Starea teologiei în Creştinătatea modernă (Carte, documentar, Teologie)

 

Starea teologiei în Creştinătatea modernă

 

Un Dumnezeu sau o Trinitate (o persoană sau trei persoane)?

 

 

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul Său unic-năcut!

Slăvit şi onorat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi Fiul său unic-născut, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în veci de veci! Amin!

 

Un nou sondaj de la Ligonier Ministries intitulat „Starea teologiei” (2020) a dezvăluit o mulțime de lucruri interesante. Dar o descoperire care a ieșit în evidență și a generat o mulțime de titluri, a fost ceea ce cred majoritatea creștinilor din timpurile moderne despre Domnul și Mântuitorul nostru Isus, Fiul unic-născut al lui Dumnezeu. De exemplu, aproape 70% dintre catolici cred că „Isus este prima și cea mai mare ființă creată de Dumnezeu”, în timp ce 57% dintre catolici cred că „Isus a fost un mare profesor, dar nu a fost Dumnezeu”. Unii episcopi discută acest sondaj, avertizând despre o erezie străveche pe care o reflectă aceste afirmații (așa-numitul „nontrinitarism” sau „arianism”). Cum se face că există o diferență atât de mare între ceea ce cred credincioșii obișnuiți și ceea ce cred oficialii bisericii? Oare care este situaţia în celelalte culte? Cine are dreptate?

 

1.   Treime versus Tatăl Atotputernic

 

Cine este (adevăratul) Dumnezeu? O treime de persoane (Trinitatea: Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt) sau doar o singură persoană, Tatăl Atotputernic?

Cine este acel Singur şi Unic Dumnezeu, fără de pereche?

1. Doar Tatăl?

2. Doar Tatăl şi Fiul?

3. Doar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?

Dacă Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, acel Dumnezeu nu trebuie să fie Tatăl său? Şi dacă duhul sfânt este duhul lui Dumnezeu, cum poate fi duhul său o altă persoană?

1 Tesaloniceni 5:21-23

Nouă Traducere În Limba Română

21 ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun!

22 Feriţi-vă de orice rău!

23 Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în toate şi să vă păstreze întreaga fiinţă – duhul, sufletul şi trupul vostru – fără pată la venirea Domnului nostru Isus Cristos.

„O minciună este ca un bulgăre de zăpadă: cu cât îl rostogolești mai departe, cu atât devine mai mare.” - Martin Luther

 

2.   Câte persoane sub titlul de Elohim (Dumnezeu)?

 

Elohim, de Wilhelm Gesenius

 

(Heinrich Friedrich Wilhelm Gesenius (3 februarie 1786 – 23 octombrie 1842) a fost un orientalist german, lexicograf, ebraist creștin, teolog luteran, savant biblic și critic.)

Profesor de limba semitică şi gramatica ebraică Wilhelm Gesenius despre cuvântul Elohim

 

Elohim nu este singurul substantiv ebraic care poate fi plural în formă, dar singular în sens. Astfel de forme de substantive ebraice sunt uneori folosite pentru substantive abstracte și ca intensificatoare. Gramatica ebraică a lui Gesenius dedică mai multe pagini acestui subiect. Următoarea listă nu este exhaustivă, dar ilustrează ideea. Desinența masculină plurală este -im; -oth este desinența feminină de plural. În ebraică nu există cuvântul “zeiţă” (nu eistă “elohoth”).

zequnim — pluralul bătrâneți este folosit ca singular (Geneza 21:2,7; 37:3; 44:20).

ne`urim — tinereţi. David a fost doar un băiat (na`ar), dar Goliat „a fost un bărbat luptător încă din tinereți [ne`urim]” (1 Sam. 17:33).

chayyim — vieţi. Acesta este folosit în cântecul „To life, to life, lechayyim” din Fiddler on the Roof.

gebhuroth — puteri. Forma singulară gebhurah este cuvântul obișnuit pentru putere, dar forma plurală este folosită în Iov 41:12, ca singular în înţeles.

tsedaqoth — dreptăţi. Forma singulară tsedaqah este cuvântul obișnuit, dar tsedaqoth este folosit în Isaia 33:15 ca singular — „cel care umblă  în dreptăţi.

chokmoth — înțelepciuni. Chokmah este forma obișnuită, dar chokmoth este folosit în Prov. 1:20, ca singular.

'adonim — domni. 'adon înseamnă „domn”, iar „'adonim" înseamnă în mod normal „domni”, dar în Isaia 19:4 se foloseşte la singular: „Voi da pe egipteni în stăpânirea unui domn [‘adonim] crud."

behemoth - fiare (mari). Acest cuvânt este la plural şi înseamnă în mod normal fiare, dar în Iov 40:15 se foloseşte la singular, pentru a descrie un singur animal.

Discuând în mod specific despre cuvântul elohim, Wilhelm Gesenius observă: „Limbajul respinge în totalitate ideea de pluralitate numerică în ‘elohim (ori de câte ori denotă un singur Dumnezeu).... [Acest lucru] este dovedit în special prin faptul că este aproape invariabil unită cu un atribut singular” (cum ar fi un adjectiv sau un verb la singular). Pentru mai multe informații despre subiect, consultați Gramatica ebraică a lui Gesenius, paginile 396-401, ediția 1909.

 

Toate aceste cuvinte având forma de plural dar folosite şi ca singular în înţeles infirmă faptul că în cuvântul Elohim - atunci când se referă la un singur Dumnezeu - ar putea fi trei persoane distincte într-un concep tri-unic.

 

3.   Un singur Dumnezeu, numai Tatăl Atotputernic

 

Texte ca dovadă, pentru un singur Dumnezeu, numai Tatăl Atotputernic

Matei 4:10: „"Pleacă, Satano", i-a răspuns Isus. "Căci este scris: "DOMNULUI Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti." (citat din Vechiul Testament, unde nu există cuvântul Adon (Domn) ci este un nume YEHOWAH)

Vedem acest lucru din Exod 20 și Ioan 17: „1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. ”.

1Corinteni 8:„5. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi "dumnezei" fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt în adevăr mulţi "dumnezei" şi mulţi "domni"),

6. totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi.”

1 Timotei 2:5: „Căci este un singur Dumnezeu și un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni, omul Hristos Isus.”

Iacov 2:19: „Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!”.

Nu există „Trinitate” aici. Doar Tatăl, singur.

 

4.   Despre zeul ciudat, cel făcut de om, Trinitatea: cine se află de fapt în spatele culiselor?

Wikipedia:

Treime

„În creștinism, doctrina Treimii afirmă că Dumnezeu este o singură „Ființă” care există, simultan și veșnic, ca o comuniune a trei persoane (personae, prosopa): Tatăl (Sursa, Majestatea Eternă); Fiul ( Logosul veșnic sau Cuvântul, întrupat ca Isus din Nazaret) și Duhul Sfânt. În mod tradițional, atât în ​​creștinismul oriental, cât și în cel occidental, această doctrină a fost declarată ca „Un singur Dumnezeu în trei persoane,” toate trei fiind distincte și corespondente. - „persoanele” sau „ipostazele” eterne, împărtășesc o singură esență, ființă sau natură divină.

http://en.wikipedia.org/wiki/Trinity

 

Unde este aşa ceva în Biblie? Dacă există „Un singur Dumnezeu”, după cum spune Biblia (1 Timotei 2:5), cum ar putea fi trei într-unul?

Dacă doctrina Trinității este corectă și Isus este de fapt Dumnezeu, așa cum cred trinitarienii, atunci DUMNEZEU A MURIT...

Deci, cum ar putea fi Dumnezeu „nemuritor”, așa cum spune Biblia Deuteronom 32:40, Daniel 12:7, Romani 1:23, 1 Timotei 1:17, 6:16?

Dacă Domnul Isus este un „Dumnezeu care a murit”, o „Parte tainică” a „Trinității misterioase, neînțelese, mistice”, cum l-am putea cunoaște (Ioan 17:3)? Dar, dacă el este Fiul ceresc, singurul născut al lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, conform Ioan 3:16, Ioan 17:1-3, Ioan 20:17, acest lucru este foarte clar.

 

De ce această făcătură a „misterului trinității”? Pentru satisfacțiile cui? A lui Dumnezeu? Sau a Fiului Său? Sau a omului? Ghici... cine se află în spatele acestei vederi? Dacă doctrina trinităţii nu este adevărată, atunci negreşit, nu vinde de la Dumnezeu. Dar atunci de unde vine? Este doar o eroare umană sau ceva mai mult? Dacă ne uităm în analele inchiziţiei, nontrinitarienii au fost vânaţi şi ucişi fără milă, în cele mai crunte chinuri.

