LUCIAN AL ANTIOCHIEI (Biografia şi Bibliografia) (Documentar, hagiografie)

 

LUCIAN AL ANTIOCHIEI (Biografia şi Bibliografia)

 

Biografia şi Bibliografia lui Lucian al Antiohiei (cunoscut şi ca Sfâtul Lucian al Antiochiei) 

 

Am redactat acest studiu fără pretenţia de a-l face pe acest credincios savant, mentorul sau autoritatea mea în credinţă, ci pentru că el este considerat unul din apologeţii care credeau că nu Dumnezeu s-a născut om şi a murit pe cruce, ci Fiul Său, aşa cum scrie şi în Biblie (Ioan 3:13,16, Ioan 17:5). El a fost trădat şi dat păgânilor tocmai de către  aceia, care credeau aceste minciuni inventate de Satan Diavolul.

 

Lucian al Antiochiei a fost un traducător al Bibliei, teolog, apologet, prezbiter (după unii chiar episcop în timpul unei schisme) şi martir, care a trăit în secolul III şi IV AD. El a fost şi un luptător aprig împotriva partidei patripassienilor care credeau că Isus este Dumnezeu Tatăl şi prin urmare Dumnezeu Tatăl a murit pe cruce. Lucian a demascat şi a refăcut traducerea Bibliei pe care au făcut-o aceştia, falsificând multe texte din Biblie, pentru a-şi poate susţine doctrina. Din cauza aceasta a atras duşmănia liderilor din partida patripassiană şi unul dintre ei l-a vândut autorităţilor păgâne romane.

 

Data şi locul nașterii nu este cunoscută cu exactitate. Părinţii săi au fost creştini originari din Samosata sau Antiohia, din Siria, având o situaţie materială bună. Naşterea lui Lucian este pusă în jurul anului 235 în timp ce părinţii lui au fost închişi pentru credinţa creştină şi au murit ca martiri.

Rămânând orfan, Lucian împarte averea săracilor și se duce în orașul Edesa, la dascălul creştin Macarie, episcopul oraşului, vestit pentru tâlcuirea corectă a Sfintelor Scripturi.

 El însuşi le urmează credinţa şi moare ca martir în Nicomedia, pe data de 7 ianuarie 312.

A fost apreciat dar şi criticat de anumiţi autori ai Biserici catolice și ortodoxe.

Lucian, are reputaţia de un om sfânt, fiind dedicat total vieţii de creştin, devine un exeget (comentator) al Bibliei şi un apologet împotriva ereziei patripassienilor. El înființează școli pentru tineri, punând în slujba Bisericii o nouă copiere a cărților sfinte în limba greacă, corectând greșelile strecurate de partida eretică a patripassienilor.

În anul 303 a început persecuția împăraților Dioclețian și Maximian împotriva creștinilor. Când edictul împărătesc a ajuns și în Antiohia, Lucian s-a ascuns împreună cu mulți dintre creștini. Însă un preot eretic sabelian (sabelienii era un alt nume al patripassienilor), pe nume Pangratie, a arătat persecutorilor locul unde se ascunseseră. Lucian a fost întemnițat mulți ani, în cele din urmă a suferit moarte martirică în anul 312.

 

Controverse

Lucian a fost ucenicul (elevul) lui Macarie din Edessa. La Antiochia, capitala Siriei de atunci, au fost ţinute trei sinoade convocate între 264 și 269 în chestiunea patripassiană. Macarie a prezidat faimosul Conciliu de la Antiochia împotriva patripassienilor, având în jurul său 50 de episcopi de aceeaşi părere din diferite regiuni, care credeau ca şi el că Tatăl şi Fiul sunt două persoane diferite.

Patripassienii credeau că Dumnezeu însuşi a devenit om pe pământ şi a murit pe cruce, cuvântul “Fiul” fiind pentru ei doar un alt nume al lui Dumnezeu şi nu o persoană distinctă alături de Dumnezeu Tatăl în cer.

