NU RĂSTĂLMĂCI BIBLIA

 

NU RĂSTĂLMĂCI BIBLIA

 

Înţelegerea Bibliei în mod corect

 

Apostolul Pavel şi Petru ne arată clar ce mare pericol îi paşte pe toţi cei care nu înţeleg corect Biblia şi o răstălmăcesc:

'pierzarea lor'

 

    Sfarsitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pantecele, si slava lor este in rusinea lor, si se gandesc la lucrurile de pe pamant. (Filip.3:19)

    In lacomia lor vor cauta ca prin cuvantari inselatoare sa aiba un castig de la voi. Dar osanda ii paste de multa vreme, si pierzarea lor nu dormiteaza. (2Pet.2:3)

    ca si in toate epistolele lui, cand vorbeste despre lucrurile acestea. In ele sunt unele lucruri grele de inteles pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. (2Pet.3:16)

 

CALENDARUL SOLAR DIN BIBLIE, EXPUS ÎN SULURILE DE LA MAREA MOARTĂ

 

SĂRBĂTORILE CĂDEAU ÎNTOTDEAUNA ÎN ACEEAŞI LUNĂ, SĂPTĂMÂNĂ ŞI ZI A ANULUI

________________________________________

Zilele săptămânii

 

Prima zi (Duminică)

A doua zi (Luni)

A treia zi (Marţi)

A patra zi (Miercuri)

A cincea zi (Joi)

A şasea zi (Vineri)

A şaptea zi (Sâmbătă, Şhabbatul)

 

Lunile anului

Fiecare an a început primăvara în luna Abib (luna spicelor de orz) și fiecare anotimp a început întotdeauna în a patra zi a săptămânii (miercuri, vorbind după calendarul roman actual), care a fost a patra zi a creației redată în Geneza, ziua în care au fost create luminile de pe cer, care să arate anotimpurile, lunile și anii.

Pentru a calcula câte zile are o lună a anului biblic, găsim câteva repere exacte:

Geneza 7:11. În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.

Geneza 7:24. Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.

Geneza 8:3. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.

4. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.

 Anotimpurile biblice au câte 91 de zile fiecare, prima lună a fiecărui anotimp având 31 de zile, iar celelalte două, câte 30.

 

 

Anotimp primăvara

Luna 1 = Nisan

 

       5  12  19  26

       6  13  20  27

       7  14  21  28

 1    8  15  22  29

 2    9  16  23  30

 3  10  17  24

 4  11  18  25               

 

Luna 2 = Iyar

 

        3  10  17  24

        4  11  18  25

        5  12  19  26

        6  13  20  27

        7  14  21  28

 1     8  15  22  29

 2     9  16  23  30       

 

Luna 3 = Sivan

 

 1    8  15  22  29

 2    9  16  23  30

 3  10  17  24  31

 4  11  18  25 

 5  12  19  26 

 6  13  20  27

 7  14  21  28

 

Anotimp vara

Luna 4 = Tammuz

 

       5  12  19  26

       6  13  20  27

       7  14  21  28

 1    8  15  22  29

 2    9  16  23  30

 3  10  17  24

 4  11  18  25     

 

Luna 5 = Av

 

       3  10  17  24

       4  11  18  25

       5  12  19  26

       6  13  20  27

       7  14  21  28

 1    8  15  22  29

 2    9  16  23  30         

 

Luna 6 = Elul

 

 1    8  15  22  29

 2    9  16  23  30

 3  10  17  24  31

 4  11  18  25 

 5  12  19  26 

 6  13  20  27

 7  14  21  28

 

Anotimp toamna

Luna 7 = Tishri

 

       5  12  19  26

       6  13  20  27

       7  14  21  28

 1    8  15  22  29

 2    9  16  23  30

 3  10  17  24

 4  11  18  25     

 

Luna 8 = Cheshvan

 

      3  10  17  24

      4  11  18  25

      5  12  19  26

      6  13  20  27

      7  14  21  28

 1   8  15  22  29

 2   9  16  23  30

 

Luna 9 = Kislev

 

 1    8  15  22  29

 2    9  16  23  30

 3  10  17  24  31

 4  11  18  25 

 5  12  19  26 

 6  13  20  27

 7  14  21  28

 

Anotimp iarna

Luna 10 = Teves

 

       5  12  19  26

       6  13  20  27

       7  14  21  28

 1    8  15  22  29

 2    9  16  23  30

 3  10  17  24

 4  11  18  25     

 

Luna 11 = Shevat

 

       3  10  17  24

       4  11  18  25

       5  12  19  26

       6  13  20  27

       7  14  21  28

 1    8  15  22  29

 2    9  16  23  30         

 

Luna 12 = Adar

 

 1    8  15  22  29

 2    9  16  23  30

 3  10  17  24  31

 4  11  18  25 

 5  12  19  26 

 6  13  20  27

 7  14  21  28

 

CALENDARUL EBRAIC BIBLIC era binecunoscut la Roma. Romanii ştiau foarte bine că existau luni în calendarul evreilor în care sabatul cădea în ziua a treizecea a lunii. Poetul roman Horaţiu se referea în "Satirele" sale (I.9. 67-70) la "tricesima sabbata", "sabatul zilei a treizecia":

        "Horaţiu: ‘Fără îndoială nu ştiu de ce doreşti să vorbeşti în taină cu mine, ziceai’"

        "Fuscuc: ‘Îmi aduc bine aminte, dar într-un timp mai bun dă-mi voie să vorbesc: astăzi este tricesima sabbata: vrei să-i ofensăm pe evreii circumcişi?’"

Existau patru asemenea sabate, aşadar calendarul din Sulurile de la Marea Moartă este confirmat de Horaţiu.

Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu, (n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr., Roma) a fost unul dintre cei mai importanți poeți romani din "perioada de aur" a literaturii romane ("Secolul lui Augustus") sau "epoca augustană", cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului Augustus).

 

Eroarea despre sabatul lunar confirmă CALENDARUL EBRAIC BIBLIC găsit în Sulurile de la Marea Moartă

 

Sabatul lunar este o învățătură care susține că ziua sabatului este în funcție de fazele lunii și că zilele 8, 15, 22 și 29 ale luni sunt zile de sabat.

Nu există nici un suport în Sfintele Scripturi pentru acestă învățătură, din contră, există o dovadă clară care ne arată că nu este adevărată.

La Exodul 16:1 ni se spune clar că "în a cincisprezecea zi a lunii a doua" au ajuns în pustiul Sin. Deci în ziua a 15-a a lunii a doua au călătorit. Apoi, evreilor li s-a spus: "mâine este ziua de odihnă, şhabbatul închinat lui Yehovah;" (Exodul 16:23). Aşadar, unul dintre sabatele lunii a doua, cade pe data de 16 a lunii. Iată că avem o dovadă precisă din Biblie, despre corectitudinea calendarului găsit în Sulurile de la Marea Moartă.

 

 

Pericolulde a ridica pe cineva la rang de Scriptura

Vă îndemn să credeţi că Biblia sau Sfânta Scriptură, conţine 66 de cărţi, este Cuvântul lui Dumnezeu, scris prin inspiraţia divină, de către oamenii lui Dumnezeu. Vă îndemn să credeţi că Dumnezeu a insuflat mesajul Său consemnat în Biblie, pentru învăţătura, mângâierea, salvarea şi îndreptarea noastră, şi este singura autoritate în materie de credinţă (2Timotei 3:16,17; 2Petru 1:21; Ioan 5:39). Orice învăţătură, profeţie sau conduită trebuie verificată cu Biblia, dar atenţie, ea poate fi greşit interpretată (2Petru 3:15,16, Apocalipsa 22:18,19). Nu putem pune alături de Sfintele Scripturi, nici pe cele ale Papilor, nici ale patriarhilor ortodocşi, sinoadelor, nici al lui Luther, Calvin, Menno, White, Smith sau Russell, etc.. Ele sunt pentru citit, nu pentru argumentat având rang de Scripturi.

Vă invit să credeţi într-un singur Dumnezeu Adevărat, şi anume: Tatăl, Creatorul şi izvorul tuturor lucrurilor (Ioan 17:3; Apocalipsa 4:11; Efeseni 4:6; Iuda 25); Fiinţa spirituală, supremă, eternă, care s-a revelat sub numele de YEHOWAH (tradus în română prin Iehova), şi care are nenumărate atribute şi calităţi divine (Exod 3:14,15; Ioan 4:24; 1Ioan 4:8; Deuteronom 32:4; Isaia 40:28). Dumnezeu locuieşte în cer, dar este prezent prin Duhul Său în creaţie şi în credincioşi (1Împăraţi 8:43; Romani 1:19,20; Efeseni 4:6; 1 Timotei 1:17; 6:16). El ne-a iubit atât de mult încât l-a trimis pe unicul său Fiu ceresc, să ne fie un învăţător maiestuos în cele spirituale, iar apoi să moară ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (Ioan 3:13, 16).

 

Unii filozofi păgâni din antichitate care nu-l cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, credeau că Dumnezeu trebuie definit printr-o concepţie trinitară, o concepţie care spunea că Dumnezeu este o unitate formată din trei ipostaze. În Biblie, Sfânta Scriptură a creştinilor nu găsim aşa ceva, dar o găsim formulată în cărţi apocrife, de tendinţă eretică ca Apocriful lui Ioan din secolul II şi Trimorfica Gândire.

Unii dintre creştinii care erau slabi în credinţă, credeau că Dumnezeu a vorbit şi prin păgâni - prin oracolele păgâne şi filozofii religioşi păgâni, de aceea s-au încumetat să importe nişte învăţături din această sferă.

Cartea secretă a lui Ioan, numită și Apocrifonul lui Ioan sau Revelația secretă a lui Ioan, este un text pseudo-creştin de orientare gnostic setiană al secolului al II-lea al învățăturilor secrete, eretice.

Trimorfica Gândire: Numele textului înseamnă Primul gând care este în trei forme (sau Cele trei forme ale primului gând).

Nu ar trebui să folosim cuvântul "trinitate" şi dogma legată de ea, deoarece nu gasim în Biblie aşa ceva, în plus aceasta dogmă a fost preluata de la filozofii lumii păgâne, după cum aflăm din multe surse.

Episcopul Marcellus din Ancyra (secolul IV), spune clar că această dogmă a fost preluată de la filozofii păgâni Hermes şi Platon.

The Oxford Companion to the Bible, la pagina 561: "Trei este privit în general ca un număr divin. Multe religii au triade de zei. In credinţa bibilică nu este loc pentru o triadă, iar numărul este rareori legat de Dumnezeu…Nici doctrina Trinităţii nu este exprimată aici în prea multe cuvinte."

Să vedem dacă stă în picioare observaţia episcopului Marcellus din Ancyra (secolul IV), că dogma trinităţii a fost preluată de la filozofii păgâni:

Harper’s Bible Dictionary, la pagina 497, admite că: "Trei…era deja sacru pentru religiile babiloniene timpurii care adorau o triadă (Anu, Bel, Ea) …aşa cum egiptenii îi adorau pe Isis, Osiris şi Horus."

Aristotel, Despre Ceruri, Cartea I, scrie că: "Căci, după cum spun pitagorenii (adepţii concepţiilor lui Pitagora din Samos), lumea şi tot ce este în ea, este determinată de numărul trei, devreme ce începutul şi mijlocul şi sfârşitul dau numărul unui «tot», iar numărul pe care ele îl dau este trinitatea [în greacă trias; în engleză= «trinity»]. Şi astfel, luând aceste trei din natură ca legi ale ei, folosim pe mai departe numărul trei în adorarea zeilor."

            Aşadar, la originea acestei dogme ciudate, stă nu revelaţia Bibliei ci mai degrabă preluarea unui tipar de gândire, de filozofie religioasă antică, de factură păgână, "îmbrăcată" în denumiri biblice şi împachetată frumos în staniolul numit "taină", după cum, se vede şi din scrierea celui care a fost supranumit de unii "Doctorul Bisericii" - patriarhului Chiril al Alexandriei, care a trăit in secolul IV. d.Ch.:

"Căci Porphyrios spune expunând învăţătura lui Platon: Fiinţa lui Dumnezeu purcede din trei ipostaze şi este: Dumnezeu cel preaînălţat şi preabun; după El  şi a doua este Ziditorul; iar a treia este sufletul lumii"

"Şi totuşi şi ei, învăţaţii păgâni, admit şi presupun trei ipostaze de la început şi ei afirmă    că se cuvine să aibă fiinţa lui Dumnezeu până la trei ipostaze, iar uneori aplică şi denumirea de Treime astfel fiind de acord cu învăţăturile creştinilor ..."

"Noi însă vom afla că se găseşte la învăţaţii elinilor păgâni cunoaşterea  a Sfintei Treimi. Căci ei spun că aceste divinităţi sunt foarte apropiate între ele şi nimic nu se interpune între dânsele fiind unite unele cu altele ..."

"(citându-l pe filozoful păgân Numerius) Dumnezeu cel ce este primul în sine însuşi este simplu prin faptul că niciodată El nu este despărţit fiind stăpânit de Sine însuşi. Iar Dumnezeul cel de-al doilea şi cel de-al teilea este unul singur ..."

(Chiril al Alexandriei: Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 64, 422, 424, 426)

          Nu este de mirare ce găsim scris în Nouveau Dictionnaire Universel: "Trinitatea Platonică, ea însăși doar o rearanjare a trinităților mai vechi, care datează de la popoarele anterioare, pare a fi trinitatea filosofică rațională a atributelor care au dat naștere celor trei ipostaze sau persoane divine predate de bisericile creștine ..." Această concepție a filosofului grec [Platon, secolul al IV-lea î.Hr.] despre Trinitatea divină ... poate fi găsită în toate religiile vechi [păgâne] ". - (Paris, 1865-1870), editat de M. Lachâtre, vol. 2, p. 1467.

            Dacă Biblia tace în privinţa formulării acestei dogme a Treimii, şi după cum se vede din citatele de mai sus, această "revelaţie" misterioasă nu aparţine nici "Bisericii primare", ci învăţaţilor păgânilor, ne întrebăm de ce a trebuit preluată de la ei şi impusă ca standard al credinţei despre Dumnezeu? Oricum, indiferent care a fost motivul, rezultatul acestei "copieri" este nesatisfăcătoare, deorece diferenţa între ce descoperă Biblia despre persoana lui Dumnezeu şi ce susţine dogma Treimii despre "persoanele" lui Dumnezeu este semnificativa. Sunt mari diferente. În primul rând Biblia nu descrie decât un singur Dumnezeu, într-o singură persoană, aşa cum a învăţat şi Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:1-3): "După ce Isus a spus aceste lucruri, şi-a ridicat ochii spre cer şi s-a rugat: "Tată, a sosit ceasul! Preamăreşte pe fiul tău, ca şi fiul tău să te preamărească pe tine, după cum i-ai dat putere peste orice carne (aşa apare în textul grecesc), ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i i-ai dat tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos, pe care l-ai trimis tu."

            Acest mare adevăr al unicităţii persoanei Tatălui ca "singurul Dumnezeu adevărat", este atât de evident. Monoteismul Bibliei este un „patertheism” strict, aspect de care unii din teologii din secolul I-IV nu au vrut să audă, făcând din Fiul şi Duhul Sfânt ba nişte „dumnezei” subordonaţi Tatălui, ba complet egali lui.

Nu este nici un "mister" de neânţeles în Trinitate, ci mai degrabă este neputinţa de a explica imposibilul şi ca să aibă un „alibi”, teologii se cramponează de ideea de „taina”. Multe din predicile, scrierile şi cântecele celor ce susţin această dogmă spune, că Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, iar mai apoi a murit torturat la Golgota, deşi din Biblie reiese clar că nu Dumnezeu s-a făcut om şi s-a născut în Betleemul din Iudeea, nici nu a murit torturat la Golgota, cum le place multora să creadă, ci singurul ("monogenes" în greacă) său Fiu Isus Christos: Ioan 3:16; 1Timotei 6:16; Ioan 20:17; Luca 23:46. În cele din urmă vor vedea cum stau lucrurile căci timpul va spune întotdeauna adevărul, dar va fi prea târziu să mai îndrepte ceva, dacă va trece timpul hotărât îndreptării. Acum este harul, acum este timpul de îndreptare. Creştini de toate tipurile, pocăiţi-vă, faceţi o reformă (trezire) finală şi abandonaţi doctrina trinităţii, clădită pe un fundal de speculaţii păgâne!

Tatăl şi Fiul sunt una, cum şi noi trebuie să fim, nu „unul” cum se suţine în dogmatica trinitară. E o mare diferenţă între a spune că eşti una cu cineva sau a spune că eşti unul cu cineva. Ultima frază nici nu are sens, nimeni nu poate fi în acelaşi timp altcineva.

Cum poate debita cineva aşa ceva, că Dumnezeu are o faţă cu trei feţe? Numai dacă este inspirat de Diavolul: "În momentul în care m-am gândit la ele, iată, cerurile s-au deschis, toată creatura de sub cer s-a luminat și lumea s-a agitat. M-am speriat și, iată, am văzut pe cineva așezat lângă mine în lumină. Privind, părea să fie cineva bătrân. Apoi și-a schimbat aspectul cu un tânăr. Nu că ar fi fost mai multe fețe în fața mea, dar în interiorul luminii, era o față cu mai multe fețe. Aceste fețe erau vizibile între ele, iar fața avea trei fețe." Apocriful lui Ioan

Iată “apostolii” acestei doctrine false: Hermes, Platon şi cel ce a scris falsul în numele apostolului Ioan.

Şi acum uitaţi-vă la icoanele trimorfice, unde Dumnezeu este prezentat având un singur cap, patru ochi, trei guri şi trei nasuri şi unde veţi vedea o icoană cu o faţă având trei feţe. Aceasta este doctrina trinităţii comprimată într-o imagine. Asta înseamnă a fi "unul" în această doctrina. Cine crede în aşa ceva nu va fi mântuit, deoarece aşa ceva este deja un idol şi nici idolatrii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. “Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va inselati in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici perverşii, nici masturbaţii, nici sodomitii,” (1Cor.6.9)

 

În antichitate oamenii au începutsă se închine fiinţelor închipuite de ei, îmbrăcate în forme de animale sau chiar plante. Însă în jurul anului 550 î.e.n., a început ascensiunea religiilor extrem de influente ale filozofiei / misterelor grecești, ca o tranziţie de la politeismul ciobanilor şi agricultorilor la politesimul filozofilor păgâni.

Pitagora (aproximativ 550 î.Hr.) ar putea fi considerat fondatorul religiilor filozofice și misterioase grecești. Cu siguranță, el a fost unul dintre cei mai vechi şi cei mai influenţi filosofi religioşi greci.
Pitagora a petrecut ani de zile studiind cu religioși egipteni, babilonieni și hindusi. Când s-a întors în cele din urmă în Grecia, a format o organizație religioasă pe baza cunoștințelor sale dobândite în acele țări străine. El a promovat un simbolism numeric în care a învățat că Dumnezeu este ceva trei la număr. Mai precis, pitagoricii venerau de fapt ceva ca un triunghi echilateral compus din puncte.
Deși a fost o organizație religioasă secretă ale cărei „mistere” trebuiau cunoscute doar printre membrii săi, avem câteva indicii despre „misterele” profunde ale pitagoreismului care au fost împrumutate de la religiile din Babilon, India și Egipt. Numerologii medievali, de exemplu, au recunoscut că au împrumutat aceste cunoștințe „misterioase” din pitagoreanism: numărul trei înseamnă „Trinitate ca și o extensie a Dumnezeirii”.
Aristotel a spus cu peste 300 de ani înainte de Hristos:
„Toate lucrurile sunt trei, și de trei ori sunt toate: și să folosim acest număr în închinarea zeilor; pentru că, așa cum spun pitagoricii, totul și toate lucrurile sunt legate prin trei, pentru sfârșit, mijloc și început au acest număr în toate, iar acestea compun numărul trinității. "
Așadar, se pare că acest „sfânt” număr trei folosit pentru a „venera zeii” în unitate a coborât din Babilon prin Egipt și India, și prin extrem de influentul Pitagora până la vechile religii grecești de filosofie / mister și chiar la Platon însuși.

De la Pitagora (550 î.e.n.) până la declinul său (aproximativ 550 d.Hr.), marea influență a filozofiei grecești și a religiilor misterului a fost răspândită de pitagoreici, platoniști, neofitagorici și, în cele din urmă, neoplatooniști.
NEO-PITAGOREANISMUL a apărut în secolul I î.e.n. la Roma, unde a călătorit din Alexandria - centrul principal al sectei - unde a înflorit până când neoplatonismul l-a absorbit în secolul III A. D.
Neo-pitagoreismul era în principal vechiul pitagoreism cu unele împrumuturi de la Platon, Aristotel și stoicism.
Pitagoreismul este un termen folosit pentru credințele ezoterice și metapsihice deținute de Pitagora și de adepții săi, pitagoreicii, o sursă principală de inspirație pentru Platon și platonism.
Nouveau Dictionnaire Universel, „Trinitatea platonică, ea însăși doar o rearanjare a trinităților mai vechi care datează din popoarele anterioare, pare a fi trinitatea filozofică rațională a atributelor care au dat naștere celor trei ipostaze sau persoane divine predate de bisericile creștine ... Concepția acestui filosof grec [Platon, secolul IV î.Hr.] despre trinitatea divină ... poate fi găsită în toate religiile [păgâne] antice. " - (Paris, 1865-1870), editat de M. Lachâtre, Vol. 2, p. 1467.
„Căci, așa cum spun pitagoricii, lumea și tot ce este în ea este determinată de numărul trei, deoarece începutul și mijlocul și sfârșitul dau numărul unui„ tot ”, iar numărul pe care îl dau este trinitatea [trias grecesc; Engleză = „trinitate”]. Așadar, după ce am luat aceste trei din natură ca (ca să spunem așa) legi ale acesteia, vom folosi în continuare numărul trei în închinarea zeilor. " („Sfântul” Aristotel, Despre ceruri, Cartea I, 1)

„Încadrând zona cea mai mare cu cel mai mic perimetru, triunghiul, derivat din vesica piscis, triada a fost considerată de pitagoreici drept cel mai frumos număr, întrucât este singurul număr care este egal cu suma tuturor termenilor de sub el și singurul număr a cărui sumă cu cele de mai jos este egală cu produsul lor. "

Este dificil să găsești orice lucrare de referință de renume care să nu recunoască originea post-biblică a doctrinei Trinității. Principala problemă a doctrinei Trinității este dogmatismul care o însoțeşte în mod obișnuit. Aceasta este o altă dovadă a fragilității fundamentului său. Dacă ar fi fost predată în mod clar în Scriptură, nu ar fi nevoie de impunerea autoritară a învățăturii și de presiunea puternică pentru a se supune acesteia.

Cine a importat și a impus acest concept de „mister” în creștinism? Gnosticii.

Gnosticismul se referă la o mișcare religioasă diversă, sincretistă, constând din diverse sisteme de credințe filosofice păgâne unite parţial sau total în creştinism.

 

---  

 

Despre închinare

 

Cum ne închinăm lui Dumnezeu şi Domnului Isus?

 

Biblia mărturiseşte clar şi accentuat că există un singur Dumnezeu adevărat, Tatăl, căruia îi datorăm închinare exclusivă:

Exodul 20

1. Atunci Dumnezeu (Elohim) a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:

2. "Eu sunt Yehowah Dumnezeul tău (Eloheka) care te-a scos din ţara lui Mişraim (Egipt), din casa robiei.

3. Tu să nu ai alţi dumnezei înaintea feţei Mele.

Domnul nostru Isus a spus că El nu a venit să strice adevărurile Sfintelor Scripturi, ci să le împlinească, după cum şi vedem în mărturisirea pe care a dat-o, în această privinţă:

Ioan 17

1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

Să reţinem un aspect foarte important, aici se referă strict la închinarea către Dumnezeu şi nu la altceva.

De exemplu nu se puteau face statui ca obiecte de inchinare, dar se puteau face statui cu alt scop:

Sa faci doi heruvimi de aur, sa-i faci de aur batut, la cele doua capete ale capacului ispasirii; (Exod.25:18). Heruvimii erau îngeri, altfel spus.

Tot în acest sens arătat mai sus, nu era greşit să te închini unui rege, pentru ai da cinstea cuvenită funcţiei lui:

2Samuel 18:28. Ahimaat a strigat şi a zis împăratului: "Este bine de tot!" S-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ şi a zis: "Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care a dat în mâinile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru, împăratul."

Vedem că David nu l-a mustrat şi nu găsim în Sfintele Scripturi să se fi condamnat vreodată un astfel de obicei de politeţe.

Alte dovezi:

„Fiii prorocilor care erau în faţa Ierihonului, când l-au văzut, au zis: "Duhul lui Ilie a venit peste Elisei." Si i-au ieşit înainte şi s-au închinat până la pământ înaintea lui.” (2Reg.2:15)

„David a zis întregii adunări: "Binecuvantaţi pe Domnul Dumnezeul vostru." Şi toată adunarea a binecuvantat pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Ei s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului şi înaintea împaratului.” (1Cron.29:2)

„După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit şi s-au închinat înaintea împăratului. Atunci împăratul i-a ascultat.” (2Cron.24:1)

Închinarea care i se aducea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos este în acest sens, nu în sensul că ei i s-ar fi închinat ca unui dumnezeu:

Au intrat in casa, au vazut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fata la pamant si I s-au inchinat; apoi si-au deschis vistieriile si I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna. (Mat.2:11)

Cei ce erau in corabie au venit de s-au inchinat inaintea lui Isus si I-au zis: "Cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu!" (Mat.14:33)

Dar iata ca le-a intampinat Isus si le-a zis: "Bucurati-va!" Ele s-au apropiat sa-I cuprinda picioarele si I s-au inchinat. (Mat.28:9)

Cand L-au vazut ei, I s-au inchinat, dar unii s-au indoit. (Mat.28:17)

Dupa ce I s-au inchinat, ei s-au intors in Ierusalim cu o mare bucurie. (Luc.24:52)

De exemplu, cuvântul folosit la Matei 14:33 prosekynēsan este folosit şi cu privire la un slujitor creştin:

Iata ca iti dau din cei ce sunt in sinagoga Satanei, care zic ca sunt iudei si nu sunt, ci mint; iata ca ii voi face sa vina sa se inchine (proskynēsousin) la picioarele tale, si sa stie ca te-am iubit. (Apoc.3:9)

Ceea ce făceau aceşti evrei este că l-au acceptat de Domnul Isus ca Mesia şi ca Mântuitor, s-au pocăit şi au venit la acest creştin remarcabil şi i-au recunoscut ungerea (autoritatea) din partea Domnului Isus. Nimic mai mult, nu i s-au inchinat lui ca unui dumnezeu.

Atenţie mare! Poate că unii dintre dragii noştrii fraţi şi surori încă nu pricep: nu trebuie să ne închinăm Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos ca unui dumnezeu, nici ca lui Dumnezeu Tatăl, ci ca Fiului lui Dumnezeu care a venit din cer şi a murit ca jertfă de ispăşire pentru noi, ca Învăţătorului nostru, ca Domnului nostru, ca Mântuitorului nostru, ca Regelui nostru, ca Marelui nostru Preot care mijloceşte pentru noi la dreapta Tatălui.

La fel, nu ne rugăm Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, ci prin meritele şi numele lui, ne adresăm direct Tatălui, cum ne-a şi învăţat în frumoasa rugăciune „Tatăl nostru”.

Vă îndemn să credeţi despre Fiul lui Dumnezeu tot ce spune Biblia, dar cu menţiunea de rigoare, mare atenţie la traduceri: Dumnezeu prin Bibie ne îndeamnă să credem într-un singur Domn: Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unic-născut din Tatăl (Ioan 1:14,18; 3:16,18; 20:31), şi întâi născut din creaţie, adică El este începutul creaţiei (zidirii) lui Dumnezeu (Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14). Să credem că prin El au fost create toate şi pentru El, şi toate se menţin prin El (Ioan 1:1-3; 1Corinteni 8:6; Coloseni 1:15-17; Evrei 1:3).

Să credem, că El a venit pe pământ la timpul fixat, ca om, fără de păcat, născându-se din fecioara Maria sub ocrotirea şi prin minunea făcută de Dumnezeu prin Duhul lui cel Sfânt. (Galateni 4:4; Luca 1:26-35; Romani 5:19; 1Petru 2:22).

Să credem că El atunci când avea 30 de ani, a fost botezat în apă de Ioan Botezătorul, tot atunci fiind uns, adică investit în mod public la autoritatea de a fi Mesia şi Mântuitorul Lumii - asta însemnând autoritatea de a fi Cârmuitorul şi Mântoitorul Lumii, coborându-se aprobarea lui Dumnezeu peste El, prin Duhul Sfânt sub formă de porumbel (Matei 3:16-17; Luca 3.21-23).

Să credem că după botez Domnul Isus a început o lucrare de predicare a împărăţiei lui Dumnezeu, de facere de ucenici (Luca 4:43; Ioan 4:1), pe care ne-a lăsat-o şi nouă, până ce se va împlini numărul complet al ucenicilor, la venirea Sa.

Să credem că după ce Domnul Isus a împlinit lucrarea lui Dumnezeu, a fost răstignit şi a murit pentru păcatele omenirii, oferind o ispăşire dreaptă şi pe măsura gravităţii păcatului făcut de Adam şi o răscumpărare completă din păcat şi moarte (Ioan 17:4; 1Petru 2:24; 1Timotei 2:5,6).

Să credem, că a treia zi de la moartea Sa, El a înviat (1Petru 3:18; 1Corinteni 15:4,45), şi s-a arătat ucenicilor în trup de carne, timp de 40 de zile (Luca 24:36-43; Ioan 20:26-29), iar după aceea s-a înălţat în cer, la dreapta Tatălui, de unde a turnat Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii. (Fapte 1:3; 2:33).

Să credem că El va veni cu mare glorie, cu îngerii Săi, pentru a-i învia pe cei morţi în Christos, şi pentru a-i răpi la cer pe creştinii în viaţă (1Corinteni 15:23-53; 1Tesaloniceni 4:15-17), şi pentru a judeca lumea, distrugând pe cei răi, şi instaurând Regatul dreptăţii, fericirii şi al păcii eterne (Matei 16:27; 19:28; 25:31-46; Apocalipsa 11:15-18; 16:14-16).

Să credem că Christos împreună cu sfinţii vor domni o mie de ani în Regatul lui Dumnezeu, ca regi, preoţi şi judecatori (Matei 19:28, 1Corinteni 6:1-3; Apocalipsa 1:5,6; 5:9,10; 20:6).

Să credem că atunci când se vor sfârşi cei o mie de ani, Christos cu sfinţii, vor judeca atât pe îngerii răi (1Corinteni 6.2), cât şi pe toţi oamenii care vor învia la învierea generală (Ioan 5:22,28,29; Apocalipsa 20:5), iar, oamenii care nu sunt găsiţi în cartea vieţii vor fi aruncaţi în lacul de foc, care este o nimicire veşnică în moartea a doua (Apocalipsa 20:11-15; 21:8).

Să credem că după ce Domnul nostru Isus va pune capăt ultimului duşman: moartea, va preda domnia în mâna Tatălui său (1Corinteni 15:24-28).

Amin!

 

---

Deuteronomul 12:32

Voi să păziți și să împliniți toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu; să n-adăugați nimic la ele și să nu scoateți nimic din ele.

Deuteronomul 4:2

Să n-adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu și să nu scădeți nimic din ele, ci să păziți poruncile lui Yehowah Dumnezeului vostru, așa cum vi le dau eu.

 

Despre crearea Fiului

 

Credoul de la Niceea spune că Fiul este născut şi nu făcut, trecând peste ce este scris la Apocalipsa 3:14.

Cum explicăm corect Apocalipsa 3:14? „Începutul creaţiei lui Dumnezeu”, nu se poate interpreta în sensul că naşterea Fiului, a luat fiinţă în mintea Tatălui, înainte de orice fiinţă? Atunci când Creatorul era singur şi-a spus sieşi "Ce bine ar fi să nu fiu singur, ci să am pe cineva alături de mine!". Desigur că în mintea sa, Creatorul s-a gândit la toate detaliile, despre cum va arăta Fiul. Deci Fiul a fost născut în mintea Creatorului, care m-ai apoi l-a adus în existenţă, prin creaţie. Cei care au lucrat în proiectare sau în sculărie-matriţerie ştiu care este diferenţa între prototip şi produsul în serie. Prototipul trebuie gândit şi apoi creat. În cer prototipul fiinţelor create a fost Fiul lui Dumnezeu, iar pe pământ Adam a fost prototipul, restul sunt produse în serie. La un prototip se lucră mai mult, la produsul în serie mai puţin. Fiul lui Dumnezeu numit de Ioan „Cuvântul” a fost prototipul fiinţelor cereşti, iar îngerii au fost produsul în serie. Nu asta arată Proverbe 8 şi Apocalipsa 3:14?

 

 

---

 

Despre duhul lui Dumnezeu

 

Vă invit la un studiu despre duhul lui Dumnezeu numit şi duhul sfânt. În alte traduceri este numit spiritul sfânt. După cum vedem expresiile sunt sinonime, arată acelaşi lucru. Unii cred că expresia trebuie scrisă cu majuscule (Duhul Sfânt) deoarece este numele unei persoane cereşti, iar alţii nu, deoarece cred că este o denumire a unei calităţi (însuşiri) ce o are Dumnezeu.

Deci să avem în vedere aceste lucruri.

 

Ce spune Biblia despre duhul lui Dumnezeu numit şi duhul sfânt?

Dumnezeu prin Biblie ne arată să credem că duhul sfânt este duhul lui Dumnezeu aşadar purcede de la Tatăl, căci este duhul lui Dumnezeu Tatăl (Ioan 15:26), fiind dat fără masură şi Fiului său ceresc (Ioan 1:33; 3:34; Romani 8:9), care se manifestă în diferite feluri şi care are diferite lucrări, ajutându-i pe credincioşi, dându-le daruri spirituale şi producând roade bune în ei (Matei 10:20; Luca 11:13; Fapte 1:8; Ioan 14:26; 1Corinteni 12:4-30; Galateni 5:22,23).

Atenţie mare dragi fraţi şi surori, îngerii uneori mai sunt numiţi şi „duhuri”, indiferent dacă este vorba de îngeri buni sau îngeri răi şi atunci când uneori acest cuvânt apare scris simplu „duh” sau „duhul”, în funcţie de context, se referă la un înger. De aceea trebuie să ne dăm interesul să înţelegem cine sunt aceste duhuri îngereşti (Evrei 1:14)?

Dumnezeu prin Biblie ne ajută să înţelegem şi să credem că îngerii au existat înainte de pământ şi de oameni (Iov 38:7), fiind creaturi spirituale puternice perfecte (Psalmi 103:20) şi că unii dintre aceste creaturi au căzut în neascultare, devenind demoni.

Ca şi oamenii, îngerii lui Dumnezeu sunt organizaţi pe ierarhi.

Căpetenia sau Comandantul lor suprem este un ARHANGHEL (Iuda 9), apoi este urmat de CĂPETENII sau DOMNII, care au diverse STAPÂNIRI, AUTORITĂŢI şi PUTERI (Efeseni 1:21; 3:10; Coloseni 1:16; 2:15; 1Petru 3:22).

Unii dintre îngeri mai sunt numiţi HERUVIMI (Evrei 9:5) şi SERAFIMI (Isaia 6:2). Satan, şeful îngerilor căzuţi a fost un heruvim.

Îngeri au roluri diferite, printre care: îndeplinesc sarcinile date de Dumnezeu (Ap.14:6,7; 22:9), îl laudă pe Dumnezeu (Isaia 6:3; Luca 2:13,14), au rolul de trimişi cu anumite misiuni (Luca 1:26), ei slujesc şi ocrotesc pe cei drepţi (Evrei1:14; Fapte 12:6-9; Psalmul 34:7), ajuta în predicarea evangheliei (Apocalipsa 14:6), şi vor participa la distrugerea celor răi (Apocalipsa 19:14; 2Tesaloniceni 1:7,8).

