Mărturia mea, Crezul meu (Statement of faith)

 

Har şi pace tuturor!

 

Slăvit şi onorat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, în veci de veci! Amin!

Dacă cineva ar cere să faci un scurt rezumat al credinţei tale, un fel de mărturisire de credinţă, care ar fi acesta?

Iată dragi fraţi şi surori, pe scurt, crezul meu, după un studiu aprofundat al Bibliei, începând din 1991.

Fiţi binecuvântaţi!

 

Mărturia mea

Crezul meu

Cred tot ce scrie în cele 66 de cărţi sfinte ale Bibliei şi vă amintesc avertizarea din ea, că dacă nu interpretezi corect Biblia, cazi în rătăcire.

Daniel 12:10, Matei 13:19, 2Petru 3:16

Credinţa ce o împărtăşesc din Biblie, despre Dumnezeu, este următoarea:

Există un singur Dumnezeu, înţeleptul Creator al Cerului și al Pământului și al tuturor lucrurilor şi fiinţelor din Univers. Acesta este Dumnezeul Bibliei, cunoscut din vechime ca Dumnezeul evreilor, Yehowah, El este descris ca un Dumnezeu al dreptăţii şi al iubirii şi ca Tatăl Atotputernic.

Gen. 1.1, Exodul 20, Mat. 5.45, Rom. 1.20, Deuteronom 32:4, Ioan 3:13,16, Ioan 17:1-5, 1Ioan 4:8,16, Apocalipsa 3:12.

Biblia arată că Fiul lui Dumnezeu a fost făcut de către Dumnezeu Domnul și Mântuitorul nostru, după ce a venit din raiul cerului pentru a se naște pe pământ prin Maria, o fecioară sfântă, prin duhul sfânt al lui Dumnezeu şi a luat numele de Iisus Hristos (în greacă: Iesus Christos). Înainte de a veni din cer a trăit acolo sub un alt nume, fiind Arhanghelul Mihail, el fiind începutul creaţiei lui Dumnezeu, fiind făcut de Creator meşterul creaţiei, unic în fiinţă şi autoritate peste îngeri şi oameni.

Geneza 1:26, Daniel 12:1, 1Ioan 1:1-3, Ioan 3:16; 17:5, Apocalipsa 3:14.

Domnul și Mântuitorul nostru Iesus Christos, Fiul Dumnezeului și Tatălui nostru, a fost răstignit sub guvernarea lui Pontius Pilat, a murit pentru păcatele noastre și a fost pus într-un mormânt de piatră, a fost păzit de o ceată de soldaţi ca să nu fie furat, a înviat din morți a treia zi pentru îndreptăţirea noastră, s-a înălțat la ceruri ca să ne ajute și stă la dreapta Părintelui Atotputernic, unde mijloceşte pentru noi ca Mare Preot. Satana – dorind să ia locul lui Dumnezeu - este vinovat pentru toate relele şi de aceea Domnul Iesus a venit să nimicească lucrările înşelătoare ale Diavolului. Diavolul va fi învins definitiv, la timpul hotărât, deoarece Dumnezeu este Atotputernic.

Iesus Christos va veni din nou, ca Arhanghelul Mihail, cu sfinţii săi îngeri, pentru a judeca pe cei vii și morți, pentru a răsplăti pe cei drepţi şi a pedepsi pe cei nedrepţi și pentru a restabili ordinea divină pe Pământ. El va domni din cer ca Rege peste pământ pe o perioadă de o mie de ani. Apoi Satana va fi distrus cu toţi acei care îl vor urma.

Matei 3.17, Luca 1.35, Ioan 19.19-42, 1 Petru 3.18, Matei 6.10, Apocalipsa 20.

Duhul sfânt este puterea Dumnezeului Atotputernic, dată şi Domnului Iesus Christos.

Matei 28:18.

Cine crede în harul lui Dumnezeu și al Fiului Său şi se pocăieşte - fugind de orice păcat şi trăind o viaţă nouă în dragoste de Dumnezeu şi semeni după adevărul evangheliei, urmărind sfinţirea şi pacea în unitatea sfântă a adunării sfinților, primeşte iertarea păcatelor, duhul sfânt şi viața veșnică în fericire la învierea morților. Amin!

1Cor. 2.9, Apocalipsa 21: 3-5

 

De aceea spun „Hallelu-Yah!”, lăudând pe Tatăl meu ceresc, Creatorul cerului şi al pământului și pe Fiul Său, Domnul şi Mântuitorul meu!

 

 

 

 

În secolul al patrulea AD, episcopul Marcellus din Ankyra, a fost unul dintre participantii de la Conciliul de la Nicaea (325). Acest episcop a scris că ideea unui Dumnezeu existent în trei persoane şi ipostaze a venit de la Hermes şi Platon, prin învățăturile lui Valentinus, considerat a fi un şef al ereticilor: “Apoi acestia, predau trei ipostaze, la fel ca și Valentinus, ereticul şef, inventând primul în cartea intitulată de el "Despre cele trei naturi". Pentru ca el a fost primul ce inventeaza trei ipostaze și trei persoane, al Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, iar el este descoperit a fi șterpelit acest lucru de la Hermes și Platon."

