Ce se întâmplă cu cei morţi până la înviere?

 

Care este speranţa pentru cei ce mor:  că vor merge în cer după ce mor sau că vor fi înviaţi din morţi la venirea Domnului?

 Ce se întâmplă cu cei morţi până la înviere?

 

Apostolul Pavel dorea foarte mult să ajungă la învierea din morţi: „ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi” Filipeni 3:11.

Năzuinţa aceasta ar fi nefirească, dacă ar exista o altă cale decât învierea şi răpirea la cer, printr-o formă interioară, nevăzută, a omului, care nu moare până la înviere, ci merge în cer.

          Totuşi, credinţa cu privire la starea morților în anumite culte creștine, poate fi rezumată după cum urmează: când un om moare, sufletul lui trăiește în continuare, iar în funcție de faptele bune sau rele pe care le-a făcut trupul, va merge fie în iad, fie în rai.

·        Dar susține Biblia că după moarte, omul nu-și încetează existența și poate trăi fără o înviere?

·        Apare în Sfânta Scriptură învățătura despre o parte a omului - un suflet sau duh nemuritor, ce nu are nevoie de înviere?

·        Conform Bibliei, ce se întâmplă cu trupul, duhul şi sufletul celor morţi în clipa morţii?

Ce spune Biblia despre starea celor morţi din Locuinţa morţilor, până la înviere?

 

Încă din cele mai vechi timpuri, Sfânta Scriptură prezintă moartea ca fiind opusul vieții, nu ca fiind o ușă spre o altă viață, care continuă în clipa morţii. Moartea aduce finalul vieții în toate aspectele ei, după cum se spune în Cartea lui Iov 7:8: „ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi’’. Dacă sufletul dreptului Iov, mergea în cer sau în alt loc după moarte, cum de Dumnezeu care vede totul (Iov 28:24), nu-l mai vede? La Iov 10:8,9 se precizează clar motivul: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime. Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.” Această perspectivă asupra morţii a fost o concepţie standard în Israelul antic, după cum citim în Ecleziast 9:5,6: „Oare cine va rămâne în viaţă? (...) Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi parte de răsplată nu mai au, căci numele lor a fost uitat.” Aşadar toţi cei care au murit, fie drepţi, fie nedrepţi (Iov 24:19-25), nu mai sunt conștienți, nefiind vii (Psalmul 146:4).

Acesta este adevărul sumbru, neplăcut. De aceea moartea este prezentată ca un vrăjmaş şi nu ca un prieten al omului: Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. (1Cor.15:26)

S-a lansat ipoteza că acest punct de vedere popular din Israelul antic a fost greşit şi că Domnul Isus ar fi corectat acest lucru. Atunci cum se explică afirmaţia clară „Şi nimeni nu s-a suit în cer” din Ioan 3:13, dat unui fariseu, tocmai datorită faptului că aceştia credeau că merg la cer după ce mor? Cum se explică acelaşi vocabular ca în Vechiul Testament, moartea fiind prezentată simbolic ca un somn (Ioan 11:11-14 – Daniel 12:2)? Domnul Isus îi plasează pe cei morţi în morminte până la înviere (Ioan 5:28,29), nu în cer şi nu în alt loc, la fel ca toţi cei din Vechiul Testament, a se vedea Ecleziast 9:10: „Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune.”.

Aşadar, oamenii care mor nu merg în rai sau iad, ci în mormântul comun al tuturor oamenilor şi aici aşteaptă inconştienţi învierea. Termenul ebraic şheol este echivalentul termenului grecesc hades, deoarece apostolul Petru în Fapte 2:27 citează Psalmul 15:10 (16:10 VDC). Evreii din antichitate ştiau unde ajung după moarte şi în ce stare vor fi acolo până la înviere, iar acestui loc îi spuneau şheol, Isaia 38:10: „Mă duc la amiaza zilelor mele, la porţile locuinţei morţilor (şheol) voi fi tinut pentru restul anilor mei.”. În mormântul comun al omenirii toate activităţile umane încetează, nu numai cele fizice, ci şi cele psihice, fiind o tăcere deplină, vezi și Psalmii 6:5; Isaia 38:11,17,18, locașul comun al morților este asociat cu inactivitatea, nu cu activitatea.

O altă ipoteză greşită care s-a lansat încă de pe timpul apostolilor, a fost că morţii au fost înviaţi, fiind eliberaţi din starea de moarte la învierea Domnului Isus Christos, dar apostolul Pavel combate această părere şi avertizează că este periculoasă, dat fiind că anulează adevărul despre starea morţilor până la înviere şi necesitatea învierii şi a judecăţii care se va face doar la venirea Domnului şi nu înainte de acest eveniment:

“care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora.” (2Tim.2:18)

Ce spune Biblia despre SUFLET, de ce nu merge la cer în clipa morţii?

