"Cele două mii trei sute de seri şi dimineţi" DOCUMENTAR BIBLIC

 

DOCUMENTAR BIBLIC

- Când s-au împlinit "cele două mii trei sute de seri şi dimineţi" din Daniel 8:12-14,26?

 

Documentarul "cele două mii trei sute de seri şi dimineţi"

 

Partea 1

 

Am citit şi recitit cu mare interes Cartea lui Daniel din Biblia comentată de la Geneva, deoarece îmi place istoria, mai bine zis îmi place să cunosc adevărul istoric. Aici mi s-a descoperit o istorie fascinantă a evreilor din secolul doi şi lupta lor pentru neatârnare şi pentru legile lor dumnezeieşti.

 

Unii dintre comentatori cred că Daniel 8:12-14,26 s-a împlinit sau trebuie să se împlinească în timpul Noului Testament, deoarece ei cred că Daniel 8:17, la asta se referă.

 

Însă de-a lungul timpului au existat două tipuri de explicaţii la Daniel 8:17. Unii sugerau că este timpul de înaintea venirii lui Mesia iar alţii că se referă la timpul regelui Antiochus Epifanes.

 

Continuarea prezentării cu ajutorul notelor de la versetul din Daniel 8:17, versiunea Biblia de la Geneva, prin care se arată greşeala Adventiştilor, Studenţilor Bibliei şi a Martorilor lui Iehova, care nu au ţinut seama de context. Sper să nu se supere, ci să ia această mână întinsă, ca un mod de ajutor în a vedea unde trebuie să se corecteze.

 

Chiar şi cel care a făcut aceste note în Biblia de la Geneva uneori greşeşte la interpretarea unui verset.

 

Biblia lui Cornilescu redă: 17. El a venit atunci langa locul unde eram; si la apropierea lui, m-am inspaimantat si am cazut cu fata la pamant. El mi-a zis: "Fii cu luare aminte, fiul omului, caci vedenia priveste vremea sfarsitului!"

Biblia de la ortodocşi redă: 17 Si el a venit unde eram eu si, cand se apropia, m-am inspaimantat si am cazut cu fata la pamant. Si el mi-a grait: "Ia aminte, fiul omului, caci vedenia este pentru a arata sfarsitul veacurilor!"

Traducerea Septuagintei Brenton redă:

Și el a venit și a stat lângă locul unde stăteam eu;

dar el mi-a zis: „Înțelege, fiul omului, căci totuși vedenia este pentru o vreme hotărâtă”.

Nota din Geneva Bible

17 So he came where I stood: and when he came, I was afraid, and fell upon my face: but he said unto me, Understand, O son of man: for [aa]in the last time (shall be) the vision.

Daniel 8:17 Efectul acestei vedenii nu va apărea încă, ci după mult timp.

 

Comentariu Benson

Căci în timpul, sau, până la vremea sfârşitului, va fi viziunea — Adică există un timp precis determinat pentru împlinirea viziunii, când cu siguranţă se va împlini. Sau sensul poate fi că împlinirea viziunii nu ar trebui să se întâmple pentru un spațiu considerabil de timp; că era vorba despre chestiuni la distanță, și anume la distanță de aproape patru sute de ani.

 

Comentariul lui Matthew Poole

La vremea sfârşitului, adică în timpul hotărât de Dumnezeu, adică în generaţiile din urmă, dar nu acum în timpul vieţii tale, ci peste patru sute de ani. Vezi Daniel 8:26.

 

Expunerea lui Gill a întregii Biblii arată că sunt două variante de traducere:

1. căci la vremea sfârşitului va fi viziunea;

2. sau mai degrabă, „căci (ki) e timpul (le-et) sfârșitului (ketz) vedeniei (hechazon)”; adică există un timp stabilit, fix și determinat de Dumnezeu, când viziunea prezentată şi explicată profetului în Daniel capitolul 8 se va încheia și va avea deplina împlinire; și anume când vor trece cele timpul celor 2300 de jertfel, care trebuiau aduse permanent în fiecare seara şi dimineaţă (1150 de zile).

