70 de săptămâni (documentar istoric)

70 de săptămâni

 

(texte preluate de pe net)

 

Sunt unii care considera ca unele evenimente profetice din ultima saptamana din cele 70 se produc in viitor. Dar unele expresii din pasajul biblic amintit care sunt fortate, de exemplu ”incetarea faradelegilor”, ”aducerea neprihanirii vesnice”, ” ungerea Sfantului sfintilor”, ”razboiul va tine pana la sfarsit”. Astfel în opinia lor ultima saptamana are loc inainte de revenirea Domnului.

Ce argumente biblice se gasesc pentru a arata continuitatea perioadei de 70 saptamani?

Cea mai bună dovadă privitoare la continuitatea celor 70 de săptămâni este că dacă aceasta nu ar fi o perioadă de 490 de ani (desigur consecutivi), atunci nu ar reprezenta 70 de săptămâni. Îngerul împarte cele 70 de săptămâni în subdiviziuni: 7+62+1, apoi ultima o împarte în două. Cum poate fi ruptă o parte din acestea şi să rămână totuşi şaptezeci de săptămâni?

Expresiile din text, la care te referi, se aplică la evenimentele mesianice (Evanghelia lui Iisus, care cuprinde Crucea, Învierea, predicarea legământului în Ierusalim şi Iudeea). Jertfa lui Iisus desfiinţează fărădelegile, spre deosebire de jertfele din trecut. Prin viaţa şi moartea Sa, El ne-a adus dreptatea veşnică. Ungerea Sfântului Sfinţilor este o expresie ebraică referitoate la inaugurarea prin ungere a unui sanctuar, dar se poate referi şi la Marele Preot, iar în Iisus s-au împlinit toate acestea.
Expresia „războiul va ţine până la sfârşit” se referă la faptul că Ierusalimul care a respins Evanghelia avea să fie confruntat cu războiul (anii 70, 135, etc.) şi că aceasta avea să fie o situaţie dominantă până la sfârşit. Este posibil însă ca propoziţia să fie tradusă: „până la sfârşitul războiului va fi pustiire” — referindu-se astfel la războiul din anii 70.

o alta intrebare ar iesi din ceea ce spuneti…

 

Revolta lui Bar Kohba - Wikipedia

 

Revolta lui Bar Kohba, a fost parte din Războaiele Iudaico-Romane.

 

Perioadă    132 - 135/136

Loc   provincia Iudeea

Rezultat     Victorie decisivă romană. Romanii masacrează circa 600 000 de evrei și trimit în sclavie majoritatea populației evreiești rămasă în viață {Diaspora (exilul) evreilor}. Provincia Iudeea este redenumită Siria Palestina.

 

Beligeranți

Imperiul Roman -         Evreii din Iudeea

 

Conducători romani

Hadrian

Tineius Rufus

Sextus Julius Severus

Publicius Marcellus

T. Haterius Nepos

Q. Lollius Urbicus       

 

Conducători evrei

Simon Bar Khoba

Akiva ben Joseph

 

Efective

Legiunea X Fretensis

Legiunea VI Ferrata

Legiunea III Gallicia

Legiunea III Cirenaica

Legiunea XXII Deiotariana

Legiunea X Gemina

Total: 60.000-120.000 romani       - vs 200.000 de evrei

 

Pierderi

Pierderi mari la romani:

Legiunea XXII Deiotariana distrusă (conform lui Dio Cassius)

Legiunea IX Hispanica posibil distrusă.

 

580.000 evrei uciși (2/3 populație nebeligerantă), 50 de orașe fortificate și 985 de sate distruse (conform lui Dio Cassius[1]).

 

Revolta lui Bar Kohba a avut loc în Iudeea în perioada 132-135 d.H., fiind condusă de Shimon Bar Kohba.

 

Date istorice

 

După plecarea lui Hadrian din Iudeea, evreii și-au început rebeliunea pe scară largă[2]. Bar Kohba a bătut monede pe care scria ,,Libertate Israelului” și începuse să fie considerat Mesia cel așteptat al evreilor[3].

