“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei capete (Documentar)
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei capete
Sănătate tuturor!
Aş dori să prezint un studiu, nu despre un câine cu trei capete, care păzeşte cu străşnicie doctrina religioasă greşită despe sânge la Martorii lui Iehova, ci din ce considerente greşite se susţine această învăţătură şi de ce această doctrină nu va fi niciodată abolită în acest cult - deşi, sincer, aş prefera foarte mult să mă înşel. Studiul se adresează atât cultului Martorii lui Iehova, cât şi publicului larg.
În loc de prefaţă aş prefera să spun că în fiecare an pe 14 iunie este ziua donatorului de sânge. Fără donare de sânge nu ar exista nici transfuzii de sânge şi nici acele fracţiuni de sânge pe care liderii Martorilor lui Iehova acum le permit (căci nu a fost întotdeauna aşa). Însă, în acest caz am putea întreba, ca şi cei care întreabă:
- Dacă e păcat să furi, nu este păcat să cumperi marfa de la hoţi? Aşadar, dacă e păcat să donezi o fracţiune din sângele tău, nu este păcat să accepţi o fracţune de sânge de la altul?
O să încep cu o statistică. Cineva a făcut o călătorie în timp prin toate tipăriturile cultului "Martorii Lui Iehova" și a descoperit acest “dans” uluitor al directivelor medicale contradictorii şi a găsit lucruri şocante în legătură cu sângele, serul de sânge și fracțiunile de sânge.
În cartea “Faith on the March (Credinţa în Progres)” din 1957, AH Macmillan, un lider proeminent din cult (vicepreşedinte cultului Martorii Lui Iehova), menţionează că şi vaccinurile au fost interzise. El a menţionat un scandal cu aceia dintre membrii de cult care nu vroiau să se vaccineze pe aeroport, pentru a putea beneficia de vizele de călătorie în alte ţări (la congresele internaţionale ale cultului). Cercetările au mai scos la iveală şi interdicţia cu privire la transplanturile de organie, fiind interzise şi acestea de lideriii cultului, până ce câţiva lideri au avut nevoie de transplanturi de cornee. Atunci le-au “liberalizat”. Cu toate că aceste interdicţii au nenorocit oameni, cultul nu a dat niciodată o directivă de “mea culpa” (Ne cerem scuze, ne pare rău pentru că am scris asta şi asta ....!).
Iată lista directivelor
• 1940 Transfuziile de sânge sunt acceptabile, este lăudat un doctor care îşi dă din propriul său sânge
• 1945 Transfuziile de sânge nu sunt acceptabile, deşi unii dintre membrii de cult nu sunt de acord cu noua directivă şi primesc în continuare transfuzii de sânge (conform mărturiei din Mesianic Confession (Confesiune Mesianică), Mark Heber Miller, fost misionar internaţional la Martori). După o perioadă destul de lungă de toleranţă a opoziţiei se introduce excomunicarea pentru abaterea de la linia trasată de centul din Brooklyn, USA.
• 1956 Serurile de sânge ar trebui tratate ca sânge și sunt interzise
• 1958 Seruri de sânge și fracțiuni acceptabile
• 1959 Depozitarea propriului sânge inacceptabilă
• 1961 Fracțiile de sânge nu sunt acceptabile
• 1964 Fracțiile de sânge sunt acceptabile
• 1974 Serurile de sânge sunt o alegere personală, deci nu sunt un păcat
• 1975 Tratamentele pentru hemofilie (Factor VII și IX) nu sunt acceptabile
• Tratamentele pentru hemofilie din 1978 (Factor VII și IX) sunt acceptabile
• 1982 Albumina este acceptabilă
• 1983 Hemodiluția este acceptabilă
• 1990 Hemodiluția nu este acceptabilă (broșură cu sânge)
• 1995 Hemodiluția este acceptabilă
Exact în această manieră se certau şi fariseii cu Iisus despre sabat. "Dacă sabatul este pentru repaus, atunci repaus să fie pentru toate activităţile", argumentau fariseii.
Numai că:
- ei duceau animalele la păscut
- le mulgeau când era timpul
- le salvau când era cazul
- în plus în fiecare zi (deci şi în sabat) erau sacrificate animale ca o jertfă necurmată la templu
- şi practicau circumcizia copiilor dacă ziua a 8-a cădea într-o zi de sabat
Şi totuşi aceste activităţi nu erau considerate un păcat. Aşadar, fariseii nu erau consecventi cu propria lor vedere. Nu-i interesa adevărul, ci simplul fapt ca ei să aibă dreptate.
Oare cum este la Martorii lui Iehova în cazul învăţăturii despre sânge? Sunt ei ca Iisus sau ca fariseii? Aceasta arată acest studiu, dacă vă încumetaţi să-l citiţi cu atenţie şi fără prejudecată.
Mulţi nu ştiu ABSOLUT NIMIC despre acest istoric șocant al interdicţiilor medicale, cum de fapt NIMENI NU ŞTIE NIMIC DESPRE ACESTEA înainte de a se boteza și în majoritatea cazurilor, din lipsa unei informări, nici după. Din această cauză mulţi pacienţi din cultul Martorii Lui Iehova mor cu zile și în grele suferinţe (cum veţi citi mai jos despre un astfel de caz în introducere), mulţi dintre ei fiind copii și tineri. E o moarte și un chin fără rost, fără nici un suport logic, nici pe plan religios și nici pe plan social. Totul se bazează pe o eroare de logică, care costă vieţi și suferinţe inutile. Societatea umană are nevoie de valori autentice, atât pe planul credinţei cât și pe plan social. Bunul simţ, iubirea de Dumnezeu și de semeni, ne invită să spunem un nu hotărât dezinformării și nonvalorii, care costă vieţi și suferinţe.
Ultimul caz mediatizat la scrierea acestei prefațe (14 Octombrie 2016), s-a întâmplat în cazul lui Éloïse Dupuis, 26 ani: http://www.cbc.ca/news/canada/montreal/quebec-jehovahs-witness-death-young-mom-investigation-1.3806578
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei capete
Partea 1
Istoricul cultului
“Martorii lui Iehova își au originile în mișcarea Studenților în Biblie care a început în anii 1870, odată cu formarea unui grup de studiu al Bibliei la Allegheny, Pittsburgh de către Charles Taze Russell. Acesta a început din 1879 publicarea revistei Turnul de Veghere al Sionului și Mesagerul prezenței lui Hristos cunoscută în prezent sub numele de Turnul de veghe. Russell preia de la colaboratorul său N.H. Barbour credința conform căreia Iisus Hristos urma să se întoarcă invizibil pe pământ în anul 1874, eveniment care nu a avut loc. Profețește din nou că în anul 1914 lumea va fi distrusă și se va inaugura „Mileniul”, domnia de 1000 de ani a lui Iisus Hristos pe pământ. În 1916 Russell moare și grupul se separă în mai multe mișcări rivale, dintre care una din ele, condusă de Joseph Franklin Rutherford, păstrează controlul asupra revistei Turnul de Veghe și a entității legale, Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania. Rutherford schimbă denumirea mișcării în anul 1931 în „Martorii lui Iehova” pentru a se distinge de alte grupuri de Studenți în Biblie, apărute după moartea lui Russell.” Martorii lui Iehova – Wikipedia.
Ca un amănunt interesant putem adăuga că înainte a de a forma propriul său cult, Rusell a fost un pastor adventist.
Din această istorie, un capitol aparte au constituit interdicţiile medicale
Cineva scria ca “Memento” că "Una dintre cele mai distructive fobii ale Turnului De Veghe este frica de contaminare. Fobia ce conduce din spatele interdicțiilor anterioare de vaccinare, transplant de organe și fracțiuni de sânge, și în prezent interdicția de sânge total, celule roșii, celule albe și trombocite." - Lee Elder, Fondator AJWRB (Associated Jehovah’s Witnesses for Reform on Blood (now Advocates for Jehovah’s Witness Reform on Blood)
Dar ce a condus liderii cultului la această frică?
