DE CE NU SUNT OAMENII FERICIŢI?

 

DE CE NU SUNT OAMENII FERICIŢI?

 

Există remedii la nefericire?

 

Şi care sunt secretele unei vieţi fericite!

 

Se spune că România conduce în topul ţărilor cu cei mai mulţi bolnavi psihici din Europa, Ungaria conduce în topul ţărilor cu cele mai multe divorţuri din Europa, Lituania înregistrează cea mai mare rată de suicid din lume, Republica Moldova conduce la prostituţie - 70% din femeile cu vârste între 15 şi 25 de ani, s-au prostituat cel puţin o dată, arată un raport publicat de o fundaţia franceză, iar Rusia ar conduce la beţii, etc.. Desigur, toate acestea nu se întâmplă deoarece oamenii de acolo care fac astfel ar fi fericiţi. De ce sunt aceşti oamenii nefericiţi? Deoarece nu cunosc secretele unei vieţi fericite. De aceea Dumnezeu ne cheamă să  dăm semenilor noştrii o mână de ajutor:

Matei 5:13. Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.

14. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.

15. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

16. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.

Romani 10:13. Fiindcă "oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit."

14. Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?

 

Studiind Biblia, am identificat şi am făcut un buchet din secretele fericirii în şapte puncte.

 

1. Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Fiului său este crucială, dacă vrem să mergem pe drumul ce duce spre fericire


Vă rog deschideţi Biblia şi să citim din Evanghelia după Ioan două texte importante: Ioan 17:3. "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu." Nu poate exista fericire deplină fără viaţă veşnică şi Dumnezeu este acela care ne-o poate da. Ioan 3:16. "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică." Aflăm de aici că Dumnezeu ne iubeşte şi ne vrea binele suprem, concretizat în viaţaveşnică! Dovada este Fiul său iubit, pe care l-a dat pentru noi! Cunoştinţa despre caracterul înţelept, drept şi iubitor, credinţa în atotputernicia lui Dumnezeu şi motivaţia de a-i fi pe plac ascultând de sfaturile Lui, este punctul de plecare pe ruta ce duce la fericire. De aceea merită să-l cautăm pe Dumnezeu, să ascultăm de glasul Lui şi să împlinim cuvintele Lui, mulţumindu-i pentru paza, grija şi îndrumarea sa părintească! Numai cunoscându-l pe El, prin Fiul său, ne putem feri de păcat şi putem fi fericiţi! Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi, de aceea ne-a şi creat şi ne-a dat bucuriile vieţii! El ne cheamă pe toţi la pocăinţă, conform cu Fapte 17:
30. "Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;"

Pocăinţa înseamnă căinţă sinceră pentru păcatele făcute, concomitent cu transformarea minţii noastre, prin cuvântul lui Dumnezeu, pentru a nu mai păcătui.

 

2. Evitarea înţeleaptă a păcatului duce la fericire

 

 "Ştim că oricine a fost născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci acela care a fost născut din Dumnezeu se păzeşte el însuşi, şi cel rău nu-l atinge." GBV 2001 1 Ioan 5:18 Textul acesta ne sfătuieşte să ne păzim de păcat, ceea ce înseamnă să ne ferim de păcat, să nu păcătuim! Orice păcat este o greşeală, un mod de a acţiona greşit, care are consecinţe mentale şi fizice dăunătoare, uneori foarte grave şi de durată: Psalmi 38:33. "N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu." Asta înseamnă nu numai să fugim de orice ştim sigur că e păcat, ci chiar şi de ce ni se pare că este un păcat; mai bine să ne convingem în afara gropii că este o groapă şi să ne felicităm că am evitat-o, decât să ne lamentăm după ce am căzut în groapă, deoarece nu am fost siguri dacă e groapă sau nu! Păcatul aduce întotdeauna nepace şi nefericire, nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi! Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu produce pace şi fericire, Dumnezeu însuşi a promis asta: Isaia 48:18. O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării.