S-ar putea să vină de la Diavolul, așa cum este scris? „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. .” (Ioan 8:44)

 

5.   De ce urăşte Satana doctrina nontrinitariană, dacă ea nu este adevărată?

 

Răspunsul este simplu: Satana urăşte adevărul şi ştie bine că DUMNEZEU ESTE „UNUL SINGUR” ŞI NU „UNUL ÎNTREIT”. De aceea îi persecută pe cei care spun adevărul.

Domnul Isus în Ioan 3:16 spune: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos a mai spus că Tatăl este "singurul Dumnezeu adevărat" Ioan 17:1-3.

Este cineva dintre voi, care nu este de acord cu Domnul nostru şi se crede mai înţelept?

 

Nimeni nu ar ști mai bine dacă Dumnezeu este unul singur sau unul întreit decât Dumnezeu Însuși. Să presupunem că fiinţa lui Dumnezeu este întreită: trei persoane într-o singură natură. Putem presupune pe bună dreptate că Dumnezeu este capabil să comunice această idee închinătorilor Săi dacă El a ales așa. Să presupunem că El dorește să transmită oamenilor această idee trinitariană sau triunică: cum ar face-o? El ar putea fi clar, simplu și direct pentru că nu este greu să spui: „Eu sunt întreit” sau „Eu sunt întreit într-unul: Tatăl, Fiul și Duhul”.

Pe de altă parte, Dumnezeu poate alege să Se descopere progresiv poporului Său ales pe tot parcursul Vechiului Testament, astfel încât până la sfârșitul celor 39 de cărți inspirate evreii să aibă o înțelegere inteligentă a adevărului că „Dumnezeu este Întreit”. Dar nu a făcut-o! Nici nu a lăsat problema în suspans, spunând „Ia ghiciţi măi, sunt o persoană sau mai multe?”, pentru că atunci nu ar fi formulat astfel: Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine (singular). (Exod.20:3). Dacă El ar fi fost întreit, spunea „Să nu ai alţi dumnezei afară de Noi (plural).”

Prima frază a Bibliei este: „La început Dumnezeu a făcut cerul și pământul”. În ebraică, nu există cuvântul dumnezeu la singular, nu există deloc cuvântul zeiţă, iar cuvântul pentru Dumnezeu este Elohim, un plural, care în funcţie de context poate fi folosit fie ca plural, fie ca singular. E ca şi în limba română cuvântul dumneavoastră, care în funcţie de context poate fi folosit ca singular sau ca plural.

 

Cum au considerat evreii din vechime că ar trebui tradus cuvântul elohim de la Geneza 1:1? Dacă Dumnezeul lor ar fi fost o pluralitate de persoane, aici ar fi avut cel mai temeinic motiv ca să traducă astfel „La început Dumnezeii au făcut cerul și pământul”.

Aici ar fi putut fi primul indiciu al unei pluralități în natura lui Dumnezeu, dacă ar fi existat aşa ceva. Cu toate acestea, cei 72 de învăţaţi evrei selectaţi din toate triburile lui Israel, pentru a traduce Sfintele Scripturi din ebraică în greacă, nu au dedus că aici textul sună a „dumnezei”, indicând mai mult de unul singur. Felul în care aceşti traducători evrei au tradus din ebraică în greacă textul de la Geneza 1:1 - în secolul al treilea î.Hr, vorbeşte de la sine. Ei nu au folosit theoi care înseamnă „dumnezei”. Mai degrabă au folosit ho theos care înseamnă Dumnezeu, la singular masculin (Septuaginta sau LXX).

Cum se înţelege atunci Ioan 1:1?

Textul acesta are o formulare calitativă, şi cel mai bine se reflectă în Ioan 14:9 Isus i-a zis: "De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: "Arată-ne pe Tatăl"?

Iată de ce Ioan 1:1 poate fi redat şi astfel:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi ca Dumnezeu era Cuvântul. – acest verset nu arată funcţia lui Dumnezeu şi nu spune că Fiul a a fost într-o funcţie de Dumnezeu (vezi Ioan 17:1-3), ci ne spune că Fiul are calităţile duhovniceşti ale lui Dumnezeu, El este prin de har şi de adevăr, este iubitor, drept şi sfânt, cum este Tatăl său ceresc. Iată de ce El poate să spună următoarele: “Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. (Ioan 14:9)

 

6.   Ce este Duhul lui Dumnezeu?

 

Geneza 1Young’s Literal Translation (traducere literală)

1 La începutul pregătirii de către Dumnezeu a cerurilor și a pământului, 2 pământul era pustiu și gol, și întuneric este pe fața adâncului și Duhul lui Dumnezeu flutura pe fața apelor,

 

În al doilea verset al Bibliei este menționat mai întâi ceva important: că Duhul lui Dumnezeu a fluturat pe fața apelor. Unii se întreabă de ce a fluturat Duhul și nu Dumnezeu?

Acest cuvânt „duh” provine din ebraica „ruach” care înseamnă vânt. În greacă această expresie este pneuma theou sau „duhul lui Dumnezeu”. Vântul poate fi creat și de om dacă o bucată de carton este ținută în mână, de exemplu pentru a face focul să ardă mai bine. Se pot da multe astfel de exemple. Deci, pneuma sau ruach este o forță invizibilă care exercită o presiune ca vântul. Și din aceasta se poate observa că pneuma sau ruach nu este o persoană, ci este o forță.

Prin Duhul, Dumnezeu poate da cuiva inteligență sau putere specială, așa cum este scris:

Fapte 1:8 Traducerea literală a lui Young

dar veți primi putere la venirea Duhului Sfânt peste voi și îmi veți fi martori atât în ​​Ierusalim, cât și în toată Iudeea și Samaria și până la capătul pământului. Faptele Apostolilor 7:9 şi patriarhii, mişcaţi de gelozie, l-au vândut pe Iosif Egiptului, şi Dumnezeu a fost cu el, 10 şi l-a izbăvit din toate necazurile lui, şi i-a dat favoare şi înţelepciune înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului; l-a pus guvernator peste Egipt și peste toată casa lui.

 

7.   Care este sensul cuvintelor „nostru” și „noastră” din Geneza 1:26?

 

În Geneza 1:26 Elohim (sau ho theos), Dumnezeul Creației, vorbește altcuiva:

„Și Dumnezeu a zis: „Să facem pe om după chipul nostru”.

Vorbește Dumnezeu cu Sine ca și cum ar fi plural?

Apostolul Ioan nu a înțeles că este așa. El credea că acesta este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1:1-3, Ioan 3:13,16, Ioan 17:5).

Această legătură este un mod de a cunoaște, citind din Geneza 1:26, pe cine ar putea include acest „noi”: Tatăl ceresc și Fiul Său ceresc.

După mult timp de la acel eveniment din Geneza 1:26, trinitarii construiesc un „Dumnezeu al Treimii” din versetele 1, 2 și 26 din Geneza 1. Desigur, rămâne doar unul dintre aceștia identificat ca „Dumnezeu” în versetele 1 și 26. Nimic din aceste versete nu dovedește că duhul lui Dumnezeu este o persoană sau că Fiul este înțeles ca un al doilea Dumnezeu, după Dumnezeu Tatăl din versetul 26. Acestea sunt idei de mai târziu impuse textului Genezei. Evreii nu aveau o asemenea înțelegere în acest capitol.

Ce concluzii putem trage doar din capitolul unu din Geneza? Există Creatorul, Dumnezeul (ho theos vss 1, 26). Există spiritul lui Dumnezeu fluturând peste ape. Și există o altă ființă implicată, așa cum se arată în cuvintele „noi” și „nostru” din versetul 26.

Aici Dumnezeu nu comunică că El este trei într-unul. Dacă ar fi fost așa, evreii ar fi înțeles sensul imediat.

Cum ar fi putut Dumnezeu să inspire versetele dacă ar fi vrut să comunice pluralitatea naturii Sale în trei persoane? Nu ar fi fost greu, cu un vocabular infinit la îndemână, să fi spus: „La început, cele Trei Persoane ale lui Dumnezeu au creat... iar Persoana a Treia flutura peste ape... Și, cele Trei Persoane ( lui Dumnezeu), au spus unul altuia: „Să facem...”. Acest lucru nu ar fi fost dificil.

Pe de altă parte, dacă adevărul este „Dumnezeu este Unul”, atunci Geneza 1:1 ar însemna că a existat un singur Dumnezeu, Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu flutura peste ape. Apoi, în versetul 26, Dumnezeu (ho theos) i-a vorbit Fiului Său ceresc. Indiferent cine este implicat în cuvintele „noi” și „nostru”, există un singur Dumnezeu, Dumnezeu Tatăl, care dă porunca.