Sursa: A.H.B. Logan, "Marcellus of Ancyra (Pseudo-Anthimus), 'On the Holy Church'": Text, Translation and Commentary. Verses 8-9." Journal of Theological Studies, New Series, 51.1, April 2000:95.

Valentinus la care se referă Marcellus - scris și Valentinius, a trăit între anii 100 – 160 AD şi a fost şeful unei partide gnostice. Și-a fondat școala la Roma. Potrivit lui Tertullian, Valentinus a fost candidat la episcopia din Roma, dar și-a început propriul grup când a fost ales altul, fiind dezamăgit şi de faptul că a suferit un naufragiu. Aceste două evenimente ce l-au marcat, au condus la lepădarea de creştinismul apostolic şi iniţierea unui cult ce amesteca creştinismul cu idei străine.

Analizând opinia episcopului Marcellus de la Ankyra

Cu siguranţă că Marcellus de la Ankyra nu şi-a format opinia pe idei scoase din burtă, ci pe o literatură trinitariană având origini gnostice, care era disponibilă în timpul său. Această literatură încerca să armonizeze anumite concepţii filozofice păgâne în sânul bisericilor creştine. Citez aici o sursă din secolul II, care redă doctrina trinităţii astfel: "În momentul în care m-am gândit la ele, iată, cerurile s-au deschis, toată creatura de sub cer s-a luminat și lumea s-a agitat. M-am speriat și, iată, am văzut pe cineva așezat lângă mine în lumină. Privind, părea să fie cineva bătrân. Apoi și-a schimbat aspectul cu un tânăr. Nu că ar fi fost mai multe fețe în fața mea, dar în interiorul luminii, era o față cu mai multe fețe. Aceste fețe erau vizibile între ele, iar fața avea trei fețe." Apocriful lui Ioan

Toţi cercetătorii serioşi ai zilelor noastre admit că această scriere este un fals, dintre cele mai îndrăzneţe, el nefiind scris de apostolul Ioan, aşa cum pretinde scrierea. De unde avea acest autor asemenea idei în cap? Episcopul Marcellus susţinea că idea aceasta era a filozofilor păgâni, adaptată denumirilor creştine.

Să vedem dacă stă în picioare această observaţie a episcopului Marcellus din Ankyra (secolul IV, Asia Mică), dacă dogma trinităţii a fost preluată de la filozofii păgâni:

Harper’s Bible Dictionary, la pagina 497, admite că: "Trei…era deja sacru pentru religiile babiloniene timpurii care adorau o triadă (Anu, Bel, Ea) …aşa cum egiptenii îi adorau pe Isis, Osiris şi Horus."

Aristotel, Despre Ceruri, Cartea I, scrie că: "Căci, după cum spun pitagorenii (adepţii concepţiilor lui Pitagora din Samos), lumea şi tot ce este în ea, este determinată de numărul trei, devreme ce începutul şi mijlocul şi sfârşitul dau numărul unui «tot», iar numărul pe care ele îl dau este trinitatea [în greacă trias; în engleză= «trinity»]. Şi astfel, luând aceste trei din natură ca legi ale ei, folosim pe mai departe numărul trei în adorarea zeilor."

Aşadar, la originea acestei dogme – considerată a fi ciudată de către mulţi, stă nu revelaţia Bibliei ci mai degrabă preluarea unui tipar de gândire, de filozofie religioasă antică, de factură păgână. Această filozofie păgână a fost ulterior "îmbrăcată" în denumiri biblice şi împachetată frumos în staniolul numit "taină", după cum se vede şi din scrierea celui care a fost supranumit de unii "Doctorul Bisericii" - patriarhului Chiril al Alexandriei, care a trăit in secolul IV. d.Ch.:

"Căci Porphyrios spune expunând învăţătura lui Platon: Fiinţa lui Dumnezeu purcede din trei ipostaze şi este: Dumnezeu cel preaînălţat şi preabun; după El şi a doua este Ziditorul; iar a treia este sufletul lumii"

"Şi totuşi şi ei, învăţaţii păgâni, admit şi presupun trei ipostaze de la început şi ei afirmă că se cuvine să aibă fiinţa lui Dumnezeu până la trei ipostaze, iar uneori aplică şi denumirea de Treime astfel fiind de acord cu învăţăturile creştinilor ..."

"Noi însă vom afla că se găseşte la învăţaţii elinilor păgâni cunoaşterea a Sfintei Treimi. Căci ei spun că aceste divinităţi sunt foarte apropiate între ele şi nimic nu se interpune între dânsele fiind unite unele cu altele ..."