 

 

Îmi pare rău că trebuie să o spun şi nu mă simt deloc confortabil când trebuie să arăt o greşeală, dar interpretarea Adventiştilor, a Studenţilor Bibliei şi a Martorilor lui Iehova se bazează pe o traducere greşită a versetului din Daniel 8:17, care redat corect sună astfel:

El a venit atunci langa locul unde eram; si la apropierea lui, m-am inspaimantat si am cazut cu fata la pamant. El mi-a zis: "Fii cu luare aminte, fiul lui Adam, căci (ki) e timpul (le-et) sfârșitului (ketz) vedeniei (hechazon)”!"

 

La ce timp se referă versetul din Daniel 8:19?

 

Daniel 8

17. El a venit atunci lângă locul unde eram; şi la apropierea lui, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: "Fii cu luare aminte, fiul lui Adam, căci (ki) e timpul (le-et) sfârșitului (ketz) vedeniei (hechazon)”!"

18. Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam.

19. Iar el mi-a spus: Îți arăt ce se vor întâmpla la sfârșitul indignării, căci (ki) e timpul rânduit (le-moed) sfârșitului (ketz).

Observaţi că este o diferenţă de scriere, atunci când scrii "le-et" (timpul) şi atunci când scrii "le-moed" (timpul rânduit)?

La ce perioadă trebuie aplicat versetul din Daniel 8:19, care vorbeşte de un timp rânduit?

Unii încearcă "să-l arunce" contrar contextului, chiar în timpul sfârşitului indicat de Noului Testament, deşi se vede clar că nu au suportul contextului. Singurul lor atu, este o traducere mai greu de redat.

Când anumite cuvinte din Biblie nu sunt traduse consecvent, se nasc probleme. Din păcate, mulţi traducători sunt vinovaţi de interpreările greşite ale Bibliei, tocmai din cauza acestui aspect, când aceleaşi cuvinte au fost traduse pe alocuri preferenţial. Acolo unde nu le-a convenit, pentru a nu strica tradiţia sau înţelegerea traducătorii nu au mai tradus consecvent şi astfel s-au creat derapaje de înţelege. Comentariu biblic Keil și Delitzsch asupra Vechiului Testament atrage atenţia supra unei forme redate în alte locuri din Daniel şi care se regăseşte şi în acest verset ("vremea hotărâtă"), arătâd că redarea anumitor cuvinte cu sau fără articol, le schimbă înţelegerea.

"Dacă למועד (la numire) au fost separate de קץ, și ar trebui să fie luate de la sine și să fie înțelese din timpul lui זעם, atunci ar trebui să aibă articolul, ca în Daniel 11:27, Daniel 11:35 . Fără articol, ca și aici, trebuie să fie conectat cu קץ, iar ei, cu החזון furnizat ca subiect din context (Daniel 8:17), urmează să fie tradus, așa cum este de aproape toți interpreții moderni: pentru că viziunea se referă la timpul stabilit al sfârșitului. Dar עתקץ, timpul sfârșitului, și קץ מועד, timpul hotărât al sfârșitului, nu este sfârșitul absolut al tuturor lucrurilor, timpul înființării regnum gloriae și timpul necazului care precedă întoarcerea lui Domnul nostru; ....ci un timp care s-a împlinit deja...."

Versetul 19 vorbeşte de cele 2300 de seri-dimineţi:

Iar el mi-a spus: Îți arăt ce se vor întâmpla la sfârșitul indignării (la sfârşitul celor 2300 de seri-dimineţi), căci timpul rânduit e sfârșitul (vedeniei).

La ce sfârşit se referă profeţia, dacă nu la sfârşitul profeţiei? Evident la sfârşitul timpului mâniei, a indignării lui Dumnezeu, care a dat pe evreii în mâinile păgânilor, din cauza păcatelor făcute împotriva Legii lui Dumnezeu.