 

Succesul său inițial a fost considerabil, deoarece, pentru a-i învinge pe evrei Roma a pus în luptă inițial trei legiuni (aproximativ 50.000 de soldați) pentru a opri rebeliunea[4], dar după distrugerea Legiunei a XXII-ea Deioteriana, este posibil că romanii au antrenat în lupte și alte legiuni[5]. Printre legiunile care au participat la luptă se numără Legiunea VI Ferrata, Legiunea X Fretensis și Legiunea XXII Deioteriana. Legiunea XXII Deioteriana a fost probabil anihilată, deoarece nu există altă indicație a existenței acestei legiuni după acest război[5]. De asemenea, este posibil ca la acest război să fi participat și Legiunea III Cyrenaica, Legiunea III Gallica și Legiunea IV Scythica. Războiul a durat trei ani până în anul 135 d.H. Bătălia finală s-a dat la Betar, sediul general al lui Bar Kohba. După luptă aprigă, terminată într-o baie de sânge cu învingerea totală a răsculaților, luptatorii evrei au fost schingiuiți, crucificați, iar restul populației a fost trimisă în robie.

---

 

Izvoarele

 

Mărturiile antice despre declanșarea, desfășurarea și deznodământul răscoalei lui Bar Kohba sunt răzlețe și fragmentare, în parte destul de târzii. Sursa principală o reprezintă însemnările succinte din capitolele 12-14 din cele 69 ale „Istoriei romane” (Romaiká) a istoricului grec Dio Cassius (155-după 229), care a scris-o între anii 194-216. Documentele pe papirus ale lui Bar Kohba însuși, care au fost descoperite la mijlocul secolului al XX-lea au in cea mai mare parte un caracter administrativ sau economic, și nu aruncă lumină asupra acțiunilor militare sau a unor fapte de însemnătate militară și politică legate de răscoală.

 

Revolta lui Bar Kohba.

 

În ciuda pagubelor dezastruoase provocate de romani în timpul Primului Razboi iudeo-roman (66-73) care a lăsat populația și țara în paragină, o serie de legi adoptate de împărații romani au trezit motivația pentru o nouă rascoală a evreilor. Historia Augusta, Hadrian 14.2, menționează ca împăratul Adrian a interzis evreilor să-și circumcidă copiii. La fel, tratatele „Avodá Zará” 8b ;i Sanhedrin 14a din Talmudul babilonean, amintesc că autoritățile romane au interzis evreilor să numească judecători din rândurile lor în litigii de despăgubiri și amende. După informația din Cronica lui Eusebiu, răscoala evreilor sau a iudeilor a izbucnit abia în anul 16 al domniei lui Adrian, al 4-lea an al celei de-a 227-a Olimpiade. Era în timpul guvernatorului Quintus Tinerius Rufus. Împăratul Adrian a trimis o armată pentru a zdrobi rezistența. Bar Kohba, care s-a aflat în fruntea insurgenților, a pedepsit pe orice evreu care a refuzat să se alăture răscoalei.

 

Războiul dintre romani și evrei a durat de această dată cam doi ani și jumătate, excepție făcând asediul Betarului care s-a prelungit încă un an. În acest răstimp, împăratul Adrian a interzis evreilor accesul la Ierusalim și a decis că un nou oraș roman, Aelia Capitolina ,care îi poartă numele (Aelius Hadrianus), va fi zidit în locul celui vechi.

 

Revolta, izbucnită la circa 60 de ani după cea dintâi, a dus, în condițiile vitrege ale războiului, la stabilirea unei entități statale independente care s-a menținut vreme de trei ani și jumătate. Pentru mulți din evrei în vremea aceea, ea a fost privită ca începutul erei mesianice proorocite de profeți. Dar entuziasmul a fost de scurtă durată. Răscoala a fost în cele din urmă zdrobită de legiunile romane.

