O parere despre Sabat (Carte)

 (Nu sunt de acord in totalitate cu parerea autorului, dar totusi o gasesc interesanta in anumite aspecte)

mihaildimitriu@yahoo.com

Tipariti

Ce ne spune Dumnezeu despre ziua de odihnă

Autor: Mihail Dimitriu
Album: fara album
Categorie: Adevarul

Ce ne spune Dumnezeu despre ziua de odihnă   

de Mihail Dimitriu   

poet şi scriitor creştin

        Pentru a desemna o zi de odihnă, adică o zi nelucrătoare, atât pentru oameni (Exod 16.23,30; Lev. 23.32) cât şi pentru animale (Exod 20.10; 23.12; Deut. 5.14), sau chiar o perioadă de timp de odihnă pentru sol (Lev. 25.2-6; 26.34-35,43; 2 Cron. 36.21), Sfânta Scriptură foloseşte cuvântul Sabat.

       Ziua a şaptea a fiecărei săptămâni este o zi de Sabat, adică o zi de odihnă (Exod 16.26; 31.15; 35.2; Lev. 23.3). Dumnezeu a creat Universul în şase zile (Gen. 1.1-31). Întrucât în ziua a şaptea, Dumnezeu a terminat lucrarea Sa de creaţie, El a binecuvântat şi sfinţit această zi (Gen. 2.2-3; Exod 20.11; Deut. 5.14). Datorită acestui fapt, ziua a şaptea a săptămânii, este şi va rămâne de-a pururi, binecuvântată (1 Cron. 17.27) şi sfinţită (Neemia 9.14). Astfel în Is. 58.13, Dumnezeu numeşte Sabatul, “ziua Mea cea sfântă”. De asemenea, zilele consacrate sărbătoririi unor evenimente importante sunt zile de Sabat, adică zile de odihnă (Lev. 23.32; Ioan 19.31).

        Cui a poruncit Dumnezeu să respecte Sabatul ?

       Porunca privitoare la respectarea Sabatului a fost dată de către Dumnezeu doar poporului Israel (Exod 31.13-16; Lev. 19.1-3,30; 23.38; 26.2,46). De fapt, toate cele zece porunci au fost date de către Dumnezeu, doar poporului Israel (Deut. 5.1). Dacă citim versetul Deut. 5.15, aflăm care este motivul precis pentru care Dumnezeu a poruncit evreilor (deci nu şi celorlalte popoare diferite de evrei, care trăiau atunci pe Terra !) să ţină Sabatul.

       În Deut. 5.15, citim că porunca privitoare la ţinerea Sabatului a fost dată evreilor, doar ca să-şi aducă aminte de marea binecuvântare, prin care Dumnezeu i-a eliberat în mod minunat din robia în care trăiau în Egipt (Deut. 5.15). Desigur că, nelucrând în ziua respectivă şi consacrând tot timpul din acea zi smeririi şi apropierii de Dumnezeu prin rugăciune, având şi o adunare sfântă (Lev. 23.3), evreii aveau astfel posibilitatea de a I se închina lui Dumnezeu (Exod 16.23; 20.10; 31.15; 35.2) şi de a-I mulţumi pentru că i-a eliberat din robia în care trăiau în Egipt.

       Întrucât ziua de Sabat constituia un dar pe care Dumnezeu l-a dat evreilor (Exod 16.29; Ezec. 20.12), ea trebuia să fie dedicată smeririi sufletului (Lev. 16.31; 23.32), închinării (Is. 66.23; Ezec. 46.3) şi slăvirii lui Dumnezeu, devenind astfel o zi de desfătare sfântă (Is. 58.13). Dumnezeu le-a spus evreilor că dacă primesc darul Sabatului cu toată dragostea şi îl respectă cu sfinţenie (Exod 31.14; Ezec. 20.20), vor fi fericiţi (Is. 56.2).

       În zilele de Sabat evreii trebuiau să se odihnească (Exod 16.23,30; 20.10; 31.15; 35.2; Lev. 16.31; 23.3,32; Deut. 5.12,14). Ziua de Sabat, ca de fapt orice altă zi, din punctul de vedere al sistemului evreiesc de delimitare a zilelor, reprezintă intervalul de timp, scurs între începutul a două seri consecutive (Lev. 23.32). Desigur că la polii geografici ai planetei, intervalul de timp scurs între începutul a două seri consecutive este cu mult mai mare decât cel din Israel sau din România !

       Din analiza unor texte biblice, rezultă că pentru evrei, o zi calendaristică are o parte de întuneric şi o parte de lumină (Gen. 1.4). Fiecare dintre aceste două părţi ale unei zile calendaristice, sunt împărţite în mod convenţional în douăsprezece ore, numerotate de la 0 la 12, ora 12 a unei părţi, fiind echivalentă cu ora 0, a celeilalte părţi. Partea de întuneric este compusă din seară şi noapte, iar partea de lumină, este compusă din dimineaţă şi zi. O zi calendaristică la evrei începe seara, la ora 0 a părţii de întuneric, şi se termină la ora 12 a părţii de lumină, atunci când începe seara următoare. Iată care sunt cele patru componente ale zilei calendaristice, conform sistemului evreiesc de delimitare a zilelor, care respectă în totalitate rânduiala biblică, în paranteză fiind menţionată corespondenţa cu sistemul de numerotare a orelor, în care o zi are douăzeci şi patru de ore: seară, care durează trei ore, de la 0 la 3 (18-21); noapte, care durează 9 ore, de la 3 la 12 (21-6); dimineaţă, care durează 3 ore, de la 0 la 3 (6-9) şi zi, care durează 9 ore, de la 3 la 12 (9-18).