Diavolul a fost înainte un „heruvim ocrotitor…desăvârşit” care avea în slujba sa instrumentele de laudă a lui Dumnezeu, dar din cauza mândriei, s-a răzvrătit căutând să i-a locul lui Dumnezeu (Ezechiel 28:13-17; Isaia 14:13,14) şi astfel a devenit Tatăl minciunii, Diavol (Calomniator) şi Satan (Adversar) (Ioan 8:44; Ap. 12:9). El este foarte viclean şi se transformă intr-un înger de lumină, pentru că caută să înşele pe credincioşi şi să ii abată de la adevar, aşa cum a inşelat întreaga omenire şi a devenit dumnezeul ei nevăzut (2Corinteni 11:14, 2Corinteni 4:4 1Petru 5:5, Apocalipsa 12:9). În viitor El va fi legat pentru o mie de ani, şi in cele din urmă nimicit (Apocalipsa 20:1-3; Evrei 2.14; Romani 16:20; Ap. 20:10).

Datorită faptului că îngerii au capacitate de alegere, unii în vechime, au trecut de partea lui Satan, devenind îngerii lui (Apocalipsa 12:7; Matei 25:41), fiind organizaţi pe ierarhi de către Satan, care îl imită pe Dumnezeu (Efeseni 6:12). Îngerii răi sau demonii (dracii), sunt liberi lucrând în lume (Matei 12:43-45; 15:22), însă alţii sunt legaţi în adânc pentru judecată (Geneza 6:1-4; 2Petru 2:4; Iuda 6).

 

Aşadar ce este, ce înseamnă cuvântul “duh”?

Este o fiinţă invizibilă, care are putere mai mare ca a oamenilor, de aceea Biblia arată că Dumnezeu este duh, Fiul lui Dumnezeu este duh datator de viata, Satana este duhul ce lucreaza in fii ratacirii, ingerii si demonii sunt duhuri. Credinciosii sunt duhovnicesti, dacă au duhul lui Dumnezeu şi astfel îi pot învinge pe demoni. Cei ce nu au duhul lui Dumnezeu sunt cotropiţi şi învinşi într-o formă sau alta de aceştia, fiind fie curvari, fie închinători la idoli, fie violenţi sau chiar ucigaşi, fie beţivi, fie avari, fie iubitori de bani şi alte păcate, ce au nevoie de eliberare din aceste robii duhovniceşti.

Este de remarcat că toti apostolii trimit salutări de la Tatăl şi de la Fiul lui Dumnezeu, dar niciodată de la duhul sfânt? De ce?  A se vedea Romani 1, Corinteni 1, Tesaloniceni 1 etc..

Alte întrebări importante:

- De ce Apocalipsa il prezinta pe Tatal si pe Fiul pe tron, dar niciodata nu apare o a treia persoană langa ei?

- De ce duhul sfânt apare ca un porumbel sau ca limbi de foc si nu apare niciodata ca forma asemanatoare oamenilor daca este o persoana, cum apare Tatal si Fiul?

- De ce Dumnezeu si Mielul sunt prezentati ca 2 persoane distincte, un duo ceresc si nu ca un trio ceresc, dacă duhul sfânt  este persoana in toata cartea Apocalipsa?

- De ce nici într-o viziune biblică duhul sfânt  nu este prezentat ca o persoana, cum este Tatal si Fiul? (vezi Fapte7: 55,56; Isaia 6:1,2; Apocalipsa 4:2).

- De ce vorbeste Biblia de duhul sfânt ca fiind duhul lui Dumnezeu si duhul lui Christos (Romani 8:9), dacă duhul sfânt este o persoană distinctă de ei, si nu o manifestare a lor (Ioan 15:26)?

- De ce Biblia vorbeste de relatia de intimitate si afectiune dintre Tatal si Fiul însa nu si de o astfel de relatie cu duhul sfânt?

A se vedea:

Drept raspuns, Isus i-a zis: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi. Noi vom veni la el si vom locui impreuna cu el. (Ioan.14:23)

- De ce apostolul Ioan vorbeste de partasia cu Tatal si cu Fiul dar nu si cea cu duhul sfânt?

A se vedea:

deci ce am vazut si am auzit, aceea va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi. Si partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos. (1Ioan.1:3)

- De ce în Biblie gasim cereri la Tatal si la Fiul însa nicaieri în Biblie nu gasim adresate duhul sfânt?

- De ce la Apocalipsa 14:1 nu este trecut si numele duhul sfânt pe fruntea celor 144.000?

- Daca Tatal are un duh iar Fiul are un duh atunci insemna ca si duhul sfânt ca o persoana distincta de Tatal si Fiul are un duh?

- Daca duhul sfânt este descris ca fiind "degetul" sau "mâna" lui Dumnezeu Ezec. 3:14; Iov 26:13; Ps. 8:3; Luca 11:20 ce sens are sa spunem ca acesta este co-egal si co-etern cu Tatal ? Cum putem vorbi despre egalitate in acest caz din moment ce "degetul" si "mana" sunt supuse celui care le controleaza?

- Daca duhul adevărului (Ioan 14:17) este o persoana insemna ca si duhul rătăcirii este o persoana conform 1 Ioan 4:6?

- O persoana este indivizibila, nu poate fi data cu masura sau fara masura. De ce duhul sfânt este divizibil, poate fi dat cu masura daca este o persoana?

- Stim numele Tatălui (Yehowah) si stim numele Fiului (Isus) dar care este numele duhul sfânt daca este o persoana?
- De ce ucenicii Domnului Isus, au botezat numai în numele Domnului Isus? A se vedea Faptele Apostolilor 4:12, Filipeni 2:10, Coloseni 3:17, Efeseni 5:20. Toate acestea arată că atât învățătura cât și imersiunea (botezul) se făcea din porunca Tatălui în numele Domnului nostru Isus, Fiul său: Fapte 2:38, 3:6, 4:18, 5:40, 8:12, 8:16, 9:27-29, 25:26, 16:18, 19:5, 19:13,21, 2Tesaloniceni 3:6, 1Ioan 3:23.

Aşadar cea mai plauzibilă versiune este că într-adevăr, Matei 28:19 a fost falsificat, originalul fiind astfel:

Matei 28:18 Şi Isus, apropiindu-se, le-a vorbit, spunând: „Toată autoritatea mi-a fost dată în cer şi pe pământ. După cum Tatăl meu m-a trimis pe mine, vă trimit şi eu:

19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i  în numele meu,  

20 Învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit! Şi, iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.

 

Unul dintre autorii care au scris despre transformarea textului din Matei 28:19 este baptistul Christian Henry Forney (1829-1926). A scris The History of the Church of God in United States (1914). În 1883 a scris cartea The Christian Ordinances, iar în capitolul X apare Origin of the Trine Immersion - "Originea botezului întreit".

 

El și alți autori spun că "formula baptismală lungă" este o schimbare a botezul original care era efectuat numai în numele Domnului Isus și că s-a răspândit din Asia în Africa şi Europa. Până atunci nu era cunoscută decât după ce un anumit creștin sicilian, Pantaneus, nu l-a adus din turneul său asiatic în Alexandria (Cairo, Africa), unde se stabilise. Aici a format o şcoală de interpretare a Bibliei, de unde s-a propagat mai departe această formă de botez. Pantaneus s-a remarcat în lupta împotriva gnosticismului, totuşi se poate observa că în anumite privinţe s-a lăsat influenţat şi de ei. Adică s-a contaminat, s-a gnosticizat într-o oarecare măsură.

 

De aici, de la această şcoală, botezul întreit s-a răspândit în Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Europa, dar nu cu puțină rezistență. Ultima rezistență mai de amploare şi notată în analele istoriei a fost dată de Biserica creştină vest-europeană în secolul al VI-lea, opoziţia fiind susţinută şi după această perioadă în bisericile celte (din Marea Britanie). Un număr semnificativ de cercetători admit că botezul original era numai în numele Domnului Isus. Totuşi de ce nu avem măcar un singur exemplar biblic cu această formă, în afară de un manuscris din secolul XIV scris în limba ebraică, de la un rabin evreu? Priviţi cu atenţie imaginile cu Inchiziţia, unde se ardeau Biblii vechi împreună cu cei care le deţineau şi vă puteţi răspunde singuri.

 

---

Ce este omul? Şi care este viitorul lui? Care este rolul Bisericii în cer?

Biblia arată că omul a fost creat de Dumnezeu, din ţărâna pământului, în care s-a suflat suflare de viaţă, şi astfel omul a devenit un suflet viu (Geneza 2:7). De asemenea, arată că omul a fost creat perfect (Deuteronomul 32:4; Ecleziast 7:29; Romani 14:12), dar cu capacitatea liberă de a alege binele sau răul, deci responsabil pentru deciziile sale (Deuteronom 32:4; 30:19).

 

Primii oameni Adam şi Eva, au ales neascultarea, despărţindu-se de Dumnezeu (Geneza 3:1-19; Osea 6:7). Astfel ei au pierdut viaţa perfectă care se menţine prin ascultarea şi comuniunea cu Dumnezeu, şi au transmis urmaşilor lor imperfecţiunea, o natură păcătoasă care duce la moarte (Romani 5:12; Iacov 1:15).

 

Dumnezeu prin Biblie arată că prin răpirea companionilor săi făcută de Domnul Isus Christos la timpul hotărât, ei vor merge în cer, pentru a lua locul îngerilor căzuţi, care au fost excluşi de la guvernarea oamenilor (Ioan 14:2, Mat.18:10); iar oamenii din rămăşiţele natiunilor care vor supravieţui plăgile apocaliptice datorită pocăinţei şi supunerii lor, vor fi reabilitaţi la condiţia adamică perfectă de la început (1Corinteni 15:28: Apocalipsa 21:3-5,24).

 

Consider că următoarele versete sunt vitale pentru a înţelege care este rolul adunării (bisericii) creştine în cer.

 

Destinaţia bisericii este clară, CERUL, deşi unii încearcă alte explicaţii, în zadar:

In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. (Ioan.14:2)

 

Rolul îngerilor sfinţi este clar arătat, de a veghea şi a raporta lui Dumnezeu situaţia noastră:

Feriti-va sa nu defaimati nici macar pe unul din acesti micuti; caci va spun ca ingerii lor in ceruri vad pururi fata Tatalui Meu care este in ceruri. (Mat.18:10)

 

Dacă biserica va fi ca îngerii, înseamnă că va avea rolul de înger veghetor, bineânţeles alături de ceilalţi îngeri sfinţi:

Caci la inviere, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii lui Dumnezeu in cer. (Mat.22:30)

Caci dupa ce vor invia din morti, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita, ci vor fi ca ingerii in ceruri. (Marc.12:25)

Pentru ca nici nu vor putea muri, caci vor fi ca ingerii. Si vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii. (Luc.20:36)

 

O tradiţie veche a bisericii din antichitate spunea că Biserica răpită va lua locul îngerilor decăzuţi, care acum îşi bat joc şi apoi îi acuză pe oameni în faţa lui Dumnezeu:

pe cand ingerii, care sunt mai mari in tarie si putere, nu aduc inaintea Domnului nicio judecata batjocoritoare impotriva lor. (2Pet.2:11)

El a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intuneric, pe ingerii care nu si-au pastrat vrednicia, ci si-au parasit locuinta. (Iuda.1:6)

 

Biserica din antichitate era chiliasta, adică credea că cei o mie de ani din Apocalipsa sunt o împărăţie milenară şi literala pe pământ.

Cine nu se va teme, Doamne, si cine nu va slavi Numele Tau? Caci numai Tu esti sfant, si toate neamurile vor veni si se vor inchina inaintea Ta, pentru ca judecatile Tale au fost aratate!" (Apoc.15:4)

 

Acei oameni care nu se supun şi nu se pocăiesc nu au nici un viitor, fiindcă li se ridică dreptul la viata: Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el." (Ioan.3:36)

 

---

 

Cum s-a făcut lucrarea de răscumpărare? În ce constă salvarea omului? Ce se întâmplă cu cei care nu sunt salvaţi: sunt deja judecaţi sau sunt încă în starea de moarte adamică şi judecata lor este în viitor?

 

Dumnezeu este întruchiparea dragostei şi are un plan de salvare, făcut în Christos, pentru cei credincioşi (Efeseni 1:4,5; 3:11; Ioan 3:16; Romani 5:8; 8:28,29; 1Petru 1:2).

 

Însă pentru că Dumnezeu este şi drept, astfel fiindcă s-a pierdut o viaţă perfectă cea a lui Adam, legea lui cere ,,viaţă pentru viaţă” (Exod 21:23); şi dacă s-a pierdut o viaţă perfectă, aceasta trebuia răscumpărată tot de o viaţă perfectă. Aşadar era nevoie de un om perfect, echivalentul lui Adam, care să-şi sacrifice viaţa pentru omenire şi astfel să răscumpere păcatul  şi să ducă pe cei credincioşi la pace eternă cu Dumnezeu (Isaia 9:6; Romani 5:1,15-19; Efeseni 2:16-18; Galateni 3:26).

 

Această persoană care s-a jertfit pentru omenire, este Fiul lui Dumnezeu, Isus Christos, care este singurul care a adus o salvare şi răscumpărare perfectă, completă şi eternă din păcat şi moarte (Fapte 4:12; Ioan 14:6; 1Timotei 2:5,6; Evrei 9:12), o răscumpărare nu doar a sufletului (Evrei 10:39; 1Petru 1:9), ci chiar şi a trupului (Romani 8:23). În cer noi vom avea trupuri cereşti, căci trupul nostru pământesc se va transforma în trup de slavă. Iar în mia de ani, oamenii peste care vom supravegea şi guverna ca îngerii din cer, vor avea trupuri pământeşti, aşa cum a avut Adam şi Eva înainte de căderea în păcat. Ei nu vor muri, numai în caz de nesupunere şi mulţi vor muri la finalul miei de ani, fiind duşi în rătăcire de Satan şi demonii care vor fi dezlegaţi din închisoarea lor. Evident, nu toţi. Cei care vor trece testul, vor trăi veşnic pe pământ şi chiar şi Dumnezeu va veni să locuiască alături de ei, în slavă.

 

Primii oameni Adam şi Eva au fost creaţi cu posibilitatea de a putea trăi veşnic în condiţii minunate, însă pentru acest deziderat ei trebuiau să manifeste supunere (ascultare) faţă de Creator (Geneza 2:16,17).

 

Datorită păcatului nesupunerii primilor oameni, urmaşii lor au pierdut dreptul la viaţă veşnică, iar opusul vieţii este moartea (Geneza 3:19).

Pentru ca oamenii să capete viaţa veşnică ei trebuie să asculte de Creator şi să îl accepte pe Fiul Său, ca Domnul şi Mântuitorul lor.

Nu trebuie să credem minciuna lui Satan, că oamenii nu mor: Geneza 3:4; Ioan 3:13; Ioan 11:11-14. Omul este o creaţie a lui Dumnezeu, creat din ţărâna pământului căruia i s-a dat o suflare de viaţă: Geneza 2:7.

 

Atât timp cât carnea şi această suflare coexistă, omul este o fiinţă, o vietate; în termeni Biblici: un suflet (suflător, răsuflător) viu. Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nu mai este o vietate, nu mai este un suflet, răsuflător viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte, moartea fiind opusul vieţii. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29.

 

Dragi fraţi şi surori, ceea ce spun Sfintele Scripturi despre starea omului în moarte, trebuie luat per ansamblu, nu selecţii de ici colo. În creştinism există două tabere - şi asta nu de azi sau de ieri, ci există o tradiţie veche a interpretării Scripturilor în două moduri diferite, antagonice. Unii susţin că omul este muritor în sens complet - trup şi suflet: dintre ei cei mai importanţi sunt episcopii Policarp al Smirnei şi Teofil al Antiochiei, ambii fiind personalităţi creştine marcante din secolul II, episcopi cu mare influenţă - deci singura speranţă pentru cei ce mor este învierea, a trupului şi a sufetului împreună. Aşanumitul credeu apostolic din secolul II, tace în această privină, dar susţine următoarele, că Domnul nostru Isus şade la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, de unde are să vină să judece pe cei vii și pe cei morți, aşadar ce judecată ar fi judecata celor deja judecaţi şi chinuiţi în foc, până la judecată? E un nonsesn, fără sens. Tradiţia negării nemuririi sufletului s-a perpetuat mult timp şi este prezentă şi azi, atât printre oameni academici, cât şi de rând. Iată, un exemplu, Sophronios, Patriarhul Ierusalimului (560-638), care a fost originar din Siria (Damasc). În această mare calitate ecleziastică, a respins teologia nemuririi sufletului, declarând că nemurirea este un dar al lui Dumnezeu, care nu se naște cu noi. El a declarat nemurirea sufletului ca fiind o erezie, arătând şi spre sursa  popularizării ei în creştinism: Origen din Alexandria şi secta lui, care se numeau „origeniştii”, aceştia fiind scoşi în afara legii ca eretici, în secolul VI, iar liderul lor Origene, anatemizat, cărţile lui fiind interzise.

 

Alţii - urmând o anume tradiţie şi învăţătură a lui Origen - sustin că omul este muritor doar cu trupul, sufletul fiind nemuritor şi prin urmare moartea este doar o uşă, pe care se trece spre o altă formă de viaţă, cea nevăzută. Am scris intenţionat că era învăţătura lui Origen, deoarece Sofronie şi alţii nu credeau că această învăţătură provine de la apostoli sau Domnul nostru Isus. În treacăt fie spus, marele istoric evreu din secolul I AD, Iosif Flaviu, susţine că fariseii şi esenienii erau de părere că sufletul este nemuritor.

Ambele tabere susţin că au dovezi solide din Biblie. Dar adevărul nu poate fi contradictoriu. Care este adevărul? Să nu ne fie frică să cercetăm. Ce dovezi există că Policarp, Teofil şi Sofronie au fost  eretici iar fariseii, esenienii şi Origen au fost cei dreptcredincioşi în această părere? Iar dacă Origen este într-adevăr responsabil pentru aşa ceva, cum a reuşit să facă acest lucru? Unii îl bănuiesc de incorectitudine în copierea Scripturilor. Este posibil să fi ales variante de redare proprice interpretarii lui şi a inserat acestea în copiile Scripturii făcute de el, făcând loc unei interpretări proprii a acestora?

 

În cine te vei încrede? Citeşte această poezie şi urmează sfatul autorului ei:

 

Înşelătoria fuge de lumină

 

Să nu îţi fie frică să cercetezi,

Căci numai înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător;
Dar adevărurile sacre invită testul,
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare!
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van,
Ci vom găsi comori ascunse.
Cu o întelegere binecuvântată,
Creată să fie liberă,
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om,
Ci ne încredem doar în Tine, Dumnezeule!
-- Anonim --
AMIN!

 

Alfred E. Housman, evaluator de text al lucrărilor clasice, arată că evaluarea textului (aşanumita critică textuală) este atât o știință cât și o artă. Aceasta este o știință, deoarece reguli diferite reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori și lecturi ale copiatorului, dar este și o artă, deoarece aceste reguli nu pot fi aplicate strict tuturor situațiilor.

 

Suntem într-o asemenea situație în ceea ce privește Luca 16:19-31.

 

Biblia este un tezaur clasic de artă literară și neavând la dispoziţie originalul, versiunile ei conțin multe noduri gordiene. Avem nevoie de un „artist evaluator” grozav care să dezlege aceste noduri. Și acesta este Dumnezeu. Avem nevoie ca Dumnezeu să „intervină” în mintea noastră pentru a ne atinge scopul (corect).

Manuscrisele din secolul II conțin 71% din Evanghelia după Luca în fragmente (818 din 1151 versete, dacă au existat într-adevăr 1151 versete în textul original) şi ele au fost cartografiate şi inventariate. Din secolul I nu ni s-a păstrat nici un fel de manuscris, din această carte, după câte ştiu. Acestea sunt acele fragmente: Luca 1:58-59; 1:52-2:1; 2:6-7; 3:8-4:2; 4:29-32; 4:34-5:10; 5:30-7:32; 7:35-39,41-43; 7:46-9:2; 9:4-17:15; 17:19-18:18; 22:4-24:53.

După cum putem vedea, capitolul 16 există în copiile din secolul II, dar – atenţie mare - există şi anumite diferenţe în acest capitol, faţă de ce avem acum în versiunile româneşti şi putem trage anumite concluzii pertinente. Din câte știu, manuscrise ce ar conţine Evanghelia după Luca completă nu există decât din secolul al IV-lea. Totuşi, cineva a raporat că a existat în SUA o copie completă a acestei evanghelii din secolul II. Manuscrisul s-a pierdut, dar cineva a făcut fotocopii. Unde ar fi acestea nu ştiu. Este un lucru neobişnuit, ca un manuscris de o asemenea importanţă să se piardă în epoca noastră modernă. Numai dacă au vrut să ascundă ceva foarte important, ceva care să răstoarne ideile vechi şi să provoace o lovitură drastică anumitor dogme, ar fi avut un motiv să-l facă dispărut. Omul religios dar mândru de sine, de cunoştinţa lui faşsă şi greşită, de care nu este conştient deloc, fiind orbit de Satana, este în stare de orice, numai ca să iasă el basma curată. De aceea l-au ucis şi pe Domnul Isus. Şi cine? Cei mai mari oameni religioşi ai timpului sau.

 

Aşadar să fim precauţi. Cel mai vechi fragment de manuscris care conţine Luca 16 este mss P75, dar încă se mai discută dacă manuscrisul este din secolul II sau secolul III.

Un mare semn de întrebare este de ce acest fragment din Luca 16:19-31 nu este citat sub nici o formă de către cei mai importanţi autori ai secolului II, doar de cei cu tendinţe eterice (Marcion, Tatian, Clement).

În ceea ce privește evaluarea și explicația acestui pasaj, în creștinism au apărut trei tradiţii, fie ca o întâmplare reală, fie ca o povestire cu tâlc (pildă), fie că povestea nu a fost spusă de Domnul nostru Isus.

 
Cum văd cercetătorii acest lucru: „Unii spun că povestea este în întregime atribuită lui Isus (Bauckham 1991, 45; Marshall, 634; Blomberg, 203-5; Jeremias 1972, 186; Fitzmyer 1985, 1127; Hock, Vol. 4, 266-) 7) în timp ce alții o văd ca o poveste pre-creștină atribuită lui Isus (Bultmann 1963, 203), o inserție apocrifă ulterioară (întreaga poveste, Cairus 2006, 35-45) sau o editare proprie a evanghelistului Luka (Drury, 159-60).

 

Unii erau nedumeriţi încă din antichitate, chiar dacă o preferau ca argument forte în doctrina lor, de exemplu Origene, de ce povestea apare brusc în locația sa actuală (Reiling și Swellengrebel, 569-70). Eruditul Aecio Cairus susține excluderea pasajului 16:19-31 din versiunea originală a Evangheliei, pentru o tranziție lină de la 16:18 la 17:1 (Cairus, 43). El vede versetele 19-31 ca întrerupea fluxului naraţiei, „pentru aceeași condamnare a doctrinei fariseului introdusă în 16:15-17” (Marshall, 632).

Referințe: Daniel Berchie, Samson Dakio, Luca 16: 19-31: The Intermediate State of the Soul

Din partea mea, mă alatur opiniei lui Cairus şi a altor savanţi sau laici având aceeaşi părere, şi nu cred că această opinie ar trebui anatemizată, având în vedere argumentele întemeiate ce le aduce, de exemplu că acest pasaj nu se reflectă deloc în scrierile apostolului Pavel. Din contră, lipseşte din toată teologia epistolelor pastorale sau ecumenice ale Noului Testament:

Romani 6:23 Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
23 Fiindcă plata păcatului este moartea (şi nu chinul temporal sau veşnic), dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru.

Şi acum vedeţi ce se întâmplă la judecata viitoare (adică după înviere), căci textul următor vorbeşte de judecată, nota bene:

Biblia în versiunea lui Cornilescu Evrei 10:27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
Biblia în versiunea Ortodoxă Evrei 10:27 Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici.
Biblia în versiunea Baptistă Evrei 10:27 ci numai o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi a focului cumplit care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu.

 
Însă aici textul grec spune aşa:

"ci doar o asteptare înfricoşată a judecăţii (kriseos) şi a focului (kai pyros) zelos (zelos) care va mânca (esthiein) pe cei răzvrătiţi (tous hypenatious).

Întrebare: De ce va fi mistuire şi nu chinuire la judecată?
Răspuns: Fiindcă Dumnezeu care este iubire, nu ar acţiona contra propriei sale firi.

Cornilescu Evrei 12:29 fiindcă Dumnezeul nostru este "un foc mistuitor".
Ortodoxă Evrei 12:29 Căci "Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor".
Baptistă Evrei 12:29 pentru că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor"

De ce nu scrie că Dumnezeu este un foc chinuitor? Nici chiar voi nu aţi putea face asta, dacă v-ar cere cineva! Însăşi firea noastră se îngrozeşte de aşa ceva. Eruditul karait Nehemia Gordon spunea că “Dumnezeu nu este Moloh!”.

Ar putea un tată să-şi chinuie etern un copil, oricât de rău ar fi fost el? Eu cred că nu. Şi atunci, de ce îi puneţi în seama lui Dumnezeu aşa ceva? Oare el nu este Tatăl tuturor oamenilor? Nu aşa zicem în rugăciunea "Tatăl nostru"? Aşadar Luca 16:19-31 este un text străin de Dumnezeu, de Isus, de sfinţii îngeri şi de apostoli, de Biblie şi de Evanghelie.

 

Aşadar nu există "viaţă" conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce explică pildele din Biblie în termeni literali: Matei 13:10-15. Avem o singură şansă de mântuire: în viaţa aceasta.

 

Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere, de aceea credem că salvarea omului din păcat şi moarte, se poate obţine doar aici în această viaţă, prin harul (favoarea sau bunătatea nemeritată acordată oamenilor) lui Dumnezeu care este dat tuturor celor ce răspund la iubirea Lui, prin: pocăinţă, credinţă, mărturisirea cu gura şi botezul în apă în numele lui Isus (Fapte 2:38; 22:16; Romani 10:9,10; Marcu 16:16). Iar primirea harului are ca efect o viaţă de sfinţenie şi fapte bune. Astfel, omul face fapte bune pentru că este salvat nu pentru a fi salvat (Efeseni 2:8-10; Tit 3:5-8).

 

Cât de tare crezi în înviere?

O doamnă care spunea că este creştină, dar sceptică cu privire la înviere, punea problema aşa: 
Dacă un om merge în junglă şi este mâncat de un animal, iar acel animal moare şi este mâncat de diferite animale, iar acele animale sunt mâncate de alte animale, etc., ce mai învie din el? 

Doamna punea această întrebare, cu scopul de a demonstra că trebuie să existe un suflet nemuritor, căci altfel nu ar avea rost să crezi, şansa învierii, din perspectiva ei fiind nulă. Deci domnia sa era sceptică în privinţa învierii (nu credea în înviere) şi singura speranţă pentru dânsa era nemurirea sufletului... ceva care iese din om şi se duce la Dumnezeu.

Ei bine, creştinii din primul secol de la Roma, nu erau sceptici, deşi printre ei erau mulţi martiri mâncaţi de animalele sălbatice din arene, după care rămâneau numai excrenetele sau fiind arşi în foc, după care rămânea numai cenuşa. Şi totuşi nu şi-au pus această problemă, deoarece în crezul lor scrie: "cred în învierea cărnii (trupului)".

Crezul de la Roma (secolul II)

 

Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Făcătorul cerului şi al pământului.

 

Şi în Isus Christos, Fiul său unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la duhul sfânt, s-a născut din fecioara Maria; a pătimit sub Ponţiu Pilat, a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat, ("s-a coborât în locuinta morţilor" fraza introdusă mai târziu). A treia zi a înviat din morti, s-a înalţat la ceruri şi şade la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul; de unde are să vină să judece viii şi morţii.

 

Cred în duhul sfânt, adunarea sfânta, părtăşia sfintilor, iertarea păcatelor, învierea cărnii (trupului) şi viaţa veşnică. Amin!"

Biblia arată clar că va fi o înviere (Ioan 5:28,29). Cum se va face doar Dumnezeu ştie în mod cert. Învierea este o taină, chiar şi atunci când trupul rămâne intact. Ştiinţa omenească încă nu a reuşit performanţa readucerii unui mort la viaţă, darămite învierea lui din cenuşa rămasă după ardere sau din excrementele unor animale. Dar dacă omul nu este capabil, nici Dumnezeu nu ar fi?

Haideţi să vedem un trup mort şi intact care nu este mâncat de animale: 
Apa constituie aproximativ 70-72% din ţesuturile corpului uman, aproximativ 80% din sânge, aproximativ 90% din creier... etc.. 

Ce este apa? Două gaze, hidrogen şi oxigen. La moartea unui om, aceste elemente se evaporă treptat. Deci, ar rămâne 30-28% alte elemente solide. Acestea la un om de 100 kg, ar fi 30-28 de kg. Scăzând presiunea aerului, am ajunge la o greutate de şase ori mai mică: 4.6 kg. Gravitaţia Lunii este de 6 ori mai mică decât a Pământului. De exemplu dacă pe Pământ ai 60 de kg, pe Lună ai 10 kg.  

 

Dar în acest trup relativ simplu la prima privire există o imensă informaţie moleculară, pe care nici măcar oamenii de ştiinţă nu o pricep încă în profunzime. Un om de ştiinţă a simplificat asta la următoarea frază: Ştiinţa umblă încă în papuci de copil.

Ce arată acest lucru? Că trupul se poate reduce la o bază informaţională unde sunt magazionate toate informaţiile despre cel viu sau cel mort. Dacă posezi aceste informaţii, şi puterea de reacţie inversă, un trup se poate reconstitui oricând, aplicând ruta inversă descompunerii, chiar şi din cenuşă sau excrementele animalelor, dat fiind că informaţia, substanţa şi energia nu se pierd ci se transformă.

 

Prin informaţia moleculară, organismul nostru dispune de o imensă bibliotecă, care, stochează date despre memorie-cunoştinţă-abilităţi, substanţă și energie, informaţia aceasta fiind cea care asigură eficacitatea proceselor de viaţă, indicând modul în care trebuie folosită cunoştinţa, substanţa și energia de care dispune omul. Informaţia, reprezintă cel mai important aspect al realităţii umane și are legi specifice de transmitere, conservare (stocare) și de transformare.

 

Astfel, informaţia din trupul uman un imens grad de ordine și de organizare. La conceperea pe cale sexuală venită prin părinţii noștri – într-o capsulă  informaţională infimă (document, fişier molecular) în greutate de 7 picograme (adică 7 milionimi de gram) - primim o imensă cantitate de informaţie. Această informaţie genetică se multiplică în momentul fecundaţiei în cele 50 de trilioane de celule ale organismului uman, care conţin fişiere moleculare de câte 1,5  GB  de  informaţie  genetică fiecare.  

  

Pentru a scrie pe hârtie informaţia  cuprinsă într-o singură moleculă de ADN, ne-ar trebui aproximativ  4.000 de volume de câte 1.000 de pagini, fiecare volum. Molecula  de ADN cuprinde peste 3 miliarde de nucleotide şi ne-ar trebui peste 31 de ani pentru a le citi.  

 

În această capsulă primară de informaţie genetică - primită de la Creator prin părinţi - este stocat tot programul nostru de  funcţionare. În momentul conceperii, această capsulă informaţională se porneşte iar în momentul morţii se opreşte. Ce se întâmplă cu această capsulă după moarte? Intră în aşteptare. Poate fi ea repornită de Dumnezeu? De ce nu, dacă El este Dumnezeu? Dumnezeu de aceea este Dumnezeu. Repornirea ar echivala cu învierea? Da.

 

Poate mânca (în sens de a distruge) un animal această capsulă informaţională sau informaţia din ea? NU! Numai Dumnezeu ştie:

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după care nu mai pot face nimic; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă." (Matei 10:28) Versiunea Iustin Martirul 

 

Deci învierea este posibilă, atât timp cât capsula informaţională despre cel decedat există, indiferent dacă este  în cenuşă, excremente sau mâlul de pe fundul mării. Apropo, şi sufletul este închis aici, până la înviere.

 
"Informaţia" corectă este cea care păstrează misterele a toate. Iar Cel care le dezleagă pe toate este Dumnezeu:

"Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate." (Ps.119:130)

https://en.wikipedia.org/wiki/Human_Genome_Project

https://ro.wikipedia.org/wiki/ADN
https://ro.wikipedia.org/wiki/Informa%C8%9Bie

 

 

---

 

Mai este obligatoriu Sabatul pentru creştini?

 

Fariseii care au devenit creştini au pus problema obligativităţii ţinerii Legii, pentru toţi credincioşii:

Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise. (Fapte 15:5)

În optica aceasta ar fi trebuit ţinute tot ce scrie în cărţile Vechiului Legământ. Inclusiv ucisul vrăjitoarelor, scrisorile de despărtire, circumcizia, etc..

Ei nu au înţeles – fiind în stadiul acela de începători în credinţă - că Noul Legământ face un popor nou: evrei+neevrei= OM NOU (făptură nouă)

Dovezi ale Sfintelor Scriături, cu privire la aceasta:
Efeseni 2:14. Căci El (adică Domnul Isus) este pacea noastră care din doi (evrei şi neevrei) a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, 15. şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;

Coloseni 3:10. şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.

11. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.

2Corinteni 5:17. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

 

De ce nu a putut face Legea această făptură nouă, numai Domnul Isus? Fiindcă Legea nu are putere asupra păcătoşilor. Aceasta îi condamna, le arăta starea decăzută şi defectele, arătând că ei toţi, fie evrei fie neevrei au nevoie de împăcarea conştiinţei, de un Mântuitor fără vină jertfit în schimbul lor, care să îi elibereze din această robie a firii lor păcătoase:

 

Romani 7:12. 7. Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: "Să nu pofteşti!"

8. Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.

9. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.

10. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.

11. Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea.

12. Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.

13. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

14. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.

15. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

16. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

17. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

18. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

19. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

20. Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

21. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

22. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;

23. dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.

24. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?

25. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.

 

„Aveam nevoie de o jertfă

De sânge nevinovat.

Aveam nevoie de iertare,

Cu Tatăl astfel împăcaţi.”

 

Fiul lui Dumnezeu vorbește de iubirea cea mare a Tatălui faţă de neamul omenesc (Ioan 3:16). Cum s-a manifestat această iubire? Sfânta Scriptură ne spune, că neamul omenesc a decăzut de la perfectiune, datorită neascultării primilor noştrii părinţi. Astfel ne-am contaminat genele de la ei, moştenind cu toţii o fire imperfectă, supusă păcatului (Romani 7). Orice greşeală este un păcat şi orice păcat este o fărădelege. Astfel aveam nevoie cu toţii de iertare. Oamenii îşi vedeau imperfecţiunea şi aduceau jertfe în schimb. Dar jertfele imperfecte nu puteau justifica o iertare eternă. Trebuia ceva mai mult. Aveam nevoie cu toţii de o jertfă perfectă, de un sânge nevinovat, simbolizat în antichitate prin sângele unui animal. Fiul lui Dumnezeu s-a oferit să fie acel Miel care să ridice păcatul lumii.

O, Miel divin, ce har ne-ai dat! O, Miel divin, cum ne-ai salvat! O, Miel divin, cu Tatăl cum ne-ai împăcat! Eşti vrednic să primeşti tot ceea ce Tatăl ţi-a oferit: putere, bogăție, înțelepciune, tărie, cinste, slavă şi laudă. Şi cu toții suntem chemaţi să zicem, Amin! (Apocalipsa 5:12,13). Dumnezeu l-a făcut Domn şi Mântuitor al tuturor acelora care vor crede în El. Mulțumim Tatălui pentru Fiul său şi Fiului pentru sacrificiul făcut în dreptul nostru. Amin!

 

Ce a făcut Moise şi ce a făcut Domnul Isus?

Moise a mijlocit (mediat) doar pentru un popor, Isus a mijlocit pentru toate popoarele. Ce este un mijlocitor (mediator)? De exemplu Moise a mijlocit scrisorile de despărţire, fiindcă atunci miresele se cumpărau şi cei care vindeau mai şi înşelau (vezi cazul lui Iacov si Laban cu Lea). Legea lui Moise nu permitea astfel de trucuri, cine era prins, i se putea returna fata. Domnul Isus le-a anulat. Fiindcă căsătoria trebuia pusă pe temeliile iubirii. Circumcizia este bună acolo unde clima este aridă. În Siberia nu are nici un efect, din contră, iarna trebuie să te îmbraci mai gros ca să protejezi zona intimă în cauză. De aceea în creştinism circumcizia este opţională, cine vrea o poate face, cine nu o poate neglija.