 

Inițial, romanii au avut dificultăti în fața unei forțe militare evreiești care era unită, spre deosebire de prima Mare Revoltă a iudeilor, când după mărturia lui Josephus Flavius, răsculații erau divizați în trei oștiri care vreme de trei săptămâni s-au luptat între ele pentru controlul Muntelui Templului,asta după ce romanii străpunseseră deja zidurile cetății și își făceau drum spre centrul orașului. De această dată, fiind inferiori numeric și după ce au suferit grele pierderi, romanii au adoptat tactica pământului pârjolit, care a redus si demoralizat populația evreiască, zdruncinându-i motivația de a continua lupta.

 

Bar Kohba s-a refugiat în fortăreața Betar. Romanii au capturat-o după un asediu care a durat trei ani și jumătate. După cum afirmă învățatul talmudist Shimon ben Gamliel în tratatul Taanit 4:5, 24 a-b. toți apărătorii cetății, în afară de el însusi, au fost uciși. În tratatul Eikha Rabba 2:5, amintește rabbi Yohanan că pe o stâncă din cetate s-ar fi găsit creierele a trei sute de copii, împreună cu trei sute de săculețe cu filacterii. Rabban (Shimon) Gamliel spunea că în Betar ar fi funcționat cincisute de școli, și în cea mai mică dinre ele învățau nu mai puțini de trei sute de elevi. Aceștia erau gata să-i împungă pe dușmani până și cu indicatoarele de litere folosite în timpul lecțiilor. Dar până la urmă au fost prinși de romani si arși împreună cu cărțile lor. După Dio Cassius, în timpul revoltei au fost omorâți în întreaga țară 589,000 iudei, iar 50 orașe fortificate și 985 sate au fost rase de pe fața pământului. Încă un număr neștiut de oameni au pierit de foame, molime și incendii.(Dio Cassius, Epitoma cap. 49, 14, 1-2). Victoria romană însăși a fost destul de scumpă, căci anunțând-o în fața Senatului, împăratul a renunțat să-si înceapă raportul cu formula uzuală „Dacă voi și copii voștri sunt sănatoși, totul este bine. Căci Eu și oastea suntem bine sănătoși.”

 

În anul 135 legiunile romane au izbutit să învingă Revolta lui Bar Kohba prin metode de represiune sângeroase și de o cruzime deosebită. Luptătorii prinși au fost crucificați, conducătorii schingiuiți până la moarte. Bătrânul conducător religios al revoltei, rabinul și înțeleptul Rabi Akiva a fost, se zice, jupuit de viu. Marea majoritate a populației evreiești rămase până atunci a fost exilată și împrăștiată în lume.

 

Un punct de vedere evreiesc despre rebeliunea lui Bar Kochba

Epidemia care a schimbat istoria poporului evreu

 

De obicei se învață că exilul de aproape două mii de ani a început după distrugerea celui de al Doilea Templu, în anul 70 e.n. Dar adevărul istoric este că părăsirea în masă a țării natale și desființarea comunității evreiești din Iudeea a început cu circa 65 de ani mai târziu.

 

Voi începe cu o scurtă descriere a situației politice din primul secol al erei noastre. Dinastia Hașmoneilor, cunoscută nouă prin intermediul istoriei sărbătorii de Hanuca, s-a încheiat la 20 de ani după cucerirea Ierusalimului de către romani, în anul 63 î.e.n. În anul 43 î.e.n. a fost adus pe tron Hordus (Irod). Acest rege foarte obedient faţă de romani şi nemilos faţă de supuşi a murit în anul 4 î.e.n. Împăratul Augustus a hotărât să respecte testamentul prin care Irod a împărțit regatul între cei trei fii și fiica sa. În anul 6 e.n. Augustus a hotărât să transforme Iudeea într-o provincie. Schimbările au avut loc în timpul celui de al cincilea guvernator, Pontius Pilatus (Pilat din Pont), sub împăratul Tiberius. Puținele informaţii pe care le avem despre acest eveniment provin, mai ales, din Noul Testament. Pilat din Pont a controlat judecata lui Isus și a ordonat crucificarea lui.

