Sfinţirea prin adevăr (carte)

 

 

Chemaţi la pace şi sfinţire

 

Evrei  12:14. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

Aşadar, un creştin, este chemat să caute pacea şi sfinţirea; dar ce sfinţeşte?

 

Se spune că “Omul sfinţeşte locul”, dar ce-l sfinţeşte pe om?

 

“Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17

 

 

Partea A: Suntem dispuşi să ne sfinţim prin adevăr?


Ce trebuie să facem, ca şi creştini, cum să promovăm pacea şi sfinţirea?

 

Trebuie să ne facem un scop în a urmări pacea şi sfinţirea, iar acest lucru să-l face prin adevărul lui Dumnezeu (Ioan 17:17) şi prin pacea şi sfinţirea pe care o primim prin adevăr, de a zidi credinţa, speranţa şi dragostea fraţilor şi a semenilor noştrii (ţinta poruncii), spre gloria lui Dumnezeu şi a Fiului său.

1Timotei 1:5. Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.

Dragostea ne face să dorim numai bine tuturor, la superlativ!

Romani 13:10. Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.
Interesul nostru trebuie să fie: "tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă." Filipeni 4:8

Sfinţirea prin adevăr este legată şi de veghere

2Cronici 19:7. Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul Dumnezeul nostru nu este nicio nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri."

Sfinţirea este legată de cunoştinţă

Proverbe 18:15. O inimă pricepută dobândeşte ştiinţa, şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa. -
Trebuie să căutăm să fim în mijlocul celor cinci fecioare înţelepte, pentru a ne înţelepţi şi mai mult împreună.
Matei 25:1. Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Doresc să stăm cu toţii de veghe în aşteptarea Domnului nostru Isus Christos, ca fecioarele înţelepte din pilda Mântuitorului, pentru a-l putea primi cum se cuvine.

Ce "religie", "confesiune" sau "crez" trebuie să avem?

Aş spune simplu, un creştin nu poate avea altă religie sau confesiune decât cea a sfinţilor din vechime, menţionaţi în Biblie şi nici alt crez decât Biblia, interpretată corect. “Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate” (2Timotei 3:16)
Iată o scurtă sinteză a ceea ce scrie în Biblie:
1. Există un singur Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos, Creatorul cerului şi al pământului, suveranul de necontestat al întregului Univers, care ne iubeşte şi ne vrea doar binele (Ioan 3:16, Ioan 17:1-3). El este Iehova Elohim, Dumnezeul sfinţilor lui Israel.
2. Domnul nostru Isus Christos este Fiul lui Dumnezeu, uns (investit) ca Învăţător (Rabin = Învăţător care excelează, Maestru), Mântuitor, Domn (Stăpân), Rege (Conducător - Legiuitor), Mare Preot (Mediator) şi Judecător (Matei 28:18,19); Mesia în ebraică şi Christos în greacă înseamnă "Unsul" lui Dumnezeu; cu toate acestea, un creştin este un prieten al Regelui Isus Christos, această prietenie fiind condiţionată: "Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu." Ioan 15:14
3. Din iubire pentru (tot) neamul omenesc, Dumnezeu şi-a trimis unicul său Fiu, care oglindeşte (reflectă) gloria şi fiinţa (asemănarea în chip şi caracter) lui Dumnezeu, iar Fiul său a venit din cer - tot din iubire, nesilit de nimeni, învăţându-ne ce înseamnă cu adevărat iubirea de Dumnezeu şi de semeni, dându-şi viaţa ca preţ de răscumpărare pentru noi, pentru ca să ne mântuiască din păcat şi din moartea eternă, ce ne paşte pe fiecare din noi (Ioan 1:1, Evrei 1: Ioan 3:16, Exod 21:23, Matei 20:28)
4. Cine nu doreşte să fie mântuit în timpul în care trăieşte, pierde această ocazie pentru totdeauna (atenţie mare!): “Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36)
5. Un înger de rang înalt (heruvim) a devenit Satan Diavolul, deoarece s-a răzvrătit împotriva Creatorului, dorind să îl detroneze şi să îşi întroneze propria domnie în Univers (Apocalipsa 12:9)
6. Satan Diavolul a introdus păcatul în existenţă şi datorită acestui fapt el este responsabil pentru toate păcatele care s-au comis (Ioan 8:44)
7. Adunarea (biserica) este chemată să fie mireasa Fiului lui Dumnezeu şi co-moştenitoare la slava Mirelui (Matei 19:28)
8. Dumnezeu va reinstaura împărăţia sa pe pământ prin Fiul său, Regele desemnat pentru aceasta,  care după ce o va pregăti după voia lui Dumnezeu, nimicind orice împotrivire şi duşman, va preda toată autoritatea Tatălui său, ca Dumnezeu Tatăl să fie totul în toţi (1Corinteni 12:6)

Câteva cuvinte despre posibilitatea de a greşi

Este evident că în călătoria noastră pe calea lui Christos, ne-am confruntat cu nişte situaţii prin care am fost testaţi, dacă suntem sau nu creştini autentici. Uneori nu am fost găsiţi aşa cum ar fi trebuit să fim, însă Dumnezeu ne-a dat mult har şi am putut fi învioraţi. Dacă vom cădea, ne vom ridica, dar înapoi noi nu vom da. Cu timpul, învăţând din greşeli, având mai multă experienţă, predaţi călăuzirii duhului lui Dumnezeu şi ţinând sus cuvântul vieţii vom ajunge la starea de om matur, prin care vom birui orice test. Şi când vom trece ultimul, testul final, va fi ferice de noi pentru totdeauna. Am ieşit biruitori în marea luptă spirituală pentru viaţa veşnică.

Proverbe 24:

16. Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.

Efeseni 6:

10.     În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.
11.     Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
12.     Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
13.     Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
14.     Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
15.     Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
16.     În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
17.     Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
18.     Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. 

Câteva reflecţii despre voia lui Dumnezeu

1. Scopul lui Dumnezeu este să facem voia lui (Matei 6:9,10), iar această voie sfântă este iubirea, fără de care suntem nimic (1 Corinteni 13:1-4):

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.

Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

2. Dacă facem voia lui, umblând în iubire, împărăţia poate fi grăbită (2Petru 3:11,12)
3. Iar această împărăţie – Regatul Iubirii - merită să vină cât mai repede (Apocalipsa 21:3,4, 1Corinteni 2:9), deoarece în ea va domni iubirea şi fericirea
4. De aceea trebuie să ajutăm cât mai mulţi oameni să înţeleagă importanţa iubirii, prin porunca naşterii din nou, ca templul lui Dumnezeu să poată fi finalizat cât mai repede (1Corinteni 3:16,17, Ioan 3:5-7, Romani 12:1,2)
5. Acest templu sfânt se desăvârşeşte prin dragoste, care este legătura desăvârşită a unităţii (1Corinteni capitolul 13, Coloseni 3:14)

Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi?

 

"şi soţia lui s-a pregătit" Apocalipsa 19:7
AMR xxx zile (AMR = Au mai rămas)... Cei care am făcut armată ştim ce înseamnă prescurtarea, dar mai ales aşteptarea... La fel este şi în cazul celor care am fost cândva miri şi mirese. Cât de mult şi cu ce emoţii, cu ce ardoare am aşteptat sosirea clipei când vom fi - în sfârşit - miri sau mirese!
Desigur, în primul rând ne-am dorit o soţie care să fie creştină, dar nu numai de cultură creştină, ci una care să trăiască termenul, care să ne fie un bun sfetnic, un bun sprijin, un prieten înţelept şi întelegător, o fiinţă care ştie să viseze cu ochii deschişi, dar să fie cu picioarele pe pământ, pe care să te poţi bizui şi la bine şi la greu (nu ca soţia lui Iov: Iov 2:9,10) - ca numai moartea să ne poată despărţi.
Toţi stim, că Fiul lui Dumnezeu a comparat pe creştini cu "fecioarele", care sunt în aşteptarea "mirelui" - Matei 25:1-13.
Acum să ne punem întrebarea: Ce "soţie" şi-ar dori să vadă Domnul Isus în noi?
Şi putem şti. Aflăm din pilda expusă de el, că anumite fecioare vor fi repudiate din cauza nechibzuinţei lor şi altele sunt primite din cauza chibzuinţei lor. Chibzuinţa provine din înţelepciune, aşadar Mântuitorul nostru va alege fecioarele înţelepte, dar nu după o înţelepciune ca din lume, ci după înţelepciunea de sus, de la Dumnezeu.
Pentru “Mirele” nostru conteaza doar frumuseţea interioară. Nu contează cât de urât sau cât de plăcut eşti la aspect exterior. Aşadar el doreşte o soţie care se pregăteşte şi se găteşte în interior, prin înţelepciunea dată de Dumnezeu, prin el.

Cum putem fi desăvârşiţi în frumuseţe interioară?

 

Simplu: Având dragoste pentru Dumnezeu şi semeni.
- Care este ţinta (scopul) poruncii lui Dumnezeu?

1Timotei 1:5
Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.
- Înspre cine trebuie manifestată această dragoste?

Marcu 12:
28. Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la el şi l-a întrebat: "Care este cea dintâi dintre toate poruncile?"
29. Isus i-a răspuns: "Cea dintâi este aceasta: "Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn";
30. şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta"; iată porunca dintâi.
31. Iar a doua este următoarea: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Nu este altă poruncă mai mare decât acestea."
Ioan 14:

21. Cine are poruncile mele şi le păzeşte acela mă iubeşte; şi cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu. Eu îl voi iubi şi mă voi arăta lui."
22. Iuda, nu Iscarioteanul, i-a zis: "Doamne, cum se face că te vei arăta nouă, şi nu lumii?"
23. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu, şi Tatăl meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
- Cum ar putea înţelege cineva ce este dragostea?

1Corinteni 13
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
- Pentru cine nu mai are dragostea dintâi: pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi

Apocalipsa 2:
2. "Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina numelui meu şi că n-ai obosit.
4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
5. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ti voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.

Vrei să fi ca o fecioară curată? 

Cum vor fi cele cinci fecioare curate?

 

Anumiţi oameni au ajuns la concluzia că a nu te spăla deloc, este un gest deosebit de credinţă. Dar în Biblie ni se spune clar că trebuie să ne curăţim trupul:
"Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfintirea până la capăt, în frică de Dumnezeu." 2Cor.7:1
Evident, un om nu poate fi curat numai dacă se curăţeşte. El face baie, deoarece ştie că se murdăreşte. Tot aşa trebuie să fie şi pe tărâm spiritual:
"Dar înţelepciunea de sus este mai întâi curată" Iacov 3:17
Cum vom putea şti ce fapte, gânduri şi sentimente necurate ne întinează din punct de vedere duhovnicesc? Vom putea afla, numai dacă ne vom adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, a lui Dumnezeu:
"Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, cea a libertăţii, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui." Iacov 1:25.
Şi unde trebuie să ne curăţim?
"Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos şi prin duhul Dumnezeului nostru." 1Cor.6:11
""Domnule", i-am raspuns eu, "tu ştii." Şi el mi-a zis: "Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului." Apoc.7:14
Satan cel viclean va căuta să înşele fecioarele înţelepte şi să le întineze prin gânduri egoiste, prin gânduri ce duc la trândăvie şi prin gânduri ce duc la înălţarea de sine. Să ne păzim deci sediul sentimentelor, inima, căci ni se scrie despre ea ca o avertizare:
"Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" Ieremia 17:9

"Fiţi plini de duh" Efeseni 5:18

 

De ce? Deoarece duhul lui Dumnezeu este cel care ne călăuzeşte în rodirea dragostei şi ne adapă ca un râu de apă vie, ca să putem rodi roade plăcute lui Dumnezeu, prin Christos. Numai aşa putem evita erorile şi să fim tari în lucrarea la care ne cheamă Dumnezeu.
"Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu" Romani 8:14

“Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;”

Fapte 7:55
"A venit o femeie din Samaria să scoată apă.
"Dă-mi să beau", i-a zis Isus. Căci ucenicii lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării.
Femeia samariteana i-a zis: "Cum tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?" - Iudeii, într-adevăr, n-au legături cu samaritenii.
 - Drept răspuns, Iesus i-a zis: "Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este cel ce-ţi zice: "Dă-mi să beau!", tu singură ai fi cerut să bei, şi el şi-ar fi dat apă vie."
"Domnule", i-a zis femeia, "n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie? Eşti tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?"
Iesus i-a răspuns: "Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţă veşnică."
Ioan 4:7-14
"În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: "Dacă însetează cineva, să vina la mine şi să bea.
Cine crede în mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura."
Spunea cuvintele acestea despre duhul pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în el. Caci duhul sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit."
Ioan 7:37-38

Să aplicăm dragostea, la superlativ

 

Suntem îndemnaţi la păstrarea sfinţeniei şi curăţiei prin aplicarea dragostei şi nu oricum, ci la superlativ.
1 Corinteni 13
1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
2. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
9. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;
10. dar, când va veni ce este desăvârşit, acest "în parte" se va sfârşi.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13. Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Pentru a fi curaţi, trebuie să avem pacea iubitoare a lui Christos

 

"Uită-te bine la omul cinstit şi priveşte pe cel drept;

căci viitorul este al omului păcii."
Psalm 37:37
"El va face ca domnia lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna lui Iehova al oştirilor."