Expunerea lui Gill a întregii Biblii

Iar el a spus: Iată, te voi face să știi... Sau, „fă-ți fac cunoscut” (n); ceea ce nu știa, chiar și lucrurile viitoare: mai ales

ce va fi în ultimul capăt al indignării; indignarea lui Dumnezeu împotriva poporului lui Israel, în necazul și persecuția lor de către Antioh, care i-a făcut să sufere; aici îngerul sugerează că aceasta nu ar trebui să rămână mereu, ci să aibă un sfârșit; iar el avea să-l informeze pe profet ce ar trebui să fie la sfârşit; sau mai degrabă, după cum o redă Noldius (o), „ce va fi până la ultimul capăt al indignării”; tot ce ar trebui să se întâmple de la începutul monarhiei persane, semnificată prin „berbec”, şi apoi prin monarhia greacă, concepută de acel „țap”, până la sfârșitul persecuției de către Antioh; căci, cert este, îngerul l-a informat pe profet despre mai multe lucruri decât ceea ce privea ultima parte (a profeţiei) și scena de încheiere a acestor vremuri dureroase; chiar din toate cele spuse mai sus, care au intervenit între instaurarea monarhiei persane și suferințele evreilor din vremea lui Antioh; și așa o interpretează Aben Ezra, aici

„Este declarată mânia lui Dumnezeu asupra lui Israel în zilele Greciei rele și în zilele lui Antioh, până când Hasmonaenii au curățat templul:

căci la vremea hotărâtă va fi sfârşitul; sfârşitul acelei indignări sau necazuri, şi aşadar al acestei viziuni sau profeţii: a fost un timp rânduit de Dumnezeu pentru împlinirea întregului; și când va veni acel timp, totul avea să fie împlinit; indignarea avea să înceteze și persecuția se va termina.

Biblia Cambridge pentru școli și colegii

19. în ultimul timp (R.V.) al indignării] „Ignarea” este mânia divină implicată în supunerea lui Israel față de neamuri: persecuția de către Antioh este ultima etapă a acestei indignări: când aceasta se va termina, împărăția se va înfiinţa prin sfinţi. Cf. Daniel 11:36, „și el (Antioh) va prospera până când mânia se va împlini;” și 1Ma 1:64, „și a venit o mânie foarte mare asupra lui Israel”.

Comentariu Pulpit

Avem aici referirea la final, ca în ver. 17 nu sfârşitul lumii este în mintea scriitorului, ci „sfârşitul indignării”. Evreii, deși își mențin lupta galoasă împotriva lui Epifan, au nevoie să fie asigurați că bătălia va avea un sfârșit, iar unul hotărât înainte de Dumnezeu, îngerul trebuie să-l facă pe Daniel să cunoască sfârșitul indignării. ... trimiterea imediată este la persecuția împotriva evreilor inaugurată de Epifan. Daniel 8:19

Iată de ce, versetele care urmează după versetul 19, nu se referă nici unul la timpul sfârşitului vestit în Noului Testament (Matei 24:14), ceea ce ar fi culmea, dacă versetul 19, s-ar feferi într-adevăr la acest timp. Aceste "vremuri îndepărtate" arătate în versetul 26 şi-au avut împlinirea la circa 400 de ani de la timpul lui Daniel, pe timpul regelui Antiochus Epifanes:

20. Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii mezilor şi perşilor.

21. Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat.

22. Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt sunt patru împărăţii care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere.

23. La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean.

24. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor.

25. Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omeneşti.

26. Iar vedenia cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate."

27. Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia."

Liderii Adventiştilor, a Studenţilor Bibliei şi a Martorilor lui Iehova, sunt prea mândrii pentru a mai schimba ceva din înţelegerea lor, căci astfel li s-ar tăia pretenţiile de interpreti corecţi ai Bibliei.

Însă Scriptura le spune ca o avertizare:

Afara (din imparatie) sunt ... oricine iubeste minciuna si traieste in minciuna! (Apoc.22:15)

 

 

Când s-au împlinit "cele două mii trei sute de seri şi dimineţi" Daniel 8:12-14, 26?