       Dumnezeu i-a cerut în mod ferm poporului Israel, ca după fiecare succesiune de câte şase zile de muncă, să urmeze în mod obligatoriu o zi de odihnă. Astfel, orice săptămână avea şase zile lucrătoare, iar ziua a şaptea, numită Sabat, era o zi de odihnă (Exod 16.26,29-30; 23.12; 31.15; 34.21; 35.2; Lev. 23.3), care era închinată (consacrată) în totalitate lui Dumnezeu (Exod 20.8-11; 31.15; 35.2; Lev. 23.3; Deut. 5.12-15).

       În ziua de Sabat, evreii împreună cu eventualii străini care ar fi putut să locuiască în casele lor, nu aveau voie să facă nici o lucrare (Exod 20.10; Deut. 5.14; Ier. 17.22,24), atât în locuinţe (Lev. 23.3), cât şi în afara acestora (Exod 34.21; Neemia 13.15). Astfel, în ziua de Sabat, evreii nu aveau voie: să aprindă focul (Exod 35.3), să strângă lemne de foc (Num. 15.32-36), să pregătească mâncare (Exod 16.23), să se deplaseze pe distanţe mari (F.A. 1.12) sau în scopuri lucrative (Exod 16.29; Neemia 13.19), să poarte diverse poveri (Ier. 17.21-22,24,27; Neemia 13.19), să facă diverse cumpărături (Neemia 10.31; 13.16-18,21), să vândă (Neemia 13.15), să-şi facă diverse gusturi (Is. 58.13), să are, să secere (Exod 34.21), etc. (Neemia 13.15; Is. 58.13; Amos 8.5).

       Dumnezeu a poruncit ca să fie pedepsit cu moartea orice evreu care efectua vreo lucrare în ziua Sabatului (Exod 31.14-15; 35.2; Num. 15.32-36). Singurele activităţi pe care evreii aveau voie să le execute în ziua de Sabat, erau cele din domeniul spiritual : tăierea împrejur (Ioan 7.22-23) şi aducerea a doi miei, pentru arderea de tot, şi a darului de mâncare, împreună cu jertfa de băutură (Num. 28.9-10; 1 Cron. 23.31; 2 Cron. 2.4; 31.3; Neemia 10.33; Ezec. 46.4). De asemenea, domnitorul trebuia să aducă în zilele de Sabat, şase miei şi un berbec pentru arderea de tot, şi darul de mâncare împreună cu jertfa de băutură (Ezec. 45.17; 46.4,12).

       Întrucât în zilele de Sabat, evreii obişnuiau să citească în sinagogă pasaje din cărţile lui Moise şi din cele scrise de către prooroci (F.A. 13.27; 15.21), atât Domnul Isus Hristos (Luca 4.16; 6.2; Luca 13.10; Marcu 1.21; 3.1-4; 6.2), cât şi apostolul Pavel (F.A. 13.14-44; 17.1-2; 18.4), mergeau în zilele de Sabat la sinagogă, pentru a da învăţătură norodului. În F.A. 16.13, citim că apostolul Pavel a predicat în ziua de Sabat afară din oraş, lângă un râu, unde credea că se află un loc de rugăciune.

       Sabatul constituie un “semn” veşnic între Dumnezeu şi poporul evreu (Exod 31.13,16-17; Lev. 16.31; 24.8; Ezec. 20.12,20). Astfel, Sabatul ar fi trebuit să fie prăznuit de către evrei, ca un legământ necurmat, veşnic (Exod 31.16; Lev. 16.31; 24.8), între Dumnezeu şi poporul Israel.

       Oare legământul dintre Dumnezeu şi poporul Israel, în virtutea căruia trebuia respectat Sabatul, a rămas în vigoare, mult timp de la data încheierii lui ?

       Atunci când Dumnezeu a constatat că evreii au rupt acest legământ al lor cu Dumnezeu (Ezec. 44.7), datorită nelegiuirii care pusese stăpânire pe tot poporul evreu (Is. 1.2-10,15; Ezec. 20.13,16,21,24; 22.8,26; 23.38), Dumnezeu a rostit memorabilele cuvinte :

       ► “Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea !” (Is. 1.13).

       ► ”Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei, şi toate praznicele ei” (Osea 2.11).

       ► “Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul” (Pl. Ier. 2.6).

       Din versetele citate, aflăm că Dumnezeu a abrogat porunca referitoare la ţinerea Sabatului (Is. 1.13), făcând chiar să înceteze efectiv respectarea Sabatului de către evrei (Osea 2.11; Pl. Ier. 2.6).

       Este absolut remarcabil faptul că această abrogare a Sabatului este accentuată de către Dumnezeu de trei ori, altfel spus, este evidențiată în mod gradat, adică în trei pași distincți, pentru ca evreii să nu aibă nici un fel de dubiu cu privire la faptul că Sabatul ar fi fost abrogat cu adevărat de către Dumnezeu (care de fapt îl și instituise).

        ► Pasul 1 : Întâi Dumnezeu îi avertizează în mod oficial pe evrei că nu mai dorește ca aceștia să țină Sabatul (Is. 1.13).

       ► Pasul 2 : Ca urmare a acestei avertizări, Dumnezeu le comunică în mod oficial evreilor că El va face să înceteze efectiv ținerea de către ei a Sabatului (Osea 2.11).

       ► Pasul 3: În final, Dumnezeu le-a spus evreilor că El deja a și făcut ca Sabatul să nu mai fie ținut de către evrei, și ca atare, chiar să fie uitat de către aceștia (Pl. Ier. 2.6).

       Desigur că abrogarea poruncii privind ţinerea Sabatului, a fost doar temporară (Is. 66.23; 56.1-8; Matei 24.20), întrucât Dumnezeu a binecuvântat şi sfinţit această zi (Gen. 2.2-3; Exod 20.11; Deut. 5.14), şi ca atare ea este şi va rămâne de-a pururi, binecuvântată (1 Cron. 17.27) şi sfinţită (Neemia 9.14; Is. 58.13). Odată cu abrogarea temporară a acestei porunci, Dumnezeu a mai abrogat, de asemenea, şi alte porunci referitoare la ţinerea sărbătorilor în general, precum şi cele referitoare la diversele ceremonii religioase (Is. 1.11-14; Ier. 6.20; Amos 5.21-22).

