ALEXANDRU MACEDON ÎN BIBLIE (Tract)

 

ALEXANDRU MACEDON ÎN BIBLIE

Biografie profetică: Alexandru Cel Mare

Când Dumnezeu prezice istoria (îţi prezice biografia)

Prin profetul Daniel, cu circa 200 de ani înainte de naşterea lui Alexandru Cel Mare (Alexandru Macedon), Dumnezeu prezice evenimentele principale ale ascensiunii acestuia, precum şi moartea acestuia.

Danile 8:5. Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus şi a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi.

"Ţapul de la apus", adică Alexandru a venit din Grecia cu mare viteză și corp de expediție armată. El purta titlul și demnitatea de comandant general, astfel încât i s-a atribuit toată puterea, ceea ce înseamnă acest corn.
În anul 336 î.Hr., după ce a bătut pe traci, sciţi şi greci - aliaţii perşilor, regele Filip al Macedoniei a declarat "Război de pedepsire" Imperiului Persan și a trimis o armată în Asia Mică. Fiul său, Alexandru fusese trimis în exil, după ce a glumit pe seama tatălui său, că nu ar putea conduce o campanie împotriva perşilor. Însă jocurile politice din culise fac în aşa fel ca Filip al II-lea să fie asasinat la Aegae, într-un amfiteatru, de către Pausanias, căpitanul gărzii sale. Astfel, Alexandru a fost proclamat rege al Macedoniei de către armata macedoneană și principalii nobili macedoneni. În acel moment avea vârsta de numai 20 de ani. După ce toţi rivalii săi sunt îndepărtaţi (ucişi), în scopul de a asigura poziția lui Alexandru ca rege de necontestat al Macedoniei şi protector al tuturor grecilor, el continuă războiul cu Imperiului Persan, pe care îl zdrobeşte fără drept de apel într-un marş victorios de 500 de km.

Daniel 8:6. A venit până la berbecul care avea coarne şi pe care-l văzusem stând în râu şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui.
După moartea lui Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru, aproape toate statele vasale Macedoinei s-au răsculat, punându-l într-o situaţie delicată. Însă el este încrezător în capacităţile sale militare şi în fruntea unei mici armate 3000 de călăreţi, porneşte o campanie militară în Balcani. Statele răsculate sunt supuse rând pe rând şi sunt obligate să plătească tribut şi să participe cu propria lor armată în campania lui Alexandru. Cei ce se opun sunt vânduţi ca sclavi. Campania fulger s-a derulat pe parcursul anului 335 î.Hr., armata macedoneană trecând chiar peste Dunăre, la geţi, care au fugit şi au abandonat capitala lor. La fel, Alexandru i-a bătut pe grecii răsculaţi, pe traci şi pe aliaţii lor. Succesul lui Alexandru a fost total în Europa de Sud Est, unde nimeni nu a putut rezista. Subjugând rapid zona, şi adunând armatele statelor învinse de partea sa, în anul viitor (336 î.Hr.) invadează cu succes Imperiul Persan, condus de Darius al III-lea.

Daniel 8:7. L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec şi i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui.
Alexandru a biruit pe Darius în două bătălii diferite (deosebite), decisive, şi astfel a avut cele două împărății ale Meziilor și Perşilor.
Când regele Darius (380 î.Hr.– 330 î.Hr.) a văzut că regatul Macedonean creşte în putere şi îi bate pe toţi cei din zonă a trimis soli de împăcare la Filip al II-lea şi apoi la Alexandru, însă aceştia nici nu avrut să audă de aşa ceva. Regele Darius ar fi dorit să rezolve conflictul pe cale diplomatică. Acesta îi propune lui Alexandru să guverneze împreună lumea, ca ginerele lui, dându-i fiica de soţie. Alexandru nu vrea să audă şi îi învinge rând pe rând armatele trimise împotriva lui, în bătălia de la Gaugamela, bătălia de la Granicus, bătălia de la Hidaspes şi bătălia de la Issos (două dintre bătălii fiind foarte mari, aşa cum arată şi nota), creând cel mai mare imperiu la vreme aceea, cu o suprafață de 5,2 milioane de km2.

Darius se refugiază rând pe rând în statele sale vasale, dar nimeni nu îl mai poate ajuta (fapt arătat şi în versetul biblic) şi în cele din urmă moare asasinat în satrapia Bactria, având vârsta de 50 de ani.

Daniel 8:8. Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor.

După moartea lui Darius, Alexandru face eforturi de uniune politică, economică, culturală şi religioasă în încercarea de a păstra controlul şi influenţa lui în zonele cucerite de la persani şi greci, fapt pentru care s-a căsătorit cu fiica lui Darius, Stateira, la Susa, căsătorindu-i cu forţa şi pe soldaţii săi în aceeaş maniera. În Iudeea porunceşte ca 3000 de copii să fie numiţi cu numele de Alexandru în cinstea lui şi cere un număr mare de lucrători evrei pentru noul său oraş din Egipt, Alexandria. Aceştia sunt duşi cu tot cu familie. Totuşi, noua sa politică dictatorială displace în anumite cercuri şi fierbe o revoltă în Grecia, unde s-a refugiat un general nemulţumit, rebelul Cassander. Alexandru porneşte să rezolve problema şi în acelaşi timp să cucerească toată Europa. Însă acest general grec, Cassander, căruia Alexandru i-a luat amanta şi a dat-o unui rege indian, a pus la cale otrăvirea lui, la o petrecere, punându-i-se otrava în vin. Astfel, la 10 iunie 323 î.Hr. având doar 32 de ani, Alexandru moare în Babilon, Mesopotamia.

După cum se arată în Daniel 8:8 puterea cea mare a lui Alexandru a fost zdrobită; căci, după ce a biruit tot Răsăritul, s-a gândit să se întoarcă în Grecia pentru a-i supune pe cei ce s-au răzvrătit și astfel a murit pe drumul de întoarcere, la Babilon. După moartea lui, în aproape cincisprezece ani au fost cincisprezece succesori înainte ca această monarhie să fie împărțită între acești patru ofiţeri ai lui Alexandru: Casandru avea să devină rege în Macedonia, Seleucus în Siria, Antigonus în Asia fără aceasta și Ptolemeu în Egipt.