Ceea ce mulţi nu înţeleg este că Domnul Isus a acţionat conform cu această schemă:

Lucruri vechi + Lucruri noi = Configuraţia poruncilor Noului Legământ
Matei 13:52. Şi El le-a zis: "De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi."

 

Sabatul

 

Sabatul este o zi sfântă rânduită de Dumnezeu evreilor şi prin ei ne dă şi nouă o lecţie importantă, că trupul uman are nevoie de odihnă mai îndelungată, pentru ca noi să ne odihnim suficient.

DAR, atenţie mare, apare în Noul Testament un termen important „dezlegarea sabatului”, nu desfiinţarea, ci dezlegarea, aşadar există flexibilitate în aplicarea lui, dacă situaţia o cere, de exemplu ţi s-a aprins casa, trenuie să chemi pompierii, dacă ai fost inundat chemi un instalator, daca nu ai curent la centrală şi e iarnp, un electrician, ai făcut un accident trebuie să mergi să te operezi de urgenţă, ai un duşman beat care vrea să te omoare, trebuie să chemi poliţia şi chiar mai mult, acesta poate fi opţional, comform apostolului Pavel, de exemplu esti sclav şi stăpânul nu îţi dă voie să nu lucrezi, atunci lucrezi:

Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului. (Ioan 5:18)

A se compara cu ce dezlegare este vorba: „Făţarnicilor” i-a răspuns Domnul „oare în ziua Sabatului nu-şi dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle, şi-l duce de-l adapă? (Luca 13:15)

A făcut Domnul Isus ceva nou? A creat un precedent? Nu, fiindcă scrie: Sau n-aţi citit în Lege că în ziua de Sabat preoţii încalcă Sabatul în Templu şi totuşi sunt nevinovaţi? (Matei 12:5) - Adică preoţii lucrau în ziua de sabat, făcând „munci sfinte” rânduite de Lege.

Deci precedentul a fost creat chiar de dătătorul Legii, Dumnezeu. Sabatul poate fi încălcat dacă Dumnezeu o cere şii chiar anulat (abrogat) pentru o perioadă hotărâtă de Creator.

 

În cartea “Ce ne spune Dumnezeu despre ziua de odihnă”    de Mihail Dimitriu,    poet şi scriitor creştin, se specifică nişte lucruri deosebit de importante:

 

„Atunci când Dumnezeu a constatat că evreii au rupt acest legământ al lor cu Dumnezeu (Ezec. 44.7), datorită nelegiuirii care pusese stăpânire pe tot poporul evreu (Is. 1.2-10,15; Ezec. 20.13,16,21,24; 22.8,26; 23.38), Dumnezeu a rostit memorabilele cuvinte :

       ► “Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea !” (Is. 1.13).

       ► ”Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei, şi toate praznicele ei” (Osea 2.11).

       ► “Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul” (Pl. Ier. 2.6).

       Din versetele citate, aflăm că Dumnezeu a abrogat porunca referitoare la ţinerea Sabatului (Is. 1.13), făcând chiar să înceteze efectiv respectarea Sabatului de către evrei (Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6).

       Este absolut remarcabil faptul că această abrogare a Sabatului este accentuată de către Dumnezeu de trei ori, altfel spus, este evidențiată în mod gradat, adică în trei pași distincți, pentru ca evreii să nu aibă nici un fel de dubiu cu privire la faptul că Sabatul ar fi fost abrogat cu adevărat de către Dumnezeu (care de fapt îl și instituise).

        ► Pasul 1 : Întâi Dumnezeu îi avertizează în mod oficial pe evrei că nu mai dorește ca aceștia să țină Sabatul (Is. 1.13).

       ► Pasul 2 : Ca urmare a acestei avertizări, Dumnezeu le comunică în mod oficial evreilor că El va face să înceteze efectiv ținerea de către ei a Sabatului (Osea 2.11).

       ► Pasul 3: În final, Dumnezeu le-a spus evreilor că El deja a și făcut ca Sabatul să nu mai fie ținut de către evrei, și ca atare, chiar să fie uitat de către aceștia (Pl. Ier. 2.6).”

 

A nu ţine cont de aceste versete poate crea divinizarea sabatului, idolatrizarea lui în stil fariseic, care nu a fost scopul Creatorului. A se vedea articolul „Obsedaţii de ziua a şaptea” de pe internet.

 

Sabatul trebuie să fie în slujba omului, nu omul în slujba sabatului – acest lucru nu l-au înţeles fariseii şi cei care azi sunt obsedati de ziua a şaptea, făcându-l un idolaş.

 

Aşadar, fie că ne place sau nu, sabatul a fost dezlegat şi poate fi chiar şi opţional. Cine nu poate să îl ţină, fiind forţat de anumite împrejurări, nu păcătuieşte. Harul lui Dumnezeu şi al Domnului Isus face acest lucru posibil. Cine ţine sabatul nu păcătuieşte, din contră face un act lăudabil şi benefic organismului uman. O profeţie din Isaia arată că în Regatul lui Dumnezeu, vor fi ţinute lunile noi şi sabatul. Cei care vor să aplice ce spune profeţia de pe acum, de ce nu ţin şi lunile noi?

 

O altă găselniţă este sabatul lunar

 

Sabatul lunar este o învățătură care susține că ziua sabatului este în funcție de fazele lunii și că zilele 8,15, 22 și 29 ale luni sunt zile de sabat.
Pe lână faptul că nu găsesc nici un suport în Sfintele Scripturi pentru acestă învățătură am conștientizat azi un verset care ne arată că nu este adevărată.
În Exod 16:29 YHWH (Domnul) spune că în sabat "nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte." și tot în același text ni se spune că "în a cincisprezecea zi a lunii a doua" au ajuns în pustiul Sin. Deci în ziua a 15-a a lunii au călătorit și ni se spune că "mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat lui YHWH (Domnului);" (Ex 16:23)

 

De ce nu vom ţine sabatul în cer?

Deoarece în cerul al treilea unde ne ducem la venirea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, nu există noapte şi nu există oboseală. Acolo timpul curge fără să-l ţinem în seamă. Acolo sunt alte trupuri şi alte legi. Noi vom fi ca îngerii, şi nu ca oamenii.

 

Iată cîteva mistere din ştiinţă şi Biblie, ca să înţelegem mai bine tainele existenţei noastre în cer

 

CĂLĂTORIE ÎN TAINELE DIN UNIVERS

 

"Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.

Într-adevăr, însuşirile nevăzute ale lui, puterea lui veşnică şi dumnezeirea lui SE VĂD LĂMURIT DE LA FACEREA LUMII CÂND TE UIŢI CU BĂGARE DE SEAMĂ LA ELE ÎN LUCRURILE FĂCUTE DE EL. Aşa că nu se pot dezvinovăţi."

Romani 1:19,20

 

Punctul de plecare: Paradisul lui Dumnezeu, Raiul, este în al treilea cer

 

Corinteni 12:2. Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).

3. Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie)

4. a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.

 

Creaţia lui Dumnezeu mărturiseşte în chip negrăit măreţia lui Dumnezeu, care locuieşte în cerul al treilea. Puterea lui este extraordinară, dacă ne uităm la noile descoperiri astronomice despre grandoarea Universului.

 

Ce descoperă despre Dumnezeu lumina? Dar viteza şi gravitaţia?

 

"singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o LUMINĂ, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu l-a văzut, nici nu-l poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică." 1Timotei 6:16

 

Cea mai mare viteză (descoperită de oameni până acum) o are lumina, dar unii consideră că există o viteză mai mare ca viteza luminii.

"Lumina se propagă cu viteză atât de mare încât nici un fapt empiric comun nu permite evaluarea sa pe cale obișnuită, de-a lungul istoriei au existat polemici științifice și filozofice privind caracterul finit sau infinit al vitezei ei. Viteza de propagare a luminii este de milioane de ori mai mare decât a sunetului, poate înconjura Pământul de aproximativ 7 ori în decursul unei secunde, parcurge distanța de la Pământ la Lună în mai puțin de 1,3 secunde." Wikipedia

http://ro.wikipedia.org/wiki/Viteza_luminii

Despre viteza ipotetică numită "viteza superluminică"

Aceasta viteză, dacă există, ar confirma relatarea biblică despre creaţie, de la Geneza.

 

"Viteza superluminică este o viteză ipotetică mai mare decât viteza de propagare a luminii în vid perfect (viteza superluminică > viteza luminii). Termenul se poate referi atât la viteza de propagare a informației cât și a materiei, dar până acum în realitatea înconjurătoare nu a putut fi observată o astfel de viteză." Wikipedia

 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vitez%C4%83_superluminic%C4%83

 

"Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd" Evrei 11:3

 

Lumina solară o vedem, însă lucrurile din care este generată sunt invizibile: hidrogen 74%, heliul 25%, etc.

 

Cum se produce lumina solară?

"în miezul său (a soarelui) hidrogenul se transformă în heliu prin fuziune nucleară. În fiecare secundă, peste patru milioane de tone de materie sunt convertite în energie în nucleul soarelui, generându-se astfel neutrino și radiație solară." Wikipedia

 

Cum ar trebui interpretat 1Timotei 6:16?

1. Poate exista lumină şi fără soare şi Dumnezeu locuieşte dintotdeauna în această lumină "extra-solară"?

2. Nu poate exista lumină extra-solară şi prin urmare Dumnezeu locuieşte în lumină numai după ce a creat soarele, până atunci locuind în întuneric?

 

Punctul 1 este cel veridic. Când Dumnezeu a zis "să fie lumină" înseamnă că nu a mai fost nici un fel de lumină înainte? Nu. Lumina în care locuieşte Dumnezeu dintotdeauna nu este o lumină solară. El nu are nevoie de un soare, care să-l lumineze. El nu are nevoie nici de noapte, nici de odihnă.

 

Punctul 1 este foarte rezonabil (poate exista lumină extra-solară), fiindcă lumina poate fi generată şi altfel decât o generează soarele şi noi avem lumina 'artificială' creată din curentul electric generat de termocentrale şi hidrocentrale:

 

"O centrală termoelectrică, sau termocentrală este o centrală electrică care produce curent electric pe baza conversiei energiei termice obținută prin arderea combustibillilor. Curentul electric este produs de generatoare electrice antrenate de turbine cu abur, turbine cu gaze, sau, mai rar, cu motoare cu ardere internă.

Drept combustibili se folosesc combustibilii solizi (cărbune, deșeuri sau biomasă), lichizi (păcură) sau gazoși (gaz natural).

Uneori sunt considerate termocentrale și cele care transformă energia termică provenită din alte surse, cum ar fi energia nucleară, solară sau geotermală, însă construcția acestora diferă întrucâtva de cea a centralelor care se bazează pe ardere." Wikipedia

 

Dacă oamenii îşi pot genera lumină, fără ajutorul soarelui, cu cât mai mult Dumnezeu îşi poate genera lumina, neavând nevoie de un soare literal, ca al nostru.

De aceea Domnul Isus a putut să afirme, ca o mustrare: "cum veţi crede când vă voi vorbi despre cele cereşti?" Ioan 3:12

 

Trăim timpuri în care anumiţi oameni se inchid în mintea lor şi nu acceptă descoperirile ştiinţei. Unii se opun ideii că planeta Pământ ar fi un glob şi o consideră o sferă lată, deşi zeci de sateliţi artificiali se învârt în jurul pământului, lansaţi de oameni; altii se opun ideii că oamenii au fost pe Lună, cică ar fi fost trucaj. Ce ar spune atunci despre cele constatate pe Lună? Că este o nebunie să crezi aşa ceva. Există super mărimi ale creaţiei lui Dumnezeu în Univers, de care dacă ar auzi aceştia, ar zice că suntem nebuni.

https://www.youtube.com/watch?v=Bcz4vGvoxQA

 

Oare Dumnezeu ar locui pe o planetă identică cu a noastră şi într-un sistem solar identic cu al nostru? Nici vorbă!

 

Misterele acceleraţiei şi gravitaţiei

 

Dacă ai lăsa un ciocan şi o pană de la aceeaşi distanţă pe Lună, ar ajunge la sol în aceeaşi secunda. Fapt dovedit în 1971, dar teoria era ştiută încă de pe timpul lui Galileo Galilei sau chiar şi mai înainte.

 

Diferenţe între lucrurile create de Dumnezeu

- un om de 100 kg de pe Pământ ar cântari 17 kg pe Lună

- pe Lună poţi sări de 6 ori mai departe ca pe Pământ

- pe Lună se pot căra obiecte de 6 ori mai grele ca pe Pământ

- indiferent cât de tare ai urla pe Lună, nimeni nu te-ar auzi

- Luna provoacă un decalaj de 2 milisecunde la fiecare 100 de ani, "alungind" timpul

- temperatura pe Lună ziua este de + 110oC.

- temperatura pe Lună noaptea este de - 180oC.

- pe Luna nu este dimineaţă şi nu este seară, trecerea de la zi la noapte este bruscă

- o zi pe Lună echivaleaza cu 14 zile de pe pământ

 

De ce este un obiect mai greu pe Pământ decât pe Lună, de şase ori?

Din cauza presiunii aerului, care este generat de forţa gravitaţională cu direcţia de atracţie spre centrul Pământului. Presiunea aerului generează acceleraţie crescătoare în raport cu greutatea unui obiect. Cu cât un obiect va fi mai dens, va fi mai greu în volum, şi acceleraţia lui va fi mai mare în cădere liberă. Luna neavând aer, forţa gravitaţională este cu mult mai mică, de şase ori mai mică. Din această cauză, pe Lună nu există acceleraţie crescătoare în raport cu greutatea, ci una constantă, de aceea o pană de pasăre şi un ciocan de 1 kg, aruncate de la acelaşi nivel vor ajunge în acelaşi timp la sol, la fel ca un purice şi un avion.

Deci, într-un mediu fără aer trupul nostru ar fi cu mult mai uşor şi ar echivala cu greutatea unui purice şi viceversa, un purice ar avea greutatea noastra.

 

Misterele timpului

 

Timpul este măsura de mişcare dintre două distanţe sau evenimente. "Metrul" timpului este viteza.

Cu cât o călătorie între două oraşe va fi parcursă cu viteze din ce în ce mai mari, cu atât se reduce durata timpului de parcurs. La viteza luminii timpul unui obiect ar înceta, dar obiectul s-ar transforma în lumină (energie). Iată de ce trupurile noastre pământeşti se vor transforma la răpire în trupuri cereşti.

 

Se poate opri timpul? Ipotetic, da. Cu o viteză ca cea a vitezei luminii.

"Atunci Iosua a vorbit DOMNULUI, în ziua când a dat DOMNUL pe Amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, ..." Şi timpul s-a oprit.

Timpul se scurge doar înainte. Am văzut că se poate opri, cu o viteză egală cu cea a vitezei luminii. Dar se poate şi inversa? Ipotetic, da. Dacă ar exista o viteză mai mare ca cea a vitezei luminii.

"Şi a zis Iezechia: "Uşor este ca umbra să se întindă cu zece trepte!... Nu, nu aşa!, ci să se întoarcă umbra cu zece trepte înapoi!" 11. Atunci Isaia a strigat către ..." Şi timpul s-a scurs înapoi.

 

Misterele volumului (spaţiului închis) şi a schimbului dintre volume

 

Fiecare trup are o masă şi această masă este formată din diferiţi compuşi chimici.

Ce este "masa" unui trup?

Conform cu Enciclopedia Liberă Wikipedia:

 "Masa unui corp (trup) sau a unei particule este una din cele 7 mărimi fizice fundamentale. Masa se defineşte drept acea mărime măsurabilă ce determină cantitatea de substanţă conţinută într-un corp sau particulă, determinabilă la nivel macroscopic şi măsurată, de asemenea, macroscopic."

"Părintele" chimiei moderne, Antoine-Laurent Lavoisier, spunea:

 "În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă."

Conform cu Enciclopedia Liberă Wikipedia:

 "În cursul reacţiilor chimice, masa produşilor de reacţie trebuie să fie egală cu masa reactanţilor."

Legea arată faptul că într-o reacţie chimică nu se creează şi nu dispar atomi, ci ei se "rearanjează" formând compuşi noi.

Ex: Fe + 2HCl → FeCl2 + H2

În 1748 Lomonosov creeaza primul enunţ al acestei legi: "În Univers, atât cât se ia de la un corp, se adaugă la altul".

Aceasta este o "Lege Universală", este "Legea conservării masei substanţelor" (Mihail Lomonosov - Antoine-Laurent Lavoisier). Prin ea înţelegem, că trupurile noastre, chiar dacă vor fi descompuse în ţărâna pământului, nu sunt "pierdute" pentru totdeauna, ci sunt "conservate" într-un proces chimic, fiind intrate în alte reacţii chimice. Dacă acest proces chimic prin care ni se vor descompune trupurile, poate fi inversat (şi eu am convingerea că Dumnezeu poate), atunci orice trup descompus, poate fi reconstituit din nou.

 

Trupul nostru, care este un spaţiu închis, conţine un anumit volum material, dintre care între 70-80 la sută apă (H2O), în fond două gaze, Hidrogen şi Oxigen.

Deci, dacă presiunea aerului şi forţa gravitaţiei ne face grei, ce am fi noi, ca materie fără aceste două (aer şi gravitaţie)?

"Fii veacului acestuia sunt mai înţelepţi decât fii luminii" şi aproape în toate cazurile ne iau înainte în decriptarea trupului nostru.

Cuvântul grecesc "allagesometha" din 1Corinteni 15:51, trebuie tradus cu "schimbaţi" cum este în textul grecesc. Va fi un schimb de substanţe, cu cât ni se va lua din substanţele originale, cu atât vom primi din substanţele înlocuitore. Carnea şi sângele vor dispărea, luându-le locul alte materiale:

 "Lăsaţi-mă dar, să vă revelez un secret minunat. Noi nu vom muri cu toţii, dar noi toţi vom fi schimbaţi!"

De ce trebuie să fim schimbaţi? Ca să fim ca cei care sunt în cer:

 "Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este." 1Ioan 3:2

Cum este “El”? Ţi-l poţi închipui că doarme? Că are nevoie de noapte pentru somn şi de o zi de sabat pentru odihnă? Că are nevoie de o zi de 24 de ore?

 

De meditat: Ţin Dumnezeu, Fiul său şi îngerii sabatul?

 

“Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sabat” Marcu 2:27 Aşadar sabatul nu a fost făcut pentru Dumnezeu sau pentru cei din cer.

Dumnezeu locuieşte într-o lumină de care – noi oamenii - nu ne putem apropia (1Timotei 16:16), chiar dacă am avea cea mai performantă navă spaţială... La un aşa scut de apărare visa şi savantul Nicola Tesla. Dar lumina nu numai că poate apăra, ci poate avea şi alte facilităţi, de exemplu în comunicare şi mişcare. O altă facilitate extraordinară este că lumina perpetuă poate anula timpul. Când cineva locuieşte numai în lumină, acolo nu există noapte şi nici întuneric. Dacă în cer (mă refer la cerul cerurilor, în acea “lumină” a lui Dumnezeu, în cerul al treilea) nu există noapte, nu trebuie nici somn, iar dacă nu ne trebuie somn, înseamnă ca nu vom oboşi, iar dacă nu vom obosi, ţinerea unei zile de odihnă nu este necesară. Sabatul înseamnă odihnă şi se ţine pentru odihnă. Geneza spune că Dumnezeu s-a odihnit, dar profetul Isaia spune că Dumnezeu nu oboseşte, deci puterea lui nu are margini.

 

Cum armonizăm aceste două versete, sunt ele “antiteze” de nereconciliat? Nu.

 

În a şaptea zi de creaţie, Dumnezeu s-a oprit din lucrarea lui, dar nu pentru că era obosit. Poţi să ţii odihnă fără să fii obosit. Odihna aceasta nu a fost o odihnă pentru recuperare, ci pentru contemplare, devenind un semn pentru oameni: Dacă Dumnezeu se opreşte din lucrări, atunci şi oamenii trebuie să se oprească din lucrări... Sabatul este doar pentru oamenii şi vitele domestice cu care omul lucra, căci doar aceştia obosesc.

 

 “Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veşnic, DOMNUL, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.” Isaia 40:28

“Ştiu că TU POŢI TOTUL” (inclusiv să nu obosească) (Iov 42:2)

 

Chiar dacă Creatorul s-a oprit să se odihnească, Biblia nu scrie că Dumnezeu ar fi făcut acest lucru pentru că a obosit şi de aceea ar fi oficializat ţinerea unei zile de odihnă în cer; nu avea sens, deoarece “fii lui Dumnezeu”, adica îngerii, au natura neobositoare a lui Dumnezeu, aşa cum şi noi o vom avea, dacă vom rămâne credincioşi, fiind luaţi pentru cer. Dacă Dumnezeu locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia ca om, atunci acolo nu există noapte şi dacă nu există noapte, atunci nu există nici oboseală şi nici nevoia de somn. Dumnezeu nu doarme şi nu are nevoie de somn, dacă nu oboseşte -  şi profetul Isaia spune clar că Dumnezeu nu oboseste, deci nici Fiul său şi nici îngerii nu obosesc, aşadar un sabat nu ar fi necesar în cer pentru recuperare. Dar pentru închinare? – ar putea întreba cineva. Cartea lui Iov spune ca îngerii au venit să se închine lui Dumnezeu “într-o zi” (Iov 1:6, 2:1). Textul nu spune ca ar fi fost o zi de 24 de ore sau că a fost o zi de sabat.

 

În univers zilele diferă.

Un an durează pe fiecare planetă, în zile sau ani pământeşti astfel:

Mercur 88 de zile

Venus 225 de zile

Pământ 365 de zile

Jupiter 12 ani

Saturn 29 ani

Uranus 84 ani

Neptun 165 ani

Pluto 248 ani

 

 

Şhabbat Şhalom!

 

 ---

 

Ce este naşterea din nou? Ce este Adunarea creştină (Biserica)? Cum se practică închinarea?

 

Cei ce cred cu adevărat în Domnul Isus Christos, se nasc din nou (de sus), adică sunt născuţi (botezaţi) din apă şi născuţi (botezaţi) din duhul sfânt, acest botez în duhul sfânt, putându-se manifesta în diferite feluri (1Corinteni 12:12-30; Fapte 19:6), ca urmare a auzirii Cuvântului lui Dumnezeu (1Petru 1:23), a credinţei şi a căinţei (Fapte 2:38; Efeseni 1:13).

 

Din adunarea credincioşilor, care este trupul simbolic al Domnului Isus Christos, fac parte toţi cei născuţi din Dumnezeu (1Corinteni 12:12,13,27; Efeseni 1:22,23), adunaţi în adunări locale, din care fac parte creştinii dintr-o localitate (Romani 1:7; 1Corinteni 1:2; Apocalipsa 2:1,8,12,18; 3:1,7,14).

 

Există un singur trup real şi adevărat al lui Christos, născut prin Cuvântul Adevărului (1Petru 1:1-4; 2.22-25). Bisericile, cultele sau organizaţiile religioase, care promovează nesupunerea într-o formă sau alta faţă de poruncile lui Dumnezeu, sau care fac compromisuri faţă de Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt adunarea lui Christos, dar anumiţi creştini care mai frecventează acestea, neavând practicile acestea mai pot fi salvaţi.

 

Orice adunare creştină adevărată, se separă de tot ce este necurat, fals sau lumesc (2Corinteni 6:14-18), şi că ea este ceva diferit de o asociaţie, organizaţie, fundaţie, prin însăşi natura ei, învăţătura ei, practicile ei, viaţa ei, adunarea este un organism viu subordonat lui Christos Capul şi autorităţii rânduite de El (1Corinteni 12:12-30; Coloseni 1:18; 2:8-23; 1Petru 2:5-10). Fiecare credincios din adunare, are cel puţin un dar spiritual (duhovnicesc) pe care trebuie să-l folosească spre zidirea lui şi a adunării (1Petru 4:10). În adunare există mai multe slujbe spirituale (Efeseni 4:11; 1Timotei 2:7), la unele slujbe, cum ar fi cea de supraveghetor şi diacon, fiind necesar ordinarea în mod public cu punerea mâinilor (1Timotei 3:1,8; Fapte 6:1-6; 14:23; Tit 1:5-8). Surorile nu pot fi numite în aceste slujbe rezervate bărbaţilor, şi nici nu pot învăţa în adunare, în prezenţa bărbaţilor botezaţi (1Corinteni 14:34-37; 1Timotei 2:11-15; 3:1,8), ci doar pot învăţa alte femei, copii, sau pe oamenii ne-convertiţi (Filipeni 4:3; Tit 2:3,4), nu cu învăţături proprii, ci cu cele ale adunării din care face parte.

 

Biblia arată şi înspre disciplina adunării şi care se poate manifesta prin mustrare (Galateni 6:1), însemnare (2Tesaloniceni 3:6-15) şi chiar excludere (1Corinteni cap.5). Dacă intervine pocăinţa în viaţa celui exclus el este reprimit în adunare (2Corinteni 2:5-11). Pentru păcate grave împotriva lui Dumnezeu (care pot intra la categoria hula împotriva duhului sfânt), se pronunţă o excomunicare definitivă, când membrul exclus nu mai poate fi reprimit.

 

Trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu prin Isus Christos, în duh şi adevăr ÎN FIECARE ZI şi nu prin intermediul icoanelor, statuilor, îngerilor, sfinţilor sau fecioarei Maria (1Timotei 2.5; Ioan 4:23,24).

Dacă invocăm numele Domnului Isus, este nefiresc să nu invocăm şi numele Tatălui, care este Yehowah. „Aleluia” (a se vedea corul îngerilor şi oamenilor din Apocalipsa 19:1-6) înseamnă „Lăudaţi pe Yehowah”, dar într-o formă prescurtată, alintătoare.

 

Închinarea noastră se manifestă prin rugăciuni, cântări spirituale, prin post, şi prin orice lucru prin care îi aducem glorie lui Dumnezeu. Trebuie să închinăm (oferim) toate acestea Tatălui prin Fiul său Isus Christos (Efeseni 5:20; Coloseni 3:17; Ioan 16:23; Evrei 13:15), însă şi Isus Christos este vrednic de laudă şi închinare căci este Învăţătorul, Domnul, Mântuitorul, Regele şi Marele preot al nostru (Fapte 7:59; 22:17-22; 1Corinteni 1:2), care slujeşte şi mijloceşte la Tatăl pentru noi (Ioan 14:16; 16:26; Evrei 4:14-16). Totuşi Adunarea nu trebuie să se închine lui ca şi cum El însuşi ar fi Dumnezeu, căci El este Fiul acestuia (Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). Multe biserici, culte şi grupuri greşesc foarte mult aici.

Rugăciunile le putem spune oriunde, cu respect, şi le putem rosti fie cu voce tare sau în gând prin duhul nostru  (1Samuel 1.12,13; 1Timotei 2:8; Romani 8:26).

Nu există zile fixate obligatorii de post, ci posturile noastre atât individuale cât şi ca adunare, trebuie ţinute sub călăuzirea duhului sfânt, adică să fim învăţaţi prin duhul lui Dumnezeu cum să ţinem, cât şi când să ţinem (Matei 6:16-18; Fapte 13:2; 14:23; 2Corinteni 12:27; 2Cronici 20:3; Ezra 8:21).

Despre cântări, ele trebuie să fie de laudă şi spirituale prin care Tatăl şi Fiul lui Dumnezeu să fie onoraţi şi glorificaţi (Efeseni 5:19,20; Coloseni 3:16; Apocalipsa 5:8-14; 14:3; 15:3).

 

---

 

Ce este Legea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos?

 

Prescurtată „Legea lui Christos”, (Galateni 6:2) este legea Noului Legământ (Romani 8:2; 2Corinteni 3:6; Evrei 10:15-22), iar principiul de bază al ei este iubirea altruistă (christică) faţă de Dumnezeu şi oameni (Ioan 13:34,35; Marcu 13:30,31; Romani 13:8-10). Această lege a Noului Legământ cuprinde toate poruncile date de Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos şi de apostolii Săi (Matei 28:20; Fapte 1:2). Legea lui Moise nu mai este valabilă pentru noi în înţeles literal, doar cele re-poruncite de Scrierile Noului Testament, celelalte sunt valabile doar în înţelesul lor spiritual (Romani 3:21-31; 7:6; 10:4; 2Corinteni 3:6; Galateni 3:19-26; Coloseni 2:14-17; Evrei 7:11,12; 18-28).

 

În Noul Legământ există o amintire perpetuă, poruncită de Isus Christos, aceasta este CINA DOMNULUI (Luca 22:17-20; 1Corinteni 11:23-29). Fiecare creştin este liber să ţină spre gloria lui Dumnezeu şi a lui Christos, o zi de sărbătoare săptămânală sau chiar două (sabat sau duminică, sau ambele) sau o zi post sau chiar două (miercurea şi vinerea, sau ambele), sau de altă slujire, dacă nu o impune şi altora (Romani 14:5,6), şi este liber în ce priveşte dieta alimentară, modul de a se destinde, cât şi consumul moderat de alcool, dacă nu se ajunge la excese sau la poticnirea altora (Romani 14; Matei 11:19; Ioan 2:1-0; Coloseni 2:16; 1Timotei 3:8).

 

Căsătoriile de proba, concubinajul sunt conform Bibliei ,,desfrânare” (1Corinteni 7:2; 1Tesaloniceni 4:2-8). De asemenea, este interzisa în Biblie căsătoria între un credincios şi un necredincios, aceasta trebuie să se facă numai în Domnul iar cine nu respectă va suferi mult în această viaţă (Deuteronomul 7:1-4; 2Corinteni 6:14). Biblia permite divorţul doar în cazul adulterului, partenerul nevinovat poate divorţa, după ce a făcut tot ce a putut pentru salvarea căsniciei şi are dreptul şi la recăsătorire (Matei 5:32; 19:9). Recăsătorirea mai este permisă în cazul morţii unui partener, sau în cazul re-împăcării cu partenerul divorţat, dacă acesta nu s-a recăsătorit între timp (Romani 7:2,3; 1Corinteni 7:10,11,39; Deuteronomul 24:1-4).

 

Autorităţile guvernamentale şi locale sunt "rânduite" de Dumnezeu, pentru a nu fi haos (anarhie), ci o anumita ordine în această lume, prin urmare trebuie să manifestăm supunere, ascultând de legile ţării în care trăim (Romani 13:1-7; Tit 3:1,2; 1Petru 2:13,17), iar cine se răzvrăteşte împotriva autorităţilor se răzvrăteşte de fapt contra lui Dumnezeu care le-a rânduit. Excepţie de la ascultare faţă de autorităţi este cazul când acestea pretind ceva ce îi aparţine lui Dumnezeu sau implică călcarea legilor lui Dumnezeu (Matei 22:21; Fapte 4:19).

 

Bazat pe învăţătura Domnului Isus, creştinii trebuie să nu facă parte din lume (Ioan 15:18,19; 17:16), acesta implică să fim neutrii şi imparţiali, adică să nu facem diferenţe între oameni de rase, naţionalităţi sau categorii sociale (Fapte 10:34,35); mai înseamnă a nu ne implica în politica care ar leza convingerile noastre sau a altora (Ioan 6:15; 18:36); şi de a ne reţine de la unele funcţii şi meserii contrare legii lui Christos, de a ne reţine în a face jurăminte, ci doar a ne da cuvântul de onoare (Matei 5:33-37; Iacov 5:12), de la a căuta dreptatea prin tribunale omeneşti, ci doar în cazuri majore (Matei 5:40; 1Corinteni 6:1-8), de a nu ne implica în războaie şi în a învăţa războiul prin efectuarea unor arte militare, căci noi căutăm pacea cu toţi oamenii şi nu suntem împotriva nimănui (Luca 6: 27-29; Romani 12: 17-21; Evrei 12:14; Isaia 2.2-4).

 

Trebuie să ducem o viaţă simplă, cinstită în toate domeniile (şi în afaceri), mulţumindu-ne cu ceea ce este necesar din punct de vedere material, evitând luxul şi ducând un trai modest, cumpătat în orice domeniu (Tit 2:11; 1Timotei 6:8-10). Trebuie să evităm lăudăroşenia şi ieşirea în evidenţă prin îmbrăcăminte scumpă şi podoabele (bijuteriile), şi ne vom aranja, tunde, şi îmbrăca cuviincios, curat, potrivit sexului din care facem parte şi potrivit ocaziei dar neuitând de sfială şi ruşine, pentru a nu provoca pe alţii la gânduri nepotrivite (Deuteronom 22:5; Zaharia 3:3-5; 1Corinteni 11:3-16; 1Timotei 2:9,10; 1Petru 3:3,4). Trebuie să căutăm în primul rând voia şi aprobarea lui Dumnezeu şi interesele Regatul său (Matei 6:33).

 

În legea lui Christos este inclusă şi dărnicia şi binefacerea.

Creştinii cu toate că nu sunt obligaţi să dea zeciuieli, ca şi în Vechiul Legământ, ei vor da cu mână largă chiar mai mult, cât îi va îndemna inima călăuzită de duhul sfânt (2Corinteni 9:7; Evrei 13:16), atât săracilor cât şi pentru a susţine cheltuielile pentru locaşul de adunare pentru lucrarea de predicare, de păstorire, pentru misionari, tipărirea de cărţi, etc. (Exod 35:21; 1Cronici 29:1,7-9; Matei 25:35-40; 1Corinteni 16:1,2; 2Corinteni  cap.8,9 Galateni 2:10; 6:10; Matei 5:40-48).

 

Trebuie să existe unitate între toate mădularele din corpul lui Christos, care este adunarea Sa, deoarece când Isus a fost pe pământ, s-a rugat Tatălui prin cuvintele: ,,Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, cum tu Tată eşti în mine şi eu în tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu mai trimis.” (Ioan 17:20,21).

De asemenea, adunarea trebuie să îndeplinească însărcinarea Domnului Isus, poruncită în Marcu 16:15,16:  ,,Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi evanghelia la orice făptură! Cine va crede şi va fi botezat, va fi mântuit...” (vezi şi Matei 28:19,20; Luca 24:47; Fapte 1:8).

 

Atât ca adunare, cât şi ca credincioşi individuali, să slujim pentru ca toţi să ajungem ,,la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Christos...” (Efeseni 4:11-16), ca la venirea Domnului, Acesta să înfăţişeze Adunarea Sa, ca o mireasă, fără pată, sfântă şi fără defect (Efeseni 5:25-27).

Pe lângă toate acestea, adunarea trebuie să fie „stâlpul şi susţinerea adevărului” şi trebuie să promoveze doar voia lui Dumnezeu, spre gloria Lui (1Timotei 3:15; Efeseni 3:21; Coloseni 1:9,10).

Ca credincioşi, trebuie să căutăm unitatea bazată pe adevărul sfinţitor al Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 17:23, Ioan 17:17), şi împlinirea misiunii lăsate de Christos, în a predica evanghelia, a face ucenici, a boteza, a învăţa, a zidi trupul lui Christos, toate acestea făcându-le în comuniune cu Christos (Ioan 15:1-10), ca toţi să creştem şi în final să ajungem toţi la starea de om matur în Christos, aducând prin El multumiri si glorie lui Dumnezeu Tatal (Coloseni 3:17, Filipeni 2:11).

Dacă îl cauţi pe Dumnezeu, te invităm la casa lui Dumnezeu formată din adunarea Lui.

 

---

 

Note şi explicaţii importante la Ioan 1:1 – Ioan 17:3 – Ioan 20:28

 

Uneori, fragmentele de texte trebuie traduse semantic, pentru a se clarifica sensul lor, dar acest lucru se face întotdeauna în raport strâns cu contextul.

Ioan 1:1c se încadrează perfect în acest tip, unde pentru a-l înţelege corect pe apostol, contextul este hotărâtor.

Traducerea semantică a textului grecesc "en archē ēn ho lógos kaì ho lógos ēn pròs tòn theón kaì theòs ēn ho lógos", poate fi redată contextual astfel:

La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și ca Dumnezeu era Cuvântul.

În propoziţia de faţă şi mai apoi în întregul context al cărţii - după cum se va vedea, al doilea cuvânt theos este un substantiv calitativ, care îl descrie pe primul cuvânt theos, care are funcţia de substantiv nominativ.

