COLECŢIE POEZII CREŞTINE DEOSEBITE

POEZII ALESE

  - Cuvânt înainte

Un scop divin pentru toţi

Scopul nostru trebuie să fie victoria asupra păcatului şi a morţii, ca să putem moştenii viaţa veşnică. În această luptă pentru victorie, trebuie să fim ghidaţi de sus, de la Dumnezeu. Pentru a putea avea această viaţă veşnică, El ne îndeamnă prin Fiul Său, să asimilăm cunoştinţa necesară despre Cele mai importante Fiinţe din Univers: Tatăl şi Fiul (Ioan 17:3). De asemenea, prin apostolul Pavel, El ne îndeană să urmărim pacea şi sfinţirea (Evrei 12:14), prin iubirea adevărul lui Dumnezeu (Ioan 17:17) care este un adevăr sfinţitor, prin care ne putem zidi credinţa, speranţa şi dragostea noastră şi a fraţilor şi a semenilor noştrii. Ţinta poruncii este dragostea (1Timotei 1:5), spre gloria lui Dumnezeu şi a Fiului său. Să iubim pe toţi cei din jurul nostru şi să facem bine tuturor, la superlativ (Luca 10:25-37)! Dacă vrem să avem viaţă veşnică, trebuie să ajungem ca nişte copilaşi ascultători ai lui Dumnezeu Tatăl (Matei 18:3).
Interesul nostru trebuie să fie: "tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă." Filipeni 4:8
Trebuie să căutăm să fim în mijlocul celor cinci fecioare înţelepte, pentru a ne înţelepţi şi mai mult împreună.
Matei 25:1. Atunci împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. 2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Doresc să stăm cu toţii de veghe în aşteptarea Domnului nostru Isus Christos, ca fecioarele înţelepte din pilda Mântuitorului, pentru a-l putea primi cum se cuvine.

 

Eşti mort atunci

 

Motto> Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul,

şi acum a şi venit,

când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu,

şi cei ce-l vor asculta vor învia. (Ioan 5:25)

 

1.Când nu vezi doar ceea ce ochii tăi vor să vadă

Cum poate fi adevărul, cum ți-ai dori tu să fie

Eşti mort atunci

Căci inima ta faţă de Dumnezeu nu este deschisă.

 

2.Când eşti atât de consumat cât de mult să zidești
Pierzând mult timp tencuind minciuni și prejudecăţi
Eşti mort atunci
Căci tot ce spui şi faci, e numai pentru fală.

 

3.Când nu poţi topi ghiaţa cea rece din inima ta

Şi nu laşi ca dragostea să te-ncălzească ca soarele,

Eşti mort atunci

Căci inima ta pentru bine nu se lasă încălzită.

 

4.Când nu-ţi foloseşti mintea, nu ai ce face cu inima

Şi îţi foloseşti toată fiinţa ca un spijin pentru a judeca

Eşti mort atunci

Căci inconştient, cu o bârnă, nu ai puterea de a vedea.

 

 

Tatăl scump din ceruri să ne ajute să înviem din moartea duhovnicească, din tot ce nu e după voia sa.

În numele scumpului său Fiu divin să ne rugăm, Amin!

Tâlharul de pe cruce

 

În drumul tău spre fericire

Ai făcut atâta rău,

Dar n-ai simțit nicicând din spate,

Că esti împins de Duhul Rău.

 

Ai încălcat porunci și reguli,

Doar ură ai semanat oricând.

Şi-acum te-ntorci cu demnitate,

Acum te-apleci smerit, plângând.

 

Tu ai lovit mereu în oameni,

Chiar dacă nu ştiai de greu.

Pe cel ce-a fost alături, ca un frate,

L-ai părăsit şi l-ai lăsat la greu.

 

Tu nu esti înger, nu esti sfânt,

Est un om plin cu păcate,

Dar cât vei fi pe-acest pământ,

Poţi fi tâlhar, dar să spui dreptate:

 

Vrednic sunt pentru ce primesc!

 

Adu-ne la viaţă!

- Baladă pentru înviere

 

Dumnezeu poate să intre în inimile noastre ca prin uși deschise,

Şi să ne conducă la adevărul Său, faţă de care aţi amorțit:

Fără duhul Său, sufletul nostru "doarme" undeva la fel de rece,

Cum este pământul, până când El se îndură și ne aduce la viaţă.

 

Adu-ne, adu-ne, te rugăm la viaţă, căci Tu, Dumnezeule, poţi!

Ni s-a spus că în moarte există fiinţă vie, făr de trup,

Dar Tu ai spus că ei trăiesc al Şarpelui minciună,

Nu e nimic înăuntru, nici viaţă, nici lumină,

Doar întuneric, din care duhul Tău ne aduce la viaţă.