Isaia 9:7
"Saltă de veselie, fiica Sionului!
Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului!
Iată, regele tău vine la tine;
El este drept, aducând mântuire,
smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz,
pe mânzul unei măgăriţe.
Voi nimici carele de război din Efraim
şi caii din Ierusalim;
şi arcurile de război vor fi nimicite.
El va vesti popoarelor pacea 
şi va stăpâni de la o mare la cealaltă
Şi de la Eufrat până la marginile pământului." 

Zaharia 9:9,10
"Vă las pacea, vă dau pacea mea." 

Ioan 14:27

"îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste şi căutaţi să păstraţi unirea duhului, prin legătura păcii" 

Efeseni 4:3

"Pacea lui Christos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători" 

Coloseni 3:15

Pentru a fi curaţi, trebuie să ne stăpânim inima

 

De meditat: Am câştigat oare victorie asupra sentimentelor de egoism, trufie şi îngâmfare?

Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea lui Iehova; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.

Proverbe 16:5
Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici; pe cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngâmfată, nu-l voi suferi.

Psalmul 101:5
Dacă suntem smeriţi, aceasta este victorie asupra noastră!
El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea sa.

Psalmul 25:9
Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi."

Iacov 4:6. 6.
Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

1Corinteni 13:4.4.
Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale.

Proverbe 27:2
Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.

Matei 6:2

Pentru a fi curaţi, trebuie să "înţelegem" ce înseamnă "frica de Dumnezeu"

 

Poate unii cred că nu trebuie să ne fie frică de Dumnezeu, deoarece frica este ceva negativ. Insă frica de Dumnezeu este pomenită deseori în Biblie, la modul pozitiv, numai un simplu "search" - motor de căutare pe un site cu Biblia, şi ne vom convinge. Dar nu este suficient să spunem că ne temem de Dumnezeu, ci trebuie sa înţelegem: ce este cu adevărat frica de Dumnezeu?
Cum vom putea întelege acest lucru?
Iată câteva sfaturi biblice:
"Fiule, dacă vei primi cuvintele mele,
dacă vei păstra cu tine învătăturile mele,
dacă vei lua aminte la înţelepciune,
şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere,
dacă vei cere înţelepciune,
şi dacă te vei ruga pentru pricepere,
dacă o vei căuta ca argintul ...
şi vei umbla dupa ea, ca după o comoară,
atunci vei înţelege frica de Iehova
şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu"

Proverbe 2:1-5
Iată ce este frica de Dumnezeu:
"Frica de Iehova este urârea răului"

Proverbe 8:13

Un om care este un copil al lui Dumnezeu, va urâ orice formă a răului.

Dumnezeu să ne ajute! Amin!

"Chipul şi asemănarea" lui Dumnezeu pe pământ

 

Semenii noştrii trebuie iubiţi deoarece toţi sunt la origini - prin Adam - "chipul şi asemănarea" lui Dumnezeu. Omul a fost făcut chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar a decăzut de la această stare.
Dumnezeu este invizibil şi nu îl putem vedea "încă".
Însă "chipul şi asemănarea" sa (Geneza 1:26,27) se oglindeşte în însuşirile plantate în noi, de la creaţie. Una dintre însuşirile maiestuoase plantate în noi este dragostea.
Dumnezeu ne iubeşte "atât de mult" şi ştii "de ce"? Pentru că îi pasă de noi.
Da, chiar Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului, care în splendoarea deplinătăţii sale nu are nevoie de nimeni şi de nimic, ne iubeşte pe noi, fiinţe atât de neînsemnate!
Şi nu oricum! Ci "atât de mult" (Ioan 3:16)!
Şi ştii tu cât de mult? Ca pe Fiul său: Ioan 17:23 (b).
Desigur, şi Fiul său ne iubeşte, altfel nu şi-ar fi dat viaţa pentru noi. Şi această dragoste a luat-o de la Tatăl şi astfel dragostea Tatălui s-a oglindit în lume prin el:
"nici înalţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Christos, Domnul nostru."

Romani 8:39
"şi din partea lui Isus Christos, martorul credincios, cel intâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele său"

Apocalipsa1:5
"El, care este oglindirea slavei lui şi întipărirea fiinţei lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii lui, a făcut curaţarea păcatelor şi a şezut la dreapta măririi în locurile preaînalte"

Evrei 1:3
Acum, ce crezi, ce simte Dumnezeu şi ce simte Fiul său când tu respingi o astfel de iubire? Ai făcut vreodată curte unei fete, pe care o iubeai foarte mult, mult de tot şi ea te-a respins? Îţi aminteşti ce ai avut în suflet? Durere? Tristeţe? ... şi cred că o mare pierdere ...
Dar de ce ne iubeşte Dumnezeu "atât de mult"? Care este motivul? Deoarece el este "dragoste" (1Ioan 4:8). El doreşte să îl imităm şi astfel să redevenim chipul şi asemănarea sa, prin dragoste, prin adevăr şi celelalte calităţi sfinte.

 

Partea B: Promovăm noi într-adevăr un Dumnezeu al dragostei?

 

 

Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.

1Ioan 4:8.

 

Este Dumnezeu “un Dumnezeu al dragostei”, chiar şi atunci când pedepseşte?

 

Evreul Nehemia Gordon a spus că Dumnezeu nu este Moloh. Un alt evreu, pe care noi îl ştim ca apostolul Ioan a scris că “Dumnezeu este dragoste” 1Ioan 4.8. Este această caracteristică nobilă adevărată pe toate planurile? Da! Şi atunci? De ce să-l promovăm pe Dumnezeu, ca pe un alt "Moloh" (Levitic 18:21)? Acest adevăr la început te va mânia, dar pe urmă te va elibera, dacă iubeşti adevărul şi vei medita la el cu smerenie. Căci cine ar putea să îşi chinuie până la nesfârşit victimele şi încă în foc (cea mai gravă tortură), decât un fel de păgân, care nu mai are simţul iubirii, dreptăţii şi înţelepciunii? Şi Dumnezeu nu este aşa, glorie lui în veci, amin! Însă cine îl prezintă aşa, are grave probleme, atât cu inima, cât şi cu capul (gândirea)!

Dar ce se întâmplă dacă cineva respinge o astfel de iubire imensă, dacă nu este chin etern în iad şi nimeni nu va fi chinuit veşnic? Va fi iertat? Nu. Păcatul lui nu va fi ispăşit şi va rămâne fără drept la viaţă veşnică. Un alt evreu, Ioan Botezătorul, a formulat astfel această sentinţă: “nu va vedea viaţa” (Ioan 3:36). Căci dacă plata păcatului este moartea, atunci nu chinul veşnic este această plată. De aceea, la judecată un păcătos nemântuit va fi condamnat la moarte eternă şi sentinţa va fi definitivă, irevocabilă şi eternă. Pedeapsa aceasta (ca să nu vezi viaţa eternă) este suficientă. Deci fiecare trebuie să ne gândim bine, ce fel de Dumnezeu promovăm... un Dumnezeu al dragostei sau unul a terorii veşnice, un fel de Moloh sau chiar mai rău.

Mărit să fie Dumnezeul dreptăţii, milei, adevărului şi iubirii, şi Fiul său! Acest Dumnezeu să vă binecuvânteze, prin Fiul său, luminându-va inima şi mintea, să fiţi asemenea lui (Ioan 3:16) şi nu semănând cu cei care l-au inventat pe Moloh!

 

Originea dogmei despre chinul veşnic

 

Adevărul este de la Dumnezeu, neadevărul este de la un înger decăzut, care nu a mai iubit adevărul, ajungând să i se spună “tatăl minciunii” (Ioan 8:44), “Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume”. Artizanul dogmei despre chinul veşnic este Satan Diavolul şi veţi vedea de ce, dacă nu ştiţi deja.

Odată cu studiul comparativ al tuturor manuscriselor biblice din anticitate şi contabilizarea lor, se sting şi urletele închipuite ale acelor care chipurile ar fi în chinurile veşnice ale iadului. De ce? Din cauza diferenţelor textuale care ies la iveală şi sunt izbitoare, arătând că anumite texte biblice au fost falsificate, pentru a putea fi susţinută această dogma aducătoare de mulţi bani în bisericile costisitoare din evul mediu.

Priviţi mai jos nepotrivirea din Biblia modernă pentru care am argumentat cele de mai sus despre chinurile veşnice ale iadului. Când Biblia antica ebraică de lângă Marea Galileii a fost tradusă de Ienonim (care a trăit în secolele IV-V Anno Domini), acesta a redat Daniel 7:17 astfel: “hae bestiae magnae quattuor quattuor regna consurgent de terra" adică "aceste patru fiare mari sunt patru împărății (regate), care se vor ridica pe pământ".

Însă în Biblia modernă se spune că “fiarele” sunt “împăraţi” (regi), iar la Daniel 7:23 tot această Biblie modernă spune că fiarele sunt “împărăţii”. Este vorba de o greşeala de copiere, pe care din fericire Ieronim nu o face, urmând textul ebraic antic de lângă Marea Galileii, care conţinea expresia corectă.

Prin urmare textul necontradictoriu este "aceste patru fiare mari sunt patru împărății, care se vor ridica pe pământ". Ei bine, conform profeţiei, ce se va întâmpla cu aceste împărăţii? Profeţia arată că primele trei “au fost dezbrăcate de puterea lor” adică au fost prăbuşite, după ce li s-a permis un anumit timp de dominație (Daniel 7:12).

Ce se va întâmpla cu a patra împărăție, conform profeției? Va fi “dezbrăcată” oare şi ea? Da, va fi prăbuşită şi ea. Putem privi la “dezbrăcarea” ei în Daniel 7:11, unde profeția descrie în termeni figurativi acest act:

1. Fiara este UCISĂ

2. Trupul fiarei este DISTRUS

3. Trupul fiarei este ARUNCAT ÎN FOC

4. Trupul fiarei este ARS ÎN FOC

Acum, aceeaşi fiară descrisă în Apocalipsa 20:10 din BIBLIA MODERNĂ este descrisă ca fiind chinuită în vecii vecilor. Poftim? Păi cum dacă a fost ucisă şi distrusă prin foc? E imposibil. De ce? Deoarece fiara reprezintă un sistem politic, o împărăţie – după cum scrie la Daniel 7:23 - şi cum să chinuieşti etern o împărăţie, un sistem? Este clar că avem de a face cu un verset ce a fost stilizat dogmatic, adică îmbogăţit prin cuvinte ce nu existau în original. Cândva acest verset nu a avut fraza "Şi vor fi chinuiţi zi şi noapte în vecii vecilor". Cel ce a îmbogăţit textul autograf nu era versat în Vechiul Testament, altfel şi-ar fi dat seama de neconcordanţă. Oricum, fapta acestui om de a adăuga la textul autograf, este o nebunie doctrinară şi a dus mase întregi în rătăcire ideologică. Este clar, că în biserica primară focul cel veşnic însemna "mistuirea" duşmanilor lui Dumnezeu şi nu chinuirea lor eternă (Evrei 10:27). În nici o epistolă a apostolului Pavel nu se regăseşte ideea chinuirii eterne a păcătoşilor, doar îndepărtarea lor, mistuirea lor, distrugerea eternă. Dacă chinul veşnic ar fi fost predat în creştinismul primar, apostolic, cu siguranţă că ideea aceasta s-ar fi regăsit în vasta corespondenţă pe care a purtat-o apostolul Pavel cu adunările (bisericile) creştine.

"Lacul de foc" reprezintă distrugere eternă. "Fiara" a patra este un sistem politic, al cărui lider este descris ca fiind “un corn” (Daniel 7:24). Este ultimul sistem politic de înaintea revenirii Domnului Isus Christos. Această “fiară” nu este un singur om, cum se crede în mod eronat în multe culte, altfel nu ar exista distincţia ce se face între fiară şi coarnele ei. Citiţi cu atentie şi fiţi credincioşi, nu creduli, fiţi logici, nu ilogici...