 

După moartea lui Tiberius (în 37 e.n.) pe tronul Romei a urcat Caligula, care l-a numit rege al Iudeii pe prietenul său Irod Agrippa, nepotul lui Irod. Acesta a rămas pe tron și după instalarea împăratului Claudius. Odată cu moartea lui, în anul 44 e.n. s-a terminat o perioadă de trei ani (41-43 e.n.) de falsă independenţă, Iudeea revenind la statutul de provincie.

 

Perioada celei de a doua provincii, între anii 44-66 e.n. a fost măcinată de nenumărate revolte contra romanilor și de conflicte între evrei și celelalte multe minorități care trăiau în țară încă din epoca biblică. Erau conflicte şi între diferitele grupări din sânul poporului evreu, unde apăruseră numeroase fracţiuni extremiste. Pe atunci populaţia evreiască din Iudeea număra între două milioane şi două milioane şi jumătate de evrei dintr-un total de trei-patru milioane de suflete.

Prima mare răscoală: 66-70 e.n.

 

În Iudeea au avut loc două revolte contra romanilor, la o diferență de 65 de ani. Prima, cea din anii 66-70 e.n. a avut cel puţin trei cauze: guvernarea nemiloasă a romanilor, conflictele dintre locuitorii evrei și cei de alte religii și conflicte dintre diferitele fracțiuni evreiești. Romanii i-au trimis pe Vespasianus și pe fiul său Titus să înăbușe revolta.

 

Apogeul a fost în anul 70, când Ierusalimul a fost cucerit și templul a fost distrus. Dar revolta a durat încă vreo trei ani, până când ultima redută, Masada (Mețada), a fost cucerită. Răscoala a fost un eșec total și consecințele au fost crunte. Sute de mii de evrei au fost uciși, mulți expulzați și alții vânduți ca robi și ca gladiatori. Orașele Iafo, Iodfat și Gamla au fost distruse, dar cea mai mare catastrofă a fost dărâmarea celui de al Doilea Templu, centrul spiritual și religios al poporului evreu. Totuși cea mai mare parte a populației evreiești a rămas în țară. Chiar dacă Ierusalimul a fost părăsit de majoritatea locuitorilor evrei, au apărut noi centre spirituale în alte zone ale țării. Un grup de înțelepți în frunte cu Rabi Iohanan Ben Zakai a înființat un centru spiritual la Iavne. În lipsa templului, cultul iudaic s-a schimbat, viaţa religioasă desfăşurându-se în sinagogile din comunităţi, fără jertfe, doar cu rugăciuni. Noul sistem, în care conducerea era în mâna înțelepților și nu a politicienilor, a continuat în toți anii lungului exil (galut).

Provincia Iudeea între anii 70-132 e.n.

 

Autonomia regiunii Iudeea a fost anulată și teritoriul a devenit o provincie romană. A fost adusă Legiunea a X-a Fretensis, care staționa la Ierusalim șistatutul a fost ridicat, în fruntea ei fiind numit un senator. Capitala provinciei nu se afla la Ierusalim, ci la Cezarea. Populația suferea sub povara uriașelor taxe impuse de romani. Tot timpul au existat tensiuni, însă tulburările au devenit maxime în anul 115, când a izbucnit o revoltă a evreilor din Grecia, Egipt, insulele din Mediterană. Era în timpul împăratului Traian, care era ostil evreilor, dar mai ales creștinilor. Lucrurile s-au agravat sub domnia lui Hadrian, care a vizitat regiunea în anul 129 sau 130. El a promis reconstrucția templului, dar nu s- a ținut de cuvânt, ci a reîmpărțit teritoriul Israelului în provincii noi, i-a schimbat numele din Iudeea în Palestina (de la filistini) și în loc de templu a construit orașului păgân Aelia Capitolina. În același timp a ridicat lăcașuri de cult păgâne în Cezarea și alte orașe. Dezamăgirea evreilor era enormă. Toate acestea au dus în anul 132 la izbucnirea celei de a doua răscoale, conduse de Bar Kochba.

 

Revolta lui Bar Kochba (132-136 e.n.)