3. Lupta hotărâtă cu păcatul duce la fericire

 

În lupta cu păcatul trebuie să luptăm hotărât şi uneori nu putem învinge singuri. Când lupta cu păcatul este grea, trebuie să chemăm întăriri şi să le cerem suportul. Iacov 5:14. "Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului." Acest verset se aplică şi atunci când suntem bolnavi spiritual, adică atunci când trăim în păcat. Dacă am căzut în păcat, să ieşim cât de repede putem. Dacă nu putem singur, să cerem ajutor! De ce? Deoarece "PĂCATUL" tolerat ne va duce mai departe decât vrem să mergem, ne va costa mai mult decât suntem gata să plătim şi ne va ţine mai mult decât vrem să stăm în el. Adică, ne va face din ce în ce mai nefericiţi! Mai bine să nu-l tolerăm, dacă odată l-am experimentat din neglijenţă! O altă cauză, mai gravă, este pierderea mântuirii. Păcatul trebuie să fie un accident neintenţionat şi nu un experiment, altfel devine un pericol uriaş, dacă cel ce l-a practicat moare în el. De ce? Matei 5:29. "Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă." După cum am citit din mărturia Domnului Isus, păcatele neintenţionate (accidentale) sunt scuzabile, în rest toate păcatele care se fac voit, pentru a le experimenta, nu; ele vor fi iertate de Dumnezeu abia după o pocăinţă sinceră! Textul ne spune clar că nimeni nu va fi iertat şi mântuit dacă face păcate voite, ci ajunge în gheenă, care în antichitate era un loc de incinerare a gunoiului! De aceea Dumnezeu ne cheamă la pocăinţă!


4. Iubirea semenilor, chiar şi a celor răi, duce la fericire

 

Luca 7:47. "De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin."

Textul inspirat ne spune că cine iubeşte iartă; cine iubeşte mult, iartă şi mai mult! Însă Domnul şi Mântuitorulnostru Isus Christos a venit şi cu o avertizare, consemnată la Matei 6:15. "Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre." Asta este o avertizare terbilă: nu vei fi iertat de Dumnezeu, dacă nu vei ierta! Dacă Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, dând un exemplu minunat şi noi trebuie să facem la fel. Numai iubirea Dumnezeiască aduce împlinire deplină.
Iubirea altruistă produce în noi roade bune, printre care se remarcă înţelegerea necesităţilor celuilalt, bunătatea, mila, iertarea şi răbdarea, de aceea trebuie să urmărim iubirea altruistă, fără să aşteptăm ceva înapoi de la oameni, pentru că Dumnezeu însuşi ne va răsplăti, ne va da pace şi împlinire că facem ceea ce este bine şi de trebuinţă!

 

5. Ţinerea sub control a dorinţelor trupului duce la fericire

 

Trupul nostru are necesităţi, trebuie să ne hrănim, să ne îmbrăcăm, să ne odihnim, să ne destindem, etc.. De exemplu, mâncatul ne poate sătura, dar ne poate şi îmbuiba, dacă mâncăm mai mult decât avem nevoie şi asta ne va face probleme de sănătate. La fel, munca ne poate înnobila, dar ne poate şi înrobi sau chiar ucide dacă îi dedicăm mai mult timp decât poate duce trupul. Dacă nu veghem asupra dorinţelor trupului nostru, acestea ne vor duce în rătăcire. De aceea trebuie să fie o armonie între minte şi trup, ca mintea să conducă trupul şi nu trupul să conducă mintea. Dar ca să avem o minte sănătoasă, trebuie să avem duhul călăuzitor al lui Dumnezeu, căci o minte nesănătoasă nu va putea ţine un trup sănătos.

Psalmi 143:10. Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă! 

Cine este călăuzit pe calea cea dreaptă de duhul lui Dumnezeu produce roade sfinte, cine nu este călăuzit de duhul lui Dumnezeu, nu poate: 

Galateni 5:16. Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.

17. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

18. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.

19. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,

20. închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,

21. pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. 22. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

23. blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
24. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.

 

6. Practicarea lucrurilor folositoare duce la fericire


Filipeni 4:8. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.