       Să avedem acum dacă în timpul cât Domnul Isus Hristos trăia ca om pe Pământ, Sabatul continua să fie abrogat. Pentru aceasta trebuie, deci, să vedem dacă în timpul când Domnul Isus Hristos trăia pe Pământ încetase nelegiuirea în care trăia poporul Israel, în virtutea căreia Sabatul fusese abrogat.

       În timp ce Domnul Isus Hristos învăţa norodul la Templu, cu ocazia praznicului Corturilor, El a făcut următoarea afirmaţie memorabilă: “nimeni din voi nu ţine Legea” (Ioan 7.19). Din această afirmaţie, categorică rezultă că starea spirituală dezastruoasă a poporului evreu persista şi în timpul când Domnul Isus Hristos era pe Pământ, deci abrogarea temporară a poruncii privind ţinerea Sabatului (Is. 1.13; Pl. Ier. 2.6; Osea 2.11), era încă în vigoare. În virtutea acestei abrogări, Domnul Isus Hristos a poruncit unui om să-şi care patul în ziua de Sabat. Conform poruncii iniţiale, potrivit căreia în ziua de Sabat nu era voie să fie făcută nici o lucrare (Exod 20.10; Deut. 5.14; Ier. 17.22,24), cărarea patului, în mod evident, nu era permisă într-o zi de Sabat (Ioan 5.8-16).

       De asemenea, Domnul Isus Hristos a spus că ucenicii Săi erau nevinovaţi, atunci când aceştia au fost învinuiţi de către farisei că au încălcat Sabatul, întrucât fiind flămânzi, ei au efectuat lucrările: de a smulge spice de grâu şi de a le freca pentru a alege boabele, ca să le mănânce (Luca 6.1-4; Matei 12.1-8). Datorită acestor fapte, precum şi datorită faptului că Domnul Isus Hristos a vindecat bolnavii în ziua de Sabat (Matei 12.10-13; Marcu 3.2; Luca 6.6-10; 13.10-16; 14.3; Ioan 5.8-9; 9.14), iudeii au înţeles că El “dezlegase ziua Sabatului” (Ioan 5.18), iar unii farisei au ajuns la concluzia că Domnul Isus Hristos “nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul” (Ioan 9.16). Ca atare, iudeii căutau să-L omoare (Matei 12.14; Ioan 5.16,18), în pofida faptului că Domnul Isus Hristos le-a spus că El este Domn chiar şi al Sabatului (Marcu 2.28).

       Iată că și în timpul cât Domnul Isus Hristos trăia ca om pe Pământ, Sabatul continua să fie abrogat, întrucât persista nelegiuirea în care trăia poporul Israel, în virtutea căreia Sabatul fusese abrogat.

       Să avedem acum dacă după înălțarea la cer a Domnul Isus Hristos, și după ziua Cincizecimii, care constituie data de naștere a Bisericii creștine, Nou-Testamentale, Sabatul continua să fie abrogat pentru primii creștini. Pentru aceasta trebuie să vedem ce precizări a făcut Dumnezeu, prin Duhul Sfânt pentru primii creștini, care nu proveneau dintre evrei.

       În F.A. 15.1-35, citim că la un moment dat s-a iscat o controversă puternică între nişte iudei şi apostolii Pavel şi Barnaba. Se punea problema dacă acei creştini, care au trăit la începutul perioadei harului, şi care nu proveneau dintre evrei, mai erau obligaţi să respecte Legea lui Moise (F.A. 15.5,24). Desigur că, în mod implicit, se punea întrebarea dacă aceştia trebuiau să mai respecte anumite porunci din Lege, cum ar fi cea referitoare la tăierea împrejur (F.A. 15.1,5,24), precum şi altele (F.A. 15.10,19,28), cum de pildă era şi ţinerea Sabatului în modul atât de strict (Exod 35.2-3) în care Dumnezeu a poruncit iniţial evreilor să îl ţină, iar ei nu au putut (Ioan 7.19; F.A. 15.10). Este absolut remarcabil faptul că, Duhul Sfânt precum şi apostolii şi prezbiterii Bisericii din Ierusalim, le-au recomandat creştinilor proveniţi dintre “neamuri”, ca să nu mai respecte decât patru dintre poruncile cuprinse în Legea lui Moise (F.A. 15.19-20,28-29). Desigur că acestea patru, se adăugau în mod evident, la toate acele porunci care existau şi în Lege, şi care au fost reluate, actualizate şi enunţate în mod explicit în Noul Testament de către Domnul Isus şi apostolii Săi.

       Cele patru porunci din Legea veche, care trebuie respectate şi de către creştini sunt : ferirea de lucrurile jertfite idolilor, sânge, dobitoace sugrumate, curvie. Iată că printre acestea patru, nu se afla şi păzirea Sabatului. Primele trei porunci din Legea lui Moise, amintite mai sus, care sunt valabile şi pentru creştini, nu au fost reluate în mod explicit în Noul Testament. Cea de-a patra poruncă se referă la acel tip de curvie de natură spirituală, la care Dumnezeu se referă ca fiind înfăptuită “cu piatra şi lemnul” (Ier. 3.9; 2.27), probabil că acea curvie  comisă prin închinarea în faţa icoanelor (Deut. 4.16; Rom. 1.22-25) sau a chipurilor cioplite, cum ar fi statuile (Exod 20.4).

       Iată că și după înălțarea la cer a Domnul Isus Hristos, și după ziua Cincizecimii, care constituie data de naștere a Bisericii creștine, Nou-Testamentale, Sabatul continua să fie abrogat pentru primii creștini.