Este posibil ca trinitarienii să nu aibă o înţelegere corectă a textului grec de la Ioan 1:1? Da, deoarece în text al doilea cuvânt “Dumnezeu (Theos)” este fără articol, pe când primul este cu articol (ton Theon), diferenţa arătând că după gramatica limbii greceşti, al doilea cuvânt “Dumnezeu” este nume predicativ, iar primul cuvânt este subiect, la fel ca “Logosul” (Cuvântul) . Numele predicativ caracterizează subiectul, din acest punct de vedere fiind de calificare, de clasare şi de identificare. Textul acesta are o formulare calitativă, de clasare, şi cel mai bine se reflectă în Ioan 14:9 Isus i-a zis: "De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: "Arată-ne pe Tatăl"?

Iată de ce Ioan 1:1 poate fi redat şi astfel:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi ca Dumnezeu era Cuvântul. – acest verset nu arată funcţia lui Dumnezeu şi nu spune că Fiul a a fost într-o funcţie de Dumnezeu, ci ne spune că Fiul are calităţile duhovniceşti ale lui Dumnezeu, El este prin de har şi de adevăr, este iubitor, drept şi sfânt, cum este Tatăl său ceresc. Iată de ce El poate să spună următoarele: “Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. (Ioan 14:9)

 

8.   Câte nume are Dumnezeu? Şi ce arată acest aspect?

 

Domnul Isus - Fiul lui Dumnezeu, a spus să ne rugăm astfel:

Matei 6:9. Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: "Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

10. vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.

Cine poartă acest nume, şi de ce Domnul Isus îl descrie la singular?

Pentru că numai Tatăl său îl poartă!

Dacă Dumnezeu ar fi mai mult de o persoană, rugăciunea ar trebui rostită astfel:

"Taţii noştrii care sunteţi în ceruri! Sfinţească-se Numele Voastre;

vie Împărăţia Voastră; facă-se voia Voastră, precum în cer şi pe pământ."

În Geneza 2:5 (Cornilescu), Numele lui Dumnezeu este introdus pentru prima dată: "În ziua când a făcut YEHOWAH ELOHIM un pământ şi ceruri..."

Transmite ideea unei pluralități de trei sau deduce doar Unul? Există un dezacord în acest sens din partea trinitarienilor. Totuşi, dacă ne uităm într-un site cu interlinear, vedem că sub cuvântul YEHOWAH apare că numele acesta este un substantiv - propriu - masculin singular. Nici vorbă de plural! Ceea ce confirmă fraza din rugăciunea Domnului Isus "Sfinţească-se Numele Tău" şi nu "Sfinţească-se Numele Voastre".

Se spune că atunci când evreii din secolul al treilea î.Hr au făcut versiunea Septuaginta, traducând Biblia din ebraica în greacă, au fost rugaţi să explice ce înţeles are numele divin. Ei au dat sensul de "Ho On" numelui YEHOWAH care înseamnă, după majoritatea savanților: „Cel care este”. Sensul Numelui Divin explicat din ebraică în greacă transmite pluralitate sau unicitate? Oare nu este corect ca să afirmăm că "Ho On" transmite doar ideea de Unul?

Dacă Dumnezeu ar fi avut o natură plurală, de trei în unul, nu ar fi fost dificil ca şi Numele Său să reflecte această stare întreită. Nu era greu să afirme că ei sunt Ho Trias -- Cei Trei. Sau, Ho Theos Trias -- Dumnezeul Treime.

Nu găsim nimic în acest sens în Biblie.

 

9.   Este Dumnezeu “unul” sau “trinitar” în Vechiul Testament?

 

Prima poruncă din Decalog (Cele Zece Porunci) sună astfel:

Exodul 20:1. Atunci Dumnezeu (Elohim) a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:

2. "Eu sunt Domnul (Yehowah) Dumnezeul tău (Eloheka) care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.

3. Să nu ai alţi dumnezei (elohim) afară de Mine.

Dacă Dumnezeu ar fi o Trinitate de zei, ne-am aştepta ca Exodul 20:1-3 să sune astfel:

Exodul 20:1. Atunci cei trei Dumnezei au rostit toate aceste cuvinte şi au zis:

2. "Noi suntem cei trei Yehowah, Dumnezeii voştrii care v-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei.

3. Să nu aveţi alţi dumnezei afară de Noi.

The Oxford Companion to the Bible, la pagina 561arată următorul fapt: "Trei este privit în general ca un număr divin. Multe religii au triade de zei."

Evreii nu au înțeles niciodată vreo treime în Dumnezeu, așa cum au făcut-o filozofii greci sau preoția egipteană. Nu există menţiuni istorice că patriarhii sau poporul evreu ar fi crezut într-un Dumnezeu trinitar (trimorf sau tripartit), care are trei părți; sau este compus din trei părți (persoane). Ideea unui zeu trimorf, sau a trei entităţi într-unul, era chiar acolo în culturile religioase ale lumii antice.

Evreii ar fi putut înţelege cel mai bine, dacă şi Dumnezeul lor era la fel. Dar nu au înţeles. Nu ar fi fost un lucru dificil ca în Vechiul Testament să ni se transmită aceeași idee, dacă asta ar fi vrut să facă Dumnezeu. Dar nu s-a transmis.

În cărţile Vechiului Testament nu este loc pentru o Trinitate sau Triadă de zei, aici există doar Unul.

În Deuteronomului 6:4 (Shema Israel! – Ascultă Israel!) se declară că Domnul (în ebraică YEHOWAH) este Unul (Echad). Este cea mai explicită declarație contra unei pluralităţi sau trinități de zei, din întreaga Biblie! Dacă ar fi fost altfel, aici era cazul să se spună: “Dumnezeu este o Treime!” Dar nu s-a spus!

De ce să transmită ideea de Unul, când de fapt Dumnezeu era Trinitar (Trimorf), având în vedere toate religiile care înconjurau Israelul care aveau deja trinități?

Nimic din cărţile Vechiului Testament nu transmite ideea unei Treimi, altfel evreii ar fi fost primii care ar fi înțeles noțiunea.

Dincolo de cuvintele clare, rostite în Deuteronom 6:4, despre Unicitatea lui Dumnezeu, avem şi o scenă din cer, unde Dumnezeu este Unul singur:

Isaia 6:1. În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul (în ebraică Yehowah) şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

2. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.

3. Strigau unul la altul şi ziceau: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor (în ebraică Yehowah Tsebaoth)! Tot pământul este plin de mărirea Lui!"

Dacă era altfel, şi ar fi văzut o Trinitate, ar fi scris: Tot pământul este plin de mărirea Lor!"

Iată de ce există doar un singur Dumnezeu Adevărat, şi anume: Tatăl, Creatorul şi izvorul tuturor lucrurilor (Ioan 17:3; Apocalipsa 4:11; Efeseni 4:6; Iuda 25); Dumnezeu este o Fiinţa spirituală, supremă, eternă, care s-a revelat sub numele de YEHOWAH (redat în română prin Iehova), şi care are nenumărate atribute şi calităţi divine (Exod 3:14,15; Ioan 4:24; 1Ioan 4:8; Deuteronom 32:4; Isaia 40:28). Dumnezeu locuieşte în cer, dar este prezent prin duhul Său în creaţie şi în credincioşi (1Împăraţi 8:43; Romani 1:19,20; Efeseni 4:6; 1Timotei 1:17; 6:16).

 

10. ESTE DUMNEZEU „UNUL” SAU „TREI” ÎN NOUL TESTAMENT?

DE LA CINE A APĂRUT O ÎNVĂŢĂTURĂ DESPRE O TREIME?

 

Când citim Noul Testament, am putea pune întrebarea: Cum ar proceda Dumnezeu să dezvăluie că El este un plural de Trei și nu doar o singură persoană? Nu este greu de scris: „Dumnezeul nostru este o treime”. Nimeni nu spune aşa ceva în cărţile Noului Testament.

Domnul Isus ar fi avut multe ocazii să spună asta. De exemplu când citează Shema Israel din Deuteronom 6:4 în Marcu 12:29 Isus i-a răspuns: "Cea dintâi este aceasta: "Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn"; 

Înțelegând ce a vrut să spună Învăţătorul, scribul evreu spune: „Ai dreptate, Învăţătorule, cu adevărat ai spus că „El este unul, şi în afară de El nu este altul”. La care Domnul Isus Christos spune că omul nu este departe de Împărăţia lui Dumnezeu (Marcu 12:29-34). Isus ar fi putut să dea cu ușurință o explicația trinitariană, dar n-a făcut-o. Mai degrabă, îl laudă pe cărturar pentru concluzia sa: „Dumnezeu este Unul și în afară de El nu este altul”. Ceva ce nu s-ar putea spune dacă Dumnezeu ar fi  o Treime.