 

Echivalentul cuvântului suflet în limba ebraică - „nefeş”, este tradus deseori cu un alt cuvânt, uneori din neglijență, alteori vădit intenţionat, ca să protejeze anumite idei despre suflet. În Geneza 9:4 textul ebraic specifică următoarele „Dar carnea cu al lui suflet în sânge, să nu mâncaţi.” Acest lucru e şi mai clar explicat în Levitic 17:11, conform textului ebraic:

„Căci sufletul cărnii în sânge este, şi eu vi l-am dat pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre – căci sângele sufletului face ispăşire.”

Sufletul personifică omul, deoarece acesta are un suflet, în sângele care inundă tot trupul. De aceea Biblia vorbeşte de oameni ca de suflete; citește cu atenție următoarele texte biblice, pe un site biblic interlinear: Exod 1:5; 12:4; Levitic 20:6; Ieremia 31:14; Psalmii 57.6; 72:14; 119:28; 107:9; Matei 2:20; Fapte 27:37; Romani 13.1; 1Petru 3:20, Iacov 5:20.

În cartea Geneza 2:7 citim definiția biblică a sufletului: „Iehova Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.”  

La moartea omului, duhul de viață se întoarce la Dumnezeu, nu sufletul (Ecleziast 12:7). Suflarea duhului de viață primită de la Dumnezeu, nu ia nimic din conștiinta noastră (Iov 34:12-16). De exemplu duhul Domnului Isus a plecat la Dumnezeu în clipa morții sale (Luca 23:46), dar el a rămas în mormânt trei zile până la înviere, când și-a primit duhul de viață înapoi. El nu a spus că a fost la Dumnezeu, din contră, a spus că încă nu s-a dus acolo (Ioan 20:17; Fapte 1:3; 1 Corinteni 15.4). Şi totuşi nimic nu s-a pierdut din fiinţa lui.

În concepţia biblică sufletul omului este muritor (Proverbe 23:13,14; Psalmii 16:10;  Fapte 2:27-31) şi coboară în şheol (locuinţa morţilor) odată cu  trupul, de unde poate fi înviat odată cu trupul. Poate pentru unii care merg de zeci de ani la diferite culte aceste explicații ar fi șocante - din cauza traducerilor care au deviat atât pe predicatori, cât şi pe ascultători, dar aceasta este realitatea pe care o prezintă textele antice.

Că sufletul moare odată cu trupul reiese clar din următoarele pasaje: Exod 12.15, conform textului ebraic: ”acel suflet va fi nimicit”; de asemenea la Ezechiel 18:4,20 se spune clar: „sufletul care păcătuiește acela va muri”. Același lucru este susținut și de Noul Testament, de exemplu în Fapte 3:23 se precizează: „orice suflet care nu va asculta de profetul acela va fi nimicit din popor”. În textul original apare cuvântul grec „psyche (suflet)”. Iacov 5:20 vorbește de salvarea unui suflet de la moarte, dar cum poate fi salvat sufletul de la moarte dacă acesta este nemuritor? Citește cu atenție pe un site interlinear și următoarele texte scripturale în care apare termenul grecesc „psyche” tradus cu suflet în limba română, dar care în unele traduceri a fost înlocuit cu viață, ființă, vietate: Levitic 18:29; 19:8; Luca 6:9; 17:33; Ioan 12:25; Romani 11.3; Evrei 10:39.

Biblia nu susține că sufletul este nemuritor, ci contrariul, că sufletul este persoana launtrică a omului și că acesta este muritor ca și trupul omului. De ce este muritor şi sufletul? Deoarece omul nu păcătuieşte doar cu trupul, ci sufletul împinge trupul omului la păcat (Marcu 7:21). Omul păcătuieşte atât cu sufletul cât şi cu trupul şi de aceea moare atât cu trupul cât şi cu sufletul, deoarece plata păcatului este moartea (Romani 6:23). De ce să fie pedepsit doar trupul, când şi sufletul trăieşte în înbuibare? „şi voi zice sufletului meu: "Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!" (Luc.12:19). Dumnezeu este drept!

 

Sunt chinuiţi cei răi în Iad până la înviere? Este învăţătura despre un chin veşnic o doctrină adevărată sau falsă?

 

Dacă nu există viață în starea de moarte printr-un suflet nemuritor şi doar la înviere sunt judecaţi cei morţi, cum ar putea fi chinuit cineva până la înviere? Dacă nu ştii când se va face judecata celor morţi, citeşte cu atenţie Ioan 5:28,29 şi nu promova o învăţătură greşită!

Sfânta Biblie arată în mod clar și fără echivoc că plata păcatului este moartea, adică nimicirea, nu chinul veșnic, după cum reiese dintr-o sumedenie de pasaje Scripturale: Psalmii 37:9,20,34-38; 92:7; 94:23; Luca 13.1-5; Romani 1:32; 1Corinteni 3:16,17; etc.. În plus expresiile: „foc veșnic”, „lac (iaz) de foc, „gheena”, nu reflectă un loc de tortură veșnic, ci aspectul distrugerii veșnice. Cât ar putea rezista un păcătos într-un astfel de foc teribil? Nici măcar o secundă! Când Biblia vorbește de pedeapsa din focul cel veșnic, se referă la efectul focului, că păcătoșii nu scapă de pedeapsa distrugerii veșnice. Expresia „foc veșnic” e un ebraism metaforic, ca în Iuda 7 unde se vorbește de pedeapsa focului veșnic pe care a suferit-o Sodoma și Gomora. Noi știm că focul care a nimicit acele orașe s-a stins (Ieremia 49:18; 50:39,40), dar efectul focului este veșnic; au fost distruse pe veci (2Petru 2:6; Isaia 13:19-22). E pedeapsa unui foc, a cărei sentinţă care nu se schimbă.