Istoricul vaccinurilor
Din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupaţi de imunizarea în faţa bolilor infecţioase cu transmitere de la om la om.
O formă primitivă a imunizării a fost variolizarea, prin infecarea intenţionată a indivizilor sănătoşi cu o formă mai slabă a bolii, care mai apoi genera imunizarea trupului în faţa formei mai severe.
Edward Jenner (1749 – 1823), pe când era ucenicul unui chirurg, auzise de la o mulgătoarele de la ferma de vaci, că cine se îmbolnăvea de variola vacilor, care producea o formă ușoară de boală la om, limitată la o erupție pe mâini, nu se mai îmbolnăvea ulterior de vărsatul negru (variola umană, care decima până la 30 la sută din populaţie). Jenner îi spuse profesorului John Hunter de la Londra ce aflase şi acesta îl sfătuise să verifice, făcând un experiment. În anului 1796 se iveşte această ocazie, la o fermă din împrejurimi unde izbucnise variola vacilor. Aici Jenner are ocazia să experimenteze o formă de variolizare, folosind prin incizie lichid din pustulele unei femei bolnave de variola vacilor, asupra unui copil de 8 ani, pe nume James Phipps. La locul inciziei făcută pe băieţel s-a produs o pustulă asemănătoare celei din variolă, care s-a vindecat în scurt timp. Pentru a verifica experimentul, șase săptămâni mai târziu, Jenner îl infectează deliberat pe Phipps cu variolă umană, şi cum era de aşteptat acesta nu se îmbolnăveşte. Jenner repetă experiența pe încă 8 copii, inclusiv fiul său, cu același efect. Raportul, pe care îl trimite la Royal Society, este respins, deoarece argumentația este considerată insuficientă şi exista riscul de îmbolnăvire cu alte boli grave, printre care sifilisul.
Jenner a numit "vaccinare" procedeul folosit, deoarece luase substanța folosită de la vaci (din lat. vacca - vacă).
Lumea medicală, a fost reticentă la început, şi pe bună dreptate, deoarecea ca urmare a vaccinării prin metoda braț-la-braț existau riscuri de infectare cu alte boli, iar uneori unii dintre cei infectaţi mureau sau sufereau de anumite boli grave. Din această cauză vaccinarea în forma ei primitivă era descurajată şi criticată, iar cei care o făceau uneori erau stigmatizaţi. Se spune că familia regală din Anglia a făcut vaccinarea pe ascuns, ca să nu fie luată în derâdere.
Totuşi, medicina a sfârșit prin a accepta metoda de vaccinare a medicului englez, după ce în 1805 se dezvoltă o nouă tehnică de producere a vaccinului (din piei de vite bolnave de variola vacilor), care înlătură pericolul contagiunii inter-umane cu alte boli. Această tehnică înlocuiește treptat tehnica lui Jenner, vaccinarea braț-la-braț fiind interzisă în Anglia la sfârșitul secolului XIX.
Deducţie
Din istoricul prezentat aflăm că frica de contaminare în ce priveşte vaccinarea existase în societate cu mult timp înainte ca să apară cultul Martorii Lui Iehova. Liderii acestui cult s-au născut şi au crescut într-o societate care avea temeri – unele justificate – faţă de acest procedeu medical, iar ei doar au preluat aceste temeri, încercând să găsească o justificare contra lor în Biblie. Sau poate au preluat această jutificare de la alţii, că ea ar fi biblică. Russell însuşi mărturisea că el nu a adus nimic nou, ci ceea ce a făcut el a fost o culegere de doctrine, din care a făcut un buchet (a se vedea cartea Taina Împlinită, aşazisul Volum 7, volum postum, editat de cult.)
Cu alte cuvinte, interdicţia ce a motivat decizia de a condamna vaccinurile - şi ulterior transplanturile de organe şi transfuziile de sânge a venit din frica de contaminare, ei doar s-au folosit de Biblie, pentru a se justifica. Iar respingerea argumentelor ştiinţifice că transfuziile de sânge nu sunt mâncate de organismul uman, ci acestea fac doar înlocuirea sângelui pierdut (fiind de fapt un transplant lichid), vine din frica de a nu-şi păta reputaţia şi a nu genera un lanţ de despăgubiri, care ar diminua veniturile acestui cult.
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei capete
Partea 2
Ce arată desele schimbări de învăţătură?
Motto: “Adevărul este ca apa rece, face rău doar dinţilor stricaţi.” Nicolae Iorga
Desele schimbări de învăţătură arată că liderimea cultului (forul decizional) nu a fost la înălţimea chemării sale. Când nu faci o treabă de calitate şi pe deasupra trebuie să îţi arunci “produsul” - în cazul de faţă învăţătura, nu eşti expert, ci diletant.
Ce este un diletant?
DILETÁNT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește (sau nu are pregătirea științifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei științe etc. – Din fr. dilettante.
Sursa: DEX 2012
Suferinţe inutile în Numele lui Dumnezeu
Ce se întâmplă când unele învăţături omeneşti îi sunt atribuite în mod greşit lui Dumnezeu? Îl dezonorăm.
"Căci Numele lui Dumnezeu, din pricina voastra, este hulit între neamuri", precum este scris. (Romani 2:24)
Iată un astfel de caz, narat de Raymond Franz în cartea sa, Conflictul Conştiinţei:
"Începând cu vârsta de 42 de ani, o femeie Martoră a suferit pe parcursul
mai multor ani, repetate intervenţii chirurgicale pentru înlăturarea unor
tumori la vezică. Ultima oară însă ea a aşteptat prea mult până când s-a dus la
doctor, având sângerări serioase şi o stare anemică severă. A insistat să nu
primească transfuzie şi acest refuz a fost respectat. Timp de o săptămână,
urologii au încercat fără succes să oprească sângerarea. Anemia ei a continuat
să crească. Doctorul care a scris articolul descrie ce s-a întâmplat:
"Gradual, pe măsură ce hemoglobina îi scădea, doamna Peyton a început să
respire tot mai greu. Organele corpului au nevoie de o anumită cantitate de
oxigen pentru a funcţiona. Acel oxigen este transportat de la plămâni spre
organe, prin intermediul moleculelor de hemoglobină din celulele roşii. . . .
Echipa medicală i-a suplimentat aportul de oxigen doamnei Peyton printr-o
mască, până acolo încât a ajuns să respire aproape O2 pur. Puţinele celule
roşii pe care le mai avea, erau încărcate la refuz – dar efectiv nu erau
suficiente vehicule pentru a transporta combustibilul de care organismul ei
avea nevoie.
Foamea ei de aer crescuse. Rata respiraţiilor urcase. Slăbea din ce în ce mai mult, iar în final – inevitabil – fibrele muşchilor inimii ei şi-au declarat nevoia lor disperată de oxigen. Dezvoltase o durere zdrobitor de acută în piept.
Doctorul care scrie articolul descrie sentimentele sale din momentul apropierii de camera pacientei:
Intrând în cameră am fost şocată de scena din faţa mea. În centrul atenţiei tuturor era o femeie solidă cu o mască de oxigen, gâfâind după aer, respirând mai repede decât ar putea părea posibil pentru un om. La capul patului se aflau 3 prieteni, membrii ai bisericii Martorilor, susţinând-o. . . . Pe lateral erau mai mulţi doctori, unul care monitoriza tensiunea ei sanguină în scădere, altul luându-i nişte sânge dintr-o arteră. Lichidul care umplea încet seringa avea consistenţa punch-ului hawaian; testele relevând că concentraţia celulelor roşii era numai de 9 (în mod normal ea este 40). Atârnând de pat se vedea o pungă de urină roşiatică. Femeia era pe moarte. Cardiograma ei arăta asemenea unor prăpăstii care semnalau o inimă în dureri. În câteva ore, pagubele pe care acestea le reprezentau puteau deveni ireversibile.