După cum creştinii buni şi răi vor trăi alături (grâul şi neghina), tot aşa adevărul şi falsităţile strecurate prin traduceri vor dăinui împreună. Numai cei ce respectă legile adevărului vor şti să facă diferenţa (Daniel 12:10), restul vor lua de bun şi versetele şi cuvintele neautentice strecurate în Biblie, iar în ziua judecăţii vor rămâne de ruşine din pricina lipsei de cunoştinţă, datorită căreia au respins realitatea (Osea 4:6).

Plata păcatului este moartea şi această pedeapsă este suficientă

 

Aşa-numitul "Credeu Apostolic", din jurul anilor 120-130 AD, confirmă indirect modificările survenite mai târziu la textul Bibliei antice. De exemplu, textul original din Luca 23:43 a fost modificat prin reaşezarea unei virgule în propoziţie. Cum să fie Domnul Isus cu tâlharul pocăit  în rai în acea zi, când trei zile şi trei nopţi a fost în mormânt? N-a fost oare confirmat acest fapt chiar de cel ce a fost înviat prin puterea lui Dumnezeu (Ioan 20:17)? Căci n-o fi raiul în mormânt... 

Iată Credeul Apostolic din anii 120-130 (copiat în secolul IV de către episcopul Marcellus din Ankira), înainte de textele falsificate de scribii catolici:

Crezul Apostolic

“Cred în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Creatorul cerului şi al pământului. Şi în Isus Christos, Fiul său unic, Domnul nostru, care s-a zămislit de la duhul sfânt, s-a născut din fecioara Maria; a pătimit sub Ponţiu Pilat, a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat. A treia zi a înviat din morţi, s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul; de unde are să vină să judece viii şi morţii. Cred în duhul sfânt, sfânta adunare, părtăşia sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea morţilor şi viaţa veşnică. Amin!” 

Nici o menţiune despre "coborârea în iad" sau "chinul veşnic". Şi asta deoarece în acel timp se credea încă ferm că plata păcatului este moartea şi nu “chinul vesnic”: “Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Christos, Domnul nostru.” Romani 6:23. De ce este această pedeapsă suficientă? Deoarece a fixat-o un Dumnezeu al iubirii, al cărui judecăţi sunt “adevărate şi drepte” (Apocalipsa 19:2).

Adevăruri ascunse prin traducători neatenţi, înşelaţi de Diavol

Dumnezeu iubeşte pe cei care iubesc adevărul şi le descoperă păcatele făcute de scribi sau traducători faţă de textul tradus şi implicit faţă de Dumnezeu şi semeni (Deuteronom 29:29).
Uneori, scribii sau traducătorii au modificat pe alocuri textul biblic, pentru folosul datinilor nebiblice.

Iată câteva exemple:

 

Luca 23:43 “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai.” Datorită acestei redări defectuoase a textului, mulţi oameni cred că în seara în care au murit, Domnul Isus şi tâlharul pocăit s-au dus în rai (paradis). În această formulare a rostirii Domnului Isus, această frază nu poate fi adevărată din două motive:

1. El şi-a dat sufletul la moarte, conform cu textul ebraic (Isaia 53:10,12), confirmat chiar de Domnul Isus când a spus “şi eu îmi dau sufletul pentru oile mele.” (Textul grec Ioan 10:15); deci era mort deabinelea, şi trup şi suflet şi în acele trei zile şi trei nopţi cât a stat inconştient în mormântul de piatră, nu putea călători. Atât trupul lui cât şi sufletul lui erau în aşteptarea învierii. Din nefericire pentru publicul neştiutor de ebraică, traducătorii care îşi permit asta nu redau fidel textul, ascunzând din text cuvântul “suflet” (nefeş). Adevărata redare a textului este: “pentru că şi-a dat sufletul (nefeş) la moarte” Isaia 53:12

2. În dimineaţa învierii însuşi Domnul nostru Isus spunea Mariei că n-a fost încă în raiul ceresc al Tatălui său, alt rai nefiind nicăieri în acel timp (Ioan 20:17).

Atunci se contrazice Biblia? Da, însă doar în formularea traducătorilor neatenţi. În unele texte biblice foarte vechi, textul din Luca 23:43 sună aşa: “Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu mine în rai” Codex Vaticanus 1209, “Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu mine în grădina Eden” Codex Curetonianus.

Aşadar, unde punem virgula în Luca 23:43: după cuvântul “astăzi” sau înainte de acest cuvânt?

Pentru locului virgulei în Luca 23:43, trei posibilități au fost propuse:

1. Pentru a pune o virgulă înainte de cuvântul "astăzi", ca și când Domnul Isus și tâlharul pocăit ar fi fost deja în acea seara în Paradis; aceştia propun un lucru imposibil, având în vedere că încă nu exista un paradis pe pământ, iar în paradisul ceresc Domnul Iesus încă nu s-a dus în acea seară (Ioan 20:17)

2. Pentru a pune o virgulă după cuvântul "astăzi", arătând o promisiune solemnă făcută în acea zi memorabilă

3. Pentru a pune o virgulă atât înainte, cât și după "astăzi", lăsând cititorului opțiunea interpretării

A se vedea "Understanding and Translating 'Today' in Luke 23.43" (Înțelegerea și traducerea cuvântului "astăzi" în Luca 23:43), de J. Hong, publicat în "The Bible Translator”, Vol. 46, 1995, pp. 408-417.

 

Retrospectivă istorico-literară

Folosirea cuvântului "astăzi" pentru a introduce sau a încheia o afirmaţie reprezintă doar un idiom  semitic, folosit pentru a sublinia semnificaţia şi solemnitatea declaraţiei ce fusese  făcută sau urna să fie făcută; idiomul acesta este destul de obişnuit în Scriptură, în Deuteronomul  întâlnim peste 40 de astfel de expresii, cum ar fi: „te învăt astăzi", „îţi poruncesc astăzi”, „mărturisesc împotriva ta astăzi” şi „îţi declar astăzi” (Deuteronom 4:18; 6:6; 7:11; 8:19; 11:26,32; 30:18,19; 32:46).

Manuscrisele grecești timpurii nu au avut semne de punctuație, însă cu timpul au început să apară, cum este cazul în manuscrisul Vaticanus 1209 unde Luca 23.43 are un punct inferior (hypostigme) după cuvântul “semeron” (astăzi). Manuscrisul Vaticanus 1209 (B) a fost redactat în prima parte a secolului IV și este cea mai veche Biblie completă aflată în custodia Bisericii Romano-Catolice, a doua ca vechime, după Biblia Codex Sinaiticus.

În ceea ce privește punctuația utilizată de către autorii acestui manuscris, s-a constatat că, în general, manuscrisul Vaticanus 1209 (B) are punctul de sus pentru oprire (punct), iar punctul de jos pentru o scurtă pauză (virgulă). (A. T. Robertson, "A Grammar of the Greek New Testament," Nashville, 1934, p. 242)

Cerneala literelor unciale din Codexul Vaticanus 1209 (B) a fost de culoare maro decolorat, iar un secol mai târziu un scrib a trasat peste multe dintre literele și semnele de punctuație. Cu toate acestea, în Luca 23:43, cerneala din punctul inferior este aceeași ca și literele textului autograf, arătând că din fericire nu s-a operat o modificare ulterioară în acest caz.

Un alt manuscris biblic (evangheliar) scris în secolul IV sau V e.n. numit Manuscrisul Curetonian Siriac (de limbă siriacă) redă Luca 23:43 astfel: “Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu mine în grădina Eden”

-- F.C. Burkitt, "The Curetonian Version of the Four Gospels", Vol. I, Cambridge, 1904.

Mărturii din diferite scrieri eclesiastice (bisericeşti) din antichitate:

"Într-adevăr unii citesc astfel: ‘Adevărat îți spun astăzi,’ și au pus o virgulă, apoi au adăugat: 'vei fi cu mine în Paradis'.” -- Hesychius din Ierusalim, un scriitor eclesiastic, care a murit aproximativ în anul 434 e.n. Text grecesc găsit în Patrologia Graeca, Vol. 93, coloanele 432, 1433.

"Dar alții pun semnul de punctuație după "astăzi", așa că s-ar putea spune astfel: 'Adevărat îți spun astăzi,' iar apoi adaugă expresia : 'vei fi cu mine in Paradis'.” -- Theophylact, un scriitor eclesiastic care a murit în jurul anului 1112 E.n. Editia: Patrologia Graeca, Vol. 123, coloana 1104.

"Alții iau în considerare ceea ce se spune; aceșitia spun că trebuie să fie citit prin punerea virgulei astfel: 'Adevărat îți spun astăzi,' și apoi adaugă expresia în felul următor: 'vei fi cu mine' etc." -- Scholia 237, 239, 254. Text gasit în Novum Testamentum Graece, editio octavia critica maior, de C. Tischendorf, Vol. I, Leipzig, 1869, după Luca 23:43.

Așadar, au fost cititori în antichitate care au înțeles textul din Luca 23:43 ca "Adevărat îți spun astăzi, vei fi cu mine în Paradis". În acea zi în care a murit Domnul Isus, el a fost în mormânt, nu în Paradis (Psalmul 16:8-11; Faptele Apostolilor 2:22-32). El a fost mort, a stat în mormânt până a treia zi și a fost înviat ca "pârgă" a învierii. (Faptele Apostolilor 10:40; 1 Corinteni 15:20; Coloseni 1:18). Prin urmare, cuvântul "astăzi" din Luca 23:43 nu ne spune că în acea zi tâlharul pocăit a fost cu Domnul nostru Iesus în Paradis. 

Apostolul Pavel susţine că Domnul Isus “a înviat dintre cei morţi”, nu că ar fi coborât după trei zile şi trei nopţi din raiul ceresc (1Corinteni 15:12), alt rai nefiind la acea oră.

Tâlharul care s-a pocăit pe cruce, nu poate fi în rai încă, deoarece morţii pot ajunge în rai doar prin înviere şi învierea încă nu a avut loc (Daniel 12:2, Ioan 5:28,29). Haideţi să nu fim creduli, ci credincioşi.

"Ar trebui să învățăm a vedea moartea noastră [ca] ... un somn fin, dulce și scurt, care ne aduce eliberarea din ... toate nenorocirile acestei vieți, și vom fi în siguranță și fără grijă, într-o odihnă dulce și blândă pentru un scurt moment, ca pe o canapea, până în momentul când El va chema să ne trezim împreună cu toți copiii săi dragi, spre slava lui veșnică și bucurie. " Martin Luther (A Compend of Luther's Theology, p. 242)

 

Evrei 11:5 “Prin credinţă, Enoh a fost răpit de pe pământ ca să nu vadă moartea”. Dacă Enoh ar fi fost răpit de pe pământ, singura variantă ar fi că el este acum la Dumnezeu, în cer. Însă în mod curios Fiul lui Dumnezeu nu l-a întâlnit acolo (Ioan 3:13). Cum se explică? Din păcate avem de a face iarăşi cu neatenţia traducătorilor. Textul grec spune doar atât: “Prin credinţă, Enoh a fost răpit ca să nu vadă moartea”. După cum observaţi, textul nu spune că ar fi fost răpit de pe pământ, cum sugerează traducătorii din neatenţie. Dacă citim relatarea din Geneza 6:5 despre societatea umană din timpul lui Noe, am putea deduce mai degrabă că este vorba de răpirea lui Enoh într-un loc sigur de pe pământ, din mijlocul unei civilizaţii îmbibată cu violenţă. Această gloată turbată de păcate şi violenţă dorea să îl ucidă, din cauză că el era un predicator al neprihănirii, atât prin umblarea lui cu Dumnezeu, cât şi prin mesajul de condamnare al păcatelor şi comportamentului păcătoşilor (Geneza 5:22-24). Putem asista nu la o răpire de pe pământ la Dumnezeu, în cer, ci de pe tărâmul unui ţinut violent pe un tărâm neatins de civilizaţia violentă, dar tot de pe arealul pământesc. Ce s-a întâmplat mai apoi cu Enoh? A murit, după un anumit timp. El a scăpat într-adevăr de gloata violentă, şi n-a văzut moartea din mâna lor, dar n-a scăpat de duşmanul tuturor: moartea.

De ce este biblic acest răspuns?

