui Dumnezeu în Christos Isus’ (1Tesaloniceni 2:14), deci apostolul ar fi putut folosi o frază asemănătoare.

De aceea mulţi s-au pronunţat în favoarea lui τοῦ Κυρίου, cum ar fi: Lachmann, Tischendorf, Bornemann, Lunge, Olshausen, Davidson, Meyer, Hackett, precum și Grotius, Griesbaeh (cu îndoială), Wetstein, Le Clerc și alții.

 

Dar oare ar trebui să aruncăm afirmațiile clare ale Scripturii (Ioan 3:13, Ioan 3:16, Ioan 17: 5) pe baza unor pasaje în care chiar și traducătorii recunosc posibilități de copiere dubioase? Dumnezeu nu a venit El înşuşi din cer, ci și-a trimis Fiul Său, așa că Dumnezeu nu și-a vărsat propriul Său sânge, ci sângele Fiul Său. Fiul Său a devenit om, ca să poată avea sânge şi astfel să moară pentru noi, ca o jertfă făcută lui Dumnezeu „cu propriul său sânge”.

Este posibil ca textul original să fi sunat astfel:

Fapte 20:28. Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului (Isus Christos), pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.

 

Nu trebuie să interpretăm lucrurile în afara contextului. Când Fiul a venit din cer, a devenit complet uman (Ioan 1: 14,18, Ioan 3: 13,16, Ioan 17: 5). Pavel știa asta, așa că a tras o corespondență între Adam și Isus la 1 Corinteni 15:21, „Căci așa cum a venit moartea prin om, a venit și învierea morților printr-un om”.

A fost Adam un Dumnezeu-om, jumătate Dumnezeu și jumătate om? Nu. Cu privire la Hristos cel înviat și înălțat, observați ceea ce Pavel a scris la 1 Timotei 2: 5: „Căci există un singur Dumnezeu și există un singur mijlocitor între Dumnezeu și om, un om (și nu un om-Dumnezeu) Hristos Isus."

De ce nu un om-Dumnezeu? Evrei 2: 14,17 spune: „Aşadar, întrucât copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, el însuși a luat de asemenea aceeași natură, ca prin moarte să-l distrugă pe cel ce are puterea morții, adică diavolul. / Prin urmare trebuia să fie făcut ca frații săi în toate privințele ... pentru a face ispășire pentru păcatele oamenilor ". Ce înseamnă ÎN TOATE PRIVINTELE? Aceste versete arată că valoarea jertfei lui Hristos stătea în natura sa umană.

Așadar, argumentul că Domnul și Mântuitorul nostru Isus trebuia să fie Dumnezeu pentru ca jertfa lui să aibă valoare, zboară în fața scrierilor lui Pavel.

Isaia 55:8, 9 ne spune: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre nu sunt căile Mele”, spune Yehowah. „Căci precum cerurile sunt mai înalte decât pământul, tot așa sunt căile Mele mai înalte decât căile voastre, și gândurile Mele decât gândurile voastre.” Dacă este în scopul lui Dumnezeu să ofere mântuirea prin Fiul Său, cum putem noi, ale căror gânduri sunt sub gândurile Sale, să punem întrebări și să-L provocăm pentru felul Lui de a face lucrurile?

Luați în considerare și faptul în cartea Faptele - care prezintă nouă predici majore adresate necredincioșilor, nici una nu dezvăluie că Dumnezeu este o treime sau că Isus este literalmente Dumnezeu în trup.

Dacă o astfel de învățătură trinitară ar fi adevărul creștin şi fundamentul vitală sau piatra de temelie a mântuirii, cu siguranță apotolul Petru l-ar fi menționat în Predica Rusaliilor și în predica sa către Cornelius și prieteni. - Fapte 2: 14-40; 10: 34-43; 3: 12-26; 7: 2-56; 13: 16-41; 17: 22-31; 22: 1-21; 24: 10-21; 26: 2-23.

Mesajul biblic este clar: din dragostea față de neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis singurul-născut Fiu al Său, care oglindește (reflectă) gloria și ființa (asemănarea după imagine și caracter) a lui Dumnezeu, iar Fiul Său a venit din cer - tot din dragoste, nefiind forțat de Tatăl. El ne-a învățat ce înseamnă cu adevărat dragostea de Dumnezeu și a semenilor noștri, oferindu-și viața ca răscumpărare pentru noi, pentru a ne salva de păcat și de moartea veșnică, care ne distruge pe fiecare dintre noi (Exod 21:23, Ioan 1:1 , Evrei 1:1-3, Ioan 3:16, Ioan 17: 1-3, Matei 20:28).

Deci Dumnezeu nu a murit, pentru că El este nemuritor în slava eternă a nemuririi (1Timotei  6:16). Numai Fiul Său iubit a făcut acest lucru pentru noi toți (Ioan 3:16). Mulțumim Părinte ceresc că ţi-ai trimis singurul Tău Fiu, şi nu l-ai cruţat pentru noi, de aceea Te slăvim neâncetat şi ne bucurăm pentru salvarea pe care ne-ai dat-o în numele minunat al singurului tău Fiu, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, căruia de asemenea îi mulţumim că a venit din cer pentru noi, păcătoşii, ce nu meritam această favoare! Aleluia, Amin!