Femeia a intrat în stop cardiac. O echipă de doctori şi asistente au început resuscitarea cardio-respiratorie, administrându-i epinefrină şi atropină, iar apoi un şoc electric inimii ei. Aceasta a început să bată, dar s-a oprit din nou după câteva momente. Din nou resuscitare, mai multă epinefrină şi atropină, un alt şoc electric şi din nou resuscitare. S-a continuat aşa timp de o oră, până când nu mai rămăsese nici un scop şi nici o speranţă. Pacienta era moartă definitiv şi ireversibil."
Doctorul (o femeie) care descrie acest caz nu a caracterizat-o pe femeie ca fiind o simplă fanatică.
Ea scrie: "Mi s-a spus că era o femeie inteligentă, care a înţeles pe
deplin implicaţiile deciziei sale. Dar judecata ei, mi s-a părut a răsări
dintr-un ungher întunecat, impus de religia ei" (Vezi revista Discover din
august 1988 paginile 28-30, articolul “Orbită de Lumină” de Elisabeth
Rosenthal).
Era vorba de o femeie care avea o problemă ce necesita operaţii periodice.
Ştiind acest lucru, poate că stocarea unei cantităţi din propriul sânge i s-ar
fi părut o procedură recomandată şi sigură. “Legea teocratică” însă i-a
interzis asta. Supunerea faţă de “Legea teocratică” nu i-a lăsat nici o
libertate de alegere.
Dacă politicile organizaţionale erau cu adevărat bazate pe Biblie, atunci orice suferinţă rezultată din aderarea la acele politici – cum ar fi amânarea operaţiei până la punctual critic, sau chiar evitarea ei datorită preocupării sau nesiguranţei cu privire la problema sângelui, chiar şi pierderea vieţii datorită obligaţiei divine de a respinge toate componentele sanguine nepermise – totul ar putea fi privit ca o suferinţă pe care un slujitor al lui Dumnezeu trebuie să fie dispus să o îndure." (Sublinierea imi apartine)
Citate din capitolul: Lege şi iubire - de Raymond Franz, autorul cărţilor:
"Criza conştiinţei" şi "În căutarea libertăţii creştine"
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei capete
Partea 3
Identificarea greşită a mâncării de sânge
De ce nu pot fi transfuziile de sânge echivalente cu a mânca sânge?
Raymond Franz, care a fost mult timp un lider de frunte al Martorilor Lui Iehova, a observat următoarele, cu care orice om sincer, umil şi lucid la minte va fi de acord:
"Într-un transplant de rinichi, rinichiul nu este mâncat de noul organism
în care acesta intră. El rămâne un rinichi, cu aceeaşi formă şi aceeaşi
funcţie. La fel se întâmplă şi în cazul sângelui. Acesta nu este mâncat ca un
aliment când este "transplantat" în alt organism. El rămâne acelaşi
ţesut lichid, cu aceeaşi formă şi aceeaşi funcţie. Organismul nu poate folosi
sângele astfel transplantat ca hrană. Pentru a face asta, sângele ar trebui mai
întâi să treacă prin sistemul digestiv, să fie digerat şi pregătit astfel încât
celulele corpului să-l poată absorbi – în acest caz devenind literalmente o
hrană pentru acestea. Watch Tower Society a comparat uneori transfuziile, cu
infuzia de alcool în vene. Dar alcoolul este un lichid diferit, aflat deja
într-o formă în care celulele corpului îl pot absorbi ca nutrient. Alcoolul şi
sângele sunt complet diferite în această privinţă.
Când medicii hotărăsc că este nevoie de o transfuzie de sânge, ei nu o fac deoarece pacientul este subnutrit. În cele mai multe cazuri, se întâmplă deoarece pacientului îi lipseşte oxigenul, nu nutrienţii, iar asta se întâmplă datorită lipsei de suficiente celule transportatoare de oxigen, mai exact celule roşii. În alte cazuri, sângele este administrat datorită altor cauze, cum ar fi nevoia de agenţi coagulanţi (plachete), imunoglobuline ce conţin anticorpi, sau alte elemente, dar în nici unul din aceste cazuri cu rolul de a asigura “hrănirea”.
În eforturile sale de a ascunde dovada clară că transfuziile de sânge nu sunt acelaşi lucru cu mâncarea acestuia şi nu au ca scop hrănirea organismului, societatea Watch Tower încearcă adesea în mod arbitrar, să lărgească problema, fie cuplând sau chiar înlocuind termenul “a mânca” cu expresia “a susţine viaţa” (vezi de exemplu, Turnul de Veghe din 1 martie 1989, pagina 30 şi 15 aprilie 1985, pagina 12). Această tactică diversionistă nu poate servi decât unicului scop de a crea confuzie. Hrănirea organismului prin mâncare şi susţinerea vieţii nu sunt 2 lucruri identice şi echivalente. Hrănirea e doar unul din mijloacele care susţin viaţa. Însă viaţa este susţinută în multe alte moduri la fel de vitale, cum ar fi respirarea aerului, băutul apei sau a altor lichide, menţinerea temperaturii corpului, dormitul, ş.a. În referinţele sale la sânge, Scriptura însăşi nu are de-a face cu aspectul larg al susţinerii vieţii, ci cu aspectul specific al mâncării sângelui, mai ales al sângelui animalelor. Când un israelit mânca carne care conţinea sânge, el nu avea nevoie de acel sânge pentru a-şi susţine viaţa – acea carne realiza rolul de a hrăni, la fel de bine, indiferent dacă conţinea sau nu sânge. Dacă viaţa sa era susţinută prin mâncarea sângelui nu constituia subiectul discuţiei. Fapta mâncării sângelui era interzisă, iar motivaţia sau consecinţa finală a acestui act nu făceau obiectul legilor privitoare la sânge.
Zăpăceala creată prin introducerea conceptului de „susţinere a vieţii” îi permite organizaţiei Watch Tower să impună membrilor ei ideea că oricine acceptă o transfuzie de sânge, dovedeşte lipsă de respect pentru răscumpărarea dătătoare de viaţă, realizată prin puterea salvatoare a sângelui vărsat de Isus. Duplicitatea acestui mod de a argumenta, se vede în aceea că fracţiunile sanguine pe care organizaţia Watch Tower le permite membrilor săi să le primească, sunt adesea administrate exact pentru a salva sau a “susţine” viaţa persoanei, aşa cum se întâmplă în cazul factorului VIII, administrat hemofilicilor sau al imunoglobulinelor, injectate pentru a asigura protecţia împotriva unor boli ce ameninţă cu moartea, sau pentru a preveni moartea unui copil datorită incompatibilităţii RH (vezi de exemplu Turnul de Veghe din 1 iunie 1990, paginile 30 şi 31). Apostolul Petru declară că Christos "a purtat păcatele noastre în trupul său de pe cruce, astfel că noi, liberi de păcat, putem trăi în dreptate; prin rănile sale voi aţi fost vindecaţi”. (1 Petru 2:24 <NRSV>)
Este nedrept şi neiubitor să impui o motivaţie celor care caută să salveze viaţa lor sau a celor dragi, deoarece ei nu aderă la anumite reguli şi interdicţii ce provin dintr-o organizaţie religioasă, făcând aceasta prin atribuirea negării credinţei la motivaţie, când de fapt nu există nici o bază validă, scripturală sau de altă natură pentru a face acest lucru. Este o încercare de a-i împovăra cu un sentiment de vinovăţie impus de standarde umane şi nu de standarde divine.” Citat din acelaşi articol.