Origen din Alexandria, scriitor grec din secolul al doilea şi treilea îl laudă pe renumitul apostol Ioan pentru că el cunoştea “frumusețea limbii greceşti”, locuind multă vreme la Efes, un oraş pe atunci elenizat (grecizat). Sursa: Origen, Comentariului Evangheliei lui Ioan, Cartea II, capitolul 2

Monoteis convins, ca şi Maestrul său (a se vedea Yohanan 17:1-3), apostolul Ioan vorbeşte de Cuvânt nu ca fiind „Elohim (Theos) în persoană“ sau "un al doilea Elohim (Theos) ceresc", ci fiind o persoană cerească foarte apropiată (Fiu, a se vedea Ioan 3:16) care are natura calitativă a lui Dumnezeu, dar nu şi funcţia de Dumnezeu. Susţin asta pentru că văd construcţia propoziţiei - topica şi contextul clarifică semantica.

Topica (ordinea cuvintelor în propoziție sau a propozițiilor în frază) nu permite traducerea cuvântului "theos (elohim)" din Ioan 1:1c ca find nedeterminată ca şi cum ar fi vorba de "un dumnezeu", cum redau cei de la Traducerea Lumii Noi (Martorii Lui Iehova), dar nici determinată ca şi cum ar fi vorba chiar de "Dumnezeu", cum fac traducerile care urmează o veche stereotipie, pentru că se crează o contradicţie – cum ar putea fi Dumnezeu cu el însuşi?

 

Când apostolul Ioan a formulat Ioan 1:1c s-a gândit la cuvântarea Domnului Isus pe care a consemnat-o mai târziu în Ioan 14:1-14. Secretul descifrării textului este aici. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul şi Fiul lui Dumnezeu este ca El în calităţi (puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc.), dar neavând funcţia de Dumnezeu. Când apostolul a formulat Ioan 1:1c nu s-a gândit deloc la funcţia Fiului (cum fac mulţi), deoarece avea demarcaţia monoteistă clară, rostită de Christos şi consemnată mai târziu în Ioan 17:1-3: Tatăl este singurul Dumnezeu adevărat. Dacă ar fi doi Dumnezei sau mai mulţi, ceilalţi ar fi Dumnezei falşi.

Din Biblie aflăm că există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos şi al nostru, Creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers, care ne iubeşte şi ne vrea doar binele (Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). El este Yehowa Elohim, Dumnezeul sfinţilor lui Israel.

Aici avem Ioan 1 în text transliterat.

KATA IOANNEN 1

Greek NT: Westcott/Hort, UBS4 variants - Transliterated

1en archē ēn o logos kai o logos ēn pros ton theon kai theos ēn o logos 2outos ēn en archē pros ton theon 3panta di autou egeneto kai chōris autou egeneto oude en o gegonen 4en autō zōē ēn kai ē zōē ēn to phōs tōn anthrōpōn 5kai to phōs en tē skotia phainei kai ē skotia auto ou katelaben

6egeneto anthrōpos apestalmenos para theou onoma autō iōannēs 7outos ēlthen eis marturian ina marturēsē peri tou phōtos ina pantes pisteusōsin di autou 8ouk ēn ekeinos to phōs all ina marturēsē peri tou phōtos

9ēn to phōs to alēthinon o phōtizei panta anthrōpon erchomenon eis ton kosmon 10en tō kosmō ēn kai o kosmos di autou egeneto kai o kosmos auton ouk egnō 11eis ta idia ēlthen kai oi idioi auton ou parelabon 12osoi de elabon auton edōken autois exousian tekna theou genesthai tois pisteuousin eis to onoma autou 13oi ouk ex aimatōn oude ek thelēmatos sarkos oude ek thelēmatos andros all ek theou egennēthēsan

14kai o logos sarx egeneto kai eskēnōsen en ēmin kai etheasametha tēn doxan autou doxan ōs monogenous para patros plērēs charitos kai alētheias 15iōannēs marturei peri autou kai kekragen legōn outos ēn {WH: o eipōn } {UBS4: on eipon } o opisō mou erchomenos emprosthen mou gegonen oti prōtos mou ēn 16oti ek tou plērōmatos autou ēmeis pantes elabomen kai charin anti charitos 17oti o nomos dia mōuseōs edothē ē charis kai ē alētheia dia iēsou christou egeneto 18theon oudeis eōraken pōpote monogenēs theos (deşi „huios” este în majoritatea manuscriselor) o ōn eis ton kolpon tou patros ekeinos exēgēsato

19kai autē estin ē marturia tou iōannou ote apesteilan {WH: pros auton } {UBS4: [pros auton] } oi ioudaioi ex ierosolumōn iereis kai leuitas ina erōtēsōsin auton su tis ei 20kai ōmologēsen kai ouk ērnēsato kai ōmologēsen oti egō ouk eimi o christos 21kai ērōtēsan auton ti oun {WH: [su] } {UBS4: su } ēlias ei kai legei ouk eimi o prophētēs ei su kai apekrithē ou 22eipan oun autō tis ei ina apokrisin dōmen tois pempsasin ēmas ti legeis peri seautou 23ephē egō phōnē boōntos en tē erēmō euthunate tēn odon kuriou kathōs eipen ēsaias o prophētēs

24kai apestalmenoi ēsan ek tōn pharisaiōn 25kai ērōtēsan auton kai eipan autō ti oun baptizeis ei su ouk ei o christos oude ēlias oude o prophētēs 26apekrithē autois o iōannēs legōn egō baptizō en udati mesos umōn {WH: stēkei } {UBS4: estēken } on umeis ouk oidate 27 {UBS4: o } opisō mou erchomenos ou ouk eimi [egō] axios ina lusō autou ton imanta tou upodēmatos 28tauta en bēthania egeneto peran tou iordanou opou ēn o iōannēs baptizōn

29tē epaurion blepei ton iēsoun erchomenon pros auton kai legei ide o amnos tou theou o airōn tēn amartian tou kosmou 30outos estin uper ou egō eipon opisō mou erchetai anēr os emprosthen mou gegonen oti prōtos mou ēn 31kagō ouk ēdein auton all ina phanerōthē tō israēl dia touto ēlthon egō en udati baptizōn 32kai emarturēsen iōannēs legōn oti tetheamai to pneuma katabainon ōs peristeran ex ouranou kai emeinen ep auton 33kagō ouk ēdein auton all o pempsas me baptizein en udati ekeinos moi eipen eph on an idēs to pneuma katabainon kai menon ep auton outos estin o baptizōn en pneumati agiō 34kagō eōraka kai memarturēka oti outos estin o uios tou theou

35tē epaurion palin eistēkei {UBS4: o } iōannēs kai ek tōn mathētōn autou duo 36kai emblepsas tō iēsou peripatounti legei ide o amnos tou theou 37kai ēkousan oi duo mathētai autou lalountos kai ēkolouthēsan tō iēsou 38strapheis de o iēsous kai theasamenos autous akolouthountas legei autois ti zēteite oi de eipan autō rabbi o legetai methermēneuomenon didaskale pou meneis 39legei autois erchesthe kai opsesthe ēlthan oun kai eidan pou menei kai par autō emeinan tēn ēmeran ekeinēn ōra ēn ōs dekatē 40ēn andreas o adelphos simōnos petrou eis ek tōn duo tōn akousantōn para iōannou kai akolouthēsantōn autō 41euriskei outos prōton ton adelphon ton idion simōna kai legei autō eurēkamen ton messian o estin methermēneuomenon christos 42ēgagen auton pros ton iēsoun emblepsas autō o iēsous eipen su ei simōn o uios iōannou su klēthēsē kēphas o ermēneuetai petros

43tē epaurion ēthelēsen exelthein eis tēn galilaian kai euriskei philippon kai legei autō o iēsous akolouthei moi 44ēn de o philippos apo bēthsaida ek tēs poleōs andreou kai petrou 45euriskei philippos ton nathanaēl kai legei autō on egrapsen mōusēs en tō nomō kai oi prophētai eurēkamen iēsoun uion tou iōsēph ton apo nazaret 46kai eipen autō nathanaēl ek nazaret dunatai ti agathon einai legei autō {WH: o } {UBS4: [o] } philippos erchou kai ide 47eiden {UBS4: o } iēsous ton nathanaēl erchomenon pros auton kai legei peri autou ide alēthōs israēlitēs en ō dolos ouk estin 48legei autō nathanaēl pothen me ginōskeis apekrithē iēsous kai eipen autō pro tou se philippon phōnēsai onta upo tēn sukēn eidon se 49apekrithē autō nathanaēl rabbi su ei o uios tou theou su basileus ei tou israēl 50apekrithē iēsous kai eipen autō oti eipon soi oti eidon se upokatō tēs sukēs pisteueis meizō toutōn opsē 51kai legei autō amēn amēn legō umin opsesthe ton ouranon aneōgota kai tous angelous tou theou anabainontas kai katabainontas epi ton uion tou anthrōpou

Despre alfabetul și scrierea din greacă antică

“Alfabetul grec este o culegere a celor 24 de litere folosite pentru a scrie în limba greacă din secolul VIII î.Hr. până astăzi. Este primul și cel mai vechi alfabet care notează fiecare vocală și fiecare consoană cu semne separate. Începând din secolul II î.Hr. literele grecești au fost folosite și pentru a marca numeralele.” E. L. Wikipedia

„În formele sale clasice și moderne, alfabetul are 24 litere, ordonate de la alfa la omega. Ca latina și chirilica, greaca a avut inițial o singură formă pentru fiecare literă; acesta a dezvoltat cazul distincției între litere cu forma de majuscule și minuscule în paralel cu latina în epoca modernă.” E. L. Wikipedia

Literele alfabetului grec sunt: α (alfa), β (beta), γ (gamma), δ (delta), ε (epsilon), ζ (zeta), η (eta), θ (theta), ι (iota), κ (kappa), λ (lambda), μ (mu), ν (nu), ξ (ksi), ο (omicron), π (pi), ρ (rho), σ și ς (sunt sigma în ambele cazuri, numai că ς se scrie la final de cuvânt pe când σ în celelalte cazuri, ca de exemplu la Ὀδυσσεύς Odysseus), τ (tau), υ (upsilon), φ (phi), χ (chi), ψ (psi), ω (omega).

Transcrierea clasică pentru α (alfa) este "a", transcrierea modernă "a".

Transcrierea clasică pentru β (beta) este "b", transcrierea modernă "v".

Transcrierea clasică pentru γ (gamma) este "g", transcrierea modernă "g".

Transcrierea clasică pentru δ (delta) este "d", transcrierea modernă "d".

Transcrierea clasică pentru ε (epsilon) este "e", transcrierea modernă "e".

Transcrierea clasică pentru ζ (zeta) este "z", transcrierea modernă "z".

Transcrierea clasică pentru η (eta) este "e", transcrierea modernă "i".

Transcrierea clasică pentru θ (theta) este "th", transcrierea modernă "th".

Transcrierea clasică pentru ι (iota) este "i", transcrierea modernă "i".

Transcrierea clasică pentru κ (kappa) este "k", transcrierea modernă "k".

Transcrierea clasică pentru λ (lambda) este "l", transcrierea modernă "l".

Transcrierea clasică pentru μ (mu) este "m", transcrierea modernă "m".

Transcrierea clasică pentru ν (nu) este "n", transcrierea modernă "n".

Transcrierea clasică pentru ξ (ksi) este "x", transcrierea modernă "x".

Transcrierea clasică pentru ο (omicron) este "o", transcrierea modernă "o".

Transcrierea clasică pentru π (pi) este "p", transcrierea modernă "p".

Transcrierea clasică pentru ρ (rho) este  "r", transcrierea modernă "r".

Transcrierea clasică pentru σ şi ς (sigma) este  "s", transcrierea modernă "s".

Transcrierea clasică pentru τ (tau) este "t", transcrierea modernă "t".

Transcrierea clasică pentru υ (upsilon) este "y", transcrierea modernă "y".

Transcrierea clasică pentru φ (phi) este "ph", transcrierea modernă "f".

Transcrierea clasică pentru χ (chi) este "kh", transcrierea modernă "ch".

Transcrierea clasică pentru ψ (psi) este "ps", transcrierea modernă "ps".

Transcrierea clasică pentru ω (omega) este "o", transcrierea modernă "o".

Prin urmare redarea mai potrivită este "Christos" nu "Cristos" nici "Hristos", având în vedere că la textul grec avem litera χ (chi), care în transliterarea clasică este "kh" iar în cea modernă "ch".

Apostolul Ioan cunoştea frumusețea limbii grecești, trăind foarte mult timp printre grecii de la Efes. În Ioan 1:1 substantivul „dumnezeu” din 1 Ioan 1: 1c are o natură calitativă (ca Dumnezeu), nu este nedefinit (un dumnezeu dintre mai mulţi) sau definit (Dumnezeu însuşi). Ce înseamnă un substantiv calitativ? Cuvântul calitativ se referă la calitatea sa materială sau spirituală. Ceva asemănător - dar de sens opus avem la Matei 16:23. Deşi Petru nu a fost Satan însuşi, el a devenit "satan", adică ca el, datorită gândului necugetat exprimat. Reproducerea textului din 1 Ioan 1: 1,2, conform ordinii topice, semnatice și gramaticii grecești este:

1. La început era ‘Cuvântul’, şi ‘Cuvântul’ era cu Dumnezeu şi ca Dumnezeu era ‘Cuvântul’ (în sensul celor din Psalmii 82:6 – Ioan 10:34, Ioan 14:7-11, Evrei 1:1-3). Cuvântul ‘dumnezeu’ din partea finală a textului este un substantiv calitativ, după cum arată şi apostolul Ioan în evanghelia prezentată de el "cine m-a văzut pe mine, a văzut pe Tatăl". Ioan 14:9
2. El era la început cu Dumnezeu. (Geneza 1:26; 11:7, Proverbe 30:4)
3. Toate prin el au apărut, şi fără el n-a apărut nici măcar un lucru din ceea ce a apărut (Geneza 1:26, Proverbele 8:22-30).
Ho Theos este Liderul Suprem, numit de profetul Daniel "Cel îmbătrânit de zile". Această viziune despre acest tandem ceresc s-a transferat mai apoi în faimoasa declaraţie de credinţă din Ioan 1:1,2 care ar trebui redată după topica din textul grec - dar nu după felul cum vedea eveul Yedidia - Philon din secolul I AD, un prim şi un al doilea dumnezeu – ci despre Dumnezeu şi cineva care este ca Dumnezeu, puternic, înţelept, drept, milos, iubitor, iertător, etc.. Apostolul nu se referă la funcţia lui Dumnezeu - pe care Fiul nu o moşteneşte - a se vedea Ioan 17:1-3, ci la calităţile lui - moştenite de Fiul de la Tatăl său. Sensul textului grec, îl pune pe acesta alături de Dumnezeu “pros ton Theon”, fraza aceasta arătând pe “cineva alături de cineva” şi nu spre “cineva alături de ceva” impersonal (o idee, un plan, o putere, etc.) cum susţin unitarienii.

Domnul nostru Isus Christos este Fiul unic-născut al lui Dumnezeu (Ioan 3:16), venit din cer (Ioan 3:13) şi uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea, un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14, semnul de identificare al creştinilor adevăraţi fiind iubirea christică: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii."

Fraza "Domnul meu şi Dumnezeul meu" din Ioan 20:28 este incompletă în sine, de aceea trebuie luat în considerare contextul per ansamblu. Ca să nu greşim în interpretare, cum trebuie înţeleasă acea exclamaţie a apostolului Toma:

- ca predicativ?: "Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!"

- ca nominativ? "Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu care ai înviat din morti!"

- sau ca vocativ? "Domnul meu și Dumnezeul meu, cu adevarat Tu (adică Dumnezeu Tatăl) l-ai înviat din morţi!"

Varianta vocativă este cea corectă, datorită contextului exclusivist din Ioan 17:1-3, context în care a fost prezent şi apostolul Toma. Să nu uităm că el a fost necredincios în ce priveşte învierea, aşadar textul negrăit din mintea lui vorbeşte de înviere, nu de altceva, cum înţeleg din păcate unii. Necredinţa i s-a transformat în exclamaţie de uimire spre Tatăl, care face astfel de minuni.

Apostolul Toma nu ar fi putut contrazice tocmai pe Cel înviat, care era mentorul său:

Ioan 17:1-3

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul-născut Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1:1-3 Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28). Ideea că ar fi venit Dumnezeu însuşi pe pământ în persoana Fiului este nebiblică. A fost numită erezia patripassianistă.

Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, sau ratează această ţintă fiind înşelat de Diavolul, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!): “Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36). - 2Ioan 1:9. Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.
Un (fost) înger de rang înalt (heruvim) a devenit Satan Diavolul, deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Apocalipsa 12:9). Acesta se luptă cu toată disperarea să oprească intrarea numărului deplin al neamurilor în biserică – adunare, pentru că atunci când biserica va fi completă, soarta lui este pecetluită, fiind închis pentru o mie de ani.

Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44). Plata păcatului este moartea, mai întâi cea comună, moartea adamică şi apoi moartea a doua, ce va fi aplicată după înviere şi judecata de atunci, celor ce au practicat conştient păcatul. Chinul veşnic ca plată pentru păcate nu se justifică biblic, fiind o născocire a filozofilor păgâni, introdusă apoi şi în Biblie în secolul II. Vezi în acest sens următoarele:

Dovada concludentă că scribii din biserica timpurie falsificau Sfintele Scripturi, o găsim chiar în cea mai veche Biblie, aflată în custodia bisericii Romano-Catolice, Biblia Codex Vaticanus din prima parte a secolului IV. Cerneala literelor unciale cu care s-a copiat acest codex a fost de culoare maro decolorat, însă mai târziu un scrib (sau mai mulți) au modificat anumite texte cu o cerneală care nu se mai potrivește cu cerneala folosită inițial, făcând ca un cititor să lase o gravă notă marginală, față de cei care nu lăsau textul așa cum a fost scris.

La pagina 1512 al acestui codex, lângă Evrei 1:3, textul conţine o notă marginală interesantă: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?" — "ἀμαθέστατε καὶ κακέ, ἄφες τὸν παλαιόν, μὴ μεταποίει". Este un strigăt de revoltă, cauzată de durerea sufletească a unui om care a văzut schimbările operate în textul biblic de pe timpul său. Acest strigăt nu s-a stins, ci răsună cu durere şi astăzi din gura adevărului biciuit, aceste schimbări grosolane fiind ca nişte cuie prin care se răstigneşte un adevăr incomod: "căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." Geneza 3:19. Abia când acceptăm toate acestea - lăsând la o parte basmele, putem aprecia cu adevărat ce înseamnă "De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte." (Psalmul 16:9).

 

---

Radiografia traducerii „dumnezeul unic-născut”

Este corectă versiunea având „dumnezeul unic-născut” la Ioan 1:18?

Mai jos versetul întreg:

 „Niciun om nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dumnezeul unic-născut,  care se află lângă Tatăl, este cel care a explicat cine este El.”

Aparatele de critică textuală modernă propun varianta μονογενὴς θεός (singurul-născut Dumnezeu), cică expresiile mai complicate trebuie să fie cele autentice, deşi majoritatea manuscriselor au μονογενὴς υἱός  (singurul-născut Fiu). Deasemenea scriitori creştini timpurii de marcă - Ignatius al Antiochiei (mort c. 108), Ireneus (c. 130 – c. 202 AD) - folosesc această frază din urmă, în timp ce autori dubioşi cu tendinţe spre gnosticism (semi-gnosticism) ca de exemplu Clement din Alexandria (c. 150 A.D.–c. 215 A.D)  foloseşte expresia preluată şi de criticii moderni. Ignatius a fost liderul tuturor creştinilor apostolici din Asia, pe când Clement doar liderul unei scoli cu tendinţe spre gnosticism din Alexandria. Se observă că manuscrisele care conţin expresia lui Clement, scot scena agoniei din Luca 22:43–44. De ce? Evident, pentru a uşura identificarea Fiului lui Dumnezeu cu însuşi Dumnezeu, de către gnostici şi semi-gnostici.

Aşadar fraza autentică este singurul-născut Fiu, care a existat alături de cea inventată singurul-născut Dumnezeu încă din secolul II.

În comentariul textual din United Bible Sicieties (UBS), comitetul editorial (trinitarian) a preferat “monogenes theos“. Era de aşteptat. Desigur fiecare trage focul sub oala lui. Acest lucru partinic (manipulare, ce mai) n-a fost fără efect şi a fost sesizat de alţii (Alan Wikgren, Bart Ehrman) care au urmărit mai degrabă corectitudinea, decât susţinerea dogmei şi prin aceste mijloace. Ei spun ca redarea “monogenes theos” este extrem de dificilă ca să poată fi originală.

Manuscrisele antice puteau fi foarte uşor manipulate (falsificate prin corectare), deoarece anumite cuvinte se scriau uneori prescurtat şi o literă se putea şterge uşor din text, de exemplu din prescurtarea lui Huios “γς” se putea foarte uşor face prescurtarea lui Theos “θς”; “γς” = prescurtare în manuscrisul original de la “υίος”; ”θς” = prescurtare în manuscrisul original de la “θεός” ). Cel putin decizia “D” ar fi fost de preferat (adică text foarte nesigur)”. Bart Ehrman spune ca (redarea) “theos”/”Dumnezeu” este o “corupţie (stricare/stâlcire)“ a originalului de către scribii semi-gnostici care îşi luau titulatura de “drept-credincioşi” sau după caz “catolici” în secolul 2, cu scopul de a face acest citat bibilic mai clar pentru combaterea opozanţilor lor, pe care aceştia îi considerau eretici.

Iată ce scria un autor din antichitate, pe nume Origene “"E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere" Contra lui Celsus, Origene din Alexandria, secolele II-III

Sunt mulţi apărători ai Textului Bizantin Majoritar (de origine Antiochian) care argumentează că redarea “theos” de aici a fost introdusă de gnosticii sau semi-gnosticii egipteni sau preluată de aceştia din alte surse compromise. Apărătorii textului “monogenes huios” spun că ideea de “Dumnezeu unic-născut“ este gnostică şi eretica. De aceea ei nu cred ca varianta Alexandrină veche ("monogenes theos") este cea originală.

Din cele trei redări existente în manuscrise la Ioan 1:18: “singurul-născut Dumnezeu" versus “Dumnezeul singur-născut” versus “singurul născut fiu” (2 cuvinte diferite), varianta corectă este “singurul-născut Fiu”.

Ioan 1:18. Dumnezeu (Theon) de nici unul (oudeis) n-a fost văzut (heōraken) vreodată (pōpote); Singurul-născut (monogenēs) Fiu (Huios), care este (ho ōn) la (eis) sânul (ton kolpon) Tatălui (tou Patros), acela (ekeinos) l-a făcut cunoscut (exēgēsato). 

Varianta aceasta este susţinută de Textul Majoritar Bizantin (koine), de majoritatea manuscriselor latine  şi manuscrise de altă limbă.

“MONOΓΕNΗC ΘΕOC“ (singurul-născut Dumnezeu), sau “HO MONOΓΕNΗC ΘΕOC  “Dumnezeul singur-născut”, este cu siguranta redarea mai greoaie. Este imposibil de aplicat în context. “MONOΓΕNΗC Y`IOC” (singurul-născut Fiu) e conform cu utilizarea apostolului Ioan şi se potriveste perfect în context.

F. Hort spune: “MONOΓΕNΗC” (singurul-născut) prin înţelesul lui primar a sugerat în mod direct “Y`IOC” (Fiu). Înlocuirea/substituţia inversă/contrară este explicabilă fie prin copierea greşită (susţinută de Alan Wikgren, dar mai puţin probabilă) fie prin stâlcire intenţionată, de ordin dogmatic (Bart Ehrman, foarte probabilă).

Bart D. Ehrman sustine în cartea sa “Coruptia ortodoxa“ (1993, pag. 78-82) că ”Varianta care redă tradiţia alexandrină, care înlocuieşte ‘Fiul’ pentru ‘Dumnezeu’, reprezintă o corupţie ortodoxă a textului în care divinitatea completă a lui Isus Christos este susţinută” (vezi de asemenea Boismard). El susţine în continuare că interesul în crearea variantei “ΘΕOC“ a fost să producă o “christologie înaltă” împotriva adversarilor.

Concluzie

Evaluarea făcută de comitetele UBS şi NA27 este neconcludentă, făţis dogmatică şi partinică (protrinitariană), neavând nici o greutate în faţa obiecţiilor juste venite din partea apărătorilor TMB koine şi al celorlalţi. Aşa îşi pierde creştinătatea vlaga intelectuală care i-a mai rămas şi credibilitatea în ochii lumii.

https://www.scribd.com/document/382446363/Biografii-Ale-Criticiilor-Textuali

https://www.scribd.com/document/382446385/Canoanele-criticii-textuale

https://www.scribd.com/document/382446478/Despre-Aparatele-Critice-ale-Noului-Testament

https://www.scribd.com/document/382446509/Editiile-Critice-Grecesti-%C8%99i-Latine-Ale-Noului-Testament-Final

https://www.scribd.com/document/382446754/Prototipuri-Si-Originale-Archetipuri-Si-Autografe?secret_password=ThcZow46Aw9zfxzz4wWN

https://www.scribd.com/document/382446778/Texte-Importante-Pentru-Critica-Textuala

---

 

De ce Fiul nu este un Creator, un Co-creator sau un al doilea Creator (un al doilea Dumnezeu)?

 

Traducerea de la Ioan 1:1 a Martorilor lui Iehova este foarte greșită şi din păcate unii se iau după ea (SCC – recenzor fratele Alin Işfa, din Arad, un fost diacon de la martori). Ceea ce nu înţeleg fraţii de la Martorii lui Iehova şi fratele Alin este că Fiul a fost ca Dumnezeu, Tatăl său, în caracter şi onoare, dar nu având funcţia lui Dumnezeu (Ioan 17:1-3). Tu dacă eşti copilul cuiva, poţi fi ca tatăl tău, în caracter şi onoare, dar dacă tatăl tău ar fi preşedintele României pe viaţă, mai poţi fi şi tu în această funcţie? Nu! Exact asta spune şi Ioan 1:1-3 dacă este redat semantic şi în contextul general al Evangheliei după Ioan, care arată despre ce este vorba: Isus i-a zis: "De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: "Arată-ne pe Tatăl"? (Ioan.14:9)

Eu nu vin acum să îi umilesc, ci să îi ajut să priceapă despre ce este vorba.

Să comparăm traducerea martorilor şi recenzia fratelui Alin Isfa cu textul redat semantic, după traducerea făcută de cei de la New Simplified Bible (Noua Biblie Simplificată), având sigla NSB:

Redarea fraţilor martori, numită Traducerea Lumii Noi, sigla TLN:

La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era un dumnezeu. 2  El era la început cu Dumnezeu. 3  Toate lucrurile au venit în existență prin el și fără el niciun lucru n-a venit în existență.

Redarea fratelui Alin Işfa (recenzia Scripturile Calea Creştină, sigla SCC):

1În început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeul; şi un Dumnezeu era Cuvântul.

2Acesta, era în început la Dumnezeu.

3Totul a fost făcut prin El, şi fără El nu a fost făcut nici unu care a fost făcut.

Observaţi că între traducerea TLN şi recenzia SCC este o diferenţă minoră.

Priviţi acum această redare dinamică dar semantică a celor de la NSB:

1 La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era ca Dumnezeu (Dumnezeiesc). 2 Aceeași a fost la început cu Dumnezeu. 3 Toate lucrurile au fost făcute prin el și fără el nu a fost făcut niciun lucru.

 

Sper că aţi observat diferenţa. Tu poţi fi ca tatăl tău, în caracter şi cinste, dar dacă el ar fi preşedintele României pe viaţă, nu ai putea fi ca el în funcţia lui!

Asta spune şi Domnul nostru Isus când afirmă două lucruri aparent contrare, căci nu sunt contrare dacă ştim să le armonizăm:

Isus i-a zis: "De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: "Arată-ne pe Tatăl"? (Ioan.14:9)

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Christos pe care L-ai trimis Tu. (Ioan.17:3)

Când citiți Bibliile trinitare şi a martorilor, care uneori exagerează şi le întrece chiar şi pe cea a trinitarienilor, aveți grijă. Toate greşelile de traducere şi interpolațiile lor trinitare ar putea fi clarificate dacă citim pur și simplu textul ebraic sau grecesc într-o varietate de traduceri, site-uri interliniare sau dacă comparăm manuscrisele antice unele cu altele, din notele criticilor textuali, precum Novum Testamentul Graece et Latine - Nestle Aland sau alte ediții. Apoi am vedea cel puțin că, în ceea ce privește traducerea, dogmatismul este o dovadă mai mare a ignoranței decât a învățării. Nu cred că Domnul Isus este Creatorul, ci că a fost născut în mintea Creatorului şi adus în existenţă, adică creat de Tatăl, la începutul creaţiei. Și prin Fiul Său, EL, CREATORUL – care este doar TATĂL, a creat toate lucrurile, învățându-l pe Fiul său cum să facă lucrurile.

Deci, Fiul este un meşter învăţat de Tatăl, nu un Creator, nici un Co-creator, sau un al doilea Creator. La fel ca într-o fabrică, un inginer ar învăța un muncitor cum să facă un produs. Când spun asta, mă bazez pe ceea ce spune El în Ioan 5:20.

„Căci Tatăl Îl iubește pe Fiul ȘI ÎI ARATĂ TOT ce face. Da, și El ÎI VA ARĂTA lucrări chiar mai mari decât acestea, astfel încât să fiți uimiți.”

 

Fiul însuşi îl numeşte pe Dumnezeu Creatorul, cum ar putea fi El acela atunci:

Matei 19:4„Drept răspuns, El le-a zis: "Oare n-aţi citit că Ziditorul (Creatorul), de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască

5. şi a zis: "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup"?

6. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă."

 

În secolul al II-lea se spune astfel în Crezul Apostolilor: Credo in Deum Patrem omnipotentem, Creatorem caeli et terrae, cred în Dumnezeu Tatăl Atotputernic, Creatorul Cerului și al Pământului.

 

Deci, nu există loc pentru ca Fiul să fie al doilea Creator sau Co-creator, un al Doilea Dumnezeu. Comparați cu Matei 19:4, Marc 10:6, Marcu 13:19. Aveţi grijă, adică fiiţi înțelepţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi cu înțelepciune! Amin!

---

 

Când s-a născut Admin? Cum s-a născut Admin? Cine l-a născut?

 

Sunt anumite greşeli de copiere, care colectate şi neânţelese de criticii Bibliei, fac acum deliciul lor, dar spre paguba acestora şi al acelora care se lasă seduşi şi conduşi de ei. Aceste greşeli de copiere se pot explica şi numai cine nu copiază nu greşete şi nu înţelege greşeala. Ia încercaţi dragi critici să luaţi o pană de gâscă şi cerneală şi un pergament sau papirus şi apoi copiaţi un text antic al Bibliei.

 

Versiunea Dumitru Cornilescu Matei 1

1. Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

2. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui;

3. Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;

4. Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;

5. Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese;

6. Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie;

 

Evanghelia după Luca conține cu un nume mai mult între Luca 3:31-34. Aşa că se nasc anumite întrebări.

 

Versiunea Dumitru Cornilescu Luca 3

31. fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,

32. fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason,

33. fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda,

34. fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor,

 

Genealogia prezentată în Evanghelia după Matei corespunde cu Vechiul Testament în schimb cea din Luca nu, având un nume în plus.

Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:1

- Psalmii 132:11; Isaia 11:1; Ieremia 23:5; Matei 22:42; Ioan 7:42; Fapte 2:30; Fapte 13:23; Romani 1:3; Geneza 12:3; Geneza 22:18; Galateni 3:16
Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:2

- Geneza 21:2; Geneza 21:3; Geneza 25:26; Geneza 29:35; 1Cronici 2:1,2
Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:3

- Geneza 38:27; Rut 4:18; 1 Cronici 2:5; 1 Cronici 2:9

Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:4

- 1Cronici 2:10,11

Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:5

- 1Cronici 2:11,12

Resurse pentru verificarea informaţiei de la Matei 1:6

- 1Cronici 2:15; 1 Samuel 16:1; 1 Samuel 17:12; 2 Samuel 12:24

Comparaţia dintre Matei 1 -- Luca 3:

1 Avraam - Avraam (de acord)
2 Isaac - Isaac (de acord)
3 Iacov - Iacov (de acord)
4 Iuda - Iuda (de acord)
5 Fares - Fares (de acord)
6 Esrom - Esrom (de acord)
7              Aram               -              Arni      (de acord, Aram este Arni altfel spus)

8              ? ........                        - Admin (omul "în plus" nu apare în Vechiul Testament, Ram fiind tatăl lui Aminadab, conform cu Rut 4:19) Poate fi o eroare scribală în copierea Evangheliei după Luca? Da, un copist a scris ceva în plus, din neglijenţă. Din neglijenţă sau oboseală a început să scrie Aminadab din nou, dar a greşit o literă şi a scris Admin, iar apoi când şi-a dat seama de greşeală nu a mai continuat cuvântul, fiindcă acesta fusese scris mai înainte, aşa că l-a lăsat neterminat. Greşeala lui a fost că nu a corectat textul, nu ştim din ce motivaţie, grabă, estetică, etc...

9 Aminadab - Aminadab (de acord)
10 Naason - Naason (de acord)
11 Salmon - Salmon (de acord)
12 Boaz - Booz (altfel scris) (de acord)
13 Obed - Iobed (altfel scris) (de acord)
14 Iese - Iese (de acord)
15              David - David (de acord)

 

Iată că acum greşeala acestui scrib ne costă, unii ridiculizând Noul Testament şi spun că se contrazice, nefiind demn de încredere. De aici putem învăţa o lecţie importantă, dacă vezi că ai greşit, corectează-te, nu ştii niciodată cum se poate întoarce greşeala împotriva ta şi alor tăi.

 

---

 

Adevăratul text din Matei 28:18-20

18. Și Isus, apropiindu-se, le-a vorbit spunându-le: Toată autoritatea mi-a fost dată în cer și pe pământ. După cum Tatăl m-a trimis pe Mine, tot așa vă trimit şi Eu pe voi:

19. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile în numele Meu,

20. Învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin!

 

Alte notițe

Textul din versiunea Shem Tob omite „în Galilea”, ceea ce indică faptul că la origine, îngerul nu s-a referit la a merge în Galilea, ci a promis doar o întâlnire cu Isus. Apoi, Hristos amintește de Galilea (Matei 28:10) dar este mai degrabă un fel de a se întâlni, un fel de mers la o întâlnire obișnuită. Din nefericire, traducătorii timpurii ai autografului ebraic sau a traducerii aramaice, care au tradus textul ebraic sau aramaic de la acea vreme, nu au înțeles care este referința și din acest motiv avem astăzi texte în Matei 28 ce contrazic cuvintele Domnului Isus înregistrate în Luca 24:49, conform cărora ucenicii trebuiau să plece din Ierusalim doar după revărsarea duhului sfânt.

În textul aramaic al versetului 18 există fraza: „După cum Tatăl m-a trimis pe Mine, tot așa vă trimit Eu pe voi” care a fost ștearsă ulterior sau omisă din traducerea grecească, un aspect tipic scribilor trinitarieni și a altor eretici. Nu doar într-un singur loc, ci în multe, ei au șters, schimbat sau amestecat textul din motive doctrinale.

Versetul din Matei 28:19 este conform cu Biblia eruditului episcop Lucian de Antiohia (martir creștin care a trăit în sec. 3-4), pe care a moștenit-o ucenicul său episcopul Eusebiu de Cezarea și citată înaintea conciliului de la Niceea. Eusebiu de Cezarea și Aprahates, doi episcopi de la Conciliul de la Niceea din 325 citează acest verset diferit.

O adevărată teamă: avem un text schimbat

Ceea ce creștinii ar trebui să observe este că toți cei care au fost botezați în formula „în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt” sunt de fapt botezați conform cu modelul (inventat) Bisericii Romano-Catolice și nu cu cel al apostolilor. Biserica Romano-Catolică este o ramură mai moderată a trendului gnostic timpuriu.

Și cine are acest „model” (prototip) poate să pretindă că îi aparține.

