Ce spune Biblia despre SUFLET?

 

Ce spune Biblia despre SUFLET?

 

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul Său!

Policarp (Polukarpos), este unul din sfinţii martiri ai creştinismului. Nici o grupare de creştini nu îl bănuieşte că ar fi fost eretic. El a fost ucenicul apostolului şi evanghelistului Ioan, fiind considerat din această cauză vrednic de crezare. A fost cel mai însemnat fruntaş (episcop) creştin din Asia Mică, din prima jumătate a secolului II, fiind episcop al Smirnei (azi Izmir în Turcia).

Policarp a scris mai multe scrisori către adunările creştine, dintre care a supravieţuit numai cea către filipeni. A fost martirizat la Smirna, în jurul anului 167, d.H., având vârsta de 86 ani. Despre moartea eroică a lui Policarp, adunarea creştină din Smirna, a scris următoarele – chiar în anul morţii lui:

 “El a cerut persecutorilor sa nu fie ţintuit pe lemnul de pe rugul în care urma să fie ars de viu. Nu a fost ţintuit cu cuie, ci pur şi simplu legat, mâinile fiind întinse chiar de el la spate. Aşa a fost legat, ca un animal deosebit ales din turmă, pentru a fi jertfit...

... S-a uitat spre cer şi a spus următoarele:
"Atotputernice Dumnezeule, Tată a iubitului şi binecuvântatului Tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa Ta, Dumnezeul îngerilor şi a puternicilor, Dumnezeul tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei Tale: Mulţumesc Ţie, că mai socotit vrednic pentru aceasta zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor Tăi, în paharul Christosului Tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din Duhul Sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei Tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum Tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti.
Pentru toate acestea Te preamăresc, Te binecuvântez, Te slăvesc, impreuna cu Fiul Tău drag, cel veşnic, mare preot şi ceresc Isus Christos, cu care Ţie prin duhul sfânt se cuvine slavă, acum şi în veci. Amin.”  Eusebiu De Cezareea, Istoria Bisericii

Observaţi că bătrânul fruntaş Policarp credea “în învierea sufletului”, ceea ce implică – fireşte - şi credinţa că sufletul este muritor, ca şi trupul? Avea el un duh înţelept, când a rostit următoarea frază?
„Mulţumesc Ţie, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor Tăi, în paharul Christosului Tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţă veşnică prin neputrezirea din duhul sfânt.”

Cum a putut ajunge Policarp la o asemenea concepţie despre suflet?

Echivalentul cuvântului suflet în limba ebraică - „nefeş”, este tradus deseori cu un alt cuvânt, uneori din neglijență, alteori vădit intenţionat, ca să protejeze anumite idei despre suflet. În Geneza 9:4 textul ebraic specifică următoarele „Dar carnea cu al lui suflet în sânge, să nu mâncaţi.” Acest lucru e şi mai clar explicat în Levitic 17:11, conform textului ebraic: „Căci sufletul cărnii în sânge este, şi eu vi l-am dat pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre – căci sângele sufletului face ispăşire.” Sufletul personifică omul, deoarece acesta are un suflet, în sângele care inundă tot trupul. De aceea Biblia vorbeşte de oameni ca de suflete; citește cu atenție următoarele texte biblice, pe un site biblic interlinear: Exod 1:5; 12:4; Levitic 20:6; Ieremia 31:14; Psalmii 57.6; 72:14; 119:28; 107:9; Matei 2:20; Fapte 27:37; Romani 13.1; 1Petru 3:20, Iacov 5:20.

În cartea Geneza 2:7 citim definiția biblică a sufletului: „DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” VDC La moartea omului, duhul de viață se întoarce la Dumnezeu, nu sufletul (Ecleziast 12:7). Suflarea duhului de viață primită de la Dumnezeu, nu ia nimic din conștiinta noastră (Iov 34:12-16). De exemplu duhul Domnului Isus a plecat la Dumnezeu în clipa morții sale (Luca 23:46), dar el a rămas în mormânt trei zile până la înviere, când și-a primit duhul de viață înapoi. El nu a spus că a fost la Dumnezeu, din contră, a spus că încă nu s-a dus acolo (Ioan 20:17; Fapte 1:3; 1 Corinteni 15.4). Şi totuşi nimic nu s-a pierdut din fiinţa lui.