Organizaţia Turnul De Veghere (Martorii Lui Iehova) şi grupările care folosesc
literatura ei mai veche argumentează că pe baza versetului biblic din Faptele
Apostolilor 15:20 folosirea sângelui în scopuri medicale este strict interzis.
Dar oare nu avem de a face cu o interpretare eronată? Cât de sigură este
interpretarea liderilor Societatii Turnul De Veghere, având în vedere că în
trecut, pe baza anumitor considerente asemănătoare au mai făcut interdicţii
medicale, pe care mai apoi le-au revocat!?
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei capete
Partea 4
Când nu cunoşti istoria ta sau îţi este frică de ea, o repeţi
Un proverb spune că toţi cei care nu iau aminte la greşelile lor, sunt condamnaţi să le repete.
Din nefericire foarte mulţi oameni, de diferite religii, nu cunosc, sau cunosc deformat istoria adevărată a anumitor aspecte (negative), dar foarte importante ale religiei lor. Problema mai gravă e atunci când nici nu doresc să audă de ea şi o ascund. Mulţi cititori ai Turnului De Veghere nu sunt o excepţie în ceea ce priveşte interdicţiile medicale ce priveau sângele. De unde să ştie, când istoricii Societăţii Turnul De Veghere nu au avut curajul să le pomenească măcar în cartea care prezintă istoria religiei lor: "MARTORII LUI IEHOVA — PROCLAMATORI AI REGATULUI LUI DUMNEZEU"? Un capitol atât de controversat să fie lăsat afară? Nici măcar să nu încerce câteva rânduri?
Iată câteva aspecte istorice neştiute de "martorii de rând":
Prin revista Golden Age (Epoca De Aur - mai apoi denumită Consolare - azi Treziţi-vă!) din 3 ianuarie 1923, pagina 214 (vezi originalul în engleză), editorii Societăţii Turnul De Veghere interzic membrilor lor vaccinările. Un articol din Epoca de Aur (Golden Age – mai apoi numită „Consolare” iar astăzi „Treziţi-vă”, din 5 ianuarie 1929, pagina 502 (în limba engleză) argumentează că practica vaccinării este criminală, revoltătoare și iluzorie. Pe atunci nu se făcea acea diferenţiere care se face acum - începând cu anul 1952 - între vaccinurile recoltate din sânge, şi vaccinurile recoltate din altă sursă. Era o interdicţie totală asupra tuturor tipurilor de vaccinuri, astfel ei trebuiau mai degrabă să moară decât să accepte un vaccin de orice fel, ca de ex. împotriva variolei, dezinteriei, turbării sau antivenin. Şi din nefericire au murit cu zile destui adepţi (adulţi şi copii) care au ascultat mai degrabă pe cei de la "Epoca De Aur". Mai mult, "Societatea Watch Tower" şi-a câştigat prin procedurile sale inumane de acest gen, o proastă reputaţie. Copiile originalelor semnalate aici le puteţi obţine de pe internet.
Prin Golden Age numărul din 4 februarie 1931, pagina 293 (vezi originalul în
engleză), Golden Age 30 martie 1932, pagina 409 (vezi originalul engleză),
Golden Age 23 septembrie 1936, pagina 810 (vezi originalul în engleză), Golden
Age 8 septembrie 1937, pagina 773 (vezi originalul în engleză) "Societatea
WT" promovează acelaşi punct de vedere. Savanţii care se ocupau cu
vaccinările erau caricaturizaţi ca fiind demoni în paginile revistei Golden Age
- Epoca De Aur.
Prin numărul din 25 decembrie 1940, pagina 814, al revistei Consolare (fosta
Epoca De Aur, azi Treziţi-vă!) (vezi originalul în engleză) este prezentat un
medic ca erou, dat fiindcă şi-a donat o parte din propriul sânge unui pacient
grav bolnav, salvându-l. Mai apoi în revista Turnul De Veghere din 1 iulie 1945,
paginile 198-203 este criticată transfuzia de sânge şi implicit deci, donarea
de sânge.
Apoi prin Turnul De Veghere din 15 decembrie 1952, paginile 764 (vezi
originalul în limba engleză), după circa 40 de ani de denigrare a vaccinurilor,
a savanţilor şi a personalului deservent, după pierderea de vieţi inutile, după
suferinţele cauzate celor în doliu, vine marea lumină, marea liberalizare a
vaccinurilor, fără ca cineva să-şi ceară scuze, sau măcar să spună atât:
"Ne pare rău…". Ei menţin însă în continuare interdicţia asupra
vaccinurilor recoltate din sânge, printre care se găsesc unele anti-turbare şi
antivenin, lăsând ca în caz de lipsă de altă alternativă adepţii lor să
moară.
Prin Turnul De Veghere din 15 ianurie 1961, paginile 63,64 (vezi originalul în
engleză) se iau măsuri drastice de excomunicare, al acelora care nu se supun
politicii lor asupra sângelui. Pe atunci încă nu a fost inventată
"libertatea de conştiinţă" pentru fracţiunile secundare ale sângelui,
aceasta a fost inventată puţin mai târziu în revista Treziţi-vă! din 22 iunie
1982, care reia un articol publicat în The Journal of the American Medical
Association (din noiembrie 1981). Articolul a fost pregătit de Watch Tower
Society şi stabileşte foarte clar poziţia Martorilor lui Iehova asupra
sângelui. Un articol mai recent este cel din Turnul de Veghe din 15 iunie 2000,
paginile 29-31. Oare de ce aceste "concesii"? Un fost misionar de
marcă al Societăţii Turnul De Veghere, mărturiseşte că anumiţi supraveghetori
din USA, erau nemulţumiţi şi nu aplicau excomunicările cerute pentru cei care
acceptau sânge. Atunci ei au venit cu aceste concesii...
Prin Turnul De Veghere din 15 noiembrie 1967, pagina 702 (vezi originalul în
engleză) sunt interzise transplantele de organe, fiind catalogate
"canibalism", interdicţia fiind în vigoare până în 1980, când fără ca
cineva să-şi ceară scuze, se îngroapă totul sub tăcere.
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei
capete
Partea 5
Ce se întâmplă “doctore”?
Când un medic îţi prescrie numai medicamentaţie greşită, este cazul să te alarmezi şi să îţi cauţi altul.
Din nefericire, pe plan moral, liderimea de la Societatea Watch Tower (Turnul De Veghere) nu a reuşit niciodată să-şi dea seama, că a dus o politică şi duce o politică inconsecvenţă şi defectuoasă în ceea ce priveşte sângele. În loc să corecteze greşeala de la început, şi să-şi ceară iertare cum se cuvenea, a ţinut-o morţiş să facă pe expertul în problemă printr-un lanţ succesiv de bâlbâieli doctrinare, care şi mai care mai ciudate. Acest aspect a fost semnalat de mulţi, chiar oameni şi instituţii cu renume.
Sângele este singurul organ lichid al corpului uman. După liderii de la cultul
Martorii Lui Iehova, donarea de organe nu este interzisă, cu excepţia acestui
organ... deoarece ar fi echivalentul mâncării de sânge, interzisă de Dumnezeu.
Totuşi, ei spun că exceptând componenţa de bază a sângelui, celelalte fracţiuni
"minore" (spun ei), pot fi folosite dacă conştiinţa ta o permite.
Câtă generozitate şi mărinimie! Mulţumim frumos! Nu aţi dori şi aplauze
prelungite cu bis?
Dar oare cum ai privi un vânzător de chiflă cu crenvuşti şi sos de roşii,
maioneză, muştar, hrean, etc. (hot dog), dacă acesta ţi-ar spune că nu este
moral, etic, sănătos, bine, bun, biblic, este păgân şi periculos să îmbuci
dintr-o dată din chifla cu crenvuşti, dar în afară de nefericitul şi blamatul
crenvuşti poţi să mănânci tot din chiflă? Nu l-ai lăsa acolo pe acesta, privindu-l
cel puţin ciudat?