Cardinalul iezuit Augustin Bea, a avertizat în mod tacit:

„Papa este ‘tatăl tuturor credincioșilor’, iar pentru credincioșii evanghelici care au botezul valid, este nevoie doar de o întoarcere plină de dragoste în biserica mamă” (O. Markmann, Irrtümer der katholischen Kirche, p. 22).

Ce înseamnă „botez valid” în opinia Bisericii Romano-Catolice? Cel în numele „Sfintei Treimi”.

Iată un scurt comentariu care explică totul:

„Astfel, Papa Ioan XIII în 1962 a convocat Conciliul Ecumenic II la Vatican, și a spus atât corpului Catolic prezent cât și liderilor Protestanți să-și unească cultele cu Roma (ceea ce, în mod vag, s-a întâmplat) folosind următoarea formulare: ‘Vă puteți uni cu noi deoarece aveți botezul nostru.’”

Paginile lipsă

Acesta este un alt argument pentru a susține ipoteza falsificării.

„În singurul Codice (versiune) în care am fi păstrat o versiune mai veche, și anume în versiunea Sirian-Sinaitică, precum și în cel mai vechi manuscris Latin, paginile care conțin sfârșitul lui Matei lipsesc.” (F.C. Conybeare).

Din nefericire, aceeași soartă a avut și Biblia Gotică a episcopului Goților, Ulfila, din care atât cât s-a păstrat, nu conține ultimul capitol al lui Matei și primul din Ioan, după cum era de așteptat. Cine a făcut ca aceste pagini să dispară din vechile codice și de ce?

 „După cum Tatăl m-a trimis pe Mine, tot așa vă trimit şi Eu pe voi”

O altă omisiune majoră, un alt argument în favoarea ipotezei falsificării.

18.Și Isus S-a apropiat de ei și le-a vorbit spunându-le: Toată puterea mi-a fost dată în cer și pe pământ. După cum Tatăl m-a trimis pe Mine, tot așa vă trimit şi Eu pe voi (textul aramaic, omis în cel grecesc):

19.Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile (versiunea ebraică, versiunea greacă include și „botezându-i”) în numele Meu (acest verset este în conformitate cu vechea ediție ebraică citată de Rabinul Shem Tob din Spania secolului al paisprezecelea și cu Biblia episcopului non-trinitarian, scolasticul Lucian de Antiohia, martir creștin ce a trăit în sec 3-4. Aceasta a moștenit-o ucenicul său episcopul Eusebiu de Cezarea și citată înaintea conciliului de la Niceea. Eusebiu de Cezarea și Aprahates, doi episcopi prezenți la Conciliul de la Niceea din 325, dar și alții citează acest verset diferit față de ceea ce avem noi astăzi).

20.Învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii.

Ceremoniile creștine, Capitolu X, Oirginea Imersiunii Triune

Acesta conține o notă istorică interesantă cu privire la Matei 28:19.

Unul dintre autorii care au scris despre modificare textului din Matei 28:19 este baptisul Christian Henry Forney (1829-1926). El a scris Istoria Bisericii lui Dumnezeu din Statele Unite (1914). În 1883 a scris Ceremoniile Creștine, iar în capitolul X apare Originea Imersiunii Triple. El și alți autori, spun că „formula baptismală lungă” este o schimbare de la botezul original care era făcut doar în numele Domnului Isus și a fost răspândită din Asia până în Africa și Europa. Până atunci nu a fost cunoscută, doar după ce un anume creștin de origine siciliană, Pantaneus, l-a importat din turul său asiatic în Alexandria, unde s-a stabilit. Acolo a format o școală creștină, de unde această formă de botez s-a răspândit mai departe.

Pantaneus a excelat în lupta împotriva gnosticismului, dar se poate observa că în anumite privințe a fost influențat de ei. Adică a fost contaminat, gnosticizat într-o anumită măsură.

Gnosticii au fost primii trinitarieni.

De aici, de la această școală botezul triplu s-a răspândit în Africa de Nord și Europa, nu cu puțină reticență, episcopul Ștefan de Roma (sec. 3) fiind de acord cu cei care botezau doar în numele lui Isus. Botezul triplu a fost încurajat fervent de Episopul Cyprian de Cartagina, Africa de Nord. Ultima rezistență mult mai compactă și documentată a fost din partea Bisericii Creștine Europene de Vest în secolul al șaselea, care s-a opus botezului triplu, dar în alte părți a supraviețuit chiar și după acest moment, precum în Bisericile Irlandeze și Engleze (UK). Papa de la Roma, Pelagius (secolul 6), s-a plâns că existau încă mulți creștini care erau botezați doar în numele Domnului Isus.

Un număr semnificativ de scolastici de astăzi recunosc că botezul original a fost doar în numele Domnului Isus. Totuși, de ce nu avem măcar o copie biblică a acestei formule în afară de un manuscris din secolul al paisprezecelea? Priviți cu atenție la imaginile inchiziției când vechile biblii au fost arse împreună cu proprietarii lor, și vă veți răspunde singuri.

Afirmațiile istoriei și ale istoricilor

Cele mai importante surse istorice confirmă că biserica creștină nu a folosit un nume întreit ca formulă pentru botez, ci a invocat Numele lui Isus până în secolul al treilea. Encyclopedia of Religions and Ethics (1951) vol. II, p. 384, 389:

„Formula utilizată era ‘în numele lui Isus Hristos’ sau fraze sinonime cu aceasta. Nu există nicio mărturie cu privire la cele trei nume... Cea mai timpurie formă, descrisă în Faptele Apostolilor, era simpla imersiune în apă, folosirea Numelui lui Isus și punerea mâinilor. La acestea s-au adăugat, într-un timp care nu poate fi determinat, cele trei nume (Iustin).”

Explanatory Bible Dictionary (1962), vol. I, p. 351: „Doveziile... sugerează că botezul în creștinismul timpuriu era administrat, nu în numele triun, ci în Numele lui Isus Hristos sau în numele Domnului Isus.”

A History Of Christian Thought, Otto Heick, (1965), I, p. 53: „La început botezul era administrat în Numele lui Isus, dar treptat în numele Dumnezeului Triun: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”.

Hasting's Dictionary of the Bible (1898), vol. I, p. 241: „Numele original al cuvintelor a fost ‘în Numele lui Isus Hristos’ sau ‘în Numele lui Isus’. Botezul în numele Trinității a fost o schimbare ulterioară”.

A History Of The Christian Church, Williston Walker, (1947), p. 58: „Formula de botez Trinitariană... a înlocuit vechiul botez în Numele lui Hristos”.

The New Schaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge (1957), I, 435: „Noul Testament mărturisește numai despre botezul în Numele lui Isus... care a fost practicat până în sec. al treilea”.

Canney's Encyclopedia of Religions (1970), p. 53: „La început oamenii erau botezați în ‘Numele lui Isus Hristos’ sau ‘în Numele Domnului Isus’. Mai târziu, odată cu dezvoltarea doctrinei trinității, ei erau botezați în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.”

Encyclopedia Biblica (1899), I, 473: „Este numai normal să concluzionăm că botezul era original administrat ‘în Numele lui Isus Hristos’ sau ‘în Numele Domnului Isus’. Această perspectivă este confirmată de faptul că formele timpurii ale mărturiei botezului sunt singulare, nu triple așa cum era crezul ulterior”.

Encyclopedia Britannica, 11th ed. (1920), II 365: Formula Trinitariană și scufundarea de trei ori nu era o practică uniformă de la început... Botezul în Numele lui Isus este formula Noului Testament. În secolul al treilea, botezul în numele lui Isus era încă așa de răspândit încât Papa Ștefan l-a declarat valid opunându-se lui Cyprian de Cartagina.

O scurtă reconstruire a ceea ce s-a întâmplat

În primul și cel de-al doilea secol, o sectă iudaică, pseudo-creștină cu tendințe gnostice s-a dezvoltat, numită „Nazorenii” sau „Nazarinenii”. De fapt, ei au venit la creștinism dintr-o sectă iudaică cu același nume, apropiată cu ideile eseniene.  Când au devenit creștini, ei au venit cu propriile idei, unificând ideile lor cu cele ale creștinismului. Ei dețineau o evanghelie apocrifă, numită Evanghelia Nazarinenilor sau Evanghelia Evreilor. Era o armonizare a celor patru evanghelii, un fel de compilație a lor, care includea doctrinele specifice ale acestui grup eretic. În exteriorul Iudeii, erau de asemenea cunoscuți drept encratiți. Ei nu acceptau deloc scrierile apostolului Pavel. Nu mâncau carne, nu se căsătoreau, nu beau vin, credeau în doctrina trinității și a nemuririi sufletului și practicau botezul triplu. Din această evanghelie sincretică ideea botezului triplu s-a răspândit în Roma prin Iustin Martirul, și în Orientul Mijlociu prin Tațian până în nord-vestul Indiei. Iustin și Tațian au fost promotorii acestei secte. Pantaneus al Alexandriei, Egipt, un creștin eminent, fost filosof stoic, a fost chemat de către liderii îngrijorați din Antiohia și trimis într-un tur de mediere la sectele gnostice sau cu o tendință către gnosticism pentru a-i întoarce de la deviaţiile lor la valorile bisericii. Pe de o parte a reușit, dar pe de altă parte a permis să fie contaminat de acest grup al Nazarinenilor și a adus înapoi la Alexandria anumite doctrine ale grupului mai sus menționat, precum imortalitatea sufletului, trinitatea, botezul triplu. De aici s-a răspândit prin Africa de Nord, în special în Cartagina, care a devenit un bastion și avanpost al acestor doctrine în Europa.

Concluzie

În concluzie, creștinismul de astăzi ar trebui să folosească formula botezului așa cum se găsește în Noul Testament. Toți trebuie să fie botezați DOAR în numele Domnului Isus Christos pentru iertarea păcatelor. Amin!

---

Cine a schimbat plata păcatului, din moarte în chinuri veşnice?

 

DE CINE şi DE CE a fost inventat “infernul (iadul) chinuitor”?

 

Dacă veţi citi cartea istoricului Georges Minois, Istoria Infernurilor, o să daţi de următoarele lămuriri: "Nicăieri, scrie Andre Chouraqui, nu se vorbeşte, la evrei (cei din vechime), despre un infern în care s-ar plăti poliţele pentru cele petrecute în viaţa pămîntească. Această idee va apărea mult mai tîrziu, în epoca elenistică, probabil sub anumite influenţe persane." Andre Chouraqui, un evreu din Algeria
Este un citat din cartea ISTORIA INFERNURILOR, capitolul "JUSTIŢIA IMANENTĂ ŞI ŞEOL-UL VECHILOR EVREI"

Nu ar trebui să ne mire acest lucru, “Fiindcă plata păcatului este moartea (şi nu chinul)” Romani 6:23

Doctrina chinului veșnic nu este biblică, ea fiind picurată mai târziu în paginile Bibliei de către scribii neatenţi, cu aportul gândirii religioase păgâne. Conform Bibliei, cei ce nu acceptă să facă binele conform cu voința divină, vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi la moartea a doua (şi nu la un chin ce ţine veşnic), după cum este scris:

 “Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică (şi nu chinuire veşnică) de la fața Domnului și de la slava puterii lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.” 2Tesaloniceni 1:9,10

 “Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui (şi nu chinui veşnic) pe cei răzvrătiţi.” Evrei 10:26,27

 

Aşadar, cine a schimbat plata păcatului, din moarte în chinuri?

 

Iată inventatorii antici ai infernului (iadului) chinuitor:

Ce au spus învăţaţii păgâni despre iad şi de ce?

Iată cine a inventat iadul şi de ce a fost inventat iadul de păgâni, conform unor resurse din “Marea Bibliotecă” care se numeşte “Internet”:

Mărturia lui Polybus:

"Polybius, istoric antic, spune:" Din moment ce mulțimea este mereu schimbătoare, plină de dorințe nelegiuite, pasiuni iraționale și violență, nu există nici o altă cale de a o menține în ordine, decât prin teama și teroarea lumii invizibile; pentru care relatare mi se pare că strămoșii noștri au acționat judicios, când AU NĂSCOCIT să aducă în credința populară aceste noțiuni ale zeilor și a zonelor infernale." B. VI 56.

Mărturia lui Titus Livius:

Titus Livius, istoricul celebru, vorbește în același spirit; laudă înțelepciunea lui Numa Pompilius, pentru că A INVENTAT teama de acești zei, ca "un mijloc mai eficace de guvernare a unei populaţii ignorante și barbare." Hist., am 19.

Mărturia lui Stabon, geograful:

"Mulțimea este reţinută de la viciu prin pedepsele zeilor, ce se spune că le provoacă pe infractori, și prin aceste terori și amenințări prin care anumite cuvinte îngrozitoare și forme monstruoase le imprima în mintea lor ... Pentru că este imposibil să guvernezi mulțimea de femei, și toată gloata comună, prin raționament filozofic și să le conduci la evlavie, sfințenie și virtute - căci acest lucru trebuie făcut prin superstiție, sau teama de zei, prin semnificaţia BASMELOR și minunilor; pentru că tunetul, egida, tridentul, torțele (ale Furiilor), dragonii, și celelalte, sunt toate basme, cum este, de asemenea toată teologia veche. Aceste lucruri legiuitorii le utilizează ca sperietori de ciori pentru a îngrozi mulțimea copilărească." Geog., B.

Mărturia lui Timaeus Locrus, Pitagoreanul (numai în treacăt spun că în antichitate se spunea "pitagorean" celor ce urmau cultul mistico-secretist religios inventat de Pitagora din Samos, ce se considera un "semizeu"):

"Timaeus Locrus, Pitagoreanul, care după ce atestă că doctrina recompensei și pedepsei după moarte este necesară pentru societate, continuă după cum urmează: "Pentru că după cum uneori vindecăm corpul cu remedii nesănătoase, când cele mai sănătoase nu produc nici un efect, așa am restrânge acele minți cu relatări false, pe cei care nu vor fi convinși de adevăr. Există o necesitate, prin urmare, de insuflare a spaimei acestor chinuri străine: cum că sufletul îşi schimbă locuința aceasta; că lașul este împins rușinos în trupul unei femei; criminalul este încarcerat în formă de fiară sălbatică; cel vanituos şi nestatornic este schimbat în păsări, și leneșului și neștiutorii în pești."

Mărturia lui Platon:

"Platon, în comentariul său către Timaeus, susține în totalitate ceea ce spune el cu privire la invenția fabuloasă a acestor chinuri stranii. Și Strabon spune că "Platon și brahmanii din India au inventat basme cu privire la viitoarele judecati ale iadului" (Hades). Și Chrysippus îl blama pe Platon pentru încercarea de a descuraja oamenii de la rău prin poveștile înspăimântătoare ale pedepselor viitoare.
Platon însuși este extrem de inconsistent, uneori adoptând, chiar și în discursurile sale grave, basmele poeților, iar alteori le respingea ca totul false, și da vederi prea înspăimântătoare ale lumii invizibile. Uneori, el susține, pe motive sociale, că acestea sunt necesare pentru a restrânge oameni răi de la răutate și criminalitate și apoi din nou el protesteaza împotriva lor pe motive politice, că înfrică cetățenii și face lași pe soldați, care, crezând aceste lucruri, se tem de moarte, și, prin urmare, nu luptă bine.
Dar toate acestea arată în ce lumină le considera; nu ca adevăruri, cu siguranță, doar ficțiuni, convenabile, în unele cazuri, dar dificil de gestionat în altele."

 

Mărturia lui Seneca, Sextul Empiricus şi Aristotel:

Seneca scria: "Acele lucruri care fac regiunile infernale teribile, întunericul, închisoarea, râul de flacără de foc, scaunul de judecată, si celelalte, sunt toate un basm, cu care poeții se amuză, și prin ei ne agita cu spaimele deșarte."

Sextus Empiricus le numește "basmele poetice ale iadului;" și Cicero scrie despre ele ca "absurdități stupide şi basme" (ineptiis ac fabulis). 

Aristotel scria: "Acesta a fost pronunțată în formă mitică de la cele mai vechi timpuri până la posteritate, că există zei, și că divinul (Divinitatea) compase toată natura. Toate lângă acestea au fost adăugate, după stilul mitic, cu scopul de a convinge mulțimea, precum și pentru interesele legilor și avantajul statului." Neander Biserica Hist., I, p. 7. 11

 

Mărturia filozofului ATEU Voltaire: "Avem de-a face cu nenumăraţi  pungaşi care nu gândesc prea mult; cu brutali, beţivi şi hoţi. Predicaţi-le, dacă vreţi, că nu există iad şi că sufletul este muritor. Dar eu sunt prevăzător, nu risc: le voi ţipa în urechi că dacă mă fură, vor fi osândiţi la chinuri veşnice." 

Sunt întemeiate spaimele ateului Voltaire? Nu.

Adevărul e că minciunile oamenilor înţelepţi (în felul lumii) despre iad şi suferinţele îndurate acolo - indiferent pentru ce scop au fost făcute - nu au făcut o lume mai bună, din contră (a se vedea antichitatea şi evul mediu în care credinţa aceasta era la apogeu), fapt care dovedeşte că numai adevărul divin poate sta la baza unei societăţi civilizate, demne şi fericite. Biserica Catolică şi bisericile desprinse din ea - care susţin iadul ca şi mama lor spirituală - n-au putut face o lume mai buna, indiferent cât de mult au apelat la grozăviile din iad. Doar însuşirea adevărului prin pocăinţă, poate face o lume mai bună.

 

“Reversul medaliei” (efectul bumerang)

 

Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații

Menţionez că nu sunt adeptul adventismului practicat de Biserica Adventistă De Ziua A Şaptea, dar în această privinţă avem puncte comune. Pastorul adventist Nicu Butoi în articolul “Este Iadul real?” se întreabă dacă nu cumva, această doctrină a produs mulţi atei:

"Când vine vorba de un aspect al gândirii și proclamării creștine care a vătămat creștinismul în cel mai înalt grad și care, pe bună dreptate, s-ar putea numi automutilare, atunci acesta este conceptul de Iad. El a produs mai mulţi atei decât comunismul, materialismul și păgânismul la un loc. A dat apă la moară celor care au luptat să eticheteze creștinismul ca o formă de gândire retrogradă și malefică. Într-adevăr, prin comparaţie, va fi greu să găsești, în orice religie sau filosofie a lumii, un concept care să întreacă în grotesc și cruzime ideea „creștină“ de Iad. În majoritatea religiilor lumii, chinul are un sfârșit, în creștinism acesta este veșnic. Iadul oricărei alte forme de gândire are o finalitate, cel creștin e permanent și fără niciun fel de soluţie. Imaginaţi-vă cât de grea este misiunea exponentului acestei teorii – să spui cu gura ta: „Dumnezeu este iubire“ și, din același izvor, să ţâșnească apele cruzimii și deznădejdii la cote fără comparaţie în gândirea și expresia umană a existenţei."
"Dacă ar fi fost promovat de dictatori monstruoși sau de Diavolul însuși, conceptul chinuirii veșnice în Iad ar fi fost de înţeles. Ce a intenţionat însă biserica prin vehicularea unui astfel de concept rămâne subiectul uimirii și dezbaterii. Să fi încercat biserica să îi înspăimânte pe oameni și astfel să îi facă să se întoarcă la Dumnezeu? Să fi încercat să genereze o criză cumplită a sufletului uman pentru ca apoi să îi vândă indulgenţe pe această temă? Să fi fost ea însăși victima propriilor tradiţii și izvoare și să se fi tăiat singură cu sabia pe care o mânuia? Oricare ar fi explicaţia, efectul a fost cum nu se poate mai de nedorit și, sperăm, mai contrar intenţiei sale. Din toată această reprezentare a răului și a urmărilor lui prin conceptul Iadului, concluzia cu care a rămas omul a fost aceea a unui Dumnezeu crud fără măsură și fără egal, un fel de monstruozitate cum numai în imaginaţia demonică a celor străini de Dumnezeu s-ar putea găsi. Iadul nu l-a condus pe om la concluzii despre răutatea proprie, ci, straniu, dar logic în același timp, despre Dumnezeu. Așa rău cum este el, omul nu ar tortura sau pedepsi niciodată în felul în care ideea Iadului prezintă asemenea lucruri. Întotdeauna va fi așa: natura omului se va îngrozi și va sta departe de un Dumnezeu care ar promova așa ceva."

FINALUL iadului tradiţional ... un IAD NOU este inventat (degeaba)

„Emoţional, găsesc ideea chinuirii conștiente și veșnice ca fiind intolerabilă și nu pot înţelege cum oamenii care o reprezintă pot trăi cu așa ceva fără să li se cauterizeze simţămintele sau să cedeze sub apăsare.” John Stott, Evangelical Essentials: A Liberal Evangelical Dialog („Fundamente evanghelice: un dialog evanghelic-liberal”)

John Stott, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, desfășurată în 2003, la Weaton College, spunea: „Niciodată nu ar trebui să vorbim despre Iad fără lacrimi în ochi.“

Şi ateii se implică în dialogul despre iad, iată părerea unui ateu:

"Doamnelor și domnilor: Ideea unui iad s-a născut din răzbunare și brutalitate pe de o parte și lașitate pe de altă parte. În opinia mea, poporul american este prea curajos, prea caritabil, prea generos, prea măreț pentru a crede în dogma infamă a iadului veșnic. Nu am nici un respect pentru orice ființă umană care crede în ea. Nu am nici un respect pentru omul care va polua imaginația copilariei cu acea minciună infamă. Nu am nici un respect față de omul care va adăuga la durerile acestei lumi aceasta dogmă groaznică. Nu am nici un respect pentru niciun om care se străduiește să pună acel nor infinit, acea umbra infinită, asupra inimii omenirii. Vreau să fiu sincer cu tine. Nu-mi place această doctrină, o urăsc, o disprețuiesc; Eu sfidez această doctrină." Robert G. Ingersoll, ateu

Speriaţi de atei şi de efectele nocive ale doctrinei chinurilor veşnice, unii teologi au încercat să repare această doctrină. După ce savanţii au aflat originile doctrinei despre chinurile din  iad, dezgropând vestigiile ei păgâne de sub molozul istoriei, unii dintre teologi încearcă să se debaraseze de concepţia ei veche despre iad, argumentând ca iadul nu este altceva decât o metaforă, că nu focul din iad va chinui pe păcătoşi, ci păcătoşii înşişi se vor chinui mental, văzându-se departe de Dumnezeu. 

Pentru mai multe detalii despre acest “nou Iad” puteţi consulta cartea Istoria infernurilor, de Georges Minois.

La prezentarea carţii se scrie: 

"De-a lungul unei naraţiuni captivante subtil asezonată cu informaţii erudite, Georges Minois, adept al curentului „noua istorie“, coboară în trecutul unei idei născute o data cu conştiinţa răului. Ideea de infern a fost anterioară dogmei creştine, însă infernul creştin, o data instituit de doctrina oficială a Bisericii, se va dovedi cel mai crunt şi durabil. In secolul al XIX-lea infernul devine o constructie intelectuală, ideea ajungând astfel la apogeu. Ea îşi pierde definitiv în veacul nostru trăsăturile tradiţionale, dar nu dispare, ci împrumută „culoarea conştiinţei moderne“, în succesiunea de infernuri ale istoriei se regăsesc fantasmele fiecarei epoci.

Cititorul acestei cărţi are impresia că parcurge – cu mult profit spiritual – întreaga istorie a umanităţii, înţelegând-o pentru prima oară din interior, ca istorie a propriei noastre vulnerabilităţi.

Traducere de Alexandra Cuniţă"

Despre autor:

"Georges Minois Georges Minois (n. 1946), doctor în istorie şi filogie (studii la Ecole Normale Superieure), este unul dintre cei mai reputaţi experţi francezi în istoria socială şi a mentalităţilor. Este autorul a numeroase lucrări din care menţionăm Histoire de la vieillesse de l'Antiquite a la Renaissance (1987), Le Confesseur du roi (1988), Henri VIII (1989), L'Eglise et la science."

http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor 

Dar se poate “repara” această doctrină? Nu, deoarece conform Bibliei, un suflet nu se poate auto-chinui mental după ce moare, deoarece nu este conştient, nu are conştiinţă de sine, fiind mort, deci atât vechea, cât şi noua concepţie despre Iad este nebiblică.

 

---

 

Starea păcătoasă a sufletului uman şi pedepsirea lui alături de trup

 

Dumnezeu - şi nu eu - arată clar ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte:

Iata ca toate sufletele sunt ale Mele. Dupa cum sufletul fiului este al Meu, tot asa si sufletul tatalui este al Meu. Sufletul care pacatuieste, acela va muri. (Ezec.18:4)

    Sufletul care pacatuieste, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatalui sau, si tatal nu va purta nelegiuirea fiului sau! Neprihanirea celui neprihanit va fi peste el, si rautatea celui rau va fi peste el. (Ezec.18:20)

Te invit, dragă frate, să îl crezi pe Dumnezeu pe cuvânt. Nu încerca să îl fentezi, să îl driblezi pe Dumnezeu, că o faci spre paguba ta.

 

Putem da un verdict corect cu privire la starea păcătoasă a sufletului în moarte şi pedepsirea lui alături de trup, pe baza mărturiei lui Dumnezeu şi nu a mea - stabilit în urma evaluării declaraţiilor cu privire la suflet, prezentate în Biblie. Iar pe baza acestora putem evita traducerile greşite a anumitor texte şi evita falsurile care au fost ataşate Scripturii. Cercetând lucrările de specialitate despre manuscrisele timpurii ale Bibliei în limbile originale  – Biblia antică, primară, în paralel cu traducerile actuale la care avem cu toții acces mai ușor, în final, vom putea concluziona cu certitudine referitor la întrebarea legitimă Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte?

Ca să înţelegem corect care este starea sufletului omului în moarte, mai întâi trebuie să înţelegem de ce mor oamenii?

 

Biblia arată clar că moartea este o pedeapsă pentru păcate, care se aplică tuturor oamenilor, pentru că toţi păcătuiesc într-un fel sau altul, odată ce păcatul a intrat în lume prin Satan, Eva şi Adam. Orice greşeală este un păcat, iar orice păcat este o fărădelege, adică călcarea unei legi - şi aici ne referim la legile divine (Geneza 3). Dumnezeu este sfânt şi drept, de aceea nu poate lăsa păcatul nepedepsit.

 

Care este pedeapsa pentru păcat, o fi chinul într-o formă au alta? Nu, ci moartea, conform cu Romani 6:23, pilda bogatului şi a săracului din Luca 16 este un fals, cum am mai arătat.

Redau încă odată esenţialul:

Cel mai vechi fragment de manuscris care conţine Luca 16 este mss P75, având şi alte tendinţe eretice, dar încă se mai discută dacă manuscrisul este din secolul II sau secolul III. Manuscrisul este pro-gnostic, deoarece exclude agonia lui Christos în grădina Ghetsimani (Luca 22: 43-44) şi îl face pe Fiul Dumnezeu (Ioan 1:18). Deci nu ne putem baza pe el în totalitate.

Un mare semn de întrebare este de ce acest fragment din Luca 16:19-31 nu este citat sub nici o formă de către cei mai importanţi autori ai secolului II, doar de cei cu tendinţe eterice, gnostice (Marcion) sau pro-gnostice encratite (Tatian, Clement).

Iată de ce, în ceea ce privește evaluarea și explicația acestui pasaj, în creștinism au apărut trei tradiţii: fie ca o întâmplare reală, fie ca o povestire cu tâlc (pildă), fie că povestea nu a fost spusă de Domnul nostru Isus.

Cum văd cercetătorii acest lucru: „Unii spun că povestea este în întregime atribuită lui Isus (Bauckham 1991, 45; Marshall, 634; Blomberg, 203-5; Jeremias 1972, 186; Fitzmyer 1985, 1127; Hock, Vol. 4, 266-) 7) în timp ce alții o văd ca o poveste pre-creștină atribuită lui Isus (Bultmann 1963, 203), o inserție apocrifă ulterioară (întreaga poveste, Cairus şi alţii 2006, 35-45) sau o editare proprie a evanghelistului Luca (Drury, 159-60).

Unii erau nedumeriţi încă din antichitate, chiar dacă o preferau ca argument forte în doctrina lor, de exemplu Origene, de ce povestea apare brusc în locația sa actuală (Reiling și Swellengrebel, 569-70). Eruditul Aecio Cairus şi alţii susțin excluderea pasajului 16:19-31 din versiunea originală a Evangheliei, pentru o tranziție lină de la 16:18 la 17:1 (Cairus, 43). El vede versetele 19-31 ca întrerupea fluxului naraţiei, „pentru aceeași condamnare a doctrinei fariseului introdusă în 16:15-17” (Marshall, 632).

Referințe: Daniel Berchie, Samson Dakio, Luca 16: 19-31: The Intermediate State of the Soul

Aşadar Biblia nu arată că omul ar păcătui numai cu trupul şi astfel pedeapsa s-ar răsfrânge doar asupra trupului, Avraam şi ceilalţi credicioşi murind doar cu trupul, nu şi sufletul, cum se arată în falsul din Luca 16. Din contră, Biblia arată că şi sufletul participă la acţiunile trupul, primind satisfacţie păcătoasă oferită de trup “şi voi zice sufletului meu: "Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!" (Luca 12:19). Sufletul nu spune „Mulţumesc trupule, nu îmi trebuie oferta ta.” Iată de ce intră în păcat alături de trup şi este pedepsit alături de trup. Acest lucru nu l-au înţeles încă mulţi dintre dragii noştrii fraţi creştini din multe culte. Nu spun asa ca să îi umilesc, din contră, pentru că îi iubesc şi doresc să îi ajut.

Ideea că omul ar fi muritor doar cu trupul şi nemuritor cu sufletul, vine de la Satan Diavolul: Geneza 3:4, Ioan 3:13, Ioan 11:11-14, Ioan 20:17. Omul este un produs divin, o creaţie a lui Dumnezeu, fiind rezultatul unirii trupului din carne cu suflarea sau altfel zis cu duhul (spiritul) suflat de Creator: Geneza 2:7. Atât timp cât carnea şi duhul coexistă, omul este o fiinţă, un vieţuitor care are viaţă; în termeni biblici: un suflet (suflător, răsuflător) viu. Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nu mai este un vieţuitor care are viaţă, nu mai este un suflet, nu mai este un răsuflător viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte conştient, moartea fiind opusul vieţii şi a conştiinţei de sine: Psalmul 146:4, Eclesiastul 9:4-10, Psalmul 6:5. De aceea morţii nu pot lăuda pe Dumnezeu: Isaia 38:18-19. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29. Nu există “viaţă” conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte, deoarece sufletul este muritor şi prin el facultăţile mentale încetează: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce traduc şi explică anumite versete din Noul Testament în termeni nemuritorişti, căci nu există aşa ceva. Manuscrisele vechi confirmă că anumite versete au fost traduse greşit sau poate chiar tendenţios, cum spun anumiţi bibliști. Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere: 1Corinteni 15:12-18. Conform Bibliei sufletul care păcătuieşte acela moare – Ezechiel 18:20, şi deoarece toți am păcătuit într-un fel sau altul, nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, toţi murim, până ce va veni Domnul Isus şi va distruge moartea. Deci nu există suflet nemuritor (Romani 3: 23). Acesta este păcătos ca şi trupul şi este pedepsit alături de trup cu moartea!

Trezirea dragi fraţi şi surori!

 

---

 

Unde se duce omul după moarte (inclusiv cu sufletul)?

Iată ce declaraţii ferme şi uşor de înţeles găsim în Biblie, care sunt Sfintele Scripturi:

Geneza 3:19 “În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, pâna te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

Nu Moise vorbeşte aici, ci Dumnezeu şi El nu separă sufletul de trup.

Daniel 12:2  “Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.” YLV (traducerea “mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului” este greşită şi alimentează idei false)

Nu Daniel vorbeşte aici, ci chiar un înger sfânt al lui Dumnezeu. Şi el foloseşte aceeaşi terminologie ca în primul caz arătat, unde vorbeşte Dumnezeu. Nici el nu separă sufletul e trup.

Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, confirmă acest adevăr sfânt şi divin:

Ioan 3:13. “Nimeni nu s-a suit în cer, afară de cel ce s-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este din cer.”

Ioan 5:28. “Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul lui

5:29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”

 

După cum vedem nici El nu separă sufletul de trup. Oare de ce?

 

Unde merge sufletul?

 

Unde merge şi trupul, fiind închis ermetic în celulele moarte:

“Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16:10)

“Yehowah, tu mi-ai ridicat sufletul din locuinţa morţilor, tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.” (Psalmul 30:3)

„Lovindu-l cu nuiaua, ii scoti sufletul din Locuinta mortilor.” (Proverbe 23:14)

“Căci nu-mi vei lăsa sufletul în locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul tău să vadă putrezirea.” (Fapte 2:27)

“Despre învierea lui Christos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în locuinţa morţilor şi trupul lui nu va vedea putrezirea.” (Fapte 2:31)

 

Dar ce se întâmplă cu duhul omului?
Biblia spune – şi nu eu – că după ce iese din om, duhul (spiritul) omului (şi nu sufletul omului) se duce la Dumnezeu, care l-a dat: “Şi ţărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul (“ruach” în ebraică) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat” (Eclesiastul 12:7). Biblia spune şi mai exact unde anume la Dumnezeu: “Tată, în mâinile tale îmi încredinţez duhul” (“pneuma” în greacă)” (Luca 23:46).

Aţi putut observa unde: “în mâinile lui Dumnezeu”. Vedeţi, se întoarce în mâinile lui Dumnezeu, nu în iad, nu în rai şi nu în alte părţi. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, ştie cel mai bine amănuntele. Ştia că "mâna lui Dumnezeu" nu este raiul, altfel n-ar fi spus că înainte de învierea sa încă n-a fost la Tatăl, n-a fost în paradisul ceresc (Ioan 20:17).

Din nefericire, lăsând la o parte toate acese mărturii clare şi evidente, ca şi cum aceste dovezi nu ar avea nici o greutate, mulţi se iau după falsul adăugat la Biblie, scena bogatului nemilostiv şi a săracului din Luca 16 şi după traducerile falsificate şi distorsionate a unor versete, cum ar fi Matei 10:28 (dar şi altele) care susţin lucruri imposibile, distorsionate, preluate din păgânism: că sufletul nu poate muri.

 

Miscarea gnostica din secolele I-III a reuşit să infiltreze atât în creştinism, cât şi în Biblie principalele elemente ale culturii religioase din păgânism (politeismul, nemurirea sufletului, iadul ca pedeapsă pentru păcate). Urmând modelul filozofilor păgâni, aceştia au creat o trinitate, iar puzderia de zei păgâni au fost rebotezaţi cu numele sfintilor din Biblie şi au devenit aşa-zisii patroni ai diferitelor meserii şi stări, ca şi în păgânism. Zilele de sărbătoare ale principalelor zeităţi păgâne, acum purtând nume creştine, au devenit principalele zile de sărbătoare ale “păgâno-creştinilor”. Acestor elemente păgâne, care au supravieţuit travestiţi în straie şi denumiri creştine li s-a adus închinare şi au devenit “mediatori” între Dumnezeu şi oameni. Toate acestea au devenit posibile datorită credinţei în nemurirea sufletului.

 

Iată o mărturie, care ar trebui să fie o mărturie şocantă pentru cei ce cred în nemurirea sufletului. În ultima rugăciune a martirului Policarp, episcop al Smirmei (secolul II), el îşi exprimă credinţa că sufletul lui va fi înviat (aspect ce confirmă adevărul că sufletul moare). El a fost ucenicul apostolului Ioan.

“Atotputernice Dumnezeule, Tată al iubitului şi binecuvântatului tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei tale: Te preamăresc, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor tăi, în paharul Christosului tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din duhul sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea te laud, te preamăresc şi te slăvesc prin veşnicul tău mare preot ceresc, Fiul tău drag, Isus Christos. Prin el şi împreună cu el, a ta este slava luminoasă în duhul sfânt, acum şi în eternitatea care va veni. Amin.”

 

Părerea filozofilor lumii păgâne era ca omul este nemuritor, deoarece are un suflet nemuritor în el, însă în mod şocant, această părere coincide cu cea a Diavolului (Geneza 3.4; Apocalipsa 12:9).

Biblia, atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament arată că şi sufletul este muritor. 