Partea 2

 

Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred,

căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.  (1Cor.11:18,19)

 

Protestanţii cred că aceste versete s-au împlinit în timpul celui de al doilea Templu, mai exact în timpul lui Antiochus Epifanes, regele Siriei elenistice, care avea capitala la Antiochia. Însă cunosc cel puţin trei partide creştine (Adventiştii, Studenţii Bibliei şi Martorii Lui Iehova), care susţin în felul lor, fiecare diferit, că această profeţie nu s-a împlinit în antichitate, ci cu mult timp după, în epoca modernă. Adventiştii susţin că această profeţie s-a împlinit în anul1844 AD, Studenţii Bibliei susţin că această profeţie s-a împlinit în anul 1846 AD, iar Martorii Lui Iehova susţin că această profeţie s-a împlinit în anul 1944 AD.

Care dintre aceste patru partide are interpretarea corectă? Ar trebui să deranjeze pe cineva această întrebare, pusă în lumina celor citite în 1Corinteni 11:18,19? Oare nu ei au făcut dezbinări în lumea creştină pe o seamă de nimic, aruncând interpretarea corectă susţinută de secole în Biserică, că profeţia s-a împlinit pe timpul regelui Antiochus Epifanes?

Când s-a împlinit această profeţie?

Antiochus IV din dinastia seleucizilor - care s-a supranumit şi "Theos Epiphanes" (însemnând "manifestarea zeului"), a fost regele Siriei în timpul dominaţiei greceşti. A trăit între 215-164 î.e.n, domnind între 175-164. Un străbunic al lui Antiochus IV a fost unul din cele patru coarne simbolice (Daniel 8:8,9). Străbunicul său a fost unul dintre ofiţerii lui Alexandru Cel Mare, denumit Seleucus I Nicator. Urmasii lui Seleucus au fost descrişi ca "regii (împăraţii) nordului" (Daniel capitolul 11), deoarece Siria se afla la nord de Ierusalim.

Aşadar, unul dintre urmaşii lui Seleucus I Nicator a fost Antiochus IV Theos Epifanes. Antiochus a întreprins două campanii de cucerire asupra Egiptului, al cărui rege a fost numit „regele sudului”, deoarece Egiptul a fost la sud de Ierusalim.

Prima campanie militară a fost încununată cu succes. Însă a doua campanie militară s-a soldat cu un esec, conform cu relatările istorice şi biblice (Daniel 11:28-30).

La reântoarecerea lui din teatrul de operaţiuni, acest rege al Siriei s-a oprit în "ţara cea minunată" (Daniel 8:9), adică în Israel, şi la instigarea marelui preot Menelaus, s-a implicat în treburile interne ale evreilor.

Cu ajutorul acelei partide dintre evrei care a rupt legământul sacru (partida evreiască filo-grecă, păgânizată) (Daniel 11:31), Antiochus a dispus păgânizarea forţată a tuturor evreilor.

Furios pe "legământul sacru" (Daniel 11:30) a interzis acest legământ sacru sub pedeapsa capitală, a distrus scrierile sacre şi a făcut să înceteze jertfa necurmată, adusă zilnic înaintea lui Yehowah Elohim, în Templul din Iereusalim. A pus statuia idolească a lui Jupiter Olimpus în Templu şi în semn de sacrilegiu a adus în cinstea acestui idol o scroafă pe altarul lui Iehova Dumnezeu. Apoi a dispus ca evreii să se închine lui Jupiter în toate locurile, şi a pedepsit crunt pe evreii credincioşi care i s-au împotrivit:

"a doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare" Daniel 8:10

Cei integrii sunt consideraţi în faţa lui Dumnezeu ca "stelele cerului" (Daniel 12:3). În aceste texte nu este nici măcar o aluzie la timpurile sfârşitului indicate de Noul Testament.

 

Misterul celor 2300 de seri-dimineţi

 

Având o mare credinţă în Dumnezeu, trupele de gherilă victorioase conduse de liderul evreu Iuda Macabeul, un fiu de preot, au eliberat Templul de sub ocupaţia păgânilor (Daniel 8:13,14) şi au purces la curăţarea locului sfânt, după cum a fost profeţit:

Daniel 8:13. "Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: "În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?"

14. Şi el mi-a zis: "Până vor trece două mii trei sute de seri (şi) dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!"