“În Adam toţi mor” (1Corinteni 15:22), deoarece “plata păcatului este moartea” (Romani 6:23) şi toţi au păcătuit într-un fel sau altul (Romani 5:14), dând prilej morţii să “domnească”, căci moartea trece asupra tuturor prin păcat. Nimeni nu a scăpat de contaminarea cu păcatul strămoşesc mostenit de la Adam, nici chiar Enoh. De aceea Enoh n-a putut fi o excepţie care să scape de urmarea păcatului: moartea (Romani 3:9, Psalmul 89:48). Dacă Enoh n-ar fi păcătuit, ar fi putut primi darul vieţii veşnice, fără să moară, însă vedem că şi el este inclus printre toţi aceia care “n-au primit ce le fusese făgăduit” (Evrei 11:30), adică răsplata supremă, viaţa veşnică. Să nu lăsăm ca Diavolul să ne învingă vigilenţa minţii prin adăugirile nebiblice ale traducătorilor.

 

Evrei 9:27 “Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” Conform acestui text, mulţi ar putea presupune că păcătoşii mor doar o singură dată şi după moarte vine automat judecata lor. Însă textul grec spune doar atât: “Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară odată (hapax), iar după aceea judecata.” Din nou, vina cade asupra traducătorului neatent. Apostolul Pavel, nu plasează automat o ordine cronologică strictă, ci arată două evenimente majore dintre evenimentele majore ale oamenilor: moartea şi judecata. Noi ştim din Biblie că între moarte (momentul pierderii vieţii) şi judecată mai sunt două lucruri importante: somnul de moarte şi învierea (Daniel 12:2, Ioan 5:28,29). Din păcate pentru cei nemântuiţi, ei vor experimenta şi o a doua moarte, moartea veşnică, din care nu mai este întoarcere (Apocalipsa 20:6,11-15).

Dacă nu se traduce textul antic aşa cum este, textul adăugat poate sprijini convingeri false.

 

Matei 10:28 “Nu vă temeti de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul”.
Iată ce spun traducătorii uşuratici la Ioan 12:25:
"Cel ce îşi iubeşte viaţa şi-o va pierde şi cel ce-şi urăşte viaţa în această lume şi-o va păstra pentru viaţă eternă."
Iată ce spune cu adevărat textul grec:
ho philon ten psychen autou apollyei auten kai ho mison ten psychen autou en to kosmo touto eis zoen aionion phylaxei auten
Traducere după textul grec, făcându-se diferenţa între psyche (suflet) şi zoe (viaţă):
“Cine îşi iubeşte sufletul (psychen) îl va pierde; şi cine îşi urăşte sufletul (psychen) în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa (zoen) veşnică.”
Fac ce fac, numai ca să ascundă ADEVĂRUL că sufletul se poate pierde, adică muri. 

Din păcate, scribii şi traducătorii antici şi moderni (cinste excepţiilor) au format o adevărată conspiraţie împotriva adevărului divin, că sufletul este muritor şi moare, ajungând în locuinţa morţilor, de unde învie odată cu trupul, după cum este scris atât de clar "sufletul lui nu va fi lăsat în locuinţa morţilor" (Fapte 2:31). Nu este de mirare de ce găsim în Bibliile moderne aluzii clare că sufletul, totuşi nu moare, cum este cazul la Matei 10:28 “şi nu pot ucide sufletul”.

Conform cu textul actual din Matei 10:28 oamenii nu ar putea ucide sufletul, însă în mod interesant, găsim nenumărate versete biblice în care situaţia ni se prezintă exact în sens opus, că oamenii pot face acest lucru, ceea ce arată că nici acest verset n-a scăpat nemodificat – din păcate – de pana acelor scribi creduli, care au fost orbiţi de Cel Viclean în antichitate.
Biblia (atât în VT cât şi în NT) arată că sufletul este muritor, poate muri şi că poate fi ucis de catre oameni.

Iată câteva versete biblice, dintre multe altele, care arată că sufletul este muritor:

"acel suflet (nefeş) va fi nimicit din Israel" Exodul 12:15;
"sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din adunarea lui Israel” Exodul 12:19;
"sufletele (nefeş) lor vor fi nimicite din mijlocul poporului lor" Leviticul 18:29;
"sufletul (nefeş) acela va fi nimicit din poporul lui" Leviticul 19:8;
"sufletul (nefeş) acela să fie nimicit din poporul lui" Numerii 9:13;
"şi că ne veţi scăpa sufletele (nefeş) de la moarte" Iosua 2:13;
"Eu sunt cauza morţii tuturor sufletelor (nefeş) din casa tatălui tău!" 1Samuel 22:19-22;

"Aşa că nici faraon nu va veni cu o armată mare şi popor mult să-l ajute în război, când se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete (nefes)." Ezechiel 17:17

"Scoală-te, ia Copilaşul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia sufletul ("psuchen" conform manuscriselor greceşti) Copilaşului." Matei 2:20

"După cum nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-şi dea sufletul ("psuchen" conform manuscriselor greceşti) ca răscumpărare pentru mulţi." Matei 20:28

"Apoi le-a zis: Este îngăduit în sabat să faci bine sau să faci rău, să scapi sufletul ("psuchen" conform manuscriselor greceşti) sau să îl pierzi?" Marcu 3:4

O altă dovadă gasim în Matei 10:39. Aici ni se spune că credincioşii îşi pot pierde sufletul stând ferm lângă mesajul lui Christos sau îl pot scăpa pentru moment, dacă îl reneagă. Însă singurul mod pentru a-şi pierde sufletul în viaţa aceasta pentru Christos, în acest sens, este ca ei să moară ucişi.

Şi sunt multe alte texte care vorbesc clar şi desluşit că sufletul este muritor şi că poate fi ucis de către oameni. Ce facem cu ele? Le omitem pe toate ca să ne ţinem morţiş de redarea actuală din Matei 10:28? Oare este ea autentică?

Nu! Este foarte interesant cum citează Matei 10:28 Iustin Martirul, care a trăit între anii 80-160 e.n, când el afirma: "Căci noi ştim că Stăpânul nostru, Isus Christos, a spus că „ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu” şi „nu vă temeţi de cei ce vă ucid trupul şi apoi nu mai pot face nimic; ci temeţi-vă de Cel care, după moarte, vă poate arunca şi trupul şi sufletul în gheenă”." (Apologia I, capitolul XIX). Dacă cercetăm în Biblie unde spune Domnul Isus aşa ceva, cel mai apropiat loc de această redare este la Matei 10:28. Deci Iustin Martirul a citat Matei 10:28 în forma sa autentică din timpul său, cea nemodificată de scribii creduli din antichitate, care din neatenție s-au lăsat manipulați de către Diavolul viclean. Iată că prin anii 130 e.n. acest verset n-a stat în contra adevărului, aşa cum stă el azi, fiind modificat în chip necinstit de către scribii creduli din antichitate, pentru a susţine nemurirea sufletului şi rugăciunile pentru morţi, care le aduceau bani şi alte foloase.

Sursa: Scrierile Primelor Secole, IUSTIN MARTIRUL – PRIMA APOLOGIE A LUI IUSTIN Anul redactării circa 132-135 Citat din CAPITOLUL XIX – ÎNVIEREA ESTE POSIBILĂ

“Căci noi ştim că Stăpânul nostru, Isus Christos, a spus că „ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu” şi „nu vă temeţi de cei ce vă ucid trupul şi apoi nu mai pot face nimic; ci temeţi-vă de Cel care, după moarte, vă poate arunca şi trupul şi sufletul în gheenă”. Gheena este locul unde vor fi pedepsiţi cei ce au trăit în răutate şi nu au crezut că lucrurile pe care Dumnezeu ne-a învăţat prin Christos se vor întâmpla.”

Din păcate, chiar şi acest autor credea în nemurirea sufletelor până la a doua venire a Domnului nostru Isus Christos, aşa că nu poate fi acuzat de modificarea acestui verset pentru a sprijini doctrina sa.

Cerneala care demască scribii din biserica timpurie şi ne spune să fim atenţi:

Dovada concludentă că scribii din biserica timpurie falsificau Sfintele Scripturi, o găsim chiar în cea mai veche Biblie, aflată în custodia bisericii Romano-Catolice, Biblia Codex Vaticanus din prima parte a secolului IV. Cerneala literelor unciale cu care s-a copiat acest codex a fost de culoare maro decolorat, însă mai târziu un scrib (sau mai mulți) au modificat anumite texte cu o cerneală care nu se mai potrivește cu cerneala folosită inițial, făcând ca un cititor să lase o gravă notă marginală, față de cei care nu lăsau textul așa cum a fost scris.

La pagina 1512 al acestui codex, lângă Evrei 1:3, textul conţine o notă marginală interesantă: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?" — "ἀμαθέστατε καὶ κακέ, ἄφες τὸν παλαιόν, μὴ μεταποίει". Este un strigăt de revoltă, cauzată de durerea sufletească a unui om care a văzut schimbările operate în textul biblic de pe timpul său. Acest strigăt nu s-a stins, ci răsună cu durere şi astăzi din gura adevărului biciuit, aceste schimbări grosolane fiind ca nişte cuie prin care se răstigneşte un adevăr incomod: "căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce." Geneza 3:19. Abia când acceptăm toate acestea - lăsând la o parte basmele, putem aprecia cu adevărat ce înseamnă "De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte." (Psalmul 16:9).

 

DE CINE şi DE CE a fost inventat “infernul (iadul) chinuitor”?

 

Parcurgând în fugă cartea lui Georges Minois, Istoria Infernurilor, mi-au sărit în ochi următoarele: "Nicăieri, scrie Andre Chouraqui, nu se vorbeşte, la evrei (cei din vechime), despre un infern în care s-ar plăti poliţele pentru cele petrecute în viaţa pămîntească. Această idee va apărea mult mai tîrziu, în epoca elenistică, probabil sub anumite influenţe persane." Andre Chouraqui, un evreu din Algeria
Este un citat din cartea ISTORIA INFERNURILOR, capitolul "JUSTIŢIA IMANENTĂ ŞI ŞEOL-UL VECHILOR EVREI"

Nu ar trebui să ne mire acest lucru, “Fiindcă plata păcatului este moartea (şi nu chinul)” Romani 6:23

Doctrina chinului veșnic nu este biblică, ea fiind picurată mai târziu în paginile Bibliei de către scribii neatenţi, cu aportul gândirii religioase păgâne. Cei ce nu acceptă să facă binele conform cu voința divină, vor fi înviaţi, judecaţi şi condamnaţi la moartea a doua (şi nu la un chin ce ţine veşnic), după cum este scris:

 “Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică (şi nu chinuire veşnică) de la fața Domnului și de la slava puterii lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.” 2Tesaloniceni 1:9,10

 “Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui (şi nu chinui veşnic) pe cei răzvrătiţi.” Evrei 10:26,27

Aşadar, cine a schimbat plata păcatului, din moarte în chinuri?

 

Iată inventatorii antici ai infernului (iadului) chinuitor:
Ce au spus învăţaţii păgâni despre iad şi de ce?