 

Această răscoală era îndreptată împotriva stăpânirii romane, în frunte cu Hadrian. În fruntea rebeliunii se afla generalul evreu Șim’on Bar Kochba. Adevăratul său nume era Ben Kuzeva, după numele satului său de origine. Numele de Bar Kochba i-a fost dat cu două sute de ani mai târziu de către teologul creștin Eusebius.

 

Bar Kochba a fost susținut de majoritatea înțelepților evrei, în frunte cu Rabi Akiva. Rebeliunea a fost planificată cu multă precizie, însă orice politician sau general ar fi trebuit să-și dea seama că nu avea nicio șansă în fața uriașului Imperiu Roman. La început romanii au fost luați prin surprindere și au pierdut două legiuni. Euforia evreilor era uriașă. Bar Kochba a făcut greșeala fatală de a se declara Mesia (Mașiah). Romanii au adus forțe noi și au început ofensiva. Au recucerit fortăreață după fortăreață până la ultima redută, orașul Beitar, de lângă Ierusalim. Sute de mii de evrei au fost măcelăriți și alte sute de mii exilați. Comunitatea evreilor din Iudeea a fost lichidată și cei care au rămas s-au refugiat în nord, în Galileea.

 

Atunci a început exilul poporului evreu. Aceste acțiuni au fost înfăptuite printr-o serie de acte de pedepsire și umilire. Împăratul Hadrian a dat un decret de ștergere a religiei evreiești din Ereț Israel: interzicerea circumciziei, păstrării Șabatului și numirii rabinilor. Cei care nu respectau aceste reglementări erau executați. Provincia Iudeea a fost desființată. Decretele lui Hadrian au fost cele mai aspre din istoria evreilor, până la cele emise de naziști în anii 30, înainte de soluția finală.

 

Astfel Bar Kochba este o personalitate foarte controversată. Majoritatea înțelepților din Talmud îl văd în mod negativ, nu numai datorită dezastrului pe care l-a provocat, ci mai ales pentru că s-a erijat în Mesia, dovedindu-se unul fals. În epoca modernă el este foarte apreciat și mișcarea sionistă l-a transformat într-un erou național. De exemplu mișcarea tineretului revizionist se numește și astăzi Beitar, la fel și echipa de fotbal care se identifică cu ei.

Epidemia elevilor lui Rabi Akiva

 

În această revoltă cu rezultate dezastruoase apare un episod poate mai puțin cunoscut – o epidemie ciudată care a omorât 24.000 de băieți pe parcursul unei singure luni.

 

Povestea apare în Talmud (tractatul Ievamot): „12.000 de perechi de elevi a avut Rabi Akiva și toți au murit deodată”. Rabi Akiva este unul din cei mai mari înțelepți, poate chiar cel mai mare, care a stabilit multe din halachot (reguli religioase) după care funcționează religia evreiască de la distrugerea templului și până astăzi. Acest episod s-a petrecut între Pesah și Șavuot, tocmai în perioada de numărare a Omerului și din cauza aceasta avem tradiția de a tine doliu în această perioadă. Se spune că epidemia a încetat în cea de a 33-a zi de Omer și de aceea sărbătorim Lag BaOmer și încetăm doliul.

 

Rabi Akiva era un mare înțelept, dar în politică se pare că nu era la fel de inspirat. El l-a susținut din răsputeri pe Bar Kochba, văzând în el chiar un fel de Mesia care va salva țara și poporul. Istoricii încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat. Majoritatea cred că nu era posibil ca un singur om să fi avut atâția învățăcei și că este vorba despre soldați din armata lui Bar Kochba. În talmud scrie că ar fi fost o epidemie de dizenterie. E limpede că moartea subită a unui număr atât de mare de soldați a adus la slăbirea forțelor lui Bar Kochba, de aici înfrângerea și consecințele ei îngrozitoare. Iată că e posibil că o epidemie să fi provocat – indirect – îndelungatul exil al poporului evreu, care nu s-a încheiat nici până astăzi.

 

Revolta lui Bar Kochba (132-136 e.n.)