Cu o altă ocazie, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos spune clar, că Tatăl este singurul Dumnezeu adevărat, ceea ce iarăşi ar fi fost nesocotirea flagrantă a unui adevăr, dacă Dumnezeu ar fi o Trinitate:

Ioan 17

1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,

2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.

3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

          - Cum se explică atunci, că în ciuda acestor evidenţe clare, a venit în existenţă o altă învăţătură, nepredată de Domnul Isus, care afirmă că Dumnezeu este o trinitate, o uniune de trei persoane?

În creştinătate găsim formularea trinităţii numai în cărţi apocrife ca Apocriful lui Ioan şi Trimorfica Gândire din secolul II.

Cartea secretă a lui Ioan, numită și Apocrifonul lui Ioan sau Revelația secretă a lui Ioan, este un text pseudo-creştin de orientare gnostic setiană a secolului al II-lea, din lista lungă a învățăturilor secrete, eretice.

Trimorfica Gândire: Numele cărţii înseamnă Primul gând care este în trei forme (sau Cele trei forme ale primului gând).

Dogma trinitară expusă în aceste cărţi nu o gasim în Biblie, ci la filozofii lumii păgâne, după cum aflăm din multe surse.

De exemplu, episcopul Marcellus din Ankyra (secolul IV), spune clar că această dogmă a fost preluată de la filozofii păgâni Hermes şi Platon şi arată de către cine.

Mărturia episcopului Marcellus din Ankyra

În secolul al patrulea AD, episcopul Marcellus din Ankyra, a fost unul dintre participantii de la Conciliul de la Nicaea (325). Acest episcop a scris că ideea unui Dumnezeu existent în trei persoane şi ipostaze a venit de la Hermes şi Platon, prin învățăturile lui Valentinus, considerat a fi un şef al ereticilor: “Apoi acestia, predau trei ipostaze, la fel ca și Valentinus, ereticul şef, inventând primul în cartea intitulată de el "Despre cele trei naturi". Pentru ca el a fost primul ce inventeaza trei ipostaze și trei persoane, al Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, iar el este descoperit a fi șterpelit acest lucru de la Hermes și Platon."

Sursa: A.H.B. Logan, "Marcellus of Ancyra (Pseudo-Anthimus), 'On the Holy Church'": Text, Translation and Commentary. Verses 8-9." Journal of Theological Studies, New Series, 51.1, April 2000:95.

Valentinus la care se referă episcopul Marcellus - scris și Valentinius, a trăit între anii 100 – 160 AD şi a fost şeful unei partide gnostice. Și-a fondat școala la Roma. Potrivit lui Tertullian, Valentinus a fost candidat la episcopia din Roma, dar și-a început propriul grup când a fost ales altul, fiind dezamăgit şi de faptul că a suferit un naufragiu. Aceste două evenimente ce l-au marcat, au condus la lepădarea de creştinismul apostolic şi iniţierea unui cult ce amesteca creştinismul cu idei străine.

Iată aşadar, cine este adevăratul ideolog al introducerii doctrinei păgâne a trinităţii în creştinătate: Valentinus.

 

11. Cine este Fiul lui Dumnezeu (Matei 16:13-16)?

 

El este cea mai importantă fiinţă din Univers, după Tatăl. Pentru a înţelege cum se cuvine acest aspect al personalităţii sale, trebuie să ne ţinem strict de învătătura sa. Nu trebuie să-l facem nici mai mare, dar nici mai mic, decât a fost, este şi va fi mereu, în veci.

Că să înţelegem bine ce zice Biblia, despre Fiul, trebuie să fim uniţi cu învăţătura lui, nu să o luăm la stânga sau la dreapta de la ea.

Asta e adevărata credinţă: să te ţii strâns de ce a spus el.

Ioan 8:31. Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: "Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;

32. veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi."

Dacă Fiul lui Dumnezeu a spus clar că s-a coborât din cer, cum pot să vină unii şi să nege acest lucru, dar să se laude în continuare că sunt creştini?

Ioan 6:38 38. căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.

El a fost, este şi va fi mereu, cea mai importanta fiinţă din Univers, după Tatăl.

El a spus clar că Tatăl este mai mare decât Fiul. Cum pot să vină unii şi să nege acest lucru, dar să se laude în continuare că sunt creştini?

Ioan 14:28. Aţi auzit că v-am spus: "Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi." Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: "Mă duc la Tatăl"; căci Tatăl este mai mare decât Mine.

Cine nu crede asta, nu este în adevăr.

Cine răstălmăceşte aceste două adevăruri, va răstălmăci şi celelalte.

Atat Trinitarismul, care vine de la Valentinius (a trăit între anii 100 – 160 AD) şi care susţine că Tatăl nu este mai mare ca Fiul, cât şi Islamul, care vine de la Mahomed (a trăit între anii 570 - 632 AD) şi care susţine că Fiul nu a existat în cer şi nu s-a coborât din cer ca fiinţă, este greşit.

Dumnezeu ne cheamă la o credinţă adevărată. Ori credem tot, ori să o lăsăm baltă. Dumnezeu nu acceptă decăt o credinţă adevărată.

Biblia ne prezintă în mod concret cine este Fiul lui Dumnezeu.

Fiul este întâiul născut al lui Dumnezeu, care are un început prin nașterea sa din ființa lui Dumnezeu Tatăl.

Înainte de orice început, înainte de a fi îngerii şi universul, Dumnezeu l-a adus în existenţă pe Fiul Său din ființa sa.

Dovezi biblice în acest sens

- El este chipul Dumnezeului celui nevăzut cel întâi născut din toate zidirea. Coloseni 1:15

- La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și ca Dumnezeu era Cuvântul.

El era la început cu Dumnezeu.

Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. Ioan 1:1-3 NSB

- Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr.

Și noi am privit slava Lui,  o slavă întocmai ca singurului născut din Tatăl. Ioan 1:14

- El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte, Evrei 1:3.

Fiul însuși a mărturisit că el are un Dumnezeu, pe Tatăl său.

- ,,Nu mă atinge",  ia zis Isus, căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu.

Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru. Ioan 20:17.

Asta este adevărata identitate a Fiului, care s-a coborât din cer, ca trimis al Tatălui.

Ioan 3:13. Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer.

16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Ioan 17:3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

4. Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.

5. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.

Da, Fiul este Unic, el fiind între Dumnezeu Tatăl şi îngeri. Nici un înger nu a fost, nu este şi nu va fi ca el niciodată.

 

12. De ce nu știa apostolul Pavel despre o treime, dacă Dumnezeu era o trinitate de persoane?

 

Când ajungem la scriitorii Noului Testament, am putea pune aceeași întrebare: Cum ar proceda acești scriitori să dezvăluie că Dumnezeu este un plural de Trei și nu doar o singură persoană? Nu este greu de scris: „Dumnezeul nostru este trei”. Nimic de genul acesta nu se întâmplă în scrierile lor.

Pare ciudat într-adevăr că, dacă Domnul Isus ar fi parte dintr-o divinitate trinitariană și ei ar ști cu siguranță acest lucru - de ce ar omite această oportunitate, tot timpul, dacă Dumnezeu este mai mult de o persoană? Un trinitar adevărat nu ar fi inclus trei persoane în acest caz?

 

Pavel are multe oportunități de a folosi numărul trei într-o anumită legătură cu Dumnezeu.

Doresc să subliniez problema, după cum urmează:

De ce apostolul neamurilor păgâne, Pavel, explică repetând, că „Dumnezeu este Unul”, ignorând orice oportunitate de a explica așa-numita „Taină a Treimii”, dacă ar fi existat într-adevăr? El repetă de două ori acelaşi lucru – şi în loc să sublinieze o pluralitate triună – Pavel subliniază că „Dumnezeu este Unul”. .”

Mai întâi în Galateni 3:20  "Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu este unul singur. [ho de theos heis estin].”

Şi Pavel face acest lucru din nou în 1Timotei 2:5: „Căci este un singur Dumnezeu [heis gar theos] şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,”

Așa cum există doar „un mijlocitor” ca persoană (Fiul lui Dumnezeu) și nu un mediator la plural, există un singur Dumnezeu, ca persoană şi acela este doar Tatăl.

Într-un alt context, când vorbeşte şi de alţi „dumnezei” Pavel vorbește tot despre un singur Dumnezeu: „Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este totuna cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu.

Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi "dumnezei" fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt în adevăr mulţi "dumnezei" şi mulţi "domni"),

totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi.” (1Corinteni 8:4-6)

Apostolul Pavel are o oportunitate deplină, totuşi ratează șansa imensă de a declara: „Pentru noi Dumnezeu este o trinitate: Tatăl, Domnul Isus și Duhul Sfânt”. Este o propoziție simplă, dar foarte necesară, dacă Dumnezeu ar fi o trinitate. De ce ar rata Dumnezeu însuși această ocazie de a-l inspira pe Pavel să declare o Dumnezeire trinitară? Pentru că n-a fost cazul, El nefiind o trinitate de persoane.