Nu suntem nimic fără ca suflarea Ta să ne atingă,

Dumnezeul meu! Doar Tu ești viața printre morți,

În tot acest timp, nu le vine să creadă că trăiesc în minciună,

Şi spun că vedem, simţim şi trăim fără trup, "dincolo".

Dar nu e nimic în acea locuinţă, cum spus-a vestitul Solomon,

Şi cum aţi putea să mă credeţi, dacă pe el - cel vestit - nu?

Sunteţi ținuti în întuneric, deşi adevărul este acolo în Scriptură.

Îndăgostiţi de o minciună nu credeţi, adevărul nu e popular:

Trebuie să ne închidem ochii la tot, fără gând, fără voce, fără suflet.

 

"Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuința morților în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici înțelepciune!"

Regele lui Israel, Solomon, cel mai înţelept om din antichitate, este autorul cărţii Eclesiastul 9:10, care face parte din de la Dumnezeu inspirata Biblie, Sfânta Scriptură

VDC - Bible.com

 

CERUL DESCHIS

 

1. Privesc spre bolta Cerului deschis

Să-L pot descoperi pe Creatorul

Ce mi-a dat Duh, atunci când mi-a prescris,

Ca, prin Cuvânt, să fac pe călătorul

 

2. Să-mi rândui viaţa mea în rugăciune,

Prin înălţări de calde Osanale

Să sting păcatul ca pe un tăciune

Urmând, prin supuşenii, a Sa Cale

 

3. Să cresc, prin Duhul, în Regatul Său,

S-ascult de sfatul Său cum să mă rog

Topind păcatul în păreri de rău,

Că-n rugăciune încă sunt olog

 

4. Din Cer deschis trimisu-ne-a pe Fiul,

Vestit de magi prin Steaua Călătoare

În loc de rugă noi i-am dat sicriul,

Mormânt de piatră fără nici o floare

 

5. Prin rugă şi credinţă cat spre Cer

Şi-i simt Iubirea cum pătrunde-n mine

Las deoparte tot ce-i efemer

Şi Te-nsoţesc, Părinte, doar pe Tine

 

6. Îţi cer azi, Doamne, să mă ocroteşti,

Dă-mi sănătate să Te pot servi

Căci ne-ai creat să ai ce să iubeşti,

Învaţă-ne, prin rugă, a iubi

 

7. Mă-ndrept spre Cer deschis prin pocăinţă,

Cu Tatăl şi cu Fiul în comuniune

Îmi scald faptele bune în credinţă,

Păcatelor le-aştern de-ngropăciune

 

TEODOR CAMPAN, profesor universitar, Cluj-Napoca.

 

Trezește-mă!

 

Trezește-mă ca de ultima oară

Înăuntrul meu, te rog, trezeşte-mă.

Căci nu mă pot trezi,

Dacă nu mă trezeşti Tu.

Trezește-mă înăuntrul meu,

Salvează-mă, cheamă-mi numele,

Şi salvează-mă din întuneric.

Trezește-mă,o trezește-mă Tu!

Şi spune Duhului Tău

Să-mi clocotească în vene.

Nu mă pot trezi, fără Tine,

Şi înainte să mor, o Dumnezeule,

În ocară ca Samson la râşniţe,

Salvează-mă, salvează-mă Tu

De lumescul ce am devenit.

 

Acum, că știu de ce sunt fără putere,

Te rog, nu poți să mă părăsești.

Inspiră în mine Duhul și fă-mă real,

Adu-mă, adu-mă te rog, la viață,

Trezește-mă înăuntrul meu,

Şi nu mă lăsa rece să pier.

Nu mă pot bucura fără viaţa din Tine,

Trezește-mă înăuntrul meu.

Salvează-mă, cheamă-mi numele

Şi salvează-mă din întuneric.

Trezește-mă, spune Duhului Tău

Ca sângele să fugă prin vene.

Nu mă pot trezi, şi înainte să mor în ruşine

Salvează-mă, salvează-mă te rog

De nemernicul care am devenit.

 

Degeaba spuneţi, degeaba,

Că ne vom putea pocăi şi „dincolo”

Căci murim aici doar cu trupul,

Şi că „fiind nemuritori cu sufletul”

Acolo mai trebuie să fie ceva,

Chiar dacă fivom nu în rai, ci în iad,

Dumnezeu ne va scoate şi de acolo

Şi ne va duce la păşuni grase şi verzi.