 

Această răscoală era îndreptată împotriva stăpânirii romane, în frunte cu Hadrian. În fruntea rebeliunii se afla generalul evreu Șim’on Bar Kochba. Adevăratul său nume era Ben Kuzeva, după numele satului său de origine. Numele de Bar Kochba i-a fost dat cu două sute de ani mai târziu de către teologul creștin Eusebius.

 

Bar Kochba a fost susținut de majoritatea înțelepților evrei, în frunte cu Rabi Akiva. Rebeliunea a fost planificată cu multă precizie, însă orice politician sau general ar fi trebuit să-și dea seama că nu avea nicio șansă în fața uriașului Imperiu Roman. La început romanii au fost luați prin surprindere și au pierdut două legiuni. Euforia evreilor era uriașă. Bar Kochba a făcut greșeala fatală de a se declara Mesia (Mașiah). Romanii au adus forțe noi și au început ofensiva. Au recucerit fortăreață după fortăreață până la ultima redută, orașul Beitar, de lângă Ierusalim. Sute de mii de evrei au fost măcelăriți și alte sute de mii exilați. Comunitatea evreilor din Iudeea a fost lichidată și cei care au rămas s-au refugiat în nord, în Galileea.

 

Atunci a început exilul poporului evreu. Aceste acțiuni au fost înfăptuite printr-o serie de acte de pedepsire și umilire. Împăratul Hadrian a dat un decret de ștergere a religiei evreiești din Ereț Israel: interzicerea circumciziei, păstrării Șabatului și numirii rabinilor. Cei care nu respectau aceste reglementări erau executați. Provincia Iudeea a fost desființată. Decretele lui Hadrian au fost cele mai aspre din istoria evreilor, până la cele emise de naziști în anii 30, înainte de soluția finală.

 

Astfel Bar Kochba este o personalitate foarte controversată. Majoritatea înțelepților din Talmud îl văd în mod negativ, nu numai datorită dezastrului pe care l-a provocat, ci mai ales pentru că s-a erijat în Mesia, dovedindu-se unul fals. În epoca modernă el este foarte apreciat și mișcarea sionistă l-a transformat într-un erou național. De exemplu mișcarea tineretului revizionist se numește și astăzi Beitar, la fel și echipa de fotbal care se identifică cu ei.

Epidemia elevilor lui Rabi Akiva

 

În această revoltă cu rezultate dezastruoase apare un episod poate mai puțin cunoscut – o epidemie ciudată care a omorât 24.000 de băieți pe parcursul unei singure luni.

 

Povestea apare în Talmud (tractatul Ievamot): „12.000 de perechi de elevi a avut Rabi Akiva și toți au murit deodată”. Rabi Akiva este unul din cei mai mari înțelepți, poate chiar cel mai mare, care a stabilit multe din halachot (reguli religioase) după care funcționează religia evreiască de la distrugerea templului și până astăzi. Acest episod s-a petrecut între Pesah și Șavuot, tocmai în perioada de numărare a Omerului și din cauza aceasta avem tradiția de a tine doliu în această perioadă. Se spune că epidemia a încetat în cea de a 33-a zi de Omer și de aceea sărbătorim Lag BaOmer și încetăm doliul.

 

Rabi Akiva era un mare înțelept, dar în politică se pare că nu era la fel de inspirat. El l-a susținut din răsputeri pe Bar Kochba, văzând în el chiar un fel de Mesia care va salva țara și poporul. Istoricii încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat. Majoritatea cred că nu era posibil ca un singur om să fi avut atâția învățăcei și că este vorba despre soldați din armata lui Bar Kochba. În talmud scrie că ar fi fost o epidemie de dizenterie. E limpede că moartea subită a unui număr atât de mare de soldați a adus la slăbirea forțelor lui Bar Kochba, de aici înfrângerea și consecințele ei îngrozitoare. Iată că e posibil că o epidemie să fi provocat – indirect – îndelungatul exil al poporului evreu, care nu s-a încheiat nici până astăzi.

 

(Studii ebraice)