Vorbind în termeni figurativi, tocmai asta se întâmplă în politica religioasă a liderilor cultului cu sângele, când nu-i lasă să doneze, să stocheze şi să folosească sânge, nici chiar propriul lor sânge. Aşadar, într-un exces de mărinimie, care este mai degrabă o încercare de cosmetizare a problemei, lasă ca adepţii lor să se folosească de anumite componente secundare ale sângelui, uitând (sau poate neştiind - ceea ce este de necrezut) că Martorii Lui Iehova n-au voie să-şi extragă sau să-şi folosească sângele(!).
Cel puţin până la începutul anilor 2000, "Martorii" nu aveau voie
să-şi extragă propriul sânge spre donare sau retransfuzare proprie ulterioară –
după cum se putea citi pe siteul oficial de atunci al cultului, la secţiunea „Să arătăm respect faţă de viaţă şi sânge” (accesibilă încă
în 2004)
Aici era comunicată politica oficială a acestei grupări religioase la acea dată (2004):
„Şi sângele este sacru în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu spune că sufletul sau viaţa, este în sânge. Prin urmare, este greşit să mâncăm sânge. (...) Este gresit faptul de a accepta o transfuzie de sânge? Să ne amintim că Iehova ne cere să ne abţinem de la sânge. Aceasta înseamnă că nu trebuie să introducem pe absolut nici o cale în organismul nostru sânge de la alte persoane sau chiar propriul nostru sânge care a fost depozitat (Faptele 21:25). Astfel, adevăraţii creştini nu vor accepta o transfuzie de sânge. Ei vor accepta alte tipuri de medicaţii, cum ar fi transfuzarea unor produse care nu conţin sânge. Ei vor să traiască, însă nu vor încerca să-şi salveze viaţa încălcând legile lui Dumnezeu. — Matei 16:25”). Sublinierea îmi aparţine.
Prima inconsistenţă
Dacă nu au voie să-şi extragă spre folosire sânge, de unde scot ei aceste componente secundare ale sângelui? De la extratereştii? Mă îndoiesc. Deci tot de la oameni... E ca şi cum aş zice că eu nu pot fura, pentru ca a fura este interzis, dar pot cumpăra un lucru furat.
A doua inconsistenţă
Pe ce considerente logice fracţiunile secundare ale sângelui nu sunt sânge? Coaja pâinii nu este pâine? Şi dacă totuşi au voie să folosească sângele secundar, ce fac cu restul sângelui, care este cel mai vital? Îl aruncă? Mănâci coaja pâinii şi miezul pâinii, care este cel mai bun, îl arunci? Asta da logică!
Să reţinem, că aceste componente (fracţiuni) ale sângelui, nu se pot obţine
numai aşa, pur şi simplu din nimic:
- Vă rog fracţiunea x y din sânge!
- Vă trimitem imediat!
- Na, bună zua, io-s fracţiunea x y, acuma am ieşit din sânge, cu ce vă pot fi de folos? Vă stau frumuşel la dispoziţie!
Acestea se obţin numai prin extracţia, donarea, stocarea şi prelucrarea sângelui, extrăgându-se componentele permise de liderii cultului, prin procedurile pe care tocmai ei le condamnă.
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei capete
Partea 6
Câte de “secundare” sunt acele fracţiuni de sânge permise?
"O chiflă cu cremvuşti, fără cremvuşti, pentru adepţii noştii loiali vă rugăm!"
Poate neştiind - ceea ce este de
necrezut într-o lume a bibliotecilor, internetului şi a demascărilor făcute de
opozanţii STV - că în funcţie de necesităţi şi numărul bolnavilor (şi din
nefericire numărul lor este foarte mare), pentru a se obţine fracţiunile de
sânge în cantităţile mari dorite este necesară o cantitate uriaşă de sânge şi
armate de donatori.
Este de necrezut, ca liderii Martorilor să nu ştie asta. Totuşi, poate nu ştiu
şi atunci sunt de scuzat. Dar dacă totuşi stiu? Nu vreau să fac pe avocatul
Diavolului, ci doar pe detectivul care i-a în calcul totul...
Mă întreb cum de au ştiut să se schimbe în mod pozitiv, în cazul când au interzis vaccinurile şi transplantele de organe, ca mai apoi venindu-şi în fire, să le accepte? Cum de au fost “în clar” liderii Martorilor că au fost “în neclar” atunci când au interzis vaccinurile şi transplantele de organe?
Oare după aceste eşecuri de interpretare, ar trebui ca acum să închidă ochii la evidenţe? Este greu de crezut că nimeni din rândul liderilor cultului să nu fi citit contraargumentele criticilor politicii lor despre transfuziile de sânge.
Ce nu se permite de către liderii Martorilor:
Folosirea sângelui integral
Folosirea plasmei sanguine
Folosirea celulelor albe (leucocite)
Folosirea celulelor roşii
Folosirea plachetelor sanguine
Stocarea propriului sânge pentru transfuzii
În schimb se permit nişte aşanumite „fracţiuni secundare”.
Iată câteva aspecte importante ce privesc extragerea "fracţiunilor"
de sânge, care sunt acceptate de liderii cultului, vindecându-se chiar prin (şi
datorită) procedurile pe care ei le interzic, privindu-le ca nebiblice (extracţie,
donare, stocare şi prelucrare de sânge):
Albulina - fiind permisă foarte "generos şi mărinimos"
de "aristocraţia” acestui cult - este folosită în tratarea bolnavilor care
au hemoragii intense, sau sunt cu groaznice suferinţe trupeşti şi sufleteşti,
provocate de arsuri de gradul 3, arsuri provocate de foc, acid şi alte lucruri
pe o suprafaţă corporală semnificativă. După anumite statistici mai vechi, la
extracţia albulinei, deci la tratarea unui singur caz de acest fel (şi să nu
uităm câte cazuri sunt) sunt necesare în jur de 600 grame de albulină. Acest
procent este obţinut prin extragerea, stocarea şi prelucrarea a minimum 10
litrii de sânge, sânge care este extras de la circa 22 donatori (!). Să nu
uităm, însă, că toate aceste practici (extracţia, donarea, stocarea,
prelucrarea propriului sânge sau a celui străin) sunt interzise adepţilor ei de
către liderii cultului, şi totuşi, culmea culmilor inconsecvenţei, pur şi simplu
ei folosesc serviciile unor donatori anonimi şi produsele obţinute din sângele
lor tocmai prin practicile şi procedurile condamnate. Cum sună asta? Ce ar fi
dacă interzici membrilor tăi cazanul, colectatul prunelor, fiertul şi
distilarea alcoolului, totuşi foloseşti alcoolul în scopuri medicale? Ce logică
ar mai fi şi asta!
Din familia imunoglobulinelor (anticorpi), gama globulinele, o
componentă aşazisă "minoră" a sângelui, este folosită în prevenirea
cazurilor de holeră (o boală cumplită) şi este permisă cu mărinimie de către
liderii cultului. Dar câţi litrii de sânge şi câţi donatori sunt necesari,
pentru a se putea obţine măcar un singur flacon de câteva grame? Ei bine 3
litri de sânge, obţinut de la aproximativ 7 donatori (un donator de sex masculin
poate dona cel mult 0,4 l sânge, o singură dată, de cinci ori pe an). Dar să nu
uităm câte flacoane trebuie şi câţi donatori. Şi exemplele ar putea continua,
de aceea să nu vă miraţi, dacă uneori nu veţi "prea" găsi sânge
integral sau parţial în spitale, şi (să-mi fie cu iertare) va trebui să
"băgaţi bine şi adânc mâna în buzunar" sau "să veniţi cu
cunoştinţe" sau donatori. Poate numai atunci veţi aprecia (dacă veţi
aprecia) rolul benefic al donatorilor. Oare aceşti oameni trebuie
desconsideraţi, derutaţi şi speriaţi prin politici religioase de tipul celor
din literatura Turnului de Veghere?