În concepţia biblică sufletul omului este muritor (Proverbe 23:13,14; Psalmii 16:10;  Fapte 2:27-31) şi coboară în şheol (locuinţa morţilor) odată cu  trupul, de unde poate fi înviat odată cu trupul. Poate pentru unii care merg de zeci de ani la diferite culte aceste explicații ar fi șocante - din cauza traducerilor care au deviat atât pe predicatori, cât şi pe ascultători, dar aceasta este realitatea pe care o prezintă textele antice. Că sufletul moare odată cu trupul reiese clar din următoarele pasaje: Exod 12.15, conform textului ebraic: „acel suflet va fi nimicit”; de asemenea la Ezechiel 18:4,20 se spune clar: „sufletul care păcătuiește acela va muri”. Același lucru este susținut și de Noul Testament, de exemplu în Fapte 3:23 se precizează: „orice suflet care nu va asculta de profetul acela va fi nimicit din popor”. În textul original apare cuvântul grec „psyche (suflet)”. Iacov 5:20 vorbește de salvarea unui suflet de la moarte, dar cum poate fi salvat sufletul de la moarte dacă acesta este nemuritor? Citește cu atenție pe un site interlinear și următoarele texte scripturale în care apare termenul grecesc „psyche” tradus cu suflet în limba română, dar care în unele traduceri a fost înlocuit cu viață, ființă, vietate: Levitic 18:29; 19:8; Luca 6:9; 17:33; Ioan 12:25; Romani 11.3; Evrei 10:39. Biblia nu susține că sufletul este nemuritor, ci contrariul, că sufletul este persoana launtrică a omului și că acesta este muritor ca și trupul omului. De ce este muritor şi sufletul? Deoarece omul nu păcătuieşte doar cu trupul, ci sufletul împinge trupul omului la păcat (Marcu 7:21). Şi astfel, omul păcătuieşte atât cu sufletul cât şi cu trupul şi moare atât cu trupul cât şi cu sufletul, deoarece plata păcatului este moartea (Romani 6:23).

De ce să fie pedepsit doar trupul unui om, când şi sufletul omului trăieşte în zgârcenie şi îmbuibare? De exemplu un om zgârcit a zis: „şi voi zice sufletului meu: "Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!" (Luca 12:19) Dumnezeu este drept!

Deci Policarp avea dreptate, sufletul poate muri şi poate învia.

Iată şi mărturia unui alt lider creştin important, Teofil al Antiohiei (169-177), care scria:

"Dumnezeu înviază trupul tău nemuritor, împreună cu sufletul; şi atunci, pentru că vei fi nemuritor, vei vedea pe Cel nemuritor, dacă vei crede de acum în El”. Cartea Întâia către Autolic, Capitolul VII

Despre Teofil al Antiohiei

"Teofil a fost episcop de Antiohia în secolul al II-lea. Convertit la creștinism și devenit episcop și teolog, Teofil a fost un scriitor prolific și adesea citat de scriitorii creștini de după el. Se cunosc puține lucruri despre viața personală a episcopului Teofil al Antiohiei. După a sa Apologie către Autolycus, Teofil pare să se fi născut din părinți păgâni către anul 120. S-a convertit la creștinism după ce a studiat Sfânta Scriptură. Teofil a devenit episcop al Antiohiei în anul al 6-lea al împărăției lui Marcus Aurelius, adică în anul 168." Ortodoxwiki

Un învăţat ortodox rus pe nume Gheorghi Vasilievici Florovski (†1979), afirma:

    "Aspectul frapant al istoriei timpurii a doctrinei creștine despre om este că mulți dintre principalii scriitori ai secolului al II-lea par să fi negat în mod hotărât nemurirea (naturală) a sufletului. Și aceasta nu pare să fie o opinie excepțională sau extravagantă a numai câtorva scriitori, ci mai degrabă învățătura comună din acea perioadă. Iar această convingere nu a fost complet abandonată într-o perioadă mai târzie.”

Biografia lui Florovski arată că el a fost bine informat în acest subiect. George Vasilievici Florovsky (23 august, 1893 – 11 august, 1979) a fost un preot, teolog, istoric și autor creștin ortodox proeminent al secolului XX. Şi-a petrecut viața profesională la Paris (1920–1949) și New York (1949–1979). Alături de Serghei Bulgakov, Vladimir Lossky, Justin Popović și Dumitru Stăniloae, a fost unul dintre cei mai influenți teologi creștini ortodocși orientali de la mijlocul secolului al XX-lea. Crescut într-un mediu erudit, a învățat engleză, germană, franceză, latină, greacă și ebraică în timp ce era școlar, iar la optsprezece ani a început să studieze filosofia și istoria. A absolvit Universitatea din Odessa în 1916. Vedem aici un om educat, care ştia ce spune când a afirmat: „că mulți dintre principalii scriitori ai secolului al II-lea par să fi negat în mod hotărât nemurirea (naturală) a sufletului.”

Deoarece păcătuim atât cu trupul, cât şi cu sufletul, murim atât cu trupul, cât şi cu sufletul şi astfel, avem nevoie atât de învierea trupului cât şi a sufletului, la un loc cum au fost înainte. Şi ca să ne bucurăm la înviere, avem nevoie nu numai de înviere, ci şi de o stare de oameni mântuiţi (pocăiţi), în care să ne putem bucura veşnic de noua viaţă, ce ni se va oferi în dar, la înviere (Daniel 12:2).

Să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a iluminat, şi ne-a chemat la pocăinţă prin Cuvântul Său! Şi Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său şi să ne dea dorinţa de a ne pocăi cu adevărat, spre viaţa veşnică! Amin!