Dar, o, ce minciună a minciunilor este,

Căci fără înviere, nu e rai şi nici iad,

Şi tocmai de aceea El ne aduce la viaţă,

Să ne dea după fapte: rai sau iazul de foc.

O trezește-mă înăuntrul meu, trezeşte-mă!

Nu mă pot trezi, trezește-mă înăuntru,

Salvează-mă, cheamă-mi numele

Şi scoate-mă din întuneric la lumina Ta.

Trezește-mă şi spune Duhului Tău

Ca sângele să fugă prin vene.

Nu mă pot trezi, şi mă sting, ca tăciunele:

Salvează-mă de netrebnicul care am devenit.

Adu-mă la viaţă şi adevărul Tău sfinţitor,

Căci am trăit o minciună în întuneric,

Şi adu-mă acasă ca pe un fiu rătăcitor.

 

Trezeşte-ne pe toţi!

Tu vii Isus

 

datorita marii indurari

a Dumnezeului nostru,

in urma careia

ne-a cercetat Soarele

care rasare din inaltime,

(Luc. 1:78)

 

Soarele răsare liniștit

Pe al Măririi Infinit

Oare Tu ce Străbaţi Oceane

- Triste și calme și roșii -

Oare vii să ne mângâi înflăcărat?

Vii să ne sfarmi visele negre,

Care ne întunecă viaţa?

Pentru dorințe noastre

Te aşteptăm şi privim cerul

Ziua şi noaptea, noaptea şi ziua

Căci Tu eşti Adevărul

Şi Calea şi Viaţa dintotdeauna

Şi de la Sfârșitul Timpurilor

Când pierderea credinței

A devenit o virtutea virtuţiilor

Îmi doresc această Zi

Să rezist o viață întreagă

Până atunci, oricât de greu

Să risipeşti rapid şi etern

Întunericul din jurul meu

Şi zgomotul cel tâmp

Al valurilor unei mări

Oh, ce vreau să vii cu soarele

Să dorm cu Tine

Să plâng cu Tine

Să mă trezesc cu Tine.

Tu vii Isus. Şi ce bine!

Tristețea din inimi s-o alungi

 

CARAREA VIŢELULUI
- Cam asa este cand se urmeaza traditii omenesti si nu Adevarul

Intr-o zi, prin codrii seculari,
Acasă un viţel se întorcea, cum fac viţeii buni;
Dar urma lui se abătu, strâmbă cărarea, cum toti viţeii fac.

De-atunci trecura ani trei sute,
Vitelu-i mort, de bună seamă,
Dar urma după el încă-i si azi,
De ea se leaga povestea cu tâlc ce-o să vă spui.

Cărarea de viţel urmat-a fost a doua zi
De-un câine singuratic ce primprejur se întâmplă să treacă.
Apoi un înţelept berbec purtând talangă
Urmă poteca peste văi şi povârnişuri
Cu toată turma după el,
Aşa cum fac berbecii buni.
Şi din acea zi, peste unduitoare dealuri şi poiene,
O cale se croi prin codrii seculari.

Mulţi oameni se vătămau, se eschivau,
Se suceau şi se-aplecau,
Rostind vorbe de indreptăţită mânie
Din cauz-acelei strâmbe cai…
Dar urmau – nu râdeţi -
Acea dintâi hălăduire a viţelului,
Ce-astfel croi prin codri-o cale şerpuită,
Căci bietul bou se clătinase-n mers.

Trecură anii, şi cărăruia prin pădure potecă se făcu,
Întortocheată, şerpuită şi cotită;
Apoi poteca strâmbă se facu un drum
Pe care cai mulţi şi-mpovăraţi se osteneau
Sub soarele dogoritor al verii,
Făcând trei mile-n loc de una.
Şi timp de-un veac şi jumătate
Bătătoriră urmele viţelului.

Ca gândul ani în şir trecură
Şi drumul se făcu o uliţă-ntr-un sat.
Pe când niciunul nu băgă de seama
Ea deveni un bulevard aglomerat
Iar mai târziu strada principală-ntr-un oraş.
Şi uite-aşa, de două veacuri şi jumătate,
Călcau oamenii pe urmele viţelului.

În fiecare zi, o sută de mii de răzleti
Urmau viţelul în zig-zag.
Azi, peste bălăbaneala lui,
Trece traficul continental.
O sută de mii de oameni sunt conduşi
De-un viţel mort de trei sute de ani.
Ei încă urmează strâmba cale
Pierzând o suta de ani pe zi,
Atât de-ndatoraţi se simt
Din reverenţă pentru precedentul consacrat.