Toate aceste aspecte pot fi verificate la orice spital.
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei capete
Partea 7
MAREA CONTROVERSĂ!
Sunt sau nu sunt transfuziile “mâncare” de sânge?
Liderii Martorilor spun ca da, deşi Biblia nu tratează în mod expres ce este şi ce nu este mâncare de sânge, ca să nu mai vorbim despre transfuziile de sânge, care nu existau în acel timp. Există recomandarea “Să vă feriţi (...) de sânge” Faptele Apostolilor 15:29, dar nu se spune expres dacă transfuziile sunt sau nu “mâncare de sânge”. În acest caz ce procedură trebuie urmată? Cum trebuie interpretate amendamentele nescrise ale legilor biblice? Recomandarea este: “Nu după aparenţe, ci după dreptate!” "Nu judecaţi după înfăţisare (aparenţe), ci judecaţi după dreptate." Ioan.7:24
Domnul Isus a întrebat fariseii de atunci: "Este permis în sabat să faci o faptă bună sau să faci o faptă rea, să salvezi sau să omori un suflet?" Pentru că legea sabatului nu avea nici un amendament scris, care ar fi scutit medicii de sub incidenţa acestei legi, fariseii au interzis orice lucrare medicală în sabat, pe motiv că legea sabatului este o lege exclusivistă, ce ar interzice orice lucrare. Însă din spusele Domnului Isus vedem că amendamentul ce scutea medicii exista, deşi în formă nescrisă, arătând că legea sabatului nu era o lege exclusivistă, ci era o lege ce permitea ca în sabat să se facă anumite lucrări: hrănirea animalelor (Luca 13:15), salvarea animalelor aflate în pericol (Matei 12:11) şi circumcizia (Ioan 7:22,23) şi un aspect pe care nu l-a menţionat uciderea şi jertfirea animalelor la jertfa necurmată, care trebuia adusă la templu şi în timpul sabatului (a se citi secţiunea despre jertfa necurată din Tora). Nici chiar fariseii nu interpretau consecvent acel repaus exclusivist, pe care îl considerau ideal ca interpretare la legea sabatului, deoarece îşi permiteau să hrănească şi să salveze animalele aflate în pericol. Deci, erau inconsecvenţi cu propria lor interpretare. Aşa ceva se numeşte făţărnicie.
Liderii Martorilor sunt în acelaş pericol ca şi fariseii de atunci, nu au o judecată dreaptă, şi astfel au o optică deformată despre ce este cu adevărat “mâncare de sânge”. Dacă sângele este luat în gură, fiind mestecat şi înghiţit (sau băut) ca aliment, aceasta înseamnă mâncare de sânge şi acest lucru este interzis în Biblie, atât sub Vechiul Legământ (Deuteronomul 12:16) cât şi sub Noul Legământ (Faptele Apostolilor 15:20-29). Dar medicii spun clar că transfuziile de sânge nu sunt "mâncate" de organism, ele nu devin hrană pentru organism, ci din contră ele sunt doar înlocuitori ai sângelui deja pierdut; deci sângele transfuzat devine partea unui organ al trupului şi nu hrana trupului, sângele fiind singurul organ lichid al trupului.
Acest fapt trebuie înţeles şi acceptat ca atare, căci degeaba vin unii ca vechii inchizitori, care susţineau că pământul nu se mişcă, pentru că vin savanţii ca Galileo Galilei şi demonstrează că pământul se mişcă, aşadar degeaba spun (şi spre paguba lor) că transfuziile de sânge sunt mâncate de organism, când de fapt savanţii au demonstrat că nu sunt mâncate.
Rolul sângelui în trup
Când cineva are nevoie de sânge în urma unui accident sau pentru operaţie, sau
pentru că pur şi simplu trupul lui nu produce sângele necesar, sau este ars
într-un incendiu, sau altceva de acest gen, sângele merge la inimă şi la
creier, ducând oxigenul vital şi nu în stomac. Sângele este compus din
leucocite, care luptă împotriva virusurilor, din trombocite care repară ce este
stricat şi face ce e stricat ca nou, din eritrocite care duce oxigen de la plămâni
în tot corpul şi face curăţenie în ţesuturi eliminând tot ce nu este necesar;
aşadar totul trece prin inima care suferă din cauza lipsei de sânge şi nu prin
stomac. Sângele ce trece prin gură şi stomac nu mai are nici una din aceste
particularităţi. Numai sângele care trece prin gură şi prin stomac poate fi
numit pe drept mâncare şi poate fi interzis ca mâncare de sânge.
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei capete
Partea 8
Ştiinţa versus liderii Martorilor: 2-0.
CÂTĂ INCONSECVENŢA!
Dacă transfuziile de sânge ar fi mâncare de sânge, ar deschide noi perspective drastice de interdicţie asupra mâncatului sângelui la Martori. De ce?
Dreptatea merge mâna în mâna cu consecvenţa. Un om drept este întotdeauna consecvent. Şi viceversa, un om inconsecvent este nedrept, adică făţarnic, mincinos.
Există două probleme care arată cât de inconsecventă şi superficială este
interpretarea Corpului De Guvernare asupra mâncării sângelui (aşa este numit
sinodul format din liderii de la Martorii Lui Iehova).
Prima problemă, dacă transfuziile de sânge ar fi într-adevăr echivalente cu “mâncarea de sânge” şi ele nu ar trebui acceptate în nici cea mai mică cantitate:
Nu tot sângele se scurge dintr-un animal sacrificat, deci Martorii mănâncă sânge, ceea ce nu ar trebui să fie aşa, din moment ce un sânge mai superior, cel uman, le este interzis în sens total, prin interzicerea transfuziilor de sânge. Dacă o interdicţie de mâncare de sânge este totală, aşa cum o văd liderii Martorilor (exact cum au văzut problema sabatului fariseii) şi o interpretează în cazul transfuziilor, atunci după legea dreaptă a consecvenţei, ea trebuie să fie o interdicţie totală orice s-ar mânca, fie sânge de om, fie sânge de animal.
Ei şi-au făcut-o: “Dura lex, sed lex!” (Legea e dură, dar asta-i legea!) Se întâmplă şi în acest caz, exact ce n-au mai vrut să vadă fariseii, permiţând totuşi munci ca hrănirea animalelor (Luca 13:15), salvarea animalelor aflate în pericol (Matei 12:11), circumcizia (Ioan 7:22,23) şi legea jertfelor necurmate din Tora.
Aşadar, ce nu vreau să vadă liderii Martorilor? În cazul consumatorilor de carne, un animal de 100 kg, are circa 6 l de sânge, care este transportat pretutindeni în masa de carne prin artere şi vene (vizibile şi invizibile cu ochiul). Autorităţile veterinare susţin că datorită marii puteri de coagulare a sângelui, chiar şi la cea mai reuşită sacrificare, sângele nu se scurge total din animalul sacrificat, ci rămâne în corpul animalului în proporţie de circa 40%, dând o culoare roz roşiatic cărnii; deci o sângerare perfectă nu există şi oricum s-ar strădui cineva care mănâncă carne să nu mănânce sânge, tot ar mânca sânge într-o oarecare măsură... Astfel într-o viaţă de om, un om care ar mânca chiar moderat carne, ar mânca împreună cu carnea o cantitate însemnată de sânge, şi această cantitate ar fi cu mult mai mare faţă de acel vaccin minuscul primit de cineva împotriva turbării sau împotriva muşcăturii unui şarpe şi chiar mai mare ca primirea unei transfuzii moderate, de care ar avea nevoie la o operaţie.