Privit din această perspectivă, Macarie trebuia să fi fost episcopul de atunci al Edessei.

Din relatările anticilor ştim că a existat o academie de studiu a Bibliei, un fel de școală creștină la Edessa de la III - lea  secol, că Lucian al Antiohiei, născut în mijloculul secolului al III - lea, a făcut un curs de formare teologică, cu acest Macarie. De aceea este greu de crezut că Lucian al Antiochiei ar fi făcut parte din suporterii teologiei lui Pavel de Samosata, cum susţin autorii catolici şi ortodocşi, greşit informaţi.

Conciliul de la Antiohia din 267 AD a respins teza patripassienilor, prezentată de Sabellius în Africa şi la Roma, şi susţinută de Pavel de Samosata în Asia conform căreia Isus este ‘homo-ousios’ cu Tatăl, adică ‘de o ființă’, că Tatăl şi Fiul ar fi aceeaşi Fiinţă. Teza aceasta nu a fost nouă, ci era vechea teză a Cerdoniţilor din Siria, preluată apoi de Marcion şi alte grupuri eretice. Conciliul de la Antiohia din 267 a stipulat că Tatăl şi Fiul sunt două fiinţe cereşti diferite şi a trimis scrisori în acest sens celor de la Roma şi Alexandria, cele mai importanta centre creştine de atunci.

 

Lucrările lui Lucian al Antiochiei

Memoria lui Lucian este legată și de influența sa asupra studiilor biblice. În Antiohia el a fost socotit ca un mare învăţat - o spune istoricul şi episcopul Eusebiu de Cesareea, fiind definit un om foarte erudit, pasionat de Scriptura divină, pentru care a învățat și limba ebraică, pe lângă care cunoştea greaca şi siriaca (aramaica). Având în vedere doar interpretarea literală, el a subliniat necesitatea exactității textului și el a întreprins revizuirea Septuagintei (LXX) din ebraică în greacă, versiunea lui fiind numită "Lucianica". În special, printre Părinții Bisericii, Sfântul Ieronim a dat vestea că "Biblia lui Lucian" a fost urmată în comunitățile din regiuni întregi, până la Constantinopol. Ediția sa a fost folosită pe scară largă în secolul al IV-lea. De asemenea, a publicat o revizuire a Noului Testament, corectând inserţiile patripassienilor (cei care spuneau că Dumnezeu a devenit om şi a murit pe cruce).

Ieronim, autorul traducerii Vulgata, nu a agreat această revizie, el fiind apropiat ideilor patripassiene.

Ieronim mai menţionează că pe lângă recenziile Bibliei, a scris o carte numită "Libelli de Fide"  (Cărţi despre credinţă), dintre care niciuna nu a ajuns la noi.

Lui i se atribuie compoziția unui Crez creştin, prezentat la Consiliul din Antiohia în 341, dar pus la îndoială cu privire la autenticitatea completă a acestuia; fiind posibil modificat (lărgit).

În acest sinod a fost condamnat din nou patripassianismul, susţinut vehement de Marcellus de Ankyra şi Athanasius din Alexandria, la fel ca în Consiliul Antiohiei din anul anterior (340). Antiochia a fost un puternic centru antipatripassian.

Rufino a predat traducerea uneia dintre discursurile sale apologetice Suida menționează că Lucian a scris nişte Epistole.

 

Surse ce vorbesc despre Lucian al Antiochiei

^ Cu excepția lui Gwatkin, în Studiile sale despre arianism, Londra 1900.

^ ( Eusebius of Caesarea , Historia Ecclesiastica , VIII, xiii, 2.

^ Sfântul Ieronim , De Viris Illustribus III. lxxvii Praef. către Paralip. ; Adv. Rufium xxvi, Epis. , 106

^ De Vir. Bolnav. , 77

^ Sfântul Atanasie al Alexandriei , Ep. de Sinod. Arim. et Seleuc. xxiii

^ Rufino, Istoria ecleziastică , IX, vi)

Bibliografie

( DE ) Otto Badenhewer , Geschichte der altkirchlichen Literatur , vol. 2, ediția a II-a, Freiburg im Breisgau, 1914, pp. 279-285.