Iată cine a inventat iadul şi de ce a fost inventat iadul de păgâni, conform unor resurse din “Marea Bibliotecă” care se numeşte “Internet”:
Mărturia lui Polybus:
"Polybius, istoric antic, spune:" Din moment ce mulțimea este mereu schimbătoare, plină de dorințe nelegiuite, pasiuni iraționale și violență, nu există nici o altă cale de a o menține în ordine, decât prin teama și teroarea lumii invizibile; pentru care relatare mi se pare că strămoșii noștri au acționat judicios, când AU NĂSCOCIT să aducă în credința populară aceste noțiuni ale zeilor și a zonelor infernale." B. VI 56.
Mărturia lui Titus Livius:
Titus Livius, istoricul celebru, vorbește în același spirit; laudă înțelepciunea lui Numa Pompilius, pentru că A INVENTAT teama de acești zei, ca "un mijloc mai eficace de guvernare a unei populaţii ignorante și barbare." Hist., am 19.
Mărturia lui Stabon, geograful:
"Mulțimea este reţinută de la viciu prin pedepsele zeilor, ce se spune că le provoacă pe infractori, și prin aceste terori și amenințări prin care anumite cuvinte îngrozitoare și forme monstruoase le imprima în mintea lor ... Pentru că este imposibil să guvernezi mulțimea de femei, și toată gloata comună, prin raționament filozofic și să le conduci la evlavie, sfințenie și virtute - căci acest lucru trebuie făcut prin superstiție, sau teama de zei, prin semnificaţia BASMELOR și minunilor; pentru că tunetul, egida, tridentul, torțele (ale Furiilor), dragonii, și celelalte, sunt toate basme, cum este, de asemenea toată teologia veche. Aceste lucruri legiuitorii le utilizează ca sperietori de ciori pentru a îngrozi mulțimea copilărească." Geog., B.
Mărturia lui Timaeus Locrus, Pitagoreanul (numai în treacăt spun că în antichitate se spunea "pitagorean" celor ce urmau cultul mistico-secretist religios inventat de Pitagora din Samos, ce se considera un "semizeu"):
"Timaeus Locrus, Pitagoreanul, care după ce atestă că doctrina recompensei și pedepsei după moarte este necesară pentru societate, continuă după cum urmează: "Pentru că după cum uneori vindecăm corpul cu remedii nesănătoase, când cele mai sănătoase nu produc nici un efect, așa am restrânge acele minți cu relatări false, pe cei care nu vor fi convinși de adevăr. Există o necesitate, prin urmare, de insuflare a spaimei acestor chinuri străine: cum că sufletul îşi schimbă locuința aceasta; că lașul este împins rușinos în trupul unei femei; criminalul este încarcerat în formă de fiară sălbatică; cel vanituos şi nestatornic este schimbat în păsări, și leneșului și neștiutorii în pești."
Mărturia lui Platon:
"Platon, în comentariul său către Timaeus, susține în totalitate ceea ce spune el cu privire la invenția fabuloasă a acestor chinuri stranii. Și Strabon spune că "Platon și brahmanii din India au inventat basme cu privire la viitoarele judecati ale iadului" (Hades). Și Chrysippus îl blama pe Platon pentru încercarea de a descuraja oamenii de la rău prin poveștile înspăimântătoare ale pedepselor viitoare.
Platon însuși este extrem de inconsistent, uneori adoptând, chiar și în discursurile sale grave, basmele poeților, iar alteori le respingea ca totul false, și da vederi prea înspăimântătoare ale lumii invizibile. Uneori, el susține, pe motive sociale, că acestea sunt necesare pentru a restrânge oameni răi de la răutate și criminalitate și apoi din nou el protesteaza împotriva lor pe motive politice, că înfrică cetățenii și face lași pe soldați, care, crezând aceste lucruri, se tem de moarte, și, prin urmare, nu luptă bine.
Dar toate acestea arată în ce lumină le considera; nu ca adevăruri, cu siguranță, doar ficțiuni, convenabile, în unele cazuri, dar dificil de gestionat în altele."

Mărturia lui Seneca, Sextul Empiricus şi Aristotel:
Seneca scria: "Acele lucruri care fac regiunile infernale teribile, întunericul, închisoarea, râul de flacără de foc, scaunul de judecată, si celelalte, sunt toate un basm, cu care poeții se amuză, și prin ei ne agita cu spaimele deșarte."
Sextus Empiricus le numește "basmele poetice ale iadului;" și Cicero scrie despre ele ca "absurdități stupide şi basme" (ineptiis ac fabulis).
Aristotel scria: "Acesta a fost pronunțată în formă mitică de la cele mai vechi timpuri până la posteritate, că există zei, și că divinul (Divinitatea) compase toată natura. Toate lângă acestea au fost adăugate, după stilul mitic, cu scopul de a convinge mulțimea, precum și pentru interesele legilor și avantajul statului." Neander Biserica Hist., I, p. 7. 11

Mărturia filozofului ATEU Voltaire: "Avem de-a face cu nenumăraţi  pungaşi care nu gândesc prea mult; cu brutali, beţivi şi hoţi. Predicaţi-le, dacă vreţi, că nu există iad şi că sufletul este muritor. Dar eu sunt prevăzător, nu risc: le voi ţipa în urechi că dacă mă fură, vor fi osândiţi la chinuri veşnice."
Sunt întemeiate spaimele ateului Voltaire? Nu.
Adevărul e că minciunile oamenilor înţelepţi (în felul lumii) despre iad şi suferinţele îndurate acolo - indiferent pentru ce scop au fost făcute - nu au făcut o lume mai bună, din contră (a se vedea antichitatea şi evul mediu în care credinţa aceasta era la apogeu), fapt care dovedeşte că numai adevărul divin poate sta la baza unei societăţi civilizate, demne şi fericite. Biserica Catolică şi bisericile desprinse din ea - care susţin iadul ca şi mama lor spirituală - n-au putut face o lume mai buna, indiferent cât de mult au apelat la grozăviile din iad. Doar însuşirea adevărului prin pocăinţă, poate face o lume mai bună.

 

“Reversul medaliei” (efectul bumerang)

Reversul medaliei = aspectul complementar, opus (adesea neplăcut) al unui lucru, al unei probleme, al unei situații

Menţionez că nu sunt adeptul adventismului practicat de Biserica Adventistă De Ziua A Şaptea, dar în această privinţă avem puncte comune. Pastorul adventist Nicu Butoi în articolul “Este Iadul real?” se întreabă dacă nu cumva, această doctrină a produs mulţi atei:

"Când vine vorba de un aspect al gândirii și proclamării creștine care a vătămat creștinismul în cel mai înalt grad și care, pe bună dreptate, s-ar putea numi automutilare, atunci acesta este conceptul de Iad. El a produs mai mulţi atei decât comunismul, materialismul și păgânismul la un loc. A dat apă la moară celor care au luptat să eticheteze creștinismul ca o formă de gândire retrogradă și malefică. Într-adevăr, prin comparaţie, va fi greu să găsești, în orice religie sau filosofie a lumii, un concept care să întreacă în grotesc și cruzime ideea „creștină“ de Iad. În majoritatea religiilor lumii, chinul are un sfârșit, în creștinism acesta este veșnic. Iadul oricărei alte forme de gândire are o finalitate, cel creștin e permanent și fără niciun fel de soluţie. Imaginaţi-vă cât de grea este misiunea exponentului acestei teorii – să spui cu gura ta: „Dumnezeu este iubire“ și, din același izvor, să ţâșnească apele cruzimii și deznădejdii la cote fără comparaţie în gândirea și expresia umană a existenţei."
"Dacă ar fi fost promovat de dictatori monstruoși sau de Diavolul însuși, conceptul chinuirii veșnice în Iad ar fi fost de înţeles. Ce a intenţionat însă biserica prin vehicularea unui astfel de concept rămâne subiectul uimirii și dezbaterii. Să fi încercat biserica să îi înspăimânte pe oameni și astfel să îi facă să se întoarcă la Dumnezeu? Să fi încercat să genereze o criză cumplită a sufletului uman pentru ca apoi să îi vândă indulgenţe pe această temă? Să fi fost ea însăși victima propriilor tradiţii și izvoare și să se fi tăiat singură cu sabia pe care o mânuia? Oricare ar fi explicaţia, efectul a fost cum nu se poate mai de nedorit și, sperăm, mai contrar intenţiei sale. Din toată această reprezentare a răului și a urmărilor lui prin conceptul Iadului, concluzia cu care a rămas omul a fost aceea a unui Dumnezeu crud fără măsură și fără egal, un fel de monstruozitate cum numai în imaginaţia demonică a celor străini de Dumnezeu s-ar putea găsi. Iadul nu l-a condus pe om la concluzii despre răutatea proprie, ci, straniu, dar logic în același timp, despre Dumnezeu. Așa rău cum este el, omul nu ar tortura sau pedepsi niciodată în felul în care ideea Iadului prezintă asemenea lucruri. Întotdeauna va fi așa: natura omului se va îngrozi și va sta departe de un Dumnezeu care ar promova așa ceva."

FINALUL iadului tradiţional ... un IAD NOU este inventat (degeaba)

 

„Emoţional, găsesc ideea chinuirii conștiente și veșnice ca fiind intolerabilă și nu pot înţelege cum oamenii care o reprezintă pot trăi cu așa ceva fără să li se cauterizeze simţămintele sau să cedeze sub apăsare.” John Stott, Evangelical Essentials: A Liberal Evangelical Dialog („Fundamente evanghelice: un dialog evanghelic-liberal”)

John Stott, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, desfășurată în 2003, la Weaton College, spunea: „Niciodată nu ar trebui să vorbim despre Iad fără lacrimi în ochi.“

"Doamnelor și domnilor: Ideea unui iad s-a născut din răzbunare și brutalitate pe de o parte și lașitate pe de altă parte. În opinia mea, poporul american este prea curajos, prea caritabil, prea generos, prea măreț pentru a crede în dogma infamă a iadului veșnic. Nu am nici un respect pentru orice ființă umană care crede în ea. Nu am nici un respect pentru omul care va polua imaginația copilariei cu acea minciună infamă. Nu am nici un respect față de omul care va adăuga la durerile acestei lumi aceasta dogmă groaznică. Nu am nici un respect pentru niciun om care se străduiește să pună acel nor infinit, acea umbra infinită, asupra inimii omenirii. Vreau să fiu sincer cu tine. Nu-mi place această doctrină, o urăsc, o disprețuiesc; Eu sfidez această doctrină." Robert G. Ingersoll, ateu

Speriaţi de efectele nocive ale doctrinei chinurilor veşnice, unii teologi au încercat să repare această doctrină. După ce savanţii au aflat originile doctrinei despre chinurile din  iad, dezgropând vestigiile ei păgâne de sub molozul istoriei, unii dintre teologi încearcă să se debaraseze de concepţia ei veche despre iad, argumentând ca iadul nu este altceva decât o metaforă, că nu focul din iad va chinui pe păcătoşi, ci păcătoşii înşişi se vor chinui mental, văzându-se departe de Dumnezeu. 

Pentru mai multe detalii despre acest “nou Iad” puteţi consulta cartea Istoria infernurilor, de Georges Minois.

La prezentarea carţii se scrie: 

"De-a lungul unei naraţiuni captivante subtil asezonată cu informaţii erudite, Georges Minois, adept al curentului „noua istorie“, coboară în trecutul unei idei născute o data cu conştiinţa răului. Ideea de infern a fost anterioară dogmei creştine, însă infernul creştin, o data instituit de doctrina oficială a Bisericii, se va dovedi cel mai crunt şi durabil. In secolul al XIX-lea infernul devine o constructie intelectuală, ideea ajungând astfel la apogeu. Ea îşi pierde definitiv în veacul nostru trăsăturile tradiţionale, dar nu dispare, ci împrumută „culoarea conştiinţei moderne“, în succesiunea de infernuri ale istoriei se regăsesc fantasmele fiecarei epoci.
Cititorul acestei cărţi are impresia că parcurge – cu mult profit spiritual – întreaga istorie a umanităţii, înţelegând-o pentru prima oară din interior, ca istorie a propriei noastre vulnerabilităţi.
Traducere de Alexandra Cuniţă"

Despre autor:
"Georges Minois Georges Minois (n. 1946), doctor în istorie şi filogie (studii la Ecole Normale Superieure), este unul dintre cei mai reputaţi experţi francezi în istoria socială şi a mentalităţilor. Este autorul a numeroase lucrări din care menţionăm Histoire de la vieillesse de l'Antiquite a la Renaissance (1987), Le Confesseur du roi (1988), Henri VIII (1989), L'Eglise et la science."

http://www.humanitas.ro/humanitas/istoria-infernurilor 

Dar se poate “repara” această doctrină? Nu, deoarece conform Bibliei, un suflet nu se poate auto-chinui mental după ce moare, deoarece nu este conştient, nu are conştiinţă de sine, fiind mort, deci atât vechea, cât şi noua concepţie despre Iad este nebiblică.

 

Dumnezeu arată clar ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte

Putem da un verdict corect cu privire la starea sufletului în moarte, stabilit în urma evaluării declaraţiilor cu privire la suflet, prezentate în Biblie. Cercetând manuscrisele timpurii ale Bibliei în limbile originale  – Biblia antică, primară, în paralel cu traducerile actuale la care avem cu toții acces mai ușor, în final, vom putea concluziona cu certitudine referitor la întrebarea legitimă Ce se întâmplă cu sufletul omului după moarte?
Care este plata pentru păcat? Moartea, conform cu Romani 6:23. Biblia nu arată, că omul ar păcătui numai cu trupul şi astfel pedeapsa s-ar răsfrânge doar asupra trupului, murind doar trupul, nu şi sufletul. Din contră, Biblia arată că şi sufletul participă la acţiunile trupul, primind satisfacţie “şi voi zice sufletului meu: "Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!" (Luca 12:19).