 

Iată câteva versete biblice care arată în modul cel mai clar că şi sufletul este muritor: 

 "acel suflet (nefeş) va fi nimicit din Israel" Exodul 12:15; 

 "sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din adunarea lui Israel” Exodul 12:19; 

 "sufletele (nefeş) lor vor fi nimicite din mijlocul poporului lor" Leviticul 18:29; 

 "sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din poporul lui" Leviticul 19:8; 

 "sufletul (nefeş) acela să fie nimicit din poporul lui" Numerii 9:13; 

 "şi că ne veţi scăpa sufletele (nefeş) de la moarte" Iosua 2:13; 

 "Eu sunt cauza morţii tuturor sufletelor (nefeş) din casa tatălui tău!" 1Samuel 22:19-22; 

 "ca să le scape sufletul (nefeş) de la moarte şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei" Psalmul 33:19; 

 "Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei care îmi caută sufletul (nefeş) ca să-l distrugă!" Psalmul 40:14; 

 "Iţi voi aduce jertfe de mulţumire căci mi-ai salvat sufletul (nefeş) de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii." Psalmul 56:12,13; 

 "Spune: Aşa vorbeşte Stăpânul Yehovah: Vai de femeile care cos perne pentru subsuori şi fac voaluri pentru capetele oamenilor, de orice mărime, ca să prinda sufletele (nefeş)! Socotiţi că veţi prinde sufletele poporului Meu şi că veţi scăpa cu viaţă sufletele (nefeş) voastre? Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu, pentru caţiva pumni de orz şi câteva bucăţi de pâine, ucigând nişte suflete (nefeş) care nu ar trebui să moară, şi făcând să trăiască nişte suflete (nefeş) care nu ar trebui să trăiască, înşelând astfel pe poporul Meu care ascultă minciunile voastre. De aceea aşa vorbeşte Stăpânul Yehowah: Iată sunt împotriva persoanelor voastre prin care prindeţi sufletele (nefeş) ca păsările; de aceea vi le voi smulge de la braţe şi voi da drumul sufletelor (nephesh), şi anume sufletelor (nefeş) pe care le prindeţi ca păsările!" Ezechiel 13:18-20; 

 "Este o uneltire a profeţilor lui în mijlocul lui, ca să înghită sufletele (nefeş), ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; distrug sufletele (nefeş); pun mâna pe bogăţii şi pe lucruri scumpe şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui." Ezechiel 22:25; 

 "Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca nişte lupi care îşi sfâşie prada; varsă sânge, distrug sufletele (nefeş), ca să aiba un câştig necinstit" Ezechiel 22:27; 

 "Aşa că nici faraon nu va veni cu o armată mare şi popor mult să-l ajute în război, când se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete (nefeş)." Ezechiel 17:17; 

 "Iată, toate sufletele (nefeş) sunt ale Mele. După cum sufletul (nefeş) fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul (nefeş) tatălui este al Meu. Sufletul (nefeş) care păcătuieşte, acela va muri." Ezechiel 18:4; 

 "Sufletul (nefeş) care păcătuieşte acela va muri." Ezechiel 18:20; 

Vorbind cu un înţeles şi mai adânc, deoarece nu a fost şi nu este nici măcar un suflet care să nu fi păcătuit, în cele din urmă fiecare suflet moare: 

 "Căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu" Romani 3:23 

Aşadar nici macar un suflet nu poate fi nemuritor, din naştere: 

 "Este un rău în tot ce se face sub soare: anume că aceeaşi soartă au toţi (...) Se duc la cei morţi. Căci pentru cel care este împreună cu cei vii este nădejde; căci un câine viu, face mai mult ca un leu mort. Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nici o răsplată, fiindcă până şi amintirea li se uită. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit, şi ei deloc nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. (...) Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune." Eclesiastul 9:3,4,5,6,12; 

Noul Testament nu are cum să înveţe o cu totul altă viziune despre moarte! 

Iată dovezile că conform Noului Testament sufletul este muritor: 

 "Soală-te, ia Copilaşul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia sufletul (("psychin" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)) Copilaşului." Matei 2:20 

Iată (în Biblia pe care o posed) un text modificat de traducători. N-au mai tradus fidel textul grec. 

 "După cum nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea sufletul (("psychin" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)) ca răscumpărare pentru mulţi." Matei 20:28 

Iată un alt text modificat de traducători. N-au mai tradus fidel textul grec. 

 "Apoi le-a zis: Este îngăduit în sabat să faci bine sau să faci rău, să scapi sufletul (("psychin" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)) sau să îl pierzi?" Marcu 3:4 

Iată un alt text modificat de traducători. N-au mai tradus fidel textul grec. 

 "Şi Isus le-a zis: "Vă întreb: Este îngăduit în ziua sabatului a face bine ori a face rău, a scăpa sufletul (psychin) sau a-l pierde?" Luca 6:9 

Aici au tradus după textul grec. De ce în celelalte citate de mai sus nu? 

 "DOAMNE, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au dărâmat; am rămas eu singur şi caută să-mi ia sufletul (psychin)!" Romani 11:3 

Iarăşi un text modificat, deoarece este (("psychi" şi nu "zoi" (viaţa) conform manuscriselor greceşti)). 

 "Şi orice suflet (psychi) nu va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului" Fapte 3:23. 

În Biblia pe care o posed, se omite cuvantul suflet: "Şi oricine nu va asculta..." 

Mă întreb şi întreb şi pe alţii, de ce şi-au permis traducătorii să modifice textul? 

Biblia arată că şi animalele au suflet: 

 "Şi tuturor animalelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele un suflet (nefeş) viu, le-am dat ca hrană toata iarba verde." Geneza 1:30 

 "Cine va da unui animal o lovitură de moarte, să-l înlocuiască: suflet (nefeş) pentru suflet (nefeş)" Leviticul 24:18 

Iarăşi un text modificat în Biblia pe care o posed: "viaţă pentru viaţă". 

 "Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi (marea) a devenit sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice suflet (psychi) viu care este în mare." Apocalipsa 16:3 

Iarăşi un text tradus preferenţial în Biblia pe care o posed: "Şi a murit orice făptură vie..." 

 "Şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau suflet ("psychas" şi nu "zoi") a murit şi a treia parte din corăbii a fost distrusă." Apocalipsa 8:9 

 

---

 

Mincinoasa din En-Dor

sau

Argumentaţia despre nemurirea sufletului dusă acolo unde nu trebuia

 

Regele Saul s-a dus unde nu trebuia, la ventriloca din En-Dor. La fel, cei ce cred în nemurirea sufletului se duc unde nu trebuie, la spusele unei ventriloci.

 

Un ventriuloc este o persoană care poate vorbi fluent fără să-şi mişte gura.

 

 

Subiect de meditaţie: 

Oare nu a fost dus de nas regele Saul de ventriloca din En-Dor?

 

Care dintre cele trei variante este cea mai plauzibilă?

1. Femeia din En-Dor a vorbit într-adevăr cu profetul Samuel

2. Femeia din En-Dor nu a vorbit cu profetul Samuel, ci cu un demon sau chiar cu Satana care s-a dat drept profetul Samuel

3. Femeia din En-Dor nu a vorbit nici cu profetul Samuel, nici cu vreo fiinţă supranaturală, ci a înscenat totul în chip dibaci, luând în calcul situaţia religioasă, economică şi politico-militară a momentului

 

De ce era dată o astfel de poruncă, de a nu merge la ventriloci?

 

“Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor...” Leviticul 19:31

De ce o astfel de interdicţie, din moment ce chipurile aceştia ar fi ştiut cum să intre în vorbire cu cei morţi? Păi, tocmai asta era problema, că ei nu ştiau să facă acest lucru şi minţeau, manipulând lumea pentru bani, căci această meserie era foarte bănoasă în acel timp. Aşa că regele Saul s-a dus unde nu trebuia şi a fost minţit, grăbindu-i-se pieirea.

 

1Samuel 28:8 Versiunea Septuaginta “Şi Saul s-a acoperit cu totul, şi-a luat alte haine şi a plecat împreună cu doi bărbaţi; şi au ajuns la femeie noaptea şi i-a zis: ,,Ghiceşte-mi din pântec şi adu-mi-l pe cel pe care ţi-l voi spune eu!”

 

Cei care citesc Biblia, cunosc relatarea din 1Samuel 28. Aici este relatat cum regele Saul, fiind atacat de filisteeni şi neprimind sfat de la Dumnezeu ce să facă, se duce la o femeie ventrilocă din En-Dor, care chipurile ştia chema morţii, pentru ca prin ea să vorbească cu profetul Samuel, care murise.

Însă un înger sfânt al lui Dumnezeu susţine că toţi morţii dorm în tărâna pământului, atât cei buni cât şi cei răi:

“Multitudinea celor ce dorm în ţărâna pământului se va trezi: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispret veşnic.” Daniel 12:2

Acelaşi adevăr îl susţine şi Domnul nostru Isus Christos:

"Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui

şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată." Ioan 5:28,29

 

Având în vedere acest adevăr în faţa noastră, se nasc nişte întrebări importante:

1. Dacă toţi morţii dorm în ţărâna pământului până la înviere, fie buni, fie răi, cum a putut o femeie păcătoasă din En-Dor să-l aducă pe profetul Samuel înapoi din morţi pentru a vorbi cu regele Saul (1 Samuel 28:11)? Ridicarea unui mort care doarme în ţărână la taifas cu cei vii, ar echivala cu învierea. Nicăieri nu scrie în Biblie că Satan sau cei răi ar avea această putere. Numai Dumnezeu poate învia morţii şi cei care primesc autoritatea aceasta din partea lui. De ce i-ar fi dat Dumnezeu această autoritate acestei femei ventriloace păcătoase din En-Dor?

 

2. Cine era cel cu care a vorbit Saul? Era într-adevăr profetul Samuel? Relatarea nu spune că Saul l-ar fi văzut pe profetul Samuel ridicându-se şi apărându-i în faţă. Această femeie ventriloacă păcătoasă a susţinut că l-a ridicat, l-a văzut şi i l-a descris cum arată. De aici “a înţeles” Saul că cel descris era profetul Samuel (1Samuel 28:14). Dar oare a înţeles el bine cum stau lucrurile sau s-a pripit în înţelegerea sa şi de fapt a tras o concluzie greşită?

 

3. De ce ar fi un păcat să poţi vorbi cu un mort, mai ales dacă cel mort a fost un om bun, ca profetul Samuel? Şi de ce nu au dreptul credincioşii să ridice pe cei morţi la discuţii? Pentru că porunca clară a lui Dumnezeu pe parcursul întregii perioade a Vechiului Testament a fost ca cei ce chipurile ridică şi cheamă morţii să fie alungaţi din Israel sau să fie omorâţi (Deuteronom 18:10-15, 1 Samuel 28:3). Însăşi vrăjitoarea cunoştea această interdicţie şi s-a temut de consecinţele a ceea ce va face (1 Samuel 28:9). Ar ucide Dumnezeu pe cineva care într-adevăr ar avea putere să facă binele sculând morţii? Nu, fiindcă vedem că el nu a pedepsit pe nimeni care a înviat morţi. Însă dacă morţii nu pot fi sculaţi de cei ce pretind că o pot face şi totul este o mare înşelătorie, ar merita cei ce fac această şarlatanie să fie pedepsiţi cu moartea? După logica lui Dumnezeu, da. S-a asigurat regele Saul că femeia nu este o şarlatană? Nu. Putea fi această femeie păcătoasă o şarlatană, care să nu fi ştiut să cheme morţii, însă să mintă că poate? Da.

 

Oricum am privi lucrurile, marea întrebare este, de ce şi-ar schimba Dumnezeu într-un mod radical opţiunea? În prima fază Dumnezeu nu îi răspunde lui Saul, indiferent la ce metodă sfântă a apelat, arătând prin asta dezaprobarea sa faţă de acest individ. Saul avea deja un duh necurat care îl poseda şi îl instiga la ucideri (a ucis fără motiv pe gabaoniţi şi a dorit să îl ucidă pe David, rege uns ca înlocuitor al său). În a doua fază Dumnezeu i-ar răspunde acestui ucigas, printr-o sursă pe care chiar el o condamnă? Făcând aşa nu ar fi deschis un precedent de urmat şi pentru alţii, URMÂND (pe de o parte) SĂ SUBMINEZE propria sa lege care interzicea contactul cu cei ce pretindeau că chemau morţii, (pe de altă parte) ÎNTĂRIND ideea păgâna (dar falsă) că aceştia pot chema la taifas pe cei morţi (deşi nu pot)?"

 

Câteva consideraţii asupra cărţii 1Samuel şi a expresiilor din carte

Această carte este numită 1Împăraţi (sau 1Regi) în traducerea antică Septuaginta, ceea ce arată că probabil acesta a fost numele cărţii la început, numele acesta fiind schimbat ulterior.

 

Este foarte interesant cum redă Textul Masoretic (ebraic) cuvântul “medium” în limba ebraică la 1Samuel 28:7: 

"Atunci Saul a zis slujitorilor lui: "Căutaţi-mi o femeie posedată în pântec, ca să mă duc s-o întreb." Slujitorii lui i-au zis: "Iată că în En-Dor este o femeie posedată în pântec." 

În limba ebraică avem expresia "baalat owb" care este destul de greu de redat (baalat = stâpână, owb = burduf din pântec de animal). Nu este de mirare de ce versiunea antică în limba greacă Septuaginta redă cu “grăitoare din pântec” (engastrímythos). Tot pe aproape redă şi versiunea latină Vulgata, redând “pythona” după grecescul “pythia”, pythia fiind o femeie-profetesă de la oracolele zeilor păgâni. Expresia “care să cheme morţii” sau “care are duh” nu există în textul ebraic al acestui verset. Expresia ebraică este o descriere mai la obiect a acestei practici, “baalat” însemnând “stăpână” iar “obw” însemnând “burduf din stomac de animal”. Prin urmare fraza originală descrie o femeie ce stăpâneşte arta vorbitului din stomac. Această artă consta în vorbirea auzibilă fără a mişca buzele. Cei care pretindeau că au putere de a chema morţii la o discutie cu cei interesaţi (evident contra unui mare cost), foloseau această practică pentru a crea iluzia că mortul chemat vorbeşte şi nu cel ce a chemat mortul. Era o înşelătorie.

Există un mare avantaj în a studia textele antice. Cadrul textual lămureşte multe. Pot să spun că pe mine Septuaginta m-a făcut să îmi schimb radical poziţia, când am dat de expresia “grăitoare din pântec”. Expresia aceasta m-a făcut să caut alte surse, citisem mai înainte o nuvelă de la Ion Agârbiceanu despre un prăvilar, ce poseda arta înşelării, am mai căutat pe internet şi am dat de articolul excelent al lui Ion Cristoiu: Pythia, o afacere (revista Historia). Aceste scrieri descriu cu lux de amănunte toate maşinaţiunile ce stau în spatele acestei afaceri. 

 

Da, Biblia scrie că femeia ventriloc din En-Dor a spus că a văzut un om în vârstă şi că a regele Saul s-a grăbit să creadă că a vorbit cu profetul Samuel. Privit aşa este dintr-un singur unghi. Privit numai din acest unghi, PARE să fie aşa. Însă Biblia prezintă mai multe unghiuri care descalifică ce a spus aceasta femeie ventriloc.

1. Biblia spune că oamenii nu ştiu nimic în moarte, nu au gânduri, nu au sentimente, fiindcă dorm în somnul morţii. Femeia aceea spune exact invers, că morţii stiu lucrurile, vorbesc, gândesc, pot depune anumite acţiuni, etc..

2. Biblia spune că duhul unui om este la Dumnezeu, în mâna lui şi nu în mormânt şi numai la înviere îşi poate relua activităţile. Cheile locuinţei morţilor sunt ţinute de Fiul său. Femeia aceea spune exact invers, că duhul este în cei morţi şi ea are chei şi poate avea acces oricând la oricine. 

Cine susţine că trebuie să am încredere în femeia aceea şi să admit că ea spune adevărul, mă face să mă înfior. CE CREDUL AŞ FI!

Biblia susţine că nu trebuie să avem încredere în acest tip deoameni şi să nu ne ducem la ei ca să îi consultăm, deci implicit susţine că nu trebuie să avem încredere în această femeie din En-Dor, deoarece ea poate minţi.

 

CINE ne poate ajuta să acceptăm sau să nu acceptăm ce a spus femeia aceea?
Numai Dumnezeu! De acord? ŞI EL SPUNE SĂ NU AVEM ÎNCREDERE ÎN ASTFEL DE FEMEI (şi bărbaţi). Şi ce dacă vorbele ei s-au împlinit? Dumnezeu spune să nu mergem la ei, nici dacă cuvintele lor s-ar împlini: 

Deuteronom 13:1. Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune,

2. şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: "Haidem după alţi dumnezei" - dumnezei pe care tu nu-i cunoşti - "şi să le slujim!"

3. să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.

4. Voi să mergeţi după Domnul Dumnezeul vostru şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi.

 

Şansa ratată de regele Saul şi învăţămintele ce le putem trage de aici:

 

Pâna nu a mers la femeia ventriloc, regele Saul mai avea o şansă. Şansa de a se pocăi. Şansa de a accepta omul din planul lui Dumnezeu: pe David. Dacă s-ar fi pocăit şi s-ar fi smerit, ar fi abdicat în favoarea lui David. Făcând aşa putea salva locul al doilea în regat, pentru fiul său Ionathan, acela de a fi comandantul armatei. Astfel, Israelul putea fi mântuit mai repede din mâna filisteenilor şi el putea muri de bătrâneţe şi nu de sabie. Dar setea lui pentru domnie şi grija pentru ce vor spune oamenii i-au luat minţile. Şi a făcut lucruri detestabile, ucigând pe gabaoniţi şi pe cei ce l-au ajutat pe David. Putea să îşi ţină nepoţii pe genunchi şi nu ca din cauza lui să fie spânzuraţi. Mersul la acea femeie necredincioasă, a fost picătura care a umplut paharul nelegiuirilor lui Saul. El şi-a săpat singur groapa destinului, ascultând de glasul înşelător care l-a aruncat pur şi simplu în groapă înainte de vreme. Păcat de fiul său, Ionathan şi de ceilalţi fii şi ostaşi. Este o mare lecţie de învăţat de aici “Ai grijă cu cine te însoţeşti, ca să nu ai partea lui.” Oare nu a ştiut Ionathan, despre nelegiuirile tatălui său? A ştiut. Şi totuşi nu s-a îndepărtat de el, chiar dacă nu a fost de acord cu tatăl său. Asta înseamnă că nu este suficient a nu fi de acord cu cineva rău, ci şi a nu fi lângă un astfel de om, căci un astfel de om îţi poate aduce nenorocirea. Locul lui Ionathan era lânga noul rege desemnat, David, dacă dorea locul al doilea în regat. Când nu suntem la locul potrivit, cu oamenii potriviţi, ne aşteaptă mari încercări, uneori fatale, căci lumea neascultătoare de Dumnezeu te trage în jos şi devii victimă colaterală. Regele Saul n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Ionathan n-a fost la locul potrivit şi cu omul potrivit. Iată o lecţie demnă pentru o adâncă cugetare.

Să stăm de veghe cum se cuvine şi să-l rugăm pe Tatăl nostru ceresc să ne ajute la aceasta. Aceasta este rugăciunea mea, pentru mine şi toţi cititorii acestei apologii. În numele Fiului său mă rog, Amin!

Dumnezeu să vă binecuvânteze prin înţelegerea adevărul nepieritor!

 

---

 

De ce trebuie să ştim neapărat dacă sufletul este muritor sau nemuritor?

 

Să ne gândim logic. Dacă această învăţătură nu vine de la Dumnezeu, ci de la Diavol, atunci este şi o armă a înşelării, prin care vrăjmaşul lui Dumnezeu produce suferinţă, nenorocire şi chiar moarte şi deseori le pune pe seama lui Dumnezeu, cum vedem în cazul lui Iov. Omul care a văzut coborând foc din cer şi aducând prăpăd, nu a zis că a fost focul lui Satan, ci că a fost focul lui Dumnezeu. Evident, el vorbea în necunoştinţă de cauză, fiind înşelat de Diavol (Iov 1:16).

 

Aşa stau lucrurile şi cu nemurirea sufletului, dacă ne pripim a trage concluzii, ca şi acest slujitor al lui Iov.

Nu suntem nemuritori cu sufletul, deoarece nemurirea este condiţionată de pocăință, de credință, dar mai ales de ascultarea de Dumnezeu şi se primeşte numai la învierea celor morţi (Ioan 5:28,29).

“Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, “şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul sfântului duh.” (Fapte 2:39)

 

Ce nu iau în calcul teologii şi de ce?

Într-adevăr, în Biblie sunt câteva texte care infirmă (contrazic) multitudinea de dovezi aduse pentru a demonstra falsitatea doctrinei nemuririi sufletului. Cel mai elocvent caz de contradicţie (faţă de toate dovezile biblice aduse) este pasajul despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr.
Biblia arată clar despre orice om, unde se duce după moartea lui şi în ce stare este el acolo. “Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” Ecclesiastul 9:10
Însă pasajului despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr susţine altă părere. Deși admite că Avraam este în locuinta morților (hades), susține exact contrariul mărturiei Scripturii citate! El susține că acolo unde s-au dus Avraam, săracul Lazăr și bogatul nemilostiv, există lucrare, chibzuință, știință și înțelepciune. “Cu vremea săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam ... A murit şi bogatul ... Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri...”.  Cu toţii cunoaştem această istorisire cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv din Luca 16:19-31. Însă acest text contrazice flagrant Biblia de la Geneza şi până la Apocalipsa și tulbură armonia ei interioară. Importanţa armoniei interioare a textelor Bibliei este evidentă şi trebuie luată în calcul. Teologii susţin că Solomon a prezentat un punct de vedere uman, pe când pasajul care îl contrazice, prezintă un punct de vedere divin. Problema cu această interpretare este că Solomon nu este singurul, alături de el fiind alţii care dau aceeaşi învăţătură în acest caz: Iov, David, Ezechia, un înger şi chiar Dumnezeu. Cât ne putem baza atunci pe celelalte lucruri spuse de aceştia, dacă, iată, ei prezintă şi erori umane? Ar mai putea apela atunci apostolul Pavel la autoritatea Scripturii, argumentând că toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos (2Timotei 3:16)?

Drag teolog! Să presupunem că trebuie să conduci maşina din Cluj-Napoca până la Bucureşti şi urmăreşti cu atenţie indicatoarele rutiere, toate arătând spre sud-est. Toate ţi-au indicat drumul bine şi estimezi că mai ai foarte puţin până la Bucureşti. Însă urmează un indicator cu inscripţia “BUDAPESTA 5 KM” Ce o să faci? Ignori toate indicatoarele de până atunci şi te încrezi orbeşte într-unul singur? Nu cred. Mai degrabă ignori, ştiind că e o farsă.

De ce nu poţi acţiona mental exact la fel şi în cazul Bibliei, văzând farsa Diavolului în pasajul din Luca 16:19-31? Pentru că nu vrei, nu pentru că nu poţi. Dacă ai vrea, ţi s-ar nărui tot castelul de nisip.

 

Există voci ale credincioşilor din România, cât şi din afara ei că autorul acestui pasaj nu a fost evanghelistul Luca, ci un scrib al unei biserici, care a pus în gura Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, ceea ce el nu a spus niciodată. Fiul lui Dumnezeu, care a venit din cer şi s-a născut evreu, cunoştea bine mărturia întregului Vechi Testament despre locaţia şi starea inconştientă a celor morţi, deoarece el a spus că la trâmbiţa învierii, morţii vor auzi glasul lui din morminte, şi nu din sânul lui Avraam sau "iad": Ioan 5:28,29, Daniel 12:2. Nicăieri nu foloseşte acest termen “sânul lui Avraam”, nici el, nici ucenicii săi şi nimeni din vechime dintre toţi cei pomeniţi în Vechiul Testament. Locurile unde apare această frază sunt nişte cărţi dubioase, numite “apocrife”, deoarece erau ţinute ascunse, deorece marele preot rostea blestem pe ele. Aşadar, acest text din Luca 16:19-31 este un text fals, o apocrifă (text necanonic), ataşat ulterior la (în) Evanghelia după Luca, dintr-o astfel de sursă dubioasă.
Avem de a face cu o contradicţie evidentă, care descalifică şi demască textul ca fiind un text străin de Biblie.

Textele Bibliei originale nu mai sunt. Nu putem lăsa sau distorsiona înţelesul textelor ce combat clar aceste idei, de dragul unor oameni care au introdus texte străine pentru aşi susţine părerile. Este clar că cineva a falsificat adevărul şi combate tot ce se spune  Biblia despre starea sufletelor în moarte, spunând:  “A venit timpul când săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.” Luca 16:22

Interesant… Toţi merg în țărână, dar acesta merge în sânul lui Avraam! Și mă întreb: Dar aceia care au murit înainte de Avraam, unde au mers? Se vede clar că textul este un fals, deoarece nu concordă cu armonia interioară a Bibliei. Biblia susţine că omul este un produs compus din două entităţi: “ţărâna pământului” şi “duhul lui Dumnezeu“. Aceste două elemente compun un produs nou, produs pe care Biblia numeşte “sufletul omului“. La moarte, aceste doua elemente se desfac din uniunea formată şi sufletul omului încetează să mai existe conştient, moare odată cu trupul şi rămâne încătuşat în celulele moarte ale trupului… Omul nu mai există, ca fiinţă vie.

În capitolele anterioare am prezentat câteva manipulări ale textului biblic, făcut de traducători, dar nu sunt singurele. După Conciliul de la Niceea din anul 325, s-a încercat sistematizarea şi uniformizarea Bibliei, ca toţi să aibă acelaşi text. Tot ce nu a corespus cu ideologia unora, a fost distrus. În această perioadă s-au consimţit anumite jonglerii scribale, cum este cazul de mai sus, având consecinţe foarte grave. Teologii nu iau în calcul asemenea lucruri (cinste excepţiilor), deoarece sub masca de a nu ştirbii autoritatea Bibliei, le e frică de fapt să nu-şi piardă reputaţia, autoritatea lor şi foloasele ce derivă de aici.

 

Pe când teologii şi cei pe care îi slujesc (clerul) au mari folose, roadele nefaste ale credinţei în nemurirea sufletului sunt enorme.

"După roadele lor îi veţi cunoaşte" Matei 7:16

Credinţa în nemurirea sufletului conduce la nişte implicaţii teologice profunde. O minciună poate dărâma mii de adevăruri. Această învăţătură este ca rădăcina unui copac care alimentează tot copacul.

În primul rând, îl face pe om să respingă idea de moarte (compară 1Timotei 6:16 cu Geneza capitolul 3), îl pune să creadă că e nemuritor şi astfel subminează interesul pentru înviere şi pune într-un con de umbră importanţa învierii.

În al doilea rând, subminează importanţa pocăinţei şi împinge pe oameni să creadă în posibilitatea salvării păcătoşilor după ce aceştia mor nepocăiţi (purgator, rugăciuni ptr. morţi, ofrande date spre salvarea sau ameliorarea stării lor, mântuirea universală, etc.).

În al treilea rând, credinţa în nemurirea sufletului alimentează sinuciderile şi atentatele sinucigase (terorism religios), spiritismul (că poţi vorbi cu morţii, care de fapt nu este decât artă ventrilocă), alimentează frica de morţi (că morţii pot face rău), alimentează închinarea la morţi (că morţii pot face bine), alimentează purgatorul (că cei care au murit ca nedrepţi mai pot fi salvaţi), alimentează transmigraţia sufletelor (că sufletul morţilor se poate naşte din nou în alt trup, fie de om, fie de animal), alimentează idei false despre judecata lui Dumnezeu asupra păcătoşilor ce au murit, spunând că sunt chinuiţi din porunca Lui, după ce mor, făcând din Dumnezeu un zeu sadic, ca cei din mitologiile păgâne.

Să ne oprim asupra acestui ultim aspect deoarece este cel mai grav, echivalând cu o hulă împotriva lui Dumnezeu, făcând din credincioşi “hulitori ai lui Dumnezeu”, vorbind “nebunii” la adresa lui Dumnezeu, fără ca ei să îşi dea seama (Iov 42:8).

 

---

 

Ce folos să te rogi unor morţi, dacă ei nu sunt vii? La cine să ne rugăm?

 

Dacă morţii nu sunt vii – şi nu sunt – nu ne pot ajuta. Aşadar rugăciunea la cei morţi, nu aduce nici un folos. Iată un astfel de caz tulburător. Observ de mult timp că unii se roagă celor morţi, având credinţa în nemurirea sufletului. Cineva scria că avea un prieten sportiv care atunci când intra pe teren se ruga astfel tatălui său mort: “Tată, te rog să fii cu mine!”, apoi tot lui îi dedica orice victorie.

 

La cine să ne rugăm?

Am găsit ceva foarte interesant despre rugăciune în lucrarea lui Origene – Despre rugăciune şi martiraj. Mai exact - la Cine să ne rugăm? - din perspectivă creştină. A fost scris în secolul III AD, de Origene din Alexandria. Din text reiese că în acel timp existau trei păreri, unii se rugau doar Tatălui, alţii doar Fiului şi alţii se rugau la ambii. Duhul sfânt nu este menţionat, aşa că moda rugăciunii la duhul sfânt încă nu era inventată în acel timp.

 

XV. 1. Dacă ați înțeles ce se înțelege prin „rugăciune“, să nu ne mai rugăm la nici o creatură, nici la Christos, doar singurului Dumnezeu și Tatăl universului, la care şi Mântuitorul nostru s-a rugat, așa cum am explicat, ce ne-a învățat şi el. De fapt, atunci când i-au cerut „Învață-ne să ne rugăm“ (Luca 11:11), el le-a arătat o rugăciune nu la el însuși, ci la Tatăl: „Tatăl nostru care ești în ceruri ...“ și așa mai departe. (Matei 6.9). Pentru că, așa cum în altă parte am arătat, în persoană şi subiect Fiul nu este Tatăl, și așa că ar trebui să ne rugăm fie la Fiul şi la Tatăl nu, sau fie la ambii, sau numai la Tatăl. Ar părea imposibil sau chiar lipsit de sens să se roage Fiului și nu Tatălui, ceea ce ar fi în mod evident contrar tuturor vederilor. Dacă ne-am ruga la ambii, ar trebui să o facem la plural: „daţi-ne“, „binevoiţi“, „împliniți“, „salvați“, şi alte asemenea. De aici se vede că sunt necorespunzătoare, deoarece nu se poate dovedi din Scripturi că s-au rugat în așa fel. Deci, rămâne doar să ne rugăm lui Dumnezeu, Tatăl a toate, dar nu fără Marele Preot care a fost investit prin jurământ de Tatăl, după înțelesul acestor cuvinte: „El a jurat și nu îi va părea rău, tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec“ (Psalmul 110: 4; Evrei 2:17, etc.).

 

Noi, prin meritele şi numele glorios al Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, avem acces direct la Tatăl. Aşadar trebuie să ne rugăm doar Tatălui nostru din ceruri, aşa cum ne-a învăţat Fiul său ceresc.

 

---

 

Despre Legea lui Moise, Legea lui Christos şi Legea împărăţiei lui Dumnezeu (Legea toiagului de fier)

 

Legea Mozaică (dată de Dumnezeu prin robul său Moşhe (Moise)), a fost Constituţia poporului Israel, fiind cea mai elevată dintre toate tipurile de constituţii care au existat vreodată. Însă Dumnezeu prin Christos a inaugurat o altă Lege. Prima Lege a fost bună pentru acele timpuri, a doua Lege este bună pentru aceste impuri, de aceea sfârşitul Legii din Vechiul Testament este Christos (Romani 10:4), deoarece Legea a fost un îndrumător spre Christos (Galateni 3:24,25). Şi în curând va veni o altă Lege, legea împărăţiei lui Dumnezeu, deoarece timpurile se vor schimba din nou (Matei 24:14), conform planului Creatorului, fiind un cer nou şi un pământ nou în care va locui dreptatea, prin legile sfinte şi drepte care se vor da.

 

Prin Legea Mozaică învăţăm ce este păcatul şi dreptatea (Romani 3:20, Exod 21:23-25) şi cât de greu este să împlinim dreptatea aşa cum ar vrea Dumnezeu, în sens perfect (Fapte 15:1-15). Dacă am putea să împlinim Legea perfectă şi sfântă a lui Dumnezeu sută la sută, nici nu am muri, căci nu am mai păcătui atunci, plata păcatului fiind moartea.

 

Prin Legea Christică învăţăm ce este dragostea şi harul (Ioan 13:34, Matei 18:21-35), Moise fiind pedagogul iubirii venită prin dreptate, Christos fiind pedagogul iubirii venită prin har. Să iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta şi pe semenul tău ca pe tine însuţi este motivul, scopul vieţii (Marcu 12:28-34). De aceea ţinta poruncii este dragostea (1Timotei 1:5). Cuvântul lui Dumnezeu descrie cel mai clar ce este dragostea (1Corinteni 13), fără de care nimeni nu va fi mântuit (1Ioan 4).

 

„Legea” în general defineşte raporturi, de aceea este flexibilă; când raporturile iniţiale - după care s-a dat o lege - sunt afectate, legea poate suferi amendamente (schimbări) sau chiar se poate anula. Aşa intră pe rol, procedura numită „har”. De exemplu: prima pereche de oameni, ar fi trebuit să moară în aceeaşi zi în care au mâncat din fructul interzis, şi ar fi murit chiar în acea zi (Geneza 2:16,17), dacă ar fi mâncat din proprie iniţiativă; dar din pricină că au fost antrenaţi în nesupunere de o altă fiinţă, pedeapsa pe care o cerea legea a fost comutată pe o perioadă mai lungă, pentru a se putea soluţiona controversa ridicată de acea persoană: Este Dumnezeu mincinos? Poate fi omul fericit fără Dumnezeu?

 

Răspunsul este evident nu. Dumnezeu nu este un mincinos, Satan este şi omul nu poate fi fericit fără Dumnezeu, aşa cum a sugerat Diavolul în grădina Edenului.

 

Din cauza răutăţii oamenilor, va veni un mare necaz pe pământ şi în această perioadă o mare mulţime de oameni vor părăsi cultele sistemului religios corupt, pregătindu-se cum se cuvine pentru venirea Domnului nostru Isus Christos (Matei 25:1-13, Apocalipsa capitolele 7 şi 18). În timpul acela, religiile tradiţionale  - şi aici mă refer la toate, inclusiv cele păgâne – nu numai că îşi vor pierde sprijinul autorităţilor statale, ci vor fi desfiinţate printr-un decret politic de Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale (NWO), care va apare pe scena lumii politice (Apocalipsa 17:16). În locul lor, pentru a umple golul necesităţilor spirituale, Guvernul Mondial va institui închinarea la icoana fiarei (Apocalipsa 13:15). În acest timp va apare ceea ce a denumit apostolul Pavel ca fiind “lepădarea de credinţă” şi un lider politic charismatic denumit “omul fărădelegii, fiul pierzării” (2Tesaloniceni 2:3).

Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Mirelui (Matei 19:28) şi să se opună acestei închinări false. Pentru loialitatea lor ei vor fi răsplătiţi cu conducerea lumii noi, alături de Regele Isus Christos. Atunci se va da Legea împărăţiei lui Dumnezeu, despre care au vorbit şi profeţii, Legea toiagului de fier.

 

Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier si le vei sfarama ca pe vasul unui olar." (Ps.2:9)

    Le va carmui cu un toiag de fier si le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit si Eu putere de la Tatal Meu. (Apoc.2:27)

    Ea a nascut un fiu, un copil de parte barbateasca. El are sa carmuiasca toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost rapit la Dumnezeu si la scaunul Lui de domnie. (Apoc.12:5)

    Din gura Lui iesea o sabie ascutita, ca sa loveasca neamurile cu ea, pe care le va carmui cu un toiag de fier. Si va calca cu picioarele teascul vinului maniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. (Apoc.19:15)

 

Acum Christos domneşte ca Rege în mijlocul duşmanilor săi şi încă nu a venit timpul pentru a instaura această Legea toaiagului de fier.