Aspecte de luat în seamă

 

Filologul Erasmus (1520 d.Hr.) a spus: „Dacă vrem adevărul, fiecare persoană ar trebui să fie liberă să spună ceea ce gândește fără teamă”. Această remarcă are o imensă provocare. Dumnezeu ne-a dat o imensă libertate, însă aceasta trebuie gestionată cu responsabilitate, căci El ne va cere socoteală asupra fiecărui cuvânt şi faptă, spuse în mod iresponsabil:

Matei 12:36. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.

37. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit."

 

Ce este de făcut, în aşa fel, ca să fim plăcuţi lui Dumnezeu?

Elementul esențial al credinţei noastre este Sfânta Scriptură, Biblia, nu crezurile făcute de oameni. Scopul nostru trebuie să fie să ne ajutăm unii pe alţii în studiul Bibliei şi nu în studiul a ceea ce au spus diferiţi oameni. Creșterea unei comunități spirituale fidele de ucenici creştini, nu se poate face numai dacă cei dedicaţi uceniciei „urmează pe Miel oriunde merge” (Apocalipsa 14:4) şi nu merg după ce au spus diferiţi oameni. Venind ÎNAPOI LA BIBLIE, să o citim cu maximă atenție, de la Geneza la Apocalipsa (2 Timotei 3:16). Pentru o mai bună înțelegere a semnificațiilor cuvintelor, trebuie să fim dedicați în întregime unei mai bune înțelegeri a ei, bazată pe cele mai vechi Biblii şi manuscrise biblice, dicţionarele ce explică cuvintele şi termenii fiind de mare trebuinţă. Suntem liberi să interpretăm manuscrisele biblice, liberi să interpretăm Biblia, dar cu o responsabilitate enormă. Chiar dacă vizualizăm întreaga Bibliotecă Divină ca o carte „deschisă”, nu „sigilată” cu mister pentru interpretările elitiste ale unei ierarhii auto-numite (Apocalipsa 22:10), putem cădea şi noi în diferite rătăciri, dacă despicăm firul în patru şi ne lăsăm purtaţi de o cunoştinţă care îngânfă.

Foarte important de reținut este, că nu este mântuire fără „pace și sfințenie” (Evrei 12:14) și fără iubirea adevărată nu suntem „nimic” (1Corinteni 13: 2). Deoarece înțelegerile interpreţilor omeneşti asupra Scripturilor pot avea erori (“interpretările” eronate) - şi în special din cauza traducerilor dogmatice, dinamice sau a interpolațiilor din textul autograf, trebuie să fim foarte precauţi la orice tentativă de a băga în text ceea ce nu conţine. Din această cauză trebuie să fim pregătiți și cu mintea deschisă pentru a ajusta orice traducere actuală cu noile cercetări și descoperiri din manuscrisele biblice antice. Trebuie să  lăsăm ca Dumnezeu să ne îndrepte paşii sub îndrumarea Duhului său sfânt în reaşezarea textului original – şi să nu ne lăsăm purtaţi de valuri înspre o agendă a corectării Bibliei pentru scopul nostru uman (așa cum unii au făcut şi mai fac asta din timpurile străvechi în multe locuri).

Trebuie să simțim cu tărie că blândețea, respectul și harul ar trebui să caracterizeze „apărarea” (apologia) speranței noastre (1Petru 3:15; Coloseni 4: 6) şi nu comportamentul de tip inchiziţional.

Totuşi, discuțiile, în scopuri care nu sunt sacre, sunt periculoase (Tit 3: 9) şi trebuie evitate. „Închinarea noastră în duh și adevăr” nu trebuie axată pe discuţii contradictorii duse la nesfârşit, ci trebuie să implice rugăciuni, imnuri, meditații spirituale, studii biblice, evanghelizare, caritate, hrănirea celor în nevoi și slujiri ale bisericii - demonstrându-ne astfel că suntem „administratori fideli” care îngrijesc Casa lui Dumnezeu, şi astfel să așteptăm sosirea Domnului Isus (Iacov 1:26, 27; Ioan 4:23, 24; Ioan 21:16; Matei 25:45; Luca 12: 35-48).

 

Trebuie să-i privim pe toți semenii noștri, cum îi priveşte Dumnezeu şi să îi iubim atât de mult ca El (Ioan 3:16) și trebuie să ne dorim ca iubirea învățată de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Isus  să caracterizeze relațiile noastre cu ceilalți (Ioan 13:35). Este important pentru toți frații noștri să respecte poruncile Regelui nostru (Ioan 15:14), devenind astfel prieteni cu Cel Preaînalt, Dumnezeul și Tatăl nostru și cu Fiul său, Conducătorul Adunării (Biserica) și Domnul nostru în toate.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă țină sfinți! Salutări cu dragoste creștină. Amin!