Ideea că omul ar fi nemuritor, vine de la Satan Diavolul: Geneza 3:4, Ioan 3:13, Ioan 11:11-14, Ioan 20:17. Omul este un produs divin, o creaţie a lui Dumnezeu, fiind rezultatul unirii trupului din carne cu suflarea sau altfel zis cu duhul (spiritul) suflat de Creator: Geneza 2:7. Atât timp cât carnea şi duhul coexistă, omul este o fiinţă, un vieţuitor care are viaţă; în termeni biblici: un suflet (suflător, răsuflător) viu. Când această uniune nu mai există, omul nu mai este o fiinţă, nu mai este un vieţuitor care are viaţă, nu mai este un suflet, nu mai este un răsuflător viu. Pur şi simplu el nu mai trăieşte conştient, moartea fiind opusul vieţii şi a conştiinţei de sine: Psalmul 146:4, Eclesiastul 9:4-10, Psalmul 6:5. De aceea morţii nu pot lăuda pe Dumnezeu: Isaia 38:18-19. Singura speranţă pentru cei ce mor este învierea: Ioan 5:28,29. Nu există “viaţă” conştientă sau semiconştientă, nici starea de purgator după moarte, deoarece facultăţile mentale încetează: Eclesiastul 9:1-12. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cei ce traduc şi explică anumite versete din Noul Testament în termeni nemuritorişti, căci nu există aşa ceva. Manuscrisele vechi confirmă că anumite versete au fost traduse greşit sau poate chiar tendenţios, cum spun anumiţi bibliști. Dacă omul ar putea trăi şi după moarte, nu ar mai fi nevoie de înviere: 1Corinteni 15:12-18. Conform Bibliei sufletul care păcătuieşte acela moare – Ezechiel 18:20, şi deoarece toți am păcătuit într-un fel sau altul, nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, toţi murim, până ce va veni Domnul Isus şi va distruge moartea. Deci nu există suflet nemuritor (Romani 3: 23).

 

Unde se duce omul după moarte (inclusiv cu sufletul)?
Iată ce declaraţii găsim în Biblie:
Geneza 3:19 “În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, pâna te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci tărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

Nu Moise vorbeşte aici, ci Dumnezeu.
Daniel 12:2  “Mulţimea celor ce dorm în ţărâna pământului se va scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.” YLV (traducerea “mulţi dintre cei ce dorm în ţărâna pământului” este greşită şi alimentează idei false)
Nu Daniel vorbeşte aici, ci chiar un înger al lui Dumnezeu. Şi el foloseşte aceeaşi terminologie ca în primul caz arătat, unde vorbeşte Dumnezeu.
Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, confirmă acest adevăr sfânt şi divin:
Ioan 3:13. “Nimeni nu s-a suit în cer, afară de cel ce s-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este din cer.”
Ioan 5:28. “Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul lui
5:29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”

Unde merge sufletul? Unde merge şi trupul, fiind închis ermetic în celulele moarte:

“Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16:10)

“Iehova, tu mi-ai ridicat sufletul din locuinţa morţilor, tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.” (Psalmul 30:3)

“Căci nu-mi vei lăsa sufletul în locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul tău să vadă putrezirea.” (Fapte 2:27)

“Despre învierea lui Christos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în locuinţa morţilor şi trupul lui nu va vedea putrezirea.” (Fapte 2:31)

 

Dar ce se întâmplă cu duhul omului?
Biblia spune – şi nu eu – că după ce iese din om, duhul (spiritul) omului (şi nu sufletul omului) se duce la Dumnezeu, care l-a dat: “Şi ţărâna se întoarce în pământ cum a fost şi duhul (“ruach” în ebraică) se întoarce la Dumnezeu care l-a dat” (Eclesiastul 12:7). Biblia spune şi mai exact unde anume la Dumnezeu: “Tată, în mâinile tale îmi încredinţez duhul” (“pneuma” în greacă)” (Luca 23:46).
Aţi putut observa unde: “în mâinile lui Dumnezeu”. Vedeţi, se întoarce în mâinile lui Dumnezeu, nu în iad, nu în rai şi nu în alte părţi. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus, Fiul lui Dumnezeu, ştie cel mai bine amănuntele. Ştia că "mâna lui Dumnezeu" nu este raiul, altfel n-ar fi spus că înainte de învierea lui încă n-a fost la Tatăl, n-a fost în paradisul ceresc (Ioan 20:17). Din nefericire, mulţi interpretează foarte greşit versetele, deoarece se iau după interpretările bisericilor îndepărtate de adevărul lui Dumnezeu, fiind înşelaţi de falsurile adăugate la Biblie şi de traducerile distorsionate a unor versete, care susţin ca şi ei lucruri imposibile, distorsionate, preluate din păgânism… Din nefericire, la ora actuală Ortodoxia şi Catolicismul, precum toate mişcările derivate din ele, arată mai degrabă ca un păgânism filozofic grec, reformat insuficient şi nu ca modelul lăsat nouă de Noul Testament. Miscarea gnostica din secolele I-III a reuşit să infiltreze în creştinism principalele elemente ale culturii religioase din păgânism. Puzderia de zei păgâni au fost rebotezaţi cu numele sfintilor din Biblie şi au devenit aşa-zisii patroni ai diferitelor meserii şi stări, ca şi în păgânism. Zilele de sărbătoare ale principalelor zeităţi păgâne, acum purtând nume creştine, au devenit principalele zile de sărbătoare ale “păgâno-creştinilor”. Acestor elemente păgâne, care au supravieţuit travestiţi în straie şi denumiri creştine li s-a adus închinare şi au devenit “mediatori” între Dumnezeu şi oameni. Toate acestea au devenit posibile datorită credinţei în nemurirea sufletului, o dogmă greșită, erezie.

Iată o mărturie, care ar trebui să fie o mărturie şocantă pentru cei ce cred în nemurirea sufletului. În ultima rugăciune a martirului Policarp, episcop al Smirmei (secolul II), el îşi exprimă credinţa că sufletul lui va fi înviat (aspect ce confirmă adevărul că sufletul moare). El a fost ucenicul apostolului Ioan.
“Atotputernice Dumnezeule, Tată al iubitului şi binecuvântatului tău slujitor, Isus Christos, prin care am ajuns la cunoştinţa ta, Dumnezeul îngerilor, a puternicilor, a tuturor creaturilor şi a tuturor celor drepţi, care trăim înaintea feţei tale: Te preamăresc, că m-ai socotit vrednic pentru această zi şi acest ceas, ca să am parte la numărul martirilor tăi, în paharul Christosului tău, la învierea sufletului şi a trupului la viaţa veşnică prin neputrezirea din duhul sfânt. Să fiu primit printre ei înaintea feţei tale, ca o jertfă grasă şi plăcută, aşa cum tu, veşnic drept Dumnezeu ai hotărât mai dinainte, mi-ai făcut de cunoscut în prealabil, iar acum împlineşti. Pentru toate acestea te laud, te preamăresc şi te slăvesc prin veşnicul tău mare preot ceresc, Fiul tău drag, Isus Christos. Prin el şi împreună cu el, a ta este slava luminoasă în duhul sfânt, acum şi în eternitatea care va veni. Amin.”

De ce nu suntem nemuritori cu sufletul?
Deoarece nemurirea este condiţionată de pocăință, de credință, dar mai ales de ascultarea de Dumnezeu şi se primeşte numai la învierea celor morţi (Ioan 5:28,29).
“Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, “şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul sfântului duh.” (Fapte 2:39)

 

Ce nu iau în calcul teologii şi de ce?

Dar toate dovezile prezentate mai sus, nu sunt suficiente pentru adepţii doctrinei iadului etern chinuitor, atât timp cât tocmai în Biblie sunt câteva pasaje care infirmă (contrazic) multitudinea de dovezi aduse. De exemplu, avem cel mai elocvent caz de contradicţie (faţă de toate dovezile biblice aduse) în pasajul despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr.
Din tot ce am prezentat până aici, am putut observa ce spune Biblia despre orice om, unde s-a dus după moartea lui şi în ce stare este el acolo. “Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” Ecclesiastul 9:10
Însă pasajului despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr susţine altă părere. Deși admite că Avraam este în locuinta morților (hades), susține exact contrariul mărturiei Scripturii citate! El susține că acolo unde s-au dus Avraam, săracul Lazăr și bogatul nemilostiv, există lucrare, chibzuință, știință și înțelepciune. “Cu vremea săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam ... A murit şi bogatul ... Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri...”.  Cu toţii cunoaştem această istorisire cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv din Luca 16:19-31. Însă acest text contrazice flagrant Biblia de la Geneza şi până la Apocalipsa și tulbură armonia ei interioară. Importanţa armoniei interioare a textelor Bibliei este evidentă şi trebuie luată în calcul. Teologii susţin că Solomon a prezentat un punct de vedere uman, pe când pasajul care îl contrazice, prezintă un punct de vedere divin. Problema cu această interpretare este că Solomon nu este singurul, alături de el fiind alţii care dau aceeaşi învăţătură în acest caz: Iov, David, Ezechia, un înger şi chiar Dumnezeu. Cât ne putem baza atunci pe celelalte lucruri spuse de aceştia, dacă, iată, ei prezintă şi erori umane? Ar mai putea apela atunci apostolul Pavel la autoritatea Scripturii, argumentând că toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos (2Timotei 3:16)? Să presupunem că trebuie să conduci maşina din Cluj-Napoca până la Bucureşti şi urmăreşti cu atenţie indicatoarele rutiere, toate arătând spre sud-est. Toate ţi-au indicat drumul bine şi estimezi că mai ai foarte puţin până la Bucureşti. Însă urmează un indicator cu inscripţia “BUDAPESTA 5 KM” Ce o să faci? Ignori toate indicatoarele de până atunci şi te încrezi orbeşte într-unul singur? Nu cred. Mai degrabă ignori, ştiind că e o farsă. De ce nu putem acţiona mental exact la fel şi în cazul Bibliei, văzând farsa Diavolului în pasajul din Luca 16:19-31? Există voci ale credincioşilor din România, cât şi din afara ei că autorul acestui pasaj nu a fost evanghelistul Luca, ci un scrib al unei biserici, care a pus în gura Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, ceea ce el nu a spus niciodată. Fiul lui Dumnezeu, care a venit din cer şi s-a născut evreu, cunoştea bine mărturia întregului Vechi Testament despre locaţia şi starea inconştientă a celor morţi, deoarece el a spus că la trâmbiţa învierii, morţii vor auzi glasul lui din morminte, şi nu din sânul lui Avraam sau "iad": Ioan 5:28,29, Daniel 12:2. Nicăieri nu foloseşte acest termen “sânul lui Avraam”, nici el, nici ucenicii săi şi nimeni din vechime dintre toţi cei pomeniţi în Vechiul Testament. Locurile unde apare această frază sunt nişte cărţi dubioase, numite “apocrife”, deoarece erau ţinute ascunse, deorece marele preot rostea blestem pe ele. Aşadar, acest text din Luca 16:19-31 este un text fals, o apocrifă (text necanonic), ataşat ulterior la (în) Evanghelia după Luca, dintr-o astfel de sursă dubioasă.
Avem de a face cu o contradicţie evidentă, care descalifică şi demască textul ca fiind un text străin de Biblie.
Textele Bibliei originale nu mai sunt. Nu putem lăsa sau distorsiona înţelesul textelor ce combat clar aceste idei, de dragul unor oameni care au introdus texte străine pentru aşi susţine părerile. Este clar că cineva a falsificat adevărul şi combate tot ce se spune  Biblia despre starea sufletelor în moarte, spunând:  “A venit timpul când săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.” Luca 16:22
Interesant… Toţi merg în țărână, dar acesta merge în sânul lui Avraam! Și mă întreb: Dar aceia care au murit înainte de Avraam, unde au mers? Se vede clar că textul este un fals, deoarece nu concordă cu armonia interioară a Bibliei. Biblia susţine că omul este un produs compus din două entităţi: “ţărâna pământului” şi “duhul lui Dumnezeu“. Aceste două elemente compun un produs nou, produs pe care Biblia numeşte “sufletul omului“. La moarte, aceste doua elemente se desfac din uniunea formată şi sufletul omului încetează să mai existe conştient, moare odată cu trupul şi rămâne încătuşat în celulele moarte ale trupului… Omul nu mai există, ca fiinţă vie.

În capitolele anterioare am prezentat câteva manipulări ale textului biblic, făcut de traducători, dar nu sunt singurele. După Conciliul de la Niceea din anul 325, s-a încercat sistematizarea şi uniformizarea Bibliei, ca toţi să aibă acelaşi text. Tot ce nu a corespus cu ideologia unora, a fost distrus. În această perioadă s-au consimţit anumite jonglerii scribale, cum este cazul de mai sus, având consecinţe foarte grave. Teologii nu iau în calcul asemenea lucruri (cinste excepţiilor), deoarece sub masca de a nu ştirbii autoritatea Bibliei, le e frică de fapt să nu-şi piardă reputaţia, autoritatea lor şi foloasele ce derivă de aici.