       Să avedem acum dacă Sabatul continuă să fie abrogat pentru creștinii de astăzi. Pentru aceasta ar trebui întâi să vedem dacă mai există creștini, care în zilele noastre țin Sabatul exact în forma precizată inițial de către Dumnezeu, adică nu fac nici o lucrare (Exod 20.10; Deut. 5.14; Ier. 17.22,24), de pildă : nu aprind focul (Exod 35.3), nu se deplasează (F.A. 1.12), nu cară nici o plasă (Ier. 17.21-22,24,27; Neemia 13.19), nu fac nici o cumpărătură chiar și accidentală (Neemia 10.31; 13.16-18,21), etc. Bunul simț ne obligă să recunoaștem că astăzi nu prea mai există oameni, care, de plidă, să nu aprindă focul la aragaz în ziua respectivă, să nu aprindă focul la sobă sau să stea în frig (dacă e iarnă) în ziua respectivă, sau să nu cumpere ceva chiar și în mod accidental, sau care să nu poarte o sacoșă/pungă, etc. Să înțelegem bine ce însemnă că nu trebuia făcută nici o lucrare ... 

       Acum vom vedea dacă poruncile şi reglementările din Legea lui Moise, adică cele aflate în primele cinci cărţi ale Bibliei scrise de către Moise (Ioan 1.45), le mai sunt adresate şi creştinilor din zilele noastre ?

       În Rom. 3.19, citim că : “ t o t   ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege”. În Rom. 6.14-15; 1 Cor. 9.20; Gal. 4.4-5; 5.18, citim că oamenii care trăiesc în perioada harului, adică în zilele noastre, nu mai sunt sub Lege.

       Din ultimele versete citate, rezultă în mod foarte clar că acele cărți scrise de Moise, de fapt, nu sunt adresate decât celor ce erau sub Lege, deci nu și oamenilor care trăiesc în zilele noastre, care, așa cum ne arată Dumnezeu foarte clar în Biblie, nu mai sunt sub Lege. Ca atare, noi, care, în prezent trăim în perioada harului, nu am mai avea obligaţia de a respecta reglementările date în mod expres evreilor, în Legea lui Moise.

       ... Totuşi, Dumnezeu ne învață, că orice creştin trebuie să respecte și acele porunci cuprinse în decalog sau în general în Lege, care au proprietatea că au fost reluate, actualizate şi enunţate în mod explicit în Noul Testament, atât de către Domnul Isus Hristos cât şi de către apostolii Săi. Amintim că porunca numărul 4, care se referă la respectarea zilei de odihnă nu a fost reluată şi enunţată în mod explicit nicăieri în Noul Testament, ea fiind la acel moment, deja abrogată.

       Porunca privitoare la Sabat, care face parte din Legea vehe dată evreilor, a fost valabilă, desigur, doar în perioada Legii, care s-a încheiat odată cu apariţia lui Ioan Botezătorul (Luca 16.16) şi a Domnului Isus Hristos, care reprezintă “sfârşitul Legii” (Rom. 10.4; Ef. 2.15). Sfânta Scriptură ne arată că Legea veche, dată poporului evreu prin Moise, “n-a făcut nimic desăvârşit” (Evrei 7.19), întrucât ea a fost doar un îndrumător spre Domnul Isus Hristos (Gal. 3.24). Datorită faptului că orice creştin este călăuzit direct de către Duhul Sfânt (Rom. 8.14; Gal. 5.18), el nu se mai află sub îndrumătorul reprezentat de către Legea veche (Gal. 3.25; Rom. 6.14-15; 7.4).

       În prezent, creştinii trăiesc în perioada harului (Rom. 6.14-15; Ioan 1.17), care este cuprinsă între momentul jertfei Domnului Isus Hristos şi momentul răpirii Bisericii (Rom. 6.14). În perioada harului acţionează ultimul legământ pe care l-a făcut Dumnezeu cu oamenii, legământul cel nou (Evrei 8.8-12; 9.15; 12.24), făcut în sângele Domnului Isus Hristos (Matei 26.28; 1 Cor. 11.25). Acest ultim legământ făcut de către Dumnezeu cu oamenii, numit şi “legământul Duhului Sfânt” (2 Cor. 3.6; Rom. 8.2; Is. 30.1), a înlocuit (Evrei 8.7,13; 7.12,18-19; Gal. 5.18; Ef. 2.15; Col. 2.14) legământul cel vechi, fiind “mai bun” decât acesta (Evrei 7.22; 8.6-13). Poruncile legământului cel nou nu mai sunt săpate pe nişte table de piatră, ca în vechea Lege, ci sunt scrise de către Duhul Sfânt, direct în inimile creştinilor (Ier. 31.33; Ezec. 36.26-27; 2 Cor. 3.3).

       Referindu-Se la Domnul Isus Hristos, Dumnezeu-Tatăl ne-a spus următoarele cuvinte: “Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi” (Matei 17.5). Analizând mesajul lui Dumnezeu cuprins în acest verset, aflăm că în perioada harului (Rom. 6.14-15; Ioan 1.17), în care trăim noi în prezent, adică perioada de timp cuprinsă între momentul jertfei Domnului Isus Hristos şi momentul răpirii Bisericii, oamenii trebuie să acorde o atenţie deosebită învăţăturilor şi poruncilor specifice pentru această perioadă a istoriei. Cele mai multe dintre aceste învăţături şi porunci, sunt enunţate în mod explicit de către Domnul Isus Hristos (Evrei 1.1-4), şi sunt în principal cuprinse în Evanghelie (cele patru cărţi scrise de către: Matei, Marcu, Luca şi Ioan), în versetele 4-8 ale capitolului 1 din cartea Faptele Apostolilor, precum şi în cartea Apocalipsa.

