Policarp, Episcopul Smirnei, ucenicul apostolului Ioan

 

Viața sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, ucenicul apostolului Ioan

 

 

A mers la Roma ca reprezentant al bisericilor din provincia Asia pentru a discuta cu episcopul Anicet chestiunea stabilirii datei Paștilor. În Asia Mică existau grupări ale quartodecimanilor, care sărbătoreau Paștile în data de 14 aprilie (quartadecima), care nu cădea duminica, după cum era la Roma. Conform lui Irineu de Lyon, papa nu l-a putut convinge pe Policarp să sărbătorească Paștile întotdeauna într-o zi de duminică. Această practică diferită nu a dus la ruperea comuniunii dintre creștinii de la Roma și cei din Asia Mică. Şi a întors pe mulţi eretici gnostici la credinţă.

 

 

Sfantul Policarp s-a nascut in cetatea Efesului, din parinti binecredinciosi, pe nume Pangratie si Teodora. Fiind parati la stapanitorul cetatii, ei au fost dusi in fata lui si, marturisind pe Hristos, au fost batuti si intemnitati. Acolo, in temnita, a nascut fericita Teodora pe Sfantul, iar Dumnezeu a trimis pe ingerul Sau care, dupa ce i-a tamaduit pe parinti si i-a imbarbatat sa primeasca cununa muceniciei, a luat pruncul si l-a dus la o femeie batrana, foarte bogata si crestina, pe nume Calista, careia l-a dat in grija. Ea l-a botezat Pangratie, dupa tatalui lui; insa, fiind martora la o minune savarsita de Dumnezeu la rugaciunea pruncului, i-a spus Policarp, care se talcuieste „mult roditor“, caci el, dupa ce golise hambarele, facand milostenii la saraci, cu rugaciunea le-a umplut la loc, in chip minunat, cu felurite bunatati. Cand Sfantul a ajuns la virsta de 20 de ani, a auzit ca Sfantul Apostol Ioan propovaduia Evanghelia in alte parti ale Asiei si cu bucurie i-a urmat, umbland si suferind impreuna pentru Hristos. Cand Sfantul Ioan a fost surghiunit in ostrovul Patmos, l-a randuit pe Sfantul Vucol episcop al Smirnei, iar pe Sf. Policarp i l-a dat ajutor. Asa a fost Sfantul Policarp sfintit preot si, mai tarziu, dupa adormirea Sf. Vucol, ales episcop al Smirnei. Si Dumnezeu era cu el, caci ii asculta rugaciunile, aratandu-l in fata tutror facator de minuni si inainte-vazator. El inmultea roadele pamantului, ii vindeca pe cei bolnavi si cu usurinta ii izgonea pe diavoli. Cu mare grija era indeosebi insa fata de ratacirile de la dreapta credinta, nevrand sa aiba nici o partasie cu ereticii.

 

 

 

Mai înainte cu trei zile, câniar cand cei trimisi sa-l prinda l-au gasit, el i-a intampinat si i-a poftit la masa, rugandu-i doar sa-l lase sa se roage netulburat un ceas. "Iar acestia, ingaduindu-i, s-a rugat in picioare, plin de harul lui Dumnezeu, ca aproape doua ore n-a putut sa se opreasca, incat a umplut de mirare pe ascultatori, dintre care multora le parea rau ca au pornit impotriva unui batran asa de evlavios“. Si i-a pomenit „pe toti care s-au intalnit vreodata cu el, mici si mari, straluciti si smeriti, si intreaga Biserica universala din lume“.

 

Filă din SINAXARUL SFINŢILOR -  Policarp al Smirnei

 

Policarp (n. 69 d.Hr., Smirna, azi Turcia – d. 23 februarie 155 d.Hr., Smirna) a fost episcop fruntaş (liderul episcopilor) din Asia Mică, evanghelist, teolog şi apologet. El şi-a încheiat viaţa ca martir, după ce a trăit o viaţă de om sfânt. Oficialii bisericii din Smirna, contemporană acelui timp, au relatat martiriul episcopului Policarp” într-o scrisoare circulară, pe care au trimis-o bisericilor afiliate. Scrierea s-a păstrat până în prezent.

 

Policarp a fost ucenic al apostolilor. Iar mai apoi, conform episcopului Irineu de Lyon (care l-a cunoscut personal în tinereţe), a fost instruit personal de către apostolul Ioan în timpul domniei lui Traian și apoi hirotonit episcop al Smirnei, după moartea episcopului Bucol.

 

Pentru activitatea sa de lider creștin a fost judecat și condamnat la moarte de proconsulul Lucius Statius Quadratus⁠.

 

Apoi a fost dus în cetatea Smirnei. Şi toţi încercau să-l convingă să se lepede de Hristos, sau măcar să facă un compromis, minţind „numai cu vorba, iar nu din suflet”. El însă a refuzat şi a răspuns proconsulului: "De optzeci şi şase de ani îi servesc (lui Hristos) şi nici un rău nu mi-a făcut. Cum pot să blestem pe Împăratul meu, Cel ce m-a mântuit?“.

 

Pentru că luptele cu fiarele luaseră sfârsit în arenă, s-a hotărât să fie ars pe rug. În mare grabă, mulţimile din arenă au adus lemne şi vreascuri din împrejurimi, iar sursa din epocă relatează „mai ales iudeii, care slujiră la acestea cu bucurie, cum este obiceiul lor“, deşi ziua aceea era un mare sabat (aşa le zicea sărbătorilor evreieşti, fiindcă nu se lucra în ele).

 

Rugăciunea lui Policarp, ucenic al apostolului Ioan, spusă înainte de a muri ca martir

 

"Tată al iubitului şi binecuvântatului tău slujitor, Iisus Hristos, prin care am primit cunoştinta despre tine, Dumnezeul îngerilor şi al puterilor şi a toată făptura, al întregului neam, al celor drepţi care trăiesc înaintea ta. Te binecuvântez că m-ai învrednicit de ziua şi de ceasul acesta ca să fiu pus în ceata martirilor la potirul Hristosului tău spre învierea vieţii de veci a sufletului şi a trupului, în nestricăciunea Duhului Sfânt. Întru care fă să fiu primit şi eu înaintea ta ca jertfă grasă şi bineplăcută precum m-ai pregătit şi m-ai descoperit şi împlinit, Dumnezeule cel nemincinos şi adevărat. Pentru aceasta şi pentru toate te laud, te binecuvântez şi te preamăresc prin veşnicul Arhiereu Iisus Hristos, iubitul tău Fiu, prin care împreună cu El, prin Duhul Sfânt ţi se cuvine mărire acum şi în veacurile ce vor să fie. Amin.”

 

După ce a zis „Amin!”, rugul a fost aprins, dar flăcările îl ocoleau. Temându-se ca această priveliste să nu fie considerată o minune, proconsulul Lucius a poruncit unui lăncier să fie executat cu pumnalul, după care trupul i-a fost ars.