Termenul gheena se referă la distrugere, căci când s-a folosit acest cuvânt, în afara zidurilor Ierusalimului era un loc unde se aruncau gunoaie și corpurile moarte ale criminalilor și ale animalelor, peste care se presară sulf, care întreținea arderea; nimic viu nu era aruncat în gheenă, astfel locul nu reprezintă un loc al chinului, ci al distrugerii, după cum spune chiar Domnul Isus în Matei 10:28: „nu vă temeţi de cei ce vă ucid trupul şi apoi nu mai pot face nimic; ci temeţi-vă de Cel care, după moarte, vă poate arunca şi trupul şi sufletul în gheena” (redare din sec II); deci gheena este un loc al distrugerii, atât a trupului cât și a sufletului.

Ca și „gheena”, „lacul de foc” se referă la moartea a doua adică cea veșnică (Apocalipsa 20:14; 21:8). De fapt învățătura despre un iad sau un infern în care sunt chinuiți oamenii îl dezonorează pe Dumnezeul iubirii și al dreptății. Cum poate fi Dumnezeu dragoste (1Ioan 4:8), dacă chinuie veșnic sufletele oamenilor? Care părinte iubitor ar face așa ceva, cu acei copii care i-au greşit? Sau vi se pare drept ca Dumnezeu pentru păcate făcute timp de 70, 80 de ani să dea ca pedeapsă o chinuire eternă? Sau vi se pare corect și just ca Dumnezeul luminilor să colaboreze cu Diavolul și acesta să-i chinuie pe oameni? Poate Dumnezeul Adevărului să colaboreze cu Dumnezeul Minciunii? Biblia arată că însuși Satan va fi nimicit (Romani 16:20; Evrei 2:14). Pe lângă toate acestea este clar că învățătura despre iad vine de la Diavol și aruncă o pată asupra Tatălui nostru îndurător. Astfel religiile care promovează o astfel de învățătură, pun mai presus cuvântul oamenilor decât cel al lui Dumnezeu, promovând minciuni și doctrine omenești.

Unii dintre traducători au mers până acolo încât au falsificat Cuvântul lui Dumnezeu, înlocuind expresia „Locuința morților” cu „Iad” sau „Infern”. Astfel s-a promovat o învățătură  falsă de la Diavolul, tatăl minciunii (Ioan 8:44).

Morții sunt fără viață. Biblia vorbește de învierea morților (Ioan 5:28,29), dar ce rost are învierea dacă ei sunt vii pe undeva, unii în rai și alții în iadul de foc?

 

Întreabă-te, până ce nu este prea târziu:

·        Învață religia din care faci parte adevărul despre starea morților și pedeapsa adevărată?

·        Cum ți-ai însușit concepția despre suflet și pedeapsa adevărată: pe baza părerilor oamenilor sau a Cuvântului lui Dumnezeu?

·        Crezi că este important să ști adevărul despre starea morților și pedeapsa adevărată, având în vedere că minciuna vine de la Diavol?

·        Ce ar trebui să faci pentru ca convingerile tale despre starea morților și pedeapsa adevărată să fie bazate pe adevăr (Ioan 17:17, Iov 13:7,9)?

Subiectul este vast, de aceea necesită o atenţie deosebită. Dumnezeu nu scuză păcătoșii, ci îi invită să se pocăiască, scăpând astfel - prin înviere - de plata păcatului: moartea. Singura speranţă pentru cei morţi este învierea şi apoi sufletul va putea trăi veşnic.

Din păcate, în antichitate s-au modificat anumite pasaje biblice pentru a sprijini anumite păreri geşite.

De ex., textul original din Luca 23:43 era "Adevărat îți spun astăzi, vei fi cu mine în rai" cum este în Biblia Vaticanus, Biblia Aramaică şi alte surse biblice.

Examinând corectitudinea redării „şi nu pot ucide sufletul” Matei 10:28 am aflat de asemenea că până pe timpul lui Tertullian (155 -220), acest text suna altfel în prima sa parte.

Citatul din Matei 10:28 în 2 Clement (155-215) „nu vă temeți de cei care vă omoară și nu vă pot face nimic mai mult”

Citatul din Matei 10:28  în Prima Apologie a lui Iustin Martirul (100-166) „Nu vă temeți de cei care vă omoară și, după aceea, nu mai pot face nimic;”

Mai sunt şi altele. Atenţie la texte falsificate!

Dumnezeu să vă binecuvânteze prin adevărul Său!