       În Sfânta Scriptură, citim că orice om care doreşte să fie mântuit, trebuie să respecte în primul rând învăţăturile şi poruncile date de către Mântuitorul său, Domnul Isus Hristos (Evrei 5.9). Versetele care susţin această afirmaţie, sunt în principal acelea care conţin cuvintele Domnului Isus Hristos: “Aţi auzit că s-a zis celor din vechime ... Dar Eu vă spun ...” (Matei 5.21-22, 27-28, 33-34, 38-39,43-44). Învăţăturile enunţate de către Domnul Isus Hristos, nu intră în nici un fel de contradicţie cu Legea veche (Matei 5.17-18), care a fost dată de Dumnezeu doar acelor evrei care au trăit în perioada legământului cel vechi (Lev. 26.45; Evrei 8.13), ci reprezintă extinderi ale acesteia, care se impun a fi îndeplinite în perioada harului (Rom. 6.14-15).

Cu excepţia poruncii numărul 4, care se referă la ziua de odihnă, și care fusese abrogată de către Dumnezeu, toate celelalte nouă porunci ale decalogului, se regăsesc printre învăţăturile enunţate atât de către Domnul Isus Hristos, cât şi de către apostolii Săi.

       În continuare, pentru fiecare dintre cele nouă porunci din decalog, care sunt reluate în Noul Testament, sunt amintite învăţăturile şi poruncile echivalente, enunţate în mod explicit de către Domnul Isus Hristos :

► Porunca numărul 1: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.” (Exod 20.2-3), este amintită în : Matei 4.10; 6.24; Ioan 17.3.

► Porunca numărul 2: “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.” (Exod 20.4-6), este amintită în : Matei 6.24; Ioan 4.23-24; Apoc. 21.8; 22.15.

► Porunca numărul 3: “Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” (Exod 20.7), este amintită în : Matei 5.33-37; 23.22.

► Porunca numărul 4: “Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exod 20.8-11) - nu este amintită nicăieri în mod explicit, de către Domnul Isus Hristos, pe tot cuprinsul Noului Testament.

► Porunca numărul 5: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.” (Exod 20.12), este amintită în : Matei 15.4-9; 19.19; Marcu 7.9-13; 10.19; Luca 18.20.

► Porunca numărul 6: “Să nu ucizi.” (Exod 20.13), este amintită în : Matei 5.21-26; 19.18; Marcu 10.19; Luca 18.20; Apoc. 21.8; 22.15.

► Porunca numărul 7: “Să nu preacurveşti.” (Exod 20.14), este amintită în : Matei 5.27-28,31-32; 19.18; Marcu 10.19; Luca 18.20; Apoc. 21.8; 22.15.

► Porunca numărul 8: “Să nu furi.” (Exod 20.15), este amintită în : Matei 5.30,40,42; 18.8; 19.18; Marcu 9.43; 10.19; Luca 6.29-36; 18.20.

► Porunca numărul 9: “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.” (Exod 20.16), este amintită în : Matei 19.18; Marcu 10.19; Luca 18.20; Ioan 8.44; Apoc. 21.8,27; 22.15.

► Porunca numărul 10: “Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău” (Exod 20.17), este amintită în : Matei 5.27-30; 18.8-9; Marcu 9.47; Luca 12.15.

 *

       Din învăţătura Domnului Isus Hristos: “Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” (Marcu 2.27), deducem că, pentru creştini, Sabatul are în primul rând o semnificaţie spirituală, şi nu trebuie să constituie nici într-un caz un prilej de chinuire a omului, prin autoimpunerea a tot felul de interdicţii artificiale, sau prin neexecutarea nici unei lucrări, aşa cum a fost stabilit iniţial pentru evrei. Astfel, Domnul Isus Hristos a modificat porunca iniţială dată evreilor, care spunea că în ziua de Sabat nu trebuia făcută nici o lucrare, şi ne-a arătat că, în ziua de Sabat, creştinii au permisiunea să efectueze unele lucrări de strictă necesitate (Matei 12.1-7,11; Marcu 2.23-27; Luca 6.1-4; 13.15; 14.5; Ioan 5.8-10), sau de binefacere (Matei 12.12; Luca 6.9-10; 13.16).

       Analizând proorociile cuprinse în versetele Is. 56.2,6-8; 58.13-14; 66.23, aflăm că în viitor (Matei 24.20), Sabatul va continua să reprezinte o binecuvântare, atât pentru evrei, cât şi pentru oamenii lui Dumnezeu de orice altă naţionalitate.

       Care zi, dintre cele şapte zile ale săptămânii, ar putea corespunde zilei de Sabat ?

       Să vedem acum, dacă am putea să aflăm care dintre cele şapte zile ale săptămânii, ar putea corespunde zilei de Sabat. În prima carte din Sfânta Scriptură, Geneza, citim că la un moment dat, Dumnezeu a creat entitatea numită de către noi, zi calendaristică. Din punct de vedere biblic, această entitate este marcată de succesiunea seară-dimineaţă (Gen. 1.5,8,13,19,23, 31). Cu alte cuvinte, Dumnezeu a hotărât ca între oricare două perioade de timp consecutive, în care este lumină, să existe o perioadă de timp, în care este întuneric. Din versetele citate mai sus, mai aflăm şi faptul că primele zile care au fost create de către Dumnezeu, au fost numerotate cu cifre de la unu la şapte. Mai târziu, oamenii au început să grupeze zilele în săptămâni, şi să numeroteze zilele din săptămână tot cu cifre de la unu la şapte.

       Odată cu trecerea timpului, oamenii au asociat numerelor care desemnau zilele săptămânii, diverse denumiri. Aşa cum ştim, în zilele noastre, în mod uzual, referirea la zilele săptămânii nu se mai face folosindu-se o cifră, ci o denumire. Majoritatea covârşitoare a celor care se declară creştini, consideră că în perioada de timp în care trăim, Sabatului îi corespunde ziua de duminică. Există şi un număr relativ mic de persoane care se declară creştini, care consideră că Sabatului îi corespunde ziua de sâmbătă, întrucât prima zi a săptămânii îi corespunde zilei de duminică şi ziua a şaptea îi corespunde zilei de sâmbătă. Alţi oameni consideră că Sabatului îi corespunde ziua de vineri.