Psalmii 110

1. (Un psalm al lui David.) Yehowah a zis Domnului meu: "Sezi la dreapta Mea, pana voi pune pe vrajmasii Tai sub picioarele Tale." -

2. Yehowah va intinde din Sion toiagul de carmuire al puterii Tale, zicand: "Stapaneste in mijlocul vrajmasilor Tai!"

 

Legea împărăţiei lui Dumnezeu va fi o Lege puternică, de fier, dar clădită cu înţelepciune dreaptă şi iubitoare, care va produce fericire eternă în tot Universul. Cine o va asculta şi se va supune va fi încununat cu veşnice binecuvântări, cine se va opune şi se va răzvrăti va muri ca blestemat.

În cele din urmă, Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, Regele desemnat pentru aceasta, care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman prin Legea toiagului de fier, la sfârşitul celor o mie de ani va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 12:6).

 

---

 

Sună din trambiţă! Fii un străjer al lui Dumnezeu! Fii un erou al credinţei!

 

Dumnezeu ne iubește (Ioan 3:16) și dorește să fim salvați (2 Petru 3: 9). Prin Biblie, Sfânta Scriptură, Dumnezeu ne-a avertizat de asemenea, de evenimentele catastrofale care vin! Prin Biblie, El ne îndeamnă să fugim de mânia care vine (Ioan 3:36) şi să fim eroi ai credinţei, salvându-ne şi salvând şi pe alţii!

 

Orizonturile profetice din Biblie arătau spre extraordinara profeţie despre cele 70 de săptămâni de ani şi venirea lui Mesia. Sunt nişte învăţămintele ce le putem trage.

 

Profeţia din capitolul 9 al cărţii profetului Daniel fixează clar derularea unor evenimente, care s-au împlinit cu exactitate.

  Aceasta era o profeţie privitoare la Israel şi fixa 70 de săptămâni de ani începând “de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), Cârmuitorul” (Daniel 9:25).

 

Cuprinsul profeţiei

 

În versetele 24-27 găsim că “70 de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău”, grupate în două perioade, 69 de săptămâni şi 1 săptămână (69+1=70).

 

Aceste săptămâni începeau de la “De la darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului” şi includeau “şapte săptămâni şi şase zeci şi două de săpămâni (7x7 + 62x7 ) arătând când anume va apare Mesia şi apoi ultima săptămână despre care se spunea că la jumătatea ei El avea să fie “stârpit”.  Făcând calculul de 69×7=483 de ani, aceştia sunt calculaţi de la decret şi până la venirea lui Mesia.

 

Când s-a dat decretul pentru rezidirea Ierusalimului, ca cetate de scaun al Iudeei, cu ziduri şi porţi de apărare? Aceasta a fost dată la porunca regelui persan Artaxerxe la cererea lui Neemia: “…trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, CA SĂ O ZIDESC DIN NOU” (Neemia 2:5). Data acestui decret este: “luna Nisan a anului al douăzecilea al împăratului Artarxerxe” adică luna Nisan 445 î.H.

 

Evanghelistul Luca ne prezintă botezul Domnului Isus (Luca 3), care avea să fie Uns (consacrat) la Iordan prin Duhul Sfânt al Tatălui ceresc pentru a fi "Cârmuitorul" prezis de prorocul Daniel.  Prin inspiraţie divină, el notează că acest lucru s-a întâmplat “în cel de-al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar” (Luca 3:1). Împăratul Tiberiu şi-a început domnia la 19 august anul 14 d.H., al cinsprezecilea an fiind în anul 29 d.H., exact 483 de ani de la porunca pentru rezidirea Ierusalimului.

 

După ce nu a fost recunoscut de popor ca Mesia, Domnul Isus s-a pregătit temeinic pentru ceasul sfârşitului său, ştiind toate ce urmau să vină (Ioan 2:4; 7:8; 8:20). Nu i-a fost greu să trăiască trei ani şi jumătate cu gândul că va fi "stârpit" şi încă groaznic, după cum vedem în consemnările din Evanghelia după Ioan, era tulburat:

 

“Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul (subl. ns.)  acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul  acesta!” (Ioan 12:27).

 

Acest zbucium îl vedem cel mai bine descris în Gărdina Gheţimani:

Luca 22:39. După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.

40. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: "Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită."

41. Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să Se roage,

42. zicând: "Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta."

43. Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.

44. A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ.

45. După ce S-a rugat, S-a sculat şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare

 

În acelaşi timp cunoştea şi soarta Ierusalimului şi a întregii ţări, căci văzând cetatea măreaţă a izbucnit în plâns ştiind ce o aşteaptă:

 

”Dacă ai fi cunoscut şi tu măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile; te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră peste piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.” (Luca 19:42-44).

 

Cărturarii Ierusalimului ştiau că se împliniseră cei 483 de ani şi toată lumea era în fierbere, că venise vremea profeţiei rostită de Zaharia: Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. (Zaharia. 9:9; Matei 21:4-5).

 

Luca 3:15. Fiindcă norodul era în aşteptare şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul,

16. Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: "Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine şi căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

 

De ce nu a fost acceptat ca Mesia? Fiindcă cărturarii vremii aveau o altă viziune despre Mesia. Ei luau din profeţii numai ce le plăcea, ce îi încânta, vedeau doar un biruitor şi un cuceritor, deşi Sfintele Scripturi arătau clar că Mesia va fi prima dată un om al suferinţei şi apoi un biruitor, un smerit şi apoi un cuceritor. De aici putem învăţa o lecţie importantă: să nu luăm din profeţiile Sfintelor Scripturi numai ce ne place.

 

La fel vedem şi azi nişte cărturai selectivi, care iau doar ce le place din profeţiile despre finalul lumii acesteia şi că datorită lor mulţi se încurajează spunând că ei vor „viziona din cer” evenimentele finale ale lumii, deşi profeţiile Bibliei nu arată asta. Adică, spun ei prima dată va fi răpirea Bisericii şi apoi vaiurile de pe pământ, ceea ce Biblia nu arată. Profeţiile sfârşitului arată clar că credincioşii vor trece prin aceste vaiuri, fiind ocroţiti ca evreii în timpul plăgilor din Egipt şi vor fi persecutaţi de „Faraonul” acelui timp, Antichristul, cu ură dispreţuitoare, violenţă şi greutăţi economice, dar ei vor supravieţui, pe când Antichrist şi gloata lui va pieri.

 

Ne place să citim mult şi să cunoaştem multe, atenţie deci după cine ne luăm, după oameni cu idei selective sau după totalitatea mesajului din Sfintele Scripturi.

 

Recapitularea evenimentelor viitoare:

  

Globalizarea va aduce cu sine apariţia statelor mari, continentale (şapte la numar) şi în cele din urmă la războiul pentru supremaţie (Al Treilea Război Mondial), dintre Est şi Vest. Războiul va fi declanşat de estici, dar va fi câştigat de vestici, care vor fi mai dotaţi din punct de vedere tehnologic.

Va fi un război între puterile din Est şi puterile din Vest, întrebuinţându-se rachete intercontinentale, cu focoase nucleare. Vor câştiga aceia care au rachete mai performante, având viteză şi precizie mai mare şi un radar pe măsură şi desigur spionaj care să cunoasca toate dotările şi slăbiciunile părţii adverse. Un frate spune că va fi un război de o noapte, iar dimineaţa se va semna armistiţiul. Dacă va fi aşa, sau nu, nu ştim.

Apocalipsa 13:1-4

https://en.wikipedia.org/wiki/Continental_union

În curând Statele Unite Ale Europei

https://www.agerpres.ro/politica/2017/08/14/presedintele-parlamentului-ungariei-in-europa-s-a-declansat-un-atac-la-adresa-statelor-nationale-21-40-14

Română

https://ro.wikipedia.org/wiki/Statele_Unite_ale_Europei

Maghiară

https://hu.wikipedia.org/wiki/Eur%C3%B3pai_Egyes%C3%BClt_%C3%81llamok

Engleză

https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_of_Europe

 

Acest război va aduce cu sine ridicarea lui Antichrist, un lider din Vest, care va ajunge un VIP politic mondial, ajungând lider unic al lumii, recunoscut şi de estici, după ce vor pierde războiul. În aroganţa sa, acest lider mondial va porni la schimbarea legilor etico-morale antice şi instalarea unei dictaturi neo-marxiste, utopice, ateiste.

Daniel 7:25. El (Antichristul) va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea;

 

Instaurarea păcii şi stabilităţii mondiale va fi implementată prin reducerea drastică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Războaiele şi atacurile teroriste vor face ca pacea şi securitatea să primeze - 1Tesaloniceni 5:3, oferind în schimbul ei drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

După al Treilea Război Mondial politicienii lumii conduşi de Antichrist vor face o nouă ordine planetară aparent stabilă şi vor declara pacea şi stabilitatea planetara prin măsurile drastice ce se vor lua.

1.   Desfiinţare tuturor religiilor tradiţionale şi instaurarea unei religii ateiste, forţată asupra tuturor printr-o lege mondială

2.   Promovarea ateismului pe toate legile, căile şi mijloacele, iar după aceea închinarea la VIP-ul politic, Antichist şi unei icoane instituite de el

Apocalipsa capitolul 17

 

În această perioadă se va produce Marea Apostazie, prezisă de apostolul Pavel.

2 Tesaloniceni 2:3. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării,

 

Va fi şi o Mare Prigoană (Asuprirea sfinţilor).

Daniel 7:25. El (Antichristul) va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme.

 

Divinizarea sau cultul Antichristului este o mărturie importantă despre timpurile din urmă.

2 Tesaloniceni 2

1. Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,

2. să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.

3. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării,

4. potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu" sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.

5. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?

6. Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.

7. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei.

8. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.

9. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase

10. şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.

11. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună,

12. pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.

 

Dumnezeu va face o ultimă avertizare în acel timp, folosind Biserica sa şi cei doi martori, care vor fi martirizaţi. Atunci se va produce răpirea. Cei care nu sunt luaţi la cer, mai au o şansă de pocăinţă, dar ei nu vor mai fi luaţi la cer, ci vor avea posibilitatea să trăiască şi să fie loiali lui Dumnezeu şi Fiului său, aici pe pământ. După răpire mulţi se vor pocăi, vor refuza înciparea şi vor fi protejaţi de Dumnezeu în timpul plăgilor universale.

Matei 24:14 - Apocalipsa 11

 

După îndepărtarea violentă a celor doi martori, se va trece la purtarea obligatorie a microcipului, dându-se o lege universală care va impune înciparea obligatorie. CIP-ul va fi Cartea de identitate electronică a viitorului - un fel de buletin al viitorului. Concomitent se va face şi eliminarea banilor lichizi şi a cardurilor bancare, totul se va tranzacţiona prin CIP.

Apocalipsa 13:16-18

Romană

https://www.youtube.com/watch?v=e81JNypWHo0&t=9s

Engleză

https://www.youtube.com/watch?v=8kezwbUnsao

Maghiară

https://www.youtube.com/watch?v=xjXNSdYNC94

 

După înciparea obligatorie vor fi nişte plăgi continentale, prin căderea unui asteroid, care va declanşa o ploaie de stele căzătoare (meteoriţi) cu efect devastator. Căldura mare degajată în atmosferă va face să crească foarte mult temperatura corpului uman, care va face ca cipurile să se deterioreze şi substanţa toxică scursă în organism să producă o rană grea şi dureroasă (Apocalipsa 16:2). Va fi şi o plagă cu lăcuste turbate (Apocalipsa 9:3).

Un munte de foc din cer, posibil o bucată mare desprinsă şi aprinsă din acel asteroid declanşează Marele Tsunami (Megatsunami - Val urias).

Apocalipsa 8: 8-1. Orice vas sau ambarcaţiune va fi distrusă. Contaminarea oceanului va fi imensă. Ateiştii care supravieţuiesc refuză să creadă că este intervenţia lui Dumnezeu şi vor pune totul pe seama naturii, riscând extincţia lor totală.

https://www.youtube.com/watch?v=2daVn-5o3E8

 

După aceste plăgi teribile se va face a doua venire a Domnului nostru Isus Christos şi toţi ateii care au supravieţuit plăgilor, vor fi eliminaţi de către sfinţii săi îngeri.

Matei 24:

37. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.

38. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,

39. şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

Apocalipsa 19 (Armaghedonul)

 

Urmează răsplătirile şi gloria viitoare în împărăţia de o mie de ani. Apoi ultima rebeliune la finalui celor o mie de ani.

Apocalipsa capitolele 20, 21,22

 

De ce avem nevoie acum?

Mesajul biblic este important: "Pocăiți-vă si credeţi în Evanghelie!" - Marcu 1:15, Romani 7,  Efeseni 4:17-32, Romani 3: 9-27.

Să fugim de mânia care vine! - este un avertisment final al Cărţii Apocalipsa.

Apocalipsa 11:18. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!"

Când păcatele omenirii vor atinge apogeul, răbdarea lui Dumnezeu va avea o limită şi uşa harului se va închide. "Sună din trâmbiţă!" că să poată fi avertizaţi câţi mai mulţi, ca prin pocăinţă smerită, credinţă şi iubire adevărată să scape de "mânia" care vine!

Dumnezeu este iubire, El nu se bucură de moartea celor nepocăiţi şi nu doreşte moartea lor. Fii erou al credinţei! Dumnezeu te cheamă să spui lumii despre această iubire:

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

Ioan 3:16

Dumnezeu să te binecuvânteze pe tine cititorule care ai pus la inimă aceste avertizări şi îndemnuri! Amin!

 

 

Oare duminica va fi semnul fiarei şi sabatul va fi semnul lui Dumnezeu?

 

Nu, semnul fiarei va fi ateismul, care va fi obligatoriu în zilele când va domni Antichrist. Şi ateismul va fi legiferat şi implementat prin obligativitatea purtării microcipului. Ateii nu vor ţinea cont nici de sabat şi nici de duminică.

 

Unii întreabă: Atunci de ce vorbeşte Scriptura de sabat, prin Domnul Isus în Matei 24:20 şi Apocalipsa 1:10 şi prin profetul Isaia, la Isaia 66:23 şi Isaia 56:1-8?

 

Biblic vorbind, Matei 24:20 se referă la perioada distrugerii Ierusalimului din primul secol AD şi un frate adventist în vărstă, de la mine din localitate a recunoscut ca aşa este. Deci nu este o profeţie despre tipurile care ne aşteaptă, ci o profeţie care i-a vizat pe creştinii evrei, ce erau avertizaţi cu privire la lucrurile ce îi aşteaptau, conform profeţiei din cartea profetului Daniel. Nu scoateţi versetele din context! Sâmbătarii sinceri şi bine informaţi, care cunosc Biblia din fir în fir, recunosc că aşa este.

 

Apocalipsa 1:10 nu se referă nici la Sabat, nici la Dumninică, ci la un viitor îndepărtat, apocaliptic, profeţit încă din Vechiul Testament, este o zi a judecăţilor, o zi a răzbunării asupra celor împotrivitori faţă de Dumnezeu, dar şi o zi de eliberare şi răsplătire a celor credincioşi, nu este vorba despre o zi de odihnă.

 

A se compara cu Ioel 2

 

1. "Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua lui Yehowah, este aproape!"

2. O zi de întuneric şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost din veac şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi.

3. Arde focul înaintea lui şi pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului, şi după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapă....

30. Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum;

31. soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua lui Yehowah, ziua aceea mare şi înfricoşată. (A se compara cu Matei 24:29 şi Apocalipsa 8:12)

32. Atunci oricine va chema numele lui Yehowah va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Yehowah, şi între cei rămaşi pe care-i va chema Yehowah.

 

În această mare şi înfricoşată zi de judecată se acţionează prin nişte plăgi teribile şi mondiale, şi în această zi în care se produc toate acestea apostolului Ioan i s-a permis să se uite, pentru a ne transmite nouă avertizările şi semnele acelui timp. Sâmbătarii sinceri şi bine informaţi, care cunosc Biblia din fir în fir, recunosc că aşa este.

 

Un alt text greşit interpretat este  Isaia 56:1-8. De ce vedeţi doar sabatul, nu şi arderile de tot şi jertfele?

1 ,,Aşa vorbeşte Yehowah: Păziţi ce este drept, şi faceţi ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate.

2 Ferice de omul care face lucrul acesta, şi de fiul omului care rămîne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu -l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna, ca să nu facă nici un rău!

3 Străinul care se alipeşte de Yehowah, să nu zică: ,Yehowah mă va despărţi de poporul Său!` Şi famenul să nu zică: ,Iată, eu sunt un copac uscat!`

4 Căci aşa vorbeşte Yehowah: ,Famenilor, cari vor păzi Sabatele Mele, cari vor alege ce-Mi este plăcut, şi vor stărui în legămîntul Meu,

5 le voi da în Casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune de cît fii şi fiice; le voi da un nume vecinic, care nu se va stinge.

6 Şi pe străinii, care se vor lipi de Yehowah ca să-I slujească, şi să iubească numele lui Yehowah (ceea ce mulţi sâmbătari nu fac, din contră detestă numele lui Yehowah, dacă le spui de el, şi chiar mai mult un sâmbătar director de la Sola Scriptura spunea chiar că Dumnezeu nici nu are nume), pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pîngărească, şi vor stărui în legămîntul Meu,

7 îi voi aduce la muntele Meu cel sfînt, şi-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.``

8 Aşa vorbeşte Stapanul Yehowah, care strînge pe cei risipiţi ai lui Israel: ,,Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el.``

 

Acest text se referă la perioada în care mai exista Templul şi jertfele, versetul 7 este lămuritor: "îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele."

 

Iar Isaia 66:23 este o profeţie cu privire la viitor. În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea - zice Yehowah.

Textul devine clar, dacă citim ce urmează, care arată judecăţile de înainte de începerea împărăţiei de o mie de ani:

24. Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură."

Da, atunci va fi reinstituit sărbătoarea lunii noi şi cea a sabatului pentru toţi locuitorii lumii care au mai rămas. Dar până atunci nu avem o poruncă clară înacest sens, cum se precipită unii să creadă.

 

În timpul sfârşitului în care trăim nu lupta pentru sabat este vitală, cum cred sâmbătarii de diferite confesiuni, ci lupta cu păcatul şi cu ateismul neo-marxist care promovează păcatul şi lupta împotriva lui Dumnezeu.

 

Ce este păcatul? 

Când vorbim de mântuire, în sensul biblic, ea se referă la mântuirea (salvarea) din starea de păcat şi moarte.

Mai întâi să vedem ce este păcatul?

Biblia descrie un păcat ca fiind o greşeală, iar orice greşeală este o "fărădelege" (fără de lege) în ochii lui Dumnezeu: 1Ioan 3:4. Păcatul este o greşeală, care se manifestă printr-o eroare de gândire însoţită de un act eronat, care provoacă daune personale şi colaterale.

 

Ce este legea, cui se da si de ce s-a dat ea (scopul ei)? 

Dumnezeu este Legiuitorul suprem. Legile lui Dumnezeu sunt porunci, care îi învaţă pe oameni ce este păcatul şi cum trebuie el evitat: 1Timotei 1:9, Romani 3:20. Aceste legi care sunt didactice, preventive şi corective, s-au dat pentru folosul şi fericirea oamenilor, pentru pacea, buna orânduială şi prosperitatea societăţii în care trăiesc şi în mod special pentru a-i pregăti pe oameni pentru regatul fără de păcat a lui Dumnezau care va veni pe pământ: Isaia 48:17-19, Matei 6:9, 1Corinteni 6:9,10.

 

De ce s-au dat poporului lui Dumnezeu din antichitate, legi atat de aspre? 

Poporului lui Dumnezeu din antichitate, i s-au dat anumite legi aspre, ca legea talionului, legile cu privire la păstrarea sănătăţii fizice şi mentale, a curăţiei spirituale, etc.; înseamnă acest lucru că Dumnezeu este rău (Exodul 21:22-25, Exodul 21:17, Exodul 22:18-20)? Nu, ci aceste legi au fost legi didactice, preventive şi corective, ele aveau menirea de a arăta gravitatea unor păcate în ochii lui Dumnezeu: Romani 7:13. Dacă oamenii ar fi ascultat de legile lui Dumnezeu, nimeni nu ar fi trebuit să sufere aceste consecinţe dramatice: Deuteronom 30:19.

 

De ce s-a schimbat Legea şi cum a fost posibil aşa ceva? 

Biblia ne învaţă că odată cu schimbarea preoţiei Aaronice a avut loc şi o schimbare a legii: Evrei 7:12, Luca 16:16. Până la începerea misiunii Domnului nostru Isus Christos, legea a avut un rol de îndrumător, dar acest rol l-a cedat Fiului lui Dumnezeu, care a fost "Profetul" prezis de Moise: Galateni 3:18-29, Deuteronom 18:15-19. Schimbarea legii nu se putea face fără a intra sub incidenţa penală a legii, act pe care şi l-a asumat Fiul lui Dumnezeu, luând blestemul legii asupra Lui: Galateni 3:13, 2Corinteni 5:21. Însa sensul schimbării nu este în sensul de ceva ce nu a mai fost, nu în sensul unui produs complet nou, ci în sensul de "înnoit" (Matei 19:28): lucruri vechi + lucruri noi= înnoirea (actualizarea) legii, pe temeiul unui nou legământ. Această schimbare s-a făcut pe temeiul promisiunii lui Dumnezeu faţă de Avraam, pentru a înlesni împăcarea şi intrarea tuturor naţiunilor într-o relaţie apropiată cu Dumnezeu, Creatorul lor: Geneza 22:18, Galateni 3:14, Efeseni 2:10-22, Coloseni 2:8-14, 2Corinteni 3:2-13. Noua lege, denumită "legea lui Christos", "legea împărătească" şi "legea slobozeniei" dezleagă anumite porunci vechi, ţine pe mai departe anumite porunci vechi şi în acelaşi timp aduce anumite porunci noi: 1Corinteni 9:21, Galateni 6:2, Iacov 2:8,12, Ioan 5:16-18, Marcu 7:18-23, Matei 19:16-19, Matei 5:31-48, Matei 13:52. 

La fel se va întâmpla şi la instaurarea Legii toiagului de fier în împărăţia de o mie de ani, anumite legi din legea lui Moise vor fi reactivate, iar anumite legi din actuala lege a lui Christos, vor fi anulate.

Schema Legii toiagului de fier: Anumite legi din Legea lui Moise + Anumite legi din Legea lui Christos = Legea toiagului de fier

 

Câte tipuri de păcate sunt?

Sunt două tipuri de păcat. Păcatul care se iartă şi păcatul care nu se iartă. De reţinut: Nu orice păcat se iartă, sunt oameni care s-au întinat cu păcate de neiertat, căci sunt două categorii de păcate, păcate ce se pot ierta şi păcate ce nu se pot ierta: Matei 7:6, Matei 12:31,32, 1Ioan 5:16.

 

Cum trebuie privit lupta cu păcatul?

În lupta cu păcatul trebuie să fim categorici şi să respingem orice formă de păcat ştiind că oamenii lui Dumnezeu au putere de sus pentru a rezista păcatelor: 1Ioan 3:6,9, 1Ioan 5:18. Dacă totuşi păcătuim, aceste păcate trebuie să fie din cauza imperfecţiunii firii noastre, ele nu trebuie să fie voite, ele trebuie să vină foarte rar, ca un fel de „accident” neintenţionat în viaţa noastră şi nu ca să facă parte din modul nostru de viaţă; însă trebuie ca după aceea să ne căim sincer şi adânc, să ne silim să evităm pe viitor păcatul comis, cerând harul lui Dumnezeu prin sfatul şi sprijinul fratilor: Iacov 5:16, Romani 8:31-39.

Mai trebuie să ştim ce este moartea: un blestem şi un vrăjmaş. Este un blestem, deoarece ne face să suferim şi un vrăjmaş deoarece se luptă împotriva noastră. Numai prin Domnul Isus avem asigurată biruinţa. Cine se luptă fără El, este condamnat eşecului.

 

Orizonturi Profetice

www.profetiiimplinite.blogspot.com

 

 

“STELELE” DIN CARTEA APOCALIPSA

ŞI TIMPUL NOSTRU

 

Cartea Apcalipsa este o cartea de profeţii. Unii spun că aceste profeţii s-au împlinit în secolul I şi II AD (varianta preteristă), alţii spun că cele mai multe dintre aceste profeţii s-au împlinit pe parcursul istoriei creştinismului, acum fiind pe la sfârşitul profeţiilor (varianta istoricistă), iar alţii spun că profeţiile despre viitor din cartea Apocalipsa încă nici nu au început (varianta futuristă).

 

Ce s-ar întâmpla dacă Asteroidul Apophis ar lovi Pământul în 2036?

 

Uimitoarele profeţii ale Bibliei ne întăresc credinţa, de aceea analiza unor profeţii biblice importante, incluzând o corecţie asupra unor profeţii interpretate greşit, este benefică tuturor credincioşilor.

Domnul Isus nu va reveni, până ce nu se vor împlini toate semnele profeţite de el, printre care şi căderea stelelor:

Matei 24:29 "stelele vor cădea din cer"

Marcu 13:25 "stelele vor cădea din cer"

 

 

“STELELE” DIN CARTEA APOCALIPSA

ŞI TIMPUL NOSTRU

 

Ce s-ar întâmpla dacă Asteroidul Apophis ar lovi Pământul în 2036?

 

Va-ţi pus vreodată întrebarea, oare cum se înţelege Apocalipsa capitolul 8, literal sau simbolic? Aceste lucruri trebuie analizate în dragoste şi smerenie, cu responsabilitate şi înţelepciune. Numai aşa putem fi binecuvântaţi!

 

Apocalipsa lui Ioan 8

1. Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.

2. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe.

3. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur care este înaintea scaunului de domnie.
4. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.

5. Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ.

6. Şi cei şapte îngeri care aveau cele şapte trâmbiţe s-au pregătit să sune din ele.

7. Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă.

8. Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare: şi a treia parte din mare s-a făcut sânge,
9. şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au pierit.
10. Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor.

11. Steaua se chema "Pelin"; şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.

12. Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei, şi noaptea de asemenea.

13. M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: "Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune."

 

O amintire

Cu mulţi ani în urmă, tatăl meu m-a întrebat, cam aşa: oare mai este mult până se va împlini profeţia despre pustiirea Ierusalimului (Luca 21:20)? Tot auzea despre conflictul dintre evrei şi arabi şi în sinea lui se gândea dacă nu cumva timpul acela este aproape... Nu ştia faptul că Ierusalimul a fost pustiit în anul 70 AD! De unde să ştie? Avea patru clase şi deşi era credincios penticostal de mulţi ani, nu a auzit nimic despre pustiirea Ierusalimului de către romanii conduşi de generalul Titus, fiul împăratului Vespasian, care a jefuit şi distrus Templul din Ierusalim, împlinind şi profeţia din Matei 24:1,2. Vedem în acest exemplu, ce uşor este să interpretezi greşit nişte profeţii relativ simple, dacă nu eşti bine informat.

În plus, informaţia greşită poate fi periculoasă, chiar fatală. În timpul asediului Ierusalimului, au murit foarte mulţi oameni asediaţi, evrei şi prozeliţi, aşa că au încetat să-i mai numere. Pe lângă populaţia însemnată a oraşului, mai erau acolo circa 2 milioane de oaspeţi din multe părţi ale ţării şi a lumii şi majoritatea au murit în chinuri cumplite, de foamete, boli sau jaf. Au venit la o sărbătoare, dar au ajuns în groapă... Şi ar fi putut să se salveze, dacă ar fi cunoscut informaţia corectă! Iată un exemplu, la care putem să medităm.

 

Aşadar, cum interpretăm corect Apocalipsa capitolul 8?
Martorii lui Iehova de exemplu îl înţeleg simbolic, a se vedea cartea lor "Apocalipsul - grandiosul său apogeu este aproape!"
https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/1200278083
O altă grupare importantă, adventistii, susţin şi ei interpretarea simbolică:
https://mybible.ro/vdc/apocalipsa/8/comentariu

Iată o mostră:

"7 Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă.

Grindină şi foc. Imaginea de aici este cea a unei mari furtuni cu grindină amestecată cu fulgere, aducând aminte de cea de-a şaptea plagă căzută asupra Egiptului (Exodul 9,22–25).

Pământ. Pământul, cu vegetaţia sa, este arătat ca ţinta specială a acestei bătăi (compară cu cap. 16,2). Pedeapsa aceasta descrie într-un mod deosebit invadarea vizigoţilor sub Alaric în Imperiul Roman. Aceasta este prima invazie a teutonilor care a jucat un rol atât de important în prăbuşirea finală a Imperiului Roman. Începând în jurul anului 396 d.Hr., vizigoţii au invadat Tracia, Macedonia şi Grecia, în partea răsăriteană a imperiului, apoi au trecut Alpii şi au jefuit cetatea Romei în anul 410 d.Hr. De asemenea, au distrus mare parte din teritoriul Franţei de astăzi, pentru a se stabili în cele din urmă în Spania.

A treia parte. Această fracţie apare de repetate ori în Apocalipsa (vezi v. 8, 9, 11, 12; cap. 9,15.18; 12,4; compară cu Zaharia 13,8.9). Probabil că sugerează o parte importantă, dar nu o majoritate.

Toată iarba verde. Sugerându-se că ea distruge o porţiune mare din vegetaţia pământului este dramatizată asprimea acestei furtuni.

8 Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare: şi a treia parte din mare s-a făcut sânge,

Ca un munte mare de foc, aprins. După cât se pare Ioan găseşte în imaginea unui munte de foc cea mai potrivită reprezentare a scenei care are loc înaintea ochilor săi. Simbolul muntelui care arde apare în literatura apocaliptică ebraică (vezi Enoh 18,13; R. H. Charles, The Apocrypha and Psudepigrapha of the Old Testament, vol. 2, p. 200), dar nu există nici o dovadă că Ioan a luat din această sursă descrierea fenomenului pe care îl vede acum. Compară cu Ieremia 51,25, unde profetul descrie Babilonul ca fiind un munte nimicitor care va fi prefăcut într-un munte aprins.

În mare. Marea cu vieţuitoarele din ea şi de pe ea este ţinta specială a acestei judecăţi (compară cu cap. 16,3).

Catastrofa anunţată de cea de-a doua trâmbiţă a fost considerată ca descriind ravagiile făcute de vandali. Împinşi din ţinuturile lor din Tracia de invaziile hunilor veniţi din Asia Centrală, vandalii au migrat prin Galia (Franţa de azi) şi Spania către partea romană din nordul Africii şi şi-au stabilit aici regatul, cu capitala la Cartagina. De aici au dominat Mediterana apuseană cu o armată de piraţi, jefuind coastele Spaniei, ale Italiei şi chiar ale Greciei, şi punând mâna pe transporturile maritime romane. Punctul culminant al ravagiilor produse de ei l-a constituit anul 455 d.Hr., când timp de două săptămâni au prădat şi au jefuit cetatea Romei.

A treia parte. Vezi comentariul de la v. 7.

Din mare s-a făcut sânge. Această pedeapsă aminteşte de prima plagă ce a căzut asupra Egiptului (Exodul 7,20). În cea de-a doua plagă (Apocalipsa 16,3) marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Aici sângele simbolizează, fără îndoială, un masacru omenesc de mar proporţii.

9 şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au pierit.

Făpturile. Gr. ktismata, lucruri create. Cuvântul folosit în limba greacă nu implică neapărat ideea de viaţă, de aceea apare şi specificarea aveau viaţă. Vezi Exodul 7,21.

Viaţă. Gr. psuchai (vezi comentariul de la Matei 10,28)."

---

 

Studenţii Bibliei, care sunt un link între adventişti şi martori, oferă următoarele explicaţii:

"Trâmbiţa nr.1 Apocalipsa 8:7

Şi cel dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi au venit foc amestecat cu sânge, care a fost aruncat pe pământ; şi a treia parte a pământului a fost arsă şi a treia parte din copaci a fost arsă şi toată iarba verde a fost arsă.

(Să nu uităm că toate aceste sunt simboluri, sau cu alte cuvinte, realităţi reprezentate prin simboluri, le vom găsi în paginile de istorie ca evenimente dramatice care au schimbat cursul istoriei a unuia sau a mai multe popoare.)

2. Trâmbiţa nr.2 Apoc. 8:8

Şi al doilea înger a sunat din trîmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins, a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare a devenit sânge. Şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au fost distrusă.

„Muntele” este simbolul unui imperiu. În cazul acesta pare a fi imperiul Roman de apus.

3. Trâmbiţa nr.3 Apoc. 8:10

Şi al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din din râuri şi peste izvoarele apelor. Şi numele stelei era Pelin. Şi a treia parte din ape a devenit pelin şi mulţi oameni au murit din cauza apelor, pentrucă se făcuseră amare. Otrăvirea apelor înseamnă otrăvirea învăţăturilor, care este acelaş lucru cu schimbarea culorii cailor la ruperea peceţilor. „Caii” însemnând doctrine care au suferit dealungul timpului, modificări. Adevărul curat calul alb, iar învăţăturile păgâne altoite pe arborele creştin ilustrate de ceilalţi cai, ceea ce a produs o învăţătura semi creştină, iar în unele cazuri lipseşte total evanghelia creştină, cum este de fapt învăţătura demonică a chinului veşnic.
Trâmbiţa nr.4 Apoc. 8:12

„Şi al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentruca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei şi noaptea de asemenea.”

Soarele şi luna reprezintă evanghelia lui Cristos şi legea lui Moise. Însemnătatea acestora a devenit parţial neclară, din cauza marei apostazii.
....
În acel secriş a fost despărţit „grâul” de „plevă” iar în acesta descris în Apocalipsa se desparte grâul de neghină. Focul din prima râmbiţă s-ar putea să fie în legătură cu „focul” în care a fost aruncată „pleava” poporului Evreu. Acel „foc” a cuprins şi Imperiul Roman „muntele de foc” căzut în „mare” în timpul celei de a doua trâmbiţă. Istoricii spun că acest „munte” a căzut în anul 476 d. Cr. în „mare”, în mâna lui Odoacru căpetenia Herulilor, popor barbar, care a făcut parte din valul de popoare migratoare a acelor secole instabile ca marea. Acel „foc” despre care a profeţit Ioan botezătorul în Matei 3:12 reprezintă distrugerea Ierusalimului, şi a statului lor naţional. Domnul a spus la adresa lor: „ţi se lasă casa pustie” şi aşa a fost. Păstrând proporţiile un „foc” asemănător s-ar putea abate asupra creştinismului neregenerat, „neghina” din pildă. „Trâmbiţele” trei, patru, cinci şi şase, sunt perioade care au urmat după cădera imperiului Roman de apus. În aceste perioade Imperiul Roman îmbracă haină creştină. Este perioada domniei papale în Europa. Aceasta este o perioadă zbuciumată; este perioada războaielor sfinte, numite „cruciade” pentru eliberarea Ierusalimului de sub stăpânirea necredincioşilor, perioada de exterminare a „ereticilor” de către Sfânta Inchiziţie - tribunalul eclesiastic - a peste cinzeci de milioane de rătăciţi de la credinta Catolica. Urmează invaziile de „lăcuste” din trâmbiţa a cincea care după unii sunt hoardele de tătari a lui Gingis Han şi Timur Lenk, iar mai târziu a turcilor selgiucizi şi otomani care au făcut viaţa grea Sfântul Imperiu Roman, de răsărit (bizantin) ceea ce a dus la căderea acestuia, în mâna Turcilor Otomani, odată cu cucerirea de către aceştia, a Constantinopolului în anul 1453 d. Cr."

Sursa: https://www.adevarprezent.org/cartea-apocalipsa/

 

Contrar cu aceste interpretări, există abordarea literală, la care am aderat şi eu.

"Necazul cel mare" va fi o perioadă de timp înainte de "sfârşitul veacului acestuia" (Matei 24:3).

De ce va fi acest timp "necazul cel mare"?

Situaţia este descrisă la:

1. Matei

2. Marcu

3. Luca

4. Apocalipsa

Despre situaţia nr 1 din "necazul cel mare"

"soarele se va întuneca, ...." Matei 24:29.

"soarele se va întuneca, ..." Marcu 13:24

"Vor fi semne: în soare ..." Luca 21:25

(semnele acestea vor fi "dogorârea soarelui" după care va fi "întunecarea soarelui" )

Apocalipsa 16:

8. Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.
9. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.

"Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr ..." Apocalipsa 6:12
Apocalipsa 16:10. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.