Am pus cuvântul „şi” în paranteză deoarece nu apare în textul ebraic. De fapt acest cuvânt în plus, ajută la rezolvarea misterului. Această "urâciune" (jertfele idoleşti) a durat mult timp, fiind numită ca o perioada de 2.300 de seri – dimineti, dar nu în ecuaţia de 1150 seri + 1150 dimineţi însumând 2300 de zile, ci în ecuaţia de 1150 jertfe aduse seara + 1150 de jertfe aduse dimineaţa, de la profanarea Templului din Ierusalim şi până la curăţarea şi rededicarea lui.

 

Scurt istoric ce priveşte această "urâciune":

- în 174 (î.Hr.) regele păgân Antiochus IV Epifanes îl scoate din slujba de mare preot pe Onias, un om fidel legământului sacru şi pune un colaboraţionist corupt, pe elenizatul (grecizatul) Iason, în schimbul unei importante sume de bani, oferit de acesta; Onias moare asasinat în exil

- în 173 sau 172 Antiochus IV vizitează Ierusalimul şi prin colaboraţionistul corupt, Iason, jefuieste vistieria Templului

- în 171 Iason este destituit de catre Antiochus IV, care pentru o sumă şi mai mare de bani oferit de Menelaus, un alt colaborationist elenizat (şi mai corupt), îl pune pe acesta mare preot.

- în 168, în timpul domniei acestui colaboraţionist fără scrupule (Menelaus), regele Antiochus IV Epifanes impune tuturor evreilor ruperea legământului sacru, fortând pe evrei să se închine idolului păgân Jupiter Olimpianul şi să aducă jerfe de porci în locul jertfelor de miei pe altarul din Templul de la Ierusalim.

Aşadar  "urâciunea" (adică aceste jertfe păgâne din carne de porc) apar în anul 168 î.d.Ch. (anul 145 al domniei macedono-grecilor) şi vor ţine până se vor împlini 2300 de jertfe, aduse în mod neântrerupt seara şi dimineaţa, adică 1150 de zile, până când Templul profanat de regele păgân a fost curăţat  (Daniel 8:13,14). Textul ebraic nu spune „seri ŞI dimineţi”, ci face un joc de cuvinte, legând fraza „seri – dimineţi”, deoarece jertfele se aduceau de două ori pe zi: dimineaţa şi seara. Deci textul vorbeşte de 2300 de jertfe, care însumează doar 1150 de zile (însumând ceva mai multe de trei ani).

Cronicile Macabeilor consemnează corect cum s-au derulat lucrurile şi nu face un cumul de 2300 de zile, cum - din păcate - se fac în majoritatea explicaţiilor creştine:

1Macabei 1:57 ”Iar în ziua a cincisprezecea a lunii Chislev, în anul o sută patruzeci şi cinci (a dominaţiei grecilor n.m.), au ridicat urâciunea pustiirii pe altarul lui Dumnezeu şi în cetăţile Iudei de jur împrejur au zidit capişti.”

1Macabei 4:52-54 „Şi au mâncat dimineaţa în douăzeci şi cinci de zile ale lunii a noua, care este luna Chislev a anului o sută patruzeci şi opt (a dominaţiei grecilor n.m.),.

Şi au adus jertfă după lege pe jertfelnicul arderilor de tot cel nou, pe care îl făcuseră.

Pe vremea şi în ziua în care l-au pângărit pe el neamurile, întru aceea s-a înnoit cu cântări şi cu alăute şi cu harpe şi cu chimvale. Şi a căzut tot poporul cu faţa la pământ şi s-a închinat şi a binecuvântat pe Dumnezeul Cerului, Cel care i-a ajutat. Şi au făcut înnoirea jertfelnicului în opt zile şi au adus arderi de tot cu veselie şi au jertfit jertfă de pace şi de laudă.”

Anii menţionaţi aici sunt socotiţi după domnia greco-macedoneană, iar lipsa de zile din cele 1150 se datorează faptului că acest cronicar menţiononează doar sfârşitul curăţirii interioare a Templului, care a durat opt zile, nu şi al Templului în ansamblu, care a durat mai mult, rededicarea competă a Templului (Hanuka) fiind iarna, în luna decembrie (Ioan 10:22).