       Unele persoane sărbătoresc Sabatul în ziua de duminică, invocând faptul că ultimele două evenimente de o importanţă majoră pentru omenire, au avut loc în ziua întâi a săptămânii. Aceste evenimente au constat în: învierea Domnului Isus Hristos, şi efectuarea de către Dumnezeu a primului botez cu Duhul Sfânt, care a marcat totodată şi data de naştere a Bisericii lui Dumnezeu. De asemenea, din analizarea versetelor F.A. 20.7; 1 Cor. 16.2, unii oameni trag concluzia că primii creştini nu ar fi lucrat în ziua întâi a săptămânii. Datorită faptului că în multe ţări, atât sâmbăta cât şi duminica sunt zile nelucrătoare, unii oameni închină lui Dumnezeu ambele zile. Amintim totuşi, că Dumnezeu le-a poruncit oamenilor să muncească şase zile din săptămână (Ex. 20.9; 23.12; 31.15; 35.2; Lev. 23.3; Deut. 5.13).

       Aceste diferenţe de opinie ale diverşilor oameni, legate de ziua din săptămână care este considerată de către aceştia, a fi Sabat, şi ca atare, închinată lui Dumnezeu, se datorează următoarelor considerente:

► Întrucât Sfânta Scriptură nu precizează în mod explicit, că atunci când a fost creat primul om, exista şi noţiunea de calendar, unii oameni consideră că nu se poate cunoaşte cu exactitate, dacă prima zi creată de către Dumnezeu, corespunde în realitate chiar unei zile de duminică, aflată în calendarele noastre de astăzi.

► Unii oameni consideră că atunci când Dumnezeu a poruncit poporului Israel, să respecte cu stricteţe ziua a şaptea, nu s-a referit la o anumită zi din săptămână, ci pur şi simplu la faptul că, după fiecare succesiune de câte şase zile lucrătoare, trebuia să urmeze o zi de odihnă, care să fie închinată în totalitate lui Dumnezeu.

       ► Alţi oameni consideră că acea corespondenţă, care se face între ziua întâi a săptămânii şi ziua de duminică, este o simplă convenţie, care este destul de relativă, întrucât ţine de o anumită formă de editare a calendarului. De pildă, mulţi oameni consideră că Domnul Isus Hristos a înviat în prima zi a săptămânii (Matei 28.1-7; Marcu 16.1-6; Luca 24.1-6; Ioan 20.1-9), adică duminica. Totuşi, aceştia nu sunt absolut convinşi că prima zi a săptămânii, conform calendarului iudaic din acel timp, corespunde atât primei zile create de către Dumnezeu, cât şi unei zile de duminică din calendarele noastre, conform stilului nou.

       Să presupunem acum, că totuşi, prima zi creată de către Dumnezeu, ar corespunde exact unei zile de duminică din calendarele noastre de astăzi. În acest context, ar rezulta că Sabatul ar trebui ţinut în mod obligatoriu sâmbăta. Totuşi, majoritatea celor declaraţi creştini socotesc că duminica este adevărata zi de închinare. Dat fiind acest fapt, ne-am putea pune următoarele întrebări:

► Dacă duminica nu corespunde adevăratei zi de închinare, cum ar putea totuşi Dumnezeu să îngăduie, ca majoritatea celor ce se declară creştini să greşească în această privinţă ?

► De ce oare, Dumnezeu nu intervine în mod tranşant, pentru a-i determina pe oameni să-şi corecteze această eroare, dacă ea este într-adevăr comisă ?

       Pentru a răspunde la aceste întrebări, ar trebui ca mai întâi să cercetăm, dacă odată cu trecerea timpului, nu cumva s-a produs vreo perturbare majoră în sistemul nostru solar, care ar fi putut avea drept urmare, producerea unei neconcordanţe între calendarul nostru actual, şi ziua reală, astronomică în care ne aflăm. Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu, care este atotputernic, poate oricând să producă o astfel de perturbaţie, poruncind de pildă Soarelui, să nu mai răsară (Iov 9.7; Hab. 3.11).

       În Iosua 10.12-14 scrie: “Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe Amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: ‘Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!’ Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, Până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui ... Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă. N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel”.

       Din versetele citate mai sus, aflăm că pe vremea împăratului lui Israel numit Iosua, a existat o zi neobişnuită, care a durat un interval de timp mult mai mare decât al unei zile calendaristice normale.

       Acest fenomen cu totul neobişnuit, nu a putut trece neobservat în diversele zone ale globul pământesc. Astfel, istoricul Herodot ne spune că preoţii egipteni, i-au arătat scrieri vechi, care descriau o zi mult mai lungă decât o zi normală (informaţie aflată în Sidney Collett - All about the Bible - ed. 25, pag. 37). Scrierile vechi chinezeşti, vorbesc de asemenea despre o zi deosebit de lungă, în timpul împăratului Yeo, care se crede că a fost contemporan cu Iosua. La începutul secolului XX, amiralul Palmer a descoperit în Mexic, un document care spune că Soarele a fost observat pe cer în aceeaşi poziţie, aproape o zi întreagă, în anul “celor şapte iepuri”, an care se crede că este acelaşi cu anul în care Iosua a cucerit Canaanul (informaţii aflate într-un articol din revista “Show Shoc”, anul 2, nr. 14).

       Fenomenul respectiv a fost cercetat de NASA în 1970. Iată o ştire extrem de interesantă, care a fost comunicată de către Dr. Harold Hill, preşedintele companiei Curtis Engine din Baltimore, U.S.A, consultant în programul spaţial american, ştire care a apărut în ziarul Evening World din Spencer, Indiana, şi care a fost preluată şi de revista Sword of the Lord. Astfel, dr. Harold Hill a declarat: “Cred că unul din cele mai uimitoare lucruri pe care le are Dumnezeu pentru noi azi, s-a petrecut recent cu astronauţi şi oameni de ştiinţă, la Green Belt, Maryland”. În continuare, dr. Hill a arătat că la Centrul Naţional de Aeronautică şi de Cercetări Spaţiale de la Green Belt, Maryland (SUA), se făceau calcule precise, pentru stabilirea orbitelor diverşilor sateliţi. Pentru aceasta, trebuiau mai întâi să fie determinate poziţiile pe care le vor avea în spaţiu, în viitor: Soarele, Luna şi celelalte planete din sistemul nostru solar.

