CURSUL TIMPULUI (Brosura)

 

CURSUL TIMPULUI DE LA FACEREA LUMII,  DUPĂ ANII ARĂTAŢI ÎN BIBLIE

ESTE OARE GENERAŢIA NOASTRĂ LA SFÂRŞITUL CURSUL TIMPULUI ACESTUI SISTEM?

 

A calcula anii generaţiilor nu este un păcat. Însă nu este nici o sarcină uşoară. Necesită anumite cercetări exacte.

 

“Adu-ţi aminte de zilele din vechime,

socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă

de oameni, întreabă pe tatăl tău, şi te va

învăţa, pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.”

Moise – Robul lui Dumnezeu

Deuteronomul 32:7

 

Partea 1

 

Biblia descrie trecutul, prezentul şi viitorul, arătând şi timpul cronologic în care suntem. Noi suntem în “Timpul Sfârşitului” acestui sistem de lucruri (Matei 24:14).

 

Cronologia Biblică trebuie calculată conform Textului Masoretic (ebraic) sau conform Textului Septuagintei (traducerii greceşti)?

 

Între textul ebraic şi cel grec al Vechiului Testament este o diferenţă considerabilă de ani.

 

Septuaginta, o versiune inspirată?

 

Anumiţi comentatori ai acestei traduceri, bazându-se pe anumite tradiţii considerau că traducerea Septuagintei a fost inspirată şi este atât de exact redată ca şi o profeţie:

CHIRIL DE IERUSALIM, 313-386 AD, Cateheze mistagogice IV, 34. Scria astfel:

“Când traducătorii de la Ierusalim au ajuns la Alexandria, Ptolemeu, dorind să se asigure de caracterul divin al cărților Sfintei Scripturi și deoarece se temea că trimișii se vor consulta între ei, a prevăzut pentru fiecare interpret, pe insula Pharos, lângă Alexandria, căsuțe private și le-a prescris să facă traducerea tutror cărților, fiecare în parte. Lucrarea a fost gata în 72 de zile. Apoi, toate traducerile făcute separat de fiecare în căsuța lui și  fără a exista nicio consultație între savanți, le-a întrunit și au constatat că toate erau în acord nu doar în gândire, ci chiar și în idei și expresii. Lucrul acesta atestă că nu este vorba despre rodul ingeniozității sau al creației unei înțelepciuni umane; traducerea Scripturilor divine dictate de Duhul Sfânt îl avea ca inspirator tot pe Duhul Sfânt.”

 

La fel de entuziasmat a fost şi  CLEMENT DE ALEXANDRIA, 150-216 AD, Stromate I, 148, scriind următorele:

“Scripturile, Legea și Profeții, au fost traduse, după cum se spune, din ebraică în grecește sub domnia regelui Ptolemeu, fiul lui Lagos, sau după unii, sub Ptolemeu supranumit Philadelphus. Demetrius de Phalere a depus mult zel în realizarea acestei lucrări și a ținut să asigure exactitatea traducerii. Deoarece macedonienii erau încă stăpâni în Asia, regele lor, dorind cu orice preț să îmbogățească cu tot felul de cărți biblioteca pe care a fondat-o la Alexandria, a cerut și evreilor din Ierusalim să traducă și ei cărțile lor profetice în  grecește. Aceștia, i-au trimis LXX (70) de învățați aleși dintre cei mai înțelepți, oameni experți în Scriptură și cunoscători de limbă greacă, iar cu ei au trimis și cărțile sfinte. Fiecare dintre ei a tradus la rândul lui fiecare carte profetică, iar când au fost comparate toate traducerile s-a constatat un acord perfect, nu doar în expresiile utilizate, dar și în gândire: era un plan divin destinat urechilor grecilor. Nimic nu este surprinzător atunci când înspirația lui Dumnezeu, care a inspirat deja profețiile, să împlinească traducerea lor tot ca un fel de profeție în grecește.”