Iosif Flavius, un evreu foarte învăţat din secolul I AD, din neam de preoţi evrei, a scris o carte numită „Antichități Iudaice”. În volumul II al „Antichități iudaice”, descrie urâciunile pe care evreii au trebuit să le suporte: Regele Antiochus IV Epifanes a adus un porc ca jertfă pe altarul de la Templul din Ierusalim şi a pus statuia lui Jupiter Olimpianul în Templu, a impus tuturor evreilor să aducă porci ca jertfe şi să se închine lui Jupiter. Cei care își tăiau copiii împrejur, erau răstigniți şi copilul tăiat împrejur era spânzurat, fiind atârnat de gâtul tatălui răstignit. Răscoala Macabeilor a fost o revoltă împotriva păgânizării forţate stabilită de dementul rege Antioh IV Epifanes.

Iată un extras din această carte:

„În vremea aceea în satul Modiim din ludeea locuia un om numit Mattathias, fiul lui Ioannes, fiul lui Simeon,fiul lui Asamoneu: era preot din tagma lui Ioarib, originar din Hierosolyma (Ierusalim). Avea cinci fii: Ioannes, poreclit Gaddes; Simon, care se mai numea Matthes; Iudas, care se chema Macabeul; Eleazar, căruia i se zicea Auran şi Ionathas, poreclit Apfus. Acest Mattathias a deplâns în faţa fiilor săi jalnica stare a lucrurilor, devastarea oraşului, jefuirea Templului şi nenorocirile îndurate de popor, spunându-le că ar fi preferat mai degrabă să moară pentru legile Domnului decât să ducă o viaţă atât de umilitoare. Când au sosit în satul Modiim slujbaşii împuterniciţi de rege să-i constrângă pe iudei să aplice ordinele sale, au cerut celor de faţă să înfăptuiască jertfa aşa cum poruncise suveranul. L-au rugat pe Mattathias, care datorită învăţăturii sale dobândise o mare faimă, să înceapă el jertfa (căci consătenii lui îi vor urma exemplul şi el se va bucura de preţuirea regelui). Dar Mattathias a refuzat să facă acest lucru şi le-a spus că, indiferent dacă toate celelalte neamuri se vor supune poruncilor lui Antioh, fie că le era frică, fie că voiau să facă hatârul regelui, el şi fiii săi nu se vor lăsa puşi în situaţia de a părăsi datina strămoşilor lor. După ce el a tăcut, a ieşit în faţă un iudeu şi a adus jertfa aşa cum ordonase Antioh. Văzând fapta asta, mâniosul Mattathias şi fiii săi au tăbărât cu sabia în mână .asupra iudeului şi l-au răpus lângă altar, apoi l-au ucis pe regescul slujbaş care îl silise să aducă jertfa, Apelles, împreună cu puţin numeroşii lui oşteni. A dărâmat apoi altarul şi a strigat: „Cel ce simte râvna obiceiurilor străbune şi a cinstirii Domnului să mă urmeze!” După ce a grăit astfel, s-a refugiat împreună cu fiii săi în pustiu, lăsându-şi de izbelişte întreaga avuţie în sat. Mulţi alţii i-au urmat pilda şi au fugit în deşert, împreună cu copiii şi nevestele lor.”

Preotul Mattathias şi fii săi au lansat un război de gherilă împotriva colaboraţioniştilor păgânizaţi şi a trupelor regelui, câştigând victorii importante, una din victoriile de seamă fiind recapturarea Templului din Ierusalim.

Nu merită şi nu este permis ca să fie întinată memoria acelor Evrei care au suferit pentru credinţă, prin reinterpretări fanteziste a acestei profeţii, care prin istorie confirmă faptele acestor eroi ai credinţei.

 

Referinte:

Iosif Flavius, Antichități iudaice, volumul II

Biblia de la Geneva, apărută la 1599, o Biblie protestantă având multe comentarii

John H. Alexander, Cartea Profetului Daniel

Cartea întâi a Macabeilor

Enciclopedia Libera Wikipedia, Makkabean Revolt şi multe alte articole legate de acest subiect.