       Cu ajutorul computerului, au fost calculate poziţiile pe care le vor avea anumite corpuri cereşti, la anumite momente de timp din viitor, în raport cu poziţiile pe care acestea, le-au avut la diverse momente de timp din trecut. Într-o cercetare mai amplă de acest gen a viitorului şi trecutului, la un anumit moment dat, un calculator a întrerupt brusc execuţia programului, datorită unei erori. Întrucât specialiştii în hardware, au stabilit că respectivul calculator funcţiona corect, iar programul era şi el corect, însemna că eroarea apăruse fie datorită datelor de intrare incorecte, fie datorită rezultatelor care nu erau în concordanţă cu standardele. Până la urmă, specialiştii au descoperit surprinzătorul adevăr: că ar trebui ca în scurgerea vremii, să lipsească o zi.

       Ştirea senzaţională relatată mai sus, a umplut paginile multor ziare americane, iar după puţin timp au apărut confirmări ale acesteia, şi de la alte instituţii de prestigiu în cercetări spaţiale, astronomice, ş.a.

Desigur că o astfel de ştire senzaţională, putea fi mult amplificată de cei care, analizând-o în contextul versetului Gen. 1.14, considerau în mod formal, că pe timpul lui Iosua, între acele ore când Soarele s-a oprit pe cer, s-a oprit şi timpul. Din anumite calcule, a rezultat că intervalul de timp, care de fapt lipseşte din scurgerea vremii, datorită perturbaţiei cosmice majore petrecute pe vremea împăratului Iosua, era de numai douăzeci şi trei de ore şi douăzeci de minute, adică aproape o zi întreagă. Iată că ştiinţa a reuşit să descopere ceea ce este scris în Iosua 10.13: “... Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă”.

       Pentru a rezulta ziua întreagă care lipseşte din scurgerea timpului, mai trebuiau “descoperite” încă patruzeci de minute. În Is. 38.7-8 citim astfel: “... ‘Şi iată semnul din partea Domului după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a pogorât soarele pe cadranul lui Ahaz’. Şi Soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se pogorâse”. Această nouă minune, referitoare la perturbarea întregului sistem solar, este relatată şi în versetele 2 Împ. 20.9-11. Întrucât cele zece trepte ale cadranului solar al lui Ahaz, sunt echivalente cu patruzeci de minute (informaţie aflată în revista Sword of the Lord, Murfreesboro, Tennesy, 24 apr 1970, pag. 4), misterul zilei care lipseşte din scurgerea timpului, a fost complet elucidat.

       Majoritatea analiştilor Bibliei, sunt de părere că cele două perturbări majore, produse de către Dumnezeu în sistemul nostru solar, nu sunt deloc neglijabile, şi că ele însumează într-adevăr o zi calendaristică de douăzeci şi patru de ore. În ultimii ani multe alte echipe de specialişti, care au beneficiat de tehnologie de ultimă oră, au reuşit „să se întoarcă în timp”, determinând şi ei, destul de rapid, dar nu fără dificultăţi, lipsa unei zile din cronologia mileniului II precreştin ! (cca. 1250 î. Hr.). Este demn de menţionat faptul că şi Sir Edwin Ball, marele astronom britanic, a stabilit, de asemenea, că lipsesc 24 de ore din scurgerea vremii. Din cele de mai sus, reiese că Biblia a venit în sprijinul cercetătorilor, ajutându-i să descopere care au fost cauzele pentru care, în mod paradoxal, lipseşte o zi din scurgerea timpului.

       Cercetătorul şi astronomul W. Maunder de la Observatorul Regal din Greenwich, în lucrarea sa numită Astronomia Bibliei, scrie: “Cu privire la ziua care i-a permis conducătorului evreu Iosua să câştige bătălia de la Bet-Horon (aproape de Gabaon) se cuvine să mai facem câteva precizări. Când Scriptura aminteşte de „oprirea Soarelui”, ea vorbeşte de oprirea concomitentă a Lunii în aceeaşi măsură şi având aceeaşi cauză, ceea ce nu şi-ar fi imaginat niciodată o astronomie străină de cunoaşterea mişcării diurne. În plus, s-a remarcat că amănuntele privitoare la poziţia astrelor, redate în pasajul biblic în mod indirect, sunt în acord cu ceea ce ar fi putut să se petreacă în mod real”. De asemenea, W. Maunder a pretins că a stabilit prin calcule precise, data şi orele între care s-a produs acel senzaţionalul fenomen, datorită căruia Soarele a fost observat pe cer în aceeaşi poziţie, aproape o zi întreagă.

       Profesorul Totten din U.S.A., a publicat toate calculele sale astronomice, care reconfirmă ziua lipsă din scurgerea timpului. Astfel, el a mers cu calculele din prezent, înapoi, în sensul invers scurgerii timpului, până la ziua solstiţiului de iarnă, când Iosua a cucerit Canaanul, şi a găsit că bătălia respectivă a avut loc într-o zi de miercuri. Mergând cu calculele în sensul scurgerii timpului, şi pornind de la o altă dată de referinţă anterioară, spre acea zi neobişnuit de lungă, a ajuns la concluzia că bătălia respectivă a avut loc într-o zi de marţi. Presupunem acum, că la momentul când s-a produs acel fenomen neobişnuit, existau calendare. Dat fiind faptul că, de regulă, un calendar se întocmeşte înainte de începerea anului, şi că din punctul de vedere al calendarului omenesc, o zi are douăzeci şi patru de ore, probabilitatea cea mai mare, este ca acea zi neobişnuit de lungă, care a început marţi şi s-a terminat miercuri, să fi rămas fragmentată, atât în calendarele vremii, cât şi în cele următoare, în două zile, marţi şi miercuri.