"(citându-l pe filozoful păgân Numerius) Dumnezeu cel ce este primul în sine însuşi este simplu prin faptul că niciodată El nu este despărţit fiind stăpânit de Sine însuşi. Iar Dumnezeul cel de-al doilea şi cel de-al teilea este unul singur ..."

(Chiril al Alexandriei: Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 64, 422, 424, 426)

Nu este de mirare de ce găsim scris în Nouveau Dictionnaire Universel această explicaţie: "Trinitatea Platonică, ea însăși doar o rearanjare a trinităților mai vechi, care datează de la popoarele anterioare, pare a fi trinitatea filosofică rațională a atributelor care au dat naștere celor trei ipostaze sau persoane divine predate de bisericile creștine ..." Această concepție a filosofului grec [Platon, secolul al IV-lea î.Hr.] despre Trinitatea divină ... poate fi găsită în toate religiile vechi [păgâne] ". - (Paris, 1865-1870), editat de M. Lachâtre, vol. 2, p. 1467.

În analele istoriei bisericii găsim mulţi care au chestionat rădăcinile acestei învăţături, uneori mergând şi în extremă, negând nişte adevăruri fundamentale, ca de exemplu originea cerească a Fiului, pe care trinitarienii nu le negau. Din această cauză trinitarismul părea superior iar nontrinitarismul inferior. Cu puţin timp înainte de reforma lui Luther, Savonarola a pus din nou pe masa de discuţie problema trinitară - îndoindu-se de ea; studiile atestă că, într-adevăr, ideile antitrinitare erau mult dezbătute, simpatizate pe ascuns sau propagate deschis şi în anumite regiuni atinse de reformă au devenit tolerate şi chiar dominante. Această situaţie s-a menţinut mult timp în anumite regiuni, mai ales în regiunile de limbă engleză, unde nu era ceva neobişnuit ca un anabaptist, lutheran, baptist, adventist, metodist, un prezbiterian sau un episcopal să aibă vederi antitrinitariene, chiar şi printre clerici sau oameni de stat, încât însuşi John Wesley a evocat îndoiala lui Savonarola. Însă adventişii ca grup, aveau o viziune mai unitară, liderii lor insistând ca biserica lor nou formată să nu alunece nici în trinitarism, nici în derapajele eretice ale nontrinitarienilor, cu care uneori şi unii dintre ei au cochetat. De exemplu, unii din criticii adventismului susţin că a fost o perioadă la începutul BAZS, când s-a pus problema dacă nu cumva Lucifer (devenit Satan) a fost fiul mai vârstic al lui Dumnezeu şi nu Mihail şi chiar EGW - pentru o perioadă scurtă de timp - să fi fost de partea acelora care au venit cu această idee. În adventismul clasic al BAZS şi până au trăit pionierii acesteia, inclusiv în scrierile lui EGW, Domnul Isus nu a fost considerat niciodată a fi Domnul Dumnezeu Atotputernic, aşa cum este văzut în doctrina trinităţii, ci are statutul clar definit ca Fiul unic-născut, şi nu le-a fost niciodată jenă să afirme că acest Fiu este identic cu Arhanghelul Mihail.  „Omul Hristos Isus nu era Domnul Dumnezeu Atotputernic, totuși Hristos și Tatăl sunt una”. (SDA Commentary vol 5 p 1129) „Mihail sau Hristos, împreună cu îngerii care l-au îngropat pe Moise” (Iuda 9, Daruri spirituale, IV a, p. 158).

 

 

 

Ellen White despre Mihail

 

 

Din scrierile SDA reiese ca din 1846 și până la 1888 o parte importantă din pionierii bisericii SDA a fost ariana, inclusiv EGW. Apoi din 1888 şi până la 1893 a fost semi-ariană, iar după acea perioada a fost triteistă. Încă înainte de acest an 1888, unii au trecut la semi-arianism, chestionand anumite probleme, la care nu găseau un răspuns competent. În această perioadă soțul Elenei White o cicalea si chiar i-a ars în focul sobei mărturia soţiei sale, Ellen, care îi critica. James White, soțul, a luat partea rebelilor. Oricum a fost eu nu o consider o profeta, si nu am considerat-o niciodată. Dar recunosc ca a avut o minte ageră, a citit mult si pozitia ei ariana a fost corectă, deși unii spun ca la inceput a avut o poziție mormona, fata de Isus. Este vorba, despre ce credeau mormonii atunci, nu ce cred acum. Cică, mormonii ar fi crezut atunci ca Satan a fost arhanghel si a fost creat înainte de arhanghelul Mihail. Criticii susțin că la începutul carierei EGW era de aceeași părere. Este posibil sa fi fost, căci chiar ea recunoaște că în câțiva ani, nu a fost în adevăr. Dovadă marturiei este următoarea: ”Timp de doi sau trei ani, mintea mea a continuat să fie blocată față de Scripturi. În 1846 m-am căsătorit cu fratele James White. La ceva timp după ce s-a născut al doilea fiu al meu, ne-am aflat într-o mare nedumerire cu privire la anumite puncte de doctrină...”