 

Însă traducătorul Bibliei Vulgata, IERONIM, 347 – 419 AD, el însuşi un expert în chestiuni de traducere, refuză această interpretare în Praef. in Pent. (PL 28, 150-152):

“Nu știu care mincinos a construit fără jenă cele 70 de celule din Alexandria unde, în ciuda faptului că erau separați, cei LXX (70) ar fi scris un text identic, pe când Ariste, garda de corp a lui Ptolemeu despre care este vorba, și mult mai târziu Flavius Iosif, nu au pomenit nimic despre așa ceva, ci au scris doar că, întruniți într-un singur palat, traducătorii au convenit, însă nu au profețit. Un lucru este să fii profet și alta e sa fii interpret... Nu-i condamn pe cei LXX (70), nu le fac niciun reproș, însă îi prefer mai întâi de toate pe Apostoli. Prin glasul celor din urmă mi-a fost anunțat Christos și-i văd deja înaintea profeților în lista charismelor spirituale, unde interpreții vin aproape pe ultima treaptă.”

 

Obiecţia lui Ieronim este una sănătoasă, însă cei care s-au lăsat seduşi de anumite tradiţii despre Septuaginta, nu şi-au dat seama de consecinţele argumentării lor. Privind tabelul de mai jos, această traducere nu numai că nu este inspirată, ci conţine multe erori, fie din neatenţia traducătorilor, fie din cauza schimbărilor intenţionate pe care le-au făcut - despre care mărturiseşte, chiar un exeget creştin-evreu, episcopul Epifanie de Salamina

 

Vârsta oamenilor menţionaţi în textul ebraic (sigla TM) şi în versiunea Septuaginta (sigla LXX):

 

Matusalem, după TM 969 - după LXX 969

Iared,            după TM 962 - după LXX 962

Noe,             după TM 950 - după LXX 950

Adam,          după TM 930 - după LXX 930

Set,               după TM 912 - după LXX 912

Cainan,        după TM 910 - după LXX 910

Enos,            după TM 905 - după LXX 905

Mahalaleel, după TM 895 - după LXX 895

Lameh,        după TM 777 - după LXX 753

Sem,            după TM 600 - după LXX 600

Eber,            după TM 464 - după LXX 404

Cainan (N), după TM 000 - după LXX 460

Arpaxad,     după TM 438 - după LXX 465

Salah,          după TM 433 - după LXX 466

Enoh,           după TM 365 - după LXX 365

Peleg,          după TM 239 - după LXX 339

Reu,             după TM 239 - după LXX 339

Serug,         după TM 230 - după LXX 330

Iov (cc),      după TM 2XX - după LXX 2XX

Terah,         după TM 205 - după LXX 205

Isaac,         după TM 180 - după LXX 180

Avraam,     după TM 175 - după LXX 175

Nahor,        după TM 148 - după LXX 304

Iacob,         după TM 147 - după LXX 147

Esau (cc),  după TM 1XX - după LXX 1XX

Ismael,       după TM 137 - după LXX 137

Levi,            după TM 137 - după LXX 137

Amram,      după TM 137 - după LXX 137

Kohath,      după TM 133 - după LXX 133

Laban,        după TM 130+ - după LXX 130+

Debora,      după TM 130+ - după LXX 130+

Sara,           după TM 127 - după LXX 127

Miriam,      după TM 125+ - după LXX 125+

Aaron,        după TM 123 - după LXX 123

Rebecca,   după TM 120+ - după LXX 120+

Moise,       după TM 120 - după LXX 120

Iosif,          după TM 110 - după LXX 110

Iosua N,    după TM 110 - după LXX 110

Notă: Cainan apare doar o singură dată în genealogia naţiuni ebraice.

Aceste diferenţe nu pot fi toate cauza unei erori de copiere, ci schimbarea intenţionată a cifrelor documentelor. Cineva a dorit neapărat şi  intenţionat să creeeze un altfel de document, o altă versiune a Torei în cifre.