Asta ne-nvaţa o lectie morală,
De-aş fi hirotonit, aş predica-o;
Căci omul e-nclinat să calce-orbeşte
Pe calea viţelească de gândire,
Luptând din zori şi până seara
Să ţină ce-a vazut făcând pe alţii

Urmează-n sus şi-n jos calea bătută
Se duc şi vin, dar nu se-abat
De la cărarea şerpuită, ţinută de strămoşi.
Ei cărarea o socotesc sacru făgaş
De-a lungul căruia viaţa şi-o trăiesc.

Dar ce mai râd bătrânii înţelepţi, zei ai pădurii,
Ce l-au văzut pe cel ce-ntâi deschis-a drumul: un viţel.
Ehei, ce multe ne-ar putea-nvăţa povestea mea,
Dar nu-s hirotonit, aşa că n-o pot predica.

- SAM WALTER FOSS-

Morala? Din păcate, noi oamenii suntem obişnuiţi să ducem o tradiţie oricât de grea, păguboasă sau nelogică este (Marcu 7:9).

Cântarea Cântărilor

E-atât de frumos
Dumnezeul acesta
şi-atât de frumos
îmi vorbeşte:

la-nceput
a făcut
cerurile şi pământul,
noaptea, zilele şi vântul
şi, la fel de bine,
m-a făcut pe mine
pentru tine!

 

Zece crestini mititei

>Zece crestini mititei se-mparteau in doua,
>Unul nu tinea cu ei, si-au ramas doar noua!
>Noua crestini s-au gandit ca e timpul copt
>Sa-ngrijeasca de saraci, si-au ramas doar opt.
>Opt crestini au observat anumite fapte,
>S-au pornit pe criticat, si-au ramas doar sapte.
>Sapte crestini erau "buni" insa unul trase
>Niste halbe la masea, si-au ramas doar sase.
>Sase credinciosi "de rang", nu de la opinci,
>Unul a fost ofensat, si-au ramas doar cinci.
>Cinci crestini "evlaviosi" se distrau la teatru,
>Unul nu s-a mai intors, si-au ramas doar patru.
>Patru sfinti filozofau zilnic intre ei,
>Unul a vorbit prea mult, si-au ramas doar trei.
>Trei crestini se tot gandeau care-i mai de soi
>Sa-l aleaga predicator, si-au ramas doar doi.
>Doi crestini... iar cel mai mic cam iubea tutunul,
>A plecat nepocait, si-a ramas doar unul.
>... Un crestin, doar un crestin..., unul ca si noi,
>A vorbit despre Isus, si-atunci au fost doi.
>Doi crestini cand s-au rugat, Domnul le-a dat roua.
>Harul lui a fost bogat, si-au ajuns la noua.
>Noua crestini s-au unit pentru marturie,
>Si-au crescut, s-au inmultit, si-s acum o mie...
>Intelege, frate, azi, ca nu-ti spun povesti,
>Ca din soiul astora poate si tu esti.
>Ori esti martor, martor viu, si iubesti lucrarea,
>Ori esti cu echipa rea..., cea cu demolarea.

 

Viaţa de creştin

Să poţi răbda în încercări
Să-ţi poţi iubi duşmanul
Înseamnă să pluteşti spre zări
Şi să-ţi lărgeşti limanul

Să-ţi dai din bani cu împrumut
Şi să nu ceri dobândă
Înseamnă că te-ai abătut
De la o grea osândă

Să nu cârteşti când lipsuri ai
Să învingi nemulţumirea
Înseamnă să pluteşti spre rai
Şi să-ţi vezi răsplătirea

Să-i crezi pe cei ce sunt săraci
Şi să le schimbi veşmântul,
Înseamnă Domnului să-I placi
Şi să-împlineşti Cuvântul!

Aceasta-i viaţa de creştin,
Trăită în iubire.
Iar cel ce o are pe deplin
E demn de mântuire.

 

Strainul

E noapte rece... Vantul bate, cu suieratul lui prealung
Si din ecouri departate, atatea ganduri ma ajung.
Ce bine e sa fi acasa, sa stiu ca am destul castig
Sa nu ma chinuie nici foamea, nici sa nu rabd pe drum de frig.

Ce bun a fost cu mine Domnul! Si nu stiu cum sa-i multumesc
Cum l-as primi sa stiu ca vine, sa-mi fie oaspete ceresc!
Si-n jocul straniu de lumina, al flacarilor din cuptor
Pe gene-mi cade-o toropeala, ca zvonul unui "Somn usor!"...

Deodata o bataie-n poarta ... Tresar ... E cineva pe drum!
Ma uita la ora. E tarzie. Numai talharii umbla-acum.
Rasuna iarasi o bataie ... Si inca alte doua ... Trei ...
Ii strig atunci: - "Cine-i acolo? E cam tarziu acum, ce vrei?"