Câtă inconsecvenţă! Permit sângele, care ar fi într-adevăr mâncare de sânge (şi care nu este vital, fiind împrejur hrană vegetală din belşug), pe de altă parte interzic sângele, care este într-adevăr vital şi care nu ar intra în trup ca mâncare de sânge, fiind vorba de o transfuzie. Ori dacă liderii Martorilor, văd că totuşi după amendamentul nescris al legii sângelui, interdicţia de a mânca sânge de animal nu este chiar în sensul cum despică firul în patru ei înşişi în ce priveşte sângele folosit la transfuzii, ci se poate mânca acel sânge care rămâne închegat în carne, de ce nu o văd asta şi în ce priveşte transfuziile? Adică, măcar să măsoare lucrurile din aceeaşi perspectivă şi să spună adepţilor lor: Măi oameni buni, iată că deoarece oricum mâncaţi sângele care se coagulează în carne, ar fi bine ca după această optică să puteţi lua şi niţică transfuzie de sânge. Dar nu, ei nu văd nici măcar atât...
Dar chiar nu văd sau nu vor să vadă?
A doua problemă ar fi un al doilea precedent (motiv) în favoarea acceptării transfuziilor de sânge şi a vaccinurilor rezultate din sânge (ex. vaccinul împotriva turbării şi antivenin). Este vorba de transplantele de organe, care conţinând sânge ar fi o altă mâncare figurativă de sânge, dacă transfuziile de sânge pot fi numite în acest stil diletant, ca să nu spunem făţarnic.
Interzicând transplantele de organe un anume timp, între 1967 şi 1980 (a se vedea Turnul De Veghere (englez) din 15 Noiembrie 1967), ca mai apoi să le permită, dar interzicând transfuziile de sânge în continuare, fruntaşii Martorilor au urmat o interpretare inconsecventă, partinică şi nedreaptă a pasajului biblic din Faptele Apostolilor 15:20. Astfel s-a dat startul unei alte inconsecvenţe, deoarece şi sângele este un organ (singurul organ lichid al trupului), iar în cazul transplantelor de organe, nici un transplant nu ar fi viabil dacă s-ar lăsa ca un organ donat să fie scurs de sânge într-o proporţie care să permită coagularea vaselor sanguine. Prin urmare, orice organ donat conţine şi sânge în vasele sanguine, şi de fapt cei care refuză transfuziile, dar acceptă transplante de organe, acceptă şi sânge străin odată cu organul stăin. Atunci unde este dreptatea, unde este consecvenţa, când pe unul îl lasi să sufere nejustificat sau chiar să moară cu zile (în timp ce mai poate fi salvat), motivându-l că e păcat să accepte o transfuzie de sânge, pe când celuilalt care are nevoie de un transplant, închizi un ochi şi îi permiţi cu mare mărinimie sânge, pentru simplul motiv că “norocosul canibal” are nevoie de organ şi astfel îl lasi să “mănânce figurativ” din sânge. Da, din perspectiva şi logica liderilor Martorilor, dacă transfuziile de sânge pot fi numite “mâncare de sânge”, atunci transplantele de organe sunt “canibalism”. Însă, dacă transplantele de organe nu pot fi numite figurativ “canibalism”, argument de care acum liderii Martorilor s-au dezis (fară să-şi ceară iertare în mod public pentru această eroare), atunci nici transfuziile de sânge nu pot fi numite figurativ “mâncare de sânge”.
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei capete
Partea 9
Faima, Banii şi Frica, “Cerberul” cu trei capete
Care este oare cauza orbirii? De ce unii “văd”, iar alţii nu vor să vadă?
Când ne întrebăm, de ce nu văd liderii cultului Martorilor aceste probleme, apare la orizont un Cerber având trei capete, adică cauze: faima, banii şi frica.
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, sunt cei trei “câini de pază” ai doctrinei despre sânge în cultul respectiv.
După atâţia ani în care au făcut pe avocaţii şi apologeţii unei inetrpretări eronate, ajungând la o oarecare faimă luptând contra curentului general de interpretare, ar fi greu să renunţe la ea. Aici le trebuie o transfuzie de smerenie şi dacă ar aplica-o ar fi ieşită din comun. Cea mai mare faimă o ai atunci, când te laşi învins de tine însuţi, recunoscându-ţi greşeala.
Deoarece transplantele de organe conţin sânge, de ce acest fel de sânge nu este un păcat dacă intră în organismul uman şi de ce transfuziile de sânge sunt un păcat, (ambele proceduri aducând sânge străin în corpul suferind)? De exemplu, dacă un donator ar dona unuia din cultul Martorii odată un rinichi cu 0,4 l sânge în el şi odată 0,4 l de sânge (fără nici un organ), care ar fi păcatul şi de ce? Acelaşi om, acelaşi sânge, diferenţa e că odată îl dă asociat cu un rinichi şi odată neasociat, doar în formă simplă? Pentru simplul motiv că intră altfel, printr-o transfuzie? Nu vi se pare anormal că transfuziile trebuie evitate pentru "a nu mânca sânge” deloc, dar este permis a primi transplantarea unui organ cu sânge?
De ce doar transfuziile de sânge ar implica acelaşi fel de a “mânca sânge” ca şi cu gura, dar prin acceptarea unui transplant de organ cu sânge, nu?
Transfuzia de sânge nu este de fapt tot un fel de transplant de organ doar că este lichid (sângele fiind singurul organ lichid din trup), puţin diferit de transplantul de organe, prin faptul că celelalte nu sunt lichide ci solide?
Ceea ce fac liderii cultului Martorii, nu este un mod de abordare inconsecvent, preferenţial şi cam dubios? Aici este ceva dubios la mijloc! Da. Nu este vorba despre a nu se putea înţelege situaţia, căci cum de au putut înţelege situaţia (penibilă) în cazul “canibalismului” figurativ din jurul transplantelor de organe?
Cineva a argumentat - nu fără un motiv - că transplantele de organe au fost “liberalizate” în cultul Martorii, deoarece unii dintre lideri ajungând la o vârstă înaintată au avut nevoie de un transplant de cornee la ochi. Deci schimbarea nu a fost nici măcar dorinţa smerită de a corecta o eroare de gândire, ci nevoia şi necesitatea de a avea o oportunitate la vedere - acesta fiind factorul motivant al schimbării de doctrină medicală.
La fel s-a întâmplat şi în cazul vaccinurilor, acestea au fost “liberalizate” pentru ca liderii Martorilor din State (SUA) să poată călătorii la congresele internaţionale, altfel erau obligaţi de lege să stea acasă. Se petrecea în anii 1944-45, când unul dintre liderii de seamă ai cultului Martorii se plângea astfel: "Ne pierdem timpul vorbind despre relele produse de vaccinare (. . .) Mai mult decât atât, noi toți cei care vizităm sucursalele noastre din străinătate suntem vaccinaţi sau stăm acasă." Faith on the March (Credinţa progresând), pp. 188, 189, scrisă de un lider Martor, de rang înalt.
Iată, când sunt în pericol interese personale, se poate înţelege totul. Sau viceversa: A nu se înţelege nimic, oricât de evidente ar fi dovezile, dacă este în pericol faima şi prestigiul personal! Aici, adică în cazul transfuziilor de sânge, este vorba despre a nu vrea să se înţeleagă situaţia, pentru a nu se pierde faima şi reputaţia liderilor. Dacă liderii Martorilor ar “liberaliza” accesul la transfuziile de sânge, ar risca foarte multe, în primul rând faima şi prestigiul liderilor, apoi foarte mulţi bani, deoarece s-ar găsi mulţi care ar solicita despăgubiri destul de însemnate. Ei sunt conştienţi că mulţi dintre cei nedreptăţiţi de această interdicţie nu ar ierta, ci ar reclama cultul la tribunale. Din această cauză, miracolul “liberalizării” accesului la transfuziile de sânge, cum viseaza mulţi Martori, nu se va produce poate niciodată.