Apostolul Pavel nici măcar nu pomeneşte de o a treia persoană. Şi cum vedem în toate începuturile din scrisorile sale, când el salută adunările creştine formate din foşti păgâni, o face doar din partea Tatălui şi al Fiului. De ce, dacă ar mai fi o a treia persoană importantă în Univers, după Dumnezeu Tatăl şi Fiul său?

Iată un astfel de exemplu, de la începutul unei scrisori care începe astfel: “Deci vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!” Romani 1:7

Ceva iese imediat în evidenţă: menţionarea Duhului Sfânt lipseşte! Cum s-ar simţi această persoană, dacă ar exista, văzând că este omisă din salut?

Chiar dacă la Efeseni 4:4-6 apare şi menţionarea despre Duh, apostolul Pavel nu declară aici o formulă triunică a lui Dumnezeu: ”Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.

Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.

Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”

Deşi apare menţionarea Fiului ca Domn şi deasemenea a Duhului, doar „unul” este declarat aici a fi Dumnezeu în aceste versete: Tatăl. Recitiți-o clar și corect! În loc să fie o formulă triunică, ea cuprinde șapte de „un”.

Indiferent ce ar însemna fiecare din cei şapte de “un”, numai „un singur Dumnezeu” este „mai presus de toţi” – şi acesta este clar arătat, ca fiind doar Tatăl.

Dacă Pavel ar fi fost un trinitar și dacă un Dumnezeu trinitar l-ar fi inspirat, ar fi scris el Efeseni 4:4-6 în acest fel? Căci el omite Fiul şi Duhul din declarația sa despre „un singur Dumnezeu”.”

N-a făcut-o, fiindcă el nu cunoştea un alt Dumnezeu în afară de Tatăl. Şi Pavel nu este singurul. Nici un apostol nu a predicat un alt Dumnezeu în afară de Tatăl, fiindcă Domnul Isus nu aşa i-a învăţat, ci că există doar un singur Dumnezeu adevărat, Tatăl (Ioan 17:1-3).

 

REZUMAT

Cele de mai sus sunt prezentate ca o declarație a adevărului biblic că „Dumnezeu este Unul” și nu Trei. Ele sunt prezentate pentru a demonstra că dacă „Dumnezeu este Trei” Biblia ar trebui să fie axată categoric pe această declaraţie şi să meargă în altă direcție, de la început până la sfârşit. Dumnezeu ar putea comunica adevărul foarte simplu, că El este Trei și, dacă aceasta era intenția Lui, El nu ar fi făcut numeroasele declarații că „Dumnezeu este Unul”.

 

13. DE CE AU ALES FILOZOFII PĂGÂNILOR NUMĂRUL „TREI” ÎN LEGĂTURĂ CU ZEII LOR?

TREBUI SĂ-I URMĂM PE EI SAU PE DUMNEZEU, CARE NE SPUNE CĂ ESTE UNUL SINGUR?

 

Când examinăm numărul trei în Biblie și căutăm apariția lui într-o relație triunică sau descriere triunică a lui Dumnezeu, nu găsim o astfel de cifră.

Oare sunt trinitarienii atenţi la ce spune apostolul Pavel despre resursele de învăţare?

Coloseni 2:8. Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.

Dacă nu facem cercetări, nu putem şti. Dar dacă facem, vedem dacă dogma Trinităţii este din Biblie sau din filozofia păgână.

Conform International Standard Bible Encyclopedia, termenul „Trinitate” nu este un termen biblic și nu folosim limbajul biblic folosindu-l. Vol. IV, p. 3012, Eerdmans, 1984.

Lucrările Today's Dictionary of the Bible, p. 630, Bethany House Publishers, 1982, şi Easton's Bible Dictionary, recunosc deasemenea că acest cuvânt nu apare în Biblie, ci doar în descrierea dogmei Tinităţii.

Doctrina Treimii ne învață că există trei persoane (sau ipostaze) într-un singur Dumnezeu: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. 

Dar dacă nu apare în Biblie un astfel de cuvânt, cu referire la Dumnezeu, de ce „Trei”? De ce nu doi, sau peste trei?

Ei bine, din sursele antice aflăm că numerele aveau o mare putere religioasă în lumea antică păgână, deoarece se practica numerologia mistică, adică o aşazisă magie a numerelor, crezând că anumite numere au puteri magice. În aceste practici spiritiste, trei a fost întotdeauna deosebit de mistic şi a fost legat de descrierea zeilor supremi.

Multe religii păgâne își dezvăluie trinitățile sub forma unui singur corp cu șase brațe; sau, un zeu cu trei laturi sau trei fețe. Dar de ce o Treime?

Iată răspunsul dat de un filozof păgân, Aristotel, despre de ce s-a ales numărul „trei” în raport cu Dumnezeu:

„Căci, după cum spun pitagoreicii, lumea și tot ce este în ea sunt determinate de numărul trei, deoarece începutul, mijlocul și sfârșitul dau numărul a unui „tot”, iar numărul pe care îl dau este trinitatea [greacă trias; engleză = „trinitate”]. Și astfel, luând aceste trei din natură (ca să spunem așa) ca legi ale ei, folosim în continuare numărul trei în închinarea zeilor”. (Aristotel, Despre ceruri, Cartea I, 1)

Ar fi mulţumit apostolul Pavel, cu o astfel de definire a lui Dumnezeu? Nu, căci altfel ar fi folosit-o, fiind foarte populară şi pe timpul său.

The Oxford Companion to the Bible, pagina 561, comentează: „Trei este considerat pe scară largă ca un număr divin. Multe religii au triade de zei. Credința biblică nu are loc pentru o triadă, iar numărul trei este rareori legat de Dumnezeu. ... Nici doctrina Treimii nu este exprimată acolo în atâtea cuvinte. ”

Harper's Bible Dictionary, pagina 497, afirmă: „Trei... era deja sacru pentru primele religii babiloniene, onorând o triadă (Anu, Bel, Ea)... la fel cum egiptenii îl onorau pe Isis, Osiris și Horus”.

Acest lucru este ciudat: să găseşti trinităţi la păgâni, dar nu în Cartea inspirată de Dumnezeu şi totuşi să crezi într-o Trinitate.

 

14. Principiile biblice ale teologiei nontrinitariene

Formatori de opinie nontrinitarieni

 

Ce este nontrinitarianismul, cunoscut şi ca antitrinitarismul?

Câteva lămuriri care să risipească confuzia, neânţelegerile şi dezinformările.

Nontrinitarienii cred în Dumnezeu Tatăl, Creatorul cerului şi al pământului, cred în Domnul și Mântuitorul Isus Christos, singurul Fiu al lui Dumnezeu trimis din cer pe pământ pentru mântuirea noastră, şi cred în Duhul Sfânt ca fiind duhul lui Dumnezeu, nu ca într-o a treia persoană distinctă de Tatăl ceresc şi de Fiul Său, ci ca o putere creatoare şi intelect divin care este prezent fără măsură şi în Fiu Său (Ioan 3:34) iar în credincioşi lucrează după harul dat fiecăruia (1Corinteni 12:6, Efeseni 4:6).

Când spunem că nu credem în doctrina Trinității, nu înseamnă că nu credem în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt. Pur și simplu credem diferit decât afirmă această dogmă.

 

Cel mai cunoscut nontrinitarian (dar nu şi primul) a fost Arius, din Africa, cetăţean al Imperiului Roman, de aceea nontrinitarianismul a fost numit şi arianism, deşi nu Arius a inventat această teologie. Arius a fost doar unul dintre cei foarte mulţi nontrinitarieni ai timpului său, care s-a ridicat deasupra tuturor, prin vasta lui misiune de a propovădui şi apăra adevărul biblic, că Dumnezeu este Unul singur, Tatăl Atotputernic. De aceea arienii la început nici nu au fost cunoscuţi ca arieni, ci se numeau ei înşişi “lucianişti”, după numele unui lider important al lor, Lucian al Antiochiei.

 

Lucian al Antiohiei (c. 240 – 7 ianuarie 312), cunoscut sub numele de Lucian Martirul, a fost un presbiter, teolog și martir creștin. El a fost remarcat atât pentru cunoştinţa sa, cât și pentru evlavia sa. Potrivit enciclopediei lui Suidas (secolul X), Lucian s-a născut la Samosata, Kommagene, Siria, din părinți creștini și a fost educat în orașul vecin Edessa, Mesopotamia, la școala lui Macarius. Este posibil, aşadar, ca însuşi Macarius să fi fost un alt lider de seamă al nontrinitarienilor din acel timp.