       Conform Sfintei Scripturi, o zi este marcată de succesiunea seară-dimineaţă (Gen. 1.5,8,13,19,23,31). Dat fiind acest fapt, acea zi neobişnuită de care am vorbit mai sus, care, potrivit cu eventualele calendare din acele vremuri, a debutat la începutul zilei de marţi şi s-a terminat la sfârşitul zilei de miercuri, trebuie socotită atât din punct de vedere biblic, cât şi din punctul de vedere al zilei reale, astronomice, ca fiind doar o singură zi. Iată că, atunci când calendarul de la acea dată arăta ziua de miercuri, conform Sfintei Scripturi, potrivit căreia ziua este marcată de succesiunea seară-dimineaţă, ziua reală, adică cea astronomică, era de fapt tot ziua de marţi. Mergând mai departe, deducem că ziua de joi din eventualele calendare ale acelor vremuri, din punct de vedere biblic şi astronomic, era de fapt miercuri. Printr-un procedeu iterativ, ajungem la concluzia că ziua de duminică din calendare, atât din punct de vedere astronomic (când timpul “s-a oprit”, întrucât “soarele a stat pe loc”), cât şi biblic, corespunde în realitate zilei de sâmbătă.

       Având în vedere faptul că, potrivit consideraţiilor de mai sus, există o foarte mare probabilitate ca, ziua de duminică din calendarele noastre actuale, să corespundă, din punct de vedere biblic şi astronomic, zilei de sâmbătă, am putea deduce că acei creştini din ziua de astăzi, care au ca zi de închinare duminica, nu greşesc. Desigur că sărbătorind duminica, aceştia acordă de fapt cinstea cuvenită zilei de sâmbătă, adică acelei zile care iniţial a fost ziua a şaptea a săptămânii, care a fost sfinţită şi binecuvântată de către Dumnezeu, încă de la începutul creaţiei. Desigur că acei oameni care nu ştiu (F.A. 17.30) de cele două perturbări majore, produse de către Dumnezeu în sistemul nostru solar, datorită cărora au fost unificate două zile într-una singură, nu greşesc dacă închină lui Dumnezeu ziua de sâmbătă.

       Oare ne spune Dumnezeu, că este necesar ca cei care se consideră  a fi creştini, să fie împărţiţi în mod artificial în denominaţiuni diferite, pe motivul că unii sărbătoresc ziua de Sabat, într-o zi diferită de aceea pe care alţii o consideră ca fiind zi de Sabat ?

Dumnezeu doreşte ca între toţi creştinii să existe o perfectă unitate în gândire şi în acţiune (Ioan 17.21-23; F.A. 2.44-45; 4.32; Rom. 15.5-7; 2 Cor. 13.11; Fil. 1.27; 2.2; 1 Petru 3.8).

       Sfânta Scriptură ne învaţă că nici un om nu are voie să-l judece (1 Cor. 2.15; Col. 2.16) pe un creştin, doar pentru faptul că sărbătoreşte ziua de Sabat, într-o zi (Rom. 14.5-6; Gal. 4.10) diferită de aceea pe care el o consideră ca fiind zi de Sabat, întrucât Sabatul este, aşa cum ne învaţă Sfânta Scriptură, “o umbră”, sau un simbol pentru lucrurile viitoare (Col. 2.17). Aşa cum ştim, nu umbra unui obiect sau a unei fiinţe este importantă, ci numai obiectul sau fiinţa care o proiectează. De asemenea, simbolul este mai puţin important, decât realitatea care se află la baza lui. În acest context, pe baza versetelor amintite mai sus, putem deduce că Sabatul în sine nu are valoarea pe care o au lucrurile viitoare, privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. Totodată, dacă am face o retrospectivă a uşurinţei îndeplinirii tuturor poruncilor date oamenilor de către Dumnezeu, am putea constata că respectarea Sabatul ca zi nelucrătoare, ar putea constitui porunca cea mai uşor de îndeplinit.

       Atât Sabatul iudaic, cât şi cel sărbătorit de către actualii creştini, are desigur un caracter obligatoriu, ca oricare dintre poruncile lui Dumnezeu. Totuşi Sfânta Scriptură ne învaţă că acest Sabat, are un caracter local şi vremelnic, în timp ce noul Sabat al poporului lui Dumnezeu, numit şi “odihna creştină” (Evrei 4.1-11) va avea un caracter veşnic. Acest nou Sabat, va fi permanent şi universal, valabil pentru toţi copiii lui Dumnezeu şi va consta într-o stare generală de bine, dată de către prezenţa în mod fizic, a Domnului Isus Hristos în mijlocul lor (Apoc. 21.2-4,23-24; 22.1-5).

       Din toate cele amintite, rezultă cu claritate că un creştin nu trebuie să cadă într-un formalism exagerat în privinţa respectării poruncii date evreilor de a păzi Sabatul. Dumnezeu ne învaţă că orice creştin trebuie să se roage neîncetat (1 Tes. 5.17), consacrând astfel lui Dumnezeu toate zilele din săptămână.

       Dacă doriţi să aflaţi detalii referitoare la ce are de făcut un om pentru a scăpa de pedeapsa de a fi aruncat în iad, pentru a ispăşi nenumăratele sale păcate, puteţi citi cărţile GHIDUL CREŞTINULUI şi MÂNTUIREA scrise de MIHAIL DIMITRIU.

       Pentru orice fel de nelămuriri sau întrebări, nu ezitaţi să scrieţi la : mihaildimitriu@yahoo.com.

       Dumnezeu să vă binecuvânteze !

       www.ghidulcrestinului.go.ro

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/73696/ce-ne-spune-dumnezeu-despre-ziua-de-odihna