11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor.
Acestea nu vor fi evenimente locale, văzute doar undeva, aşa regional, ci de proporţie planetară. Când va dogori soarele, va dogori pe tot pământul, nu numai undeva regional.

Când soarele se va întuneca, întunericul va fi global şi nu regional. Va fi întuneric atât în cele două Americi, cât şi în Europa, Asia, Africa, Australia, Oceania şi la cele două poluri. Va fi întuneric pe tot pământul.

Despre situaţia nr 2 din "necazul cel mare"

Matei 24:29 "luna nu-şi va mai da lumina ei"

Marcu 13:24 "luna nu-şi va mai da lumina ei"

Luca 21:25 "Vor fi semne:..., în lună"

Apocalipsa 6:12 "luna s-a făcut toată ca sângele"

Iarăşi, va fi un semn global şi nu un semn regional. Se va vedea de pe toate continentele şi de pe toate insulele.

Despre situaţia nr 3 din "necazul cel mare"

Matei 24:29 "stelele vor cădea din cer"

Marcu 13:25 "stelele vor cădea din cer"

Luca 21:25 "Vor fi semne:... în stele"

Care sunt aceste semne în stele?

Apocalipsa 6:13 "şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic."
Vedem aici fraza "stelele au căzut din cer pe pământ", dar nu în sensul unui colaps total al tuturor stelelor din întreg Universul stelar pe pământ (nici nu ar încape), ci vorbeşte doar de o ploaie de stele căzătoare, de proporţie planetară. Căderea de meteoriţi, comete şi asteroizi a fost numită cădere de "stele" încă din antichitate.

Despre cauza căderii stelelor

Apocalipsa 6:13 "şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic."
De ce o să cadă aceste “stele”?

Cauza din spatele căderii stelelor este Dumnezeu:

Matei 24:29 "şi puterile cerurilor vor fi clătinate".

Marcu 13:25 " şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate".

Luca 21:25 "căci puterile cerurilor vor fi clătinate".

 

Apocalipsa 8:5 "Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ."

Cine le clatină, dacă nu Dumnezeu?

Se întâmplă acelaş lucru ca pe vemuri, când Dumnezeu foloseşte arsenalul ceresc, stele de mici dimensiuni, stelele căzătoare:
Judecatori 5: 4. Doamne, când ai ieşit din Seir, când ai plecat din câmpiile Edomului, pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat, şi norii au turnat ape cu găleata;

5. munţii s-au clătinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s-a clătinat înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel."

( ...)

20. Din ceruri se luptau, de pe cărările lor, stelele se luptau împotriva lui Sisera,

21. Pârâul Chison i-a luat, pârâul din vremurile străvechi, pârâul Chison! Suflete, calcă-n picioare pe viteji!”

Textul din Judecători se referă la căderea de stele căzătoare care au declanşat o furtună teribilă şi o viitură puternică de ape.
Avem două variante de interpretare:

1. Fie expresia "puterile cerurilor" se referă la fiinţele cereşti (aici îngerii decăzuţi), dar acest lucru n-ar implica efectele descrise lângă "clătinat"
2. Fie expresia "puterile cerurilor" se referă la forţele astrale (orbită, gravitaţie, viteză, etc.), care implică efectele descrise lângă "clătinat".
Dacă se referă la a doua, înţelegem că zguduirea aceasta implică modificări ale traiectoriei diferitelor stele de mai mici dimensiuni, care intră mai apoi în atmosferă (cerul) pământului, de aici căzând pe pământ.
Cauza, adică "clătinatul" implică efecte ca:

1. căderea stelelor

2. schimbarea culorii lunii în roşu sângeriu

3. întunecarea soarelui (soarele devine negru "ca un sac de păr" )

 

Efectele căderii "stelelor" din cer

Cartea Apocalipsa descrie cu lux de amănunte efectele căderii "stelelor" şi ne arată că aceste stele nu cad într-un singur loc şi ele nu cad toate dintr-o data. Nu ne arată la ce interval cad unele de altele, dar contextul sugerează că nu este o mare diferenţă de timp.

Prima cădere de stele

Apocalipsa 8:7. Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă.

Apare aici expresia "şi foc amestecat cu sânge". Ar fi o expresie destul de grea, dar având în vedere că textul din Biblia Aramaică redă "foc amestecat cu apă", putem deduce că este vorba de foc amestecat cu apă (de ploaie), de culoarea sângelui, adică alături de stropii de ploaie, au căzut concomitent mici mingi de foc.

De aici reiese că au căzut trei elemente din cer:

1. Grindină

2. Foc

3. ceva lichid (o apă) de culoarea sângelui

Aceste elemente pot cădea împreună numai la o cădere masivă de meteoriţi. Ce se întâmplă de fapt? Să vorbim pe înţelesul omului de rând: când un corp ceresc uriaş (asteroid), numit în termeni populari "stea căzătoare" intră în atmosfera pământului, explodează. Explozia vine din cauza vitezei mari şi a frecării cu aerul, iar rezultatul este o ploaie de bolovani, numiţi meteoriţi (stele căzătoare). Aceste bucăţele de meteoriţi prin frecarea cu aerul se transformă la rândul lor în mingi de foc de gaz şi dacă întâlnesc o masă mare de nori, pot genera gheaţă şi o ploaie acidică de culoarea sângelui. Dacă aceste mingi de foc cad pe pământ, puterea cu care ele ard pot aprinde totul ce arde, ca să nu mai vorbim de vegetaţia de pe câmp. Iar dacă corpul ceresc este uriaş, efectul poate fi global, cum se şi arată în textul apocaliptic "şi toată iarba verde a fost arsă." Deci, fenomenul a fost global şi nu regional.

Versetul relatează mărimea distrugerii:

1. "şi a treia parte a pământului a fost ars": Unde lovesc aceste mingi de foc, se crează explozii, iar suflul exploziilor sparge toate geamurile, dărâmă total sau parţial construcţiile, totul arde, totul e praf şi cenuşă. E ca la Sodoma şi Gomora pe scară mare. Totuşi două treimi din suprafaţa pământului scapă la această plagă. Asta nu înseamnă că au scăpat continente întregi, sau anumite ţări. Nu, nici măcar oraşele nu vor scăpa întregi. Mai degrabă putem anticipa o decimare: scapă o parte dintr-un oraş, scapă o parte dintr-un sat, o treime dintr-o stradă fiind redusă la dărâmături, moloz, praf şi cenuşă. Fenomenul este unul general, global, nu regional.

2. "şi a treia parte din copaci au fost arşi": A treia parte din copacii de pe pâmânt au fost arşi. Asistăm iarăşi la o decimare uriaşă. La fel, după această plagă, rămân încă două treimi dintre copacii de pe glob. Însă nu mai rămân mari întinderi, ci doar anumite părţi din păduri şi livezi, pâlcuri şi elemente răzlete. Fenomenul este global, nu regional. Fiecare ţară va fi afectată, fiecare judeţ va fi afectat, fiecare comună va simţi urgia.
3. "şi toată iarba verde a fost arsă.": Singurul element al vegetaţiei ce a fost ars complet pe tot globul, a fost iarba. Căldura imensă o va ofili şi usca, căzând pradă uşoară flăcărilor. Ea se va regenera cel mai repede.

 

A doua plagă stelară

Apocalipsa 8:8. Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare: şi a treia parte din mare s-a făcut sânge,

9. şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au pierit.

Avem de a face cu un asteroid de dimensiuni impresionante, sau cu o parte a unui asteroid explodat, care este descris ca un "munte mare de foc aprins". Radiaţia mare a focului pe care îl emană, crează un aspect înfricoşător al unui munte în flăcări. Acest bolovan colosal vine cu o viteză uimitoare şi la contactul cu aerul frecarea face ca el să se aprindă ca un munte mare în flăcări şi explodează într-o mulţime de bucăţi.
La contactul cu apa, lovitura ei face nişte valuri uriaşe, iar dacă conţine substanţe toxice ca uraniul, el devine ca o bombă atomică aruncată în mare, care ucide orice întâlneşte pe o rază de acţiune imensă, suflul nimicitor al acestui uragan măturând totul, pe o rază de o treime din oceanul planetar.

 

Consecinţele dezastrului oceanic:

1. "şi a treia parte din mare s-a făcut sânge":
Adică, radioactivitatea imensă face din apă un fel de acid roşiatic, ca sângele.
"Radioactivitatea este un fenomen fizic prin care nucleul unui atom instabil, numit și radioizotop, se transformă spontan (se dezintegrează), degajând energie sub formă de radiații diverse (alfa, beta sau gama), într-un atom mai stabil. Prin dezintegrare atomul pierde și o parte din masă. " Enciclopedia Liberă Wikipedia

Mai rămân încă două treimi de ape neinfectate în oceanul planetar.
2. "şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit":
A treia parte din animalele care trăiesc în mare mor, datorită radioactivităţii apelor,  mai rămân încă două treimi din aceste vietăţi.
3. "şi a treia parte din corăbii au pierit."
Valurile uriaşe numite "ţunami" şi suflul vântului ucigător (uraganul) mătură sub ape a treia parte din corăbii. Plajele, coastele şi regiunile apropiate de oceane sunt distruse. Porturile şi nimic altceva nu pot fi o scăpare. Aceste corăbii şi personalul sunt condamnaţi la o moarte sigură; pe cele mari valurile uriaşe le răstoarnă şi le înghit fără speranţă, iar cele mai mici - care sunt atinse de suflu - pur şi simplu se dezintegrează, ca şi cum s-ar topi, fără drept de apel.
A treia parte din oceanul planetar este distrus, cu efecte planetare, nici un ocean nu va scăpa de consecinţele acestei plăgi.

 

A treia plagă stelară

Apocalipsa 8:10. Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor.

11. Steaua se chemă "Pelin"; şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.

Din cer cade o stea mare (asteroid), arzând ca o făclie. Faptul că arde ca o făclie arată că aceasta este deja în atmosferă, unde s-a aprins de la frecarea cu aerul.

Explozia ei ulterioară, face ca bucăţile rezultate de pe urma exploziei să cadă în râuri şi în alte ape dulci (izvoare, lacuri, bazine, etc.). Aceste bucăti sunt radioactive şi din această cauză apele se otrăvesc, iar cei ce le beau se îmbolnăvesc cumplit şi mor.

Contaminarea Radioactivă

"Contaminarea oricărui material, oricărei suprafețe sau a mediului ori a unei persoane cu substanțe radioactive. În cazul particular al corpului uman, contaminarea radioactivă include atât contaminarea externă a pielii cât și contaminarea internă." Enciclopedia Liberă Wikipedia
Efectele dezastrului

Decimarea surselor apelor terestre. Fenomen global, fiecare stat va fi afectat.
A treia parte a surselor de apa dulce de pe glob sunt contaminate şi mulţi oameni mor din cauza consumului acestor ape. Două treimi din apele dulci nu se contaminează.

 

Alte consecinţe ale plăgilor stelare

Concluzie

Fumul ce a rezultat din arderea oraşelor, satelor, pădurilor şi vegetaţiei a întunecat soarele, luna şi stelele, dar nu complet, ci ele pierd a treia parte din lumină. Aşadar, au încă două treimi din lumina lor.
Apocalipsa 8:12. Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din luna, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei, şi noaptea de asemenea.
Un lucru trebuie observat aici: Mai există stele. Deci, n-au căzut toate.
Variantele rămân acestea:

1. Fie a căzut un singur asteroid, care s-a fragmentat în trei părţi (sau a fost fragmentat artificial în trei părţi)
2. Fie au căzut trei asteroizi

 

În Biblie este scris:

Amos 3:7. Cu siguranţă nimic nu face Domnul Yehowah fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.
Dacă comparăm acest verset cu relatările Bibliei, unde se arată pedepsirea răutăţii oamenilor, vedem că ei au fost avertizaţi de profeţi şi uneori chiar de îngeri.

Acest lucru mă face să cred, că atunci când încep plăgile stelare oamenii vor fi deja avertizaţi.

Am găsit în cartea Apocalipsa capitolul 11, că Dumnezeu va ridica doi profeţi în timpul sfârşitului şi ei vor profeţii lumii un timp îndelungat, apoi vor fi martirizaţi.

Apocalipsa lui Ioan 11

1. Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: "Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.
2. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.

3. Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.

4. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului.

 

Exemple din istorie şi învăţămintele ce trebuie luate

Am găsit o asemănare în Apocalipsa 8 şi Exod 9: grindină cu foc

Apocalipsa lui Ioan 8

7. Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă.

Exodul 9
23. Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimis tunete şi grindină, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată grindina peste ţara Egiptului.
24. A bătut grindina, şi focul se amesteca cu grindina; grindina era aşa de mare încât nu mai bătuse grindină ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni.

O altă asemănare:

"dar, în ziua cînd a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă (sulf) din cer, şi i-a pierdut pe toţi." (Luca 17:29)
Paralela este izbitoare, deşi sunt diferenţe semnificative.
Ce s-a întâmplat la Sodoma? A plouat foc şi sulf.
Grozăvia care a urmat:
La contactul cu focul sulful arde şi miroase urât, iar în contact cu apa, sulful aprins se stinge, dar lichidul format (acidul sulfuric) e atât de coroziv că distruge totul in cale, inclusiv pielea si carnea. Dacă acest element intră iarăşi în contact cu apa începe să fiarbă şi împroaşcă substanţe ca de vitriol. Dacă acest lichid intră în contact cu orice tip de metal se transformă în sare, însă degajă o cantitate mare de hidrogen, iar acesta intrând în contact cu focul - care continua să cadă din cer - crea un fel de bombe cu hidrogen.
"Arma nucleară cu fuziune (arma termonucleară, bomba cu Hidrogen) folosește energia rezultată din fisiune pentru a comprima și încălzi deuteriul și tritiul până aceștia fuzionează.
Efecte:
Explozia nucleară are efecte imediate și întârziate. Unda de șoc, radiația termică, radiația ionizantă promptă produc distrugeri mari în câteva secunde sau minute de la detonare. Efectele întârziate precum căderile radioactive acționează pe perioade mari de timp, de la ore la ani.
Unda de șoc produce modificarea bruscă a presiunii aerului și vânturi puternice. Construcțiile mari sunt distruse de modificarea presiunii aerului în timp ce vânturile puternice distrug vegetația și omoară oamenii. Dacă explozia are loc la suprafața sau în apropierea solului se produce un crater din care materialul este ridicat în atmosferă, de unde revine sub forma de depuneri radioactive.
Circa 35% din energia exploziei este sub forma de radiație luminoasă și termică (căldură). Radiația luminoasă produce orbirea prin arderea retinei. Radiația termică produce arsuri ființelor vii și incendierea materialelor combustibile."
Sursa Cristi Jugariu +Wikipedia

 

Potopul

"dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;" (2Petru 2:5)

Deşi în Biblie nu se precizează, craterele mari arată că cataclismul de pe timpul lui Noe, a fost declanşat tot prin asteroizi.

 

Dumnezeu este suveran şi poate folosi oricând arsenalul ceresc de care dispune (comete, asteroizi, meteoriţi), pentru a restabili bunul mers al lucrurilor, create de El. Exemplele din antichitate ne arată că la păcatele mari şi colective, Dumnezeu intră în acţiune, ca să restabilească ordinea.

 

Pregătiri anti-apocalipsă

Acum câţiva ani cineva ne-a spus că în Italia bogătaşii îşi fac buncăre anti-Apocalipsă. Italia nu este singura ţară cu acest fenomen.
"În urmă cu câţiva ani, un alt american, Larry Hal, a decis să-şi investească banii în construirea de blocuri care să reziste Apocalipsei. El a cumpărat un siloz care fusese folosit pentru lansarea de arme nucleare, în Kansas, şi a decis să construiască apartamente de lux. Construit să reziste unei bombe atomice, blocul are pereţi cu o grosime de 3 metri, iar construcţia ajunge până la 50 de metri adâncime." Sursa Mediafax
"În Suedia, un buncar aflat în mijlocul unui munte este un loc unde WikiLeaks îşi stocheaza serverele. Aici este un spatiu sigur de a aştepta Apocalipsa." Sursa Ziare.com

Relansarea buncărelor anti-Apocalipsă a luat startul după ce s-a descoperit cel mai periculos asteroid din apropierea pământului, numit Apophis (Distrugătorul).

În 25/06/2018 am citit un articol interesant, pe care vi-l recomand:
"Asteroidul ucigaş va fi deviat cu panouri solare", de către Manuela Golea –publicat pe data de 17/01/2017

https://magnanews.ro/2017/01/17/asteroidul-ucigas-va-fi-deviat-cu-panouri-solare/

Ceea ce ar trebui remarcat din articol este: "Asteroidul Apophis a fost descoperit în decembrie 2004 cu ajutorul telescopului Large Synoptic Survey Telescope (LSST). După ce i s-a calculat traiectoria, s-a ajuns la concluzia că asteroidul, cu un diametru de un kilometru (de fapt ]ntre 340 şi 370 m), urmează să cadă pe planeta noastră în luna aprilie a anului 2036. (...) Cea mai puţin costisitoare din punct de vedere economic e împingerea, şi anume transformarea asteroidului oricât ar părea de ciudat; într-un fel de corabie cu pânze care să fie manevrată prin intermediul vântului solar. Mai clar: vor fi trimise navete spaţiale care vor planta pe Apophis panouri solare, un fel de oglinzi, manevrabile. Vântul solar, un flux de fotoni emis de astrul zilei, va sufla în aceste panouri şi va împinge asteroidul pe o traiectorie impusă de înclinaţia oglinzilor. Acest lucru trebuie să se întâmple până în anul 2024, dată după care omenirea nu mai poate scăpa de corpul ucigaş."

Avem trei date:

1. în 2004 este descoperit asteroidul Apophis, după care statele şi bogătaşii se pun pe construit buncăre anti-apocalipsă
2. coleziunea cu pământul este estimat pe 2036
3. data limită pentru cea mai bună metodă de a evita impactul este pe 2024, prin împingere, după care singura opţiune este bombardarea lui în Cosmos, bucăţile rezultate nemaiputând fi controlate, vor fi multe şi vor cădea la întâmplare

Dacă nu se va putea realiza acest proiect, al devierii, intră în acţiune planul b, foarte aproape de scenariul din Apocalipsa 8.
"A doua presupune distrugerea sa în spaţiul cosmic prin bombardare. Acest lucru e perfect posibil, dar traiectoriile bucăţilor desprinse din asteroid nu vor mai putea fi controlate după bombardare şi pot deveni periculoase."

Asta explică de ce guvernele şi bogătaşii lumii continuă să îşi facă ceea ce numesc unii "buncăre anti-Apocalipsă".

 

Un "Ţsunami” uriaş, profeţit în Evanghelia după Luca
Există o profeţie - despre un mare ţsunami - a Domnului nostru Isus Christos, care are legătură cu Apocalipsa 8:8. Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare: şi a treia parte din mare s-a făcut sânge,
9. şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au pierit.
Luca 21:

25. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;

26. oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
După cum vedem pasajul face referire clară la o frică imensă (panică), provocată de urletul mării şi valuri, adică, dacă stăm să raportăm totul în cadrul din Apocalipsa 8:8,9 este vorba de un uragan de cel mai înalt grad însoţit de valuri imense, ce va îngrozi toată lumea de pe globul pământesc, în special pe locuitorii insulelor, peninsulelor şi tărmurilor oceanelor, care vor fi în prima linie a evenimentului colosal.

Pe Youtube puteţi urmări filmuleţe cu tsunami, ca să vă faceţi o idee cam despre ce ar fi vorba, cataclismul viitor fiind cu mult mai mare, decât cele din videoclipuri.

Cei ce au frică de Dumnezeu ACŢIONEAZĂ!

„s-au temut de cuvântul lui Dumnezeu” Exodul 9:20

Mai este ceva important de învăţat de la urgiile din Egipt, şi se pot aplica în timpul urgiilor din Apocalipsa, faptul cum au procedat cei ce s-au temut de cuvântul lui Dumnezeu:

Exodul 9:20. Aceia dintre slujitorii lui faraon, care s-au temut de cuvântul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.
21. Dar cei ce nu şi-au pus la inimă cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp.

...
24. A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni.

25. Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe câmp, şi a frânt toţi copacii de pe câmp.

Romani15
4. Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.

Se pot face memorii şi petiţii pentru a construi din timp de către guvernele şi autorităţile locale ale lumii adăposturi subterane sau de suprafaţă, rezistente şi dotate cu tot ce este necesar, în locuri cât mai sigure, pentru a putea pune la adăpost oamenii şi animalele, hrana şi apa potabilă necesară. Dacă guvernele şi autorităţile locale vor merge pe varianta susţinută pănă acum de savanţii lumii, că rata coliziunii este foarte scăzută şi nu vor acţiona în nici un fel, lăsând toată lumea de izbelişte, atunci cetăţenii de rând pot cere prin petiţii construirea unor astfel de adăposturi. Dacă cetăţenii nu vor reuşi să strângă semnături suficiente, atunci ar fi bine să acţioneze pe cont propriu, strângând fonduri pentru construirea în particular a adăposturilor pentru ei.

Apocalipsa 8:10. Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor.

11. Steaua se chema "Pelin"; şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare. - aici e vorba de contaminare radioactivă.

 

ACŢIONEAZĂ ŞI TU! În primul rând informează-te corect! Nu te lăsa manipulat!

 

Expertii NASA spun ca pe 13 aprilie 2029 asteroidul Apphis se va apropia la o distanţă considerabilă faţă de planeta noastă şi va fi viziilă cu ochiul liber de către oricine. La această dată este sigur că nu va avea o coliziune cu Terra, ci vor putea face măsurători şi estimări corecte. Mai sunt câţiva ani în care se pot vehicula multe, pro sau contra cocnirii cu Terra, estimat iniţial pentru anul 2036. Apophis va trece cel mai aproape de Terra pe 13 aprilie 2029, la o distanţă de aproximativ 30.000 de kilometri, dincoace de sateliţii geostaţionari. Atunci se va putea vedea, dacă călătoreşte singur, sau este înconjurat de alţi meteoriţi mai mici (numit „roi”).

 

Toţi savanţii sunt de acord că Apophis trebuie urmărit cu atenţie. În urmă cu câţiva ani s-a pus o recompensă de 50000 dolari pentru proiecte de sisteme de urmărire.

http://www.planetary.org/press-room/releases/2008/0226_Planetary_Society_Names_Winners_of.html

 

NASA a făcut două teste interesante, una în ce priveste bombardarea unei comete şi una în ce priveşte bombardarea unui asteroid. În ce priveşte bombardarea asteroidului, estimările au fost de 10 ori mai mici, decât s-a preconizat. De aceea este important să nu îi supraestimăm pe savanţi. Şi ei pot greşi. O cheie de gravitație este o regiune minusculă a spațiului în care gravitaţia planetei ar modifica orbita unui asteroid care trece, astfel încât asteroidul se va ciocni cu acea planetă într-un viitor orbital dat. Cuvântul "gaură de cheie" contrastează cu incertitudinea mare a calculelor de traiectorie (între momentul observațiilor asteroidului și prima întâlnire cu planeta) cu legăturile relativ înguste ale traiectoriilor critice. Termenul a fost inventat de PW Chodas în 1999. A câștigat un anumit interes public atunci când a devenit clar în ianuarie 2005 că Asteroidul 99942 Apophis ar pierde Pământul în 2029, dar poate trece printr-o cheie sau alta care ar duce la impact în 2036 sau 2037. Wikipedia

 

Mai există şi factorul nepăsare. Nu fii o victimă a nepăsării altora!

Uneori subestimarea vine din nepăsare, care este soră cu rea-voinţa. Vorba Elenei Ceuşescu, care numea oamenii „şobolani”. Câţi politicieni, magnaţi sau chiar savanţi nu îi consideră la fel? De ce ţi-ar spune adevărul gol-goluţ, despre ce te aşteaptă?

Se ridică anumiţi factori prin care se afirmă că nu suntem în pericol.

Factori în "devierea" calculelor despre o coliziune în 2036, ar putea fi frica de a nu "panica" omenirea sau chiar intenţia anumitor cercuri de savanţi + politicieni, care ar lăsa omenirea nepregătită pentru a rezolva pe această cale creşterea demografică. Aşa s-ar explica de ce guvernele nu vor lua măsuri suficiente pentru prevenirea populaţiei cu privire la posibila contaminarea a apelor:

Apocalipsa 8:

10. Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor.
11. Steaua se chema "Pelin"; şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.

 

Factorul numit imprevizibil

O ştire veche din 2008 spune că un elev de 13 ani, Nico Marquardt din Germania, "a corectat" calculele NASA, scriind că asteroidul Apophis ar putea întâlni un satelit geostaţionar - fiind foarte multe lansate pe orbita din apropierea pamantului (şi încă se vor lansa), ceea ce ar putea mări şansele de coliziune cu Pământul, 1 la 450.

 

Câteva date demne de reţinut

La 13 aprilie 2029, Apophis va trece la aproximativ 31.200 de kilometri de Terra. Este posibil ca apropierea să fie mult mai mare decât a fost anticipată şi atfel coliziunea din 2036 să fie certă. Vor mai fi si alte anticipări greşite?

Un videoclip informativ despre asteroidul Apophis, publicat pe 11 mar. 2018, descria următoarele: „Apophis este un asteroid cu o masă de aproximativ 27 de miliarde de kg și un diametru de aproximativ 1200 de picioare. Partea tristă e că acest asteroid se îndreaptă spre Pământ chiar acum. Probabil că va trece de Pământ (dacă nu se loveşte) în 2029. Cu toate acestea, potrivit oamenilor de știință ruși, dacă nu în 2029, atunci se va întoarce în 2036 și va lovi Pământul, deoarece în 2029 gravitaţia Pământului îi va schimba orbita și o va aduce mai aproape de Pământ. Acest videoclip spune tot ce trebuie să știți despre Apophis 99942, despre masa, despre diametru și un impact probabil asupra Pământului!”

Şi un comentariu interesant:

 „Apophis orbitează în jurul soarelui de 6 ori la fiecare 7 ani de pământ. O orbită intersectează orbita pământului. Uneori, pământul ar putea fi la 100.000.000 de mile distanță de punctul de intersecție când Apophis îl traversează. În 2029, cu toate acestea, se așteaptă să ne fie doar de 15 000 până la 30 000 de mile. Când se va face acest lucru, forța gravitațională a pământului îi va schimba puțin orbita, însă există atât de multe variabile încât este dificil să se determine orbita exactă când se va întoarce în 2036. Neil DeGrasse Tyson (un savant) a fost intervievat acum câțiva ani și a prezis că va lovi Oceanul Pacific, creând două valuri de ţsunami de aproximativ 50 de metri înălțime. Acestea ar lovi coasta noastră de vest (e vorba de SUA) la un minut distanță. Daunele ar fi monumentale, dar ar fi limitate, cred, la doar un sfert de mile în interior. Am avea câțiva ani de avertizare, astfel încât zona ar putea fi evacuată. NASA a efectuat calcule noi care acum plasează probabilitatea de coliziune la o fracțiune mică de 1%. Acest asteroid este suficient de mare încât, dacă ar lovi un oraș mare, ar distruge întregul oraș. Dar este prea mic pentru a fi un eveniment de estincţie. După aproapierea din 2029, oamenii de ştiinţă vor putea determina ce se va întâmpla în 2036.”
Un om de ştiinta, Neil Degrasse Tyson spunea că numele de Apophis, adică Distrugatorul, i s-a dat după ce au văzut traiectoria asteroidului.

 

Precedente

Apophis nu ar fi primul asteroid care ne vizitează. S-au semnalat urmele clare ale căderii unor corpuri cereşti de anumite dimensiuni, lista o puteţi consulta aici: Toate craterele de impact enumerate în ordine alfabetică Wikipedia
Vezi și:
Lista craterelor de impact din Africa
Lista craterelor de impact din America de Nord
Lista craterelor de impact din America de Sud
Lista craterelor de impact din Antarctida
Lista craterelor de impact din Asia
Lista craterelor de impact din Australia
Lista craterelor de impact din Europa
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_craterelor_de_impact_de_pe_P%C4%83m%C3%A2nt
Deci nu ar fi ceva nemaiîntâlnit în istoria omenirii. Kent Hovind argumenta cauza ruperii bulei de apă ce acoperea pământul înainte de potop, ca fiind făcută de asteroizi
https://www.youtube.com/watch?v=uyfRYO_ul_8

 

Câteva concluzii faţă de interpretarea alegorică:

- argumentele prezentate de cei care susţin interpretarea alegorică (simbolică) şi nu literală a evenimentelor din Apocalipsa capitolul 8 nu sunt convingătoare, aşa fiecare poate veni cu o interpretare proprie
- fenomenul căderii de meteoriţi şi asteroizi sau comete ce au provocat mari distrugeri nu este ceva nou, iar efectele sunt identice cu cele din Apocalipsa, ditrugeri masive în ape şi pe uscat
- savanţii recunosc ca omenirea nu este pregătită de aşa ceva, exact cum a prezis Domnul Isus, iar bombardarea unui asteroid de talia lui Apophis, ar putea provoca chiar daune mai mari

Consecinţele neascultării avertismentelor

Avertizarea Domnului nostru Isus, sună teribil:
Luca 21:25. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;
26. oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
Un pericol ce îi paşte pe cei care interpretează simbolic Apocalipsa capitolul 8 este că ei vor minimaliza ca mulţi alţii efectele acestei catastrofe şi nerefugiindu-se la timp, la un loc potrivit sau neavând suficiente provizii de alimente şi apă - exact cum au făcut egiptenii neascultători pe timpul plăgiilor descrise în cartea Exodul - vor muri cu o moarte năpraznică.

Lăsându-te în voia sorţii, nu te aşteaptă decât groaza.

De aceea gândeşte-te: Dacă tot mai crezi în interpretarea simbolică a căderii stelelor din Apocalipsa capitolul 8, gândeşte-te la cei distruşi în Potop, în Sodoma şi Gomora, în Marea Roşie, în Pustiul Sinai, în Canaan, în timpul căderii Ierusalimului, etc.. Au fost toate evenimente simbolice? Mă îndoiesc. Atunci de ce ar fi cele din Apocalipsa 8 simbolice?

 

Profeţiile împlinite din Sfânta Scriptură sunt garanţia încrederii noastre
„Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece şi le-a zis: "Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini.” (Luca18:31)
„Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastra, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” (Romani 15:4)

 

Soluţii preventive

Dacă mergem pe ideea interpretării că plăgile din Apocalipsa 8 sunt literale, care ar fi soluţia pentru supravieţuire?
Soluţia ar fi, părăsirea locurilor periculoase de către localinici şi evitarea oricărei deplasări pe mare sau în zonele limitrofe (insule, plaje, zone de agrement), înainte de data estimativă a impactului, construirea de adăposturi adecvate, în locuri adecvate, atât pentru oameni, cât şi pentru animale, cu suficiente provizii de alimente şi apă, medicamente, îmbrăcăminte, scule şi unelte, seminţe, etc. pentru adaptare la condiţiile de după impact. Şi toate acestea înainte de 13 aprilie 2036.
Exod 9:19. Pune-ţi, dar, la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toti oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; şi vor pieri."

20. Aceia dintre slujitorii lui faraon, care s-au temut de cuvântul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele. 

21. Dar cei ce nu şi-au pus la inimă cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp. 

22. Domnul a zis lui Moise: "Întinde-ţi mâna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului!" 

23. Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului. 

24. A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni.  25. Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe câmp, şi a frânt toţi copacii de pe câmp.

Nu uita: Guvernele şi savanţii lor pregătesc deja buncăre speciale pentru astfel de catastrofe, în anumite state. Însă ele sunt limitate şi sunt doar pentru "crema" aleasă din societate. Cine ştie dacă te vor alege? E de notorietate ca bogaţii lumii îşi fac şi ei "buncăre anti-apocalipsă". Ce trebuie să facă oamenii de rând? Mai multe familii care sunt vecini, pot întări şi amenaja cu brio o pivniţă, un beci, un subsol, iar credincioşii pot transforma subsolurile bisericilor, din timp. Atenţie, sunt excluse insulele şi ţărmurile joase ale oceanelor.

Şi înainte de toate, pocăinţă, ea ne dă pace şi ocrotire de la Dumnezeu, prin Fiul său. Să iubim, să iertăm, să ajutăm! Iubirea şi iertarea înseamnă mai mult decât vorbele. Să urmărim pacea cu toţi oamenii şi sfinţirea, fără de care NIMENI nu va vedea pe Dumnezeu (Evrei 12:14).

Dacă nu poţi înţelege Biblia şi n-ai înţeles bine Biblia pănă acum, este pentru că:

"Niciunul dintre cei răi (nelegiuiţi) nu va înţelege" Daniel 12:10.

Fără pocăinţă, fără o schimbare a mentalităţii, nimeni nu va înţelege cum stau lucrurile:

Matei 24:37. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. 

38. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, 

39. şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

Roagă-te, citeşte mai mult Biblia, meditează, pocăieşte-te cu adevărat!

Aşa să ne ajute Dumnezeu, prin Fiul său!

AMIN!

 

Acest material se află şi online:

“STELELE” DIN APOCALIPSA ŞI TIMPUL NOSTRU

https://profetiiimplinite.blogspot.com/2019/05/stelele-din-apocalipsa-si-timpul-nostru.html

Dragi interesaţi,

Sunteţi invitaţi la un studiu biblic despre profeţii împlinite şi profeţii în curs de împlinire. Uimitoarele profeţii ale Bibliei ne întăresc credinţa, de aceea analiza unor profeţii biblice importante, incluzând o corecţie asupra unor profeţii interpretate greşit, este benefică tuturor credincioşilor.

https://profetiiimplinite.blogspot.com

 

Te invit să citeşti:

www.harsimantuire.blogspot.ro

www.bibliaantica.blogspot.ro

www.inasteptareatestului.blogspot.ro

www.sufletulestemuritor.blogspot.ro

www.imparatiamesianica.blogspot.ro

www.profetiiimplinite.blogspot.ro

 

Pentru cei de limbă maghiară:

www.aupv.blogspot.ro

 

Biblia pe scurt, despre ce "religie", "confesiune" sau "crez" trebuie să avem?

Aş spune simplu, un creştin nu poate avea altă religie sau confesiune decât cea a sfinţilor din vechime, menţionaţi în Biblie şi nici alt crez decât Biblia, interpretată corect. “Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate” (2Timotei 3:16)
Iată o scurtă sinteză a ceea ce scrie în Biblie:
1. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos, Creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers, care ne iubeşte şi ne vrea doar binele (Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). El este Yehova Elohim, Dumnezeul sfinţilor lui Israel.
2. Domnul nostru Isus Christos este Fiul lui Dumnezeu, uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor (“Miel”, Jertfă), Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea, un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14

3. Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul său Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1: Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28)
4. Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!): “Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36)
5. Un înger de rang înalt (heruvim) a devenit Satan Diavolul, deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Apocalipsa 12:9)
6. Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44)

7. Sfârşitul Legii este Christos (Romani 10:4), deoarece Legea a fost un îndrumător spre Christos (Galateni 3:24,25). Prin Lege învăţăm ce este dreptatea (Exod 21:23-25), iar prin Christos învăţăm ce este dragostea (Ioan 13:34), Legea fiind pedagogul dreptăţii, Christos fiind pedagogul iubirii. Să iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta şi pe semenul tău ca pe tine însuţi este motivul, scopul vieţii (Marcu 12:28-34). De aceea ţinta poruncii este dragostea (1Timotei 1:5). Cuvântul lui Dumnezeu descrie cel mai clar ce este dragostea (1Corinteni 13), fără de care nimeni nu va fi mântuit (1Ioan 4).

8. Va veni un mare necaz pe pământ şi în această perioadă o mare mulţime de oameni vor părăsi cultele sistemului religios corupt, pregătindu-se cum se cuvine pentru venirea Domnului nostru Isus Christos (Matei 25:1-13, Apocalipsa capitolele 7 şi 18)
9. Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Mirelui (Matei 19:28)
10. Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, Regele desemnat pentru aceasta,  care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman, va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 12:6)

Pregăteşte-te, Domnul Isus vine!

Fii o fecioară înţeleaptă! Matei 25:1-13

Dumnezeu să-ţi binecuvânteze timpul studiului Bibliei! În numele Fiului său mă rog, Amin!

 

2020