Ajuns la Antiohia, Lucian a fost hirotonit presbiter. Eusebiu de Cezareea notează cunoștințele sale teologice, iar în lucrarea “Viaţa lui Lucian” (compusă după 327) relatează că a fondat un Didaskaleion, o școală cu rang de academie pentru teologi. Conform savantului Adolf von Harnack el a fost primul șef al Școlii din Antiohia, având legături strânse cu teologii de mai târziu Diodor din Tars și Teodor din Mopsuestia şi alţii din Africa. Alte note interesante despre arianism şi alte credinţe timpurii ne dă enciclopedia lui Şhahrastani (1086–1153), numită “Cartea sectelor și crezurilor”.

Nu există mărturii concludente că Arius ar fi inventat ceva „nou”, ci a predicat ceea ce a învăţat la academia teologică a lui Lucian.

Arius a fost de origine libiană (nord-african) fiind născut în Cirenaica, Libia şi a fost un prezbiter creștin din Alexandria, Egipt. A fost instruit în academia teologică a lui Lucian din Antiohia, avându-i colegi de studii pe Eusebiu al Nicomidiei, Maris al Calcedonului, Teognis al Niceei și Leontie al Antiohiei. După terminarea studiilor, a mers la Alexandria, Egipt, unde a fost hirotonit diacon de episcopul Petru, apoi preot de episcopul Achila, primind postul de paroh la Biserica Baucalis, cea mai însemnată din cele nouă biserici ale Alexandriei.

Arius a fost raportat la episcopul Alexanriei şi a fost excomunicat de acesta din cauza „subordinaţionismului”. Pleacă din Egipt spre Palestina, la Eusebiu de Cezareea. De aici a plecat la Nicomidia, la fostul său coleg de studii, Eusebiu de Nicomidia. Apoi se convoacă Consiliul de la Niceea (325), unde într-o atmosferă tensionată se dezbate teologia nontrinitariană şi cea trinitariană.

 

CREZUL LUI ARIUS (250 – 336), SAU CREDEUL LUCIANIŞTILOR

Noi credem într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernic.

Şi în Domnul Isus Hristos, Fiul Său, care a fost născut de El înainte de toate veacurile, Cuvântul Divin, prin care au fost făcute toate lucrurile, atât cele din ceruri şi cele de pe pământ; care a venit aici şi a fost făcut trup, şi a suferit, şi a înviat din nou, şi s-a înălţat la ceruri, şi va veni din nou să judece vii şi morţii;

Şi în Duhul Sfânt; şi în învierea trupului; şi în viaţa lumii care va urma; şi într-o împărăţie a cerului; şi într-o singură Biserică Universală a lui Dumnezeu de la început şi până la sfârşitul pământului.

 

(Dacă consideraţi că este ceva greşit în el, vă rog să ne arătaţi unde.)

 

15. Răspunsul lui Dumnezeu, la sfârşitul Conciliului de la Niceea

 

“Controversa Ariană” (discuţiile despre Cine este Fiul), nu a început la Conciliul de la Niceea (325). A început cu mult timp înainte. După ce la Conciliul de la Niceea s-a pronunţat verdictul şi cei care nu au semnat crezul au fost condamnaţi la exil, ca eretici, activitatea bisericească şi scrierile lor fiind interzise, s-a pronunţat şi Dumnezeu. Ca nontrinitarieni, ne-am fi aşteptat să le dea o lecţie trinitarienilor (deşi putem lua în calcul ca un semn şi faptul că papa-patriarhul Alexandriei, Alexandru, care era direct implicat, a murit la cinci luni după Conciliu), totuşi, Dumnezeu a chemat la raport un tradator. Au fost mai mulţi trădători, dar Dumnezeu a ales să se adreseze unuia, pe care îl iubea cel mai mult dintre aceştia. De aici vedem iubirea Sa, faţă de cei ai săi, căci el ne disciplinează când greşim. Da, Dumnezeu ne educă şi disciplinează prin suferinţă, exact ca pe Fiul Său:

Evrei 5:7,8. El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,

măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.

Sozomen (400 - 450) a fost un avocat roman și istoric al Bisericii Creștine. El consemnează următoarele: „La scurt timp după aceea, a avut loc Sinodul de la Niceea, la care episcopul Vasile din Amasea și Meletie din Sebastopolis au fost prezenți printre ceilalți mari preoți ai lui Dumnezeu. Filostorgiu mai relatează că toți episcopii au consimțit la definirea credinței produsă la Niceea, cu excepția lui Secundus, episcopul Ptolemaidei, pe care l-a urmat Theonas, episcopul Marmaricei. Dar restul grupului de episcopi arieni, cum ar fi Eusebiu din Nicomedia (pe care Philostorgius îl divinifică drept cel Mare), Theognis din Niceea și Maris din Calcedon, și restul grupului și-au schimbat planul de luptă pentru Sinod, deși în mod înșelător (cum recunoaște Philostorgius), pentru homoiousios ascunși sub homoousios, deși într-adevăr s-au supus hotărârii conciliului, când Constantina, sora împăratului, le-a dat acest sfat. Filostorgiu adaugă că Secundus, plecând în exil, i-a spus lui Eusebiu: „Tu ai subscris, Eusebiu, ca să scapi de a fi trimis în alungare. Dar îmi pun încrederea într-o revelație pe care mi-a făcut-o Dumnezeu, că într-un an vei fi și tu trimis în exil”. De fapt, în termen de trei luni de la încheierea sinodului, revenind la propria sa impietate originală și manifestă, Eusebiu a fost trimis în exil, așa cum prezisese Secundus. ...”

Vedem că nu hotărârea lor lăuntrică, ci frica i-a motivat pe trădători să se comporte astfel.

Disputa de la Niceea (325) era de fapt continuarea disputei începute la Antiochia (267), care s-a consumat între patripassieni şi antipatripassieni, două grupări rivale de creştini. Din păcate, despre acest conciliu, majoritatea trinitarienilor nu știu nimic. Disputa este menţionată de trinitarianul R.C. Sproul în cartea "Doctrinele harului" p.88,89 şi de un filozof ateu, Raoul Vaneigem, autorul unei lucrări anti-creştine “Rezistenţa împotriva creştinismului”, despre istoria şi credinţele sectelor vechi, din creştinătate.

Cine erau antipatripassienii și patripassienii?

Antipatripasienii erau un vechi grup de creștini condus de episcopul Macarie de la Edessa, mentorul lui Lucian al Antiochiei. Grupul condus de Macarie s-a opus creștinilor patripassieni care credeau că înainte de întrupare Isus a fost Dumnezeu Creatorul, Tatăl ceresc și că însuși acest Dumnezeu Creator a murit pe cruce, cuvântul Fiu, fiind doar un titlu al lui Dumnezeu și nu ceva literal. Ei credeau că Dumnezeu nu a avut un Fiu distinct de El, ci a devenit propriul Său Fiu, născându-se ca om, devenind din Tată în Fiu. Astfel Tatăl a murit sub titlul de Fiu. De aici provine această poreclă de „Patripassieni”, care tălmăcit înseamnă „Cei care cred că Tatăl a suferit”. Pentru a susține această idee, aceştia au falsificat anumite versete biblice, unele fiind corectate, altele sunt urmate până în zilele noastre. Lucian al Antiochiei, cunoscut sub numele de Lucian Martirul, a fost un presbiter, teolog și martir creștin, care a făcut o versiune a Bibliei, din care a eliminat erorile adăugate de patripassieni. Din păcate, această versiune s-a pierdut, rămânând doar anumite ecouri din ea în scrierile lui Eusebiu de Cesarea, când citează formularea de la botez.

Condamnarea Patripassienilor

Patripassienii au fost condamnați ca eretici și excomunicați de partidul creștinilor condus de episcopul antipatripasian Macarie de Edessa, cu acordul a aproximativ 50 de episcopi antipatripasieni.

Lucian Martirul a făcut parte din acest partid creștin și a studiat la Academia Creștină a lui Macarius.

 

    16. De ce Arienii au avut dreptate la Conciliul de la Niceea? Totuşi unde au greşit?

 

Pentru cine nu ştie, Consiliul de la Antiohia şi cel de la Niceea a discutat acelaşi cuvânt. Primul consiliu l-a respins, al doilea l-a acceptat. Care consiliu a avut dreptate?