Am scris totuși “poate”, deoarece ar mai fi un singur motiv, o lege dată de guverne care ar obliga liderii Martorilor să ia o decizie: Fie “liberalizează” accesul tuturor Martorilor la transfuziile de sânge, fie sunt scoși în afara legii, ca un cult care promovează politici medicale fără temei, ce pun în pericol sănătatea și viaţa.
A fost un caz similar când guvernul SUA a obliat cultul Mormonilor să renune la poligamie (mulţi dintre membrii cultului având mai multe soţii), sau în caz contrar să intre în ilegalitate. Majoritatea liderilor Mormoni au ales să renunţe la poligamie.
Sunt convins că dacă s-ar proceda şi cu liderii Martorii lui Iehova în acest fel, majoritatea ar mege pe varianta schimbării. Nu o spun ca o recomandare pentru guverne, ci ca o ipoteză care se poate produce, cum au mai fost cazuri în care liderii anumitor culte au fost puşi în faţa unor asemenea decizii, dar de altă natură ideologică. Şi nici nu vreau să se înţeleagă, că aş recomanda ca cei nedreptăţiţi să meargă la tribunale! Vina fiind colectivă se răsfrânge la toţi membrii, inclusiv ai societăţii civile de altă religie sau chiar seculariste (agnostici, atei), deoarece au tolerat-o până acum. Cea mai bună soluţie, dacă ar fi cu putinţă tuturor, ar fi iertarea. Cine iartă, i se va ierta. Puteţi să nu fiţi de acord. Poate găsiţi soluţii mai bune.
“Faima”, “Banii” şi “Frica”, Cerberul cu trei capete
Partea 10
În loc de epilog: Verificaţi-mă!
Tot ce am scris aici am credinţa că se poate verifica, iar dacă am greşit se poate corecta. Ce am făcut este din iubire de Dumnezeu și din iubire de semenii din cultul “Martorii” (Matei 22:36-40). Dacă îl iubești pe Dumnezeu, ai un scop nobil de a răspândi lumina adevărului şi libertăţii asupra înţelegerii corecte a poruncii lui Dumnezeu expusă în Fapte 15:20.
De ce să lași lumina ta ascunsă? "Lumina luminează în intuneric" Ioan 1:5
Convingerea mea este că transfuziile de sânge și vaccinurile din culturile de sânge nu sunt o nelegiuire la adresa lui Dumnezeu şi a poruncii sale (cum au tot trâmbiţat liderii Martorilor fără motive temeinice şi care odată şi odată se va întoarce ca un bumerang împotriva lor), ci acte medicale în folosul omenirii.
Stiinţa și progresul medical în aceste domenii este de la Dumnezeu, care dă înţelepciune oamenilor.
Aceste acte medicale nu se pot considera mâncare de sânge. Adevărata mâncare de sânge, este acel sânge care se pune în gură, se mestecă şi se înghite.
Desigur, n-am epuizat subiectul şi ar mai fi multe de scris. Cine doreşte va
găsi multă informaţie care va confirma cele scrise aici, fie în datele de pe
internet, fie în biblioteci; în acest domeniu s-au exprimat mulţi oameni de
bine, de specialitate sau nu, de diferite denominaţii, dar şi din cultul Martorii
Lui Iehova (care pe ascuns sunt nemulţumiţi de actuala politică faţă de
transfuziile de sânge), ca un efort ce vine din dorinţa de a diminua cauzele
unei interpretări rătăcite şi tragice, care pretinde mii de vieţi, mulţi dintre
aceştia fiind copii sau tineri. Iata un astfel de caz dramatic, dintre multe
altele:
Cazul “Georgiana”
http://stiri.tvr.ro/fata-care-a-refuzat-transfuzia-de-sange-a-murit-din-cauza-unei-embolii-pulmonare-procurorii-s-au-sesizat-din-oficiu_67415.html
Una din succesele politicii anti transfuzie a venit din sloganul – adevărat dealtfel, că”Transfuziile de sânge pot fi periculoase!”
Da, este adevărat. Însă viaţa e viaţă. De ce să mori sănătos beton (când poţi trăi bine mersi şi după ce te-ai infectat, căci slavă Domnului, infecţiile au leac)? Nu morţii laudă pe Dumnezeu (Psalmul 115:17), oricât de sănătoşi ar muri... Mai bine să trăieşti mult şi bine cu o infecţie, şi să-l lauzi pe Dumnezeu pentru că trăieşti, fiind de folos celor din jur, decât să mori repede, dar fără nici o infecţie şi să nu-l mai poţi lăuda pe Dumnezeu pentru că trăieşti, şi nefiind de folos celor din jur...
La accidente grave, nu se poate rezolva întotdeauna şi totul cu înlocuitorii sângelui, oricât de pricepuţi ar fi doctorii. Uneori şi la acestea apar complicaţii şi reacţii adverse.
Transfuziile de sânge sunt indispensabile, dacă nu există nici o altă cale de menţinere a vieţii unui om şi în prealabil, la donarea de sânge, se iau toate măsurile de rigoare care se impun, pentru a preveni infectarea pacientului.
Cea mai bună cale, pentru cine îşi permite, este recoltarea din propriul sânge şi păstrarea lui în condiţii optime. Deasemenea, o posibilitate bună este colectarea sângelui pierdut în timpul operaţiei şi repunerea lui în circuitul sângelui.
Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute pe toţi să înţelegem ce este de înţeles:
Dumnezeu nu ar cere ceva contra raţiunii. Orice poruncă are o motivaţie logică,
raţională. Interdicţia transfuzării sângelui nu are nimic logic, nu are nimic
raţional, ea nu este de la Dumnezeu, este o eroare umană, care în termeni
teologici se numeşte: Păcat!
Recomandări, pentru alte informaţii în domeniu:
Liderii Martorilor şi pseudo-medicina
“Demonism and the Watchtower”
Mărturia unui fost Martor
http://www.lulu.com/shop/roy-d-goodrich/demonism-and-the-watch-tower/paperback/product-6246286.html
https://www.amazon.com/DEMONISM-WATCH-TOWER-Roy-Goodrich/dp/0557275016
Nuvela “Fără de inimă!”
Prezintă lupta unei doctoriţe cu sistemul juridic care îngrădeşte libertatea de acţionare a medicilor, atunci când viaţa pacienţilor Martori este în pericol.
Vă rog să dati mai departe această broşură informativă!
Caut un impresar literar sau cineva de genul acesta (cineva care se pricepe), pentru a mă ghida sau ajuta în tipărirea și punerea ei în librării. Caut un webmaster (sau blogmaster, etc.) pentru a realiza o pagina web în acest domeniu.
Orice corecţie bine documentată, orice ajutor contra cost sau gratuit este binevenit, iar cei care doresc să se implice într-una din aceste variante sunt invitaţi:
Semnalarea cazurilor unde rudele și pacienţii Martori ar putea fi ajutaţi prin informaţiile din această broșură
Găsirea sprijinului unei Edituri
Găsirea unui sponsor pentru Reclamă & Editură
Tipărire Broșură
Traducerea broșurii în alte limbi
Subiect Mese rotunde cu Martorii
Subiect Predici
Subiect de articol Ziar
Subiect Talk show Radio
Subiect Talk show TV
Subiect Filmulet Youtube
Subiect Novelă
Subiect Film
Etc.
Cu stimă, Johnny
Comentarii
Trimiteți un comentariu