Omul este chemat să caute armonia cu cei din jurul tău şi cu natura, practicând lucruri folositoare! Trebuie să ne folosim timpul trăind printre oameni şi în natură în mod raţional şi natural, urmărind echilibrul şi moderaţia în toate. Învăţând lucruri necesare şi nobile, ele ne vor ajuta în viaţă, iar apreciind igiena, medicina, munca, securitatea, proprietatea, spaţiul public, alimentaţia sănătoasă şi corectă, mişcarea de întreţinere sau destindere, frumosul, artele, curăţenia, ordinea, liniştea, etc. ne va face sănătoşi mental şi trupeşte şi folositori societăţii în care trăim! 

7. Lecturarea şi meditarea la lucrurilor care duc la fericire, menţine fericirea

Evreilor din antichitate li s-a poruncit următoarele: Iosua 1:8. Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune. 

Asta înseamnă că şi nouă ne este necesar să facem la fel cu legile lui Dumnezeu din Noul Legământ, ele trebuie citite, ascultate şi puse în practică zilnic, astfel ele produc fericirea şi o menţin: 

1Timotei 4:13. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. 

Apocalipsa 1.3 "Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!"

Repetiţia este mama învăţăturii! Să nu uităm că informaţia se poate uita. Ea trebuie reâmprospătată. De aceea trebuie să citim Biblia cât mai des posibil, de preferinţă zilnic, să fim mulţumitori lui Dumnezeu zilnic, să cerem necurmat înţelepciune şi îndrumare prin rugăciune, să urmărim să creştem nivelul nostru spiritual, să ajutăm oamenii, după cum şi noi am fost ajutaţi!

 

Vă invit să studiaţi ce spune Dumnezeu, prin Biblie, despre păcat şi pedeapsă, despre har şi mântuire:

 

PĂCAT ŞI PEDEAPSĂ, HAR ŞI MÂNTUIRE

 

https://harsimantuire.blogspot.com/2020/05/secretul-unei-vieti-fericite.html

 

Citiţi şi studiaţi Cuvântul lui Dumnezeu alături de noi în grupul Biblia de studiu – discuţii despre redarea textului biblic

În acest grup studiem corectitudinea redării textului biblic. Cu toţii ne dorim să înţelegem cât mai clar Cuvântul lui Dumnezeu şi uneori avem nevoie de ajutor, într-un mediu primitor. Fiecare dintre noi trebuie să beneficieze de respect. Dezbaterile pozitive sunt fireşti, iar politeţea este necesară. Dacă se discută calm și politicos, consecinţa va fi pe măsură.

Biblia De Studiu - Discuţii despre redarea textului biblic

 

https://www.facebook.com/groups/289841265419722

 

Sunteţi invitaţi la un studiu biblic despre profeţii împlinite şi profeţii în curs de împlinire. Uimitoarele profeţii ale Bibliei ne întăresc credinţa, de aceea analiza unor profeţii biblice importante, incluzând analiza unor profeţii interpretate greşit, este benefică tuturor credincioşilor.

Profeţiile împlinite şi profeţiile în curs de împlinire sunt subiecte intens discutate de veacuri în creştinătate.

Uimitoarele profeţii ale Bibliei, încă neâmplinite bat la uşa timpului nostru. Analiza unor astfel de profeţii biblice importante, incluzând o corecţie asupra unor profeţii interpretate greşit sunt de mare actualitate.

De ce? Deoarece mulţi nu mai cred în Biblie. Ei spun că Biblia nu are dreptate în multe privinţe şi profeţiile ei nu sunt de inspiraţie divină, ci sunt simple speculaţii omeneşti.

Şi dacă totuşi Bibia are dreptate, dar unii o înţeleg şi o interpretează greşit?

Există o carte scrisă de Werner Keller “Biblia ca istorie” - la noi a apărut sub titlul "Şi totuşi Bibia are dreptate" (în engleză "The Bible as History") - în care autorul aduce argumente solide că Biblia este corectă din punct de vedere istoric.