Wikipedia ne arată următoarele despre primul consiliu:

Conciliul de la Antiohia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol a fost etichetat în octombrie 2007

"O primă luptă importantă despre natura lui Cristos a avut loc în sec. III-lea e.n., când a apărut erezia lui Sabelius, care susținea că dacă Dumnezeu este ca soarele, Isus și Duhul Sfânt sunt ca razele soarelui, având aceeași natură, fiind o singură persoană cu Tatăl. Această învățătură prezentă în secolul III e.n., a făcut ca creștinii adunați la Conciliul de la Antiohia din 267 e.n. să respingă teza, prezentată de Sabellius, conform căreia Isus este ‘homo-ousios’ cu Tatăl, adică ‘de aceeași esență, substanță sau ființă’. Această doctrină, a fost respinsă de Conciliul din Antiohia din 267 e.n. drept erezie, atunci „Biserica a declarat că Isus este homoi-ousios, „dintr-o substanță asemănătoare cu Tatăl” (vezi cartea "Doctrinele harului" p.88,89 scrisă de trinitarianul R.C. Sproul). Din păcate, despre acest conciliu, majoritatea trinitarienilor nu știu nimic. Însă mai târziu, această erezie (a unei naturi identice), considerată de Biserică și demascată de Conciliul din Antiohia din 267 e.n., a fost adoptă ca crez oficial al creștinismului în conciliul de la Niceea, în care Constantin cel Mare a obligat membrii conciliului sa accepte teza unității indisolubile între Isus și Dumnezeu, adică că ei sunt: ‘homoousios’ adică ‘de aceeași esență, substanță sau ființă’. Deci, în 325 e.n. biserica influențată de Constantin, a anulat tot ceea ce hotărâse biserica în 267 e.n.”

 

Miza era mare. Dacă la Niceea se accepta cuvântul ‘homo-ousios’, susţinătorii acestui cuvânt puteau spune că însuşi Dumnezeu s-a făcut om şi a murit pe cruce, exact ce spuneau patripassienii condamnaţi la Antiochia în anul 267.

Expresia propusă însemna ‘homo-ousios’ „de o fiinţă” putea avea mai multe sensuri, depinde din ce unghi de interpretare îl explicai. Una dintre aceste sensuri era că Fiul era fiinţa văzută a Tatălui, în formă umană aşa că se putea spune că Tatăl şi Fiul erau de fapt „Acelaş Dumnezeu”. Dar nu toţi înţelegeau astfel, ci că Fiul, deşi nu era Dumnezeul însuşi, avea natura Tatălui. Acest lucru a derutat pe unii care au fost numiţi semi-arieni, înţelegând altceva, decât era cazul. Arienii au fost singurii care au fost vigilenţi şi au întrevăzut pericolul ce venea din acceptarea cuvântului. Când cineva îţi propune un cuvânt trebuie să vezi de ce ţi-l propune. Semi-Arienii nu şi-au dat seama – cum şi-au dat seama cei de la Conciliul de la Antiochia - că ceilalţi nu o să-l interpeteze ca ei.

Din punctul de vedere al locului unde nu trebuia folosit, Arienii aveau dreptate, dar pentru a-şi apăra acest punct de vedere au comis o greşeală, susţinând că Fiul a luat fiinţă din nimic (lucru imposibil, căci întotdeauna există ceva, în ştiinţă nu există cuvântul nimic).

Ambele ramuri nontrinitariene, atât Arienii cât şi Semi-Arienii, erau de acord şi spuneau că înainte de a da startul creaţiei, Dumnezeu Creatorul a fost singur. Apoi, prima fiinţă adusă în existenţă a fost Fiul lui Dumnezeu, Arienii spunând că din nimic (ex-nihilo), iar Semi-Arienii spunând că din natura Tatălui. Deci, indiferent din ce punct de vedere priveai, Arian sau Semi-Arian, Fiul avea un început, pe când Creatorul nu. Trinitarienii nu au vrut să accepte acest punct de vedere, susţinând că dacă Fiul este Dumnezeu, atunci este veşnic.

Punctul de vedere Trinitarian crează anomalii puternice, de exemplu, cum pot fi un tată şi un fiu, de aceeaşi vârstă, egalitatea de vârstă te face frate geamăn şi nu fiu. Acest nod gordian al teologiei Trinitare l-au numit “misterul Trinităţii”. Dar dacă acest aşazis mister este doar un fel de cec în alb, însă fără acoperire?

Punctul de vedere Nontrinitarian, are o acoperire logică şi ne spune că Singura Fiinţă și-a născut Fiul. Acum erau Două Fiinţe: Tatăl şi Fiul. Acesta care a fost al doilea urma să devină singura ființă adusă în existenţă direct de către Creator și, prin urmare, Primul și Ultimul în această treaptă a aducerii în existenţă (Apocalipsa 1:17). Cât timp au stat împreună „singuri” şi când au venit ceilalţi îngeri în existenţă nu ni se spune. Ni se spune doar că la început, au fost create cerurile şi pâmântul. Nu ni se spune că acest început ar fi fost începutul primei zile a săptămânii - cum înţeleg unii, ci la început. Geneza capitolul 1 descrie doar creaţia de pe suprafaţa sau scoarţa terestră şi a astrilor, care a durat şase zile, nu şi ce a fost creat înaintea ei, adică creaţia îngerilor. A pune creaţia îngerilor la începutul primei zile a săptămânii de creaţie terestră, nu are acoperire biblică. Cu siguranță, a existat un contact intelectual inimaginabil şi în timp, între Cei Doi, ca a doua Ființă, singurul Fiu născut, să poată învăța de la Mintea Supremă (Ioan 17:6; Proverbe 8:22-30).

Scopul acestui lucru era să-l pregătească pe Fiul pentru creația care urma să se facă. Căci singurul Fiu al Creatorului (Ioan 1:18), Unic în toate privinţele, avea să devină Adevărul, Viaţa, Lumina, Instrumentul, Agenția, Canalui şi Calea,  sau Conduita de urmat - pentru tot restul creației, ce urma să vină (Evrei 1:2, 3; Ioan 1:3; Coloseni 1:15-18; Proverbele 8:22-30). Fiul Creatorului urma să devină în curând Logosul – Cuvântul sau altfel spus Purtătorul de cuvânt al Măririi Tatălui Creator - prin intermediul căruia Ființa Atotputernică, Dumnezeu Tatăl, va face sau va aduce la existență toate celelalte creaturi şi lucruri (Ioan 1:2, 3). Tatăl i-a vorbi Fiului – „Să fie” – și El a executat.

Mai întâi, au fost create celestele creaturi spirituale, adică îngerii, care aveau să devină parte din marea familie cerească a Tatălui (Coloseni 1:16; Iov 38:4-6). Apoi a urmat procesul revelat în Geneza, capitolul unu, când Dumnezeu îi vorbește Acestui Fiu și poruncește: „Să fie lumină...”; și, apoi „Să facem om după chipul nostru” (Geneza 1:26; Proverbele 8:30) El fiind maestru muncitor, meșter, companion confident.

Acest Fiu Lucrător – Moştenitor - este descris ca Înțelepciunea Creatorului, materializată în Fiul [Grk = sophia; compară Coloseni 2:3; 1 Corinteni 1:24] căci în Proverbele 8:22-30 ni se spune: „[Yehowah] m-a creat la începutul căii Lui, ca prima dintre lucrările Sale din vechime. În trecutul îndepărtat, am fost modelat, la început... Am fost născut... Am fost acolo când El a pus cerurile la locul lor... Când [Yehowah] a fixat temeliile pământului, am fost cu El ca un confident".

Cum ar fi putut să apară un al “treilea” în imagine, ca să poată exista o Trinitate? Nicicum. Biblia nu arată că ar fi un al treilea personaj important lângă Tatăl şi Fiul. Doar ei sunt cele mai importante Fiinţe din Univers. Când cineva reflectă asupra procesului operei Creatorului, va vedea că există trei categorii de fiinţe:

1) Ființa Atotputernică, care este DumnezeuTatăl;

2) Singurul Fiu al lui Dumnezeu ca primul și ultimul din linia directă a Tatălui (Monogenetic, Unic-Născut);

3) Restul creației, atât celestă cât și terestră. Printre categoria ulterioară a existat unul care mai târziu a devenit cunoscut sub numele de Satan (Vrăjmaş) sau Diavol (Calomniator) (Isaia 14:12-14; Ezechiel 28:13-17).

 

 

Anomaliile doctrinei treimii

 

 

17. De ce a recâștigat arianismul atât de mult teren în Biserici?

 

În partea I am prezentat un nou sondaj de la Ligonier Ministries intitulat „Starea teologiei” (2020), care a dezvăluit două lucruri interesante:

- aproape 70% dintre catolici cred că „Isus este prima și cea mai mare ființă creată de Dumnezeu”.

- în timp ce 57% dintre catolici cred că „Isus a fost un mare profesor, dar nu a fost Dumnezeu”.