 

Roadele nefaste ale credinţei în nemurirea sufletului

"După roadele lor îi veţi cunoaşte" Matei 7:16

Credinţa în nemurirea sufletului conduce la nişte implicaţii teologice profunde. O minciuna poata darama mii de adevaruri. Această învăţătură este ca rădăcina unui copac care alimentează tot copacul.

În primul rând, îl face pe om să respingă idea de moarte, îl pune să creadă că e nemuritor şi astfel subminează interesul pentru înviere şi pune într-un con de umbră importanţa învierii.

În al doilea rând, subminează importanţa pocăinţei şi împinge pe oameni să creadă în posibilitatea salvării păcătoşilor după ce aceştia mor nepocăiţi (purgator, rugăciuni ptr. morţi, ofrande date spre salvarea sau ameliorarea stării lor, mântuirea universală, etc.).

În al treilea rând, credinţa în nemurirea sufletului alimentează sinuciderile şi atentatele sinucigase (terorism religios), spiritismul (că poţi vorbi cu morţii), alimentează frica de morţi (că morţii pot face rău), alimentează închinarea la morţi (că morţii pot face bine), alimentează purgatorul (că cei care au murit ca nedrepţi mai pot fi salvaţi), alimentează transmigraţia sufletelor (că sufletul morţilor se poate naşte din nou în alt trup, fie de om, fie de animal), alimentează idei false despre judecata lui Dumnezeu asupra păcătoşilor ce au murit, făcând din Dumnezeu un zeu sadic, ca cei din mitologiile păgâne.

Să ne oprim asupra acestui ultim aspect deoarece este cel mai grav, echivalând cu o hulă împotriva lui Dumnezeu, făcând din credincioşi “hulitori ai lui Dumnezeu”, vorbind “nebunii” la adresa lui Dumnezeu, fără ca ei să işi dea seama (Iov 42:8).

 

Înşelătoria fuge de lumină,

 

Înşelătoria fuge de lumină,
Şi se îngrozeşte de ochiul cercetător;
Dar adevărurile sacre invită testul,
Şi ne spun să căutăm şi să punem la încercare.
O, de am păstra o minte liniştită şi cercetătoare,
Siguri că nu vom cerceta în van,
Ci vom găsi comori ascunse.
Cu o întelegere binecuvântată,
Creată să fie liberă,
Nu îndrăznim să ne punem încrederea în om,
Ci ne încredem doar în Tine, Dumnezeule.
-- --

AMIN!

 

Partea C: Al cui ucenic esti?

 

Mare atentie! Cei mai mulţi credincioşi sunt ucenicii tradiţiilor. Dar tu?

 

Domnul Isus Christos a spus că vestea bună a regatului (împărăţiei) lui Dumnezeu va fi propovăduită ca o mărturie pe tot pământul şi apoi va veni sfârşitul (Matei 24:14). Vestea bună (evanghelia) este, că trimis de Tatăl său, Fiul cel unic al lui Dumnezeu, a venit din cer, a devenit om şi a murit pentru noi ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre şi are putere de la Dumnezeu ca să ne învie la viaţă veşnică, dacă vom muri. Învierea este strâns legată de vestea bună, nemurirea sufletului, nu. Până vom vesti o altă evanghelie, o evanghelie păgână, că omul credincios după ce moare, nu moare de fapt, ci merge în paradis, suntem blestemati: Galateni 1:8 “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti o altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie blestemat!”

Mare atentie!

Poate eşti prea legat de tradiţiile tale, de biserica ta sau cultul tau, de gloria grupului tău, ca să te mai gândeşti la gloria lui Dumnezeu şi a Fiului sau ... Dar ia aminte: Nici o tradiţie şi nici o biserică nu este bună, dacă nu este legată de Fiul lui Dumnezeu! Singurul care are mandat de la Dumnezeu ca să mântuiască este Fiul lui Dumnezeu. Biserica poate lega sau dezlega, dar nu poate mântui. Ucenicii nu trebuie să fie ucenicii tradiţiilor făcute în numele unei organizaţii sau grup religios, nici pentru renumele (gloria) unei biserici. Ucenicii trebuie să fie ucenicii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos, pentru închinarea curată la Tatăl său.

Problema mântuirii a fost simplă la început, din punct de vedere biblic, dar l-au complicat oamenii cu timpul. În evul mediu, vedem multe convertiri cu forţa, făcute de regi şi prinţi. Domnul Isus nu a porunci astfel de convertiri şi botezuri forţate. Botezul, deşi este necesar, nu mântuieşte. Fără o credinţă veritabilă, este o simplă baie şi nu are alt efect, decât udarea trupului.
Nicăieri în Biblie nu scrie de botezul sugarilor. Copiii de la vârsta de sugari, până la maturizare, sunt binecuvântaţi şi sunt consideraţi sfinti, dacă sunt crescuţi şi educaţi în sfinţenie, urmând ca să se boteze şi ei când simt chemarea. Cu privire la oamenii din lume, se pot boteza numai cei ce cred şi se pocăiesc, iar pocăinţa înseamnă: lepădarea de viaţa păcătoasă, întoarcerea la Dumnezeu Tatăl cu pocăinţă, pentru a trăi o viaţă după voia sa, credinţa în Fiul său şi în jertfa lui şi ascultarea de cuvântul evangheliei care ni s-a vestit prin el şi apostolii lui.
"şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Christos." (Fapt.20:21)
Fapte 26:15. ,Cine eşti, Doamne?" am răspuns eu. Şi Domnul a zis: "Eu sunt Isus, pe care-l prigoneşti.
16. Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci m-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor, pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor, pe care mă vei vedea făcându-le. 17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor, la care te trimit,
18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi."
19. De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
21 Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în templu, şi au căutat să mă omoare.
22. Dar, mulţămită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple;
23. şi anume, că Christosul trebuie să patimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumina norodului şi neamurilor."
Botezul - este o "icoană" adică "chip" (simbol) al mărturisirii unui cuget curat, după ce ne-am schimbat modul de viaţă păcătos - se face pin scufundarea totală în apă, pecetluind consacrarea întoarcerii noastre la Dumnezeu, prin pocăinţă, semnificând moartea noastră faţă de păcat şi învierea la o viaţă sfântă, după cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-l urma pe Fiul lui Dumnezeu şi astfel a face voia Tatălui său, care l-a trimis.
De fapt cuvântul "botez" este transcrierea în limba româna a cuvantului grec "baptizo" care înseamnă a scufunda.
http://strongsnumbers.com/greek/907.htm
"Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Christos" (1Pet.3:21)
Romani 6:1. Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmultească harul?
2. Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?
3. Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Christos, am fost botezaţi în moartea lui?
4. Noi deci, prin botezul în moartea lui, am fost îngropaţi împreună cu el, pentru ca, după cum Christos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. 5. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu el, printr-o moarte asemănătoare cu a lui, vom fi una cu el şi printr-o înviere asemănătoare cu a lui.
6. Ştim bine ca omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu el, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;
7. căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. 

8. Acum, dacă am murit împreuna cu Christos, credem că vom şi trăi împreuna cu el,
9. întrucât ştim că Christosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra lui.
10. Fiindcă prin moartea de care a murit, el a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.
11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Iesus Christos, Domnul nostru.
12. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.
13. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.
14. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.
15. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum.
16. Nu stiti că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
17. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit-o.
18. Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.
19. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut madularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastra!
20. Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.
21. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de care acum vă este ruşine: pentru că şfârşitul acestor lucruri este moartea.

22. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.
23. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnica în Isus Christos, Domnul nostru.
Efeseni 2:11. În el aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Christos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti,
12. fiind îngropaţi împreună cu el, prin botez, şi înviaţi în el şi împreună cu el, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care l-a înviat din morţi.
13. Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţa împreună cu el, după ce ne-a iertat toate greşelile. 

14. A şters înscrisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. 

15. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.

16. Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de sabat,
17. care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Christos.
18. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti,
19. şi nu se ţine strâns de capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.
20. Dacă aţi murit împreună cu Christos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:
21. "Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!"
22. Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor, şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,
23. au, într-adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.

Cu privire la numele în care trebuie să fim botezaţi:
Botezul este şi o identificare cu Christos care a fost botezat în apă, un îndemn de a-l urma în ceea ce a făcut şi a lăsat ca exemplu de urmat, plăcut şi bine primit înaintea Tatălui său.
Oare nu chiar Biblia ne învaţă în Coloseni 3:17, că ,,orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în numele Domnului Iesus, şi mulţumiţi, prin el, lui Dumnezeu Tatăl.” Porunca este clară, şi anume ca tot ce facem deci inclusiv botezul să facem: ,,în numele Domnului Isus”
Pasajele biblice directe şi indirecte ce conţin formularea de botez:

De ce nu a botezat nimeni după formularea din Matei 28:19? Răspunsul este simplu: Aşa au botezat, numai că textul nu era aşa cum îl avem noi azi.
„Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul sfântului duh.” - Fapte 2:38.
,,Căci nu se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în numele Domnului Isus.” - Fapte 8:16.
,,Şi a poruncit să fie botezaţi în numele Domnului Isus Christos.” – Fapte 10:44.
,,Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în numele Domnului Isus.” – Fapte 19:5.
,,Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi pentru Isus Christos, am fost botezaţi pentru moartea lui?” - Romani 6:3.
,,Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos (botezul în apă), şi prin duhul Dumnezeului nostru. (botezul cu duhul sfânt)”- 1Corinteni 6:11.
,,Toţi care aţi fost botezaţi pentru Christos, v-aţi îmbrăcat cu Christos.” - Galateni 3:27.
Nu aducem dezonoare Tatălui, dacă nu botezăm în numele lui, căci nici apostolii n-au botezat în acest nume, şi totuşi nu l-au dezonorat, ci din contră l-au sfinţit, cum le-a cerut Domnul Isus (Matei 6:9). În ceea ce priveşte botezul doar în numele Domnului Isus Christos, oare nu chiar Dumnezeu Tatăl a poruncit să fie aşa? Căci este scris: "De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat foarte sus şi i-a dat numele care este mai presus de orice nume (notă: se subânţelege cu excepţia numelui aceluia care i-a dat acest nume), pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Christos este Domn." (Filipeni 2:9-11).
Iată ca botezul doar in numele lui Isus Christos, Fiul său, nu îl dezonorează pe Tatăl, ci din contra, îl slăveşte.
În Dicţionarul Biblic Ilustrat se spune la subiectul „Botez”: „Spre deosebire de botezul lui Ioan, botezul creştin a fost îndeplinit de la bun început „în Numele lui Isus" (Faptele Apostolilor 2:38; 8:16; 10:48; 19:5). Această expresie probabil că indică fie că botezătorul se considera că acţionează ca reprezentant al lui Isus, care era înălţat (cf. în special 3:6,16 şi 4:10, cu 9:34), fie că persoana botezată considera că botezul este un act de angajare de a fi ucenic al lui Iesus (cf. 1 Corinteni 1:12 şi mai jos, IV). Este foarte probabil că s-a considerat că expresia însumează ambele aspecte.
Prin urmare, este clar că încă de la început botezul în Numele lui Iesus a funcţionat ca ritual de intrare sau de iniţiere în cadrul celor care chemau Numele lui Isus (ca Mare Preot Mijlocitor - nota mea) (Faptele Apostolilor 2:21,41; 22:16; cf. Romani 10:10-14; 1 Corinteni 1:2). Botezul era completat uneori prin punerea mâinilor şi trebuie să fi exprimat de asemenea într-un mod plastic acceptarea celui botezat de către comunitatea celor care credeau în Isus, la fel ca şi el (Faptele Apostolilor 8:14-17; 10:47 ş.urm.; 19:6; Evrei 6:2).”
Cipryan un părinte bisericesc, a găsit necesar (dar greşit) să insiste asupra formulei în numele Sfintei Treimi, pentru că unii creştini botezau după o formulă de botez, veche şi scurtă şi anume: „în Christos Isus” sau ,,în numele Domnului Isus” ceea ce lasă să se înţeleagă că formula de origine veche şi apostolică folosită de unii creştini chiar şi în vremea lui Cipryan era cea „în numele Domnului Isus”. În acest sens Encyclopedia Britannica, 11th ed. (1920), II 365 declară: „Formula trinitariană şi scufundarea de trei ori n-a fost o practică uniformă de la început... Botezul în Numele lui Isus este formula din Noul Testament. În secolul trei, botezul în Numele lui Hristos era încă la fel de răspândit încât papa Stefan l-a declarat valid, opunându-se lui Ciprian din Cartagina”.
În Hastings Encyclopedia of Religion, Vol. 2, pag. 377, 389, se spune: Botezul creştin a fost întotdeauna realizat folosind cuvintele „în Numele lui Isus”...până pe vremea lui Iustian Martirul.
În A History of Christian Thought; Otto Hieck; Vol. 1, pag. 53, se precizează: „la început botezul era realizat (administrat) în Numele lui Iesus, apoi gradual în Numele Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt.”
Tot la fel în Canney Encyclopedia of Religion, pag. 53 se susţine că – La început biserica boteza în Numele Domnului Isus până în secolul al doilea.
Alte studii în acest sens mai declară:
Dicţionarul Biblic explicativ (1962), vol.I, pag. 351: „Dovezile... Sugerează că botezul în creştinismul timpuriu a fost administrat, nu în întreitul nume, ci în Numele lui Isus Hristos sau în Numele Domnului Isus”.
Otto Heick, un istoric creştin de renume (1947), pag. 58: „formula trinitariană de botez...a luat locul vechii formul de botez „în Numele lui Isus”.
Williston Walker, un istoric al bisericii creştine (1947), pag. 58: „Formula de botez trinitarian ... a luat locul vechiului botez în Numele lui Hristos”
Canney's Encyclopedia of Religions (1970), pag. 53: „Persoanele au fost botezate la început în „numele lui Isus Hristos” ... Sau „în numele Domnului Isus”... După acea, odată cu dezvoltarea doctrinei Trinităţii, ei erau botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”.
Encyclopedia Biblică (1899), I, 473: „Este normal să concluzionăm că botezul a fost administrat iniţial „în Numele lui Isus Hristos”, sau „în numele Domnului Isus”. Această opinie este confirmată de faptul că formele timpurii ale mărturiei baptismale era singulară nu întreită, cum a fost crezul ulterior”.
Publicaţia „Taina botezului Biblic” (lb. Română) citează următoarea referire istorică care a avut loc în Roma în anul 100 e.n. şi a fost reprodusă în revista „Time” din 5 decembrie 1955, a botezului „în Numele lui Isus”: „Diaconul şi-a ridicat mâna, şi Publius Decius a păşit prin uşa baptistierului. Stând până la brâu în bazin era Marcus Vasca vânzătorul de lemne. El zâmbea aşa cum Publius a străbătut în bazin lângă el. „Credis”? A întrebat el. „Credo”, a răspuns Publius. „Eu cred că mântuirea mea vine de la Isus Cristosul, care a fost răstignit sub Ponţiu Pilat. Cu El eu am murit ca să pot avea cu El Viaţă Eternă”. Atunci el a simţit braţe puternice sprijinindu-l aşa cum el s-a lăsat pe spate în bazin, şi a auzit glasul lui Marcus în urechea lui – „Eu te botez în Numele Domnului Isus...”
Studiind exegeţi ai textului biblic, se poate constata, că, după ce evangheliile şi celelalte epistole au început să fie copiate, unii copişti şi-au permis să cizeleze acestea sub motiv că doresc să fie o mai mare armonie între ele, să aibă mai mult stil şi să fie corecte din punct de vedere gramatical. Probabil că unii au avut doar aceste intenţii, însă s-au găsit şi dintre aceia care doreau un pretext pentru a "umbla" la textul biblic, pentru aşi susţine anumite puncte de vederi. Formularea ,,în numele Tatălui al Fiului şi al Sfântului Duh” a fost introdusă mai târziu în textul din Matei 28:19,20, spre susţinerea unei concepţii, fără ca făptaşii să prevadă că prin aceasta crează disarmonie. În plus, unii, ca Episcopul Cyrill au mers până acolo cu inovaţiile, de botezau chiar şi în numele Mariei.
Conform cu „Aparatul critic al Noului Testament în limba greacă”, ediţia 25, redactat de Nestle şi Aland, în anumite scrieri ale lui Eusebiu de Cesarea, versetul din Matei 28,19 apare citat diferit: „…în Numele Meu.”
Eusebiu din Caesarea (Cezareea), a fost un istoric creştin al secolului IV, episcop participant la Conciliul de la Nicea şi un fel de prim ministru al împaratului Constantin Cel Mare. Fiind episcop la Cesarea, a avut acces la cea mai mare colecţie de scrieri creştine anti-nicene, depozitate în biblioteca care a fost iniţiată de Origen şi Pamphilus, care era chiar în orasul său, Cesarea.
Istoricul Conybeare, cercetând scrierile lui Eusebiu (300-336 AD), a descoperit 17 citări ale versetului din Matei 28:19 în aceasta forma:
,,πορενθέντες μαθητύσατε πάντα τά έθνη έν τώ όνόματί μον, διδάsκοντες αύτούς τηρεϊν πάντα όςα ένετειλάμην ύμϊν.”
,,Ducându-vă discipolizaţi toate naţiunile în numele meu, învăţându-le să respecte toate câte v-am poruncit.”
Ele se găsesc în ‘The Proof of the Gospel’ de 5 ori; ‘Commentary in Psalms’ de 4 ori; ‘The Theophania’ de patru ori; în ‘Commentary in Isaiah’ de două ori; în ‘The History of the Church’ o dată; în ‘In Praise of Constantine’ o dată. Doar spre finalul vieţii sale citează forma tradiţională, de trei ori.
„În cazul pe care l-am examinat (Matei 28:19), trebuie notat că nici un singur manuscris sau o versiune mai antică n-a păstrat pentru noi o citare intactă. Dar asta nu e o surpriză pentru noi, aşa cum Dr. C.R.Gregory, unul din cei mai mari evaluatori textuali, ne aduce aminte că manuscrisele Greceşti ale textului Nou Testamental deseori au fost alterate de scribi, care au adăugat citări care erau familiare pentru ei, şi despre care credeau ca sunt adevărate citări.”
„În singurul Codice (versiune) în care am fi avut păstrată o versiune mai veche, şi anume versiunea Siriacă Sinaitic şi în manuscrisul cel mai vechi Latin, paginile care conţin sfârşitul lui Matei sunt dispărute.”( F.C. Conybeare).
Comentariul lui Peake's, 1919: „...Porunca să boteze în numele întreit este o târzie extensie doctrinală.'”
Eusebiu „Dovada Evangheliei”: „...Spunând chiar în aceste cuvinte acelor discipoli ai lui, cei mai săraci dintre săraci: 'Duceţi-vă şi faceţi discipoli din toate naţiunile'. 'Dar cum putem face asta', ar fi putut răspunde ei în mod rezonabil Stăpânului?... Însă în timp ce discipolii foarte probabil spuneau sau se gândeau la acest aspect, Stăpânul le-a rezolvat dificultăţile prin adăugarea unei fraze, spunând ca ei vor triumfa 'în numele meu'. Căci el nu i-a însărcinat  simplu şi vag 'faceţi discipoli din toate naţiunile', ci cu adăugarea necesară 'în numele meu' . Iar puterea numelui său fiind atât de mare, încât apostolul spune: 'Dumnezeu i-a dat un nume care este mai presus de orice nume, astfel încât în numele lui Isus fiecare genunchi să se plece, al celor din ceruri , de pe pământ şi de sub pământ.' El a arătat virtutea puterii în numele său ascunsă de mulţime, când el a zis discipolilor săi: 'Duceţi-vă şi faceţi discipoli din toate naţiunile în numele meu'. (Dovada evangheliei VOL 1, editat şi tradus de W.J. Ferrar, 1981, pag. 157).
Citatul din Evanghelia după Matei dat de Eusebiu de 17 ori, concordă şi cu contextul, unde ni se spune „…Toată autoritatea mi-a fost dată în cer şi pe pământ.”
Un alt citat asemănator cu al lui Eusebiu, se găseşte într-un manuscris evreiesc, numit "Shem-Tob". Profesorul George Howard, care a cercetat manuscrisul, scrie că textul original a fost alterat între timp, dar la origini este unul vechi „cam din primele patru secole ale erei creştine”. (New Testament Studies, vol. 43, nr. 1, ianuarie 1997, p. 58-71.).
În "Shem-Tob", textul din Matei 28:19,20 este redat astfel:
„Mergeţi şi învăţaţi-i să ducă mai departe toate lucrurile care eu v-am poruncit pentru totdeauna.”
Ceva asemănător cu citatul lui Eusebiu mai apare şi într-un text coptic:
„Mergeţi înainte în lumea întreagă şi învăţaţi toate naţiunile în numele meu în orice loc.”
(E. Bulge, Miscellaneous Coptic Texts, 1915, pp. 58 ff., 628 şi 636).
Episcopului siriac Aprahates, participant şi el la Conciliul din Niceea şi Iustin Martirul citeaza şi ei forma neconvenţionala.
Domnul Isus a spus: ,,Şi să se predice în numele lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, către toate popoarele, începând din Ierusalim.” (Luca 24:47). Oare numai predica, pocăinţa şi iertarea păcatelor trebuia făcute în numele lui? Iată de ce varianta rămasă de la Eusebiu, nu trebuie să ne mire: 'Duceţi-vă şi faceţi discipoli din toate naţiunile în numele meu'
Cei care se pregătesc cu adevărat pentru acest pas crucial, nu se vor împiedica de acest aspect, ci prin harul lui Dumnezeu Tatăl şi a Fiului său vor găsi răspunsuri satisfăcătoare la întrebările lor în această temă, dacă le vor cauta cu stăruinţă, umilinţă şi sinceritate.
Botezul este un pas indispensabil pe calea mântuirii. Fără botez, nu se poate ajunge la mântuire, fiindcă trebuie să împlinim tot ce este scris cu privire la lucrările sfinte: 1Petru 3:21: „Această imagine vă mântuieşte (salvează) acum şi pe voi, adică botezul…” iar în Fapte 22:16 se declară: ,,Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemând numele Domnului.” Astfel, cei care îl iubesc sincer pe Dumnezeu şi pe Fiul său, vor spune ca famenul etiopian: „…ce mă împiedică să fiu botezat?” (Fapte 8:36). 

 

Îndemn

Este adevărat că acest subiect este vast, de aceea nu putem avea pretenția că aici am tratat complet acest subiect. Nu scuzăm păcătoșii, ci îi invităm să se pocăiască, scăpând - prin înviere - de plata păcatului: moartea. Un om care doreşte sa fie pocait, trebuie să se sfinţească prin adevărul lui Dumnezeu. Nici un neadevăr nu duce pe credincioşi mai aproape de Dumnezeu, din contra, îi îndepărtează.

După ce s-au unit cu puterea imperială sub Constantin Cel Mare, unii s-au pus stăpâni peste Biblie şi au persecutat pe toţi cei care aveau o altă Biblie decât a lor, ucigând pe posesorii ei şi distrugând toate aceste Biblii, au modificat cum au dorit ei textele şi adăugând la ele şi-a făcut o versiune proprie din care să rezulte că Dumnezeu îi chinuie pe păcătoşi după ce mor, însă dacă plăteşti anumite taxe pentru rugăciuni, preoţii lor îi pot scoate pe păcătoşi din acel foc. Nu este de mirare de ce la începutul trezirii sale, reformatorul Luther Martin a calificat miturile despre nemurirea sufletului printre "fabulele monstruoase” ale acestora (Luther's, "Assertion of All Articles Wrongly Condemned in the Roman Bull," Nov 29, 1520 & Quoted by Edward Fudge, The Fire That Consumes, p. 70). Totuşi, revenirea la “adevărul adevărat” nu s-a putut face din cauza unor texte modificate sau intoduse alături de textul biblic. Dar concepţia despre un iad cu foc şi chinurile de acolo n-a fost inventată de Biserica Catolică. Ea doar s-a inspirat din păgânism, de unde provenea această doctrină.

 

Mulţumiri Tatălui ceresc în numele Fiului său, că prin harul său şi pentru gloria sa, putem să arătăm originile învăţăturii despre "chinurile iadului". Pentru unii va fi o satisfacţie să se adâncească în acest studiu, iar pentru alţii va fi o eliberare, învăţând un nou adevăr. Dar pentru alţii... vorba aceea: "Adevărul e supărător, dar necesar” pentru că "Nu există armonie în Biblie, decât atunci când foloseşti toată Biblia.". Amin! Nu folosi doar Noul Testament, foloseşte întreaga Biblie, după cum este scris “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” Amin! (2Timotei 3:16)

 

 

Pentru mai multe informații accesați:

www.harsimantuire.blogspot.ro

 

P.S. Stimate cititor, în cazul în care aceasta broşură te-a edificat, transmite-o altuia, IŢI MULȚUMIM DIN INIMĂ.     

 

 

 

După cum aţi văzut de la început, nu suntem împotriva Bibliei, suntem împotriva manipulării ei. Numai adevărul ne poate elibera şi sfinţi (Ioan 8:32, Ioan 17:17).