 

CALCULAREA ANILOR LUMII

ESTE OARE GENERAŢIA NOASTRĂ LA SFÂRŞITUL CURSUL TIMPULUI ACESTUI SISTEM?

 

Partea 2

 

A calcula anii generaţiilor nu este un păcat. Însă nu este nici o sarcină uşoară. Necesită anumite cercetări exacte.

 

“Adu-ţi aminte de zilele din vechime,

socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă

de oameni, întreabă pe tatăl tău, şi te va

învăţa, pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.”

Moise – Robul lui Dumnezeu

Deuteronomul 32:7

 

Conform unei expuneri de "CRONOLOGIE BIBLICĂ" redat în stream live pe 7 feb. 2023, de Flavius Pană şi Sebi Marinică (adventişti), noi am fi în anul 6013 de la Facerea Lumii.

Citez din expunerea lor:

Anii istoriei lumii, de la Adam și până azi

Date importante din cronologie:

1 Făgăduirea „Seminței”

1656 Potopul

2008 Nașterea lui Avraam

2522 Trecerea Mării Roșii

2562 Ieșirea din Egipt (Trecerea Iordanului)

3049 Dedicarea Templului din vremea lui Solomon

3472 Începutul robiei Babiloniene

3543 Porunca de rezidire a Ierusalimului emisă de Cirus

3995 Anul nașterii Domnului (anul 1 era noastră)

4025 Anul botezului Domnului

Conform acestei interpretări a datelor noi în anul 2023 suntem deja în al şaptelea mileniu al existenţei omului pe pământ: 3995+2018=6013

 

Cât ne putem baza pe nişte calcule cronologice? Este calculul acesta corect?

 

Conform unor cercetări făcute de milenistul David Rice (SUA), 2043 va vedea sfârșitul a 6000 de ani de istorie umană, conform numărului de ani din Vechiul Testament ebraic. El susţine că acest lucru poate fi ușor calculat prin plasarea construcției Templului lui Solomon (1 Regi 6:1) la 966 î.Hr., o dată larg acceptată, bazată pe lucrarea lui Edwin Thiele la mijlocul secolului 20. Din 966 î.Hr., numărați înapoi reiese 2992 de ani până la primul om, așa cum este dat în înregistrarea Vechiului Testament (1656 de la Adam până la Potop, 427 de la Potop până la Avraam, 430 de la Avraam până la Exod, 479 de la Exod până la 1 Regi 6:1.) Aceasta plasează primul om la 3958 î.Hr. Cu 6000 de ani înainte durează până în 2043 d.Hr., data la care vor începe cei 7000 de ani.

 

Perioadele 1656, 427, 430, 479 sunt ușor atestate în multe surse și au fost de mulți ani, deoarece sunt preluate direct din Vechiul Testament. Cercetarea esențială a fost a lui Edwin Thiele care a stabilind data 966 î.Hr. Astăzi, această dată este larg creditată. Este aprobată de Kenneth Kitchen egiptolog de faimăi, David Rohl arheolog de faimă și de nenumăraţi alţi - că este standardul. Data apare chiar într-o notă de subsol în Biblia de studiu NIV .

 

The Mysterious Numbers of the Hebrew Kings (1951) este o reconstituire a cronologiei regatelor Israelului și Iuda de către Edwin R. Thiele. Cartea a fost inițial teza sa de doctorat și este considerată pe scară largă drept lucrarea definitivă asupra cronologiei regilor evrei. Cartea este considerată lucrarea clasică și cuprinzătoare în calcularea aderării regilor, calendarelor și coregențelor, pe baza surselor biblice și extra-biblice.

 

Edwin R. Thiele (10 septembrie 1895 – 15 aprilie 1986) a fost un misionar adventist american de ziua a șaptea în China, editor, arheolog, scriitor și profesor al Vechiul Testament. El este cel mai bine cunoscut pentru studiile sale cronologice despre regatele lui Iuda și Israel. Subiectul însuși poate părea un subiect ciudat pentru persoanele care nu au fost implicaţi în el.