Discutând acest sondaj, unii episcopi au fost foarte surprinși de faptul că aceste declarații reflectă așa-numitul „nontrinitarism” (sau „arianism”). Dar alții erau deja pe subiect și știau. Încă din 2015, unii lideri catolici au fost alertați cu privire la repoziționarea doctrinei nontrinitare în bisericile tradiționale și în alte grupuri.

De exemplu, în 2006 s-a format o mișcare numită Arian Catholicism, o Biserică pe internet care susține că adevăratul creștinism este nontrinitar. Exista și un post de radio în Statele Unite, care acoperea opiniile arienilor catolici nontrinitari.

De aceea un fost protestant care s-a convertit la catolicism, pr. Dwight Longenecker, un vorbitor catolic, preot catolic și autor catolic, a cerut o nouă luptă împotriva arianismului.

Într-un articol din 30 septembrie 2015 „Acesta este arianismul din nou, și trebuie să luptăm” - de pr. Dwight Longenecker, acest autor afirmă următoarele:

- Biserica Catolică modernă experimentează din nou arianismul și nu crede că Isus Hristos este Dumnezeu întrupat.

- conduc seminarii, mănăstiri, rectorii și presbiterii catolice ca un partid dominant

Care este situația credincioșilor laici și a pastorilor din alte confesiuni necatolice? Se pare că și aici câștigă teren principiile credinței non-trinitariene ariene. Deși unii lideri ai bisericilor neoprotestante nu sunt de acord cu arianismul, ei au devenit mai toleranți, ca bisericile să nu se divizeze. Am intalnit astfel de cazuri. Am dat peste un caz de credincioși penticostali arieni non-trinitari în credința Domnului Isus Hristos care, înainte de a se alătura unei mari biserici penticostale, i-au spus clar pastorului că vin cu o condiție, că nu vor fi de acord să creadă în doctrina Treimii. Și pastorul a fost de acord. Ar fi multe exemple de spus, dar chiar și aceste câteva sunt relevante.

Deci intrebarea este:

De ce arianismul nontrinitar a recâștigat atât de mult teren în Biserici?

 

În primul rând, pentru că oamenii au acces la propria Biblie și pot compara textele traduse cu interliniarele grecești și ebraice ale Bibliei. Astfel, ei pot vedea singuri unde un text este tradus corect sau incorect. Apoi au mai multe informații despre evenimentele din trecut ale bisericii și le pot interpreta altfel decât prin ochelarii purtați de oficialii bisericii.

Unii au aflat că strămoșii lor au fost persecutați , fiind nontrinitari și s-au convertit cu forța la catolicism. Au vrut să îşi investigheze originile. De exemplu, unii au descoperit că nu numai popoarele germanice erau de teologie ariană nontrinitariană, ci și bisericile celtice, care au fost persecutate din această cauză. Biserica celtică și chiar unii dintre vechii catolici au practicat multă vreme botezul non-trinitar, care se făcea numai în numele Domnului Isus.

Alții au aflat că bisericile lor erau de teologie non-trinitară și au vrut să investigheze de ce au trecut la trinitarism (SDA, SDB, WCG și alții).

Astfel, au început să simpatizeze din nou cu ceea ce strămoșii lor credeau cândva.

Și în cele din urmă, anomaliile doctrinei trinității i-au descurajat pe mulți să creadă în ea.

De exemplu, tatăl unui pastor baptist din Australia, care a fost și pastor adventist, i-a cerut fiului său să-și procure o carte clasică care explică doctrina trinității. Acesta a cumpărat o carte clasică, scrisă de un așa-numit "Părinte Capadochian" și i-a făcut-o cadou.

După ce a citit cartea, bătrânul tată, care avea vreo 70 de ani, a fost profund surprins de inconsecvența argumentelor și de anomaliile create de această prezentare. Indignat, a spus: Dacă aceasta înseamnă doctrina trinității, atunci nu o vreau.

Există multe astfel de exemple. Unii s-au convins rapid, ca în acest exemplu, alții mai greu. Un fost predicator adventist din Europa, care acum are sediul în Statele Unite, a avut nevoie de patru ani de studiu intens înainte de a putea lua o decizie informată. După aceşti patru ani de studiu, el a afirmat următoarele: Doctrina Treimii este cea mai mare eroare a creştinătăţii.

Punctul de vedere trinitar creează anomalii puternice, pe care le vom prezenta în detaliu.

 

18. Unii întreabă: Este atât de importat să ştim sau să ne pierdem timpul discutând chestiuni despre doctrina trinităţii?

 

Vom afla răspunsul, dacă ne vom însuşi corect ce este o Biserică.

Aşadar, ce este o Biserică (Adunare) şi a cui este ea? A oamenilor sau a lui Dumnezeu şi a Domnul Isus Christos?

 

În primul rând, Adunarea este Casa lui Dumnezeu (1Timotei 3:15a) şi în această Casă este ordine şi pace (1Corinteni 14:33, Efeseni 4:3, Evrei 12:14). Dacă Adunarea este casa lui Dumnezeu, atunci toate bisericile (adunările) frăţeşti sunt ale lui Dumnezeu Tatăl (1Corinteni 11:16, 2Tesaloniceni 1:4) şi ale Fiului Său (Roamani 16:16).

 

Deoarece este Casa lui Dumnezeu Tatăl, Adunarea (Biserica) lui Dumnezeu şi a Domnul Isus Christos trebuie să fie credincioasă lui Dumnezeu Tatăl în toate, prin învăţătura dată de Fiul său trimis din cer (Ioan 7:16, Ioan 6:29, Ioan 3:13,16). Dumnezeu Tatăl a hotărât astfel, ca Domnul Isus Christos să fie Capul acestei Adunări şi nimeni nu trebuie să fie cap în locul lui, nici locţiitor, căci El este viu în vecii vecilor şi este prezent în viaţa Adunării conduse de El (Coloseni 1:18, Matei 18:20).

 

În al doilea rând, Dumnezeu a hotărât ca această Adunare să fie stâlpul şi temelia adevărului în toată lumea şi i s-a dat Capului ei toată autoritatea în cer şi pe pământ (1Timotei 3:15b, Matei 28:18). De aceea, în această Adunare nu poţi învăţa şi practica altceva decât învăţături şi practici creştine, şi cei responsabili cu supravegherea Adunării nu pot tolera învăţături şi practici care contrazic ceea ce a predicat Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos (Ioan 14:6, 2Ioan 1:9, Apocalipsa 2:20).

 

Dumnezeu a prevăzut că poporul Său va ajunge captiv, din neveghere, într-un mare sistem babilonic religios. Dumnezeu, deşi este îndelung răbdător şi iubitor de oameni, prin Sfânta Scriptură ne atenţionează că activitatea acestui sistem religios, va culmina în grave păcate, şi de aceea nu va fi tolerat până la nesfârşit. De aceea poporul Său trebuie să părăsească acest sistem foarte decăzut şi corupt, înainte ca acesta să fie distrus, altfel cei ce vor rămâne acolo, vor pieri împreună cu acest sistem religios dezaprobat. (Apocalipsa 18:4,5).

Toţi ştim că Dumnezeu ne iubește atât de mult (Ioan 3:16) și dorește să fim salvați (2 Petru 3:9). Ne farmecă cuvântul “iubit”. Dar câţi lumăm aminte şi la cuvântul “piară”. Acelaşi Dumnezeu care iubeşte atât de mult, spune că te lasă să pieri, atât de uşor. Căci acelaşi Dumnezeu te-a şi avertizat atât de mult. Când Dumnezeu te avertizează atât de mulţi ani, cum a făcut prin profeţia lui Daniel despre pieirea Ierusalimului şi a Iudeei, te lasă să pieri atât de uşor şi nefericit. Prin Biblie, pe care profeţiile o certifică în mod clar să fie numită “Sfânta Scriptură”, Dumnezeu ne-a avertizat de asemenea, despre evenimentele catastrofale care vin şi pe care Domnul Isus le-a numit “sfârşitul” (Matei 24:14)! Timp de 2000 de ani Dumnezeu ne tot avertizează, prin Biblie, şi El ne tot îndeamnă să fugim de mânia care vine, cum i-a avertizat şi pe evrei (Ioan 3:36) şi să fim eroi ai credinţei, salvându-ne şi salvând şi pe alţii! Dacă nu, vom fi o generaţie de sacrificiu, cum au fost cei asediaţi şi ucişi de trupele imperiale romane. Dar unii spun fără grijă, mai mult ca să îşi ascundă necredinţa, salvând aparenţele: “Nu vom ajunge noi timpurile acelea! Cine ştie când vor fi?” Oare chiar aşa de greu ne va fi să discernem timpurile?

---