Gustave Bardy , Recherches sur Saint Lucien d'Antioche et son école , Paris 1936.

Adolf von Harnack , Die Chronologie der alchristlichen Litteratur bis Eusebius , vol. II, Leipzig 1958, pp. 138–146;

( FR ) Abbé Batiffol , Étude d'hagiographie arienne; La Passion de Saint Lucien d'Antioche , în Compte-rendu au Congrès scientifique international des Catholiques , 1891, pp. 181–186.

(EN) John Henry Newman , Arianii secolului al IV-lea , ediția a VII-a, Londra, 1890.

Aristide Casolini San Luciano preot și martir al Antiohiei Lusciano 1998.

Giuseppe Scellini preot și martir San Luciano 2002.

Luciano Orabona San Luciano of Antioch Patron of Lusciano , 2011.

Luciano Orabona Preotul martir Luciano din Antiohia patronul Lusciano , 2013

Luciano Orabona și Sergio Tanzarella Luciano di Antiochia între istorie și hagiografie în Centenarul 17 , 2013.

 

Despre martirajul lui Lucian

Descrierea martiriului Sfântului Lucian se poate citi în Menologul lui Vasile al II-lea.

Martiriul Sfântului Lucian povestit de Sfântul Ioan Gură de Aur, preluat dintr-o relatare catolică:

„Dintre marii Părinți ai Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur i-a dedicat o omilie Sfântului Luciano: Deoarece oricine primește profetul în numele Profetului, va primi răsplata Profetului; și oricine primește pe cei drepți în numele celor drepți va primi răsplata celor drepți, așa oricine primește martirul în numele martirului va primi salariul martirului. Ieri Domnul nostru a fost botezat în apă; astăzi slujitorul este botezat în sânge. Ieri s-au deschis porțile Raiului, astăzi porțile iadului sunt călcate în picioare. Nu vă mirați că am numit botezul martiric. Și aici spiritul coboară cu o mulțime de haruri, deoarece iertarea păcatelor și o minunată purificare a sufletului sunt realizate. Și așa cum cei botezați sunt scufundați în apă, tot așa cei martirizați sunt spălați în propriul lor sânge. Cu toate acestea, înainte de a-l ucide, este necesar să vorbim despre răutatea diavolului, deoarece durerile cele mai intolerabile sunt cele care oferă o eliberare mai rapidă, în timp ce cele mai lungi sunt mai puțin dureroase; a încercat să găsească una care să aibă aceste două calități în același timp: adică lungimea duratei și intensitatea spasmului; și asta pentru a slăbi constanța martirului și a-i cuceri voința. Ce face diavolul atunci? El este supus unei foame mari. Pericolul de a o experimenta este departe de tine. Nu ne-a învățat Isus bine să ne rugăm ca să nu intrăm în ispită? Ca o fiară ghemuită în interiorul nostru, foamea rupe toate membrele și devoră corpul din fiecare parte; și, mai furios decât focul, dintr-un chin necontenit și inexplicabil. Ce este, de fapt, mai imperativ decât cerințele naturii? Ce mai schimbător și mai slab decât voința umană? Pentru ca tu să afli că nimic nu este mai valabil decât frica de Dumnezeu, voința apare mai puternică în el decât natura. Cu toate acestea, tortura aceea nu a reușit să ne domine sfântul; nu a triumfat asupra fermității sale generoase care, în fața unui asemenea chin, a rămas mai solid și mai rezistent decât orice piatră cea mai dură. Era mulțumit de speranța Pâinii Cerului. Și când diavolul cel rău a văzut că sfântul nu s-a închinat în fața atâtor nevoi, a încercat să îngreuneze și mai mult chinul. A luat niște carne deja sacrificată idolilor și, așezând-o pe masă, a vrut să rămână constant în fața lui, tocmai pentru ca ușurința de a profita de acea mâncare să ajungă să-i cucerească pieptul puternic. Totuși, și martirul a depășit această capcană. În prezența cărnii scoase din jertfele idolatre, sfântul nu numai că nu a fost ispitit, ci a simțit o aversiune mai mare față de el. Așa că, în timp ce avea sub privire felul de mâncare rău, și-a amintit de o altă masă mult mai prețioasă, pentru că era plină de Duhul Sfânt și a fost înflăcărat spre asta, preferând să îndure fiecare chin și nu să guste mâncare necurată. În acel moment și-a amintit masa celor trei copii ai Scripturii »! Sfântul și-a batjocorit răutatea diavolului, a disprețuit capcanele sale istețe și nu s-a închinat deloc în fața a ceea ce era pus sub privirea lui. Apoi, când ticălosul și-a dat seama că nu mai are nimic de experimentat constanța martirului, l-a dus înapoi la curte și, supus torturii, i-a trimis întrebări constante. Dar sfântul a răspuns doar: „Sunt creștin”. Și călăul: „Din ce țară ești?, Și Sfântul:„ Eu sunt creștin ”,„ Care este profesia ta? ”,„ Sunt creștin ”, cine sunt părinții tăi?,„ Sunt creștin ”. Cu acest răspuns simplu și simplu, el, lovindu-l pe diavol în cap, nu s-a ferit de a-i face continuu răni. Deși martirul avea și o cultură profundă, el știa totuși clar că în astfel de dispute, nu era nevoie de o mare elocvență, ci de credință; nu de valentia retorică, ci de un suflet care îl iubește pe Dumnezeu. Un astfel de răspuns pare fără concluzii; dar chiar dacă te gândești la asta, vei vedea emanând din el toată înțelepciunea martirului. De fapt, după ce a spus: „Eu sunt creștin", el și-a declarat țara, familia, profesia, totul. Creștinul nu are un anumit oraș pe pământ, dar are Ierusalimul ceresc. De fapt, este scris: „Ierusalimul suprem este liber.; aceasta „este mama noastră”, creștinul nu are nici o meserie pământească, ci aparține cetățeniei Cerului: „Avem patria noastră în Cer”. Deci, creștinul are ca rude și cetățeni pe toți Sfinții: „Suntem concetățeni ai Sfinților și membri ai familiei lui Dumnezeu”; astfel încât cu o singură expresie martirul a învățat exact cine era, de unde era și de cine , și ce a fost ocupația Lui. Astfel spunând că a murit; a plecat de aici aducându-și moștenirea spirituală la Hristos mântuit, cu exemplul suferințelor sale, îndemnându-i pe cei care au plecat pe pământ să rămână fermi în credință și să nu se teamă de nimic, cu excepția păcatului și apostaziei.”

 

Despre viaţa lui Lucian

O sursă catolică spune următoarele despre el:

„Sfântul Lucian al Antiohiei (Samosata , aproximativ 235 - Nicomedia, 7 ianuarie 312 ) a fost un important teolog și preot roman, fondator al școlii luciene și considerat inspiratorul unor teorii apropiate arianismului. Cunoscut cu viața sa de ascet, el și-a desfășurat activitatea exegetică din Siria și din tot Orientul într-o nevoie extremă și chinuită de precizie pentru Textele tradiției. Revizia sa lucianică a Vechiului și Noului Testament devenise de la sfârșitul secolului al patrulea textul obișnuit al unui număr mare de Biserici pentru regiuni întregi de la Constantinopol la Antiohia. A suferit martiriul în 312 în timpul persecuției lui Maximin Daia și a Bisericii Ortodoxe și Biserica Catolică îl venerează ca un sfânt sărbătorit pe 7 ianuarie de catolici și pe 15 octombrie de către ortodocși.”

 

----