 

Şi alţii au făcut cercetări foarte profunde în cronologie, cum ar fi renumitul Isaac Newton pentru cartea sa „Cronologia regatelor antice modificată”. Cronologia regatelor antice modificată, este o compoziție de aproximativ 87.000 de cuvinte scrisă de Sir Isaac Newton, publicată pentru prima dată postum în 1728. ... Lucrarea reprezintă una dintre incursiunile lui Newton în subiectul cronologiei, detaliind ascensiunea și istoria diferitelor regate antice. Pe Wikipedia puteți găsi un articol „Viziunea religioasă a lui Isaac Newton” care include concluziile sale conform cărora Regatul Milenar ar putea începe între 2034 şi 2064.

 

Conform cercetărilor făcute de David Rice, au trecut:

 

1656 DE ANI – DE LA CREAREA LUI ADAM LA MARELE POTOP

427 DE ANI – DE LA POTOP PÂNĂ LA LEGĂMÂNTUL CU AVRAAM

430 DE ANI – DE LA LEGĂMÂNTUL CU AVRAAM PÂNĂ LA EXODUL EVREILOR DIN EGIPT

46 DE ANI – DE LA EXOD PÂNĂ LA ÎMPĂRŢIREA CANAANULUI

349 DE ANI – DE LA ÎMPĂRŢIREA CANAANULUI PÂNĂ LA PERIOADA JUDECĂTORILOR

463 DE ANI – DE LA PERIOADA JUDECĂTORILOR PÂNĂ LA PERIOADA REGILOR

587 DE ANI – DE LA ÎNCEPUTUL PERIOADEI REGILOR PÂNĂ LA SFÂRŞITUL ÎMPĂRĂŢIEI LUI ZEDECHIA (ULTIMUL REGE DIN DINASTIA LUI DAVID)

----

 

Până în anul 1 Anno Domini (Anul Domnului) au trecut:

 

3958 DE ANI DE LA CREAREA LUI ADAM

2302 DE ANI DE LA SFARSITUL POTOPULUI

1875 DE LA LEGAMANTUL CU AVRAAM

1445 DE LA EXODUL

1399 DE LA IMPARTIREA CANAANULUI

1050 DE LA ANUL INTAI AL DOMNIEI LUI SAUL

1010 DE LA ANUL INTAI AL LUI DAVID

970 DE LA ANUL INTAI AL DOMNIEI LUI SOLOMON

966 DE LA INCEPUTUL CONSTRUIRII TEMPLULUI

930 DE LA INCEPUTUL DIVIZARII IMPARATIEI LUI ISRAEL

587 DE LA SFARSITUL IMPARATIEI LUI ZEDECHIA

538 DE LA PRIMUL AN AL LUI CIRUS I CARE A REPATRIAT PE EVREII DIN EXILUL BABILONIAN

 

De la anul 1 Anno Domini vor trece:

 

2043 DE ANI PÂNĂ LA SFÂRŞITUL CELOR 6000 DE ANI

3043 DE ANI PÂNĂ LA SFÂRŞITUL CELOR 7000 DE ANI

 

Va permite Dumnezeu existenţa acestui sistem şi dincolo de anul 6000 al existenţei oamenilor pe Pământ? Întrebarea este deschisă. În primul rând nu ştim cât de corectă este varianta cronologică care duce la 2043. Şi în al doilea rând Domnul Isus nu a lăsat ca semn al sfârşitului o cronologie (deşi o putem lua ca indiciu de apropiere), ci un şir de evenimente prezise atât în Matei capitolul 24, cât şi în Cartea Apocalipsa.

---

 

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CE SE SPUNE DESPRE APOPHIS? (Doc. engl roman)

Din dosarul unei secte (Vestitorii Dimineţii)

Habanii, o ramură pacifistă a anabaptiştilor (ramura huterită)