Werner Keller (13 august 1909 la Gut Nutha, Anhalt - 29 februarie 1980 la Ascona) a fost un funcționar public, jurnalist, autor de non-ficțiune și luptător al rezistenței anti-naziste. În 1955 a publicat "Biblia ca Istorie", cea mai cunoscută și de succes carte a sa, care a corelat textul Bibliei cu rezultatele săpăturilor arheologice din Orientul Mijlociu, oferind, potrivit lui Keller, o confirmare pentru veridicitatea Bibliei care nu depinde de credința religioasă. A avut o circulație de peste un milion în Germania și a fost tradusă în mai mult de 20 de limbi, iar în 1957 a obținut premiul literar italian Bancarella. Printre altele, a fost tradusă cu succes în ebraică, într-o perioadă în care relațiile culturale cu Germania erau departe de a fi luate în considerare în Israel; cotidianul „Davar” Labour din Tel Aviv, în 1958, a distribuit exemplare gratuite ale cărții lui Keller la abonații săi.

Nu el este singurul autor ce susţine atuul istoric al Bibliei. Nelson Glueck scria “Timp de 30 de ani am făcut săpături arheologice . . ., iar în ce priveşte exactitatea istorică, am descoperit că Biblia a avut întotdeauna dreptate.„

Nelson Glueck (4 iunie 1900 - 12 februarie 1971) a fost un rabin american, academician și arheolog. A fost președinte al Uniunii Colegiului Ebraic din 1947 până la moartea sa, iar activitatea sa de pionierat în arheologia biblică a dus la descoperirea a 1.500 de situri arheologice (localităţi vechi).

Dar Biblia mai are un atu, pe lângă cel istoric: orizonturile ei profetice, cele din trecut, cele din prezent şi cele din viitor.

O amintire:

Cu mulţi ani în urmă, tatăl meu m-a întrebat, cam aşa: oare mai este mult până se va împlini profeţia despre pustiirea Ierusalimului (Luca 21:20)? Tot auzea despre conflictul dintre evrei şi arabi şi în sinea lui se gândea dacă nu cumva timpul acela este aproape... Nu ştia faptul că Ierusalimul a fost pustiit în anul 70 AD! De unde să ştie? Avea patru clase şi deşi era credincios penticostal de mulţi ani, nu a auzit nimic despre pustiirea Ierusalimului de către romanii conduşi de generalul Titus, fiul împăratului Vespasian, care a jefuit şi distrus Templul din Ierusalim, împlinind şi profeţia din Matei 24:1,2. Vedem în acest exemplu, ce uşor este să interpretezi greşit nişte profeţii relativ simple, dacă nu eşti bine informat.

În plus, informaţia greşită poate fi periculoasă, chiar fatală. În timpul asediului Ierusalimului, au murit foarte mulţi oameni, evrei şi prozeliţi, aşa că au încetat să-i mai numere. Pe lângă populaţia însemnată a oraşului, mai erau acolo circa 2 milioane de oaspeţi din multe părţi ale ţării şi a lumii şi majoritatea au murit în chinuri cumplite, de foamete, boli sau jaf. Au venit la o sărbătoare, dar au ajuns în groapă... Şi ar fi putut să se salveze, dacă ar fi cunoscut informaţia corectă! Iată un exemplu, la care putem să medităm. Dacă orizonturile profetice ale Bibliei cu privire la trecut şi prezent sunt veridice, trebuie să ne aşteptăm să fie la fel şi cu privire la viitor. Fie ca Dumnezeu să ne dea o minte înţeleaptă pentru timpul în care trăim - căci cine ştie, putem păţi ca cei pe care i-a prins asediul în Ierusalim, murind în chinuri lungi şi groaznice, deşi lumea a fost avertizată despre ce i se va întâmpla acestui oraş.

 

Discuții despre profetiile Bibliei

 

https://www.facebook.com/groups/1302785330063766

 

Blog despre profeţiile Bibliei

ORIZONTURI PRPFETICE – Profeţii împlinite şi profeţii în curs de împlinire

https://profetiiimplinite.blogspot.com/

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CE SE SPUNE DESPRE APOPHIS? (Doc. engl roman)

Din dosarul unei secte (Vestitorii Dimineţii)

Habanii, o ramură pacifistă a anabaptiştilor (ramura huterită)