Si glasul de afara spune: - "Vin dintr-un colt indepartat...
Umblat-am cale lunga astazi ... sunt ostenit si s-a-noptat.
N-ai vrea caldura dinauntru sa-mparti cu mine pana-n zi?
Ti-as multumi cum stiu mai bine, si-n rugaciuni te-as pomeni!

Primeste-ma doar pana maine, caci am 'nainte un drum lung.
N-ai vrea din coltul tau de paine, sa-mi dai ca foamea s-o alung?"
Ma strecurai langa fereastra, sa-l vad prin geamul aburit
Era urat si plin de zdrente, parea murdar si obosit ...

- "Nu cer decat un colt de paine, uscat sa fie, sa mi-l dai,
Sa dorm pe jos, pe-o rogojina, dar mila rogu-te, sa ai!"
Ganditu-m-am o clipa lunga, si i-am strigat apoi rastit:
"Straine, pleaca mai departe! Aici nu-i han de gazduit!"

"De ce nu te-ai gandit 'nainte unde-ai sa dormi, ce-ai sa mananci?
E prea tarziu sa-mi bati la poarta, e prea tarziu sa mi te plangi!"

Si-am auzit cum pasii-afara, incet, incet s-au departat ...
Pana ce-n liniste doar vantul, a mai ramas stapan pe sat.
Si multumit, in patul moale, am adormit apoi curand,
Dar am avut in noaptea neagra, un vis ce nu-l mai uit nicicand ...

Parca din norul de lumina, Domnul Isus se cobora ...
Si-n casa mea venea sa-mi spuna, ce nimeni altul nu stia.
Credeam ca-mi va vorbi de bine, va lauda tot ce-am muncit,
Dar s-a apropiat de mine si trist, cu lacrimi mi-a vorbit:

- "Prietene, am vrut azi noapte, sa inoptez in casa ta!
Am vrut, din painea ta, la cina, sa iau un colt ca partea mea.
Si mi-ai raspuns, ca pentru mine, tu n-ai nici paini si nici pat.
Si mai lasat in frig afara, sa plec flamand si intristat ...

Casuta ta, nu era mica, sa-ncap sa dorm si eu in ea.
De ce n-ai vrut sa ai la masa, un ostenit in casa ta?"
Si m-a privit cu ochii umezi pana ce norul l-a luat ...
Si-am inteles ca el fusese, pribeagul ce l-am alungat.

Trezit din somn de-nfiorare, m-am repezit afara-n frig
Si-am inceput in gura mare, strainul inapoi sa-l strig!

Dar vai! De mult plecase omul in intunericul pustiu ...
Doar vantul imi striga in zare:
E prea tarziu! ... E prea tarziu! ...

 

ASTA ÎNSEAMNĂ POCĂINŢA!

Ajută-mi să mă pocăiesc
Dar nu de ochii lumii,
C-atunci degeaba mă trudesc;
Lemn, fân şi trestie clădesc
Şi-ajung rob al minciunii.

Ajută-mă să îmi îndrept
Privirile spre Tine
Şi de la Tine să aştept
Cuvântul voii Tale, drept,
S-aleg ce este bine.

Ajută-mă să Te ascult,
Să n-o iau înainte;
Căci ascultarea e mai mult
Decât al jertfelor tumult
Lipsit de roade sfinte.

Ajută-mă ne-ntârziat
Să vin la Tine-n rugă;
Să Te slujesc cu-adevărat
C-un suflet nobil şi curat
Ca fiu si nu ca slugă.

Ajută-mă să fac ce-mi spui,
Să nu fac ce îmi place;
Să-mi fii în toate Tu întâi
Iar pocainţa cea dintâi
Viaţa să-mi îmbrace.

Nu vreau oriunde să alerg
De Tine netrimis
Ci vreau pe calea Ta să merg,
Picioarele cu plâns să-Ţi şterg
Şi-n Cartea-Ţi să fiu scris

Nu vreau osândă să-mi atrag
Cântând fără-mplinire,
Căci revenirea Ta-i în prag
Şi ce-am zidit cu zel şi drag
Primi-va răsplătire.

Ce-am spus la alţii-n melodii,
Şi n-am trăit asemeni,
Ori sfaturi, predici, poezii,
Odată ne vor osândi
Căci seceri doar ce semeni.

Ajută-mă, o, Domnul meu,
Să-mi dau mai mult silinţa
Să Te slujesc supus mereu,
Domnind în mine Tu, nu eu,
Trăind ce-i pocăinţa!

Amin